Tribuna, aprilie-iunie 1892 (Anul 9, nr. 75-146)
1892-04-01 / nr. 75
gggjggggg Cu la Aprilie v. 1892 se începe Abonament nou „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât monarchic, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual prelânga localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimisiarul pănă acuma. AdministraţiuneaJiarului „Tribuna“. Fondul de disposiţiune. Cu ocasiunea discuţiunii ce s’a încins în parlamentul maghiar asupra budgetului ministerului de interne, venind vorba despre fondul de disposiţiune, opoziţia a adus grele învinuiri guvernului. Deşi suntem departe cu inima şi cu gândul de aspiraţiunile atât ale guvernamentalilor, cât şi ale oposiţionalilor, căci puncem o luptă contra tuturor „părinţilor* patriei“— cum se numesc deputaţii din camera maghiară, — totuşi de astă dată ne alăturăm pe lângă partidele oposiţionale şi constatăm bucuros, împreună cu ele, că în adevăr guvernul cheltuesce sute de mii din fondul de disposiţiune pe lucruri netrebnice. Astfel: Cheltuesce nu pentru siguranţa publică, ci pentru a falsifica principiul cel mai preţios al vieţii constituţionale dintr’un stat: parlamentarismul. Din desbaterile urmate se învederează, că în alegerile trecute din „fondul de disposiţiune“ s’au cumpărat voturi, s’a violentat deci conscienţa alegătorilor , şi întreţine o presă, care dacă ar fi să se judece de pe folosul ce-’l aduce cetăţenilor, apoi nu e vrednică nici măcar de cerneala tiparului. Importanţa acestor două lucruri ne îndeamnă să insistăm asupra lor ceva mai pe larg. Oglinda şi valoarea unui stat este desigur parlamentul. Aci sânt întrunite toate inteligenţele, aici se poate vedea la ce grad se găsesc în stat instituţiunile moderne: parlamentarismul şi respectul pentru constituţiune şi legi. Ei bine! Credem, că după cele întâmplate atât pe vremea alegerilor, cât şi în urmă, ori şi ce om nepreocupat şi judecător imparţial s’a putut convinge, că constituţionalismul şi parlamentarismul în Ungaria abia doar’ pe hârtie mai există. Dacă totuşi ar fi nevoie să mai întărim pe cineva în convingere, nu avem decât să-l invităm a urmări cu atenţiune desbaterile din cameră, şi credem că după a lor cetire în privinţa constituţionalismului şi parlamentarismului maghiar toţi vom fi de acord cu opoziţia maghiară. Nu aceasta este însă ceea ce în primul loc ne interesează în discuţiunea ce s’a urmat asupra fondului de disposiţiune, ci cestiunea a doua: întreţinerea presei oficioase, asupra cărei atragem atenţiunea lectorilor noştri. Ear’ în această cestiune mergem numai pănă la jumătate drumul cu oposiţia , recunoascem, că în adevăr presa ofeioasă maghiară nu merită nici măcar tiparul! Nu însă pentru motivul adus de oratorii şi datele oposiţiunii, că adecă fiarele oficioase ar fi prea îngăduitoare cu naţionalităţile şi îndeosebi cu Românii din Ardeal, ci tocmai din motive contrare ! Şi această presă, întocmai ca cea a oposiţiunii, este şovinistă pănă la extrem. In loc de a calma firea învăpăiată a Ungurilor, o alimentează tot mai tare. în acelaşi timp când servesce un guvern călcător de legi, deservesce statului, din care nemaghiarii fac partea cea mare, în loc de a propovedui înfrăţirea şi buna pace între popoare ce sânt silite să veţuească împreună, prin nechibzuinţa sa atîtă ură între cetăţenii aceluiaşi stat, în loc de a înfiera pe politicienii, care fac sport din politică, dă adăpost aventurierilor politici şi tuturor trădătorilor de neam şi de principii. în loc de a fi evangeliu al civismului, este terenul unde evreii exploatează şi pe