Universul Literar, 1939 (Anul 57, nr. 26-52)
1939-07-01 / nr. 26
8 UNIVERSUL LITERAR 1 Iulie 1939 In legătură cu critica Literatură, artă, idei... Nu de mult, într’o revistă din provincie, — am numit Jurnalul literar — s’au pus bazele, în sfârșit, s’a presupus că se pun bazele, unei critici demne de a purta acest nume. Pentru că, se spunea într’un articol lung și documentat, priceperea de a discrimina valorile cărților ce apar este inexistentă, spiritul critic e inexistent, și încă alte multe inexistențe, din care reeșea un haos cumplit. Acest haos trebuia să fie ordonat, iar ordonarea im, pe drept, revenea revistei atât de viguroase care avusese și facultatea de a observa fenomenul și curajul reacțiunei împotriva lui. Pe de altă parte se mai afirma în amintitul articol că se citește de a valma, fără competență și pricepere în alegere prin urmare. Cu drept cuvânt articolul era cât se poate de promițător, însemna că mai mult sau mai puțin se lua seama la literatura română, care în fond, suferă de multe defecte. Faptul că acea revistă, cu puțină, foarte puțină modestie, își asuma rolul de îndrumătoare ca singură, nu atrăgea prea mult atenția. Era un fapt insignifiant, ca atâtea alte izbucniri de egocentrism. Și din moment ce nimeni nu avea de gând, s’o ia în seamă, rămânea, liberată de orișice micimi, intenția, frumoasă în năzuirea ei, de a formula câteva precepte, și de a încerca lansarea câtorva dintre ele, pe cari oamenii competenți in materie să le întrebuințeze când vor avea ocazia. Dar numita revistă n’a știut să-și păstreze nici măcar bruma de decență ce-i mai rămăsese. Din simplele enunțări de păreri, cari nu necesită prea multă muncă, fiindcă puteau fi extrase și din activitatea altor oameni de litere ca a încercat să realizeze ceva. Sa apucat de critică. Multe năzdrăvănii s’au scris acolo, sub această denumire Să le cităm pe toate ar fi ridicol. Nu de mult, cu ocazia unui studiu asupra lui Macedonski, făcut de autorul „Cărții Nunții“ și bineînțeles director al revistei în chestie, d. C. Făntănețu a remarcat tot la această rubrică, inadvertențe nepermise unui critic notoriu. Am socotit faptul destul de compromițător. Cine a cercetat problema își poate da seama. Așa încât n’am mai luat aminte la revista aceea. Acum însă suntem datori să luăm apărarea, —■ dacă poate fi apărare împotriva incorecților, d-lui Ion Biberi, care cu drept cuvânt poate remarca scârbit, — cel puțin să-mi citească romaimul inainte de a scrie despre el. Câtă atenție ar trebui depusă în citirea cărților, credem că nu numai noi o știm. Este elementar, pentru răspunderea pe care un om și-o ia, de a prețui o muncă scumpă și înaltă ca aceia a scrierei unei cărți, de a fi cinstit. Dar mai poate fi cronică, aceea în care se acuză desnodământul cărții drept procticeu de film american, pentru că, Nerca (eroul principal N. R.) îl srătinește intr’o zi pe frumoasa Vera Spineanu, femeea nemulțumită de existența ei banală un cadrul orașului de provincie, se îndrăgostește subit de ea și o care în căsătorie. Vera afla însă că purtările lui Neron sunt compromițătoare și răspunde ofensei printr-o păună dată tot pe neașteptate. Ce mai este pe neașteptate, ca să îndreptățească pe d. cronicar să spună tot, nu știm, dar neașteptat este pentru oricine care a citit romanul, deznodământul citat mai sus. Mult am vrea să știm unde scrie că Vera Spineanu dă o palmă lui Neron. Acest sfârșit inventat schimbă cu desăvârșire substanța romanului. Când eroina, dimpotrivă, se ceartă cu prietena ei, care din proprie inițiativă și din motive pur personale, îi dă o palmă lui Neron și la moartea acestuia este singura la căpătâiul lui, iar revista de critică obiectivă și competentă spune cu totul altceva și pe baza acestui altceva atacă o carte, suntem îndreptățiți