Universul, februarie 1902 (Anul 20, nr. 30-57)

1902-02-01 / nr. 30

Ultiala ascensiune a aeronautului Santos Dumont in Monaco.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 Ortodox Jouî, 31 Ianuarie.— Sf. Ciru și Ioan Catolic Jouî, 13 Februarie.— Polyeucle Soarele răsare 7.22 ; apune 5.38 București, 31 Ianuarie. Câte­va date Sub titlul «Buletin lunar al Camerei de comerț franceze din Constantinopol», am pri­mit de curând o voluminoasă broșură ce conține mai multe constatări de cel mai mare interes și pentru noi românii, —dacă nu pentru alt­ceva, dar chiar și numai ca să ve­dem,—și să luăm pildă,—cum străinii se interesează de miș­carea noastră comercială, de exportul nostru, de­mersul lui, publicând tablouri și date precise asupra lui. Răsfoind publicația de mai sus, a Camerei de comerț fran­ceze din Capitala Turciei, gă­sim consemnate ast­fel de date, unele bine cunoscute și de noi, altele cuprinzând ame­nunte ce în parte sunt none și pentru noi. Iată câte­va spicuiri: Se arată cum prin portal i Constanța se trimit mari can­tități de produse românești în Turcia. In Octombrie 1901 s’au­ exportat în capitala Tur­ciei : 2020 berbeci și miei, 165 tone de brânzeturi, 1 tonă de pește proaspăt, 16 tone de pește uscat și afumat, 730 tone de cereale, 61 tone de făină, 10 tone de cărbuni, 216 tone de fasole, 213 tone de benzină, etc. Se vede de aici, adaugă Buletinul, că exportul românesc în Turcia nu este de neglijat și e foarte variat. In ceea ce privește exportul nostru de pește în Rusia, pro­­imens care s'a realizat în această ramură, și despre care nu de mult am vorbit aici, n’a scăpat nici econo­miștilor francezi. De­ vreo câtva timp, ur­mează Buletinul, exportul peș­telui românesc în Rusia a de­venit un fapt normal și con­stant. Abia acum câți­va ani, curentul era invers. România importa pește din Rusia. " După ce dă câte­va cifre asupra vînzărilor de pește ro­mânesc la Ismail, de unde se știe că este transportat în in­teriorul Rusiei, Buletinul trece la exportul sării noastre în Bulgaria. In luna Noembrie, portul Varna a primit 670.000 kgr. de sare românească, iar în timpul ultimului semestru din 1901, exportul sărei ro­mânești în Bulgaria a atins cifra considerabilă de 2871 de tone. Mai departe Buletinul, după ce face o statistică a fabrice­­lor de material de construc­ție din România, se arată în­­grijat de concurența pe care produsele acestor fabrici o fac produselor similare franceze pe piața Constantinopolului. Avertismentul energic, dat fa­bricanților francezi de Buleti­nul lor, dovedește că și ex­­portul varului hidraulic din România în Turcia este demn de a fi remarcat. Pe de altă­­ parte, importul cărbunilor în România, pe apă, a scăzut în 1900 la o treime din cât a fost în 1899, con­tinuă publicația franceză. A­ceastă scădere nu este acci­­­dentală ; este rezultatul des­­voltării industriei petrolului românesc. Residuurile de pe­trol și petrolul brut sunt a­­cum combustibilele industriale ale României. Dacă străinii, cari numai indirect și puțin sunt atinși, se interesează atât de amă­nunțit de mișcarea noastră e­conomică, cu cât mai mult ar trebui să o cunoaștem și să o pătrundem noi, pentru cari ea este o cestiune de viață și de viitor Din Franța (Corespondență particulară a „Universului") Paris, 27 ianuarie, ftlauife­stul lui Victor Na­poleon In vederea alegerilor generale, care se apropie, toate partidele îșî arătaseră programul, afară de bonapartiști cari nu arătaseră încă cu ce au de gând să se în­fățișeze corpului electoral. Cititorii vor fi luat de­sigur cunoștință, din depeșe, despre scrisoarea pe care prințul Victor Napoleon a trimis-o generalului Thomasin și în care acest pro­gram e bine definit și care va sluji de bază tuturor discursuri­lor și tuturor afișelor bonapar­­tiștilor în cursul viitoarei cam­panii. Așa cum cere tradiția, prințul începe prin a se rosti în favoarea principiilor Revoluției, apoi