Universul, septembrie 1892 (Anul 10, nr. 204-229)

1892-09-01 / nr. 204

Universul No. 204» sraile dominante, portul, și pe care curcii» bea să fie scris cuvântul: „Pax“. P. S. Mâine­le voiți trimite amănunte asupra sosirei și primiri! M. L.L. precum și asupra festivităților, ce vor avea loc. Cholera în Italia Un comerciant italian din Hamburg se însurase acum câți­va ani cu o fată foarte frumosă de acolo. Căsătoria lor a fost bine­­cuvântată cu doi­i c­eți frumoși și sănătoși. Treburile le mergeau bine și nimeni nu era mai fericit de­cât ea. De­o­dată însă isbucnește ehokra la Hamburg. Comerciantul, vezând primejdia, își ia­ ne­vasta și copiii și pleacă în Italia. Ei au trecut prin Neapol și de acolo s'au dus la Capri. Câte­va zile însă după sosirea lor femeia fu apucată de niște colici teribile și cu toate îngrijirile doctorilor, ea muri după câte­va ceasuri de suferință. Prefectul insulei Capri auzind de acastă întâmplare, a ordonat o desinfectare ener­gică. Comerciantul cu cei doi băieți au fost mutați în altă locuință și li s-a interzis contactul cu alți oameni. Ei aduseseră microbii epidemii din Ham­burg. Se vede de aici, că ce ți-a scris de soartă ca să pățești, o pățești, de te-ai ascunde în fundul pământului. Representantul „Universului“ la serbările din Genua. La administrația ziarului „Universul“, strada Brezoianu No. 11, se află cel mai mare depozit de coloniale din țară: Café Rio, Martinica, Moca, S. Salvador și Ce­­ylan. Cafea Rio lei 2.80 ch­ile. Zahăr cu lei 1.10 chile. Orez de Italia cal mai fin. Unt de­lemn franțuzesc, calitate superioară, cu lei 2.75 litru. 12 sardele mari fără oase, proaspete, bani 85 și 90 cutia. Ceai, calitate superioară, lei 1.10 cutia. Lumâ­nări de stearină cu 15 la sută mai eftin de­cât ori­unde. Conservele franceze de mazăre, ciuperci, fasole, etc. Pastă de I­­talia, ca macaroane, etc. Tot cu 10 și 20 mai estin ca ori­unde, întâmplări din țara Batoză aprinsă într’un tren Intr’un vagon al trenulu­i No. 109, so­sit de la Călărași-Slobozia, era încărcată și o batoză de treerat, a d-lui Seceleana, arendașul moșiei Smirna, județul Ialomița. Batoza era înfundată cu paie. Pe drum, scânteile din coșul locomoti­vei aprinseră paiele și pe drum arse și batoza și podul vagonului. Din fericire că vagonul era la urmă, săci alt­fel s’ar fi întins focul. Curaj rea răsplatit In comuna Ciocu (Ialomița) un zbur­dalnic de copil sa juca pe ghizdurile u­­nui puț. Mai mulți oameni erau prinprejur și-î vor ziceau: — Astâm­pără-te, să nu cazi! Dar n’apucă tatăl șeii să’l ia cu sila de acolo, și băiatul se prăvăli în puț. Unul dintre asistenți, Vasile Tinichigiu, an transilvănean, zise : — Lasă că-l scot efi ! Dar descinderea era periculoasă. Vasile încalecă pe ciutură și se coborî până în fundul puțului, traseră ciutura în sus, *— băiatul era sănătos. Dar, în momentul în care-l predase pă­rinților, de o­dată se rupse frânghia și Vasile căzu în fundul puțului. Nenorocitul muri, victimă a curajului seu. O cugetare pe zi Cel mai bun mod de a se resbuna, este de a nu deveni asemenea celor răutăcioși. Crima din Galați înaintea comiterea crimei Ziarul „Galații“ publică următoarele noi amănunte asupra crimei comisă la hotelul London din acel oraș. Antreprenorul hotelului London are 4 fete și 3 băeți; ține acest hotel și e afe­­chantant de vre-o 4­ ani. Fetele lui ședeau in salon și ceasimau­ cu pasagerii, dar lăcomia banilor a orbit pe părintele lor în așa grad, încât își chinuea copilele nopți întregi ani&I ® a să-i facă seasumație. De una din aceste fete se amorezează un tîner, Ios. Altmann, călăraș cu schim­bul, fiul hăinarului Ch. Altmann. Dragostea aceasta durează de vre-d­oi ani și l-a ««stat pe tîner aproape !