Universul, noiembrie 1901 (Anul 19, nr. 298-327)

1901-11-01 / nr. 298

O FAMILIE NUMEROASA. — (Vezi explicația) Calendar pe anul 1901 a­­i­loilo­r Miercuri, 31 Octombrie. — Ap. Sabie, Urban și alții. Catolic Miercuri, 13 Noembrie.-Stanislau Soarele răsare 6­58 , apune 4.35 București, 3­­ Octombrie. PENSIILE Unul din primele proiecte cari se vor aduce în desbate­rile apropiatei sesiuni parla­mentare va fi, după cum se anunță, un proiect modifica­tor al legii pensiunilor. Nu cunoaștem încă, în a­­mănuntele lui, proiectul pe care o va propune guvernul,— ba credem chiar a ști că a­­ceste amănunte nici nu sunt încă până acum stabilite pe deplin și în total, în mod general vorbind,însă, se pare că înouirea proiectată are de gând a fi mai mult numai modificare de­cât reformă, în adevăratul înțeles. E vorba, — aceasta e mai urgent, — a se pune o stavilă potopului creșterii pensiuni­­­lor, amenințând a deborda și a săpa tot mai mult și mai greu­ budgetul; e vorba a se readuce o proporție raționa­­bilă între ceea ce Statul chel­­tuește cu funcționarii săi în activitate și între ceea ce ser­vește ca răsplată de servicii făcute. Se zice clar că, unificându­se toate pensiunile, se va ridica limita de vîrstă ca și cea de serviciu­, că nu se vor acorda pensii de­cât după un mini­mum de 20 ani serviți și că se va fixa maximum pensiunii brute la 800 lei lunar. Aceasta ar aduce ușurarea necesară budgetului iot cres­­cend al pensiunilor. Se poate. Dar de sigur că cu aceasta nu se va fi făcut de­cât a se aplica un palia­tiv unei stări de lucruri pe care Statul o socotește cu ne­putință de suportat. Chestia însăși a pensiilor, principiul acestei chestiuni, rem­âne însă tot neatins,—cu alte cuvinte ea nu se va putea chema, nici de astă­ dată, radical resolvată. In această privință, prin coloanele ziarului nostru s'a emis mai întăitt ideea că o deslegare definitivă și fără putință de nici o altă viitoare încurcătură s’ar putea aduce prin organizarea unei asigu­rări obligatorii pentru toți funcționarii, în locul actuale­lor pensiuni. Aceste asigurări, după normele asigurărilor mu­tuale, însă fără a urmări, fi­rește, nici un scop de câștig, fiind sub administrarea Sta­tului, iar nu a unor societăți de acționari, ar fi și mai drepte și mai avantagioase pentru funcționari și familiile lor. Elaborarea unui proiect în acest sens ar cere, ce e drept, muncă și chibzuință destulă, —ea n’ar constitui însă o prea mare greutate de fapt, date fiind cercetările și experien­țele societăților de asigurare. Dar chestiunea s’ar resolva cu acest chip, așa că nici o­­dată Statul n’ar mai putea avea vr’o încurcătură din pri­cina pensiilor, ca acum, când trebue, durere, să taie până și din drepturi câștigate! In ce privește aceste drep­turi câștigate, de alt­fel, ar fi de dorit ca ele să fie respec­tate, în tot cazul, până la ul­timele limite ale forței majore, și aceasta cu or­ce reformă, ca și cu or­ce modificare nu­mai. Din Germania (Corespondență particulară a «Universului») Berlin, 28 Octombrie. Isbânda socialiștilor Asupra alegerilor comunale din Berlin, cari au avut loc era, zia­rele publică următoarele amă­nunte : Au fost, aleși 13 consilieri so­cial-democrați și­ 3 lib­era­li. Aceste cercuri electorale au fost repre­­zintate până acum prin 7 social­­democrați, 8 liberali și un con­servator. Singurul partid care nu a în­durat pierderi este, după cum era de așteptat, partidul social-demo­crat, care a câștigat încă 6 sca­une. De două ori a fost ales can­didatul lor dr. Carol Liebknecht. «Vechea stângă» a pierdut trei mandate, iar «noua stângă» două mandate. Intre cei 3 liberali aleși se află și celebrul prof. dr. Virchow Amănunte asupra tragicului duel din Insterburg Asupra duelului din orașul Insterburg, care, după cum se știe, s-a terminat cu moartea sub locotenentului Kurt Blaskovicî, ziarele de aici mai publică urmă­toarele