Universul, februarie 1900 (Anul 18, nr. 30-57)

1900-02-01 / nr. 30

Interiorul spitalului din Pietermaritzburg.—(Vezi explicația) ,SBSE „UNIVERSUL" de ieri s’a tipărit in 97.480 exemplare. Calendar pe anul 1900 Ortodox Luni, 31 Ianuarie. — Sf. Giril și loan fac. de minuni. Catolic Luni, 12 Februarie. —Eulalia. Soarele răsare 7.06 ; apune 5.23 București, 3 Ianuarie. Șase mai äule E iarnă; vremea e foarte mueroasă și neprielnică incendiilor. Cu toate astea, o sumă de incendii se produc prin toate orașele din țară. Asta e cel puțin curios. Nu e de mirare să se isce focuri pe un timp uscat; pe asemenea timp, dintr’un nimic poate lua foc’o clădire. Dar pe vremuri când pământul și aerul sunt înecate de apă ! Să fi avut oare dreptate primul-ministru actualmente în concediu, când a dat circulara d-sale în jurul căreia s’a făcut atâta zgomot ? Faptele par a răspunde afirmativ. E în adevăr bătător la ochi , că cu cât înaintează criza în dezvoltarea ei fatală, cu atât se înmulțesc și incendiile. E de asemenea bătător la ochi că incendiile nu se produc decât în centrurile comerciale, acolo unde efectele crizei se simt mai direct. La țară nu se aude de incendiu. Nu poate fi clar vorba de o cauză naturală, rezultând din împrejurări fizice , pentru că aceste împrejurări ar fi generale și și-ar produce efectele peste tot, nu numai în anumite locuri. Oricât de neplăcut lucru ar fi, puternică bănuială se naște că între înmulțirea incendiilor și mersul progresiv al crizei este o legătură foarte strînsă. O împrejurare, care întărește această bănuială, e faptul că de la o vreme încoace parchetul a fost silit să facă arestări cu ocaziunea multora din incendiile întâmplate. Ca să zică existau indicii serioase că focul n’a fost accidental, ci că a fost pus. Față cu toate aceste semne, credem că guvernul e dator să-și îndrepteze atențiunea asupra chestiunii. Sunt în adevăr interese grave în joc. Pe de o parte e amenințată siguranța tuturor cetățenilor, a căror avere imobiliară și mișcătoare se găsește în pericol. ’ Pe de altă parte se terfelește numele țării în ochii străinătății. Interese atât de mari nu pot fi lăsate fără apărare. Codul nostru penal prevede pedepse foarte aspre pentru incendiatori. Dar garanția pe care o dau aceste pedepse e nulă, dacă organele administrative și judiciare nu-și vor îndeplini cu stricteță datoria. E neapărată nevoie ca aceste organe să caute a-și da bine seama de împrejurările în cari se produce fiecare inscendifi și, atunci când focul a fost pus, să procedeze cu toată asprimea. Pentru aceasta credem că ar fi bine ca guvernul să deștepte din nou atențiunea orfanelor administrative și jucătorești, dându-le instrucțiuni cât de amănunțite și ordine cât de severe. Numai procedând astfel, se va putea pune frati ispitei în care pot cădea unii oameni j ușurei. Când se va vedea că incendiatorii sunt urmăriți și pedepsiți cu asprime pentru fapta lor nelegiuită, atunci de sigur că cea mai mare parte din cei ispitiți se vor opri de la săvîrșirea răului. Siguranța locuitorilor și bunul nume al țării vor fi astfel dhezășuite. Sperăm că guvernul va lua măsuri în această privință. .................. Politica externă Rusia în Persia Sant acum câteva zile guvernul persian a făcut pe lângă Statul rusesc un împrumut de 22 milioane 500 de mii de ruble. Pentru a garanta plata acestei sume, Persia acordă Rusiei controlul tuturor vămilor ei, afară de cele din Turkestan. Această operațiune financiară înseamnă o adevărată epitropie politică, așa că se poate considera ca un strălucit succes al diplomației Rusiei. Prin controlul pe care guvernul din Petersburg l-a obținut asupra vămilor, adică asupra celui mai însemnat izvor de bogăție din împărăția Șahului, el a devenit stăpânul finanțelor și al întregei politici