Tribuna, august 1901 (Anul 18, nr. 143-160)
1901-08-01 / nr. 143
Anul XVIII Sibiiu, Mercuri 1/14 August 1901 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 1 por. 70 bani, •/« an 5 oor.,/« an 10 oor., 1 an 20 oor. Pentru ducerea la casă cu 80 bani pe lună mai muit. Pentru monarchie : 1 lună 2 oor. 40 bani, •/* an 7 cor.,) an 14 oor., 1 an 28 oor. Pentru Rom&nia și străinătate: '/, an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un fir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplacoi nr. 15. Se prenumără la poşte şi librării. Epiatole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiară. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« FOIŢA „TRIBUNEI“. Din vieaţa Sultanului 2 Abdul-Hamid. (Urmare). Avariţia şi amorurile sale. Murad adeseori năcăjea pe avarul său frate pentru avariţia lui. Pe când era încă moştenitorul tronului însărcina pe un literat grec anume Hasapi, care dirigia pe atunci ziarul satiric »Hagghial« să traducă în turceşte pe Avarul lui Moliăre ca să fie representat. Hasapi, fie spre a ridiculiza pe avarul prinţ în înţelegere cu Murad, fie din întâmplare, a intitulat traducţia »Pinti- Hamid«, adecă Avarul-Hamid. De atunci până astăzi, când vor Turcii să vorbească despre vre-un avar cumplit îi zic Pinti-Hamid. Totuşi Abdul-Hamid consideră această neplăcută potrivire de nume drept ofensă personală şi plin de furie soma de mai multe ori pe traducător, care anunţa prin ziarul seu representarea apropiată a lui »Pinti-Hamid«, să nu-şi îndeplinească scopul. Hasapi însă refusa a se conforma acestei dorinţe a prinţului, asigurându-’l că nu se gândia câtuşi de puţin a-’l ofensa prin titlul traducţiunii sale. Şi în sfîrşit comedia fu representată în năcazul lui Abdul- Hamid, care, bineînţeles, nu asistă la representaţie; în schimb însă păstră traducătorului o ură neîmpăcată, răsbunându-se îndată ce s’a urcat pe tron prin diferite prigoniri. Deși plăcându-i mult femeile, Abdul- Hamid a fost însă totdeauna măsurat în amorile sale, d’abia a avut două legături amoroase secrete. Primul a fost cu o Belgiană, care încântată de promisiunile prinţului că va deveni soţia sa legitimă, îmbrăţişa islamismul luând numele de Fatme, dar în curând fu părăsită. Al doilea amor a fost cu o Ţigancă cântăreaţă din seraiul lui Abdul-Aziz, şi pentru a nu da unchiului Beit timp de a interveni, se căsători cu ea în secret printr’un imam țigan. Acestea fură singurele amoruri cunoscute ale lui Abdul-Hamid. Domnia lui Murad. Un eveniment fericit. — Nebunia Sultanului. — Conciliabule pentru depunerea sa. — Promisiunile lui Hamid. — Urcarea sa provisorie pe tron. — Cum a făcut-o definitivă. Lovitura de stat din 30 Maiu 1876, care a detronat pe Abdul-Aziz ridicând la tron pe nepotul său Murad, a fost salutată de popor cu un entusiasm plin de esaltare. Ţeara simţi că se uşura, şi întreaga Turcie, musulmană şi creştină, vazu în urcarea pe tron a moştenitorului popular şi liberal semnul prevestitor al regenerării sale. în Europa, venirea la tron a lui Murad a produs o impresie escelentă. Numai diplomaţia rusească a fost nemulţumită, fiindcă perdea in persoana lui Abdul-Aziz instrumentul orb al influenţei sale. Dar’ i nimicii Turciei nu disperă pentru mult timp, căci primele simptome ale boalei cerebrale, care tulbură pentru câtva timp minţile noului suveran, se manifestară cu ooasia evenimentelor aş urmară detronării lui Abdul-Aziz. Un concurs nenorocit de împrejurări şi bunul noroc al Rusiei voiră ca inimicul neîmpăcat al acestui imperiu, marele patriot turc Midhat-pașa, pe atunci ministru fără portofoliu, să servească fără să vrea