Universul, octombrie 1890 (Anul 7, nr. 227-252)
1890-10-02 / nr. 227
Universul No. 227 Viață lungă In comuna Piscurile, județul Gorj, a încetat din viață locuitorul Stanciu Uța Văduva, în etate de 101 ani, care până în ultimele zile ale vieței sale s’a ocupat cu munca câmpului. Morte misteriosă Locuitorul Dumitrache Pascu, din comuna Valea-Rea, județul Tecuciu, ducându-se la cules de păpușoi și cu soția sa anume Maria, luând în ajutorul muncei și pe femeea Zoița Ion Dascălu. Lupu, văduvă, și cu un fiu al acestea numit Tanase, dupe ce a cules păpușoiii până aprópe spre sără, densul, împreuna cu femeea Zoița Ion Dascălu Lupu s’au dus cu carul cu păpușoii acasă, rămânând numai soția sa cu băiatul Tănase spre a mai culege păpușoii. In urmă o vacă a băiatului Tanase ce era dată la pășiune în apropiere, rupând priponii a plecat spre casă, așa că băiatul a fost nevoit a se lua după vacă, rămânând la culesul păpușoiului numai soțialui Pascu. Dupe puțin timp, pe când înserase, numitul Pascu, văzând că soția sa nu mai vine, s’a dus cu Niculae Neagu Mincu să o caute, și dupe mai multe cercetări făcute au găsit’o mortă în ogorul cu păpușoii a lui Constantin Pratiman, departe cu 100 de metri de locul unde muncise. Din cercetările făcute în localitate ,se presupune că numita femee ar fi murit din cauză că suferia de mai mult timp de o bălă cronică. Cașul i’a comunicat parchetului. Un pom miraculos la Roman Locuitorul Ioan Bulum din dispărțirea a III din orașul Roman are în grădina sa un măr de 30 ani; acest măr după ce a înflorit a doua oră, astăzi are fructe de mărimea unui ou de hulub. Toți mahalagiii consideră aceasta ca ceva miraculos. Curier judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Urmările unei zile la Moși Era în vremea Moșilor. După ce chefuiră frumos în grădina Heliadi, bând vin alb cu óla, Petrache Georgescu și Dumitriu fură luați de poliție și duși la dubă. Cei doi prieteni făcuseră scandal și fuseseră puși la răcoare, ca să-și clocească vinul. După o jumătate de oră, Gr. Cernătescu, Manole Petrescu și Petre Crețoiu, prieteni de veselie ai celor doi prizonieri, veniră să ceară liberarea lor. Erau de altfel și ei în viile Domnului; se vedea că nu băuseră apă în ziua aceea. Sergentul care păzia arestul, forte amabil, spuse că cheile erau pe masă, dar că comisarul nu era acolo. Cei trei oameni n’aveau nevoie de comisar ; cheile le trebuiau. Se repeziră în birou, luară cheile, ca să dea drumul prietenilor închiși. Sergentul înțelese că a fost prea din cale afară complement și se încercă să reziste. Dar „musafirii“ aveau la ei cheile și erau trei. Ei deschiseră închisoarea, intrară înăuntru, deșteptară pe prieteni sfătuindu-i să fugă. Cei doi cnefici dormiau tun. Până să o deștepte, să i rădice în picioare, să fie puși în echilibru, trecea vremea, mai ales că nici „salvatorii“ nu erau în echilibru... Pe când erau ocupați cu greaua operație, comisarul, d. Niculescu, sosi. Auzind zgomot în arest, aleargă și fu în fața spectacolului descris. Din fericire, cheile rămăseseră în broasca ușei. D. Niculescu încetișor o încuiă și,în loc de două paseri, colivia conținea cinci. Se dresă, pe lângă aceste, un proces verbal frumușel și cei cinci prieteni fură trimiși la tribunalul corecțional. Președintele întrebă pe Petrache Georgescu, unul dintre acuzați. — Erai la închisoare, îi zise, când trei prieteni ai d-tale au venit să te libereze. Eram de conivență sau nu? — Nu, răspunde prevenitul. Eram atât de puțin în conivență încât, când m’au 7m deșteptat, m’am înfuriat, dormeam atât de bine ! Și când mi s’a zis: „Hai, fugiți !