Universul, noiembrie 1900 (Anul 18, nr. 301-330)

1900-11-01 / nr. 301

Compunerea Cartei cu Juri care va judeca complotul bulgăresc(Vezi explicația) ■ ...I... .——»«■O « — ■.... București, 31 Octombrie. Școala dramatică A apărut în timpul din urmă o broșură din cele mai interesante. Titlul: «Arta și școala dramatică». Autorul: d. Const. C. Brăescu, fost elev al școalei de declamațiune din Iași și al celei din București. Autorul e un bun observator; aceasta o dovedește lucrarea sa. Cu un tact remarcabil, dsa desvălue starea școalelor noastre de declamațiune, arătând în amănunt răul și indicând mijloacele de îndreptare. Toți cei cari se interesează de soarta artei dramatice în țara noastră, vor citi deci cu mult folos lucrarea d-lui Brăescu, pe care le-o recomandăm cu tot dinadinsul. Cum chestiunea are importanță, ca o mică dar nu neînsemnată parte din marea chestiune culturală, credem că e bine să ne ocupăm mai pe larg de broșura aceasta. Din observațiunile făcute de d. Brăescu, atât la Iași cât și la București, rezultă că școațele noastre de declamațiune, din cari se recrutează personalul teatrelor, start foarte jos, atât din punctul de vedere intelectual cât și din cel moral. Lumea știe aceasta, așa pe d'asupra; dovada o avem în lipsa de roade a învățămîntului nostru dramatic; dar, până acum, nimeni nu explicem o face d. Brăescu în broșura d sale. Vina e pe de o parte a organizațiunei. Pentru primirea în conservatorul de declamațiune se cer numai patru clase gimnaziale ; se poate clar zice că elevii nu au mai nici o preparațiune. Și nici măcar această condițiune nu e respectată, căci biletele de recomandațiune și stăruințele au mare trecere la Conservator, mai ales când e vorba de eleve. Elementele din cari ate să se formeze viitorii artiști sunt dar de un nivel cultural cât se poate de inferior. Mai adăugați la aceasta că un singur profesor are sarcina să facă toate materiile, în câte două—trei secțiuni pe săptămână. Mai adăugați că elevii nu vin și nu sunt ținuți să fie regulat măcar la aceste câteva secțiuni. Gândiți-vă la cultura vastă ce trebue să poseadă un artist și atunci veți înțelege că școalele noastre de declamațiune nu folosesc la nimic decât doar să încurce lumea. Bani și timp cheltuiți în zadar. Desfășurând acest trist și rușinos tablou, d. Brăescu citează fapte cari te fac să izbucnești de rîs prin caraghiozlîcul lor, dar cari pe urmă te mâhnesc. Ignoranța multora din elevii claselor de declamațiune e îngrozitoare. Lucrul nu stă mai bine din punctul de vedere moral. Cele ce spune autorul—și se vede bine că e sincer, din modul cum spune—sunt de natură să pue pe gânduri nu numai pe oamenii cu morală rigidă, dar mare importanță, ne vom ocupa de ea într’un viitor articol. logodnicul ei, fu refuzată cu anunțul ei, «fiindcă censorul presei rusești se«temea ca acea pretinsă corespondență amoroasă să nu slujească la disimularea unor comunicații între nihiliști». D-ra Oskara se duse la un întreg șir de funcționari spre a le lămuri cazul ,își a căpăta încuviințarea de a-șî publica anunțul. Dar i-a trebuit 15 zile spre a ajunge până la directorul censurei, care’i acordă în sfârșit autorizația cerută, și anunțul a apărut în sfârșit, dar la 20 c. Nenorocita sală a aflat era că Ivan Fedowski s’a împușcat la 17 c., interpretând lipsa anunțului ca semnul" unei rupturi irevocabile