Tribuna, mai 1902 (Anul 19, nr. 79-99)
1902-05-01 / nr. 79
Pag. 314 gulamentul pentru alegeri spune, că pentru ţinerea scrutiniului bărbaţii de încredere sunt îndatoraţi a se aduna în localitatea designată spre acest scop, unde sub preşedinţa şi conducerea comisarului consist, vor forma şi se vor constitui în colegiu de scrutiniu. Tot aşa dispune şi § 91 litera b) atât de categoric şi neîndoios, cum că bărbaţii de încredere sub presidenţa comisarului consist, formează colegiul de ■orutiniu. Dacă faţă de aceste disposiţiuni clare ale statutului org. dl vicar V. Mangra denumeşte sua auctoritate din oler un comisar, care quasi avea rolă de poliţaiu, a lovit adânc în temeliile constituţiunei noastre. ’Şi-a bătut joc nu numai de onoarea şi caracterul meu, ci a înghenunchiat libertatea în biserică înaintea terorismului şi spionajului. §. 91 lt. c.) spune hotărît, cum că pentru fiecare cerc electoral se denumesc doi comisari consat, adecă pentru preoţi unul din cler, car’ pentru mireni unul din mireni. Prin aceasta s’a stabilit principiul imperativ, cumcă membrii clerului nu sânt admişi a se amesteca în conducerea scrutiniului şi acest principiu fundamental reese mai ales şi din disposiţiunea cuprinsă în § 19 din reg. despre alegerea deputaţilor, unde să spune: »preotul local nu are drept de votare în astfel de sinod«. Din toate aceste reese, cumpă clerul este eschis dela orice amestec la alegerile de deputaţi mireni şi învestirea unui preot cu drepturi cuprinse în hârtia dlui V. Mangra este contra statutului org., act volnic şi ilegal. Motivele cari ’l-au condus pe dl V. Mangra la acest fapt anticonstituţional, zac chiar în împrejurarea aceea, pentru că mi se pare, că a aflat, cum să doresc şi sânt firm hotărît a-’mi păstra cu sfinţenie libertatea şi a nu mâ angaja cu nimenea în contul bisericei mele. Prietenii dlui Mangra au voit sa mă cucerească, m’au somat şi tăcerea, mea a dat naştere acestui act imperios şi nedemn de un representant al bisericei. Ce atinge scrutiniul, acesta a fost zădărnicit în mod ne mai pomenit. După ce am avisat pe bărbaţii de Încredere în mod oficios, unii ’şi-au împlinit datorinţa şi s’au presentat in tocalul designat de mine, despre ce s’a şi luat protocolul, ce vă alătur. Dar ceialalţi, cari veniau la scrutiniu, au fost duşi cu forţa şi cu ameninţări la comanda protopopului N. Kocsin de cârduri de preoţi, cari spre ruşinea bisericei, a 2 a zi de Paşti ,şi-au lăsat bisericile şi au alergat, ca să facă forţă bieţilor oameni de încredere la Tinea, unde n'au fost chiemaţi şi n’au avut ce căuta. Ce e mai mult, preotul din comuna Tulea Euthimiu Blaga, unde magnificenţa sa dl consilier reg. şi director de finanţe In Oradea-mare, Dl Nicolae Papp a întrunit sute de voturi, s’a presentat la scrutiniu, silind pe bărbatul de încredere a rămânea acasă cu actele de alegere. Că ce lucruri ruşinoase s’au întâmplat în biserică, voiu raporta verbal în sinod; ţin însă acum de cuviinţă a vă atrage atenţiunea asupra acestui pas scandalos, ca să păziţi instituţiunile sf. noastre biserici câştigate după lupte crunte de veacuri. Observ numai atât încă, cum că eu în faţa forţei brutale n’am atins documentele de alegere ce Sibiiu, Mercuri, ’roi-s’eu dat de cei 10 bărbaţi de încre- dere oi alăturate le ^transpun Ven. si- j • nod eparchial spre deliberare ulterioară cu încrederea, ca pe lângă neamânata nimicire a acestei