Universul, august 1895 (Anul 13, nr. 179-205)

1895-08-01 / nr. 179

Universul No. 179. eitrige, să evite, să bea și să joace hora împre­jurul mormântului. D-na Stambuloff și palatul Vine apoi ironia trimitere­ unei coroane din Artea prințului. S’a lățit svonul că ași fi respins’o, pronunțând aarvinte insultătoare. Eu însă, sunt o femee care ascuu obiceiul să insult pe nimenea. J­­ă ce s’a întâmplat. De la palat a venit un număr mare de vizi­tatori: contele Poraș, damele de­­»«are ale prin­­țesei Clementina și ale prințesei Maria. Intre ei sa aflau mulți prieteni și chiar rude de ale noastre. » ,, , „ , Prințul mi-a trimes mai multe depeși dar a­ i­tii răspuns la nici una. Pr­in­țul trebuia să înțeleagă și să nu’mi mai tri­mită’ coroana, știind bine că n’o s’o primesc. I am refuzat-o cu cuvintele cele mai simple, spunând că dorința bărbatului meu a fost să nu primesc nimic de la palat. Copiii lui Stambuloff Pe când vorbia d-na Stambuloff, iată că intră cod­iii In «dae. nu îmbată de un ziarist, unde­ î va crește, dînsa a respuns : ! — In Bulgaria. Așa a voit tot­dea­una bărba­tul meu­. Blănii mi-a dat voe nici o dată să ți» pentru copii bune sau guvernante. O femee— a zis elita e cea mai bună crescătoare a copiilor i­. Un­ copil trebue să se desvolte întâia fizicește și după aceea poate învăța carte și va învăța de două ori mai mult și mai bine. Favorita lui ui­te-o aici , e mică Vera. Ea ti seamănă perfect și el o adora. Sărmană fată! Eri am găsit pe Vera căutând să ia capacul de pe sticla în care sunt păstrate mâinile lui fetambu­loff. — Ce faci aici?—am întrebat-o. —Aș vrea să si­rut mâinile tatei—a răspuns ea... Asasinul lui Stambuloff Cu vre-o 15 zile înainte de teribilul atentat, s-a celebrat un serviciu religios la cimitirul din Sofia, pe mormântul lui Pantia, cu ocazia ani­versării execuției acestuia. Părinții lui Panița, rudele lui și un mare nu­măr de oameni au asistat la acest serviciu. După terminarea rugăciunilor și când lumea a început să se împrăștie, s-a întâmplat o scenă foarte curioasă. Un om care stătea adâncit în gânduri la o depărtare de câți­va pași de mormânt se arun­că de­odată în genuchi pe mormânt, îmbrățișea­ză piatra funebră, apoi desfăcându’șî cămașea, începu să se bată cu pumnii peste pieptul gol și plângând și suspinând se ruga de ertare lui Pantța, că nu ’și a ținut jurământul și nu l’a râs­minat până acum. In ziua aceea Stambuloff a primit o scrisoare semnată de Bone Georgieff, fost ofițer de ordo­anță și secretar al lui Pantța. In scrisoarea aceasta Georgieff spunea lui Stam­bloff să fie gata căci i-a sosit ceasul din urmă. Balanov. OAMENII ZILEI Iohann Schwedar învățatul profesor Iohann Schwedar s'a născut la 5 Octombrie 1826 în Bri­nn (Moravia). Stu­diile teh­nice și le-a terminat in anul 1844, când s-a înscris la academia de arte din Viena. Diploma și-a luat-o la 1851. In acest an a fost numit profesor la școala de meserii «Iosef» din Budapesta. Aci a predat în­tărit geometria. Mai târziu școala aceasta a fost transformată in politechnică și Schwedar s’a retras deună­zi din profesorat. Densul a publicat o serie de cărți didactice foarte bune și cari se predau și azi în școlile de meserii din Ungaria. lilui­t’ITU Hapurile de Catramină ale doctorului Bertelli din Milan, care vindecă ori­ce fel de tuse, se vînd de acum înainte cu Lei 2.95 cutia în joc de 3.75 cum s’au vîndut până acum. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecetia Admi­nistrației ziarului «Universul», se vor refuza ca falsificate, fie vânzare în provincie la toate farmaciile și în București la Drogheria centrală M. Stoenescu, strada Academiei No. 2, și la farmacia «Ochiul lui Dumnezeu­», Victor Tü­ringer, Calea Victorie, Nr 114. JDZIST IAȘI Un incendiu mare.—Nenorocirea de la Cos­­tulenî. Joi seara la ora 8, un incendiu îngrozitor a isbucnit în casele evreicei Frrma Mates și ale d-lui Nuhem Cabana, ferar din str. Școalei, incendiu care a alarmat întregul oraș. Focul a luat de la o lampă. Manufacturistul Lazer Melis voind să aprindă lampa în magazie, o scapă jos și spărgându-se, luă foc toată marfa și de acolo se lăți focul și asupra clădirei de alătu­rea.­La ora 8 și jum. sosi d. Gr. Berescu, aju­torul șefului de sergenți, care până la sosirea pompierilor puse de se scoase parte din marfa de ferărie a lui Gabana și băuturile cârciuma­­rului Tocar. La ora 9 sosiră pompierii cari începură lu­crarea, apoi d. Colonel Stamatopol, cu vr’o 2 com­panii de soldați cari au dat mult ajutor la apă­rarea clădirelor vecine spre a nu lua foc. La lo­cul sinistrului sosi d. Zdrobici, directorul poliției, Maior Remescu și un număr colosal de curioși. Focul s’ar fi putut stinge îndată căci ajutoare erau în­deajuns, însă din cauza lipsei de apă nu s’a putut de­cât a se localisa. Ambele clădiri sunt asigurate la Naționala și Dacia-România. Pagubele trec peste 90.000 de lei. — Deună­zi, pe când fata Elena Moisi, de 5 ani, din com. Costuleni, se juca lângă colacul unei fântâni din dosul primăriei, suindu-se pe ghizdeu, și-a perdut cumpăneala și a căzut în fîntînă. Niște locuitori cari se întorceau de la munca câmpului, trecând pe lîngă făntînă, au auzit țipete de copil. Aplecăndu-se unul din ei peste ghizdeu, a văzut pe biata copilă oprită în poziție orizontală cu capul și picioarele în păreții fântânei. Imediat, un alt lucrător se coborî în fîntînă pentru a-i veni în ajutor. In lupta ei, de a scăpa, copila căzu în apă și se cufundă. Fu scoasă, dar fără viață.________ — 2 — UN SFAT PE ZI Foarte des nu se întâmplă că în caz de o ar­sură, fie cu apă, foc sau untură, nu se găsește­­ imediat un medic să vie în ajutorul celui care­­ suferă. Pentru ast­fel de întâmplări se recomandă ur­mătorul leac bun : Cănd cine­va se arde — bine­înțeles nu grav de tot—să ungă partea aceea a corpului care s’a ars cu unt-de­lemn și să se presare cu cafea măcinată căt se poate de mărunt. Peste un sfert de oră durerea dispare și nici nu se mai cunoaște unde a fost arsura. CRONICA O reprezentație In scop filantropic Am o vară, rudă de departe, care se numește Maria Brătoiu și care era supranumită patro­­neasă pentru că numele ei nu lipsea niciodată din vre-un comitet de organizare al vre­unei ser­bări dată în scop filantropic. Măritată cu un om pe care ea nu ’l iubea prea mult, dar pe care ’1 respecta din cauza talentului și caracterului său, neavoind copii, se ocupa de acei ai săracilor. Era foarte mandră pentru virtutea ei și cei mai puțin rău­voitori o numeau: femeea de ghiață. Intr’o zi mă dusei în* casa soților Brätoiu. Fusa foarte bine primit și mai cu seamă de Maria. Un altul care n’ar fi cunoscut-o, s’ar fi în­șelat asupra acestei primiri, ar fi sperat, ea însă, cugetam­ că trebue să fie vre-un