Universul, mai 1896 (Anul 14, nr. 101-127)

1896-05-01 / nr. 101

Universul No. 101­ rească nu se știe din ocupațiunile lui ante­rioare de­cât, că ar fi luat parte la resboiul Independenței Greciei, de­oare­ce printre actele ce s’au­ găsit la dânsul se vede și o­­ diplomă de căpitănie liberată de guvernul grecesc. Cum se explică că Vanghelie Zappa'care era de sânge albanez și supus otoman a luat partea Greciei în resbelul ei de Indepen­dență? Lucru se explică ușor, știindu-se că Albanezii abia acum încep să se afirme ca naționalitate ; pe atunci mai toți adoptaseră civilizați­unea greacă și erau aproape gre­­cizațî. Vanghelie Zappa supus român Vanghelie Zappa, venind în țara româ­nească încă înainte de anul 1840 (nu știm epoca precisă), se apucă de afaceri. Trebu­rile n I merg așa de bine în­cât pe la anul 1843 se găsește în stare de a cumpăra mo­șia Broșteni. Nici pe atunci streinii nu aveau dreptul­ de a cumpăra imobile rurale. Cum se face că Vanghelie Zappa se face moșier.?. Se vede­ că a reușit să convingă autoritățile noastre că el s’a lepădat de ori­ce supușie și că a devenit pământean. Pământenii, de­și nu erau cetățeni ro­­mâni, aveau­ dreptul de a poseda moșii. Mai târziu însă Vanghelie Zappa cere chiar formal împământenirea mică pe care o obține. In intervalul acesta Vanghele Zappa își mărește din ce în ce averea așa în­cât la moartea sa, întâmplată la anul 1865, el lasă o avere de vre o opt milioane, cea mai mare parte în moșii. Testamentul lui Vanghelie Zappa Vanghelie Zappa lasă un testament și, lu­cru curios, mai toată averea nu o lasă nici rudelor sale, nici țării unde a făcut avere, nici țerii sale de origine, ci unei societăți grecești, «Societatea Olimpicilor». Este adevărat că lasă ce­va și țărei noa­stre, (Academiei române 12,000 lei pe an) și satului șeii natal, Laboko, dar aceasta este de puțină însemnătate fața cu imensa sa avere. Tot prin testament el institui pe vărul șeii Constantin Zappa executor testa­mentar, lăsându-î usufructul averea pe cât timp va trăi și cu obligația de a da pe fie­care an niște rente Academiei, comunei La­boko, societății Olimpice, etc. La moartea lui Constantin Zappa toată a­­verea trebuia să intre în stăpânirea Epitro­­piei Olimpice și o mică parte în a Epitropiei di­n Laboko. Moartea lui Const. Zappa La moartea acestuia întâmplată pe la a­­nul 1886, guvernul grecesc cere ca repre­zentant al societății Olimpice de la guver­nul român să i se recunoască de drept (de fapt pretinde că i s-a recunoscut deja în 1865) dreptul de a intra în stăpânirea ave­rei defunctului Zappa. Guvernul român invită pe guvernul gre­cesc să se adreseze înaintea tribunalelor noastre. Guvernul grecesc, la refuzul gu­vernului român de a trata chestiunea pe cale diplomatică, rupe relațiunile cu statul român. In intervalul acesta rudele de sânge ale defunctului Vanghelie Zappa cer de la tri­bunalul român să fie puse în posesia ave­rei, de­oare­ce un stat străin nu are drept de a moșteni în țara românească. Statul român intervine în instanță spre a cere punerea lui în posesia averei ca mo­ștenire vacantă în caz când moștenitorii de sânge nu vor fi în stare să-și dovedească rudenia. Statul grecesc intervine și el in proces spre a se lupta față numai cu moștenitorii de sânge, căci cu guvernul român