Universul, noiembrie 1902 (Anul 20, nr. 300-329)
1902-11-01 / nr. 300
C«pela de Ia Plevna.—(Vezi explicați») București, 31 Octombrie. Disciplina in patera Se va părea poate multora Că e pierdere de vreme sa ne ocupăm cu un asemenea subiect. Adică e mare filosofie să petreacă cineva ? Și mai e nevoie și de o anumită disciplină pentru a petrece? Vor fi poate chiar unicar! să dea din umeri, zicându-și că petrecerea cu disciplină nu mai poate fi petrecere. Cu toate astea, chiar în zilele din urmă, cu toți am urmărit atent și cu vădită plăcere serbările unei societăți din Capitală, societate care nu e altceva decât o reprezintă rea petrecerei organizate, disciplinate. «Liedertafel», societatea germană de Cântări care și-a serbat săptămâna trecută, în chip atât de frumos, împlinirea unei jumătăți de veac de existență, e în definitiv o societate de petrecere. Cine ar putea să spună, câtă plăcere curată, sănătoasă și moralizatoare a procurat această societate membrilor săi, rinduri rînduri, în timp de cincizeci de ani ? Cântare, în comun, serate de Conversațiune, serate dansante, conferințe instructive și distractive în acelaș timp, joc de popice—atâtea și atâtea recreațiuni, atâtea petreceri în comun și prin urmare disciplinate, supuse unei organizări, unei conduceri, a unui control. Fiecare om, bărbat sau femeie, ori care i-ar fi pozițiunea și ocupațiunea, are nevoie de petrecere spre a se recrea de munca neîntreruptă și a mai scutura cele griji cu cari nevoile vieței îi apasă sufletul. Petrecerea este o trebuință fiziologică, precum e mâncarea și dormitul, și cu cât viața e mai activă, cu Calendar pe anul 1902 Ortodox JouT, 11 Octombrie. — Apostolui Stachie. Catolic Jouî, 13 Noembrie. — Stanislas. Soarele răsare 6 35 ; apune 4 35 cât lupta pentru trai e mai încordată și mai aspră, cu atât trebuința de petrecere e mai mare. Dacă, după un timp oarecare de muncă, omul își procură o distracție, el se simte odihnit, cu puteri noul și cu nouă poftă de muncă. Precum sunt însă de trebuincioase și de folositoare petrecerile, tot așa sunt și stricătoare. Pericolul reșede în farmecul lor, care pune repede stăpânire pe sufletul omului și tîrăște dincolo de măsura folositoare. E atât de plăcută petrecerea, încât lesne cade cineva în abuz și trebue să aibă omul experiență și stăpânire de sine spre a ști și a putea să se oprească la vreme. Adevărurile acestea, pe cari oricine le cunoaște mai mult sau mai puțin din propria sa experiență, arată îndestul ce importanță are, din punct de vedere individual ca și din punct de vedere special, disciplina în petreceri. Foarte greu de realizat de către oameni izolați sau în grupe prea mici, disciplina aceasta se produce în chip natural, fără mari sforțări, în societăți numeroase și mai ales în societăți unde sunt nu numai bărbați, ci și femei. Diferența de vîrstă, de pozițiune, de temperamente, produce un echilibru, pe care organizarea asociațiunei îl întărește fără ca să fie nevoe de măsuri riguroase. Lucrul acesta l-a fi înțeles de mult germanii,, și la dînșii sunt foarte răspândite petrecerile în asociațiune și societățile de petrecere, sub influența culturei germane, petrecerea organizată și disciplinată a intrat și în gustul și deprinderile fraților noștri din Ungaria. Ar fi un progres nu de mică însemnătate, dacă ne-am îndruma și noi pe aceeași cale. Să facem societăți financiare și economice, de producțiune și de consumațiune, societăți științifice, etc. — dar să facem și societăți de petrecere cuminte și sănătoasă. O .CUGETARE !A E ZI Caută să judeci drept, iar nu ceea ce te interesează. Din Ungaria (Corespondență particulară a „Universului") Budapesta, 28 Octombrie. Un deputat maghiar contra României In ședința de ieri a Camerei deputaților, a luat