Tribuna, martie 1899 (Anul 16, nr. 47-71)

1899-03-02 / nr. 47

Pag. 186 Sibiia, Marţi, TRIBUNA Ca oaspeţi mai rari în Sibiiu în­semn pe Dr. Aur. Murăşanu, Braşov, Dr. St. N. Ciurcu (Viena), Ghiţă Pop, Voina, Mangra etc. Corul prim e plin de dame. In al doilea cântă corul dlui Dima. Recepţiunile în residenţă. La Îl1/» sfânta liturgie se sfîrşeşte, şi Metropolitul, însoţit de o mare suită de preoţi şi deputaţi congresuali se duce în residenţă sa, privit cu mult interes de un mare public aglomerat în stradă, în residenţă, sus, în salonul cel mare sa încep numai decât recepţiunile. S’a făcut puţină abatere dela or­dinea stabilită, fiindcă timpul era prea scurt, decât ca să se poată aştepta cu­tare corporaţiune, care nu era la mo­mentul dat de faţă. Relevez din toate primirile, de­spre care voiu raporta, că a fost deose­bit cordială, frăţească şi intimă primi­rea deputaţiunei bisericei surori. S’a accentuat din ambele părţi hotărît şi sincer legătura frăţească care trebue să existe şi să fie cultivată între cele două biserici naţionale. Şi pare­ că s’a sigilat o înţelegere dintre cele mai norocoase, mai necesare şi mai folositoare pentru desvoltarea poporului nostru aşa de mult asuprit de duşmanii lui naturali. *­ •­­Congresul naţional). Cea mai nu­măroasă deputaţiune a fost prima, cea a congresului, condusă de preşedintele Dr. N­. Puşcariu. Oratorul a reînoit expresiunea bucuriei generale, şi a re­­peţit urările de bine, ce zi­ le fac credin­cioşii, ai căror primi representanţi sunt membrii congresului, în răspunsul seu Metropolitul a fost foarte cordial; deosebi a impre­sionat următorul pasaj al răspunsului: »Numai atâta se­me­ţie Dumnezeu, cât voiu lucra pentru biserică şi bi­nele ei; şi numai atâta să-­mi lun­gească firul vieţei, cât voia fi al vo­stru, întreg al vostru­. — Entusiaste urale au sigilat acest vot solemn făcut bisericei naţionale. {Consistoarele). Au urmat con­­sistorul metropolitan, şi apoi cel archi­­diecesan. Orator Dr. I. Puşcariu, în răspunsul seu Metropolitul a accentuat, că publicul mare aşteaptă dela toţi lucrare. »Aşteaptă dela mine, şi eu aştept dela d-voastră. Singur nu pot; vă rog să mă sprijiniţi. Scopul e unul şi dorinţa tuturor e una; fiţi cu încre­dere în mine, cum şi eu voiu fi cu în­credere cătră d-voastră*. * {Adm. politică). Autorităţile po­litice au fost representate prin viceco­­mitele Reissenberger, cu o număroasă suită. Corniţele lipseşte din Sibiiu. Ora­torul a urat, în ungureşte, tot binele noului Metropolit, spre binele bisericei şi a patriei. Metropolitul răspunzând tot ungu­reşte şi-a asigurat de bunăvoinţa sa şi a declarat că va lucra pentru buna în­ţelegere în comitat, şi în întreagă ţeara. * (Deputaţiunea Saşilor). Biserica evangelică-luterană a fost representată prin o frumoasă deputaţiune, în frunte cu însuşi capul ei, Dr. Müller. Orato­rul a vorbit, de sine înţeles, nemţeşte, într’un limbaj foarte frumos şi cordial. Pornind dela visita de curioasie, ce Me­tropolitul ’i-a făcut-o Sâmbătă, spune că a venit dimpreună cu consistorul seu, spre a-’i aduce cele mai sincere urări. Accentuează comunitatea de inte­rese a celor două biserici, apoi meri­tele lui Şaguna, pe care Saşii îl pre­­ţuesc mult. Metropolitul a răspuns în acelaşi înţeles, agrăind pe Dr. Müller per­ico­­legat. S’a întreţinut apoi foarte cordial cu membrii deputaţiunei. * ♦ * (Biserica română greco-catolică). Deosebit cordială a fost primirea bise­ricei surori. Conducătorul acestei deputaţiuni, prepositul Moldovan, a spus îndată la început, că vin ca representanţi ai Exc. Sale Metropolitului de Alba-Iulia şi Fă­găraş, ca trimişi ai consistorului şi ai în­­tregei metropolii gr.