Tribuna, februarie 1902 (Anul 19, nr. 21-39)

1902-02-02 / nr. 21

Pag. 82 Sibiiu, Sâmbătă, faţa a două procese nouă de presă. Se vede, că Maghiarii voiesc să facă se simtă ţi Nemţii, ceea-ce noi de atâţi ani suferim. Congresul Turcilor tineri. Dupâ­ cum am amintit »» numărul tre­cut, Turcii tineri au ţinut în zilele de 4—9 Febr. n. un congres la Paris. In acest congres Turcii tineri au adop­tat o moţiune, prin care protestează contra regimului actual din Turcia, cerând restabilirea constituţiunii, ceea­­ce ar asigura un regim de drept şi de libertate în imperiul otoman pentru toate popoarele. Moţiunea reaminteşte totodată puterilor datoria, ce o au, de a favorisa esecutarea tratatelor cu Tur­cia, încât să poată profita toate naţio­nalităţile din imperiu. Armenii au fă­cut reserve în ce priveşte restabilirea regimului constituţional din Turcia, care ar fi protivnic intereselor arme­neşti. ______ Prelegeri publice­ Viena, Februarie, 1902 Interesul tot mai viu ce se mani­festă din partea tot mai multor bărbaţi inteligenţi ieşiţi din sinul poporului no­stru faţă de acest popor, este de bun augur pentru desvoltarea ulterioară a raporturilor noastre naţionale, publice şi economice. Bărbaţi cu inimă pentru poporul lor, Români din toate unghiurile mo­şiei noastre apar unul după altul pe câm­pul de luptă, ţinând fiecare a-­şi spune cuvântul in marea noastră chestie de vieaţă ce ne preocupă azi mai mult ca ori­când mai înainte. Toţi, unul ca unul, convinşi de ne­cesitatea de a începe o acţiune comună pentru binele nostru comun şi mânaţi de dorul de a vedea cât mai curend parul nostru naţional, înglodat in mo­­cirla indiferentismului detestabil scos la drumul bun, pe întrecute caută a afla mijloacele aceste spre a ne conduce la scop. Sânt îmbucurătoare aceste rivali­tăţi, pentru-că ele denoată că ne apro­piem tot mai mult de un început de ac­ţiune comună, pentru care noi înşine trebue să ne pregătim calea. Cu cât vor fi aceste porniri mai dese şi mai energice cu atât mai sigur ne vom apropia de începutul acţiunei. Dorul de muncă, dorul de acţiune în stil mai mare va deveni tot mai in­tensiv şi tot mai general şi va constrîn­­ge pe cei chiemaţi a lua iniţiativă şi a face început unei acţiuni în o direcţie sau într’alta. In opinia noastră publică tot mai mult pare a prinde rădăcină ideia, că asistenţa noastră ca naţiune politică devine ilusorică, dacă continuăm a ne­glige şi mai departe massa poporului nostru. Noi începem în sfîrşit a înţelege, că nu ne putem simţi destul de siguri în de la stinsul martir, — mă simţiam ca după o înmormântare, şi în suflet re­­trăiam acele sfâşietoare momente ale tragediei nefericitului idealist.. Şi de câte­ ori îmi aduc aminte de aceea tragedie, gândul îmi sboară la ce­lebra dramă a lui Ibsen — » Volksfeind«, care — mai puţin fioroasă — are multe asemănări cu tragedia lui Bergner. De­cât că acolo, pe scenă, eroul se mântue şi începe o nouă vieaţă într’o lume nouă. Ear’ aici în vieaţă — eroul tra­gic căzu victimă eternei răutăţi ome­neşti... Astfel, ceea­ ce la teatru ar fi părut grozav şi exagerat, imposibil şi inestetic — s’a petrecut sub ochii noştri, abia acum doi ani... Şi­­mi­ se mai duce gândul la un oraş... românesc, despre care de mult şi nu prea de mult îmi povestea nu mai ştiu cine o istorie earăşi foarte asemă­nătoare , cu programe anonime, cu lupi flămânzi, cu şi mai groaznice uneltiri pe la tribunale şi prin lumea cea lesne crezătoare. Din norocire însă, cu un resultat senin: înfrângerea diavolilor anonimi. Aceşti diavoli în chip de om ar pută cete cu folos tragedia nefericitului Ger­man. Poate, văzând în alţii duhurile rele cari îi stăpânesc, se vor pocăi şi se vor înfiora înşişi de păcatul oribil care astăzi­­l-or fi regretând că nu le-a reuşit.. Decemvrie 1901. Ascanio, toată ţinuta noastră politică decât răzi- I­inându-ne pe basa tare şi solidă a mas­sei poporului nostru. De