motiv, vre-un comitet de bine­facere în care eu pu­team să fac slujba de secretar. Și nu me înșelaiii. După masă, pe când bărbatul sta lungit pe un fotoliu și citea un ziar, de o dată Maria ’mi zise : — Ai declamat vre­o dată ? — Nici o dată. — Și cu toate acestea tu trebue să declami de azi peste două săptămâni. — Dar... e imposibil. Ea făcu să’î fluture un frumos surîs pe bu­zele ei, arătând niște dinți albi ca zăpada și cari ’mi puse sângele în fierbere. — Reprezentația va avea loc la Dacia. Roagă’l și tu Paul. Cititorul a priceput că Paul era, bărbatul dră­guței mele verișoare de al noulea neam. — Am absolută nevoe de tine, adăogă ea. — Ai nevoe de mine ? Nu te înțeleg ! Spre a declama? Dar la voi vin o mulțime de bărbați, toți deprinși cu ast­fel de lucruri, alege pe cel mai îndemânatic. — Nu, dragul meu, ascultă-mă bine și, desi­gur, că îmi vei da dreptate. Comedia pe care trebuie să o jucăm în folosul copilor săraci este foarte morală... Eu făcui un semn care vrea să zică : — Cănd tu joci în ea, nici nu poate fi alt­fel ! — Insă, urmă Maria, e în ea o scenă între bărbat și femee cari, după ce se ceartă se îm­pacă și bărbatul depune o sărutare pe buzele ne­vestei sale, înțelegi ușor că principiile mele nu ’mi permit de a mă lăsa să fiu sărutată, nici în glumă în fața publicului, de primul venit. Băr­batul meu pe care l’am rugat nu vrea să joace acest rol. Daca tu joci rolul, sărutarea, acea a­­furisită de sărutare, care e indispensabilă, la acțiune, rămâne în familie. Vezi clar că ești in­dispensabil ? Spre a mărturisi adevărul, de când auzisem de sărutare, eu eram deja convins. A săruta chiar în glumă, fie chiar în fața tuturor, fie chiar fără nici un gând vinovat, buzele roșii ale verișoarei mele nu era o ocazie de scăpat. Sim­țeam că mi se învîrtește capul. — M’am convins—exclamai: Moral a mai întăiit de toate ! Trebuesc salvate aparențele. Când fa­cem repetițiile ? — Diseară, zise Maria bătând cu bucurie din palme. Paul, mulțumește verului meu că pri­mește rolul bărbatului. — Mulțumesc, răspunse Paul, care adormise pe jumătate. Copiii săraci vor bine­cuvânta nu­mele tău.* * ¥ Eu studiai repede rolul meu. Seara făcurăm prima repetiție : Cănd veni momentul critic eu luai în brațe pe vara mea și ’i dădui o sărutare așa de dulce și de lungă în­căt Pnul, care era de față, exclamă rîzând cu hohote: — Se cunoaște că tu nu ești însurat ! Nu se sărută așa de înfocat nevasta. Ah ! Ah ! — Dar vezi—răspunsei eu încurcat—’mi în­chipuiam că spre a se împăca trebue... — Da,ai dreptate, întrerupse Maria—e vorba de un bărbat și o nevastă care se împacă. Noi— adaogă ea întorcându-se spre bărbatul ei— nu ne-am împăcat nici­odată fiind­că nu ne-am cer­tat nici o dată. In ziua următoare, după masă, altă repetiție. Dar rugai pe Maria ca să nu mai fie martori fiind­că eu, ca actori nou­, mă zăpăceam de ob­servații ca aceea a lui Paul. Maria mă mulțumi și declară că eu recitam foarte bine, cu un foc, cu o pasiune de necre­zut. Când ajunsei la scena:— Marta te iubesc ! (Marțea era numele personagiului din comedie) cuprinse­ pe Maria, în brațele mele, adică pe Marta și ’i depusei pe buze o înfocată sărutare. — De­sigur că n’aș fi putut să joc cu unstrém această scenă, exclamă Maria. * In zilele cari precedară reprezentația repetițiile se înmulțiră ; eu devenisem umbra verișoarei mele. Noaptea era o