încă pre­tinde că chestiunea trebue să se rezolve pe calea diplomatică. La tribunal statul grecesc a fost depăr­tat din proces, de­oare­ce n’a depus ca ori­ce particular străin cauțiunea legală și s’a dat câștig moștenitorilor de sânge. Acuma, în urma apelului statului român și statului grec, afacerea se judecă de către Curtea de apel din București secția I-a. Din partea statului român au vorbit d-nii Mihail Antonescu și Ion Fin­­tis combătând actele cu cari s’au servit moștenitorii spre a-și dovedi rudenia. Asemenea au susținut că guvernul grecesc n’are calitate de a re­prezenta pe «Societatea Olimpia»; trebuia ca aceasta societate să vie ca să pretindă a­­verea. Chiar dacă guvernul grecesc ar repre­­zenta cu adevărat societatea Olimpia, n’are capacitatea de a cere o moștenire în Româ­nia, de­oare­ce, după toate legile moderne, ar, fi a se atenta la suveranitatea unui stat național când s-ar permite uinui stat strein să obție teritoriu în România. Din partea statului elin au vorbit d-nn­ 110 Mihail Cornea și C. Boerescu. Amândouă au căutat să combată ca și a­­vocații statului român actele cu cari se pre­zentă moștenitorii de sânge spre a-șî dovedi rudenia. D-nii apărători ai statului elin de­clară apoi că refuză a se judeca cu statul român, chestiunea între statul elin și ro­­mânân trebuind să fie tranșată pe cale di­plomatică. Sâmbătă au vorbit d-ni: Gr. Păucescu, P. Grădișteanu și V. Brătianu, advocații moștenitorilor de sânge ai defunctului. D. V. Brătianu a căutat să demonstre că guvernul grecesc n’are nici calitate nici ca­pacitate de a moșteni în România. Ora fiind înaintată, continuarea desbate­­rilor s’a amânat pentru azi. Marți. UN SFAT PE ZI Nucile ca aliment.— Știm cu toții că de ordinar nucile se mănâncă ca distracțiune, între mese sau după desert, ne­atribuindu-le în general nici o utilitate și cu toate aces­tea ele constituesc un excelent product ali­mentar care ar putea singur într’un mo­ment dat, să ne nutrească cu prisosință, a­­vând imensul avantagiu asupra tuturor ce­­lor­l­alte producte nutritive de a se conserva bine. Persoanele cu temperamentul nervos se vor găsi foarte bine prin întrebuințarea nucilor. Stomacul este în sine în mod par­ticular stimulat prin acidul hidrocianic și cele­l­alte elemente constitutive ale nucilor. Arderea de vie a unei fete în Buzéu «Curierul Satelor» dă următoarele amă­nunte asupra acestei drame, despre care am vorbit deja: Marți seara, Doamna Luxa Popovici, vă­duvă, a fost iubită de o mare nenorocire, pierzând prin ardere pe fiica sa Maria în etate de 20 ani. Ruptul s’a petrecut ast­fel. D-na Popovici împreună cu fiica și cu fiul său, amploiat la căile ferate, au șezut la masă și după ce au terminat mâncarea, fiul a trecut în altă odae ca să-și iea țigări; acolo, îi cuprinse o spaimă îngrozitoare, lampa care era atâr­nată de tavan, se aprinsese și umpluse casa de fum; ne­având cum o stinge, o ia de acolo, iese s’o arunce afară, și se întoarce repede înapoi ca să vadă dacă s’a aprins ce­va, fiind­că odaia era plină de fum. Din nenorocire, când a aruncat lampa în curte, n’a văzut că tocmai atunci și sora sa venea să intre tot în acea odae, așa că lampa a căzut pe sora sa care a luat pe dată foc, fără ca el să știe ; fata a dat fuga la drum voind să intre la niște