Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)
1885-01-01 / nr. 1
Pag. 2 A o rară abnegaţiune îşi vor mai pute recâştiga stima publică în mijlocul nostru. Prin aceasta ne este dată autoritatea morală, de care avem trebuinţă spre a menţine disciplina în viaţa noastră publică. Cel mai apropiat viitor va trebui să pună această autoritate la disposiţiunea unui organ central designat de încrederea publică. Scoşi din viaţa publică a patriei noastre, noi nu putem resplăti faptele din punctul nostru de vedere vrednice de laudă nici prin averi, nici prin favoruri, ca guvernul, pe care îl combatem: singura resplată estima, încrederea şi iubirea noastră, singura pedeapsă e dispreţul nostru comun. Anul 1884 trebue să lase în inima fresce căruia dintre noi simţământul, că are de aici înainte să bage bine de seamă la ceea ce face, căci mii şi mii de ochi îl privesc şi în curând se va găsi şi forma pentru exprimarea autorizată a comunei noastre stime, încrederi şi iubiri — ori a comunului nostru dispreţ. Şi găsită odată această formă, suntem stăpâni pe noi înşine şi nimeni nu va mai pute abusa contra noastră de propriile noastre puteri. Măsurile de intimidare în viaţa politică nu sunt faţă cu adversarii decât două singure moduri de procedere cu putinţă: ori îi convingem prin argumente, că este în interesul lor să înceteze a ne face oposiţiune, ori le luăm speranţa de a pute reuşi în lupta ce au întreprins contra noastră. Cercurile politice maghiare şi îndeosebi cele guvernamentale au încercat faţă cu noi amândouă aceste moduri de procedere. Ni s’a spus mereu, că actualul guvern voiesce în toată sinceritatea binele poporului român, că oposiţiunea ce facem e stricăcioasă înainte de toate pentru noi înşine, că nu sunt amici sinceri ai poporului cel ce stăruie în această oposiţiune şi că altfel, nu făcând oposiţiune guvernului, trebue să căutăm înlăturarea neajunsurilor, de care suferim. De sine se înţelege, că au rămas zadarnice toate încercările de a ne convinge despre acestea, şi puţinii, care au dat ascultare unor asemenea sfaturi binevoitoare, aderenţii programului de Budapesta, au rămas isolaţi. Nu rămânea clar’ decât să se încerce al doilea mod de procedere, ceea ce s’a şi făcut cu o rară tenacitate. Vorba era să se producă în noi simţemântul, că oposiţiunea noastră are să rămână zadarnică, o simplă risipă de puteri, că suntem, câtă vreme stăruim în această oposiţiune, lăsaţi la discreţiunea guvernului. Şi fără îndoială guvernul şi cercurile politice maghiare aveau la disposiţiunea lor un nesecat izvor de mijloace pentru intimidarea noastră. Precând noi promitem încrederea şi iubirea noastră comună celor ce se ţin de legătura încheiată cu noi şi ameninţăm cu dispreţul nostru de comun pre cei ce rump această legătură, guvernul poate să pună în cumpănă averi şi favoruri pentru cei ce îl servesc ori să persecute în averea şi poziţia lor pe cei ce stăruie dimpreună cu noi, el poate să aibă: Vai celui ce stăruie contra mea, căci îl lovesc cu neîndurare şi nu este nimeni, care să-l poată ocroti. A zis-o guvernul aceasta, şi în anul 1884 am fost ţinuţi într-o singură goană. Ar trebui să scriem o carte voluminoasă, pentru ca să înşirăm cu toate amănuntele lor măsurile luate în curgerea acestui an pentru intimidarea noastră. Ne mărginim dar’ la cele mai caracteristice. In curgerea celor din urmă două secole s’a stabilit la noi tradiţiunea, că, oricâte rele ne-ar ajunge, ne găsim în cele din urmă mângâierea prin iubirea părintească a monarchului nostru, care nu poate voi decât pacea, dreptatea şi binele tuturora. Cuprinşi de această preocupaţiune tradiţională, am scăpat poate din vedere constituţionalitatea, şi timp de mai mulţi ani neam ocupat mereu cu planul de a aşterne prin o deputaţiune trimisă la tronul monarchului plângerile noastre, sperând, că astfel ni se va deschide drumul spre resolvarea conflictului dintre noi şi Maghiari. Trebuia dar, înainte de toate să ni se fee această speranţă, şi cu ocasiunea petrecerii Maiestăţii Sale la Seghedin ni s’a şi dat în adevăr să înţelegem, că într’un stat constituţional fiecare factor are posiţiunea, pe care ’şi-o poate asigura el însuşi din propria lui vrednicie, că monarchul ţine să nu dispună decât în înţelegere cu micul seu responsabil. S’a