Universul, mai 1900 (Anul 18, nr. 117-147)

1900-05-01 / nr. 117

> Pavilionul Chinei la Expozițiunea din Paris (Vezi explicata) Calendar pe anul 1900 Orta «Ion Duminecă, 30 Aprilie.—Apostolul Iacob Catolie Duminecă, 13 Maiü.— Servați Soarele răsare 4.38, apune 7.15 București, 30 Aprilie. Asocierile împrejurările ne silesc, sa ne Îndreptăm toată atențiunea spre desvoltarea industriei și a comerciului și spre înaintarea agriculturei. Statul trebue să dea o puternică dezvoltare învățămîntului profesional, să favorizeze întemeiarea de industrii și să pășească cu multă băgare de seamă la încheierea convențiilor comerciale. Tineretul trebue să’și întoarcă privirile de la funcțiunile publice și să se îndrumeze spre meșteșuguri și negoț. Agricultorii, industriașii,comercianții trebue să caute din toate puterile a’și îmbunătăți producția și a’și mări cercul afacerilor. îndrumarea aceasta a întregului popor spre o încordată dezvoltare economică ne e imperios cerută de situațiunea noastră și de mișcarea întregii lumi civilizate. A in urma acestei impulsiuni, ar fi să ne condamnăm la peire ca Stat și ca popor. In asemeni împrejurări e firesc să ne ocupăm de tot ce ajută la propășirea economică și să urmărim cu atențiune cele ce se petrec, pe acest tărîm, în lumea civilizată. Astfel ne simțim îndemnați a vorbi astăzi despre un nou soiu de asocieri în favoarea cărora se produce acum în străinătate un puternic curent și care desigur ar avea putința să dea și la noi roade însemnate. In Anglia și în America, aceste asocieri se numesc «Combines» și se înmulțesc cu o repeziciune uimitoare. Iată ce sunt «Combinurile.» Așezăminte industriale sau comerciale, cari lucrau izolat, se asociază între ele spre a lucra într’aceeași direcțiune. Să nu se confunde acesta asocieri cu cartelurile, cu cari n'au nimic a face. Combinurile au de scop să perfecționeze producțiunea și să întindă aacerile, procurând avantaje însemnate nu numai asociaților, dar și publicului consumator. In Anglia, «combinurile n’au început a se întemeia decât de un an și jumătate. Primul combin, al fabricanților de ață, s’a fondat în Noembrie 1898. De atunci s’au înființat treisprezece combinuri, din cari ultimul, al săpunarilor, există abia de două săptămâni. Sunt combinari de aceste în cari au intrat peste 60 de stabilimente industriale. Unul din ele reprezintă un Capital de o sută cincizeci de milioane de franci; un altul dispune de un capital de doini sute treizeci de milioane de franci. • Țara de origină a «Combinurilor» e America. Aci s’au produs cele dintâi și până azi cele mai puternice asociațiuni de soiul acesta. Pe la 1880, existau în Statele Unite 6 combinuri cu un capital de 576 de milioane de franci. La 1890, eraui 18 combiniri, al căror capital se urcă la suma de 1 miliard 435 milioane de franci. La sfîrșitul anului trecut, numărul combinurilor se ridicase la 181, cu un capital de 17 miliarde 935 de milioane. Și acum sunt pe cale de a se forma câteva noui combinuri, al căror capital se va apropia de suma de un miliard. Să nu-și închipuiască cineva că acestui soi de asociație nu i-ar fi prielnice decât țările cu o mare dezvoltare industrială și comercială, unde se găsesc acumulate capitaluri enorme. Principiul combinurilor poate fi aplicat oriunde, dând roade minunate. Tot greul e ca cei interesați să se pătrundă de frumosul lor rol și de marile foloase ce pot da. Cu toată înapoiarea noastră economică. Combinurile ar găsi și în țară la noi o aplicare destul de întinsă și desigur ar contribui mult la dezvoltarea industriei și a comerciului. Din Rusia (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUL) Petersburg, 26 Aprilie. Acțiunea moscovită in Persia Rusia își urmează pe tăcute acțiunea ei în Persia. Intr’adevăr, de câtva timp mai mulți ingineri ruși ridică planuri în munții Persiei. Pe la