interne a Persiei, iar prin concesiunile de drum de fer cari sunt urmările serviciului bănesc. Rusia va putea întinde și mări tot mai mult influența ei în regiunile cuprinse între marea Caspică și India. Autoritatea pe care o dobândește acolo este netăgăduită și rezultatele ei vor fi de cea mai înaltă însemnătate pentru întreaga politică europeană din Asia Centrală. Nu numai din punctul de vedere economic și politic Rusia a întins și încorporat în sfera ei de influență Persia, dar și ținuturile învecinate, îndeosebi Afganistanul, se pot considera ca emancipate de sub protecția Angliei, care era până acum atotputernică în acele regiuni. Ce e drept, deocamdată influența rusească nu e decât financiară, dar ea se va preface curând într’o dominațiune politică tot atât de reală și de efectivă ca și aceea pe care diplomația ei a știut s’o stabilească asupra Turkestanului. Intotdeauna — acesta e un fenomen istoric—Rusia a început prin a veni în ajutorul țărilor pe cari avea de gând să le cucerească. Singurul lucru care s’a schimbat după epoce și după cazuri, a fost felul ajutorului; odinioară era ajutor politic, azi este financiar ; evenimentul în sine și rezultatele lui au rămas însă tot aceleași. Pentru moment două lucruri sunt deja sigure și formează rezultatul imediat al foloaselor obținute în Persia: Interț că dominațiunea rusească din Asia Centrală a atins punctul spre care tindea, adică marea, și al douilea că supremația engleză a fost serios atinsă în părțile unde era în opozițiune cu Rusia. Intr’adevăr, una din condițiunile împrumutului a fost concesia unui drum de fer, care să pună în legătură Marea Caspică cu Bender-Abbas de pe golful Persic. Se știe că în regiunile din nordul Persiei, Rusia are deja o însemnată rețea de căi ferate, ceea ce îi lipsea până acum era o linie care să pună acele vaste și bogate părți ale împărăției în comunicațiune cu Marea. Acum Sudul Rusiei, Caucasul, Turkestanul și valea rîului Amur-Daria, vor avea și ele debușeul de care aveau nevoe și pe care l’au așteptat atâta vreme. Toată dominațiunea rusească în Asia n’a tins decât spre asemeni debușeuri,spre porturi pe unde să se scurgă bogățiile imperiului. Modul cum s’a manifestat espansiunea slavă este de altminterea caracteristic și indică bine această tendință. Expansiunea slavă a luat în conținutul asiatic două direcțiuni : una la nord și alta la sud ; cea d’intern a străbătut Siberia și nu s’a oprit decât atunci când a putut ocupa porturile de la Wladivostok și Port Arthur; cea de a doua a înaintat spre platoul Pamirului și s’a coborît tot mai la sud spre golful Persic pe care azi l’a atins pentru prima dată. In fine acest succes al contelui Murawiefîa determinat o înfrângere a diplomației engleze, care perde toată influența și tot prestigiul ei în acele ținuturi. Momentul a fost foarte bine ales de ruși. Războiul din Transvaal, situația critică a trupelor britanice și a guvernului din Londra pe de o parte, ciuma și îngrozitoarea foamete ce bântue Indiile pe de altă parte, au pus pe englezi în imposibilitate nu numai de a opune o resistență, dar și de a protesta cu oarecare noroc de reușită în contra planurilor rusești. Dacă până acum Afganistanul nu a fost încă încorporat în sfera de influență a Țarului, e fiindcă el n’a voit’o, dar e evident că nimic nu mai împedică de acum înainte pe Nicolae II să-și împlinească dorința, deoarece a trecut timpul în care împărăteasca lui voință era irealizabilă, a trecut timpul în care numeroase regimente engleze păzeau la Peshawer și dictau la Cabul. Anglia a avut acolo mari pretenții și mari speranțe. Pretențiile nu le-a putut realiza ; speranțele a trebuit să le piardă. Și azi nu î mai rămâne decât o teamă, teama de a avea pe ruși la hotarul Indiei și de a vedea pe Nicolae II stăpânul