Universul, noiembrie 1902 (Anul 20, nr. 300-329)

1902-11-01 / nr. 300

C«pela de Ia Plevna.—(Vezi explicați») București, 31 Octombrie. Disciplina in patera Se va părea poate multora Că e pierdere de vreme sa ne ocupăm cu un asemenea su­biect. Adică e mare filosofie să petreacă cine­va ? Și mai e nevoie și de o anumită dis­ciplină pentru a petrece? Vor fi poate chiar uni­­car! să dea din umeri, zicându-și că pe­trecerea cu disciplină nu mai poate fi petrecere. Cu toate astea, chiar în zi­lele din urmă, cu toți­ am urmărit atent și cu vădită plăcere serbările unei socie­tăți din Capitală, societate care nu e alt­ceva de­cât o reprezintă re­a petrecerei or­ganizate, disciplinate. «Liedertafel», societatea ger­mană de Cântări care și-a ser­bat săptămâna trecută, în chip atât de frumos, împlinirea u­­nei jumătăți de veac de exis­tență, e în definitiv o socie­tate de petrecere. Cine ar putea să spună, câtă plăcere curată, sănătoa­să și moralizatoare a procurat această societate membrilor săi, rinduri­ rînduri, în timp de cinci­zeci de ani ? Cântare, în comun, serate de Conversa­țiune, serate dan­sante, conferințe instructive și distractive în acelaș timp, joc de popice—atâtea și atâtea recreațiuni, atâtea petreceri în comun și prin urmare dis­ciplinate, supuse unei organi­zări, unei conduceri, a unui control. Fie­care om, bărbat sau­ fe­meie, ori care i-ar fi pozițiu­­nea și ocupațiunea, are ne­voie de petrecere spre a se recrea de munca neîntreruptă și a mai scutura cele griji cu cari nevoile vieței îi apasă sufletul. Petrecerea este o tre­buință fiziologică, precum e mâncarea și dormitul, și cu cât viața e mai activă, cu Calendar pe anul 1902 Ortodox JouT, 11 Octombrie. — Apostolui Stachie. Catolic Jouî, 13 Noembrie. — Stanislas. Soarele răsare 6 35 ; apune 4 35 cât lupta pentru trai e mai încordată și mai aspră, cu atât trebuința de petrecere e mai mare. Dacă, după un timp oare­care de muncă, omul își pro­cură o distracție, el se simte odihnit, cu puteri noul și cu nouă poftă de muncă. Precum sunt însă de tre­buincioase și de folositoare petrecerile, tot așa sunt și stricătoare. Pericolul reșede în farmecul lor, care pune repede stăpâ­nire pe sufletul omului și­­ tîrăște dincolo de măsura fo­lositoare. E atât de plăcută petrecerea, în­cât lesne cade cine­va în abuz și trebue să aibă omul experiență și stă­pânire de sine spre a ști și a putea să se oprească la vreme. Adevărurile acestea, pe cari ori­cine le cunoaște mai mult sau­ mai puțin din propria sa experiență, arată îndestul ce importanță are, din punct de vedere individual ca și din punct de vedere special, dis­ciplina în petreceri. Foarte greu de realizat de către oameni izolați sau­ în grupe prea mici, disciplina a­­ceasta se produce în chip na­tural, fără mari sforțări, în societăți numeroase și mai ales în societăți unde sunt nu numai bărbați, ci și femei. Diferența de vîrstă, de pozi­­țiune, de temperamente, pro­duce un echilibru, pe care organizarea asociațiunei îl în­tărește fără ca să fie nevoe de măsuri riguroase. Lucrul acesta l-a fi înțeles de mult germanii,, și la dînșii sunt foarte răspândite petrecerile în asociațiune și societățile de petrecere, sub influența culturei germane, petrecerea organizată și dis­ciplinată a intrat și în gus­tul și deprinderile fraților noștri din Ungaria. Ar fi un progres nu de mică însemnătate, dacă ne-am în­druma și noi pe aceeași cale. Să facem societăți finan­ciare și economice, de produc­­țiune și de consumațiune, so­cietăți științifice, etc. — dar să facem și societăți de petre­cere cuminte și sănătoasă. O .CUGETARE !A E ZI Caută să judeci drept, iar nu ceea ce te interesează. Din Ungaria (Corespondență particulară a „Universului") Budapesta, 28 Octombrie. Un deputat maghiar contra României In ședința de ieri a Camerei deputaților, a luat