începutul lui Main st. n., alți 6 ingineri ruși au sosit la Teheran, însoțiți de două doctori și de un agent financiar. Aceasta, în urma hotărîrea ministrului de finanțe »l Rusiei ,de a înființa sucursale d’ale Rancei rusești în Ispahan și Tabis. Din viața regelui Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR (Reîncepem azi publicarea Notelor din viața regelui Carol al României, după volumul al 4-lea apărut deuinări la Stuttgart, publicare pe care am fost nevoiți s’o întrerupem acum vr’o douî’ani, la sfirșitul volumului al 3-lea. Dacă în al 3-lea volum al acestor note, cari sunt considerate ca documente istorice de cel mai mare preț, am văzut suferințele și vitejiile armatei române pe câmpiile Bulgariei, apoi în acest al patrulea volum vom găsi desfășurarea chestiei Basarabiei, a desbaterilor congresului din Berlin, a ocupărea Dobrogei, a raselor modificare art. 7 din constituție și a o mulțime de alte chestiuni cari ating în modul cel mai intim pe fiecare român). Comisțiunile de pace de la San-Stefano și chestiunea Basarabiei 21 Februarie.Prințul Carol, într’o convorbire lungă cu Brâtianu, caută să-l convingă că Rusia nu-și va retrage pretențiunea de a i se ceda Basarabia, mai cu seamă că nici una din marile Puteri n’ar interveni pentru România. Cu toate astea, Brătianu ține cu tărie la sperana sa că România poate să scape de jertfirea celor trei districte. Seara, prințul primește pe consulul general rus, baronul Stuart. Acesta ’șî exprimă părerea de reü pentru atitudinea dușmănoasă Rusiei, a guvernului român și a presei române, precum și pentru că România nu ia parte la serbările încheierea pacea. Prințul Carol iI răspunde că nu se poate cere nimănui să serbeze o pace ale cărei condiții nu le cunoaște. In ceea ce privește emoțiunea care domnește in toată România, ea este ourMinistrul rus de lucrări publice a început la rîndul lui construirea unei mari șosele de la Kashiri la Ilamadan, localitate la 200 kilometri la sud-vestul Teheranului. Această șosea va fi apoi continuată până la Kermanshah și Bagdad. Toate acestea dovedesc că Rusia vrea să pue în curând tot sudul Persiei sub exclusiva ei influență. Nebunie religioasă In satul Borissovo, gubernia Ecaterinoslav, un bărbat de 50 ani, într-un acces de nebunie religioasă, a crezut că trebue să-și ispășească păcatele prin jertfirea lui. Pentru aceasta el a făcut în curtea sa un rug din mărăcini și paie, în mijlocul căruia a înfipt un stâlp. Apoi nenorocitul, care se numea Babenko, s-a legat singur cu frînghiî de stâlp și a dat foc paielor, cu o mână ce-i rămăsese liberă. Câteva clipe după aceea, el era în flăcări , și când familia sa,—care a alergat la strigătele-i de durere, —a stins focul, el avea deja picioarele cu totul carbonizate, și restul trupului cu arsuri îngrozitoare în unele părți. Dus numai decât la spital, Babenko a murit după puțin timp în mijlocul celor mai groaznice suferințe. Minele Țarului După cum am mai anunțat, Țarul a acordat personal unui sindicat englez concesia pentru exploatarea câmpiilor de aur din Mertscvnk (Siberia), cari se întind pe un spațiu de 8 mile pătrate engleze, și al căror aur poate fi scos numai printr-o simplă spălare a albiei fluviului. Alinele sunt proprietatea personală a Țarului. De 30 ani, ele sunt puse sub direcția cabinetului particular al Țarului și au dat 41« milioane livre Sterlinge de aur. Numeroase cereri, din partea a 37 societăți franceze și germane, au fost respinse de Țar. Kaminsky. I mare a ultimelor incidente și nimeni nu trebue să se mire de ea, împăratul și împărăteasa Rusiei au trimis ca dar prințului și prințesei României niște vase foarte frumoase, adevărate piese de cabinet. Ele au sosit azi. Tot azi sosește din Petersburg următoarea scrisoare a marelui duce moștenitor al Rusiei, către prințul Carol, dată din 10 (22) Februarie. Ea