cuvîntul și deputatul șovinist Dionisie Sebeș, asupra chestiunei pactului cu Austria. In cursul cuvîntărei sale, Sebeș a atacat și România, zicând că Ungaria a pierdut piața română în urma războiului vamal între România și monarhia austro-ungară și acum este greu a recâștiga această piață, care a fost cucerită de Germania și Franța. Oratorul face istoricul încheierea tratatului comercial între România și Austro-Ungaria, apoi se plânge că consulatul român de aici are numai funcționari subalterni, cari vorbesc ungurește și că consulatele din Promânia nu țin deloc seamă de interesele numeroșilor meseriași unguri. Legislația română este direct îndreptată în contra ungurilor și a evreilor. Legea română a meseriașilor cere librete de maeștri de la meseriași, eliberarea cărora însă este îngreunată cu atâtea dificultăți, încât streinilor le este imposibil de a exercita meserii. Evreii români nu stau pe un nivel moral atât de inferior ca evreimea galițiană, ci ei sunt în cea mai mare parte meseriași inteligenți dar sunt deci siliți să emigreze. Oratorul zice că s’a convins în persoană la Predeal despre aceea că între emigranți erau și evrei, cu cultură academică, avocați. Locul emigranților îl vor ocupa meseriașii secui, cari numai atunci pot deveni maeștri, dacă renunță la cetățenia ungară. Acea lege este prin urmare și pentru unguri de mare importanță. Împușcarea unui bandit Tribunalul criminal din Temișoara a primit era știrea că în noaptea trecută locuitorul din comuna Petriș, Ion Lisandru, a fost împușcat de cârciumarul Matias Nagy, din cauză că cel d’intern intrase noaptea în curte ca să fure găini și alte păsări. Gâștele începură să gâgâe, deșteptând din somn pe Nagy, care luându-și pușca, atârnată de cui,eși afară în curte și somă pe Lisandru ca să se predea și să-l urmeze la primărie. Hoțul însă nu se supuse, ei vor să sară peste gard și să fugă. Atunci Nagy puse pușca la ochi și trase. Lisandru căzu jos și după câteva momente îșî dădu sufletul. Nagy se duse singur la primărie și denunță cazul. El a fost arestat și va fi ținut în prevenție până când se va termina ancheta. Lixandru este însurat și are mai mulți copii, ca și cârciumarul Nagy.■ Sinucidere la o vânătoare Din Rimaszombat se anunță : Locotenentul din armata comună Ludovic Kessler a plecat Miercurea trecută de la Miskolc la Gest ca să facă o vizită marelui proprietar Balasthy. A doua zi el luă parte la o vînătoare și trase un foc dintr-o pușcă cu două țevi asupra unui iepure, apoi își trase un glonte în inimă. Moartea a fost instantaneu, într-o scrisoare el declară că se sinucide din cauza unui amor nefericit. Crișan. Era cam o jumătate de an, înainte ca regina Natalia să părăsească Belgradul, când într'o seară principesa Camereos a fost luată la o parte de către regina Natalia și rugată în șoapte ca a doua zi dimineața, la ora 6 fix, să se afle în palatul regal. Această damă de Curte, inițiată în toate suferințele reginei, știa cu siguranță că este vorba de a stabili personalitatea unei noul amante a galantului rege Milan. Ea nu presimțea însă, ce măsuri neobicșnuite luase de astă data regina Natalia pentru înscenarea planului ei. Madame Camerens se duse la palat la ora fixată și abia avu timp sa se urce într-unul din cele două echipagii, cari se aflau gata de plecare în curtea palatului. Spre uimirea ei văzu că la această escursiune ciudată lua parte și Mitropolitul Vasile Boiceff. El sta lângă regina. Principesa Mila Camereos și un general, care era cunoscut ca un amic devotat al reginei Natalia, ședeau în față. In a doua trăsură urmau o damă de onoare mai tîneră, un colonel și două domni îmbrăcați civil. După o călătorie lungă și obositoare echipagiul se opri înaintea poftei de lemn a unei case din Osvieta. Pe buzele Nataliei