să credem că ori mintea prea îngustă a recenzentului nu a putut pricepe subiectul, ori critica, făcându-se pe baza acestui „altceva“, de origine proprie revistei, s’a definit pe sine cu obiectivitate. Dacă mai luăm în seamă faptul că nu s’a priceput strucșitura romanului, de a fi static și nu dinamic, de a alcatui o trecere în revistă a unor stări, și nu de a ordona un conflict, pentru care se spune că romanul nu este închegat, că scriitorul își închide toate drumurile, că eroii nu pot ajunge eroi de roman, uirându-se existența unui astfel de soi de literatură, în care subiectul este inexistent și inutil, romanul fiind o frescă, tăiată din viață, și mirerapia cana sa spus a eseul pentru a caracteriza personagii și nu pentru a-i purta prin întampluri nenumărate, atunci credem a putea socoti și afirmația finală . Iată de ce romanul d-lui Iom Biberi, bizuit pe abstracții și golit de om și ce conținut e o construcție in aer, ca fiind isvorata tot din cercetarea acelui „altceva“, și atribuită numai și numai deci revistei care s’a autodefinit fără voe. VICTOR POPESCU ACADEMIA ROMANA a primit de curând, din partea d-lui arhitect profesor Petre Antonescu, o donație de lei 400.000s, in scopaul de a institui un premiu anură pemntru cea mai frumoasă lucrare de arhitectură ridicată în cursul anului de un arhitect român. In expunerea de motive care însoțește donația, d. profesor Arutomescu precizează din tunurile acestei arte româmești, care trebbue să țină seamă în primul rând de tradiția țării noastre, și de a grefa această tradiție pe cerințele construcțiilor moderne. Având în vedere ritmul în cărei se transformă arhitectura claselor noastre, dominiția amintită are posibilitatea de a aduce un real folos. Mătrăguna în România (Urmare din pag. 1) zicea că ea nu aruncă pietre ci aruncă pe cutare fată și femeie, ca să nu fie iubită și să fie Împinsă (respinsă) de feciori și de oameni... La vreo câteva săptămâni, fata femeii care adusese mătrăguna și fusese văzută (de slujnică) — a fost bătută și scoasă afară de la joc (horă). Mamă-sa se plângea în toate părțile că nu știe de ce fata ei e urîtă de toată lumea și de feciori. Ea nu bănuia că slujnica noastră a știut că aduce mătrăgună și i-a făcut contra“. (123). In Maramureș, fetele se duc la câmp, în tovărășia vreunei vrăjitoare, și după ce mănâncă, dansează aproape goale, in jurul mătrâgunei, zicând : ,Mătrăgună, poamă bună Mărită-mă peste o lună, Că de nu m’ai mărita Da de dulce oi mânca, Că de nu mi l-oi aduce (pe soț), Da eu oi mânca de dulce“ (…). In județul Turda, fetele care vor să fie mai mult jucate de feciori și, deci, să se mărite printre cele dintâi — se duc în miezul nopții, strângându-se in brațe, până ajung la o mătrăgună. Acolo se desculță și fac trei mătănii fiecare. De acasă au venit cu un ban de argint fiecare, pe care-l bagă în gură, așa ca să stea și pe dinți și pe limbă. Se pleacă apoi spre mătrăgună fără să o atingă cu mâinile, și taie câteva frunze cu dinții pe banul de argint. Se întorc acasă tot îmbrățișate și jucând, luând seama să nu fie zărite de cineva, și să nu le prindă lumina zilei. Dacă păstrează frunza de mătrăgună — fără a o atinge vreodată cu mâna — într’un petec de pânză, și o poartă la ele, fetele vor fi jucate de feciori și nu vor întârzia să se mărite. (456). Tot în jud. Turda, fetele sau nevestele merg întotdeauna câte două la mătrăgună, în miezul nopții, despletite și în pielea goală, strângându-se în brațe și sărutându-se tot drumul. Când ajung la mătrăgună, fetele se așează una peste alta și iau cu mâna o frunză. Apoi se întorc acasă jucând și sărutându-se, și pun frunza de mătrăgună să se usuce, până ce se sfarmă și se poate pulveriza. De la moară, fetele fură făină cu mâna întoarsă, o cere pe dosul sitei și