Universul, iulie 1902 (Anul 20, nr. 177-207)

1902-07-01 / nr. 177

ANUL XX No. 177.­ LUNI1 IULIE 1002. Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrație : Strada Brazoianu, 11. București 5 Bani foaia în România.—10 Bani în străinătate CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA­ REDACȚIA: Strada­ Brazoianu, 11. București Telefon.—Adresa telegraficii: «Universul», Bucure­și Elefanți dănțuitori.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 îl rtoidox Duminecă, 30 Iunie.—­­Conciliul celor 12 Apostoli. Catolic Duminecă, 13 Iulie.—Margareta. Soarele răsare 4.28 ; apune 7.42 București, 30 Iunie. Ortografia Mâine, secțiunile «Asocia­ți­unea» pentru cultura și li­­teratura poporului român din Transilvania și Ungaria se în­trunesc în ședință plenară în sala festivă a internatului din Sibiu­ al Asociațiunei. Adunarea de anul acesta a merituoasei societăți se va o­cupa, intre altele, cu două însemnate chestiuni și anume: uniformizarea ortografiei și îndreptarea limbei literare. In ce privește prima ches­tiune, frații noștri­ stau­ în­tocmai ca și noi, adecă scrie fie­care cum vrea și cum îi vine la îndemână, așa că chiar același om scrie în multe fe­luri. Nicăieri nu există, ca la noi românii, asemenea neregulă. Ori­care din limbile europene: franceza, italiana, engleza, germană, etc., ah ortografie fixă. Dacă ești om cult, tre­­bue să scrii după regulele or­tografiei ; dacă nu scrii așa, nu ești socotit de om cult. E de­sigur explicabilă sta­rea de lucruri de la noi, a­­ceasta nu o face însă mai pu­țin regretabilă. «Asociațiunea» s’a hotărît să pună ordine în această privință. După însărcinarea sa, secțiunea literară a studiat chestiunea și a întocmit so­­luțiunea ei. Din raportul se­cretarului secțiune!, d. doctor Iosif Blaga, vedem că se pro­pune adoptarea ortografiei sta­bilite de academia română, cu oare­cari modificări și între­giri. Cugetul nostru nu e să in­trăm în discuția acestei ches­tiuni. Dacă am relevat faptul, e pentru ca să atragem aten­țiunea asupra stărei lucrurilor la noi. De­și sunt două­zeci și unul de ani de când Aca­demia a stabilit regulele or­tografiei române, totuși nere­gula există și astă­zi. N’ar fi oare timpul, ca cel puțin ceea­­ce se tipărește în țară la noi — cărțile, broșurile, ziarele și revistele—să respecte ortogra­fia statornicită de cel mai înalt institut cultural al nos­tru ? Un asemenea lucru­ ar con­tribui puternic, suntem siguri, să ajungem când­va ca toți să scrim într’un fel, cum se face la toate popoarele culte. Trebue să nu perdem din vedere că frații noștri de peste munți au­ de luptat în pri­vința limbei cu diferite greu­tăți; dacă se pun și ei să nu traducă regulă în scriere, cu atât mai mult suntem datori noi s’o facem. A doua chestiune cu care se va ocupa «Asociațiunea», îndreptarea limbei literare la dînșii. In această privință, se știe că ei sunt cu mult îndă­rătul nostru și dă prin ur­mare mult de muncit. Relevăm din raportul d lui Blaga propunerea ca să fie rugați și scriitorii din Roma­nia să dea și dînșii atențiune felului cum se scrie dincolo, fiind­că mai bine pot observa și semnala greșelile, cum a făcut-o de pildă d. Titu Ma­­iorescu la 1868. E bine ca exemplul d-lui Titu Maiorescu să găsească imitatori. Politica externă LA PETERSBURG După reînvuirea triplei­ alianțe, călătoria regelui Italiei la Peters­burg, ceea ce, acum câți­va ani, ar fi părut o contradicție, azi, însă, e o consecință logică, întărite, prin ducerea lui Lou­­bet la Petersburg, bazele dublei­­alianțe , prelungirea tractatului triplei­ alianțe pentru alți 12 ani, pentru că atât dubla cât și tripla­­alianță au­ un unic scop — a păs­tra pacea în Europa — e natural că spre a ajunge la acest scop să se caute a se mări buna înțe­legere între puterile ce formează cele două grupuri politice. Acel nour care era între Germania și Franța, chestiunea Alsaciei și Lo­­renei, s’a risipit ; Austria s’a în­țeles cu Rusia asupra chestiunei relative la sfera de influență din Balcani; Italia