flutura un zâmbet răutăcios, când schimbă o privire de înțelegere cu păzitorul casei. Regina Natalia împreună cu însoțitorii ei urcă scările de stejar spre stagiul prim al acestei case, și se opri în fața unei uși vechi și plină de praf. Natalia evitând cu precauțiune orice zgomot, deschise ușa cu o cheie de formă foarte ciudată, cu care se jucase plină de nervositate în decursul călătoriei, împingând înainte pe Mitropolit, intră repede înăuntru. Cel rămași afară auziră un țipăt sfișietor și un potop de înjurături sălbatice. Regina cu fața palidă ca moartea, se întoarse spre suita ei, luă de mână pe madame Camereos, care era foarte înspăimântată și o trase în cameră. Și cel l’alți intrară înăuntru și Văzură, spre cea mai penibilă surprindere a lor, pe regele Milan și pe madamei, o femee frumoasă, foarte bine cunoscută la Curte, care era de mult bănuită că are relațiuni cu Milan: Mitropolitul, foarte neplăcut atins. Voi să fugă, dar regina îl opri. — Nu, Prea Sfinte ! esclamă ea, în prezența Sa Tale trebue să iscălească amândouă documentul, pe care lam adus. Mai înainte ca Natalia să scoată documentul, Milan fugi pe o ușe secretă cu aleasa inimei sale. Regina Natalia fu silită să se întoarcă la palat fără proba infidelității soțului ei. Despre această escursiune matinală la Osvieta, nu se auzi nimic. Cei interesați tăcură ca mormîntul, și madame G. dispăru imediat din Belgrad. Se spunea că medicii au sfătuit-o să schimbe clima. Madame Camereos aproape uitase această întâmplare, la care se gândea cu neplăcere. Sub aceea se apropiară Paștile și cu această sărbătoare și revenirea unei importante ceremonii religioase. Regele Milan și regina Natalia, cari nu schimbaseră unul cu altul nici o vorbă în mai multe luni de zile, trebuiră să se sărute pe buze în fața altarului catedralei mitropolitane în prezența Curței întregi și a dreptcredincioșilor. După aceea fiecare domn din suita regală, primi câte o sărutare de la regele, pe când damele Palatului îngenunchiază cu umilință înaintea reginei pentru ca să fie sărutate de dânsa... Olimpia. romi— ■ ■ «1B < 9 -Ű-I GROHICIFE1EMINE O confidentă a reginei Natalia I Zieie acestea a încetat din viață la vila ei de lângă Lausanne (Elveția) o femee frumoasă și interesantă, văduva unui prinț șerb, și fostă confidentă a reginei Natalia, adică principesa Peicica Camereos. Ea era americană și saloanele ei de ani de zile erau locul de întrunire al femeilor americane bogate din Lausanne și jur. in fiecare Jour se țineau serate cu care ocazie se istoriseau multe istorioare picante întâmplate în palatul regal din Belgrad. Defuncta istorisi cu puțin timp înainte de moartea ei un episod picant din viața atât de agitată a regelui Milan. Ea afirma că urmarea acelui episod pentru dînsa a fost o grea boală de nervi. Capela de la Plevna — Vezi ilustrația — In numărul de azi, dăm o vedere a capelei de la Plevna, ridicată întru amintirea vitejilor soldați români și ruși, căzuți acolo în timpul războiului de la 1877—78, și unde s’a celebrat era un requiem în prezența M. S. Regelui și a R. S. R. Prințul Ferdinand al Bulgariei. Suveranul nostru a depus ieri acolo 2 coroane de bronz, ofițerii români 3 coroane de metal și porțelan , iar colonelul Leontiev, atașat militar la Legațiunea rusă din București, 2 coroane. Toate aceste coroane s’au depus întru amintirea soldaților români și ruși morți și îngropați acolo. Carnetul meu—*— La Plevna î... La Plevna încă e mormîntul, Cel sfint d’apuluri pentru noi, In care zac relicve sfinte De mari viteji și mari eroi... La Plevna sunt cei ce viața S’au dat’o pentru țara lor, Dar dând cu ea independența Brav românescului popor!... La Plevna, regele de astăzi, Atunci mărețul Căpitan, Băgă, cu oastea lui iubită, Prin lupte groaza