Tribuna, martie 1899 (Anul 16, nr. 47-71)

1899-03-02 / nr. 47

Anul XVI Sibiiu, Marţi 2|14 Martie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., ani 2 fl. 50 cr., '/, an 5 fl., 1 an 10 8. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. , e lună mai mult. Pentru monarchia 1 lună 1 fl. 20 cr., l/, an 3 fl. 50 cr., 7, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: i/1 an 10 franci, l/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătitmdu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vend la „Tipografia”, soc. pe acțiun Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeș’i Instalarea Metropolitului Mețianu. Spiritul bisericei. Birchiş, 8 Martie n. Biserica serbează Duminecă o zi de bucurie. După o văduvie — de astă­­dată cam îndelungată — biserica va celebra solemnul act de instalare al înalt Preasfinţiei Sale, Archiepiscop- Metropolit Ioan Meţianu; ea va saluta cu iubire, veneraţiune şi însufleţire Ca­pul ei suprem, şi ea va saluta în ve­nerata persoană a înalt Preasfinţiei Sale reînvierea acelei legături preţioase între biserică şi iubitul ei Domnitor, ce o constitue împreunată încredere a Maiestăţei Sale şi a bisericei, o în­credere împreunată, care a înălţat pe înalt Preasfinţia Sa la scaunul metro­politan. Trecutul lung şi bogat în fapte mari şi merite neperitoare al Înalt Prea­sfinţiei Sale ne serveşte de garanţa unui viitor promiţător. Biserica întreagă îşi aşează încrederea sa în probata în­ţelepciune şi neobosita energie a înalt Preasfinţiei Sale, şi toţi fiii devotaţi bi­sericei, cu suflet şi devotament vor spri­­jini intenţiunile şi inştiinţele nobile ale înalt Preasfinţiei Sale în înalta, dar’ greaua sa posiţiune. Privirile tuturor vor fi îndreptate spre distinsa figură a înalt Preasfin­ţiei Sale, şi inimile tuturora vor fi cu­prinse de un sentiment, de sentimentul bucuriei asupra actului festiv de întro­­nişare a înalt Preasfinţiei Sale. Actul înălţător de întronişare a Metropolitului, însufleţirea generală asu­pra acestui eveniment momentos,­­ astfel de momente, par’că, dispun spi­ritele a se orienta asupra situaţiunei şi misiunei bisericei şi dintr'un punct de vedere mai general. Şi care fiiu devo­tat bisericei n’ar simţi gravitatea situa­ţiunei, în care se află biserica în zilele noastre ? ! Şi care fiiu devotat bisericei n’ar fi pătruns de sublima misiune cul­turală a bisericei ?! Gravitatea situaţiunei îşi află ex­­presiune în acel conflict profund, care subversează între spiritul bisericei şi spiritul modernei concepţiuni de vieaţă. Ca şi o stâncă în mijlocul valuri­lor furtunoase, aşa stă biserica astăzi, isolată în mijlocul curentelor duşmă­noase ale acestei direcţiuni moderne, în contra cărei influenţe nici statul, nici societatea nu s'a putut imunisa pe deplin. »Concepţiune realistă a vieţuit, se zice această direcţiune. Realistă, căci po­­tenţele ideale ale vieţei nu le priveşte de potenţii reale, ci numai de nişte prejudeţe şi ilusiuni ale spiritelor naive, şi prin urmare nu le atribue nici o va­loare reală, sau numai într'atâta, încât ele pot fi utilizate de cătră »realiştii practici« spre exploatarea »spiritelor naive*. Cam astfel se poate precisa spi­ritul acestei moderne direcţiuni realiste. Pe lângă o astfel de concepţiune a vieţei, n’are să ne surprindă de fel de­­salvarea generală a conceptelor şi prin­cipiilor morale, ce o putem constata pretutindenea şi, durere, îndeosebi în patria noastră proprie. N’are să ne sur­prindă, dacă vedem d­­e­ cât de