“ am răspuns : „Nu, e bine aici, lăsați-mă să dorm !“ — Adevărat ? — Da. Și când voiră să mă silească ca să fug, am rezistat. O luptă s’a iscat între cei doi prieteni și între mine. — Da, între d-ta și prietenii cu gardistul, pe care l’ați bătut. — Nu, zău ! — Și eu te asigur că da. De altfel o să auzi ce spune el. Sergentul Ion Gherasi e chemat. — Ce știi ? îl întreabă președintele. — Eram de pază, când acești trei omeni au venit ca să scape pe ăștia doi (arată cu degetul pe prevenții). I-am sfătuit eu să aștepte pe domnul comisar, care trebuia să vie, dar, fără să vrea să știe, au luat cheile și au deschis, fără însă să mă atingă. Mi se pare că nu sunt vinovați. — Părerea d tale întru aceasta e de prisos. Nu ești chemat să aperi pe acuzați, dar ca să spui adevărul despre cele petrecute. Spune adevărat, te-ați lovit sau nu ? — Da și nu respunde ciudatul sergent. Auditoriul ride. Președintele, cu asprime. — Cum, nu te-ați bătut? — Nu mi-au dat decât două palme. — Atunci cum zici că nu te-aui bătut ? Rușine ! Pleacă. Alt sergent depune, zicând că cei trei năvălitori descuiaseră ușa temniței cu puterea. Tribunalul osândește pe cei patru preveniți la cinci zile inchisore și achită pe al cincilea, Petre Crețoiu, care n’avuse rol activ în afacere. Marele manevre române Joi, 27 curent, la orele 9 dimineața, M. S. Regele cu A. S. R. Principele Ferdinand, însoțiți de d. general Vlădescu, ministru de rezbel; de d. general de divizie Cernat, comandantul corpului II de armată ; de d. general Fălcoianu, șeful marelui stat-major; de d-nii ofițeri străini atașați militari, și de Casa militară regală, a pornit în trăsură de la cuartierul regal, precedat de d. Vera, prefectul județului, ducându-se la satul Bănănăi, pe marginea dreaptă a Argeșului, pe platoul de d-asupra podului drumului de fer, unde încălică și dete ordin d-lui general Anghelescu, directorul manevrelor, pentru începerea mișcărilor concepute în următoarea idee : O divisie de Est sub comanda d-lui general Budișteanu, venind de la Buciumeni în marș forțat pentru a pune mâna pe poziția Pitești, o află deja ocupată de divisia de Vest, comandată de d. general Cruțescu. Divisia de Est e silită a trece Argeșul spre a forța pe inamic a părăsi acest punct strategic. In acest scop divisia de cavalerie independentă cu 2 baterii de artilerie călăreață primește ordin de a trece Argeșul la Găești spre a înlesni trecerea divisiei de Est pe un pod de vase întins în acest scop. Cavaleria, neutralizând apărarea, dă timp de a executa această operație și, la orele 11, divizia Budișteanu se afla pe marginea dreaptă a Argeșului, pe linia Bănănii Bradu, și înaintează la atacul acestei poziții silind pe apărător a se retrage pe la Gemenea- Mare și Prundu. Prin această mișcare se termină manevrele acestei zile, pe la orele 2 după amiazi, când Regele ordonă încetarea. Cu tot timpul defavorabil, ziua fiind ploioasă și friguroasă, totuși atitudinea trupelor a fost voioasă și bărbătească. M. S. inspectă apoi posițiile manevrei de a doua zi și se reîntoarse călare, urmat de stat majorul său, la orele 22, la cartierul regal din Pitești. La orele 4, Regele cu Principele moștenitor însoțiți de d. prefect al județului, de d. primar al orașului, și de adjutantul de serviciu, unde a fost întâmpinat de d. Trifonescu, directorul gimnasiului, și de tot corpul profesoral, în mijlocu