Tribuna, iulie-august 1885 (Anul 2, nr. 150-198)

1885-07-04 / nr. 150

Pag. 598 Foița „Tribunei“. Bunica de Bojena Nămcova, tradusă din limba boemă de l­rof. Dr. Urban Iaruik. (Urmare.) „De vrei să te rogi ferbinte lui Dijeu, pretutindenea e loc pentru asta, pământul Dom­nului tot frumos e“, (zise bunica, făcându-’şi cruce şi sculându-se. Cum s’au uitat împregiurul lor, au zărit deasupra lor, înspre vîrful dealului pe Victoria, răzimată de unu copac. Părul ei creţ, udat de rouă i atârna în jos în giurul obrazilor, hainele îi erau mototolite, gâtul desvălit, ochii ei cei negri, înflăcăraţi de un foc sălbatic, erau îndreptaţi ţintă la soare, dară în mână ţi­nea un ghiocel înflorit. Nu se părea că vede pe bunica. „Unde o fi fost umblat biata de ea“, dise băbuşca cu milă. „Şi fată, unde o fi aflat şi ghiocelul“. „Undeva în vîrful pădurii ea umblă şi cântă pe acolo în fie­care colţ“. „Am să-o rog se ’mi-le dee!“ dise fata şi îndată şi alergă pe coastă. Atunci Victoria se deşteptă din gânduri şi iute era să şi pornească. Dară cănd Barunca strigă: „Te rog, Victorio, dă-­mi floricica aia“, Victoria se opri şi cu ochii plecaţi spre pământ îi întinse ghiocelul. Dară apoi o luă la fugă şi ca o săgeată o luă în jos de pe coastă. Barunca aleargă la bunica. „Mult mai este, de când n’a venit după hrană,“ socotia bunica. „Da ieri, când aţi fost în biserică, a fost la noi; măicuţa ’i-a dat o pâne şi colacii Iudei,“ zise Barunca. „Acum vara o să-’i fie mai bine bietei. Dar’ D-deu scie, e ca­ şi­ când n’ar ave nici o simţire: carna întreagă numai în haină uşoară şi desculţă o veji; par’că nisce urme sângeroase rămâneau după ea în zăpadă, şi ea e ca-şi-când nu ’i-ar fi nimica. Cât de bucuroasă doamna pădurăreasă­­i-ar da în fiecare di mâncare caldă, pănă ce s’ar sătura, dar’ ea nu primesce altceva decât o bu­cată de prăjitură. Ce făptură nenorocită!“ „Poate că nu-’i e aşa de frig în peşteriţa aia, bunico, altfel s’ar duce undeva; nu am rugat-o oare de mai multe ori să rămână la noi“. „Dl pădurar ,zicea, că în asemenea găuri de sut­ pământ carna e cald, şi fiindcă Vic­toria nu vine nici­odată într’o odaie încălzită, ea nu simte frigul aşa ca noi chiar Dejeu o orîn­­duesce aceasta aşa: le trimite îngeri păzitori copiilor, ca să-­i pădească de toate relele; şi Victoria este şi ea un biet copil“, zise bunica intrând în casă. Ziua următoare seara şi la meadăci răsuna clopoţelul de pe muntele de Zernov din clopot­niţa ce se afla deasupra capeluţei; dară în ziua aceasta loan şi Vilim alergară cu dârăitori în pomet şi dârăiau pănă spăriau vrăbiile de pe coperiş. După prând bunica se duse cu copiii în orăşel la mormântul Domnului, unde se opriră să iee şi pe morăriţa şi pe Mărioara. Doamna maica o ducea pe bunica totdeauna în cămară arătându-­i coşul plin de ouă roşii pentru colin­dători, arătând un şir întreg de cozonaci şi un miel gras. Le şi dete copiilor câte un colac, dară bunicii nici­odată, căci scia, că băbuşca dela prândişor din Joia-mare pănă seara după înviere nici nu ia nimica în gură. Ea singură postia şi dînsa dară un post aşa de aspru, ca bunica, f­elicea că n’ar pute răbda. „Fiecare după consciinţa lui, măicuţă dragă, eu gândesc, că dacă trebue să fie post, apoi să fie“. Ui­­tându-se apoi la iscusinţa morăriţei şi după ce le-a lăudat