făcut însă încercarea da acestei enunciaţiuni de înaltă constituţionalitate înţelesul neiertat, că nu mai putem conta pe ocrotirea monarchului nostru, că suntem fii oropsiţi ai patriei noastre câtă vreme stăruim a-i face guvernului oposiţiune. O foaie română, „Telegraful Român,11 respingând această interpretare, a accentuat constituţionalitatea enunciaţiunii şii-a făcut ministrului responsabil imputarea de a fi dat coroanei informaţiuni inexacte. Redactorul „Telegrafului Român“ a trebuit să simtă, că nu poate să o facă aceasta nepedepsit, că puterea guvernului poate să’l ajungă ori unde ar fi. Deşi asigurat în posiţiunea lui prin o disposiţiune testamentară, el a trebuit se se retragă. S’a retras, dar’ tocmai această încercare făcută spre a suprima libera manifestare a opiniunilor a contribuit foarte mult la resolvarea cestiunii încă de mult discutate a înfiinţării unui chiat român caotidian cu desăvârşire independent. S’au înfiinţat două deodată. Măsura violentă a scos la iveală elementele dispuse a le susţine. Nu se alinaseră încă emoţiunile produse de acest act de violenţă, când un altul a pus întreaga lume română în ferbere. Cei mai „periculoşi“ dintre noi sunt oamenii cu sciinţa de carte, mai ales, dacă ’şi-au terminat studiile la vre-una dintre universităţile germane, încă de mult dar’ guvernul a făcut tot ceea ce ’i-a stat prin putinţă, ca tinerii noştri să nu-şi facă studiile decât la cele două universităţi maghiare. Astfel stipendiştii metropoliei gr. cat. nu mai se trimit la institutul St. Barbara din Viena, şi este un secret public, că nici stipendiştilor metropoliei gr. orient. nu li se ia drept titlu de recomandaţiune, dacă îşi fac studiile, ca pănă acum, la Viena ori la Lipsea. Studiând însă la universităţi maghiare, tinerii români n’au încetat a se preocupa de literatura română, au rămas strînşi la un loc şi au accentuat la toate ocasiunile românitatea lor. Aceasta a produs o încordare între dînşii şi colegii lor maghiari. In ziua de 3/15 Mai, încordarea isbucnesce.Studenţii maghiari dela universitatea din Cluj îşi dau printr’un întreg şir de acte violente pe faţă spiritul lor de intoleranţă. Opinia publică maghiară îi aprobă, car’ guvernul le dă satisfacţiune, suspendând de la catedră pe profesorul de limba şi literatura română şi desfiinţând societatea română „Iulia.“ Tot atunci la Blaj, în urma presiunii de sus, nu se poate celebra parastasul în memoria martirilor revoluţiunii dela 1848, care la Caransebeş se porneşce un proces contra mai multor Români, care au jucat hora, după părerea oficială — jocul lui Horia. Puţin în urmă se dă hotărîrea în cestiunea gimnasiului român de la Caransebeş şi se iau măsuri contra studenţilor români de la gimnasiul din Lugoj. La Caransebeş guvernul dispune distribuirea fondurilor adunate de grăniceri pentru scopuri de cultură, care la Lugoj sunt relegaţi mai mulţi studenţi, pentru că se preocupă de literatura română, şi în cele din urmă biblioteca lor e confiscată. Drept continuare a acestui şir de măsuri, câteva luni de zile în urmă se pornesce o goană înverşunată asupra profesorului de limba română de la gimnasiul din Sătmar şi se cere desfiinţarea catedrei ocupate de dînsul, care la Oradea-mare ministrul de instrucţiune declară, că nu e încă mulţumit de spiritul ce domnesce în seminarul român, în care se introdusese limba maghiară drept limbă de conversaţiune. Astfel trecem din emoţiune în emoţiune pănă la agitaţiunile electorale şi la alegeri. Aruncăm un văl preste cele petrecute la aceste alegeri şi reamintim două singure caşuri, care dau nota caracteristică a întregei lupte electorale, în Bănatun Român, advocatul Coriolan Brediceanu, este candidat faţă cu fratele ministrului, care rămâne în minoritate. Biroul nimicesce câteva voturi date pentru candidatul român şi proclamă pe adversarul lui drept deputat bine ales, care dieta, fără de a întră în merit, verifică alegerea pentru motive de formă. în Sălagiu un alt Român, dl Gr. Popa, este candidat faţă cu un guvernamental. Partidul guvernamental se pune la un pod şi opreşce trecerea alegătorilor români înspre localul de alegere. Deputatul guvernamental e bine ales. Ne aflăm încă în mijlocul agitaţiunilor electorale, când se ivesce cestiunea serbării centenarului