își arată iubirea pentru ar­mată și trădează ura contra sis­temului parlamentar, recoman­dând propaganda în favoarea plebiscitului, pe care bonapartiștii îl consideră ca unica expresie adevărată a voinței naționale. Prințul se arată foarte îngrijat de apărarea intereselor partide­lor conservatoare , căci dacă speră ca poporul să-l aducă la putere, prin plebiscit, se bizue pe nobleță, marea Onanță, cler și armată ca să-l menție la pu­tere. Vorbește apoi de concor­dat, de cererile muncitorilor și de serviciiul obligator. Ziarele partidelor înaintate, co­mentând acest manifest, își ex­primă speranța că era preten­denților s-a sfirșit în Franța și că Republica nu mai poate fi zdruncinată. Tragica moarte a unui som­nambul Un tragic accident s’a petre­cut ieri noapte la cazarma Bos­quet, din Mont-de-Marsan. Iată faptele : Soldatul Barthélemi Goizet, aparținând companiei 10-a din regimentul 34 de linie, lucrând, se crede, sub înrîurirea unui acces de somnambulism, se sculă de­odată și se îndreptă spre una din ferestrele odăeî, așezate la catul al treilea, pe care o des­chise ; apoi, punând un picior pe baza ferestrei, mai înainte ca unul din camarazii lui, pe care zgomotul îl deșteptase, să se fi putul împotrivi, începu să umble pe o bordură de scânduri, largă de vr’o 45 centimetri, care se află d’alungul clădirei, la un me­tru d’asupra ferestrelor. Ce s’a petrecut în acea clipă nu se știe tocmai bine. Gotzel s’o fi deșteptat de­sigur și, cuprins de groază, și-o fi pierdut capul. Se știe doar că imediat el căzu pe pavagiul curții. Ridicat fără suflare de către camarazii lui, Goizet fu dus la spital, unde, cu toate îngrijirile grabnice cari ’i s’au dat, el mult după câte­va ceasuri. Nefericitul îșî spărsese capul și durerile interne ce se simțea erau­ îngrozitoare. Bietul soldat era originar din Sablons, cantonul Guîtres (de­partamentul Gironde). El urma să fie liberal în Septembrie. «Regele Apașilor« Aci, la Paris, a fost arestat un bandit care amintește ciudat de mult pe aceia pe cari î-a inven­tat faimosul romancier Ponson du Terrail. Acest bandit e nu­mitul Peigneur, zis și Manda, poreclit «regele Apașilor». Acum două ani, el a fost ales, printr-un scrutin foarte corect deschis în pivnița unui cârciu­­mar din Belleville, șeful unei bande, care se numea Apașii. După ce impusese ca semn de recunoaștere sateliților lua o mursă pe obrazul drept, el or­ganiză sistematic jefuirea cartie­rului Belleville: prădăciuni, spar­geri, asasinate, toate felurile de nelegiuiri erau practicate de a­­ceastă bandă,—ea are 430 de crime și spargeri la activul său,— și toate acestea fără ca să se fi putut opera când­va vr’o ares­tare. Din fericire, amorul a venit să semene neînțelegerea în banda Apașilor, până acum așa de strîns unită. O frumusețe locală, «Casque­ d’Or», stîrni o pasiune în inima lui Manda, șeful ban­dei, și în inima lui Leuca, lo­cotenentul lui. Manda a trimis deunăzi cu o lovitură de cuțit pe Leuca la spi­tal , iar Leuca, printr’o denunța­re, a trimis pe Manda la ocnă, dacă nu la ghilotină chiar­ lîrului. —---------—-------------­UN PROVERB IT E ZI Cu hărnicia se face mult fără osteneală. (Românesc) CRONICI FEMENINE Toalete scumpe Foarte interesante sunt comu­nicările pe care le fac marile a­­teliere de croitorie din Paris. Celebrul croitor Pislotelle a făcut acum de curând toalete pentru o damă în valoare de 800.000 de franci, iar ziarul «WorLd» anunță că o femee bo­gată din Republica Peru (Ame­rica) a plătit pentru o singură toaletă 90.000 de franci. Având în vedere aceste cifre, prețul roabei de încoronare a împărătesei Rusiei apare foarte mic. Toaleta ei a fost făcută în brodărie de argint, la care au lucrat opt fete, ș­ase săptămâni cu schimbul, zi și noapte. Prețul a fost de 25 000 de franci. O damă distinsă din ziua de astă­zi cheltuește de zece ori mai mult de­cât damele de acum 20 d­e ani, și exagerați­unea în direc­țiunea aceasta