Universul, august 1900 (Anul 18, nr. 209-239)

1900-08-01 / nr. 209

Condamnați lucrând pe stradele Pekingului.— (Vezi explicația). Calendar pe anul 1900 Ortodox Luni, 31 Iulie. — Sf. Evdochie. ("«Iulie Luni, 13 August —Ipolit Soarele răsare 5.00 ; apune 7.09 ‘zi’te. București, 13 Iulie. Marile Pateri in China Ziarul «Kölnische Zeit­ung» a anunțat zillele trecute numirea generalului Waldersee ca co­mandant suprem al trupelor in­ternaționale din China. Această știre a fost pretutindeni primită cu satisfacțiun­e. Generalul Wal­dersee e considerat ca unul din cei mai distinși tacticiani din ii succesele ce le-a repus­ 127 ® sunt universal cu­un ori­ce caz, și aceasta me­rită în deosebi atenția noastră, faptul că generalul Waldersee a fost pus în capul armatelor din Extremul Orient dovedește că între Puteri există o comunitate de vederi, dacă nu absolută, cel puțin relativă. Și această veste este cu atât mai îmbucurătoare cu cât în momentele de față cir­culau svonuri deosebite. Se spunea că înaintarea spre Peking, fixată pentru 1 August, fusese întârziată nu numai din causa neînțelegerilor dintre ge­nerali asupra unui comandant suprem, neînțelegeri de mult cu­noscute, dar încă din cauza im­­­posibilităței guvernelor de a lua o comună decisie. Se spunea că Anglia se des­parte de cele­l­alte State, că vo­­ești să lucreze singură, să pui ia­ în aplicare politica nu­mită de d-nul Chamberlain «splendid­isolation». Alegerea generalului Walder­see, dovedește că nimic din toate acestea nu e adevărat. Știm că sunt în China prea multe inte­rese­ comune, pentru ca înțele­gerea să țină până la sfârșit , pentru moment însă pericolul comun și soarta negațiunilor u­­nește puterile. Rusia și Japo­nia care au avut astă toamnă serioase conflicte cu privire la Corea, se înțeleg admirabil și Și mai în toate bătăliile soldații Ruși lupta alături de cei japo­nezi. Situațiunea în Extremul Ori­ent a făcut în ultimele săptămâni puține progrese. De când au o­­cupat Tien­tsin, trupele interna­ționale stau pe loc și amiralii, fie că se ceartă pentru șefie, fie că se tem de numărul prea mare de chinezi, lasă legațiunile din Peking și europenii ce au căutat adăpost între insele, în cea mai cri­tică pozițiune. Chinezii, pe de altă parte, consideră războiul ca declarat și se pregătesc de luptă. Imperăteasa-mamă a înțeles că apelul la Puteri nu a făcut nici un efect și Li-Hung-Ciang a pri­ceput că manoperile lui nu mai inspiră nici o încredere. Din Europa toate țările trimit trupe , Germania în deosebi a luat lucrurile în serios. împă­ratul Wilhelm a asistat la ple­carea tuturor soldaților, a lucrat în persoană la organizarea cor­purilor de expedițiune și a ros­tit o serie de cuvîntări foarte categorice și foarte comentate. El a luat la început inițiativa acțiunei energice în contra Chi­nei, el a indicat­ în cuvîntarea sa din Wilhelmshaven drumul ce trebuia urmat, azi tot el a pus capăt indecisiunei Puterilor și ridicolelor rivalități pentru co­mandament, alegând un om a cărui competință e universală și a cărui pozițiune e prea înaltă pentru ca o discuție sa mai poată avea loc. Prin alegerea generalului Wal­dersee chestiunea atât de com­­­pusä a Extremului Orient se limpezește puțin. Intr’adever, când Puterile au hotărît o acțiu­ne comună în China ele re­cu­noșteau necesitatea măsurilor energice, dar nu știau cum să le pue în practică. Se faceau alune­ numai frase, asupra salvărei ci­­vilisațiunii moderne, asupra pe­ricolului galben și prea puțin se spunea în ce mod se va salva ci­­vilizația și în ce mod se va con­jura pericolul galben. Evident că aceasta nu împe­­dică ca armonia perfectă să fie absolut nestabilă, evident că în ziua în care, după cum zicea Wilhelm II, steagurile tutelor Puterilor vor fi împlântate pe zidurile