toate, ea adăugă: „Noi ne vom apuca mâne de coacere; cina de astăzi se fie data ru­găciunii“, aşa era obiceiul în casa lui Prosek, căci vorba bunicii preţuia mult. Sâmbăta mare însă în bilitoarea cea veche des de dimineaţă era ca pe podul dela Praga; în odaie, în culmnă, în curte, la cuptor, pretutin­­denea întâlniai mâni lucrătoare, şi cătră ori­­şi­care din muieri se îndreptau copiii cu afacerile lor, fiecare se plângea, că nu stie, unde-mi stă capul; chiar şi Barun­ca avea atâta de lucru,« încât uita unul pentru altul. Dară cătra seară şi erau toate în casă în bună rînduială , şi bunica cu Barunca şi cu muma mergeau la În­viere. Când apoi în biserica luminată, plina cu credincioşii evlavioşi, din toate gurile răsuna mă­reţul : „Inviat-a acuma Mântuitorul nostru! Ale­luia!“ atuncia fata se simţia însufleţită prin o simţire puternică, pieptul ei­ se umfla, ceva o împingea afară, afară în spaţiul cel larg, unde ar pute se dee drumul unei bucurii nespuse, care îi răsuna în sufletu. Seara întreagă îi era neobicinuit de plăcut, şi când bunica îi dădu „noapte bună“, o apucă de gât şi se puse pe plâns“. (Va urma.) TRIBUNA Nr. 150­ ­ I a cuvent mirarea cercurilor politice din Bu­­curesci. Nu se înţelege de loc în Ro­mânia cum Francia ar pute să se plângă de starea actuală a lucrurilor sau cu ce drept ar protesta în contra măsurilor luate de guvernul român. Francia s’a bucurat în timp de dece ani în relaţiunile ei comerciale cu România de cea mai mare bunăvoinţă a acestei ţeri şi s’a folosit, pe basa convenţiunii comer­ciale cu Austro-Ungaria, de un regim vamal foarte favorabil acordat din libera h­otă­­rîre a guvernului român. România însă rămânea supusă ori­cărei schimbări a po­liticei comerciale franceze. Astfel recipro­citatea prevăzută în declaraţiunea dela 1876, era de fapt pentru România numai formală, precând Francia se bucura de beneficii anume stabilite, pe temeiul con­venţiunii comerciale cu Austro-Ungaria, care expiră în 1886. Francia a lăsat să treacă d­ece ani fără a se pută decide a încheia un tratat comercial, cu toate stăruinţele guvernului ro­mân în această privinţă. Francia n’ar trebui dar, după cum se crede în Bucuresci, să se supere pe România şi să o ameninţe cu tarife de represalii, ci ar face mai bine a-­şi în­drepta nemulţumirea împotriva propriilor ei representanţi. Din Statele­ Unite ale Ame­­ricei de Nord sosesc scrii neliniştitoare. Astfel se comunică, că secretarul departa­mentului de răsboiu a trimis o putere ar­mată de 4000 oameni în contra fortului locuit de Indiani Ren­o. Din Colorado­ City în statul Texas se anunţă, că în N­e­w­ Mexico a avut loc o ciocnire între pă­stori şi Indiani, căut­ănd 60 Indiani şi 16 păstori. Toate aceste scrii dovedesc, că între Indiani există o ferbere primej­dioasă, care poate să stavileze înaintarea Albilor în acele ţinuturi, unde sunt tri­mişi spre a cultiva locurile cele pustii. Corespondenţă particulară a „Tribunei“, Turda, 12 iulie n. 1885. Mişcări şi progrese culturale creată des­pre­ ce am dori noi să cetim cât mai des prin coloanele «barelor noastre, se fac puţine mişcări pe terenul culturii şi şi mai puţine progrese. Causa la aceasta, toţi o­­­icem, sunt împregiu­­rările vitrege, cari adeseori pun pe deci greu de învins avântului nostru cultural, dar’, trebue s- o