cuvîntul și de­putatul­ șovinist Dionisie Sebeș, asupra chestiunei pactului cu Austria. In cursul cuvîntărei sale, Sebeș a atacat și România, zi­când că Ungaria a pierdut piața română în urma războiului vamal între România și monarhia aus­­tro-ungară și acum este greu a recâștiga această piață, care a fost cucerită de Germania și Franța. Oratorul face istoricul încheie­rea tratatului comercial între Ro­mânia și Austro-Ungaria, apoi se plânge că consulatul român de aici are numai funcționari sub­alterni, cari vorbesc ungurește și că consulatele din Promânia nu țin de­loc seamă de interesele numeroșilor meseriași unguri. Legislația română este direct în­dreptată în contra ungurilor și a evreilor. Legea română a mese­riașilor cere librete de maeștri de la meseriași, eliberarea că­rora însă este îngreunată cu atâ­tea dificultăți, în­cât streinilor le este imposibil de a exercita me­serii. Evreii români nu stau pe un nivel moral atât de inferior ca evreimea galițiană, ci ei sunt în cea mai mare parte meseriași inteligenți dar sunt deci siliți să emigreze. Oratorul zice că s’a convins în persoană la Predeal despre aceea că între emigranți erau și evrei, cu cultură academică, avocați. Locul emigranților îl vor ocu­pa meseriașii secui, cari numai atunci pot deveni maeștri, dacă renunță la cetățenia ungară. Acea lege este prin urmare și pentru unguri de mare importanță. Împușcarea unu­i bandit Tribunalul criminal din Temi­­șoara a primit era știrea că în noaptea trecută locuitorul din co­muna Petriș, Ion Lisandru, a fost împușcat de cârciumarul Matias Nagy, din cauză că cel d’intern intrase noaptea în curte ca să fure găini și alte păsări. Gâștele începură să gâgâe, deș­teptând din somn pe Nagy, care luându-și pușca, atârnată de cui,­eși afară în curte și somă pe Li­­sandru ca să se predea și să-l urmeze la primărie. Hoțul însă nu se supuse, ei vor să sară peste gard și să fugă. Atunci Nagy puse pușca la ochi și trase. Lisandru căzu jos și după câte­va momente îșî dădu sufletul. Nagy se duse singur la primă­rie și denunță cazul. El a fost arestat și va fi­­ ținut în prevenție până când se va­ termina ancheta. Lixandru este însurat și are mai mulți copii, ca și cârciumarul Nagy.■ Sinucidere la o vânătoare Din Rimaszombat se anunță : Locotenentul din armata comună Ludovic Kessler a plecat Mier­curea trecută de la Miskolc la Gest ca să facă o vizită marelui proprietar Balasthy. A doua zi el luă parte la o vînătoare și trase un foc dintr-o pușcă cu două țevi asupra unui iepure, apoi își trase un glonte în inimă. Moartea a fost instantaneu, în­­tr-o scrisoare el declară că se sinucide din cauza unui amor ne­fericit. Crișan. Era cam o jumătate de an, înainte ca regina Natalia să pă­răsească Belgradul, când într'o seară principesa Camereos a fost luată la o parte de către regina Natalia și rugată în șoapte ca a doua­ zi dimineața, la ora 6 fix, să se afle în palatul regal. Această damă de Curte, ini­țiată în toate suferințele reginei, știa cu siguranță că este vorba de a stabili personalitatea unei noul amante a galantului rege Milan. Ea nu presimțea însă, ce măsuri neobicșnuite luase de astă­ data regina Natalia pentru înscenarea planului ei. Madame Camerens se duse la palat la ora fixată și abia avu timp sa se urce într-unul din cele două echipagii, cari se aflau gata de plecare în curtea palatului. Spre uimirea ei văzu că la a­­ceastă escursiune ciudată lua parte și Mitropolitul Vasile Boi­­ceff. El sta lângă regina. Prin­cipesa Mila Camereos și un ge­neral, care era cunoscut ca un amic devotat al reginei Natalia, ședeau în față. In a doua trăsură urmau o damă de onoare mai tîneră, un colonel și două domni îmbrăcați civil. După o călătorie lungă și obo­sitoare echipagiul se opri înaintea poftei de lemn a unei case din Osvieta. Pe buzele Nataliei