Universul Literar, 1939 (Anul 57, nr. 1-25)
1939-04-08 / nr. 14
— 12 UNIVERSUL LITERAR 8 Aprilie 1939 Literatură, artă Reviste și moravuri literare In afară de cele câteva periodice importante se tipăresc la noi destule foi săptămânale, cu preocupări de literatură și cultură. Dar nu toate aceste publicații justifică prin calitatea lor, truda redactorilor și banii cheltuiți. Această părere a noastră am mai exprimat-o altădată aici, când sfătuiam mai ales pe tinerii din provincie, să cumpere mai bine cărți, să învețe o limbă străină, decât să risipească banii pe tipărituri fără nici o valoare. Circulația numelui în reviste este precară și aduce o notorietate fără consistență. Numai volumul consacră și culege toate roadele loc să-și debutului. De aceea, în risipească timpul și banii cu reviste mediocre, tinerii aspiranții ai muzelor ar fi de preferat să se gândească la volum, pe care să-l elaboreze în tihnă și cu confortul studiului. Dar, pe lângă aceste considerații pe care le-am mai făcut altădată, altceva am vrut să spunem acum. în legătură cu revi- PRO MURNU In primul număr după Paște al revistei noastre vom publica un strălucit articol al d-lui N. I. Herescu, cu titlu „PRO MURNU“, în care eminentul profesor de filologie clasică de la facultatea de litere din Capitală, va spulbera cu o academică documentare considerațiile neîntemeiate făcute de d. Victor Eftimiu despre traducerea lui Homer, a d-lui prof. Murnu. VASILE CULICA ILI, POEME, ED. „FESTIVAL“. Poetul din orășelul de dincolo de Dunăre, nu aduce în placheta „Iii“ nici o culoare dobrogeană, nimic descriptiv. Este un lirism intimist, înfiripat din visări provinciale, din fantezii plăpânde, din evocarea copilăriei și a adolescenței, etc. Emotivitatea pare stârnită îndeosebi de amintirea iubitei „Iii“, despre care d. Cunică scrie cu destulă prezumție : Din numele tău mic am făcut mit Și din iubirea nostră mare, o carte:, Metoda de compoziție este cea obișnuită a versificărilor de azi, — care nu se preocupă de plasticizare și concret, —■ci urmărește muzicalitatea, incantația, combinând de preferință, ca epitete, termeni abstracți. Atât de ușor se pot realiza Împerecheri de acestea : „pieptul depărtărilor“, „canarii gândurilor“,„amprente de iubiri și de copilărie“ „lacrima doinei“, „pletele viselor“, „tăcerile dintre trestii“ „somnul amintirilor“, „corăbiile de ceară ale seri“, „petala drumului spre copilărie“, „strugurii îmbrățișărilor“, „fluorul cu pleoapele închise“, „strugurii luminii“, „te-ai lipit cum liniștea de mine“, „curgeau urcioare cu răcoare“, „degetele serii“, „își a cules cu degetele închinării puful poemului“, etc. Efortul d-lui Duibă de a fi „modern“ îl maii trădează și întrebuințarea conjucției cum ia locul particulei comparative ca, oricând, chiar când nu e nevoe să evite o cacofonie, procedeu pe care nu-l aprobăm. Am găsit în plachetă strofe bunicele („Poemul adolescenței“, „Primăvara nouă“, „Iarna“,„Aripele îngerilor“)dar „111“ nu este decât o prea modestă treaptă sau un eidisfibru, al carierii stele. Revistele servesc multora ca să întreție în viața scriitoricească un detestabil spirit de gașcă, și o specială dispoziție de învrăjmășire, de înveninare a raporturilor dintre scriitori. Foarte puțini sunt cei cari, dacă au o revistă la care lucrează, nu se gândesc să înjure pe cutare și pe cutare. In primul rând revista la aceasta pare menită să înjure. Se înjură din