pregătește arcuri de triumf reprezintanților fran­cezi veniți la Expoziția din Tu­rin , împăratul Germaniei, dacă une­ori se înflăcărează contra po­lonezilor din imperiul său, îndată ce presa rusească ridică glasul, el e gata să toarne apă în vin, spre a fi pe placul scumpului seu ver, Țarul; și acum vine rîndul regelui Italiei, care se pregătește să se ducă la Petersburg spre a pune sigiliul oficial la acele sim­patii pe cari politica înțeleaptă și reală a Romei și le-a știut câș­tiga în ultimele timpuri chiar pe țermii depărtați ai Nevei. Adevărul e că Italia străbate un moment de însemnat succes politic. Austria și Germania, caută victoria pentru reînv­irea triplei­­alianțe și arată că pun mare im­portanță pe faptul că a rămas în pactul lor pobitic alianța de la Sud . Franța e plină de simpatii pentru sora ei latină, Anglia, de dragul Italiei, este gata să abroge edictele ei imperiale, cum a fă­cut pentru chestiunea limbei ita­liene la Malta , până chiar Tur­cia, contravenind Capitulațiuni­­lor cu Franța din 1746 și la trac­tatul din Kossovo din 1791 cu Austria, acordă Statului italian protecția supușilor săi din Pa­lestina. Din toate părțile cresc consi­­derațiunea și simpatiile guver­nelor și popoarelor spre tînărul Stat și Rege, care cu atâta înțe­lepciune, în așa de fragedă vîrstă, ’i conduce destinele. De multe luni, încă din iarna trecută, se vorbea la Roma de această călătorie a regelui la Pe­­tersbug. Se hotărîse chiar ca ea să se facă în același timp cu cea­­l­alta pe care regele o va face la Curtea din Berlin. Acest plan acum nu se va putea realiza pen­tru împrejurări streine de poli­tică, dar, nu pentru aceasta, im­portanta întâlnire a regelui demo­crat cu Autocratul Rusiei este micșorată. Această călătorie este impor­tantă, căci vine după noua stipu­­lațiune a contractului triplei­­alianțe, și la un scurt interval după declarațiile ministrului Pri­netti, cu privire la politica în Balcani, politică pe care ministrul italian a spus că guvernul din Roma vrea să o menție în în­tregul ei. Greșesc ziarele vieneze când se minunează de acest al treilea moștenitor care, după eî, s’ar ivi în Balcani în persoana Italiei, vorbind prin gura ministrului ei de externe. E de ajuns a cu­noaște puțin istoria Italiei, spre a încheia că ea nu poate trăi fără libertate de mișcare în marea Adriatică și e de ajuns a privi o hartă geografică spre a pricepe că cine spune Adriatica, spune peninsula Balcanică. Geo­grafia nu e o opiniune. Acum Italia,înțelegându-se cu Franța în chestiunea Mediterană, e desti­nată pentru a se înțelege cu Rusia pentru conservarea statu­­lui-quo în Balcani. Prin a ü fă­cut comune interesele sale me­­diterane cu acelea ale Franței, ea a contribuit să elimineze ori­ce posibilitate de ostilitate între dubla și tripla-alianță pe un câmp așa de vast de neînțelegeri posi­bile și deci de conflicte, unin­­du-se azi cu Rusia spre a con­serva status-quo în Balcani, ea va contribui să întărească înțe­legerea pacinică, deja consacrată în tractatul austro-rus și va intra ca un nou element de împăciuire în miile de antagonisme rivale ce s'au deslănțuit în politica state­lor Balcanice. Chiar de n’ar avea de­cât o semnificație ideală această întâl­nire a lui Victor Emanuel cu Nicolae II, totuși nu va fi mai puțin importantă. Ea va simbo­liza contractul unui popor glo­rios prin antice tradițiuni, pre­cursor al tuturor civilizațiunilor, reînouit la luptele vieței și ale muncei cu un popor tînăr și tare, bogat în principii umanitare, gata de sacrificiu pentru triumful ce­lor mai nobile idealități, și din acest contract chiar de a nu ar profila cauza păcei, va profita aceea a progresului uman care va primi ast­fel o nouă consa­crare și o nouă garanție. Benedetto de Luca O CUGETARE PE ZI Tinerețea primește ideile cu înlesnire și le apără cu violență. Din Olanda (Corespondență particulară a „Universului") Haga, 25 Iunie. Conv­alescența reginei Tînera regină a Olandei s’a dus să caute sănătate și vindecare complectă, după