interesele Rusiei. Midhat concepu scopul de a provoca depunerea provisorie a Sultanului Murad, impusă de starea spiritului seu. Aceasta fu marea greşeală a bunului patriot, și cu atât mai mare, că constituția turcească dispunea formal că trebue să treacă un an de zile dela manifestarea boalei suveranului pentru ca el să fie declarat incapabil, car’ Murad d’abia domnea de trei luni. Dar’ împrejurările erau atunci grave. Midhatpaşa, temându-se de complicaţiuni, se grăbi a face demersurile necesare pe lângă marele vizir şi Şeipulislam. Au început atunci să circule nişte svonuri neliniştitoare în privinţa situaţiei interioare din Turcia. Vechii turci protestau în chip ameninţător contra programului reformator al lui Midhatpaşa, care cu ajutorul lui Murad promitea reforme splendide pentru stat, parlament, egalitate între musulmani şi creştini, responsabilitate ministerială şi reorganizarea codului civil pe basa codului Napoleon. Acest plan, sprijinit din toată inima şi de Murad, care, cu toată starea tristă a sănătăţii sale, sa ocupa cu activitate de interesele statului şi mai ales de reforme, fu în sfîrşit acceptat de consiliul de miniştri. Abdul-Hamid, moştenitor al tronului, incepu atunci a-şi desvolta tot talentul seu de intrigant şi fanatismul seu pentru vrăji, ca să pună mâna pe putere. Cel mai reacţionar dintre Turci, promise lui Midhat-paşa că el va fi esecutorul cel mai entusiast al reformelor, dacă va fi adus la tron. In acalaşi timp recurgea la cunoscutele vrăji ca să grăbească sfîrşitul domniei şi sănătăţii fratelui seu, lntr’acestea se decretă noua constituţie. Dar’ boala lui Murad se agrava din zi în zi, şi ceremonia proclamării sale solemne de Sultan se amîna sub diferite proteste.’) Situaţia internă se agrava în capitală şi în provincii, Bulgaria se pregătea de revoluţie. Era ajunul răsboiului ruso-turc, întrevederile secrete dintre Midhalpaşa şi Hamid deveniau tot mai frecvente. Moştenitorul tronului afecta sentimentele cele mai liberale şi promitea ministrului seu onorurile cele mai mari şi bogăţii, dacă ar fi ridicat la tron. Causa nebuniei manifestate la Murad erau supărări morale. Foarte bun din fire, dar’ nevropat și sensibil, nu putea suferi calomniile lui Abdul-Aziz, îndemnat la acestea de Hamid. Contra acestor supărări căută leacul în beutura care ’i-a plăcut totdeauna, și băutura şi-a grăbit boala. Abdul Hamid, urmărind cu anxietate progresul boalei, lucra în toate chipurile pentru detronare. Persoane demne de credinţă ce au trăit pe acele timpuri în palat, spun, că moştenitorul tronului, după-ce ’şi-a asigurat cooperarea curtezanilor fratelui seu, a întrebuinţat fel de fel de mijloace criminale, fără nici o legătură cu vrăjile, spre a agrava boala. După ce toţi medicii Sultanului caril-au visitat s’au pronunţat că boala *) Se ştie câ Sultanul Murad V. a fost detronat fără a fi apucat să încingă în mod solemn sabia lui Osman, ceremonie ce la Turci ţine loc de încoronare sa e trecătoare, Abdul-Hamid a chemat din Viena pe profesorul Leidesdorf. Acesta la început a fost de acord cu ceialalţi confraţi ai sei. Dar, deodată, pleacă în mod misterios şi fără de veste din Constantinopol, şi ajuns la Viena trimite de acolo un raport în contradicţie cu cele-ce spusese mai nainte şi în care se pronunţa că boala Sultanului ar fi incurabilă. Timpul a dovedit că acest raport nu era sincer, căci după câteva săptămâni Murad, închis în palatul Ceragan, ’şi-a redobândit minţile, dar’ era prea târziu. Un semn caracteristic de consideraţia de care se bucură Abdul-Hamid pe lângă cei ce vin în contact cu dînsul e şi următorul: Amicul seu Afio-paşa, fost