Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-10-01 / nr. 221
Anul IV Sibiiu, Joi 1/13 Octomvrie 1887 Nr. 221 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., Va an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 an 10 fl., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbrul de 30 cr. 7 Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Cu la Octomvrie v. 1887 se începe Abonament nou „Tribus‘S. Preţurile abonamentului sâv, msemnate în capul foii. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în Monarchie cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lungă localitatea, unde se află, şi posta ultimii, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în card li s’a trimis diarul pănă acuma. Administraţiunea diarului „T r i b u n a“. Tibinn, 30 Septemvrie st. v. Sânt mândri compatrioţii maghiari. Festivităţile cu ocasiunea presenţei Monarchului în Ungaria şi Transilvania şi le aroagă numai lor, le tălmăcesc numai cum lor le vine la socoteală. Şi nu tragem la îndoială, că pănă la un punct oare care sânt în drept, dacă tălmăcesc festivităţile acele în favorul lor. Numai dacă ar şi pricepe ei pentru ce pot aşa să le explice şi nu altcum. După festivităţile menţionate au mai urmat altele. S’a deschis cu solemnitate dieta, s’a desvălit statua lui Deák şi s’a serbat jubileul teatrului naţional maghiar. Toate aceste avură loc în capitala statului unguresc şi, se înţelege, că toate au contribuit la sporirea mândriei ei naţionale specifice a compatrioţilor maghiari, în fine cată şi congresul ,,kultur-egylet“-urilor, în care un anumit Sándor József de la Cluj, ca să-ş i ridice verva, spre ilaritatea congresului, şi a pus inelul, orologiul şi lanţul de aur pe altarul culturii maghiarisătoare, fără ca să ’i se şi primească. Ei bine, compatrioţii maghiari vor fi crezând, că aşa trebue să se facă istoria ungurească. N’am avea poate de ais nici un cuvânt, când compatrioții noştri ar avea tactul ce li s’au recomandat din partea Monarchului şi s’ar îngriji numai de sine şi cel puţin ar da pace Nemaghiarilor, ca să-’şi vadă ei de cultura lor. Avertismentele nu lipsesc. Sânt lucruri, care ar trebui să le mai înfrâneze ambiţiunea şi să le mai micşoreze mândria. Tocmai în timpul, în care se succedau festivităţile, bătură la uşi, deficitul extraordinar, afacerile de la Agram şi Fiume şi mobilisarea gendarmeriei contra hoţilor din ţinuturile maghiare ale Ungariei, în adevăr curioasă coincidenţă. Statua lui Deak se desvălesce în aceleaşi momente, când s’a desvălit şi un deficit extraordinar , când administraţiunea ungurească a produs indignaţiunea manifestată în capitala Croaţiei şi în mărgăritarul unicei cetăţi maritime, în Fiume, plus hoţiile din sânul ţerii unguresci, încât a fost de lipsă mobilisarea gendarmeriei în dimensiuni destul de considerabile. Ce mai teren de activitate pentru patrioţii“, care nu mai stiu cum să-şi ascundă neajunsurile, decât declamând, cu tact şi fără tact, de maghiarizarea naţionalităţilor nemaghiare din ţerile coroanei Satului Ştefan. Dar şi dacă Croaţii şi Fiumanii vor fi atât de cuminte şi le vor zdice „patrioţilor“ , că se vor îngriji ei de sine cât pentru patriotism şi pentru opertinenţele patriotismului, compatrioţii maghiari ar avea teren patriotic de ajuns în ţinuturile, unde sânt chemaţi gendarmii se facă ordine. Ducă-se acolo reuniunile lor de cultură şi congresele reuniunilor şi predice acelora, ca să-’i câştige pentru principiile ce le profesează şi să-’i desbaere de „principiile“, care le pun