Universul, iunie 1902 (Anul 20, nr. 147-176)
1902-06-01 / nr. 147
ANUL XX Noi. 147— SÂMBĂTĂ 1 IUNIE 1902, care diferitele lecții se contrazic, este reü educat; acela în care aceste lecții tind la aceeași țintă e bine educat și va fi fericit. Din aceste trei educații diferite , aceea a naturei nu depinde de loc de noi; aceea a lucrurilor depinde numai din oarecare puncte de vedere. Aceea a oamenilor e singura asupra căreia suntem stăpâni, dar și asta încă nu în mod absolut; îndată ce educația este o artă, e aproape cu neputință ca ea să reușească, căci concursul necesar succesului său nu depinde de nimeni. Tot ceea ce putem face este de a ne apropia mai mult sau mai puțin de țintă. Care este această țintă ? Aceea chiar a naturei. Pentru că com* cursul celor trei educații este necesar perfecțiune, trebue ca să dirigiăm pe celelalte două către aceea față de care nu putem nimic. Dar poate că cuvîntul de natură are un sens prea vag. Formey a spus că «natura este obiceiul». Ce însemnează asta , însemnează că educația nu e altceva decât un obiceiu. Zîna. O vedere de la târgul Moșilor.—(Vezi articolul Târgul Moșilor. Calendar pe anul 1902 Ortod» . Vineri, 31 Main.—Apost. Ermeu Catolic Vineri, 13 Iunie. — Tobias Soarele răsare 4.16 ; apune 7.43 București, 31 Maiű. armata pentru Azilul invalizilor Directorul nostru a primit următoarea scrisoare din Nămoloasa, cu data de 28 Maid : Domnule director, Batalionul de pontonieri,împărtășind cu drag frumoasa idee de care sunteți călăuziți în propaganda ce faceți pentru realizarea faptelor de ordin moral, social și filantropic, ve felicită pentru măreața inițiativă ce ați luat de a se aduna fonduri, spre a se construi un palat al Invalizilor. Este o frumoasă pildă ce dați opiniunei publice, prin felul original cu care contribuiți la crearea de noul instituțiuni, pe cari însă țara nu le-ar putea înălța fără sacrificii imense și dăunătoare finanțelor ei. Este un curent de regenerare ce faceți să treacă asupra poporului român, chemându-l la datoria ce are de ași servi Patria și consîngeril , este un sentiment nod, dubios pentru el încă, de care însă suntem siguri că geme inima română, furioasă a nu și putea manifesta. Este inițiativa privată atât de folositoare și indispensabilă mersului spre progres, căci țara, prin mijloacele de cari dispune,nu întotdeauna poate face față tuturor trebuințelor ce are și atunci inițiativa privată este aceea ce are de datorie a merge mână în mână cu Statul, dându-I tot concursul spre a’I ușura marea sarcină celui singur i se lasă Credincioși acestui principii, depunem cu drag obolul nostru în sumă de lei 85 bani 50, repartizați după cum se vede în alăturatele liste. Ofițerii but. de pontomeri. Dacă inițiativa directorului nostru a încălzit inima oricărui fiu al țărei, de sigur că, în primul rînd, ea a făcut să bată mai viu inima ostașilor noștri și de aceea faptul că prima subscripție ce primime a unor ostași ne-a pricinuit multă satisfacție, nu ne a surprins însă de loc. E firesc ca militarii să fie cel dintâiü a pune mâna la ridicarea unui Azil pentru invalizii militari. Atât de firesc este aceasta, încât primul nostru gând a fost la militari. Zilele astea vom trimite un apel călduros, însoțit de liste de suscripții, la adresa tuturor d-lor comandanți de corpuri, de divizii, de brigăzi și de regimente, pentru ca dumnealor să ia inițiativa realizării scopului dorit de toată țară. Totuși, graba cu care ofițerii subscriitori ai scrisorii de mai sus au răspuns la primul apel al ziarului nostru, mai nainte de a se fi lansat listele de subscripție, este pentru noi o asigurare că inițiativa va reuși după cum trebue. Mulțăraind din toată inima primilor subscriitori pentru încurajarea ce ni-au dat, facem