Tribuna, februarie 1902 (Anul 19, nr. 21-39)
1902-02-02 / nr. 21
Pag. 82 Sibiiu, Sâmbătă, faţa a două procese nouă de presă. Se vede, că Maghiarii voiesc să facă se simtă ţi Nemţii, ceea-ce noi de atâţi ani suferim. Congresul Turcilor tineri. Dupâ cum am amintit »» numărul trecut, Turcii tineri au ţinut în zilele de 4—9 Febr. n. un congres la Paris. In acest congres Turcii tineri au adoptat o moţiune, prin care protestează contra regimului actual din Turcia, cerând restabilirea constituţiunii, ceeace ar asigura un regim de drept şi de libertate în imperiul otoman pentru toate popoarele. Moţiunea reaminteşte totodată puterilor datoria, ce o au, de a favorisa esecutarea tratatelor cu Turcia, încât să poată profita toate naţionalităţile din imperiu. Armenii au făcut reserve în ce priveşte restabilirea regimului constituţional din Turcia, care ar fi protivnic intereselor armeneşti. ______ Prelegeri publice Viena, Februarie, 1902 Interesul tot mai viu ce se manifestă din partea tot mai multor bărbaţi inteligenţi ieşiţi din sinul poporului nostru faţă de acest popor, este de bun augur pentru desvoltarea ulterioară a raporturilor noastre naţionale, publice şi economice. Bărbaţi cu inimă pentru poporul lor, Români din toate unghiurile moşiei noastre apar unul după altul pe câmpul de luptă, ţinând fiecare a-şi spune cuvântul in marea noastră chestie de vieaţă ce ne preocupă azi mai mult ca oricând mai înainte. Toţi, unul ca unul, convinşi de necesitatea de a începe o acţiune comună pentru binele nostru comun şi mânaţi de dorul de a vedea cât mai curend parul nostru naţional, înglodat in mocirla indiferentismului detestabil scos la drumul bun, pe întrecute caută a afla mijloacele aceste spre a ne conduce la scop. Sânt îmbucurătoare aceste rivalităţi, pentru-că ele denoată că ne apropiem tot mai mult de un început de acţiune comună, pentru care noi înşine trebue să ne pregătim calea. Cu cât vor fi aceste porniri mai dese şi mai energice cu atât mai sigur ne vom apropia de începutul acţiunei. Dorul de muncă, dorul de acţiune în stil mai mare va deveni tot mai intensiv şi tot mai general şi va constrînge pe cei chiemaţi a lua iniţiativă şi a face început unei acţiuni în o direcţie sau într’alta. In opinia noastră publică tot mai mult pare a prinde rădăcină ideia, că asistenţa noastră ca naţiune politică devine ilusorică, dacă continuăm a neglige şi mai departe massa poporului nostru. Noi începem în sfîrşit a înţelege, că nu ne putem simţi destul de siguri în de la stinsul martir, — mă simţiam ca după o înmormântare, şi în suflet retrăiam acele sfâşietoare momente ale tragediei nefericitului idealist.. Şi de câte ori îmi aduc aminte de aceea tragedie, gândul îmi sboară la celebra dramă a lui Ibsen — » Volksfeind«, care — mai puţin fioroasă — are multe asemănări cu tragedia lui Bergner. Decât că acolo, pe scenă, eroul se mântue şi începe o nouă vieaţă într’o lume nouă. Ear’ aici în vieaţă — eroul tragic căzu victimă eternei răutăţi omeneşti... Astfel, ceea ce la teatru ar fi părut grozav şi exagerat, imposibil şi inestetic — s’a petrecut sub ochii noştri, abia acum doi ani... Şimi se mai duce gândul la un oraş... românesc, despre care de mult şi nu prea de mult îmi povestea nu mai ştiu cine o istorie earăşi foarte asemănătoare , cu programe anonime, cu lupi flămânzi, cu şi mai groaznice uneltiri pe la tribunale şi prin lumea cea lesne crezătoare. Din norocire însă, cu un resultat senin: înfrângerea diavolilor anonimi. Aceşti diavoli în chip de om ar pută cete cu folos tragedia nefericitului German. Poate, văzând în alţii duhurile rele cari îi stăpânesc, se vor pocăi şi se vor înfiora înşişi de păcatul oribil care astăzil-or fi regretând că nu le-a reuşit.. Decemvrie 1901. Ascanio, toată ţinuta noastră politică decât răzi- Iinându-ne pe basa tare şi solidă a massei poporului nostru. De