alegeri scandaloase Vi-ţi dispune, ca cei criminali să fie în mod vrednic repuşi. Cu profundă stună Dr. Iustin Popp m. p., advocat. Pertractându-se In sinodul din Arad In şedinţa din 8 Maiu această causă, după catirea protestului, deputatul Dr. Iustin Pop văzând cinismul cu care e primit din o anumită parte, indignat s’a sculat şi a declarat, că protestul conţine curatul adevăr, şi dacă după toate acestea — a zis dl Dr. Pop — veniţi şi faceţi acestei proceduri ilegale elogii, faţă de această defoaiie a sinodului nu mai am cuvinte, pentru că dacă pe lângă acestea aş spune şi celelalte abusuri, aş strica nimbului acestui sinod, căruia nici-când n’am voit a-’i dejosi autoritatea, şi deci renunţ la orice propunere. Voind să vorbească după aceea deputatul P. Rotariu este insultat de »răsboinicul« Dr. Suciu Iănos, cum vehemenţa ’i şi brutalitatea’i cunoscută şi astfel Rotariu.. oare e deputat sinodal şi congresual dela începutul erei noastre constituţionale — e silit să renunţe a mai vorbi. în faţa unui astfel de terorism nu mai cutează nimenea să ia cuvântul, ca să nu fie espus la insulte. în faţa sinodului Mangra este necesitat se recunoască, că s’a comis greşeli la ordonarea actului de alegere. Preş. Ign. Papp resumând causa, a declarat, că trebue să constate, că s’a comis un rind întreg de defecte, şi întreabă, că oare nu era mai bine, ca să rămână un cerc nerepresentat, decât să se atace statutul, pe oare tocmai noi ar trebui să-’l apărăm ? Mai e de notat, că defensorul alegerilor curate de altădată în sinod, Dr. Oncu, în această causă, a făcut tăcerea peştelui, şi astfel în faţa terorismului Dr. A. Lazar să declară de verificat. Şi prin astfel de alegeri părintele Mangra caută să-şi asigure majoritatea! Halal de o astfel de majoritate. Cate.9 Scrisoarea dlui V. Mangra, despre care face amintire dl advocat Iustin Pap în protestul seu publicat mai sus, este următoarea: Preastim. domn Iustin Papp, advocat, comisar consistorial . în TINCA. Preastimate die! în legătură cu literele noastre de sub numărul 680 dela 27 Martie (9 Aprilie) a. c.Ţi se trimite la alăturare sub:• consemnarea alfabetică a comunelor bisericeşti din cercul electoral Ţinea pentru conformare la primirea şi desfacerea protocoalelor sinoadelor parochiale dela singuraticii bărbaţi de încredere. Totodată în conformitate cu importanţa şi sfinţenia actului electoral P. T. d-ta eşti îndrumat ca scrutiniul să-l ţiui în sfânta biserică gr.orient. română din Tinca, ceea-ce vei aduce la cunoştinţă bărbaţilor de încredere pentru orientare, seamă îi va fi nutrit dragostea, ce o are pentru lacuri. De altfel din decursul feriilor de vară cunoaştem sigur două momente din vieaţa lui Eminescu; amândouă s’au petrecut însă afară de Blaj. Primul moment e, că Eminescu a luat parte la adunarea generală a „Asociaţiunii*, care s’a ţinut in 27—28 Aug. 1866, la Alba-Iulia. Părintele Domşa, cum şi părintele Olga mărturisesc şi confirmă acest dat. Primul îmi spunea:’L-am văzut în biserică, unde asista la şedinţă şi asculta cu mult interes la desbateri. După şedinţă nu ’l-am mai văzut până seara. Eu aveam cuartir într’o cârcimă, de-’i zicea »la Cocoana« din Ighiu. Era o câreimă mare» de cărăuşi, tocmai în locul unde’s astăzi casele unui advocat (Reiner mi se pare) pe uliţa cea mare (drumul ţării) vis-avis cu colţul promenăzii, din strada poştei , la Istrătoaie, aşa-’i zicea. Cum