rapid a decăzut la noi în ţeară morala pu­blică şi privată în ultimele decenii; dacă vedem cum sentimentele religioase chiar şi ale masselor poporale, astăzi încep deja a se slăbi icî­colea prin favorisa­­rea legilor ţărei, inspirate de acest cu­rent; dacă vedem că, renegatismul la noi în ţeară se taxează astăzi de o vir­tute patriotică, car’ luiti'iotisiiml se priveşte de cătră o ceată de oa­meni drept o marfă de tîrg, ba că stîrpirea şi celor mai elementare sen­timente de pietate cătră părinţii şi cin­stitul lor nume de familie, erezit ne­pătat de la ei, — astăzi, la noi în ţeară — a devenit pentru clase întregi ale so­­cietăţei, tot mijloc indispensabil de subsistenţă materială. Ei bine, — ridicarea slăbiciunilor de caracter la rangul virtuţilor, şi de­gradarea virtuţilor la niveul unor arti­­cole de comerciu, oare astfel de apari­­ţiuni nu constitue neîndoioasele criterii ale decadenţei morale?! Vedem şi aci, doctrinele false co­­rump moravurile bune ale popoarelor. Căci­­ fals este realismul acela, care în ordinea fizică a lucrurilor nu cunoaşte alte potenţe reale, decât: împins şi presiune, care în ordinea morală a vieţei, nu alte decât­ principiul celui mai tare şi al egoismului. Istoria ne învaţă tocmai contrarul: în vieaţa po­poarelor potenţele ideale sunt cele mai eficace potenţe reale, virtuţile cetăţe­nilor, libertatea, dreptatea, morala în vieaţa publică, aceste potenţe ideale sunt acele potenţe reale, cari înteme­iază şi garantează prosperarea, gloria şi înflorirea statelor şi a popoarelor, care demoralisarea distruge organismul lor, şi duce spre prăpastie state şi popoare. Vedem deci, că pretinsul realism este un pseudo-realism, şi că, adevăra­tul realism nu este altceva, decât­ adevăratul idealism. Trăim într’un period de transi­­ţiune. Două direcţiuni a vieţei, diame­tral apuse: idealismul şi pseudo-rea­­lismul stau în luptă crâncenă, car’ noi ne găsim în mijlocul acestei lupte gi­gantice, a cărei isbândă are se decidă poate pentru secoli asupra forţei popoa­relor şi a civilisaţiunei. Astăzi pseudo­­realismul este încă cuceritor, el­­şi-a cucerit state şi clase conducătoare ale societăţei, car’ unicul asil al idealismu­lui este singură numai biserica, care în toate formele sale, în toate timpurile şi la toate popoarele după firea ei ge­nuină, are să represente direcţiunea ideală a vieţei în evoluţiunea omenească. De aci putem pricepe că, de ce este îndreptat curentul anti-idealist în­deosebi şi în prima linie în contra bi­sericei, — şi că, de ce astăzi biserica isolată, în mijlocul curentelor duşmă­noase ale statului şi ale societăţei ? De aci putem judeca toată gravi­tatea situaţiunei, în care se află astăzi biserica. De aci putem cuprinde totodată şi importanţa imensă, ce o are misiunea culturală a bisericei în vieaţa popoare­lor , putem cuprinde şi spiritul adevă­rat al acestei misiuni culturale, care nu poate fi altul decât­ spiritul moralităţii. Scurt: misiunea culturală a bise­ricei este moralizarea popoarelor. Aceasta este misiunea fiecărei bi­serici.