grava boală care ’i puse zilele în pericol, la castelul de Schaumburg, aparți­nând prințului Frederic de Wal­­deck-Fyrmont, fratele mamei sale, regina Emma. Acest castel se află pe o colină și la o depărtare de trei sferturi de oră de la gara Balduinstein. Ziarele de aici publică descrie­rile cele mai complecte ale a­­cestui castel, precum și viața pe care regina o duce într’însul. Vă trimet­azî un rezumat după aceste ziare. Puțul istoric Intre alte minunății ale acestui castel istoric, se află un puț care are o placă de marmoră, cu mis­terioasa inscripție «Kiamki», în litere de aur. Misterioasă până la oare­care punct; într’adevăr, căci ea e compusă numai din i­­nițialele personagiilor prințiare venite acolo cu ocazia căsătoriei arh­iducelui Iosef de Austria, fostul proprietar al acelui castel. Arh­iducele Ștefan, fiul celui dinléin, a dat acestui castel în­fățișarea de azi și a instalat vas­tele grădini și un splendid parc. Localitatea Schaumburg are 34 de locuitori împreună cu im­piegații castelului, și ceea ce e curios, are un primar și o școală frecventată de 5 elevi, 3 băeți și 2 fete. Traiul reginei Drapelele olandeze ce fâlfâește turnurile castelului sunt singurele semne, cari arată prezența acolo a unei suverane și a curței ei. Curtea e destul de numeroasă, căci suita reginei Wilhelmina și a mamei sale e compusă din 40 de persoane. Viața, pe care toți aceștia o duc la castel, e din cele mai modeste. Mulți burghezi s'ar înconjura de un lux mult mai mare de­cât aceste două regine. Nu sunt nici serbări, nici prân­zuri. Ba chiar reginele nu au luat cu dânsele nici bucătarul palatului regal, ci hangiul de a­­colo le prepară mâncarea. La 8 dimineața regina ia puțin lapte, unt și oue; la 12 juni. supă, un fel de mâncare, frip­tură și prăjitură; în 8 seara prîn­­zul, compus din supă, pește, un fel de mâncare, friptură și fructe. Regina Wilhelmina stă cu mama ei cea mai mare parte din zi, pe o terasă situată la intrarea castelului, răspunzând cu un su­­rîs gentil la salului trecătorilor. El e mereu îmbrăcată foarte simplu și mereu în negru. Acum convalescența reginei a făcut mari progrese; ea face lungi preumblări pe jos și în trăsură și nu se mai citește pe fața ei nici o urma din boala avută. Van Dyck­ a fost creată, ne-având credință în nimic. (3). Resemnarea, a suferi totul fără a plânge, a nu fi o fire blazată, căci viața o poți visa și dori alt­fel de cum este, dar tre­bue luată cum este. «4­. Răbdarea, căci cu ea vei ajunge pe negândite fructe la cari nu te așteptai și fără ea nici tu n’ar fi ajuns om. «5­. Curagiul, căci în multe împrejurări viața cere de la tine, femee, a fi mai tare ca un bărbat. Și tu inimă slabă chiar prin slă­biciunea sentimentelor tale, eșî tari. «6­. Blândețea, căci este cea mai frumoasă podoabă a femei și care îi dă putere de a câștiga inimi. «7­. Modestia, nu orgoliul, căci atunci mai bine vei cunoaște rolul lefi de femee. «8). Sinceritatea , fii sinceră nici o dată să nu spună gura ce nu simte inima. «9). Hărnicia, fii harnică, lu­crează nu lăsa mintea ca multe din femeile moderne, să lânce­zească, căci cu timpul lenea va deveni boală. «10). Dărnicia, dă cu mâna, cu inima și cu cuvîntul. căci tu cu ochiul de femee vezi multe suferinți ascunse, pe cari le poți alina cu o simplă întindere de mână, cu un singur cuvînt dulce căci îî curată zicătoarea română : «vorba dulce mult aduce». Zîna. CRONICI FEIEILIE Rezultatul plebiscitului lată rezultatul plebiscitului des­chis printre cititoarele mele. Era vorba de a se numi cele 10 calități pe cari ar trebui să le poseadă femeea. Iată rezultatul scrutinului: Bunătatea 983 voturi, devota­mentul 491, blândețea 99, ordinea 499, înțelepciunea 206, calitatea 866, modestia 632, răbdarea 86, economia 543, amabilitatea 36. După cum se vede, lipsește fidelitatea, care n’a obținut de­cât 5 voturi. Pe lângă aceste răspunsuri am mai primit câte­va, cari de­și nu împlinesc condiț­iunile puse de mine în plebiscit, însă fiind foarte bune, cred nemerit a le