Universul, decembrie 1899 (Anul 17, nr. 330-357)
1899-12-01 / nr. 330
Generalul englez Methuen inspectând trupele. — (Vezi explicația) „ UNIVERSUL de Ieri s’a tipărit în 96.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Orioftejg Marți, 30 Noembrie. — Ap. And reift. Catolic Marți, 12 Decembrie.—Epimanh Soarele răsare 7.29; apune 4.12 București, 30 Noembrie. Lipsa de apă Nu e astăzi cestiune mai de actualitate decât aceea a lipsei de apă. De trei zile Capitala nu are decât puțină apă și astăzi nu va avea de loc ; probabil că asemenea lipsă se va mai fi produs și în alte părți din țară. Pricina ? Primăria Capitalei a făcut-o cunoscut prin publicațiuni afișate pe strade și prin comunicări adresate ziarelor. S'a trocnit Dâmbovița.. De atâția ani n’am avut iarnă cum trebue ; de 4—5 ani n’a mai căzut zăpadă în chip mai simțitor. Urmarea se cunoaște ; anul acesta, mai ales, am suferit’o în chipul cel mai groaznic. Fiindcă n’a căzut zăpadă iarna trecută și fiind-că primăvara a fost secetoasă, nu s’au făcut cereale și țara a suferit, dintr’un condeiu, o pagubă de vre-o 250 milioane. Criza pe care am străbătut’o durează încă și vom mai suferi câtăva vreme. In afară de asta, în tot cursul anului, am fost bântuiți de fel de fel de epidemii, într’o măsură mai mare decât altă dată. Scarlatina, pojarul, angina difterică și altele a fi secerat cu furie, atingând chiar localitățile cele mai sănătoase și mai scutite până acum de asemeni flageluri. După atâția ani de dezechilibru atmosferic, acum avem în sfîrșit o iarnă cum trebue la noi.’ Trei zile de-a rundul a nins peste toată țara și cantitatea de zăpadă e considerabilă. S’a întâmplat însă să și viscolească, așa că la locurile joase—cum sunt albiile rîurilor,—zăpada s’a îngrămădit în prea mari cantități. E o adevărată binecuvântare cerească, ninsoarea asta. Acum, suntem aproape desăvârșit asigurați că la vară vom avea recoltă bună, căci semănăturile erau minunat de frumoase în toamnă și nu trebuia de o zăpadă sdravănă, care să le ferească de îngheț și să le dea la primăvară apa necesară. Și zăpada a căzut. Dealuri și câmpii, în toată țara, sunt acoperite. Pentru sănătatea oamenilor și a vitelor e de asemenea bine. Bolile contagioase, cari faceau atâtea victime, se vor potoli de aci nainte. Dar binecuvântarea aceasta de care se bucură țara întreagă, are și neajunsuri. Și unul din aceste neajunsuri este că, din cauza marilor zăpezi, sărăcimea din întreaga țară, care deja suferia de lipsuri, va avea de suferit și mai mult. Câți nenorociți nu vor fi având un braț de lemne spre a se încălzi și o bucată de pâine spre a-și astâmpăra foamea! Acum e momentul pentru cei bogați să-și arate mărinimia. Românul din fire e bun, generos; deci sperăm că fiecare va căuta să ușureze cât va putea mai mult suferințele din jurul sau, căci numai în astfel de momente grele se cunosc adevăratele inimi bune. In cât privește întâmplarea de acum cu lipsa apei în capitală, sperăm că ea va fi un îndemn mai mult pentru părinții orașului să realizeze cât de curând proiectul alimentarea capitalei cu apă de izvoare. Politica externă Impăratul Wilhelm și marina germană Peste câteva luni guvernul german va prezintă în fața Reichstagului un nou proiect pentru mărirea flotei. Prezintarea acestui proiect a fost anunțată acum o lună de împăratul Wilhelm în vestitul seft discurs de la Hamburg. La această veste multe partide politice exprimară nemulțumirea lor, multe ziare se grăbiră a indica cifra exactă a cheltuelilor enorme ce Germania a făcut pentru marina ei, de 10 ani, adică de când actualul împărat s’a urcat pe tron ; și mulți, în Germania și în străinătate a fi considerat acest proiect, care e opera împăratului, ca o măsură periculoasă pentru finanțele Germaniei și nefolositoare pentru interesele ei, o măsură într’un cuvânt ce