amănunte : Sub­ locotenentul Kurt Blas­­kovicî era logodit și la 2 Noem­­brie st. n. era să aibă loc cu­nunia în Deutsch-Eylau, la o soră a logodnicei. Cu două zile mai înainte sub­locotenentul Blaskovicî, dădu o serbare de adio camarazilor săi. Aceștia nu observară că locote­nentul Blaskovicî era amețit de băutură, căci nu l-ar fi lăsat să meargă singur acasă. Târziu noaptea locotenentul Blaskovicî a fost găsit ghemuit lângă un zid, de către sub-loco­­tenenții Hildebrand și Rassmus­­sen. Cei douî ofițeri se deciseră să-l ducă pe camaradul lor a­­mețit în locuința sa și de aceea îl apucară de subțioară ca să-l ridice. Sub-locotenentul Blasko­­vicî, începu să dea cu mâinele fără ca să știe despre ce era vorba. A doua zi dimineața, sub-lo­­cotenentul Blaskovici, plecă la Deutsch-Eylau, fără ca să-și a­­mintească ce se întâmplase în noaptea precedentă. Ajungând la locuința logodnicei sale, primi o telegramă, în care era provocat să se întoarcă imediat în garni­­zoana sa, de­oare­ce sub­ locote­­nentul Hildebrand și Rassmussen îl provocaseră la duel. Căsătoria lui fu amânată și sub­ locotenen­tul Blaskovici se reîntoarse la Insterburg, unde voia să resolve această afacere printr-o declarație de onoare. Cei două ofițeri erau dispuși ca să o primească și unul dintre ei și retrăsese chiar pro­vocarea la duel, dar consiliul de onoare decise că duelul este ine­vitabil. In ziua nunții, sub loco­tenentul Blaskovicî a fost împuș­cat în duel, și după două zile a fost înmormîntat. In aceiași zi împlinise vârsta de 25 de ani. Ziarele de aici se ridică cu e­­nergie contra consiliului de o­­noare, citând următoarea dispo­ziție din ordonanța imperială de la 1 ianuarie 1897 : «Consiliul de onoare are ca să conlucreze din principiu la aplanarea chestiuni­lor de onoare ; el are datoria ca să năzuiască în conștiință de a opera o aplanare pe cale pa­­cinică». Afacerea aceasta va veni în discuția Parlamentului pe cale de interpelare. Ministerul de răz­boi și a deschis o anchetă severă. Meyer. HIGIENA CAFENELELE De dimineața, după cântatul al treilea al cocoșilor, și până noap­tea târziu­, când liliacul se reîn­toarce în vizuina sa, de teama crăpatului de ziuă, cafeneaua e localul ce stă deschis, ce adă­postește pe toți, fără deosebire de clasă sau avere... Cu drept cuvînt se poate zice, despre cafenea, că este adevăra­tul local democratic. Șwarțul și pentru cei bogați ca și pentru cei săraci tot 30 de bani costă... In acest timp, de aproape 20 de ore, legiuni Întregi fregven­­tează cafeneaua. Sute de șwar­­țurî, turcești, ceaiuri, capuținurî sau Milch-cafeurî se consumă. Jurnalele de tot felul și apa fil­trată e la discreție, cel mult în contul unui bacșiș... Pelerinajul ce se face în fie­care zi la cafenea întrece cu mult pe cel de la Lourdes și Mecca... Lumea vine la cafenea, când se găsește în repaus, când n’are alt­ceva mai bun de făcut, și sco­pul cel mai scuzabil e distracția ce o poate avea citind jurnale, jucând biliard, sahh etc., sau dis­cutând de toate vechi și noul. Simte și pelerinul de cafenea a­­ceeași necesitate sufletească pe care o simt. fanaticii religioși când se duc la Lourdes sau Mecca... A avea o distracție atât de complectă și anume : cafea, fur­nale, apă rece și filtrată, zgomot, fum de tutun și praf cât te ajută plămânii să înghiți, pentru 30 bani, e tot ce poate fi mai eco­nomic, dar și mai neigienic... Atmosfera din cafenele este foarte viciată așa că dă cafenelei caracterul unui lazaret de infec­­țiune. Violarea acestei atmosfere ia naștere din fumul de țigare și trabucuri, din scuipatul pe jos, din murdăria în sine, ce o așa mare afluență de oameni poate scutura. In atmosferă, mai ales dacă cafeneaua nu e îndestul de ven­tilată sau curățată, praful ce se ridică de pe pardoseală, prin fre­carea acesteia de atâtea și atâtea perechi de picioare, devine un obiect de contagiune. Câți ofti­coși, sifilitici