flutura un zâmbet răutăcios, când schimbă o privire de înțelegere cu păzi­torul casei. Regina Natalia împreună cu însoțitorii ei urcă scările de­ ste­­jar spre stagiul prim al acestei case, și se opri în fața unei uși vechi și plină de praf. Natalia evitând cu precauțiune ori­ce zgomot, deschise ușa cu o cheie de formă foarte ciudată, cu care se jucase plină de ner­­vositate în decursul călătoriei, împingând înainte pe Mitro­polit, intră repede înăuntru. Cel rămași afară auziră un ți­păt sfișietor și un potop de în­jurături sălbatice. Regina cu fața palidă ca moar­tea, se întoarse spre suita ei, luă de mână pe madame Camereos, care era foarte înspăimântată și o trase în cameră. Și cel­ l’alți intrară înăuntru și Văzură, spre cea mai penibilă surprindere a lor, pe regele Milan și pe madame­i, o femee frumoasă, foarte bine cunoscută la Curte, care era de mult bănuită că are relațiuni cu Milan: Mitropolitul, foarte neplăcut a­­tins. Voi să fugă, dar regina îl opri. — Nu, Prea Sfinte ! esclamă ea, în prezența Sa Tale trebue să iscălească amândouă documen­tul, pe care lam adus. Mai înainte ca Natalia să scoată documentul, Milan fugi pe o ușe secretă cu aleasa inimei sale. Regina Natalia fu silită să se întoarcă la palat fără proba infi­delității soțului ei. Despre această escursiune ma­tinală la Osvieta, nu se auzi nimic. Cei interesați tăcură ca mormîntul, și madame G. dis­păru imediat din Belgrad. Se spunea că medicii au sfătuit-o să schimbe clima. Madame Camereos aproape ui­tase această întâmplare, la care se gândea cu neplăcere. Sub­­ aceea se apropiară Paștile și cu această sărbătoare și reve­nirea unei importante ceremo­nii religioase. Regele Milan și regina Nata­lia, cari nu schimbaseră unul cu altul nici o vorbă în mai multe luni de zile, trebuiră să se sărute pe buze în fața altarului catedralei mitropolitane în prezența Curței întregi și a drept­credincioșilor. După aceea fie­care domn din suita regală, primi câte o să­rutare de la regele, pe când da­mele Palatului îngenunchiază cu umilință înaintea reginei pentru ca să fie sărutate de dânsa... Olimpia. romi— ■ ■ «1B < 9 -Ű-I GROHICIFE1EMINE O confidentă a reginei Natalia I Zi­eie acestea a încetat din viață la vila ei de lângă Lau­sanne (Elveția) o femee frumoasă și interesantă, văduva unui prinț șerb, și fostă confidentă a regi­nei Natalia, adică principesa Pei­­cica Camereos. Ea era americană și saloanele ei de ani de zile erau locul de întrunire al femeilor americane bogate din Lausanne și jur. in fie­care Jour se țineau se­rate cu care ocazie se istoriseau multe istorioare picante întâm­plate în palatul regal din Belgrad. Defuncta istorisi cu puțin timp înainte de moartea ei un episod picant din viața atât de agitată a regelui Milan. Ea afir­ma că urmarea acelui episod pentru dînsa a fost o grea boală de nervi. Capela de la Plevna — Vezi ilustra­ția — In numărul de azi, dăm o ve­dere a capelei de la Plevna, ri­dicată întru amintirea vitejilor soldați români și ruși, căzuți a­­colo în timpul războiului de la 1877—78, și unde s’a celebrat era un requiem în prezența M. S. Regelui și a R. S. R. Prin­țul Ferdinand al Bulgariei. Suveranul nostru a depus ieri acolo 2 coroane de bronz, ofițe­rii români 3 coroane de metal și porțelan , iar colone­lul Leon­­tiev, atașat militar la Legațiunea rusă din București, 2 coroane. Toate aceste coroane s’au de­pus întru amintirea soldaților ro­mâni și ruși morți și îngropați acolo. Carnetul meu­­—*—­ La Plevna î... La Plevna încă e mormîntul, Cel sfint d’apuluri pentru noi, In care zac relicve sfinte De mari viteji și mari eroi... La Plevna sunt cei ce viața S’au dat’o pentru țara lor, Dar dând cu ea­­ independența Brav românescului popor!... La Plevna, regele de astă­zi, Atunci mărețul Căpitan, Băgă, cu oastea lui iubită, Prin lupte groaza in Balcani... La