Universul Literar, 1939 (Anul 57, nr. 26-52)
1939-12-16 / nr. 50
8 UNIVERSUL LITERAR 16 Decembrie 1939 Literatură, artă, idei. GÂNDIREA, Decembrie 1939 Ultimul număr al „Gândirei“ aduce acelaș sumar bogat cu care ne-a obișnuit și în care sunt de întâlnit numele cunoscute ale gândiriștilor. Un singur nume nou , Olga Profir, care prezintă o sugestivă „scrisoare în cirilică“ din care cităm: S’au poprit cartea cea bună; ba chiar sfintele altare stau pustiuri în tăcată ordinând „calvinul“ mare. D. Radu Gyr publică poeme din „Ciclul neamului“, în care întâlnim versuri minunate ca acestea, din poemul „Șineai“: Mă furișez prin țarcuri și șoproane, ciulini și pietre glesnele îmi rup, și luna sus trece, vânătă prin trup ca printr’un geam, și-mi fâlfăe ’n ciolane... Mai semnează versuri domnii: N. Crevedia, Donar Munteanu, Virgil Carianopol, Aurel Chirescu și Emil Zegreanu. D. Al. Busuioceanu prezintă „o operă de Murillo în Colecția Regală“, d. Alexandru Marcu scrie despre Poema lui Foscolo iar d. D. Stăniloae iscălește un interesant studiu despre Filosofia existențială și credința în Iisus Hristos. D-nii Nicolae Roșu, Ștefan Baciu, Gh. Vrabie, Al. Busuioceanu, Ion Diacu și d-na Mariella Coandă iscălesc cronici obiective, cu cari ne-a obișnuit „Gândirea“, iar cronica măruntă, iscălită de d. profesor Nichifor Crainic, este și de astă dată o parte foarte bună a revistei. Asupra articolului, „Regele și Biserica“ al d-lui Nichifor Crainic, am scris în anul trecut al „Universului Literar“, relevându-i deosebita importanță. „ESTETICA”, ediția II-a de Tudor Vianu (Editura Fundației pentru Literatură și Artă .REGELE CAROL II”) In eleganta și sobra sa „Bibliotecă de Filosofie Românească“, editura Fundației pentru Literatură și Artă „REGELE CAROL II“ a scos de curând în a doua ediție — de astă dată într-un singur volum, de proporții — una din cărțile de profundă substanță și considerată pe drept cuvânt ca o contribuție din cele mai însemnate în ultimii ani: „Estetica“ de prof. Tudor Vianu. Gânditor serios, de adâncă viziune și largă informație, aplicat cu pasiune dar și cu metoda problemelor de estetică și de filosofie a artei, autorul slujește îmbogățirii intelectuale a publicului nostru cu un bogat spirit interpretativ și cu o lucidă inteligență critică. Studiile sale asupra teoriilor frumosului în artă, prezintă - prin dubla garanție a unei sigure orientări filosofice și a unei alese sensibilități scriitoricești — caracterul unui adevărat îndreptar estetic. Aceasta și justifică de altminteri apariția celei de a doua ediții din Estetica“ d-lui T. Vianu, la un interval mai scurt chiar decât cel necesar pentru epuizarea unui roman. E în acelaș timp un semn lămurit asupra calității cetitorului de la noi, care, în ciuda nemulțumirii sau bârfelii unora, dovedește astfel odată mai mult că știe să prețuiască și esențele. TRIBUNA TINERETULUI a reapărut după ce datoria față de patrie chemase într’o proporție considerabilă pe redactorii săi în zona de apărare a țării. Colaborează d-nii Virgil Carianopol, Ion Oțel, Petre Paulescu, Mihail Lungianu, Pompiliu Proca, V. Oprescu Spineni, M. Găuseanu, Eugen Victor Popa, Adrian Scântee, I. Toma, Mihail Danes și Mircea Munteanu. ELENISMUL IN ROMÂNIA In editura Fundației pentru literatură și Artă „Regele Carol II“ urma să apară anul acesta importanta operă — de ample proporții și uriașă documentare — „Elenismul în România“ a regretatului profesor D. Russo. După moartea savantului, unul dintre elevii săi, d. prof. Const C. Giurescu a luat asupră și sarcina tipăririi acestui mare studiu, rămas din nefericire neterminat. Lucrarea lui Demostene Russo va apărea astfel sub titlul „Studii greco-române“, cuprinzând toate manuscrisele rămase ca fruct