publica. Încep azi cu o scrisoare a unei cititoare de la câmp : «Iată, după mine, calitățile cari trebue să le posede o femee: «Virtutea, dacă calitatea n’ar fi o soră mai mică a virtuții de la care depind toate cele­ l’aHe. «1). Iubirea, căci ea este acea care înalță pe femee d’asupra celor­ l’alte viețuitoare și care a­­desea face a se naște din ea cele­l­alte calități. (2). Credința, că o femee fără credință e ca un pământ fără soare ; cum și-ar îndeplini ea rolul de educatoare, pentru care Elefanți dănțuitori — Vezi ilustrația — La Paris se produc actualmente doui elefanți, cari sunt dresați la danț și cari joacă valsuri și dan­­țuri de balet cu două fete litiere. Toată lumea din capitala Fran­ței se interesează de învățații e­­lefanți și se îngrămădește în «Noul Circ», unde el își arată arta lor. Ilustrația noastră arată danțul acestor elefanți. Carnetul meu Parol, că mor !.. Ziua lungă, noaptea scurtă Și căldură ca’n Cuptor,­­Toată lumea să jelește : « Mor de cald, «parol» că mor!.. Și­ nea Ghiță, burtă-verde, Ca să-i treacă de zăduf, Bea un «miș­maș» rece-rece Și răsuflă grozav: «Uf!..» Coana Manda în­spre seară Cu vecina dumneaei, Ca să scape de căldură, Fac­e bac ’n lac la Tei... Neică Petcu se ’mbăiază Sus de pod de Grozăvești Unde’î apa ca și... draga Ce’i la modă ’n București... Musti Dan,Don­ Juan de modă, Bar­cu... «friguri» la chimir, Face băi de recoreală In bazinul de la Tir... Ș’apoi seara ia tramvaiul Și se duce la șosea Unde damele curtează Și o bere... poate... bea Boer Tase ’și face vacul In grădina Cișmegiu, Eu în casă la «recoare» Unde versuri­le tot scriu... Insă, vai, căldura este Cum e doară în Cuptor, Toată lumea se jelește: «Mor de cald, «parol» că mor!.. Marion. Români și francezi Corespondentul nostru din Pa­ris ne-a comunicat telegrafic re­zumatul unui articol apărut în ziarul parisian «Libre Parole», asupra afacerei Bernard Lazare. Dăm azi părțile principale din acel articol. După ce face isto­ricul călătoriei lui Lazare în Ro­mânia, ziarul arată plângerile a­­cestuia contra României, când s’a întors în Franța, și spune: «A­­ceste plângeri ne-au făcut să dăm din umeri, ca pe toți francezii cari ștm ce sentimente nutresc românii și ce simpatii­­ înflăcărate numărăm în țara lor. Dar românii s’au emoționat și emoțiunea lor se traduce prin­tr’o mulțime de scrisori de pro­testare adresate ziarului Libre Pa­role. «N'am vorbit mai curînd de aceste scrisori, fiind-că ni s’apă­rut, cu totul zadarnic de a apăra pe români de inepta învinuire de galofobie. Azî le semnalăm pentru ca amicii noștri români să nu poată atribui tăcerea noas­tră nepăsărel». Apoi ziarul publică una din scri­sorile primite, în care se arată modul cum a decurs vizita la Lazare la Iași și București și ma­nifestațiile ce au urmat, și spune că d. Lazare n’a suferit nici una din neplăcerile ce le-ar întâm­pina un publicist spaniol sau ita­lian care ar străbate orașele Franței spre a face o anchetă a­­supra situației catolicilor francezi sub actualul regim. Un alt corespondent scrie zia­rului asupra scrisorei publicată de Lazare în L’Aurore : «Această scrisoare are deci unicul scop de a arunca confuzie în spiritul fran­cezilor și al guvernului lor, fără a-și da seama de răul ce l’ar face intereselor dv. comerciale Nicăeri, ca în România, francezii nu pot călători mai liber și ni­­căerî francezul nu-i mai bine pri­mit ca la București (un mic Paris). El e iubit, sărbătorit și e pretutindeni ca la el acasă. «Guvernul dv. să nu dea a­­tenție supărare! d-lui Lazare, ci din potrivă să caute a menține influența franceză la noi, cari iu­bim Franța și pe locuitorii ei Toți studenții noștri se duc să’și facă studiile în Franța și se în­torc la noi cu obiceiurile ei». Libre­tarole sfîrșește ast­fel «Fie pe pace amicii noștri Ro­mâni. Toți Francezii știu că Ro­mânia e poate singura țară care n’a uitat ce ne datorește și care ne arată recunoștința ei, folosin­­du-se de fie­care prilej spre a fi plăcută compatrioților noștri. E știu că mulți