Universul, iunie 1900 (Anul 18, nr. 148-176)
1900-06-01 / nr. 148
> "1 Calendar pe anul 1900 Ortodox Miercuri 31 Maiü. —Muc. Ermil și Ermil Catolic Miercuri 13 Iunie. — Anton de Pad. Soarele răsare 4.16. «pune 7.43 iar apoi va fi invitat să vie la Paris, ca să viziteze Expoziția. Noul consiliu comunal Cred că va interesa pe cititorii dv. să știe ce profesiuni au nouiî aleși în consiliul comunal al Parisului. Ei se împart astfel, din punctul de vedere al ocupațiilor 20 avocați, 5 doctori în medicină, 1 doctor în științe, 2 arhitect, 4 amploiați, 1 profesor, 8 publiciști, 7 negustori și foști comercianți, 1 corector, 1 inginer de arte și manufacturi, 1 industriaș, 2 rentieri, 1 témplar de mobile de lux, 1 antreprenor de binale, 1 tipograf, 1 fost magistrat, 1 comptabil, 1 argintar, 1 farmacist, 1 rotar, 1 pictor de evantai, 2 gravori, 1 fotograf, 1 om de afaceri, 1 fabricant de piane, 1 fabricant de tapete, 1 fierar, 1 curelar, 1 măcelar, 1 fost căpitan de vapor, 1 ciselar, 1 fost șef de pensionat, 2 reprezintanți de comerț, 1 editor, 1 antreprenor de serbări, 1 samsar de vinuri și 1 comisionar de vinuri. O familie de paricizi Fiul mai mic al văduvei Ferrand, din strada La Villete, (Paris) veni erî să ceară mamei sale, în vârstă de 62 ani, o sumă de bani, pe care biata bătrână refuză să i-o dea. Furios, Georges Ferrand, care are 22 ani, se repezi la mama lui, o lovi cu turbare în cap și o amenință cu un cuțit lung. Dezarmat îndată, acest tânăr paricid a fost arestat. De altfel, acesta pare tristul apanagiu al acestei familii, adică de a avea copii criminali. Fratele mai mare al lui Georges, Albert- Ferrand, a ucis înainte pe tatăl său, înjunghiându-l cu un cuțit. Pentru aceasta a fost osândit la munca silnică pe viață. Apoi, după ce făcu 6 ani la Guiana, încercând să evadeze, a fost ucis de un paznic cu un glonț de revolver. O căsătorie in închisoare In banda celebrului Milo se află un băiețandru, anume Santenac, și amanta sa, o frumoasă brunetă de 17 ani, care se chiamă Cecilia Pató și care e însărcinată. Zilele acestea, s-a făcut o confruntare foarte interesantă în cabinetul judecătorului de instrucție Flory. De o dată dată s’a ridicat în fața amantului ei și i-a spus : «Cum am îndrăznit să mă denunți ca complicea ta, atunci când știi că nu-i adevărat, să mă denunți pe mine, mama copilului tău ?» A doua zi, în sala pașilor perduți de la Palatul Justiției din Paris, tânărul avocat Breal, înaintând în robă către unul din confrații săi, d. Bergougnoux de Wailly, și făcându-l în mod solemn următoarea cerere : «In numele lui Sansenao, clientul meu, îți cer mâna Ceciliei Pată, client a d-tale.» Cererea s’a comunicat îndată Ceciliei, care a răspuns fără mare entuziasm : «In principiu, nu me opun la căsătorie, dar cer totuși ca Santenac să nu mai repete greșelile lui.» Și, fiind-că ginerele a jurat pe toți sfinții că n’o să mai reînceapă nici o dată, acum nu se mai așteaptă decât consimțimîntul părinților, spre a se celebra căsătoria. Ceremonia religioasă se va face deci în curând la locuința actuală a viitoarei soațe, adică la închisoarea St.