ciudată dispoziție pentru țigănie, din revărsarea nesupraveghiată a sentimentelor joase de invidie și răzbunare. Or, nu există scriere literară mai mediocră, mai stupidă, nu întâlnim o mai jalnică expresie a sufletului semenilor noștri, decât această proză „polemică“, decât aceste note aruncate în fugă retairului grăbit! Dar problema are și aspectul său grav. Pentru că cei cari redactează în fițuici efemere astfel de rânduri veninoase, nu vor fi niciodată scriitori. Vor rămâne simple epave în periferia literaturii, în cazul când nu se vor lăsa de meserie. ALEXANDRU NICONOR : VESPERALE, POEZII, ED „FESTIVAL“, SIUSTRA. In „Vesperale“, d. Al. Niconor se arată mai puțin evoluat decât camaradul d-sale. Atmosfera cărțuliei amintește de lecturile liceale, poezia „Cântecul lunii“ fiind parcă o versificație pe marginea invocației din scrisoarea I, a lui Eminescu. Singurul semn de personalitate îl dă d. Niconco când modifică pe „sticlă“ în „sticlă“, spre a rima cu „pâclă“, potrivire la care ține mult poetul fiindcă o întrebuințează repetat. „Vesperale“ nu probează aproape nimic despre talentul autorului, ci numai preocuparea stimabilă în ochii unora, de a versifica. NANU MAINESCU , MAREA CHEMARE, POEME, BUCUREȘTI, (PAVEL SURU). D. Nanu Măinescu, elev de liceu, comite o dublă încumetare cu volumașul său de versuri, întâiu, fiindcă îl tipărește atât de timpuriu, și al doilea fiindcă îi dă un titlul prezumțios. Să fie într’adevăr liceanul menit pentru „marea onorare“ ? Greu de răspuns ! Un lucru îl spunem cu siguranță: că școlarul se pregătește febril pentru „marea luptă“. Reiese din versuri că citește Biblia, că sensurile creștinismului patriarhal îl preocupă, și că urmărește în deosebi literatura mistică, litaniile, poezia extazurilor, etc. Despre studiosul licean vorbim totuși cu încredere și spre justificare reproducem strofa promițătoare , învestmântată loun cu haină de lumina, Privește ’ngrijorată la sufletu-mui sărac, Iar lacrima-i mă ’indeamnă să mă îngrop in tină Și să-ți trimet drept jertfă pe fiul meu Isac. BARFEALA, SCHIȚE HUMORISTICE, DE ANTON CEHOV, TRAD. DE R. DONICI. D. R. Donici a tradus din rusește 12 bucăți din schițele hamoristce ale lui Anton Cehov și le-a publicat în colecția „Vremea“, sub titlul „Bârfeala“. De Paști, va fi o lectură delectabilă această proză a unuia dintre cei mai talentați scriitori ruși și tradusă bine în românește. La premiul pentru cea mai bună analiză a personagiilor Ski lănci din „Fundacul Varlamului“ de Ionel Teodoreanu și Moișe Dinerman din romanul „Două chemări“ al d-lui Octav Dessila am primit foarte numeroase răspunsuri. Multe dintre ele dovedesc lectură atentă, acuitate de observație ba chiar, unele, spirit critic. Ceea ce e deosebit de îmbucurător este faptul că răspunsurile ne-au venit de la cetitori de toate vârstele și toate categoriile sociale. Cum spațiul nu ne îngăduie pentru acest număr un comentariu mai amplu, vom menționa că cei mai mulți dintre concurenți nu au respectat indicațiile noastre în privința dimensiunilor lucrării. Am neglijat acest amă- MUSSOLINI, DE ANTONIO BELTRAMELLI La ed. „Cugetarea“, a apărut „Mussolini (il'uomo nouvo), de Antonio Beltramelli, membru al Academiei italiene. D. O. Densușianu-fiul, care a întocmit traimeenea românească, ne asigură nitciun „cuvânt înainte“, că dintre toate biografiile mussoliniene, aceasta a lui Beltramelli, fost colaborator apropiat al ducelui, este