Universul, aprilie 1901 (Anul 19, nr. 88-114)

1901-04-01 / nr. 88

SERBATORI FERICITE. - (Vezi explicația) Calendar pe anal 1901 Orf imIox Sâmbătă, 31 Martie.—Cuv.Ipatie Catolic Sâmbătă 13 Aprilie. — Sierm­en­­gilda Soarele răsare 5.24 , apune 0.39 București, 31 Martie. Hristos a înviat! Iarăși a trecut un an și ia­răși a venit la noi sfinta săr­bătoare a învierii Domnului. Grele sunt împrejurările în cari ne găsește această dulce sărbătoare a creștinătății. Bine­cuvîntata primăvară aruncă cu belșug lumină și căldură peste câmpii și dea­luri, dar inima nu e strînsă de îngrijare ; senin e cerul iar frunțile nu sunt senine. Precum Mântuitorul lumii a pătimit greu­ până să sfă­rime legăturile pământești și în strălucitoare lumină să în­vie, așa și iubita noastră Ro­mânie prin grele încercări trecut și trece. Pentru sfărîmarea legătu­rilor cu cari trecutul ne în­lănțuise, a trebuit să facem jertfe mari și dureroase—și poate va trebui să mai facem Un număr însemnat de oa­meni se găsesc în mare sufe­­rință, și, peste tot, de sus până jos, toți suntem în strâmto­rare. 1 In aceste grele împrejurări, sărbătoarea învierii Domnului vine ca o luminoasă pildă, ca o dulce mângâiere cu puter­nică îmbărbătare. Suferința e partea lumii, de când e lume și cât va ű. • Dar n'a pierit lumea și nu va pieri cât va vrea Dum­nezeu­. I Așa ne învață istoria, și strămoșeasca noastră lege Creștinească ni arată, în su­ferințele și învierea Domnului Isus Christos, calea mântuirii. Credința și speranța — iată cele două scânduri , cari au­ scăpat în­tot­d­­a­una omeni­rea din potopul suferințelor. Crede și te vei mântui. Când valurile furioase ale vieții a­­menință să te copleșească, crede neclintit în puterea lui Dumnezeu­ și, luptând ener­gic cu brațele, vei birui a­­saltul valurilor furioase. Speră și nu vei pieri. Nu­mai cine -și pierde cumpătul în fața încercării primejdioase, numai acela e înghițit de prăpastie. A pătimit și Domnul Isus Christos și pus a fost în mor­mânt. A treia zi însă a în­viat, s’a înălțat la Ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Amar pătimește România, prin grele încercări trece, dar se va mântui de roü, pentru că poporul român e tare în credința sa și speră să-și îndeplinească menirea. N’a mai trecut țara noastră prin cumpene grele ? N’a mai fost ea cercată de mari nenorociri? Ieșit-a România din mai grele strîmtorări decât de cea ele acum, pentru că frun­tașii săi și întreg poporul nu și-au perdut nici când cre­dința și speranța. Ieși va și din strâmtorarea aceasta. Și cu atât mai dulce nu va fi viața, cu atât mai strălu­cit nu va fi viitorul, cu cât vom ști să ieșim mai bărbă­­tește din aspra încercare. Plini de credință și de spe­ranță, zicem deci , tuturor : Christos a înviat!» și urăm cititorilor, din adâncul inimei, sărbători fericite, religios, Paștele este cea dintâia sărbătoare de primă­vară ; ea în­semnează începutul stagiunei de ciclism și de cricket, a escursii­­lor pe fluviul Tamisa, a preum­blărilor în centru, a picnicurilor, a serbărilor la aerul liber. In biserici se țin rugăciuni, câte­va ziare ca «Daily Expres», publică chiar în paginele lor ru­găciuni spre a scuti pe credin­cioși să facă drumul până la bi­serică. Nu lipsesc tradițiile cari deosibesc săptămâna sfântă. Dar toate acestea au rămas ca o sim­plă curiozitate; adevăratul Paște englez are ceva profan într’însul și se celebrează ca o petrecere. Reformei, o doamnă engleză, murind, a lăsat o oare­care sumă cu obligația