nu avea alt scop decât de a satisface capriciul și ambiția suveranului, care vrea să lase posterității numele de «Wilhelm, întemeatorul marinei germane». Cred înv £ Zt acea cari judecă astfel nu’și dați osteneală a raționa și sunt sigur că, dacă ar face-o, n’ar mai crede de cuviință a adresa împăratului Wilhelm, ironii pe n’a fi nimic inteligent și ar recunoaște din potrivă că Germania are absolut nevoe de o flotă mare, că în starea actuală a desvoltărei ei aceasta trebue să fie îngrijirea de căpetenie a tuturor cetățenilor și el, — ceea ce nu pricep decât pe jumătate salt de joc supușii lui,—nu este un ambițios vulgar, ci un om de o rară putere intelectuală, care înțelege in mod superior datoriile ce îi impun misiunea înaltă, ce nașterea i-a dat și ce le execută cu sîrguință și cu o dibăcie, ceea ce face admirația tuturor acelora cari judecă fără pasiune. Intr’adevăr, după ce principele de Bismark a ajuns să realiseze visul istoric și atât de dorit al tuturor germanilor, după ce a pus pe capul lui Wilhelm I coroana imperială, Germania a devenit în locul Franței bătute cea mai mare putere continentală. Opera aceasta genială, odată creată, rămâne a fi două lucruri de făcut : Intern, a consolida printr’o puternică organizație militară și prin alianțe pozițiunea internațională a noului imperiu, al douilea, a încuraja industria și comerțul, a căuta nouă debușeuri pentru bogățiile imperiului, ceea ce cerea fatal întemeerea unui domeniu colonial și a unei flote puternice. Aceste două lucruri făcute, Germania devenia nu numai cea mai mare putere continentală, dar una din cele mai mari națiuni din lume. Bismarck, cu geniul lui, a înțeles datoriile ce avea și de aceea a făcut toate sacrificiile pentru a mări armata și pentru a’i da o organizație perfectă. De aceia a făcut tripla alianță, care a asigurat pacea Europei luând Franței orice dorință de răzbunare. Tot de aceea Bismarck a căutat prin măsuri înțelepte să asigure desvolairea comerțului și a industriei, cari a fi luat proporțiuni enorme. De aceea în fine a pus bazele imperiului colonial german. Aceasta era deci situația Germaniei, când Wilhelm II s’a urcat pe tron. Ce datorii avea el ? Intern, să mențină armata acolo unde era. Lumea știe prea bine interesul constant ce împăratul arată armatei sale, pentru ca să mai fie silit a-l indica aci. Al douilea, șă mențină tripla alianță: întreaga lui politică de 10 ani, nenumăratele dovezi de amiciție și schimbul de vizite cu împăratul Austriei și cu regele Italiei sunt atâtea mărturii, cari dovedesc că împăratul și-a împlinit datoria. Al treilea, să încurajeze industria și comerțul. Solicitudinea lui pentru tot ce era industrie, cât și interesul zilnic ce prin atențiuni, cuvântări și fapte a manifestat pentru activitatea comerțului Germaniei, dovedesc că și aci împăratul a priceput misiunea lui. Al patrulea, să mărească imperiul colonial și flota, întinderea ce imperiul colonial german a luat în acești din urmă ani, chestia Samoa în aceste din urmă luni precum și sumele enorme cu cari adversarii lui spun că a încărcat budgetul marinei, sunt dovezi prea puternice pentru ca să mai arătăm că și aci împăratul Wilhelm și-a făcut datoria. Voi adăuga numai că, dacă în toate celelalte lucruri n’avea decât să mențină opera creată de Bismarck, în ce privește coloniile și flota, cancelarul de fer nu făcuse mai nimic și împăratul trebuia să creeze el singur totul prin activitatea și prin inteligența lui. Și fiind-că în mod atât de admirabil a priceput rolul istoric al Germaniei, și și-a făcut datoria, de aceea se găsesc oameni, cari îl învinuesc că compromite interesele ei? Nu pricep. Și nu ’mî pot explica acest fenomen cîudat, decât prin nepriceperea firească a lumei care, deși trăește într’o țară, nu ’și dă de loc seama nici de desvoltarea, nici de nevoile