aceea vedem, că în timpul mai nou toate inştiinţele noastre sunt îndreptate la ridicarea nivelului de cultură şi de bunăstare economică a poporului nostru, conditio sine qua non a începutului unei acţiuni de bun augur. In scopul de a ne şti cât mai curând capabili de o muncă mai roditoare şi de o luptă mai ideală în impacienţa noastră devenim de multe ori chiar prea pretensivi faţă cu singuratici, precum şi faţă cu instituţiunile noastre publice. Este adevărat că am păcătuit greu în contra intereselor noastre de tot felul prin întrelăsare şi nepăsare condamnabilă şi că ales inimile tinere ar dori să ne arunce popor şi inteligenţă cu sute de ani înainte in cultură şi bunăstare, dar cine poate lucra contra legilor naturii? Am ridicat câteva bănci naţionale şi nici nu s'au consolidat încă pe deplin şi au şi început unii a cere, ca aceste instituţiuni să ne susţină şcoli şi biserici, să contribue la toate sarcinile naţionale, să dea stipendii spre a sprijini industria şi comerciul, să întrevină cu capitalul ca să nu ajungă pământ românesc în mâni străine, să ţină o rubrică deschisă pentru ovota de binefaceri etc. etc. Alţii iarăşi ca se reducă percentele împrumuturilor cu scop de a sprijini poporul, a astringe fonduri de pensiune pentru funcţionari etc. etc. De laAstra« se pretinde ca în despărţăminte să se dee un puls mai viu vieţii culturale, să se tipărească broşuri prin cari să ajungă poporul la cunoştinţa scopului cel urmăreşte »Astra«, să se facă şcoale economice prin despărţămintele ei şi aşa mai departe. Dela capii despărţămintelor se cere ca într’un an se percurgă cât mai multe comune spre a duce însufleţire în popor pentru »Astra *. In dorul nostru de a ne vede poporul cu un pas mai înainte pretindem tot felul de lucruri posibile şi imposibile dela singuratici şi dela corporaţiuni, fără ca să le punem la disposiţie puterile fisice, morale şi intelectuale de care au necesitate absolută la îndeplinirea datorinţii ce le impunem. Nici chiar timpul trebuincios nu-l luăm în considerare. Toate instituţiu- I nile noastre ori-ce caracter ar purta ! ele sânt tinere şi au lipsă de timp pen- I tru-ca să se consolideze mai nainte. Consolidarea aceasta depinde însă în prima linie dela rvna cu care membrii cutarei instituţiuni se întrec la muncă. Şi tocmai lipsa de puteri muncitoare în toate direcţiile este foarte simţită la noi. De aci întârzierea şi stagnarea noastră aproape pe toate terenele ce ne stau deschise. Băncile noastre de până acum, dacă n’ar fi făcut mai mult, decât numai atâta de a fi creat şi de a susţine un număr atât de considerabil de funcţionari — puşi cu toţii în serviciul economiei naţionale, — şi încă a făcut prea destul pentru vieaţa tinără, de care se bucură aceste institute. Funcţionarii institutelor noastre financiare formează o clasă de oameni importantă în vieaţa noastră naţională şi economică, cari chemaţi sânt a estinde tot mai mult casa de muncă economică în sinul poporului român. Cerem dela ei să sprijinească industria, comerciul şi economia, să ridice reuniuni agricole şi societăţi comerciale pentru industriaşi, dar’ cu cine? Cerem dela »Astra« să facă câte de toate, dar cu cine? Aceasta nu ni-o poate spune nime. Puţinele puteri de cari dispunem sânt acaparate pe la birourile direcţiunilor şi a comitetului central. In despărţăminte câte un protopop sau advocat, care este încredinţat cu conducerea — încolo iar dacă icî-odea câte vre-un învăţat de-ai noştri îşi mai perde timpul cu daraveri nerentabile de ale »naţiei*. Este deci de lipsă ca să lăsăm instituţiunilor noastre timp de consolidare şi apoi în măsura în care consolidarea înaintează să mărim şi pretensiunile noastre. Pentru ca această consolidare să ajungă cât mai curând la perfecţiunea posibilă, trebue să le punem şi puterile necesare la disposiţie. iată dară de ce trebue să salutăm