aci un călduros apel către toți militarii, de orice grad, ca să și dea obolul lor pentru Casa Invalizilor. In fruntea acestei subscripții, locul de onoare se cuvine armatei și nici o clipă nu ne îndouim că 1 va ocupa cu strălucire. Nu putem încheia mai bine aceste puține rînduri, decât strigând : Onoare batalionului de pontonieri din regigență. Din Austria (Corespondență particulară a „Universului“) Viena, 28 Maiü. Situația politică De vre-o două zile circulă pe aici svonul că atât guvernul austriac cât și cel ungar și-ar fi dat demisia, din cauza dificultăților ce intimpină în privința reînouirea pactului dualist. Un ziar guvernamental desminte însă aceste svonuri, zicând că după zgomotul de resboî din săptamânile din urmă, acum domnește liniște, ceea ce trebue cu plăcere înregistrat, ca fiind favorabil chestiei pactului austroungar. In cercurile parlamentare favorabile pactului, cari sunt multe, nu după cum se crede de obicei, se speră că o intervenire autoritarivă va reuși să înlăture înstrăinarea personală între cei două prim-miniștri pentru ca astfel să poată face posibilă o înțelegere fără nici oguduitură. Nu se poate ști încă ce întorsătură va lua chestia tratativelor pactului. Eli s’a făcut în chip formal fusionarea partidului slav de la centru cu clubul sloveno-croat din parlamentul austriac. Credincios stindardului boer Sub împrejurări foarte ciudate s’a sinucis elevul Winkler, în vârstă de 13 ani. încheierea păcii între englezi și boerî a produs o impresiune atât de profundă asupra acestui copil sensibil, încât 'și curmă viața ca un fanatic boerofil. Acest elev silitor, făcu acum un an împreuna cu colegii săi o reuniune destinată de a promova cauza boerilor. Reuniunea purta titlul «Credincioși drapelului boer» și toate rasele răsboiului au fost urmărite cu mare încordare și iritare de tinerii adoratori ai boerilor. Din această societate făceau parte 13 copii, dar cel mai fanatic era Leopold Winkler. Pentru ca să dea o expresiune practică scopului acestei reuniuni, a fost echipată anul trecut o ceată de franctireuri, al cărei comandant era Leopold Winkler. Această ceată era să plece în Africa de sud și să se lupte alături cu boemii contra englezilor, dar trupa aceasta auxiliară ajunse numai până la Schwechat. Aici, obosiți de strapatele călătoriei, se despărțiră și fiecare veni plin de pocăință la părinții sei. Intre aceștia se afla și Winkler. Acest fiasco nu putu să răcească însuflețirea sînerului boero-Sl,ci el continuă a se ocupa cu mare zel de cauza boeră. Interesul celorl’alțî colegi ai sei dispăru cu încetul, astfel încât când s’a încheiat pacea, mai rămăseseră în această reuniune numai Winkler și încă două inși «Credincioși drapelului boer». Winkler vedea cu durere, cum scade numărul membrilor societăței și când și cei două din urmă refuzară de a-l asculta ca pe un comandant, luă un revolver și se împușcă. Pe un bilet el scrise următoarele : «’Mi țin jurâmîntul până la moarte și rămân «Credincios stindardului boer». Habos. CRONICI FELEMNE Cum se naște omul Noi ne naștem slabi, avem nevoe de forță , ne naștem lipsiți de totul, avem nevoe de asistență , ne naștem stupizi, avem nevoe de judecată. Tot ceea ce nu avem la nașterea noastră, și de care avem nevoe când suntem mari, ne este dat prin educație. Această educație ne vine sau de la natură, sau de la oameni, sau de la lucruri. Desvoltarea internă a facultăților și organelor noastre este educația naturei ; întrebuințarea pe care învățăm a o face din această desvotare este educația oamenilor ; și căpătarea experienței este educația lucrurilor. Fiecare din noi este deci format de trei profesori. Copilul în Congresul Camerelor de comerț (Prin telegraf de la corespondentul nostru particular) Craiova, 