in Balcani... La Plevna, ’n lupte sângeroase Cu mult vitejii otomani, Se duse’n lumea’ntreaga vestea De vitejia de Curcani!... La Plevna, ’n luptele cumplite Ce am avut eu cei păgâni, Vezutu-s’a și eroismul Al tuturor oșteni Români... La Plevna, Căpitan și oaste S’au coperit de glorii mii, De pildă, fie ’n Promânia D’apururi pentru-a ei copii !... La Plevna Regele depus’a Pe al eroilor morminte Coroane sfinte de-amintire De acest rezbel ce fost-a sfint... La Plevna,noi d’apururi cată,La est mormint de mari eroi,— Să ne gândim întotd’auna ! Prin ei că liberi suntem noi !... Marion. Memoriile M Krueger (Continuare. — Vezi No. 29t, 292, 293, 294, 296, 297 și 298) Un explorator trecu înaintea unuia din aceste posturi de gardă fără să asculte de ordinul de a se opri. Sentinela trase un foc. Din această primă vărsare de sânge a început războiul civil. Când cele două partide se văzură unul în fața celui l’alt cu armele în mână, reîncepură certurile pentru chestiunea religioasă. După multe lupte deplorabile, s’a hotărît de a se ajunge la o înțelegere. Și au fost delegați în acest scop Jean Rock, tatăl generalului mort în luptă în timpul ultimului războiri, și Paul Krüger, însărcinații se întâlniră în mijlocul drumului, între cele două lagăre. îndată ce se văzură, Jean Koch spuse lui Krueger : — Vreți dar ca biserica voastră să devie dominantă ? — încet, îi răspunse Krueger, unchiule Jean, eu aș putea ușor să-țî dovedesc contrariul ; dar dacă te gândești puțin, vei pricepe chiar d-ta, că acesta nu poate fi adevărul. Acesta e câmpul guvernului; eî bine, președintele și toți ofițerii aparțin de Korvormden-Kirche sau eu nu știu dacă între 500 sau 600 de oameni sunt peste 20 cari aparțin Bisericei mele, și de aceea ceea ce d-ta spus nu poate fi adeverat. Apoi Krueger adaose : «Nu m’am gândit nici odată de a face din Biserica de care aparțin, Biserica Statului. Chiar când m’aș ruga, desigur aș refuza, căci noi n’avem prin lege decât pe Christos și nimeni altul nu poate fi capul Bisericei». Comisiunea nu putu în fine ajunge la o înțelegere și adunarea se dizolvă. Așa s-au reînceput luptele de guerila, așa că partidele se aflară față în față pentru lupta decisivă pe Zwartopyes, lângă fluviul Crocodilului. Președintele Van Rensburg cu o parte din oamenii săi era deja acolo în lagăr, când Krueger, care în acest timp stătuse în Statul Liber Orange, spre a -i departe de aceste eterne certuri, se uni din nou cu dânstii spre a-l ajuta. A doua zi după sosirea lui, era într’o Miercuri, se vedea detașamentul partidului contrarii. Inamicul părea că ar avea de gând să ocupe ZwarLkopegs și de aceea oamenii lui Kruger se grăbiră a-l înștiința și luară pozițiune pe Kopyes. Din ambele părți începu atunci o întrecere spre cel mai apropiat Kopyes și cele două partide se întâlniră pe acele înălțimi. Krueger era înaintea tuturor cu un anume Ensling. Când el se coborî de pe cal, Ensling era deja gata să tragă foc, dar auzi o voce din partea adversarilor : «Nu trageți, noi venim să parlamentăm ; la ce ne slujește să ne omorîm unii pe alții ?» Ensling lăsă jos pușca, dar fu la moment lovit și căzu mort în brațele lui Krueger. Lupta deveni generală, dar nu durase nici o jumătate de oră și adversarii, urcându-se repede pe cap, fugiră în direcția Pretoriei. Kruegemianii îi imitară, cu intenția de a-î fugări,"dar Krueger se opuse spunându-te că nu erau niște inamic", ci niște frați. O alegere președințială la Pretoria In 1871 președintele Pretoria, care fusese reales pe timpul războiului civil, a trebuit să demisioneze din sarcina lui, căci în chestiunea minelor de diamant din Kimberley se învoise cu arbitragiul guvernatorului din Natal. l-a urmat în acea înaltă sarcină Thoma Francisc Burgers, om care era în totul opusul lui