lungă suferință fiind­că n’o vedeam. In fine, de ce să ascund ? eram nebun de amor pentru ea. Daca ea ar fi observat că o sărutam cu atâta foc fiind­că o iubeam, de­si­gur m’ar fi dat afară din casă, încă două repetiții și apoi nimic! Seara tre­buia să facem o ultimă repetiție între noi amândouă din cauză că eu mă încurcasem la ultima probă. Și apoi nimic ! Deveneam iar doui străini unul pentru altul ! Ce chin ! Veni și seara. Eu fui apucat de o tremurătură convulsivă cănd apăru ea. Așa de cinstită, așa de curată, mi se părea că o profanasem cu cugetările mele. — Ce ai? mă întrebă ea cu îngereasca’­ voce. — Dar găndește-te, că măiie seară, înaintea atâtor oameni—dacă greșesc—mi-e frică tare.... Nu știam ce să mai zic și murmuram la vorbe fără șir spre a justifica agitația mea. Maria era îmbrăcată cu un capot cu trenă, care ’i da un aspect vaporos. Brațele ei albe și moi, erau aproape goale. Ajunserăm la scenă. — Oh ! Marta, te iubesc — strigai — te ador! sunt nebun după tine! — Nu, nu așa,—exclamă Maria—tu adaogi cu­vinte de la tine. Eu n’o mai ascultam. O luai în brațele mele, o sărutară pe gură, pe obraz, pe ochi, pe găti... și îm­pedicăndu-mă de capătul ei mă rostogolii cu ea pe canapea ................................................. — Aveai dreptate, zise Paul nevestei sale a doua zi după reprezentație—nu ar fi fost demn de obiceiurile și de caracterul tău să te lași a fi sărutată nici măcar pe scenă de cine­va care să nu facă parte din familie. Cănd se află printre cunoștințe de acest scru­pul, aureola care înconjura numele Elenei de­veni și mai luminoasă, Tomir. Bomba explodă imediat, trimițând la cele pa­tru vânturi membrele anarh­istului și ale căine­­lui său. Pâinea gratuită.­ In Turcia există mai multe orășele situate în posesiunea sultanului în care se dă gratis pâine. Printre acestea cel mai mare este Bekiktadi, cu 1500 de locuitori, suburbie a Constantinopo­­lului, pe marginea Bosforului, lînga palatul Tchi­­ragan, unde trăiește în solitudinea regală, încon­jurat de femeile, servitorii și de păzitorii sei, nefericitul Murad, fratele sultanului Abdul-Hal­­mid. In acest palat se află 500 de persoane și cheltuelile care necesitează menținerea atâtor oameni și a prințului Murad sunt colosale pe fie­care an. Din pâinile cari se consumă de către acei oa­meni rămîn foarte multe și, lucru obicinuit în Turcia, care e țara solidaritate­, acele resturi se împart locuitorilor din Bekiktadi. Și ast­fel locuitorii acestei suburbii privile­giate au nu numai viața lor materială asigurată, dar mai au și putința de a da codri de pâine la cerșetorii cari vin zilnic într’adins pentru asta la Bekiktad­._________________________ uneî Marocului și că raporturile între Anglia și Spania sunt foarte cordiale. Serbia.­Ziarul guvernamental «Videlo» zice că toată lumea recunoaște că trebue să se facă reforme pentru Macedonia, dar aceste reforme să fie nu numai în folosul bulgarilor dar și în al sârbilor, care au drepturi istorice în Mace­donia. Numitul zice că puma! bulgarii și sârbii au drepturi în Macedonia. Scandinavia.­ Vaporul suedian «Wetta» s-a cufundat în marea Baltică în drumul său spre Finlanda. 3 marinari și 6 pasageri au perit in valuri. Rusia.