ținuturilor pe cari le considera ca viitoarele colonii ale reginei Victoria. Deocamdată presa engleză, ziarul «Times» de pildă, se mărginește a spune că: «întinderea politicei rusești în Asia nu trebue să ne îngrijească peste măsură». Nu e mai puțin adevărat însă, că în curând vor fi siliți să mărturisească ceea ce mâhnirea și mândria lor ascunde azi. Războiul din Transvaal a pus în pericol autoritatea Angliei, nu numai în sudul Africei, dar și în alte părți ale lumei. Dacă în Africa Australă victoria mai poate veni, în centrul Asiei învingerea e deja sigură. Căci precum luptă acum la hotarele republicelor bbere armate engleze, tot astfel luptau la nordul Indiei două mari rase, slavi și anglo-saxoni, luptau pentru dominațiune și pentru supremație. Multă vreme puterile lor s-au contra-balanțat, azi însă Rusia a biruit și Anglia a trecut pe al douilea plan. I. G. D. Azi dimineață soții Cools au fost găsiți de vecini într’o stare foarte gravă. Otrăvit din greșeală Zugravul de firme Vandeputte, care locuește în strada du Gers, din Bruxelles, s’a întors aseară acasă beat mort. El se duse în cuine, și printre alte sticle a voit să ia una în care se afla rachiu de ienuper, dar se înșelă și înghiți dintr’o sorbitură un pahar mare cu apă de clor. Nenorocitul începu să se svîrcolească îndată în prada unor dureri îngrozitoare. Doctorii, cari ’l caută, consideră starea lui ca disperată. Un curios cal de amnesie Pierderea subită și mai mult sau mai puțin totală a memoriei e un fenomen destul de rar. Cazul acesta s-a întâmplat la Schaerbeek. Un bătrân, părând să aibă vre o 80 de ani, a intrat în comisariatul d-lui Detaille, din Schaerbeek, și a declarat că nu-șî reamintește nici vîrsta, nici locul de origină, nici unde se ducea. El crede că se numește Joseph Raimond, dar nu e de loc sigur de acest lucru. Comisarul a trimis în toate părțile semnalmentele acestui bătrân care,—prin amnesia ce i-a lovit creerul,—e cu totul scos din viața socială. Van Dyck. mttvssmSB&L&SBs: Din Belgia (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUL Bruxelles, 28 Ianuarie. * Situația politică Acum s’a convins toată lumea că orice alianță a partidelor din stânga e, în arondismentele mari, incompatibilă cu noul regim electoral, care va fi inaugurat în Main viitor prin aplicarea legei asupra reprezintării proporționale. Aceasta din causă că sub vechiul regim electoral se produceau totdeauna balotagii, la cari se faceau alianțe între partidele de opoziție spre a bate pe candidații guvernamentali, pe când acum acest lucru e sub noul regim electoral aproape cu totul exclus. Exposiția Iegreei Văduva marelui peisagist Degreef a deschis, ieri, la Rubens Club, din orașul nostru, o expoziție care cuprinde câteva din cele mai reușite opere de artă ale bărbatului său. Cele mai multe din ele erau cunoscute, dacă nu de marele public, cel puțin de micul număr al acelora cari se interesează de aproape de această artă. Tâlhărie Eri dimineață, pe la orele 2, soții Cools, cari locuesc în comuna Hoogkamaen (Flandra orientală), au fost deșteptați de un zgomot făcut la ușa casei lor. Femeea se sculă, dar abia deschisese ușa când fu năvălită de trei inși cu fețele înegrite. Ea fu tîrîtă în ulița deșeartă, unde fu snopită în bătăi. Pe când unul din bandiți, înarmat cu un pumnal, păzea pe d-na Cools, ceilalți două intrară în casă. Bărbatul fu legat cobză și lăsat aproape mort în bălie. Tâlharii sparseră sertarele și luară toți banii ce au găsit în ele. Din istoria Secolului XIX 31 Ianuarie (1834) Mare grevă socialistă la Lyon, deoarece fabricanții au micșorat salariul lucrătorilor cu 25 de bani la metrul de mătase. MEMORIILE Baronescu Maria Vecsera Note zilnice și scrisori (Urmare) 19 Noembrie Adoratorul amicei mele Tonchen s’a ținut de vorbă. A venit