Krueger. Acesta din urmă descrie pe rivalul seu și împrejurările în cari s’a ales, în chipul următor : In urma renunțarea președintelui Pretoriu, a trebuit să aibă loc o nouă alegere de președinte. Un mare număr de cetățeni au rugat pe Krueger de a lăsa ca să fie propus ca candidat, dar el a declinat oferta și a susținut cu influența sa pe candidatul Robinson. Candidatul partidului adversar era Burgers. Acesta făcuse cu puțin mai înainte o călătorie electorală prin țară și fusese ales cu o mare majoritate ca președinte al Statului, cu toate că Krueger se silise prin toate puterile sale să facă pe Piokinson a reuși. Jurămîntul noului președinte avu loc la Pretoria, în vechiul palat al guvernului. Krueger era de față. După ce președintele depuse jurămînt, Krueger luă cuvîntul și adresându-se lui, spuse : «Prea ilustre domn. Eu am făcut tot posibilul pentru ca alegerea d-v. să nu reușească, mai ales pentru opiniunile d-v., căci după părerea mea, greșești în materie de religiune. Dar fiind că ați fost ales de majoritate, mă supun ca bun republican acestui vot al poporului, bazându-me că ești mai bun credincios decât presupuneam eu, în care caz vă fac din toată inima cele mai bune urări». Președintele răspunse : «Cetățeni cari ați votat contra mea, după conștiința voastră, aflați că nu-mi sunteți mai puțin scumpi decât aceia cari au votat pentru mine». Mulți cetățeni s’au apropiat de Krueger exprimându-șî bucuria, căci vorbise cu atâta cordialitate, încă 3 zile! Clăbiți-ve a ve abona la ziarul Universul,dacă doriți a lua parte la tragerea obiectelor de mai jos. La 3 Noembrie a. e., va avea loc tragerea la sorți a premiilor ce acordăm gratuit abonaților noștri, intre cari premii sunt: 1 pereche cercel de sapr cu briliante, in valoare de Leî 1300, un inel de safir, in valoare de 400 leî, o pianină, ceasoanske de aur, etc., etc. Aceste obiecte se pot vedea in vitrina stabilimentului nostru, unde sunt expuse. Vor concura la tragere toți abonații și cei ce se vor abona’de’la 1 Noembrie. Abonații pentrhî un an au dreptul la 12 bilete, pentru 6 lani 6 bilete, și pentru 3 luni S bilete. Prețul abonamentului: 3 luni, 5 iei, 1î luni, iei 10, un an, iei 19.30. Știri din străimăate — Prin poștă — O depeșă din San José (Costarica) anunță că generalul Uribe- Uribe, insurgentul columbian care s-a predat deunăzi, a fost osândit la moarte. * 1 — — Botha și Delarey și-au prelungit șederea lor la Londra spre a obține amnistia întreagă orî parțială pentru rebelii din Capo cari sunt deținuți acum, și în deosebi pentru aceia cari au fost deportați în insulele Bermude. Generalul Bothaman încearcă să obție învoirea pentru Krueger, Fischer, Wessels și Wolmaraes de a se întoarce în Africa de Sud, dar până acum n’a izbutit încă.* * * Orașul Bodune, așezat la sudvest de Karchi (Buhara) în Siberia) a fost atacat și luat cu asalt de 700 briganzi chinezi, cari n’au întâlnit nici o împotrivire. Ei au făcut pe guvernator prisoner și au dat foc la o mulțime de case. Trupe ruse trimise în ajutor, au găsit în oraș 200 briganzi, l-au pus pe fugă, au eliberat pe guvernator și au executat pe șeful triburilor.* ¥ ] O servitoare din Paris a dat naștere la douî copii uniți între ei ca Rodica și Dodica și la alți douî copii separați. Din cei patru copii, trei au murit, între cari și cei douî uniți. «Keleti Erlesttü» din Budapesta,anunță că populația din partea superioară a comitatului Bereg este amenințată de o groaznică foamete, din cauza inundărilor rîului Borzsa, care a nimicit întreaga recoltă a locuitorilor din vre-o 30 de sate. Prefectura județului a cerut ajutor ministerului de interne ungar. * ■¹ ¥ Deună seară concesionarul iluminației electrice din insula Liri, tăie curentul localelor primăriei, lăsând pe impiegați în întuneric. Această hotărîre a luat-o în urma unei certe cu consiliul municipal.