și alți bolnavi sus­pecți nu petrec ore întregi în cafenea, violând ast­fel atmos­fera ei. Un obiceiu rău, ce se practică mai în toate cafenelele noastre, este măturatul pe jos de 3—4 ori pe zi. Acest obiceiu, cu toate că este pornit dintr’un bun simț, totuși devine detestabil. Mătu­­rându-se praful, întreg depozi­tul de microbi ce așterne par­doseala, se ridică împrăștiindu-se ast­fel în atmosferă. Acest culb patogenat se înghite de asistența din cafenea și microbii din el găsind mediul favorabil, in or­ganismele slabe, în mod latent promovează încuibarea unei ma­ladii infecțioase. Supraveghierea sănătății pu­blice la noi se face într-un mod prea tolerant. Poliția noastră sa­nitară fiind prea puțin vigilentă, de unde se explică și existența a­­tâtor taverne, primejdioase cui­buri de infecțiune, ce port fir­ma de cafenea, ceainărie, locantă, birt, băcănie, etc. și cari se gă­sesc cu sutele în Capitală. După cum antreprenorul unei cafenele, pentru a-și menaja cli­entela, oferă la fie­care masă câte o scrumieră, ar trebui ca dintr’un impuls tot atât de generos să ofere pentru fie­care masă, și o scuipătoare, dacă nu de mar­moră, ca masa..., dar cel puțin să fie emailată, curată și să con­țină un antiseptic oare­care: a­­cid fenic, corosiv, creolină, tere­­benthină, etc. O inovațiune lău­dabilă ar fi aranjarea scuipătoa­relor în scaune la oare­care înăl­țime, jumătate metru de la par­doseală, înlesnind ast­fel amato­rilor scuipatul fără greș... Din fericire, în Capitală cel puțin, avem cafenele pe cât de luxoasa pe atât și de bine în­grijite... dar cam puține la nu­măr. A-șî impune fie­care an­treprenor un mic regulament i­­gienic în localul său, devine o măsură imperios cerută de masa cultă și inteligentă, pentru care fregventarea cafenelei este o hra­nă zilnică. Acest mic regulament constă în următoarele măsuri: 1) Toate vasele și utensilele, în cari se prepară și se ser­vește consumațiunea, să se gă­sească în­tot­deauna, pentru fie­care serviciu, în perfectă cură­țenie. Ceșlile, paharele, lingurițele, etc., după fie­care servire, să se spele cel puțin cu apă caldă. 2) Ventilația localului să fie suficientă și permanentă. 3) Mesele și scaunele să se șteargă la închiderea localului cu o potecă udată într-o soluție antiseptică. 4) Măturarea localului să se facă numai la închidere, iar dimineața la deschidere să se spele pardo­seala cu apă caldă cel puțin, dacă antisepticul nu convine la chel­tuială. 5) Să se ren­un­țe cu desăvârșire la măturatul în cursul zilei. 6) Scuipătoarele să se găsea­scă într’o perfectă stare de cu­rățenie, iar soluția antiseptică să se primoneze cel puțin de 2 ori pe săptămână. 7) Lângă tăblițele obișnuite, de consumațiune, să se alăture și tă­blițe cu inscripțiunile : «Nu scui­pați pe jos» și «Nu aruncați mu­curile de țigări pe jos». Acest mic regulament aplicat, am înregistra un real progres igienic. Aurel Scurta, fi, poți să te înclini în fața cul­tului dat idealului divin. Când o datorie socială ne chia­­mă într’o biserică cu ocazia unei căsătorii, unei înmormîntări, etc., — condescendența către senti­mentele altuia ne obligă a împlini toate formalitățile rituale adop­tate. Aceasta însemnează că trebue să te îngenunchiezi când cei­lalți fac acest lucru și să faci toate cerințele bisericești după cum cei ce le-au invitat sunt orto­doxi, catolici, protestanți, izrae­liți, mahometanî, etc. Un preot nu trebue să fie con­siderat ca un ori­ce om, ei fe­­meea trebue să vadă într’însul pe ministrul lui Dumnezeu pe pământ și de aceea poate să-i arate lui un respect pe care nu l-ar putea avea, fără să fie ridi­­colă, față de un alt bărbat. Zinn. Bapst, însărcinat de afaceri al Franței la Cons­­tantinopol Se știe că Constans, ambasa­dorul Franței la Constantinopol, văzând că Sublima Poartă nu vrea să dea satisfacție guvernu­lui său în chestia chefurilor și să plătească