a logodnicei sale cu dînsul. Un asasinat înfiorător în marea comună Volkovvo, de lângă Petersburg, trăia țăranul Bolciakov, cu nevasta și trei fete. Tatăl și fetele lui, de 9 și 16 ani, lucrau la o fabrică din vecinătate, iar femeia făcea negoț de lapte. Fetița a treia Ana, în vârstă de 5 ani, rămânea adesea singură acasă. Alaltăieri dimineața vecinii erau mirați, găsind, contrar obiceiului, poarta casei lui Bolciakow deschisă. O aruncătură de ochi în curte se arătă cadavrul rece al fetiței Ana. S’au înștiințat îndată autoritățile. Șeful poliției Ciuliszki veni în persoană să facă constatarea. Ușa casei era dată de perete ; în odae era o mare desordine, patul de lemn era plin de petrol. Părinții victimei, întorcându-se acasă, observară lipsa mai multor haine. Bănuiala căzu asupra unei fete de 15 ani, anume Olga Anissimova, din vecinătate. Această fată admirase mult cu câteva zile mai înainte o jachetă nouă a fetei celei mar a lui Boleiakov și nu-șî mai luase ochii de pe ea ; apoi ea fusese văzută în ajunul crimei dând târcoale casei. Fata fu arestată pe seară și mărturisi numai decât^ ea a furat jacheta. Ea știa unde .. .se află cheia casei, pe care a descuiat ușa și găsi pojul?3 Ana dormind în partea ei.^ Ea luă o sticlă de petrol^^i turnă peste copil, dând foc ! Copilul sări țipând jos și alergă afară în curte, ifran căzu și muri. ^ « Anissimova luă hainele și te ascunse în casa mătușei sale. Apoi puse jacheta nouă și se duse la Petersburg la plimbare. Cu toată vârsta ei fragedă, fata are deja un amant de 2 ani. Ea are o înfățișare de idioată. Kaminsky. a bue mai inteid să sufere în stoe-map o serie de transformări, ne fiică să fie adus în acea stare însă care se află zahărul din miere, or Așa fiind, mierea servește la arderea organismului, și dacă nu n- hrănește propriu zis, dar împlitenește un rol asemănător, mărind puterea de viață. Și nu fără de drept ziceau cei vechi, că unele dintre cele mai plăcute dajrurî aduse zeilor erau mierea și vântul topit. â Persoanele, copiii și bătrânii, nari mistne greu, e bine să vis* trebuințeze mierea curată în loc la de zahăr. Pentru copiii de țîță t- e nespus de folositoare , mierea B* auță binefăcător membrana tumbului digestiv. Altă proprietate a mierei că nu lasă să se formeze acide și o fermentare ne- u prielnică , de aceea un pahar de j’ lapte, o felie de pâine ori simeolă apă caldă cu o lingură de miere, sunt bine-făcătoare pentru un stomac slab. Mierea topită într’un pahar de apă e cel mai bun decool pentru bolnavi. ’ De asemenea s’a constatat că e [j. bună în potriva anemiei și are j. o înrîurire bine-făcătoare asupra persoanelor nervoase, și Din pricina acidului formic ce conține e un minunat antiseptic; de aceea e bine de dat copiilor e spre a-l feri de anghina, difterie și alte boli ce se capătă prin gură. Mai de mult mierea era o. hrană zilnică, ales pentru copii, și poate și acestui fapt se datonrea lipsa de multe din boalele de azi. De asemenea e bună pentru bătrâni, convalescenți și ,t lehuze, de vreme ce nu numai ține loc de hrană fără a obosi la stomacul, dar ațlă într’un mod bine-făcător stomacul. Copiilor palizi, care n’au poftă de mânccare, și cărora le plac numai dulciurile, e bine să li se dea în locul acestora miere, de vreme ce aceasta nu fermentează și nu produce atâtea acide stricătoare , stomacului și dinților. E