cea mai bună. Traducătorul ne mai anunță că va publica în curând încă două traduceri: „Vita di Arnolde“ și „Jurnalul din războiu“, de Mussolini. MATEI ALEXANDRESCU , JOCUL CUVINTELOR, COLECȚIA „GÂNDIREA“. O frumoasă tipăritură a apărut de curând: „Jocul cuvintelor“, poeme de Matei Alexandrescu, cu desene de Mac Constantinescu. De ce intitulează autorul astfel volumul? Fiindcă: Jocul cuvintelor, jocul apelor, jocul focului; Lespedea morții flămânde o saltă, Scara cerului cât de înaltă O rod, cum e roasă mintea omului în ceasul norocului Jocul cuvintelor : joc de viețutoare Cuibul lor peste tot, în suflet, în sânge, Sunt ba și noi muritoare Și înțeleptul se adună și plânge. CALM EXTERIOR, POEME DE GEORGE VAIDA, ED. „FRIZE“. Am scris altă dată cuvintele de prețuire despre activitatea câtorva tineri de la „Frize“, printre cari se numără și d. George Vaida. Iată o poemă din „Calm exterior“, volum apărut nu de mult : Sub clopotele pure de ceruri vegetale Ascult străbunii cum se ’nalță din pământ Și brațe înflorite îmi «leagănă pe umeri De parcă sunt un mugur ferit de orice vânt Când sângele pădurii pătrunde ’n anotimp Tristețea lor se pleacă, lumină pe condei. Și’ntre oglinzi înalte, îmi plimb ca pe o stea Vioara ’ndoliată primită de la ei sunt și am acordat premiul și mențiunile lucrărilor care s’au dovedit mai meritorii. Premiul în bani îl va primi d. C. Damiescu-Loca. Mențiunile s’au acordat următorilor: Ion Oproiu, învățător din Caralar Durostor. Constanța Jianu, elevă cl. VIII. Ion Schit-Fieni — student. Cristian Gariloiu, strada Franklin 2, Loca. Ion Virgil Orghidan. Toți cei de mai sus sunt rugați a trece pe la redacția „Universului literar“, Sâmbătă 8 Aprilie c. între orele 10—11 a. m. Cei din provincie sunt rugați să-și trimită adresele spre a le expedia cărțile ce li se cuvin. TUDOR VIANU : STUDII DE FILOSOFIE ȘI ESTETICA, ED. CASA ȘCOALELOR. Iată tabla de materii a prețiosului volum de „Studii de filosofie și estetică“, pe care ni-1 oferă d. prof. Tudor Vianu, în ed. „Casa Școalelor“ ; „Adâncimea filosofică“ ; „Metodă obiect“ ; „Stil și destin“ ; „înnceputurile iraționalismului modern“ ; „Originea și valabilitatea valorlor“ ; „Asupra ideii de perfecțiune în artă“ ; „Construcția obiectului în estetică“; „Alegorie și simbol“; „Artă și natură“ ; „Paradoxul poeziei“ ; „Valorile estetice ale culturii franceze“ ; „Imanență și transcendență la Victor Hugo“. VINTILA HORIA , CETATEA CU DUHURI, POEM, ED. PAVEL SURU. A apărut „Cetatea cu duhuri“, poeme de Vintilă Horia, cu un portret al autorului de Claudia Colbuzeva. Este vorba în „Cetatea cu duhuri“, despre o întâlnire dantescă între Ion Luca Carageale, Cetățeanul Turmentat, Mihalui Eminescu, Vintilă Horia și zeița Gloriei. Lucrurile s’au întâmplat în zilele noastre și autorul ne dă toate amănuntele, nu frumoși endecasilabi iambici. E păcat că anumite împrejurări au făcut să treacă neobservat poemul „Cetatea cu duhuri“, care nouă ne-a plăcut. MIRCEA ELIADE , NUNTA IN CER, ROMAN, ed. „CUGETAREA“. A apărut „Nunta în cer“, roman de Mircea Eliade, ed. „Cugetarea“. In paginile „Universului literar“, am publicat un fragment sub titlul „întâlnire în Ianuarie", în care cititorul a putut constata noul suflu epic al autorului. D. Mircea Eliade se înfățișează din ce în ce mai purificat și „Nunta in cer“ se pare a fi corespondentul românesc al tulburătoarei povești de iubire exotică „Maitreyi“. Vom