Plevna, ’n lupte sângeroase Cu mult vitejii otomani, Se duse’n lumea’ntreaga vestea De vitejia de Curcani!... La Plevna, ’n luptele cumplite Ce am avut eu cei păgâni, Vezutu-s’a și eroismul Al tuturor oșteni Români... La Plevna, Căpitan și oaste S’au coperit de glorii mii, De pildă, fie ’n Promânia D’apururi pentru-a ei copii !... La Plevna Regele d­epus’a Pe al eroilor morminte Coroane sfinte de-amintire De acest rezbel ce fost-a sfint... La Plevna,noi d’apururi cată,­­La est mormint de mari eroi,— Să ne gândim în­tot­d’a­una ! Prin ei că liberi suntem noi !... Marion. Memoriile M Krueger (Continuare. — Vezi No. 29t, 292, 293, 294, 296, 297 și 298) Un explorator trecu înaintea unuia din aceste posturi de gardă fără să asculte de ordinul de a se opri. Sentinela trase un foc. Din a­­ceastă primă vărsare de sânge a început războiul civil. Când cele două partide se vă­zură unul în fața celui­ l’alt cu armele în mână, reîncepură cer­turile pentru chestiunea religi­oasă. După multe lupte deplorabile, s’a hotărît de a se ajunge la o înțelegere. Și au fost delegați în acest scop Jean Rock, tatăl ge­neralului mort în luptă în timpul ultimului războiri, și Paul Krüger, însărcinații se întâlniră în mij­locul drumului, între cele două lagăre. îndată ce se văzură, Jean Koch spuse lui Krueger : — Vreți dar ca biserica voas­tră să devie dominantă ? — încet, îi răspunse Krueger, unchiule Jean, eu aș putea ușor să-țî dovedesc contrariul ; dar dacă te gândești puțin, vei pri­cepe chiar d-ta, că acesta nu poate fi adevărul. Acesta e câm­pul guvernului; eî bine, preșe­dintele și toți ofițerii aparțin de Korvormden-Kirche sau eu nu știu dacă între 500 sau 600 de oameni sunt peste 20 cari apar­țin Bisericei mele, și de aceea ceea ce d-ta spus nu poate fi a­­deverat. Apoi Krueger adaose : «Nu m’am gândit nici odată de a face din Biserica de care aparțin, Bi­serica Statului. Chiar când m’aș ruga, de­sigur aș refuza, căci noi n’avem prin lege de­cât pe Christos și nimeni altul nu poate fi capul Bisericei». Comisiunea nu putu în fine a­­junge la o înțelegere și adunarea se dizolvă. Așa s-au reînceput luptele de guerila, așa că partidele se aflară față în față pentru lupta decisivă pe Zwartopyes, lângă fluviul Cro­codilului. Președintele Van Rensburg cu o parte din oamenii săi era deja acolo în lagăr, când Krueger, care în acest timp stătuse în Sta­tul Liber Orange, spre a -i de­parte de aceste eterne certuri, se uni din nou cu dânstii spre a-l ajuta. A doua zi după sosirea lui, era într’o Miercuri, se vedea deta­șamentul partidului contrarii­. Inamicul părea că ar avea de gând să ocupe ZwarLkopegs și de aceea oamenii lui Kruger se grăbiră a-l înștiința și luară po­­zițiune pe Kopyes. Din ambele părți începu atunci o întrecere spre cel mai apropiat Kopyes și cele două partide se întâlniră pe acele înălțimi. Krueger era îna­intea tuturor cu un anume En­­sling. Când el se coborî de pe cal, Ensling era deja gata să tragă foc, dar auzi o voce din partea adversarilor : «Nu trageți, noi venim să parlamentăm ; la ce ne slujește să ne omorîm unii pe alții ?» Ensling lăsă jos pușca, dar fu la moment lovit și căzu mort în brațele lui Krueger. Lupta deveni generală, dar nu durase nici o jumătate de oră și adversarii, urcându-se repede pe cap, fugiră în direcția Pretoriei. Kruegemianii îi imitară, cu in­tenția de a-î fugări,"dar Krueger se opuse spunându-te că nu erau niște inamic", ci niște frați. O alegere președințială la Pretoria In 1871 președintele Pretoria, care fusese reales pe timpul răz­boiului civil, a trebuit să demi­sioneze din sarcina lui, căci în chestiunea minelor de diamant din Kimberley se învoise cu arbi­­tragiul guvernatorului din Natal. l-a urmat în acea înaltă sar­cină Thoma Francisc Burgers, om care era în totul opusul lui Krueger. Acesta din urmă