30 Maiü. ZIUA A Il-a Ședința de dimineață Ședința s’a deschis la orele 9 și jumătate. Președintele Marocneanu anunță că chestiunea ce se pune în discuție este : «Modificarea licențelor», propusă de delegatul Kogălniceanu, din Ploești. Modificarea taxei licențelor Berberianu, din Constanța, spune «a se țină seamă și de propunerea făcută de Camera de comerț din Constanța. Morocneanu îl chiamă la ordine, spunând că la ordinea zilei este discuția «modificărei licențelor». Madgearu, din Galați, vorbind despre modificarea taxei licențelor, discută și asupra legii patentelor bancherilor și patentelor comerciale, care trebuesc discutate în viitorul congres. Președintele cere să facă propunere în scris. Cuvintarea d-Un Demetrescu-Mirea Demetrescu-Mirea zice : Obiceiul e ca congresiștii să comunice biuroului propunerile, și acesta să hotărască apoi prin vot. Propune apoi să se convină asupra chestiunei dacă biurourile pot să suspende discuția unor chestiuni. Cere ca numai cessiunile importante să fie puse în discuțiune, iar nu orice propuneri neînsemnate, ivite momentan. Mai cere ca discuțiunile să fie mai scurte. Președintele spune că biuroul Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Procesul maiorilor Tineri și Retoricih cu ministerul de războiu Locotenentul Carp și căpitanul Cristescu, în calitate de casieri militari, delapidând bani publici, ministerul de războiu a condamnat pe d-nii maiori Tincă și Retoricii, sub ale căror ordine se aflau delapidatorii, la plata sumelor delapidate. D. maior Tincă a fost condamnat la peste 25 mii lei, iar d. Retoridi la 3.000 lei. Această decisiune a fost confirmată și de Curtea de compturi. Contra âeste deciziuni au făcut recurs atât d. maior Tincă cât și d. maior Retoridi. Motivul de recurs invocat de recurenți constă în faptul că ministerul de războiu nu avea calitatea să condamne la vre-o sumă de bani, acest drept avându-i numai ministerul de finanțe și, dacă Curtea de compture a aprobat decizia ministerului de războiu, a comis un exces de putere. Asupra acestui motiv de casare Curtea de casație secția 2-a a făcut divergență. Curtea, judecând în întreg complectul său, afacerea i’a trimis să se judece de secțiunile unite ale Curței de casație. Grefier. UN PROVERB PE ZI Cum cântă cocoșul bătrin, așa va cânta și cel tînăr. (Elvețian) a întocmit deja ordinea cestiunilor ce trebuesc discutate , deci congresiștii nu au drept să vină cu alte propuneri. Un congresist constată că timpul de două zile este prea scurt pentru a se putea face discuții complecte. Propune ca, pentru viitorul congres, să se fixeze timpul de trei zile. Raportul dintre camerile de comerț din țară. Președintele spune că chestiunea se va pune în discuție. Apoi citește a treia cessiune în ordinea discuției : «Raportul dintre Camerile de comerț din țară față de nevoile comerțului și industriei». Cuvintarea d-lui Berberianu Berberianu, din Constanța, luând cuvîntul, se întreabă dacă Camerele de comerț își îndeplinesc rolul lor respectiv ori nu? Răspunde că tiu, ele nedând roadele dorite până în prezent. Cauzele sunt trei: modul de constituire al camerelor, lucrările și durata lor. Când se constituiesc listele pentru formarea camerelor, ambele partide politice se amestecă, făcând ca interesele personale să primeze pe cele generale. Chiar dacă adversarii sunt superiori, guvernul totuși favorizează pe partizanii săi. Când armata a cucerit Plevna, a cucerit-o fără politică de partid. Plevna economică trebuie cucerită tot așa. Propune, în numele Camerei de comerț din Constanța, ca, pe viitor, să se înlăture politica din constituirea birourilor camerelor. (Aplauze). Venind la chestiunea a doua, despre lucrările Camerelor de comerț, spune că ele, fiind făcute