pe moștenitorii lui Lorando, a părăsit capitala Tur­ciei, întorcându-se la Paris. In lipsa sa, consilierul de am­basadă Bapst, al cărui portret îl dăm aci, a fost însărcinat să o familie numeroasă — Vezi ilustrația — Ziarele din Berlin, reproduc ca ilustrație o întreagă familie din orașul Weissenfils, anume soții Horak, cu cei 14 fii ai lor. Soții Horak au avut până a­­cum 18 copii, adică 16 băeți și două fete. Aceste din urmă, îm­preună cu douî băeți, au încetat din viață încă in vîrstă fragedă. Ilustrația noastră de pe pagina I, reprezintă pe femeea Horak, la braț cu fiul ei cel mai mare, după care urmează cei­ ilalțî fu­­ gireze provizoriu afacerile lega­­țiunei franceze. Acum, când conflictul franco­­futc este aplanat, d. Constans se va întoarce la Constantinopol și-șî va relua postul său, când va înceta însărcinarea dată d-lui Bapst. devăr, trupele erau ocupate să -și stabilească lagărul, fără să se fi examinat mai d’inainte terenul și să se fi asigurat serviciul de siguranță. Corespondenții sunt unanimi în a recunoaște valoarea și în­drăzneala boerilor, descriind în mod elogios șarja făcută de ei și prin care englezii au fost ri­sipiți. Ei desmint în același timp ști­rile relative la maltratările date de boerî răniților. O CUGETARE PE ZI Dracul amăgește pe toată lu­mea, dar leneșul amăgește pe dracu. D. Bapst. CRONICI FEMENINE La biserică O femee bine crescută nu se îmbracă nici­odată într’o toaletă prea strigătoare, spre a merge să asculte slujba religioasă sau să se roage la biserică. Prin aceasta nu înțeleg, însă, a o sfătui să se îmbrace în doliu, căci asta ar fi o exagerație la fel cu aceea când te-ar duce la bi­serică în Vinerea Paștelui îm­brăcată în rochie roșie. Apoi mai e de recomandat o atitudine decentă și reculeasă. Ori­care ți-ar fi sentimentele religioase, când ai pus piciorul într’o biserică oare­care, fie chiar într’o moschee sau pagodă in­diană, respectul credințelor altuia cere ca să păstrezi o atitudine cuviincioasă, să vorbești puțin de tot și pe șoptite și să-ți stă­­pîneștî orî­ce expresie de bat­jocură. De alt­fel, în ori­ ce biserică ai Războiul anglo-boer — Prin poștă — In cercurile boere din Haga se afirmă că Botha se află acum lângă Bras­el­o, într’o poziție for­tificată.* * * Ziarul «Rappel» are din Haga ști­rea că, după ultimile știri pri­mite din Transvaal, De Wet a avut o consfătuire cu Botha cu puține zile mai înainte de înfrîn­­gerea englezilor, sub ordinele colonelului Benson. Toată acțiunea din Nordul Na­talului a fost aranjată dinainte. De Wet pregătește englezilor o surprindere care va întrece tot ceea ce s’a văzut de la începutul războiului până acum. * «British Medical Journal», pu­blică o lungă și complectă rela­­țiune medicală asupra câmpurilor de concentrare. Autoritățile medicale constată că mortalitatea copiilor concen­trați e de zece ori superioară la cea normală și de trei superioară la aceea a spitalelor, unde de ase­menea sunt oameni bolnavi. Ziarul medical observă că nici epidemia de morbidi nu poate explica acest fapt și că alte cauze sunt cele cari au determinat-o și cari trebue să fie proasta hrană, lipsa de haine și suferințele mo­rale. Analizele ziarului «British Medical Journal» produc o mare impresiune. Guvernul pare în­clinat acum a disolva acele câm­puri de concentrare. * ¥ Ultimele știri asupra luptei de la Braken-Langle, în care a fost învinsă coloana comandată de colonelul Benson, arată suprema neprevedere a englezilor. Intr’a­ Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMANE) RECURSUL LUI DOBRESCU-ARGEȘ Ieri a venit înaintea Curtei de Casație, secția a 11-a, judecarea re­cursului făcut de d. Dobrescu-Ar­­geș și d-na Elena Ionescu, condam­nați, cei d’intern la 3 luni închisoa­re, iar cea de a doua la o lună. La desbatere a asistat foarte mul­tă lume. D. Dobrescu a fost asistat de d-ni­ avocați T. Ionescu, Em. Porumba­­ru, Djuvara, Gernescu