Pekingului pentru a dicta pacea europenilor, evident că în acea zi dificultățile vor reîncepe. Atunci va fi chiar momentul cel mai critic, atunci conflictele între europeni vor fi de temut. A circulat svonul că Anglia lucrează în afară de restul Eu­ropei; acest svon nu e încă exact, dar va putea deveni exact peste câtva timp. Marea Britanie a făcut enorme sacrificii de persoane și fie bani în Transvaal și îi vine foarte greoi să se încurce înt­r-un nou războiu­ cu atât mai mult cu cât primul nu e terminat și imo­bilizează încă toate trupele ei. I-ar veni deci mult mai bine să se unească cu China, să tra­teze cu ea amical și să garan­teze fără a expune un singur om toate interesele cololosale ce are în basinul Yang-Ce-Kiangu­­lui și la Shanghai."Să nu uităm că o asemenea politică ar înfă­țișa pe Englezi ca amici Chine­zilor și ar ușura mult situațiunea lor pe viitor. Dacă acesta e planul marchi­zului de Salisbury, Puterile vor putea considera punerea lui în aplicație ca punctul de plecare al tuturor desbinărilor. Statele­ Unite, care n’au nici o sferă de influență de apărat, vor urma poate același exemplu și Rusia, Franța, Germania și Japonia vor remânea singure în fața perico­lului. Iată tot ce putem vedea azi din aspectul ce iau evenimen­tele, iată tot ce putem întrezări în atât de încurcata chestie a Extrem­ului­ Orient. I. G. D. tr’un anumit loc și săi lase acolo patru zile și patru nopți, căci alt­fel fiul său nu poate fi vin­decat. Büssing dăduse d’abia cheia cerută, când fu cuprins de o mare indispoziție și de un somn de neînvins. In curând el nu mai putu să priceapă ce se petrece în jurul lui. Când se deșteptă după trecere de mai mult timp, văzu că ți­­găncile dispăruseră. Cercetând sertarul, constată cu mâhnire că suma de aproape 400 mărci care fusese depusă acolo, a dispărut și ea. E lesne de înțeles că cele două țigănci amețiseră cu vr’o bu­ruiană pe naivul agronom, spre a’i sfeterisi banii nesupărate de nimeni. l’i­ simi cerere de naturali­zare a unuil chinez Se știe că aci în Germania ce­rerile de naturalizare se adre­sează prefecturei de poliție. Prima cerere de acest fel fă­cută de un chinez a fost aceea a unui negustor, care e stabilit de 24 ani în Berlin. El face de mulți ani comerț cu mărfuri și diferite articole din China și Japonia. In timp de 24 ani, chinezul a purtat coada sa și costumul său național. Numai teama de insulte și de maltratări în urma recentelor evenimente din China l-a îndem­nat acum câte­va săptămâni ca să-și taie coada și să pue un rând de haine europenești. Pe când chinezii în general nu petrec de­cât câți­va ani în afară de imperiul ceresc acesta face excepție și cere ca să fie înce­tățenit. Până acum nu se cunoaște încă resultatul demersului său. «O bună gospodină» O femee din Hamburg, pen­tru ca să-și satisfacă dorința ei de lux, a silit pe fiica ei adop­tivă ca să cerșească. In fie­care dimineață și seară, ea trimitea,­­pe fiica aceasta adoptivă ca să cerșească, și cu banii pe care îi câștiga, se îmbrăca în mod lu­xos. In zilele acele când mica fetiță nu aducea bani în de-a­­juns, femeea o batea în mod cumplit, făcându-i chiar rane pe corp. Țipetele sărmanei fetițe se au­­zeau până în vecinătate. Aceste scene repetându-se în fie­care zi, interveniră vecinii. Brutala fe­mee a fost arestată, iar copila a fost luată pentru îngrijire de că­tre primăria locală. Meyer. (Coresp. part. a ziar: «Universul») Berlin, 27 iulie. Situația politică Cercurile politice apreciază foarte mult numirea mareșalului general-conte de Waldersee, ca șef suprem al trupelor interna­ționale din apele Chinei. Bătrânul mareșal, pe lângă că este un mare strateg, este și un foarte abil diplomat. Ținta sa de căpetenie va fi nimicirea forțelor militare ale Chinei și ocuparea