amestecând frunză de mătrăgună cu miere de albine, fac un aluat pe care-l lasă să se acrească. Din acest aluat se poate pune fie în rachiu, fie în ceaiu, fie în cafea, sau în plăcintă — și se dă feciorului, ca să se îndrăgostească. (56). In comuna Tritenii-de-Sus, județul Turda, ritualul culegerii mătrăgunei este diferit. „Patru fete care vor să joace în frunte culeg mătrăgună, o descântă și o îngroapă in mijlocul uliței unde o joacă în pieile goale. Pe când o joacă, stau pe lângă ele patru feciori și le păzesc, și zic : Mătrăgună, Doamnă bună, Mărită-mă -n astă lună. De nu ’n asta, in aialaltă Numai să nu mai fiu fată. Mătrăguna o aduc la biserică în postu mare, la Joi Mari, o duc sub șorț, sau sub suman și o pun sub piatra bisericii până ce e slujită, și la Sf. Gheorghe o joacă“. (a). Prezența tinerilor alâturi de fete, in „ritualul“ mătrăgunei, nu se mai întâlnește decât sporadic in folclorul romanesc, romura cea mai obișnuita este sa plece două fete sau două neveste, cu o paoa sau vrăjitoare. In unele locuri, percchea de femei tinere poate fi mlocuita cu o pereche de flăcăi. Așa se obișnuește in jud. Bacau. O babă pleaca cu două fete sau doi flăcăi în padure, dis de dimineața, ca răsăritul soarelui sa-i surprindă in vecinătatea mătrăgunei. Pleacă cu mâncare și vin. „După ce descoperă planta, vrăjitoarea începe să descânte, iar tinerii mânanca, beau și-și vorbesc cuvinte de dragoste, strângăndu-se în brațe și sarutându-se. După ce baba a terminat de descântat, tinerii joacă împrejurul plantei, iar baba o sapa cu multâ atențiune, ca să nu-i rupa nici o bucățica din rădăcină“. Astfel se procedează când mătrăguna e culeasă „pentru dragoste“. Daca se sapâ „pentru urii“, adică pentru a aduce nenoroc și boală asupra unei persoane, tinerii in loc sa se dragosteascâ și să se sărute, se ceartă, se scuipă și chiar se bat. (7). (1) Speciei Atropa Belladonna, care crește in România prin pădurile umbroase de la munte, și înflorește în Iunie-Iulie, românii îi dau următoarele numiri: Cireașa-lupului, Doamna codrului (Transilvania, Brașov), Doamnă Mare, Floarea- Codrului (jud. Gorj),Tarba-codrului (Transilvania), împărăteasă, Impărăteasa-buruenilor, etc. Cf. Zaharia Panțu. Plantele cunoscute de poporul român (ed. II, București 1929), p. 171—172. (2) Archiva de Folklor a Academiei Române, ms. 963, f. 28—32, comuna Vad, jud. Maramureș, cules de Grigor Vasile, învățător, informator, Grigore Muntean (40 ani, 1937). (3) T. Papahagi, Craiul și Folklorul Maramureșului (București, 1925), p. XLIV. (4) AFAR, ms. 407, f. 23, comuna Bistrița, jud. Turda; informator: Ion Mucea (60 ani 1932) culegător Iuliu Coroiu, învățător. (5) AFAR, ms. 407, f. 28—29, comuna Bistrița , informatoare, Elena Plic (30 ani. 1932), culegător Iuliu Coroiu. (6) AFAR, ms. 383, f. 9—10, comuna Tritenii-de-sus, jud. Turda, informator A. Petrovan (70 ani. 1932). (7) AFAR, ms. 852, f. 49—50, comuna Tg.Ocna-Vâlcea, jud. Bacău, informatoare Elena Moisă (72 ani. 1936), culegător D. Pâslaru, învățător. MIRCEA ELIADE TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU, 23 DE LA MOARTEA LUI EMIL GÂRLEANU s’ai scurs douăzeci și cinci de ani. Printr’un parastas celebrat la Biserica Albă, un grup de rude, admiratori și prieteni, s’au recules întru aminti rea lui 23. Doamna Marilena Gârleanu, soția scriitorului, a fost înconjurată cu admirația ce se cuvine aceluia care a scris „Nucul lui Cidobac”. Pentru noi, acest scurt popas pe margnea unui mormânt, este un gest care merită să fie reținut, mai ales că el devine întru totul semnificativ, când ne gândim că azi, când bubuie tunul, s’a comemorat un scritor-ostaș, care a avut insă marele dar de a scrie despre durerile celor slabi, oropsiți și nici. Rememorăm intr’o singură clipă opera lui Emil Gârneanu și ne oprim