Universul, noiembrie 1886 (Anul 3, nr. 658-685)

1886-11-01 / nr. 658

Universul No. 658.2 — O bandă de șase copii din capitală, autori a o mulțime de pungășii, au fost în­rolați ca copil de trupă în compania I de gen iar cii pedeștri. Cel mai mare din acești copii e de 8 ani. Accident.—O trăsură a călcat zilele trecute pe d. Gh. Antonescu, rănindu-i la cap, la un picior și la o mână. Nebă­gătorul de somn birjar a fost arestat, iar d. Antonescu e la spital. Foc.­Un foc a isbucnit în strada Tei­lor ; a ars o ghețărie a d-lui C. Barbu. ACTE OFICIALE * D. E. Leonida Aslan, licențiat în drept de la facultatea din București, actual mem­bru la tribunalul Putna, a fost permutat în aceiași calitate la tribunalul Râmnicu- Sărat, în locul D lui N. C. Drăgănescu, licențiat în drept de la aceași facultate, care s-a trecut în postul ocupat de D. E. Leonida Aslan. * Sunt numiți și permutați: D. Dimitrie Giuvara, licențiat al facul­­tății juridice din București, actual pre­ședinte al tribunalului Buzeu, în aceiași calitate la tribunalul Ialomița, în locul va­cant; D. Gr. Ștefănescu, licențiat al fa­­cultății juridice din București, actual președinte la tribunalul Prahova, în ace­iași calitate la tribunalul Buzeu, în lo­cul D lui Dimitrie Giuvara, transferat; D. Ștefan Nicolescu, licențiat al facultă­­ței juridice din București, actual preșe­dinte al tribunalului Constanța, în aceiași calitate la tribunalul Prahova, în locul D lui Gr. Ștefănescu, permutat; D. M. Paulinescu, licențiat al facultăței juridice din București, actual membru la tribu­nalului Constanța, președinte al acelui tribunal în locul d-lui Ștefan Nicolescu, permutat; d. C. Moisiu, licențiat al fa­­cultăței din Iași, actual procuror la tri­bunalul Constanța, membru la același tribunal, în locul D-lui M. Paulinescu, înaintat; D. V. Rusescu, licențiat al fa­cultăței juridice din Paris, fost supleant, procuror la tribunalul Constanța, în locul D lui C. Moisiu, înaintat. Ecouri din țară (Corespondența particulară a „ Universului) încercare de omor.—Ni se scrie din Pitești că, în sera zilei de 28 corent, pe la 9 ore, un sergent din dorobanți a tras un foc de revolver, pe strada Brătianu, asupra serviturei domnei Zinca Mogulescu, dar fără să o iim­erésca. Acesta servitore era amanta numitului sergent și părăsin­­du-l, el se hotărîse să o ucidă. Criminalul a fugit, dar e cunoscut. î Je 1 Un duel s’a întâmplat zilele trecute­­ în satul Slobozia între doi ofaceri din regi­­­­mentul de roșiori ce se află acolo. Resulta­­­­tul luptei a fost că unul din adversari, sub­locotenentul B., a fost rănit la mâna drepta; cel-l­alt, sublocotenent A., a scăpat 1 neatins. 1 Corespondentul nostru n’a putut afla cauza acestui duel. CRONICA 1 4 Septembre. 1 Astă­zi, întorcându-m­e de la mătușă­ mea, l am găsit pe mama forte veselă. ’Mi a zis:­­ „Am să ’­I spui ceva care are să te facă să sări în sus de bucurie. u Mé miram ce are să ’mi spuie așa de interesant. Mé­i gândeam că póte tata i-a promis să ne ia­i o loje la teatru sau să ’mi comande o ro­­­­chie nouă sau o pălărie nouă. Am rugat ■ pe mama să ’mi spuie mai repede vestea. Mama însă a dat din cap zicându mi să ] am răbdare. La masă n’a putut să mă­­­­nânce. Eu am mâncat cu mare pofta. Toți ai noștri erau așa de veseli, așa de schim­bați. Tata se uita mereu, la mine pe când mâncam și mama ma înfășură în o pri­­­vire plină de iubire. După masă am stă­ruit de mama ca să ’mi spuie vestea îm­­i bucurătore. Ea m’a luat în brațe și m’a sărutat. Apoi m’a întrebat : — Știi tu, dragă