-Lazare, și martorii vor fi, firește, cei douî avocați cari au hotărît căsătoria în sala pașilor-perduțî. Judecătorul de instrucție Flory a făgăduit și el că va fi nașul copilului celor douî clienți ai sei. Brutus. Bucureștii 3 1 Maiü. Chestiunea emigrărilor Suntem întrebate, din mai multe părți, pentru ce nu ne ocupăm și noi, cu acelaș zel ca alți confrați, de chestiunea ce a ridicat atâta vîlvă, sub numele de «emigrarea evreilor din țară». Nu ne-am ocupat, pentru că am văzut că această chestiune, abia s’a ridicat, și deja a devenit mai mult o chestiune politică decât o chestiune de fapte,—și este știut că amestecul în chestiunile asupra cărora pasiunea politică a pus stăpânire nu duce, mai nici odată, nici măcar la lumină, dar încă la vr’un alt rezultat cu adevărat bun și folositor! Ne simțim totuși datoria răspunde la unele întrebări ce ni se adresează într’o formă mai apropiată de chestiunea în sine și mai depărtată de pasiunile de tot felul la care ea a dat naștere, până chiar și în seriul evreilor înșiși! Suntem întrebați, astfel, dacă credem mai intein că motivul tendinței de emigrare ar fi șicanele ce se fac populației evreești în țara noastră , la aceasta răspundem că, creânduse un curent antisemit mai pronunțat, traiul evreilor în România devine mai greu, însă e incontestabil că o criza actuală este motivul covârșitor al acestei emigrări. * • Din altă parte ni se pune întrebarea dacă e bine pentru evrei să emigreze ? In această privință părerea noastră este că emigranții nu vor avea de întîmpinat decât deziluzii. Astăzi nu mai este timpul în care emigranții gäseau traiul excepțional de odinioară în America, ba mulți ajungeau la bogății mai mult sau mai puțin mari. Astăzi asistăm la emigrări neisbutite, cum de exemplu din partea italienilor, chiar în mijlocul unor populațiuni de aceeași rasă cu dînșii. In America locurile sunt pline și pentru surplusul de populație nu este nicăeri decât mizerie. Ne aducem aminte că acum patru ani un contabil al nostru, care avea la noi o seafă de 250 lei lunar, a plecat la New-York sperând a-și ameliora soarta. Sosind acolo, el a fost silit să vîndă ziare pe stradă, ca să-și susțină viața de azi pe mâine. In scrisorile sale se plângea de traiul pe care o ducea. Este de notat că el cunoștea foarte bine comptabilitatea, știa limba germană perfect și puțin pe cea franceză și avea pe lângă aceea o frumoasă caligrafie. In sfîrșit, mai este o întrebare ce ți se pune și la care vom răspunde. Este dacă credem că autoritățile fac bine a opri emigrările pe jos ?— Noi credem că nu. Cei cari vor să emigreze, trebue lăsați să uzeze cum vor de un drept al libertății lor individuale. Autoritățile îl și lasă, dar nu pe jos. De ce nu ? Emigranții, oameni săraci,au acest chip de a-și ușura situația, venind în contact cu coreligionarii lor din diferite comune, cari pot să-l ajute dacă vor,—lucru imposibil în curând emigrarea se face cu trenul, direct, din diferitele centre la graniță. Se zice însă că se nasc neorîndueli; el bine, să se vadă întâi, dacă în adevăr se nasc astfel de neorîndueli și numai pe urmă, în acest caz, să se ia măsura acestei opreliști. Dar dacă emigranții nu aduc nici o tulburare altfel ordine publice, de ce să nu fie lăsați să plece pe jos ? Acestea am avut de răspuns, la întrebările resonabile ce ni s’au pus. De altfel însă credem că s’au dat întregei afaceri niște proporții exagerate, — fără a mai vorbi de diferitele deplasări ale chestiunei, ce au sporit și mai mult un zgomot nefolositor, ba care uneori a ajuns să amenințe a fi de-a-dreptul rǎufăcător. Din Franța (Coresp part. a «Universului») Paris, 27 Main. Marea revistă navală Au fost informat că cu prilejul Expoziției se va face in Iulie o mare revistă navală. Această mare revistă se va face în rada portului Cherbourg, în prezența președintelui Loubet, după terminarea manevrelor combinate