Universul, octombrie 1890 (Anul 7, nr. 227-252)

1890-10-02 / nr. 227

Universul No. 227 Viață lungă In comuna Piscurile, județul Gorj, a în­cetat din viață locuitorul Stanciu Uța Vădu­­va, în etate de 101 ani, care până în ulti­mele zile ale vieței sale s’a ocupat cu mun­ca câmpului. Morte misteriosă Locuitorul Dumitrache Pascu, din comuna Valea-Rea, județul Tecuciu, ducându-se la cules de păpușoi și cu soția sa anume Ma­ria, luând în ajutorul muncei și pe femeea Zoița Ion Dascălu. Lupu, văduvă, și cu un fiu al acestea numit Tanase, dupe ce a cu­­les păpușoiii până aprópe spre sără, densul, împreuna cu femeea Zoița Ion Dascălu Lu­pu s’au dus cu carul cu păpușoii­ acasă, ră­mânând numai soția sa cu băiatul Tănase spre a mai culege păpușoi­i. In urmă o va­că a băiatului Tanase ce era dată la pășiune în apropiere, rupând priponii a plecat spre casă, așa că băiatul a fost nevoit a se lua după vacă, rămânând la culesul păpușoiului numai soția­­­lui Pascu. Dupe puțin timp, pe când înserase, numitul Pascu, văzând că soția sa nu mai vine, s’a dus cu Niculae Neagu Mincu să o caute, și dupe mai mul­te cercetări făcute au­ găsit’o mortă în ogo­rul cu păpușoii­ a lui Constantin Pratiman, departe cu 100 de metri de locul unde mun­cise. Din cercetările făcute în localitate ,se pre­­s­upune că numita femee ar fi murit din ca­­uză că suferia de mai mult timp de o bălă cronică. Cașul i’a comunicat parchetului. U­n pom miraculos la Roman Locuitorul Ioan Bulum din dispărțirea a III din orașul Roman are în grădina sa un măr de 30 ani; acest măr după ce a înflo­rit a doua oră, astă­zi are fructe de mări­mea unui ou de hulub. Toți mahalagiii consideră aceasta ca ceva miraculos. Curier judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Urm­ările unei zile la Moși Era în vremea Moșilor. După ce chefuiră frumos în grădina Heliadi, bând vin alb cu óla, Petrache Georgescu și Dumitriu fură luați de poliție și duși la dubă. Cei doi prieteni făcuseră scandal și fuseseră puși la răcoare, ca să-și clocească vinul. După­ o jumătate de oră, Gr. Cernătescu, Manole Petrescu și Petre Crețoiu, prieteni de veselie ai celor doi prizonieri, veniră să cea­ră liberarea lor. Erau de altfel și ei în viile Domnului; se vedea că nu băuseră apă în ziua aceea. Sergentul care păzia arestul, forte amabil, spuse că cheile erau pe masă, dar că comi­sarul nu era acolo. Cei trei oameni n’aveau nevoie de comisar ; cheile le trebuiau. Se repeziră în birou, luară cheile, ca să dea drumul prietenilor închiși. Sergentul în­țelese că a fost prea din cale afară comple­­­ment și se încercă să reziste. Dar „musafirii“ aveau la ei cheile și erau trei. Ei deschiseră închisoarea, intrară înăun­tru, deșteptară pe prieteni sfătuindu-i să fugă. Cei doi cnefici dormiau tun. Până să o deș­tepte, să i rădice în picioare, să fie puși în echilibru, trecea vremea, mai ales că nici „salvatorii“ nu erau în echilibru... Pe când erau ocupați cu greaua operație, comisarul, d. Niculescu, sosi. Auzind zgo­mot în arest, aleargă și fu în fața spectaco­lului descris. Din fericire, cheile rămăseseră în broasca ușei. D. Niculescu încetișor o în­­cuiă și,în loc de două paseri, colivia con­ținea cinci. Se dresă, pe lângă aceste, un proces ver­bal frumușel și cei cinci prieteni fură tri­miși la tribunalul corecțional. Președintele întrebă pe Petrache George­scu, unul dintre acuzați. — Erai la închisoare, îi zise, când trei prieteni ai d-tale au­ venit să te libereze. E­­ram de conivență sau nu? — Nu, răspunde prevenitul. Eram atât de puțin în conivență încât, când m’au 7m deșteptat, m’am înfuriat, dormeam atât de bine ! Și când mi s’a zis: „Hai, fugiți !