vecini, cari văzând-o în flăcări, i-au închis ușa, temân­­du-se să nu aducă focul în casă. A sărit lumea de a stins-o dar în za­dar, căci focul arsese totul după neno­rocita fată și a doua zi Miercuri dinsa și-a dat sfîrșitul în cele mai crunte dureri. O CUGETARE PE ZI Sunt femei cărora puțin le pasă dacă sunt iubite , ele se mulțumesc să fie preferate. — 2 — Drama de amor din Gângiova (Corespondența pârtie, a ziarului «Universul») (Omor și sinucidere) D. Ioan Bârzeanu, notarul comunei Bârza, județul Dolj, ne trimite următoarele amă­nunte, privitoare la o dramă sensațională petrecută în localitatea aceea: In ziua de 22 Aprilie, între orele 5 și 6 p. m., o crimă îngrozitoare s’a petrecut în comuna Gângiova din plasa Jiu-de-Jos. Pe­ripețiile acestei drame romantice sunt ur­mătoarele : Puindu-se în explorare un parchet din pădurea Sadova,­­ acum câți­va ani, s’a sta­bilit în Gângiova un grec cu numele Panait Gambiti. El zicea că e nepot al rău. E­­paminonda Valsamache, și vindea lemne. Fie că fura din vânzare, fie că era bine plătit, destul că adunase multe parale și juca un rol important pe aici. Lui îî plăcea să aibă cai buni, iubea jocurile de cărți și băutura. Era cunoscut în plasa întreagă prin chefurile sale. Acest om cere mâna d-șoarei Mari­ța în etate de 18 ani, fiica d-lui Ion N. Pata, om onest și cel mai bogat în comuna Gângiova. Fata era bine crescută, și făcuse 4 clase primare. întrebată de tatăl său, fata spre nenoro­cirea sa și a părinților săi, se învoește la căsătorie. Se zice că grecul ar fi avut de mai înainte relații amoroase cu fata. D. Ion N. Pața, tatăl d-șoarei Mari­ța, consimte și densul și logodna a avut loc în toamna anului 1895, schimbându-se inelele și ca­douri reciproce. D. Pața mai în urmă, vă­zând că a greșit, că viitorul său ginere nu numai că nu se lasă de chefuri, dar că nu are nici stabilitate, a găsit de cu­viință a strica rostul logodnei și cununiei ce urma să fie mai târziu. La aceasta a contribuit și lipsa actelor din partea lui Pa­nait, bine­înțeles fiind supus elen, poate și fără nici un căpătâi­. Fata, inteligentă, nu s’a opus de loc la vo­­ința părinților ei de a se strica logodna. Panait cu sânge rece și-a primit inelul său și cadoul dat. Dar se spune că i-ar fi zis tatălui fetei: — Bine, eu tot în casa d-taleam să mor ! A trecut timp de aproape 5 luni de la a­­ceastă desfacere de logodnă și nu s’a mai auzit nimic; nu se știe dacă s’au mai schim­bat scrisori între amândouă amanții până astă­zi, sau dacă au mai vorbit împreună, împușcarea amantei.­Sinuciderea asasinului In ziua de 22 c. fiind bâlciți pe teritoriul propietăței Gânciova, în ajunul zilei, Du­mineca 21 c.,fata Marița, frumos înbrăcată, ca o mireasă, a parcurs tot bâlciul, veselă ca nici o dată. A doua zi luni, tatăl ei fiind cu bufetul în bâlciu, d-ra Marița a stat toată ziua acasă cu mă-sa și cu o soră mai mică. Pe la orele 5 și ceva p. m., Marița se afla înaintea prăvăliei lor din Comună cu soră-sa și lucra la obișnuitul său gherghef. Uitându-se pe stradă spre bâlciu vede că vine fostul ei logodnic Panait, călare pe un cal roib. Imediat s-a sculat și a intrat în odaia prăvăliei, ca să nu se­­ vază amândoi. Panait, vezând-o singură, se oprește din drum și chiamă un servitor să-i țină calul. Era servitorul d-lul