mărturisim, că şi neinteresarea noastră şi puţina energie, ce o desvoltăm în cestiuni de cultură, este causa că progesăm încet, ba uneori chiar regresăm. Constatând acest dureros adevăr, care taie adune în viaţa noastra naţională, fie-ne permis a atinge câte ceva din viaţa noastră culturală de pe aici. Ne vom ocupa întâia cu adunarea des­părţământului al XVlII-lea al Asociaţiunii tran­silvane, care s’a ţinut în oraşul Turda în 9. Iulie n. a. c. Despărţământul acesta ca multe alte despărţăminte de prin ţeară, mărturisim, că până acum numai a vegetat. Causa acestei ve­getări a fost şi este şi sărăcia noastră materială, dar­ a fost cu deosebire neînteresarea, ce se vede de-acolo că şi adunarea, despre care vorbim a fost cam slab cercetată şi se vede şi din raportul presidiului, ce­­l-a presentat în adunare şi despre care vom vorbi mai la vale. Acum însă, încât am putut observa din decurgerea adunării, se vede, că s’a pus basă unui început îmbucurător, care dacă vom continua pe calea apucată cu zăl şi stăruinţă, va aduce roadele mult dorite. Şedinţa o deschise d-nul director al des­părţământului, Dr. Ioan Raţ, la 11 oare a. m. prin cetirea raportului, despre activitatea comi­tetului de pană acuma, apoi a urmat la ordinea zilei: cestiunea înfiinţării unei şcoale de pomărit în Turda; cestiunea mijloacelor, prin cari s’ar pute înmulţi în despărţământ agenturile şi mem­brii; defigerea locului unde va se se ţină adu­narea generală viitoare şi în sfîrşit alegerea­ bi­roului nou. Raportul presidial ne spune, că presidiul şi comitetul ’şi-au dat toată silinţa, se înfiinţeze cât mai multe agenturi şi să câştige cât mai mulţi membri. Dar’ în realizarea acestor scopuri comi­tetul a avut să se lupte cu multe greutăţi, isvo­­rîte din nepăsare. Aşa ni se spune în raport, că comitetul n’a putut ţine decât câteva şedinţe, din causă că membrii comitetului nu s’au presentat în număr îndestulitor şi ea scusă a acestei ne­­gligenţe raportul ne spune, că membrii comite­tului locuiesc în depărtare de 4—6 mile de centru, ceea­ ce nu ni se pare tocmai exact, deoare­ce nici un membru din fostul comitet nu locuiesce mai departe de Turda de 2—3 mile! Eare de altă parte comitetul adresându-se la mai mulţi membri de ai Asociaţiunii şi la alţi inteligenţi din des­părţământ în cestiunea înfiinţării şi înmulţirii agen­­turelor, nime­nu ’şi-a dat silinţa să satisfacă do­rinţei comitetului şi înfiinţarea agenturelor era să rămână baltă, dacă presidiului nu-­i venia nime­rita idea, de a se adresa în cestiunea aceasta la protopopii români din despărţământ, cari sânt Iac. Lugojan, protop. în Turda; Petru Vlasa, protop. Indolului şi Simeon Pop, prot.­tractului Arieş, cari punându-se pe lucru le-a succes a face începutul pe acest teren, înfiinţând prin mai multe comune agenturi şi câştigând membri Asocia­ţiunii. Raportul ne spune, că numărul membrilor pănă în doiua adunării a fost 198, anume 29 or­dinari şi 169 ajutători, început modest, dar, ca început, îmbucurător! Afară de acceasta comitetul, văzând că membrii Asociaţiunii din acest despărţământ nu sunt ţinuţi în evidenţă şi că aceasta este în de­trimentul, cu deosebire material, al Asociaţiunii, a introdus unele măsuri ca să curme acest rău, în privinţa ţinerii în evidenţă a membrilor Aso­ciaţiunii, fie­ ne­permis a