Universul, februarie 1901 (Anul 19, nr. 29-56)

1901-02-01 / nr. 29

Biserica catedrala «Adormirea» din Fălticeni (Vezi explicația Calendar pe anul 1901 Ortodox Miercurii, 31 Ianuarie.— Sfinții Chiril și loan Canolie Miercuri, 13 Februarie. Benignu Soarele răsare 7.06; apune 5.23 București, 31 Ianuarie. Articolul nostru de zilele trecute, asupra situațiimi­, ar­ticol în care exprimam a­­dînca noastră convingere că numai în unirea tuturor e­ra întuirea țării de enormele greutăți prin cari trecem, a surprins pe multă lume. Am constatat, din convor­biri avute cu unii și alții, că ideea unei uniri a tuturor e­­lementelor politice e pentru mulți străină și nerealizabilă. Pentru împrăștiarea nedu­­­­meririlor suntem datori să dăm oare­cari explicațiuni. Unirea partidelor politice, în vederea unui scop patrio­tic, nu e ceva nou în țara noastră , ea s’a mai făcut și altă dată și a dat roade ne­­peritoare. Când, spre sfârșitul regim­u­­lui Cuza, țara ajunsese într-o situațiune din cele mai grele, partidul conservator și parti­dul liberal și au­ dat mâna și împreună au scăpat Patria din pericol. Revoluțiunea de­­ la 11 Fe­bruarie 1866 a fost opera a*­inenduror partidelor. Cine ar putea spune la ce Í groaznice zguduiri n'ar fi dat pe acest act, dacă ar fi fost săvîrșit de un singur partid politic ? Prin unirea partidelor, țara a tras atunci toate foloasele, fără să se expue la nici un pericol. Tot la­ 1866 s’a făcut Cons­­tituțiunea sub al căreia regim trăim și astă­zi și s’a înte­meiat Dinastia care într’un timp atât de scurt ne a ridi­­ ­­­ cat la rangul ce ocupăm în lume. Și aceste două mari acte s'au săvîrșit prin unirea noas­tră politică. Consti­tuți­unea s’a făcut prin tranzacție între cele două partide, iar alege­rea unui principe străin de sigur nu s’ar fi putut face, dacă, în loc sa fie unite, par­tidele s'ar fi războit între ele. Iată dovezi istorice. Acte mărețe și mântuitoare, la cari tot poporul român se închină, s’au­ săvîrșit prin unirea par­tidelor. De ce nu s’ar mai face ceea ce s’a mai făcut? Convingerea noastră e că nici un partid nu va putea, singur, să scape țara din greu­tățile actuale,­ ori­câtă bună­voință ar avea și ori­cât s’ar jertfi pe sine. Ș'apoi, oare nu amândouă partidele , sunt răspunzătoare de situațiunea actuală? De­sigur, împrejurările le­­au­ silit să lucreze așa cum am lucrat; nu le facem nici o vină. Dar răspunderea nu e mai puțin a lor. Și dacă amândouă sunt răspunzătoare pentru trecut, se cuvine ca tot amândouă să împartă răspunderea acum. N’avem duh sfînt, ca să ghicim ce se va întâmpla. Conștiința noastră însă ne spune că, în situațiunea de astă­zi, continuarea luptelor dintre partide e păgubitoare țării. Pe fie­care zi ce trece în frămîntări și zbuciumări,greu­tățile sporesc. Cu cât se întârzie mai mult opera de însănătoșare, cu atât mai greu­ va fi de îndreptat răul. Pornind din această con­vingere, facem apel la toți patrioții conștienți din toate partidele ca să lucreze în di­­recțiunea unirii. «Unde-i unul, nu-s putere, la nevoi și la durere, unde’s­­ Spus puterea crește și duș­manul nu sporește». DIN FRANȚA Corespondenți particulari e „Universului’ Paris, 27 Ianuarie. Francezii in Maroc Cu privire la interpelarea lui Vigne d’Ooroo relativ la măce­lurile comise de prima coloană care a mers la Igli (Sah­ara, hin­terlandul marocan), precum și cu privire la scopul ce avea a doua coloana care a constituit o adevărată expediție fără știrea Parlamentului și a țarei, ziarul «Aurore» se referă la ceea ce a publicat în Aprilie trecut, ară­tând că căpitanul Pein devasta, împușca și măcelăria pe toți oamenii pe care -l găsea între Ingorsen și Deremola, cu toate ordinele lui Flamand, șeful mi­siunei, care a arestat pe căpita­nul Pein. Scrisorile