izolat, nu folosesc. Dacă cestiunile rezolvate separat ar fi “împărtășite celor l’alț», folosul ar fi colosal. In ce privește cestiunea a treia cere ca durata Camerilor de comerț să fie de șease anî. Aceasta ar folosi mult, deoarece timpul de trei anî este scurt pentru pătrunderea tuturor cestiunilor. Propune ca aceste cessiuni să fie puse în discuție. Cogălniceanu, din Ploești, împărtășește opinia antevorbitorului. Iliescu, din T.Măgurele spune că e foarte rea că se discută amestecul politicei în alegerea Camerilor de comerț. Madgearu, din Galați, spune că, în orî ce caz politica nu trebue să se amestece in afacerile Camerilor de comerț. De asemenea e de părere ca să se admită propunera lui Berbereanu, privitoare la termenul de șease ani. Dumitrescu-Mirea e de aceeași părere.Cere intervenția guvernului pentru modificarea articolului privitor la durata camerelor. Assan spune că s’au depărtat de discuție și cere ca să se revină asupra chestiei principale. Berberianu zice că ordinea a fost respectată, mai ales în două părți, când a cerut comunicarea reciprocă a ideilor Camerilor de comerț. Cuvântarea d-lui Alimănișteanu După cele discutate, Alimănișteanu spune că ministerul este luminat și se vor lua măsuri. Roagă congresul să treacă peste cessiunile următoare. Berbereanu mulțumește, închiderea discuției Morocneanu închide discuția, trecând peste chestia reducerea taxelor de accize, propusă de camera de Iași. Cuvântarea d-lui Șerban Șerban, din Iași, spune că cea mai mare piedică este pusă comerțului de legea maximului. Nu tăgăduim nevoia comunenelor și a statului, dar nu trebue suprimată libertatea contribuabililor și a muncei. Taxele de acciz opresc pe negustor să desfacă mărfurile într-alt oraș, el trebuind să plătească alte taxe pentru aceeași marfă. Cere ca, odată plătită taxa într'un oraș, să nu se perceapă un alt oraș. Comunele ar câștiga, suprimând ciocnirile dintre agenții fiscali și contrabandiști. De asemenea pot fi suprimați agenții, constituind astfel o economie. Comerțul va fi lăsat liber, taxele percepându-se de birourile vamale și în locul de producție al mărfurilor. Asupra modului de distribuție al taxelor spune: Acum când suntem în ajunul nouei convenții comerciale, timpul să cerem guvernului modificarea axizelor, ca ele să lovească mai puțin în obiectele de alimentație. De ce cârciumarii să plătească mai multe taxe, pe când manufacturiștii, cari speculează aceiași comună, plătesc mai puțin ? De ce obiectele alimentare să fie mai importante decât mătăsurile. Prin impozitul accizelor comunale, obiectele de alimentație să fie mai ușurate, iar luxul mai împovărat. Taxa mărfurilor alimentare să fie de cel mult două la sută după valoare, iar a celor de lux până la șapte la sută. (Aplauze). Discursul d-lui Saita Saita, din București face istoricul accizelor din țară. E de părere că impozitele trebuesc egalate. Populația rurală plătește prea puțin față de clasa orășenilor săraci , trebuesc urcate taxele și asupra țăranilor, cu o mică diferință. Cere perceperea taxelor pe obiecte de consum de către stat și repartizarea lor pe comune. Alte discursuri Assan, din București, crede că chestia e lămurită. Totuși cere atingerea tuturor punctelor ei, vorbind de abuzul agenților comunali.] Dumitrescu-Mirea împărtășește această părere. Crede că veniturile rezultate trebuesc repartizate pe fiecare comună. Cere imediata punere în aplicare a reformei. Saita citește o pențnere scrisă .