Tribuna, decembrie 2002 (Anul 118, nr. 3583-3606)

2002-12-02 / nr. 3583

COTIDIAN INDEPENDENT. APARE LA SIBIU Anul CXVIII, serie nouă, nr. 3583 Luni, 2 decembrie 2002 , pagini (cu supliment): 4500 lei, (la abonați - 1800 lei) Varianta în limba română pe INTERNET http://www.tribuna.ro E-mail: red@tribuna.ro, publicitate@tribuna.ro Sibiul, un punct de pe blazonul Marii uniri ■îfc 1 Decembrie, ritual-argument la legământul unirii noastre La Sibiu, manifestările dedicate Zilei Naţionale nu au fost cu nimic mai prejos decât cele organizate la Bucureşti, Alba lulia sau chiar la Budapesta, unde premierul a adunat diaspo­ra română în jurul Amba­sadei României. Până şi momente mai puţin specta­culoase, cum ar fi depune­rea de coroane, jerbe şi buchete de flori, de la Cimitirul Eroilor Români din Pădurea Dumbrava, de la fostul sediu al Consiliului Dirigent, din str. N. Bălces­­cu, au fost onorate cu prezenţa de oficialităţile lo­cale, de reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, de reprezentanţii unor minis­tere, cât şi de reprezentanţi din mediul militar, ecu­menic, politic, ai instituţiilor descentralizate şi vetera­nilor de război. Trebuie să remarcăm şi prezenţa numerosului pu­blic sibian, care a onorat aceste manifestări. Un alt reper în punctarea Zilei Naţionale l-am consemnat la Consiliul Judeţean, în sala de conferinţe, unde a avut loc sesiunea solemnă “Sibiul şi Marea Unire”, dar conf. în pag. 7 Adrian POPESCU ­ii, şi Spuneam despre şedinţa festivă a Parlamentului României, dedicată invita­ţiei de aderare la NATO, că şi-a îndeplinit norma de solemnitate care se cuvine unor astfel de reuniuni. Am urat, atunci, “la mai multe”. După numai trei zile, parlamentarii noştri au avut prilejul să repete performanţa. Ziua de 1 Decembrie nu numai că justifica, dar chiar impunea acelaşi aet de solemnitate. N-a fost să fie. Şedinţa festivă pentru cinstirea Zilei României a pălit pe lângă şedinţa festivă pentru cinstirea unor zile care vor să vină. Doar două momente i-au scos pe parlamentari din amorţeala lor istorică, tradiţională: recunoaşte­rea, în premieră, a merite­lor casei regale în istoria României, pe care le-a subliniat senatorul PSD Ioan Solcanu şi discursul lui Corneliu Vadim Tudor, în care liderul PRM a făcut un apel, convingător, cerând sprijinul societăţii româneşti pentru preşe­dintele Iliescu, în hotărârea acestuia de a lovi, cu ade­vărat şi frontal, corupţia, în rest, platitudine şi plicti­seală, cât a încăput în sala şedinţei, la început pe jumătate goală, sau plină - cum vreţi - şi la sfârşit aproape pustie. Cu acest preambul som­nolent s-au desfăşurat ieri manifestările de cinstire a Zilei României. De la pri­mele ore ale dimineţii s-a trasat, prin radio, o punte între “locul cel mai istoric al României”, care este Alba lulia, spre Bucureşti, punte uşor înclinată. La Bucureşti, sărbătoarea a fost onorată de prezenţa preşedintelui ţării, la Alba lulia, garda de onoare, cea mai tânără din ţară, com­pusă din elevi militari care erau copii în decembrie ’89, a dat cuvenitul onor d­ lui Vaier Dorneanu. Afiliat BRATU a aterizat în Cî Citiți în pagina Johannis, invitat de premierul Năstase la Berlin Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a fost invitat de prim­­ministrul României, Adrian Năstase, într-o vizită de lucru în Republica Federală Germania, în perioada 2-3 decembrie. Astăzi, 2 decembrie, primarul Johannis va participa, alături de premierul Năstase şi ambasadorul Adrian Vieriţa, la inaugurarea noului sediu al Ambasadei