Universul, august 1890 (Anul 7, nr. 175-200)

1890-08-01 / nr. 175

Universul No. 175— CRONICA Vijelie După oare­care tăcere, ea ridică capul din­tre mâini și zise: — Așa­dar, e adevărat că te-ai logodit . El deschise gura ca să spue ceva, dar ea îi luă înainte : — Nu te vei apuca acum să tăgăduești ! Atât ar mai trebui ! Știu cu siguranță. — Glume... te-a mințit... — Am­ citit într’un jurnal. N­ aveam. Nu știmi ce Eam­ făcut. Mi se pare că l’am rupt în bucățele, îmi pare reu. Ți l’ași fi vîrît în ochî!... — Ce însemnează tonul acesta ? — A­ te supără. Sunt încă prea blândă. Vestea despre logodnă n’am citit’o numai în jurnal, am aflat’o și din gura unei per­soane. — A vrut să te supere. — A vrut să mă supere ? D ta ai vrut să mă superi, să mă îmbolnăvești, să mă omor­î! Te-ai logodit și în curând veți face și nunta. Ii știam și numele fetei. L’am uitat. E un nume banal: Ionescu, Po­­pescu.. Nu-mi aduc aminte! Și puțin mă privește numele! e o brună ’naltă și slabă, cu ochi verzi. Eu nu sunt nici brună, și n’am nici parale. Trebuia să te vezi la un fel, căpătuit. Vine vârsta matură și te găse­ște așa ! Dar ai uitat c’ai datorii în urmă. A! mă ai pe mine în urmă, care voi­ stri­ga, voi­ striga din toate puterile. Am să mă agăț de hainele tale în ziua nunții și ai să­­înaintezi spre altar tîrându-mă pe mine prin pulberea de pe stradă. E lesne, după ce ai făgăduit, după ce ai jurat iubire vecinică, după ce ai reușit să înșeli, sa’țî schimbi într’o bună dimineață ideile: „Mă însor ! Copila amăgită Cire rămâne în urmă, va găsi ea pe cin­e­va. Va flânge câte­va zile și apoi va uita. Ce nu se uită în lumea asta! Cei șapte ani trăiți împreună se uită în șapte zile ! A­ omul e uitător, și femeea și mai uitătoare! ți’am zis de­sigur. Dar du­e așa ! Eu sunt alt­fel de femei !... — Nu ’nțeleg de loc întăritareai asta... —Eu, asta mă strânge de gât. Nu ’nțelege! Dar ai chiar tonul unui om vinovat. Așa ’mi vorbeai altă dată ? Așa ședeai altă dată pe scaun ? Nu te vezi ? Uită-te în oglindă ! Ești galben și schimbat .Iți tremură mâinile. Iți auz d’aicî bătăile inimei. Bietul om ! Nu ’n­­țelege. Mă miram de ce te schimbase și de cât­va timp. Acum îmi explic. Și dac’ai fi fost cel puțin om franc... Dar ai făcut totul pe furiș, pe tăcute, doțește. Credeai că n’o să se afle ! Credeai că o să sbori cu frumoasa d-tale peste mări și țări, și nu o să vă mai dea nimeni de urmă Și mai mă sărutai pâ­nă mai alaltăieri, cu buzele umede de săru­tările alesei d-tale ! Cum puteai să’mi spui Că mă iubești numai pe mine ? Ah ! cum poa­te sta la un loc iubirea cu minciuna, mie­rea și otrava! Căci m’ai mințit, m’ai mințit, m’ai mințit ! — Ești nedreaptă... — Nedreaptă! Dar ce probe vrei să’ți aduc că ceea ce spui e adevărat ? Nedreaptă ! Cu­vintele nu mai au nici o însemnare la d-ta! Mă acuzi tot pe mine. Nu, nu sunt nedreap­tă, sunt proastă, sunt nebună, sunt ce pof­tești !.. Da, proastă... am ajuns ast­fel... In­să... însă... asta nu va merge mult ! nu va merge mult. S’a sfîrșit cu mine... Și începu să umble repede prin casă, cu fața înflăcărată, cu degetele tremurătoare. Puse mâna pe un vas cu flori și’l trânti cu furie. Un ciob îl lovi destul de tare pe Bal­­mescu. El se ridică după scaun: — Maria­­ Ea’și rupse dintr’o singură smuceală toți nasturii de la capăt, apoi începu să arunce lucrurile dupe mese și dupe polițe și să le calce în picioare. Balmescu se repezi ca s’o oprească. Maria îi înfipse mâna în piept și’l sgudui cu toată puterea ce’i da furia. Ii descheia jacheta și’l zmuci cravata și i­ se depletise părul și’i căzuse pe spate. In luptă