și D. Com­­șa ; d-na Ionescu de d. avocat Po­­licrat. Partea civilă, adică d. Niculescu, era reprezintat prin d. avocat Vlă­­descu-Olt. Ședința s’a deschis la orele 12 și jum., dându-se cuvântul d-lui Vlă­­descu Olt. D-sa face un mic rezumat al fap­telor, arătând că d. Dobrescu-Argeș avend o poliță de 2000 lei la ban­cherul Predingher din Ploești, al că­rei termen de scadență era 18 Sep­tembrie 1896, și fiind­că n’a putut s’o achite, ar fi pus la cale pe d-ra Ionescu, cu care avea relațiuni, să iscălească ca giranți solidari pe o poliță de 5000 lei, pe d-nii Poenă­­reanu și Bunescu, fără însă a scrie și nu litere suma de lângă «bun și aprobat». Această poliță falsă, tu urmă a preschimbat-o cu o alta, tot de 5000 lei, girată însă de d. Niculescu, fo­tograful, lăsând polița falsă la Ni­culescu. D. Dobrescu, neplătind la termen polița girată de Niculescu, Predin­­gher i-a scos casa în vînzare. Niculescu atunci denunță cazul parchetului. Afacerea venind înaintea instan­țelor judecătorești, atât tribunalul cât și Curtea au respins cererea de despăgubiri civile a d-lui Niculescu. Tribunalul, pe motiv că Niculescu cu toate că știa că polița e falsă, totuși s’a dus împreună cu Dobrescu la Ploești de a preschimbat acea pioliță, ast­fel că dînsul prin aceasta ăcând un act umanitar, nu poate pretinde despăgubiri civile. Curtea i-a respins cererea pe mo­tiv că n’ar putea exista un preju­diciu direct. D. Vlădescu arată că prin aceasta Curtea a comis o eroare gravă de «fapt, exces de putere». D-sa cere casarea decisiunei. D-lui Vlădescu-Olt i-a răspuns d. Cernescu. D-sa a susținut că partea civilă nu se poate plânge de prejudiciu, întru­cât nu se constată că Do­brescu-Argeș a întrebuințat mano­pere frauduloase pentru ca să si­lească pe d. Niculescu să gireze a­­cea poliță. D. Niculescu n’a putut să dove­dească că Dobrescu i-ar fi făcut promisiuni, etc. După aceea s’a dat cuvîntul avoca­ților d-lui Dobrescu pentru a’și des­­volta motivele. Pledoaria ti-Ui! Com sa D-sa expune faptele, arată că Do­brescu nu este dat judecăței pentru fals, ci numai pentru că a usat de o poliță falsă. Neagă că Predinghel ar fi dat bani lui Dobrescu. Pentru ca Dobrescu să fi putut să fie dat judecății pentru us de fals, trebuia să se constate că el singur s’a prezintat cu acea poliță la Predinghel ; ori Dobrescu a do­vedit atât la tribunal cât și la Cur­te că el în acea zi a fost la Iași. Nu neagă că a subscris acea po­liță și că a trimis’o d-șoareî E. Io­nescu în București, ca să se ducă cu ea la hotel Dacia la d-nii Po­­enăreanu și Bunescu ca s’o gireze, iar dânsa negăsindu-i i-a subscris dînsa cu fratele seu, trimițând poli­ța prin poștă lui Predinghel fără ca Dobrescu să fi știut cel puțin de aceste fapte. D-sa dovedește lipsa de intențiu­­ne frauduloasă din partea d-lui Do­brescu, precum nici intențiunea să înșele pe d-nii Poenăreanuu și Bu­tt­escu. Pledoaria d-lui Porumbaru D-sa a desvoltat următorul mo­tiv de casare : asces de putere, nemotivare și violarea art. 185 și 186 din proce­dura penală. Arată că Dobrescu n’a făcut uz de acea poliță cu știința că e falsă. Curtea de apel, pentru ca să dove­dească că el în persoană a fost la Predingher cu acea poliță,se bazează pe mărturisirea lui Predingher și pe un certificat al poliției, că Do­brescu n’ar fi fost atunci la Iași, ci ar fi sosit la 17 Septembrie seara în București, eliminând mărturisi­rile sincere ale unor oameni de con­­diție, care au mărturisit că el în ziua de 18 era la Iași. Pledoaria d-lui Djuvara Arată că réü s’a interpretat art. 127 e. pen., că s’a comis un exces de putere și o eroare grosieră de fapt, întru cât lipsește un element al falsului, adică prejudiciul și chiar posibilitatea de prejudiciu, în­tru­cât acea poliță chiar de la în­ceput era nulă, fiind­că nu era scris bun și aprobat suma de 5000 lei tn litere. E adevărat că Curtea