Tribuna, martie 1899 (Anul 16, nr. 47-71)
1899-03-02 / nr. 47
Anul XVI Sibiiu, Marţi 2|14 Martie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., ani 2 fl. 50 cr., '/, an 5 fl., 1 an 10 8. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. , e lună mai mult. Pentru monarchia 1 lună 1 fl. 20 cr., l/, an 3 fl. 50 cr., 7, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: i/1 an 10 franci, l/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătitmdu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vend la „Tipografia”, soc. pe acțiun Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeș’i Instalarea Metropolitului Mețianu. Spiritul bisericei. Birchiş, 8 Martie n. Biserica serbează Duminecă o zi de bucurie. După o văduvie — de astădată cam îndelungată — biserica va celebra solemnul act de instalare al înalt Preasfinţiei Sale, Archiepiscop- Metropolit Ioan Meţianu; ea va saluta cu iubire, veneraţiune şi însufleţire Capul ei suprem, şi ea va saluta în venerata persoană a înalt Preasfinţiei Sale reînvierea acelei legături preţioase între biserică şi iubitul ei Domnitor, ce o constitue împreunată încredere a Maiestăţei Sale şi a bisericei, o încredere împreunată, care a înălţat pe înalt Preasfinţia Sa la scaunul metropolitan. Trecutul lung şi bogat în fapte mari şi merite neperitoare al Înalt Preasfinţiei Sale ne serveşte de garanţa unui viitor promiţător. Biserica întreagă îşi aşează încrederea sa în probata înţelepciune şi neobosita energie a înalt Preasfinţiei Sale, şi toţi fiii devotaţi bisericei, cu suflet şi devotament vor sprijini intenţiunile şi inştiinţele nobile ale înalt Preasfinţiei Sale în înalta, dar’ greaua sa posiţiune. Privirile tuturor vor fi îndreptate spre distinsa figură a înalt Preasfinţiei Sale, şi inimile tuturora vor fi cuprinse de un sentiment, de sentimentul bucuriei asupra actului festiv de întronişare a înalt Preasfinţiei Sale. Actul înălţător de întronişare a Metropolitului, însufleţirea generală asupra acestui eveniment momentos, astfel de momente, par’că, dispun spiritele a se orienta asupra situaţiunei şi misiunei bisericei şi dintr'un punct de vedere mai general. Şi care fiiu devotat bisericei n’ar simţi gravitatea situaţiunei, în care se află biserica în zilele noastre ? ! Şi care fiiu devotat bisericei n’ar fi pătruns de sublima misiune culturală a bisericei ?! Gravitatea situaţiunei îşi află expresiune în acel conflict profund, care subversează între spiritul bisericei şi spiritul modernei concepţiuni de vieaţă. Ca şi o stâncă în mijlocul valurilor furtunoase, aşa stă biserica astăzi, isolată în mijlocul curentelor duşmănoase ale acestei direcţiuni moderne, în contra cărei influenţe nici statul, nici societatea nu s'a putut imunisa pe deplin. »Concepţiune realistă a vieţuit, se zice această direcţiune. Realistă, căci potenţele ideale ale vieţei nu le priveşte de potenţii reale, ci numai de nişte prejudeţe şi ilusiuni ale spiritelor naive, şi prin urmare nu le atribue nici o valoare reală, sau numai într'atâta, încât ele pot fi utilizate de cătră »realiştii practici« spre exploatarea »spiritelor naive*. Cam astfel se poate precisa spiritul acestei moderne direcţiuni realiste. Pe lângă o astfel de concepţiune a vieţei, n’are să ne surprindă de fel desalvarea generală a conceptelor şi principiilor morale, ce o putem constata pretutindenea şi, durere, îndeosebi în patria noastră proprie. N’are să ne surprindă, dacă vedem de cât de