©,«® ® lei. » Modul cum acest tîner își procura bani ca să satisfacă pretențiunile iubitei sale era furtul și înșelăciunea. Ca comptabil la magazinul tatălui seu, lua bani ca să cum­pere un cek pentru Iași, cumpăra ceku, aducea borderoul și-l arăta tatălui, iar pe de altă parte vindea ceku și băga banii în buzunar, apoi o altă poliță de amâ­nare, în care iscălea pe tatăl seu, a tri­metea casa, rugând să accepte amâna­rea, căci timpurile sunt grele. Tatăl de­naturatului să știa că polița e plătită, când se pomenea dupe un timp oare­care cu polița, pe care o credea plătită, că vine după mneasa. In fine, dupe mai multe cercetări, descoperi pe fiul său că-l fură simțitor, și îl gonește din casă. După un timp oare­care, stătue părin­tele seu ca să-l transfere ca călăraș în permanență, îi dă 300 lei să-și cumpere un cal; tinerul însă găsește de cuviință să se ducă să mănânce și această sumă cu iubita sa Roza. In fine, a mai durat destrăbălarea aceasta până ce a hotărât pe tatăl său, să-l gonească definitiv din casă. Rătăcind ast­fel vre-o câte­va săptă­mâni, s-a hotărât în sfârșit să facă o sur­priză părinților cam în acest sens. Scumpul meu­ tată și scumpa mea mamă, „Recunosc că sunt vinovat și de aceia nici nu ve cer grație. Recunosc că v’am ruinat, însă ca să vă pot restitui o parte din suma ce­ v’am cheltuit eu, m’am ho­tărât să mă înec, în ast­fel de mod încât lumea să creadă că a fost din întâmplare. „Sunt asigurat la societatea X cu 20 mii lei. Din suma aceasta las 1200 lei Rosei Kisler (atunci se vede n’avea gând s’o omoare) și restul 6800 pentru datorii particulare, iar suma de 12 mii lei o las părinților mei pentru ruina ce le-am adus.“ Fiul vostru Jos. Altman, că nu vrea să mai știe de el și multe alte vorbe, tânărul însă nu pierde vremea și sloboade revolverul și pleacă. Fata stri­ga pe sora sa spuindu’o că Altman a îm­­p­ușcat’o. Se face sgomot, asasinul chiar când se cobora pe scări spuse mamei fe­tei să Rosei ’i e­reu. I se sare în ajutor, dar în zadar, ea cade jos moartă. Cetitorii noștri cunosc restul acestei în­­fioroase drame. Eri pe la orele 8 seara a avut loc în­mormântarea tinerei fete; lume era foarte multă. Cât despre asasin, unii spun că rana nu e periculoasă; altai să din contra nu va trăi. Desolarea vise e mare în ambele fami­lii, cari și-au­ perdut copiii. Tatăl său trimite scrisoarea înapoi și-i scrie că un hoț, un mișel, dacă s’ar omorî nu e păcat. Dacă ce va voi, el nu vrea să mai știe de dânsul. Când a primit scrisoarea și s’a văzut părăsit cu desăvârșire de părinții săi, te­­nerul Altman se duse să’și mai înece su­ferințele pe lângă iubita sa. Comiterea crimei Miercuri, pe la orele 4 p. m., se duce la hotelul London și găsește pe fata Rosa, în curte, după ce începe a o dojeni că de ce’l face