mare vizir, vorbind despre prima sa întrevedere cu noul Sultan, zise: — ’Mi-au trebuit trei luni ca să cunosc pe Abdul-Aziz, ca să-’l înţeleg pe Abdul Hamid nu ’mi-a trebuit decât trei ore. La eşirea de la această întrevedere, ce a avut loc a doua zi după proclamarea sa pa Sultan, Afir-paşa spuse lui Mahmud-Gelaledin, marele întroducător al Porţii care-’l însoţea: — Noul nostru stăpân are toate defectele ce ’şi le poate închipui cineva, şi mai ales înfumurarea. Nu ştie ce face şi crede că ştie toate. Nu e nici o nădejde din partea lui! Şi coborînd vocea adăuga: — Hah-ittic! (Ce greşeală mare am făcut !) (Va urma). EES Banii lui Iuda. Eară trebue să vorbim despre purtarea preoţimii noastre şi să o combatem. Totdeauna am simţit un regret în suflet, de câte ori ne-am văzut siliţi să stigmatisăm pocedura preoţimii. E de înţeles acest regret, când ne gândim, că intre massele poporului şi inteligenţă stă preotul cu dascălul seu, preotul, care eserciază prima şi cea mai imediată influenţă asupra poporului, şi deci el este chemat prin posiţia sa, să planteze în inima poporului sentimentul şi conştienţa naţională, şi să- l facă accesibil pentru idealul urmărit de clasa noastră inteligentă, de conducătorii noştri naţionali şi... în loc să vedem pe toţi preoţii noştri deopotrivă servind demnităţii naţionale şi dănd poporului cele mai strălucite pilde de caracter firm şi romănesc, în unele locuri vedem tocmai contrarul. Un trist cas de felul acesta este petrecerea de la băile din Bizuşa, despre care dăm un raport la alt loc al foii noastre. Caşul e admirabil de instructiv. Are şi note triste, dar se ridică din el şi o strălucită notă de caracter adevărat românesc. Să luăm partea mai posomorită şi condamnabilă a acestei petreceri. Preoţi români, vreo zece-doisprăzece la număr, secundaţi de câţiva tineri se prind în horă la Bizuşa cu Jidovii şi cu Ungurii. Adecă nu la horă, ci la... »csárdás«. O noapte întreagă, răsunat-a sala de dans din Bizuşa de tropotele cismelor preoţilor români, apucaţi cu Unguroaicele şi Jidancele la »csárdás«. Şi ce momente strălucite de înfrăţire naţională şi frăţească loialitate ! Jidanii şi Ungurii, în schimbul tesărdăs«ului, în »Romana« se prind cu groţii şi sună sala... astă-dată nu de tropote, ci de gura profesorului seminarial din Gherla, Dionisie Vaida, care în elanul însufleţirii pentru înfrăţire, a.. . maghiarisat »Romana«, strigând cu sonora’i voce: »Kéz alatt!’ (pe sub mână), »Ugrálni!« (a sări), * Sikátor’ (coloană) etc. Nu ştim cum stă profesorul Vaida în privinţa inteligenţei. Dar’ trebue că e foarte mărginit la preot, nefiind în stare să judece gradul de ridiculositate din această mnie de scandaloasă purtare a sa. Nu cred să se fi mai găsit cineva la noi, care să aibă cutezanţa să-şi bată joc în aşa chip de ce ’i naţional românesc, ca dl Vaida. Poate fi convins el însuşi de blamagiul seu, căci chiar în Bizuşa ’l-au desaprobat soţii sei în preoţie, cerând sistarea Romanei profanate de Jidani, care săltau ca nişte ţapi, — cum observă corespondentul nostru. Şi un astfel de om creşte generaţia viitoare a preoţimii greco-catolice din diecesa Gherlei. Un astfel de om e profesor de teologie. Dacă n’ar fi vestită Gherla pentru temniţele sale, faima ’i-ar da-o... institutul teologic de acolo. Onoare, de o miie de ori onoare acelor puţini profesori seminarian din Gherla, cari ţin cu sfinţenie la demnitatea lor naţională, dar’ o vină au şi ei, că nu se pun odată pe greaua, dar’ româneasca muncă de a schimba odată sistemul păcătos de acolo şi de a desinfida aerul stricat de acolo. Un Vaida, care se pupă cu Jidanii prin