“ am răspuns : „Nu, e bine aici, lăsați-mă să dorm !“ — Adevărat ? — Da. Și când voiră să mă silească ca să fug, am rezistat. O luptă s’a iscat între cei doi prieteni și între mine. — Da, între d-ta și prietenii cu gardistul, pe care l’ați bătut. — Nu, zău ! — Și eu te asigur că da. De alt­fel o să auzi ce spune el. Sergentul Ion Gherasi e chemat. — Ce știi ? îl întreabă președintele. — Eram de pază, când acești trei omeni au venit ca să scape pe ăștia doi (arată cu degetul pe prevenții). I-am sfătuit eu­ să aș­tepte pe domnul comisar, care trebuia să vie, dar, fără să vrea să știe, au luat cheile și au deschis, fără însă să mă atingă. Mi se pare că nu sunt vinovați. — Părerea d tale întru aceasta e de prisos. Nu ești chemat să aperi pe acuzați, dar ca să spui adevărul despre cele petrecute. Spune adevărat, te-ați lovit sau nu ? — Da și nu­ respunde ciudatul sergent. Auditoriul ride. Președintele, cu asprime. — Cum, nu te-ați bătut? — Nu mi-au dat de­cât două palme. — Atunci cum zici că nu te-aui bătut ? Rușine ! Pleacă. Alt sergent depune, zicând că cei trei nă­vălitori descuiaseră ușa temniței cu puterea. Tribunalul osândește pe cei patru preveniți la cinci zile inchisore și achită pe al cinci­lea, Petre Crețoiu, care n’avuse rol activ în afacere. Marele manevre române Joi, 27 curent, la orele 9 dimineața, M. S. Regele cu A. S. R. Principele Ferdinand, însoțiți de d. general Vlădescu, ministru de rezbel; de d. general de divizie Cernat, co­mandantul corpului II de armată ; de d. ge­neral Fălcoianu, șeful marelui stat-major; de d-nii ofițeri străini atașați militari, și de Casa militară regală, a pornit în trăsură de la cuartierul regal, precedat de d. Vera, pre­fectul județului, ducându-se la satul Bănă­­năi, pe marginea dreaptă a Argeșului, pe platoul de d-asupra podului drumului de fer, unde încălică și dete ordin d-lui general An­­ghelescu, directorul manevrelor, pentru înce­perea mișcărilor concepute în următoarea i­­dee : O divisie de Est sub comanda d-lui ge­neral Budișteanu, venind de la Buciumeni în marș forțat pentru a pune mâna pe po­­­ziția Pitești, o află deja ocupată de divisia de Vest, comandată de d. general Cruțescu. Divisia de Est e silită a­ trece Argeșul spre a forța pe inamic a părăsi acest punct strategic. In acest scop divisia de cavalerie inde­pendentă cu 2 baterii de artilerie călăreață primește ordin de a trece Argeșul la Găești spre a înlesni trecerea divisiei de Est pe un pod de vase întins în acest scop. Cavaleria, neutralizând apărarea, dă timp de a executa această operație și, la orele 11, divizia Budișteanu se afla pe marginea dreaptă a Argeșului, pe linia Bănănii Bradu, și înaintează la atacul acestei poziții silind pe apărător a se retrage pe la Gemenea- Mare și Prundu. Prin această mișcare se termină mane­vrele acestei zile, pe la orele 2 după amiazi, când Regele ordonă încetarea. Cu tot timpul defavorabil, ziua fiind plo­ioasă și friguroasă, totuși atitudinea trupe­lor a fost voioasă și bărbătească. M. S. inspectă apoi posițiile manevrei de a doua zi și se reîntoarse călare, urmat de stat majorul său, la orele 2­­2, la c­artie­rul regal din Pitești. La orele 4, Regele cu Principele moște­nitor însoțiți de d. prefect al județului, de d. primar al orașului, și de adjutantul de serviciu, unde a fost întâmpinat de d. Tri­­fonescu, directorul gimnasiului, și de tot corpul profesoral, în mijlocu