aceea vedem, că în timpul mai nou toate inştiinţele noastre sunt în­dreptate la ridicarea nivelului de cul­tură şi de bunăstare economică a po­porului nostru, conditio sine qua non a începutului unei acţiuni de bun augur. In scopul de a ne şti cât mai cu­rând capabili de o muncă mai roditoare şi de o luptă mai ideală în impacienţa noastră devenim de multe ori chiar prea pretensivi faţă cu singuratici, pre­cum şi faţă cu instituţiunile noastre publice. Este adevărat că am păcătuit greu în contra intereselor noastre de tot felul prin întrelăsare şi nepăsare condam­nabilă şi că ales inimile tinere ar dori să ne arunce popor şi inteligenţă cu sute de ani înainte in cultură şi bună­stare, dar­ cine poate lucra contra le­gilor naturii? Am ridicat câteva bănci naţionale şi nici nu s'au consolidat încă pe de­plin şi au şi început unii a cere, ca aceste instituţiuni să ne susţină şcoli şi biserici, să contribue la toate sarcinile naţionale, să dea stipendii spre a spri­jini industria şi comerciul, să întrevină cu capitalul ca să nu ajungă pământ ro­mânesc în mâni străine, să ţină o ru­brică deschisă pentru ovota de binefa­ceri etc. etc. Alţii iarăşi ca se reducă percentele împrumuturilor cu scop de a sprijini poporul, a astringe fonduri de pensiune pentru funcţionari etc. etc. De la­­Astra« se pretinde ca în des­­părţăminte să se dee un puls mai viu vieţii culturale, să se tipărească broşuri prin cari să ajungă poporul la cuno­­ştinţa scopului cel urmăreşte »Astra«, să se facă şcoale economice prin des­­părţămintele ei şi aşa mai departe. Dela capii despărţămintelor se cere ca într’un an se percurgă cât mai multe comune spre a duce însufleţire în popor pentru »Astra *. In dorul nostru de a ne vede po­porul cu un pas mai înainte pretindem tot felul de lucruri posibile şi imposi­bile dela singuratici şi dela corporaţiuni, fără ca să le punem la disposiţie pute­rile fisice, morale şi intelectuale de care au necesitate absolută la îndeplinirea da­­torinţii ce le impunem. Nici chiar timpul trebuincios nu-­l luăm în considerare. Toate instituţiu- I nile noastre ori-ce caracter ar purta ! ele sânt tinere şi au lipsă de timp pen- I tru-ca să se consolideze mai nainte. Consolidarea aceasta depinde însă în prima linie dela r­vna cu care mem­brii cutarei instituţiuni se întrec la muncă. Şi tocmai lipsa de puteri muncitoare în toate direcţiile este foarte simţită la noi. De aci întârzierea şi stagnarea noastră aproape pe toate terenele ce ne stau deschise. Băncile noastre de până­ acum, dacă n’ar fi făcut mai mult, decât numai atâta de a fi creat şi de a susţine un număr atât de considerabil de funcţionari — puşi cu toţii în serviciul economiei na­ţionale, — şi încă a făcut prea destul pentru vieaţa tinără, de care se bucură aceste institute. Funcţionarii institutelor noastre fi­nanciare formează o clasă de oameni importantă în vieaţa noastră naţională şi economică, cari chemaţi sânt a estinde tot mai mult casa de muncă economică în sinul poporului român. Cerem dela ei să sprijinească in­dustria, comerciul şi economia, să ridice reuniuni agricole şi societăţi comerciale pentru industriaşi, dar’ cu cine? Cerem dela »Astra« să facă câte de toate, dar­ cu cine? Aceasta nu ni-o poate spune nime. Puţinele puteri de cari dispunem sânt acaparate pe la birourile direcţiu­nilor şi a comitetului central. In despărţăminte câte un protopop sau advocat, care este încredinţat cu conducerea — încolo iar dacă icî-od­ea câte vre-un învăţat de-ai noştri îşi mai perde timpul cu daraveri nerentabile de ale »naţiei*. Este deci de lipsă ca să lăsăm in­­stituţiunilor noastre timp de consolidare şi apoi în măsura în care consolidarea înaintează să mărim şi pretensiunile noastre. Pentru ca această consolidare să ajungă cât mai curând la perfecţiunea posibilă, trebue să le punem şi puterile necesare la disposiţie. iată dară de ce trebue să salutăm cu