Universul, mai 1896 (Anul 14, nr. 101-127)
1896-05-01 / nr. 101
Universul No. 101 rească nu se știe din ocupațiunile lui anterioare decât, că ar fi luat parte la resboiul Independenței Greciei, deoarece printre actele ce s’au găsit la dânsul se vede și o diplomă de căpitănie liberată de guvernul grecesc. Cum se explică că Vanghelie Zappa'care era de sânge albanez și supus otoman a luat partea Greciei în resbelul ei de Independență? Lucru se explică ușor, știindu-se că Albanezii abia acum încep să se afirme ca naționalitate ; pe atunci mai toți adoptaseră civilizațiunea greacă și erau aproape grecizațî. Vanghelie Zappa supus român Vanghelie Zappa, venind în țara românească încă înainte de anul 1840 (nu știm epoca precisă), se apucă de afaceri. Treburile n I merg așa de bine încât pe la anul 1843 se găsește în stare de a cumpăra moșia Broșteni. Nici pe atunci streinii nu aveau dreptul de a cumpăra imobile rurale. Cum se face că Vanghelie Zappa se face moșier.?. Se vede că a reușit să convingă autoritățile noastre că el s’a lepădat de orice supușie și că a devenit pământean. Pământenii, deși nu erau cetățeni români, aveau dreptul de a poseda moșii. Mai târziu însă Vanghelie Zappa cere chiar formal împământenirea mică pe care o obține. In intervalul acesta Vanghele Zappa își mărește din ce în ce averea așa încât la moartea sa, întâmplată la anul 1865, el lasă o avere de vre o opt milioane, cea mai mare parte în moșii. Testamentul lui Vanghelie Zappa Vanghelie Zappa lasă un testament și, lucru curios, mai toată averea nu o lasă nici rudelor sale, nici țării unde a făcut avere, nici țerii sale de origine, ci unei societăți grecești, «Societatea Olimpicilor». Este adevărat că lasă ceva și țărei noastre, (Academiei române 12,000 lei pe an) și satului șeii natal, Laboko, dar aceasta este de puțină însemnătate fața cu imensa sa avere. Tot prin testament el institui pe vărul șeii Constantin Zappa executor testamentar, lăsându-î usufructul averea pe cât timp va trăi și cu obligația de a da pe fiecare an niște rente Academiei, comunei Laboko, societății Olimpice, etc. La moartea lui Constantin Zappa toată averea trebuia să intre în stăpânirea Epitropiei Olimpice și o mică parte în a Epitropiei din Laboko. Moartea lui Const. Zappa La moartea acestuia întâmplată pe la anul 1886, guvernul grecesc cere ca reprezentant al societății Olimpice de la guvernul român să i se recunoască de drept (de fapt pretinde că i s-a recunoscut deja în 1865) dreptul de a intra în stăpânirea averei defunctului Zappa. Guvernul român invită pe guvernul grecesc să se adreseze înaintea tribunalelor noastre. Guvernul grecesc, la refuzul guvernului român de a trata chestiunea pe cale diplomatică, rupe relațiunile cu statul român. In intervalul acesta rudele de sânge ale defunctului Vanghelie Zappa cer de la tribunalul român să fie puse în posesia averei, deoarece un stat străin nu are drept de a moșteni în țara românească. Statul român intervine în instanță spre a cere punerea lui în posesia averei ca moștenire vacantă în caz când moștenitorii de sânge nu vor fi în stare să-și dovedească rudenia. Statul grecesc intervine și el in proces spre a se lupta față numai cu moștenitorii de sânge, căci cu guvernul român încă pretinde că chestiunea trebue să se rezolve pe calea diplomatică. La tribunal statul grecesc a fost depărtat din proces, deoarece n’a depus ca orice particular străin cauțiunea legală și s’a dat câștig moștenitorilor de sânge. Acuma, în urma apelului statului român și statului grec, afacerea se judecă de către Curtea de apel din București secția I-a. Din partea statului român au vorbit d-nii Mihail Antonescu și Ion Fintis combătând actele cu cari s’au servit