Maghiari şi pe nemaghiari. în loc de a spune adevărul, mistifică; în loc de a se încălzi de sentimente frumoase, se conduce de ură; arma cea mai des întrebuinţată îi este calomnia, care denunţarea şi poltroneria le consideră ca virtuţi. Eată ce se face cu fondul de disposiţiune. Eatâ presa oficioasă din Ungaria, eată pentru cejuce el împreună cu foile oposiţionale maghiare, că ziarele guvernamentale unguresci însemnează decadenţă, întocmai cum şi cele din opoziţie îşi bat joc de principiile cele mai elementare alejiaristicei moderne, căci în privinţa aceasta există o perfectă unitate în toată presa maghiară. Ca să fim însă drepţi, trebue să apărăm guvernul contra unei învinuiri nemeritate ce ni-o fac oposiţionalii. Astfel îl invinuesc de ce nu a fondat ori de ce nu fondează în Ardeal diare românesci, care să combată scrisele presei românesci, şi îndeosebi pe „Tribuna“, căci — scrie o foaie „patriotică“ — presa naţională română câştigă teren peoi ce trece între „blânzii Valachi“, aşa că într’o bună dimineaţă Ungurii o să se vadă cu desevîrşire perduţi în Ardeal. Atâta lucru cuminte mai putem să recunoascem guvernului unguresc: n’a făcut acea încercare ce era să- i coste bani mulţi, ci a lăsat ca Românii intraţi la stăpân să se compromită dînşii prin fondarea unui ztar românesc guvernamental, de care însă Românii adevăraţi s’au ferit ca de ciumă. Aşa, că dacă este ceva de mirat, apoi aceasta e numai cum Ungurii nu s’au convins toţi, că simţul naţional e mult mai desvoltat între noi Românii, decât ca el să poată fi slăbit măcar prin mercenari plătiţi din fondurile de disposiţiune. Cum nu au văzut Maghiarii, că de reptilii ca Alexus şi Moldován Gergely, Românii se îngrădesc cu zidul puternic al iubirii de neam, sentiment, de care Ungurii nu au să ne desbrace nici când ar cheltui întreg fondul de disposiţiune în acest scop. Nu! Cu fondul de disposiţiune nu se poate aplana cestiunea română. Numai simbriaşi nenorociţi pot scrie aşa ceva: să se lucreze cu ajutorul fondului de disposiţiune pentru amuţirea presei naţionale române. Cine nu s’a spăriat de temniţă ungurească, n’are să fie ademenit nici de banii Ungurilor. Nu avem de vândut nimic, ci avem de cucerit, revendicări! Ne simţim un popor tânăr şi plin de vigoare. Neoneştii, exploratorii şi trădătorii întotdeauna isgoniţi au să fie dintre noi. Şi cu cât ni se prelungesce suferinţa, cu atât ne oţelim în lupta grea naţională ce o ducem. Numai domnia legii ne poate faultani! Dacă îşi iubesce ţeara, eată ce să ceară presa oposiţională celei oficioase, eata ce să ceară ambele de la guvernul acestui stat. Epoca, în care se puteau cumpăra pe bani conscienţe şi se putea înăbuşi prin forţă sentimentul naţional, a trecut. Trăim în veacul naţionalismului. Nevrând să ştie despre aceasta presa maghiară, face serviciu rău tocmai Maghiarilor, căci numai ei au să piardă când siliţi vor fi să se închine măreţului steag, fără triumful căruia statul acesta nu poate veţui, steag pe care stă scris: egala îndreptăţire a naţionalităţilor! FOIŢA „TRIBUNEI". De la Ateneul-Român, Ateneul-Român nu numai ca formă e una din cele mai strălucite podoabe ale Orientului, ci şi ca fond a început se devie o instituţie, care fără îndoeală va ave un rolprecumpănitor în înfrăţirea popoarelor Peninsulei Balcanice. Pe de o parte, de pe această tribună au început a se propovedui ideile şi simţămintele cele mai legitime naţionale, care pe de alta, pe basa faptelor şi documentelor istorice, a se edifica clădirea, sub care odată se speră a se adăposti ca o familie înrudită, — dupa