al unor largi cunoștințe și al unei magnifice munci de cercetare, de îndelungată reflecție și adâncire. Aprofundarea științifică a materialului ,eșafodarea datelor istorice, interpretarea și fixarea treptelor de influență a elenismului în România, fac din această lucrare o veritabilă carte documentară. Regretatul savant Demostene Russo, era — dintre toți cunoscătorii de la noi — o adevărată autoritate în materie. Gestul de pietate și de devoție al tipărirei acestor „Studii greco-române“ scoate la lumină o comoară neprețuită de știri, documente își, cercetări, acare legitimează și cinstesc ,o cultură. SINCLAIR LEWIS A apărut romanul Martin Arrowsmith, de Sinclair Lewis,, cunoscutul autor american. Cartea este tradusă de d-ra Ana Costin și este editată de ,Raționala Ciornei“. Este vorba în interesantul roman al lui Sinclair Lewis despre un savant care ,,luptă cu societatea din juru-i, cu viațța, cu dragostea, cu sine însuși, pentru izbândirea adevărului științific și a unei mai juste condiții omenești”. TINEREȚA (An. III, nr. 10, Noembrie 1939), revista elevilor școalei normale „V. Lupu“, Iași. Frumos alcătuită. Facem observația că elevii școalelor normale, dovedesc o maturitate în expresie și în organizarea conținutuiui ori mai pronunțată decât liceenii. Să fie pentrucă absolvenții Școalei normale nu-și amână înflorirea spiritului penitru vremea studiilor universitare ? Normaliștii trebue să se împlinească până în cl. VID,, gata să dea rod, căci la această vârstă începe misiunea lor de dascăli. DE STRAJĂ, revista străjii țarii pentru tineret, (an. II, nr 11, Noembrie, 1939). Ne-a atras atenția în paginile acestei publicații a cărei deviză este „Credință pentru Țară și Rege“, pe lângă numeroase articole de destoinicie străjerească, și contribuția poetului George Voevidea, prin „Sonetul Voevodului“. Compoziția pornește de la ideia adâncită că Voevodul a dat țării un ritm nou de muncă și a deschis o vie epocă de creație. Voevodul este un Ctitor. VIRGIL CARAIVAN : „Când a fost întemeiată „Societatea scriitorilor români, contribuții la istoricul societății“, Bârlad, 1939). Autorul susține pe bază de documente că„Soc. Scriitorilor Români“ s’a format la 28 Noembrie, 1908. Interesant de observat că în primul comitet constituit nu se găseau nici Vlahuță, nici Caragiale, nici Titu Maiorescu, nici Delavrancea, nici Duiliu Zamfirescu. BUCEAGUL, revistă literară culturală, (Belgrad, jud. Ismail). Ultimul număr (an. V, Sept.— Oct. 1939) este închinat lui Alexandru Macedonski. Scriu despre viața și opera poetului d-ntii: Dragomir Petrescu (directorul revistei); Iacob Sclarov ; Vladimir Cavarnali; Mihail Frunză; loan Șt. Botez. MOLDAVIA, an. I, nr. 2—3 (Bolgrad, Ismail). Se publică sub conducerea d-lor loan Șt. Botez și Vladimir Cavarnali. Reținem articolul „Aspecte din fizica Modernă“, al d-lui M. Șt. Botez, a cărei prezență într’o publicație literară, subliniază preocupări serioase legate de personalitatea scriitorului actual. PREOCUPĂRI LITERARE, revista Soc. Prietenii istoriei literare, an. IV, nr 9, (București, Noembrie 1939). Colaborează d-nii: Ion Pillat, (Pândă-poezie) ; Lucia A. Popovici (Rudolf Töpffer și școlarii români la Geneva) ; (Alecu Russo); Petre V. Haneș Eugen Ciuchi (Principiile estetice ale lui T. Maiorescu). FANTANA DARRIS(vistă creștină, an. . T, ni] Octombrie 1939). Co zbor meroase din care indicai corul „Naționalism și Te de preot Ștefan Dobra. VIAȚA BASARABIEI, lunară, editată de A Culturală „Cuvântul nesc“. (An. VIII, nr. Sept.