este un răspuns oficial la scrisoarea pe care prințul a trimis-o marelui duce la 17 (29) Ianuarie, d’împreună cu medalia meritului militar, în cartierul general de la Breslowetz : «Am primit scrisoarea pe care A. V. mi-a adresat-o pentru a’mî exprima părerea sa de roü că n’a putut să vină să mă vadă la cartierul meu general și să’mî remită medalia militară. «Apreciez sentimentele pe cari le exprimați în această scrisoare și primesc medalia pe care A. V. mî-o conferă, după cum Ea însăși zice, ca semn al confraternității de arme dintre armata rusă și cea română. «Eu fac, ca și Voi, urări pentru triumful nobilei cauze căreia ne-am consacrat sforțările sub înalta direcțiune a augustului meu tată, și mă folosesc de această ocazie spre a Vă reînoi asigurarea sincerei mele afecțiuni». 22 Februarie. — Condițiunile de pace tot nu sunt cunoscute. Prințul Carol conferă prinților Serbiei și Muntenegrului ordinele sale. Intr-o scrisoare către împăratul Rusiei, îi exprimă mulțumirea pentru vasele ce i-a trimis precum și felicitările sale pentru încheerea păcei. Consulul general rus, baronul Stuart, va da azi unui adjutant, imperial, care pleacă la Petersburg, o scrisoare a prințului Carol către împăratul Rusiei și având următoarea cuprindere : Sire: «Majestatea Voastră să-mi permită, înainte de toate, a O felicita din toată, inima pentru încheerea păcei, pentru încorona ‘ CCI II J,UCI) pCIXILU ItiUUI undrea mare opere care a costat pe M. V. atât de multe griji și sacrificii. «Nu mai am trebuință să asigur pe M. V. despre marele interes cu care am urmărit înaintarea valoroasei armate ruse și dacă am avut o părere de réü a fost aceea că n’am putut s’o urmez în trecerea Balcanilor, care va fi numărată în istorie printre cele mai glorioase treceri de munți. «M. V. ne-a pricinuit o foarte mare plăcere prin mărețul dar ce ne-a trimis. Nu numai obiectul de artă prin el însuși, ci mai cu seamă amintirea care se leagă de el ne va fi întotdeauna prețioasă. «In tot răsboiul acesta teribil și sângeros a fost pentru mine un punct luminos, figura Majestăței Voastre, senină și liniștită în mijlocul furtunei, suferind cu eroism, fără plângere și fără murmur, ceea ce multor altora li se părea de nesuferit. «Am adânca convingere că, fără prezența Majestăței Voastre, lucrurile ar fi mers cu totul altfel. Ea singură ne încuraja și ne electriza pe toți. «Va fi intotdeauna dulce pentru noi amintirea că Majestatea Voastră a bine-voit să primească ospitalitatea sub umilul nostru acoperiș, că a știut cum să ne facă a uita toate grijile prin cuvintele Sale afectuase, prin numeroasele dovezi de încredere și de amiciție pe cari mi le-a arătat, atunci când cerul era mai întunecat de nori. «Să dea Dumnezeu ca pacea încheiată azi să fie lungă și durabilă și ca Majestatea Voastră să aibă satisfacția—dupe atâtea lupte — de a fi rezolvat grozava chestiune a Orientului care frământă Europa de atâta timp. «Repetând M. V. expresiunea recunoștinței mele, sunt: Lire, «al M. V. etc. «Carol». 23 Februarie. — Cogălniceanu recomandă telegrafic reprezentantului român din Petersburg că deoarece guvernul rusesc n’a dat celui român nici o comunicare directă și amănunțită despre încheerea păcei, să caute a’nu procura prin toate mijloacele posibile o siguranță asupra C’ențiunilor Rusiei în privința Basarabiei . Vrea Rusia să ia cu forța această provincie a Românie' sau așteaptă să î-i dea un congres? Cu depeșa aceasta se încrucișează comunicarea reprezentantului român la Petersburg, general prinț Ghica, cum că nu o conferință se va reuni, cum se plănuia până acum, ci un congres și anume în Berlin, sub prezidenția prințului Bismark, care a primit această sarcină după rugămintea contelui Andrassy. Deschiderea congresului e hotărîtă pentru sfârșitul lui Martie st. n. (Urmare în No. de mâine), unde, sub Ludovic XIV, ajunse