ale escadrei de Nord cu escadra Mediteranei. La această revistă vor fi invitate și marinele streine. Cele 2 escadre reunite vor fi puse sub comanda amiralului Gervais, care va face o inspecție generală a acestor 2 forțe navale. Joncțiunea celor 2 escadre se va face la Brest și, după revista președintelui Republicei, ele vor mai staționa în Brest câteva zile. Se zice că și Țarul va fi invitat să asiste la această revistă. Din istoria Secolului XIX 31 Maiu (1872) Inaugurarea primului drum de fer japonez, între Tokio și Yokohama. Din viata régeim Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR 1878 VI Retrocedarea Basarabiei.— intrarea armatei române în București 29 August. — Prințul dispune ca să se serbeze ziua de mână, aniversarea bătăliei de dinaintea Plevnei (Grivița). Guvernul a declarat, în note oficiale, agenților săi din străinătate, că oricât sunt de dureroase pentru România unele din dispozițiile tractatului de Berlin, totuși se va supune lor și că a convocat camerele pentru ziua de 15 Septembrie ca să aducă la îndeplinire acele prescripțiuni. Cât pentru chemarea unei constituante, care să facă cu putință dorita egalitate de drepturi a tuturor românilor, fără deosebire de confesiuni, ea nu se poate face decât atunci când țara va fi liberată de prezența trupelor streine. La Berlin s’a deschis Reichstagul ales de curând. Guvernul i-a prezentat îndată un proiect de lege contra social-democrației. Prințul Carol telegrafiază împăratului Rusiei la Livadia: «Rugim pe M. V. să bine-voiască a primi urările noastre cele mai călduroase cu ocazia aniversarei serbărei Sale. Această zi va rămâne o vecinie gravată în inimele noastre și ne va aminti momentul solemn în care armatele noastre aliate și-au versat sângele în fața întăririlor omorâtoare ale Plevnei. Această zi de griji, încoronată de un succes strălucit, a fost transformată, prin bravura trupelor într’o dată memorabilă a istoriei și a adăugat o nouă strălucire la serbarea M. V. A toL-Puternicul să continue a proteja prețioasa viață a M. V. cum a proteiat-o în momentele de suprem pericol ale ultimului resboiu». Ministrului de războiu român prințul îî adresează următoarea telegramă : «Azi se împlinește un an de când armata noastră, prin curagiul și prin disprețul ei de viață, a acoperit de glorie steagurile române și a pus temelia mărire! Patrie!. De aceea, cu respect și venerațiune îmi amintesc de toți aceia cari în această zi și-am vărsat sângele pentru Patrie și adresez Atot Puternicului rugăciuni feriinți pentru odihna sufletelor lor. Lor le datorește țara victoria și sigilarea independenței sale. «Nu mă îndoesc că armata mea va urma totdeauna acest exemplu și te rogea, în această zi atât de scumpă inimei mele, să exprim trupelor dragostea mea și să le asigur! de marea mea îngrijire pentru ele», 30 August. — Și azi, ca și acum un an, e un timp turbure, cețos. La 9 ore se cântă în biserica mânăstirei Sinaia un te-deum și se face un requiem pentru cei morți; prințul asistă cu întreaga sa casă. După asta urmează defilarea companiei din primul batalion de vînători, care face serviciul de gardă de când prințul se află la Sinaia, împăratul Rusiei răspunde prințului, de la Livadia : «Primiți mulțumirile mele cele mai sincere de felicitările și urările Voastre. Da, această zi de griji mari a anului trecut, a fost încoronată de un strălucit succes, pentru care trebue să mulțumim lui Dumnezeu, în amintirea epocei glorioase când vitezele noastre armate și-ați vărsat