soldaților din coloa­nă sosite în Franța au confirmat aceste măceluri. In una din ele se află descrierea oribilă a unui asemenea act de vandalism. Din 1200 de locuitori au fost făcuți numai 162 prizonieri; cei­­l­alțî fură uciși fără milă. Guvernul francez și Vaticanul D. Nisard, ambasadorul Fran­ței pe lângă Vatican, negocia pe bazele­ următoare : «Suprimarea jesuțiilor și coordonarea celor­­l’alte chestii la jurisdicția epis­­copilor.» Asta n’a dat nici un rezultat. Leon XIII a declarat, declară și va declara că nici o dată nu va primi de a discuta o transacție, fiind-că n'ar putea să primească principiul legei ce se discută acum. Papa a protestat cu energie, spunând că nu vrea să ia nici o cale lăturalnică. Amânarea sau conflictul, iată cum stau lucru­rile în momentul de față. . Crucea Parisului Orașul Paris, cum se știe, a fost decorat și autorizat a purta in stema sa crucea legiune­ de onoare. Și știți cât va costa această onorificența pe capitala Franței ? Trebue să se modifice la pa­latul comunal, la toate primă­riile, și în stabilimentele muni­cipale, blazoanele, stemele și mo­tivele de decorațiune; a se schimba însemnele,7 -stemele și broderiile pe cari le au pe ferme cei 8500­­ le gar­dieni de la paix, cei 3000 de agenți ai prefecturei Seriei cei 3000 de agenți ai aesizelor și inline pom­pierii. Toate aceste schimbări vor costa suma de 70.000 de franci. Cum se vede, e o onoare care se plătește destul de scump 1 . Un unch­iu­­ lin I­rnniia. O americană a moștenit de la um unchiu­ al ei din Franța și iată distrusă legenda moștenire! faimosului unchiu din America. Miss Daisy Graguan, o actriță din New­ York, a moștenit de la unchiul ei Joseph .La Gt­eval, francez, frumoasa sumă de 2 mi­lioane și jumătate de franci. Tatăl acestei actrițe și fratele său Joseph, cari locuiau amân­­două la Pa­iot­polo, se despărți­­seră în 1864. Petru s’a dus în Statele­ Unite unde s’a însurat ; în 1895 Joseph Le Guevas, ducându-se în Ame­rica spre a-și căuta rudele, a descoperit la San Francisco pe d-na Gragnan (fiica fratelui său Petru) și pe mica Daisy, căreia î-a lăsat toată averea. Dramele nebuniei Aseară, într'o casă de sănătate din Boulogne-sur-Seine, s-a pe­trecut o dramă teribilă. Infirmii abia se sculaseră de la masă spre a merge în salonul general. De­odată unul din ei, Yaves înainta spre un anume Bellecon­­tre, și scoțând din buzunar un revolver, fără nici un motiv, îl lungi mort la pămînt. Apoi el își trase un alt glonț în capfă reușind numai a se răni grav. Criza ministerială din România ți presa atrâină Ziarul bruxellez «L’Indepen­­dance helge», care ne-a sosit era, spune următoarele despre criza ministerială din România : D. Carp, președintele consi­liului de miniștri din România, a înmânat Regelui demisia co­lectivă a cabinetului. Criza a­­ceasta era așteptată. Când cu recenta călătorie a d-lui Carp la Berlin și Viena, noi am spus că primul-ministru român nu va fi chemat să rea­­lizeze programul politic, refor­mele financiare și­ economice pe cari le preconiza. România se află de mai mulți ani în luptă cu greutăți finan­­ciare de neînvins. După căderea ultimului cabinet, s-a făcut o combinație despre care se spera că va avea un sprijin destul de puternic în Parlament spre a­i îngădui să recurgă la măsuri fi­nanciare pe cari majoritatea ța­rei nu le aproba poate, dar cari alcătuiau unicul mijloc spre a face ca țara să iasă din impa­sul în care se afla. S’a făcut clar concentrarea conservatori­lor și președinția consiliului s’a dat d-lui Carp,, șeful junimiști­lor. Dăr d. Carp nu întârzie de a se lovi de piedici mari și în curînd el se găsi în conflict cu o­ parte a majorităței sale în pri­vința măsurilor de luat spre a restabili echilibrul în finanțe. Co­mitetul delegaților, care