Lili, dr­um să ’ți spui ? — Nu știu ! — Dar o să ’ți pară t auzi ? — Póte ! — Nu póte ! Spune-mi ? — El bine, da ! — O să te măriți­ —— O să me mărit? ...Cu­m — Cu un tîner forte cum — Cum îl chiamă? — Știu numai că ’1 chiam Pronumele nu i-’l știu. — Ce fel de om e ? — E tîner, atâta știu. — Cum, nu ’i-am văzut ? — Eu nu l’ați văzut încă, chipuesc cam ce fel de om trem­e la Dómna Pireanu a fost p’aci și mi a vor­bit despre acest tîner. i — Dómna Pireanu ? ! — Da, d na Pireanu, n’o cunoști? D na­­ Pireanu care stă în Piața Amzii. — Nu’mi aduc aminte... — Cum nu ’ți aduci aminte ? A fost ] d’atâtea ori la noi în casă. — Domna Pireanu... Pireanu... — Ei, în fine laa’o. Așa cum îți spusei, acesta damă ’m- a făcut cunoscut că un tîner frumos, de familie bună, cu tre­­cere avere, plin de viitor, ar voi se se căsătorască cu tine Lili. M’a asigurat că te iubește forte mult... — Dar de unde te cunoște ? — Te a vezut la mai multe serate unde am fost și zice că chiar a dansat cu tine. — Cu mine !.... — Da, Mi s’a lăudat domna Pitea nu așa de mult! Mi-a spus că n’are nici o patimă, nici un cusur. — Ce fel de statură are ? — Vezi, n’am întrebat. Imi pare forte roa­. Mi-a spus numai că e un tînar bine făcut, gentil, amabil, de spirit. O să’l vezi tu. — Când ? — Domna Pireanu mi-a promis ca are se vie cu el p’aici Sâmbătă sera. Vezi, ce mai e până Sâmbătă ? Patru zile. Și Sâmbătă o să am fericirea să’il vezi pe viitorul tău soț, pe Gheorghe. Furăm întrerupte din acesta convorbire prin intrarea în salonul unde ne afirm, a unei cucene bătrâne. 6 Septembre. Ce schimbare ciudată au produs în mine cuvintele mamei. Pare că sunt asta! Nu ’mi fuge tata ziua gândul de la acel tîner. Ce fel de om o fi ? Ce ciudat lucru mi se pare ! Zice că me iubește... Un om necunoscut... Un om nenumărata mulțime de­ameni, necunoscuți... na se zică sunt prin mulțime inimi , dar pentru noi fără ca să știm, sunt­­ care ne privesc pe furiș, sunt piep care suspină într’ascuns ?... fetul tîner! Trebue ca iubirea să’l fi­îrșit cu totul dacă s’a hotărît în fine n-o face cunoscut, ar ce fel de om o fi ? Nalt? Brun? d ? Ce glas o fi având ? Ce ochi ? ână sâmbătă mi se pare o mie de 7 Septembre, răbdarea o să me onoră, voz bine.­ând mi-a vorbit mama despre Gheor­­îu mi a mai întihnit mâncarea. Nóp­­ibia pot să închiz ochii. Me gân­­mer< ü la el. Ct> fel de era o fi? „Tenor cu mare viitor!“ ’mi-a zis mama. De­sigur trebue să fie d’o inteligență rară și neapărat trebue să fie și frumos. Cine e frumos e și inteligent. Asta e lege­a naturei. In pension tote fetele frumose învățau și bine. Dar eu, sunt óre destul de frumosă pentru a ’l place? Nu știu. Dar, mă iu­bește atât de mult! De­sigur că ’I am plăcut. Ah ! timpul! timpul! Trece așa de încet timpul ! Ziua e așa de mare ! Mi s’au părut aste două-trei zile că sunt doar-trei ani și mă crez îmbătrânită cu doar trei ani! Aș­­napte visam că venise, l-am eșit înainte prin grădină. Avea o figură blândă forte frumosa, mustăți mari și ochi albaștri. Avea ceva fermecător în figură, ceva­ ne­înțeles. Mi-a întins mâna de departe și cât a stat de vorbă cu mine și cu mama figura lui a fost mereu zîmbitore. Ne am învoit din două vorbe. Am fixat ziua nuntei și când a plecat din casă nu știu pentru ce ’mi venea să plec după el. M’am deștep­tat îndată. O­­ dacă ar fi așa cum l’am visat! Azi am stat o grămadă în portă și mĕ uitam la toți trecătorii de pe drum. ’Mi închipuiam că printre ei o fi și den­sul. S’au­ uitat mulți la mine, mi au zîmbit mulți forte frumos , dar știu eu care din