sângele pentru aceeași cauză sfântă. «Vă trimit Vouă personal și tuturor bravilor cari au fost în fața Plevnei, medalia noastră pentru războiul terminat acum: «Sărut mâinile prințese! și mă recomand amintire! Sale». La 5 și jun. ore prințul se duce în baracele companiei de vînători, cari sunt frumos împodobite cu frunze de brad și cu stegulețe românești și prânzește aci, între soldații săi. El ridică următorul toast: «Rădic acest pahar în sănătatea armatei, care prin luptele de pe câmpiile de bătălie ale Bulgariei și-a câștigat un titlu de onoare. Bătălia de la Grivița deschide șirul zilelor de glorie cari vor rămânea neșterse în istoria noastră. «Pe cât de măreață și frumoasă a fost acea zi, pe atât a fost de dureroasă. Niciodată nu vom uita momentul când, sosind pe câmpul de luptă, am auzit pe vînători, frații voștri, exlamând : «Toți ai noștri ați murit ! — Ce, ce spuneți ? Intrebați eu. Văd că voi sunteți trei, patru, cinci și de colo vin alții. Adunați-vă și scăpați onoarea acestei zile ! Mergeți înainte cu curaj și o să biruiți !» Și seara vitejii vînători cuceriră în reduta Grivița, un steag turcesc pe care mii aruncară la picioare ca semn de biruință. Atunci eu le-am zis: «Sunteți eroi, vă mulțumesc din inimă. De azi înainte e o onoare să fie cineva vînător ! Vouă însă, copii, vă spun : siliți-vă să faceți așa ca și în viitor și întotdeauna să fie o onoare pentru oricine d’a fi vînător. Luați exemplu de la vînătorii cari s’au luptat la Grivița. Trăiască armata !» Serbarea acestei zile e foarte frumoasă și se transformă într’o adevărată serbare populară. Seara, toată societatea din Sinaia se adună la prințul Ghica unde, între altele, se glorifică România prin tablouri patriotice. G. A. Rosetti telegrafiază prințului că în toată țara ziua aceasta a fost serbată cu mare entusiasm. In București a ținut el însuși trupelor, în locul ministrului de război și, care e bolnav, un discurs cald, pe care l-a consacrat, in numele prințului, celor morți la Grivița. (Va urma). CRONICI FEMENINE Frumusețile rasei colorate . Aruncând o privire asupra popoarelor din colonii, vedem tipurile de frumuseți ale unor triburi negre, frumusețea fermecătoare a femeilor polyoese, dintre cari cele samoane sunt cele mai drăgălașe. Pe insulele arhipelagului estindic dăm de surprinderi de natura cea mai ciudată. In anul trecut olandezii într’o campanie războinică din interiorul insulei Borneo au fost siliți să se angajeze într’o luptă sângeroasă cu un corp de amazoane, care, înarmate cu lănci și săgeți, se luptară cu cea mai mare vitejie. După luptă se retraseră, lăsând numeroase cadavre, cari arătau tipuri de frumusețe. Mai aproape de femeile europene stau femeile din Japonia. Figurile drăguțe cu ochii negri, cu mâinile și picioarele delicate, cu mișcările grațioase sunt astăzi admirate la expoziția din Paris, secția japoneză. Vechea și mult desvoltata cultură a țărei a pus pe femeile japoneze pe aceiași înălțime ca și femeile europene, și toți călătorii povestesc că și cele mai ușoare conversațiuni din ceainăriile japoneze dovedesc mai mult simț moral decât cele din Europa. Dar indienele . La expoziția din Paris se află câteva exemplare de femei frumoase din India. Fața bronzată, ochii negri și strălucitori, perul negru ca abanosul, talia delicată, mâinile și brațele catifelate, iată cum sunt aceste femei. Tipurile acestea reprezintă cele trei clase principale : femeia din popor, nobila femee brachmană, apoi bajaderele. Femeia din popor ! Să povestim o legendă despre ea . Țăranul Gange trăia cu tinera și frumoasa sa femee Darwi într’un sat de pe marginea fluviului Gange. Intr’o zi Darwi se duse la Gange ca să aducă apă. Aici o zări un prinț, indian, care eșise la vînatoare cu oamenii sei și care o răpi. Nefericitul Gango își părăsi casa și plecă să-și caute nevasta. Peste tot locul cânta el cântecul,pe care-l cântase cu ea în orele de fericire. După mai mulți ani ajunse la zidurile unei grădini și intonă cântecul. O voce cunoscută începu să cânte același cântec și-l conduse cu cântecul până la o poartă de zăbrele. Era Darwi, care cu lacrămî de fericire și de durere revezu pe soțul ei. Ea avea lângă sine două copii drăgălași, al căror tată era răpitorul ei. Gango sărută prin grilaj copiii, apoi ajută pe mama lor și pe ei să treacă peste poartă și după aceea fugi la sanctuarul din Lahor, ca să ceară o sentință judecătorească. Aceasta suna astfel : Crima cere esplare. Sau femeia moare sau copiii. Atunci Darwi ceru moartea; încă odată își sărută ea copiii, apoi se lăsă să fie legată la ochi și îngenuchiă așteptând lovitura de moarte. Judecătorul exclamă însă: «Ridică-te femee și trăește ! Tu ai meritat viața și fericirea, mai mult ca oricare altă femee !» Și astfel se întoarseră acasă fericiți. Legenda aceasta este o parte din istoria celei mai nobile culturi. Olimpia« ......... «* n ...........mm mmam* Scania! din Camera Austriaca — Vezi ilustrația — Am descris pe larg în numărul nostru de alaltă ori marele scandal pe care l’ați înscenat deputații cehi tineri în ședința din noaptea de 26 spre 27 p., a Parlamentului austriac. Se știe că cehii făceau obstrucționism, ca să împedice activitatea Parlamentului. La început ei s’au mărginit să prezinte mii de potițiuni și să țină discursuri chilometrice. Văzând însă că s’a format o majoritate dispusă de a lucra, cu rizicul de a prelungi ședința toată noaptea, deputații cehi au trecut de la obstrucționismul cu vorbe, la acela cu fapte. Ședința s’a început la 2 ore d. a. și a decurs în discuțiune până la 7. La acea oră un deputat a propus intervertirea ordinei zilei, cu aprobarea guvernului. Acesta a fost semnalul deslănțuirea furtunei pe băncile pe cari se aflau deputații cehi. La început răsunau pupitrele trântite în tact cadențat, urmă apoi un infernal «charivari» (muzică de pisici, după cum zic Nemții) care făcu imposibilă orice continuare a ședinței. Unii dintre manifestanți suflau în trâmbițe, alții băteau în niște vase de tinichea, în pupitre, pe care le rupseră, cu niște coade de mături și cu chei, etc. După câtva timp sosi un transport de instrumente muzicale pentru copii. Concertul acesta asurzitor deveni infernal, prin faptul că mai sosi un deposit de unelte de bucătărie trimise de soția deputatului ceh, dr. Sileny. Scandalul acesta, nemai pomenit în analele parlamentare, dură peste 5 ore și avu ca consecință închiderea Reichsrathului prin decret imperial la ora 1 din noapte. Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă o scenă reprodusă după o fotografie luată la fața locului, în care se ved câțiva deputați cehi făcând obstrucționism cu fapte. După cum am anunțat erî, deputații cehi au dăruit aceste instrumente, care le-a asigurat triumful, mai multor musee din Boemia și Moravia. HIV PRO VKST II PE ZI Cine doarme până soarele răsare, în cele din urmă de sărăcie moare. (Gascon) CRONICA Bărbații si moda ’ II Din cele ce am zis în «Cronica» mea trecuta, reese că și bărbații sunt supuși modei, ca