înduioșați în fața „Bătrânilor“, a»,Lumi care nu cuvântă“ și a atâtor alte cărți pline de suflet și gând. Iată dar, că dincolo de mormânt, numele lui Emil Gârieanu trece în timp, cu uuna lui aură, înaintea crucii dela Bellu, gândul nostru se pleacă smerit. DOMNUL ARON COTRUȘ a tipărit în cadrul ,,Lunei Bucureștilor, un interesant poem intitulat „Eminescu“. Poetul Aron Cotruș coplește în viguroase versuri amintirea ace ua care a scris „Luceafărul“, plină de imagini noui și de sugestii, cartea domnului Aron Cotruș, înscrie o contribuție interesantă la „momentul Eminescu“ și în opera autorului lui ,,Horia. După „Maria Doamna“, „Eminescu“ întregește în sens liric galeria marilor umbre ale neamului nostru. Domnul Aron Cotruș merită omagiile noastre, pe care le aducem aici. NU PREA ÎNȚELEGEM cum se pot tipări în reviste literare, pe prima pagină, la loc de cinste, producții versificate de acest fel: „Țin capul între mâini, îmi e [fierbinte. „Razele reci ale lunii, ce clipește [cuminte „Mă potolesc. Sunt negre ale [mării maluri ]Zbuciumate aleargă spre mine [naltele valuri „Ca închegat din valurile spăimoase, „Se ridică Neptun din mare ilu[minat „Nepăsător la vocea valurilor [sgomotase „Le mână de-un tainic dor re[ chemat“. Etc. Oare să fie poesie, proza asta prost versificată, banală și goală ? Suntem mirați că într’o revistă de „critică și informație literară“, cum e „Jurnalul literar“ pot apare asemenea versuri. Dar dacă producția citată e poesie, ne închinăm, așteptând altele de aceeași formă și de acelaș calibru. OCTAV ȘULUȚIU criticul, romancierul și eseistul de la Brașov va apare în toamna care vine cu um roman : ,,Un om caută mântuire“. Suntem curioși de a cunoaște ultima realizare a autorului lui „Ambigen“ și de aceea am ținut de a noastră datorie de a anunța romanul. Octav Șuluțiu mai are în lucru un masiv volum de critici despre poesie și un altul întitulat „Eroi transilvani“. Izolat de cafeneaua Bucureștiului, organic integrat în atmosfera Brașovului, Octav Șuluțiu e unul dintre cei mai fecunzi autori ai tinerei generații. Trudei sale rodnice, admirația noastră vie și totală ! DOMNUL PAUL CONSTANT subtitlul umorist dela Sibiu a dat în vileag, nu de mult, un volum de povești șugubețe, întitulat „Oamenii cu cioc“, în paginile căruia am întâlnit același robust și sănătos umor, pe care-l știam din cărțile d-sale anterioare. Trecând uneori la șarje, domnul Paul Constant isbutește totuși să pună înaintea cetitorului fragmente vii de provincială și mahalagească frescă. De la ,,In litera legii“ și „Mîști pentru muzeu“, condeiul domnul Paul Constant a urcat mereu, isbutind în cartea de față, pagini de antologie. ZILELE VIITOARE va apare o foaie de poesie, ciudat botezată „Prepoem“. Domnul T. Mihăilescu o conduce și ne promite că va aduna în paginile ei o frunte luminoasă a liricii tinere românești. Ne interesează realizarea și de aceea așteptăm curioși. D. TUDOR VIANU distinsul gânditor și scriitor, a tipărit în editura ,„Ramuri“ un volum de portrete și figuri literare, scrise cu o desăvârșită artă, care-i caracterizează toată opera. Ne grăbim să subliniem apariția acestui volum care constituie un frumos popas pe marginea momentului actual. De îndată ce vom avea timp să răsfoim cartea cu luare-aminte, vom scrie mai pe larg. D. IANCU BREZEANU a dat în „Amintiri... Vinurile mele” o carte de rar și mare succes. Vinurile D-sale, pritocite de condeiul lui Gaby Mihailescu, alcătuiesc o... podgorie bogată și plină de un farmec autentic. Atâtea aduceri aminte, sense din lacul vinului și al șprițurilor, comstituție un eveniment de care va trebui să se ție seama. Cartea asta e um vin de zile mari. Bucuroși că putem sublinia un popas, recomandăm cartea! UN VECHIU TOVARAȘ întru vise și pocim, a tipărit o carte de