studia stabilirea nouilor impozite dic­tate de nevoile situației, nu era de părerea ministrului de finan­țe, și al unei, ori­ce înțelegere ajungând imposibilă, căderea ca­binetului părea de neînlăturat. Cine­va 0 succesorul domnului Carp? Nu se știe încă nimic in această privință. E vădit că re­tragerea d-lui Carp va pune ca­păt concentrărei conservatoare. Fiind dat aceasta, un nou ca­binet conservator, un cabinet Can­­tacuzino de pildă, avea­ va oare șansa de a găsi o majoritate în Cameră și nu va fi expus oare a­­tacurilor junimiștilor furioși de înfrângerea șefului lor, d. Carp ? Neînțelegerile sunt așa de mari între conservatori, în­cât o nouă combinație Carp pare și ea im­posibilă ; dar, pe de altă parte, fiind­că liberalii nu formează în Parlament de­cât o minoritate nu prea impunătoare, pare des­tul de greu ca să li se încredin­țeze lor formarea noului cabinet. Ori­care ar fi omul politic care va lua succesiunea d-lu­ Carp, el va trebui să găsească soluțiu­­nile unei probleme considerată până­ acuma ca imposibilă de deslegat, să restabilească ordi­nea în finanțe, fără să copleșească poporul cu noui biruri și să realizeze reformele economice socotite ca indispensabile.­­— — — ♦ »«» .................. E sigur că Yares a comis a­­­ceastă crimă într-un moment de nebunie. Brutus­ lioane locuitori, dintre cari 5 mi­lioane bărbați și 5 milioane fe­mei, nu vom considera aceste cifre decât aproximative și ținând tot­deauna seamă de data ultimu­lui recensămînt. Data recensă­mântului joacă un mare rol în stabilirea populațiunei unui stat, fiind­că de la distanța dintre ea și epoca în care vrem să facem o constatare oare­care, ați putut avea toc evenimente cari au schimbat raportul numeric ; așa, bună­oară, sunt războaiele, epide­miile mari, cari tot­deauna in­fluențează mișcarea populațiilor. Așa prima numărătoare a po­­p­ulațiunei din țara noastră, fă­cută la 1859—1860, a stabilit următoarele cifre : populația to­tală 4.424.961 din care 2.276.558 bărbați și 2.148.403 femei ; nu­melui total al bărbaților întrecea pe acela al femeilor cu 128.155 alecă aveam atunci un minus de 29 femei la mia de locuitori. Acest raport e redus cu mult în urma războiului de la 1877—78 căci în recensământul din 1880 deși găsim un spor de aproape un milion la cifra totală a po­pulației, diferența intre numărul bărbaților (care e de 2.739.043) și al femeilor (2.667.203) nu e de­cât 71.837 adecă un minus de 10,2 femei la ®­ M de locuitori. Ei bine, ne luând în seamă per­­derile de soldați în războiul ce a avut loc cu două ani înainte de nu­mărătoarea generală a populației țârei, am putea cădea în eroarea de a crede că populația noastră bărbătească n'a sporit în decurs de 20 ani (de­ la 1860-1880) de­cât cu 462.485 pe când cea fe­menină cu 518.802. Raportul numeric 16,2*/»», stabilit mai sus, n'ar mai mai putea fi exact în acest caz, ci am putea crede că în toată perioada de la 1860—1880 a­ avut loc o sporire prodigioasă a sexului femenin, întrecând pe cel bărbătesc cu 56 318 (dife­rența dintre 518.803 și 462.485) ceea ce ar constitui un spor cu 10,8*jo». Dar nu­ populația a avut un mers aproape normal, iar diferența de mai sus e jus­tificată prin perderile de oameni suferite în războiu. De alt­fel aceasta a putut-o dovedi ultimul recensământ din 18991900 ale că­rui rezultate au fost: populația totală 5.91*2.520 locuitori din care 2.994.890 bărbați și 2.917.624 femei. Diferența dintre sexe e acum numai de 77.110 contra, 128.155 în 1860, ceea ce dă un minus de 17,4 femei la ®!», lo­cuitori , pe când în 1860 acest minus văzurăm că era de 29 ®!»». Asemenea fluctuațiune se do­vedește statistician«­ Flicks față de populați­unea germană și cea franceză. In Franța excedentul populațiunei femeești, în