la mare înflorire. Chiar bărbații de stat ca Richelieu, Mazarin inventară nonă feluri de bucate, iar filosoful Montaigne scrise o carte asupra științei mâncării. Pe când arta bucătăriei franceze decăzu în cursul veacului al 18-lea, ajunse sub imperiu la o nouă înflorire. Bucătăria franceză are preferința că e sănătoasă și gustoasă. Francezii gătesc cu spirit și știu să individualizeze. In Anglia mâncările sunt bune, dar greoaie și scumpe. Astfel erau și sub regina Elisabeta. Una dintre cele mai vechi cărți de bucătărie, tipărită, este aceea care a apărut la Nürnberg în 1712. (Va urma). Olimpia Din istoria Secolului XIX 30 Aprilie (1809) Napoleon intră în Viena, pentru a doua oară, în fruntea armatei sale. CrONICI FELLEMINE Cărțilele bucate ! Arta bucătăriei este atât de veche, ca și cultura. De când popoarele de păstori și de vânători au descoperit secretul de a aprinde focul, frigeau și fierbeau prada vânatului, podoaba turmelor lor, fructele sălbatice ale câmpurilor. In cenușa fierbinte, între cărbuni, la frigare sau în oale , astfel se pregăteau bucatele. La început se fierbea sub cerul liber; vatra focului era locul străvechiu de întâlnire al familiilor. Arta bucătăriei este foarte străveche, și ca toate artele primitive s’a moștenit prin tradițiuni verbale. Când însă s’a descoperit limba scrisă, începură să se scrie nu numai evenimentele mari, războaele, luptele și victoriile, epidemiile și timpul de domnie al dinastiilor regale, ci și secretele artei de a găti bucate. Cea mai veche carte de bucate— oricât de profan s’ar pare? aceasta—este cartea de bucate a lui Moise. Ce e drept, trebuia să servească pentru scopuri culturale, dar ea nu cupinde numai o serie de mijloacse hrană întrebuințate, ci și prescripțiuni exacte asupra gătirei bucatelor, după cum le recomanda marele legislator pentru poporul său, având în vedere însușirile corporale și raporturile climaterice. Grecii scriseră o mulțime de cărți de bucate, dar despre puține se vorbește în cartea «Deipnosophistă» a lui Athenaos. Și Romanii aveau cărți de bucate, că doar nu erau degeaba cunoscuți ca mari gurmanzi. Dar numai unul dintre aceste «documente omenești» s’a păstrat și adică cartea lui Caelius Apicius. Această carte cuprinde o privire generală asupra modului de gătit al popoarelor civilizate de atunci și mai cu seamă al Romanilor. La aceștia din urmă se dedeau niște ospețe miraculoase. Se găteau limbi de păun, creerî de paseri cântărețe, un fel de tocană din creste de cocoși, ficați de pește, etc. Creștinii cei vechi aveau aversiune față de mâncările luxoase; abia numai după ce biserica ajunse o putere biruitoare, se începură mesele bogate și luxoase. Din veacul al 12-lea nu mai există nici o carte de bucate ; cea mai veche este din veacul al 13-lea și s’a găsit intr’o mănăstire din Italia. In München se află un manuscript german din Nürnberg din veacul al 14-lea, cuprinzând o colecție de sețete ale unui călugăr din Nürnberg. In veacul al 16-lea apăru în Italia cartea lui Platina, sub titlul «Despre voluptatea corpului». Seappi, bucătarul papilor Paul III și Pius V, scrise o carte de bucate. Italia a fost in genere leagănul artei bucătăriei moderne, de aici se transplanta în Franța. Pavilionul Chinei la Expoziția din Paris — Vezi ilustrația — China are două palate la Expoziție : unul mare și altul mic. Palatul cel mare are acoperișuri succesive, acoperite de olane, verzi și galbene. Palatul cel mic, cu frise de lemn sculptat, are o înfățișare din cele mai originale. Ilustrația noastră de azi reprezintă pavilionul cel mare. Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMANE) Desavoare de copil.—Respingerea acțiunei.