Universul, iulie 1890 (Anul 7, nr. 149-174)

1890-07-01 / nr. 149

4 kzmi Til -No. 149 Durcinecăi 1 (131 Iulie 1890 -) APARE IN TOATE ZILELE LA 7 ORE DIMINEAȚA REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București.. — Mlada Brezoianui Mo. 4 ®. — București AKOMAl HUBjl Tifi­i IN CAPITALA II IN JUDEȚE Pentru un an . . Leî 20 || Pentru un mi . . Leî 24 Pentru 6 luni . . „ 10 |1 Pentru 6 luni . . „12 Pentru 3 luni . . „ 6 || Pentru 3 lun­ . . „ 6 24 12 6 ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMELE se primesc numai la administrația parului b­ucu­rești, — Strania Brezoianu No. 4 ©, — București. .. De la 1 lun­ 1890 „UNIVERSUN­“ ziar politic cotidian ilustrat, str. Bre­­zoianu No. 19 (casa propriă) București, deschide un abonament cu următorele premii extraordinare: In Capitală. Pentru 3 luni lei 6 .­­ . .10 _ tin an _ 20 Premii extraordinare la abonați Abonații pentru 3 luni vor primi ca premiu 4 volume, după alegere, din ro­manele apărute în editura Tipografiei „Universul“.— Abonații pentru 6 luni vor primi ca premiu 9 volume și a­­bonații pentru un an vor primi ca pre­miu 20 volume, după alegere, tot din pus-zisele romane. —Trimitem după ce­rere, gratis, lista tuturor romanelor a­­părute în editura noastră. rerwgraga» £&­^rrm&Blan(fTt Mim— 'llt ill Toți abonații, afară de aceste premii, fu­­maî primi gratis și Universul“ ' literar săptămânal pe timpul abonamen­tului, precum și o cărticică de 65 pa­­gine, care cuprinde mersul căilor ferate române, noul tarif în vigoare de la 1 Marte și taxa bagajelor. Abonații pentru 3 luni din județe vor trimite pentru portul cărților 1 leu mai mult, abonații pentru 6 luni lei 2 și abonații pentru un an lei 4 mai mult. N.B. Toate romanele care au o ur­mare nu se pot da separat, dar trebue luat întregul roman, adică cu urmarea lui. Abonații cari doresc a avea o o­­peră complectă adecă mai multe volu­me decât cele ce acordăm ca premii, vor plăti mai mult pentru fiecare vo­lum numai 70 bani. CALENDAR PE: 1890 Ortodox Sâmbătă 30 Iunie.—Conciliul celor 12 A­­postoli Catolic Sâmbătă 12 Iulie.—Guilbert. Surele resare la 4.28 ; apune la 7.42. Efemeride 30 Iunie 1848.—Guvernul provisoriet fuge «din București unde se numește o Câimăcănie. In județe : Pentru 3 luni lei 6 . « „ » « ., un an , 24­ 5 Bani in Capitala.—10 Bani in Județe. PRESA NOASTE­A București 30 Iunie. Gazetele bucureștene, aproape fără excep­­ție, se ocupă de câte­va zile, cu un zel la care mărturisim că nu ne-am fi așteptat, de chestia lipsei de solidaritate între ziariști și a mijloacelor de a remedia acastă tristă stare de lucruri. •S’a insistat mai ales, până acum, asupra părței întâi a chestiei. Lipsa de solidaritate, după părerea admi­să de toate gazetele cari au vorbit până a­­cum de dânsa, se datorește mai ales felului la care, din nefericire, se redactează cele mai multe din gazetele noastre, năravurilor rela ale presei românești. á Cr­­ * ‘ ‘ A Credem că am fost printre cei dintâi cari m mult am semnalat acest roü.­­ De mult și în repetite rîndurî noi am d­eplâns în acest loc spectacolul ce-1 ofereau serei și lumii gazetele noastre zilnice cari nu puteau să trateze o chestie liniștit, fără iijuri, persoanele, fără insulte, de cele mai multe ori nejustificate decât de „furoarea injurativă“ a scriitorului sau­ a celui ce 1­punea să sene. Dar în zadar. Năravul rriî s'a înrădăci­nat tot mai mult și am ajuns să avem ziare, cari de alt­fel își mențineau pretenția d’a fi socotite organe serioase, dar în cari gă­­simî pe un deșert de idei, un potop de înju­rături, și alt nimic, înjurăturile, se înțelege, nu se adresau numai personagiilor politice în afară de ga­zetărie, ci și de la gazetar la gazetar. Nu numai Ion Brătianu era un ramolit, un șarlatan, un idiot, nu numai Dumitru Bră­­tianu era poreclit cum se poreclesc între dânșii băeții de școală roți nărăviți, nu nu­mai generalul Manu era un gogoman și... dar să ne oprim, căci n’am mai sfîrși reprodu­­ducând toate epitetele cari nu se dau de­cât între oamenii de pe cea mai joasă treaptă de cultură, cari nu di­scută cu ar­gumente, de cari sunt incapabili, ci cu în­jurături stupide.