ca dobânzile să fie depuse, în fie­care Vinere mare, pe mormîntul ei, în monede de cixpernes și ca văduvele cele mai sărace din paroh­ie să vie dimineața și să le ia. Din epoca în care curiosul testament fu pus în aplicare, în fie­care Vi­nere mare e o mare îmbulzeală de femei bătrâne la cimitirul bi­sericei San-Bartolomeo, spre a lua cei sixpences ai văduvei și a recita o rugăciune pentru o­­dihna sufletului ei. * Din­­ Anglia (Corespondentă particulară a „Universului") Londra, 26 Martie. Paștele la englezi E Vinerea sfântă: Stock Ex­change și Băncile se închid, lon­donezii aleargă la gări și în­ trenurile pentru coasta de Est și de Vest. Nu le pasă dacă cerul se va întuneca și­ ploaia va că­dea în torente ; nu le pasă dacă vântul de est va sufla peste câm­pie ; chiar cu prețul de a sta închiși într’o odac de otel sau drawing room a unei pensiuni, londonezii vreau să înceapă cu această ocazia escursia lor a­­nuală. De­oare­ce în Anglia Paș­­tele nu mai are caracterul strict între obiceiurile rămase ca o curiositate amintesc unele destul de tipice. In Spania, în Austria, în Ba­varia, suveranul mai obic­nu este încă, ca act de umilință, să spele picioarele la cerșetori. Dar în Anglia Carol II și Wilhelm III au fost ultimii monarhi cari au urmat exemplul divin. Wilhelm IV a lăsat sarcina aceasta mare­lui seu maestru și după dânsul practica aceasta fu cu totul pără­sită. In locul său regii Angliei au făcut în fe­care an, la roaia sfântă, pomeni la mitropolia din Westminster. Regina Elisabeta se duse odată în persoană ca să distribue la săraci, câte o jumă­tate de salam, 5 pâini și o cană cu vin. Dar ea a fost puțin cam excentrică ; monarhii cari au urmat după dânsa s-au mulțumit de a ordona distribuirea pome­­nilor. Și știți câți sunt săracii cari sunt ajutați ? Atâția câți ani are monarhul domnitor. Ast­fel, anul trecut au fost ajutați 82 de bă­trâni și 82 de bătrâne, pe când anul acesta ar fi trebuit să fie numai 60 de bărbați și 60 de femei. Dar Eduard VII a vroit­­în memoria mamei sale—­să fie Lot 82. Pomenile la început erau fă­cute în pennies (zece bani) și chiar azi se vorbește pennies aims­, d­ar în realitate fie­care cerșetor pshhește stab­u lire sterline și cinci șilingi, așa că suma totală dată fu de aproape 18 mii lei . Lucru mic pentru lista civilă a regelui Angliei, pe care a co­­rîdicat-o în misiune speciala î­­n primele zile la 13.575.000 lei. Un obiceiu cu totul special Londrei, ba chiar unui cartier di­n Londra, în legătură cu Vi­nerea mare, a avut loc anul a­­cesta, ca în toți anii de alt­fel, în biserica S. Bartolomeo. Și iată ce anume : In primii ani aî­n . Dar de două ani Paștele en­glez trece prin niște evenimen­te triste. Ast­fel, ziarele care publică un imn sfințeniei sărbătoare­ creș­tine, înregistrează și buletinul perderilor din Africa de Sud în luna Martie , alte 3573 victime. West. Efrngeni­­l Paște Cunoscut este vechiul obiceiű ca,în noaptea înviere­, când Dom­nitorul asistă la biserică, un ca­lerigiu (scriitor) de la Logofe­­ția bisericească să scrie Evange­­lia Invierei în momentul când ea era citită de Diacon în amvonă. Domnitorul iscălea Evangelia co­piată și era sigilată cu sigiliul statului. Acest obiceiu se urmează și astă­zi, dar nu în totul, ca din vechime. Pe la 1864, când am fost chhe­mat de Mihail Kogălniceanu la secretariatul general de curte și instrucțiune publică, am dat de acest obiceiu, care în Moldova era necunoscut. S’a petrecut chiar o scenă nostimă, cu