chiar e de prisos să mai spunem că-i s aproape un medicament pentru persoanele, cari sufer de laringite și faringite cronice. . Prin urmare e minunată pentru oamenii cari au de vorbit mult, ca profesori, avocați, cântăreți, actori etc. Ca să ne facem o idee de calitățile antiseptice ale mierei e de ajuns să spuinem ca aplicată pe rănile tămăantiseptică, ucide micropii șî irosilează rana de aer. Sințerii au un obiceiu foarte bun ; ei beau cafeaua cu lapte, împreună cu un •"■fel de pâine unsă cu unt și cu miere. Astfel au o hrană compiectă și igienică. Dar pentru toate aceste calități ale mierei se cere ca ea să fie curată și nefalsificată cu tot soiul de melase și compoziții. Falsificarea mierei e cu atât mai lesne, cu cât dansa e foarte aromatică și un sfert de kilo ajunge să falsifice un kilo de melasă. Am văzut comercianți, cari nu știau deosebi o miere falsă de una adevărată , și cu toate acestea lucrul nu-i de loc greu, dacă avem oarecare experiență. Lucrul cel mai bun e când ne putem procura miere de la prisăä cari; oricum însă tot e bine să putem deosebi mierea falsă de cea adevărată. 1 Mierea curata, are proprietatea 1 că in anotimpurile reci se cristalizează uniform si formează an sioiu vicios ; acesta-i un semn sigur de nefalsificare , pe când toate celelalte surogate, cari se vind sub numele de miere rafinată n'au această proprietate. Iar pentru a fi și mai siguri trebue să știm că mierea curată se topește în spirt fără a lăsa deposite. De pe culoare mierea nu se poate cunoaște, deoarece aceasta atârnă de culoarea florilor cu cari s’au hrănit albinele. Sofia Mii de Iele. Calendar pe anul 1900 Orlstox Marți, 31 Octombrie. Urban ș. a. Catolic Marți, 13 Noembrie. — Stanislau Soarele resare 6.5S, apune 4.35 ■ Slahie, Minunatele proprietăți ale ni ie cer Am arătat în alt articol cât sunt de folositoare albinele agriculture; acum vom vorbi despre minunatele daruri ce are mierea asupra sănătăței. Bătrânii nu aveau atâtea medicamente, nu cunoșteau higiena de azi , dar luptau împotriva multor boale mulțumită unor producte firești, cum e, nu mai departe, mierea, atât de părăsită azi, dar care avea rol mare în vechime. Mierea curată conține zahăr de fructe și puțin zahăr de trestie sub forma cea mai fină și mai asimilabilă, deoarece e adus în această stare de organele albinelor ; pe lângă aceasta mai conține uleiuri eterice, din diferite flori, amestecate cu acid formic, atât de antiseptic și care împreună cu cele d’Intein dau aroma plăcută și caracteristică a mierei. Medici însemnați au dovedit că mierea curată se mistuie mult mai bine decât zahărul ; mierea introdusă în stomac se absoarbe în sânge fără a suferi nici o transformare, întocmai ca apa, pe când zahărul propriu zis treDIN RUSIA (Corespoart. a ziarului «Universul») Petersburg, 27 Octombrie. Asilul Félix Faure Eri a avut loc, în prezența însărcinatului de afaceri al Franței, contele de Vauvineux, a personalului ambasadei Franței și a delegaților municipalității, ceremonia punerea pietrei fundamentale a afilului de noapte fondat cu cele 25.000 ruble date pentru o operă de bine-facere de către Félix Faure, fostul președinte al Republicei franceze, în timpul vizitei sale la St. Petersburg. Edificiul va avea o înfățișare foarte elegantă și va fi durat în piatră ; el va avea un etaj și va cuprinde o sută șase zeci și opt