urma revoluției, era de 26,6 Ia­u­«» de locuitori dar s'a scoborît în de­curs de 6 ani (1801—1807) la 16,4. La 1821 adică după răz­boaiele napoleoniene s'a urcat la 28,6 pentru a scădea în urmă­ pe la 1865 la 3,8. Ia timp de 35 ani de alunci și până acum acest ra­port a sporit la 29,1»*. In Germania sexul femeesc pre­valează aproape în același raport ca și în Franța. In aceeași situ­ație este Anglia cu un spor de 32 femei la mia de bărbați, Aus­tria cu 27*­m, Suedia-Norvegia cu 29,5‘k­«, Elveția cu 25 ®­»», Spa­nia cu 23*1»», Portugalia cu 38 etc. Pe a doua linie vine Rusia cu 11,7*1»», Belgia și O­­landa cu câte 12*­«, Danemarca cu 0 ° 1»», și în fine statele din Peninsula Balcanică care în ge­neral au o populațiune femenină mai mică sau aproape egală cu cea bărbătească. Fricks, pe baza tabelelor sta­tistice ce a compus, asigură că populațiunea Europei întregi ar fi de 334.463.910 locuitori din care 165.528.346 bărbați și 168.935 564 femei , adică sexul femenin pre­valează cu 3.407.218, o popula­ție care ar constitui un stat cât Serbia. E de observat că și în statele mai noui, a căror populațiune e în plină fază de desvoltare, miș­carea anuală a populației se face sporind din ce în ce sexul feme­nin și pe măsură ce echilibrul numeric e stabilit, populația în­cepe a da un excedent numeri­­al sexulul femenin. Aceasta o do­vedește statistica țării noastre care arată că în timp de 40 ani, sexul bărbătesc abia a sporit cu cu 718.332 pe când cel femenin cu 769.221 adică a dat un exce­dent de 50.889 femei. Conclusiunile ce putem trage sunt: Într-o ordine normală a lucru­rilor, mersul general al popula­țiunei sporește anual cu un plus mult mai mare la sexul femenin, fapt care concură continuu la pier­derea equilibrului numeric din­tre lumea femenină și cea băr­bătească. De aci urmează în mod fatal că acolo unde suprapopula­ta femenină a ajuns prea mare, să se resimtă mult mai mult a­­cest deschilibru și să se ivească diverse neajunsuri de ordin mo­ral și social. Despre acestea ne vom ocupa într’un articol viitor. Gr. Pătrășcaiu, O CUGETARE PE ZI Cine nu știe să îndure puțină suferință, trebue să se aștepte să sufere mult. Proporția numerică a sexelor Un interesant studiu datorit statisticianului Flicks ne dă pri­lejul a face o constatare ce va împăca cugetul multora din cei cari vre­odată se vor fi străduit să priceapă obirșia luptei dintre sexe. E vorba de raportal nu­meric dintre lumea bărbătească și cea femenină, raport pe care statistica după multă anevoință a ajuns a-l stabili cu oare­care pre­­ciziune. După arătările lui Fricks, acest raport diferă de la noțiune la națiune, însă el se menține în a­­ceia­și direcție când e vorba de continentul european, în care constatările au putut fi mai a­­proape de adevăr. Zic mai aproa­pe de adevăr, fiind-că în mate­rie de statistică niciodată nu pu­tem ajunge la exactități matema­tice. Ori­câtă sfârguință s’ar pune, recitatele nu pot fi considerate decât cu oare­care aproximație. Deci, când zicem bună­oară că un stat are o populație de 10 mi­ Biserica catedrală «Ador­mirea» din Fălticeni — Vezi ilustrata — Ilustrația noastră de pe pagina Inteia reprezintă fațada bisericei catedrale cu hramul Sf. Ador­mire a Maicei Domnului din o­­rașul Fălticeni, capitala județului Suceava. Acest lăcaș dumnezeesc este o clădire, care seamănă foarte mult cu bisericile din Bucovina și din Transilvania. In fața bisericei se află o fân­tână săritoare, iar în jurul ei mai mulți arbori cari oferă în timpul verei o umbră bine- făcătoare pentru drept credincioșii creștini cari vin să se roage celui Atot­puternic. Interiorul acestei catedrale e împodobit cu frumoase icoane reprezintând scene din vechiul și noul testament. " — m ■ ■ [UNK] [UNK] < ■ — CRONICI