cântărilor elevilor. D. director ură Majestățea Sale bună sosire, și, cu câteva cuvinte bine simțite, ’1 — 2 - mulțumi de interesul ce poartă instrucțiune publice. In urmă, Regele trecu prin toate clasele, punând elevilor cestiuni asupra materiilor ce li se preda, și, mulțumind d lor profesori de modul cum își instruesc școlari. De aci, M. S. merse la penitenciarul orașului, unde a fost întâmpinat de d. procuror Guși și de d. judecător de instrucție Zotu; examină cu de amănuntul coșurile deținuților, și primi mai multe petiții de gradare. La orele 7 se reîntoarse iarăși la cartierul regal. La orele 6 și seara a avut loc un prânz la care au luat parte d. general Plorescu, fost președinte de consiliu; d. general Vlădescu, ministru de resbel ; d-nii generali Cernat, Budișteanu, Fălcoianu, Cruțescu, toți doii ofițeri străini atașați militari ; d. prefect Vera; d. primar Nanoescu ; d. Dimancea, fost vicepreședinte al Camerei ; d. Zotu, judecător de instrucție; d. Guși, procuror ; d. Duca, directorul căilor ferate; d. Homoriceanu, ajutor de primar, d. Hernea, d. Drugescu, profesor; Protoereul Bădescu și alte persoane de distincțiune, în număr total de 40 persoane. La orele 9, Majestatea Sa se retrase în apartamentele Sale, unde lucră cu d. general G. Anghelescu, directorul manevrelor, și cu oficierii de stat-major planul manevrelor de a doua zi. ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA Câte ceasuri sunt ? O fi sau n’o fi așa, nu știu. Ceea ce știu, ceea ce știe e că Bindirică vrea să facă un cadou la cineva. Ce cadou să’I facă ? S’a gândit omul multă vreme până să aleagă. Dar ghiciți ce ? Ceva frumos, forte frumos ! Iacă o pereche de cercei de aur! Dar s’a gândit că ’i trebue și dumnealui ceva tot frumos, tot de aur, ca să se furlandisească în lume. Și-a găsit și Bindirică ce’i trebuia. A găsit un ceasornic de aur. Amândouă aceste obiecte prețioase, cinstitul Bindirică le-a cumpărat, fără bani, de la Marița spălătoreasă din strada Măgureanu No. 27. Aceasta însă, întâlnindu’l pe stradă, și întrebându’l câte ceasuri sunt, își recunoscu obiectul, și apucându’l de scurt, de unde ’l are. Bindirică o încurcă rău de tot, așa de rău că sticleții puseră mâna pe el și’l duseră la braț la Poliție unde se află ș’acum cu cerceii la ureche. Câte ceasuri sunt, nea Bindirică ? Pupat pe negândite ? Să știe vorba rumânească ! Te pupă drept ’n bot Și ’țî i» din punga tot. Marin Pandele a pus’o în practică și a pupat pe nea Stancu Ion Plășoiu luându’i din brâu punga cu 12 tei și 50 de bani cu tot. Lui nea Stancu nu ’i plac însă pupăturile și mai ales scamatoriile. De aceea s’a dus secția 30 să se sature de pupat. Pungă fără căpătâi. Cam greu se pierd pungile, dar tot se pierd. Așa bunioară e punga cu parale găsită fără căpătâi pe strada Doamnei în ziua de 28 curent. Dacă m’ar lăsa, cel care a pierdut’o s’o iau eu, m’aș duce la Poliție și ași lua-o, căci trebuie să fie mulți bani în ea. Ura sfat pe zi Mulți se plâng de insomnie și întrebuințează medicamente narcotice. Cel mai bun mijloc în contra boalei e o plimbare îndelungată înainte de culcare, până când simți oboseală. Somnul va fi liniștit și reconstituit. xcte oficiale . Sunt numiți în serviciul caselor de credit agricol : D. Const. Farcaș, controlor pe lângă casa din județul Prahova ; d. N. Mateescu, copist clasa II, la casa din județul Tutova; d. Gr. Untărescu, fost țiitor de registre în serviciul caselor de credit agricol, este numit controlor fiscal clasa III, în