orașelor prin­cipale unde vor staționa în mod permanent trupe internaționale, pentru menținerea liniștei și si­guranței publice în imperiul ce­resc. Contele Waldersee, care este persona grata pe lângă împăratul Wilhelm, va avea puteri­ discre­ționare. El va comanda în China trupele, și la caz daca lucrurile vor ajunge la pace, tot el va dicta condițiunile. Ca dovadă că el este un om la înălțimea che­mă­rei sale, este faptul că a fost felicitat până acum de împăratul Francisc Iosif, de Țarul Rusiei și de către regele Italiei Victor Emanuel III. Prin cercurile politice de aici se crede că îndată ce contele Waldersee va ajunge în China, operațiunile războiului vor lua cu totul o altă față. Descântece țigănești Două țigănci au comis cu o dibăcie rară un furt îndrăzneț la Calsper, lângă Oldenburg. Ele veniră la bătrânul agro­nom Büssing, spre a «descânta» pe fiul lui care borește de mult timp. După o mulțime de ceremonii mistice, ele declarară bătrânului că trebue să depue cheia de la sertarul în care 'și ține banii în­ — ———, «m».—---------­Din Istoria Secolului IM 33. Iulie (1398) Contele Mura­viev, cancelarul Rusiei, trimite Puterilor euro­pene circulara prin care Țarul propune o înțelegere în privința unei dezarmări generale sau cel puțin a unei micșorări a armatei. ---------------------------------——• Din viața rapid Herls Regelui Umberto îî placeau mult exercițiile fizice și, pe când lucra într’o zi în grădina sa, doc­torul Laggione îî făcu o mică ob­servație, recomandându-l să nu obosească prea mult. — Aceste exerciții musculare, respinsă r­egele, ’mî fac mai bine ca toate prescripțiunile d-tale; d-le doctor, eu mă simt foarte bine. Adevărul e d­Fd-ta vezi un con­curent în toate exercițiile mele. Ești egoist, doctore. Și regele începu să rîză cu hohote.* » * Regelui nu-i prea plăcea tea­trul. Când era întrebat că de ce nu-i place teatrul, răspundea : :— Toată ziua sunt împiedicat să mă mișc o singură clipă fără sa fiu silit să fac pe «Suveranul». Vreau deci să mă odihnesc seara. * * * Regele îșî împărțea timpul în­tre Roma și diferitele reședințe, pe cari le avea în Italia. La Ro­ma el petrecea 5—6 luni. Aceasta era perioada oficială și oare­cum diplomatică a existenței regale. Deși monarh­alui îi plăcea viața simplă, lipsită de etichetă, scu­larea de dimineață și culcarea de vreme, el era silit, la Quirinal, ca să jertfească mult timp func­ției sale de șef de Stat. El nu da totuși de­cât o re­cepție la 20 Decembrie, 2 ba­luri mari în timpul iernei și câte­va audiențe solemne, atâta tot. El simțea mare plăcere să iasă din palat la 6 dimineața, să se ducă la dresarea cailor de că­lărie, apoi să facă o mică plim­bare înainte de a se ocupa de a­­facerile de Stat. După amiază se arăta puțin la Corso și parcul vilei Borghese, locul de întâlnire al sumei ele­gante din Roma. In timpul acestor plimbări scurte și regulate în Roma, Um­berto I purta de obicei 1l haine civile, redingotă și joben, marea ținută de general fiind reservată pentru recepțiile oficiale și că­lătorii , căci regele călătoria mult prin provinciile Italiei. Inaugu­rarea unui monument, deschi­derea unei școale, un concurs de agricultură erau pentru el pretexte îndestulătoare spre a-și mobiliza curtea și a o duce de la Milano la Palermo și de la Veneția la Neapole. In toate aceste călătorii, el era adăpostit în numeroasele castele ale coroanei. Turin, Milan, Ve­neția, Florența Neapole și Ca­­serte aveau ast­fel apartamente pururea gata pentru Suveranul nomad. Dintre toate reședințele, Mon­za’­ plăcea mai mult, ca și regi­nei Margareta. In fie­care vară, cei două Suverani se duceau să se odihnească, la umbra copa­cilor nenumărați din acel frumos domeniu. ’ -----------------------------------------­Din viața regelui Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — 1 . 