ei. Intr’adevăr, altă rațiune nu poate avea opoziția de azi întâmpină noul proiect al marinei. E mai mult ca sigur că cei ce critică pe împăratul Wilhelm nu știu, că Germania are un mare imperiu colonial, că l’a mărit mult în acești din urmă ani, că această întindere colonială, numai in care stă azi mărirea unui popor, nu se poate menține decât printr-o flotă puternică. Și că dacă cetățenii germani sunt mândri a vedea că drapelul lor fâlfâe în Africa și în Australia, în insulele Oceaniei, la Caroline și în Samoa, în Palestina până la Bagdad, în China la Beau-Ceu, apoi trebue să aibă și o marină care în caz de nevoe să mențină prestigiul lor acolo și să împeelice ca acest drapel să fie înlocuit printr-unul englez. Sunt sigur că cei ce critică, nu știu că dacă activitatea comercială a Germaniei a devenit atât de considerabilă și dacă comercianții germani se pot statornici în țările cele mai depărtate și vinde acolo bogățiile ce patria produce,e pentru că au îndărătul lor vasele de războiu ale lui Wilhelm II, cari să susțină cu puterea tunului și a baionetelor drepturile lor și cari să impună respect națiunilor străine ce ar vrea să împedice întinderea Germaniei. Sunt sigur de asemenea că cei ce critică nu au consultat niciodată vre-o statistică, deși ar face bine să la consulte, căci ar vedea de pildă că populația Germaniei crește atât încât devine o necesitate socială, ca o parte să meargă în Colonii. Ar mai vedea, că în 1870, comerțul Germaniei era de 5 miliarde și că ea nu avea decât 150 de vapoare, că azi comerțul era de 11 miliarde și că are 1125 de vapoare. Și dacă comparăm aceste cifre cu cele din alte țări, vedem de pildă că Anglia are un comerț de 20 de miliarde, Franța 6 miliarde, Statele Unite 8 miliarde și Rusia 2 miliarde. Și atunci când ocupi un loc atât de însemnat în comerțul lumei, nu-l poți menține decât având o flotă care să corespunză cu mărirea comercială. Dar pe cât sunt de sigur că cei ce critică nu știu acestea, pe atât sunt sigur că împăratul le știe și că nici un atac, nici o opoziție, oricât de înverșunată, nu-l va împedica să-și execute planul. A făcut, ce e drept, acum un an, un proiect pentru mărirea flotei, așa numitul sexeiil naval care avea de scop a construi cu 445 de milioane 27 de vapoare în timp de 6 ani, și Reichstagul nu a votat acest proiect decât după promiterea formală a guvernului că nu va mai face apel la nouă credite. Nu e mai puțin adevărat însă că azi situația Germaniei s’a mărit în Univers, că flota trebue deci și ea mărită și că actualul proiect ce vrea până în 1917 să facă din nou apel la sacrificiile țărei este o nevoe absolută. De altfel sacrificiile de azi le-ar face o țară bogată ca Germania, nu pot fi decât un și mai mare izvor de bogății în viitor, pe când nefacerea acestor sacrificii azi ar putea periclita colosalele interese ce le are pretutindeni. Intre aceste două alternative, evident că împăratul nu a stat un moment la indouială și că va susține voința lui cu energia ce-l caracteriză. Reichstagul știe că dacă legea e respinsă, va fi disolvat și de aceea cred că partidele cu toată nemulțumirea lor se vor decide a vota legea de nevoe, dacă nu de plăcere. Mai târziu, când pasiunile vor fi stinse, acuzatorii de azi vor recunoaște și ei că Wilhelm II, pe care toată lumea îl considera ca un desechilibrat periculos, când s’a urcat pe tron, e un om superior, în fața căruia trebue să te înclini cu admirație și respect. Și sunt sigur că atunci sarcasmele și ironiile celor de azi vor dovedi mai mult nepriceperea lor și superioritatea inteligenței pătrunzătoare a lui Wilhelm II. I. G. D. Din Belgia (Coresp. part. a ziar. «Universul») Bruxelles, 26 Noembrie 1899 Situația politică Partidul catolic se ține bine încă, cu toate sforțările opozanților de a-l sdrobi. Dintre democrați, acei cari