locul dlui P. Tetoianu; d. Gh. Lazarin, este numit verificator clasa I în serviciul casierielor generale de județe; d. Gh. Livezanu, este numit verificator clasa II și d. G. Dobrescu, copist în serviciul casierielor generale de județe. Audiență pentru un capac de sobă La Gumbinnen s’a publicat de curând o ordonanță, prin care locuitorii sunt obligați de a aduce în termen de 24 de ore capacele de sobă din casele lor. Această măsură s’a luat pentru a preveni numerosele cazuri de asfixie ce se întâmplă iarna prin astuparea sobelor. O femee din Gumbinnen nu vrea însă cu nici un preț să se supuie acestei ordonanțe, zicând că nimeni nu are dreptul de a o împedica de a face în casa ei ce vrea. Ea a reclamat mai intáiu la poliție, apoi la minister, dar protestările ei nu au fost luate în seamă. Acum femeea se află pe drum la Berlin. Ea vrea să ceară o audiență împăratului Wilhelm și să capete înalta lui protecție în acestă afacere importantă. Gloanțe pentru adoratori Prea din cale afară virtuoasă de o tînără fată de 17 ani, care stă astăzi în inchisorea preventivă din Nieder Olm, lângă Mainz. Doi băeți, de aceeași vârstă cu densa, se îndrăgostiseră după tânăra fată și-i faceau curte. Intr’o seară, cei doi amorezați se duseră la locuința fetei și se uitară pe fereastră la adorata lor care se desbrăca să se culce. Fata, zărindu-i, le strigă să se depărteze de acolo, dar tinerii nu se supuseră. Atunci casta fecioară apucă un revolver ce atârna de perete și trase pe rând cinci gloanțe asupra adoratorilor ei. Unul din breți căzu jos, scoțând un țipăt de durere. Un glonț îi sfărîmase brațul drept și un al doilea glonț îi găurise bărbia. Cellalt amorezat fugi și avu norocul să scape neatins, cu tote că glonțele ce fata trimetea după densul îi trecură șuerând pe lângă ureche. O SOȚIE UCIGAȘE Micul oraș Plotek din Rusia a fost deunăzi teatrul unei crime revoltătoare. Fermierul Anton Vaicius, un flăcăut bătrân de cincizeci de ani se hotărî și el la bătrânețe să puie jugul căsătoriei și luă de nevastă pe fata unui contrabandist din localitate. Fata care avea un ibovnic nu prea părea dispusă la început de a lua pe Vaicius, dar îndemnată de părinți, cari î i puneau în vedere că Vaicius e bătrân și că va muri în curând lăsându-i o avere colosală, ea consimți. Vaicius nu grăbea însă de loc să plece pe lumea ceal altă. El trăi fericit cu tânâra sa nevastă și din zi în zi se făcea mai sănătos și mai voinic. Zilele trecute, Varcius întorcându se de la câmp flămând și obosit, nevasta sa puse masa și -i dădu o mâncare de arpăcaș. Varcius ceru sa-i mai dea puțin unt și femeea se duse la o băcănie apropiată. Când se întoarse ea găsi pe bărbatul ei tăvălindu-se pe jos și strigându-i să alerge iute după un medic. Ea ’i puse pe pat, îl acoperi cu o plapuma și zise că se duce să aducă un medic. Dar trecură câteva ceasuri și femeea nu se mai întoarse. Pe timpul acesta câțiva vecini atrași de strigătele de durere ale lui Vaicius intrară în casa fermierului și’i ga- Marți 2 (14) Octamtee 1890 șiră în spasmele agoniei. O bănuială chinuia pe muribundul fermier. Cu o voce stinsă el zise vecinilor strânși în jurul său să dea pisicei din mâncarea ce era pe masă. Pisica mirosi la mâncare și plecă fără a o atinge. Farfuria de mâncare fa presintată câinelui din curte care imediat ce mâncă începu să se clatine și să urle de durere. —„Sunt otrăvit,„ strigă muribundul.” „Anna m’a otrăvit. Dați o pe mâna poliției. Cu aceste vorbe nenorocitul expiră. Când