Pața. El intră în pră­vălie. Marița fuge în altă cameră de ală­turi ; el o urmărește; ea încercă să iasă și de aci . Panait scoate revolverul și trage două focuri asupra fetei, dar n’o nimerește. Densa fugi afară disperată. Asasinul îi mai trage al treilea foc și o nimerește în gât. Ea cade în prispa casei, afară, lângă niște flori de primă­vară. • Panait, văzând că fata n’a murit, mai trage al patrulea glonț, care o lovește pe Marița în cap. Crezând că nu e destul, îngenuche lângă cadavru și mai trage al 5-lea glonț în tâmpla dreaptă a fetei. Marița și-a dat imediat sufletul. Servitorul care ținea ca­lul afară, mama d-șoare, Marița, și altă lume din vecinătate, auzind detunăturile, alergară la locul sinistrului. Mai întâui a alergat servitorul căci mama se găsia într’o magazie puțin mai departe. Aci­deferă de un spectacol înfiorător. Pa­nait turbat, cu capul gol și părul sbârlit, se căsnea să ’șî tragă și luî glonț în tâmplă dar n’a putut, căci servitorul l’a lovit peste mână. Asasinul tremura lângă cadavrul Mariței. Văzînd criminalul că nu e timp, se sculă repede, încarcă cu trei focuri revolverul și mergând în odae își trage două focuri în tâmpla dreaptă. Gloanțele i-au sburat creerii și moartea i-a fost instantanee. Șeful secției de geandarmi și primarul fiind avizați din bâlciu unde se găseau cu tatăl d-șoarei Marița, au sosit imediat. Făcându-se perch­iziție asupra cadavrului lui Panait s’au găsit în buzunarele lui suma de 1370 franci. Avizându-se parchetul, d­in sub-prefect a fost însărcinat cu cercetarea. Cadavrul d-șoare, Marița împodobit cu flori, a fost transportat la cimitir. Iar al lui Panait învăluit în o rogojină, și fără nici o ceremonie și fără flori a fost aruncat într’o groapă săpata în marginea cimitirului. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Victor Tilgner, al cărui potret îl dăm pe pag­­i a numărului nostru de azi, s’a născut la 15 Octombrie 1844 în Pojon (Ungaria). Tatăl său, căpitan în armata austriacă, s-a stabilit la 1845 în Viena și micul Victor­ici și-a început studiile. De tenăr încă a ară­­tat un mare talent pentru sculptură. Când era de 20 de ani făcea busturi foarte fru­moase, împăratul și mai mulți aristocrați bogați i-au dat bani pentru a-șî complecta studiile în străinătate. Tilgner a stat în I­­talia 3 ani de zile. Reîntorcându-se în Viena, s-a pus cu zar pe lucru și a creiat cap de opere pe terenul sculptural. El e autorul monumentului măreț al Regelui armelor Werndl din Stiriei. Tot Tilgner a împodobit cu statuele lui Falstaff, Don Juan, Fedra etc. palatul Burg-teatrului din capitala Austriei. A făcut statua lui Rubens și alte statui și busturi de-ale literaților, pictorilor și ar­tiștilor mari din diferite țări. Ultimul cap­ de operă a lui Tilgner e mo­numentul lui Mozart, monument desvelit nu de mult, cu mare pompă la Viena.______ LUCRURI URA TOATA LUMEA Moda «high-life» din Chicago.—Ultima modă a americanilor constă în a avea, — veți crede, o haină tăiată modern ?