îi scoase din bu­zunar un portmoneu de piele. — Aici trebue să fie fotografia ei. Am s’o văz! Am s’o țtă la mine. Am s’o arăt la toată lumea. Am să spui că d ta mi-ai dat’o în semn de dispreț pentru logodnica d tale­ Am să fac un scandal ne mai pomenit, să urle strada, să urle orașul, să urle țara în­treagă ! O voi cunoaște. Dar spune-mi d-ta cine e ! O să mă duc la ea s’o deștept din somn, s’o sperii, să răcnesc la ea. O să-mi tai părul, o să’mi scot genele și sprincenile, o să’mi mânjesc obrajii cu negru și o săi zic : „Uite, uite pe cine a iubit Balmescu atâția ani ! Pe mine, o ciumă, o stafie, o inzmă ! Nu mă crezi ? Am scrisori de la el, am jurăminte gravate pe inele de aur ! Am...“ Are să se îngrozească de mine și de tine. — Mario ! — Mario! Cum poți să mai rostești a­­cest nume ? Aceste litere s’ai­ învechit, s’au tocit. E o muzică veche, hodorogită, supără­toare. Zi alt nume, zi, din greșală măcar. Spune-mi și mie numele ei. Și începu să rupă cu dinții o batistă cu care își ștergea din când în când ochii de lacrămi. Apoi se repezi din nou la Balmescu vîrîndu-i cu iuțeală degetele în alt buzunar, de unde scoase un portret de femee. Balme­scu puse mâna pe un colț al cartonului. Ea se smnuci atât de tare în­cât căzură amân­doi peste un scaun și apoi pe parchet. Aci începu lupta cu furie. In cădere, el reușise a apuca jumătate din fotografie. Ea î 1 mușcă, îi umple pe obraji și pe mâini de salivă. El îi sucește degetele și o sgărie pe brațe. Cor­­sagiul ei e cu totul deschis. Copcile de la corset sunt deschiotorate, iar cămașa de ba­tist fină, neagră și cu puncte galbene, sfâ­șiată până la brâu. Se fac ghem, se rosto­golesc pe scânduri, galbeni, tremurând, su­­flând, gemând : — Vrea și s’o văz, s’o cunosc, să mă duc la ea, să’i spui cine ești ! Trebue s’o văz ! Ajutor! Ajutor ! In momentul acesta se deschise o ușă și servitoarea apăru speriată și cu ochii mari pe prag, crezând că stăpâna ei e în luptă cu vre’un hoț care a venit s’o jefuiască și s’o omoare, se trase înapoi repede și alergă să chieme ajutor. Aparițiunea aceasta fu ca un duși rece pentru cei doi amanți. Se sculară răpede. Ea despletită, scăb­ată, sângerată pe piept, pe obraz, suflând ca și cum ar fi urcat la fugă o sută de trepte, fugi în odaia de alături. El, cu capul gol, ciufulit la păr, cu cravata întoarsă la spate, cu trei nasturi rupți la haină, scăriat la tâmplă și la gât, cu gingii­le sângerate, plin de praf pe la genunchi, coate și spete, eși pe furiș și șchiopătând pe o scară de din­ dos. D. Teleor. 16 întâmplări din țară Răscoala de la penitenciarul Iași Joi seara, la penitenciarul din Iași, s’a fă­cut o mică răscoală î­ntre câți­ va evrei deți­nuți. Cauza este că erau­ duși de timpuriu­ în camerile de culoare. D. procuror Anto­­nescu a anchetat afacerea. In contra rebelilor s’au luat măsuri dis­ciplinare. Fript cu lapte dulce Mercuri 25 Iulie, în orașul Iași despărțirea V-a, un copil al locuitorului Gheorghe Nisi­­paru, în momentul când un ceaun cu lapte dulce ce ferbia,—și copilul vrând să sufle în ceaun pentru ca laptele să nu dea în foc, el a căzut cu fața în ceaun, și resturnându­­se, laptele i-a fript tot corpul, cât și mâi­nile.—Copilul a fost transportat la spital. Luarea insulei flelgolanda (Prin fir telegrafic) Helgolanda, 29 iulie, împăratul Wilhelm a sosit; el a fost pri­mit cu entusiasm; împăratul era pe bordul vasului „Hohen­­zollern“; principele Henric pe bordul vasului „Irene“. Flota de manevră, compusă din 4 fregate cuirasate, 4 corvete cuirasate, 2 a­­viso, 12 torpilori și din corabia de școală Mars, a dat salutul. S’au tras și salve de către cele 9 tunuri ale insulei: împăratul și principele Henric, au­ debarcat la l­s/4 ore; au fost primiți pe chei de către d-l Boetticher, de autorități și de co­mandanții corăbiilor de rezbel; drapelul ger­man a fost arborat în sgomotul tunurilor. 