ieri și mi-a adus o sticluță cu stricchnină. Bănuiala lui, că am de gând să întrebuințez otrava într’un scop cu totul altul, părea că nu s’a risipit, căci se pregăti îndată să facă amestecul în fața mea. M’a costat o trudă mare ca să’l împedic de la esperiență și să’i fac a’mî lăsa sticluța. La început nici nu voia să știe de asta; zicea că ia asupră’și o prea mare răspundere și că nici o dată n’ar putea să’și ierte imprudența, dacă ar fi să comit o faptă nesocotită. Insă’i rugai așa mult, așa stăruitor, încât, în sfîrșit, trebui să se învoiască, deși cu mare greutate, îmi dete sticluța și zise: — Am încredere în d-ta și sper că n’o să abusezi de încrederea mea. M’ai face cel mai nenorocit om din lume. Poftim și sodiul de acid cromic. Acest lichid galbuiu e cu totul nevătămător ; cu el poți să umbli cum vrei. ...In sfârșit te am în stăpânire, divină sticluță, spirt de îmbetare fericită ! Te string cu dragoste la inima mea și ’ți urez din suflet bună venire ! Acum n’o să mi te mai ia nimeni, tu vei fi însoțitorul meu credincios până la sfânta moarte, oare me va mântui de toate durerile și pe care o vom datora ție ! De când am sticluța, mă simt așa liniștit, așa bine !_E ca și cum nu mai ama mă teme de nimic. O picătură numai și totul e biruit!...* * * 5 Decembrie Mi-am făcut planul și nimic în lume nu va mai putea să mă abată de la el. M’am gândit și m’am chibzuit îndelung până am ajuns la această hotărîre și sunt pe deplin încredințată că nu puteam să găsesc o soluțiune mai bună. Săptămâna viitoare, Rudolf sosește în Viena ; îndată ce va sosi vom căuta să mă întâlnesc cu dînsul, pentru a’i lăsa rămas bun. Cum o să fie despărțirea aceasta, ce sceneau să se petreacă, nu știu. Dacă nu cumva inima mea nu se va sdrobi înainte de această despărțire, iarăși nu știu. Insă hotărîrea mea e tare. Vom face așa cum am de gând, întâmplă-se orice. • • * 14 Decembrie Rudolf nu vine ! Nu poate să vie. Inima i se sfâșie, așa’mî scrie dînsul, însă dacă nu vrea să peardă și ultima speranță, treime să se supună împrejurărilor și să aștepte până ce ele se vor schimba. Nu mă îndoiesc câtuși de puțin de dragostea lui Rudolf și sunt ferm convinsă că motive foarte puternice, că piedici cu totul extraordinare îl opresc de a veni, și cu toate astea scrisoarea lui mi-a făcut o impresie foarte neplăcută. Eu una aș fi răsturnat cu bucurie toate pedicile. * * * In sfârșit mi-am executat planul! Am trecut prin scena groaznică ce mă aștepta, am trăit ziua cea mai grea a vieței mele! Cu adevărat, n’aș fi crezut ca despărțirea să ’mî fie așa grea, că ideea ce ’mi făcusem sa ’l văd pentru ultima oară să mă sgudue așa groaznic, încât să mă nebunească aproape. In ce privește scena întâlnirei noastre, după atâta timp de despărțire, nu pot s’o descriu. Plânserăm amândoui și ca un sfert de ceas ne ținurăm strîns îmbrățișați, fără să fim în stare d’a rosti măcar o vorbă. — Ai fost foarte mult supărată de mine, zise în sfârșit Rudolf, citesc asta în fața ta, și desigur n’a fost frumos din parte-mi să te las să mă aștepți așa de mult. — Cu atâta mai puțin am fost supărată pe tine, întrerupsei eu, cu cât azi ne întâlnim pentru ultima oară, Rudolf îmi aruncă o privire disperată. Nu îndrăznia să mă întrebe ce înțeleg prin aceste groaznice cuvinte. Mi se părea că o să leșin, însă avui încă putere să urmez . — Mâine plec în călătorie, nu știu pentru cât timp, însă în tot cazul pentru un timp foarte îndelungat. Trebue să ne luăm acum ziua bună. Iartă-mă dacă ți-am făcut vr’o supărare. — Pentru numele lui Dumnezeu, Mary, strigă Rudolf, oare amorul ți-a întunecat mintea ? Cum poți tu să vorbești așa absurdități ? — Crede-me, replicai eu, că acesta e cel d’intă, cuvînt înțelept pe care ’l auzi de la mine de când ne cunoaștem. — N’ai să pleci, strigă