români urmează cursurile marilor noastre școli și duc cu ei simpatii neșterse. «Dar Românii sunt hotărîți să rămâe stăpâni la eî și asta e des­tul pentru ca tot neamul lui Israel să strige că e prigonit». UN PROVENIT PE ZI Nu face nimic, cine nu ispră­vește nimic. (Danez). Știri din streinatate — Prin poștă — Arehivariî și persoanele c­are a­­veau depuneri de bani la Banca secuiască falită din Székelyke­­resztur (Transilvania) au avut o întrunire populară în care s’a decis a se cere imediat declara­rea în faliment a fostului direc­tor executiv al băncei, deputatul secuesc Ugron, Gábor, din a cărui vină banca a trebuit să dea fali­ment. Ugrón după ce și-a grevat moșia lui la alte institute de cre­dit, a mai ridicat și de la banci secuiască suma de 600.000 co­roane.* * * Cismarul Debray, fiind beat, a ucis pe tatăl său în vîrstă de 77 ani. Faptul s’a petrecut în com. Sailly-Saillisel (Franța). Un d. Papp din Viena a avut într’un ceas 8 dueluri cu sabia. El s’a bătut pe rând și fără a se opri cu cei 8 adversari ai lui cari au fost toți răniți, pe când Papp a rămas sănătos. Numai ultimul adversar a putut să-l rănească, însă nu grav. * * *a # Deună-zi, a murit la asilul co­munal din Viena, d-na Theresa Albert, care era cea mai tare fe­mee din acel oraș. Talia ei avea o circonferință de 2 metri și corpul ei cântărea 200 kgr. A fost nevoe de 6 oa­meni spre a ridica coșciugul în care se afla cadavrul ei. A murit în vîrstă de 66 ani. ★ * * La un incendiu al unui depou de grâne din Toronto (Canada), au fost omorîți 6 pompieri și un trecător, prin căderea unor ziduri. * * * Se anunță din Londra . Mi­nisterul de războiü a hotărât să licențieze pe ofițerii de rezervă, ai miliției și ai voluntarilor, cari luaseră serviciu în armata activă. Armata engleză permanentă, care va ține garnizoană în Africa de Sud, se va urca la 50 mii de oameni sub comanda colonelului Lyttleton, care va fi numit pro­babil general. wasega El va avea 22 batalionane d infanterie, 8000 de oameni de infanterie călăreață, 25-30 bateri de artilerie și 6-7 regimente de cavalerie și jandarmerie. ¥ * O depeșă din Lisabona anunță că un tren de pe linia Beirabaiga a deraiat lângă Belmonte. Au fost 2 morți și 20 răniți. * * * Manevrele regimentelor 50 și 108 de infanterie din Franța au trebuit să fie întrerupte din cauza căldurei prea mari. 3 soldați ai reg. 108 au murit în timpul mar­șului ; numeroși soldați au fost duși la spital în urma insolației * ¥ * Inginerul Benedetti­ din Roma a întocmit o cuirasă prin care nu trec gloanțele. Experiențele au reușit pe de­plin.* 8 domni din Nagyvarad (Un­garia) au început de ieri o inte­resantă călătorie. Ei au pornit cu o luntre pe apele Körös și Tisa și apoi­­ șî vor urma călă­toria pe Dunăre până la marea Neagră. Luntrea are o lungime de 8 metri și jumătate. ★ a * La Paris de câte­va zile e o căldură înspăimântătoare. Se semnalează multe cazuri de in­­solație. Au fost și mai mulți morți Foarte mulți sunt acei c­are cad pe stradă și trebue să fie tran­sportați la spital. Universul In provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 28 iunie — Bacău O mamă care își regăsește copiii­ după 19­­ ani.­Un fapt de necrezut, dar cu toate acestea foarte adevărat și probat cu acte, s’a întâmplat zilele acestea în Ba­­cău, și anume : Sunt 19 ani în Decembrie viitor, adecă pe la 1883, când fata Safta Baciu, fiica unui locuitor din Boșo­­teni, acest­ județ, îndrăgește pe un tîner din acea comuna. Dragostea lor nu întârzie să-și dea rodul nepermis, lucru ce puse pe griji pe cei doui tineri. Hotărîrea lor însă a fost ca ime­diat să ascundă lumei păcatul lor. După cât­va timp fata Safta naște un copil, pe care îl botează și îi pune numele de Dumitru, imediat însă îl încredințează tînărului ca să-l ducă la Iași, unde să-l lase la ospiciul copiilor găsiți. Tînărul plecă cu copilul și cu o trăsură vine până în Bacău, de unde trebuia să ia trenul spre Iași. Ajuns în Bacău însă, el se gân­dește că i-ar fi imposibil să se ducă singur cu