—In cercurile politice din Petersburg se vorbește că în cazul cănd prințul Ferdinand al Bulgariei ar abzice, va fi constrîns să iiL­ică și regele Alexandru al Serbiei. Serbia și Bul­garia se vor uni și Rusia va stârni că ..... e și Macedonia formând ast­fel un mare stat slav în peninsula balcanică. Turcia.—Lângă LibiaoholT, în Macedonia, s’a întîmplat o încăerare sângeroasa între tr­u­pe turcești și insurgenți. 150’ de turci au fost împușcați. Dintre insur­genți numai 20 au perit în luptă. UN PROVERB PE ZI ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Pe pag. I a numărului nostru de azi dăm o nouă vedere a Slănicului din Moldova. Ilustrația reprezintă mai multe vile frumoase, situate la poalele unui deal păduros. Vilele sunt ale d-lor Scurtu, Munteanu, dr. Ress, Dimitri­­ade etc. Vilele sunt construite după modelele celor din străinătate. LUCRURI DIN TOATA LUMEA Un câine bine dresat.—Atentatul din Aniche în care a căzut victimă anarh­istul Decoux, care voia să omoare pe inginerul Villlemin, reamin­tește tristul sfîrșit al lui Bordin, care a fost pre­făcut în bucăți de însuși bomba sa, la Green­­vich, acum două ani. Bordin, pe cănd voia să depună bomba, a fost surprins de poliție și nevoit să fugă. După ce reuși’să se depărteze de polițiști, el depuse cu grijă bomba în curtea observatorului din Greenvich. Câinele său, care era cu el și care era foarte bine dresat la facerea «aportului», crezu că stă­pânul său voiește să se «joace» cu el și, repe­­zindu-se, luă bomba în gură și fugi după Bordin. Acesta, speriat, se puse pe o fugă nebună, dar de­geaba, căci «bravul căine» săria și mai tare și ajungând pe stăpânul seu, îi trînti bom­ba la picioare. ȘTIRI PRIN POSTA. Anglia.—Vaporul englez «Catterthun» s’a cu­fundat în drumul său de la Sydney spre Haw­king. El s’a lovit de niște stânci. întreagă încăr­cătura s’a perdut. 12 marinari și 32 de pasageri au perit în valuri. Austro-Ungaria.—Un cutremur violent de pământ a zguduit împrejurimile Agramului. In oraș mai multe case au suferit stricăciuni. Po­pulația s’a ales cu o spaimă grozavă. Din feri­cire n’a fost nici un accident de persoane. Belgia.­Mai zilele trecute, societatea Trom­­peta, din Gand, a organizat o cursă de porum­bei. Un mare număr de columbofili ai a luat parte. Un porumbel, aparținând d-lui Gu­s, a reintrat în coteț după ce a parcurs 963 kilometri în 10 ceasuri și 40 de minute. Aceasta reprezintă o viteză de 1520 metri pe minut sau 91 kilometri pe oră. Aceasta este iuțeala trenurilor exprese cele mai repezi. Bulgaria.—Ziarele anunță că Biserica bulgară, care fusese declarată ca schismatică de Parla­mentul ecumenic și care nu mai putea să -și procure Sft. Mir, a obținut de la sinodul rusesc permisiunea. Danemarca.—Din Copenhaga se depeșează că din orașul Orstedt a fugit casierul băncei rurale. El a defraudat peste 1 milion de fr. Locuitorii sunt desperați din cauză că mulți au suferit pa­­­gube mari. Elveția.­­ In cantonul Schwyz există, după cum se știe, pedeapsa cu moarte. Marele consi­liu­ cantonal a hotărît deună­zi ca de aci înainte execuțiile (cu ștreangul) să nu fie publice. La execuții vor fi admise numai persoanele oficiale. Franța.—Consiliul sanitar desm­inte știrea cum că s’ar fi produs cazuri de holeră la Paris și în împrejurimi. Până acum n’au fost de­căt cazuri de holerină. Germania. — Moartea lui Fredric Engels a surprins pe amicii sei din Berlin, cari au văzut de curând la Londra pe bătrânul șef al socia­liștilor. Vorwertz publică o lungă biografie în care scoate în relief meritele distinsului și fidelului tovarăș al lui Carl Max. Ziarele adversare se închină înaintea ilustru­lui defunct. Partidul socialist trimete o deputăție la Lon­dra spre a asista la înmormântare. Grecia.