moștenitorii spre a-și dovedi rudenia. Asemenea au susținut că guvernul grecesc n’are calitate de a reprezenta pe «Societatea Olimpia»; trebuia ca aceasta societate să vie ca să pretindă averea. Chiar dacă guvernul grecesc ar reprezenta cu adevărat societatea Olimpia, n’are capacitatea de a cere o moștenire în România, deoarece, după toate legile moderne, ar, fi a se atenta la suveranitatea unui stat național când s-ar permite uinui stat strein să obție teritoriu în România. Din partea statului elin au vorbit d-nn 110 Mihail Cornea și C. Boerescu. Amândouă au căutat să combată ca și avocații statului român actele cu cari se prezentă moștenitorii de sânge spre a-șî dovedi rudenia. D-nii apărători ai statului elin declară apoi că refuză a se judeca cu statul român, chestiunea între statul elin și românân trebuind să fie tranșată pe cale diplomatică. Sâmbătă au vorbit d-ni: Gr. Păucescu, P. Grădișteanu și V. Brătianu, advocații moștenitorilor de sânge ai defunctului. D. V. Brătianu a căutat să demonstre că guvernul grecesc n’are nici calitate nici capacitate de a moșteni în România. Ora fiind înaintată, continuarea desbaterilor s’a amânat pentru azi. Marți. UN SFAT PE ZI Nucile ca aliment.— Știm cu toții că de ordinar nucile se mănâncă ca distracțiune, între mese sau după desert, neatribuindu-le în general nici o utilitate și cu toate acestea ele constituesc un excelent product alimentar care ar putea singur într’un moment dat, să ne nutrească cu prisosință, având imensul avantagiu asupra tuturor celorlalte producte nutritive de a se conserva bine. Persoanele cu temperamentul nervos se vor găsi foarte bine prin întrebuințarea nucilor. Stomacul este în sine în mod particular stimulat prin acidul hidrocianic și celelalte elemente constitutive ale nucilor. Arderea de vie a unei fete în Buzéu «Curierul Satelor» dă următoarele amănunte asupra acestei drame, despre care am vorbit deja: Marți seara, Doamna Luxa Popovici, văduvă, a fost iubită de o mare nenorocire, pierzând prin ardere pe fiica sa Maria în etate de 20 ani. Ruptul s’a petrecut astfel. D-na Popovici împreună cu fiica și cu fiul său, amploiat la căile ferate, au șezut la masă și după ce au terminat mâncarea, fiul a trecut în altă odae ca să-și iea țigări; acolo, îi cuprinse o spaimă îngrozitoare, lampa care era atârnată de tavan, se aprinsese și umpluse casa de fum; neavând cum o stinge, o ia de acolo, iese s’o arunce afară, și se întoarce repede înapoi ca să vadă dacă s’a aprins ceva, fiindcă odaia era plină de fum. Din nenorocire, când a aruncat lampa în curte, n’a văzut că tocmai atunci și sora sa venea să intre tot în acea odae, așa că lampa a căzut pe sora sa care a luat pe dată foc, fără ca el să știe ; fata a dat fuga la drum voind să intre la niște vecini, cari văzând-o în flăcări, i-au închis ușa, temându-se să nu aducă focul în casă. A sărit lumea de a stins-o dar în zadar, căci focul arsese totul după nenorocita fată și a doua zi Miercuri dinsa și-a dat sfîrșitul în cele mai crunte dureri. O CUGETARE PE ZI Sunt femei cărora puțin le pasă dacă sunt iubite , ele se mulțumesc să fie preferate. — 2 — Drama de amor din Gângiova (Corespondența pârtie, a ziarului «Universul») (Omor și sinucidere) D. Ioan Bârzeanu, notarul comunei Bârza, județul Dolj, ne trimite următoarele amănunte, privitoare la o dramă sensațională petrecută în localitatea aceea: In ziua de 22 Aprilie, între orele 5 și 6 p. m., o crimă îngrozitoare s’a petrecut în comuna Gângiova din plasa Jiu-de-Jos. Peripețiile acestei drame romantice sunt următoarele : Puindu-se în explorare un parchet din pădurea Sadova, acum câțiva ani, s’a stabilit în Gângiova un grec cu numele Panait Gambiti. El zicea că e nepot al