-cat. române. A salutat apoi cam cu cuvintele ur­mătoare : »Luăm parte din suflet la bucuria sinceră ce o simte biserica soră din pri­lejul ridicărei Exc. Tale la cea mai înaltă treaptă, în care ne-a ridicat încrederea fiilor credincioşi ai bisericei greco-orien­­tale române şi dorinţele întreg poporu­lui român. Dumnezeu să Vă dea darul şi bi­necuvântarea sa, ca să ocârmuiţi spre binele seu biserica gr.­or. română, şi să dee Dumnezeu, ca acea intimă bunăîn­­ţel­egere care a custat şi trebue să cu­­steze între fiii neamului fără deosebire de confesiune să rămână şi să se întă­rească şi pe viitor spre binele tuturor fiilor naţiunei române. — Să trăiţi la mulţi ani! Răspunsul Exc. Sale a fost din cele mai frăţeşti. Redactorul nostru, Dr. E. Dăianu, care era de faţă, ca corespondent, şi de­putatul August A. Nicoară au făcut ambii notiţe şi au construit din ele ur­mătorul text, am pută zice autentic, al răspunsului dat de Metropolitul: Iubiţi fraţi! Felicitarea bisericei surori îmi este deosebit scumpă inimei mele. Mulţumesc din tot sufletul, din toată inima mea I. P. S. Sale prea dom­nului Archiepiscop şi Metropolit Dr. Vic­tor Mihályi şi venerabilului consistor metropolitan pentru călduroasele urări ce-­mi face mie, capului bisericei mele din această patrie. N’am uitat şi nu trebue să uităm nici-odată, că sântem de un sânge, fiii unui şi aceluiaşi popor cu una şi ace­eaşi limbă, una şi acea cultură, unele şi aceleaşi scopuri naţionale - culturale, deopotrivă devotaţi aceleiaşi naţiuni. Abia 200 de ani, de când suntem despărţiţi în două biserici surori şi nu e vina noastră, intonez nu e vina noa­stră a Românilor, că suntem despărţiţi în două biserici. Scopurile comune prin o con­lucrare frăţească se pot mai bine susţine. Şi până acum toată vieaţa mea am trăit în bună înţelegere cu toate confesiunile şi în special cu bi­serica soră. Aş dori însă, ca în chestii bisericeşti şi şcolare să căutăm a trăi în frăţească armonie unii cu alţii; din parte-­mi aş zice mai mult: să mergem mână în mână unii cu alţii archiereii ambelor biserici naţionale române, pen­­tru­ că, fraţilor, din zi în zi tot mai mulţi suntem avisaţi unii la alţii şi numai conlucrarea frăţească ne asi­gură condiţiunile pentru­ ca bi­sericile surori să poată fi şi în viitor scutul şi leagănul limbei şi culturei noastre române. Să întărim deci cele două fortăreţe naţionale spre mărirea lui Dumnezeu, spre binele patriei noastre şi să nu ui­tăm , că suntem de un sânge şi că sân­gele apă nu se face­. Tot aşa de cordială a fost şi pri­mirea deputaţiunei parochiei române gr.-cat. din Sibiiu, presentată de proto­popul Ioan V. Russu, care a salutat pe Excelenţa Sa cu cuvinte alese cam tot în acelaşi sens. După un răspuns fră­ţesc Excelenţa Sa s’a întreţinut afabil cu protopopul I. V. Russu, şi a avut pen­tru fiecare membru al deputaţiunei câte un cuvânt graţios. (Armata). Splendidă a fost repre­­sentanţa armatei. Au fost vre­o 30 de ofiţeri înalţi, representând toate armele, atât din armata comună, cât şi de la honvezime. Publicul care a văzut acea­stă frumoasă deputaţiune a fost adânc impresionat. Primirea din partea Exc. Sale a fost din cele mai cordiale. Con­ducător a fost însuşi comandantul cor­pului, Exc. Sa E. von Probst * Representanta oraşului s’a presen­­tat număroasă, în frunte cu primarul Drotleff. Reamintind graţioasele cuvinte ce Exc. Sa le-a spus la gară, anunţă că ele au făcut cele mai bune impresiuni între cetăţeni, îi aduce de nou omal ilu­strului nou cetăţean.