el o fi fost Gheorghe?! N’am putut să dorm totă noptea. Tre­buie sa fiu grozav de schimbată la față. In fine peste două ore îl vom­ vedea. Peste două ore! Două ore sunt 120 de minute ! Ce aș putea eu să fac ca a­­ceste de minute să treca mai repede ? Să cânt la piano ? Să umblu de colo până colo ? Nici eu nu stiu. Mama e așa de­­­­ emoționată. Tata a plecat de acasă. Nu știu, dacă o să am tot curajul trebuincios. D ! ce momente supreme ! Ce momente supreme! Azi n’am putut să mănânc ab­solut nimic ! Au început deja să mă cu­­prinză niște fiori puternici. Mâinile ’mi sunt reci ca gh­iața. Mama mé strigă. Alerg. Ce deziluziune ! Am vezut în fine pe mult așteptatul tîner. Figură ordinară, corp diform, spirit mărginit, acesta e tî­­nărul pe care d na Pireanu, grozava și deștripta d-na Pirenu, a crezut de cu­viință să ni -l aducă în casă. Era îmbră­cat așa de rea , cu o biată hăinuită strâmtă și cu mânecile scurte. Avea o cravată prăzuire de cel mai rău gust. P­e când vorbea se îneca mereu și sufla în­­tr’un mod urît pe nas. Neapărat că am vorbit despre timp și despre politică. Ces­­tiunea căsătoriei nici nu s’a atins. După vr’o câte­va minute eu am plecat din sa­lon și nici nu m’am mai întors. După ce a plecat d-na Pireanu cu bri­liantul ei de. Gheorghe,­­mama a venit la mine și mi-a zis supăr­ată: „Iți place Lili cum și-a bătut joc de noi d-na Pireanu ? Nu credem­ să ne considere așa de puțin !“ Er­ am­ fost așa de liniștită. Am mâncat cu mare poftă și noptea am dormit dusă. D. leleor. Din jurnalul d-șorei Lili 8 Septembrie. 9 Septembre. 10 Septembre. 259 Mis­unete Domnului doramie PAETEA .A­ TREIA Moștenitórea. XIV O escursie nocturnă — Ne vom opri la timp , și după ce o vom­ lua de nevastă, vom­­ găsi o contra­­otravă care să facă să dispară urmele lăsate de cea d’întâiul. Dar dacă se va întîmpla să nebunesca și ea, doctorul Clip­­son mai are un loc în casa de sănătate. — Și ești sigur că nebunia pe care o cauzeza acesta otravă nu se mai pate vin­deca ? — Forte sigur, Martea urmază cu si­guranță după trei-patru luni. Dacă așa dată Eugenia nu va voi să ’mi fie nevas­tă, peste câte­va luni și ea și mama sa vor fi în mormânt. — O­­ine faci să me cutremur. — Draga mea, cine vrea să ’și ajungă scopul, nu trebue să se sperie de mijloce. Convorbirea se opri aci. Denisa și Fran­­cisc auziră câți­va pași, apoi o ușă închi­­zându-se, înțeleseră că cei doi complici eșiseră din odaie. Fratele și sora tremu­rau de frică. Plecară repede. — Ei bine, zise Denisa, când ajunseră iar la capătul de jos al scărilor, am făcut rău­ că te am îndemnat să mergi înainte? — Nu, răspunse Francisc, căci am des­coperit lucruri îngrozitore... — O mișeii!... — Denisa, îți aduci bine aminte de tote vorbele lor ? — Ași putea să le repet întocmai. — Vom povesti mâine­a lui Maugars tot ce am auzit. — Negreșit. XV Secretul descoperit Doctorul Maugars rămase mut de ui­mire când Denisa îi povesti întâmplarea din noptea trecută. Dacă ar fi ascultat de cea d’intâiu, mișcare de indignare în contra criminalilor, ar fi scris numai­de­cât par­chetului din Versailles. Dar după ce se mai gândi puțin, își zise că grăbindu-se ar putea să facă o greșală. Trebuia să vorbesca intâiu cu Maurillon și să aștepte ca să potă vorbi și Lucian. Era însă în joc viața unei femei, și doctorul nu putea să rămână neactiv. După câte îi spusese Denisa, el știa ce fel era otrava pe care cei doi complici o numiseră apă de Dylan și cunoștea și antidotul acestei otrăvi. Victima putea încă să fie scăpată, dar nu mai era multă vreme de