pare că crește mereu. Prețurile pe cari le-a a­­rătat o modistă de clasa întăia confirmă acest fapt. O rochie creme sau neagră de dantele costă în termen mediu 600-800 franci. Un costum albastru serge costă 400 de franci, pe când o toaletă de bal de mătase sau atlas costă de la 1000—1200 de franci. Dantelele de la toaletă costă foarte mult și cu cât sunt mai vechi, cu atât au mai mare preț, întocmai ca și vinul. Regina văduvă a Italiei, Mar­­gherita, are o batistă de dantele veche de 300 de ani, a cărei va­loare este de 40.000 de franci. Dantele «Point-Tresse», lucrate din fire de in, amestecate cu per de om, sunt de asemenea foarte scumpe. Un mare proprietar francez are o dantelă lucrată din perii cărunți ai contesei Margaret of Lennox, mama nenorocitului soț al reginei Maria Stuart, Darnley, în valoare de 24 000 franci. Toalete scumpe sunt acele lu­crate din aripi de gândaci. D-na Sam Edwards, soția celebrului artist englez, are un ast­fel de costum, pe care i l-a făcut cadou un prinț din India, cu ocazia că­sătoriei ei. Pe acest costum sunt cusute 15.000 aripi de gândaci, cari au un lucru verde de toată frumusețea. D-na Edwards a apărut pe scenă cu acest costum stârnind o mare sensație. Valoa­rea acestei toalete este evaluată la suma de 60.000 de franci, de­oare­ce ast­fel de gândaci sunt foarte rari. Dar și câte­va popoare in­culte sunt renumite prin costu­mele lor de mare preț. Femeile indianilor Cheyenne poartă la ocaziuni festive vest­minte de piele albă, ast­fel tă­băcită în­cât crezi că este kattun. Ele nu sunt împodobite cu dan­tele și giuvaericale, ci cu dinți de cerbi. Un ast­fel de costum are o valoare de 1000—1200 de franci. Cel mai scump costum a fost acela de la expoziția de piscicultură din Londra în anul 1883. Acesta a fost cunoscuta mantilă regală din insulele San­dwichs, care era făcută din pene roșii, negre și galbene. Pasările care furnisau penele galbene a­­cum au dispărut cu solul, dar tot­dea­una au fost atât de rare, în­cât era nevoe de un secol și jumătate de a strînge destule pene pentru o manta, de­oare­ce fie­care pasere avea numai câte­va pene, cari se puteau între­buința. Mantaua aceasta a fost prețuită la suma de 2 milioane­­ Olimpia­glia. Atunei conținutul fu decla­rat ca «curiozitate leoeră» și nu­mai la câte­va zile după pleca­rea pachebotului, a fost desco­perit în fundul vasului ofițerul pe jumătate înăbușit. El a fost debarcat pe insula Ascensiune!.* * # Iată amănunte asupra ultimei lovituri făcute de generalul boer Dewel, care a făcut ziarele en­gleze să-l numească eroul legen­dar. După ce a executat opera­țiuni care au durat mai multe zile, la est de Siebenbergsleg și a fluviului Wilge, toate trupele engleze în noaptea de 7 cor., au pornit din diferite direcțiuni, și formând o linie neîntreruptă de trupe montate de la Frankfoort spre sud până la Falungshome și Kallikop. In timpul nopței s’au stabilit pe toată linia avant-posturi în poziții întărite, la distanță de 50 yarzi una de alta. Când s’a făcut ziuă, trupele au înaintat spre occident și au ocupat linia Holland a seriilor de blockhause, care merge de la Helbrown până la Frankfoort; au ocupat apoi toate intervalele între blockause. Dewet, îacă de la ora 6, fusese văzut în mijloc de trupele en­gleze ; de aceea el a ordonat oa­menilor săi de a se risipi în mici detașamente. Chiar el, cu puțini oameni și o cireada de boi, se îndreptă spre linia block­­houselor Kronsland-Lindley și, favorizat de o mare obscuritate, mână boii și trecu de linia en­gleză. Războiul aigilo-boer — Prin poștă — Corespondentul «Agenției Reu­ter la Jamestown (St. Elena) a trimis câte­va amănunte asupra fugei extra­ordinare a unui ofi­țer bur, care se afla prisonier pe cuvîntul de onoare. Ofițerul a izbutit să scape în­­tr’o ladă, făcută chiar în lagărul de prisonieri și expediată de la spi­talul din Deadwood cu voia doc­torului șef, care nu observase dimensiunile