* (­ Asociaţiunea*). Comitetul central al »Asociaţiunei« s’a presentat aproape întreg, în frunte cu preşedintele seu dl I. M. Moldovan, care a accentuat, că Me­­tropolitul a fost printre cei dintâiu în­­fiinţători ai »Asociaţiunei«. De atunci a lucrat necontenit în aceeaşi direcţiune culturală ca şi »Asociaţiunea«. Speră deci, că va da sprijinul seu şi mai de­parte. Metropolitul face reamintiri de la în­fiinţarea »Asociaţiunei“. Accentuează im­portanţa ei, fiind şi unicul teren pe care se întrunesc toţi fiii poporului fără deo­sebire de confesiune la muncă culturală ; binecuvântă »Asociaţiunea« şi îi promite sprijinul seu.*­­Alte deputaţiuni). Au urmat co­munitatea catolică din Sibiiu, în frunte cu parochul Gidofalvi; comunitatea ev. ref. cu parochul Nagy József; directorul gimnasiului de stat, Fe­­renczy, căruia Metropolitul­­i-a recoman­dat mulţimea de tineri români; corpul profesoral de la gimnasiul din Brad; direcţiunea financiară; Preoţii militari români: Fizeşanu, Braju şi Pop; Tribunalul din loc; Oficiul poştelor şi telegrafului; Dr. Conrad, directorul sanatoriului din Sibiiu; Judecătoria cercuală ; Procuratura reg.; Inspectoratul şcoalelelor; Camera advocaţială. Reuniunea femeilor române s’a presentat cu o frumoasă deputaţiune înaintea Metropolitului, în frunte cu pre­­sidenta, d-na Maria Cosma. Erau de faţă: d-na Moga, Dr. Vecerdea, Dr. Russu, Tilea, Voileanu, Lucuţa, Stroia, Popescu, şi domnii membri de încre­dere ai comitetului: P. Cosma, Dr. Russu, Dr. Beu, Voileanu. ......... ro-­D-na presidentă în cuvântul seu frumos a spus că Reuniunea are onoa­rea să stee totdeauna sub patronajul Metropolitului din Sibiiu. Arată că acea­sta este cea dintâiu Reuniune de felul seu, care­­şi-a făcut problemă din cre­şterea şi instruirea femeiei române prin şcoală. Exc. Sa promite tot sprijinul şi se întreţine cu fiecare membră a comi­tetului.* (* Albina*.) în frunte cu directorul P. Cosma s’a presentat aproape întreg comitetul »Albinei« şi corpul funcţiona­rilor. Oratorul reaminteşte, că actualul Metropolit a lucrat la înfiinţarea »Albinei« ca preot tinăr, pe atunci, când chiar de aici, din această reşedinţă sufla un vânt rece pentru ea. Este cel dintâiu prelat român, care a ştiut împreuna interesele cultu­rale cu cele economice. Şi »Albina* spri­­jineşte instrucţiunea şi cultura. Răspunzând Metropolitul face rea­mintiri de la înfiinţarea »Albinei*. E prie­ten şi al desvoltărei materiale. Pentru­­că omul stă din suflet şi trup. Totdea­una a îndemnat la înfiinţare de bănci. »Albina, a fost mamă bună; a născut multe zeci de bănci. — Reuniunea învăţătorilor din ar­­chidiecesă, a fost condusă de Dr. D. P. Barei­anu. — Banca austro-ungară din Sibiiu, a fost representată prin directorul Knapp. — Comitetul fondurilor grăniţăreşti, s’a presentat aproape întreg, în frunte cu căpitanul Stezariu. Erau de faţă majorul Şandor de Viştea, deputatul Dr. Şerban, Arsenie Bunea, etc. — Reuniunea de musică a fost presentată de preşedintele Voileanu. Exc. Sa a observat că dacă se desvoartă tot aşa nu numai ne va delecta pe noi, ci ne vor admira şi străinii. — Casina, sau »Rem­. rom. de lec­tură*, a fost condusă de dl P. Cosma, care spune că casina a fost aşa zicând o societate