prezenta curând o cronică amplă a cărții. PAUL CONSTANT, OAMENI CU CIOC, SCHIȚE UMORISTICE. D. Pauli Constant publică volumul de schițe humoristice „Oameni cu cioc“. Amintim că autorul a mai tipărit: „Litanii pentru cei uitați", poezii; „Ceasuri ostenite“, poezii; „Măști pentru muzeu“, schițe ; „In litera legii“, schițe ; „Zugrăveli“, schițe; „Raia“, roman premiat de Academia Romana. N. DAVIDESCU Cu prilejul lucrării „Primejdia tjuaaica", pagini de -îndrumare romaneasca, pe care N. N. Davidescu a tipărit-o recent la „Vremea“, vom aminti bibliografia operelor autorului: „Iov“, 7 acte in versuri; „Sfinxul“, nuvele; (Cartea Româneasca"), Aspecte și direcții literare“, seria I și seria II; (Viața Româneasca și cultura Nationala“) ; Inscripții, poezii, ed. II (Cultura Națională) ; Ernest Renan, viața si opera (Cultura Naționala) ; „Vestitorul“, trad. din Villiers de Lisle Adam (Cartea Românească); „Conservator et Cina", roman (Ancora) ; Crima din strada Nopții, nuvele ; „Vioara mută“, roman (Casa Școalelor) ; „Leagăn de cântece, poem“ (Cartea Românească); „Fântâna cu chipuri“, roman, ed. Naționala Ciornei; Naționalismul în presă (Vremea); „Cântecul omului“,—mare poem al umanității cu ciclurile apărute: „Iudeea“, „Helada“, „Roma“, „Evul Mediu“. „TROIȚĂ DE HOTAR așa se va întitula volumul pus sub tipar al d-lui George Șoimu și anunțat: „Chenare de sinceritate“. SERGIU STAVAR va tipări volumul de poeme „Miez de noapte“ cu un preludiu liric de George Șoimu. Sergiu Ștavăr e un nume nou și plin de promisiuni, poate opri atât de repede la termenul Lohengrin. Zbuciumul său pornește mai departe în calea descoperirilor și Tristan și Isolda reia calea iubirei, înălțând-o la renaștere prin pasiune și absorbire în sine, devenind cea mai superbă realizare poetică și muzicală a dragostei. In sfârșit avem Glorioasa Tetralogie, capodopera lui Wagner și desigur cea mai complectă operă muzicală a lumii, care la rândul ei, din frământările sufletești ale compozitorului, nu a isbutit să clădească un optimism constructiv și sănătos, nu a reușit să înfrângă destinul sumbru pe care Wagner îl descoperea ascuns în fibrele tuturor concepțiilor umane. Grandioasa reconstituire a lumii păgâne, cu toate laturile sale de entusiasm, nu aduce o soluție. Wotan reapare pentru a salva omenirea. Dar omenirea aceasta pe care o salvează este la rândul ei muritoare și sortită unei viitoare distrugeri. Soluția sacrificiului nu este decât tranzitorie. Reprezintă încă un spasm, încă un salt, dar neantul va rămâne stăpân. Iar iubirea, măcar ea, depozit al supremelor fericiri, nu subsistăe el se vede, odată cu moartea, trădată în chipul cel mai infam. Brunehilde, mândra fecioară, zeiță simbolică a iubirei, este disprețuită, lovită. Se omoară. Și din nou Wagner ajunge la un termen. Dar acum este bătrân și tumultul din el s’a liniștit. Dorința de a cunoaște, imboldul nestăpânit ce l-a condus o viață întreagă, se calmează învins. Soluția bucuriei supreme nu a putut-o găsi. Au fost zadarnice peregrinările prin planurile siderale ale gândului. Și atunci, încă odată, asemenea apariției lui Lohengrin, dar de data aceasta mai viguros, mai puternic, mai intens, Wagner are un fel de revelație, și pe pragul morții își scrie ultima operă, Parsifal, care venind din străfundurile sufletului, aduce cu seninătatea ei, soluția mântuirei, și desgropând un poem antic rezolvă prin redempțiune și iubirea