gelos, de ce’i trimite scrisori prin care îi spune că nu’l poate suferi. Nu’i este milă de el că e nenorocit zice el, și că părinții l’au­ isgonit din causa ei? După ce s’au mai jucat prin curte cam nu cu gustul fetei, căci ea simțea pentru un altul, s’au urcat cam cu forța în oda­ia ei; acolo tot așa s’au­ cam sfădit până ce a ajuns să’i ceară împrumut 200 lei ca să’și cumpere calul, căci știa bine că banii s-a mâncat cu ea. Tânăra fată în­cepe a’i îmbrânci să iasă afară și să nu mai calce pe la ea, ce’î tot spune ei ast­fel de mofturi. El tot cu sânge rece scote revolverul și îl puse la fața stângă a fe­tei spuindu-i că, dacă îl va face gelos, o va împușca. Fata râdea și ’i tot spunea !Descoperirea zilei Un aparat electric in contra insectelor. De când a început să se aplice electrici­tatea la omorîrea oamenilor neajungând a’l ucide cu iuțeala cu care se ucide prin ghilotină — în Germania s’a brevetat un aparat de stârpirea prin electricitate a insectelor. Se știa că lumina atrage insectele și paserile, cu o putere specială. Pentru­ ce fluturii vin să se ucidă la flacăre ? E un mister pe care până acum au l’ați explicat biologii. Aparatul brevetat se compune din o lampă electrică înconjurată de o plasă metalică de fire de platină, prin care treci un curent electric încălzind plasa, fără să o lumineze însă. Insectele însă, voind să se apropie de lumina lămpei, nu văd plasa de platină de care imediat ce se ating cad moarte. Serbările indiene potru­ Cristof Columb Printre principalele curiozități al serbă­rilor columbiane ce se prepară la San Die­go (California) va fi și participarea Indi­­anilor, pe care misionarul Ulbach îi în­vață de mult timp ce trebue să facă la aceste serbări. El speră că vor concura între alți indi­eni și cele 2 indiene Susana, de 130 și Tom­­asa de 120 de ani care se pare de necrezut acelora cari nu cunosc longevi­tatea indianilor. To­masa sosi în anil 1790 cu bărbatul ei din California de jos de la San Diego. A fost de asemenea invitat șiNanuelet, cel mai bătrân general, care a supravie­țuit din misiunea indiană ; și dacă­­ vine va fi făcut comandant al Peilor Roșii care vor sosi în masă la serbări. Acum d. Ulbach este în munți ca să’și rechizițoneze trupa sa. S’a făcut deja toate demersurile nece­sare, ca celebra indiană să aibă cond­usul năvilor americane. O regulă de toM­ camați pe zi Nu se cuvine la masă să servi pe ca­valeri înainte de a nu fi servit pe doam­nele cari sunt de față. IlBUSESSn SSBZ SSB Marț", 1 (13) Septembre 1892 . După nesfârșite cercetări, medicii sfăr­­­șină spriu a stabili că ghetele referendului vopsite, cu o substanță veninoasă, erau unicii autori ai delictului. Dacă o moarte destul de stranie. O Copila delictului. — In micul orășel Houston (Mief g­u) toată lumea fu spe­riată de explozia unei case. Cu toate cer­cetările poliției, nu se putu afla vinovatul. Mai zilele trecute, căzură bănuelile pe o tânără și frumoasă fată, anume Jenia Tabor, care ar fi cercat să facă să sară în aer casa sorei sale mai mari, spre a se scăpa de dânsa și de toată familia ei, ca să rămână singură moștenitoare a averei părintești, care era de vr’o 5000 dolari. Ea nu negă, dar zise că a fost împinsă să comită această crimă de amantul ei, care o mai