referință la ei, în­cercurea săptămânii pati­milor. Această scenă voiu s’o amin­tesc. — Pre cine rînduițî, domnule director general, să scrie Evan­ghelia Paștilor? me întreabă în dimineața zilei de Miercuri ră­posatul Lambru, casierul minis­terului. El îmi explică obiceiul. — Pre cel mai bun răspund eü lui Lambru. - Ași i nu­­ se rînduește la treaba aceasta pre slujbașul fa­vorit al ministrului ori al direc­torului, căci are drept la un rând de haine nouî: frac, pălărie, mă­nuși... Nu’i nevoie să fie cali­graf, căci Evangelia e scrisă mai dinainte acasă, iar la biserica caligraf, numai se preface că scrie și mâz­gălește o coala de hârtie albii pe care o tăinuește apoi în buzunar și domnitorul semnează Evange­lia mai dinainte pregătită. — Frumoasă treabă, domnule Lambru, zic eu , înșelăm, care va să zică, și pe Vodă și pe Dumnezeu ! In zadar am căutat în arhivele ministerului dosare în care s’ar fi conservat de-a lungul timpilor Evangeliile scrise la Paști, sem­nate de domnitori. Evident că ar fi fost precioase documente pentru stabilirea cro­nologiei domniilor și pentru is­toria grafiei limbei române ase­menea copii făcute în noaptea Invierea cu semnătura domnito­rului și sigiliul țărei. Ce s’a făcut cu ele în trecut, n’am putut afla. Eu am luat în 1805 dispozițiunea să fie conservate asemenea copii tachigrafice (scrise repede de pe citirea Diaconului). Conservatu­­s’nu însă ? nu știu ! Dar iată și scena nostimă mai sus promisă. Trei zile de-a rândul, de Mier­curi până Vineri, biuroul direc­toratului mi-a fost invadat de im­piegații tuturor secțiunilor mari și mici, cari staruiau să se dau însărcinarea de a scrie Evange­lia din noaptea Paștilor, căci era vorba nu de a face un serviciu bisericei ori țăreî, ci de a căpăta un rând de haine nouî. Și nu numai impiegații stă­­ruiau, dar și streini de­­ minis­ter, rude și protectori, ba și pro­tectoare. . — O domnișoară voește să vă vorbească, îmi zice dorobanțul de la ușa directoratului. Intră o tîneră fată între 18 și 20 ani. — Sunt sora arhivarului A., de la secția cutare din minister. — Și ce poftești d-ta ? — Am venit să vă rog să în­sărcinați pe frate­ meu cu scrie­rea Evangeliei. — Și am crezut că n’ajungea pentru aceasta cererea fratelui d-tale ? — Păi de !... Obiceiul! și ce privia cu niște ochi... Și Miercuri, și Jouî, și Vi­neri, domnișoare și doamne, care mai tinere, cari mai captura, își exercitară puterea nurilor pe lângă directorele general, ca să asigure fratelui, soțului, de nu amantului, un rând de haine nouî. Madame Putifar nu învinse ! Evangelia din 1865 fu scrisă de regretatul meu amic și im­piegat Cuzen, și rândul de haine nouî rămase economic la budget. Dar ce moravuri ! V. A. Ur­ecină. Sărbătornericite! — Vezi ilustrația — Nici o sărbătoare a bisericei creștine nu ne înalță atât de mult inimile ca învierea Domnului nostru Isus Christos. In această zi mare, care pre­­conisează biruința vieței asupra morței temporale, trebue să ne simțim cu toții veseli și plini de speranță într’un viitor mai bun. Orî­ ce om cu inima plină de sentimente se va simți, cu ocazia acestor sărbători, într’o atmos­feră curată și liberă de orî-ce prihană și de orî-ce neajunsuri. Christos a înviat ! Apostolii o dovedesc, iar evangelia ne-o spune. învierea Mântuitorului simbolisează marea iubire a Fiu­lui lui D-zeu, care a biruit moar­tea, a deschis porțile iadului și a înfrânat puterea­­ duhului reu dintre oameni. Cade-se ca în această zi mă­reață să ne aducem cu toții a­­minte de jertfa pe care a facut-o Isus Christos pentru mântuirea neamului omenesc. Să dea Atotputernicul D-zeu ca clopotele cari vor vesti în noaptea de Paști învierea Mân­tuitorului lumei, să deștepta în inimele tuturor popoarelor iubi­rea aproapelui, iar în deosebi în inimele tuturor românilor dra­gostea pentru înălțarea și feri­cirea scumpei noastre patrii și a întreg neamului românesc ! Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă o frumoasă alegorie de Paști. O fată, emblema primă­­verei, ține în mână un ou din care împrăștie felicitări de Paști tuturor cititorilor noștri. In această zi de pace și de veselie, din inimă curată și din cuget luminat, să rostim cu toții tradiționalele­ cuvinte: Christos a înviat­­ ceau guarzii. El mergea drept, cu capul sus. Un ofițer de stat­­major care se apropia, observă că privirea lui era strălucindă de apropiata victorie. El fu cond­us pentru a aștepta sentința in infirmeria închisorei, care e o dependință a tribuna­lului. Delibera­țiunile judecătorilor durară o oră. Toți așteptai­ co­municarea prevăzută și anunțată a pieselor secrete, care, necu­noscute încă, dar considerate ca teribile, influențaseră deja asu­pra spiritelor lor. Nici unul din ei nu bănuia că comunicarea era ilegală, că ea viola echitatea, dreptul, legea scrisă și codul militar, care se afla deschis pe masa consiliului. Maurei rupse sigiliul. In acest moment Roche, unul din jude­cători, obse­rvă că perdelele nu erau lăsate și că cine­va se pu­tea uita pe geam, se sculă și lăsă perdelele. Maurei atunci citi primul act, notița biografică care imputa lui Dreyfus o lungă se­rie de trădări, de pe timpul șe­derei sale la școala de război, unde dăduse Germaniei o confe­rință confidențială asupra mobi­­lizărei și la școala din Bourges unde vînduse secretul unui obuz cu melanită,­deci el era spion deja când a intrat la Statul­ui­aj­or. Maurel dă câte­va scurte ex­­plicațiuni. Corespondentul obici­nuit al lui Dreyfus era atașatul militar german, dar el traflcase și secrete de-ale apărărei cu a­­tașatul militar italian ; de fapt, el informa toată Tripla­ Alianță. Atașații italian și german lucrau în comun, își comunicau în mod respectiv cele ce aflau, scriau adesea , dar, prudenți, ei iscă­leau biletele lor cu pseudonimele Alexandrine și Bourreur. De la cine avea Maurel aceste indicații așa de precise? Jude­cătorii crezură că de la Mercier sau de la Boisdeffre. El mai povesti încă cum­ că un atașat militar, amic al Fran­ței, semnalase­­ pe trădător la statul-major. Această povestire păru o con­firmare a aceleia a lui Henry. Cine putea fi acest atașat, dacă nu cel al Rusiei ? Cu un gest mișcător, Maurel trecu cele­l­alte piese locotenen­­tului-colonel Eckemann care se citi. Dar el comentă fie­care piesă și arătă că fie­care se aplica la Dreyfus. Freystaetter lua piesele și le examina de aproape. Freystaetter enumera trei­­ piesa Aceasta ca­nalie de D., piesa numită «Da­­vignon» spre a arăta strînsa co­laborare dintre cei douî atașați și falsa traducere a depeșei lui Panizzardi. Dreyfus arestat, emi­sar prevenit, precauțiuni luate». (Va urma). O CUGETAR­­E PE ZI Dacă vrei să fii înălțat la ce­ruri ia pildă pe Isus, umilește-te pe pământ. ISTORICUL AFACER­EI DREYFUS — ele Joseph­ j Reinad­h.