câștigă teren, sunt socialiștii. Așa că azi am putea spune, fără greș, că în Belgia se dă marea bătie între catolicism, rămășițele îndărătnice ale stăpânirei papale și între socialism, manifestarea cea mai îndrăsneațăa democratismului. Aceste două partide sunt cele mai bine înarmate,și-și împart inteligențele cele mai alese, dispunând de masele populare. Catolicismul domnește la nord, în cuprinsrile Flamande, iar socialismul stăpânește mai cu seamă Valonia, ținuturile cărbunarilor și centrele industriale. Nordul pare mai refractar, mai statornic în credințele lui. Flamandul nu prea pleacă urechia așa ușor la toate, el ține mult la ce a apucat. Ș’apoi chiar sufletul lui e mai în stare de-a gusta voluptatea credinței, e mai predispus la misticism, prin atmosfera neguroasă de la nord și ceața avea deasă, apăsătoare. Valonul însă, în vinele căruia clopotește sânge latin, e mai pornit, mai aprins și leapădă ușor hainele credinței. Și apoi chiar felul lui de trai îl predispune la revoltă. Silit să stea săptămâni întregi în pământ, prin mine, săpând vinele de cărbuni ori lucrând la scoaterea diferitelor minerale, vită de aer și de credință. Și de aceea socialismul a prins așa de bine în aceste părți. Flamanzii de la nord sunt germani de rasă și prin urmare mai greoi la apucături, mai adăugând traiul lor câmpenesc, viața agricolă cu belșugurile și mulțumirile sufletești, înțelegem ușor reacționarismul lor în tot ce au apucat de la străbuni. La mijloc stau liberalii ducând o viață care seamănă a moarte , desmembrațî, fără program, fără energii hotărîtoare, trăind mai mult din amintirea gloriosului lor trecut. Tinerii liberali, în frunte cu Lorand, opinează convocarea unui mare congres pentru o mai puternică consolidare. Se zice că, printre numeroasele puncte, va figura și sufragiul universal. Cu chipul acesta se crede că se vor atrage în sînul bătrânului partid mulți socialiști. In vremea asta catolicismul veghiază, muncește cu stăruință ca să nu -și piardă terenul, și se sbate din răsputeri ca să 'și împlânte bine piciorul în pragul puterei. Răsbiți de foame Sub multe fețe se mai manifestă mizeria prin marele orașe ale apusului. Ca un fel de crudă ironie, soarta a făcut ca acolo, unde să îngrămădesc bunurile din toată lumea, să troneze vrnjitor și sărăcia cea mai desăvîrșită. Așa Bruxelul a fost foarte mult emoționat de următoarea întâmplare : Pe când inginerul Molueux se întorcea noaptea acasă, venind de la un chef, a fost victima unui furt îndrăzneț. Ajuns în cartierul Nord-Est, a fost întâmpinat de patru râu-făcători, cari, după ce l-au brutalizat, i-au furat toate sculele ce avea cu el: întâmplarea făcuse să nu aibă nici un ban la el, căci îi perduse pe toți la cărți, și unul din furi îi zise blând : — Ci dacă ai avea măcar 5 franci cu cari să ne plătim un ospăț, nu ți-am lua nimic. Află că de două zile umblăm după lucru și n’a fost chip să găsim. O dată scăpat, inginerul s’a dus imediat de s’a plâns poliției, dar, cu toate cercetările, agenții n’au dat de urma hoților. Tocmai la ziuă a venit la poliție un cârciumar și a denunțat că patru oameni au venit la el și au cerut de mâncare și băutură, și că la urmă, drept plată, au lăsat un ceas de aur. Nenorociții au fost prinși, și se zice că vor fi puși numai decât în libertate. Jurnalele varsă lacrămi de cerneală în sprijinul acestor desmoșteniri. Din dramele beției o teribilă dramă s'a desfășurat cri seară în «Rue de l’Hôpital» . Lucrătorul gravor Egide Swerche, întorcându-se acasă beat, cată ceartă soției sale. Nevasta îi răspunde cu prisosință. Injuriile curgeaui din belșug. Cearta degenerează în înoăerare, mai mult decât regretabilă: întunecat de beție, sălbaticul agresor pune mâna pe un briciu și se aruncă cu furie asupra soției sale, dându-i mai multe lovituri puternice. In vremea asta vine