* ¥ ¥ Sultanul Abdul Hamid a făcut cadou, marelui duce Nicolae al Rusiei, patru cai foarte frumoși, cari au și fost trimiși prin adjutantul său, Feisy-Bey. . . O tînără pariziană, anume Elisa Weber, fără familie, părăsită de amantul ei, nu avea altă mângâere decât un frumos cățeluș alb, unicul tovarăș ce-i rămăsese. De curând cățelușul se îmbolnăvi și veterinarul declară boala incurabilă. Sărmana femeea ideea de a rămâne singură pe lume, se disperă într’atâta, încât se sinucise omorând și pe câinele ei. Ea a lăsat o scrisoare în care se ruga să fie îngropată împreună cu cățelușul. ¥ ¥ Dia Lemberg se anunță că, cu ocazia unei vînători, a fost împușcat din greșală marele proprietar, baronul Kluzinsky, de către vărul său, contele Starzinky. Se asigură că Sultanul, adânc mișcat de primirea făcută ambasadorului său trimes de curând la Livadia spre a saluta” pe Suveranii ruși, a decis ca, contrariu tradițiunilor, să trimeată la Petersburg pe fiul său favorit, Med Ediu-Effendi. După toate probabilitățile, această vizită va avea loc în ianuarie. Cn liniște, el repeta: Să mă predați! Să mă predau ! Acum o telegramă din Madrid anunță că generalul a înebunit cu totul. Această știre a produs o adâncă impresie în Spania. UN PROVERB PE ZI Câți oameni, atâtea păreri. (Oriental) Universal in provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 29 Octombrie — Craiova Alcalalullin bulevardul Convențiunei.— D. Iordan Cârstea sub antreprenorul lucrărilor de pavaj din bulevardul Convențiunei, a fost aseară victima unui mișelesc atentat. Pe când se întorcea spre casă, pe la orele 10 seara, se simte lovit cu un cuțit în spate de către un necunoscut care apoi a căutat să se faci nevăzut la întunerecul nopțea. Din fericire însă, sergentul postat la bulevard, atras dle țipetele victimei, a reușit să pună mâna pe agresor. El se numește Traian Stokoff și e lucrător în serviciul d-lui Cârstea. Victima a fost transportată, într-o stare disperată, la spitalul Central, iar atentatorul acostat. Incendiul. Din neobservarea tîmplarului Iosef Zecher, care își are atelierul în strada Unirea, și care a aruncat niște cărbuni peste surcelele din atelier, a luat naștere un incendiu care din fericire a putut fi stins înainte de a lua proporții mari. N’a ars decât o aripă a atelierului. Hoț prins.Ion Barbu Bolboacă, din Risipiți, a fost surprins de sergentul postat la bariera Caracal, pe când voia să intre în oraș cu niște paturi ce le furase de la regimentul 1 de artilerie. Hoțul a fost arestat, iar paturile restituite regimentului. Lucilius. Giurgiu Discursul primarului.—V'am trimis erî prin telefon amănunte asupra sosirei M. S. Regelui în orașul nostru. Complectez azi cele spuse erî, dând și cuvîntarea pe care a rostit-o d. primar al orașului nostru în pavilionul de primire. D. Dumitrescu a citit următoarea cuvîntare : Sire, In numele orașului și al consiliului comunal, ve urez bună-venire printre noi, și rog pe Majestatea Voastră să bine-voiasca a ne permite da aî prezintă călduroasele noastre omagii de iubire și nestrămutat devotament. Sire, Prezența Majestățeî Voastre în mijlocul nostru, din nou ne încălzește inimile și ne umple sufletele noastre de o adâncă recunoștință, sentimente cu atât mai firești, cu cât de mult rîvneam la marea onoare și la fericirea ce ne-o acordați astăzi. Cetatea noastră, Majestate, îșî va aduce aminte întotdeauna cu recunoștință de tot ce s’a făcut pentru progresul și prosperitatea sa în tot timpul îndelungatei și glorioasei Domnii a Majestateî Voastre. Vrând, Sire, Majestatea Voastre călătorie bună în țara vecinilor noștri, are credința că întrevederea de la Rusciuk și vizitarea câmpiilor de luptă de la