FEMENINE Știința și Temelie Siinl uniT care îndrăznesc să pune la îndouială faptul că femeile sunt capabile de o instrucție com­plectă în științele cele mai ab­stracte. Unii au susținut că slăbiciunea naturală a organelor lor, neliniș­tea caracterului lor, varietatea senzațiunilor lor nu le pot per­mite acea atenție constantă care singură poate întruni și compara diferite idei; că nerăbdarea lor și dispoziția lor pentru schimbare nu poate să le permită de a urma, în timp de mai mulți ani, acelaș fel de studiu necesar spre a că­păta cunoștințe vaste și adânci, în fine că excesul unei munci u­­niforme, propriu a acumula ma­terialele unei mari erudiții, tre­bue să aducă repede la femei desgustul. Descartes susține contrariul și, cu toate argumentele aduse con­tra lui, experiența vine în ajuto­rul său și ne arată că, un fapt de științe, femeile sunt capabile de toate elanurile filosofice de cari numai bărbații s’au crezut până acum susceptibili. E destul de a deschide istoria spre a ne con­vinge de acest adevăr. Cu toate că educația în ori­ce timp a îndepărtat pe femei de la studiul științelor, acelea care au voit să-și deschidă o cale no­uă și a brava limitele educației ordinare au reușit în acest stu­diu. Prejud­ițiile contra femeilor în­vățate sunt în general bine fun­date ; adesea o femee nu găsește de­cât în dauna datoriilor celor mai sacre timpul de a câștiga cunoștințe științifice. In general, știința nu e elemen­tul femeilor; pașnicele griji caș­­nice, dulcile griji de mamă și soție, farmecul de a fi iubită și de a corespunde la un sentiment așa de dulce, fericirea de a se face scumpă tuturor celor cari sunt în contact cu dînsa și de a domni asupra inimei copiilor el ; iată, după cum am mai spus și lucru pe care-l repet, la ce este destinată femeea. [.i.! ■ [UNK] [UNK] [UNK] ■!■»»­ ..... Ziua. Transportarea cada­vrului lui Verdi Vineri, în sala consiliului co­munal din Milan, s’a întrunit co­mitetul pentru solemnele onoruri ce sunt de adus lui Giuseppe Verdi, cari au fost deja decre­tate pentru ocazia împlinirei ce­lor 30 de zile de la moartea lui. S’a decis de a se face în acea zi — adică Miercuri, 27 Febru­arie st. n., — transportarea cor­pului marelui maestru și a ne­vestei lui de la cimitirul mo­numental la casa de repaos a muzicanților. Cortegiul va pleca de la cimi­tirul monumental; cele 2 coș­ciuge vor­­ puse pe același car de cl. I, tras de 6 cai. In momentul plecăreî de la cimitir un mare cor va intona aria din Nabucodonosor , Vapen­­siero sull'ali­dorale. In cortegiu vor lua parte toate delegațiile oficiale ; numai două muzici vor fi admise : una militară și acea municipală. Cele­­l­alte muzici, cari vor vroi să participe, vor fi dispuse în lun­gul parcursului cortegiului. Consiliul comunal va lua mă­suri pentru transportul coroane­lor ce vor sosi: multe de bronz și de argint, sosite pentru înmor­­mîntare, vor fi aduse pentru de­finitiva înmormîntare a maestru­lui. Sosind carul la casa muzican­ților, primarul din Milan va pre­da prin act înscris cele două ca­davre consiliului de administra­ție al casei muzicanților. Ceremonia transportarea ma­relui maestru în definitivul său mormînt va fi de­sigur grandi­oasă și solemnă. C­itiți «Universul» care va apare Duminecă dimineața, 4 Februa­rie 1901, cu : MEMORIILE BARIL NESEI VEN­ERA muma nenorocitei iubite a de­functului prinț moștenitor, Ru­dolf al Austro-Ungariei, în care se vorbește despre peripețiile sensaționaleî drame din castelul Meyerling de lângă Viena. Războiul anglo-boer — Prin poștă — Zvonul răspândit în Paris și după care generalul englez Kit­chener va fi înlocuit în curând în Transvaal prin generalul Eve­lyn Wod este absolut fals. # * » Mareșalul Roberts a publicat o istorie în două volume, cuprin­zând