cu bucurie hotărîrea luată de Lugojeni« pe care ni-o vesteşte »Drapelul«, că de aci înainte vor urma a ţină prelegeri publice în chestii de interes special economic. Şi că vor urma a ţină prelegeri publice în fiecare Duminecă şi sărbătoare !! Aci zace importanţa acestei hotărîri. Prelegerile publice — pe cât se poate intuitive — sânt de un folos incalculabil în şcolirea şi instruirea masei. Dar’ ele numai atunci pot avă un folos real, când se ţin lanţ una de alta, eare nu numai într’un an odată. Ales timpul de iarnă este foarte acomodat pentru astfel de prelegeri publice. Aceste prelegeri publice sânt mijlocul cel mai apt de a ţine poporul în continuu contact cu inteligenţa sa. Prin prelegeri publice poporul face cu uşurinţă şcoala politică-economică şi socială, de care are neapărată şi grabnică lipsă. Prin acestea încrederea poporului va creşte şi se va întări tot mai mult faţă de inteligenţa sa, car’ aceasta va câştiga tot mai multă influinţă, respect şi iubire la popor, chestii cari se im' ' pun ca o necesitate ales atunci, când in- teresul causei noastre sfinte va cere ca inteligenţa să poată dispune de popor. Iată una dintre căile, cari direct ne conduc la limanul dorit. N’avem deci decât să apelăm la tot cărturariul român ca, între marginile puterilor sale individuale, să contribue la munca de renaştere şi consolidare naţională. Ca fii mai luminaţi ai unui popor maltratat de veacuri sântem în stare a judeca posiţia critică in care a ajuns acest popor, — şi din vina lui — şi este deci datorinţa noastră ca, luminându-’l, să ’l facem capabil de a se înălţa din starea deplorabilă în care se află. Să nu aşteptăm deci ca se fim rugaţi, iau să vină chiar deputaţiuni, spre a ne dispune să ţinem o prelegere publică in interesul public ci să alergăm cu toţii a ne insinua la ţinerea lor şi a aduce astfel prinosul nostru de recunoştinţă acelui popor, care ne-a dat vieaţa. Să nu aşteptăm toate dela direc- t torii şi capii despărţămintelor, ci fiecare să se achite cu dragă voie de datorinţa sa morală şi naţională. Iar’ întru-cât aceasta nu s’ar face din propriul indemn al singuraticilor, atunci să vină societatea, să-’l invite, să-’l încurajeze şi să-’l constringă chiar moraliceşte de a-şi împlini datorinţa. Fiecare Român inteligent trebue să-şi facă un cult din ambiţiunea de a contribui şi dînsul la ridicarea neamului seu. Cred că nu greşesc când susţin că avem azi in fiecare orăşel şi în comunele noastre mai mari cel puţin zece bărbaţi inteligenţi. Aceşti zece dacă ar arăta numai un pic de zel naţional, ar fi în stare ca într’o iarnă odată măcar să ţină fiecare din ei câte o prelegere publică cu un substrat pe care dînsul îl posede mai bine şi care este în interesul poporului şi iată că într’o singură iarnă s’au ţinut 10 prelegeri publice, din care poporul a profitat mai mult decât din zece ani de cetit, mai ales când teoria este împreunată şi cu pradă. Şi când inteligenţii noştri de prin oraşe ar sacrifica puţin din comoditatea lor şi într’o iarnă odată barem ar abzice de »calabrias« şi de o »cafea neagră« de după prânz şi s’ar duce în purtare sat părăsit în întunerecul neştiin- ţei şi ar ţine acolo o prelegere publică luminătoare, cum am sta noi cu conştienţa poporului nostru în zece ani de aci înainte ?! Tot Românul inteligent trebue să înţeleagă, că originea sa de Român îi impune datorinţa de a lucra în interesul poporului său şi că prin munca sa după calapod în birou n'a împlinit încă nici o datorinţă naţională. Iniţiativa de a ţine prelegeri publice în fiecare Duminecă şi sărbătoare, luată de Lugojeni trebue să o salutăm cu bucurie ca un bun augur pentru viitor, care, să sperăm, va servi de un I demn esemplu de a fi imitat de toţi căr- I turarii noştri. Să trecem odată dela teorie la fapte Căci de nu, ca mâne, vom plânge pe ruinele causate de indolenţa noastră. Geno, TRIBUNA 2/15 Februarie 1902 Din Bulgaria. 