—Dar gazetarii se înjurau și între dânșii: unul era an­tidan parșiv, altul un escroc ordinar, altul un bețiv, altul un sodomist, și așa mai departe,—în­cât dacă i ar fi ascultat pe toți și i-ar fi crezut pe cuvânt, ai fi trebuit să crezi că țara româ­nească e o țară de netrebnici și presa ei o mocirlă. Am întrebuințat, în vorbele de m­ai sus, forma trecută, dar fără greș, am putea în­trebuința și forma prezentă. Chiar în ziare de acele, în ale căror articole de fond vedem vorbindu-se cu du­ioșie despre lipsa de solidaritate între ziariști, dacă trecem mai departe întâlnim aceleași glume răutăcioase și stupide, asupra felului de a scrie a unui redactor, sau asupra inițialelor numelor de botez ale altuia, g’așa mai departe. Copilării răutăcioase. Așa fiind, foarte ne temem, noi unii, că nu e încă aproape timpul în care, a doua parte a chestiei, mijloacele de a îndrepta o stare de lucruri recunoscută de toți ca forte tristă, va găsi o soluție. Căci pricinile cari au dat naștere acestei stări de lucruri, de­și sunt­ cunoscute și mărturisite azi de toți, n’au încetat încă de a exista. Totuși, suntem de părere că cu toate în­cercările neisbutite până acum, de a se pu­ne bazele unei solidarități demne între zia­riști, aceste încercări nu trebuesc părăsite. Mai curând, dacă majoritatea ziariștilor va înțelege că trebue să-și schimbe năravurile, mai târziu, dacă va fi să așteptăm de la timp și împrejurări această schimbare, în­cercarea va isbuti. Ea trebue să izbutească odată, pentru că situația de azi a presei noastre este anor­mală și situ­ iți noile anormale, când e bună voință la mijloc, în cele din urmă se îndrep­­tează. Cu prilej, vom reveni asupra acestei chestii. „Sunt un sperjur!“ Tinerii ruși se înrolau în bandele polone, pentru a lupta contra ru­șilor. „Totă lumea era sigură că revoluția va iz­bucni. Chiar și poliția. Neceaieff calculase chiar vremea când va izbucni marea revolu­ție. „Când mă aflam în închisore, urmeză Ti­homiroff, corespundeam prin ciocănituri în perete cu un alt prizonier. Acesta îmi spuse: „Nu ne cunoaștem, dar peste trei ani ne vom cunoaște, căci dacă nu ne va libera jus­tiția, ne va libera revoluția“. In cercurile înalte era multă simpatie pen­tru revoluționari. Când cu procesul celor 150, dându li-se drumul, o mulțime de echi­paje îi așteptau la poartă și-i duseră prin case boierești, unde li­ se deferă ospățuri. „Numai servitorii erau reacționari în vremea aceia. „Mi aduc aminte că, mai mulți ani de-a­­rîndul comitetul executiv al teroriștilor avea un buget lunar de 5000 de ruble. De­sigur că nu studenții, încheie Tihomiroff, puteau se dea revoluției o subvenție de 60.000 ruble pe aur. Prin aceasta, pocăitul revoluționar vrea să spuie că aristocrația dedea bani teroriștilor. Șiretenie pedepsită Tînărul Vladimir K., avea o amantă de care nu știa cum să scape. Se munci mult, dar în sfârșit găsi. Amanta se pomeni într’o zi cu următorul bilet: „Dușinca. Sunt pierdut; poliția m’a arestat și mâne mé expediază în Siberia. Plânge me. Adio. „Vladimir K.