partea luată de el în răz­boiul din Africa de sud. • * Rudyard Kipling, faimosul poet englez, a făcut cadou unui regiment englez din Cap un tun Maxim de mare calibru. • * Președintele Krueger a primit la 9 ianuarie st. n. știri bune cu privire la situația armatei gene­ralului Botha. Paguba cauzată de boeri cu distrugerea minelor, e calculată la 35 milioane lei. * * • * «London Gazette» publică 304 coloane de depeși adresate de generalul Redvers Buller și de mareșalul lordul, Roberts către ministerul de războiu de la 6 Februarie 1900-12 Ianuarie 1901. In ultimele telegrame mareșalul lordul Roberts declară că efecti­vele engleze în Africa de Sud sunt nesuficiente.­­ Se telegrafiază din Rotterdam ziarului «Paris Nouvelles» o scri­soare a lui Witt-Hamer, scrisă din Sf. Elena cu data de 28 De­cembrie. Scrisoarea spune : «Prizonierii boem­, nu sunt de loc descuragiați. In ziua de Cră­ciun am făcut o vizită generalu­lui și l-am găsit foarte bine dis­pus. «— Știind acum — a spus ge­neralul — că boerii au intrat în Colonia Gap, că amenință De Aar și au ocupat Britstown, ea nu ezit­a declara că «asta e pentru noi o excelentă știre care ne permite de a sărbători Cră­ciunul». Generalul Cronje cunoștea și cuvintele lui Salisbury, adică Anglia nu trebue să se dea îna­poi din fața nici unui sacrificiu spre a duce până la capăt răz­boiul. Aceste cuvinte au făcut multă plăcere generalului, căci ei le consideră ca o destăinuire a incurcăturei în care se află Anglia». « * Generalul Dewer se apropie repede de Colonia Cap și poate că a pătruns deja acolo. Joui el se afla numai la o distanță de 20 mile de Colonie și înainta la Est spre Aliwal North. Apoi o parte din forțele sale, calculate în tot 2000 de oameni, s’a în­dreptat la Philipopolis, care se află la 12 mile de granițele Co­loniei. Se desminte din nou știrea că boerii au năvălit în colonia por­­tugeză din Desagoa și au tăiat drumul de fer spre acea baie. Acum însă desmințirea e ofici­ală și vine de la Lisabona. UN PROVEHIT PE ZI Cine face rău, rău găsește. (Spaniol). Onimul Io provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 29 Ianuarie — Botoșani Descoperirea unui îndrăz­neț hoț «Ie­cuL — In ziua de 27 a. c. de către șeful secției de jan­darmi Botoșani, d. D. Văileanu, s’a prins In corp. Crăsiești, acest județ, la locuitorul’.Const. Crețu, indivi­dul Alecu Sîitiu zis și Toad­er $­r*. bu, de loc din com. Borzești j­ij £, Dorotabii­, biții dr’nprejur,ș*-ile tu c’rî s’au petrecut faptele . De mai mult timp se săvirșesc numeroase furturi de cai, atât în județul nostru cât și in jud. Doroh­oiu și ai căror a*tari, cu toată străduiala autorităților, rămăseseră necunoscuți. Acum acest individ (find prins și luat la cercetare a declarat că e autorul a ü furturi de cal, afară de altele pe care de­si­gur justiția le va descoperi. La cer­cetarea făcută de șeful secției, fiind întrebat cum a procedat atât timp fără să fie descoperit la primul furt, el a răspuns: Am cumpărat jurna­lul «Universul» și am văzut­­ să sunt urmărit pentru 2 cai de la Costești ai utilii» Stadu. Cum­peram­ tu toate zilele acest jurnal pentru un moș al meu, și când am văzut că sunt ur­mărit am trecut in altă comună. E un tiner numai de 22 ani și a­­rată că a săvîrșit furturile in unire cu unul anume Vas. Ioniță din co­­muna Sorocenî, com. Gorvinești. El a fost înaintat parchetului. Incendiu.