17 ©­­ XIV C&Istorie în D Dobrogea.—Noul negocieri asupra Arab-Ta­bie­i și asupra rescriiipi­­­rarei căilor ferate . 28 Noembrie. — Aniversarea luărei Pievnei — Prințul asistă la un serviciu divin în mica bi­serică de pe dealul Spirei, pri­mește defilarea detașamentelor înșirate acolo, apoi se duce la cazarma Malmaison unde de a­­semenea defilează pe dinaintea Sa artileria, cavaleria, trupele de geniul și elevii școalei mili­tare. După depeșile sosite din Ber­lin, cei de acolo nu sunt dispuși să primească amendamentul Ca­merei la convențiunea căilor fe­rate , așa­dar s-au arătat justifi­cate temerile prințului când a a­­flat despre desbaterile de ero ale Camerei Seara se dă la palat un prânz militar la care prințul ridică un toast pentru vitejii în viață și pentru cei morți, din ultimul resboiu. 29 Noembrie. — Guvernul german este foarte iritat de vo­tul de alaltă­ ero al Camerei și refuză de a primi convențiunea modificată. Generalul prinț Ghica telegra­­fiază din Petersburg cu data de oră : «Azi ziua aniversară a luăreî Plevneî, s’a dat la palatul de iarnă un prânz la care am fost invitat. Majestatea. Sa, după ce a rădicat un toast pentru cei doi șefi și pentru cele două armate aliate cari au luat parte la acest resboiu, m’a însărcinat în deo­sebi să aduc acest toast la cu­noștința A. V. Regale». împăratul Rusiei trimite pă­­rechea prințiare următoarea de­­desă : «Bine-voiți a primi sincerile mele mulțumiri, pentru felicită­rile Voastre cu ocazia memora­bilei aniversări a luăreî Plevnei. Prințul Ghica Ve va a adus în cunoștință că bând în sănă­tatea armatei mele, am băut de asemenea în aceea a Voastră și a bravelor voastre trupe cari au contribuit într’un mod așa de strălucit la biruința finală asupra lui Osman Pașa. Dumnezeu să veghieze asupra Voastră !» In Petersburg domnește mare emoțiune din cauza amenințarei nihiliștilor d’a arunca în aer pe împărat d’împreună cu palatul de iarnă, amenințare pe care au făcut-o prin proclamații tipărite. 1 Decembrie.—Seara vine la prinț ministrul Sturza și’I spune că girantul consulatului general german, d. de Rotenhan, a fost însărcinat de guvernul german să­ î­­xprime nemulțumirea sa pen­tru modul în care a apărat în Cameră cunvențiunea încheiată de dînsul. Sturza crede că, în fața aces­tei învinovățiri, e dator să’șî dea demisiunea. Prințul i-o respinge. 2 Decembrie. — Prințul Carol scrie tatălui său : «In ajunul aniversarei luăreî Plevneî s’a votat de Cameră con­vențiunea rescumpărărei căilor ferate, cu modificarea cunoscută. «Insă speranța că prin acest vot se încheie acea lungă peri­odă de desamăgire după glorio­sul nostru războiu, a fost zadar­nică, de­oare­ce în mijlocul ser­bărilor date în onoarea armatei mele a sosit din Berlin știrea că legea modificată este neaccepta­bilă ! «Se declarase reprezentantului nostru, la cancelaria imperiului, că nu numai că România nu are de contat pe bună-voința Ger­maniei, dar că va avea de suferit consecințele procedurei sale ! «Această amenințare a produs o impresie penibilă asupra mi­niștrilor mei, însă pe mine m’a atins foarte puțin, de­oare­ce de data aceasta eram în dreptul nostru și n’am făcut alt­ceva de­cât să ne apărăm interesele. «Dacă bancherii din Berlin sunt nemulțumiți de schimbările făcute în convențiune, aceasta dovedește că noi am pus dege­tul pe rană și că temerile noas­tre în privința strămutărei se­diului societăței nu erau întru totul nefondate. «Dacă am fi primit convențiu­­nea, așa cum era și s’ar fi pro­dus în urmă o neînțelegere, a­­ceasta ar fi avut urmări grave pentru mine personal, de­oare­ce era o a doua ediție a afacerei Strussberg. «Avem opiniuni scrise de ale jurisconsulților germani, între care și aceea a consilierului de