de apel a­­rată că acea poliță putea face un început de dovadă scrisă contra gi­ranților, dar d-sa demonstrează că nici la atâta nu poate folosi. Pledoaria d-lui T. Ionescu D-sa protestează în contra faptu­lui că justiția a întrebuințat ca do­vadă un certificat al poliției, luat după un registru în care se trec toți cei ce sosesc și pleacă din Bu­curești. Dovedește că acea poliță nu poate să servească de un început de do­vadă scrisă, întru­cât nu poate fi complectată, Predingher neavfind nici o cunoștință de fapt. Din partea d-șoare, Ionescu a sus­ținut că nu există fals, ne­existând prejudiciu. Cere casarea decisiunei. D. procuror combate toate moti­vele de casare, arătând existența falsului, a prejudiciului precum și că d. Dobrescu cu bună știință s’a folosit de acea poliță falsă. Sfîrșește arătând că Curtea de apel și-a dat decisiunea în confor­mitate cu legea și cere respingerea recursului. Sentința Curtea, după o lungă deliberare, a respins recursul. La auzul acestei sentințe d. Do­brescu a leșinat și a trebuit să fie scos pe brațe din sala de ședință și dus până afară, unde a fost pu­s într-o trăsură. Grefier Urmașul lui Li-Hung-Giang In urma morței lui Li-Hung- Ciang, împăratul Chinei a nu­mit ca succesor al său pe prin­țul Yuanschikai, în demnitatea de guvernator în Pershiki și șef al departamentului afacerilor străine din China. Prințul Yuanschikai e consi­derat ca favorit al împărătesei­­văduve a Chinei. El și-a câști­gat merite prin aceea că, fiind guvernator al provinciei Sh­ang­­lung, a înăbușit orî­și­ce tendințe de revoltă ale Boxerilor. In cercurile diplomatice din Peking se crede că prințul Yuan­schikai va urma politica defunc­tului Li-I­ung-Ciang. Prințul Yuanschikai UN SFAT la E­ZI Cum se astupă găurile din pe­rete.—Ca să astupăm găurile fă­cute de cuie, șurupuri etc., a­­mestecăm tărîțe fine de lemn cu clei, și umplem găurile în cestiune. După ce s’a uscat bine această pastă, aproape nu se mai zărește nici urmă de gaură. Universal in provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 29 Octombrie — Constanța Incendii­. — In noaptea de 28, s’a declarat un incendiu la casele locuitorului D. Socariciu, din comu­na Topal. Casa fiind de m­ese, focul s’a pro­pagat și la grajdul ce era în apro­piere, distrugendu-l cu desăvîrșire. Pagubele se urcă la 8000 lei. Focul a fost pus de roi facători, cari, cu toate cercetările făcute de autorități, nu s’au putut prinde. Furt.—Rufat, fiul lui An­ Such­, din comuna Omurcea, fiind încasa­tor și samsar la casa Logaride E. Seni, sucursala Murfatlar, a plasto­­grafiat două borderouri pentru 04 hectolitri porumb, și,încasând suma de 297 lei 60 bani, a dispărut fără a i se putea da de urmă. înființări de societăți po­pulare.— Din inițiativa d-lor Bo­ris Economu, Romila Condrea, învă­­țători, și cu concursul d-lui Sava Ti­­senescu, primar, s’a înființat o so­cietate populară de economie cu nu­mirea «Peneș Curcanul» în comuna Hairanchioi, plasa Silistra Nouă. Sanitare.—Printre vitele locui­torilor din comuna Mamut Ciuis s’a ivit febra aftoasa, s’au luat mă­suri de către d. medic veterinar al județului pentru combaterea acelei epizootii. Denistepe. Craiova incendiu.­­ Un mare incendiu a izbucnit ora noapte la o arie cu pae, proprietatea domnului Petre Verdeșeanu, din comuna Urzi­cuța. Niște necunoscuți re­­făcetori au pus foc unei știre de pae, în lun­gime de 36 stânjeni, lată de 4 și înaltă de 10, care a ars până în pă­mânt, nefiind destule brațe și unelte pentru potolirea groaznicului incen­diu. După calculele făcute, cu apro­ximație, pagubele se urcă la suma de 1120 lei. Pi ele nu erau asigurate. Autoritățile cercetează. Arsă de vie.