face următoarele ob­servări: în anul 1880, când s’a ţinut adunarea gener. a Asociaţiunii în Turda, s’au înscris din părţile aceste mulţi membri ordinari şi ajutători, solvind atunci totodată şi taxa pe un an. De a­­tunci şi pănă în diua de ani însă foarte puţini au trimis regulat taxa anuală, ba alţii n’au mai trimis-o de loc, din causă că n’au fost provocaţi de nimenea şi n’au fost provocaţi, fiindcă n’au fost ţinuţi în evidenţă. Cine are datorinţa în linia primă să ţină membrii în evidenţă? Despărţământul, respective comitetul despărţământului, car’ dacă acesta îşi negligă datorinţa, cum s’a întâmplat în caşul de faţă, este dator comitetul central din Sibiiu a-’l provoca la timp, să nu-’şi uite de datorinţele sale, întrebăm acum pe onor, comitet central din Sibiiu, că provocat-a pe comitetul nostru să-’şi ţină în evidenţă membrii şi să incasseze taxele sau ba, şi dacă nu ’l-a provocat, cum va argumenta la adunarea generală din Gherla din ăst an, că din despărţământul al XVIII-lea membrii de o mulţime de ani nu ’şi-au mai plătit taxele, dacă nime nu se interesează de aceasta şi nu se interesează în linia primă comitetul Asociaţiunii, căci dacă membrilor de pe aici li s’ar fi trimis cuvtanţe, cari să le schimbe, cum se face şi la alte societăţi, mai toţi ’ şi-ar­ fi plătit regulat din an în an taxa de membru. Dacă vedem cât de puţin interes se arată pentru a mări averea Asociaţiunii în despărţământul nostru, o vie durere ne cuprinde, căci cu tot dreptul putem presupune, că şi într’alte părţi din ţeară se întâmplă, ceea­ ce se întâmplă la noi şi în acest cas Asociaţiunea în fiecare an perde mult din avere şi din putere! Asupra acestei anomalii atragem atenţiunea tuturor bărbaţilor noştri cărturari şi-­i rugăm în special pe aceia, cari vor participa la adunarea generală din Gherla, să afle şi să propună mij­loace, ca membrii din întreagă ţeara să se ţină în evidenţă acurată, car’ taxele să se incasseze pretutindenea regulat, căci ţinând ordine, Asociaţiu­nea mult va câştiga în privinţa ma­terială. Eu cred, că ar fi bine să se facă un registru sau un catalog tipărit al tuturor membrilor Asociaţiunii, ântâiu după anii, în cari s’au înscris de membri, şi a doua oară după despăr­­ţeminte. Acest catalog să se edee în fieacare an, să se amplifice l­i coreagă şi astfel în doi trei ani am fi în clar cu membrii Asociaţiunii şi pe basa lui despărţămintele ar pute să incasseze regulat taxele anuale. în privinţa înfiinţării unei şcoale de po­mărit, adunarea după o scurtă discusiune decide în principiu înfiinţarea şcoalei şi însărcinează comitetul nou alegând, că la adunarea proximă să substearnă un plan detailat în privinţa aceasta şi să comunice aceasta comitetului central din Sibiiu. Cu privire la mijloacele, de a spori agen­turile şi membrii, adunarea află, că cel mai efi­cace mijloc este de a se abate de la usul de pănă acuma, anume de a ţine adunările generale nu­mai în centru, ci de a le ţine şi în alte localităţi ale despărţământului. Aceasta se primesce în principiu, care încât pentru defigerea locului adunării generale viitoare, adunarea, la propu­nerea dlui Ananie Moldovan, hotăresce, ca încă în decursul anului acestuia, anume la toamnă, să se ţină o adunare generala extraordinară în părţile acele ale despărţă­mântului, unde avem