cum a dovedit dl Haşdeu în şedinţa de astăzzi a Academiei, — popoarele Orientului. In acest scop, conferenţa ce domnul Ioan Bogdan, profesor de limbile slave la universitate, a ţinut la Ateneu, merită toată atenţiunea Românului, pentru care materialu este ântâia şi ultima ţintă a vieţii. Autorul, deşi ântâia dată suit pe o tribună publică şi deşi cunoscut mai ales de un cerc restrîns de învăţaţi din ţeară şi străinătate, a avut ocasiunea să se încredinţeze, că subiectul despre care a tractat nu este străin şi indiferent „inteligenţei“ române din capitală. Titlul conferenţei, despre care e vorba, a fost „Românii şi Bulgarii“, obiect foarte interesant şi totdeodată însemnat din punctul de vedere istoric pentru Români. Conferenţiarul, profund cunoscător al limbilor slave moderne şi vechi, a studiat epoca veche şi a trebuit să constate prin isvoarele directe ce şi-au stat la îndemână, că adevărul istoric, nu e tot acelaşi, care a fost presentat pănă acum prin începuturile de studii istorice făcute de predecesorii sei. De aci o nouă lumină, un nou orizont deschis ştiinţei. Domnul Ioan Bogdan, a cărui inimă îmbrăţişează tot atât de cald imparţialitatea judecăţii, cât şi soartea neamului seu, fără a se teme şi a arunca, printr’un şovinism scurt la vedere, vălul lui Timant asupra trecutului nostru, îl scormonesce adânc şi-’l diseacă, şi cu o viuă bucurie de triumf arată, că în acel trecut întunecos e învălită lumina viitorului, simburele existenţei şi perpetuării noastre naţionale. Cu aceste observări prealabile întrăm în schiţarea materiei pertractate de dl conferenţiar în seara de 26 Martie, fiind siguri, că vor întimpina tot interesul bunilor noştri fraţi din Ardeal. Dintr’untâiu pentru a desrădăcina unele prejudiţii ruginite pe terenul istoric la Români, cere indulgenţa datorită începutului şi introduce pe ascultător imediat în subiectul ales. Raporturile care — 4'ceph I. Bogdan — au existat timp de 13 veacuri de bună vecinătate între noi cu Bulgarii, au fost felurite. Dintre multele raporturi literare, etnografice, politice, bisericesci etc., alege şi se mărginesce la cele culturale şi politice, cu atât mai mult, că dl Haşdeu a avut demult ocasiunea, ca chiar de pe această tribună se vorbească despre raporturile etnice ale acestor două popoare. Cu toate că noi Românii suntem urmaşi direcţi ai Romei şi că fondul ni a rămas pănă astăz curaţiatin, totuşi a fost un timp odată, când în biserica şi în statul nostru adoptasem limba bulgară. Cum se explică acest fapt istoric? — Deja Urechiă, cronicarul, a crezut, că în urma conciliului dela Florenţa, introducerea limbii bulgare, recunoscută de patriarchul şi de împăratul Bizanţului, ca limbă oficială a bisericii bulgare, va servi ca un paladiu în contra catolicismului. Această explicare a primit-o Cantemir şi alţii. Dintre străini, uni au crezut, că acesta a fost resultatul forţei, car’ alţii al creştinimului propagat la Români de cătră Bulgari. Dela explicarea acestui fapt depinde concepţiunea întregei noastre istorii. Dar’ mai ântâiu, pentru a ne pute da seamă mai bine, să facem o mică descriere despre originea Bulgarilor. Numele lor e de origine turcească, în dialectul turcesc e un cuvânt cu însemnarea de: turburător, răsboinic, etc. Această explicare a cuvântului este justificată printr’o mică listă a numelor unor prinţi bulgari, unde sânt cuvinte, care nu se pot tălmăci decât prin dialectul Ciuvaşilor dela Volga. De aci nu urmează însă, că sânt de origine turcească. Ei sânt Slavi, în sec. al 5—7-lea năpădind în Peninsula Balcanică, au dat