­Locuitorul Gheor­­ghe Radu S. Enach­e, din comuna vîrtop, plecând cu nevasta sa un cules de porumb, a lăsat pe copila lor Dochia, în etate numai de două ani, în îngrijirea mamei lor Maria A. S. Enache. Baba, luând copila, o puse întră firizele sobei la căldură, iar ea o șl făcu de treabă pe afară, uitându-și de copilă. Când își aduse aminte se repezi în casă, dar care nu-î fu spaima când vezu că micul odor arde în flăcări, care se comunicase din vatra sobei la scutece. Cu toate îngrijirile date, sărmana copilă în­cetă din viață după 2 ore de groaz­nice suferinți. De­și durerea părinților a fost ne­mărginită la aflarea tristei nenoro­ciri, totuși, atribuind cazul unei în­tâmplări, si-au retras ori­ce pretenții de responsabilitate asupra bătrânei femei. Parchetul a fost avizat spra a-și da părerea. Ugolin. Huși Incendiu. — In ziua de 26 Oc­tombrie, din cauze necunoscute până acum, s-a aprins și a ars cu desă­vârșire localul de moară, cu toata mașinele și uneltele ce se aflau a­­colo, proprietatea d-lui L. Volf, a­­rendașul moșiei Stroești, com­. Tă­­tăranu. Pagubele se urcă la suma de 9610 lei. Moara e asigurata la societatea «Naționala» din București. Furt. — In noaptea de 26 Octombrie, necunoscuți făcători de rele, introducându-se în ograda ca­sei locuitorului Gh. Țenu,­­i-au­ fu­rat trei cai. Se crede că autorii fur­tului ar fi niște hoți din Basara­bia. Diverse.­Astă­zi s’au înmormîn­tat rămășițele regretatului Teodor Tutov, fost primar, deputat și se­nator, lăsând mare parte din ave­rea sa spitalului. lalociu. Focșani • împușcat.—D. Stan Gheorghiu, girantul percepției fiscale Vidra, a fost împușcat în urnaiul stâng, de către un necunoscut, când se întor­cea spre casă. Se fac cercetări pen­tru prinderea autorului acestui fapt. Dezertor prins. — Soldatul Vlad Dumitrache, dezertor din reg. 11 artilerie, a fost prins în com­. Fi­­lionești și înaintat corpului săr. Febra aftoasă.­­—In următoa­rele comune din jud. nostru există febra aftoasă : Straoane de Sus, Crucea de jos, Pădureți­, Tulnici, Colacu, Vizantea, Vidra, Bârsești, Găgești, Odobești și Clipicești. De asemenea, febra aftoasă s’a de­clarat și printre boii reg. 2 geniu. De la Milcov. T.-Jiu Douî morți prin asfixie.­Azi orașul nostru a fost viu impresionat la auzul că douî băeți s’au găsit CAROLINA INVERNiZlO^ 20 Torturile unei mams PARTEA A DOUA Inimă de copilă.—Amoruri caste­aII Ea se află în fața lui Gual­tiero ; Gualtiero, fratele ei de lapte, de care se crezuse uitată. •— Ah ! ești tu ?—zise ea. Eu nu te mai așteptam, dar intră... int­mă." Gualtiero ezita ; la vederea a­­celei odai goala, i se strînsese inima și i se pusese un vel pe ochi. El sărută mașina licește pe Mignon, a cărei față redevenise surâzătoare, și, fără să ție seamă de haina elegantă a sînerului, îl tîrî la culcușul ei de pae. — Vino aci... șezi lângă mine... cum tata Frederic nu s’a deș­­teptat, noi putem vorbi îm­preună. Gualtiero se părea din ce în ce mai mult, și se uita de jur împrejur. Era cu putință atâta mizerie , și Mignon părea că nici nu bagă de seamă asta. Ea era tot așa de veselă și de surîzătoare precum era când era mică. Perul blond al ei, nu perduse nimic din frumusețea sa ; pielea feței sale era tot roză, transpa­rentă ca frunza unei camelii ; delicatele ei membre, cu toate că erau îmbrăcate în niște zdren­țe, apăreau în toată puritatea lor; mânușițele ei erau tot așa de frumoase și vocea ei tot așa de melodioasă. Și Gualtiero era frumos... și de­sigur că nimeni nu l-ar fi luat drept fiul unui țăran. .Se ve­dea în fața lui o mare blândețe ; în ochii lui nu mai era vioiciunea copilărească, dar treceau prin el fulgere stranii, pasionale, ce dă­deau de gândit ; fruntea lui largă dovedea multă inteligență, dar paloarea nervoasă a obrazi­­lor lui denota un caracter ade­sea nehotărît, de multe ori slab și une­ori violent. Mignon uita totul spre a ad­mira pe tîner. Ea îl găsea foarte frumos și-i spunea asta prin să­rutări, cari faceau pe Gualtiero să se înroșească. — Trebue să me­arțî, Mig­non—murmura el pe șoptite.