21 Ianuarie v. în Sofia. Colonia română din Sofia a avut în ziua de 24 ianuarie st. v. o sărbare şcolară foarte frumoasă. In localul şcoalei, în jurul agentului diplomatic al României, dlui N. Mişu, era adunată aproape toată colonia, pentru a sărba memoria marilor bărbaţi, cari au luat parte la actulUnirii principatelor române*. Preotul român I. Sgala a oficiat în localul şcoalei un Te Deum şi Sfinţirea apei, care corul şcoalei, dirigent de d-nul V. Stroescu, a executat cântările religioase. Efectul a fost foarte mare, căci Românii macedoneni de aici — neavând biserică românească , de la înfiinţarea şcoalei, nu au putut asculta sărbare religioasă ţinută în limba românească. După le Deum a urmat cuvântare ocasională ţinută de directorul şcoalei române dl G. C. Ionescu. Dl Ionescu se foloseşte de astfel de momente pentru a desfăşura înaintea Românilor macedoneni pagini frumoase din istoria Românilor, contribuind astfel la desvoltarea conştienţei naţionale. Mare este astăzi numărul acelora, cari ascultând vorbele călduroase şi înţelepte ale harnicului director au esclamat: trăească România! şi pe când de altădată se numeau Greci, Sârbi etc., astăzi spun cu mândrie: sânt Român. Corul şcoalei a mai cântat diferite cântece ocasionale; elevii mai mari au jucat piesa: «Moş Ioan Roată«; serbarea s’a sfîrşit prin cântecul »Deşteaptă te Române“. Succesul sărbării a fost mare; d-nul agent diplomatic a mulţumit corpului didactic pentru activitatea ce depune în interesul şcoalei; dl Al. Tripon a mulţumit asemenea corpului didactic în numele coloniei. dr. Revistă esternă. Alianţa între Anglia şi Japonia. »Foreign Office« publică textul tractatului anglo japonez semnat la 30 ianuarie st. n. 1902. Iată în trăsuri generale clauzele acestui tratat. Cele două guverne doritoare de a menţine „statu-etuo“ şi pacea generală în extremul Orient, precum şi independenţa şi integritatea Chinei şi a Coreei, au căzut de acord în această privinţă spre a lua măsuri în consecinţă, şi a-şi apăra interesele reciproce, în cas când acestea ar fi ameninţate de către vre-o putere oarecare sau prin isbucnirea de tulburări în China şi în Coreea Incas când, din această cauză, una din părţile contractante ar fi silită să intervie pentru a proteja pe supuşii sei, în cas când una din aceste părţi ar fi angajată într’un răsboiu cu vre o putere oare care, ceealaltă va păstra o strictă neutralitate, silindu-se de a împedeca amestecul celoralalte puteri în răsboiu; în cas când o altă putere s’ar amesteca în răsboiu contra acestui aliat, celalalt aliat va interveni şi va combate alături cu dînsul. Tratatul adaugă apoi, că nici una din părţi nu va pute încheia, fără consimţământul celeialalte, înţelegeri speciale cu alte puteri, în detrimentul intereselor sus indicate. Tratatul anglo-japonez, încheiat pe 5 ani, a intrat de îndată în vigoare. Marchizul de Lamsdowne, ministrul afacerilor străine, a adresat lui Sir Claude Macdonald, ministru al Angliei la Tokio, o depeşe prin carei se spune că guvernul englez încheiând tratatul cu Japonia, este convins că acest tratat nu conţine nici o dispoziţie cu caracter agresiv şi nici nu ameninţă starea actuală de lucruri sau interesele celoralalte Puteri. Răsboiul din Africa-de-sud, De Wett, eroul Burilor, fusese încunjurat de Englezi. După o luptă titanică a reuşit să scape împreună cu toţi oamenii sei. Toată presa europeană, chiar şi ziarele engleze, aduc laude acestui brav. După ultimele depeşi sosite, Burii după o vie luptă au luat un convoiul englez lângă Frasenburg, făcând peste 200 prisonieri. Ştiri mărunte Din Petersburg se depeşază, că ziarul, „No* Wosti* dă ştirea că Isac Han şi Mehme Ismail pregătesc tulburări în Afganistan, ca pre* tendenţi ai tronului. Rusia şi Anglia s'au înţeles ca să menţie statul quo în Afganistan. Nr. 21 Din Belgrad se telegrafează, că ministrul de culte Kovacevici a demisionat din causa conflictului cu majoritatea cu privire la legea şcoalelor.