cântărilor ele­vilor. D. director ură Majestățea Sale bună­ sosi­­re, și, cu câte­va cuvinte bine simțite, ’1 — 2 - mulțumi de interesul ce poartă instrucțiune­ publice. In urmă, Regele trecu prin toate clasele, punând elevilor cestiuni asupra materiilor ce li se preda, și, mulțumind d lor profesori de modul cum își instruesc școlari. De aci, M. S. merse la penitenciarul ora­șului, unde a fost întâmpinat de d. procu­ror Guși și de d. judecător de instrucție Zotu; examină cu de amănuntul coșurile de­ținuților, și primi mai multe petiții de gra­­d­are. La orele 7 se reîntoarse iarăși la c­artie­rul regal. La orele 6 și seara a avut loc un prânz la care au luat parte d. general Plorescu, fost președinte de consiliu; d. general Vlă­­descu, ministru de resbel ; d-nii generali Cernat, Budișteanu, Fălcoianu, Cruțescu, toți d­oii ofițeri străini atașați militari ; d. prefect Vera; d. primar Nanoescu ; d. Di­­mancea, fost vice­președinte al Camerei ; d. Zotu, judecător de instrucție; d. Guși, pro­­­curor ; d. Duca, directorul căilor ferate; d. Homoriceanu, ajut­or de primar­, d. Hernea, d. Drugescu, profesor; Protoereul Bădescu și alte persoane de distincțiune, în număr to­tal de 40 persoane. La orele 9, Majestatea Sa se retrase în apartamentele Sale, unde lucră cu d. gene­ral G. Anghelescu, directorul manevrelor, și cu oficierii de stat-major planul manevrelor de a doua zi. ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA Câte ceasuri sunt ? O fi sau n’o fi așa, nu știu. Ceea ce știu, ceea ce știe e că Bindirică vrea să facă un cadou la cine­va. Ce cadou să’I facă ? S’a gândit omul multă vreme până să aleagă. Dar ghiciți ce ? Ceva frumos, forte frumos ! Iacă o pereche de cercei de aur! Dar s’a gândit că ’i trebue și dumnealui ceva tot frumos, tot de aur, ca să se fur­landisească în lume. Și-a găsit și Bindirică ce’i trebuia. A gă­sit un ceasornic de aur. Amândouă aceste obiecte prețioase, cin­stitul Bindirică le-a cumpărat, fără bani, de la Marița spălătoreasă din strada Măgureanu No. 27. Aceasta însă, întâlnindu’l pe stradă, și întrebându’l câte ceasuri sunt, își recunoscu obiectul, și apucându’l de scurt, de unde ’l are. Bindirică o încurcă rău de tot, așa de rău că sticleții puseră mâna pe el și’l du­seră la braț la Poliție unde se află ș’acum cu cerceii la ureche. Câte ceasuri sunt, nea Bindirică ? Pupat pe negândite ? Să știe vorba rumânească ! Te pupă drept ’n bot Și ’țî i» din punga tot. Marin Pandele a pus’o în practică și a pupat pe nea Stancu Ion Plășoiu luându’i din brâu punga cu 12 tei și 50 de bani cu tot. Lui nea Stancu nu ’i plac însă pupăturile și mai ales scamatoriile. De aceea s’a dus secția 30 să se sature de pupat. Pungă fără căpătâi. Cam greu se pierd pungile, dar tot se pierd. Așa bunioară e punga cu parale găsită fără căpătâi pe strada Doamnei în ziua de 28 curent. Dacă m’ar lăsa, cel care a pierdut’o s’o iau eu, m’aș­ duce la Poliție și ași lua-o, căci trebuie să fie mulți bani în ea. Ura­ sfat pe zi Mulți se plâng de insomnie și întrebuin­țează medicamente narcotice. Cel mai bun mijloc în contra boalei e o plimbare îndelungată înainte de culcare, până când simți oboseală. Somnul va fi liniștit și reconstituit. x­cte oficiale . Sunt numiți în serviciul caselor de cre­dit agricol : D. Const. Farcaș, controlor pe lângă casa din județul Prahova ; d. N. Mateescu, co­pist clasa II, la casa din județul Tuto­va; d. Gr. Untărescu, fost țiitor de registre în serviciul caselor de credit agricol, este numit controlor fiscal clasa