Plevna, de care ne leagă atâtea amintiri eroice și glorioase, vor contribui și mai mult a întări raporturile noastre de bună vecinătate cu statul bulgar. Să trăiți Sire ! Să trăiască Majestatea Sa Pregina! Să trăiască Altețele Lor Regale Principii Moștenitori dimpreună cu augustele lor’ odrasle ! Să trăiască România ! Dunăreanul. Aceasta e prima dată când un fiu al Sultanului e trimis la o Curte străină din Europa. * ¥ ¥ Curtea cu jurați din Lemberg a condamnat la spânzurătoare pe bogatul țăran rutean Ivan Myc, care a ucis pe soția sa. *¥ ¥n Războiul ispano-american a făcut o altă victimă ilustră. Generalul Tora], care comanda armata spaniolă la Santiago de Cuba, în timpul în care orașul a fost silit să capituleze americanilor, a înebunit cu totul. Chiar din ziua fatală în care el a primit de la guvernul din Madrid ordinul de a ceda orașul, el începu a da semne de mare agitație. Adesea, chiar în perioadele de Ploești îndrăznețul furt de la poștă. — Era, d. Filip ‘'Weiss, patronul marelui magazin de încălțăminte, «La Coroana regală» din strada Lipscani, a trimis pe băiatul din prăvălie David Barat să predea la poștă o scrisoare recomandată, care cuprindea 500 lei în hârtii de bancă, cu destinația la București, pentru d. Avram Kracau. Băiatul d. Barat — ajungând la poșta—depune scrisoarea la ghișeu, așteptând apoi recepția. În acest timp s’au perindat pa lângă ghișeu mai multe persoane, din cari ’ vreunul mai lung de mână a șterpelit scrisoarea d-lui Weis așa că atunci când sărmanul băiat —care o depusese pe ghișeu, a cerut recepția amploiatului, acesta— cu drept cuvînt, i-a răspuns că n’a primit nici o scrisoare. Plângând, băiatul Barat a alergat la stăpânul său, căruia povestindu-i Întâmplarea, acesta s’a plâns autorităților, cari au început o anchetă în această privință. Arderea unei sonde. — Era aprinzându-se sonda No. 2 a speie- G. PISADEI, 163 Gel palrii mușchetari PARTEA A DOUA VI — Domnișoara n’are trebuință să’mî dea nici o explicațiune. Sunt cu Lotul al stăpânilor mei. — Da, Harvey, știi. Insă n’am d-ta cunoștință de un lucru, și anume că jertfa ce ți-o cerea pentru d-lor e mai mare decât îțî închipuești. Semnele de neliniște începură să se manifeste iar pe obrazul bătrânului servitor.Eva Heldler urmă: — Când îți faci inspecția prin domeniul Slaneii-Inimii, umbli totdeauna calare, nu e așa Harvey ? — Da, d-șoară. jucalec întotdeauna pe Casimir, un cal bătrân ca mine, care e bun și blând de altmintrelea, dar numai nițel cam îndărătnic. Nu ne certăm însă nici odată amândouă, căci, la urmă, eu fac cum vrea el. — Bine. Vei pune șeaua mâine de dimineață pe Casimir. Eu dorm la Stânca Inimii în noaptea asta. Mâine, de odată cu Casimir, vei pune șeaua și pe Fausta, cârlana d-rei Maud, și mă vei însoți. — Doamne sfinte, d-șoară ! Și oare vorbești serios d ta ? Apoi parcă ziseși, că o să umblăm patru-cinci zile ?.. — Poate mai puțin, poate mai mult... — Să umblăm cu Casimir cinci zile de-a rândul, dar moare d-ră, moare, zeu. — Nu, nu Harvey, n’o să moară nici Casimir, n’o să te prăpădești nici d-ta. — O, despre mine, d-șoară, n’ar fi nimica, dar bietul Casimir... — Sä aibi grijă să iei două carabine cu repetiție și două revolvere. — Vai de mine, d-ră ! Nu cumva o să ne batem cu hoții, cu indienii? — Nu cred. Dar, în orîce caz, când pleacă omul la drum e bine să aibă grije de toate. — Bietul Casimir ! zise Harvey aflând greu. Vorbea de cal, dar gândul îi era acum la el. — Și apoi să’ți spui, zise Eva care ținuse în rezervă argumentul cel fără replică, la urma urmii, dragă Harwey, dacă ți-e atâta grijă și milă de Casimir, n’aî decât să rămâi acasă cu el, că plecea singură să fac expedițiunea asta. N’o să mor, n’am grijă, iar dacă m’o ataca cineva, voi ști să mă apăr. Argumentul îl