de paturi. El va purta numele de «asilul Félix Faure» și pe fațadă va avea o inscripție comemorativă a visitei presidențiale. O dramă a consurat Un tiner rus dintr-o familie bună și bogată, anume Ivan Fedowski, certându-se cu logodnica lui, Maria Oskaja, aceasta din urmă strică logodna, și atunci Ivan plecă din țară. Puțin după aceea, Ivan scrise Măriei spre a o ruga să se împace cu dânsul și de a deveni femeea sa. El o ruga să-i răspundă printr’un anunț înainte de 14 c., într’un ziar din Petersburg pe care i-l desemna. Fata, care aștepta asta și dorea să revadă și să se mărite cu Din Istoria Secolului XIX 31 Octombrie (1827) Roger Collard, unul din cei mai mari oratori ai Revoluțiunii franceze, este numit membru al academiei franceze. CRONICI FEMENINE Datoriile mamei II Autoarea cărții pomenită în numărul trecut arată tristul fapt că arare ori o femee din clasele superioare alăptează. Intr’un număr mare de familii din generațiuni nu s’a mai făcut alăptarea până când în fine s’a ivit și s’a moștenit incapabilitatea. Natura ’și răsbună pentru orî și ce abuz. De aceea femeile sunt datoare ca să repare această greșeală. Fetele trebue astfel crescute ca mai târziu să-șî poată îndeplini cu conștiențiositate datoriile de mamă. D-na Moldzio avertizează pe tinerele femei de astăzi, ca să facă cel puțin câteva încercări și să împlinească, aceea ce le lipsește la nutrițiune prin lapte de vacă, deoarece prin procedura aceasta î și fac bine nu numai lor, ci și copiilor. Unde se angajează o doică, trebue să se supraveghieze cu cea mai mare atențiune toate mișcările ei. Un capitol special din această carte cuprinde prescripțiuni deosebite pentru alimentațiunea artificială. Afară de aceste, cartea de mai sus cuprinde în sine și prescripțiuni pentru îngrijirea pielei și pentru somn. Curățenie exemplară și obicinuință la ordine și la regularitatea luărei mesei, a somnului și a privighierei, de la primele zile ale vieții, este principiul fundamental al educațiunei lor. Autoarea voește ca să-și fortifice copiii și să facă din eî oameni sănătoși, liberi și morali. Aceasta caută ca să o ajungă, oțelind copiii încă din cea mai fragedă junetă, îmbrăcându-i ușor, comod și practic și veghiază ca felul de nutrițiune până la vîrsta de 8 ani să fie curat vegetal. In sistemul autoarei se cuprinde și interzicerea corsetului, recomandându-se libertatea egală a mișcării pentru fete și pentru copii. Ea pune la inima părinților nășuința, ca să-șî câștige și să-șî conserve încrederea copiilor și în locul autorității să întrebuințeze la timp oportun cea mai mare amabilitate a tuturor mamelor, piilor, sau ciocarbă“„w care e un tesaur de experiențe asupra educațiunei, atât fisice, cât și spirituale. Olimpia. Carnetul meu Trufandale Trufandale sunt într’una Și într’una le-ați voit. Da voi dar la trufandale, Că de asta sunt plătit... Și mai primo, e cartelul Celor cari ne fac zahar, Să ni’l vânză cât sa poate Da mai scump... nu zic amar... Și pe urmă sunt răscoale, D’ale noastre țărănești, Cari ne dau din țuică, sânge, Cât sunt plaiuri românești... Și mai e, mai e și bruma Care cade tot mereu, Și ne ia din casă bruma Ce ne a dat’o D-zeu... Și mai e moneda nouă, Zi’l de... nikol, care acum Pe român, țăran sau nobil, II înșală lesne ’n drum... % Astea sunt ca trufandale Și le dau precum le știu, D’aia dați’mi voie acuma