- - -- - - - - -1---------------~ ca din partea congresului, asupra ridicarei taxelor pe spirt și coloniale, rămânând ca barierele să perceapă celelalte taxe. Marocneanu pune chestia la vot, și e votată în unanimitate. Ședința se suspendă la orele 11, pentru 20 de minute. Sosirea ministrului în timpul suspendărei sosește ministrul B. Missir, care fusese primit la gară de către autoritățile și notabilii orașului. Ministrul își arătă via sa mulțumire pentru aranjamentul congresului La orele 11 și 40 de minute s’a redeschis ședința. Președintele, spunând că ora este înaintată, propune amânarea ședinței pentru orele 3 d. a. Assan propune ca congresul viilor să se țină în luna Aprilie. Ambele propuneri au fost votate. Dommnul. NOTĂ. —Această telegramă, care conținea 765 de cuvinte, ne-a fost transmisă în două rînduri, deoarece, în timpul când oficiul din Craiova o transmitea celui de București linia telegrafică a fost întreruptă de vijelie, prin ruperea mai multor stâlpi telegrafici și a sîrmei. Craiova, 30 Maiü. Ședința după amiazi La orele 4, ședința se redeschide. Președintele Marocneanu citește telegrama Principelui, adresată congresului. Iată textul telegramei: «Cu o mare plăcere am primit expresiunea devotamentului «d-voastră și, mulțumindu-ne din «inimă pentru sentimentele ce «’mî exprimați, urez congresului «un deplin succes pentru binele «comerțului și industriei noastre «a căror desvoltare și propășire «pe baze sănătoase sunt marii «factori ai bogăției noastre naționale. «Ferdinand. «Principe al României». Tribunalele de arbitri La ordinea zilei chestia a cincea relativ la elaborarea unui regulament pentru alcătuirea și funcționarea congreselor Camerelor. Jelea, de la Iași, apelează la congres să treacă peste chestia a cincea și a șeasea din program neavând importanță. Președintele cere votul congresului. Admisă cererea, chestia a șeaptea, relativ la înființarea tribunalelor de arbitri, propusă de Camera din Brăila, e luată în discuție. 5 Băn foaia în România. —1O Bani în străinătate Nistor, din Brăila, spune că înființarea tribunalului arbitral e necesar la urgentele rezolvări ale diferendelor comerciale. Dă ca exemplu Camera arbitrală înființată la Brăila pentru judecarea diferendelor maritime. Cere cel puțin câte o cameră arbitrală pe lângă toate Camerele de comerț unde e bursă. Pretorian, din Ploești, spune că nu e nevoe de tribunal arbitrar. Sunt deja tribunale cari judecă și cari ar fi lovite în prestigiul lor, căci străinătatea le-ar judeca noapte în afaceri comerciale. Șerban, Iași, face întrebare asupra chestiei meseriașilor. Pretorian spune că nu e preparat asupra acestui punct. Saita susține propunerea Brăilei spunând că nu e aci nimic neconstituțional, tribunalul arbitrar fiind necesar pe lângă camerele unde există bursă. Cere congresului asocierea la propunerea Brăilei dând exemple țărilor cu tribunale arbitrale și spunând tribunalele ordinare sunt necompetente în materie. Berberianu, Constanța, combate afirmarea lui Pretorian care zicea că justiția se simte umilită. Tribunale neputând satisface urgent diferendele, nu sunt insultate prin tribunalele arbitrale. Oroveanu, Brăila, combate asemenea pe Pretorianu asupra afirmării că străinătatea ar nesocoti afacerile comerciale din această cauză, spunând că camera arbitrală din Brăila a fost lăudată în Anglia pentru urgenta rezolvare a diferendelor dintre cumpărător, vînzător și armator. Cere scurtarea discuției și votarea. Dumitrescu Mirea spune că diferendele dintre părți se desleagă mai repede tribunalele arbitrale , întreabă apoi dacă propunerea Brăila se mărginește la localitate sau în toate circumscripțiile camerelor de comerciu, întreabă cum se execută sentința când n’are sancțiunea tribunalelor ordinare, și când nemulțumitul se crede nedreptățit. Neavând sancțiunea, diferențiariî trebue să recurgă tot la justiție. Nu crede în reușită. Citind și părerea lui Missir, emisă în congresul de Iași, privitor la tribunalul arbitral, Assan crede totuși că e necesară intervenția