­­— CAP. X PROCESUL IX O mare mulțime se afla în îm­prejurimile închisorei Cherche- Midi. Pariuri se făceau în cafe­nele și cârciumi. Spiritele erau ațâțate. Un jurist își exprimă părerea că pedeapsa cu moarte nu putea fi pronunțată, căci Con­stituția din 1848 o abrogase pen­tru crimele politice; el fu insul­tat și batjocorit. Era periculos de a se vorbi de achitare. A­ceasta mulțime vroia moartea lui Dreyfus. Verdictul va fi pronunțat în ședință publică , ziariștii, ducân­­du-se în sală, zăriră, în mijlocul șpM­ PÎ, pe Dreyfus pe care -l da­ C­arnetul meu Christos a înviat! Cititori și cititoare,­­— De ce ar ar fi sex frumos, — Bucurați-vă că, mâine, Î 'nvierea lui Christos... Și, de mâine 1ncepe cheful, Cel dorit și așteptat Ca să’l facă de ’miere , Cel sărac și cel bogat... Dar la mulți se taie cheful, Că ăst Paște e posnaș; Și pe mulți îi păcălește Și la mulți le e nănaș... Că și el căzu în ziua Păcăliciului April Care e, în­tot­d’a­una, Șugubeț ca un copil... Mai ales funcționarii De la el, au pătimit, — In această săptămână, — Ca Isus cel răstignit. Pentru că pe unii dintr’înșîi De prin slujbe mi ’i-au ras, Și pe drumuri cu familii, Vai­ sărmanii, aui rămas !„ 1­rist e Paștele la dînșii, Trist, e trist, adevărat, Dar aminte să'și aducă Că Christos a înviat, Și-a adus pe lume pacea Și­ertare de păcat Și dreptatea și lumina In colibă și’n palat... Deci, lor pildă să le fie Învierea lui Christos, C'o să vie pentru dînșii Iar un timp senin, frumos... Și, cu toții să serbeze învierea lui Isus, Care vede, știe toate, Ș’are grije de noi, sus... De această zi prea sfântă Pentru om­ și ce creștin, Când e casa ’mbelșugată Cu mâncare și cu vin, Nu uitați pe sărăcime, Dați puțin din mult prisos, Că, știți bine, pentru dînsa Pătimis­a și Christos... Și cu toții împreună, Cei de jos și cei de sus, Să serbăm cu bucurie Învierea lui Isus... Și în danturi și în cânturi Și în glume și în haz, Să petrecem sfîntul Paște, Uitând grije și necaz!.. Cititori și cititoare, Vă urăm de sărbători, O petrecere frumoasă Până seara de cu zori... Și, sfârșim urarea noastră, Cum de Paște e lăsat, Ca creștinii, strigând tarei — Da­­.. * Christos a înviațt*. Marion. Războiul austo-boer — Prin poștă — La Turin s’a constituit un co­mitet italian în favoarea boerilor. Într’un manifest, comitetul spune că «a sunat ceasul ca po­poarele străine să intervie, spre a pune capăt unui războiu așa de dureros. «Italia, țara clasică a liberta­tei și a dreptăței, nu mai poate rămâne a mult timp simplă spec­tatoare a acestui duel tragic. Ea trebue să ridice vocea, să se a­­dreseze Angliei, națiune amică, și să facă apel la sentimentele generoase ale poporului englez». .Printre semnatarii manifestu­lui se află Lombroso, Canonico, senator și președintele Curtei de casație din Roma, deputatul Luc­chino și profesorii universitari Bizzozzero, Gabbia, Brusa, etc. * ¥ ¥ Cecil Rhodes, care se află la Kimberley, desminte svonul că el ar fi greu bolnav. Ziarul oficial englez anunță că o comisiune se va aduna mai în­­tâiu la Londra și apoi în Africa de sud spre a examina cererile de indemnitate înaintate de stră­inii expulzați din Transvaal. Ce­rerile de indemnitate vor trebui să fie prezintate mai înainte de 25 Aprilie curent, la biuroul ex­ternelor din Londra. ¥ ¥ «Middland News» anunță că «Gazetta oficială» a Capului va publica un aviz, declarând că de acum înainte rebelii olandezi vor fi judecați după dreptul comun altă dată in vigoare și vor putea fi osândiți la moarte. * ¥ * DROMICI FEMENINE MAMA Se spune că iubirea maternă e cea mai frumoasă și cea mai sfântă dintre toate iubirile, și cine se poate îndoui de asta? Insă în zilele noastre și senti­mentele