—Pensie O acțiune interesantă de de I savoare de copil s’a desbătut până în Casație în curs de mai mult timp. D. Emil S... care nu trăise decât 10 zile cu soția sa Ecaterina, se găsea prin 1895 în divorț. In timpul instanței de divorț, cam 13 luni de la părăsirea domiciliului conjugal, d-ria Ecaterina I S... dă naștere unui copil, pe care îl înscrie la ofițerul stărei civile, sub numele de Constantin, fiu al soților Ecaterina și Emil S... D. S... face la tribunalul Ilfov o acțiune așa numită în desavoare, făgăduind paternitatea copilului. Asemenea acțiuni se exercită cam rar și sunt foarte grele de dovedit. Se cer mai multe condițiuni (imposibilitate de a putea coabita) și ca acțiunea să fie exercitată în termen de o lună de la data nașterei copilului, de două luni dacă presupusul tată nu era în localitate unde s’a născut copilul, de două luni, când s’a ascuns nașterea, de la descoperirea fraudei, etc. Procesul de care ne ocupăm a avut mai multe peripeții. La tribunal s’a discutat întăiu chestiunea de a se ști, dacă acțiunea e în termen, deoarece s’a făcut după câteva luni de la nașterea copilului. Pe urmă s’a căutat de avocatul reclamantului a se dovedi că soțul se afla în timpul divorțului, în imposibilitate morală de a coabita cu soția. Tribunalul se vede că a găsit acțiunea în termen, considerând că a fost ascundere la mijloc, și a dat câștig soțului reclamant. La curtea de apel s-au întors lucrurile. Curtea a găsit că acțiunea nu e în termen și a dat câștig soției. Curtea de casație, înaintea căreia a făcut recurs soțul, a respins recursul confirmând decisiunea curții de apel din București. Copilul Constantin a rămas bun copil al soților Emil și Ecaterina S... Ca epilog al acestui proces am avut ori la secția 2-a a tribunalului Iliov un alt proces. Mama, însoțită de copilașul Constantin, cerea o pensie alimentară pentru creșterea acestuia. Atentatul contra d-lu* ministru Istrati — NOUI AMĂNUNTE — Am dat în numerele noastre de ori și alaltă erî toate amănuntele asupra acestui atentat. Eri dimineață s-a prezintat la ministerul cultelor soția institutorului St. Constantiniu, atentatorul, și a cerut o audiență d-lui ministru Istrati, audiență ce i-a fost acordată. Soția lui Constantiniu a cerut un nou concediu d-lui ministru, spunându-i că e bolnavă. Apoi, schimbând deodată vorba, spuse că ea e deja dată afară din profesorat, și începu să se plângă de actul acesta. D. ministru ordonă să se aducă notele și dosarele privitoare la soții Constantiniu, prin cari îi dovedi că nu e adevărată afirmația ei. D. Istrati încheie astfel cuvântarea cu ea: «— Eu nu vă mai înțeleg. D-ta spui că bărbatul d-tale e nebun, iar el spune că d-ta ești nebună. Mie mi se pare însă că sunteți amândoui.» De altfel chiar medicul primar al orașului Focșani a constatat că d-na Constantiniu nu se bucură de deplinătatea facultăților sale mintale. * * * Iată textul exact al scrisorii date de institutorul Constantiniu d-lui ministru Istrati : «Unde voiți d-le Istrati să mă duc? Mărcuța, Belu, ori Focșani ? Dacă nu respectați avizul consiliului permanent din 2/3 a. c., a mă duce cu femeea mea la Focșani, călcați azi peste cadavrul meu în acest palat al țărei, iar nu al d-voastră,dar veți îngriji de copila mea în clasa VII-a liceală de la «Negoescu» până la terminarea facultăței în farmacie ; pentru nevasta mea, pe care ați considerat-o ca demisionară, nu mai este nevoe, căci ați transformat-o în un cadavru, fapt despre care vă veți convinge din certificatele noastre medicale, semnate de două d-nî doctori focșăneni, în căutarea cărora am fost până azi și depuse spre vizare la medicul primar al județului Putna. Lf. Constantiniu. 1900 20/4 Aceste rîndurî sunt scrise mărunt pe o carte de vizită a atentatorului.