bucurie hotărîrea luată de Lugojeni« pe care ni-o vesteşte »Drapelul«, că de aci înainte vor urma a ţină prelegeri publice în chestii de interes special economic. Şi că vor urma a ţină prelegeri publice în fiecare Duminecă şi sărbă­toare !! Aci zace importanţa acestei ho­­tărîri. Prelegerile publice — pe cât se poate intuitive —­ sânt de un folos in­calculabil în şcolirea şi instruirea mas­­ei. Dar’ ele numai atunci pot avă un folos real, când se ţin lanţ una de alta, eare­ nu numai într’un an odată. Ales timpul de iarnă este foarte acomodat pentru astfel de prelegeri pu­blice. Aceste prelegeri publice sânt mijlo­cul cel mai apt de a ţine poporul în continuu contact cu inteligenţa sa. Prin prelegeri publice poporul face cu uşurinţă şcoala politică-economică şi socială, de care are neapărată şi grab­nică lipsă. Prin acestea încrederea poporului va creşte şi se va întări tot mai mult faţă de inteligenţa sa, car’ aceasta va câştiga tot mai multă influinţă, respect şi iubire la popor, chestii cari se im' ' pun ca o necesitate ales atunci, când in-­­ teresul causei noastre sfinte va cere ca­­ inteligenţa să poată dispune de popor. Iată una dintre căile, cari direct ne conduc la limanul dorit. N’avem deci decât să apelăm la tot cărturariul român ca, între margi­nile puterilor sale individuale, să con­tribue la munca de renaştere şi conso­lidare naţională. Ca fii mai luminaţi ai unui popor maltratat de veacuri sân­tem în stare a judeca posiţia critică in care a ajuns acest popor, — şi din vina lui — şi este deci datorinţa noastră ca, luminându-’l, să ’l facem capabil de a se înălţa din starea deplorabilă în care se află. Să nu aşteptăm deci ca se fim ru­gaţi, iau să vină chiar deputaţiuni, spre a ne dispune să ţinem o prelegere pu­blică in interesul public ci să alergăm cu toţii a ne insinua la ţinerea lor şi a aduce astfel prinosul nostru de recuno­ştinţă acelui popor, care ne-a dat vieaţa. Să nu aşteptăm toate dela direc- t torii şi capii despărţămintelor, ci fiecare să se achite cu dragă voie de datorinţa sa morală şi naţională. Iar’ întru-cât aceasta nu s’ar face din propriul indemn al singuraticilor, atunci să vină societatea, să-’l invite, să-’l încurajeze şi să-’l constringă chiar moraliceşte de a-­şi împlini datorinţa. Fiecare Român inteligent trebue să-­şi facă un cult din ambiţiunea de a­­ contribui şi dînsul la ridicarea neamu­lui seu. Cred că nu greşesc când susţin că avem azi in fiecare orăşel şi în comu­nele noastre mai mari cel puţin zece bărbaţi inteligenţi. Aceşti zece dacă ar arăta numai un pic de zel naţional, ar fi în stare ca într’o iarnă odată măcar să ţină fiecare din ei câte o prelegere publică cu un substrat pe care dînsul îl posede mai bine şi care este în interesul poporului şi iată că într’o singură iarnă s’au ţi­nut 10 prelegeri publice, din care po­porul a profitat mai mult decât din zece ani de cetit, mai ales când teoria este împreunată şi cu pradă. Şi când inteligenţii noştri de prin oraşe ar sacrifica puţin din comoditatea lor şi într’o iarnă odată barem ar ab­­zice de »calabrias« şi de o »cafea nea­­­­gră« de după prânz şi s’ar duce în pu­­r­tare sat părăsit în întunerecul neştiin-­­ ţei şi ar ţine acolo o prelegere publică luminătoare, cum am sta noi cu con­­ştienţa poporului nostru în zece ani de aci înainte ?! Tot Românul inteligent trebue să înţeleagă, că originea sa de Român îi­­ impune datorinţa de a lucra în inte­resul poporului său şi că prin munca sa după calapod în birou n'a împlinit încă nici o datorinţă naţională. Iniţiativa de a ţine prelegeri pu­blice în fiecare Duminecă şi sărbătoare, luată de Lugojeni trebue să o salutăm cu bucurie ca un bun augur pentru viitor, care, să sperăm, va servi de un I demn esemplu de a fi imitat de toţi căr- I turarii noştri. Să trecem odată dela teorie la fapte Căci de nu, ca mâne, vom plânge pe ruinele causate de indolenţa noastră. Geno, TRIBUNA 2/15 Februarie 1902 Din Bulgaria. 