Bizuşa, ar trebui bogcotat, isolat cu totul, să înveţe minte, să se pocăiască. Căci, dacă vor merge lucrurile ca până acum, ce se va alege de diecesa Gherlei? Nouă preoţi ne trebuesc pe acolo, cu sentiment naţional şi caracter, care nu insultători de jocurile noastre naţionale! O altă figură tristă a petrecerii din Bizuşa este preotul Cosma din Ileanda-mare. Fără să iee în considerare ţinuta solidară observată de Români în faţa alegerilor parlamentare, se ridică la această petrecere, şi in numele alegătorilor români ofere mandatul de deputat lui Simó Lajos. Ce-’i asta, părinte Cosma ? Cine-’i Simó Lajos ? Ce program are? şi peste tot, nu ştii d-ta, că Românii n’au decretat lupta electorală ? Şi chiar dacă ar fi decretat-o, cum vii d-ta la Simó Lajos ? A...! Simó Lajos a muncit 27 ani pentru biserica şi şcoala română, aşa zice popa Cosma din Ileanda. Ce blasfemie, ce ruşine, ce servilism, ce tîrîie pe brânci dejositoare! Dacă strînge mâna dlui Cosma şi dă o suprasolvire de câteva coroane în scopul unei şcoli ori biserici, asta-’i muncă pentru neamul românesc, e destul, ca dl Cosma să vină şi să pălmuiască naţia română, drept semn de recunoştinţă, faţă de »Măria Sa« Simó Lajos, care a binevoit a-’l agrăi şi a da mâna cu el! E destul o vorbă, pentru-ca preoţii din jurul lui să-’i facă ovaţiuni şi smeriţi să-’l roage să primească... voturile alegătorilor români. .. Lăsăm însă să ’l facă de ruşine pe preotul Cosma curatorul seu. îmi creşte inima când mă gândesc la acest simplu ţăran necunoscut. La petrecere s’au încassat vre-o 150 cor. venit curat. Aceşti bani au fost transpuşi senatului bisericesc din Ileanda, căci petrecerea în beneficiul acestei biserici s’a dat. Şi acum vine curatorul. El indignat a respins această sumă, sub curent, că banii lui Iuda nu-i poate suferi în lada bisericei. Banii plătiţi de Unguri şi de Jidovi drept entree, pentru ca să vadă cum ştiu popii români juca csárdás, simplul ţăran român ’i-a respins cu indignare. Câtă fineţă de suflet! Ce puritanism de caracter! Ţăranul simplu a observat batjocura, pe care preoţii »culţi« nu au simţit-o, de care ei n’au roşit la faţă. Să fie această lecţie în folosul preoţimii din acele părţi, unde aşa de încâlcite şi false idei sociale stăpânesc spiritele. înveţe dela popor, dacă poporul nu poate să înveţe dela ei. în interesul ei somăm preoţimea noastră să caute întotdeauna a rămâne la înălţimea demnităţii sale, să fraterniseze Românii ei între ei, căci har Domnului avem acum destulă inteligenţă română, nu să îmbulzească după prietenia Jidanilor şi a Ungurilor. Lase »politeţa« la o parte, nu să mai spuse cu ea, căci desastrul moral nu se poate spusa prin politeţă. — I. Sibiiu, 10 Aug. 1901. DIN AUSTRIA. Partidul poporal german în întrunirea naținută zilele aceste în Bruck (lângă Mur) a decis să rupă legăturile de până acum cu partidul radical german. Causa sunt atacurile îndreptate de radicali contra deputatului Prade, care în urma acestora a demisionat din postul de vicepresident al reichsrathului. Demisia lui Prade a produs mare sensaţie ; toate ziarele se ocupă cu ea la locul prim. Partidele germane, afară de radicali, au luat-o la cunoştinţă cu regret. — Italienii din Tirol pretind pentru Tirolul italian autonomie deplină, în adunarea generală a societăţii naţionale italiane, ţinută nu de mult în Trient, s’a decis, că programul Italienilor în viitoarea dietă provincială va fi obstrucţiunea energică şi continuă, până ce nu se va satisface cererii lor, referitoare la Tirolul italian. Tot asemenea vor continua opoziţia şi deputaţii italieni din parlamentul central. Turcii tineri despre