—nu­­ e în a avea un «vagon-casă» personal. Acest vagon este de obicei­ admirabil mo­bilat cu mobile de o bogăție orientală, care servă de locuință și în acelaș timp e vagon de voiagiu pentru bogatul yancheu. Moda aceasta face pe americanii bogați, în­tocmai ca pe suverani, de a nu călători de­cât cu vagoanele lor. Când stăpânul unui ast­fel de vagon vo­­ește să călătorească, el, plătind o taxă, își atașază vagonul de tren și ast­fel poate face ocolul pământului fără să aibă nevoie a-șî părăsi apartamentul. Câți­va dintre ei, «mai americani» împing fantasia mai departe. Ei dau mese și chiar baluri în «vagonul-casă» al lor în timpul că­lătoriei. ȘTIRI PRIN POSTA Anglia.— «Times», într’un lung articol, acuză Rusia de a ținti către cucerirea bogatelor pro­vincii septentrionale ale Persiei. Acest ziar cere guvernului englez o acțiune energică pentru ca să oprească Rusia a ajunge la vre-un rezultat pe această cale. Austro-Ungaria. — La Laibach s’a simțit un nou cutremur de pământ, care s’a repetat în trei rânduri, la intervale de câte 5 minute. Numeroase case au suferit stricăciuni. O parte din locuitori s’au refugiat la câmp în corturi. Franța.—Ministrul de instrucție publică Ram­­baud, la un banchet ce i s’a dat de către amicii săi politici, a pronunțat un discurs și a zis că noul minister e un minister de progres și de reforme ca și cel precedent. El diferă numai în mijloacele întrebuințate. Germania.­ Prințul Bismarck va merge zi­lele acestea la Berlin și va fi oaspete împăratu­lui, timp de 4 zile. Se dă acestei vizite o mare importanță politică. E chestia de înlocuirea cancelarului de Hohenlohe care, se zice, se va retrage în curând de la putere. Italia.— Se scrie din Caltanisseta că peste 1600 de mineri de la minele de sulf, s’au pus în grevă. Atitudinea lor continuă, din fericire, a fi li­niștită, dar fiind-că sunt mari temeri de tul­­burări, trupele au fost concentrate. Rusia.­ Știrile sosite la Petersburg în pri­vința sănătății țareviciului sunt foarte îngriji­toare: împărăteasa văduvă nu va asista la în­coronarea țarului Nicolae II. In orî­ ce caz pro­gramul serbărilor încoronării țarului nu va fi schimbat. Spania.­ Republicanii din Madrid au voit să facă deună­rî o manifestație pe străzile orașului. Trupele de soldați s-a împrăștiat cu forța. S’a încins o încăerare între soldați și manifestanți. Câți­va dintre aceștia au fost răniți. S’au făcut numeroase arestări. Turcia.­ La Constantinopol s’au arestat mai mulți bab­iști persieni, asupra cărora se svone ște că ei planuiau un atentat în contra lui Abdul Hamid. Persienii, aparținând sectei babiștilor și arestați la Trebisonda, Erzerum Cesare, au fost arestați și împușcați din ordinul sultanului. întrunirea Ligei Alaltă­ erî după amiazi s’a întrunit secțiu­nea București a Ligei Culturale pentru a a­­lege delegați la congresul de la 12 și 13 Mai. Delegați au fost aleși d-ni C. I. Grădișteanu , Alimăneșteanu G., ingi­ner ; Apostol D. T., deputat ; Antipa Gr., doctor ; Athanasiade, avocat; Borgovan V. Gr., profesor; Besnea, doctor; Balș Mișu, Borocianu A., farmacist; Cihoski, advocat; Clinciu C., profesor; Ciura Alex., student; Cesianu N. , Căpitan Creangă ; Disescu C., prof. universitar; Furnică D. Z., comer­ciant ; Frunză G., inginer; Florescu A. D.; Firulescu C., student; Grama L, profesor; Lupan N., comerciant; Lăzăreanu G., tipo­graf ; Munteanu I., farmacist ; Micu Pan­dele, funcționar ; Vlădescu T. R., profesor; Mera Vasile, comerciant; Moga Vasile, in­giner ; Miculescu Al. Vasile, student; O­­breja, doctor ; Pop Emil, doctor ; Popescu Simion, preot; Periețeanu-Buzele, senator ; Pantazi Em., advocat; Predescu Stavri, advocat; Popovici Vasile, student ; Șer­ban Em. ; Țețu S., comerciant; Tamara G., student; Urechiă A. V., senator; Vin­­tila C. A. Rosetti, deputat; Colceag N., advocat; Cancicov V., student; Danielescu Cornel, comerciant; Manole Petre, inginer; Popa G., profesor ; Cogălniceanu M. V., deputat; Vespremeanu S, farmacist; Ciurcu Theodor; Ionescu Eftimie T., c. f. r. ; Tă­­lașescu Const. Achimescu Aurel ; Țepeneag Vasile. 