fratele nenorocitei victime și caută să dezarmeze pe Egide. In timpul cât se luptau cei doui cumnați, femeea reușește să fugă. Mizerabilul bețiv rănește și pe fratele soției sale. Cu greu a putut să se scape nefericitul rănit din învălmășeală. Rămas singur, Swerde în cut ușa mansardei, trîntește toate mobilele din casă, și se spânzură în pripă In timpul acesta vine poliția, forțează ușa și dă peste oribila înfățișare. Martora acestor grozăvii a fost un copilaș de 6 ani, odrasla celor doui nenorociți, care a rămas cu totul părăsit. Memling tele, de la mamele de familie până la fata care a eșit numai acum din școală. Fiecare 'și găsește servieta cu un inel numerotat, pentru care plătește 5 centime pe săptămână. O porțiune de mâncare, compusă din carne și din legume, costă 35 centime, dar indică mai înainte se servește supă cu 5 parale, multe din ele se mulțumesc cu o jumătate de porție, pentru 20 bani. Ca băutură se află lapte, vin de masă cu prețul său propriu, cafea și ceaia cu 10 bani. Ceaiul de floare de teiu costă 5 parale. Lucrătoarele știui că restaurantul acesta este o instituțiune filantropică și că întemeietoarea poartă toate cheltuelile pentru iluminat, încălzit, etc. Dar nu simt de loc faptul că primesc aici mâncarea aproape de pomană. Ele sunt libere să mănânce ce voesc și plătesc cu bani gata chiar directoarei, așa încât bacșișul este acolo un lucru necunoscut. Alcoolul este cu totul oprit în acest restaurant. Prin urmare, lucrătoarele se simt aici ca acasă și la adăpostul oricărei supărări suf vexațiuni. De asemenea, nu sunt expuse privirilor indiscrete ale bărbaților, cărora le este cu totul interzis a intra în acest restaurant. Olimpia. CRONICI FEMININE Un restaurant pentru lucrătoare In cartierul muncitorilor din Paris, în regiunea Coburgului St. Honoré, se află un mic și curat restaurant, pe care l-a înființat generoasa d-nă Thierry Koephlin, cu propriile ei mijloace, pentru lucrătoare. Pentru un preț mic, se poate căpăta mâncare bună și nutritoare. Direcțiunea restaurantului este încredințată unei doamne, care, prin purtarea ei demnă, influențează, în mod favorabil, asupra oaspeților și știe să dea restaurantului un caracter familiar și onest: îndată după 12 ore la amiază, vin lucrătoarele în grupuri mici și se așează la mesele de marmură, unde se află 4—0 tacâmuri. Sunt representate toate vârs CARNETUL MEU Cu tîrifa... Fără multă tevatură A ’nceput de sus să cearnă, Alba e în bătătură, Este iarnă, groasă iarnă... Și la modă sânioara A ieșit pe negândite, Și se plimbă domnișoara, Care vrea să se mărite... Și se plimbă și cucoane, Cart voesc furori să facă, D'alea cart p’di cu... cupoane Știu prea bine cum să toacă. Și se plimbă senatorii, Scliviștit ca scoși din urnă, Cart, în culmele surorii, Papă, papă din... diurnă... Și se plimbă deputații, Zîmbitori și fără teamă. Știind bine pe la... stații Că la ordine nu’i chiamă... Și se plimbă, și îl prinde, Și școlarul, mic și mare, Care cărțile își vinde Ca să meargă la plimbare... Și copiii iar se plimbă, insă nu cu săniuța, Că porecla ea își schimbă Și ti zice : tîrliuța !... Cu tirica și cu 'ntr'una Mă tot plimb în astă viață, Și mă plimb întotdeauna Prin amar sau prin dulceață ! Mario«. Tristele peripeții ale vaporului „Berenice“ Iată toate peripețiile prin care a trecut vaporul «Berenice», sosit deună zi la Triest și intrat în lazaretul de acolo. Sosirea vaporului la Rio-de-Jauieso La 7 octombrie, autoritatea sanitară, din Santos, constată și comunică în mod oficial guvernului federal și guvernelor streine că la Santos izbucnise ciuma. Prin urmare, sosit la Rio, «Berenice» găsi portul închis. Cum însă era un mare număr de saci de cafea, destinați pentru Triest și gata de a fi îmbarcați, «Berenice» ancoră într-un pachet depărtat al băii. Acolo îi se trimise