rău. Epaminonda Valsamache, și vindea lemne. Fie că fura din vânzare, fie că era bine plătit, destul că adunase multe parale și juca un rol important pe aici. Lui îî plăcea să aibă cai buni, iubea jocurile de cărți și băutura. Era cunoscut în plasa întreagă prin chefurile sale. Acest om cere mâna d-șoarei Marița în etate de 18 ani, fiica d-lui Ion N. Pata, om onest și cel mai bogat în comuna Gângiova. Fata era bine crescută, și făcuse 4 clase primare. întrebată de tatăl său, fata spre nenorocirea sa și a părinților săi, se învoește la căsătorie. Se zice că grecul ar fi avut de mai înainte relații amoroase cu fata. D. Ion N. Pața, tatăl d-șoarei Marița, consimte și densul și logodna a avut loc în toamna anului 1895, schimbându-se inelele și cadouri reciproce. D. Pața mai în urmă, văzând că a greșit, că viitorul său ginere nu numai că nu se lasă de chefuri, dar că nu are nici stabilitate, a găsit de cuviință a strica rostul logodnei și cununiei ce urma să fie mai târziu. La aceasta a contribuit și lipsa actelor din partea lui Panait, bineînțeles fiind supus elen, poate și fără nici un căpătâi. Fata, inteligentă, nu s’a opus de loc la voința părinților ei de a se strica logodna. Panait cu sânge rece și-a primit inelul său și cadoul dat. Dar se spune că i-ar fi zis tatălui fetei: — Bine, eu tot în casa d-taleam să mor ! A trecut timp de aproape 5 luni de la această desfacere de logodnă și nu s’a mai auzit nimic; nu se știe dacă s’au mai schimbat scrisori între amândouă amanții până astăzi, sau dacă au mai vorbit împreună, împușcarea amantei.Sinuciderea asasinului In ziua de 22 c. fiind bâlciți pe teritoriul propietăței Gânciova, în ajunul zilei, Dumineca 21 c.,fata Marița, frumos înbrăcată, ca o mireasă, a parcurs tot bâlciul, veselă ca nici o dată. A doua zi luni, tatăl ei fiind cu bufetul în bâlciu, d-ra Marița a stat toată ziua acasă cu mă-sa și cu o soră mai mică. Pe la orele 5 și ceva p. m., Marița se afla înaintea prăvăliei lor din Comună cu soră-sa și lucra la obișnuitul său gherghef. Uitându-se pe stradă spre bâlciu vede că vine fostul ei logodnic Panait, călare pe un cal roib. Imediat s-a sculat și a intrat în odaia prăvăliei, ca să nu se vază amândoi. Panait, vezând-o singură, se oprește din drum și chiamă un servitor să-i țină calul. Era servitorul d-lul Pața. El intră în prăvălie. Marița fuge în altă cameră de alături ; el o urmărește; ea încercă să iasă și de aci . Panait scoate revolverul și trage două focuri asupra fetei, dar n’o nimerește. Densa fugi afară disperată. Asasinul îi mai trage al treilea foc și o nimerește în gât. Ea cade în prispa casei, afară, lângă niște flori de primăvară. • Panait, văzând că fata n’a murit, mai trage al patrulea glonț, care o lovește pe Marița în cap. Crezând că nu e destul, îngenuche lângă cadavru și mai trage al 5-lea glonț în tâmpla dreaptă a fetei. Marița și-a dat imediat sufletul. Servitorul care ținea calul afară, mama d-șoare, Marița, și altă lume din vecinătate, auzind detunăturile, alergară la locul sinistrului. Mai întâui a alergat servitorul căci mama se găsia într’o magazie puțin mai departe. Acideferă de un spectacol înfiorător. Panait turbat, cu capul gol și părul sbârlit, se căsnea să ’șî tragă și luî glonț în tâmplă dar n’a putut, căci servitorul l’a lovit peste mână. Asasinul tremura lângă cadavrul Mariței. Văzînd criminalul că nu e timp, se sculă repede, încarcă cu trei focuri revolverul și mergând în odae își trage două focuri în tâmpla dreaptă. Gloanțele i-au sburat creerii și moartea i-a fost instantanee. Șeful secției de geandarmi și primarul fiind avizați din bâlciu unde se găseau cu tatăl d-șoarei Marița, au sosit imediat. Făcându-se perchiziție asupra cadavrului lui Panait s’au găsit în buzunarele lui suma de 1370 franci. Avizându-se parchetul, din sub-prefect a fost însărcinat cu cercetarea. Cadavrul d-șoare, Marița împodobit cu flori, a fost transportat la cimitir. Iar al lui Panait învăluit în o rogojină, și fără nici o ceremonie și fără flori a fost aruncat într’o groapă săpata în marginea cimitirului. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Victor Tilgner, al cărui potret îl dăm pe pagi a numărului nostru de azi, s’a născut la 15 Octombrie 1844 în Pojon (Ungaria). Tatăl său, căpitan în armata austriacă, s-a stabilit la 1845 în Viena și micul Victorici și-a început studiile. De tenăr încă a arătat un mare talent pentru sculptură. Când era de 20 de ani făcea busturi foarte frumoase, împăratul și mai mulți aristocrați bogați i-au dat bani pentru a-șî complecta studiile în străinătate. Tilgner a stat în Italia 3 ani de zile. Reîntorcându-se în Viena, s-a pus cu zar pe lucru și a creiat cap de opere pe terenul sculptural. El e autorul monumentului măreț al Regelui armelor Werndl din Stiriei. Tot Tilgner a împodobit cu statuele lui Falstaff, Don Juan, Fedra etc. palatul Burg-teatrului din capitala Austriei. A făcut statua lui Rubens și alte statui și busturi de-ale literaților, pictorilor și artiștilor mari din diferite țări. Ultimul cap de operă a lui Tilgner e monumentul lui Mozart, monument desvelit nu de mult, cu mare pompă la Viena.______ LUCRURI URA TOATA LUMEA Moda «high-life» din Chicago.—Ultima modă a americanilor constă în a avea, — veți crede, o haină tăiată modern ?—nu e în a avea un «vagon-casă» personal. Acest vagon este de obicei admirabil mobilat cu mobile de o bogăție orientală, care servă de locuință și în acelaș timp e vagon de voiagiu pentru bogatul yancheu. Moda aceasta face pe americanii bogați, întocmai ca pe suverani, de a nu călători decât cu vagoanele lor. Când stăpânul unui astfel de vagon voește să călătorească, el, plătind o taxă, își atașază vagonul de tren și astfel poate face ocolul pământului fără să aibă nevoie a-șî părăsi apartamentul. Câțiva dintre ei, «mai americani» împing fantasia mai departe. Ei dau mese și chiar baluri în «vagonul-casă» al lor în timpul călătoriei. ȘTIRI PRIN POSTA Anglia.— «Times», într’un lung articol, acuză Rusia de a ținti către cucerirea bogatelor provincii septentrionale ale Persiei. Acest ziar cere guvernului englez o acțiune energică pentru ca să oprească Rusia a ajunge la vre-un rezultat pe această cale. Austro-Ungaria. — La Laibach s’a simțit un nou cutremur de pământ, care s’a repetat în trei rânduri, la intervale de câte 5 minute. Numeroase case au suferit stricăciuni. O parte din locuitori s’au refugiat la câmp în corturi. Franța.—Ministrul de instrucție publică Rambaud, la un banchet ce i s’a dat de către amicii săi politici, a pronunțat un discurs și a zis că noul minister e un minister de progres și de reforme ca și cel precedent. El diferă numai în mijloacele întrebuințate. Germania. Prințul Bismarck va merge zilele acestea la Berlin și va fi oaspete împăratului, timp de 4 zile. Se dă acestei vizite o mare importanță politică. E chestia de înlocuirea cancelarului de Hohenlohe care, se zice, se va retrage în curând de la putere. Italia.