divinității, dobândirea eternității. Parsifal, prin formidabila sa structură, este o operă a umanității. Atinge cu gândirea sa, adâncurile cele mai ascunse ale sufletului, împacă buciumul etern omenesc cu valuri limpezi de esență divină. Cele patru personagii principale care formează centrul subiectului, sunt exemple de umanitate, sunt formule în ea cărora fiecare ne putem găsi Ioc. Klingsor, sclavul moral și al naturii, dorind să distr fiindcă el este distrus, urâm cei puternici fiindcă el nu ar fi puternic, disprețuind Iui fiindcă el este în întuneric, vers și corupt, spre a corupti ceilalți. Amfortas, omul nora doritor să cuprindă eredit pasionat, dar care în fond măne sclav pasiunilor sale sufăr în simțurile mele, iar suferința mea, doresc simțiri Frază superbă, o întreagă stafie, un caracter, un tip Kdry la rândul ei, cumpănire de femeia pasionată și divizată, senzuală și asceză, cri rea, dar totuși tinzând spre[ vinitate. Parsifal in sfârșit, perb exemplar de om, în suflet, atotpricepător, fruot și recules în fața Voinței Lume, învingător prin credinți prin renunțare. Prin renunțare, prin saci cm, nu spre a dobândi el în fericirea, ei spre a o dărui turor. Aci se apropie concei lui Wagner de misterul sub al creștinătății, jertfa monitorului. Prin iubire puternică, intimă, față de semenul său, Pars capătă forța de a salva. Prinrățenia sa spirituală, prin splitatea sa se sacrifică salvjdu-se și salvând pe alții. Iată unde a ajuns Wagd după nesfârșitele lui peregrii prin gândirea omenească: Parsifal este cea mai mai mai vie creație a sa. Muzica cu care a imbrăcat este o divină armonie. Se iat pare că din străfundurile unchiului, în învăluiri prelungi, prenaturale. Ca un fluviu vin și maestos, melodiile din Pa fal au în ele și structura sol imensă a masivității, dar prind alese fineți, fluidități colorituri nemărginite. Instrumentele și vocile olinești se contopesc ca sub o ghetă magică pentru a vidi o armonie ce ne depășește, o mânie divină. Marșul funebru al drumul spre Montsalvat, cu tonalităț lui sumbre cari se zbat ca sulrința unei lumi întregi. Trascendența sacrificiului din tempiul inițiaților când viorile brează ca muzica sferelor. Nemaiamintind leit-moul Salvatorului, care plutește depărtat, misterios, mustața spre a se transforma la sfârt într’o arie a cerurilor, a îngelor, a oamenilor, a divinității! Parsifal este Requiemul Wagner. Mai înalt, mai puțiie decât multe alte Requiem cari s’au ținut îndeaproape textul biblic, requiemul acest rezumă muzical și filozofic temenul gândirei lui. După ce a cunoscut, cu o renăscândă, tot cât a putut menește cunoaște, după ce apelul încheagă sbulciumul meine tat și ne aduce creații de min nată structură, ajuns la sfârtul vieții, Parsifal recunoa superba jertfă a Mântuitorul. Abdicarea aceasta dela demnismul lui, de la setea de cunoaștere, pentru a se lăsa legat de seninătatea creștinită a creat Parsifal. Din muzica operei se despri de poate și tristețe. Tristeț renunațărei în fața necunoscut lui. Dar mai viguros decât orie prin concluzia ei și prin armuia inexplicabil de intensă , sare o concepție adâncă, def nitivă, o pace supremă in adejde. Dincolo de valurile armonii dincolo de sunetele sublime ca sfarmă tăria sufletelor noastr răzbate hotărîtă o lumină mai strălucitoare, o Dumnezeire, scop vieței, dar nu în timpul ei după ea, nu în ea, ci prin e Prin sacrificiu, prin iubire, ca te apropie de