de­scrie pe rivalul seu și împreju­rările în cari s’a ales, în chipul următor : In urma renunțarea președin­telui Pretoriu, a trebuit să aibă loc o nouă alegere de președinte. Un mare num­ăr de cetățeni au rugat pe Krueger de a lăsa ca să fie propus ca candidat, dar el a declinat oferta și a susținut cu influența sa pe candidatul Ro­binson. Candidatul partidului adversar era Burgers. Acesta făcuse cu puțin mai înainte o călătorie elec­torală prin țară și fusese ales cu o mare majoritate ca președinte al Statului, cu toate că Krueger se silise prin toate puterile sale să facă pe Piokinson a reuși. Ju­­rămîntul noului președinte avu loc la Pretoria, în vechiul palat al guvernului. Krueger era de față. După ce președintele de­puse jurămînt, Krueger luă cu­­vîntul și adresându-se lui, spuse : «Prea ilustre domn. Eu am fă­cut tot posibilul pentru ca ale­gerea d-v. să nu­ reușească, mai ales pentru opiniunile d-v., căci după părerea mea, greșești în materie de religiune. Dar fiind că ați fost ales de majoritate, mă supun ca bun republican acestui vot al poporului, bazându-me că ești mai bun credincios de­cât presupuneam eu, în care caz vă fac din toată inima cele mai bune urări». Președintele răspunse : «Cetă­țeni cari ați votat contra mea, după conștiința voastră, aflați că nu-mi sunteți mai puțin scumpi de­cât aceia cari au votat pen­tru mine». Mulți cetățeni s’au apropiat de Krueger exprimându-șî bucuria, căci vorbise cu atâta cordialitate, încă 3 zile! Clăbiți-ve a ve abona la ziarul Universul,dacă do­riți a lua parte la trage­rea obiectelor de mai jos. La 3 Noembrie a. e., va avea loc tragerea la sorți a premiilor ce acordăm gratuit abonaților noștri, intre cari premii sunt: 1 pereche cercel de sapr cu briliante, in valoare de Leî 1300, un inel de safir, in valoare de 400 leî, o pianină, ceasoansk­­­e de aur, etc., etc. Aceste obiecte se pot ve­dea in vitrina stabilimen­tului nostru, unde sunt expuse. Vor concura la tragere toți abonații și cei ce se vor abona’de’la 1 Noe­m­­­brie. Abonații pent­rhî un an au dreptul la 12 bilete, pentru 6 lani 6 bilete, și pentru 3 luni S bilete. Prețul abonamentului: 3 luni, 5 iei, 1î luni, iei 10, un an, iei 19.30. Știri din străimă­ate — Prin poștă — O depeșă din San­ José­ (Cos­tarica) anunță că generalul Uribe- Uribe, insurgentul columbian care s-a predat deunăzi, a fost osândit la moarte. *­­­ 1 — — Botha și Delarey și-au­ prelun­git șederea lor la Londra spre a obține amnistia întreagă orî parțială pentru rebelii din Capo cari sunt deținuți acum, și în deosebi pentru aceia cari au fost deportați în insulele Bermude. Generalul Botha­man încearcă să obție învoirea pentru Krue­ger, Fischer, Wessels și Wol­­maraes de a se întoarce în Africa de Sud, dar până acum n’a izbu­tit încă.* * * Orașul Bodune, așezat la sud­­vest de Karchi (Buhara) în Si­beria) a fost atacat și luat cu asalt de 700 briganzi chinezi, cari n’au întâlnit nici o împotrivire. Ei au făcut pe guvernator priso­ner și au dat foc la o mulțime de case. Trupe ruse trimise în ajutor, au găsit în oraș 200 briganzi, l-au pus pe fugă, au eliberat pe guvernator și au executat pe șe­ful triburilor.* ¥ ] O servitoare din Paris a dat naștere la douî copii uniți între ei ca Rodica și Dodica și la alți douî copii separați. Din cei pa­tru copii, trei au murit, între cari și cei douî uniți. «Keleti Erlesttü» din Buda­pesta,anunță că populația din par­tea superioară a comitatului Be­­reg este amenințată de o groaz­nică foamete, din cauza inundă­rilor rîului Borzsa, care a nimi­cit întreaga recoltă a locuitorilor din vre-o 30 de sate. Prefectura județului a cerut ajutor minis­terului de interne ungar. * ■­¹ ¥ Deună­ seară concesionarul ilu­minației electrice din insula Liri, tăie curentul localelor primăriei, lăsând pe impiegați în întuneric. Această hotărîre a luat-o în urma unei certe cu consiliul mu­nicipal.