Ca aci să mă subscriu... Marion. . — •1 8» — ■ [UNK] ■ O CUGETARE PE ZI Dacă aî ce mânca, nu cere altuia. Ilustrațiile noastre Eri s’a deschis sesiunea extraordinară a Curții cu jurați din Ilfov spre a judeca pe acuzații din complotul bulgăresc. In ședința de eri s’a constituit Curtea și s’a făcut apelul juraților. Azi vor începe desbaterile procesului. Curtea e constituită astfel: D. D. Giuvara, consilier la Curtea de apel, președinte d-nii G. M. Vlasto și Popescu Cudalbu, judecători asesori. Fotoliul ministerului public e ocupat de d. procuror general Ciocârdia, asistat de d. prim-procuror Em. Miclescu. Portretele tuturor acestora se pot vedea mai sus, în numărul de azi. Dăm de asemenea și portretul grefierului, d. Sachelarie. In numărul nostru de mâine vom da ca ilustrație sala Curței jurați, în timpul ședinței. CRONICA REGĂSITĂ Pustiu și învelit în melancolia unei zi umede de toamnă, era cimitirul Șerban-Vodă. D’asupra mormintelor se întindea o ceață deasă, care, amestecată cu culoarea plumburie a cerului, mărea încă monotonia acestui lăcaș al morții. Acela pe care drumul îl aducea aici, desigur că era mânat de sentimente puternice de iubire nesfîrșită sau de grea vinovăție. _____ _ ________ pilașului, care trecea trist și fricos prin ceață, spre un monument de marmoră, de care se simțea atât de mult atras ? In urma copilului, la o mare depărtare, venea o femee îmbrăcată în negru, care se opri la acelaș monument. Cu ochii înmuiați în lacrămî privea la glia sub care dormea somnul cel de veci, odorul ei cel mai scump—soțul ei. Trecuseră două luni de la moartea sa și ea nu se putea încă familiariza cu ideia că aici va zace el pentru vecinicie. Cât de trist era mormântul, acoperit de ceață. Dimineața pusese la căpătâiul mormăitului o plantă prețioasă, ea o caută cu mânile—se retrase însă scoțănd un țipăt răgușit. Ea atinsese o mână moale, umedă și calda—inima îî svîcnea cu putere — cum se desprinse din partea cealaltă a mormîntului o figură se auzi un suspin — micul copil sta în fața ei. — Tu — tu ? — Aici ? zise ea gemând. Ochii copilului priveau plini de frică fața plină de mânie a femeei. De mai multe ori căscă gura — dar nici un cuvînt nu putu rosti, numai lacrimile ’î inundau fața. Figura plăpândă a copilului se clătina. — Cum îndrăznești să pleci de acasă și să vii aici—aici, unde... Copilul tăcea tremurând. — Pleacă ! strigă ea, pleacă ! Nu pot suferi presența ta aici, îmî răpești liniștea și în acest loc. Copilul plecă capul și părăsi cimitirul cu pași șovăitori. Femeia î 1 urmă cu fața posomorită. Ajungănd în locuința ei certă pe bătrâna Dochia, care alergase înaintea copilului și-l ținea îmbrățișat. — Vino, sărmane copil, zisa bătrâna servitoare. Stăpâna se lăsă agitată pe un scaun de lângă cămin și privea fix flăcările din sobă. Acestea păreau că luau formă vine ca și atunci — rîsul cu timbru argintiu al unui copilaș se auzi pare că iarăși, și o lampă roșie ’șî arunc» razele pe trei ființe fericite. Soțul ei, ea și Ionel. Nouă ani de cea mai mare și curată fericire trecuseră, până când sosi acea zi grozavă, căre-i răpi totul ce avea viață. Totul ? Ea rîse ascuțit. Și rămăsese doar copilul ! Acest copil, care era causa marei ei nefericiri. Acest copil care era de vină pentru perderea de timpuriu a soțului ei, pe care-l iubise la nebunie. Oh, cât de mult ura ea pe acest