copilul până la Iași și în­tâmplarea îî scoate în cale o bătrâ­nă, căreia îî propune ca, în schim­bul unei sume de bani, să primească copilul în creșterea ei. Miloasă de felul ei, bătrâna primește propune­rea și ia copilul, iar tînărul se în­toarce în comuna sa spunând că a dus copilul la destinație. Relațiunile între tineri au mai urmat și fata a născut apoi mai mulți copii. Se vede însă că remușcarea î-a torturat și sufletul pentru nelegiu­irea ce făcuse de’și îndepărtase de lângă ea pe întâiul ei copil, ast­fel că pe ceî­ l’alțî Îl crescu ea singură. Nu i-ar trăit însă de­cât 2 fete și un băiat, pe care­ o are și acum.Tâ­­nărul a părăsit-o, iar ea în urmă, rămânând orfană de părinți, și ajun­gând în mizerie, vine în Bacău și se angajează servitoare la o d-nă spre a-și putea crește copilașii. Bătrâna, care luase pe copilul Du­mitru, îl crește până la etatea de 7 ani, când moare, lăsând pe bietul copil pe drumuri, _ Unui vecin, numit Costică Iosef, zidar, i se făcu milă și luă pe băiat la dînsul, mai ales că știa, din po­vestirile bătrânei, misteriosul tre­cut al nenorocitei ființe. Fâcându-se mare, băiatul adoptă familia crescătorului său și ast­fel se numea Dumitru Iosef. El a ple­cat la etatea de 16 ani de la zida­rul Iosef, angajându-se la otelul Eu­ropa ca chelner. Pe la otel venea câte­odată un alt băiat, cam de vre-o 14 ani, care vindea porumbei antreprenorului o­­telului. De multe ori însă în­toc­meală nu se împăca din preț cu antreprenorul, și atunci se plângea ca are o mamă văduvă și două su­rori,­­și banii ce căpăta din vinde­rea porumbeilor le înlesnea traiul. Dumitru Iosef era și el de față la tocmeală, și când auzea plângerile micului copil, intervenea pe lângă stăpânul său în favoarea copilului și une­ori obținea de la stăpân un preț mai bun, iar când nu putea face aceasta, mai dădea el din puți­nul său câștig copilului. Intre cei doui tineri se născu ast­fel o mare prietenie. Dumitru înce­pu a se duce chiar câte­ o dată prin casă pe la prietenul șefi, unde cu­­noscu pe mama băiatului și suro­rile lui. Tot acolo întâlni o­ dată o tînâră fată, care­’î plăcu foarte mult și într’o bună zi, roagă pe mama prie­tenului său să ceară de la părinții fetei mâna­ci, lucru ce obținu și făcură logodna, când se înțeleseră să aducă actele necesare spre a face căsătoria. Până aci toate merseră bine, dar Dumitru nu avea nici un act și nici nu știa de cine și unde este născut încercă el să amâne de vre-o câte­va ori sub diferite pretexte, dar într’una din zile mama prietenului său începe să-l reproșeze pentru a­­tâtea amânări,și îl decide să-i spună o­dată adevărata cauză. Vezând că ar fi fost nefolositor să mai tărăgăneze lucrurile și fiind­că căpătase o mare iubire­­ pentru mama prietenului său, îî destăinui ca și unei mame istoria sa pe cât o cunoștea. Ascultând destăinuirea ce-o făcu, femeea, care nu era alta de­cât Safta Baciu, își aduce aminte de primul ei copil, de a cărui urmă nu mai dăduse cu toate cercetările făcute, și după ce puse mai multe întrebări lui Dumitru, recunoaste în el pe fiul ei. Plângând, îl­ îm­brățișează pe fiul său după 19 ani, iar el pe mama sa. Fostul ei îndrăgostit, care acum e însurat cu o altă femee, confirmă adevărul și ast­fel făcu fericită pe mama nefericită și dădu copilului din flori pe mama sa. Nu pot de­scrie emoționătoarea scenă ce a avut loc la regăsirea fiului perdut, după 19 ani, de mama sa. Acum mama sa aduse actul de naștere și își în­soară fiul cel mai mare, care perdut a fost și s’a aflat, cum zice în căr­țile sfinte. Azais, Beriad •Jefuire In drumul mare.— Ieri 27 c. lăutarii Chiriac și Iorda­­che Furtună, pe când veneau de la crâng, pe drumul mare, numit și al Ciocanilor, pe teritorul acestui oraș, la locul numit fântâna lui Beldiman, au fost atacați de un individ, care, după ce le-a aplicat mai multe lo­vituri, i-a buzunărit, luându-le suma de 60 lei. Chiriac și Iordache Furtună, in­trând în oraș, au reclamat poliției. D. polițaiu C. Gheorghiu, chemând imediat pe sub­ comisarul despărți­rea a cincea, d. P. P. Borș, i-a or­donat ca imediat să facă cercetări, pentru descoperirea autorului. In adevăr că după un scurt timp, autorul a fost descoperit. El se nu­mește Macariu Vasile, soldat cu schimbul din reg. 7 călărași. Fiind luat din scurt de d. polițaiu, a mărturisit faptul, după care în­­cheiându-se actele cuvenite, a fost înaintat parchetului, care l-a trimis arestului preventiv. Școlare.