de casă a fostului Metropolit, şi o recomandă bunăvoinţei noului Me­tropolit. — Exc. Sa răspunde cu zimbet, că n’a venit să strice legea, ci să o pli­nească... * Din Braşov s’au presentat mai multe deputaţiuni: Corpul profesoral dela gimnasiu, condus de directorul V. Oniţiu. Comitetul parochial din cetate. Comitetul parochial dela Sf. Nicolae. — Aceasta a fost condusă de părintele Voina. Excelenţa Sa a reînviat reminiscen­ţele Sale din Braşov. Face alusiuni la „trebile şcolare tare încurcate“. Reco­mandă, ca acum când al treilea se in­­gerează, să se înţeleagă cei interesaţi între sine. Casina română din Braşov a fost presentată de Dr. Aur. Mureşanu, care a reamintit de când Excelenţa Sa trăia în societatea Braşovenilor. Excelenţa Sa spune că are o plă­cută reamintire din Braşov, de când era membru al casinei. De atunci n’a mai întrat în nici o casină. Erau însufleţiţi bărbaţii de atunci, nu li-a mai găsit păreche altundeva. Băncile din Sibiiu au trimis o de­putaţiune de trei, în frunte cu Dr. Wolf. Representate au fost: Bodencredit, Ve­reinsbank şi Transilvania. * Reuniunea agricolă s’a presentat deasemenea în frunte cu prof. Comşa. Exc. Sa ’i-a lăudat şi asigurat de spri­jinul seu, căci îi place economia şi o preţueşte.* Personalul tipografiei archidiece­­sane a fost condus de dl Vătăşan. Fo­stului întemeietor al tipografiei surori de la Arad ’i-au exprimat omal. Exc. Sa a arătat importanţa tipografiei. ♦ * — O deputaţiune de 5 membri a venit din Bran, oare­ când cerc de ac­tivitate a Metropolitului. Le mulţu­meşte şi le recomandă să grijească bine sadurile culturale ce a lăsat acolo de tinăr.* Reuniunea socialilor e presentată de V. Tordăşianu. — Exc. Sa zice că e una din cele mai însemnate, pentru­ că ne lipseşte clasa de mijloc. Şi până acum Reuniunea ’şi-a făcut merite. Din Reşnov, odinioară parochie a Metropolitului, a venit o deputaţiune cu daruri: un album cu subscrieri şi o icoană frumoasă. Exc. Sa mulţumeşte foarte cordial. * — Se presentă apoi comit, parochial din parochia Sibiiu, Poarta­ Turnului. — Apoi o număroasă deputaţiune de preoţi din Munţii­ Apuseni, Câmpeni şi jur, cărora Exc. Sa le mulţumeşte deo­sebit pentru oboseala ce au pus ca să vină la instalare. Spune că soartea cle­rului îi zace la inimă. Se presentă Dr. P. Barbu din Ca­ransebeş, prof. Hinţescu din Buzău şi alţi singuratici. Recepţiunile au durat până la 11/,. Banchetul. Aşa banchet splendid nu s’a mai văzut de mult în Sibiiu. Sala cea mare a casei sociale a fost plină. Decora­­ţiunea salei şi a meselor a fost admi­rabilă. Grădinarul a vrăjit un aer de vară în sală. Musica militară a cântat admirabil. In fund era o masă lungă cât sala, ocupată de foarte mulţi ofiţeri, cari dădeau o înfăţoşare strălucită. De-a­ dreapta Exc. Sale a stat ge­­neralul-comandant de corp. E. von Probst. De-a stânga episcopul săsesc Dr. Mül­ler, în faţă prepositul din Blaj I. M. Moldovan, archimandritul Mustea, vie. Puşcariu, archim. Hamsea, etc. Era un tablou admirabil. Pagubă mare, că galeria şi subgaleria nu s’au deschis pentru privitori. Se zice că damele au cercat se fie admise ca pri­vitoare, şi nişte rigizi membri ai comi­tetului aranjator nu au permis. Pagubă. Aşa ceva rar se vede în Sibiiu. Primul toast ’l-a spus Exc. Sa pen­tru Monarchul. A vorbit apoi Puşcariu pentru Me­tropolitul. Truţa pentru guvern. Ham­sea pentru bisericile surori în special pentru ep. Dr. Müller. Müller a răspuns într’o cuvântare mult