și sexul slab. Mie mi se pare că afirmațiunile din articolul cu pricina al revistei de care am vorbit, este vulnerabil și într’un alt punct. Dacă ar fi adevărat, că femeile, când se împodobesc și se sclivisesc, au în vedere numai impresiunea pe care o voesc să o provoace în noi bărbații, n’ar consacra reciproc, toaletelor atâta atențiune, plăcută și critică. Eu cred că acea frumoasă femee, care înaintea oglindei aruncă ultima privire examinatoare asupra figurei ei strălucitoare în toaleta de bal, se gândește tot atât de mult la efectul, pe care noua toaletă îl va face asupra cutărei sau cutărei dintre bunele sale amice, precum și la impresiunea ce o va face asupra bărbaților prezenți. D-lor bărbați, puneți-vă mâna pe inimă și mărturisiți ! Câți dintre noi pricep arta toaletei femenine, secretele modei femeilor ? Ce e drept, noi vedem bine că oare o femee se îmbracă cu gust corespunzător exteriorului ei sau nu, dar priceperea mai aprofundată a atâtor noțiuni tehnice, ca pliseuri, volanuri, ghipsuri, etc. sunt pentru cei mai mulți dintre noi lucruri chinezești. Dacă toate aceste rafinerii ale modei ar fi destinate pentru ochii bărbatului, ele, mă tem, că șî-ar greși scopul. Care dintre noi n’a făcut experiența, ca întorcându-se de la o petrecere, să nu fi fost întrebat de soția sau de surorile sale : «Cum ți s’a părut d-șoara X? Cum era îmbrăcată d-na Y ? De sigur că la aceste ați fost în stare să răspundeți cel mult, că d-șoara X era îmbrăcată în roz, iar d-na Y în mauve. La celelalte întrebări mai importante, că oarecum au fost făcute rochiile, nu puteți răspunde nimic, deși poate ați stat toată seara lângă acele doamne. Inima femeei este pentru bărbat o enigmă vecinică. Poate vreuna dintre amabilele mele cititoare va bine-voi a răspunde la următoarea întrebare : Pentru ce se îmbracă și se împodobește femeea, urmând moda? Ascultă ea de necesitățile frumuseței ei, cari se află în inima ei, în mod mai mult sau mai puțin pronunțat, adică de sentimentele curat estetice ? Este oare călăuzită de dorința, de a fi cea mai frumoasă între frumoase, să întreacă pe celel’alte femei în gust și eleganță, sau numai de dorința, sau de mania—pardon de expresie — de a plăcea «sexului tare». Mărturisesc sincer că aștept cu nerăbdare părerile, ca să mă pot dumeri. Corneliu.— «<»i»-------------- Interview cu președintele Steijn «Lokalanzeiger» din Berlin publică un interviev cu președintele Steijn, care a declarat corespondentului ziarului amintit că nu-i pare réa de alianța sa cu Transvaalul și de războiul actual. «El era de neînlăturat, după un veac de prigonire, de îndată ce Anglia a arătat pe față că vrea să recurgă la violență. Unica greșeală făcută de cele 2 republici e că n’au deschis lupta îndată după ruperea tratativelor de la Bloemfontein». Steijn e încredințat că dacă războiul va mai ține încă câteva luni, lucru de care e sigur, atunei va interveni vr’o Putere pentru boerî, căci azi toată lumea pricepe dreptatea cauzei lor. Acum se știe de toată lumea că nu situația uitlanderilor a pricinuit războiul, ci dorința Angliei de a potropi republicele boere. Președintele Steinn speră că sau Statele Unite sau «vr’o altă republică» va interveni pentru boerî. Jos IOHAN ORTZ îndrăznețul marinar SAU Tainele de pe bordul vasului Santa Margareta Mare roman popular Din timpurile noni, de Herman Feller, căpitan de corabie GAPIT. XXXIX Generozitate sublimă Rănitul era mereu în prada delirului. Uneori trebuia să-i țină sdravăn, căci voia