­ Astă noapte uni în­­cendia­ a isbucnit la locuința lui fraim sin Faibiș cu No. 6, din desp­ a IV, strada Lipschi. Placările au­ consumat întreaga clădire și niște atenanțe. I­agubeia se urcă numai la suma de «00 lei cauzate mobilelor, căci casa era a­­sigurată la Societatea de asigurare •Generala». Sa­nit­n ce. — In comuna Copă­­lău­ s’a declarat febra tifoidă. S’au luat de urgență, de către servitorul sanitar, toate măsurile necesare. Timpul e cald și frumos. Fiu. Craiova Procesul șantagiștilor. — Astă­zi a venit înaintea ’tribunalu­lui Dolj, secția I, procesul intentat lui Senor și Radoviceanu, pentru șantaj și tentativă de escrocherie, comise asupra doamnei Maria K­fe­dulescu,—directoara ’ școalei No. 4­ —și a d-lui M. Belcineanu, proprie­tar. Tribunalul a fost prezidat de d. HOTZ de ONOARE Mare roman istoric-social de CAROLINA INTERNIZIO PARTEA A TREIA X Un strigăt teribil sbucni din­­ fârlejul mizerabilului și scăpând parfecele, sări în picioare. Paliditatea sinistră a feței lui, «chii lui peste măsură de hol­bați, buzele lui albite îl iubeau spăimântător. . — Ce e ? Ce vrei­­ cu mine ? strigă dânsul. Margareta rămase mută de surpriză. Un fulger de mânie însufleți din nou ochii lui Atlilio. — Nu-mî răspunzi? eselamă dînsul, întinzând mâna cu unghi­ile complect tăiate. — Dar, iată nu vezi că sunt eu? zise Margareta căutând a-șî birui emoțiunea puternică de care era stăpânită. Ad­ilio păru a tresări la acea voce ; era ca și cum s’ar fi deș­teptat din somn. — Tu Margareta ? întrebă dîn­sul ca mirat de durerea ce citea în fața tinerei fete. Ce s’a întâmplat ? — întrebarea aceasta trebue să ți-o fac cu ție ; am intrat aci pentru ca să vorbesc cu tine și mi se pare că prezența mea te-a spăimîntat, ai sărit în picioare rostind fraze pe cari nu le-am înțeles. — Se vede că visam deștept, zise Atlilio, redobândindu-șî t­ot cumpătul. Asta mi se întâmplă de cât­va timp ; cred că este e­­fectul unei mari oscilațiuni ner­voase. — De ce nu te cauți, de ce nu chiemî un doctor? — Știi că fiu prea am încre­dere în știință medicală și apoi nu e ceva grav; te rog să nu vorbești de asta mamei tale , ar fi capabilă să se îngrijoreze. — Nu, iată, n’am să-i spun nimic. Margareta se așeză pe divan și rămase pe gânduri. At­ilio căută să-și alunge un gând urît care’i mai rămăsese încă și se apropie de dînsa. — Ce ai, scumpa ifiea ? O în­trebă cu blândeța. «Te gândești încă la modul rău în care te-am primit? — Nu, nu­­ inima idea e chi­nuită de griji mult mai mărita­tă. Cu adevărat căsătoria mea e hotărîtă pentru sfârșitul săptă­­mânei viitoare? — Da. — Ce nerăbdătoare sunt să se sfârșească mai curând toate as­tea, zise dînsa încet, cu o ne­spusă sforțare. — Acum nu mai au nimic de temut. Magareta fixă pe tatăl seu cu o intensitate spăimântătoare. Ochii îî erau uscați și scînte­­iați ca de friguri. — Da, te-am ascultat și am jucat o comedie urilă. Ah ! când me gândesc. Ișî ascunse fața înt­re mâni. Urmă o tăcere de câte­va mo­mente pe care At­ilio n’o tur­bură. Și dînsul se simțea oprimat, însă nu suferea atâta cât Mar­gareta. * Dînsa înșelase în mod infam un om onest, îl atrăsese în mre­je, fiind pusă la cale de tatăl său. Atlilio, după promisiunea a­­mânduror tinerilor în fața sa și a nevestei sale, crezu că­ de par­tea aceasta totul e aplanat. Având acum sub administra­ția sa imensa avere a lui Bruno, care i-o dăduse cu lealitate sub îngrijire, putu să’șî plătească po­lițele la timp, înlăturând falimen­tul, făcând o strălucită onoare iscăliturei sale, ne mai îngrijin­­du-se de alt­ceva de­cât de re­zultatul anchetei asupra asasină­­rei lui Petre. Insă nu trecuse nici o lună, când într’o dimineață, Margareta, care de câte­va zile era suferin­dă și avea dureri de stomac­ și amețeli, se repezi în brațele ta­tălui său și, plângând convulsiv, îi mărturisi că se temea să nu fie însărcinată. Ad­ilio respiră cu o sforțare vădită, însă nu se arătă­­ prea e­­moționat. — Cum? Bruno a abuzat?...