învățase să fure bani de la un vecin spre a cumpăra cartușe de dina­mită, lucru pe care ea ’l și făcu. Amantul arestat, negă totul și atât po­liția cât și vecinul de la care s’au furat banii sunt convinși că el e nevinovat și că singura culpabilă este Jennie, care ar avea încă pe conștiința sa că ar fi otrăvit, acum un an, pe tatăl și pe jidanțatul­­ ei, ale căror cadavre vor fi dezgropate spre a se proceda la autopsia lor. In închisoare, tinera criminală cearcă să se otrăvească cu arsenic, dar fu­ scă­pată de grabnicul ajutor medical ce i s’a dat. Această copilă este abia în vârstă de 15 ani. Fericiți sunt americanii, cari au ast­fel de fete! Lucruri din tota lumea otrăvit cu propriile sale ghete.— John Bengard, popă protestant în Hobo­­fien (New-York) muri fără ca cunoscuții săi să-l fi știut bolnav măcar o zi. Chemat un doctor spre a constata mortea, acesta rămase mirat recunoscând pe ca­davru semnele otrăvirei. Poliția se amestecă, dar nu putu reuși a găsi pa autorul delictului și nici nu putu barem stabili dacă în adevăr de­lict a fost. O sinucidere nu se putea bănui că a­­vusese loc] pentru că preotul era sănătos, bogat, tânăr, își adora nevasta și copiii; delict din partea familiei nici nu era de gândit că putuse să fie ; și ce era mai curios era faptul că otrava găsită în cor­pul său lăsa să se vadă că nu fusese intro­dusă prin canalurile de hrănit, adică prin gură. Un isfet pe zi Inspirația pe nas a unei cantități de apă proaspătă din mijlocul palmei, este o practică excelentă care are proprietăți re­comandabile la toate etățile. O crimă oribilă Citim în „Democratul“ din Ploești a­­supra crimei din comuna Bertea și despre care am vorbit, următoarele amănunte: „ Joui, 20 August curent, un locuitor din comuna Bertea, plaiul Telejeni, jud. Pra­hova, anume Paraschiv, fost sergent în ar­mată, a omorît, prin împușcare, pe Niță Enăchescu, proprietar de acolo, fiind pre­ședinte al comisiunei interimare comunale și iacă cum și pentru ce: „Enăchescu, închide la densul o vacă a locuitorului Paraschiv, pe care pare că va fi prins-o pe pământul seu. Locuitorul merge să ’și cera vaca, al cărei vițel su­ferea de foame, și care, de va fi făcut vre-o stricăciune să ’i o plătească, dar a fost respins prin bătie de vătășei. Reclamă apoi la sub-prefect, la prefect, la procu­rorul general, și la ministerul de interne, fără să ’și afle dreptatea, in fine reclamă la judecătoria da ocol Văleni, unde Enă­­chescu se apără zicând că vaca este a lui și se obligă a aduce martori (falși). Atunci păgubașul a pândit cu arma in porumb pe Enăchescu, care, când trecea călare spre Văleni, a fost împușcat și a căzut mort pe loc. „La cercetările făcute de sub-prefect, o­­morîtorul s’a declarat el însuși, spunând că de disperare a comis omorul. „Justiția se ocupă cu facerea instruc­țiunei, și afacerea credem că va veni în­­i­aintea curtei cu jurați din Prahova în sesiunea viitoare. Divorț pentru un pește Charles Molard, proprietar intri un orășel din Franța trăia rea cu nevastă-sa, de­și aceasta era tânăra și frumoasă. Ea ar fi vrut bucuros să se despartă de ea, dar nu găsia nici un motiv, că femeia era cu­minte și gospodină bună. Intr’o duminecă, fiind amândoi soții ve­seli, se hotărîră să meargă la