României la Berlin, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Complexul Naţional Muzeal ASTRA lansează Monografia “Muzeul ASTRA. Istorie şi destin 1905-2000” Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu lansează, mâine, monografia “Muzeul ASTRA. Istorie şi destin 1905-2000”. Evenimentul are loc începând cu ora 18, în sala de lectură a Bibliotecii ASTRA. Lucrarea este monografia “primului nostru Muzeu naţional”, inaugurat în “falnicul palat” al Asociaţiunii, la 19 august 1905. Pentru ca salariile vor fi achitate de Guvern Numărul asistenţilor personali ai persoanelor cu handi­cap din municipiul Sibiu a crescut de la 600, la 900. Consiliul Local a aprobat, joi, propunerea Serviciului Public de Protecţie şi Asistenţă Socială de a suplimenta cu 50% numărul asistenţilor personali, întrucât salariile pe care le vor primi aceştia nu vor greva bugetul local. Hotărârea a venit la numai o lună după ce aceiaşi consilieri locali aprobaseră reducerea numărului de asistenţi personali la 600. privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, din bugetul asigurărilor de şomaj şi din alte surse, se pot subvenţiona servicii sociale care cuprind activităţi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autorităţile publice locale, organizaţii neguvernamentale şi alte organisme. Subvenţiile se acordă angajatorilor pe o­dividual de muncă, din rândul şomerilor. Altfel spus, salariile celor 300 de noi asistenţi personali vor fi plătite de la “Centru”, din bugetul naţional. Cuantumul lunar al subvenţiei acordate pentru fiecare persoană angajată din şomaj este: 70% d­in salariul de bază minim brut pe ţară în peroada 1 aprilie - 31 octombrie şi 100% salariul de bază minim brut pe ţară între 1 noiembrie şi 31 martie. Florin STAICU Poliţiştii au sărbătorit Ziua Naţionala în haine noi # sibienii i-au putut vedea, ieri, în premieră, pe lucrătorii Poliţiei Rutiere în noile uniforme # Poliţia Rutieră din judeţul Sibiu a sărbătorit Ziua Naţională în uni­forme noi, Sibiul fiind printre puţinele judeţe din ţară în care s-a întâmplat acest lucru. Sibienii i-au putut vedea, ieri, pentru prima dată, pe poliţiştii de la circulaţie îmbrăcaţi în noua ţinută. “Ministerul de Interne a promis că spre sfârşitul anului primii poliţişti vor fi dotaţi cu uniforme, iar astăzi (n.n. - ieri), de Ziua Naţională, la manifestări au putut fi văzuţi agenţii de circulaţie în noile unifor­me”, ne-a declarat comisa­­rul-şef Aurel Tripon, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Sibiu. Uniformele poliţiştilor au fost schimbate deoarece vechile echipamente nu corespund normelor UE şi NATO. Această măsură a fost luată printr-o Ordonanţă de Urgenţă, fondurile necesa­re, în valoare de 130 mili­arde lei, provin din fondul de rezervă al Guvernului, iar prevederile ordonanţei se referă la echiparea efec­tivelor de poliţişti din cadrul Poliţiei Rutiere, Poliţiei de Ordine Publică şi a Punc­telor de control - trecere frontieră, însemnele de grad pe uniforma de serviciu şi de reprezentare sunt diferen­ţiate pentru fiecare insti­tuţie în parte. Pentru efectivele Inspec­toratului General al Poliţiei, elementele componente ale fiecărui grad profe­sional, stele sau barete în formă dreptunghiulară, sunt de culoare albă. Stelele au dimensiuni şi linii de contur diferenţiate, culoare roşie pentru ches­tori, culoare albastră pentru comisari şi subco­misari şi culoare neagră pentru inspectori şi sub­­inspectori. Agenţii au vipuşca de culoare gri­­bleu. Sorana MAIER Foto: Daniel BALTAT

Next