justiție Wilmowski, frate cu consilierul de cabinet al împă­ratului; ele au fost prezentate Camerei și rezultă din textul lor că strămutarea sediului societă­ței la București nu e contra co­dului comercial german. «Insă bancherii voiesc să țină sediul în Berlin, pentru ca, în calitate de membri ai consiliu­lui de supraveghere, să exercite și în viitor puternica lor in­fluență asupra exploatării căilor ferate române. «Din contra, noi voim sediul în București, pentru ca lichi­darea societăței să se poată face mai repede; și ast­fel interesele noastre se potrivesc cu acelea ale guvernului german care do­rește foarte mult ca întreaga is­torie a căilor ferate să se ter­mine pentru tot­dea­una. «Răscumpărarea căilor ferate, care e a fi prea puțin populară, trece acum prin pericolul d’a cădea la Senat. Prin aceasta,­­ stațiile noastre cu Germania ar firinuu totul încordate. «Dacă la Berlin s’ar face o presiune asupra bancherilor, dîn­­șii s’ar supune voinței cancela­rului și acționarii i-ar urma. «Cu lupte și cu greutăți sunt deprins; ceea ce mă mâhnește însă cu deosebire pe lângă n­ouile complicații cari se arată la ori­zont, este disparițiunea speran­ței despre o apropiată revedere. Eu prevăd un conflict cu Ger­mania, un conflict care va pro­voca o criză așa gravă în ur­mările ei în­cât vom fi cu totul paralizați. «Singura concesiune care s’ar putea face, ar fi ca bancherii să se oblige a strămuta sediul la București după câte­va luni. «Mi se pare că a venit mo­mentul când împăratul poate să rostească cuvîntul seu puternic, și asupra lui Bleicluoder acest cuvînt va avea efect. «In tot cazul, împăratul tre­bue să fi fost informat despre apropierea vijeliei care va tul­bura relațiile reciproce dintre ambele țări. Aci emoțiunea e deja foarte mare. «Avem un ger uscat, fără ză­padă, ceea ce e roü pentru se­mănături. «Cu ocazia ultimelor aniver­sări, a ordinului sf. George și a luării Plevnei, a avut loc un schimb de depeșe cordiale între mine și împăratul Alexandru și marii duci, precum și generalii ruși». 3 Decembrie.­­ Depeșile din Berlin devin așa de amenințătoa­re, în­cât miniștrii sunt conster­nați. Guvernul german cere ca Senatul să respingă modificarea făcută convențiunei de către Ca­meră, așa ca să se poată face po­sibil un nou vot al Camerei. Si­tuația e foarte gravă. 4 Decembrie. — De dimineață prințul prezidează un consiliu de miniștri. Toți miniștrii sunt de părere că votul Camerei trebue să rămână ne­atins. La orele 11 jum. prințul pri­mește adresa Senatului. Ea e ci­tită de d. Ghica, președintele Se­natului. Prințul mulțumește Senatului pentru asigurarea devotamentu­lui său și declară că România, în simțământul de dreptate al Pu­terilor mari, așteaptă grabnica recunoaștere a independenței sa­le. Atunci va fi scăpat de ulti­mele greutăți exterioare și va pu­tea să se consacre întru totul la îmbunătățirea administrației in­terne și a organizare! Dobrogei. Reprezentantul german d. de Rotenhan are seara o audiență la prinț; el are însărcinarea de a co­munica prințului că buna-voința împăratului Germaniei pentru România va înceta, dacă conven­­țiunea căilor ferate nu se resta­bilește în forma de mai înainte. Prințul Carol răspunde că în­suși Rotenhan a trebuit să se convingă de uriașa greutate a a­­cestei afaceri; de alt­fel, s-ar a­­junge curând la o soluțiune sa­tisfăcătoare dacă guvernul ger­man ar garanta pentru strămu­tarea sediului Societăței la Bu­curești. (Va urma). CRONICI FEMENINE Cusătoriile chinezești IV In această cameră i se ia mi­resei pentru ultima oră coroana de pe cap. Mireasa este frizată de către servitoare în fața viitorului ei soț, care se delectează admirând farmecele ei. După aceea se servește ospă­țul de nuntă, la care iau parte numai mirii. Mirele poate să mânânce