1E3. .a. 7 Bărbatul (sorbind din cafea).— Dar ce are cafeaua asta? Nevasta.— N’am făcut-o eu azi. Soacra.— Nici eu. Servitoarea.— Azi am făcut-o eu. E rea, conașule ? Bărbatul.— Bună ca azi n’a fost niciodată. Mercur. 1 Main (13 Main) 1896 Ameniinte asupra libarărei Adigratu lui Serao, corespondentul ziarului «Don Mar­­zio» din Neapole, scrie următoarele din A­­digrat, cu data de 23 Aprilie : «Azi dimineață la orele 7 regimentul co­lonelului Clemicetti a plecat din lagărul din Kerseber unde e adunat tot corpul de ope­rațiune și s’a îndreptat spre Adigias, am plecat și eu». «La 8 ore regimentul a ocupat pozițiunea de înaintea fortului.­ Au fost scoși imediat bolnavii și răniții, fiind escortați de vânători. «Apoi, primiți cu un entusiasm de nedes­­cris, am intrat în fort, eu împreună cu lo­cotenenții Bodrero și Sapelli. «După alte entusiaste ovațiuni se anunță sosirea generalului Delmagno care abia in­tră în fort și sărutând un soldat zice : — «Vă sărut pe toți cu inima. «Mâncarăm într’un salon al casei ce a a­­parținut lui Sebath. In timpul mesei a dom­nit cea mai mare înfrățire. S’au ridicat to­asturi aducându-se laude valoarei militare a lui Prestinari în numele Italiei, și a re­gelui. Prestinari a răspuns foarte emoționat ofițerii plângeai­ de bucurie. «Din ofițerii garnizoanei lipseau Pavîetti și Moni, morți de tifos. «Răniții în bătălia din Semesata, conduși de maiorul Selicorni, au defilat prin fața trupelor; spectacolul a fost solemn. «Fortul puțin câte puțin a fost deșertat. «Ras Mangasia a scris din Hausen maio­rului Preslinari că locotenentul-colonel Cam­­piano, socotit ca mort, este prizonier. Inaugurarea monumentului lui Wilhelm I Frankfort 28 Aprilie. Inaugurarea monumentului lui Wilhelm­ I s-a făcut în prezența împăratului, a îm­părătesei și a prinților. Primarul din Frank­fort a rostit un discurs; împăratul a trimes o telegramă prințului­ Bismarck cu ocazia aniversarei păcii de la­ Frankfurt, în care zice că recunoaște ser­­­viciile de neuitat aduse de prințul Bismark, și simte trebuința de a-l asigura de recu­noștința și venerațiunea sa. Numele mare­lui cancelar va străluci în­tot­dea­una alături de acela al lui Wilhelm I. Prințul de Bismark a răspuns tele­gramei împăratului mulțumindu-l pentru o­­noarea ce i-a făcut adresându-i cuvinte așa de grațioase pline de atâtea amintiri fru­moase și rugând pe Majestatea Sa să pri­mească mulțumirile sale cele mai respec­tuoase._____________________________ UN PROVERB PE ZI ~ Vorba lungă sărăcia omului. (Românesc). — Prin fir telegrafic — Stația Periș amenințată de o bandă de tâlhari Șeful stației Periș a anunțat Duminică noaptea telegrafic că stația este amenințată de o bandă de tâlhari țigani armați, cerând ajutor. In urma înțelegerei avute cu stația București, sub­prefectul Ștefanescu