așteptat. Un moment se gândi să intervină prin mijlocirea preotului care avea intrare liberă la d na Fournier ; dar îndată găsi altă idee. Pe ascuns, fără să -l vază nimeni, d. Maugars aprinse felinarul, se coborî în pivniță și intră în luzerană. Se urcă pe scări și ajunse la zidul de îndărătul căruia Francisc și Denisa auziseră convorbirea din noptea trecută. Auzind un pas, el se opri și ascultă. In același moment o voce de femee a­­junse până la el. Anastasia zicea: — El, draga mea, ești gata ? Să mer­gem să luăm ciocolata ; sprijinește-te de brațul meu. Vom merge pe urmă să fa­cem o plimbare în grădină. Se mai auziră câți­va pași, apoi se făcu tăcere. D. Maugars se uită la cesornic. Erau nouă césuri. —­ La nouă cesuri se dejuneza la Tou­­relle ; e bine să știm și asta. După dejun se vor plimba în grădină, nu pote să -mi fie tema că vom­­ fi descoperit. Să exami­­năm puțin locul. Și d. Maugars se puse să inspecteze zidurile. După cât­va timp de pipăire, mâna sa se opri de un nasture de metal. Il apăsă, și de o­dată o placă de metal se lăsă în jos, lăsând deschisă o intrare în o odaie ; era odaia d-nei Lureau. Inima doctorului bătea cu putere. Cum o să închiză la loc placa? D­r numai de cât observă un alt nasture de metal la câți­va centimetri deasupra celui d’întâiîi, îl apăsă, și placa se ridică la loc. Era a­­sigurat acum. Făcu să se cobore placa încă o dată, și intră în odaie. Vezu că ea dă printr’o ușă în alta și acolo obser­vă o altă ușă deschisă. Ar fi voit să știe unde e otrava, ca s’o ia , dar nu putea să știe. Temendu-se să nu fie descoperit, se întorse repede îndărăt și închise la loc placa. După un sfert de ces, d. Mangars era iar în cabinetul seu. Nimeni nu observa­se lipsa lui. Chemă pe Eglantina și ’i spuse că n’o să dejuneze de­cât la un cos după ameză. — De ce, domnule ? întrebă bucătă­­resa mirată. — Pentru că așa ’mi place. Eglantina eși. După un moment, doctorul chemă în cabinetul seu pe Denisa. — Scumpa m­a copilă, îi zise el, m’am gândit mult la lucrările ciudate pe cari mi le-ai spus azi dimineța și m’am hotă­rît să urc și eu scările d’asupra cărora ați auzit conversația da dincolo de zid. Vrei să mă însoțești? (Va urma). Sâmbătă, 1 (12) Noem­bre 1886 ZF’cita, „Universulu 30 Ciocoii Vechi și Nuoi Roman original DE NICOLAE M. FILIMO’N PAN­TEA I De la 1814 până la 1830. XV. Scene de viață socială. Sania mitologică a lui Beizadea C. Caragea, făcută în forma carului lui A­­pollon și cei șase cerbi ce o trägeau ; „Coateșul“ cel de postav alb, blănit cu samur de Moskua ; „hangerul“ cel semă­nat cu brilanturi și „gugiumanul“ de sa­mur cu fundul alb ale acestui frumos principe, precum și rochiile cele neprețu­ite, șalurile și „feregelele“ Domniței Ralu întorsese atât de mult capul junilor boemi și cueene, încât de multe ori vindeau mo­șii de mare preț ca să imiteze luxul și strălucirea acestor principi răsipitori; zeul pare că ar fi fost mai mic, dacă s’ar fi oprit aci, dar viața scanda osă și depra­­vațiunea luând proporțiuni mari, infestată și demoralisată până la un mare grad, societatea întregă. Din tote relele acestea, jocul de cărți fu acela care răspândi mai mult demora­­lisarea ; el sărăcea pe boeri și funcționari, și-i îndemna la răpiri de tot felul. Unul din cei mai mari desfrânați și ră­pitori din acel timpi, era Postelnicul An­­dronache Tuzluc; el fura ca un tâlhar de codru, și cheltuia ca un nebun. Mesele cele mai strălucite, seratele cele mai a­­tragatóre, jocurile de cărți cele mai de­­răpănătore, care fac da să treca dintr’o

Next