după pofta inimei, pe când mireasa nu trebue să guste de loc, ci stă zîmbind, privind în ochii viitorului ei soț. In timpul acestui ospăț servi­toarele intonează un cântec po­trivit pentru masă și nuntă. După terminarea ospățului mi­rele și mireasa se reîntorc în sa­lonul de recepțiune, unde se a­­dună toate rudeniile. Mirii se pleacă în fața tuturor acelora, cari sunt mai în vârstă ca el. Cei mai tineri se închină în fața lor. După aceea rudeniile mai bătrâne se ridică de pe scaune și încep a critica calitățile și de­fectele miresei, care în tot tim­pul acesta nu trebue ni­ci să rîdă, nici să plângă, ci să stea foarte serioasă. A doua­ zi d-seara Wu Kin- jong se numește doamna Tsing- Kling-bum și poate ca să în­ceapă a împleti «trandafiri» ce­rești în viața ei pământească. Seara rudeniile mirelui fac o serenadă miresei, nu după re­giciele muzicale, ci fie­care ți­pând și sbierând în felul său. Numai după patru săptămâni noua soție are permisiune să facă vizită rudeniilor ei. Și în China ca și la noi sunt căsătorii fericite și nefericite. Cu toate acestea, după cum spun statisticii, numărul căsătoriilor fericite întrece pe acela al celor nefericite. Femeea care naște mulți copii este foarte mult pre­țuită de soțul ei. Copiii primesc un nume pro­vizoriu­, pe care-l poartă până la vârsta adultă. La 20 de ani tatăl­­ e dă un nume definitiv, pe care îl poartă până la moartea lor. Fetele sunt atât de puțin con­siderate, în­cât sunt numerotate după vîrsta lor. Ele sunt che­mate după numărul pe care-l poartă până când se mărită. Olimpia»-------------«—■ • -----------—» și mai puternică se cere încă ceva, și acel ceva e de­ o im­portanță considerabilă, anume : încrederea bolnavului în medic. Aceasta este un fapt așa de adevărat, în­cât pot afirma de la început că medicul, care nu va ști să inspire o bună doză de încredere clientului său, chiar dacă acel medic ar administra cel mai eficace remediu, bolna­vul rămâne tot bolnav, căci de multe ori el nici nu execută pres­cripția medicală. Deci nu trebue să fim surprinși când același client consultă un alt medic, pare -i prescrie exact același medicament în urma că­ruia se vindecă, de­oare­ce «în­crederea în medic,» cum zice a­­dese ori eruditul profesor d. dr. I. Thoma Thomescn, constitue ju­mătate din vindecare, după cum încrederea soldaților într-un mare general însemnează o jumătate victorie». Ca o consecință a acestor con­­siderațiuni se impune întrebarea: Ce trebue să facă medicul ca să obțină încrederea­ clientului ? Pentru a răspunde într-un mod complect la întrebarea de mai sus, ar trebui poate să fac un adevărat studiu psih­­ologic asu­pra raporturilor dintre medic și client, căci multe și felurite sunt caracterele celor bolnavi, cari vin să ceară ajutorul medicului. In linie generală iată cum tre­bue să fie ținuta, atitudinea și expresia­ figurei medicului în fața bolnavului: Ținuta să fie demnă, adică îm­brăcăminte corectă și severă, cu­rat îmbrăcat, fără a fi luxos; a­­titudinea bine-voitoare ; expresia figurei serioasă și amabilă, nici veselie, nici aer mohorît să nu arate, iar ascultând plângerea clientului nu trebue să lase a se vedea alt­ceva de­cât atențiune și nimic mai mult. Vorbirea medicului să fie fer­mă, fără ezitare și deslușită, scurte și lămurite să fie chestiu­nile adresate bolnavului. Examinarea corporală să fie cât mai complectă : din creștet pânan tălpi, alt­fel cu greu va putea a­­fli medicul suferința de care este afectat clientul său. (Am în ve­dere bine­ înțeles boalele interne, și unele boale chirurgicale, căci nu pentru ori­ce boală trebue să purici­pe client de sus și până jos). După ce s’a procedat cu bă­gare de seamă la analiza și apoi la sintetizarea simptomelor ce pa­cientul prezintă, medicul va căuta să