III, în locul d­lui P. Tetoianu; d. Gh. Lazarin, este numit veri­ficator clasa I în serviciul casierielor gene­rale de județe; d. Gh. Livezanu, este nu­mit verificator clasa II și d. G. Dobrescu, copist în serviciul casierielor generale de județe. Audiență pentru un capac de sobă La Gumbinnen s’a publicat de curând o ordonanță, prin care locuitorii sunt obligați de a aduce în termen de 24 de ore capacele de sobă din casele lor. Această măsură s’a luat pentru a preveni numerosele cazuri de asfixie ce se întâmplă iarna prin astuparea sobelor. O femee din Gumbinnen nu vrea însă cu nici un preț să se supuie acestei ordonanțe, zicând că nimeni nu are dreptul de a o împedica de a face în casa ei ce vrea. Ea a reclamat mai intáiu la poliție, apoi la minister, dar protestările ei nu au fost lu­ate în seamă. Acum femeea se află pe drum la Berlin. Ea vrea să ceară o audiență împăratului Wilhelm și să capete înalta lui protecție în acestă afacere importantă. Gloanțe pentru adoratori Prea din cale afară virtuoasă de o tînără fată de 17 ani, care stă astăzi în inchisorea preventivă din Nieder Olm, lângă Mainz. Doi băeți, de aceeași vârstă cu densa, se îndrăgo­stiseră după tânăra fată și-i faceau curte. Intr’o seară, cei doi amorezați se duseră la locuința fetei și se uitară pe fereastră la adorata lor care se desbrăca să se culce. Fata, zărindu-i, le strigă să se depărteze de acolo, dar tinerii nu se supuseră. Atunci casta fecioară apucă un revolver ce atârna de perete și trase pe rând cinci gloanțe asupra adoratorilor ei. Unul din breți căzu jos, scoțând un țipăt de durere. Un glonț îi sfărîmase brațul drept și un al doilea glonț îi găurise bărbia. Cel­l­alt amorezat fugi și avu norocul să scape neatins, cu tote că glo­nțele ce fata trimetea după densul îi trecură șuerând pe lângă ureche. O SOȚIE UCIGAȘE Micul oraș Plotek­ din Rusia a fost deu­­nă­zi teatrul unei crime revoltătoare. Fermierul Anton Vaicius, un flăcăut bă­trân de cinci­zeci de ani se hotărî și el la bătrânețe să puie jugul căsătoriei și luă de nevastă pe fata unui contrabandist din loca­litate. Fata care avea un ibovnic nu prea părea dispusă la început de a lua pe Vaicius, dar îndemnată de părinți, cari î i puneau în ve­dere că Vaicius e bătrân și că va muri în curând lăsându-i o avere colosală, ea con­simți. Vaicius nu grăbea însă de loc să plece pe lumea cea­l­ altă. El trăi fericit cu tânâra sa nevastă și din zi în zi se făcea mai să­nătos și mai voinic. Zilele trecute, Varcius întorcându se de la câmp flămând și obosit, nevasta sa puse masa și -i dădu o mâncare de arpăcaș. Varcius ceru sa-i mai dea puțin unt și femeea se duse la o băcănie apropiată. Când se întoarse ea găsi pe bărbatul ei tăvălin­­du-se pe jos și strigându-i să alerge iute după un medic. Ea ’i puse pe pat, îl acoperi cu o pla­­puma și zise că se duce să aducă un medic. Dar trecură câte­va ceasuri și femeea nu se mai întoarse. Pe timpul acesta câți­va ve­cini atrași de strigătele de durere ale lui Vaicius intrară în casa fermierului și’i ga- Marți 2 (14) Octamtee 1890 șiră în spasmele agoniei. O bănuială chinuia pe muribundul fermier. Cu o voce stinsă el zise vecinilor strânși în jurul său să dea pisicei din mâncarea ce era pe masă. Pisica mirosi la mâncare și plecă fără a o atinge. Farfuria de mâncare fa presintată câine­lui din curte care imediat ce mâncă începu să se clatine și să urle de durere. —„Sunt otrăvit,„ strigă muribundul.