pe lângă Missir spre a ține seamă de actuala propunere, precum și pe lângă ministerul justiției pentru aprobarea tribunalelor arbitrale, propunere admisă la înființarea burselor pe lângă Camerele de comerț. Saita, din București, spune că dacă tribunalul arbitrar e constituit bine, neajunsurile sunt înlăturate și deci hotărîrile sunt nalaoabile. E în interesul comerțului și industriei crearea arbitrajelor. Alimănișteanu răspunde lui Dumitrescu Mirea spunând că ministrul a rostit cuvintele privitoare la tribunalul arbitrar față cu împrejurările trecute , acum situația fiind alta ministrul primește propunerea. Ședința se suspendă la orele 5 pentru 10 minute. Ședința s’a continuat la orele 5 cinzeci. Saita citește propunerea Camerei de comereț din Brăila admisă de congres în principiu cerând reformarea procedurei civile în sensul camerelor arbitrale. Propunerea pusă la vot e admisă în unanimitate. Chestia comerțului ambulant Marocneanu supune congresului chestia comerțului ambulant spunând că el a fost interzis la orașe, dar e liber la sale. Arată inconvenientele comerțului ambulant și ale legei asupra toleraruului. Discutând persoanele care fac comerțul acesta, spune : Sunt instrumentelele de speculă ale faliților în detrimentul creditorilor și că trebue deci oprit. Agentul care dovedește pe un comerciant ambulant, nu trebue să se mulțumească numai cu încheerea unui proces - verbal, ci să oprească definitiv vînzarea în bâlciuri și comune rurale. Saita susține părerea președintelui, opiniind chiar pentru confiscarea mărfurilor contravenienților și cere stricta aplicare a legilor împotrivă le. Mai cere acordarea dreptului de a face comerț ambulant numai românilor infirmi. Cogălniceanu spune că nu trebue modificată legea, ci aplicată numai. La noi nu se aplică decât legile financiare. Berbereanu arată că Camera și comitetul bursei trebue să aibă un comisar propriu spre a executa hotărârile Camenilor. Dumitrescu-Mirea spune că s’au luat deja măsuri, dar răul n’a fost stârpit, provocându-i chiar primarii spre a spori veniturile comunale. Soluția definitivă ar fi modificarea legei în sensul nelolerărei comerțului ambulant. Assan se unește cu această părere. Cogălniceanu cere aplicarea legei pentru toată țara. Chestiunea pusă la vot se admite și congresul și termină misiunea. Assan mulțumește Camerei de comerț din Craiova pentru sacrificiile făcute pentru buna primire a delegaților. Morocneanu răspunde spunând că nu și-a făcut decât datoria. La orele 9 s’a dat un banchet în sala Andronescu. Doljanul Universul Ia provincia De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 29 Maiți — Botoșani Omorît de trăsnet.—Locuitorul Ioan Bălan, din satul Ștefanești, fiind la lucrul câmpului și apucându-i acolo o ploae cu grindină și trăsnete, a fost omorît de trăsnet. Furtună. — Tot în satul Ștefanești, o ploae cu o furtună, care semăna mai mult a uragan, a aruncat în rîul Prut 8 vite de la păscut, din cari 6 s’au înecat, iar 2 au scăpat. Acest uragan a mai făcut și alte numeroase pagube în această comună. Casă incendiată de trăsnet.La Durnești, trăsnetul a aprins o casă a locuitorului Neculae a Țiticaei, distrugând-o complect, dimpreună cu toate dependințele ei. Pagubele se urcă la 400 lei. ’ Em. Craiova Omorul din Mierea Birnicei.