iele în mâni, ca se nepăciuească pe cetăţenii pacinici, chiar şi Maghiari fiind. Ducă-se acolo şi încă degrabă, cu procurori cu tot, căci acolo vor afla agitatori cu mult mai veritabili decât pe cei din fantasiile înfierbântate ale câtorva fanatici, cuprinşi de molnici, că ţerile unguresci au se devină maghiare. Şi fie încredinţaţi, că întorcându-se de pe terenul acesta compatrioţii maghiari victorioşi acasă, vor merita de la patrie înaintea tuturor concetăţenilor lor. Mai este un teren, unde ar putè compatrioţii maghiari opera, fie din reuniunile lor de cultură, fie şi afară de reuniuni. Se opereze, ca prada cea mare, care se face cu banii ţerii pe clădiri de lux într’un timp când veniturile statului se sleesc dinţi îni mai mult, să înceteze odată. Şi operaţiunea aceasta trebue să se facă acolo, unde este şi reul, la acei compatrioţi maghiari, cari au monopolisat pentru dînşii, pe lângă administraţiune şi finance şi tot, lăsând celorlalţi concetăţeni numai contribuirea. Pe agitatorii aceia, dar, cari varsă milioane pe lucruri ce nu sânt de neapărata trebuinţă din averea statului să-’i dumerească şi să-’i îmblânzească, ca să nu mai creeze pentru concetăţeni sarcini preste sarcini, car’ pentru stat perplexităţi. Atunci, dacă va mai avea cineva disposiţiune de festivităţi, cel puţin, va putea serba fără de avertismente. Forţa „Tribunei“. Rusalin păcurarul. Poveste. De Nicolae Trimblţonin. (Urmare.) Vremea tace, se petrece, Trece-o lună, trec şi zece, Şi sărmana păsărea, Tot bolnavă rămânea, Dar’ durere! căci cu ea, Şi Florica suferia, Ear’ dintre acei feciori, Câţi mergeau ca peţitori, Nice unul nu putea, Ori cât capul îşi bătea, De boală se lecuească, Fiinţa cea îngerească, Ca şi ea să-’l fericească, Şi cu foc să îl iubească, • ................................ Rusalin înc’aucjia, Florica ce suferia, Deci speranţă bună-avea, Că pe dalba păsărea, După ce la ea va merge, Durerea ’i-o va ’nțelege, Și nu se va odihni, Pân’ ce n’o va lecui. Picând că are o treabă, Acasă veni cu grabă, Nu cumva se întârzie Planu ’n aer se remâie. Curând se ’mbrăca frumos Din crescet și pănă jos, Nimănui nimic n’a spus Ce în gând el ’și-a fost pus, Mult timp nu se mai gândia, La Florica se ducea, Unde cu inima ’n dinţi, Cuprins de fiori ferbinţi, Uşa casei deschidea, Şi la Florica intra. Florica pe scaun şedea, O cămaşă ’n mâni ţinea, Era cămaşa de mire, Din o pânză prea subţire, La care încet cosia, Căci grăbi nu se putea, Nesciind se ia măsura Ca se gate cusutura. Cât ce ’n seamă a băgat Că Rusalin a intrat, Deodată se ridica Ochii la el ’și ’ndrepta, Din inimă tresălta, Căci ochii lui îi zăria. Erau negri, frumușei Tocmai pe plăcerea ei, încă la el mai vedea, Tot ce ei îi trebuia, Un vestment croit frumos Pe trup scraven sănătos. Stete fuse neclintită, Nemișcată, liniștită, Pe Rusalin așteptând Să spună ce are ’n gând. Rusalin din rușinos, Se făcu întreg voios, Fruntea ’n sus își ridică Și Floricei cuvântă: „Angeraș, plăcută dină „A tot ce-’i frumos regină, „Eu Rusalin mă numesc, „O turmă de oi pălesc. „Rang nu am și n’am avere. „Dar’ gândesc, că am plăcere, „Căci cu inima din mine, „Pot ferici pe oricine. „Precum vedi viu şi ’ndrăsnesc, „Taină să-’ţi mărturisesc, „Să-’ţi spun dorul meu din sân, „Care nu pot să-’l alin. „Aş vrea, dacă aş putea, „Să-’ţi desfac inima mea, „Ca să veeji durerea grea, „Toate muncile din ea, „S’o cunosci, că e curată, „Păn’acum nevinovată. „Dar’ această — a mea dorinţă „E — mă tem — cu neputinţă, „Pentru-aceea, oh! ferice ! „Spun ce inima