* ❖ 11* Biserica noastră naţională însă are se urmeze în misiunea sa culturală o ţintă îndoită: moralisarea şi conser­varea naţională a poporului român, căci biserica noastră, ca parte integrantă a românismului genuin, este biserică naţională. Ear’ ţînta îndoită a misiu­nei sale culturale este şi îndoit de grea, căci în zilele noastre poporul român nu numai în moralitatea sa, ci şi în exi­stenţa sa naţională este ameninţat de spiritul pseudo-realist, ce domneşte astăzi în Ungaria. Dar, biserica naţională, misiunea sa sublimă şi grea numai în neştirbita ei organizare o poate îndeplini. Con­servarea neştirbită a aşezămintelor şi instituţiunilor bisericeşti, susţinerea ne­ştirbită a principiului autorităţei şi dis­ciplinei bisericeşti, neştirbita domnie a interesului comun şi necondiţionata sub­­ordinare de ori­ce interes particular, spiritul legalităţei, dreptăţei, frăţietăţei, al patriotismului şi loialităţei cătră tron — acestea constitue spiritul bisericei, de care tot firul devotat bisericei este,­­ şi are să fie, însufleţit, şi acest spirit va fâlfăi negreşit şi asupra festivită­ţilor frumoase de instalare. Spre durerea mea, starea presentă a sănătăţei mele nu-’mi permite a par­ticipa în persoană la ele, dar’ să-’mi fie permis a saluta şi felicita, cel puţin din depărtare, pe înalt Prea Sfinţia Sa în fruntea bisericei noastre naţionale, şi însufleţit de spiritul bisericei felicit pe înalt Prea­sfinţia Sa cu devisa lui Con­stantin, ce-’i strălucia pe firmament: »In hoc signo vinces /« Alejcundm Mocsonyi. Ziua solemnă. — Raport special. — Sibiiu, 13 Martie ». S’a desSvirşit! — Splendidă a fost ziua în care s’a desevîrşit actul solemn al instalărei Metropolitului. S'a început Sâmbătă seara, şi a ţinut pană Duminecă seara, într'o serie ne­întreruptă de serbări. Sa început cu musică, şi s’a sfîrşit la acorduri ar­monioase de musică. — Fie, ca o ar­monie neconturbată să domnească în tot decursul Domnirei sale, armonie între fiii credincioşi , armonie între fraţii Iată raportul nostru: Conductul cu torţe. Sâmbătă seară o mişcare vie se observa pe stradele Sibiiului, mai cu seamă pe cele din apropierea reşe­dinţei metropolitane. Pe 8 ore era fixat conductul cu torţe. Deja de mai nainte publicul se aduna în masse mari în strada Măcelarilor. Dinaintea reşedin­ţei se trăsese cordon de ambele laturi; poliţia şi câţiva pompieri numai cu greu puteau susţine ordinea. La 8 ore a plecat conductul din piaţa Hermann şi în frunte cu musică militară a parcurs strada Cisnădiei. Piaţa mare şi strada Măcelarilor, până la re­şedinţă, în acest timp strada era în­­desuită de o mare de oameni, care în ferestrele caselor mulţime de privitori şi mai cu seamă drăgălaşe privitoare îşi aţinteau privirile la lungul şi frumosul conduct, care se apropia impunător de reşedinţă. Oprindu-se aci, musică militară in­tona două piese, apoi în mijlocul spa­ţiului gol păşi în faţa reşedinţei dl Ioan A. de Preda şi rosti un discurs mai lung, în care tălmăci bucuria credin­cioşilor că biserica ’şi-a aflat un vred­nic cap, de toţi dorit, accentua greu­tatea şi marea misiune atât bisericească, cât şi culturală, ce o au prelaţii bise­ricilor române şi pofti Excelenţei Sale tărie şi sănătate de a-­şi pute împlini această frumoasă misiune. Terminând dl Preda, îi răspunse Excelenţa Sa, adresându-se cătră pu­blicul, ce era adunat la manifestaţie. Cu voce puternică, care se auzia până în depărtare, respirat şi sonor, şi cu blân­dele şi bunele învăţături, ce le-a rostit, Excelenţa Sa a făcut de nou o adâncă impresie asupra ascultătorilor. Cu deo­sebire s’a marcat altsia la atacurile ne­­vrednice, ce s’au îndreptat din o anu­mită parte, arătând, că prin astfel de atacuri, se subminează vaza şi pu­terea bisericei. Şi în aceste vremuri cu legi păgâne, de neconfesionalitate etc. ne cade bine se auzim, ceea­ ce a zis şi ne-a îndemnat Excelenţa Sa, se ţinem neclintiţi şi cu tărie La legea noastră, străbună, care şi