înviere. VICTOR POPESCU Premiul cetitorilor 3 idei.. Concepția lui Parsila (Urmare din pag. l-a) Tudor Vianu TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU, 23 A. Odeanu A apărut FATA LUI CODRU ÎMPĂRAT Versuri de Anișoara Odeanu Colecția „Universul Literar"* Pământul și zeițele lui 99 (Urmare din pag. 1a) prin ștergerea tuturor limitelor — marea contopire subterană, desfacerea grăuntelui și trecerea lui în altceva, întocmai ca și în orgie, obscuritatea telurică unifică, totalizează, topește contururile și limitele. Adoratorii Marilor Zeițe de origină și structură agricolă, credeau că stimulează forța productivă a pământului prin imitarea magică a actului creației vegetale , care nu presupunea numai deslănțuirea deșănțată a lui Eros (excesele orgiastice în legătură cu orice ceremonie agricolă) ci„ în primul rând, realizarea unei confuzii patetice în care nicio „formă" și nicio „lege" nu se mai putea distruge. Trebuia realizată („experimentată") starea primordială, pre-formală, haotică —starea care, în ordine cosmică, corespundea nediferențierii haotice de dinainte de Creație — pentru a promova, prin virtutea magiei imitative, topirea germenilor în aceeași matrice telurică și actul rodirii. Orgia rituală stă în strânse legături cu viața vegetală. In thraca, cultul lui Dyonisos-Zagreus era săvârșit prin baccianale frenetice, fuga femeilor, noaptea,prin păduri și munți, sfâșierea iedului (simbol al lui Dyonisos) și masticarea lui rituală, jertfirea țapului și risipirea sângelui pe arături, etc. Este semnificativă, și aici, prezența exclusivă a femeilor , este un mister în care nu sunt acceptate decât femeile, singurele care cunosc și stăpânesc tainele vieții obscure vegetale. Legătura dintre femei, pământ și Marea Zeiță s'a păstrat, în asociațiile agricole, până în zilele noastre. Inochentiștii trăiesc și își desăvârșesc „misterele" în subterane și hrube. Erezia aceasta monstruoasă este împărtășită în deosebi de către femei. Dar, ca în orice erezie, principiile sunt exagerate aici până la desfigurare. Inochentiștii, „posedați" fiind, mental, de principiile feminine („contopire", obscuritate și căldură telurică, amoralism magic, etc.) — sunt siliți să fugă de lumina soarelui și să pătrundă, cât mai adânc, în pământ. Am putea vorbi, aproape, de o „mecanică" spirituală, care îi atrage pe acești „posedați" în galeriile obscure, în căldura și întunericul subteran, acolo unde nicio „formă" nu se mai distinge și unde orice „lege" încetează de a mai fi evidentă. Fără să-și dea seama, stăpâniți fiind exclusiv de principiul feminin ,sub forma lui cea mai abjectă, acești demoniaci încearcă prin toate puterile să devină semințe, să dobândească o „condiție agricolă" a omului, descompunându-se în sensul concret al cuvântului, căci trăiesc în subterane într'un dezmăț cumplit, într'o murdărie neînchipuită, roși de boli și înnebuniți de orgii. Lăsați câțiva ani de capul lor, inochentiștii ar sfârși prin a se descompune definitiv, unificându-se cu pământul cald și întunecat pe care atâta îi iubesc înainte de a muri — așa cum putrezesc semințele. Ne-am oprit mai mult asupra acestei erezii, pentru că "într'o- erezie se înțelege întotdeauna mai bine consecințele ultime ale principiilor de la care i se revendică. Orice erezie este exagerarea monstruoasă a unui aspect al adevărului, in cazul inochentismului, erezia constă în exaltarea peste măsură, a principiului