mergeam cătră casă îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenadă. II întreb că unde’i în cuartir, unde va durmi? Zice că aci în promenadă. — — D’apoi că te vor închide la poliţie!.. — De abia mai voiu odihni mai ttufc'! Atunci îl chiem să vie cu mine, și a venit. ’L-am dus »la Cocoana«, oare ’mia fost dat o chiliuţă, şi ’l-am presentat. A mai întins apoi şi o rogojină pe jos şi ’i-a dat o perină, de s’a culcat şi el acolo«. Atâta ’mi-a povestit pâr. Domşa despre Eminescu în Alba-Iulia. »După adunare — aceasta mi-a povestit o părintele Olga, — cum veniam dela Alba Iulia, cu Mărculeţ, reol. abs. (mai târziu preot în Cetatea-de-Baltă), dacă colea la Murăş, lângă Mihalţ, pe unde trecea omul cu brudina, pe cine găsim? Pe Eminescu! Aştepta acolo să treacă cu podul umblător şi neavănd ce face se juca cu nişte copii de ţăran. ’L-am chemat cu noi, am trecut Murăşul şi ne am dus toţi trei la noi acasă, în Bucerdea grânoasă. Era seară, când am sosit, mama ne a dat de oină. După cină eu cu Mărculeţ ne am dus în priveghiu, că murise o femee de frunte în sat (din familia soţiei sale de mai târziu). Eminescu a rămas acasă şi s’a culcat. Noi ne am reîntors înspre ziuă, el dur- 23ia. După-ce ne-am sculat şi noi, am prânzit, cum se prânzeşte pe sate. După prânz el a dispărut fără să zică ceva... . Am auzit mai târziu, că a umblat cu copii prin sat, dar’ apoi s’a dus. Unde s'a dus, nu ştiu; când am venit la Blaj nu ’ am mai văzut«. Dacă părintele Orga zice, că nu l a mai văzut pe Eminescu prin Blaj, nu urmează că ei de fapt nu ar fi petrecut în Blaj. Pentru că dl Orga, ca cleric ce era pe atunci, n’a venit la Blaj decât în 1 Octomvrie, când se începeau prelegerile teologilor. Va mai fi mers d-sa pe la Blaj, Joia, la tîrgul de săptămână, căci Bucerdea e aproape de Blaj, dar’ atunci n’avea poate nici timp, nici interes deosebit nu avea să întrebe de băiețandrul Eminescu. Ear’ acesta — poate va fi ajuns la gânduri serioase, poate se pregătia de esamenul ce avea să facă pentru a se pută înscrie pe clasa V. a liceului. Poate chiar gândul acesta îi va fi făcut să plece de la Bucerdea aşa pe neaşteptate, fără să-şi iee ziua bună de la ospitalii sei găzduitori şi cunoscuţi. Lucrul acesta se va fi întâmplat in 28 — 29 August. Prima Septemvrie era ca aci. Va fi gândit el Eminescu, că acuşi se adună studenţii ca să înceapă un nou an şcolastic, eată că el încă tot nu e decât un student pribeag, benevol, nici măcar privatist. (Va urma). tir» E. Dăianu. T R i B U N h Ca comisar consistorial P. T. d ta vei căuta «e îndeplineşti însărcinarea primită nu toată conştenţiocitatea şi coreotitates, nui ca partizan al unuia ori altuia dintrecandidaţi, ci ca păzitorul legii şi al ordinei, în scopul acesta pentru observarea ordinei legale şi pentru a preveni eventualele incorealităţi şi abuzuri, am dispus ca prea onor, domn protopop Nicolae Kocsin, ca şeful tractului, încă se asiste la scrutiniu spre a reda deslușirile trebuincioase. Oradea-asare, 11/24 Aprilie 1902. Vasile Mangra m. p., vicar episcopesc Din Doloave. — Maru 1902. Din unul dintre cele mai extreme puncte ale Bănatului, locuit de Români. Din Doloave aduc onoratului public, câteva veşti, ca să ştie, că şi noi dolovenii esistăm pe faţa pământului. Cu durere trebue însă să declar de la început deja, că şi aceste, poate primele veşti din acest loc în preţuitul d-voastre ziar, sunt