— Se scrie din Caltanisseta că peste 1600 de mineri de la minele de sulf, s’au pus în grevă. Atitudinea lor continuă, din fericire, a fi liniștită, dar fiind-că sunt mari temeri de tulburări, trupele au fost concentrate. Rusia. Știrile sosite la Petersburg în privința sănătății țareviciului sunt foarte îngrijitoare: împărăteasa văduvă nu va asista la încoronarea țarului Nicolae II. In orî ce caz programul serbărilor încoronării țarului nu va fi schimbat. Spania. Republicanii din Madrid au voit să facă deunărî o manifestație pe străzile orașului. Trupele de soldați s-a împrăștiat cu forța. S’a încins o încăerare între soldați și manifestanți. Câțiva dintre aceștia au fost răniți. S’au făcut numeroase arestări. Turcia. La Constantinopol s’au arestat mai mulți babiști persieni, asupra cărora se svone ște că ei planuiau un atentat în contra lui Abdul Hamid. Persienii, aparținând sectei babiștilor și arestați la Trebisonda, Erzerum Cesare, au fost arestați și împușcați din ordinul sultanului. întrunirea Ligei Alaltă erî după amiazi s’a întrunit secțiunea București a Ligei Culturale pentru a alege delegați la congresul de la 12 și 13 Mai. Delegați au fost aleși d-ni C. I. Grădișteanu , Alimăneșteanu G., inginer ; Apostol D. T., deputat ; Antipa Gr., doctor ; Athanasiade, avocat; Borgovan V. Gr., profesor; Besnea, doctor; Balș Mișu, Borocianu A., farmacist; Cihoski, advocat; Clinciu C., profesor; Ciura Alex., student; Cesianu N. , Căpitan Creangă ; Disescu C., prof. universitar; Furnică D. Z., comerciant ; Frunză G., inginer; Florescu A. D.; Firulescu C., student; Grama L, profesor; Lupan N., comerciant; Lăzăreanu G., tipograf ; Munteanu I., farmacist ; Micu Pandele, funcționar ; Vlădescu T. R., profesor; Mera Vasile, comerciant; Moga Vasile, inginer ; Miculescu Al. Vasile, student; Obreja, doctor ; Pop Emil, doctor ; Popescu Simion, preot; Periețeanu-Buzele, senator ; Pantazi Em., advocat; Predescu Stavri, advocat; Popovici Vasile, student ; Șerban Em. ; Țețu S., comerciant; Tamara G., student; Urechiă A. V., senator; Vintila C. A. Rosetti, deputat; Colceag N., advocat; Cancicov V., student; Danielescu Cornel, comerciant; Manole Petre, inginer; Popa G., profesor ; Cogălniceanu M. V., deputat; Vespremeanu S, farmacist; Ciurcu Theodor; Ionescu Eftimie T., c. f. r. ; Tălașescu Const. Achimescu Aurel ; Țepeneag Vasile. 1E3. .a. 7 Bărbatul (sorbind din cafea).— Dar ce are cafeaua asta? Nevasta.— N’am făcut-o eu azi. Soacra.— Nici eu. Servitoarea.— Azi am făcut-o eu. E rea, conașule ? Bărbatul.— Bună ca azi n’a fost niciodată. Mercur. 1 Main (13 Main) 1896 Ameniinte asupra libarărei Adigratu lui Serao, corespondentul ziarului «Don Marzio» din Neapole, scrie următoarele din Adigrat, cu data de 23 Aprilie : «Azi dimineață la orele 7 regimentul colonelului Clemicetti a plecat din lagărul din Kerseber unde e adunat tot corpul de operațiune și s’a îndreptat spre Adigias, am plecat și eu». «La 8 ore regimentul a ocupat pozițiunea de înaintea fortului. Au fost scoși imediat bolnavii și răniții, fiind escortați de vânători. «Apoi, primiți cu un entusiasm de nedescris, am intrat în fort, eu împreună cu locotenenții Bodrero și Sapelli. «După alte entusiaste ovațiuni se anunță sosirea generalului Delmagno care abia intră în fort și sărutând un soldat zice : — «Vă sărut pe toți cu inima. «Mâncarăm într’un salon al casei ce a aparținut lui Sebath. In timpul mesei a domnit cea mai mare înfrățire. S’au ridicat toasturi aducându-se laude valoarei militare a lui Prestinari în numele Italiei, și a regelui. Prestinari a răspuns foarte emoționat ofițerii plângeai de bucurie. «Din ofițerii garnizoanei lipseau Pavîetti și Moni, morți de tifos. «Răniții în bătălia din Semesata, conduși de maiorul Selicorni, au defilat prin fața trupelor; spectacolul a fost solemn. «Fortul puțin câte puțin a fost deșertat. «Ras Mangasia a scris din Hausen maiorului Preslinari că locotenentul-colonel Campiano, socotit ca mort, este prizonier. Inaugurarea monumentului lui Wilhelm I Frankfort 28 Aprilie. Inaugurarea monumentului lui Wilhelm I s-a făcut în prezența împăratului, a împărătesei și a prinților. Primarul din Frankfort a rostit un discurs; împăratul