cele mai naturale și mai alese au suferit influența veacu­lui și acesteia se închină arta, talentul și inima. In timpul ac­tual sentimentul pentru copii o­­cupă primul loc. Se cresc mai bine copiii din această cauză? Nu. Părinții și în special ma­mele moderne sunt umilii exe­cutori ai caprițiilor copiilor ; în multe case aceștia fac legile și guvernează și vai de cei cari îndrăznesc să reziste autorităței copiilor. Chiar și în zilele nostre s’ar putea repeta ceea ce Plutarc scrie în cartea sa asupra Edu­cației copiilor. Am­ văzut părinți cărora prea multa iubire e cauza că ei nu-și iubesc copiii. Imitatori ai mai­muțelor cari, observă Pliniu în a șeaptea carte a «Istoriei Natu­rale», cuprinse de o dragoste ne­bună își îmbrățișează copiii în așa chip în­cât sfârșește prin a-i înăbuși». Faptul, dacă exista chiar din timpurile lui Plutarh, era isolat iar nu general ca astăzi când cea mai mare parte a mamelor exagerează ideile pedagogilor și scriitorilor asupra datoriilor lor către fii. Sunt sigur că unele din mame vor considera brutal limba și mea. Dar nu -mi păsa, căci nu aștern pe hârtie ideile mele fără să mă gândesc ; știu ceea­ ce spun și cred, cum va crede ori­­ce persoană de bun simț, că are multă slăbiciune către copii a cauza prezumțiunea pe care eî o dovedesc azi și a precocităței lor în bine și în ren, îndată ce va ști să scrie un pericd, îi vei vedea făcând pe ziariștii și pe literații, fumând și discutând politica și arta, a­­fectând o mare plictiseală de a­­ceastă lume în care abia au des­chis ochii. Da sigur că n’aș voi să ne re­întoarcem la timpurile în cari copiii până la 15 ani erau ținuți de părinți departe de societăți și de petreceri și tremurat! în fața acelora cărora aveau datoria să sărute mâna. Insă nu’mi place nici starea de azi când văd mamele că nu mai sunt mame, ci niște prietene a­­le copiilor, ba chiar servitoare a­­le lor. Ziua. infistîa­m China — Prin poștă — O depeșă din Peking către «Daily Mail» anunță că sir Wil­liam Salow, ministrul englez, și niște prieteni ai săi, întorcându-se de la o serată, au fost atacați și maltratați de soldați germani. Acum cât­va timp Rusia a pro­pus Japoniei neutralizarea Co­reei. Japonia a respins propunerea, sub cuvînt că ea n’ar garanta îli, de ajuns interesele sale. Din Yokohama se telegrafiază ziarului «Daily Mail» că faptul că convențiunea Mandciuriei nu a fost iscălită, a făcut să se e­­vitee pericolul care putea deriva, din tensiunea raporturilor între cele două guverne din Peters­burg și Tokio. Refuzul Chinei a fost salutat cu plăcere de Japo­nia ; numai partidul războiului se arată întru­cât­va deziluzio­­nat. UN SFAT PE ZI Vrei să ai haine noul de Paște? — Spală-le, dacă sunt pătate,­ cu benzină sau cu cium­. Hitelul la provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 29 Martie —>. Craiova Incendiu­ groaznic.—Arderea satului Galiciuica. — In momentul când eram gata a trimite prezenta corespondență, am fost informat, prin telefon că la comuna Galiciuica a isbucnit încă de astăzi dimineață, un îngrozitor incendiu. Focul ne­­putând fi împiedicat la timp, s-a întins cu mare repeziciune pesta tot satul și a distrus până la mo­mentul când mi se telefonează peste 45 (patru­zeci și cinci) de case. De asemenea au fost consumate de flă­cări 25 vite mari și o femeie. Dezastrul e încă în toată furia lui. Mai fiind ajutate și de vîntul care bintie cu furia, flăcările amenință a distruge tot satul. Până în prezent nu se știe de unde a luat naștere focul. Se pre­tinde însă că o femee care a umblat cu jăratec pe lângă o coșare, a pro­­­vocat tot imensul dezastru. Crima din comuna Barca. — Băeți, Iancu Fioricel și Dumitra, Enea din comuna Barca, certându-sa între dînșii, cel dinteî a luat un revolver și a tras cu el un foc în adversar. Moartea a fost instantanee. S’a deschis o anchetă. Ciclon.