ei. Lada a fost transportată într’o trăsură de ambulanță și depusă la un agent maritim. Dar în ajunul plecărei steame­­rului spre Europa, s’a observat că lada nu avea nici o indicare ; totuși s’a găsit acolo ca din în­tâmplare un domn care a dat a­­dresa unui ofițer resident în An­ Cronica artistică Cultul frumosului Cultul artelor frumoase , sculp­tura, pictura, muzica și poesia s’ar părea că a existat în sufle­tul omului odată cu nașterea lui, căci ori­ce națiune cât de bar­bară, cât de incultă, are înclinări în­spre artă și frumos, aceasta este lucru dovedit de esteticianii antici și moderni. S’o putem și noi singuri constata pe toate o­­biectele de arta și decorative cari ne-au căzut sub ochi în că­lătorie prin orașele mari din Oc­cident. Nu mai încape îndouială că acest cult ș’a găsit manifasta­­țiunea sa în toți timpii, și a­­ceasta o dovedesc colecțiunile de prin musee și de prin diferite biblioteci din lumea întreagă. Începuturi de artă există de la începutul omenirei, căci ce sunt scobiturile în lemn, în fildeș, în piatră, etc., de­cât înclinări spre această artă ? Poporul care posedă cea mai veche cultură a frumosului, este cel atenian și bogata lui fanta­sie a pasionat omenirea întreagă. Mitologia greacă, pot zice că a fost biblia omenirei, care a in­spirat atâtea datine, atâtea cre­dințe, cari se perpetuă încă și astă­zi și, cu tot cristianismul, cultul zeilor planează asupra obi­ceiurilor sărbătorilor și adorați­­unei noastre către ființele ce­rești ne­văzuta și pe cari ima­­ginațiunea noastră le făurește de o frumusețe incomparabilă, le mo­delează și le cântă în versuri și în melodii pline de armonii divine. Ori­cine a vizitat o biserică ori un palat în occident, (nu știu în orient cum o fi), rămâne ui­mit de pictura, sculptura, cisela­­tura și osanalele din casele dom­nului și din palate, toate dictate numai de cultul frumosului. Dacă am deschide ori­ce carte de is­torie a artelor frumoase, vom vedea că, în omenire, nimic n’a fost mai cultivat, mai imitat de­cât artele frumoase. De ce ? Pen­tru că pasionează și înalță sufle­tul ; așa, de exemplu, sculpturele etrusce nu sunt de­cât o imita­ție a sculpturelor grece de Ta­­nagra și astă­zi picturele și sculp­­turele egiptiene, chineze, japo­neze, pasionează pe toți iubitorii de artă și sunt reproduse pe o mulțime de obiecte de artă, cum și în arh­itectura modernă în mai toate stilurile. Nu mai vorbesc de porțelanu­rile moderne japoneze și engle­ze și cele de Sevres, cari s’au imitat și s’au reprodus în așa mod, că trebuesc cunoscători profunzi spre a le distinge de cele veritabile. Iată la ce a împins pe fabri­canți cultul frumosului. In muzică, este cunoscut că se imitează și se copiază facturi și motive întregi de la toate po­poarele ; mai toți compozitorii sunt sigură, s’au făcut culpabili de asemenea crime, numai pen­tru a le transporta cu frumosul și a ta răpi, pentru câte­va mo­mente, dintre muritori, de la pr­esa de toate zilele. Toata divinitățile cari s’au per­sonificat în sculptură sau în pic­tură, nu s’au modelat, nu s’au așternut pe pânză, de­cât având cele mai frumoase forme. Toate epocile, chiar cele mai vechi, au avut scriitori cari au povestit că , atât sexul frumos cât și sexul urít, au cultivat frumosul până la un grad, în­cât au căutat, prin artificiu, a înlătura sbârci­­turile de pe față prin farduri cărunțeala părului prin căneală, sluțenia corpului prin corsete, umpluturi, vată, etc. Acestea toate numai spre a părea. Ovidiu, seriosul Ovidiu, în­­tr’una din poesiele sale, înfăți­șează pe o fermecătoare sfătuind pe iubita lui cum să se sureme­nească, cum să se îmbrace, ce ținută să aibă, spre a fermeca și a părea mai frumoasă iubitu­lui sau, care nu se indignează de fel de acesta povețe; din con­tră, e vesel că adorata sa caută să cultive frumosul, spre a-i a­­trage, a-i încânta privirile, și a-i dispune muza la nouă cântece de iubire. Sinara. Ultima ascensiune a aeronautulu­i Santos Dumont în Monaco — Vezi ilustrația — Corespondenții noștri parti­culari de la Paris și Roma ne-au telegrafiat dețină­rî știrea despre ultima ascensiune făcută de ce­lebrul aeronaut Santos Dumont la Monaco, și adecă cu balonul cu cârmă inventat de el. Această ascensiune a fost în­coronată cu deplin succes, de­oare­ce Santos Dumont a făcut mai multe ocoluri cu balonul său de­asupra mării. In curând Santos Dumont va face o călătorie cu balonul din Marsilia și până la țărmul Africii. Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă momentul când balo­nul lui Santos Dumont se ridică în sus. Groaznicul dezastru de la fabrica de hârtie din Scăeni, un mort și patru răniți (Corespondență particulară a „Universului") Ploești, 27 Ianuarie. Am telegrafiat astăzi că, exploa­­dând un cazan de la fabrica de hârtie din Scăeni, mașinăriile, precum și o parte din zidul fabricei, au fost distruse, provocând moartea unui lucrător, și rănind alți patru. Iată amănuntele, culese, la fața locului, In privința acestui înspăi­mântător dezastru : Vestea despre dezastru De și satul Scăeni, în raionul că­ruia e situată fabrica de hârtie, nu e de­cât la o depărtare de 6 kilo­metri de oraș, totuși vestea despre întîm­plarea dezastrului nu s’a răs­pândit în oraș de­cât pe la orele 5, cu toate că dezastrul avusese loc la ora 1 și jumătate. Cerend informațiuni de la pre­fectură și răspunzându-mi-se că nu se știe nimic în această privință, am luat o trăsură și am pornit spre satul Scăeni. In urmă, d. prefect Al. G.Ionescu și d. procuror Iconomu, înștiințați și dînși’i, au pornit la fața focului. Satul Scfteni Intre apa Teleajenul și dealul Gâlmeia, la depărtare de 6 kilome­tri de Ploești, se întinde pitorescul sat Scăeni. In partea de miază-zi a satului, pe partea dreaptă a șo­selei județene Ploești-Văleni, încon­jurată de aproape­­ toate părțile de apă, se înalță măreața clădire a fa­bricei de hârtie, proprietatea «So­­cietățea Anonime pentru fabricarea hârtiei». Corpul fabrice! După cum am spus, fabrica e așe­zată în partea dreaptă a șoselei, cum mergi spre Văleni. Ea se compune din trei corpuri de clădiri și anume : Un corp în dreapta, unde sunt instalațiunile fabricei, altul în stînga unde se află vaporul și locuințele lucrătorilor, iar în fund este un palat cu două etaje, în care locu­­­esc administratorul și directorul fabricei. Cum s’a produs explozia Din vaporul fabricei, care e așe­zat în corpul stîng al clădirei, pe sub pământ, se transmite forța care pune în mișcare fabrica, situată în corpul drept, ca în ori­ce fabrică de hârtie, în corpul drept al fabri­cei era un cilindru de lucru, așa zis uscător, care era alimentat cu­ aburi de la vapor. Din cauza relei între­țineri a acestui cilindru, sau din cauza prea marei cantități de abur aflată în el, ancheta n’a stabilit ni­mic sigur până acum, acest cilindru a făcut explozie. Era 1 și luni­, ora mese!. Ce! 80 de lucrători ai fabrice! erau afară Nu rămăseseră înăuntru de­cât cine! din eî. O detunătură puternică îi înmăr­murește pe toți. In urmă, sgomot de ziduri care cad, sgomot de ma­șinării, și apoi liniștea nu mai era turburată de­cât de țipătul victi­melor. Ajutor Desmetecit­ din frică, lucrătorii aleargă spre locul dezastrului, spre a veni în ajutorul colegilor lor aflați sub dărîmăturî. Pe de altă parte, d. Diamant, directorul fabricei, a tri­mis după d. doctor G. Scurea, care a sosit imediat la fața locului. Răniții Rând pe rând au fost scoși de sub dărîmăturî lucrătorii Constan­tin Guță, Petre Guță, Gheorghe Is­­tok, ungur, Francisco Rolier, ita­lian, și Anton Lecuta, austriac. După câte­va momente, Constan­tin Guță a încetat din viață , trec din eî, arșî și zdrobit! într’un mod oribil, din ordinul d-lui doctor Scu­rea, au fost transportați la spital, iar Gheorghe Istok a fost lăsat în cura intermierului fabricei, având ambele mâini fripte și sdrobit și el, mai