* ¥ ¥ Sultanul Abdul Hamid a făcut cadou, marelui duce Nicolae al Rusiei, patru cai foarte frumoși, cari au și fost trimiși prin ad­jutantul său, Feisy-Bey. . .­­ O tînără pariziană, anume E­­lisa Weber, fără familie, pără­sită de amantul ei, nu avea altă mângâere de­cât­ un frumos că­țeluș alb, unicul tovarăș ce-i ră­măsese. De curând cățelușul se îmbolnăvi și veterinarul declară boala incurabilă. Sărmana femee­­a ideea de a rămâne singură pe lume, se disperă într’atâta, în­cât se sinucise omorând și pe câi­nele ei.­ Ea a lăsat o scrisoare în care se ruga să fie îngropată împre­ună cu cățelușul. ¥ ¥ Dia Lemberg se anunț­ă că, cu ocazia unei vînători, a fost îm­pușcat din greșală marele pro­prietar, baronul Kluzinsky, de către vărul său, contele Star­­zinky. Se asigură că Sultanul, adânc mișcat de primirea făcută amba­sadorului său trimes de curând la Livadia spre a saluta” pe Su­veranii ruși, a decis ca, contra­riu tradițiunilor, să trimeată la Petersburg pe fiul său favorit, Med­ Ediu-Effendi. După toate probabilitățile, a­­ceastă vizită va avea loc în ia­nuarie. C­n liniște, el repeta: Să mă predați! Să mă predau ! Acum o telegramă din Madrid anunță că generalul a înebunit cu totul. Această știre a produs o a­­dâncă impresie în Spania. UN PROVERB PE ZI Câți oameni, atâtea păreri. (Oriental) Universal in provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 29 Octombrie — Craiova Alcalalu­l­­lin bulevardul Convențiunei.— D. Iordan Cârstea sub­ antreprenorul lucrărilor de pa­vaj din bulevardul Convențiunei, a fost aseară victima unui mișelesc atentat. Pe când se întorcea spre casă, pe la orele 10 seara, se simte lovit cu un cuțit în spate de către un necu­noscut care apoi a căutat să se faci nevăzut la întunerecul nopțea. Din fericire însă, sergentul postat la bulevard, atras dle țipetele victimei, a reușit să pună mâna pe agresor. El se numește Traian Stok­off și e lucrător în serviciul d-lui Cârstea. Victima a fost transportată, într-o stare disperată, la spitalul Central, iar atentatorul a­cos­t­at. Incen­diu­l.­­­ Din neobservarea tîmplarului Iosef Zecher, care își are atelierul în strada Unirea, și care a aruncat niște cărbuni peste­ sur­celele din atelier, a luat naștere un incendiu care din fericire a putut fi stins înainte de a lua proporții mari. N’a ars de­cât o aripă a atelierului. Hoț prins.­Ion Barbu Bolboa­­că, din Risipiți, a fost surprins de sergentul postat la bariera Caracal, pe când voia să intre în oraș cu niște paturi ce le furase de la re­gimentul 1 de artilerie. Hoțul a fost arestat, iar paturile restituite regi­mentului. Lucilius. Giurgiu Discursul primarului.—V'am trimis erî prin telefon amănunte a­­supra sosirei M. S. Regelui în ora­șul nostru. Complectez azi cele spuse erî, dând și cuvîntarea pe care a rostit-o d. primar al orașului nos­tru în pavilionul de primire. D. Du­­mitrescu a citit următoarea cu­vîntare : Sire, In numele orașului și al consi­liului comunal, ve urez bună-venire printre noi, și rog pe Majestatea Voastră să bine-voiasca a ne per­mite da a­î prezintă călduroasele noastre omagii de iubire și nestră­mutat devotament. Sire, Prezența Majestățeî Voastre în mijlocul nostru, din nou­ ne încăl­zește inimile și ne umple sufletele noastre de o adâncă recunoștință, sentimente cu atât mai firești, cu cât de mult rîvneam la marea o­­noare și la fericirea ce ne-o acor­dați astă­zi. Cetatea noastră, Majestate, îșî va aduce aminte în­tot­deauna cu recu­noștință de tot ce s’a făcut pentru progresul și prosperitatea sa în tot timpul îndelungatei și glorioasei Domnii a Majestateî Voastre. Vrând, Sire, Majestatea Voastre călătorie bună în țara vecinilor noș­tri, ar­e credința că întrevederea de la Rusciuk­ și vizitarea câmpiilor de luptă de la