a trimes o telegramă prințului Bismarck cu ocazia aniversarei păcii de la Frankfurt, în care zice că recunoaște serviciile de neuitat aduse de prințul Bismark, și simte trebuința de a-l asigura de recunoștința și venerațiunea sa. Numele marelui cancelar va străluci întotdeauna alături de acela al lui Wilhelm I. Prințul de Bismark a răspuns telegramei împăratului mulțumindu-l pentru onoarea ce i-a făcut adresându-i cuvinte așa de grațioase pline de atâtea amintiri frumoase și rugând pe Majestatea Sa să primească mulțumirile sale cele mai respectuoase._____________________________ UN PROVERB PE ZI ~ Vorba lungă sărăcia omului. (Românesc). — Prin fir telegrafic — Stația Periș amenințată de o bandă de tâlhari Șeful stației Periș a anunțat Duminică noaptea telegrafic că stația este amenințată de o bandă de tâlhari țigani armați, cerând ajutor. In urma înțelegerei avute cu stația București, subprefectul Ștefanescu din gara Buftea a trecut în localitate cu jandarmi la ora 1.45. Iată ce se întâmplase: La o cârciumă care se afla în dosul gărei Periș, o bandă de țigani a intrat alauăseară cerând de mâncare. In cârciumă se întâmplase să fie un macagiu al gărei, care văzând mutrele țiganilor, a conceput bănueli. Intrând în vorbă, el și cârciumarul, cu țiganii l-au întrebat, de unde vin el și dacă au bilet de drum. Țiganii au răspuns că vin din București, unde au lucrat la o clădire. Răspunsul nu l-a dumerit pe cârciumar, care,îndemnat de macagiu, le a spus că nu le dă mâncare, dacă nu-și vor arăta biletele de drum. Atunci țiganii, țanțoși, scot niște hârtii din buzunar și le arată de departe, spunând că sunt bilete de drum. Cârciumarul se apropie, smulge una din aceste hârtii și vede că este un bilet de identitate, iar un bilet de drum. Macagiul, bănuind că are a face cu niște tâlhari, ese din cârciumă și dă alarmă. Țiganii ei și ei afară, trag câteva focuri de pistoale și o iau la sănătoasa spre pădurea Balotești. Sub-prefectul Ștefănescu a sosit deja cu oameni suficienți în localitate. Biletul de identitate, rămas în mâinile cârciumarului, este eliberat în comuna Hai- Dușmănia dintre deadmane PARTEA A TREIA VII Jean care plânge și Jean care ride «.Unul din amândouă era fiul lui Mederic ; și dacă era Yanic ăsta, atunci dînsul avea să se afle ca un dușman neîmpăcat în fața tatălui său, avea să-l lovească poate, să-i verse sângele. Asta era ceva oribil! Cele două mame își întinseră brațele și se strânseră tare la piept amestecându-și astfel grijile și spaima lor. Ce era de făcut in așa împrejurare nemaipomenită? Pe de altă parte Yankc era și dânsul zăpăcit : cum să smulgă pe Jean de la primejdiile ce-l amenințafi? Nimeni nu putea să dea nici un sfat. Ca să se încerce a influența pe Jean ar fi fost de prisos. Din cauza urei ce avea pentru Yanic ar fi respins orice sfat. Cele două mame simția fi de asemenea că chiar dragostea lor ar fi fost neputincioasă contra acelui nenorocit copil care se ducea la perie. Atunci Yankc se gândi la Henrieta; poate vea să facă cu dânsa ceva. De mult timp nu se mai întâlnise cu ea, ținuse să nu o mai vadă. Fusese credincios făgăduelea ce făcuse lui Jean. Jertfa ce făcuse de dragostea sa fusese deplină, nu’i fusese așa lesnicioasă această jertfă, suferise îngrozitor; dragostea sa pentru Henrieta crescuse cu atât mai mult cu cât dînsul se silise ca s-o uite. Dar în sfârșit făcuse asta din prietenie pentru Jean și în scop de a recuceri inima fratelui său. Dar Henrieta putea va dansa să scape pe acel tânăr care se perdea din cauza ei ? Și cum va putea dansa să facă asta ? întrebarea asta nu și-o făcea. Se agățase însă de această speranță ca și naufragiatul care se apucă de cel d’ânsâi fir de palii, cu nădejde