—Deună­zi a avut loc la Athena un mare meeting spre a protesta în contra ori­cărei idei de anexare a Macedoniei de către Bulgaria. Se vor forma comitete pan-elenice. Italia.—In luna Iunie a. c., au naufragiat în Genova 19 pirosoafe din care 9 engleze, 3 nor­­vegiane, 2 franceze, 1 american, 1 italian, 1 por­tughez și 1 suedian. In aceiași lună s’au anunțat perdute 39 de corăbii, dintre cari 9 norvegiene, 7 engleze, 7 americane, 5 germane, 4 italiane, 3 suediane, 1 franceză, 1 rusească, 1 daneză și 1 chineză. Muntenegru.—Se anunță din Cetinge că tul­­burările în Albania de sus au fost potolite. Mai mulți șefi de insurgenți au fost arestați de că­tre autoritățile turcești. Olanda.—Am dat știrea că toți lucrătorii din Amsterdam pentru lucrarea și șifluirea diaman­telor s’au pus în grevă. Se scrie din acel oraș că cea mai mare parte din lucrători și-au re­luat ocupațiunile prin fabrici. Patronii le-au spo­rit salariile. Vre-o 6 fabrici mai sunt închise. Portugalia.­La o cursă de tauri ținută în Oporto, un toreador a fost omorît de un taur furios, iar altul rănit grav. Directorul circului a fost arestat și dat în judecată. Acelaș taur a ră­nit grav acum o lună pe un alt toreador. Spania.—O foae oficioasă zice că Spania este în totul de acord cu Anglia în privința chesti­­ narți 1 (13) August 1895 Vorba dulce, mult aduce. NOTA SATIRICA Pungașii moderni de buzunar e întâiul pungaș.—Ce ești așa de supărat, to­varășe ? Nu ți-a succes zilele acestea? Al douilea.—Mizerabil lucru­ cu ocazia unei îmbulzeli mari pe calea Victoriei, am vinat mâna in buzunarul unuia, întâiul.—Sigur că n’o fi avut de­căt un por­tofel gol sau cheia de la poarta casei. Al douilea pungaș:—Dac’ar fi fost numai a­­tât.... dar omul naib’eî a profitat de ocazie și mi-a scos din deget inelul de aur, from­înesc.­ La un bal. Tînerul:—D-șoară, d-ta ești steaua balului. Fata:—Ești cel d’intâiu oare ’mi spui aceasta. Tînerul:—Atunci permite’mî de a ’mi reclama recompensa mea de astronom... Fata :—Adică? Tînerul:—De a da numele meu stelei desco­perite........ MANEVRELE NOASTRE Cuartierul general al M. S. Regelui, cu ocazia manevrelor din Septembre, va fi la palatul din comuna Buftea. Escorta regală va trebui să se afle la cartierul general în seara zilei de 22 Septembre. Această escortă se va da de către divizionul de geandarmi din București și va fi constituită din două plutoane a 10 șiruri fie­care, comandate de către un ofițer. După terminarea manevrelor, cel mai târziu până la 1 Noembre, comandanții corpurilor 1 și II de armată și ai diviziilor de cavalerie vor îna­inta ministerului : 1) Istoricul de ansamblu al manevrei corpului de armată: 2) Un memoriu asupra funcționării diferitelor servicii, asupra aplicațiunei serviciului de cam­panie, regulamentul de mobilizare, asupra pro­­cedeurilor tactice întrebuințate în manevre , ob­­servațiunile făcute, lacunele găsite și propuneri de făcut asupra tuturor cestiunilor de mai sus. Arbitrii în fie­care corp de armată și divizie de cavalerie, vor înainta de asemenea ministe­rului, până la aceiași dată, un raport de an­samblu asupra manevrelor, cu observațiunile