Plevna, de care ne leagă atâtea amintiri eroice și glo­rioase, vor contribui și mai mult a întări raporturile noastre de bună vecinătate cu statul bulgar. Să trăiți Sire ! Să trăiască Majestatea Sa Pregina! Să trăiască Altețele Lor Regale Principii Moștenitori dimpreună cu augustele lor’ odrasle ! Să trăiască România ! Dunăreanul. Aceasta e prima dată când un fiu­ al Sultanului e trimis la o Curte străină din Europa. * ¥ ¥ Curtea cu jurați din Lemberg a condamnat la spânzurătoare pe bogatul țăran rutean Ivan Myc, care a ucis pe soția sa. *¥ ¥­­­n Războiul ispano-american a fă­­cut o altă victimă ilustră. Generalul Tora], care comanda armata spaniolă la Santiago de Cuba, în timpul în care orașul a fost silit să capituleze america­nilor, a înebunit cu totul. Chiar din ziua fatală în care el a primit de la guvernul din Madrid ordinul de a ceda orașul, el începu a da semne de mare agitație. Adesea, chiar în perioadele de Ploești îndrăznețul furt de la po­ștă. — Era, d. Filip ‘'Weiss, patronul marelui magazin de încălțăminte, «La Coroana regală» din strada Lip­scani, a trimis pe băiatul din pră­vălie David Barat să predea la poștă o scrisoare recomandată, care cu­prindea 500 lei în hârtii de bancă, cu destinația la București, pentru d. Avram Kracau. Băiatul d. Barat — ajungând la poșta—depune scrisoarea la ghișeu, așteptând apoi recepția. În acest timp s’au perindat pa lângă ghișeu mai multe persoane, din cari ’ vre­unul mai lung de mână a șterpelit scrisoarea d-lui Weis așa că atunci când sărmanul băiat —care o depusese pe ghișeu, a ce­rut recepția amploiatului, acesta— cu drept cuvînt, i-a răspuns că n’a primit nici o scrisoare. Plângând, băiatul Barat a alergat la stăpânul său, căruia povestin­­du-i Întâmplarea, acesta s’a plâns autorităților, cari au început o an­chetă în­ această privință. Arderea unei sonde. — Era aprinzându-se sonda No. 2 a speie- G. PIS­ADEI, 163 Gel palrii mușchetari PARTEA A DOUA VI — Domnișoara n’are trebuință să’mî dea nici o explicațiune. Sunt cu Lotul al stăpânilor mei. — Da, Harvey, știi. Insă n’am d-ta cunoștință de un lucru, și anume că jertfa ce ți-o cer­ea pentru d-lor e mai mare de­cât îțî închipuești. Semnele de neliniște începură să se manifeste iar pe obrazul bătrânului servitor.­Eva Heldler urmă: — Când îți faci inspecția prin domeniul Slaneii-Inimii, umbli tot­deauna calare, nu e așa Har­vey ? — Da, d-șoară. jucalec în­tot­­deauna pe Casimir, un cal bătrân ca mine­, care e bun și blând de altmintrelea, dar numai nițel cam îndărătnic. Nu ne certăm însă nici odată amândouă, căci, la ur­m­ă, eu fac cum vrea el. — Bine. Vei pune șeaua mâi­ne de dimineață pe Casimir. Eu dorm la Stânca­ Inimii în noap­­­tea asta. Mâine, de odată cu Ca­simir,­ vei pune șeaua și pe Fa­­usta, cârlana d-rei Maud, și mă vei însoți. — Doamne sfinte, d-șoară ! Și oare vorbești serios d ta ? Apoi parcă ziseși, că o să umblăm pa­­tru-cinci zile ?.. — Poate mai puțin, poate mai mult... — Să umblăm cu Casimir cinci zile de-a rândul, dar moare d-ră, moare, zeu. — Nu, nu Harvey, n’o să moară nici Casimir,­ n’o să te prăpădești nici d-ta. — O, despre mine, d-șoară, n’ar fi nimica, dar bietul Casi­mir... — Sä aibi grijă să iei două carabine cu repetiție și două revolvere. — Vai de mine, d-ră ! Nu cum­va o să ne batem cu hoții, cu indienii? — Nu cred. Dar, în orî­ce caz, când pleacă omul la drum e bine să aibă grije de toate. — Bietul Casimir ! zise Har­vey aflând greu. Vorbea de cal, dar gândul îi era acum la el. — Și apoi să’ți spui, zise Eva care ținuse în rezervă argumen­tul cel fără replică, la urma ur­mii, dragă Harwey, dacă ți-e a­­tâta grijă și milă de Casimir, n’aî de­cât să rămâi acasă cu el, că plec­ea singură să fac expe­­dițiunea asta. N’o să mor, n’am grijă, iar dacă m’o ataca cine­va, voi ști să mă apăr. Argumentul îl convinse. Ma­jordomul