feminin, și în înțelegerea degradată a acestui principiu; în înțelegerea lui, am spus, exclusiv prin singuri, ca larvele. Omul e o ființă care trăiește în Cosmos, și care nu se poate desăvârși decât ținând seama de toate forțele cosmice și de toate principiile care guvernează aceste forțe. Vorbind în termeni mistici, ritmurile cosmice sunt dirijate de două astre: soarele și luna, și orice om trebuie să țină seama, în experiența lui intimă, de aceste „principii". Acordând cu exclusivitate experiența sa în armonie cu soarele, omul ajunge cu timpul „abstract", steril dintr-un exces de lumină și claritate.Subjugându-și, dimpotrivă, întreaga lui experiență ritmurilor lunare sau „principiului feminin" (prezent în „pământ" și femeie), omul se descompune dintr-un exces de „umiditate" sau de „obscuritate". Dar se poate observa, cu acest prilej, ceva mai mult: „mecanica" bio-mentală, care tinde să fixeze un om sau o cultură (mai precis : grupul etnic creator de cultură) în acel nivel pe care și l-a ales în momentul când a rupt echilibrul cosmic și a aderat, cu exclusivitate, la un singur principiu. Am văzut cum inochentiștii, exaltând orgia și întoarcerea la starea amorfă, nediferențiată, — sunt atrași mecanic în subteranele obscure și calde ale pământului, șitransformați în „starea" paradisiacă pe care o visează teoria lor eretică, transformați în semințe. Oamenii culturilor agricole, în general, acordă starea aceasta amorfă, de semințe, numai morților. îngroparea cadavrelor acest sens are: topirea omului carnal în matricea care i-a dat naștere — și transformarea „sufletului" în larvă. Infernurile pre-creștine se găsesc sub pământ. Iadul creștin tot sub pământ este situat. Ceea ce grecii, bunăoară, numeau „larve", era o stare pre-formală a omului, o stare degradată (de la „formă" la „pre-formă"). Egiptenii creiau, prin anumite rituale, o „soartă agricolă" sufletului mortului (vezi revista mea, Zalmoxis, an. I, p. 206), transformându-l în „sămânță".. Ca și sămânța, trupul mortului este îngropat în pământ gol ; adică,desgolit de „forme", amorf. Să ne amintim că și Marile Zeițe orientale sunt reprezentate nude, nud=fără nicio formă,într'un cuvânt, virtual. Cadavrul este reîntors în marea matrice telurică, izvorul tuturor formelor. Dar, ceea ce cultura agricolă aplica numai morților, ereziile culturilor agricole (bunăoară, inochentismul)’ aplică omului viu. Ceea ce într'o cultură agricolă se practică în anumite împrejurări (orgii ceremoniaici pentru promovarea vegetației, etc.), într'o erezie derivată din culturile agricole, se practică permanent, fără ritm. Viața omului normal, în societățile arhaice, este în strânsă legătură cu ritmurile cosmice. Ori, aceste ritmuri nu sunt dirijate exclusiv de lună, de noapte, de umiditate, de întunerecul subteran. Soarele, lumina, uscăciunea, etc. conduc și ele, în bună parte, viața omului. Și încă o observație, de mare însemnătate pentru tot ce va urma de aici înainte : „principiile", dacă sunt înțelese în sensul lor imediat și numai întrucât se verifică în nivelurile inferioare ale realității — conduc la erezie și la degradare. Principiul feminin, înțeles pe planurile lui superioare, fecundează opera unui Goethe. Tradus în sensul „imediat", sensorial, epidermic — conduce la orgia subterană și la descompunere. MIRCEA ELIADE Taxa poștală plătită în mini ® iar conform aprobării dir. G-I. P. T. T. Nr. 44908 -y38