­­ Absolvenții clasei a șeaptea a liceului Codreanu : Secția reală : Angheluță Theodor, Boteanu Alexandru, Dimopol Theo­dor, Dobrovic­ î Ioan, Enescu Vasile, Ghețău L., Gabrielescu Mișu, Ilan­­ganu Gheorghe, Ionescu C., Lupu Gheorghe, Moscu Theodor, Moro­­șanu Constantin, Munteanu Gheor­ghe, Popescu Gheorghe, Robert M., Rășcanu Nicolae. Secția modernă : Bercaru Vasile, Blum Iosef, Casianu Nicolae, Iliescu Nicolae, Petrea Nicolae, Simionescu Nicolae, Zalman M. Secția clasică : Gabor Iosif, Gabor Ludovic, Iancu Constantin, Mohor Cesar, Motaș S., Munteanu P. și Nichita V. Negrilă. Buzeu­ Copilă împușcată.— O mare nenorocire s’a întâmplat în ultima zi a bâlciului Drăgaica. Fata Safta Coste Pavel din com. Gura-Sărățel, însoțită de tatăl ei, împreună și cu femeea Lina loan Petre, din aceeași comună, veniri în balciu pentru a face oare­car târguele. Pe la ora 2 p. m. fata Safta îm­preună cu femeea Lina se înapoiari cu oare­cari mărfuri cumpărate și căruță care se afla trasă în spatele bufetului cel mare ținut de comer­ciantul Vasile Enescu; abia se a­­propiară celo două femei de căruță, când de o­dafir se­ auzî o puternică detunătură din pușcă. Fata Safta scoase un țipăt și, aproape fără sim­țire, căzu jos. Lumea, atrasă de puternica detu­nătură, se strînse în jurul fetei, dând de veste în același timp și poliției. Glonțul a lovit pe biată copilă, în vârstă numai de 17 ani, la pulpa piciorului drept. Sub­ comisarul Săvulescu, sosind îndată la fața locului, a început cer­­cetarile și­ după 3 oră de muncă con­tinuă, nu s’a putut preciza cine este autorul faptului. Se bănuește însă că focul a fost tras asupra fetei de­­ flăcău din satul ei, căruia ea n-î primea propunerile de dra­goste ; o altă versiune spune că fo­cul ar fi fost tras de vre­un om din public. Nimic însă nu e stabilit. Cercetările continuă încă. Costel G. PRABEL Cei patru mușchetari vi­ n D-șoară, răspunse, nu nu­mai că nu­ mî mai aduc aminte de... ce s’a petrecut între noi, dar primesc amicia d-tale, de care me simt mândru. — Vei avea atâta afecțiune pentru mine ca... pentru’Eva Seidler ? — De­sigur, d-șoară. Și din momentul acesta, te rog să mă consideri ca pe un bun, sincer și afectuos camarad. Cuprinsă de o vie emoț­iune, Lily se silea în zadar să se stă­pânească ștergându-șî ochii care mereu­­ sa umpleau de lacrămî. — Aide, să isprăvim, zise Ec­tor, căci, dacă lăsăm să ne trans­portăm mereu de dușoșie, ne vom face de poveste în ochii celor cari sunt adunați aici. — Eu, poate, dar d-ta nu, d-le Belore. Știi foarte bine că nu poți să fii ridicul d-ta. — Ascultă, zise bunul tîner căutând o diversiune, dacă vrei, să danțăm împreună, ca o pere­che de mielușel... Iată că pia­nul începe un vals de Straus... Aidem. Și tîrî pe Lily într’un vast vârtej­os. — Biata fată­­ murmură Ec­tor ștergându-șî fruntea după o prelungită învârtitură de valt. E foarte sinceră, sunt sigur. Acum nu se va mai putea zice că n’am fost în stare să deștept o pasiu­ne, de vreme ce mi­­ se pare că aceasta e o pasiune adevărată. Numai pentru dînsa va fi o pa­siune nefericită, căci eu sunt dis­pus să-î fac toate concesiunile posibile.. .afară numai d’a o lua de soție... O, asta nu !