Rudolf, te rog, te conjur să nu pleci, și dacă rugămințile și conjurările mele nu sunt d’ajuns, eu, atunci îți ordon să nu pleci ! — Toate sunt în zadar, replicarea păstrându-mi încă liniștea, hotărîrea mea e nestrămutată și nimic în lume nu poate să mă abată de la ea. — Ascultă, Mary, zise iar Rudolf cu binișorul de astă dată, tu știi că te iubesc așa cum nici un om în lume n’a iubit vr’o dată o fată, tu știi că m’aș dispera dacă nu te-aș mai vedea. Viața mea este înlănțuită de așa, inima mea este numai a ta. Ne-am jurat credință vecînică. Și tu vrei să calci în picioare acum acest jurămînt de credință? Mă țineam cu putere de spatele scaunului pentru ca să nu cad. — Iți jur încă odată, zisei eu cu buzele strînse, că o să’țî fiu credincioasă până... la groapa mea. — Dacă ’î așa, de ce nu stai aci, de ce vrei să mă părăsești ? — Pentru că mântuirea noastră a amândurora atârnă numai de la plecarea mea, pentru că tu numai atunci o să fii fericit când n’o să mă vezi câtva timp. — Dar tu? — Și eu, de asemenea... o să fiu mai fericită. Rudolf păru exaltat, îmi apucă mâna, me privi adânc în ochi, cu patimă, și-mi zise : — Trebue să-mi juri că n’o să pleci din Viena. Mă gândii puțin, apoi îmi veni un gând bun. — Așadar tu vrei să stau aci, cu orice preț? — Dacă nu vrei moartea mea, să stai aci, oricare ar fi împrejurările. — Așadar o să fii liniștit dacă îți voiü jura că nu plec? îl întrebai. — Da, jurămîntul tău îmi e d’ajuns, respinse el. — Ei bine, îți jur că o să rămân aci, că n’o să plec din Viena nici pentru un moment. Amorul orbi pe scumpul meu Rudolf. Dînsul nu înțelese ce voiam să spun prin jurămîntul meu și se arătă din nou întru totul fericit. — Și acum sărută-me, exclamai fermecată, sărută-mă așa ferbinte ca și cum ne-am întâlni acum pentru ultima oară. Și dînsul mă sărută cu așa ferbințeală, cu așa patimă ca și cum ar fi voit să sufle în mine, prin buze, tot sufletul său. Era ultima lui sărutare ! Era sărutarea pe care mi-o dădea la pornire în călătoria cea mare, pentru ca să-mi fie această călătorie mai lesnicioasă. (Va urma). A se citi în pagina IV «Gratis la Paris» sau noul abonament cu premii la «Universul». 20 Decembrie. CRONICI FEMENINE Este dansat sănătos ? II. In numărul trecut am vorbit despre îmbrăcămintea pe care trebue să o avem în vedere când dansăm. Aceasta trebue să fie ușoară și atât de comodă, încât mișcările corpului, mai cu seamă respirația, nu trebue de loc să fie împedecată. De aceea, mai înainte de toate corsetul trebue să nu fie prea tare strîns. Ghetele de asemenea lasă foarte mult de dorit. In loc de ghete ușoare și comode, se poartă ghete strimte, în cari piciorul stă strîns, căci așa prescrie moda, de dragul căreia femeile noastre suferă dureri și arsuri la picioare. Nu este permis, daca suntem încălzite, să bem băuturi reci, și apoi să stăm în loc. Putem bea bere, apă, limonadă, dar să dansăm mai departe. Poate nu știu toți că cea mai mare parte a corpului omenesc constă din apă ; cele mai multe țesături ale corpului sunt așa zicând adăpate cu fluiditate. In urma încordărei musculare la dans și a temperaturei ridicate din sală, produc o mai mare delăsare de căldură, cu deosebire prin evaporisația apei de la suprafața corpului—aceasta o numim noi în limbagiul prusaic «asudare». Sub raporturi normale, perde omul 900 grame de apă, la o încordare mai mare a corpului până la 2500 grame și aceasta are ca convenție o urcare a țesăturilor organice, care se manifestă prin o sete mai mult sau mai puțin pronunțată. Prin urmare este un imbold foarte natural, o lege naturală, dirigiuitoare, care ne îndeamnă ca să bem. Firește, toate cu măsură și cu scop. Să bem încet și să băgăm de seamă ca băutura să nu fie rece ca ghiața. După ce am băut, să ne ferim a veni în contact cu aerul rece, deoarece vom contracta o răceală. Este mai bine să nu părăsim deloc sala de bal, până când nu ne-am răcorit bine, dar mai bine să nu dansăm deloc câtva timp înainte de a părăsi sala. Dar n’ai ce face ! Tocmai înainte de terminarea balului, perechele dansatoare se avântă în vîrtejului dansului și galopează cu o furie crescândă. Acesta este un obicei greu și este aspru condamnat din punct de vedere al sănătății. Olimpia. ................ ■« 111 >....■ [UNK] [UNK] Interiorul spitalului din Pietermaritzburg — Vezi ilustrația — Se știe că în colonia engleză Natal sunt concentrate foarte multe trupe ale Marei Britanii și că acolo se dau cele mai multe lupte dintre boeri și englezi. In Pietermaritzburg, capitala Natalului, s’au adăugat numeroase săli la spitalul existent, spre a putea cuprinde pe numeroșii răniți de pe câmpurile de luptă. Ilustrația noastră de azi reprezintă interiorul acestui spital din Pietermaritzburg. Cronica științifică Puterea vindecătoare a poamelor (Plierile vechilor greci și romani) Astăzi s’a uitat aproape cu totul efectul medical ce-l atribuiau medicii din vechime poamelor. Cu toate acestea sunt și astăzi mulți medici care prescriu gustarea merelor și a mobițelor de strugure, în cazul unei indigestii. Prin gustarea continuă a acestor fructe s-ar putea obține un mai bun efect, ca prin multe ape minerale, în caz dacă se va ține o dietă severă. Este lucru cunoscut că la ospețurile lucuilice din Roma se consuma o mare cantitate de mâncări, fapt care atrăgea după sine multe boale de stomac. Aceste perturbațiuni ale sănătății căutați medicii să le înlăture în timpul acela prin aceea că prescria și mâncarea de poame și cu deosebire de struguri. Dioscoride, care în opul său Materia medica se ocupă aproape numai cu leacurile din domeniul vegetal și mai târziu Galenus, recomandă strugurii și cu deosebire pe cei albi la arsuri în stomac, la umplerea ficatului cu fiere, la boalele ficatului și hidropsie. Mai amănunțit se exprimă Pliniu cel bătrân asupra folosului ce-i aduce omului mâncarea continuă de poame. Romanii pentru ca să aibă totdeauna struguri la îndemână se gândiră și la modul de a-l conserva. Pentru aceasta se întrebuințaui mai multe metode dintre cari cea mai ușitată era punerea strugurilor în apă de ploae. Mediciii din anticipate recomandau ca medicamente și cojile, cotoarele și sîmburii de poame. Cojile și cotoarele se fierbeau și se beau în formă de ceaiü. Sâmburii după ce se ferbeau, erau pulverisați și după cum spune Dioscoride erau un escelent leac contra constipației și a stomacului slăbit. Cojile de struguri erau frecate cu sare și se întrebuințau la vindecarea inflamației plămânilor și a ficaților. Și astăzi mai multe popoare întrebuințează stafide sau smochine, la părțile inflamate, cu deosebire în gură, la gingii etc. Strugurii uscați, stafidele noastre de astăzi, se numeau grecii «Astaphis» și erau amestecați cu chimen și coriandru, din care se făcea un plasture întrebuințat la inflamațiuni externe și la boalele de membre, după ce mai intéiu umflăturile reumatice erau spălate cu vin cald și astfel înmuiate. Stafidele fierte în uleiü și în zeamă de ridichi erau un bun mijloc contra podagrei, vîei și a altor boli de piele. Romanii și grecii considerau vinul ca remediu universal contra tuturor boalelor corporale. El era privit ca dar al Panaeeei, zeița sănătății și fiica lui Esculap. Un medic grec Asclepzias, JOHAN ORTH , îndrăznețul marinar SAU Tainol etic pe Bordul vasului Santa Margareta Mare roman popular Din timpurile coții, de Herman Feller, căpitan de corabie CAPITOLUL I Itemmț și o fenice din popor la dragostea sa, pentru 30.000 florini? — Anunță-mc de șoareî, te rog foate mult, aș vrea să-î ghicesc ceva frumos. — Nu pot să las o țigancă să fintre la stăpâna