cafeaua, previziunile și cărbunii și comandantul fu somat de a lua cu el, pe bord, pe toți hamalii, cari lucraseră la încărcare, și de a-i transporta în lazaretul de la Ilha. La 12 oc Boerii ispravnici noul De abia venise, în 1822, la domnie Grigorie Dimitrie Ghica- Vodă. Cu încetarea erei fanarioților, după revoluțiunea lui Tudor, țara spera o eră nouă. Pentru județul Teleorman, noul domnitor român numește isprăvirăm (prefecți) doui feciori de shoert, amândoui tineri, amândoui craidoni. — Veste bună, cumătră Desfiină sosesc mâine ispravnici nouî, eciori de banî-gata, tineri și frumoșî... zice polcovnicul de județ Scoarță neagră către măilușa Despa dubcețăreasa și făcătoare de baclavale și descântece pe la casele boerești din dot Teleormanul. — Veste bună ? răspunde mătușa. Care va să zică încă 2 case .boerești la care baba Despa va trace dulcețuri, paste de gutui, magiunuri de prune, plăcinte, cu poalele în brâu... — Ba că tocmai !... cu poalele în brâu! Nu-ți spusei că’s tineri ?... — ...Și feciori de bani gata, mi-ai spus-o jupân polcovnice. j Numai ce ese de acolo? — Nu te mai preface baba... nu nu ești calul dracului ? Iuruș ou ispravnicii pe ia sie vădane tinere... să nu le dai vreme să se gândească la județ, că'i rea de noi de avemi și dînșii să ne taie apa de la moară, să vază de aproape de județ, să nu mai putem trăi în huzur, să ne scadă harueturile... Bagă, vr’o fată frumoasă, vr’o cocoană deochiată... me'nțelege ? Și polcovnicul Scoarță neagră dete bătrânei un galben venetic cu gaură, înșirat o dată la salba a cine știe ce femee. * * « Cu mare alaia fură primiți a doua zi, la începutul anului 1823, boerii ispravnici în capitala județului. La straja orașului eșirt 20 de panduri calări în frunte avend pe căpitanul de margine, pe polcovnicul de județ, pe protoereul, economul Stoarpe-linte, vre-o zece beșiii turci și mai multe măimăriî de bresle. Intr’o bâtcă trasă de 12 cai de poștă, după o călătorie de 4 zile, porniți din București, boeriî ispravnici nouî se opriră întâmpinați de mulțimea slujbașilor și a norodului. Curat, pare venea Măria Sa Vodă, așa alergau târgoveții să vază cinstita față a nouilor săi jăfuitori ! Prin pragurile prăvăliilor, lângă tarabele încărcate de marfă și pe la ferestrele deschise ale curților boerești se grămădea fleocoanele și fetele la priveliștea alaiului isprăvnicesc. Polcovnicul Scoarță-Neagră,om iscusit, se urcă la straja orașului, spre cinste mai mare, în capra burcei boerilor ispravnici, după ce șoptise câteva vorbe la urechea surugiilor. Când trăsura ajunse în dreptul unei case, având puț ou cumpănă înainte, deodată caii se opriră. — Ce este? întreabă unul din tinerii boeri, scoțând capul pe fereastră. — S’afi rupt ștreangurile cailor de la oiște, răspunde polcovnicul după capră. Ar fi spune să vă pogorițî nițel din butcă... Uite, asla-î casa mea... Poftim de stați până să aducă un surugiu ștreanguri nouă. In cerdacul din fața casei așezat pe gârliciul pivniței, eșiseră vr’o două-traîemei tinere și care de care mai frumoase, sâ vază trăsura ce s’a oprit în cale. Boerul, care scosese capul prin oblonul butcel, cât dete cu ochii de cuibul derestei din cerdac, nu ști mai retrase în trăsură. Fără nici o greutate, polcovnicul isbuti să ducă pe ispravnici acasă la el, concediând întregul alain. — Al naibii polcovnicul ! șopti căpitanul de margine către sameșul de județ, ce făcu, pe drese, numai ce puse mâna pe noulî ispravnici! — Aferim, bre surugii, zise acestora polcovnicul dându-le câte un bacșiș bun, pentru că-i executaseră minunat ordinile. Nu vă grăbiți, mâ... căutați ștreanguri nouă în fundul butoaelor de la chir Frangulea cârciumarul... Ve chem eu când o fi vremea... Poftiți, boerî!...