—Oct. 1939). Colaj în acest număr, d-nii: Plippa ; N. Popovski; N. ru ; Al. Boldur; dr. E.schi; Gr. Vrabie; N. tenco; Codin Alecu; S. T. Nencev ; V. Luțcan; Meniuc; C. Stoica; Gh. con; V. I. Chicu. ROMANA, revista menJ gli istituti di cultura i| aU’estero. (An. III, nr. glio, 1939. XVII). Colát d-nii : Mauro Picor.e; Pa;squali ; Giovtani Fel Maria Gianturco, Enricl qui. CONDEIUL, literar, chitistîc, (an. I, nr. 12, C. Septembrie 10"“). Colat I. Gr. Periețcanu; V. Cenu; C. Goran; Nicolae Bului; C. Barcaroiu; Constant; C. I. Matei Giugiuc; Aurel Tita; P. Dem. Basarabeanu; C. nescru; C. Săteanu; Sergii tian. SERAPINTA (Urmare din pag. 1) Decadentismul care a bântuit o bucată de vreme literatura franceză și engleză, se coboară tot mai adânc în morbida fosforescență a cărnii. Satanismul unui Stanislas de Guaita se întovărășește cu amoralismul lui Huysmans din Lafons, cu hermafroditismul și impuritatea lui Péladan, cu „le vice anglais” a lui Swinburne și bizantinismul sensual al tablourilor lui Moreau. In Anglia, tot sub influența lui Swinburne, decadentul Aleister Crowley încearcă și el promovarea androginiei, neiizbutind să se apropie decât de un hemafroiditism morbind. O întreagă literatură, prezentând toate stigmatele decompunerii morale și ale satanismului, a crescut sub semnul acestor „maeștri”. Cetitorul poate găsi destule extrase din operele acestea repede uitate, în lucrarea lui Mario Praz, La carne, la morte e il diavolo nella letteratura romantica (Milano-Roma, 1930). Ca în toate marile „crize” care au bântuit conștiința europeană, avem și aici de a face cu o degradare a simbolului. S’ar părea că, dela un anumit punct al istoriei sale, Europa nu mai e în stare să păstreze intactă, mai multe generații în șir, semnificația metafizică a unui simbol, îndată ce este „revelat”, adică îndată ce se ia cunoștință, într’un chip nemijlocit, de un simbol, acesta începe să fie înțeles din ce în ce mai grosolan pe planuri din ce în ce mai joase. Infir’adevăr, androginia lui Daysmans, Péladan și Swinburne nu e decât o palidă și morbidă imitație a conceptului „omului desăvârșit” pe care l-au pus din nou în circulație, la sfârșitul secolului XVIII, romanticii germani. Dar câtă deosebire între cele două concepții ! La „decadentiști”, androginul este închipuit ca un hermafrodit, văzut plastic, în care sexele coexistă și a cărui plenitudine are ceva vinovat, dacă nu chiar patogen și satanic. Romanticii germani dimpotrivă, fac o netă deosebire între hermafrodit și androgin, interesându-se exclusiv de acesta din urmă. Căci în timp ce la hermafrodit separarea sexelor e exagerată — androginul este un nou tip de umanitate, în care fuziunea sexelor, desăvârșita lor unificare, a creiat o nouă conștiință, apolară. Pentru romanticii germani, androginul va fi tipul omului desăvârșit al viitorului. Ritter, medicul ilustru, prieten al lui Novalis, a schițat în opera sa, Fragmente aus idem Nachlais eines jungen Physikers, o întreagă filozofie a androginului. Pentru Ritter, Christos al viitorului va fi androgin. „Eva s’a născut din bărbat fără ajutorul femeiei. Christos s’a născut din femeie fără ajutorul bărbatului. Androginul se va naște din amândoi. Dar bărbatul și femeia se vor topi împreună într’o stră- Iiuicire”. Trupul care se va naște atunci va fi nemuritor. Ritter folosește terminologia alchimică pentru a vorbi cum se cuvine de noul tip de umanitate pe care îl va zămisli viitorul. Amănuntul acesta este destul de important, pentru că ne indică încă o sursă a mitului androginului, așa cum l-a reactualizat romantismul german. Vom vedea, într-un articol următor, că androginul era un simbol central în alchimie, după cum era în întreg hermetismul antic și medieval. Baader, și el medic, celebru mai ales prin ceea ce a învățat de la Boehme și Swedenborg, s-a ocupat cu pasiune de androgin, pe care-l interpreta prin teologie și ocultism. Pentru Baader, la începutul timpului a fost androginul, și la