* ¥ ¥ Institutorul Constantiniu se află încă sub supravegherea poliției, unde d. dr. legist Minovici II vizitează în fiecare zi. Luni un consiliu de medici se va pronunța asupra stărei lui mintale, in urma cărui raport va fi transportat sau la Mărcuța, sau la Văcărești. Reporter II. Avocatul ei, d. Stefan Cornea zice că tatăl copilului are moșii dar nu cere decât 150 lei lunar, avîndu-se în vedere vârsta mică a copilului. D. Danuileanu, avocatul d-lui L... zice că deși e lucrul judecat, dar copilul acesta e ca o năpastie pentru clientul său. D-nul Danuileanu cere ca să se aibă în vedere această împrejurare la darea hotărîrei. Tribunalul acordă copilului o pensie lunară de 40 de lei. Elinii. In ședința de rotarîi a Volksraadului, Krüger a declarat că, chiar dacă și el ar fi prins și trimis la insula Sf. Elena, cauza Republicei nu va înceta de a fi apăratá. ft . . «Times» primește din Mafeking următoarea depeșă cu data de 24 Aprilie st. n: «Situația e extrem de gravă. Tifosul și disenteria sporesc. Sunt numeroase cazuri de tifos și de malaria».ft . . Vaporul «Maori», având pe bord al patrulea contingent de voluntari din Noua Zelanda, a sosit Marți la Beira, teritoriu portughez, spre a trece în Rhodesia, de unde generalul Carrington are de gând să năvălească în Transvaal. Când orașul Kronstaad ar fi ocupat de englezi, capitala Orangelui va fi transportată la Heilbronn. Circulă zvonul că armata din Orange va opera de aci înainte independent de aceea din Transvaal. Se crede că forțele orangiste vor preda în curînd armele. * * * O telegramă din Londra anunță că ministrul coloniilor Chamberlain a declarat în Camera Comunelor că în Natal actualmente lucrează o comisiune a guvernului local, ca să stabilească pretențiunile de despăgubire ala locuitorilor de acolo rămas credincioși guvernului, pagube ce le-au avut din cauza războiului. Despăgubirile se vor plăti din suma ce se va încasa de la boerî, după terminarea războiului. * ¥ * O telegramă din Petersburg anunță că un mare număr de voluntari ruși de acolo, din Moscova și din alte orașe ale Rusiei au plecat în ziua de 27 April spre Transvaal, ca să se rup alături de boerî contra englezilor ¥ * La Kimberley se judecă actualmente un proces contra olandezilor din Colonia Cap, acuzați de rebeliune. Până acum au fost judecați trei din acuzați, care au fost achitați de tribunal. Fratele nenorocitului colonel Villebois-Mareuil a primit o scrisoare de la d. De Flere, unul din luptătorii din Boshop, actualmente prizonier al englezilor. El povestește că Villebois avea cu el 23 de francezi, 33 de olandezi și zece boerî. Nici u tun. Ei fură atacați la 5 Aprilie de o mie de englezi comandați de lordul Griesham, care avea cu el și tunuri. Era ora 2 d. a. și s-au luptat până la ora 5. La sfârșit englezii i-au atacat cu baioneta. Villebois a ucis un ofițer englez cu un foc de revolver. El a căzut apoi ucis de un glonț la coapsă și a spus: — Mor ca soldat, puteți acum să înălțați drapelul alb. * ¥ = RĂZBOIUL dintre Anglia și Transvaal — Prin poștă == Liga olandeză pentru pace a trimis lui MacKinley o adresă, prin care -l roagă să favoriseze țelul pacific al misiunei boere, să examineze cauza ei, să facă arbitragiul și să pue capăt unui războiu primejdios. Serviciul telegrafic — al ziarului «Universul» — Londra, 28 Aprilie. Mareșalul Roberts telegrafiază cu data de 27 Aprilie : «Am avut zi de izbândă complectă. Am izgonit boerii pas cu >as. Ne aflăm acum opt mile la nord de rîul Zand. Cavaleria și infanteria călare sunt la Vantensburg, iar divizia Tücher lângă Deelfontein. Generalul Hamilton a întîmpinat o resistență înverșunată. Brigada Smith-Dorrien a fost nevoită să-l apere timp de mai multe ore. Perderile noastre cunoscute până acum sunt neînsemnate. In seara de 27 Aprilie, mareșalul Roberts a mai telegrafiat că trecerea apelor este foarte anevoioasă și că trupele sale vor reîncepe mersul înainte a doua zi la resăritul soarelui, înspre Kronstand. Profira lui Halea Episod din foametea de la 1804 ^— Auzî cum plâng și se plicnfesc copiii noștri ? Omule, ce-i de făcut ? N’au mâncat de ieri dimineață... In copac nu mai este nici un fir de făină de malaia, în bătătura casei n’a rămas nici urmă de pasăre ; în pod la ursoaică e numai cuiul de care atârnam la afumat slănina... Am copt astăzi de dimineață sub spuză o turtă de făină de lemn de la ferestreie, unsă cu un ciori de slănină, dar bieții copii au aruncat-o cât colo, cât au pus dinții in turlă... Asia gruia, acum 86 de ani, Maria, către bărbatul ei, Tudor Valea, din sat de la Răsaga din județul Vâlcei. — Ce-i de făcut, Măria ? Inselat-am foalele noastre goale barem cu vr’o fertură de mugurele pom? E luna lui Prier și nici mugur n’a dat pădurea, că Dumnezeu, după ce ne-a pedepsit cu seceta an vară, după ce ni-au perit vitele din lipsa de nutreț, apoi ne-a mai dat și o iarna de nu s'a ridicat zăpada nici de Paște» ca să poată bietul sărac a-și ține zilele măcar cu rădăcini. Ce-î de făcut, me întrebi, sărmană Măria ? O să murim cu zile... Da nu mi-e de mine, ci de tine și de bieții copilași... Când i-aud plângând, văicărindu-s’e, mi se zdrobește inima... — Dar cârciumarul ori arendașul nu ne maî pot ajuta cu vr’un căuș de malaia ? — Sa ne ajute? Da ce a mai rămas în casa noastră, nepus amanet la el ? Toate, velințe, fetele tale, cojoace, topor, plug, coasă, secere, tot, tot neraț luat, tot am vîndut, tot, la acești nemilosLîvî... Cu ce am străbătut foamea și iarna și am resbis până în luna luî Prier, de cât golindu-ne căscioara până și de perina de sub răpușorul copilașilor... Oh! Mario! Mario !... De ce Dumnezeu a mai lăsat pe lume pe țăran,, dacă nare grijă de el... Neagra" disperare cuprinsese întreaga casă a lui Tudor Ralea. El însuși gemea acum, tologii, jos lângă vatra rece, pe când Maria,își strângea cu amândouă mâinile stomacul, să-î mai stincbească sfâșieturile, iar copilașii Ionel, Gheorghieș, Tudor, Zamfira și fata mare Profira, plângeau de foame prin tindă și prispa casei. Lupeiü, câinele, și el ajuns numai schelet, urla a pustiu in bătătura casei... II Arendașul Kir lane Frangolea, grec cu nasul corvetee, cu privirea neagră și vicleană, ras în fiece Sâmbătă, cu mustața groasa plecată pe palidă, era arendașul moșiei Răsaga, încă de la începutul secolului, de la 1800. In patru ani de arendășie adusese satul întreg la sapă de lemn, ajutat de alt grec, Kir. Mistopidis, cârciumarul, pripășit în Răsaga cu doar-trei ani mai înainte de el. Și nu numai că amândouă se îmbogățiseră din strinsoarea agonisită cu sudoarea feței de bieții țărani, ci încă băgaseră necinstea prin casele lor. Cârciumarul Mislopidis era omul de încredere al arendașului. In amurgul serei de la 2 Aprilie anul 1804, Mislopidis sare pârleazul curtei lui Tudor Ralea, Câinele Lupenü, mori de foame, nu mai latră... Pe prispă stau întinși patru copii, cari, încă mai trăeșe, dar nu mai au putere să mai plângă... Mislopidis intră în casă. Ralea ținea strâns la finul său pe Maria, iar Profira, fata cea mare, mai găsise destulă putere să se târîe până lângă părinții ei și să-l mângâe . — Nădejde în Dumnezeu, taică și măicuță... Nu se poate să ne părăsească el, cum ne-au părăsit oamenii... Zgomotul ușei la intrarea lui Misiopidis face ca grupul celor trei nenorociți să-și îndrepte privirile spre cârciumar. — Eu sunt, zice Mislopidis... Cum o să vă las eu și cu boerul Frangolea să perib de foame?.. Iacă un malaia v’am adus, copt în vatră, cu miez de nucă... Speranța de a putea scăpa copilașii da putere lui Ralea și Măriei. Ei primesc chitanul cu pripire și-l fărimă în bucăți ca să-l împartă la copilași... — Să trăești, jupâne, zice țăranul, cu vocea aproape stinsă. Dumnezeu să-ți răsplătească... — Ș’am să ve, mai daü, din partea boerului Frangolea, și făină... Haide, Profiro, vino cu mine la curtea boerească, să aducî merinde din belșug... Fata se ridică în picioare, a W» ținufeșef « OffiaLSI» pe gânduri, că-și