femeea se întorse acasă, ea fu primită de câțiva geandarmi și dusă la închisore, unde’și mărturisi crima. Execuțiile la Annam Iată în ce mod sunt executați astăzi condamnații la moarte din Annam . Condamnatul îngenunchiază cu mâinile legate la spate. Un funcționar se apropie de dînsul și cu un creion albastru face un semn pe ceafă, unde trebue să pătrunză cuțitul. Pentru a împinge cruzimea la culme, se procedează mai întâi și la o zugrumare „provisorie“ a condamnatului, i se aruncă un laț pe după gât și ’1 strânge așa de mult până ce victima nu mai dă semne de viață. I se scoate atunci lațul și condamnatul e lăsat apoi ca să-șî revie în fire. Zugrumarea începe atunci din nou și se repetează astfel de vreo cinci, șase ori. Abea în urma acestor torturi începe execuția definitivă. Cu o sabie, care în cele mai multe cazuri nici nu e ascuțită bine se lovește gâtul nenorocitului de mai multe ori, până ce capul cade. Față cu aceste barbarii ghilotina pe care guvernul francez vrea să o introducă în Annam va fi o adevărată binefacere: asupra ciocnirii la Dămaci detaliile ciocnirei trenurilor de la Șerbești. Vineri dimineață la orele 6, trenul dinpersoane ce pleca della Șerbești spre Bărboși, s’a ciocnit cu 2 mașini ce au plecatdin Bărboși, în curba de la Șerbești la trecerea unui podeț. Din această ciocnire de trenuri pasagerii n’au suferit nici un accident, afară numai de frânarul Cefleadu Mihail, care căzând de pe un vagon a fost contuzionat la piept așa de grav că transportat fiind la spitalul local a încetat imediat din viață; un altul mai puțin nenorocit a fost un mașinist care a căpătat o mică confusiune la o mână, dar fără nici un pericol. Două vagoane cu mărfuri care erau atașate de trenul de persoane au fost sfărâmate, risipind grâul și uleiul mineral ce era în ele. Pagubele mărfurilor risipite sunt evaluate la 1000 lei, afară de costul vagoanelor. Mărfurile precum și vagoanele erau asigurate la Societate Dacia-România. Asemenea o mașină a fost stricată. Această ciocnire a provenit din cauza amploiatului de mișcare, Polak, un vechi și funcționar al căilor ferate, care a dat drumul mașinelor, fără a înștiința stația Șerbești, și a telegrafistului Petrovan Miron care nu a consultat pe amplaiatul de mișcare când a telegrafiat stației Șerbești că calea e liberă, spre a pleca trenul de persoane de acolo. Inspectoratul local a luat imediat cuvenitele măsuri, suspendând pe funcționarii vinovați și dându-i în acelaș timp pe mâna parchetului. In trenul de pasageri erau dna Naville născută Catargi, d. Tarușeski student, și mai mulți comercianți de vinuri. Mai toți pasagerii s’au dus pe jos la Galați. O cugetare pe zi Morții își bat joc de calomnie, pot fi omorîți de ea, cei vii. OCHII DRACULUI MOH.V 13DH MARE — Da, tuși co. — Ei bine, n’ai decât să te pregătești de plecare. — îndată. — Nu vreau să te las fără bani; uite două sute de franci. Tânâra fată vrea să refuze. Dar d-na Lavouroux, care scăpa de nepoată sa așa de lezne, îi puse zece monede de aur în buzunar. Și reluă: — Roussetta o să se ducă să găsească două trăsuri, una pentru tine, alta pentru noi, căci plecăm și noi. Servitoarea se coborî ca să se ocupe de dejun. Moșiereasa se despărți și ea de tânăra fată care începu să-și așeze într’un cufer rochile și rufăria. Tușica și nepoata dejunată la unsprezece ore. Roussetta muncă și ea, apoi se îmbrăcă și plecă. Se întoarse după un ceas aducând două trăsuri de la Paris. După o clipă, casa din Montreuil era