2­ 2000 de persoane au defilat, locuitorii au remis împăratului, o adresă; s’a dat apoi trupelor un banchet, împăratul și principele s-au îmbarcat la 3 1/2 ore și au plecat pe un timp foarte frumos.­­ La banchet fî ce a dat ieri, d-l Boetti­cher a băut în sănătatea reginei Victoria și a regu­m­elor amicale permanente între An­glia și Germania. Guvernatorul d l Barkley și d-l Michels, directorul băilor, au răspuns prin toasturi pentru împăratul Wilhelm. In timpul banchetului s’au afișat mai multe pro­­clamațiuni de ale împăratul­ui și de ale can­celarului. ORIBILĂ CRIMĂ DIN BUZEU O crimă oribilă s’a petrecut în comuna Sărulești, din județul Buzău. Locuitorul Ghiță Stan Savu, întorcându-se acasă de la cârcimă pe la 3 ore ziua, fiind beat, s’a luat la ceartă cu soția sa și voind s’o bată, acesta a fugit împreună cu fata lor cea mai mare, rămând­ acasă o fată mai mică, ca de 12 ani, care este mută, precum și o alta ca de 3 ani. . Nenorocitul, văzînd că nu poate ajunge pe soția sa, s’a întors furios acasă și găsind pe amândouă fetele plângând a luat mai întâi la bătaie pe fata cea mută, căreia ’i a rupt cu dinții o ureche și­­ a sdrobit un pi­cior, apoi a apucat de picioire pe fata cea mai mică și a lovit’o cu capu de pereții ca­sei pînă a omorît’o. Acest fapt neomenos și barbar a fost de­nunțat chiar de fratele său, precum și de soția și fiica sa cea mare. Criminalul tăgăduește faptul și nu arată nici o remușcare pentru comiterea lui. Trix sunt pe zi Călimări cu cerneală pentru călători Să ia mai multe­­ foi de hârtie sugatare albă, pe care o saturați cu anelină negră, și se unesc în ast­fel de mod încât să formeze un dop mic cu totul saturat de această substan­ță colorată, și se lasă să se usuce. Când vo­­ește cine­va a usa de ea, se rupe o bucăți­că, se te­rnă peste ea puțină apă, și aceasta imediat se transformă în cernelă de scris e­­scelentă. Astfel de călimări întrebuințau escur­­sioniștii Nordenskiold, Criva, Vratza Solee și chiar Stanley și Emin Pașa. O nenorocire Elevul Max Titerer, din clasa IV din Li­ceul Național din Iași, fiind la Sculeni pen­tru a se scălda în Prut, s’a înecat. Iată­ împrejurarea nu­u a dat naștere la a­­cest accident fatal. Elevul, în momentul când voia a se scălda fu rugat de un alt băiat care veni acolo cu un cal, să i ție ca­lul. După aceia Titerez intră în apă cu ca­lul, de unde n’a mai eșit. După ce cadavrul a fost scos, s’au văzut 4 răni produse de lovituri de cal pe cor­pul lui. La înmormântarea care a avut loc la Scu­­leni, au fost față mulți din colegii și amicii nenorocitului, cari au depus o coroană pe momentul iubitului lor coleg. Un om atacat de vulturi o aventură de care o să’și aducă aminte în toată viața lui, a avut’o deunăzi un vâ­nător elvețian. El observase pe o stâncă în apropiere de satul Spiez un cuib de vulturi și’șî propu­se să pui mâna pe puii acestor pasări. Cuibul se afla însă pe un loc al stăncei la care nu puteai ajunge, decât lăsându-te jos până la dînsul cu o frînghie. Aceasta nu împedică însă pe curagiosul vînător. El luă cu el doi tovarăși și porniră spre cuibul vul­turilor. Ajunși pe vârful stâncei, vînătorul își tre­cu o frânghie tare în jurul corpului, luă în mână o sabie, fiind­că știa că vulturii nu vor lăsa să li să răpească puii și fu lăsat jos de tovarășii săi. Vulturii nu se