* * * In josul scărel pe care se urca la cerdacul de pe gârliciul pivniței aștepta mătușa Despa. — E cucoana d-tale ? întrebă unul din ispravnici pe polcovnic, când ajunseră în dreptul bătrânei. — Nu cucoane, eu nu sunt însurat. Dumneaei este mama Despina, foastă Nicodera în casa boerului Brâncoveanu și acum dulcețăreasa curților boerești din județ. Știe face de toate!... O să ve slujească și pe d-voastră cu credință, după pofta inima!... Tinerii ispravnici urcară scările. Gât fură sus în cerdac, cele trei fete voiră să se retragă. — Nepoatele mele, zise polcovnicul. Nu fugiți, fetelor, că boerii ispravnici nu mănâncă fete, aha ! ha ! ha ! Și când ispravnicii și fetele intrară în camera de musafiri, polcovnicul, rămas îndărăt, zise babei Despina : Aferim, baba ! iute se adunasi!* * * Câteva luni trecuseră de la intrarea în oraș a nouilor ispravnici. Nepoatele polcovnicului prinseseră bine de nas pe tinerii ispravnici, așa că harueturile (veniturile) curgeai gârlă în punga polcovnicului. Intre nepoate intrase însă mare dihonie (neînțelegere). Una din ele, Maria, de loc din Zimnicea , făcea zile rele tovarășelor e hocărîndu-se în tot felul, zicându-se că sunt celelite (prostituate). — Dar tu ce ești ? — Pe mine o să mă ia conu Vasile ispravnicu, cu cununie. — Atâta să trăești tu...! Dar din acea zi tovarășele Măriei se puseră pe lucru, voiți să zic pe intrigă. Aveaț nevrieale, píjungeau, nu 'și mai aflau locul, nu mai voiau să știe de boarii ispravnici. Așa că isbutiră nu numai să fie isgonită Maria Zimniceanca, ci încă să o și surghiuneascăl ispravniciî la schitu Bășcov. Pentru a surghiuni o femei, era pe la 1823 de lipsă un pitac domnesc. Acest pitac îl obținură lesne ispravnicii de la Grigorie Vodă Ghica în cuprinderea următoare : «Io, Grigorie Dimitrie Ghica, voevod zembe vlahisooc. «D-voastră ispravnicilor ot sud Teleorman sănătate ! După înștiințarea ce ați făcut, de la 10 are acestei luni, către domneasca noastră Visterie, pentru netrebnica petrecere, întru care se află o Maria Femeia ot Zimnicea, iată vi se trimite domneasca noastră volnicie, ca prin mumbașir al isprăvnicarului, să se trimită surghiun la schitul Bășcov. Mal Snteiu însă vă poruncim să vĕ pîiroforisirî cu deplină dovadă, de este adevărată petrecerea acestei femei, precum ați înștiințat, ca nu cumva’șî să fie această pîrfi neadevărată și isvoditfi din pizma vre-unora din locuitorii de acolo și să pătimească acea femee osînda pe nedreptate, precum în trecutele zile, ispravnicii unui județ pentru o asemenea pricind, inștiințându-ne lucruri neindințate, ne-au făcut de am osîndit niște femei fără de a fi vinovate. Gide se va dovedi în adevĕr acea femee ot Zimnicea, precum ați înștiințat Visteriei, așa să puneți în lucrare domneasca noastră volnicie, iar dovedindu-se nevinovată să înștiințați domniei mele trimițându-ne și volnicia înapoi, căci împotrivă urmând și dovedindu-se în urmă nevinovată numita femee, sa știți cu încredințare că veți pătimi înși vă această ostadă a surgunlîcului, și fiți sănătoși». 1823 Octombrie 15. Nenorocita Maria fu astfel înlăturată din capitala Teleormanului și ispravnicii râmaseră liniștiți cu câte una din cele două peletnice. V. A. Urechist. A sporit: Almanahul Universului — pe IOOO — 2 o bani volumul de 132 pagini zombrie, «Berenice» lăsă canaj» brasiliană și se îndreptă la Vicenția, de la Capul Verde, unde sosi în dimineața de 8 Noembrie. Primul cer de ciumă De la plecarea din Santos, 0 Octombrie, până la 18 ale lunii Octombrie, condițiunile de sănătate pe bord au fost întotdeauna escelente. La 18 Octombrie, s-a îmbolnăvit cârmaciul, Antonifl Orebich, din insula Apusului. Simptomele erau următoarele : friguri și inflamație ale glandelor inguinale și oscilare. Medicul bordului socoti imediat cazul suspect, bolnavul fu izolat și îngrijit ca și cum ar fi fost vorba de ciumă. La 22 Octombrie, nenorocitul muri. Ultimele faze ale boalei și morței se făcură