“ Fata plânse, căci îl iubea. Intr’o seră, în­­torcându-se de la lucru, se întâlnește pept în piept cu Vladimir. Pricepu. Se făcu foc de mânie. Și sări în gât. Șiretul amant s’a ales cu un oebist stricat, Kaminski. DIN RUSIA Corespondență p lt. a ziarului „ Universul“ Petersburg, 26 Iunie. Visită importantă Aci se dă mare importanță vizitei ce, în August, Vilhelm II va face Țarului, între­vederea va avea un caracter politic bine pronunțat. Ziarele - care după cum știți stau subt cenzură—îi d­ă pe față acest caracter. „Novoie Vremia“ spune că de la această vizită va depinde viitoarea constelație euro­peană. „Viedomosti“ și „Novosti“ spun că vizita de anul acesta a lui Wilhelm va diferi esen­­țialmente de cea din anul trecut, pentru cuvîntul că de astă dată el nu se mai află subt tutela lui Bismarck și prin urmare va fi la curtea din Petersburg interpretul ab­­­solut a­utorizat al politicei sale personale, întrevederea cu Țarul va putea deci avea rezultate mai practice și mai serioase decât cea precedentă. Presa rusă se așteaptă chiar la aplanarea multora din dificultățile actuale, dacă e a­­devărat că Wilhelm se duce la Petersburg cu intenția de a da Rusiei gajuri reale des­pre bunele dispoziții ale Germaniei și des­pre amiciția­tea sinceră. Dacă Wilhelm, de pildă, va da Rusiei a­­sigurarea că nu va tulbura pacea europeană cu necontenite înarmări zice „Novosti“—el va găsi la curtea din Petersburg dispozi­­țiuni foarte favorabile pentru o apropiere. Despre o alianță totuși cu Germania, presa rusă nu vrea sa știe. Politica de mână li­beră pe care a urmat o până acum e prea avantajoasă, pentru ca să dorească a se lega. O înțelegere însă e posibilă, cu condiția ca Austria să fie exclusă din înțelegere și interesele ruse în Orient să fie satisfăcute într’o justă măsură. Nota bulgară Cercurile oficiale rusești nu s’au putut e­­moționa câtuși de puțin de nota bulgară cerînd recunoșterea de către Portă a prințu­lui Ferdinand. Porta nu pate să recunoscă nimic. Numai puterile semnatare ale tratatului din Berlin au drept să recunoscă starea de lucruri din Bulgaria. Guvernul din Sofia nu pare să miște lucru­rile din situațiunea actuală. Din memoriile unui ex-nihilist Fostul terorist Lev Tihomiroff, iertat de Țar prin mijlocirea lui Karcoff, publică me­moriile sale de nihilist sub titlul „începu­tul și sfirșitul“. Sunt lucruri interesante în aceste amin­tiri. Pe la 1860, zice d. Tihomiroff, era un curent cu totul antirus. Colonelul de stat major Soco­­loff, spunea cu mândrie în fața tribunalului: OCNA CEA PUSTIE De când cu ruperea de nori din zilele astea la Ocna în Transilvania, vine în toate zilele din acea parte nou câte ceva. A doua zi chiar după ruperea norilor, ve­nise veste despre niște numeroase cadavre eșite la suprafața apelor din acea Ocnă. Noutățile mai toate însă vin de la „Ocna cea pustie“. Noutate de altmintrerea va fi pentru mulți și cuvântul „Ocna cea pustie“. In nici o carte geografică nu credem să se afle. Nici chiar în ziare, pre cât știm, n’a apărut până acum nicăirea. Ei bine, unde se află? și ce este ea, „Ocna cea pustie“? vor zice mulți. Când pleci cu trenul de la stațiunea căii ferate „Vízakna“ spre Copșa, după ce a ră­­mas o moară de vapor la stânga, trenul se cufundă între două răzoare dintre care vre­o câte­va secunde nu poți vedea decât ce ofer cele două răzore de văzut. Trecând trenul înainte, vederea la stânga se lărgește și că­­lătorului i se prezintă a căldare largă, pe al cărei fund sunt o mulțime de surpături, nu­mite de românii din Ocna groape. In gru­­pele aceste vezi la stânga și un monument modest de peatră. Lângă monument numai decât se poate observa că din pământ rîn­­jește o stâncă sură­ albă de peatră de sare. Stânca aceasta face parte din gura „Ocnei cele pustii.“ Care va să zică: aci este locul cel renu­mit de la care căpătăm știri proaspete în toate zilele de vre­o patru zile încoace. Ocna aceasta este, în forma în care se presentă astă­zi, numai de vre­o 36 ani în­coace. Mai înainte era acoperită și avea ușe, prin care, după cum se spune din bătrâni, era intrarea în mină, unde se tăia și de unde se scotea sarea. Mina aceasta de sare, „Ocna cea pustie“ de mai încoace, la începutul se­colului era încă în activitate și încă în mare activitate. Nu știm, din care cause, transportul de sare de la Ocna pe timpurile acele era forte

Next