guseau în cuib, așa că vî­­­nătorul putu fără greutate să ia puii și să dea tovarășilor săi semnalul de a’l trage sus. Abia ajunsese însă la mijlocul drumului, când se văzu atacat de doi vulturi enormi cari se repeziau mereu la el voind să’i scotă ochii. El dădea cu sabia’în jurul său, dar pa­sările nu se speriară și’l atacau mereu. To­varășii săi vedea de sus lupta aceasta, dar nu puteau să’i vie în ajutor, căci cu toate că aveau puști nu puteau să tragă de frică de a nu’l nimeri pe vînător. Pe când el se apăra de atacul unuia din vulturi, cel l’alt se repezi pe dindărăt și’i trase cu ciocul o lovitură teribilă în cap. Din fericire, vînătorul lovi cu sabia pasă­rea furioasă peste cap și o omorî. Cel­l’alt vultur se depărtă atunci și el. Dar primej­dia nu era încă trecută. In cursul luptei vî­nătorul lovise din greșală cu sabia în frân­ghie și o tăiase pe jumătate. Dintr’un mo­ment într’altul el se temea să nu se rupă frânghia slăbită. Sub dînsul căsca o prăpas­tie grozavă. Din fericire frânghia ținu și vî­nătorul ajunse în sfârșit sus la tovarășii săi. Aci leșină de emoțiune. Rana lui de la cap nu e grivă, totuși el se jură să nu mai încerce de a vâna cuiburi de vulturi. INTAMPLAEI din CAPITALA Poliță găsită S’a depus la compania batal. serg. de oraș, o poliță în valoare de 407 lei, bani 10, găsită în grădina Sf. Gheorghe Nou, de ser­gentul cu No. 46. Hot S’a condus secții 9 Frideric Tadler, servi­tor la d. Dumitrescu, din Calea Victorii No. 110, că a furat 10 lei de la stăpânii-șeii, înscrisuri găsite S’a depus la cancelaria batal. serg. de oraș două înscrisuri legalizate de primăria comunei Colentina, găsite pe Calea Moșilor de sergentul cu No. 912. A.11 tich­itate Un proprietar, făcând săpături pe locul său din strada Carol I, în Constanța, pentru a pune temeliile de case ce voia să construescă, a dat peste un zid mare, care după tote pro­babilitățile trebue să fie un zid de cetate, care -și ia începutul de la malul mărei despre nord de oraș și merge până la cheiul geno­­vez. Lângă acest zid, s’au găsit câte­va pietre de marmură ornate, cari trebue să fi fost baie de colane unde­va.­­ O statue de femee, de marmoră, de la care lipsește capul și picio­rele până la gle­­sne. O piatră pe care era sculptat în minia­tură un soldat roman în relief; soldatul are aparența de băiat, care cu mâna dreaptă ține o spadă și în stânga are o pavază. O altă piatră cu un copil cu aripi, în re­lief, rezemat de o ancoră. O piatră mare înaltă care trebue să fi fost un monument ridicat, pe care este urmatorea inscripțiune în grecește: Gaios he dioghenis ia mitri glykytati syn­­zisasi inion to pairi diogheni rti 34 amem­­ptos Ice Eysevos mnimis eneken. Dramă polițienească Zilele trecute a ars aproape cu desăvâr­șire satul Gallocz din Ungaria. Bănuiala că­zu asupra cârciumarului Micinco, care se su­părase pe proprietar, pentru că nu’i mai a­­rendase cârciuma. Se găsiră câți­va țărani, cari depuseră că au vâzut pe Micinco dând foc. In urma acestora, parchetul trimese un mandat de aducere prin două gendarmi. Când gendarmii se prezintară în curtea cârciumei, Micinco, de la o fereastră, trase trei focuri de revolver asupra lor, atingându-i puțin. Unul din gendarmi trase și iei. Când intrară în casă, Micinca zăcea mort. Glonțul îl ni­merise în frunte. Miercuri, 1 (13 Îngust) 180m­. Numai decât rudele mortului înconjurară pe jandarmi, vrînd să-i omoare. Jandarmii n’au putut ieși din sat decât cu armele întinse asupra furioșilor țărani. HAZ Un profesor avea obiceiu să bată tot­dea­­una pe un băiat, când îl întreba ceva și nu vrea să spue că