­ Astă­zi de dimineață, pe la orele 10, un puternic ciclon s’a deslănțuit asupra orașului nos­tru. Pagubele cauzate de acest ciclon, care a durat aproape 2 ore, sunt e­­norme. O mulțime de clădiri vechi au fost dărîmate, iar altele au că­pătat mai multe stricăciuni. Acoperișurile lor au fost asvîrlita In aer la distanțe însemnate. Intra acestea intră și Teatrul National, de pe care a fost rupt o mare parte din acoperiș. Femeea Ana Ștefănescu,din piața Nouă, care în momentul deslănțui­­rei ciclonului scobora o scară, a fost asvîrlită jos. Ea a căpătat mai­ multe răni grave. Panica a fost indescriptibilă. Scînteie* Focșani Crima din Nămoloasa.­­­ In ziua de 27 Martie, femeea Ște­­­fana Gh. Arhip a reclamat primă­riei din Tg.Nămoloasa că bărbatul Const. Gh. llață, cu care trăia în concubinaj, a fos omorât pe malul Siretului și cadavrul a fost apoi zvîrlit în Siret. Procurorul trib­ Putna a fost a­­­vizat de comiterea acestei crime și, transportându-se la fața locului,­­a­­ constatat urme de sînge pe malul Siretului, ceea ce dovedește că, după ce Const­­anță a fost omorât, ca­davrul său a fost aruncat în apă. S’au început cercetările pentru­ prinderea criminalilor. Știri diverse.—D. V. Aposto­­leanu, fost prefect și mare proprie­tar rural, a fost decorat de guver­nul republicei franceze cu «Meritul agricol» în gradul de cavaler. Accidentul din bulevardul ită­ret. — Astă­zi, la orele 4 și ju­mătate, d. N. Hagiescu, artist al Teatrului Național din București, sosind cu trenul, se urcă în trăsu­ra birjarului Vas. Țiganul. Birjarul având gust de petrecere, se ia la bătaie, în glum­ă, cu un alt birjar, pocnindu-se reciproc cu bi­cele. In timpul acesta, caii a luarț­ la goană nebunește. O scenă trag­i-comică urmă­­­rir*» jarul. In foc să caute să oprească trăsura, tremura și, galben ca ceara, nu putea de­cât să îngăimează­. «Aoleu maică ! Aoleu maică !» ^ Din fericire, d. Hagiescu, apucând hățurile, reuși să răstoarne trăsura și, numai așa putu să scape cu viața—alegându-se însă cu câte­vă răni ușoare. > Faust. Ploești Crima din str. Bateriei.—A­seară, vizitiul Stan Dobre și cu fe­ciorul Tudor Ion, ambii din servi­ciu­ d-lui căpitan Laptev, coman­dantul companiei jandarmilor rurali s’au luat la ceartă din pricina unei vechi urî ce aveau între ei. Inter­venind de căpitan, cearta s-a aplanat deocamdată. Gândul lui Tudor era totuși da a se scăpa de rivalul lui cu ori­ce chip. Hotărît până la crimă, Tudor, după ce toți ai casei adormiseră, era astă-noapte din camera lui și luând un par se duce în grajd unde dor­mea vizitiul Stan Dobre, căruia îi aplică o lovitură în cap, așa de în­grozitoare, în­cât nenorocitul vizi­­­tiu a rămas în nesimțire.­­ In urmă, ca și cum nu s’ar fi În­tâmplat nimic, Tudor se culcă. As­tă­zi de dimineață vizitiul revenin­­­du-și însă în simțiri, începe să strige ajutor.­­ Imediat toți ai casei se duc în grajd, unde dau de nenorocitul vi­zitiu, care era cu fața mutilată In­­­tr’un mod oribil. Bănuindu-se cri­minalul, Tudor Ion a și fost ares­­­tat, iar vizitiul Stan Dobre a fost transportat la spital într’o stare dig- ‘ p,erat­i. " * * *

Next