dea cel mai onest și mai folositor consiliu clientului său, să-l încurajeze prin cuvinte în­țelepte, să-i ridice moralul, fă­când să i se pară boala mai pu­țin gravă de­cât îșî închipue dânsul. Nu e nevoe să produ­cem, în scop de a specula, alar­marea imaginației bolnavului deja sdruncinată prin suferință, nu trebue să speriem pe acei cari vin să încredințeze mâinilor noastre ceea ce dânșii au mai scump, viața lor. Așa­dar medicul care va ști să susțină puterea morală, să con­vingă, să inspire încredere cu alte cuvinte clientului șefi, acel medic mic va fi stăpân pe voința bolnavului, îl va vindeca de multe ori chiar dacă i-ar administra o pulbere inertă.­­Am în vedere aci unele boale ce stau mai mult în imaginație de­cât în substratul organic). A susține și fortifica cerebra­­țiunea bolnavului este un fapt capital (în sfaturile ce medicul dă clientului său), de­oare­ce un sistem nervos (moralul) sdrun­­cinat poate conduce la boale foarte grave ca­­ boale de ficat (se știe că în urma unei mari supărări cine­va poate căpăta gălbinare­, de piept, de stomac, boale nervoase etc... Dr. Eracle Sterian. (Va urma) Comandantul suprem al trupelor internațio­nale din China. In sfârșit Puterile au căzut de acord în privința comandamen­tului trupelor internaționale din apele Chinei, alegând ca șef pe mareșalul general Alfred, conte de Waldersee.. Contele de Waldersee s-a năs­cut la 8 Aprilie 1832 în Potsdam, ca fiu al generalului de cavale­rie Francisc conte de Waldersee, care mai târziu­ a fost guverna­tor al capitalei Berlin. La vârsta de 18 ani a fost nu­mit sub-locotenent, iar la 1862 căpitan. La 1866 a făcut cam­pania contra Austriei ca ofițer de stat-major. La 1870 a fost avan­sat la rangul de locotenent-co­­lonel, la 1871 colonel, iar la 1876 general de brigadă, la 1882 ge­neral de divizie, în care calitate a stat până la anul 1888, când a fost numit în locul mareșalului conte Moltke, general de cava­lerie. La 2 Februarie 1891 a fost avansat la rangul de colonel ge­neral al cavaleriei. La 28 Martie contele Wal­dersee a fost numit inspector general al armatei, așa că în ca­zul unui războiu el va comanda 5 corpuri de armată. Acum dirijează operațiunile militare ale trupelor aliate în China. Mareșalul general Alfred, conte de Waldersee CRONICA MEDICALA Doctorul și bolnavii De nouă ani de când am îm­brățișat cariera medicală, în con­tactul zilnic cu bolnavii, am cău­tat printr’un fel de autoeduca­­țiune să mă deprind cu modul de purtare al clienților față de mine pe de-o­ parte, iar pe de alta să-i deprind pe aceștia cu purtarea mea față de dinșiî, fapt ce m’a condus la câte­va con­cluzii folositoare, cred, atât pen­tru medic, cât și pentru bolnav-Ast­fel, fără îndoială că fac­torul principal care stabilește le­gătura între cei’alțî douî­­—me­dic și bolnav — este boala. Dar pentru ca această legătură să fie Condamnați la oraș d­in stradele Pekingului — Vezi ilustrația — In China, condamnații sunt în­trebuințați în orașe la diferite lucrări publice, precum : curăți­rea stradelor, facerea de canale, săparea de șanțuri, etc. Gravura noastră înfățișează un convoiu de osândiți, scoși sub escortă din temnițele Pekingului, spre a curăța stradele capitalei imperiului. "cronica Profesorul Zevzecescu Zăpăceala este privilegiul co­mun al tuturor bărbaților savanți; dar aceea a profesorului Pevze­­cescu întrecea pe a tuturor co­legilor săi. Afară de aceea nu mai era fi­ner și cu trecerea anilor răul creștea. Nu e mirare deci că studenții îî jucau multe renghiuri. Ce e drept nu erau mulți, dar năbă­dăioși în toată puterea cuvîntului. De aici se explică că profeso­rul Zeuzecescu cunoștea pe fie­care din auditorii săi. Intr’o zi unul dintre studenții de anul 1 făcu următorul plan genial: Cel doui­spre­zece