rescoalei dela 1784. încă de mult se luase în unele cercuri mai serioase hotărîrea de a pune la cale serbarea centenarului acestei rescoale, prin care Românii au ajuns la asigurarea dreptului lor de liberă migraţiune. Sosind însă anul 1884, situaţiunea era astfel, încât serbarea nu părea oportună. Ea ar fi putut da loc la interpretaţiuni răuvoitoare. „ Serberea, în care se aflau spiritele, în urma măsurile luate pentru intimidarea noastră, în deosebi la Cluj, şi în genere disposiţiunea spiritelor nu era potrivită pentru o asemenea serbare, prin care se atingeau susceptibilităţile unui popor, cu care avem interes de a trăi în bune relaţiuni, însă tocmai agitaţiunea stîrnită de actele de violenţă a scos la iveală oamenii, care voiau cu orice preţ să pună la cale serbarea, anume, pentru ca să atingă susceptibilităţile şi să accentueze conflictul dintre noi şi Maghiari. Aflându-se aceşti oameni dincolo de hotarele ţerii, opiniunea publică maghiară a stăruit să ni se arete, că nici chiar afară de ţeară nu suntem la adăpost, că ori unde am fi, puterea guvernului maghiar ne ajunge. S’a făcut dlar’ presiune asupra guvernului român, s’a făcut abus de unele relaţiuni stabilite între monarchie şi România, i s’a creat guvernului aliat o grea posiţiune faţă cu ţeara lui, numai şi numai pentru ca noi să simţim, că nici chiar în România nu ne este dată libera manifestaţiune a simţimintelor noastre. Tocmai prin aceasta însă luarea aminte a lumii a fost îndreptată spre neajunsurile noastre şi ministrul de externe al monarchiei a fost îndemnat a declina prin o declaraţiune făcută faţă cu delegaţiunea ungară răspunderea monarchiei pentru stările de lucruri create în Ardeal şi a da României satisfacţia de a recunoasce, că de aici dela noi i se creează greutăţi. Ne aflam încă în toiul sărbarii centenarului răscoalei dela 1784, când un alt act de violenţă produce o nouă ferbere între noi, în oraşul Ocna, lângă Sibiiu. Românii crează în consiliul comunal o majoritate română. Maghiarii, sprijiniţi de administraţiune, resping pe mai mulţi dintre cei aleşi sub pretext, că nu ar fi solind să scrie şi să cetească destul de bine, apoi, deşi minoritate, aleg ei singuri funcţionarii comunali. Alegerea se aprobă şi funcţionarii aleşi urmează a conduce trebile comunei. Cui nu-i place să-şi caute dreptate. Drept un resunet al tulburărilor din Cluj , se mai ivesc pe la sfîrşitul anului şi manifestările studenţilor maghiari de la Budapesta contra colegilor lor Români, apoi contra tuturor celor nemaghiari, când cu moasa comună, la care se întruniseră Români, Sârbi şi Slovaci. Anul se închee cu două procese de presă, unul terminat, iar altul, care ne remâne drept sămânţă de agitaţiune pentru anul viitor. Domnul Tisza, stăpânul situaţiunii, omul de proverbială energie, trebuia în ajunul alegerilor să câştige opiniunea publică maghiară în favorul său, ceea ce mai bine îi reuşia, dacă promitea că va lua măsuri aspre pentru întrenarea noastră. A pus dar’ în perspectivă şi desfiinţarea curţilor cu juraţi, ceea ce este identic cu suprimarea libertăţii de presă. Şi dl Tisza e om, despre care trebue să presupunem, că se ţine de făgăduinţele făcute connaţionalilor sei. Drept măsuri pregătitoare pentru această împlinire s’au intentat câteva procese de presă, dintre care unul contra „Observatoriului“, iare altul contra „Tribunei.“ Acusatul în procesul „Observatoriului“, dl Gr. Bariţiu, a avut satisfacţiunea de a fi dus înaintea curţii cu juraţi, care ’l-a şi achitat. Acusaţii în procesul „Tribunei“, Cornel Pop Păcurar, ca redactor respundetor şi I. Slavici, ca autor al articolului incriminat, n’au ajuns încă în acest an decât pănă la judecătorul de instrucţiune, rămânând ca anul viitor să înainteze mai departe cu sabia lui Damocle atârnată deasupra capetelor lor. Apoi de sine se înţelege, că ori şi cât de ascuţită ar fi, această sabie nu taie atât de adânc ca durerea ce se ivesce în vederea greutăţilor, cu care trebue să ne luptăm spre a ne pute continua desvoltarea naţională. Sabia s’a cam tocit însă. Anul 1884 a dovedit pentru tot omul cu mintea aşectată, că noi Românii din ţerile supuse coroanei ungare nu ne intimidăm, nu ne dăm îndărăt, nu renunţăm. Avem consciinţa, că ceea ce voim noi este în interesul ţerii, în