copil ! Și cât de mult se ura ea pe sine însăși din causa acestui instinct nenatural. In zadar se luptase ea contra acestei porniri—îndată ce copilul apărea, i se arăta înaintea ochilor acea seară cu grozăvenia ei sângeroasă. Ea auzea iarăși detunătura,zgomot—țipete de spaimă — se vedea pe ea însăși năvălind în camera de lucru a soțului ei și aruncându-se asupra corpului, ea sta întins la pământ. După aceea leșinase. Lângă mort sta palid și eramurând micul Ionel, la picioarele lui era o pușcă. Mai târziu aflară de la copil toată scena, Ionel intrase în camera tatălui său, care nu era acolo ; el văzuse pușca de vînat, o luase în mână și ținti asupra unui trofeu de vînătoare atârnat deasupra ușei—în momentul acela tatăl său intră—de spaimă îî căzu pușca din mână—el voi să o ridice, atinse cocoșul... și lovit de moarte tatăl sau căzu la pământ. Femeea tremura ca varga, când își aduse aminte de toate acesta Ușa se deschise. Dochia năvăli înlăuntru. — Cocoană, sunt speriată. Ionel e bolnav ! — De sigur că a recit. — Nu, răspunse Dochia, îi este rea de tot. Doamne ferește. La început era race ca ghiața, acum arde ca focul. L’am pus în mî-e teamă. — Trimete pe Nae după doctor și când va veni, chiamă-mă. In sfârșit sosi medicul. Ea se duse cu el în camera copilului. Acesta se svârcoea în pat. Ea privea fața medicului, care devenea din moment în moment tot mai serioasă. Ea fu cuprinsă de un simțiment neobicinuit. Medicul só apropie dó ea i,l zise : — D-nă, nu pot să-ți ascund, sunt ore grele. Copilul are anghina difterică. Ea ’l privea liniștită, ca și când n’ar fi înțeles vorbele lui. Medicul privi copilul cu compătimire : — Fie tare, d-nă, voi face tot ce stă în puterea noastră ; urmați exact prescripțiunile mele și dacă îi va fi mai rea, chiemați mă imediat. Tînera femee sta ca și în temniță. Tâmplele îi svâcneau cu putere. Ochii holbați priveau fix în vid. In acele câteva secunde i se prezintă întreg viitorul, pustin și plin de chinuri. Un țipăt al copilului o făcu să alerge la patul lui. Ionel sta cu ochii deschiși, cuprinși de friguri, ridicându-și mâinile, el murmură. — Mămițico ! Cuvîntul acesta sună ca o melodie divină la urechile ei. Mama se plecă și-și puse mâna rece pe fruntea sa înfierbântată. Un zîmbet se rătăci pe buzele sale, un suspin fericit și mititelul adormi Opt zile pline de temere și cu griji trecură. Medicul declarase că e salvat. Ionel zăcea palid și slab în pat buclele părului său blondal în HOȚIT de ONOARE Mare minau istoric social de CAROLINA IHVERNIZIO 1» lî OLOG Blestemul unei fiice Intr’o odaie sarăcăcioasă a unei Oase aproape dărâmată, din mahalaua Dora, în Turin, se petrecea, într’o noapte urilă de Noembrie, o scenă dramatică. Pe un pal sărăcăcios, de paie, o fenice bătrână tragea de moarte. Doctorul fusese acolo in acea seară, pentru ultima oră. Preotul venise de asemenea, își făcuse datoria și plecase și dinsul, lăsând pe muribundă cu fiica ei. Aceasta din urmă ședea la câțiva pași de pat. Era o tînără ca de vro douăzeci și cinci de ani, cu per bogat, roșcat, creț, cu fața slabă, exprimând o mare mâhnire, cu ochii adinei, cu buzele galbene. Insă toata fisionomia eî arăta unul din acele caractere tari, energice, caii înfruntă sperta țcrută, nu se umilesc niciodată în fața întâmplărilor rele și sunt în stare să cadă fără nici un gemet, fără nici un semn de