să se arunce jos. Se făcea seară și începu să bată un vânt recoros. „ Când ajunseră în fundul râpei, loan zise : — Duceți-mă la mort-Și când fu condus lângă cosoroșul de carne omenească, loan se descoperi și începu să zică o rugăciune. D’o dată se cutremură. — Căpitane Freiburg, zise dînsul, oare ați fost orbi mai adinea prea când ați crezut ca mortul acesta e. Greterian. Nu știți oare că eu am dat lui Greterian un costum verde când a venit pe «Santa Margareta», căci hainele lui erau complect sfâșiate ? Omul acesta, precum vedeți, n’are haine verzi, ci e îmbrăcat cu o bluză albastră și e încins cu um brâu roș, ca bandiții. Matrozii recunoscură în adevăr că acel cadavru nu putea să fie al lui Greterjan. Dar atunci unde era Greterjan? Deoarece se întunecase, Ioan Orth ordonă să se aprindă facle și porniră cei mai mulți ca să găsească pe olandez, iar câțiva se apucară de săpat o groapă pentru, cadavrul necunoscutului. Ioan d'împreună cu Freiburg și cu matrozii înaintară puțin prin fundul prăpăstiei, uitânduse în toate părțile. — Nu mergem mai departe, zise d’o dată loan Orth. Precum vedeți, e aci un lac și desigur nenorocitul a căzut în apă și se află acum pe fundul lacului. Uite și căciula lui. Se opriră cu toții și loan rosti o rugăciune pentru nenorocitul olandez. Voiau să se întoarcă, însă d’o dată Ioan se opri. Auzise un sgomot deosebit. — Ce înseamnă asta? N’am a uzit, Freiburg, un fel de gémét ? — Și dintr’o săritură fu în tufișul de pe marginea lacului. Ceil’alțî nu putură să se țină de dînsul și curând îl perdură din vedere în întunerec. Insă numai două minute trecură și o esclamare a lui loan arătă celor l’alțî locul unde se afla dînsul. — Veniți aci, zise Ioan, veniți repede ! Și când matrozii ajunseră lângă căpitanul lor rămaseră uimiți văzând pe Groterjan întins la pământ, ud peste tot de apă și cu ochii închiși, însă astfel nu avea nici o rană. Ioan Orb era cuprins de o nespusă bucurie; ochii îî erau plini de lacrămî. — Grolerjan e viu, esclamă dînsul. O ! ce fericire ! Dînsul a căzut în apă și a avut destulă forță ca să înoate până la mal unde a rămas leșinat. Apucați 1 repede să’l ducem îndărăt să facem un foc și să’l încălzim. Olandezul fu ridicat pe sus*și transportat îndărăt unde matrozii săpau groapa. Acolo se făcu un foc, și fu întins ca să se usuce. I se frecară tâmplele și atunci dînsul ..își veni în fire, se uită împrejur, cu o mare curioșitate, se uită lung la Orb și, fără să mai zică nimic, se lăsă îndărăt, adormise. CAPIT. XL. Un drum primejdios Nu se făcuse încă seară dar soarele dispăruse deja după niște nori groși. In jurul stâncilor Morților era tăcere adîncă. Ludmila stătea disperată pe un petrolu. De două zile aștepta nenorocita ca să vie cineva s’d scape. Merindele pe cari i le adusese Robert Johns erau pe sfârșite. Câteva zile încă și dînsa avea să moară de foame ! Ce ticălos era acest om ! Așa dar dînsul voia s’o supună prin foame ? Dar mai bine voia dînsa să piară de această moarte decât să cedeze monstrului. Ce făcuse oare dînsa pentru ca D-zeu s’o pedeapsească astfel ? De săptămâni de zile era despărțită de soțul ei, și cât de groaznică trebue să fi fost mâhnirea lui! Dar mai inteiu, se întorsese oare dinsul de la moșia lui Rodrig ? Gândul acesta era un alt chin pentru sermana Ludmila. r».. .u.t ~ ~ ~ 1« un uomi UL final» acuna pe lacul negru în speranța de-a vedea o luntre care să vie s’o ia de-a noo. Din când în când striga ajutor, din toată puterea plămânilor. Poate trecea