aplaudată. Prepositul Moldovan a spus, re­flectând un cuvânt de mare importanţă, pentru armonia şi buna înţelegere a confesiunilor din Ardeal. FOIŢA „TRIBUNEI“. Criminalul nevinovat. — Roman — de Gabrielle D’Annim­ale. (Urmare). ...O tristeţă de moarte îmi apăsa inima, tristeţă ampresaţilor fără speranţă, în ochi­’mi sufleteşti iarăşi s’a ivit cela­lalt. Ochii lui erau suri, ca ai veni­­turei. ’Mi-am închipuit ce mari progrese îi va fi făcut de atunci boala, paralisia. Şi ’mi­’l-am închipuit cum va fi şezând într’un mare scaun braţat, cu faţa pa­lidă ca de moarte, cu muşchii feţei în completă nemișcare, un moșneag nepu­tincios, demn de compătimire. — Tullio! Era vocea mamei. M’am întors și am plecat spre alcov.­­ — Așadară poimâne va fi bote-­­­zul, — ’mi-a zis mama. — Medicul zice, că­­ Iuliana va trebui să mai stee în pat un timp oare-care. Așa e doctore? — a întrebat pe doctorul Jemma. — Aşa cred, că în convalescenţă a­­ întrat o scurtă pauză, — a răspuns me- j­dicul clătinând cu capul seu frumos şi­­ cărunt. E foarte slabă, foarte slabă. Trebue să se nutrească mai bine, să mănânce cu sila chiar... Inima îi e sână- j toasă, numai sânge şi linişte îi trebue ’ mai multă.­­ Mânezi înainte de ameazi, din con­siderare la starea lulianei, botezul s’a săvîrşit fără nici o ceremonie. Şi cu această zi s’a început ultimul period al furiei, care trebuia să conducă la comi­terea crimei. în acea zi am început să meditez asupra celui mai simplu şi mai sigur mijloc, prin care să pot causa moarte nevinovatului. Meditaţiune rigidă, crudelă, necon­tenită era aceasta, la care toate puterile îmi erau angajate. Ideea fixă mă luase de tot în stăpânire cu nespusă forţă şi per­­severanţă. Precauţiunea ca­ şi­ cum ’mi­ s’ar fi duplicat. Nimic nu făceam ori ziceam, ce să fi putut trezi bănuieli ori mirare. Simulam, mă prefăceam nu numai faţă cu ceiala­lţi, ci şi faţă cu Iuliana. Eram convins, că salvarea mamei depinde de la moartea copilului. Dînsa va fi sănătoasă îndată­ ce băiatul va dis­­pără. Dar’ nu aflasem încă mijlocul sigur. XI. După câteva zile mă aflam singur cu mamă-mea la leagănul băiatului. Mama mi­ s’a plâns, că băiatul a tuşit. Am ascultat respiraţiunea băiatului; era normală, dar mia liniştit — Aşadară a tuşit azi..... — am re­flectat eu. — Da, Tullio, a tuşit niţăl. Dar’ pentru aceea nu fi îngrijat — Doar’ s’a răcit... — N’aș crede... doar’ așa-’l grijim de mult! Ca fulgerul ’mi-a străbătut prin creeri o idee. Involuntar m’a cuprins un fel de tremur intern. Am devenit confus, mă temeam, ca nu cumva să mă trădez. Mamă-mea a observat ceva la­­ mine, dar’ ’și-a explicat-o în favorul meu, căci a continuat astfel: — Cum eşti de îngrijat! Ori nu auzi ce liniştit respiră ? Ce lin doarme ? Dar’ din vocea ei încă se resimţea neliniştea şi nu era în stare să-’şi tăi­nui­ască dinainte-’mi îngrijorarea. De atunci începând eram cuprins de o stranie nelinişte; une­ori veselie, necu­noscută beţie de bucurie, alte­ori desperai ! impacienţă mă tortura. Ideea ce-’mi ful­gerase prin creeri trezise în minte-’mi un fel de vagă amintire; vedeam, ştiam ce voiu face, ca­ şi­ cum aş fi văzut, auzit, ori cetit undeva, dar’ nu ştiam unde. Mânezi­erul Jemma a visitat bă­iatul şi a declarat, că e deplin sănătos. Tuşa nu are nici o însemnătate. Din causa gerului însă mi-a recomandat totuşi mare precauţiune. Am fost de faţă, când consultase aceste lucruri cu Iu­lian­a. De două-trei­ ori privirile noastre se întâlniră cu fulgerul de