21 Ianuarie v. în Sofia. Colonia română din Sofia a avut în ziua de 24 ianuarie st. v. o sărbare şcolară foarte frumoasă. In localul şcoa­­lei, în jurul agentului diplomatic al Ro­mâniei, dlui N. Mişu, era adunată aproape toată colonia, pentru a sărba memoria marilor bărbaţi, cari au luat parte la actul­­Unirii principatelor române*. Preo­tul român I. Sgala a oficiat în localul şcoalei un Te Deum şi Sfinţirea apei, care corul şcoalei, dirigent de d-nul V. Stroescu, a executat cântările religioase. Efectul a fost foarte mare, căci Româ­nii macedoneni de aici — neavând bi­serică românească , de la înfiinţarea şcoalei, nu au putut asculta sărbare re­ligioasă ţinută în limba românească. După le Deum a urmat cuvântare ocasională ţinută de directorul şcoalei române dl G. C. Ionescu. Dl Ionescu se foloseşte de astfel de momente pen­tru a desfăşura înaintea Românilor ma­cedoneni pagini frumoase din istoria Românilor, contribuind astfel la desvol­tarea conştienţei naţionale. Mare este astăzi numărul acelora, cari ascultând vorbele călduroase şi înţelepte ale har­nicului director au esclamat: trăească România! şi pe când de altă­dată se nu­meau Greci, Sârbi etc., astăzi spun cu mândrie: sânt Român. Corul şcoalei a mai cântat diferite cântece ocasionale; elevii mai mari au jucat piesa: «Moş Ioan Roată«; serba­rea s’a sfîrşit prin cântecul »Deşteaptă te Române“. Succesul sărbării a fost mare; d-nul agent diplomatic a mulţumit corpului didactic pentru activitatea ce depune în interesul şcoalei; dl Al. Tripon a mul­ţumit asemenea corpului didactic în nu­mele coloniei. dr. Revistă esternă. Alianţa între Anglia şi Japonia. »Foreign­ Office« publică textul trac­tatului anglo japonez semnat la 30 ia­nuarie st. n. 1902. Iată în trăsuri ge­nerale clauzele acestui tratat. Cele două guverne doritoare de a menţine „statu-etuo“ şi pacea generală în extremul Orient, precum şi indepen­denţa şi integritatea Chinei şi a Coreei, au căzut de acord în această privinţă spre a lua măsuri în consecinţă, şi a-­şi apăra interesele reciproce, în cas când acestea ar fi ameninţate de către vre-o putere oare­care sau prin isbucnirea de tulburări în China şi în Coreea In­cas când, din această cauză, una din părţile contractante ar fi silită să inter­­vie pentru a proteja pe supuşii sei, în cas când una din aceste părţi ar fi an­gajată într’un răsboiu cu vre o putere oare care, ceealaltă va păstra o strictă neutralitate, silindu-se de a împedeca amestecul celoralalte puteri în răsboiu; în cas când o altă putere s’ar amesteca în răsboiu contra acestui aliat, celalalt aliat va interveni şi va combate alături cu dînsul. Tratatul adaugă apoi, că nici una din părţi nu va pute încheia, fără con­simţământul celeialalte, înţelegeri spe­ciale cu alte puteri, în detrimentul inte­reselor sus indicate. Tratatul anglo-japonez, încheiat pe 5 ani, a intrat de îndată în vigoare. Marchizul de Lamsdowne, ministrul afacerilor străine, a adresat lui Sir Claude Macdonald, ministru al Angliei la Tokio, o depeşe prin care­­i­ se spune că guvernul englez încheiând tratatul cu Japonia, este convins că acest tratat nu conţine nici o dispoziţie cu caracter agresiv şi nici nu ameninţă starea ac­tuală de lucruri sau interesele celora­lalte Puteri. Răsboiul din Africa-de-sud, De Wett, eroul Burilor, fusese în­­cunjurat de Englezi. După o luptă ti­tanică a reuşit să scape împreună cu toţi oamenii sei. Toată presa europeană, chiar şi ziarele engleze, aduc laude acestui brav. După ultimele depeşi sosite, Burii după o vie luptă au luat un convoiu­l englez lângă Frasenburg, făcând peste 200 prisonieri. Ştiri mărunte Din Petersburg se depeşază, că ziarul, „No* Wosti* dă ştirea că Isac Han şi Mehme Is­mail pregătesc tulburări în Afganistan, ca pre*­­ tendenţi ai tronului. Rusia şi Anglia s'au înţeles ca să menţie­­ statul quo în Afganistan. Nr. 21 Din Belgrad se telegrafează, că ministrul de culte Kovacevici a demisionat din causa con­flictului cu majoritatea cu privire la legea şcoalelor.