ce vor fi făcute justificând deriziunile luate. O CUGETARE Emanciparea femeei are următorul efect: ea încarcă pe femee cu toate slăbiciunile și viciile bărbatului, fără să nimicească însă vre­una din slăbiciunile sau viciile femeei. MINUNILE AIORULUI RomAn dramatic și de moravuri de PIERRE SALES PARTEA ANTÉIA XIII Devotamentul contelui Valadin împuternicitul era uimit. El se aștepta să gă­sească pe Valadin îngrijit, umilit, gata să facă sacrificii mari pentru a înăbuși afacerea. Deci ajunse foarte lesne la această propunere pe care nu trebuia s’o facă de­căt în cazul cel *nai reu. — Eu tot cred, d-le, că nu vei vrea să lași pe nepotul d-tale în închisoare. De altă parte stăpânii mei nu se pot aștepta la despăgubirea totală. Și a­drese îndată: — Cel puțin pentru moment... ai putea să fenparți suma pentru mai mulți ani. — D-le, zise Valadin ca plictisit de afacerea sala, dacă ar fi vorba de 20 saf­ 30 de mii de fr... Insă aproape un milion!... — Iți repet, d-le, că nu -ți cerem tot. — Ori­cum, am fi prea departe în cifre. A­­veam de gănd să scriu în testamentul meu o sumă de o sută de mii de franci­ pentru nepo­tul meu. «Daca e pe asta, pot chiar de acum.... împuternicitul începu să esclame: — Cum, numai o sută de mii !... Nu e cu putință, nici nu e de gândit... Mă rog, mă rog, trebuie să judecăm. Urmă atunci o târguiala ca la bâlciu, contele sporind cu încetul și cu mare chin cifra pe care voia s-o dea pentru nepotul seu, d. Fornier micșorând cu încetul pretențiile stăpânilor săi. Și ajunseră ast­fel la împărțirea pe din două a sumei sfeterisite, la răspunderea a patru sute de mii de franci în loc de opt sute de mii... împuternicitul se văscăra: — Ce o să zică stăpânul meu !... Contele răspunde: — Eu mă mir de mine, cum să dau eu patru sute de mii de fr. așa lesne. — Ah, dar eu cred că suma asta o s’o dai îndată ? — Firește mie nu ’mi place tărăgănirea a­­facerilor, declară contele și porni spre lada sa de fier. Aduse un pachet mare, același pe care i-l a­­dusese și lui nepotul sau, și numără mănun­­chile și biletele de bancă cu o mare seriozitate. împuternicitul începu să scârțâie pe o hârtie: «Am primit de la d. conte Valadin suma de patru sute... Contele îl întrerupse : — Me rog, amicul meu, mie nu ’mi place să termin ast­fel afacerea... Nu vreau nici o chi­tanță... E de prisos să păstrăm urme despre o afacere neplăcută.. Ai d-ta o trăsură jos ? — Firește. — De alt­fel, patronul d-tale, d. Rogere, lo­cuește aproape d’a er. Du-te și-l pune să iscă­lească pe o hârtie cu ștemplul­ casei d-voastre vr’o două­zeci de rânduri prin care să se con­state că se pare la toți reii că nepotul meu, d. Losten Letourneux, și-a dat demisiunea din func­țiunea de casier al casei d-voastră spre a se consacra afacerilor unchiului seu și că în­tot­­dea­una ați avut a ve felicita de credința și de serviciile lui. «Pe lângă atestatul acesta apoi să mai adaogi o declarație din partea d-tale, împuternicitul casei, prin care să declari că d. Losten Letourneux ți-a predat casa în bună regulă fără să lipsească nici un ban din ea. împuternicitul, ca un om cu adevărat regulat ce era, se resvrăti contra unui așa cinism ne­mai pomenit. — Mi se pare, d-le, esclamă dînsul, că ar tre­bui să te simți destul de fericit că ne învoim a nu depune o plângere la parchet... — Lasă parchetul, fă ce’țî spun și repede căci