rîul Marne, care curge în apropierea orășelului și să prinda pești cu undița, Ișî luară cu ei de mâncare, sticle cu vin etc., și porniră. Ajungând la marginea rîului se așezară la un loc potrivit. Bărbatul puse în vîr­­ful undiței o rimă și apoi o aruncă în apă. După vre-o câte­va minute undița în­cepu să se miște. Charles simți că de­sigur s-a prins un pește în vîrful ei, începu să o tragă ușor din apă. Undița însă era grea, de aceia chiemă și pe nevastă-sa să-i ajute. Amândoi apucară rîzend de undiță și începură să o tragă încet, încet din apă, care nu se fu bucuria când scoțând-o afară, văzură că un somn mare era agățat în vârful ei. Peștele însă, când se văzu pe uscat, începu să se svârcole și până să-l apuce Charles cu mâna scăpă din undiță și sări iar în apă. Femeia scoase un țipăt și aplecându-se prea mult pe tarra, căzu îmbrăcată cum era îa momentul acela, bărbatul își aduse aminte de „divorț“ și socotind, că apa îl divorțează mai repede de­cât tribunalul, își lăsa nevasta să se sbată în apă iar el își aruncă din nou undița în apă ca să’și prinză peștele scăpat. Intr’aceia însă un om—căci erau mulți cari veniseră să pes­cuiască pe marginea rîului—văzând pri­­­­mejdia, sări în apă și scoase pe femeie­­ afară.­­ Ea n’avusese vreme să bea decât un s chilogram, doar de apă. încolo nu i-se în­tâmplase nimic. Vezindu-se afară însă începu sa se certe cu bărbati-șefi. Din vorbă în vorbă, ajun­seră la păruială pe marginea rîului. După ce încetară cu bătaia, porniră a­casă. A doua zi amândoi cerură să fie di­vorțați, din cauză că nu se „potrivesc la caracter“. Tribunalul s-a despărțit și acum Charles blagoslovește peștele, care dacă n’ar fi să­rit din unghiță, el n’ar fi divorțat acum de nevastă-sa. Filii HSi! FiLiBII!! © m $ lei bucata La administrația ziarului „Universul,“ strada Brezoianu No. 11, a sosit un nou­ mare transport de pălării de pâslă, ulti­ma noutate, coloare castanii, negri și gri. Ne mai pomenit de ieftin. Lei 2 bucata. Publicul amator să se grăbească, de­oare­ce suntem siguri că peste 3—4 zile nu vor mai fi. Un proverb pe zi Florile aduc anul cel bun. (German). Ilustrația noastră Chipul cum sunt judecați sălbatecii în Africa, e cu totul contrar spiritului de u­­manitate și de civilizațiune din țările nos­­tre. Acolo se face dreptate într’un mod cu totul patriarhal ;• criminalii prinși în­dată sunt omorâți fără vorbă lungă, adică li se aplică „legea lui Linch“. La negri, cari sunt pe jumătate civilizați, crimina­lii sunt trași înaintea lji tribunalului. Pe ei îi judecă omul cel mai bătrân din sat sau­ căpetenia coloniei. Ilustrația noastră reprezintă o ast­fel de judecată. Două negri, legați cu lanțuri de un mare butuc de lemn, săvârșiră o crima. Cel care stă înaintea lor povestește cum s’a petrecut fapta. In fund stă bă­trânul satului având de amândouă părțile doi „albi“ (coloniști englezi). Aceștia as­cultă cu băgare de seamă și pe urmă își dau sentința. De obicei, criminalii sunt pedepsiți la moarte. Locuitorii satului simt cea mai mare plăcere când li se dă voie să asiste la execuție. Criminalii sunt legați de ar­bori și omoriți cu săgețile. 