rapid a decăzut la noi în ţeară morala publică şi privată în ultimele decenii; dacă vedem cum sentimentele religioase chiar şi ale masselor poporale, astăzi încep deja a se slăbi icîcolea prin favorisarea legilor ţărei, inspirate de acest curent; dacă vedem că, renegatismul la noi în ţeară se taxează astăzi de o virtute patriotică, car’ luiti'iotisiiml se priveşte de cătră o ceată de oameni drept o marfă de tîrg, ba că stîrpirea şi celor mai elementare sentimente de pietate cătră părinţii şi cinstitul lor nume de familie, erezit nepătat de la ei, — astăzi, la noi în ţeară — a devenit pentru clase întregi ale societăţei, tot mijloc indispensabil de subsistenţă materială. Ei bine, — ridicarea slăbiciunilor de caracter la rangul virtuţilor, şi degradarea virtuţilor la niveul unor articole de comerciu, oare astfel de apariţiuni nu constitue neîndoioasele criterii ale decadenţei morale?! Vedem şi aci, doctrinele false corump moravurile bune ale popoarelor. Căci fals este realismul acela, care în ordinea fizică a lucrurilor nu cunoaşte alte potenţe reale, decât: împins şi presiune, care în ordinea morală a vieţei, nu alte decât principiul celui mai tare şi al egoismului. Istoria ne învaţă tocmai contrarul: în vieaţa popoarelor potenţele ideale sunt cele mai eficace potenţe reale, virtuţile cetăţenilor, libertatea, dreptatea, morala în vieaţa publică, aceste potenţe ideale sunt acele potenţe reale, cari întemeiază şi garantează prosperarea, gloria şi înflorirea statelor şi a popoarelor, care demoralisarea distruge organismul lor, şi duce spre prăpastie state şi popoare. Vedem deci, că pretinsul realism este un pseudo-realism, şi că, adevăratul realism nu este altceva, decât adevăratul idealism. Trăim într’un period de transiţiune. Două direcţiuni a vieţei, diametral apuse: idealismul şi pseudo-realismul stau în luptă crâncenă, car’ noi ne găsim în mijlocul acestei lupte gigantice, a cărei isbândă are se decidă poate pentru secoli asupra forţei popoarelor şi a civilisaţiunei. Astăzi pseudorealismul este încă cuceritor, elşi-a cucerit state şi clase conducătoare ale societăţei, car’ unicul asil al idealismului este singură numai biserica, care în toate formele sale, în toate timpurile şi la toate popoarele după firea ei genuină, are să represente direcţiunea ideală a vieţei în evoluţiunea omenească. De aci putem pricepe că, de ce este îndreptat curentul anti-idealist îndeosebi şi în prima linie în contra bisericei, — şi că, de ce astăzi biserica isolată, în mijlocul curentelor duşmănoase ale statului şi ale societăţei ? De aci putem judeca toată gravitatea situaţiunei, în care se află astăzi biserica. De aci putem cuprinde totodată şi importanţa imensă, ce o are misiunea culturală a bisericei în vieaţa popoarelor , putem cuprinde şi spiritul adevărat al acestei misiuni culturale, care nu poate fi altul decât spiritul moralităţii. Scurt: misiunea culturală a bisericei este moralizarea popoarelor. Aceasta este misiunea fiecărei biserici.