îmifice; „Artend inima în mine, „Numai singur pentru tine, „îţi spun drept, că te iubesc; „Fără tine nu trăiesc. „Fă-mă printr’un scump cuvânt, „Fericit pe-acest pământ, „Căcileu! pe sufletul meu, „Nu-’ți va fi sâ-’ți pară rău, „Dar’ de cumva n’ai putea, „Mângâiere n’ai avea, „Pe un om se fericesci, „Din dureri se-’l mântuesci, „Spune-’mi, te rog, judecata, „Ca să fiu cu toate gata, „Se-’mi sfîrşesc trista mea soarte „Prin vre-o căutată moarte“. Florica atunci zimbia, Mânuţa ’i-o întindea, La el drept în ochi privia, Apoi cu vers linficea: — „Rusaliue, dragul meu, „Poate şei ce sufer eu, „Am şi eu durere grea, „Pentru acea păsărea, Revistă politică. Sibiiu, 30 Septemvrie st. v. Alegerile pentru marea Sohranie bulgară s’au săvârşit, şi după împărtăşirile ce le avem pănă acum, dintre cei aleşi circa 250 sânt de ai partidului guvernamental, car’ circa 40 oposiţionali, jumătate Zankovişti şi jumătate aderenţi de ai lui R a d o s a v o fi. Se vede deci, că atât aderenţii lui Zankoff cât şi ai lui Radoslavoff au făcut întrebuinţare de dreptul ce le ofere constituţia ţerii. Cu toate aceste guvernul a raportat o victorie strălucită. Ce e drept, el s’a şi folosit de toate mijloacele ce ş i-au stat la disposiţie. De exemplu, Stambuloff a harangitat în persoană pe toţi primarii cercului Sofiei şi s-a candidat pe sine însuşi, precum şi pe Stransky, Gresoff şi Nedelkoff. Pe unii dintre agitatorii principali ,i-a făcut impotenţi, arestându-i şi transportându-i în alte locuri, în vederea acestor măsuri drastice, e adevărat, îţi face o impresiune comică declararea ce o făcuse Stambuloff mai ’nainte, că libertatea alegerilor e asigurată, dar’ tot atât de adevărat e şi aceea, că oposiţionalii au provocat tulburările la alegere şi astfel şi victimele acestei alegeri au să fie puse în socoteala lor şi a celor ce ’i-au instigat. Ce va face acum Rusia în faţa acestui resultat, nu se poate sei, dar’ se poate prevede întocmai cum se putea prevedea în caşul, când aderenţilor ei le succedea a scoate din urnă o majoritate oposiţională s’au chiar a zădărnici alegerile. Dacă ar mai fi existat vre-o îndoeală, că la întrevederea din Friedrichsruhe între Crispi şi principele de Bismarck n’a fost vorbă de cestiunea romană, această îndoeală ar fi să fie acum cu desăvârşire înlăturată. Drept dovadă, că cestiunea aceasta n’a fost trasă în discuţiune, poate servi o declarare ce o trimite raportatorul din Vatican „Corespondenţei Politice“ şi în care se şţice, că scaunul papal a stat departe atât de iniţiarea cât şi de efectuirea întâlnirii de la Friedrichsruhe şi el ia în general faţă cu întrevederea aceea punctul de plecare al unei indiferenţe positive. Toată declararea aceasta apare ca şi un fel de supărare pentru o disilusionare. Căci mai ales jurnalele ce stau foarte aproape de Vatican afirmau, că principele de Bismarck a adus în discuţiune cestiunea romană. Acum ese însă la iveală, că călătoria lui Crispi la Friedrichsruhe, afară de întărirea alianţei italiano-germane, a mai avut în vedere şi scopul special, de a se asigura, că pacea europeană n’are să fie conturbată din nici într’o par’te. „II Diritto“ spune anume, că Italia trebue se aibă în vedere menţinerea păcii, pentru ca se nu fie conturbată prin complicaţiuni în expediţiunea ei în Marea Roşie. Se vede deci, că Italia se gândesce în toată seriositatea la o înaintare spre Abyssinia. Chiar şi mersurile ce le ia ministerul de răsboiu italian dovedesce o pregătire pentru o campanie în contra Abyssiniei. Mulțimea de material de tot soiul