repede. Dela provedinţă nu ne vine deci ajutor. La lucru deci, trebue să nu perd din vedere momentul favorabil, trebue precipitate evenimentele. M’am hotărît. Voiam să aştept numai seara, spre a să­­vîrşi crima. ’Mi-am recules toată energia câtă îm­i mai rămăsese. Precauțiunea nu m’a părăsit nici pe o clipită. Nici pe o cli­pită nu m’am lăsat să fiu învins de slă­biciune sentimentală. Seara trebuia să rămân pe câteva minute singur cu băia­tul, neconturbat de nimenea. Peste zi ara întrat de mai multe­ ori în odaia dădacei. Ea totdeauna era acolo, neobosită, tăcută. Numai pe timpul prân­zului și al cinei părăsi odaia, luându-’i locul mama ori altcineva, pe cari ușor îl voiu pute depărta sub un pretext oare-care. Dar’ în ori­ ce cas îmi rămâne primejdia, că în restimp va întră cineva pe neașteptate. Nu am hotărît încă. S’a făcut seară. Am mers în ca­pelă, unde tocmai făceau pregătirile pen­tru liturgia de Crăciun; am văzut ieslele, florile, luminile de ceară. Nu ştiu de ce, dar’ am eşit earăşi, am privit în ferea­stra odăiei lui Raimund. Umblam cu paşi repezi în sus şi ’n jos, sperând că mă voiu pute desbăra de tremural spas­modic, de gerul ce până la os mă pă­trunsese. Seara era extraordinar de geroasă. M’a cuprins subit îngrijorare. — Mă tem? cugetam eu. Mă simțeam ca­ și­ cum o ființă nevă­zută ’mi-ar privi în suflet. De ce mă tem ? De săvîrșirea faptului, ori doară de posibilitatea de a fi prins în fla­grant? Am întrat în casă, sau mai bine zis, am alergat, ca­ și­ cum cineva m’ar fi urmărit pas de pas. în coridor, unde nu era încă aprinsă lampa, m’am întâl­nit cu mama. — De unde vii, Tullio ? — De afară. M’am preumblat nițăl. — La câte se începe liturgia ? — La șese. Era un pătrar pe cinci. Mai lip­sesc încă trei pătrare. Trebue să fiu cu gri­je. — Mă duc, mamă. Am mers la Iuliana. Mă aștepta. Fata de casă așternea măsuța. — Unde ai fost până acum ? —• m’a întrebat sărmana bolnavă, privindu-mă înfruntător. — Jos, am fost să văd capela. — Ah, da. Doar’ în astă-seară se încep slujbele de Crăciun, — a şoptit ea cuprinsă de adâncă tristeţă. — Poate se va auzi până aici musica. S’a cufundat în gânduri. Aşa de tristă era, ca­ şi­ când inima e plină de lacrămi şi ochii ar voi să plângă. — La ce te gândeşti ? — am în­trebat-o ? — La prima sărbătoare de Crăciun petrecută în La Badiola. Suvenire. Era emoţionată. Se încredea în mine s’o ii­­nerez, s’o leagăn să-’i uşurez inima. Cu­noşteam această dureroasă dorire, acea­stă vagă tristeţă. Dar’ ’mi-am gândit că nu-’mi este permis să cedez disposiţiei sufleteşti, nu-’mi este permis să rămân acolo. Timpul sboară. — Poate va fi sosit Frideric. Tre­bue să vorbesc cu el îndată. Permite-’mi să mă despart pe un minut. Până atunci Cristina rămâne la tine. Văzuiu cum ’i­ s’a schimbat fața, ca­­și­ cum ar fi voit s’o năpădească lacră­­mile. Dar’ ne mai așteptând să-’și dee consimțământul am eşit repede. Cristi­­nei am demandat, ca până la reîntoar­cerea mea să rămână la Iuliana. Abia ce am ajuns afară, trebui să stau pe loc, căci frica era aproape să mă înăduşe, îmi ziceam: Dacă nu­’mi succede să-’mi înfrînez nervii, s’a sfîrşit totul. Ciuliam cu urechea, dar’ nimic nu auziam­, decât vuetul prin vine-’mi. în coridor am înaintat până la scări. Nu m’am întâlnit însă cu nimenea. O liniște profundă plana asupra casei întregi. — Toți sânt deja în capelă, — ’mi-am gândit, — chiar și servitorii. N’am să mă tem de nimic. (Va urma). (13) 2/14 Martie 1899 Nr. 47

Next