* Sarafoff a început din nou să jefuiască lumea. Autorităţile turceşti au arestat şi trimis în lanţuri la Constantinopol o bandă întreagă, în care sunt popi bulgăreşti şi gendarmi turci. # Spesele pentru noua flotă a Statelor­ Unite vor fi de 99,803 928 dolari pentru construirea de vase noue de răsboiu și 9,343 235 dolari pentru repararea celor vechi.* In Reichenberg s’a dat de urma unei mari societăţi anarchiste între mineri. O declaraţiune. Dl Dr. A. Muntean din Orăştie ne trimite spre publicare următoarele: Referitor la alegerea de deputat din Ighiu un corespondent anonim afirmă între alte neadevăruri, că eu aş fi dis­părut fără să-­mi fi luat barem adio din mijlocul alegătorilor. Declar, că această afirmare este un neadevăr. Eu după-ce la iniţiativa bărbaţi­lor mei de încredere şi după consfă­tuire cu dînşii am repăşit, m’am pre­­sentat în faţa alegătorilor mei şi comu­­nicându-le şi motivându-le pasul făcut, ’mi-am luat rămas bun dela ei, îmbăr­­bătându-­i, că la timpul seu cu curagiu potenţial să se lupte pentru causa ro­mână. De faţă au fost domnii: G. Mincuş, preot în Cricău, Nic. David, G. Ţinţariu (Bucium), V. Radeş (Şard), I. Moldovan (Petroşeni), I. Totoian (Chişfalău) şi toţi alegătorii din Munţii­ Apuseni. Deci anonimul corespondent ori e rău informat, ori apoi minte, voind a se măguli »Tribunei«. Ba, dl G. Jînţariu ’mi-a şi răspuns la vorbirea mea de adio, apostrofând cu cuvinte pline de adevărată durere, că poporului nostru îi trebue vinars şi bani, mâncare şi beţie, ca să-’şi cunoască datorinţele faţă de sine; ceea-ce s’a şi cam dovedit, că e un neadevăr regretabil; dar’ sperăm, că şcoala de luptă va schimba aceste însuşiri slabe şi ruşi­noase a multora din popor. Pentru orientarea fidelă şi corectă a publicului,­­mi-am ţinut de datorinţă a declara aceste. Orăştie, 12 Februarie n. 1902. Cu stimă: Dr. Aurel Muntean. Croatoa silei. Sibiiu, 14 Februarie n. 1902 Din causa sfintei serb&tori de mâne, numărul pro­nim al foii noastre va apărea numai Luni seara.* Jubireul episcopului Pavel. La 21 Martie n. a. c. se împlinesc 50 de ani, de când E. Sa episcopul Pavel a fost sfințit de preot. Din prilegiul acesta vi­carul episcopesc Lauran a adresat cle­rului gr.-cat. al diecesei Orade­an cir­cular, pentru sărbătorirea acestei me­morabile zile a binefăcătorului şi iubi­tului episcop. Dela „Asociaţiune". In 18­­. o. va ţine secţia istorică şi economică, şedinţă, la cari vor participa, după-cum sântem informaţi, şi membrii esterni d-nii Dr. Aug. Bunea şi Dr. Vas. Hossu. în 19 va fi şedinţă de comitet. • Adunarea generală a reprezentan­ţilor foştilor grăniţeri din regimentul român I. îşi va începe şedinţele în 19 1. c. Comisar regesc e numit din partea guvernului prefectul Sibiiului şi comite al Saşilor, dl Gustav Thalmann. « „Tribuna Literară“, adaosă ca su­­plement la numărul nostru de azi are următorul cuprins: Iubirea, poesii de Traian Mihaiu. — Din lumea lor. Scene din vieaţa de provincie. (Urmare). — Cântec, de Milmo. — Testamentul lui Micaş — Ranunculus. (Carpeniţa picio­rul cocoşului). Trad. de I. Pop Retega­­nul. (Urmare şi fine). — Felurimi.— Sfa­turi practice. — Glume. * 1 Dr Liviu Marcu. Ni­ se scrie că tinărul şi distinsul advocat Dr. Liviu Marcu a decedat la Lugoş. E sigur că această ştire va întimpina simţite re­grete în inima tuturor cari ’i au cuno­­scut, sau chiar şi numai auzit de Dr. Marcu. Sentimentele sale entusiaste na­ţionale le dovedeşte şi ultima dispozi­ţie: întreagă averea sa de 100.000 cor. ’şi-a testat-o pentru înfiinţarea unui alumneu român pe lângă gimnastul de stat din Lugoj. Nou advocat Dr. Iustin Pop, fiiul protopopului gr.-cat. din Lunca-de-Arieș, a depus zilele aceste cenzura de advocat în Murăș-Odorheiu, cu succes strălucit .

Next