sfârșitul timpului tot androginul va fi. Omul primordial a fost androgin . Adam-Eva. Ideia aceasta străveche — pe care o regăsim, în timpuri mai apropiate, la gnostici și în Kabbală — Baader o înțelege într-un mod cu totul personal. Omlul primordial (Adam-Eva), fără conștiința sexuală, avea ca tovarăș ceresc o idee, pe androgin, care trebuia să-l învețe să „zămislească lăuntric”. Dar omul primordial cade în păcat, somnul, în timpul căruia Eva se desparte de Adam. Aceasta e „prima cădere”. Cei doi nu au încă, precis, conștiința separării lor. Deabia după ce mușcă din mărul biblic își dau seama de goliciunea lor, și se rușinează. Aceasta e, după Baader, a doua cădere. Datorită lui Christos, însă, omul va redeveni androgin, asemenea îngerilor. (Texte în piese, Die Entwickelung des Androgynen problems in der Frühromantik, și Dr. Halley des Fontaines, La notion d’androgynie). Wilhelm de Humbold și-a oprit de asemenea atenția asupra mitului Androginului, într’o lucrare din tinerețe, Ueber die männliche und weibliche Form. Intuind un adevăr tradițional, care segăsește în toate religiile, Humbold ocotește divinitatea ca fiind androgină. Intr’adevăr, ființa supremă nu poate fiiciun chip limitată. Teologia, este drept, lămurește că divinitatea nu trebuie înțeleasă prin categoriile umane , sex, vârstă, etc. Dar credința religioasă din toate timpurile, credință simplă, neiluminată de revelațiile teologale, intuiește divinitatea ca persoană concret; și pentru că divinitatea nu poate fi imitată de sex, ea ne este înfățișată ca fiind androgină. Chiar atunci când nu e precis indicat, mitul androginului e prezent în toată literatura romantică germană. Intr’un sugestiv articol, d. Nichifor Crainic a arătat acelaș ideal al androginului și în Luceafărul lui Eminescu. Ar fi o interesantă problemă de istorie literară urmărirea izvoarelor oculte care iau revelat romanticilor germani acest străvechiu mit. Fără îndoială că influența misticilor și ocultiștilor din sec. XVIII a jucat un rol de frunte în această „revelație”. Dar semnificația nu o are influența ca atare, ci faptul că întreg romantismul german s’a lăsat fascinat și rodit de ea. Aceleași cărți și aceleaș idei au rămas la îndemâna artiștilor și după stingerea romantismului, ele n'au mai „influențat” pe nimeni, dar ,sunt anumite preocupări teoretice cae, prin simpla lor prezență, aruncă o lumină neobișnuită asupra unui om sau unei societăți umane. Faptul, deci, că mitul androginului a dominat gândirea romantică i și a fost intuit și de un Balzac sau Eminescu, este mai mult decât un amănunt de istorie literară. El capătă dimensiunea unui fenomen care interesează în primul rând filozofia culturii. Ca să ne dăm mai bine seama de importanța pe care o are această ultimă intuire a tipului desăvârșit de umanitate în conștiința occidentală, trebuie însă să amintim, măcar în Liniile sale generale, istoria miuijui androginului în decursul veacurilor. MIRCEA ELIADE luase inima în dinți... Oare ea mai putea nădăjdui ceva de la el ? !.. Va trebui însă să-i scrie... Nu-i cavaleresc să o mintă ! Poate că fericirea ei atârnă de acest semn și poate că învățătorul acela o iubește... De ce să nu lămurească lucrurile ? Că odată și odată tot vor fi lămurite, dacă nu de © 1, de evenimente! Și poate că atunci va fi mai greu. Chiar prin forța lucrurilor, prin lumea deosebită în care trăesc fiecare, sunt siliți să se despartă. O știe fată inteligentă și cu mult bun simț. Desigur că și ea a gândit la situația lor. E posibil ca atitudinea ei să se explice prin aceasta... Și n’ar fi deloc exagerat, ca să nu fie așa... De acolo, de departe, din Bucureștiul nădejdilor și al desnădejdilor îl cheamă un gând... O fată cu ochii verzi ca șopârla, cu modelări