puțin grav însă. Pagubele Am întrebat pe d. Diamant, direc­torul fabricei, d. administrator To­nea lipsind din fabrică, asupra pa­gubelor cauzate de acest dezastru. — Sunt considerabile, mi-a răs­puns d-sa, mai ales că fabrica nu va putea funcționa multă vreme. De­o­cam­dată, nu se poate preciza suma pagubelor, fabrica însă e asigurată. Cercetăb­ile pe procuror Iconomu va începe mâine ancheta, pentru a vedea asu­pra cu­ cad responsabilitățile aces­tui înspăimântător dezastru, eva­luând și suma pagubelor. Din aceste cercetări se va vedea cine a provocat acest dezastru, care a costat o viață de pin, a luat pâinea pentru luni de zile la 80 de lucră­tori, păgubind și pe proprietara fabricei cu o sumă considerabilă. Cociu. Carnetul meu PALAVRE Și soarele a dispărut Și noaptea nu sunt stele Și ’ntr’una pică pe pământ Ploi bune sad ploi rele... Dar «pica» face între noi stranie și rele Și ne aduce ne’ncetat Pe capu ne belele... Releaua mare astă­zi e Că 'n țară nu’s parale Și toată țara 'a­jung și ’n sat E adâncită ’n jale... Și ne gândim, ne răsgăndim, Mai iute, mai agale, Cum noi să punem mai frumos Bugetele la cale... Și astă­zi chiară, astă­zi Jouî, In Cameră se 'ncepe Discuțiunea la buget, Buget cu multe­­epe, Că el conține suprimări, — De sine se pricepe, — Și sute de economii, Pe lume atâtea țepe !.. «Bulevardiștii» în guvern Acuma sunt o țeapă, Că 'n adunările ce fac Pe frații lor înțeapă... Conservatorii opozanți, La rendu le sunt țeapă, Că 'n lupta care a 'nceput Pe guvernanți înțeapă !.. Se 'nțeapă frații între frați O’o furie turbată. Și nu 'nțeleg că rău îșî fac Cu 'nțepătura dată... Meseriașii,—pildă daț­,— Mai rur ca nici odată, Se 'nțeapă ’n grupe despărțiți, De interes nu și cată... înțepătura cea mai rea Și cea mai veninoasă, — Din câte sunt pe ăstpământ Și 'n viața furtunoasă, — Nu’n alta și nici poate fi Atât de dureroasă Ca 'nțepătura ce 'ți o dă O... soacră veninoasă !.. Marion, Înfiorătoarea crimă din Odobești (Corespondență particulară a „Universului") In numărul de ere am publicat o corespondență din Buzău, în care se arăta modul cum bulgarul Pană Arsoff a fost adus să mărturisească că a ucis la Odobești, în Iulie 1901, împreună cu Pandele Stoianoiu, pe bulgarul Ștefan Andrei. Azi dăm următoarea corespon­dență din Focșani, în care se des­­criu cercetările făcute la locul cri­mei, la Odobești, Focșani, 29 ianuarie. Interogatoriul Pană Arsoff, fiind adus la Focșani, energicul procuror, d. Călinescu, a reușit, după multă trudă, să obțină de la criminal mărturisiri complec­te. Ceva mai mult, Pană Arsoff a arătat cu o precisiune uimitoare cum este locul unde a îngropat ca­davrul celui ucis. Arătând din nou­ că a avut ca complice la comiterea crimei pe bulgarul Pandele Stoianoff, lucrător de cărămidărie în Odobești, d. procuror Călinescu telegrafia ime­diat polițaiului din Odobești,­­r. Cos­­tică Dimitriu, ca să aresteze pa Pandele Stoianoff.D-sa a mai adăugat în telegramă că, cu trenul de 4.48 p. m., sosește în Odobești, îm­preună cu criminalul. La Odobești în ziua de 28 Ianuarie, la orele 4.48, d. procuror Călinescu era în Odobești. D-sa era însoțit de cri­minalul Pană Arsoff, de sub­ comi­­sarul Dimitriade, din Focșani, un ofițer de vardiști tot din Focșani, un comisar din orașul Buzău și­ un sub­comisar din Brăila, care adusese pe criminal. In acest timp, polițaiul din Odo­bești, după telegrama primită, a­­restase pe Pandele Stoianoîi.S’au luat câți­ va lucrători cu sape, caimale, hârlețe și lopeți, pentru desgroparea cadavrului și cu toții porniră la locul crimei. Locul crimei Departe de Odobești 2 k­m afară în câmp, lângă canalii, din Putna, se află proprietatea d­in­, Tache Unsu. Aci s’a comis crima și tot aci se află îngropat cadavrul. După indicațiile date de Pană Arsoff, lucrătorii aduși începură să sape la o movilă. După ce făcură o groapă de 1 metru și jumătate adâncime, dădură de un cadavru învelit in­tr’o