versuri, pentru care mi se pare că inimile noastre au bătut în brașovene ore, cu aceeași rezonanță. Cu toate că de-atunci au trecut ani, noi am păstrat o neștirbită admirație versului său rar, atât la propriu cât și la figurat. Rândurile noastre vor să fie reproș pentru o rece tăcere deloc justificată. Inima e și azi — cu postul, peste orice izolări de grup. Poetul semnează: Mircea Pavelescu, aude ? „FLOAREA REGINEI“ volumul de poeme al lui Teodor Scarlat e o carte de poesie adevărată. Pentru că noi cunoaștem încă de mult pe autorul cărții de față ca pe un foarte viu și prețuit poet, comentariile noastre vor fi aproape inutile, mai ales că d. Const. Fântâneru, criticul revistei noastre s’a pronunțat cu competință asupra cărții. Dar vom pune pe hârtie un poem plin de muzică și miez, care ne-a reținut cu deosebi luarea aminte; el se numește „Nocturnă“: „Printre ierburi reci, „licuricii -anină „boabe de lumină, „stinselor poteci, „împânzește lanul „foc de lună nouă. „Tipul de prin rouă — „Suie ’n spice anul, „Svon mărunt de greier „leagănă fâneața, „până când la treier „vine dimineața“. „VRĂJITOAREA“ cartea de nuvele a tânări nostru amic Theodor Constan a fost pentru noi o surpriză a cută. Bănuind în ceea ce a dat azi Theodor Constantin, scriitorul de mâine, nu se pe să nu-i strângem mâna cu i ție. De la „Stanțe pentru nenfirea altora“, Theodor Constann a parcurs o cale plină de idejicii și victorii. DESPRE „ARDEALUL CARE DUCE“ am însemnat nu de mult ceva gânduri. Astăzi vrem de să menționăm pe un fon prețios cronicar al acelor maneice vremi: Bănuț, care adunat în câteva s volume a trecut nu prea îndepărtat drag. Pentru talentul franc domnului Bănuț, precum pentru hărnicia sa atât de gritoare, fugarele noastre rând vor să fie un omagiu. „Ach Filaruil“ și toate aducerile minte, ne-au dus cu gândul „ trun Heidelberg“ nu prea altădată. „FRONT LITERAR“ se numea o revistă, care aprea la Brașov, înlocuind ac frumoasa și dârză publica care erau „Frize“-le. Râvna : V. Spiridonică, poet și gazet, a dat viață timp de trei ani zile „Frontului“ Nu știm încă, dacă revis și-a încetat definitiv apariț sau dacă o lunga tăcere e num temporară. Dar în orice a cuvintele noastre vor să fie i un panegeric, pentrucă acesta ne-au displăcut întotdeauna, un îndemn sincer spre contnuare. Fiindcă noi cunoaște drumul amar al tuturor pubbicațiilor provinciale, îi dori amicului V. Spiridonică să le lue obstacolul care i s’a pus drum și să meargă mai depa Luminile, întotdeauna au pârait cu jertfe. ștefan baciu sensibilității, normele către care a fost mânat de observație și în reveriile ei abstracte, în mișcările ei impulsive, structuralitatea ei se organizează și se întărește prin rezultatul acestor sforțări desinteresate de orice preocupare practică. Idealul acela grec, apoi, care a fost dragostea abstractă pentru ordinea eternă, a lucrurilor, de altă parte, a determinat și a dus în chip implicit la sufletul de larg și organic panteism care străbate fiece strofă a lui Obedenaru. Un vis care a trăit clipă cu clipă acest ideal antic, care s’a conformat lui, și care se simte străin in lumea actuală, firește că ține să caute legăturile lui de neîntrerupt contact cu un trecut organic ajuns să îi fie familiar și să îl găsească într’un concept totalitar de panteism în cadrul căruia totul poate fi cu putință, dincolo de spațiul și dincolo de timpul concepute de noi. O astfel de poezie poate foarte natural să spună că: „peste trudită mea cenușe va plânge chiar și Proserpina“ și să culce orice sentiment personal în leagănul aurit al oricăror imagini. In ele se simte tot atât de acasă ca și Grecul deopotrivă de la el în Marea Ionică și până în fundul Asiei lui Alexandru Macedon, sau ca romanul lui August din Galia până în Egipt. Prin aceasta