de venur în voce. Ana ! Anna care i-a ocupat tot gândul în vacanța aceasta... Acum știe de ce satul lui nu mai e frumos ca altădată, de ce țăranii i se par altfel, de ce copilăria nu mai are putere să-l țină legat de leagănul ei, de ce toată tăcerea aceasta îl plictisește, de ce Lilica nu-i mai încântă... Ana, fata blondă cu surâsul plin de prospețime și gingășie, a umblat, fără să-i dea voie el, la cutiuța inimii unde a stricat o rotiță... Ca să fie sigură că-i numai ai ei. Și a reușit... Nu știe dacă ea poate fi idealul femeii pe care ar dori-o. Nici nu știe dacă drumul pe care îl cheamă, e drumul fericirii. O iubește și-atâta tot. Și în iubire, zice el, nu e bine să raționezi. Atunci când nu lași sentimentul să-și urmeze drumul lui, nu mai e iubire, e calcul, matematică... Nu poți așterne iubirea în formule, fie care s’o rezolvi apoi cu ajutorul tablelor de logaritmi. Iubirea nu-i ceva complicat, e ceva simplu de tot pe care numai în nebunia noastră, o complicăm singuri, inutil. Și el nu vrea să complice nimic... O căsătorie cu Ana ? Iată ceea ce nu și-a pus în gând... O întrebare la care încă nu poate răspunde. Dela început s’ar ivi complicații. In primul rând s’ar izbi de zidul familiei. E sigur că ai lui n’ar voi-o pe Ana... Nu știe de ce, dar simte... Nu ! E mai bine să nu se gândească la asta. Mai ales că Ana nu-i pusese întrebarea... — Ce faci aici, maică ? Mama lui intrase pe nesimțite... — Am rămas gândindu-mă departe și uitându-mă la jocul fluturașilor de zăpadă ! !... — D’apăi c’a nins anul acesta ca’n iarna lui Marcoci. Da’ de ce nu mai ieși și tu un sat ? — La ce bun ? Să-i aud pe oameni cum se ceartă ? — Nu prea ți-a priit ție vacanța asta la noi... Eu văd ceva schimbat la tine... Nu-i așa Răducule ? —• Mamă, ai puțină dreptate... Dar nu mai sunt băieți pe aici, mă plictisesc singur... — De, maică... Puiul de pasăre carruia i-au crescut aripile, părăsește cuibul... Sboară! ! .. — Cred că am sburat de mult, mamă ! — Așa e ! Acum ai crescut mare, ești bărbat în toată legea... Parcă ieri tepurtam cu pantalonași scurți și cu părea de fetiță. Și ce par galben aveai! Astăzi mie mi-a albit părul iar tu te-ai făcut flăcău în toată puterea cuvântului ! !.. Glasul mamei lui prinsese zob de lacrimă... Ea l-a crescut cu o deosebită grijă, răsfățat și bine îmbrăcat întotdeauna, ca să-l crească așa cum se cuvine, renunțase la postul de învățătoare. De altfel postul de controlor fiscal pe care-l avusese tatăl lui, le asigura din belșug traiul. Acum tatăl lui era pensionar. Seara începuse să picure pe geam. — Când vrei să pleci ? — încă nu m’am hotărît... — Dar cât de curând, nu ? Sigur că ocupația ta de ziarist te cheamă... Și poate și doi ochi! !... — Doi ochi ? — Da, doi ochi frumoși ! Nu, Răducule ? Radu bâlbâise încurcat, ceva... — Nu tăgădui! !.. Inima mea de mamă simte ! Degeaba încerci să te ascunzi... Cum o chiamă ? Radu tăcuse, peste măsură de surprins... — De ce nu vrei să știu și eu ? Nu sunt eu pentru tine un prieten bun ? — Ba da, dar... — Nici un dar... Nu te ascunde de mama ta ! !.. — O cheamă Ana ! ! Ochii mamei priveau prea rugători... — Ana ! Ca pe mama mea ! !.. E frumoasă ? — Nu știu ! Dar mie-mi place ! !... Și mama lui și el s’au ferit să pomenească numele Lilicăi... Dar faptul că el se spovedise atât de neașteptat mamei sale, îi umplu inima de bucurie. Ca să zică ar fi acceptat-o ! !.. Aproape fără să-și dea seama, se și pomeni luând-o în brațe și sărutând-o. — Mamă, ai tăiat în mine o mare îndoială ! Iți mulțumesc ! !.. — Oho ! Băiatule ! Nu te aprinde așă... — De ce, mamă ? E atât de frumoasă ! !.. Și Radu o vedea pe Ana în toată splendoarea ei blondă, îmbrăcată în rochia albastră în care-i stătea atât de bine... ....Umbrele serii