plec... Alt­fel nu capeți nici un gologan, pe o­­noarea mea... îndată ce’mî aduci aceste doue fițuici, iar patru sute de mii de franci cari sunt aci, uite’s... Du-te, d-le... împuternicitul porni, cu capul plecat, revoltat în toată onestitatea sa de amploiat credincios, ghicind deja că stăpânul meu, om de bani îna­inte de toate, se va învoi la această groaznică acoperire a adevărului pentru ca să nu piardă cei patru sute de mii de franci. Ce nu face cine­va pentru bani ? Când Sosten intră după un ceas, sfios, ruși­nat, ca un cățel care se așteaptă să fie bătut, în cabinetul unchiului său, acesta ’i zise cu un aer de bunătate și de imputare în același timp : — Nu, citește, ingratule. Și ’î dete cele două hârtii din care una, iscă­lită de d. Fornier, era constatarea oficială a o­­nestităței lui Sosten în calitate de casier, iar cea­l’altă, iscălită de însuși bancherul Rogere, exprima părerea acestuia de rău pentru perde­­rea unui așa credincios amploiat... — Ah, unchiule, esclamă Losten căzând la pi­cioarele lui Valadin, te rog, dă-mi îndărăt scri­soarea aceea prostească pe care am trimis-o astă­­noapte mătușicheî, într’un moment de înebunire. Vreau s’o ard în fața d-tale. — Nu te mai obosi, am ars-o eu deja. Un fulger de mânie țîșni în ochii lui Sostene și în adâncul sufletului său își deplânse amar ne­socotința ; căci cu toată afirmarea unchiului său el era sigur că scrisoarea sa fusese pusă în la­da de fier pe lângă alte hîrtii ce aveau să for­meze dosarele acelora pe care contele Valadin voia să’î țină în palmă. — D’acum sunt al lui, își zise dînsul , nu m’a scăpat de­cât numai ca să’i fiu ,o creatură ? Ce gând are oare­ cu mine? Nici odată până acum nu simțise puterea a­­cestui om care trăia singuratec în mijlocul fa­miliei sale, al amicilor săi, al tovarășilor săi de industrie și de finance, nespunându’și nici­oda­tă către nimeni dorințele, planurile dar îmboga­­țindu-se, mărindu-se­ din zi în zi, înaintând mereu spre acea regalitate a banilor, stăpâna lu­­mea în ziua de azi. — Până acum am fost un prost,­­și zise Sos­ten, d’acum o să mă fac cuminte dacă vreau să ajung și eu așa ceva. Nu trebuie să mai mă supăr pe omul ăsta, să’l mai ameninț ca înain­te, de vreme ce știe să ajungă așa de bine la tot ce vrea. Acele două hărții îl puneau într’o nespusă uimire. Nici odată, chiar de ar fi înapoiat până la un ban cele opt sute de mii de franci, n’ar fi îndrăsnit să ceară această constatare a ones­­tităței, a delicateței sale. Ah, de-ar fi știut că unchiul său nu plătise aceste hârtii de căt cu patru sute de mii de fr. și acelea furate de dînsul în urmă după îndem­nul lui 1 că nu’l costa nici un bănuț lustrul a­­cesta de generozitate, de mărime, de devotaa­ment pe care ’și ’l dădea !... — Ce aștepți acum de la mine, unchiule? în­treabă dînsul ridicăndu-se. — Am trebuință de un secretar mai intim de­căt tinerii aceștia cărora le dictez scrisori. Am trebuință de’ un alt «eu însu’mî» care să mă înlocuiască cănd n’oî vrea să mă arăt.... — Care să facă treburile care ți-se pare d-tale disgustătoare ? zise Sosten cu glas mieros. Contele se înfiora puțin și se uită în altă parte. — Am trebuință, urmă dînsul, să vii în toate diminețele aci ca sâ’țî dau instruct» pentru oa­­re­care negocieri... — Da, ’ți trebuie un om de pae, zise iar Sosten care nu se putea vindeca de patima i­­ronieî. (Va urma).

Next