da Sloveni, care ocupau Mesia, Tracia, Macedonia, pănă în Tesalia şi care veniseră ceva mai nainte şi împreună cu dînşii. Bulgariii-au cucerit, ’i-au supus şi li-au impus felul lor de a cârmui. Deja pe la sec. 9—10 Bulgarii adoptaseră limba slovenească şi’şi perduseră naţionalitatea lor, substituind numai numele de Sloven cu cel de Bulgar. Un fapt analog s’a întâmplat la Ruşi, căci Slavii din Rusia s’au numit Ruşi numai dela dinastia Normanilor (Rus). La Bulgari şi limba şi cultura e slavă; cu toate că s’au amestecat cu Cumanii, Pecenegii etc., ei au rămas în fond Slavi. Acum punem întrebarea : Cum noi, care în Dacia Traiana ne bucurasem de o civilisaţiune romană înaintată, am adoptat în vieaţa oficială limba şi cultura bulgară? Cu convingere răspundem, că aceasta nu e decât o consecvenţă firească a vremilor grele sub care am trecut şi care ne-au făcut să perdem orice urmă de civilisaţie şi cultură antică romană, şi tocmai când ducem o vieaţa seminomadă, în uitarea trecutului glorios, să primim cultura şi civilisaţia bulgară, pe care aceştiaşi-o însuşiră de la Bizantini. Expansiunea repede a puterii elementului bulgar peste peninsulă se explică f-iu prin vecinătatea Bizanţului, care li-a dat forma de stat şi creştinismul, şi al II lea prin lipsa de duşmani puternici, care să le opună o resistenţă hotărîtoare în calea lor. între sec. 7 şi al 10-lea cade epoca cea mai însemnată de înflorire a literaturii şi culturii bulgare. Importanţa ei a fost atât de covîrşitoare, încât imediat a aflat răsunet şi la ceialalţi Slavi-de-Sud şi Nord (Ruşi), în timpul acesta, care era rostul traiului poporului român? Trăiam ca păstori, nomazi, cutrieram munţii şi şesurile, lipsiţi de o vieaţa de stat organisată, lipsiţi de o formă de guvernament. Supuşi de Bulgari atât dincoace de Dunăre, cât şi dincolo, a trebuit, firesc, să primim formele vieţii oficiale a Bulgarilor. Adecă, atât vieaţa noastră de stat, cât şi cea bisericească a fost organisată după modelul Bulgarilor. Dar, de aci nu urmează, că am primit şi creştinismul de la Bulgari, căci deja există un strat puternic de termini latini în terminologia noastră creştină, care servesce ca o viuă dovadă despre anterioritatea creştinismul la Români. La 1018 Bizantinii cuprind Bulgaria. 188 de ani de decadenţă politică şi morală paralisează orice mişcare. Atunci se nasce secta Bogomiţilor, care s’a răspândit în Europa. Amorţeala şi stagnaţiunea Bulgarilor a durat pănă atunci, pănă când Românii au dat nascere la imperiul româno-bulgar, sub conducerea lui loan şi Petru Asan. Românii P.Balcanice, popor de munte, oţelit prin clima aspră, îndată ce s’au ridicat 2 viteji copii ai lor, au dat semnul de răscoală şi au început acea serie de lupte ale căror rezultate sânt bine cunoscute. Nu voima înşira aceste lupte, prin ale căror succese strălucite s’a restaurat imperiul. Ceea ce ne interesează aci ca să stim, este că rolul Românilor în crearea acestui imperiu a fost mare: ei au fost braţul şi capul mişcării, ear’ Bulgarii massa. Meritul de căpetenie trebue deci se’l atribuim Românilor fără nici un şovinism. In genere, istoricii slavi au falsificat mişcarea fraţilor Asan. Astăzi nu e Slav, care să recunoască, că restauratorii imperiului româno-bulgar sânt Români. Dar, atât scriitorii bizantini, cât şi scrisorile Papilor adresate domnilor români, precum şi Sifoiu, Mercuri 1/13 Aprilie 1892 Anul IX ............................. llflHUEl I ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., ** an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohle: l lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., l/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: V« an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numei plătindu-se înainte. Apare in fiecare dl de lucru Nr. 75 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Enomresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un nomer costă 5 cracări v. a. »la 15 bani rom. Guvernul „binevoitor“ naţionalităţilor. Foile guvernamentale se întreceară în a face pe apostolii maghiarisării. Astfel „Kolozsvár“, organul de frunte al guvernului în Ardeal, publică în noul seu de Sâmbătă un lung articol din peana cunoscutului kultur-egyletist Sándor József, în acesta pledează pentru reuniunea carpatină maghiară, careşi-a luat de scop să abată societatea pustelor unguresci să călătorească în Ardeal, unde „situaţia etnografică este cea mai tristă şi mai periclitată“. Aceasta se înţelege, pentru-că maghiarizarea Ardealului încă nu este săvîrşită. Şi mai mult prestă în această privinţă „Nemzet“, organul de frunte guvernamental din Budapesta, în noul seu de la 10 Aprilie n. a. c. Aici aflăm, drept panegiric patriotic, următoarea notiţă: „Episcop maghiarisator. Tendenţele maghiarisătoare ale episcopului Bubics în Ungaria-de-sus sunt destul de cunoscute înaintea publicităţii nu numai din scrisorile sale pastorale, ci şi din dispoziţiile sale sociale. In călătoria sa canonică din urmă, scrie corespondentul nostru, un pleban a început a-l saluta în limba slovacă. Abia a pus însă câteva cuvinte, şi episcopul spre înspăimântarea oratorului şi spre uimirea mulţimii ,l-a întrerupt (ficând latinesce: Si non collet lingua hunganca, locuatur lingua ecclesiaea. (Dacă nu scii unguresce, vorbesce în limba bisericii). După aceea episcopul a mers la şcoală, unde primarul a început să-l întimpine ear’ slovăcesce. Episcopul, ce e drept, nu a înţeles nici un cuvânt, dar’ pentru aceea tot ajis slovăcesce: „dze- Jcujemu (mulţumesc), ceea ce a produs entusiasmul poporului. Folosindu-se de acesta, a rugat pe credincioşi ca să-’i procure bucurie prin învăţarea limbii maghiare. Fruntaşii satului, aşezat la marginea Galiţiei, au promis, că la anul vor saluta unguresce pe episcopul“. Comentar nu mai trebue! REVISTA POLITICA. Sibiiu, 31 Martie st. v. întrevederi de monarchi. Revenind asupra soirii despre întâlnirea împăratului Wilhelm cu Ţarul Rusiei la Danzig, „Nordd. Alig. Zig.“ scrie ulterior, că din programul vizitei împăratului la Danzig se pare şi mai puţin probabil, că împăratul se va întâlni cu Ţarul. Omorul lui Vukovici. „Pol. Corr.“ primesce din Constantinopol un comunicat despre resultatele cercetării făcute în afacerea omorului lui Vukovici. Extragem din el următoarele: Judele instructor, Feizi-Bei, a ajuns la convingerea, că autorul omorului este un Bulgar din Macedonia, cu numele Merdjan, car’ complicele lui de căpetenie alt Bulgar din Macedonia cu numele Cristo. Cristo a mărturisit, că Merdjan a fost designat să comită omorul, dar acesta neagă orice participare la afacere. Procesul contra lui Merdjan, Cristo şi consoţii se va face în curând. Guvernul bulgar cere cu insistenţă ca acasa să se facă şi contra lui Şişmanoff. După alt comunicat din Constantinopol al lui „Pol. Corr.“, guvernul bulgar a abandonat în adevăr intenţia de a adresa Porţii o notă în afacerea Şişmanoff. Cercurile diplomatice cred, că guvernul bulgar a primit acest sfat dela unele puteri străine şi în urmare s’a rezolvat abisul la complanarea greutăților ce se nasc din această afacere prin schimbări confidențiale de idei cu Poarta.