destul de triste şi neplăcute. înainte de a scrie despre altele voiu face în câteva cuvinte un mic istoric al comunei noastre, sau mai bine zis al comunei noastre bisericeşti, căci ca comună politică românească nu putem figura, fiind 2 din 3 părţi ale locuitorilor Sârbi cu 2 parochii sârbeşti. Până la anul 1872 Românii n'aveau nimic separat, ci mergeau în biserica şi şcoala sârbească; preoţii şi învăţătorii erau Sârbi, cari nu ştiau nimic româneşte, aşa, că bieţii Români numai în cele două mahalale (aşa le numesc şi astăzi) ale comunei, în care locuiau, şi numai ei între ei se puteau folosi de limba lor. In 1872 însă se despărţiră în cele bisericeşti de cătră Sârbi şi înfiinţară parochie românească, primind din averile bisericilor sârbeşti vre-o 15000 fl. bani, câteva jugăre de pământ bisericesc şi o sesiune de 38 jug cat. pentru preot. De preot al nou înfiinţatei parochii, după mari sforţări fu ales un protegiat al centrului din Caransebeş Aron Bartolomeiu, care e şi astăzi în acest oficiu. Din acest moment soartea acestei nenorocite parochii fu depusă în mânile acestui om, impus în post în contra voinţei aproape a tuturor Românilor. Fost-au maltrataţi, fost-au chinuiţi, umblat-au legaţi acei bieţi Români, cari s’au luptat in contra impunerii cu sîla a acestui preot, dar’ tot în zădar, căci frate-seu era pe atunci totum-factum în curtea decedatului episcop din Caransebeş, Popasu. Repeţitelor plânsuri din partea parochienilor în contra acestui preot nu ’li s'a dat ascultare nici când de cătră forurile competente ale bisericei noastre, glonţul de puşcă îndreptat pe fereastră asupra lui nu ’l-a putut înfricoşa, ci ca o lipitoare s’a aşezat tot mai bine pe corpul parochiei, de unde nu s'a deslipit nici astăzi. Impunerea cu sîla a acestui prim preot ’şi-a şi avut deja in primii ani urmările sale, căci un număr considerabil de familii româneşti, cari la începutu’cu declarat pentru trecerea în parochia românească, scârbindu se de cele văzute s’au retras încă de atunci earăşi la Sârbi şi acolo nu află până în ziua de astăzi. Altă parte a Românilor, deşi la început trecuţi, din an, în an s’au reîntors la Sârbi, şi se reîntorc încă şi astăzi după 30 de ani, familie după familie! Tot din scârba faţă de acest preot o mare parte a parochianilor ’şi-au părăsit biserica trecând la nazarenism. Mulţi sânt astăzi între Români şi de aceia, cari odată trecuţi dela Sârbi, se ruşinează de a repăşi din nou la parochiile sârbeşti, dar’ s’au lăsat cu totul de biserică, ne mai cercetându-o nici măcar în praznicile Cele mari, deja de zeci de ani; din ură nici copiii nu voesc a ’fi’i mai trimite în şcoala românească, deşi avem şcoală cu 3 învăţători, din cea sârbească, unde copiii dedându-se cu limba sârbească şi în casa părinţilor se folosesc de ea, car’ părinţii spre a se înţelege cu copiii lor, încep şi ei cu limba sârbească şi zi de zi devine în funiile românească limbă de conversaţie cea sârbească. Şi durere! — familii de acestea multe sunt şi mare e numărul copiilor români, cari cercetează şcoalele sârbeşti, şi cari deja nu mai ştiu limba românească. Cu toate că părinţii le sânt Români, cu toate-că astăzi sânt încă, după părinţii lor, fii ai bisericii române, cu toate că poartă nume frumoase româneşti, ca: Rusovan, Todosia, Ardelean, Muntean etc. cu ei astăzi nu poţi vorbi, decât serbeşte, căci româneşte nu mai ştiu sărmanii nici o