plapumă. In timpul cât s'a săpat groapa, ambii criminali, Pană Arsoff și Pandele Stoianoff, au făcut d-lui procuror următoarea mărturisire : Cum au comis crima Victima se numea Ștefan Andrei. Era om bun și ambii criminali erau foarte buni prieteni cu dânsul, pot zice tovarăși. După ce au lucrat o mulțime de vreme, la diferiți pro­prietari, și la lucrări diferite, în vara anului 1901, toți trei se hotă­răsc să fabrice pe socoteala lor cără­midă. Au ales atunci proprietatea d-lui Tache Unlu , aci s’au instalat și au început meseria lor. Pană Arsold și cu Pandele Stoianoff, observând că tovarășul lor are la el suma de 800 lei, se hotărăsc sâ’l o­­moare și să­­ fure banii. Pentru a­­ceasta, în ziua de ß iulie 1901, l’au asist­at, iar cadavrul îmbrăcat în haine, Fair învelit tific’o plapumă și t’afi îngropat in locul unde l'au lă­­sat. Suma de 800 lei, împreună cu, mai multe obiecte ce au găsit la vic­timă, au împărțit’o între dânșii. După comiterea crimei, Pandele Stoianoff a râmas tot în Odobești,iar Pană ArsolT a plecat la Brăila­. Am spus mai sus cum au fost prinși. După scoaterea cadavrului și măr­turisirea lor, imediat li s’au pus cătușe la mâini și la picioare și tri­miși la arestul din Focșani, pentru a fi încarcerați. Autopsia cadavrului După desgropare, cadavrul a fost transportat la spitalul din Odobești, pentru a i se face autopsia. Facân­du-i-se autopsia de către medicul spitalului, s’a v­izat că ucisul era de talie mijlocie, perul castaniu. Cum cadavrul era în stare de pu­trefacție și cum din cauza contac­tului cu pământul se formase pe cadavru un strat de mucegai, nu s’au putut afiaalle semnalmente. S’a găsit însă craniul in partea stângă perforat, având un diametru de 17 cm., fracturile osului s’au găsit intrate în creer, ceea ce denotă că loviturile au fost repetate și date cu un corp contondent. Se vor întreba mulți, poate, de ce crima nu a fost descoperită până acum. Iată explicarea : După cum am spus mai sus, de la Odobești și până la cărămidărie sunt 2 jum. km., deci o observație riguroasă din partea poliției este imposibilă. Afară de aceasta, atât victima cât și criminalii, fiind cărămidari,säpun mereu gropi pentru cărămidă, așa că nimănui nu i-ar fi trecut prin gând că sub o asemenea groapă ar fi Îngropat un cadavru. l­e la Milcov O CUGETARE PE 7.1 Foamea se uită pe ușa omului muncitor, dar nu îndrăznește să intre. CAROLINA INVERNIZIO 104 Torturile unei mame PARTEA A TREIA Eșarpa albastră V — Deci, lecția primită.în­tr’o zi de la mine nu le-a dom­mat? Nu-țî mai amintești cu ce [dispreț vorbea de d-la amantul d-tale? Te prefera mie fiind­că ■ erai ducesă și vena titlul și banii d-tale. — Spune-î că minte—zise An­­dreina întorcendu-se spre Gual­­îliero. ” .­­ Dar acesta părea schimbat în­­ statue. — Lașul ! Lașul! zise Andre­­jina’cu violență.—cu­ 1 reia­țî pe­­ tovarășul d-tale de copilărie; e solemn de d-la, cât d­espre mine­, vă­ disprețuesc pe amendouî ca și cum v’aș avea sub picioare ca pe 2 mizerabili și viermi de pe pământ. Mignon începu să rîdă. — Dar fiți prudenți—exclama liniștită Andreina,— căci princi­pesa Maud are în mâinele ei destinul vostru. Voi să se retragă, dar Mig­non o opri cu un gest. — Ferește-te să nu­­ iî d-ta victima. Fața Andreinei se ilumina. Dar buzele tinerei prințese ră­maseră închise. Ea trecu în o­­daia de culcare, îșî puse pălăria și paltonul, fără ca tăcerea din salon să fie turburată. Un moment după aceea, An­dreina se urca în birja care o aștepta, și în care se afla Gelia și dese ordin de a fi condusă la palatul mamei sale. După ce plecă prințesa, Gaulliero păru est se dejfteajjtă. — E a 2-a oară—exclamă el —ducându-se cu pumnii strînșî până lângă Mignon— când pen­tru d-ta sunt ast­fel umilit. Tinăra cântăreață stătu nepăsă­­toare. — Și e a doua oară când te arăți laș—zise cu un accent su­­rîzător Mignon,— fiind­că nu ai știut să-ți aper­ nici amanta, nicî pe aceea’care ți-a făcut