din gara Buftea a trecut în localitate cu jandarmi la ora 1.45. Iată ce se întâmplase: La o cârciumă care se afla în dosul gă­­rei Periș, o bandă de țigani a intrat alau­ă­­seară cerând de mâncare. In cârciumă se întâmplase să fie un macagiu al gărei, care văzând mutrele țiganilor, a conceput bănu­­eli. Intrând în vorbă, el și cârciumarul, cu­ țiganii l-au întrebat, de unde vin el și dacă au bilet de drum. Țiganii au răspuns că vin din București, unde au lucrat la o clă­dire. Răspunsul nu­­ l-a dumerit pe câr­­ciumar, care,îndemnat de macagiu, le a spus că nu le dă mâncare, dacă nu-și vor arăta biletele de drum. Atunci țiganii, țanțoși, scot niște hârtii din buzunar și le arată de departe, spu­nând că sunt bilete de drum. Cârciumarul se apropie, smulge una din aceste hârtii și­ vede că este un bilet de identitate, iar un bilet de drum. Macagiul, bănuind că are a face cu niște tâlhari, ese din cârciumă și dă­ alarmă. Țiganii ei și ei afară, trag câte­va focuri de pistoale și o iau la sănătoasa spre­ pădurea Balotești. Sub-prefectul Ștefănescu a sosit deja cu oameni suficienți în localitate. Biletul de identitate, rămas în mâinile cârciumarului, este eliberat în comuna Hai- Dușmănia dintre dead­mane PARTEA A TREIA VII Jean care plânge și Jean care ride «.Unul din amândouă era fiul lui Mede­­ric ; și dacă era Yanic ăsta, atunci dînsul avea să se afle ca un dușman neîmpăcat în fața tatălui său, avea să-l lovească poate, să-i verse sângele. Asta era ceva oribil! Cele două mame își întinseră brațele și se strânseră tare la piept amestecându-și ast­fel grijile și spaima lor. Ce era de făcut in așa împrejurare ne­mai­pomenită? Pe de altă parte Yankc era și dânsul ză­păcit : cum să smulgă pe Jean de la pri­mejdiile ce-l amenințafi? Nimeni nu putea să­­ dea nici un sfat. Ca să se încerce a influența pe Jean ar fi fost de prisos. Din cauza urei ce avea pentru Yanic ar fi respins ori­ce sfat. Cele două mame simția fi de asemenea că chiar dragostea lor ar fi fost neputincioasă contra acelui nenorocit copil care se ducea la perie. Atunci Yankc se gândi la Henrieta; poate v­ea să facă cu dânsa ceva. De mult timp nu se mai întâlnise cu ea, ținuse să nu o mai vadă. Fusese credincios făgăduelea ce făcuse lui Jean. Jertfa ce făcuse de dragostea sa fu­sese deplină, nu’i fusese așa lesnicioasă a­­ceastă jertfă, suferise îngrozitor; dragostea sa pentru Henrieta crescuse cu atât mai mult cu cât dînsul se silise ca s-o uite. Dar în sfârșit făcuse asta din prietenie pentru Jean și în scop de a recuceri inima fratelui său. Dar Henrieta putea­ va dansa să scape pe acel tânăr care se perdea din cauza ei ? Și cum va putea dansa să facă asta ? întrebarea asta nu și-o făcea. Se agățase însă de această speranță ca și naufragiatul care se apucă de cel d’ânsâi fir de palii, cu nădejde de scăpare. Se duse la Henrieta pe intrarea Victor Hugo. Fata era acasă și se coborî îndată în sa­lon pentru ca să-i primească. Yank­ o găsi schimbată, îngălbenită : o­­chii îi erau cam obosiți ca și cum nu ar fi dormit nopți d’arândul sau ar fi avut o mâhnire tainică. Henrieta veni la dînsul cu sinceritatea sa obicinuită, cu amândouă mânele întinse. Apoi se încercă să zîmbească zicând : — Cât de mult m’am neglijat, d-le ! ce, n’am fost în Paris? — Ba da, d-șoară, însă