vorbă. Inimaţi-ae frânge, când adresându-te cătră un atare suflet românesc în limba românească, îţi răspunde : »Molim, ja nezam vlacki«! (Mă rog, eu nu ştiu româneşte). Oare aceşti copii devenind capi de familie, mai rămâne-vor şi mai departe în parochia română ? Figura vor ei şi mai departe ca Români? Ba!! Acestea sunt foloasele aduse românismului de acest preot în timpul păstorirei sale de 30 de ani! Dar’ să vedem isprăvile acestui om şi în ce priveşte starea materială a bisericei române din Doloave. La despărţire de cătră Sârbi, pe cum am amintit mai sus, au primit 15000 fiecari bani fructificându se, după 20 de ani s’au ridicat la considerabila sumă de 35000 fl. Această cifră a început a gîdili creerii preotului Bartolomeiu. Se gândeşte una şi bună: să zidim biserică! — Şi biserica s’a zidit. In 1892 a fost gata. Mare, spaţioasă, pompoasă, pictată, ca o mănăstire de frumoasa! Dar’ vai şi amar, căci capitalul frumos de 35000 fl. ’I au înghiţit zidurile în scurt timp şi... n’a fost de ajuns. Făcutu s’a în anul 1892 o repartiţie saparată pe spatele bieţilor parochieni de câteva mii de fioreni, ca să se poată termina biserică şi tot n’a fost de ajuns. Mai trebuiau încă câteva mii Dar’ de unde? In fine tot preotul Bartolomeiu află modus vivendi. Decide cu comitetul, ca să se folosească spre scopul terminării bisericei cauţiunea de 3—4000 a antreprenorilor zidirii bisericei. — Aşa consumă pompoasa biserică capitalul avut până într’un ban şi pe de-asupra o frumuşică sumă din repartţie, şi cauţiunea antreprenorilor! După terminarea bisericei şi după primirea ei în posesiune vin apoi antreprenorii şi-’şi reclamă cauţiunea depusă. Dar cauţiune ca ’n palmă. In fine antreprenorul Adrian Diaconoviciu, om cu inimă, ca să nu înceapă proces contra bisericei, după ce s’a convins, că într’adever biserica nu dispune nici măcar de un ban, s’a învoit, că pretenţiunea să ’i se plătească în rate de mai mulţi ani. Bâiuia apoi sărmanul om timp de 7—8 ani drumul spre Doloave, când în fine, spre a i se pute plăti şi ultima rată, comitelui parochial sa văzut silit a face un împrumut de 1000 fl. la fondurile diecesivine din Caransebeş, pa lângă întabularea puţinelului pământ, ce-’l posede. Astăzi să află deci această biserică pompoasă fără nici un ban, săracă slăită, la marginea prăpastiei. Socoţi’e an de an ’i se încheie cu însemnate deficite, căci din micile venite de abia îşi poate acoperi cheltuielile locale curente. Oare n’ar fi putut să se mai fructifice acel capital încă vre-o 10 ani, în care timp aproape sa duplica ? Atunci se putea apoi zidi biserică şi bani frumoşi să mai rămână. Ce lipsă aşa grabnică a avut preotul de biserică, căci avea unde ţine slujba d-zeească, avea o capelă, în care încăpea tot satul, iată unde a ajuns această biserică, sub conducerea acestui preot. (Va Urma). 1/14 Maiu 1902 Nr. 79 Date statistice din archidiecesa gr.