mai puţini membri, adecă în Murăş-Ludoş. Tot în legătură cu aceasta, adunarea hotă­resce să introducă, după exemplul altor despăr­ţăminte şi al adunării generale a Asociaţiunii, la adunările generale ţinerea de conferenţe poporale şi se provoace inteligenţa despărţământului a tracta poporului diferite cestiuni de interes cultural-naţional la fie­care adunare generală. Pentru şedinţa din M. Ludoş se insinuă cu con­­ferenţă dl Simeon Pop, protopopul tractului Arieş. După aceasta se alege, la propunerea dlui advocat Ananie Moldovan, comitetul nou, în per­soanele domnilor: Dr. loan Raţ, director, mem­brii Iacob Lugojan, I. Mesaroş, N. Chiorean, Vasile Bologa, Simeon Pop şi Alexandru Romon­­ţan, care s’a constituit astfel: Director: Dr. loan Raţ, actuar: Simeon Pop, cassar: Al. Ro­­manţan, controlor N. Chiorean, membrii: I. Me­saroş, Iacob Lugojan şi V. Bologa. Cu aceasta şedinţa s’a încheiat, ne mai fiind alte agende. Noi din parte-ne, precum mai sus am amis, constatăm un început îmbucurător şi noului comitet îi d­icem, mergi cu zăl şi di­­ligenţă pe calea începută şi progres vei lăsa în urma ta. † Ş­i 4 Afară de despărţământul Asociaţiunii, nu avem alte institute culturale, decât: „Societatea de lectură a femeilor române din Turda şi giur“, care are statutele întărite de minister, are o bi­bliotecă mărişoară, are un comitet în fruntea sa şi multe de toate are, numai activitate are pu­ţină, sau de loc. Şi doamne bine ar fi, ca această societate să-­şi mărească şi completeze biblioteca cu cărţi mai noue din literatura română, cari mai de tot lipsesc şi să afle mijloace, pentru propagarea cunoscinţelor în literatura română şi alimentarea simţului naţional între doamnele noastre, crescute pe la institute străine. Nu-i vorbă, dacă lucrurile s’ar face de sine, şi noi multe bune am avea în sfîrşit am să amintesc ceva despre starea deplorabilă în care au ajuns bisericile şi şcoalele gr.-or. din tractul Turdii din lipsa totală de protopop. După­ ce, vor fi acuşi doi ani de­­jile, protopopiatul a devenit vacant prin ab­­dicere, târziu, abia la o jumătate de an, s-a trimis administrator în persoana d-lui archivar loan R­e­l­u. Atunci a fost protopopiatul aproape o jumătate de an fără cap, anume de prin Oc­­tomvrie 1883 pănă în Februarie 1884! Acum același lucru se repetează, dar’ într’un mod mai curios. Anume sub administratura d-lui Repu s’a excris concurs pentru protopopiat, s’a făcut alegere și consistorul din Sibiiu a întărit în postul de protopop pe dl Petru Roşea. Dl Petru Roşea întârzie a veni la noi, dl Recu nu-­l poate aştepta şi se pune şi aruncă ar­­chiva protopopească după uşa unui bărbat de aici şi se duce pe aci încolea, fără să dis­pună nimic şi fără să înşciinţeze pe nimeni, d.­e­ pe comitetul protopopesc. Acesta e primul act al comediei. Acum sosim la al doilea, anume de când s’a dus dl Recu sânt trei săptămâni şi de atunci oficiul protopopesc s’a sistat. Ofici­oasele vin şi se retrimit dela poştă, oamenii de sate vin şi se întorc acasă, spunând la toţi, că nu mai este protopop. Sântem acum curioşi, că mult va mai ţine comedia asta, căci vorba mo­canului, de comedie ar fi bună, dar’ pănă când consistorul din Sibiiu se adună, chibzuiesce şi hotăresce cu gravitate, pănă atunci pe la noi — Saguntum perit. C a p a r e t. A

Next