137 SMtoralc cad un ROMAN­tic AJMNUP D’JEîSHIEMIT PARTEA A TREIA XV Printre bastimente se afla unul pe bor­dul căruia vedea o mare mișcare. II încărcați. Pe punte supraveghea încărcarea un bărbat ca de vr’o patru­zeci de ani, cu o barbă ca de țap și cu părul roșcovan. Se vedea bine după felul cum poruncea că era căpitanul bastimentului. Bolac, știm, că făcea planuri cu o mare ușurință. Vederea năvei gata să plece în țări de­părtate îi dădu o idee bună pe care îndată te gândi s-o și întrupeze. Se apropie până la navă și uitându-se­­>ine la ea de sus până jos, zise tare ca să fie auzit: — Frumos brick, bravo 1 Aste cuvinte măguliră pe căpitan. Ridică capul și zise: — Așa e, că e frumos, d-le ? După cum ved, ești cunoscător. — Puțin. — Se vede. — D-ta ești comandantul lui ? — Da. — Trebue să fie foarte ușor. — Cred și eu! — Pleci curând ? — Da. — Când ? — Poimâine. — Te duci departe ? — Oh! da. — Unde ? — La Brazilii — Oh ! oh! — Nu cum­va vrei să pornești și d-ta cu noi ? — Nu, dar aș avea ceva de trimis. — Dacă nu e ceva prea mare... — Nu e mare. Am să vin eu să-ți vor­besc și să ne tocmim. — Când vrei, numai nu întârzia, poi­mâine plec. — fiu, nu. — Pe mâine, atunci. — Pe mâine. Bolac plecă. Se duse acasă căci avea trebuință să se gândească. Stătu pe gânduri până seară. Se apropie ceasul să se ducă la baron și Grăunte nu mai venea. Bolac nu mai putea de nerăbdare căci dorea să afle ce făcuse Paiață, înainte de a se duce la substitut. Amănuntele planului ce -și închipuise și pentru a cărei punere în lucru îi trebuia și ajutorul substitutului, erau supuse unor puncte ce erau­ încă îndoelnice. In sfârșit Grăunte veni. — Nimic nou­, zise el. — Atât ? — Nu trebue să ne grăbim. — De ce ? — Avem vreme. — Cum? — Dacă ce-am aflat: Și Grăunte spuse ce am auzit pe Pa­iață spunând lui Iacob pe când se întor­ceau spre casă în seara când se hotărâse să joace prin cârciumele de prin port. — Cum veai mai avem clone trei zile cel puțin, sfîrși Grăunte. — Mâne trebue să sfirșim, — Ai vre­un plan. — Poate. — Și eu am unul. — Ei aș! — De - ar fi tot ala! — Ia spune. — Când ar eși din cârciuma unde va juca, să-i dăm un brând­ și să se înece. — Nu e reü plan dar ântâi e vorba să nu fie nimeni prin prejur și pe urmă e în stare să scape. După părerea lui Bolac un plan bine gândit era mai bun de­cât orin ce. — Va să zică mâne va juca într’o cârciumă ? — Da, la „Vrană“, aproape de oțelul „Lebede!“. — Am văzut’o cârciuma asta, e urită tare. — De urită n’are cusur. — O cunoști ? — Cum nu! — Iar intri prin cârciumi ? — După datorie, nu ca să beau. Am băut un păhărel adică, dar nu beau ca să nu știu ce fac. Are niște rachiaș, mama Lemire!... —— Cine e aia? — Stăpâna cârciumei. — Ce fel de femee e ? — Cam între două viraje și e um­ere zdravănă. — Cum adică? — Nu se mulțumește cu d’ale cârciu­­mei... —­ Dar ce face ? — Are marfă ascunsă multă prin piv­niță printre butoaie, așa mi se pare mic. Contrabandă în regulă. — Cum ai mirosit tu asta ? — Așa pe nebăgate de seamă. — In sfârșit acum mă duc la substitutul Fii mâine între șapte și opt pe chea lân­gă podul de lemn ca să'ți spun ce ai de făcut ziua și vezi de fii cum se cade căci­ mâine e mâine. — Minunat! * Când ajunse Rolac la baron planul îi era făcut în cap. Cât mâncară nu vorbiră nimic de isto­­­ria cu Paiața din pricina doamnei de Vara­mandois, J Va urma),

Next