­­— Dar nu, tată, nu dînsul. Dînsul o respinse cu o miș­care energică și, cu o voce a­­proape stinsă, cu ochii holbați de spaima, exclamă: — Așa­dar Petre n’a’­mințit? Te-am dat lui ? Ea nu răspunse, nu avea forța să rostească nici o vorbă. Alcilio căzuse prăpădit pe un scaun. Se gândia: Acum nu mai era nici un leac la acel rău. Și era de prisos șă facă mus­trări fiicei sale. Mai bine era să caute mijloa­cele pentru a se zădărnici căsă­toria lui Bruno cu fiica sa. Căderea ar fi fost prea teribilă. Din contră, nu era nevoe de cât de puțină îndrăzneală pentru a se înconjura noua catastrofă. Și trebuia să lucreze repede, pentru că timpul trecea. Se păru că-î venise o idee, pentru că-și redobândi cumpă­tul, atrase pe Margareta pe ge­nunchi, și, ținându-i strîns capul la pepiul său, îî vorbi îndelung și cu înduioșare. Dînsa slăbise așa de mult, în­cât nu avu curagiul să se res­­vrătească. — O să faci asta ? o întrebă dînsul la urmă. — Da, tată. — Adevărat? Te învoeștî ? exclamă dînsul cu o vioiciune ciudată, și o sărută cu căldură. Ah ! scumpa mea ! ** La sărutările și mângâierile lui, tînera fată ’șî redobândi toată energia. — Da, asta e necesar, cel­ l’alt nu-și mai poate repara vina. ■— A ispășit-o în­destul, se gândi At­ilio. Seara următoare industriașul se duse cu nevasta sa la botezul primului copil al unui bogat ne­gustor. Margareta rămase acasă cu guvernanta. Jenny era tot sclava tinerei fete care-i promisese că, după ce se va mărita, să-i facă venit spre a se duce să trăiască cu fiul ei. Prin urmare Jenny s’ar fi a­­runcat în foc pentru Margareta. — In astă-seară trebue să vie Bruno, zise tînera fată care se afla în salonașul de lucru, cald și parfumat; pregătește tot ce trebue pentru un ponciu bun, care place foarte mult logodni­cului meu și care ’mi place și mie. — Bine, d-șoară. — Apoi, când va veni Bruno să te retragi în camera ta și să nu vii până nu te voia chema. Guvernanta tresări ușor. — Dar dacă se întorc părinții d-tale ? — N’afl să vie așa curînd , to­tuși, să fii cu băgare de seamă, și, la caz de nevoie, vei veni să bați la ușă. Jenny nu îndrăzni să replice. Margareta ’șî făcuse în acea seară o toaletă care­ însoțea frumusețea orbitoare. Și cu toate astea era simplă. Când totul fu gata și atât ca­merista cât și guvernanta pre­cară, Margareta se întinse într’un foldiu și, cu ochii pe jumătate închiși, începu să privească miș­carea flăcărilor din sobă. Ce mai de gânduri dureroase îî treceau prin minte . I se părea că visează un vis rea. Cu câte­va luni înainte i se părea că e cea mai fericită dintre fete ; acum era cea mai nenoro­cită. Ișî amintea de momentele pe­trecute cu Petre, in acea ca­meră unde dînsul fusese găsit ucis. Cum i se mai reprezintau a­­cele scene de amor­­ . Și acea beție trebuia să fie curmată dintr’o dală, într’un mod așa de spăimântător. Așa­dar cea­l’altă’l iubea într’a­­tât în­cât să tocmească un om ca să-l ucidă... Se simțea geloasă, furioasă contra Lorenzei care pusese între ele amândouă un cadavru. Și ea purta în sînu’o crea­tură a lui !.. Sufletul lui Petre se transpu­sese în ea. Cât avea să iubească dînsa, să adore pe acea creatură ! Numai pentru ea se învoise să joace o comedie așa de ne­demnă ! Voia ca dînsa sa aibă un nume o avere, un viitor. Nu, ea n’avea să fie părăsită ca bastardă. Și nimeni, afară de tatăl său, n’avea să cunoască acel trist se­cret de rușine. Ah! dînsa trebuia încă să mulțumească lui Dumnezeu pen­tru că’l scosese înainte pe Bruno, singurul care putea s’o scape din acea tragică situație, și să dea un nume copilului lui Petre. Și, cu toate astea, simțea d’i­­nainte o crudă remușcare să în­șele pe acel tiiel atât de onest» care o adora. Insă era necesar. Dar dacă încercarea n’avea să isbutească ? Se cutremură la ideea aceasta, se făcu albă ca un spectru, ochii 1 ,se întoarseră spre cer, buzele i se agitară. Pe când se gândea ast­fel, a­uzi o bătaie în ușă. Se ridică ț era gata. (Va urma).

Next