când a fost mai crunt subjugată, scut puternic a dat neamului nostru... Excelenţa Sa­­şi-a terminat vor­birea urând Maiestăţei Sale împăratului- Rege vieaţă lungă şi fericită pentru bunătăţile, ce El le-a dat bisericei or­todoxe. Publicul a răspuns cu vii şi repe­­ţite urale, atât la adresa Maiestăţei Sale, cât şi a venerabilului prelat. După discursuri corul teologilor, sub dirigenţa dlui Dima, a intonat un imn, însoţit de musică militară, car’ în urmă, conductul s’a pus de nou în miş­care, trecând, în frunte cu musică, pe dinaintea residenţei şi aclamând în urale vii pe înaltul prelat. Conductul ’şi-a luat cale pe strada Poplăcei şi pe piaţa Hermanni s’au de­pus torţele, cari au fost 200. Cu aceasta manifestaţia de Sâm­bătă s’a sfîrşit. Ea a fost frumoasă şi impunătoare. Şedinţa congresului. Duminecă la 8 ore membrii congresului naţional aflători în Sibiiu se întrunesc în biserica catedrală. Asemenea şi oaspeţii sosiţi din depărtări, deputaţiuni şi re­­presentanţe, între acestea frumoasa de­­putaţiune a metropoliei române de la Blaj, în frunte cu prepositul I. M. Mol­dovan, ocupă loc în stranele prime de-a stânga, lângă altar.* (Ordinea de zi). Preşedintele con­gresului, exmis de consistorul metropo­litan, Preacuvioşia Sa Dr. N­. Puşcariu, spune că nu va deschide acum şedinţa congresului, ci vrea se se înţeleagă asu­pra ordinei de zi. E vorba, că obiceiul din trecut nu e chiar bun. Crede că ar fi mai bine se se cetească întâiu actul de întărire şi să se întroneze Metropolitul şi apoi să-ş i adreseze cuvântul de salutare. — Se admite şi se stabileşte ordi­nea de zi în acest fel. * (Chemarea Metropolitului). Preoţii slujitori se îmbracă în sfintele ornate. La 81/a se porneşte un cortej de preoţi, corişti şi membri ai congresului spre re­şedinţa metropolitană şi invită pe I. P. Sfinţitul se vină la congres. Cortejul se reîntoarce cu Metropo­litul, care ia loc în faţa presidiului, ală­turea de scaunul (catedra) archieresc. * (Deschiderea congresului). Vicarul Dr. Puşcariu ocupă presidiul şi salutând congresul declară şedinţa deschisă. Face istoricul vacanţei, a întrunirei congresului şi a votului lui. Presentă actul de întărire sosit de la guvern. Notarul general M. Voileanu ce­teşte actul în original, apoi româneşte. Se anunţă prin el, că M. Sa, cu datul » Viena, 18 Febr.« a întărit alegerea fă­cută de congresul naţional bisericesc al bisericei gr.-or. române. Guvernul, resp. min. de culte Wlassics aduce această îmbucurătoare ştire, cu observarea, că diploma de întărire se va extrada după instalarea în scaunul metropolitan. ❖ (Actul festiv al instalărei). Preşe­dintele congresului, Dr. Puşcariu, se ri­dică atunci, şi într’un ton avântat ţine o cuvântare potrivită, spunând cam ur­mătoarele : Congresul naţional bisericesc elec­toral a ales în cale canonică şi consti­tuţională de Archiepiscop şi Metropolit pe P. S. Sa Episcopul Ioan Meţianu. Maiestatea Sa Preagraţiosul împărat şi Rege apostolic a întărit votul congre­sului. Mulţumeşte pentru aceasta atât M. Sale cât şi guvernului. »Astfel — zice oratorul — inspiraţi de cele mai înalte simţăminte întrodu­­cem pe iubitul şi doritul Archipăstor în scaunul strălucit al antecesorilor săi vrednici­. Cu acestea preşedintele conduce pe Metropolitul în scaunul archieresc. Corul intonează un cântec de rugare şi urare: Pe stăpânitorul şi Metropolitul nostru Doamne păzeşte-­l întru mulţi ani. »Măreţ şi însemnat este acest mo­ment solemn, — continuă oratorul. Dum­nezeu întru puterea