­­” „Anna m’a otrăvit. Dați o pe mâna poli­ției. Cu aceste vorbe nenorocitul expiră. Când femeea se întorse acasă, ea fu pri­mită de câți­va geandarmi și dusă la închi­­sore, unde’și mărturisi crima. Execuțiile la Annam Iată în ce mod sunt executați astăzi con­damnații la moarte din Annam . Condamnatul îngenunchiază cu mâinile legate la spate. Un funcționar se apropie de dînsul și cu un creion albastru face un semn pe ceafă, unde trebue să pătrunză cu­țitul. Pentru a împinge cruzimea la culme, se procedează mai întâi și la o zugrumare „pro­­visorie“ a condamnatului, i se aruncă un laț pe după gât și ’1 strânge așa de mult până ce victima nu mai dă semne de viață. I se scoate atunci lațul și condamnatul e lăsat apoi ca să-șî revie în fire. Zugruma­­rea începe atunci din nou și se repetează ast­fel de vre­o cinci, ș­ase ori. Abea în urma acestor torturi începe exe­cuția definitivă. Cu o sabie, care în cele mai multe cazuri nici nu e ascuțită bine se lovește gâtul nenorocitului de mai multe ori, până ce capul cade. Față cu aceste barbarii ghilotina pe care guvernul francez vrea să o introducă în Annam va fi o adevărată binefacere: asupra ciocnir­ii la Dăm­aci detaliile ciocnirei trenurilor de la Șerbești. Vineri dimineață la orele 6, trenul din­­persoane ce pleca della Șerbești spre Băr­boși, s’a ciocnit cu 2 mașini ce au plecat­­din Bărboși, în curba de la Șerbești la tre­cerea unui podeț. Din această ciocnire de trenuri pasagerii n’au suferit nici un acci­dent, afară numai de frânarul Cefleadu Mi­hail, care căzând de pe un vagon a fost contuzionat la piept așa de grav că tran­sportat fiind la spitalul local a încetat ime­diat din viață; un altul mai puțin nenorocit a fost un mașinist care a căpătat o mică confusiune la o mână, dar fără nici un pe­ricol. Două vagoane cu mărfuri care erau ata­­­șate de trenul de persoane au fost sfărâmate, risipind grâul și uleiul mineral ce era în ele. Pagubele mărfurilor risipite sunt eva­luate la 1000 lei, afară de costul vagoane­lor. Mărfurile precum și vagoanele erau a­­sigurate la Societate Dacia-România. Aseme­nea o mașină a fost stricată. Această ciocnire a provenit din cauza am­ploiatului de mișcare, Polak, un vechi și func­ționar al căilor ferate, care a dat drumul mașinelor, fără a înștiința stația Șerbești, și a telegrafistului Petrovan Miron care nu a consultat pe amplaiatul de mișcare când a telegrafiat stației Șerbești că calea e liberă, spre a pleca trenul de persoane de acolo. Inspectoratul local a luat imediat cuveni­tele măsuri, suspendând pe funcționarii vi­novați și dându-i în acelaș timp pe mâna parchetului. In trenul de pasageri erau d­na Naville născută Catargi, d. Tarușeski student, și mai mulți comercianți de vinuri. Mai toți pasa­gerii s’au dus pe jos la Galați. O cugetare pe zi Morții își bat joc de calomnie, pot fi omorîți de ea, cei vii. OCHII DRACULUI MOH.V 13DH MARE — Da, tuși co. — Ei bine, n’ai de­cât să te pregătești de plecare. — îndată. — Nu vreau să te las fără bani; uite două sute de franci. Tânâra fată vrea să refuze. Dar d-na Lavouroux, care scăpa de ne­­poată­ sa așa de lezne, îi puse zece monede de aur în buzunar. Și reluă: — Roussetta o să se ducă să găsească două trăsuri, una pentru tine, alta pentru noi, căci plecăm și noi. Servitoarea se coborî ca să se ocupe de dejun. Moșiereasa se despărți și ea de tânăra fată care începu să-și așeze într’un cufer rochile și rufăria. Tușica și nepoata dejunată la unsprezece ore. Roussetta muncă și ea, apoi se îmbrăcă și plecă. Se întoarse după un ceas aducând două trăsuri de la Paris. După o clipă, casa din Montreuil era goală. Dna