însă poezia lui Obedenaru, parnasiană în formă, este și rămâne poezie personală, lăuntrică, a sa în care fiecare lucru constitue un act intim, o sforțare de cunoaștere și de redare de sine prin mijloace care numai aparent sunt mitologice și care rămân în realitate ale lumei interioare în care poetul s’a creiat pe sine, a suferit, s’a bucurat, în sfârșit a trăit. A tipărit un volum de „Sonete“ cu poezii publicate între anii 1886 și 1916, un poem întitulat „Dacia Noastră“ în 1919, și în 1927 două poeme : „Pantheia“ și „Himere“. Toate aceste lucrări tipărite în foarte puține exemplare, atăzi nu se mai găsesc aproape deloc. A colaborat la „Literatori (1890); „Duminica" (1890 „Telegraful român“ (1892 „Liga Literară“ (1893, 189 1895); „Revista Poporului unde a fost câtva timp și drector (1892, 1893, 1894,1895) „Tribuna liberă“ (1896) ,literatură și Artă Română (1901), „Adevărul“ cu o seamă de amintiri literare și artistice asupra epocei din tinerețea sa (1924), „Propilee lterare“ (1926, 1927, 1928) „Universul“ și multă vreme, da foarte intermitent la „Convorbiri Literare“. N. DAVIDESCU Alexandru Obedenaru (Urmare din pag. I) Poezii de 3<. Obedenaru UMBRA DE BITUM Lângă funestele ruine, Sub învrăjbiri și uragan, Tenebrele unui ocean In zori, s’au desuipit de tine. Zdrobit sub ziduri bizantine Cu gândul prins de-un cânt roman, Nu vream, ca doborît titan, Nici moarte, nici al vieței bine, Pe sânul meu tânguitoare, Zărit-ai zilele-mi de-oroare Fără Penați și fără drum. Deșertul, neagră te trimise, Cernind cu umbra-ți de bitum Cele din urmă paradise. SECOLULUI AL XIX Ai răsărit mărinimos • In generoasele-ți torente, Lovind în lupte vehemente Tot despotismul nemilos. Brutal, ridicol, sângeros, Cu hărțueli inconștiente, Cernind superbele momente Te-ai prăvălit fără folos. Lăsând pe țărmuri învrăjbire, Instinctul cinic de răpire, Ai scos plugarul la mezat Născuși o tragică paiață Cu gest teribil, disperat Un demon răpitor de viață. FLORALIA — Secolul al II după Christ — De brute consulare provincii sunt prădate, In crunte revoluții Penații au zburat, Imperiului putred tot sufletul i-am dat, Năvala marcomană Italia străbate. Floralia mai lasă pe Roma voluptate, O, nimfă, smulge-mi gândul prin dansul tău ritmat. Ai glasul de sirenă pe ocean îndoliat, Despici tot ca Pamthea vis, nopți, eternitate, Asvârle după tine vărgatele veștminte, Sculptură scăpăiată dobori și lut și minte, Tu parii&cum Nemesis, Bellona ori Trivia. Ne chiamă la masacru și zeii și destinul, S’au stins pe buze râsuri, pe harpe melodia, Văd corbi pe-a meu cadavru, în ochii-ți ca veninul. FAT FRUMOS ȘI DOROBANȚUL Zarea de safir trimise Făt Frumosul din povești Plaiurilor I’au dat munții, brâu al țării Românești, Patria în multe rânduri l’a făcut viteaz s’apară Vrând a dezrobi tot neamul, închegând întreaga țară. Radu, Mircea, Dragoș, Petru, Vladislav, Mihnea, Ștefan Au zdrobit cu lungul paloș pă’n la ultimul dușman. Zea lui Mihai Viteazu răsărită din Carpați, Dacia nepieritoare, a pornit viteji soldați Către Nistru, către Tisa, către Istru, către mare și spre țărmul macedonie vor întinde largi hotare Cum Traian din Alpi aduse până’n Pontul Euxin. Cu insignele romane întreg sufletul latin. Horia martir așteaptă, țară, rege, luptători Peste rănile de obuze vor sclipi auguste zori. In războiul libertății resfinți și latina cale Fiu al Dunării, lăstarul vechei Romi imperiale. S’a urcat în fortul hunic, cu Valter Mărăcineanu, La Oituz însă rămase de granit — Peneș Curcaniu. Au dus Milcovul, Șiretul undele împurpurate De cohorte numeroase din turanicele sate. Și cu Dacia, pe secoli, Dorobanțe te’nsoțești Doborînd cetatea Plevnei și învingând la Mărășești. AL. OBEDENARU Tax« poștală plătită în unimetrar conform aprobării dir. G-l» P.T. T. Nr. 24464-939