e vinovatul. De la o vreme băiatul ca să scape de bătae, de multe ori mărturisi și lucruri pe care nu le făcuse. La un examen profesorul­­ întreabă : — Cine a făcut lumea? Școlarul tăcu. — Spune, mișelule, continuă profesorul, cine a făcut? Atunci băiatul, socotind că este vorba de vre’o vină, răspinse tremurând : — Nu mă mai bate, d-le profesor, eu am fâcut’o, dar îți jur pe ce am mai scump că nu voi­ mai face-o nici­odată. „HOHENZOLLERN“ JEFUIT Din timpul vizitei împăratului Wilhelm la Ostende, se povestește azi un episod in­teresant. Imediat după debarcarea împăratului, pu­blicul căpătă voe să viziteze corabia „Ho­­henzollern“ în care sosise înaltul musafir. Publicul intră în corabie, dar ca să nu plece cu mâinile goale, fie­care își luă câte un su­venir : țigări, statuete de pe masă, chibri­­telnițe, cești, călimări, condee, chiar scui­­pătoarea, totul fu luat de bunii belgiani. In zelul lor, visitatorii de pe corabie ar fi luat și mobilele dacă le-ar fi putut băga în bu­zunar. Când împăratul Wilhelm află despre aceasta, el ceru rîzând de la regele Belgiei, câte­va țigări, de­oare­ce țigările sale,— ob­servă împăratul în glumă, — au fost con­fiscate de belgiani, ca „țigări de contrabandă.“ Știri prin poștă In Silesia apusană au fost furtuni teri­bile în noaptea de 27 spre 28 curent. Apele s’au revărsat pricinuind pagube colosale. Au pierit și oameni.* * * In biuroul telegrafic al gărei de la Grus­­sbach (Moravia), a căzut trăsnetul alaltăieri tocmai în momentul când un tren intra în gară. Pasagerii au tras o spaimă zdravănă, dar au scăpat cu atâta.* * * Guvernul austro-ungar a comandat un nou monitor de război pe Dunăre. * * * Ziarul englez „Times“ publică următorea știre de senzație din Petersburg: „Aprope de Tim­es, un ștransport de 180 deportați în Siberia se opri de odată din mers și ceru trăsuri. Cererea fu respinsă. Atunci arestanții atacară escorta, compusă din 53 de soldați. Aceștia se apărară cu baioneta. După ce zece arestanți căzură, convoiul își urmă drumul. * * * Cu prilejul jubileului de 40 ani de epis­copat al episcopului croat Strossmayer, slavii din Austro-Ungaria pregătesc mari serbări. « * * La autopsia făcută cadavrului unui lucră­tor, la Cluj, s’au găsit toate organele in­terne așezate pe dos, adică cele din drepta în stînga și cele din stânga în dreapta. Lucrătorul murise de tifos. * * * Am anunțat că prințul moștenitor de Ra­­tibor fusese greu­ rănit la o vînătoare. Ni să scrie că vindecarea face acum mari progrese. * * * La esecutarea cu electricitate a lui Kem­­ler, care întăi a suferit operația, doi martori au căzut leșinați, cuprinși fiind de groază. * * Generalul francez lung, fost șef de cabinet la ministerul de război, a tipărit un volum înstitulat “Strategie, Tactică și Politică“, în care se ocupă de relațiile Franciei cu Italia înainte de 1870. Cauza pentru care nu s’a OCHII DRACULUI ROMAN IDE MUL­TE SENZAȚIE D-na Moutier, care o vedea tristă, gândi­toare, preocupată, începu să’i vorbească de oraș, voind cu ori­ce preț s’o facă să rîză. Tînăra asculta ceea ce spunea moșieresa, îi plăcea s-o asculte și se silea să fie ve­selă. Distracțiunea îi aduse puțină veselie, se simți ușurată și aproape liniștită, se apucă de lucru. Sosia sfîrșitul zilei și cesul prânzului. Seara tótá lumea mânca în sala cea mare, la aceeași masă. Așezată la stânga moșierului, tînăra fată se afla în fața lui Francisc. Dar nu se uita la el și ținea ochii mereu în jos. Simțea însă, după greutatea ce avea pe piept, că el o privia. De ordinar, avea o poftă de mâncare ex­celentă, pofta vîrstei ei, dar acum d’abia