Lavouroux și servitoarea sa, plecate cele din urmă, închisese toate ușile lăsând cheile în broască. VIII La vinător bun, vînat bun Casa, care fusese astfel părăsită, era a u­­nor foști negustori, bărbat și femee, stabiliți de mai bine de trei­zeci de ani la Montre­­uil-sous-Bois, și care se retrăseseră din ne­goț după ce făcuseră avere. Acești oameni buni, cari fuseseră tot atât de economi pe cât și muncise, nu erau răs­plătiți precum meritam Nu aveau de­cât un băiat, în virată de optsprezece ani, care suferea de o boală de piept. Medicul trimisese pe bolnavul său la apele de la Luchon și în Pirinei, familia plecase pentru șase sau opt luni. Fostul negustor lăsase cheile casei la un prieten, guveri­at ca și el și negustor de lemne și cărbuni cum fusese și dânsul, zicendu-i : — N’o să ne’ntoarcem înainte de septem­­bre, închiriază dacă poți casa în timpul lipsei noastre, și la întoarcere te voi răsplăti. Cărbunaru agățase de zisul casei o tablă pe care se citea : „Casă mobilată de închiriat pe timpul ve­­rei. A se adresa d­lui X... strada Parisului la Montreuil“. Casa fusese închiriată de Huberta sub nu­mele de d­na Frémy, zicând că o să petre­că acolo șase luni cu sora și nepoata sa, o tâ­nără fată de vre­o optsprezece ani care era bolnavă. Mica proprietate fusese clar închiriată pe șase luni. Cărbunarul ceruse șase sute de franci pe șase luni, dar era dispus să lase casa și cu cinci și chiar cu patru sute de franci. Huberta nu se tocmi de loc; ea îl dete imediat cele șase sute de franci, ceea ce făcu pe guverniat să aibă o părere bună de chiriașe. Din când în când, când avea vreme, căr­bunarul venia să facă o vizită casei. Când făcuse cea din urmă vizită, aceea, pe care o numia cu deferență, salutând-o până la pământ, d na Frémy, plecase de opt zile. Fu primit de Roussetta, care bine­voi să ’i spuie că sora sa se dusese în Belgia pentru o moștenire. Cu un sfert de ceas în urma plecărei d-nei Lavouroux și a servitoarei sale, cărbunarul veni să ’și facă vizita sperând că, de astă dată, o să aibă plăcerea ca să vază pe d-na Frémy pentru care avea o stimă cu totul par­ticulară. Bătu la ușe ca un om care știe că nu se intră într’un apartament ca într’un grajd. Văzând că nimeni nu’i vine sa ’i deschiză intră și se duse drept la bucătărie­­­ în urmă pe rând, bătu iar la ușa salonului și la a­­ceea a odăiei, pe care se hotărî s’o deschiză după o­ așteptare convenabilă. Atunci strigă pe scară : — Ei, d-nelor, eu sunt Bonfallot! Ne respunzându - nici o voce, mirat, spe­riat de această tăcere, se urcă în cazul âutăi. Nimeni jos, nimeni și sus. Cipstitul Bonfallot se scărpină la ureche, își ciupi nasul, se bătu pe frunte și, atunci lumina se făcu. — Așa se, strigă el, colivia de goală, po­rumbițele au zburat. Dezordinea din odăi îl făcea să nu se mai îndoiască. Nu cum­va chiriași au șters ceva de prin dulapuri? Ingnjat, tremurând, deschise mobilele. Toate erau în ordine, argintăria la lo­cul ei. Cu un suspin de ușurare, cărbunarul con­stată că nu se luase nimic. Și fiind­că nu i se datora nimic, cu tote că găsise cam ciudat chipul ăsta de mutare, nu se plânse de loc de aceasta. Zise numai : — Erau grăbite să plece și n’au avut vreme să ’mi spuie că se duc. Oh! femeile astea bogate ! Nici nu s’au gândit măcar că, lăsând casa deschisă astfel, o expuneau să fie prădată de rĕa­facători. , Cinstitul Bonfallat închise cu îngrijire tóte ușile, punând una după alta, cheile în bu­zunar. Când se întoarse acasă, el povesti întâm­plarea nevesti­rit. (Va urma).

Next