goală. Dna Lavouroux și servitoarea sa, plecate cele din urmă, închisese toate ușile lăsând cheile în broască. VIII La vinător bun, vînat bun Casa, care fusese astfel părăsită, era a unor foști negustori, bărbat și femee, stabiliți de mai bine de treizeci de ani la Montreuil-sous-Bois, și care se retrăseseră din negoț după ce făcuseră avere. Acești oameni buni, cari fuseseră tot atât de economi pe cât și muncise, nu erau răsplătiți precum meritam Nu aveau decât un băiat, în virată de optsprezece ani, care suferea de o boală de piept. Medicul trimisese pe bolnavul său la apele de la Luchon și în Pirinei, familia plecase pentru șase sau opt luni. Fostul negustor lăsase cheile casei la un prieten, guveriat ca și el și negustor de lemne și cărbuni cum fusese și dânsul, zicendu-i : — N’o să ne’ntoarcem înainte de septembre, închiriază dacă poți casa în timpul lipsei noastre, și la întoarcere te voi răsplăti. Cărbunaru agățase de zisul casei o tablă pe care se citea : „Casă mobilată de închiriat pe timpul verei. A se adresa dlui X... strada Parisului la Montreuil“. Casa fusese închiriată de Huberta sub numele de dna Frémy, zicând că o să petrecă acolo șase luni cu sora și nepoata sa, o tânără fată de vreo optsprezece ani care era bolnavă. Mica proprietate fusese clar închiriată pe șase luni. Cărbunarul ceruse șase sute de franci pe șase luni, dar era dispus să lase casa și cu cinci și chiar cu patru sute de franci. Huberta nu se tocmi de loc; ea îl dete imediat cele șase sute de franci, ceea ce făcu pe guverniat să aibă o părere bună de chiriașe. Din când în când, când avea vreme, cărbunarul venia să facă o vizită casei. Când făcuse cea din urmă vizită, aceea, pe care o numia cu deferență, salutând-o până la pământ, d na Frémy, plecase de opt zile. Fu primit de Roussetta, care binevoi să ’i spuie că sora sa se dusese în Belgia pentru o moștenire. Cu un sfert de ceas în urma plecărei d-nei Lavouroux și a servitoarei sale, cărbunarul veni să ’și facă vizita sperând că, de astă dată, o să aibă plăcerea ca să vază pe d-na Frémy pentru care avea o stimă cu totul particulară. Bătu la ușe ca un om care știe că nu se intră într’un apartament ca într’un grajd. Văzând că nimeni nu’i vine sa ’i deschiză intră și se duse drept la bucătărie în urmă pe rând, bătu iar la ușa salonului și la aceea a odăiei, pe care se hotărî s’o deschiză după o așteptare convenabilă. Atunci strigă pe scară : — Ei, d-nelor, eu sunt Bonfallot! Ne respunzându - nici o voce, mirat, speriat de această tăcere, se urcă în cazul âutăi. Nimeni jos, nimeni și sus. Cipstitul Bonfallot se scărpină la ureche, își ciupi nasul, se bătu pe frunte și, atunci lumina se făcu. — Așa se, strigă el, colivia de goală, porumbițele au zburat. Dezordinea din odăi îl făcea să nu se mai îndoiască. Nu cumva chiriași au șters ceva de prin dulapuri? Ingnjat, tremurând, deschise mobilele. Toate erau în ordine, argintăria la locul ei. Cu un suspin de ușurare, cărbunarul constată că nu se luase nimic. Și fiindcă nu i se datora nimic, cu tote că găsise cam ciudat chipul ăsta de mutare, nu se plânse de loc de aceasta. Zise numai : — Erau grăbite să plece și n’au avut vreme să ’mi spuie că se duc. Oh! femeile astea bogate ! Nici nu s’au gândit măcar că, lăsând casa deschisă astfel, o expuneau să fie prădată de rĕafacători. , Cinstitul Bonfallat închise cu îngrijire tóte ușile, punând una după alta, cheile în buzunar. Când se întoarse acasă, el povesti întâmplarea nevestirit. (Va urma).