mea, respinse camerista către bruneta femeei care sunase clopoțelul noi la ela Nju intei spre a cerși haine vechi și bani. Deja Neți voia să închidă ușa, dând o voce nespus de drăgălașă ."Ssunn în coridor: — Ce este, Neți ? Ah ! o țiganca ! exclamă o tînără în vreiiftfee pe fațî palidă, însă frumoasă ca din povești, trecea un zi șl bej, ușor. Imediat țiganca cu îmbrăcăminte pestriță, dete basna înainte și apucă mâna micuță, încărcată de bijuterii, a tinerei. — Să nu te temi de femeea neagră, vreau să-ți citesc viitorul în palmă—în vremea asta îi studia palma. Ooi exclamă dînsa ațintindu-șî privirea în fața frumoasei femei, ce vedeț d-ta iubești și ești iubită. Pe capul iubitului d-tale e o coroană prințiară și pe al d-tale de asemenea. O doamna mea, urmă țiganca urcându-și tot mai mult glasul, o mare fericire te așteaptă. O să porți într’o zi un nume mare, puternic. Unul dintre cei mai buni și mai înalți oameni va fi bărbatul d-tale. O dar ce e asta? Ceva groaznic ne amenință, pe d-ta și pe viitorul d-tale soț. Buzele mele refuză d’a rosti ceea ce eu văd !... — Taci, taci, întrerupse tînera îngălbenindu-se d’odată,aud pași, du-te d’aci, nu pot să mai ascult nimic, și punând o monedă în mâna țigancei, dispăru în buzunarul seu. Acolo șezu la fereastră și, cu inima zvâcnind foarte tare, așteptă să vadă intrând pe acela ai cărui pași îi auzise pe scară. D’odată dînsa se cutremură, în vreme ce obrajii i se roșiau, ceea ce o făcea să devie și mai fermecătoare. Ușa se deschise și apăru un om frumos, înalt. — Ludmila exclamă dînsul închizând ușa și repezindu-se la tinera care-l aștepta în mijlocul camerei. Ludmila, iubita, scumpa mea nevastă, cum ai putut tu să-mi faci un așa reü, trimițându mi o scrisoare în care mă rogi să te uit?... Eu pe tine? O ! Ludmila, ce spirit réa ți-a insuflat această faptă? Cum poate să vie vreodată o zi în care să trebuiască să nu te văd ? Tinera și frumoasa femee stătea în brațele lui, ținându-și micul cap cu plete negre rezimat de peptul lui. Tremura din tot corpul, ca un copăcel zguduit de tempestă. Dînsul îî luă d’o dată micu’î chip între amândouă mâinile și o privi lung în ochi, în ochii ei insondabil de adânci. — Sau poate că nu mă mai iubești? întrebă dînsul cu un ton nespus de îngrijat. — Iohan esclamă dînsa. Și esclamarea aceasta răsună pe ’buzele ei d’o dată îngălbenite ca un strigăt pornit dintr’o inimă groaznic de chinuită. — Știi tu foarte bine că te iubesc, ori te ador, pe tine care ești cel mai bun dintre toți oamenii, urmă dînsa cu glasul vibrator de emoțiune—și te voiu iubi întotdeauna până în vecînicie, căci ca să te iubesc nu mă poate opri nimeni. Insă tu trebue să mă uiți, tu nu poți să te mai gândești la simpla baletistă Ludmila Stubel, care nu’țî poate fi nimic, nu trebue să’țî fie nimic, înalta ta naștere te oprește să maî continui câtuși de puțin relațiunile cu mine. — Și de ce? întrebă dînsul, de ce^ O n’ai trebuință să’mi răspunzi. Iți cunosc răspunsul. O să’mi spui că o bateristă nu poate să fie nici o dat’ă nevasta legitimă a unui arhiduce, iar numai ca amantă, Ludmila Stubel este prea înaltă, chiar pentru un prinț. Și faci bine să te gândești astfel, mândra mea Ludmila. Insă eu ți-am spus deja, atunci când mi-a fost dată fericirea de a depune prima sărutare pe buzele tale drăgălașe, că nu vreau să le am de amantă, ci de soție adorată; căci, Ludmila, dragostea mea pentru tine este așa puternică încăi sunt în stare să renunț la ranguri, la titluri, la orice strălucire, dacă vei voi să’mi luminezi viața viitoare, să mi-o încălzești. Tu, Ludmila, ești raza de soare care a căzut în ruine spre salvarea mea. Înainte d’a te cunoaște nu știam încă ce fericit este omul când iubește, și de aceea, Ludmila, ziî a mea, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Dînsul