—în acea seară te am lăsat așa de brusc, dar nu era vina mea. — Oh ! n’am fost nici­odată mâniată pe sine—întrerupse Mig­non­­ — dar cu acea bătrână doamnă... — E nașa mea, o femee puțin cam încăpățînată, dar nu.rea; eu îî datorez totul, fără densa aș fi un sărman nenorocit cons­­trîns să rătăcesc pe pământ, pe când peste un an sau două pozi­ția mea e asigurată. — Și care va fi poziția ta?— întrebă cu nevinovăție Mignon, care îl asculta cu gura căscată. — Voi îm fi profesor de muzică. — Adevărat ? Tu ai studiat deci muzica? — Da, dragă Mignon, știi că asta era pasiunea mea. — Da, îmi aduc aminte. — Acum cânt la piano—zise el.—Chiar mâine vom­ lua parte la un concert, la care vor parti­cipa toate doamnele din oraș. Mignon îl asculta extaziată. — Un concert? Ce însem­nează ? Eu nu te pricep. Gualtiero scrise de acea nevi­novăție și-i explică ce însemna un concert. — Deci, mâine, toate doam­nele te vor admira—exclamă Mignon.—Oh ! cât aș vroi să fiu și eu într’un colț al acelei fru­moase săli, și să te privesc și să te aplaud. Acea nevinovată admirație păru că atinge inima lui Gual­­liero. — Dragă Mignon—zise el să­­rutând-o—așteaptă să devin pro­fesor, să pot trăi fără ajutorul nașei mele, și apoi te veî lua cu mine și veî putea să mă vezî, să mă auzi cântând la piano, de câte ori veî vroi. — Mă veî lua cu tine, Gual­tiero ? Asta nu e un vis ? — Nu, dragă Mignon. Până atunci poțî să ’mi spun cum a a­­juns tata Frederic în așa tristă poziție ? Mignon redeveni tristă și cu voce înăbușită povesti partea din istorie pe care noi o știm. Nu spuse însă ceea ce i se întâmplase în acea dimineață. Dacă Gualtiero ar fi știut că ea fusese cât pe act de a fi fost condamnată ca hoață, ar fi roșit, și ar fi respins-o . Foamea nu putea scuza actul ei și amintirea asta înfioră pe sărmana Mignon. Gualtiero ascultase povestirea nenorocirilor acelui om onest, cu surprindere și emoțiune. In so­cietatea în care trăia, tînărul pierduse credințele curate, cre­dința de copil , laudele continue pe cari le primea din toate păr­țile pentru talentul seu, dacă nu stinseseră în inima sa senti­mentele cele bune, le împietrise. El era fericit de a se găsi lângă Mignon, de a putea apă­rea ochilor ei, care îl cunoscuse cu haina de țăran, cu picioarele goale, o ființă superioară; era mândru de a se vedea obiectul unei timide adorații, de a putea număra cu ea triumfurile lui. Dar în același timp simțea o mare greutate de a se găsi în acea vizuină, acea mizerie la care nu se așteptase îl înfioră. Mignon era departe de a ghici ceea ce se petrecea în sufletul lui Gualtiero. De mult timp sărmana copilă nu fusese așa de fericită, nu su­­rîsese cu atâta bucurie. — Acum când tu ești aci—zise ea—eu nu mă mai tem nici pen­tru mine... nici pentru tata... eu voî avea un apărător, tatei nu’î va mai lipsi pâinea. Și tu veî veni adesea să ne vezi, nu’i așa ? Gualtiero se înroși și nu răs­punse. El nu avea curajul de a spune fetei să nu ’și facă prea multe iluziunî, că el nu era li­ber de a dispune de orele luî și de bani, și în același timp că se căia aproape că venise. Și trebuia să ’șî mărturiseas­că luî însuși că fusese mai mult curiozitatea, mania luî de a se arăta în toată mărirea sa fetei, mai mult de­cât dragostea și compătimirea pentru Mignon și pentru tata Frederic. Mignon fixa asupra lui ophiî ei plin­ de nevinovăție. — De ce nu ’mi răspunzi ?— zise ea. Gualtiero se înroși și mai mult, dar pe când tocmai vroia să deschidă buzele, infirmul se deșteptă. Văzând un miner elegant lângă fiica lui, scoase un țipăt ușor. Mignon dintr’o săritură fu lân­gă dînsul. — Tată... tată... privește... cine e aci—exclamă ea cu vese­lie—mă prind că nu-l recunoști. Frederic îndreptă ochii lui triști asupra tînărului care se a­­propiase. — Mi se pare... dar nu știți.. dacă nu mă înșel. — Să vedem... cine e ? — Ah ! acum îmî amintesc fi­zionomia lui... da, e fiul lui Bap­tist... e Gualtiero. (Va urma)

Next