interesul monarchiei, în interesul chiar al Maghiarilor, că luptăm pentru desvoltarea pacifică şi pentru progresul sănătos şi că împlinim o datorie cătră ţeară şi către tron, când punem în aceasta luptă toate puterile noastre. Ceea ce ne-a slăbit pănă acum şi a dat poate loc la presupunerea, că am fi dispuşi a renunţa, a fost spiritul de neîncredere ce se încuibase între noi. Acest spirit se pierde încetul cu încetul şi nimic mai mult ca măsurile luate pentru intimidarea noastră nu ne-a dat aeasime să ne convingem, că toţi suntem gata de a ne expune pentru causa bună, că nu sunt între noi trădători, că putem să ne răzămăm unii pe alţii, şi astfel din dinţii tot mai mult ne iubim unii pe alţii. Fie ca anul 1885 să ne ducă la deplină încredere în noi înşine şi prin ea la desfăşurarea tuturor puterilor noastre în lupta pentru desvoltarea pacinică a patriei noastre. Revistă politică. Sibiiu, 1 Ianuarie st. v. An nou fericit! Câte dorinţe tainice leagă mic şi mare de intrarea unui nou an. Nu e casă, nici bordeiu în care să nu cetesci de pe faţa fiecăruia speranţe cari îi dau putere pentru o vieaţă nouă. Ceea ce se petrece în vetre singuratice, în societăţi mai mari sau mai mici, se petrece şi în sinul unui popor întreg. In decurs de mulţi ani am legat de anul nou speranţe că evenimentele vor pune sfîrşit neîndestulirii noastre legale faţă cu starea actuală de lucruri. Şi nu ne e iertat să fim pessimişti faţă cu noi înşine: am dobândit ceea ce în prima linie ne trebuia încrederea în trăinicia noastră, încrederea în viitor şi mângăiarea de a vede că inştiinţele noastre juste sânt îmbrăţişate de totalitatea popoarelor acestei părţi din monarchia noastră. Consciinţa dignităţii naţionale s’a deşteptat în toate popoarele de sub coroana sf.lui Ştefan. în noi s’a întărit: poporul a luat în mâna sa causa dreaptă a naţiunii. Cu această comoară de putere vom merge înainte. Grlasul acestui popor trimite în ziua de mâne salutarea sinceră de: „An NOU fericit!“ Faţă cu măsurile luate de guvernul francez pentru urcarea vămilor pe importul de bucate şi animale, ministrul de comerciu al Austriei va supune Reichs-Stag-ului austriac un proiect pentru combaterea măsurilor luate de guvernul francez. Acest proiect va cere urcarea vămilor pe articlii de comfort şi fabricate. Proiectul nu va face amintire de provenienţe franceze, aceasta nu o poate face, dar’ se asigură, că prin acest proiect se cere neanumit urcarea vămii pe fabricate cari se impoartă în monarchia noastră cu deosebire din Francia. Ziarele Vieneze asigură, că se va presenta un asemene proiect şi în camera Ungariei, în şedinţa dela 9 i. e. n. a Reichstag-ului german principele Bismarck a cerut să acoarde 150.000 mărci pentru scopuri de colonisare. Suma aceasta nu s’a votat şi în şedinţa dela 10 i. c. n. Bismarck a fost nevoit a-’şi exprima părerea de rău pentru acest refus. Dacă nu vă place politica de colonisare — dice Bismarck — declaraţi-vă pe faţă, pentru ca să cruţăm ţeara de cheltueli nefolositoare. Dacă însă vă trebue colonii, în acest caz trebue să acordaţi şi cheltuielile. Avem lipsă în Camerun de un guvernor. Dacă respingeţi propunerile noastre, răspunderea vă privesce pe d-voastre. Winhorst îşi exprimă temerea, că politica colonială va duce la complicaţiuni externe. La acestea principele Bismarck replică, că Germania e încungiurată de duşmani. „Noi“ — zice cancelarul german — „trăim între împregiurări sigure. Rapoartele noastre cu Francia nu au fost nici când aşa bune ca şi aiji Şi cu Anglia suntem în înţelegere bună. ziarului „N. fr. Presse11 din Viena i se comunică din Berlin cu data de 10. c. următoarele: în şedinţa de aiji a Reichstag-ului s’a ocupat principele Bismarck cu lupta dela Camerun şi a făcut următoarele împărtăşiri: Deja în Septemvrie anul trecut, a comunicat un sindicat african din Hamburg guvernului, că nişce Englezi fac greutăţi coloniilor germane din Camerun; în contra acestora s’a cerut protecţiune. Cancelarul a cetit apoi raportul diplomatic şi schimbul de note purtat cu Anglia asupra machinaţiunilor viceconsulului englez din Camerun în contra Germanilor. Anglia a declarat atunci că a făcut totul pentru susţinerea bunelor relaţiunil între consulul german şi cel englez. Bismarke de pă- TRIBUNA L Nr. 1