putu să mănânce ceva. In zadar moșierul, om foarte vesel, o în­­curagia, o ațîța să mănânce și să bea, ea nu putea. Cât ținu masa, frumosul Francisc nu zise nimic. Așa ’i era obiceiul, și nu atrase băgarea de seamă a nimănui. Nu se băgă de samă nici privirele lui cari erau ațintite pe croitoreasă ca și cum ar fi vrut s-o mănânce. Tânăra fată se ridică să plece. — Bună seară ,d-nă și d soarelor, bună seara d-lor, zise ea uitându-se numai la d-na Moutier. — Pe mâine, Felicio, zise moșiereasa. — Da, pe măine, d nă. Frumosul Francisc se ridicase în picioare, ca și cum ar fi vrut să vorbească. Dar nu zise nimic. — D-nă Felicio vrei să te petreacă cine­va ? îi zise moșierul. — Oh ! nu ! Mulțumesc, răspunse ea, n’am mult drum de făcut. — Ș’apoi e încă ziuă și drumurile nós­­tre, slavă Domnului! sunt foarte sigure. — Nu sunt fricoasă, d-le Moutier. Moșierul replică rîzând: — Unei fete plăcute ca d-ta, d-ră Felicia, nu poate să­­ fie frică de­cât de un lucru, a­­cela d’a nu se întâlni pe drum cu vr’un ga­lant prea îndrăzneț. Aceste cuvinte puteau să fie luate ca o prevestire, dar în gura moșierului nu erau de­cât o măguleală adresată croitoresei, și cu toate astea ele rămâară la urechile ti­nerei fete ca o amenințare. — Bună seara, bună seara, mai zise ea. Și plecă. Nu era fricosă, dar când se afla afară din curte pe drumul spre Manerville, începu să alerge ca și cum o înghimpa frica. Nu se uita nici la dreapta, nici la stânga și cu atât mai puțin înapoi, alerga fiind mijlocul drumului, grăbindu-se să ajungă mai iute acasă. Credea că aude pași în urma ei și își în­chipuia că logofătul moșiei o urmăria, că o ajunsese. Când intră în casă, era numai o apă și a­­bia respira. — Ți-e cald, ești ostenită? o întrebă ma­ma ei. — Da, am venit repede, răspunse ea. — D-na Moutier e mulțumită? — Părea satisfăcută de lucrul meu. — S’au purtat bine cu tine ? — Nu se pare mai bine. — Bine, atunci, Lacotte se culcase și dormea, Felicia aprinse o lampă, sărută pe mamă sa, îi pofti napte bună și se retrase în odaia ei. — Dumne! dar ce am ? își zicea ea; cu tóte astea nu mi a zis nimic; privirea lui... oh ! privirea lui ! Avea de sfîrșit o rochie, pentru o fată din­tr’un sat vecin, care trebuia să fie gata a doua zi. Se apucă se lucreze și lucră două ceasuri. Era trecut de miezul nopții când se cul­că. Credea că o să adormă îndată. Dormi așa de bine la șapte­spre­zece ani ! Dar era agitată, somnul nu venia... I se părea ca sângele îl fierbea în vine și se înfiora mereu. Se întorcea și răsucea în pat și nu-și pu­tea găsi nici de­cum un loc bun. Era tot așa de neliniștită, îi era tot așa de frică. Dar pentru ce această tulburare în toată ființa sa ? In zadar își repeta: — Sunt nebună, sunt nebuna ! Nu se liniștea și nu putea bă’și dea sea­mă de ceea ce simțea. Logofătul moșiei o adusese în starea asta dureroasă. Credea mereu că’l vede în fața ei, învă­­luind’o cu privirea’­ înflăcărată. Pierdută, închidea ochii, dar el era mereu acolo, cu ochii lui limpezi, strălucitori, țin­tiți pe ea. Era o alucinațiune de nesuferit, care de­venea o suferință. In sfîrșit, tocmai când se lumina de ziuă, adormi. Oboseala și trebuința de odihnă îi biruise agitațiunea. Dar somnul săü fu neliniștit, mereu tul­burat de vedenii. Auzise țipete bizare care’i sfășiau­ urechile, fantome idioase ai căror ochi enormi arun­­cau flăcări roșii, treceau neîncetat pe dina­intea ei, cătând s’o smulgă din patul ei.­­ Ea se zbătea, se lupta în contra lor, dar n’avea putere ca să le respingă. Era adâncită în somnul acesta greu când mamă-sa deschise ușa și zise: (Va urma).

Next