­au libertatea de care se bu­cură tinerele americane, ori pe unde se află, Eva Seidler stră­bătu salonul și, agățându-se de brațul pictorului, îi zise : — Da cu mine nu ai de gând să danțezi ? — Ori­când vei vrea, d­spără. Știi foarte bine că... — Știți că o oră ai stat în convorbire intimă cu Lily Shel­don. Erau­ amândouă foarte însu­flețiți, iar dinsa avea aerul de a-ți face o declarațiune foarte arză­toare. — O, de­sigur că nu crezi... Ba,din contra, cred foarte mult. — Și bănuești că ea aș fi pu­tut primi o declarațiune din par­tea d-șoarei Sheldon ? — E adevărat că Lily nu prea e frumoasă, dar e bogată. — A,­pre legea mea, esclama Ector ca un zăpăcit, uitând că avea la braț po fica unui om de trei­zeci de ori milionar,— dacă ar fi să mă însor cu toate fetele bogate, numai pentru că sunt bogate... — Aî dreptate , răspunse d-ra Seidler ca un surîs trist. — Imi spui vorbele acestea într’un chip... — Da, pentru că încep a cre­de că e o adeverată nenorocire pentru o fată să fie bogată. — Și pentru ce ? — Pentru că atunci nu se știe nici­odată dacă omagiile ce i se fac, îî sunt adresate personal­ei, ori banilor pe cari îi posedă. — Dar sunt ființe capabile de a avea un sentiment sincer. — Poate. Ba chiar așa și tre­bue să fie. — Dar... cum să-l cunoști? — A, am cunoscut eu unul, răspunse Ector ca un ton trist, unul de care putea orî­cine să fie sigur, integru, real, d’o nobleță de suflet... — O adevărată escepțiune?­­— Chiar­­acs? — Și, cine e ? — Un amic al meu. — Și ce se face omul acela? — A murit... — Iartă-mă, d-le Ulise, d’a fi rechemat aceste triste amintiri aici, în mijlocul unei petreceri ve­sele. Lasă, să vorbim de alt­ceva. La masă, Ector, întorcându-se la veselia-i obicinuită, se află, fără să vrea, așezat între Eva și Lily. Și verva lui fu­ așa că în­săși miss Sheldon zese din tot sufletul. Dar fu numai un moment de liniște. Gând Lily, mai târziu, rămase singură în camera ei, esclamă : — O, Doamne, cum îl iubesc ! Și cât voi fi de nefericită, căci el nu me va putea iubi nici­odată. Și amorul în adevăr era de­parte de sufletul lui Ector. Flirta cu toate tinerele miss din He­lena, dar fără să se gândească a insofi De vre­una, fie chiar cea mai bogată, la poalele altarului. Iarna trecu ast­fel fără inci­dente însemnate. Echor, mereu stimat, măgulit și dorit de toți, străbatea cu veselie viața, pri­vind d’o parte, deși cheltuia d’a­­juns, mii de dolari. Golul lăsat în suflet prin pier­derea amicilor săi nu-l mai făcea să simtă trebuința d’a se reîn­toarce în Franța. — E, unde e binele acolo e patria ! zicea când simțea că nos­talgia îi cuprindea sufletul. Nu mai e nimeni în țara mea din cel pe care 'l iubesc eu. O să me întorc, negreșit, dar cât mai târ­ziu posibil, atunci când semnă­tura Estampard pe care o pus în josul tablourilor mele nu va mai avea valoarea de azi. Intrio strălucitoare dimineață de primăvară Ed­or picta cân­tând, în atelierul său de la Soa­rele arzător, când ușa se deschise și se arătă în prag Joe Sheldon. Comerciantul părea gânditor. Strânse mâna pictorului, apoi, șezăndu-se pe un fetei, aftă. - Ce este ? întrebă pctor fără să lase pensula din mână. Imi pari trist, scumpe domnule Shel­don. Aî iar vre­un necaz ? Spar­gemi în capul cu­ ți-l face. - Ei, ei, voi francezii toate le ntoarceți în rîs !­­ E singurul mijloc ca să nu fii silit să plângi. Dar văzând că vizitatorul seu avea într’adever fața foarte mâh­nită, urmă: — Ia să vedem, d-le Sheldon. UI bine cât te iubesc și că sunt cu totul la dispozițiunea d-tale. N’am uitat, să o știi, că fără d-ta și aî d-tale aș fi murit de foame.­­ Dar să nu mai vorbim de asemenea fleacuri.­­ Cum, crezi că e fleac să mori de foame ? Să vede, cât de colo, că ești arhimisionar ! — Și crezi că banii te apăr? de nenorociri și de dureri ? — Cel puțin le moderează. Dar, mă rog, spune’mî ce e nou. — Pentru asta am venit. — Ce pot să fac pentru d-La? — Poți mult, poți tot. — Eu ! zise Ector tresărind. — Iți spui maî Intein că ne­vasta mea și fiica mea au îne­­bunit de tot. — Exagerezi, cel puțin pe ju­mătate. — Foarte mulțumesc. Tot cu mam­a d-tale d’a întoarce totul în glumă. In sfîrșit, dragă amice, iată ce este : de opt zile, infer­nul e în casă la mine. — A­i — Nevasta și fata mea nu mai mănâncă, nu mai dorm,nu mai fac de­cât să plângă. Ast­fel că, dacă nu veî accepta propunerea ce vor să ți-o fac, înebunesc și eu mai reu de­cât ele. (Vr urm?) 55

Next