de mult întunecaseră odaia cu amintiri și cu o mamă bună... * Plecase în sfârșit... Pentru o clipă doar s’a întristat când ochii castanii ai mamei lui lăcrimau. A sărutat-o frumos pe obraji, pe gură, și s’a suit în sanie... Apoi sania cu clopoței se urnise tot ca atunci, când fiind elev, pleca la școală... E întâia oară când vede lămurit că între ei și sat se rupsese legătura. Numai mama îl mai lega de el... Până la gară, învelit într’un cojoc năprasnic, a vorbit cu tatăl lui numai despre politică și despre situația internațională. Despre el și planurile lui de viitor, nimic... In treacăt întrebase de felul cum își vede cariera. Firește că și-o alesese după vocație, așa că în privința aceasta nici o grijă. Și-a luat rămas bun și apoi trenul a plecat. Acum putea să se gândească în la Ana... Oare o fi primit telegram! Și dacă a primit-o, îl va aștepta la gară, după cum fusese vorba drept că stătuse mai mult de 5 zi îi spusese că stă. Azi a împlinit Nici nu-i scrisese măcar, după cese vorba... Neglijență sau prea năstrușnicelor sale gânduri ? Și asta... Oh ! Și drumul acesta ce lung e plictisitor ! ! Tucu, tucu, tucu ! !. zile fug una câte una, kilometrii înghițiți de năvala acestui rapid, lui i se pare că merge încet... Da nu va fi în gară? Dacă se supărase dacă nu primise telegrama ? Dar se tot chinuie cu atâtea întrebări e de prisos ? Adevărul îl va afla pe peronul gării... Orice presupune prematură și cade de la sine... își pretexte să-și alunge preocupă! Privește pe câmp... Zăpada scrie sub bătaia soarelui. Și se rotește în fața furiei locomotivei de 126 pe oră... Cât câmp ! ! întins ca și durile lui... Și iarăș o vede pe An, care acum o adună din închipuire, ăștia sunt ochii ei, asta e nuța ei, acesta e părul, părul care beia atâta, acesta e surâsul ei... îi aude și glasul... Lilica ? O umbră care a fugit dinfiletul lui. Nici nu se mai poate îndi Lilica e moartă pentru el... Prea j Ana, prea trăiește cu toată ființa îi ca să se mai gândească la ea... tâmplare banală cu un băiat și o care s’au iubit... Tucu, tucu, tucu ! !... Mersul legla trenului îi înmoaie trupul, îl legă... Plumbul oboselii îi cade în București! Hamalii dădeau năvală în contimentele vagoanelor. Freamăt obiș de gară mare... Radu aruncase ochii pe peron, dar nu mult timp, îi fu teamă să nu cunoască un act prea crud, mai repede decât ar fi buit. Dădu bagajele în seama unui mal și sări pe peron... Lumea, îmbițată, grăbea spre ieșire... Prima alcătură de ochi nu descoperi nm Probabil că nu venise... Altfel poat ar fi văzut-o ! Doar nu e greu de servat o fată ca ea... Dar dacă-l așteaptă afară ? A! Uite-o ! Venise prin urmări atât de fericit ! !.. Ai săruta-o aici, n’ar fi atâta lume... L-a văzut zâmbit și-și face loc printre lume — Ana l’ Ai venit ? Credeam că să vii! !.. Ana zâmbi și-l certă cu degetul Răule ! ! Ar fi trebuit să nu v. Așa ne-a fost vorba ? — Te-a supărat ? ! — Cum să nu mă supăr ? îmi înduiești că vii până la cinci zile și stai nouă zile... Nici măcar nu-mi se Se face una ca asta ? — Dragă, iartă-mă ! ! Am amâ de la o zi la alta... — Da ! Și pe mine mă lași să aștept din zi în zi! Pentru asta n’am plecat la Sinaia ! !... — Uite că am venit... Mi-a fost de tine ! !.. — Sigur ! !... De aceea ai stat atât De ce te uiți așa la mine ? — Te-ai făcut mai frumoasă ! Pe fiindcă ești supărată! — Mda ! Mai supără-mă tu așa ! Au ajuns în dosul Gării de Nord, a rânduit pachetele într’un taxi, s’aus și-au plecat... — Ana, buzele tale ! !... — Dragule! Mi-a fost dor de tine! DAN BALTEAN Desprindere (Urmare din pag. 6-a) TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL", BUCUREȘTI. STR. BREZOIANU 23~ Taxa poștală plătită la numerar conform aprobării dir. G-l. P. T. T. Nr. 24464