după cele ce s’au petrecut între d-ta și fratele meu, cu toată indulgența d-tale pentru mânia lui, am cre­zut că dorința d-tale este să nu te mai în­tâlnești nici cu mine nici cu fratele meu. — E adevărat, însă, după cum singur spusesi, eu sunt bună, iertătoare. — Așa­dar o să ne permițî să venim și pe viitor la d-ta și o să uiți scena aceea pe care a făcut-o fratele meu? — Pe d-ta o să te primesc mereu, d-le, cu cea mai mare plăcere. — Dar pe Jean ? Acum am venit ca să -ți vorbesc mai mult de Jean. — Fratele d-tale îmi pricinuește frică, zise dînsa încet. — Ah ! D-șoară, crede-me că el e vred­nic de iertarea d-tale. E f­oarte nenorocit, știe bine că te a ofensat. Când nî ști dom­nișoară, ce-a devenit dînsul și in ce dezor­­din trăește !... Henrieta se ’ngălbeni ceva mai mult. Se sculă. — Știu că cu viața pe care o duce nu poate să ajungă de­cât la un dezastru. Știu că se lasă în voia tuturor patimilor urîte și a instinctelor sale perverse, cari au făcut din el ceea ce este : știm că în momentul când­ mă gândesc că dînsul s’a încercat să ’mi spună că mă iubește și că buzele lui erau aproape s’atingă pe ale mele, atunci simt în mine o nespusă rușine și mânie. Sunt oameni a căror dragoste ne onorează și ne face mândre ; sunt alții din contră, a căror dragoste cade greu asupră-ne ca și o greșeală... —. Aici va să zică ’l urăști? Fata nu răspunse. Insă în ochii ei se arăta o expresie de mare durere. — D-șoară, disperarea fratelui meu vine din faptul că densul ți-a displăcut. — Viața rușinoasă nu poate să aibă nici o scuză... — D-șoară, dacă ai vrea să’l mai pri­mești... Poate că o vorbă a d-tale l-ar mîn­­gâia și un zîmbet al d-tale l’ar scăpa... — Nu, ceea­ ce îmi ceri, e cu neputință. Nu pot să primesc pe fratele d-tale pe câtă vreme va rămânea ceea ce a devenit... — Dar cine te-a informat așa de bine, d-șoară ? — Prietenul și epitropul meu. — D. Kerandal­ exlamă Vankc cu o mare violență, omul acesta care ’l însoțește pretutindeni, îl sfătuește și pare a-și lua si­nistra sarcină să’l piardă pentru tot­d’a­­una. — Nu, asta nu e­­ d-la cunoști­rea pe acela despre care vorbești; din contra, dîn­sul a prins mare prietenie pentru fratele d-tale , mi-a spus mie asta, mi-a spus tot. Și dacă dînsul însoțește pe d. de Valmussy în toate părțile unde e tîrît de viții, face asta numai pentru ca să ’1 mai împedice de la nebunii, să vegheze asupră’I după cum veghezi și d-ta și să ’i scape la caz de ne­voie după cum l-aî scăpa și d-ta. — Ah­­­eü unul nu cred de loc într’o­ așa desinteresare din partea d-lui de Ke­­randal. — De ce ? întrebă dînsa cu oare­care­ măreție. Yank­ nu voi să se explice, să povestească acestei tinere fete secretul pe care ’l aflase­ cu puțin înainte de la cele două mame. N’avea dreptul acesta. Se mulțumi să răspundă : — Eu, nu cred, d-șoară, în prietenia d-lui­ Kerandal pentru fratele meu, tot așa precum nu cred în prietenia lui pentru mine. — De unde ’ți vine neîncrederea asta? — Nu pot să ’ți spun. — E dînsa cel puțin justificată prin vr’un­ fapt? — Iți repet că nu pot să spun nimic, că­ n’am dreptul să spun ceva. — Ei bine, d-le, eu cred că era de pri­sos să te încerci a arunca discreditul asu­­pra unui om pe care tatăl meu m’a învățat să ’1 iubesc și să ’1 respectez ca și pe el­ însuși. (Va urma).

Next