în condițiuni așa de caracteristice încât doctorul Dittrich nu ezită de a declara că acel caz era de ciumă. Atunci comandantul, în urmă cu doctorul, luă toate dispozițiunile, ce se pot lua pe bordul unei nave, spre a preveni propagarea zeului, arse tot ceea ce venise în contact cu mortul, și desinfectă cu acid și cu vapori cabi ln spital, în care murise sărmanul Drebich. Primul cadavru In mare Cadavrul nefericitului, înfășurat în cearceafuri stropite cu dezinfectante, fu pus intr’o saltea în așa chip ca să acopere autotul cadavrul și de care se legară bucăți de fuare. Apoi acest cadavru fu aruncat în mare, pe când toate persoanele, cari steteaul departe pe bord recitau rugăciuni. Oamenii din echipagiu, cari împliniră această funebră slujbă aveau mâinile și fața bandagiale cu cârpe udate în dezinfectante. Toate aceste lucruri și hainele după el fură îndată distruse. Al douilea și al treilea caz Îndată, după moartea lui Drebich, s-au îmbolnăvit cu aceleași simptome tinerul Giuseppe Duda, din Gherlo , și după o zi era evident că și acest caz era tot de ciumă. Puțin după Duda se îmbolnăvi, tot cu aceleași simptome, una din cele patru fete ale familiei Libera, o copilă de 10 ani, anume Maria. Acesta era al treilea caz de ciumă în curs de mai puțin de o septemână. Ducia muri după patru zile și după cinci fetița Libera. Cadavrele celor două nenorociți fură puse în coșciug de lemn și înmomentarea lor s-a făcut tot în aceleași condițiuni și cu aceleași precauțiuni ca pentru primul mort. Scena mișcătoarea Boală, moartea și înmormântarea sărmanei copile, s’au făcut în niște condițiuni foarte tragice, îndată ce ea se îmbolnăvi fu despărțită de părinții ei, cari nu o mai revăzură. In timpul boalei neliniștea familiei Libera fusese oribilă; ei încercară de mai multe ori să vadă pe nenorocita, dar fura desigur respinși. Veni ziua înmormântare!, și familia Libera, menținută cu forța la depărtare, văzu trecând pe dinainte coșciugul ce conținea, corpul nefericitei lor copile.’ Intre rugăciunile celor de față, se auzeau strigătele desperate ale mamei.« 1a insulele Capului Verde.Cazul al patrulea In acest timp piroscaful sosise U S. Vincentitl, de unde, precum se știe, fu respins și trimes departe la Porta Praia. Aci, cu o infinitate de precauțiuni, se dădu cărbuni piroscafului și previziunile cerute, precum și o mare cantitate de dezinfectante. In timpul ședere! la Porto Praia, se îmbolnăvi camerierul triestin Narciso Marioli. Al patrulea caz găsi echipagiul în așa stare sufletească, încât nici spaima nici speranța nu mai erafi sensațiuni necunoscute. Se părea că fiecare își așteaptă rândul să fie aruncat în sudul mărei. La 3 Noembrie «Berenice» plecă din Porto Praia, spre Gibraltar, și la 5 Noembrie, sărmanul Marich muri. Cadavrul lui, pus într’un coșciug de lemn, fu asvîrlit în mare.Sosirea la Gibraltar «Berenice», la 10 Noembrie, sosi la Gibraltar și îndată un torpilor de războiu englez plecă din port, șî’i ordonă că nu poate nici să se apropie de coastă nici să ancoreze cât de departe de port. Comandantul semnală că are nevoe de cărbuni și-i se spuse că nimeni nu-î va da aceasta» Comandantul abia obținu voia de a putea telegrafia, starea în care se găsea, direcției Lloydului. După ce interveni Lloydul și după 72 de ore, de când «Berenice» se afla în strimtoarea Gibraltarului, obținu un vas cu cărbuni, cumpărând și vasul cu 2500 florini în aur. Cărbunii au trebuit să fie încărcați la bord chiar de echipagiu care lucră ziua și noaptea la lumina unui reflector de pe torpilorul, care supraveghia operația. La Genova La 14 Noembrie «Berenice» a plecat, din Gibraltar, la Genova, remorcând vasul în care fuseseră cărbunii, care vas însă se cufundă în mare din cauza furtunei. La 13 Noembrie «Berenice» a ancorat la o extremitate a portului Genova, unde putu să 39