vorbise cu tonul celui mai adevărat amor. Ludmila își ascunse fnța la peptul lui și plânse de fericire. D’o dată însă dînsa căzu în genucchi înaintea lui. — Ludmila exclamă dînsul. Ce faci ? Și voia s’o rădice. — Nu, nu ! zise dînsa, lasămă aci, iubitule, astfel pot să-țî spun maî bine ce ’mi apasă inima. Iohan, adoratul meu, fii binecuvântat de mii de or! pentru cuvintele tale di cari ’mi voiu aduce aminte toată viața mea, cu o nespusă fericire, însă soția ta nu pot să fiu ! Cât de mare e sacrificiul pe care ’l fac renunțând la tine, asta o știe numai inima mea, însă ar fi să-ți ofer peatră în loc de pâine dacă aș primi generoșitatea ta. Nu, n’o primesc. D-zeu îmi va întări inima, căci un arhiduce de Austria nu poate niciodată să se însoare cu o baletistă. Alăturea de mine te-ar urmări nenorocirea. Gândește-te la câte primejdii și intrigi nu le-ai expune. Nu, Iohan, te iubesc prea mult pentru ca să te văd expus lângă mine la atâtea suferință In vreme cât vorbise, Iohan rădicase pe Ludmila. Acum o lăsă din brațe și-i apuca manele. — Ludmila, zise dînsul cu un ton de nespusă dragoste privind o lung în ochi; cu adevărat nu mă mai iubești tu ? Acum dînsa ’și perdu cumpătul pe care și-l păstrase cu atâta greutate și se aruncă plângând în brațele lui. — O ! Iohan, zise dînsa în vreme ce lacrămi limpezi îi șiruiau pe obraji, uite, eu știfi prea bine că voiu muri, că mă voiu veșteji ca o floare pe care soarele n’o mai luminează, de va trebui să nu’ți mai aud vocea. Ah ! adoratule—închee dînsa— ce-o să ne facem noi când rangul și nașterea sapă o prăpastie între noi ? Dînsul o strânse tare la pept și glasu’i era aproape vesel dând acest răspuns : — Ai dreptate, rangul și nașterea ne despart, însă... privește-mS ! Se ridică în picioare și ochii îi se înteiară. — Arăt eu așa slab ca să nu mă revoltez contra unui jug la cari unii voesc să mă înhame ? Ludmila mea, drăguța mea, pe cât timp va curge o picătură de sânge în vinele mele, vom lupta pentru fericirea mea și fericirea mea ești tu. Ludmila privia cu admirațiune și cu mândrie statura puternică. Nici odată nu i se păruse dînsul așa. Ii înlănțui gâtul cu brațele și dragostea și conștiința d’a se ști iubită de un așa om o cuprinseră cu așa forță, încât, pentru prima oară acum, își lăsă la o parte sfiala copilărească și-l sărută pe buze. Firește că primi în schimb sute de sărutări, dar în sfârșit dînsul se desfăcu din brațele ei. Vădit, îi venia greu să se despartă de ea și mai statură alăturea, pe divan, mână în mână. — Român cu bine, unica mea adorată, zise dînsul înlănțuindu-i talia cu brațul, și roagă-te lui D-zeu, cu inima ta curată și nevinovată, ca să nu fie zadarnic demersul meu de mâine. — Iohan, esclamă dînsa îngrijată, ce ai de gând să faci ? — Drăguța mea Ludmila, răspunse dînsul mângâindu-i perul, nu trebue sa fii așa îngrijată de mine, pentru că nu e ceva reu ceea ce am de gând să fac. Mâine vreau să lupt pentru fericirea mea. — O, Iohan, zise Ludmila cu ton rugător, nu te duce la Viena ; știu că te expun la umiliri din cauza mea. — Să nu te temi, scumpa mea, răspunse dînsul și, cu ochii se înteetorî, cu o dragoste care ’1 făcea și mai frumos, descrise pe înaltele sale rude. Dînsa rezimase capul de peptul lui. Ii auzia inima bătând tot mai tare de mândrie și de entusiasm și-i împărtășia această însuflețire. N’ar fi fost doar austriacă, dacă n’ar fi făcut asta. Se sărutară încă o dată, apoi dînsul plecă zicând că poate a doua zi înainte d’a pleca la Viena, o să mai vie ca să-î dea sărutarea de rămas bun. Ludmila, rămânând singură, căzu în genuchi de emoțiune. — Ajută-ne, sfântă Fecioară ! zise dînsa ridicându-șî mâinile împreunate spre un mic crucifix de fildeș , fă ca toate să iasă cu bine, sfântă mamă a grației , tu poți să faci aceasta.