aminti cum în mai multe rîndurî, Mistopidis și Frangolea, când o întâlniseră în cale, îi impuiaseră auzul cu vorbe de rușine... Cum era să meargă ea acum în casa lui Frangolea, despre care auzise fel de iel de vorbe ? Dar in acea clipă pe prispă afară unul din copilași, deșteptați de Ralea care le împărțea pila, începu să plângă... — Să mergem, jupâne Mistopidis, zise Profira, hotărită să se sacrifice numai să scape de moarte întreaga casă, pe tatăl său, mama sa și cei 4 copilași. — Da, să mergem, răspunde cârciumarul, dar ce gândiți voi, că boerul o să vă dea făină și merinde numai așa din evlavie creștinească ?... Ascultă, măi Tudore, iscălește zapisul ăsta... — iscălesc bucuros, iscălesc jupâne, ca să-mi scap copilașii de moarte, dar ce zice în zapis? — Ce sa zică ? Ca toate zapisele țăranilor din Popești, din Băsaga, din tot județul Vâlcea, că adică d-ta badea și cu tot neamul d-taje, v’ați vîndut pe bani, ca să fiți supuși, în chip de robi, ai lui J dr. Frangolea... — Eu rob ?... Copiii mei robi ? Pe prispă iar plâng și se vaipără copiii reveniți ceva în putere prin porția de malaia îmbucată. — Auzi-i !... Și mai stai pe gânduri ? — Adă zapisul! strigă Ralea. Și iscăli. Profira, înfiripată și ea cu două-trei îmbucături de pită, se apropie de Mistopidis . — Să mergem îndată la curtea boerească, să aduc merinde, că mor copilașii, zicea ea cârciumarului. Se vede, gândi fata, că Frangolea se mulțumește acum cu zapisul iscălit de tata... Lui robia trebue, robi să’i lucreze ogoarele, nu o biată nevinovată fară ca mine. III Foametea cea slabă ca moartea cu oasele deșirate, se depărta de la casa lui nea Tudor Ralea. Acum copiii nu maî se vai căra, Mana nu’șî mai comprimă stomacul să’-i aline sfâșieturile. Numai Lupeiu nu mai latră in bătătura casei, că din Loti el a murit. Dar voia bună nu s’a mai aratat prin casa lui Tudor. Voie bună ? Poate fi cu voie bună un om care din slobod a ajuns rob ? Și mai este cineva in casă, care nu mai are în față rufele de anțeri, nici mai zice vesel o horă, ca altă datâ, înșirând lâna pe rischitoare, ori depănând pe mosor pentru țesut veliuțele vărgate ca toamna ogoarele. Și totuși ce frumoasă e Profirița lui Ralea ! Când o întâlnești în cale purtând pe cap donița închistrită, cu apă de la șipote, țanțoș pășind și făcând cumpănă doniței după cap cu sînul ei tremurător sub cămașa cu altițe și cu cozile negre lăsate pe spate, nu poți să nu te oprești ca să privești cu dânsa și nu te poți împedica de a gândi . Ce fată frumoasă ! Dar rujele dupe obraji s’au ascuns, ca rujele și aurul de la asfințit de soare când steaua zilei a lunecat după geana cerului. Și de când rujele nu mai zimbesc pe obrajii ei, Profirița tânjește, adesea plânge în taină, și zi după zi, slăbește, i se moloșează carnea fragedă după corp... — Ce ai, fata dragă ? o întreabă măicuța intro zi... Te usuci ca busuiocul la sf. icoană a Maicei Domnului... Ce ai Profirița ? Oai e rocia lată-tâu la kir Frangolea te-a mâhnit așa de adânc?... s Și când Profirii» povești, podidind-o lacrimile, cum ea plătise cu cinstea ei, îmbelșugarea casei, scăparea de la moarte a copilașilor, a fraților și a părinților ei, Măria Ralea rămasă o clipă înmărmurită; apoi și pe dînsa o apucă un plâns nepotolit ținând lângă sînul ei capul frumos și îndurerat al madonei «de las dolores». Deodată ca sub un gând ce ar fi iubit adânc mintea ei, Maria se ridică : — Resbunare ! resbunare ! strigă ea, cu vocea sugrumată de mânia nestăpânită. — Răsbunare ? Dar cum ? îngână nefericita ciopilă, Țata e rob, noi roabe, Frangolea atotputernic, cu prieteni la isprăvnicie și la Episcopie... — Eu nu știu cum, dar răzbunarea va fi a noastră, că nu degeaba arde o candelă, zi și noapte, înaintea icoanei Fecioarei... (Urmare și sfârșit la No. de mâine) V7. A. Urechiă București, 27 Aprilie 1900 HJM 11 ...