stu­denți, ascultători ai profesorului Zeuzecescu, toți fără barbă și mustăți, aveau să lipsească in corpore, rugând a­­ o lua locul 12 studenți din anul ultim, unii cu mustăți, alții și cu barbă. Așa s’a și făcut. Punctual ca in tot­deauna, la 9 fără cinci minute profesorul Zevzecescu trecea cu pași mă­surați pe coridorul universității, și cu un aer plin de dignitate deschise ușii sălei sale de curs și se așeză pe catedră. Cât de mare fu însă mirarea sa când se văzu față în față cu o pleiadă de tineri cu mustăți și barbă. Zăpăcit se uită la ceasornic; acesta mergea bine și arăta în­tocmai 9 ore și 5 minute. Stu­denții de asemenea îl priveau uimiți, zăpăceala sa creștea, până când în tine o luă la fuga afară. In coridor se opri și privi ușa clătinând din cap. După a­­ceea plecă mai departe, se uită prin gaura broaștei de la mai multe uși, apoi începu din nou să-și clatine capul sau cărunt.. Intr’aceea se apropie rectorul. —Ce aî astă­zî ? întrebă acesta, frapat de purtarea lui Zevze­­cescu. — Lucru ciudat, foarte ciudat ! răspunse acesta. Nu știu, ce a cu mine. De aproape trei­zeci de anî frecventez universitatea și astă­zi nu­ mî pot găsi sala da curs 1 Cornelia. Premianții Conservatorului George Madan Fiu de mazîl din Basarabia mare. Născut la 1874 în satul Trușenî din codrii Bacului. Stu­diile secundare și le-a făcut în Chișineu. Fu eliminat din clasa șeasea pentru apriga propagandă naționalistă ce o făcea printre colegi. Nepermițendu-i-se să-șî mai urmeze studiile în nici o școală din Rusia, trecu într’o noapte de Noembrie în tot Pru­tul cu ajutorul unor contraban­diști. Prin intervenția d-lor B. Hasdeu și dr. Istrati fu primit în liceul Sf. Sava din București. La 1897 intră în Conservator, înscriindu-se la clasele de canto și declamație. Nevoile vieței ră­­pindu-i aproape tot timpul, se retrase de la canto, urmând nu­mai declamația cu d-nul profe­sor C. Nottara. A terminat cu succes anul acesta Conservatorul, fiind clasi­ficat de comisiunea examinatoare întâiul la dramă dintre elevi. La examen a interpretat o scenă din drama «Jidovul polonez» iar la producția generală o scenă din «Jean­­ Vianne !» -------- -Asasinarea regelui Italiei — Prin poștă — Ziarul «Lombardia» scrie : «Doctorul Savio, consilier co­munal din Monza, a confirmat că e uimit de robustimnea feno­menală a regelui Umberto. Acest doctor a adăugat: — Eu care am fost cel d’ântâi care am văzut despuiat corpul lui Umberto nu ’mî-ași fi închipuit după paloarea și după fața lui de a-l găsi așa de robust confirmat. Asigur că rar în cariera mea de medic am văzut o asemenea musculatură. Aceea era o constituția a unui om care trebuia să trăiască mult, dacă revolverul unui așa om nu­­ ar fi ucis.»* * * La sosirea cadavrului la Pan­theon, când maestrul de cere­monie contele Giam­otti rugă pe regele Victor de a intra în tem­plu, tînărul rege rămase perplex. Părea că vroia să spună: «Dar nu trebue ca eu să intru cel dinteiü...» Cuvîntul îî rămase în gâtlej. El făcu apoi un semn de energie și intră în templu îna­inte de cadavru.* * * La Ticin (Italia) a fost ares­tat un dom­ foarte elegant care a declarat că e anarhist și care lăuda pe ucigașul regelui Um­berto. El a zis la început că se numește Frontelfi, apoi Barelfi. El asigură că nu se cunoaște cu Bresel. Autoritățile cred con­trarul: îndată ce s’a pronunțat nu­mele de Nicoli Leandro, din Bie­­r1a, ca complice al regicidului, s’au început cercetări asupra a­­cestui individ și familiei sale, mai ales că întreaga populație era dureros impresionată de i­­potezele că un consătean luase parte la acea oribilă crimă. S’a aflat că Niccoli nu apar­ține acelei regiuni. Echivocul s’a născut poate din împrejurarea că Emma Quazza, tinerii arestată la Mosso acum câte­va zile, declară că fă

Next