-or. a Transilvaiiei pe anul 1901. (Urmare). II Din raportul senatului bisericesc. Statul preoţesc se presintă cu 992 feţe bsericeşti, între cari 842 parochi şi 48 capelani Parochii matre sânt 938, filii 296. In cele 165.267 familii sânt 380.408 persoane de gen bărbătesc şi 373.815 de gen femeesc, cu totul 754,223 suflete, ceea ce arată faţă de anul espirat un crescământ de 7434 suflete. Din numărul acestei poporaţiuni ştiu ce ei şi scrie 140,181 bărbaţi şi 91,583 femei, cu totul 231,764, faţă de anul trecut un spor de 10 251. In decursul anului sau încheiat 5695 căsătorii, dintre cari 135 încheiate numai la oficiul civil. Convieţuiri nelegiuite au fost 4909, un număr spăimântător acesta, care a îndemnat pe consistor să iee măsurile de lipsă pentru stîrpirea acestei rusii. Numărul naşterilor a fost de 24,151 (12,369 de gen bărbătesc şi 11,782 de gen femeesc); lângă acestea mai vin adauşi 2222 copii născuţi din pat nelegiuit. Caşuri de moarte au fost 19,130, cu 1269 mai puţine ca in anul premergător. Caşuri de treceri religioase au fost 590. Şi in archidiecesă au apărut unele secte necunoscute la noi. In Gara-Oşorheiu a trecut o familie la Nazarineni, in Dridii mai mulţi inşi la Adventişti. In decursul anului s’au sfinţit 11 biserici. In seminariul teologie au fost înscrişi în anul şcolar 1900/901,81 de tineri, I intre cari 30 cu esamen de maturitate, 5 cu 8 clase, 24 cu 6 clase secundare şi I 15 cu 4 clase secundare şi curaul peda-gogic La examenele de cualificaţiune I s’au presentat 25 clerici, cari toţi le-au trecut cu succes. Din fondul bisericilor s’au votat ajutoare la 22 comune bisericeşti. Procese matrimoniale au fost 36, cari toate şi-au aflat resolvirea în decursul anului. (Va urma). Ctaparea silii. 61 MU), 13 Maiu n. 1902 Asesorul consistorial din senatul strîns bisericesc, dl Nicolae Ivan, protopresbiter in Sibiiu, a dăruit fondului de 20 bani, creat de »Reuniunea socialilor români din Sibiiu«, în scopul apuirării unei case cu hală de vânzare pe seama meseriaşilor noştri, suma de 20 coroane.* în chestia bibliotecii din Cluj ni se scriu următoarele: Ceea-ce susţine »Călătorul« în nr. 77 a. o. a.»Tribunei e privitor la limba de catechisare a băieţilor români din Cluj — nimic nu e adevărat. — Adevărat e, că însuşi adm. ppeso ’mi a zis, să nu mă acomodez recercărilor direcţiunii în privinţa limbei de propunere, ci să ascult de ordinele forului competent bisericesc. Ce priveşte biblioteca tract., al cărei custode sânt, constat că am aflat-o în ordine bună şi că dl adm. ppeso fiind loc în casele parorhiale în urma căsătoriei cumnatei d-sale, ’mi-a pus la disposițiune ori-care dintre odăi, cari de fapt înainte erau ocupate. Valeriu Pop, preot.* De altă parte dl Roşian declarând cele scrise de »Călătorul* de neadevărate, scrie următoarele: Fiindcă »Călătorul« mă apusă cu introducerea datinelor latine în biserica noastră și cu propunerea religiunii elevilor români în altă limbă, azi sub nr. 487 am rugat pe prea Ven. consistor, să ’mi permită a mă folosi in publicitate de acte oficioase, ca să dovedesc mai presus de orice îndoială »neadevărul, susţinut de »Călătorul« şi să-m i arăt, că e un om, ce-şi bate joc de adevăr şi dreptate. Ştefan Roşian, administrator preso int. Aniversare. Azi, din prilegiul aniversării a 122 ani de la restaurarea universităţii din Budapesta prin împărăteasa Maria Teresia, se ţine un Te Demn în biserica universităţii, după care urmează o şedinţă festivă. Catastrofa dela St. Pierre. Cea mai nouă ştire sosită dela locul groasnicei catastrofe dela St. Pierre, este raportul comanda încrucişătorului »Suchet«. El spune, că St Pierre este un colosal mormânt fumegând, sub care zac îngropate zeci de mii de victime. Afară de St Pierre au fost pustiite încă trei mari localităţi, dar’ chiar şi în celelalte părţi ale insulei s’au prăpădit oameni. Să crede că numărul victimelor se urcă 140 mii.