convinse. Majordomul îșî ridică fruntea. — Singură, d-șoară, zise el, să te duci singură d-ta ? Nu, asta nu se poate. Vin și eu cu d-ta, și Casimir asemenea. N’o să fie o partidă de plăcere, știu eu bine ; dar tot sângele și toată carnea și toate oasele mele sunt ale d-lui Murray. Nu știi d-ta ce a făcut pentru mine Murray ? Mă așezasem la Douver și trebile îmi mergeau rea. Dar nu din greșeala mea, zoü nu. Biata nevastă-mea a murit de mâhnire. Și eu stăm să me duc după ea, căci vreu să mă declare falit. D. Murray mă cunoștea, căci făcusem afaceri cu d-luî, negustorie de piei, de curele pentru mașinele din carierile d-sale. Veni la mine când auzi de nenorocirea care stă să mă lovească. «— Harvey, dragul meu, îmî zise d-luî, nu ești făcut pentru comerț. Vino cu mine la Stînca- Inimii. Am dat afară pe intendentul, pe majordomul care ’l aveam, pentru că’mî bea vinul și mă fura ca ’n pădure. Să’î iei d-ta locul. Spune’mî cât să-țî plătesc. «— Dar... «— Știu, eștî dator... Iți plătesc eu datoriile... Strîngeți bagajul și vino la mine. Te aștept peste două zile la Stînca-lnimii. «— Dar... «— Ce mai e ? «— Mai am și pe fata mea ; era de cincisprezece ani atuncia. «— Ia-o și pe fata d-tale cu d-ta și veniți la mine. Mă însărcinez eu să-ți port grija fetii d-tale. «Și a făcut așa precum a zis bunul d. Murray. Nu numai i-a purtat de grijă Augustei mele, ci a și măritat'o. D-ra Maud a înzestrat'o. Ține o băcănie la Doveer. Bărbatul său o iubește. Și fac parale amândou. Are două copii, un băiat și o fetiță, pe care -i pun călare pe genuchii mei. Fica mea vine pe fiecare an de stă două luni aici lângă mine, la Stînca-Inimic. Și să te duci d-ta acuma singură, patrucinci zile, prin pustietatea asta ? Nu, nu se poate. — Poate și mai mult de cinci zile, dragă Hirney. — Da, opt, cincisprezece, fie, dacă vrei așa. Dar vin și eu cu d-ta, domnișoară, dar vine și Casimir cu noi! — Mulțumesc, dragă Harvey, mulțumesc, eram sigură că o să vii cu mine. Iți cunoșteam devotamentul către casa stăpânului d-tale și nu mă îndouiam că o să faci ce-ți cer, încă odată, îți mulțumesc pentru d. Murray, îți mulțumesc pentru d-ra Maud, îți mulțumesc și pentru mine. — Domnișoara n’are de loc trebuință să’mî mulțumească, îmi fac datoria. — Bravo om ! zise încet Eva. Astfel de servitor te consolează de prieteni ca Felicia și ca Morlay. Cu o nespusă plăcere, Eva se întinse în patul moale care mobila camera ei de la Stînca Inimiî. Dar, cum se lumină de ziuă, fuse gata, înaintea prispei castelului găsi pe Harvey cu Fausta și cu Casimir cu șelele pe eî. De odlîncul șelelor erau atârnați saci cu priminele și cu merinde. Pe drumul pe care-l vor face repede, nu vor da poate peste gazde bune și astfel trebuia să fie de asupra oricăror nevoi.Eva era încântătoare în costumul ei de amazonă. Pe cap purta o pălărie de pâslă cu margini mari, ridicată într’o parte, dându-i un aer grațios și eroic. La cingătoare avea un revolver, iar deseaua Faustei, era agațată o carabină scurtă. Amândouă aceste arme erau ascunse sub o manta mare mexicană, care protejează în contra căldurei, în contra frigului, în contra prafului, în contra plasei, căci e impermeabilă. Tot de asemenea noaptea te înfășuri în acea manta puind șeaua căpătâii. E un acoperămînt admirabil, de vreme bună și de rea, acea manta numită «puncho». Harvey venea după dânsa, călare pe Casimir. Localitatea, odată eș îțî de prin văi și de prin păduri, prezintă o înfățișare tristă. Câmpii puțin ondulate și iarăși câmpii stepe și iarăși stepe pustii. Eva se orientase cu o siguranță uimitoare. Știa unde mergea, și-șî găsea fără de greșeală calea, fiindu-se după o cifră abia vizibilă, făcută de pașii ciredelor de vite și cârdurilor de cai cărați mereu spre gura drumului de fer din apropiere. (Va urma)