slăbiciune. Dânsa îșî ținea privirea intensă ațintită asupra mamei sale fără să facă nici o mișcare. In privirea ei era mai multă amărăciune decât durere, mai multă răbdare decât milă. Bătrâna, cu ochii închiși și cam umflați, respira cu greu. Din când în când buza de jos se mișca printr’o mișcare spasmodică. Fruntea eî adinc brăzdată, obrajii ei vineți plini de crețuri, sprîncenee-i dese, cărunte, capul er*aproape pleșuv, îi dădeau, în ceasul morței, o priveliște respingătoare. Se auzi d'odată o bătaie în ușă. Ținera se sculă și atunci se putu vedea că umerui sunt neegali și această diformitate îi arăta și mai slabă persoana, care altfel n’ar fi fost lipsită de grație, cu atât mai mult că era de o statură înaltă, care nu se prea vede la cocoșate. Luă lampa și se duse să deschidă ușa. Era o vecină, o femee ca de vr’o 30 de ani, bine îmbrobodită, cu un șal de lână. Tinera cocoșată nu se dese în lături pentru a-i face loc să treacă. — E tot așa, zise dînsa mai înainte ca ceal’altă să fi deschis gura, și cred că mult timp încă o să rămână în starea asta. — Tu ai trebuință de odihnă, Gina, vin eu s’o veghiez în locul tău. Tinera dete din cap. — Nu, eu sunt încă tare și apoi mama mea nu are nevoie de nici o îngrijire. Doctorul a zis că ațipirea ei o să dureze până la moarte. O să treacă din lumea asta în ceal’altă fără să știe și e mai bine să n'o tulburăm, s’o lăsăm să se stingă în pace. Când va închide ochii pentru totdeauna, o să-ți dau de veste. Și, fără să dea timp vecinei să facă vr’o observație, închise ușa și se întoarse lângă murindă. Fu surprinsă văzând-o cu ochii deschiși. Gina se aplecă asupră î. — Mă vezi mamă? Mă recunoști ? întrebă dînsa cu un accent ciudat. — Da, răspunse bătrâna cu voce slabă. — Și mă auzi ? — Da, da, repetă murinda. Gina, mî-e sete, dă-mî ceva să beau. — Așteaptă un moment, răspunse tînera cu o liniște spăimăntătoare și cu un accent înăbușit. «Mai înteiu trebue să-mi spui ce-am făcut cu copila mea. Bătrâna se cutremură, însă buzele ei se deschiseră numai pentru a repeta . — Mî-e sete ! — Ah ! te prefaci că nu mă înțelegi, esclamă cocoșată cu o violență pe care căuta să șî-o stăpânească dar care totuși îi sbucnea în accent și pe față. Nici apropierea morței nu te schimbă? Nu-ți pricinuește frică ideea că în curând o să te afli în fața lui Dumnezeu, indignat pentru toate infamiiile tale? Dacă preotul te-a absolvit, asta înseamnă că n’ai spus toate crimele tale. Bătrâna horeai, — Mî-e sete, răspunse dînsa, adu-mi rachiul. Sprîncenele tinerei se încruntară tare. Fața ei luă o expresie aproape sălbatecă și cu dinții strînși zise încet : — Nu, nu-țî dau nimic, dacă nu-mi spui ce-am făcut cu fiica mea. Sunt opt ani de când te rog, sunt opt ani de când mă supun cu scârbă sa, toată voințele tale, fără să fi isbulit a te mișca. Tu, numai tu singură ești cauza tuturor durerilor mele, tu care m’am împins la rău, ești răspunzătoare de greșala mea. «Ia spune, ce m’ar fi oprit d’a nu greși? Sentimentul datoriei? Dar ce datorii m’am învățat tu ? Iți aduc, aminte cum rînjam când îți vorbiam de conștiință, de onestitate ? «Toate, sau aproape toate mamele învață pe fiicele lor, din copilărie, să fie bune, să se păzească de vicii, să se roage lui Dumnezeu. Tu însă te supăra fiindcă nu urmam exemplele tale rele. Mă bateai până la sânge din cauza corpului meu diform care