îșî ridică fruntea. — Singură, d-șoară, zise el, să te duci singură d-ta ? Nu, asta nu se poate. Vin și eu cu d-ta, și Casimir asemenea. N’o să fie o partidă de plăcere, știu eu bine ; dar tot sângele și toată carnea și toate oasele mele sunt ale d-lui Murray. Nu știi d-ta ce a făcut pentru mine Murray ? Mă așezasem la Douver și trebile îmi mergeau rea. Dar nu din greșeala mea, zoü nu. Biata nevastă-mea a mu­rit de mâhnire. Și eu stăm să me duc după ea, căci vreu să mă declare falit. D. Murray mă cunoștea, căci făcusem afaceri cu d-luî, negustorie de piei, de curele pentru mașinele din ca­rierile d-sale. Veni la mine când auzi de nenorocirea care stă să mă lovească. «— Harvey, dragul meu, îmî zise d-luî, nu ești făcut pentru comerț. Vino cu mine la Stînca- Inimii. Am dat afară pe inten­dentul, pe majordomul care ’l aveam, pentru că’mî bea vinul și mă fura ca ’n pădure. Să’î iei d-ta locul. Spune’mî cât să-țî plătesc. «—­ Dar... «— Știu, eștî dator... Iți plă­tesc eu datoriile... Strîngeți ba­gajul și vino la mine. Te aștept peste două zile la Stînca-lnimii. «— Dar... «— Ce mai e ? «— Mai am și pe fata mea ; era de cinci­spre­zece ani atuncia. «— Ia-o și pe fata d-tale cu d-ta și veniți la mine. Mă însăr­cinez eu să-ți port grija fetii d-tale. «Și a făcut așa precum a zis bunul d. Murray. Nu numai i-a purtat de grijă Augustei mele, ci a și măritat'o. D-ra Maud a înzestrat'o. Ține o băcănie la Doveer. Bărbatul său o iubește. Și fac parale amândou. Are două copii, un băiat și o fetiță, pe care -i pun călare pe genuchii mei. Fica mea vine pe fie­care an de stă două luni aici lângă mine, la Stînca-Inimic. Și să te duci d-ta acuma singură, patru­­cinci zile, prin pustietatea asta ? Nu, nu se poate. — Poate și mai mult de cinci zile, dragă H­irney. — Da, opt, cinci­spre­zece, fie, dacă vrei așa. Dar vin și eu cu d-ta, domnișoară, dar vine și Casimir cu noi! — Mulțumesc, dragă Harvey, mulțumesc, eram sigură că o să vii cu mine. Iți cunoșteam de­votamentul către casa stăpânului d-tale și nu mă îndouiam că o să faci ce-ți cer, încă odată, îți mulțumesc pentru d. Murray, îți mulțumesc pentru d-ra Maud, îți mulțumesc și pentru mine. — Domnișoara n’are de loc trebuință să’mî mulțumească, îmi fac datoria. — Bravo om ! zise încet Eva. Ast­fel de servitor­ te consolea­ză de prieteni ca Felicia și ca Morlay. Cu o nespusă plăcere, Eva se întinse în patul moale care mo­bila camera ei de la Stînca­ Inim­iî. Dar, cum se lumină de ziuă, fuse gata, înaintea prispei cas­telului găsi pe Harvey cu Fa­­usta și cu Casimir cu șelele pe eî. De odlîncul șelelor erau atâr­nați saci cu priminele și cu me­rinde. Pe drumul­­ pe care-l vor face repede, nu vor da poate peste gazde bune și ast­fel tre­buia să fie de asupra ori­căror ne­voi.Eva era încântătoare în costu­mul ei de amazonă. Pe cap purta o pălărie de pâslă cu margini mari, ridicată într’o parte, dân­­du-i un aer grațios și eroic. La cingătoare avea un revol­ver, iar de­seaua Faustei, era a­­gațată o carabină scurtă. Amân­două aceste arme erau ascunse sub o manta mare mexicană, care protejează în contra căldu­r­ei, în contra frigului, în contra prafului, în contra plasei, căci e impermeabilă. Tot de asemenea noaptea te înfășuri în acea manta puind șeaua căpătâii. E un aco­­perămînt admirabil, de vreme bună și de rea, acea manta nu­mită «puncho». Harvey venea după dânsa, călare pe Casimir. Localitatea, odată eș îțî de prin văi și de prin păduri, prezintă o înfățișare tristă. Câmpii puțin ondulate și iarăși­ câmpii stepe și iarăși stepe pustii. Eva se orientase cu o sigu­ranță uimitoare. Știa unde mer­gea, și-șî găsea fără de greșeală calea, fiindu-se după o cifră a­­bia vizibilă, făcută de pașii cire­­delor de vite și cârdurilor de cai cărați mereu spre gura dru­mului de fer din apropiere. (Va urma)

Next