de scăpare. Se duse la Henrieta pe intrarea Victor Hugo. Fata era acasă și se coborî îndată în salon pentru ca să-i primească. Yank o găsi schimbată, îngălbenită : ochii îi erau cam obosiți ca și cum nu ar fi dormit nopți d’arândul sau ar fi avut o mâhnire tainică. Henrieta veni la dînsul cu sinceritatea sa obicinuită, cu amândouă mânele întinse. Apoi se încercă să zîmbească zicând : — Cât de mult m’am neglijat, d-le ! ce, n’am fost în Paris? — Ba da, d-șoară, însă după cele ce s’au petrecut între d-ta și fratele meu, cu toată indulgența d-tale pentru mânia lui, am crezut că dorința d-tale este să nu te mai întâlnești nici cu mine nici cu fratele meu. — E adevărat, însă, după cum singur spusesi, eu sunt bună, iertătoare. — Așadar o să ne permițî să venim și pe viitor la d-ta și o să uiți scena aceea pe care a făcut-o fratele meu? — Pe d-ta o să te primesc mereu, d-le, cu cea mai mare plăcere. — Dar pe Jean ? Acum am venit ca să -ți vorbesc mai mult de Jean. — Fratele d-tale îmi pricinuește frică, zise dînsa încet. — Ah ! D-șoară, crede-me că el e vrednic de iertarea d-tale. E foarte nenorocit, știe bine că te a ofensat. Când nî ști domnișoară, ce-a devenit dînsul și in ce dezordin trăește !... Henrieta se ’ngălbeni ceva mai mult. Se sculă. — Știu că cu viața pe care o duce nu poate să ajungă decât la un dezastru. Știu că se lasă în voia tuturor patimilor urîte și a instinctelor sale perverse, cari au făcut din el ceea ce este : știm că în momentul când mă gândesc că dînsul s’a încercat să ’mi spună că mă iubește și că buzele lui erau aproape s’atingă pe ale mele, atunci simt în mine o nespusă rușine și mânie. Sunt oameni a căror dragoste ne onorează și ne face mândre ; sunt alții din contră, a căror dragoste cade greu asupră-ne ca și o greșeală... —. Aici va să zică ’l urăști? Fata nu răspunse. Insă în ochii ei se arăta o expresie de mare durere. — D-șoară, disperarea fratelui meu vine din faptul că densul ți-a displăcut. — Viața rușinoasă nu poate să aibă nici o scuză... — D-șoară, dacă ai vrea să’l mai primești... Poate că o vorbă a d-tale l-ar mîngâia și un zîmbet al d-tale l’ar scăpa... — Nu, ceea ce îmi ceri, e cu neputință. Nu pot să primesc pe fratele d-tale pe câtă vreme va rămânea ceea ce a devenit... — Dar cine te-a informat așa de bine, d-șoară ? — Prietenul și epitropul meu. — D. Kerandal exlamă Vankc cu o mare violență, omul acesta care ’l însoțește pretutindeni, îl sfătuește și pare a-și lua sinistra sarcină să’l piardă pentru totd’auna. — Nu, asta nu e d-la cunoștirea pe acela despre care vorbești; din contra, dînsul a prins mare prietenie pentru fratele d-tale , mi-a spus mie asta, mi-a spus tot. Și dacă dînsul însoțește pe d. de Valmussy în toate părțile unde e tîrît de viții, face asta numai pentru ca să ’1 mai împedice de la nebunii, să vegheze asupră’I după cum veghezi și d-ta și să ’i scape la caz de nevoie după cum l-aî scăpa și d-ta. — Aheü unul nu cred de loc într’o așa desinteresare din partea d-lui de Kerandal. — De ce ? întrebă dînsa cu oarecare măreție. Yank nu voi să se explice, să povestească acestei tinere fete secretul pe care ’l aflase cu puțin înainte de la cele două mame. N’avea dreptul acesta. Se mulțumi să răspundă : — Eu, nu cred, d-șoară, în prietenia d-lui Kerandal pentru fratele meu, tot așa precum nu cred în prietenia lui pentru mine. — De unde ’ți vine neîncrederea asta? — Nu pot să ’ți spun. — E dînsa cel puțin justificată prin vr’un fapt? — Iți repet că nu pot să spun nimic, că n’am dreptul să spun ceva. — Ei bine, d-le, eu cred că era de prisos să te încerci a arunca discreditul asupra unui om pe care tatăl meu m’a învățat să ’1 iubesc și să ’1 respectez ca și pe el însuși. (Va urma).