* ❖ 11* Biserica noastră naţională însă are se urmeze în misiunea sa culturală o ţintă îndoită: moralisarea şi conservarea naţională a poporului român, căci biserica noastră, ca parte integrantă a românismului genuin, este biserică naţională. Ear’ ţînta îndoită a misiunei sale culturale este şi îndoit de grea, căci în zilele noastre poporul român nu numai în moralitatea sa, ci şi în existenţa sa naţională este ameninţat de spiritul pseudo-realist, ce domneşte astăzi în Ungaria. Dar, biserica naţională, misiunea sa sublimă şi grea numai în neştirbita ei organizare o poate îndeplini. Conservarea neştirbită a aşezămintelor şi instituţiunilor bisericeşti, susţinerea neştirbită a principiului autorităţei şi disciplinei bisericeşti, neştirbita domnie a interesului comun şi necondiţionata subordinare de orice interes particular, spiritul legalităţei, dreptăţei, frăţietăţei, al patriotismului şi loialităţei cătră tron — acestea constitue spiritul bisericei, de care tot firul devotat bisericei este, şi are să fie, însufleţit, şi acest spirit va fâlfăi negreşit şi asupra festivităţilor frumoase de instalare. Spre durerea mea, starea presentă a sănătăţei mele nu-’mi permite a participa în persoană la ele, dar’ să-’mi fie permis a saluta şi felicita, cel puţin din depărtare, pe înalt Prea Sfinţia Sa în fruntea bisericei noastre naţionale, şi însufleţit de spiritul bisericei felicit pe înalt Preasfinţia Sa cu devisa lui Constantin, ce-’i strălucia pe firmament: »In hoc signo vinces /« Alejcundm Mocsonyi. Ziua solemnă. — Raport special. — Sibiiu, 13 Martie ». S’a desSvirşit! — Splendidă a fost ziua în care s’a desevîrşit actul solemn al instalărei Metropolitului. S'a început Sâmbătă seara, şi a ţinut pană Duminecă seara, într'o serie neîntreruptă de serbări. Sa început cu musică, şi s’a sfîrşit la acorduri armonioase de musică. — Fie, ca o armonie neconturbată să domnească în tot decursul Domnirei sale, armonie între fiii credincioşi , armonie între fraţii Iată raportul nostru: Conductul cu torţe. Sâmbătă seară o mişcare vie se observa pe stradele Sibiiului, mai cu seamă pe cele din apropierea reşedinţei metropolitane. Pe 8 ore era fixat conductul cu torţe. Deja de mai nainte publicul se aduna în masse mari în strada Măcelarilor. Dinaintea reşedinţei se trăsese cordon de ambele laturi; poliţia şi câţiva pompieri numai cu greu puteau susţine ordinea. La 8 ore a plecat conductul din piaţa Hermann şi în frunte cu musică militară a parcurs strada Cisnădiei. Piaţa mare şi strada Măcelarilor, până la reşedinţă, în acest timp strada era îndesuită de o mare de oameni, care în ferestrele caselor mulţime de privitori şi mai cu seamă drăgălaşe privitoare îşi aţinteau privirile la lungul şi frumosul conduct, care se apropia impunător de reşedinţă. Oprindu-se aci, musică militară intona două piese, apoi în mijlocul spaţiului gol păşi în faţa reşedinţei dl Ioan A. de Preda şi rosti un discurs mai lung, în care tălmăci bucuria credincioşilor că biserica ’şi-a aflat un vrednic cap, de toţi dorit, accentua greutatea şi marea misiune atât bisericească, cât şi culturală, ce o au prelaţii bisericilor române şi pofti Excelenţei Sale tărie şi sănătate de a-şi pute împlini această frumoasă misiune. Terminând dl Preda, îi răspunse Excelenţa Sa, adresându-se cătră publicul, ce era adunat la manifestaţie. Cu voce puternică, care se auzia până în depărtare, respirat şi sonor, şi cu blândele şi bunele învăţături, ce le-a rostit, Excelenţa Sa a făcut de nou o adâncă impresie asupra ascultătorilor. Cu deosebire s’a marcat altsia la atacurile nevrednice, ce s’au îndreptat din o anumită parte, arătând, că prin astfel de atacuri, se subminează vaza şi puterea bisericei. Şi în aceste vremuri cu legi păgâne, de neconfesionalitate etc. ne cade bine se auzim, ceea ce a zis şi ne-a îndemnat Excelenţa Sa, se ţinem neclintiţi şi cu tărie La legea noastră, străbună, care şi