sa a binevoit a în­toarce întru bucurie întristarea noastră. Biserica ortodoxă română întimpină cu însufleţire şi bucurie pe noul seu archi­păstor. Ea nu mai este de acum îngri­jită, că ’şi-a recăpătat siguranţa sa«. Laudă şi mulţumită dă ea lui Dum­nezeu, că ’i-a dat ei cap şi conducător din neamul seu. O! Cât de mult au dorit străbunii noştri acest drept, pentru care un se­col şi jumătate s’au luptat. Supusă in­tereselor străine biserica română multe lupte a dus pentru­ ca să ajungă iarăşi libertatea şi independenţa sa. Pătrunşi şi inspiraţi ne simţim reîntruniţi la si­nul vechei metropolii, încheie vrând să trăească »Bărba­tul doririlor noastre, care a dat probe prin fapte de virtutea sa«. Congresul răspunde cu întreit »să trăească«. Cuvântul Metropolitului. Emoţionat şi duios, Metropolitul în­cepe cuvântarea sa. în aceste momente solemne îşi ri­dică ochii sufletului seu la D-zeu, care din pruncie ’l-a destinat să-’i slujească, şi scur ’i-a fost şi ajutor în toată vieaţa. Se îndreaptă cătră provedinţa di­vină şi o roagă ca şi pe viitor să-’i dee ajutorul seu, ca să poată împlini şi mi­siunea mare ce ’i­ s’a impus. Se îndreaptă cătră M. Sa Monar­­chul, bunul părinte al patriei, căruia mulţumim toate drepturile de cari se bucură biserica noastră. Se îndreaptă cătră membrii congre­sului, şi le mulţumeşte pentru încredere, între altele zice: »Fac aici înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor promisiunea solemnă, că voiu pune toate puterile mele în ser­­viciul bisericei şi a intereselor ei*. După­ ce face enchemiul religiunei, se îndreaptă cu cuvinte părinteşti: Cătră preoţi, şi îi îndeamnă, îi roagă, să lucre din toate puterile la ridicarea neamului şi a bisericei; Cătră învăţători, cari asemenea chemare au să iubească biserica şi să se pătrundă de misiunea lor. Se adresează cătră popor, şi-’l cheamă cu iubire părintească să se gru­peze în jurul bisericei, care scut apă­rător a fost poporului şi în cele mai vi­foroase timpuri, în fine binecuvântă pe toţi cei de faţă şi familiile lor. Liturgia. La orele 91/* se începe sfânta li­turghe. Celebrează I. P. S. Sa, ca ponti­ficalii, asistat de archimandritul vicar Dr. N­. Puşcariu, archimandritul Mustea, archimandritul Augustin Hamsea, pro­topopul Droc, protopopul I. Papiu şi directorul seminarial Dr. Remus Roşea. Ca diaconi slujesc Demetriu Câmpean şi Ioan Popovici. Liturgia decurge cu solemnitate deosebită. Corul seminarului cântă răs­punsurile. Când şi când cântă şi corul Reuimmei de musică. Astfel cântă »Sfinte Dumnezeule«, Cheruvicul, şi altele, de un farmec deosebit. »Apostolul« e din ep. Sftului Pavel cătră Romani, care cere să ne înarmăm cu armele luminei, că a trecut timpul întunerecului, să înceteze pisma. Evan­­gelia­­ de la Matern, care vorbeşte despre avuţii, spirituale şi materiale, accentuând că »unde este comoara voastră, acolo e şi inima voastră«.*­­Publicul). Biserica este absolut tic­siţi­tă. Printre cei mai din depărtare şi mai marcanţi observ: Deputaţiunea bi­sericei române din Blaj: I. M. Moldo­van, Dr. Augustin Bunea, Dr. V. Hossu, I. Macaveiu, vicarul Făgăraşului, Aur. C. Domşa, red. la »Unirea«. Dintre mem­brii congresului observ: pe fraţii Zeno şi Eugen Mocsonyi,­­Alexandru, debil cu să­nătatea n’a cutezat să vină, dar’ a trimis spiritul seu puternic, exprimat într’o fru­moasă scrisoare, care o dăm în fruntea foii), Virgil Oniţ, profesorul Ciortea, cav. Puşcariu, Cor. Brodiceanu (Lugoj), G. Ardelean (Timişoara) etc. Nr. 47

Next