le împiedica de a face prin mine negustorie infamă. Nu te temeai nici de Dumnezeu nici de dracu. «Cum poți dar să mă învinovățești că am ascultat într’o zi de un avânt al inimei mele, crezându-mă iubită ? Știi bine în ce mod crunt am ispășit acel moment de slăbiciune. Insă sentimentul căderei mele n’ar fi fost un chin pentru mine, trădarea acelui sperjur m’ar fi lăsat nepăsătoare, dacă tu nu mi-ar fi răpit de la sin creatura mea. «Ce-am făcut cu ea? «Nu e adevărat că ai dat-o la ospiciul copiilor găsiți, cum am zis, din cauză că țî era de greutate și că m’ar fi făcut de rîs în mahala. «Nu, nu, astfel de motive nu puteau să răsară într’o minte ca a ta, într’un suflet care n’a ținut nici odată seamă de cinste. «Nevinovata mea fetiții a servit desigur la îndeplinirea vr’unui proiect al meu infam. «Poate ai vîndut-o, Gina se înduioșase cu încetul. Mânia i se prefăcea în plâns. Bătrâna se agită cu o mișcare convulsivă însă nu răspunse. Fața ei avea în acel moment o expresiune spăimântătoare. Ochii eî, duși în fundul capului, exprimau cruzime ; pe buzele ei se ivi un fel de rînjet infernal. Se vedea bine că muribunda poseda încă toate facultățile sale intelectuale, că nu-șî perduse nici vederea nici auzul. Desigur, în interiorul acelui craniu îngălbenit, pe cari cele câteva ciufuri de periburlit, cărunt, nu isbuliau să-l acopere, trebuiau să se fi agitat, în mod confuz, gânduri oribile, trebuiau să se fi combinat nouă minciuni. — Mară, zise iar cocoșată cu un sughiț dureros, zi o vorbă, o singură vorbă, și te voiüerta de tot răul ce mi-am făcut, mă voiu ruga lui Dumnezeu pentru scăparea sufletului tău. Nu știa ce să mai zică, pentru a birui încăpățînarea muribundei, bolborosia, cuvinte rugătoare și stătea în așteptare. Bătrâna nici nu deschise gura. Urmă o tăcere teribilă. Gina părea acum obosită de atâtea încercări nefolositoare. Se întorsese iar pe scaun, descurajată, cu inima plină de amărăciune, de ură, către acea mamă căreia ’i datora toate durerile sale vechi, care se arăta crudă ca dînsa până la urmă. Gina nu era născută în acea casă, ci într’o alta mai bună, în altă stradă ceva mai luminoasă. Tatăl seu era cismar. Era un om mic, uscat, galben la față, gârbov. Se numia Balota și de cele mai multe ori lucra sub cerul liber; numai când era vreme rea se retrăgea cu instrumentele lui într’o prăvălie. Balota avea mult de lucru și ar fi putut să pună ceva bani la o parte dacă ar fi stat mai puțin în cârciumă și nu i-ar fi plăcut să ridice prea de multe ori cotul spre a da paharul peste cap. Nevasta lui ținea o mară cu mărunțișuri de marchizărie sub un cort din piața Filiberto. Insă dînsa nu câștiga bani numai cu vînzarea acelor și sperielor. Știa să atragă în alt mod pe servitoare și pe țărance. Toți Îi ziceau Rava și era renumită pentru secretele ce poseda da aduce la sine pe amanții necredincioși, de-a’i face să se întoarcă la amantele lor ; tot așa făcea cu retele în privința bărbaților. Dădea apoi medicamente contra a diferite boale reale, dădea cu cărțile, etc. Rava dădea consultații în piață , dar când erau la mijloc astfel de secrete încât nu se puteau rosti la lumina soarelui, atunci mușterii trebuiau să se ducă acasă în dînsa. Avea năravul beției, ca și bărbatul său, și chefurile ei se terminau adeseorî în scene violente. Din perechea asta de soți sț ei născu Cina. (Va urma)