când a fost mai crunt subjugată, scut puternic a dat neamului nostru... Excelenţa Saşi-a terminat vorbirea urând Maiestăţei Sale împăratului- Rege vieaţă lungă şi fericită pentru bunătăţile, ce El le-a dat bisericei ortodoxe. Publicul a răspuns cu vii şi repeţite urale, atât la adresa Maiestăţei Sale, cât şi a venerabilului prelat. După discursuri corul teologilor, sub dirigenţa dlui Dima, a intonat un imn, însoţit de musică militară, car’ în urmă, conductul s’a pus de nou în mişcare, trecând, în frunte cu musică, pe dinaintea residenţei şi aclamând în urale vii pe înaltul prelat. Conductul ’şi-a luat cale pe strada Poplăcei şi pe piaţa Hermanni s’au depus torţele, cari au fost 200. Cu aceasta manifestaţia de Sâmbătă s’a sfîrşit. Ea a fost frumoasă şi impunătoare. Şedinţa congresului. Duminecă la 8 ore membrii congresului naţional aflători în Sibiiu se întrunesc în biserica catedrală. Asemenea şi oaspeţii sosiţi din depărtări, deputaţiuni şi representanţe, între acestea frumoasa deputaţiune a metropoliei române de la Blaj, în frunte cu prepositul I. M. Moldovan, ocupă loc în stranele prime de-a stânga, lângă altar.* (Ordinea de zi). Preşedintele congresului, exmis de consistorul metropolitan, Preacuvioşia Sa Dr. N. Puşcariu, spune că nu va deschide acum şedinţa congresului, ci vrea se se înţeleagă asupra ordinei de zi. E vorba, că obiceiul din trecut nu e chiar bun. Crede că ar fi mai bine se se cetească întâiu actul de întărire şi să se întroneze Metropolitul şi apoi să-ş i adreseze cuvântul de salutare. — Se admite şi se stabileşte ordinea de zi în acest fel. * (Chemarea Metropolitului). Preoţii slujitori se îmbracă în sfintele ornate. La 81/a se porneşte un cortej de preoţi, corişti şi membri ai congresului spre reşedinţa metropolitană şi invită pe I. P. Sfinţitul se vină la congres. Cortejul se reîntoarce cu Metropolitul, care ia loc în faţa presidiului, alăturea de scaunul (catedra) archieresc. * (Deschiderea congresului). Vicarul Dr. Puşcariu ocupă presidiul şi salutând congresul declară şedinţa deschisă. Face istoricul vacanţei, a întrunirei congresului şi a votului lui. Presentă actul de întărire sosit de la guvern. Notarul general M. Voileanu ceteşte actul în original, apoi româneşte. Se anunţă prin el, că M. Sa, cu datul » Viena, 18 Febr.« a întărit alegerea făcută de congresul naţional bisericesc al bisericei gr.-or. române. Guvernul, resp. min. de culte Wlassics aduce această îmbucurătoare ştire, cu observarea, că diploma de întărire se va extrada după instalarea în scaunul metropolitan. ❖ (Actul festiv al instalărei). Preşedintele congresului, Dr. Puşcariu, se ridică atunci, şi într’un ton avântat ţine o cuvântare potrivită, spunând cam următoarele : Congresul naţional bisericesc electoral a ales în cale canonică şi constituţională de Archiepiscop şi Metropolit pe P. S. Sa Episcopul Ioan Meţianu. Maiestatea Sa Preagraţiosul împărat şi Rege apostolic a întărit votul congresului. Mulţumeşte pentru aceasta atât M. Sale cât şi guvernului. »Astfel — zice oratorul — inspiraţi de cele mai înalte simţăminte întroducem pe iubitul şi doritul Archipăstor în scaunul strălucit al antecesorilor săi vrednici. Cu acestea preşedintele conduce pe Metropolitul în scaunul archieresc. Corul intonează un cântec de rugare şi urare: Pe stăpânitorul şi Metropolitul nostru Doamne păzeşte-l întru mulţi ani. »Măreţ şi însemnat este acest moment solemn, — continuă oratorul. Dumnezeu întru