neno­rocul. • "v — Mignon ! — înapoi ! Crezi că mi-e milă de d-ta? —adaose tînăra cântă­reață, privind cu o așa expresie pe Gualliero, în­cât el se zăpăci cu tatul. Intr’o zi, e adevărat, erai în culmea tuturor gânduri­lor mele, ocupai toată inima mea, o privire a d-tale, o săru­tare a d-tale erau de ajuns să mă facă să uit lumea întreagă; făcusem chiar stupidul vis de a deveni nevasta d-tate; dar de când­ am­ prices>ul egoism­ul d-tale, din momentul în care te-ai ară­tat crud cu mine și am price­put să ghicesc josnicia pe care o ascundea­m sub aspectul unui om mândru și onest, inima mea se stinse pentru tot­deauna și nimic n’o mai poate s’o însufle­țească. — De ce am primit atunci să cânți în opera mea ? De ce ești aci ?—întrebă cu violență Gual­­tiero. — Am primit să cânt în opera d-tale tot pentru acelaș motiv pentru care am venit aci. Voiam să umilesc pe rivala mea și să te înjosesc în ochii ei și am reu­șit. Cunoșteam relațiile d-tale cu prințesa și vroiam să mă răz­bun pe amândouă ; și, cum vezi, mi-am ajuns scopul. Gualliero o luă de umeri ca și cum ar fi vrut să o zdrobească de pereți. — Ah­i ferește-te Mignon, eu nu mai sim­țt stapin pe mine, nu răspund de acțiunile mele. Ea îî rîse în față. — Și d-ta vezi să nu mă în­semnezi așa ca să nu mai pot fi în stare a juca în opera d-tale. — Voi retrage partitura mea. — Vei face pe adversarii d-tale să rîdă. El o respinse cu un gest iri­tat, și începu să se plimbe cu pași agitați prin odae. Mignon urmărea rîzend fie­care mișcare a lui. — La ce oră vrei să începem repetiția astă-seară? — E­î repet că opera mea nu se va mai juca. — Ai deci și alte resurse, căci nu cred că principesa îți va mai oferi ceva. — Taci și du-te, — exclamă Gualtiero cu necaz—nu vezi că mintea mi se întunecă ? In acel moment se auzi sune­tul unui clopoțel. — O altă vizită—exclamă Mig­non—plec îndată. Se îndreptă spre anticameră , dar Gualtiero o îmbrânci la o parte, și se duse chiar el să deschidă. Era un servitor care aducea o scrisoare. — Din partea prințesei Maud, —zise el. Gualtiero se clătină, — E răspuns?—întrebă el. — Nu. Servitorul, după ce salută, se retrase. Gualliero, fără să se mai gândească la Mignon reintră in salon. Tinăra cântăreață în urmă. Gualtiero căzu pe un scaun și deschise scrisoarea. Erau numai câte­va rînduri: «Maestre. «Auzind spunîndu-se că opera d-lale e așa în­cât se poate avea o înfrîngere și nevroind să risc banii mei în zadar, te rog de a face să am chiar azi cei 15 mii de franci pe cari ți ’î-am dat. «K­î las restul ca compensație pentru lecțiile d-lale, decari de aci înainte nu mai am nevoe. «Prințesa Maud» Surprinderea și mânia lui Gual­tiero era la culme. El era dezonorat, perdut, de nu juca opera luî și de nu res­tituia prințesei baniî. Ce rușine! Ast­fel, în momentul de a ajun­ge la capătul dorințelor și am­bițiunilor sale, era trântit la pă­mânt și cum ar fi rîs de densul rivalii și inamicii lui ! Ce să facă? Ce hotărîre să ia ? Mignon, a­­plecată peste umărul lui, citise scrisoarea, fără ca el să vadă și înțelese ce lovitură era asta pen­tru orgoliul, pentru amorul pro­priu­ al lui Gualtiero. Dar în a­­celașî timp ea îșî spuse că acea cădere a lui Gualtiero ar fi fost și a ei. Prințesa Maud, punând pe tî­­nărul în alternativa de a resti­tui banii, făcea să nu mai aibă loc reprezentația operei lui și prințesa zdrobea și pe Mignon. Nu era de ezitat ! — Ce vrei să răspunzi ?—în­trebă tînăra cântăreață la ureche pe Gualtiero. Acesta­ sări în sus și strigă : — Tot aici ? — Da, eu care voesc să ta salvez. De surprindere, Gualliero lăsat ca să’î cadă­­ jos scrisoarea. — Iarăși o glumă ? — Nu e acesta momentul da a glumi, dar nu uita, Gualliero, că dacă ’ți spun că ta salvez, nu e pentru d-ta, ci pentru mine. Nu vreau ca acea femee să tri­umfe. Aî baniî ca să ’î restitui î Fața lui Gualtiero se înflăcără. — Nu, —zise el cu greutate, — Eî bine ți-î voi fi da eu. (Va urma),

Next