Turcia. Un Turc din partida Turcilor tineri, aflător afară de hotarele Turciei, a caracterisat situaţia din Turcia şi raporturile dintre ea şi marile puteri europene, în modul următor: »Turcia — a zis el — se află în o stare materială foarte gravă, la care se adaugă corupţia şi neliniştea seminţiilor albaneze şi arabe. Generaţia cultă pretinde tot mai mult întroducerea de reforme, dar bătrânii se opun. Tulburările şi nemulţumirea internă sunt esploatate de puteri. Austro-Ungaria are în general o atitudine pasivă, pe când Rusia şi Anglia sunt mai agresive. Rusia îşi are aţintite privirile asupra Dardanelelor şi voeşte a forţa dreptul de liberă trecere a flotei sale prin Dardanele. Anglia se foloseşte deocamdată de chedivul din Egipet pentru a stoarce favoruri. E vorba, că Englezii vreau să obţină concesia pentru construirea unei căi ferate, care să împreune Egipetul cu Beludsistan, trecând prin Arabia. Se vede, că Turcii tineri se tem mai mult de influenţa Rusiei şi Angliei asupra patriei lor. Presa austriacă contra Italiei. » Reichswehr« şi »Tagblatt« din Viena atacă cu vehemenţă Italia din causa atitudinei ei în chestia albaneză, care nu corespunde cu pactul triplei alianţă. »Reichswehr« susţine, că influenţa reginei Elena e de netăgăduit în această nouă politică orientală a Italiei, viciului sanitar, autonomia naţionalităţilor, libertate de presă etc. Ziarele maghiare dau puţină importanţă acestui partid. Vom vedèa întru-aăt se vor şti valora la alegeri »oamenii viitorului«. Partid socialist. Socialiştii maghiari s’au grupat în un partid politic şi sunt decişi a lua parte la luptele electorale. Din programul lor remarcăm următoarele pretensiuni: sufragiul universal, introducerea dării de moştenire şi a dării progresive de venit, statificarea şcoalelor, a justiţiei şi a ser Nr. 143 Sarafoffiştii. Cu privire la mişcarea comitetului macedonean bulgar, ziarul »Cronica“ din Bucureşti scrie următoarele : »Din Bulgaria viu iarăşi ştiri îngrijitoare. Bulgarii iarăşi se frământă. Se pare că guvernul bulgar n’a avut mână fericită, când a protegiat alegerea lui Mihailovski ca preşedinte al comitetului macedonean în locul lui Sarafoff. în adevăr, Bulgarii se preocupă foarte puţin de această schimbare de nume, care noul ales caută să întreacă pe predecesorul său în violenţă de limbagiu şi de acţiune. Ultimele ştiri spun, că faimoasele scrisori de ameninţare care tind la escrocări de bani dela cei-ce nu sunt membri ai asociaţiei macedonene, au reînceput să fie răspândite cu profusiune. Ba chiar se trece dela vorbe la fapte. Cei-ce n’au răspuns la scrisorile de ameninţare, au găsit la poarta casei lor bombe esplosibile. Şi toate acestea se petrec în ajunul deschiderii desbaterilor în marele proces al bandei Sarafoff. în aşa atmosferă şi în asemenea condiţiuni se poate prevedă ce resultat va avă acest proces. Cum am zis, pentru moment ne place a crede, că guvernul din Sofia e cu desăvîrşire străin de isprăvile protegiatului seu din capul comitetului macedonean. Să gândească însă cei din Sofia la responsabilitatea lor*. ' t Crispi. Italia, frumoasa seară a lui Dante, are doliu. Marele ei fiiu, bărbatul de stat de renume, Francesco Crispi a răposat în Neapole. Duminecă seara la 7 ore 45 minute. Vieaţa lui e contopită cu istoria modernă a regatului italian, dar’ totodată el se poate considera de un tip al poporului seu, împreunând virtuţile şi defectele rassei italiane. Mare luptător pentru unitatea şi independenţa Italiei, Crispi ’şi-a câştigat merite neperitoare pentru conlucrarea lui la ridicarea Italiei între cele dintâini state ale Europei. Aceste merite nu