—Dumitru Zamfira și Gheorghe Braitov se duseseră i rî la prășitul porumbului preotului din comuna Mierea Birnicei. Peste zi, preotul a trimis pe Dumitru Zamfira ca să împuște, cu o pușcă, niște ciori cari scoteau porumbul. In Ioc de ciori, Zamfira a nemerit cu glonțul în consăteanul său Braitov. Acesta a murit imediat. După cum se vede din împrejurarea în care s’a întîmplat omorul, reiese că la mijloc n’a fost intenție de crimă, ci o simplă greșală. Parchetul a pornit totuși o anchetă. Incendiul din str. Neptun. —La locuința d-nei Ecaterina Dobre, din str. Neptun, s’a declarat astănoapte un incendiu, care a luat naștere din bucătăria caselor, unde proprietara uitase pe pardoseală niște cărbuni aprinși. Focul a distrus atât bucătăria, cât și alte două camere, cu mobilier cu tot, însăși d-na Dobre, care fusese apucată fără veste de flăcări, a căpătat mai multe arsuri grave și ar fi pierit în foc, dacă nu era salvată la timp de către vecini. Incendiul a fost împiedicat de a se întinde și asupra celorlalte dependințe din apropierea casei atacate. Doljanul. Constanța Strangularea din strada 11 Iunie. — In strada 11 Iunie No. 15 locuesc, în propria lor căsuță, soția Riazchi, ambii bătrâni ca de 55—56 ani. Bătrânul Rizachi își câștiga existența prin meseria de brutar; acum vr’o câțiva ani se mutaseră în comuna Murfatlar din acest județ, unde închiriaseră un local de brutărie. Cum însă anul trecut bântuind criza și afacerile mergând prost, nu au putut plăti chiria, proprietarul i-a dat în judecată, pentru a evacua localul și a plăti chiria. Se zice că, la judecată, soția lui Sofia ar fi jurat că nu are nimic de plătit; atunci au amenințat-o că o vor băga în pușcărie. Teama de pușcărie o chinuia mereu, până azi când expediază pe soțul său, și, după ce se spală, se îmbrăcă și se piaptănă, atârnă un laț de frînghie, de altminterea uns cu săpun, de temelia casei și, suindu-se pe un scaun, își petrece lațul după gât și, dând cu picioarele scaunele la o parte, rămâne strangulată. Aceasta s-a întâmplat pe la orele 4. După 1 ceas, venind acasă soțul Rizache și observând lipsa soției sale, începe să o strige. Trece în cămăruța de alăturea, unde nenorocita se strangulase, și după ce traversează odaia, când urma să plece, vede pe Sofia strangulată. G. «»RADEI, 34 Cei patru loșeliști rî IV — Taci!.... Iacă mântuirea, zise ea cu esallațiune întinzând mâna spre orizon. Nu, nu m’am înșelat. Ceea ce Slika arăta era o grămadă obscură care se desemna printre aburii lacului. Și, după o jumătate de oră luntrea trăgea la mal într’un mic golf, înconjurat de ierburi mari și verzi. — Aici, zise mica indiană săltând sprintenă pe pământ, aici suntem acasă la noi și nimeni nu va mai putea veni să ne tulbure... E o insulă mare, căreia aburii ce se înalță din lac i-au creat o atmosferă care o apără de asprimele iernii. Și, zicând astfel, îi da ajutor lui Iacov să se coboare pe pământ, pe când un stol imens de păsări cu pene roșii ca focul sburat) în m ere strîns printre copacii de toate felurile cari umbreau golful. Era o adevărată pădure de stejari, frasini, fagi, arțari, ulmi, tei, nuci, castani, cireși, plopi, magnolie și de toate soiurile felurite ce se găsesc prin regiunile Canadei. Iar împrejurul lor piciorul se cufunda într’un tapet de mușchi( verde și gros, lacov, după ce făcu câțiva pași, se lăsă jos cu nespusă mulțumire pe acel mușchii), ca pe un așternut de puf, pe când neobosita indiană descărca barca de lot ce avea într’insa. Dar frumusețea locului n’avea nici o putere asupra pretențiunilor stomacului bietului tînăr, ba din condra, le mai mări. — Mi-e foame, Slcko, murmură el, mă sfîrșesc de nemâncare. — Nițică răbdare, răspunse indiana cu un zîmbet încurajator. Am avut atâta până acuma... — Dar... — O să vezi, o să vezi! Și, luând o carabină, dispăru printre copaci. Nu trecuseră zece minute și răsună printre copaci, la o mică distanță, o detunătură. După un moment apăru Slika gâfâind, tîrînd după dinsa o mică căprioară, care încă se sbătea. — Am trebuit să aștept puțin ca s’o ochesc pe aceasta, care era mai tîneră, prin urmare mai fragedă, zise ea, arătându-șî prada. Sunt mnii în pădurea d’alăturî. Și, cu îndemânarea-î