puterea sa a binevoit a întoarce întru bucurie întristarea noastră. Biserica ortodoxă română întimpină cu însufleţire şi bucurie pe noul seu archipăstor. Ea nu mai este de acum îngrijită, că ’şi-a recăpătat siguranţa sa«. Laudă şi mulţumită dă ea lui Dumnezeu, că ’i-a dat ei cap şi conducător din neamul seu. O! Cât de mult au dorit străbunii noştri acest drept, pentru care un secol şi jumătate s’au luptat. Supusă intereselor străine biserica română multe lupte a dus pentru ca să ajungă iarăşi libertatea şi independenţa sa. Pătrunşi şi inspiraţi ne simţim reîntruniţi la sinul vechei metropolii, încheie vrând să trăească »Bărbatul doririlor noastre, care a dat probe prin fapte de virtutea sa«. Congresul răspunde cu întreit »să trăească«. Cuvântul Metropolitului. Emoţionat şi duios, Metropolitul începe cuvântarea sa. în aceste momente solemne îşi ridică ochii sufletului seu la D-zeu, care din pruncie ’l-a destinat să-’i slujească, şi scur ’i-a fost şi ajutor în toată vieaţa. Se îndreaptă cătră provedinţa divină şi o roagă ca şi pe viitor să-’i dee ajutorul seu, ca să poată împlini şi misiunea mare ce ’i s’a impus. Se îndreaptă cătră M. Sa Monarchul, bunul părinte al patriei, căruia mulţumim toate drepturile de cari se bucură biserica noastră. Se îndreaptă cătră membrii congresului, şi le mulţumeşte pentru încredere, între altele zice: »Fac aici înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor promisiunea solemnă, că voiu pune toate puterile mele în serviciul bisericei şi a intereselor ei*. După ce face enchemiul religiunei, se îndreaptă cu cuvinte părinteşti: Cătră preoţi, şi îi îndeamnă, îi roagă, să lucre din toate puterile la ridicarea neamului şi a bisericei; Cătră învăţători, cari asemenea chemare au să iubească biserica şi să se pătrundă de misiunea lor. Se adresează cătră popor, şi-’l cheamă cu iubire părintească să se grupeze în jurul bisericei, care scut apărător a fost poporului şi în cele mai viforoase timpuri, în fine binecuvântă pe toţi cei de faţă şi familiile lor. Liturgia. La orele 91/* se începe sfânta liturghe. Celebrează I. P. S. Sa, ca pontificalii, asistat de archimandritul vicar Dr. N. Puşcariu, archimandritul Mustea, archimandritul Augustin Hamsea, protopopul Droc, protopopul I. Papiu şi directorul seminarial Dr. Remus Roşea. Ca diaconi slujesc Demetriu Câmpean şi Ioan Popovici. Liturgia decurge cu solemnitate deosebită. Corul seminarului cântă răspunsurile. Când şi când cântă şi corul Reuimmei de musică. Astfel cântă »Sfinte Dumnezeule«, Cheruvicul, şi altele, de un farmec deosebit. »Apostolul« e din ep. Sftului Pavel cătră Romani, care cere să ne înarmăm cu armele luminei, că a trecut timpul întunerecului, să înceteze pisma. Evangelia de la Matern, care vorbeşte despre avuţii, spirituale şi materiale, accentuând că »unde este comoara voastră, acolo e şi inima voastră«.*Publicul). Biserica este absolut ticsiţită. Printre cei mai din depărtare şi mai marcanţi observ: Deputaţiunea bisericei române din Blaj: I. M. Moldovan, Dr. Augustin Bunea, Dr. V. Hossu, I. Macaveiu, vicarul Făgăraşului, Aur. C. Domşa, red. la »Unirea«. Dintre membrii congresului observ: pe fraţii Zeno şi Eugen Mocsonyi,Alexandru, debil cu sănătatea n’a cutezat să vină, dar’ a trimis spiritul seu puternic, exprimat într’o frumoasă scrisoare, care o dăm în fruntea foii), Virgil Oniţ, profesorul Ciortea, cav. Puşcariu, Cor. Brodiceanu (Lugoj), G. Ardelean (Timişoara) etc. Nr. 47