pe-acolo vr’un călător care s’o audă. Insă degeaba , nu se apropia nimeni de lacul negru. Oamenii erau foarte superstițioși în acele locuri și erau ferm convinși că pe acea insulă umblă sufletele celor înmormântați acolo. Toți ocoliau pe departe insula. Se făcuse seară și Ludmila se ridică și se duse la peștera sa, unde aprinse ultimul capăt de luminare ce-î mai remăsese. Apoi îngenunchiă lângă banca de piatră, își împreună mâinile și trimise lui D-zeu o feriinte rugăciune. Părinte ceresc, zise dînsa la urină cu obrajii scăldați de lacrimi, uitaiu-m’aî oare pe mine și nu străbate pretutindeni privirea ta ca să vezi cât sufăr eui aci? Ajutor, D-zeule ! ajutor! Iar dacă aî hotărît ca să mă perzi, omoara-mă îndată, nu me lăsa să sufăr atâta ! O ! părinte ceresc, eu nu mă revolt contra ta, însă sunt o slaba creatura și nu pot să știu ce ai hotărît cu mine, își lăsă capul pe peatra rece și sughițuri dureroase de plâns îî sbucniră din piept. In sfârșit, cu nervii sdrobițî cum era, adormi cu capul pe peatră. Trecură încă alte zile, în același mod. Tocmai în momentul când era mai mult chinuită de foame dobândi hrană într’un mod ciudat. Intr’o zi trecu pe d’asupra insulei un vultur având în ghiare un epure. Ludmila, cum îl văzu, crezu că o să se lase asupra sa și dete un țipăt puternic. Vulturul, speriindu-se lăsă iepurile mort care căzu chiar lângă Ludmila. Aceasta avea la ea un pumnal. Se apucă și jupui epurele. Avea încă chibrituri , adună ramuri, făcu un foc bun și fripse epurele, băgându-1 într’o frigare de lemn. Insă era foarte econoamă cu mâncarea, căci nu știa cât avea să mai stea pe "aceea insulă pustie. — Desigur că s’a întâmplat ceva lui Robert Johns, îșî zise dînsa, de nu mai vine să vadă ce fac. Trecură alte două zile și epurele se termină. Ludmila se uită împrejur căutând un mijloc d’a se scăpa singură din acel loc afurisit. Se uită în sus la vîrfurile stâncilor. Văzu o cărare care ducea la alte stânci, mai departe. Dar la ce’î folosea asta? Cum avea să urce dînsa acele stânci? Stătu mult cu capul între mâni, apoi d’o dată fața ei luă o expresiune de energie. — Trebue să încerc, zise dînsa pentru că tot ma ’mi e dacă mor aci de foame sau dacă vom peri in cădere. Moartea e de același fel. Firește se înfiora făcându-șî ideia ca o sa se rostogolească pe stânci până în vale și o să rămână jos cu corpul și capul sfărîmat. Totuși nu avea d’ales și pori, după ce luă rămășițele de mâncare precum și chibriturile ce’i mai rămăseseră. Merse ca vr’o doi chilometri peste stânci, pa lângă prăpăstii groaznice. Gerul era acoperit de nori și pe lângă toate celele alte începu să plouă. Hi o v>o n n Anooi fcaji cs r. av»omi.U'uoo pu.ua. o o luuu ccuu tji căută o stâncă mare eșită afară din munte sub care se adăposti de ploae. Acolo petrecu noaptea, iar a doua zi dis de dimineață porni din nou. Și merse înainte trecând prin nespuse greutăți până ajunse la un fel de punte naturală care unea insula cu uscatul cel mare. Trecu și puntea asta însă dincolo stâncile erau tot mai mari, prăpăstiile tot mai adânci. D’o data cărarea încetă cu totul. Ludmila se opri d’o dată disperată. înaintea ei era o stâncă în vârful căreia nu putea să se urce. — O 1 Dumnezeule ! exclamă dînsa cu ton tânguios, oare în ’• zadar să fi făcut drumul greu până aci ? Nu, nu, e cu putință ; trebue să găsesc un mijloc pentru ca să mă urc sus. Se uită la stâncă din toate părțile și se convingea din ce în ce mai mult că ’î era cu neputință să o escaladeze. (Va urma)