obișnuită, jupuind căprioara de piele și aprinzând un foc viu de crăci uscate, putu, în mai puțin de un sfert de oră, să dea lui lacov o mâncare gustoasă. lacov devoră mâncarea cu o lăcomie nespusă. Mâncă și Stika cu poftă și băură amândouă din apa cristalină a unui izvor din apropiere, descoperit de instinctul sălbatec al indianei, căreia,ca mai tuturora din neamul său, nu’i scapă nimic din vedere. După atâta lipsă și suferință, prînzul acela i se păru lui lacov tot ce putea să fie mai bun pe lume. Apoi, întinzându-se pe tapetul de mușchi, cu ochii pe jumătate închiși, șopti : — Iți mulțumesc, o dragă Sliko ! Și, după o secundă, adormi într’un somn adinc. Cu o privire duioasă, mica indiană se uită la el lung. Apoi, deși avea și dînsa multă trebuință de odihnă, uitându-se pe sine, se cațără d’un copac înalt și, tăind cât mai multe ramuri putu, dintre cele mai frumoase, construi un fel de colibă, acoperită bine și avînd înăuntru un pat moale de mușchi și frunze uscate. Făcănd astfel, se așeză lângă cel care dormea și așteptă cu răbdare până ce se deșteptă. Așteptă mult. Cam la două ceasuri după amiazi, laoov deschise iarăși ochii, se uită împrejurur î cu mirare, și zise: — Bună ziua, Stiko. Dar unde suntem ? Cuprinzând apoi pădurea cu ochii, adapse : — Da, da, mi-aduc aminte , insula frumoasă în mijlocul lacului cu apă caldă... Ce bine e aici! Când mă gândesc la frigul pe care l’am suferit!... Br !... — S’a sfirșit frigul, s’a sfîrșit pentru totdeauna. — Vom trăi dar într’o primăvară nesfîrșită? Și zicând astfel se ridică în sus’ întinzându-se. De când d’asupra capului seu se auzea o ciripire dulce. Ridică ochii și văzu pe crăcile copacilor de prinprejur un stol de minunate păsări. Sttka nu ar fi fost indiană, dacă n’ar fi avut superstițiunile neamului ei. — Nu știu cum se chiamă paserile astea, zise, dar știu că aduc noroc. — Crezi astfel? întrebă lacov rîzend. Bine de tine și bine și de mine. Numele acestor păsări norocoase pot să li’l spun eu, e pompadour. Sunt de mai multe fețe, dar toate frumoase. Numai nu credeam să le găsesc pe aici. — In insula aceasta, răspunse Slika cu gravitate, își dau întîlnire toate păsările bunului D-zeu. — Și Indienii ? — Nu e nici unul. N’au venit p’aici și nici nu vor veni. Noi aci suntem stăpânii singurei luntri care este pe malurile lacului acesta. — Bine, foarte bine. Dar oare sălbatice, șerpi? Sttka făcu semn din cap că nu se pomenesc astfel de jivine. — Atunci e raiul aici. ! — Da, raiul în care eu aș trăi cu desevirșire fericită până la sfîrșitul zilelor mele. — Hm ! Această exclamațiune proba că lacov nu era tocmai de părerea indianei. Urmă o tăcere lungă, după care, în fine, Stka luă iarăși cuvîntul : — Șezi calea, amice, în fața mea. Vreau să’țî vorbesc. Vrei să mă asculți ? — Cum nu! Dar de ce te făcuși așa serioasă ? — Nu rîde și ascultă-m§. Trebue să me întorc mult îndărăt în trista mea istorie, ca să’țî probez că nu le-am adus aici, printre mii de pericole și cu prețul a mii de suferinți, numai ca să te scap de indieni. «Scăpând ca prin minune dintr’unul din multele măcelăriri a triburilor indiene din America de nord, solia unui agent al Rezervii mă adoptă ca copila ei. «In casa aceea am fost fericită, atât cât e cu putință unui om să fie fericit. Crescută până la vîrsta de treisprezece ani ca o tîneră americană, ceea ce îți explică de ce eu vorbesc și scriu bine englezește, primii o educațiune relativ complectă, fiind bine-făcătoarea mea atât de bună pe cât și instruită. «Traiau în pace cu indianii, când unii vînători din forturi, ca să-și procure mai lesne piei de urși, avură nenorocita idea să arunce, ici și colo, bucăți de carne otrăvite cu stricnina. Câțîva indieni le mâncară și muriri trăsniți. (Va urma)