* Sarafoff a început din nou să jefuiască lumea. Autorităţile turceşti au arestat şi trimis în lanţuri la Constantinopol o bandă întreagă, în care sunt popi bulgăreşti şi gendarmi turci. # Spesele pentru noua flotă a Statelor Unite vor fi de 99,803 928 dolari pentru construirea de vase noue de răsboiu și 9,343 235 dolari pentru repararea celor vechi.* In Reichenberg s’a dat de urma unei mari societăţi anarchiste între mineri. O declaraţiune. Dl Dr. A. Muntean din Orăştie ne trimite spre publicare următoarele: Referitor la alegerea de deputat din Ighiu un corespondent anonim afirmă între alte neadevăruri, că eu aş fi dispărut fără să-mi fi luat barem adio din mijlocul alegătorilor. Declar, că această afirmare este un neadevăr. Eu după-ce la iniţiativa bărbaţilor mei de încredere şi după consfătuire cu dînşii am repăşit, m’am presentat în faţa alegătorilor mei şi comunicându-le şi motivându-le pasul făcut, ’mi-am luat rămas bun dela ei, îmbărbătându-i, că la timpul seu cu curagiu potenţial să se lupte pentru causa română. De faţă au fost domnii: G. Mincuş, preot în Cricău, Nic. David, G. Ţinţariu (Bucium), V. Radeş (Şard), I. Moldovan (Petroşeni), I. Totoian (Chişfalău) şi toţi alegătorii din Munţii Apuseni. Deci anonimul corespondent ori e rău informat, ori apoi minte, voind a se măguli »Tribunei«. Ba, dl G. Jînţariu ’mi-a şi răspuns la vorbirea mea de adio, apostrofând cu cuvinte pline de adevărată durere, că poporului nostru îi trebue vinars şi bani, mâncare şi beţie, ca să-’şi cunoască datorinţele faţă de sine; ceea-ce s’a şi cam dovedit, că e un neadevăr regretabil; dar’ sperăm, că şcoala de luptă va schimba aceste însuşiri slabe şi ruşinoase a multora din popor. Pentru orientarea fidelă şi corectă a publicului,mi-am ţinut de datorinţă a declara aceste. Orăştie, 12 Februarie n. 1902. Cu stimă: Dr. Aurel Muntean. Croatoa silei. Sibiiu, 14 Februarie n. 1902 Din causa sfintei serb&tori de mâne, numărul pronim al foii noastre va apărea numai Luni seara.* Jubireul episcopului Pavel. La 21 Martie n. a. c. se împlinesc 50 de ani, de când E. Sa episcopul Pavel a fost sfințit de preot. Din prilegiul acesta vicarul episcopesc Lauran a adresat clerului gr.-cat. al diecesei Oradean circular, pentru sărbătorirea acestei memorabile zile a binefăcătorului şi iubitului episcop. Dela „Asociaţiune". In 18. o. va ţine secţia istorică şi economică, şedinţă, la cari vor participa, după-cum sântem informaţi, şi membrii esterni d-nii Dr. Aug. Bunea şi Dr. Vas. Hossu. în 19 va fi şedinţă de comitet. • Adunarea generală a reprezentanţilor foştilor grăniţeri din regimentul român I. îşi va începe şedinţele în 19 1. c. Comisar regesc e numit din partea guvernului prefectul Sibiiului şi comite al Saşilor, dl Gustav Thalmann. « „Tribuna Literară“, adaosă ca suplement la numărul nostru de azi are următorul cuprins: Iubirea, poesii de Traian Mihaiu. — Din lumea lor. Scene din vieaţa de provincie. (Urmare). — Cântec, de Milmo. — Testamentul lui Micaş — Ranunculus. (Carpeniţa piciorul cocoşului). Trad. de I. Pop Reteganul. (Urmare şi fine). — Felurimi.— Sfaturi practice. — Glume. * 1 Dr Liviu Marcu. Ni se scrie că tinărul şi distinsul advocat Dr. Liviu Marcu a decedat la Lugoş. E sigur că această ştire va întimpina simţite regrete în inima tuturor cari ’i au cunoscut, sau chiar şi numai auzit de Dr. Marcu. Sentimentele sale entusiaste naţionale le dovedeşte şi ultima dispoziţie: întreagă averea sa de 100.000 cor. ’şi-a testat-o pentru înfiinţarea unui alumneu român pe lângă gimnastul de stat din Lugoj. Nou advocat Dr. Iustin Pop, fiiul protopopului gr.-cat. din Lunca-de-Arieș, a depus zilele aceste cenzura de advocat în Murăș-Odorheiu, cu succes strălucit .