Universul, iulie 1903 (Anul 21, nr. 177-207)

1903-07-01 / nr. 177

papa Leo XIII și medicul dr. Lappon­.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 190B Ortodox Luni, 30 Iunie.—Sinodul Apost. Catolic Luni, 13 Iulie.—Eugene. Soarele răsare 4.44 ; apune 7.58 București, 30 Iunie. „SUPREMAȚIA MAGHIARĂ“ Primul discurs al primului eputat român naționalist în arlamentul din Budapesta d upă o lungă perioadă de pa­­ivitate parlamentară abso­­lut față de violența maghia­­r, a și dat pe față imediat uba cea mare care nu lasă I se vindece starea anormală,­tarea de raporturi mereu în­­armate între naționalitățile ce impun statul poliglot ungar. Și a dat-o pe față prin una in numeroasele întreruperi la azi a dat foc discursul acesta­­ deputatului român Aurel Sad, despre care am dat sca­la într’un m­iner recent. Las’că însăși dușmănia în­­erșunată, și am putea zice­nticipată, cu care deputatul amân a fost întâmpinat de olegii săi maghiari vorbește­­ de-ajuns despre starea de lu­­ruri destul de nenorocită pe are ast­fel de isbucniri o tre­­ează,—dar unul din întrem­ători, care poartă ciudatul și ici­de cum ungurescul nume e baronul Feilitzsch­, reflec­­ând la declarația d-lui Vlad­ă în zadar s’ar cere să de­­vnă necredincios originei sale i s’o tăgăduiască, a spus d­­e față și în gura mare . Nu,­­ar să recunoști supremația lațiunei maghiare... A se cere unei națiuni să reunoască supremația altei lațiuni conlocuitoare, ba chiar nai de curând venite in țară,­­iată ceva ce nu se va putea tăgădui că conține ceva adânc,­­ esențialmente jicnitor și umi­litor pentru națiunea căreia i­ se cere recunoașterea unei a­­semeni supremații, și deci pen­tru fie­care membru în parte al acestei națiuni. Cum? îmi îngădui, mie ro­mân, să-­mi păstrez naționa­litatea, dar numai cu condi­ția de a mi pleca sub supre­mația ta, maghiar, care nu ești cu nimic mai bun de­cât m­ine, nici nu m’ai primit tu ca oaspe la tine în țara ta ci ai venit tu peste mine, m’aî găsit aci, autohton, stăpân pe țara și pămînt ?... Iată ceea­ ce, în zadar­ nu va putea intra nici o­data, dar nici o­dată, în mintea româ­nului. Maghiarul însă vrea (su­premația maghiară)­),suprema­ția minorităței de 7 sau­ 8 mi­lioane asupra majorităței de 10 sau 11 a naționalităților nemaghiare,—și a dîrz hotărît a-șî afirma această suprema­ție cu ori­ce preț. Naționalitățile nemaghiare, ce e drept, nu sunt încă ho­­­tărîte a resista și a respinge violența maghiară prin ori­ce mijloace. Cine ar putea ga­ranta însă că o­dată și o­dată lucrurile n’ar putea să ajungă și până acolo ?.. In tot cazul, atâta e sigur, că pace în Ungaria nu va e­­xista, nu va fi cu putință până când lozinca «suprema­ția maghiară» nu va dispă­rea și nu va face loc aceleia de «egala îndreptățire», sin­gura ce poate asigura pacea, buna înțelegere și deci liniș­tita propășire a unui stat al cărui caracter poliglot este încă și mai pronunțat de­cât de pildă acela al Elveției, unde nu este și nu poate fi supre­mație de rasă. Din Serbia [Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Belgrad, 27 Iunie. NOAPTEA SÂNGEROASĂ DIN BELGRAD Urmez a vă trimite rezumatul, relațiunii, publicată de d. B. Constantinovici după spusele unui conjurat, asupra tragediei des­fășurate la Konac în noaptea de 28 spre 29 Mai­. Pregătirile .Ofițerii din interiorul Serbiei au ajuns la Belgrad în ziua de 28 Mai­, cu trenul de 4 ore d. a. Planul fusese făcut cu multă atențiune, în toate amănuntele. Erau desemnate anumite per­soane cari să ia în primire la gară pe cei cari soseau și să-l ducă la anumite hoteluri. Dinainte era hotărît cine va intra în palat să omoare pe re­gele și regina, cine va omorî pe frații Lunjevița, cine pe gene­ralul Țintar Marcovici, etc., cine va înconjura casele miniștrilor ca aceștia să nu poată ieși afară, cine va ocupa localul jandarme­riei, poșta și telegraful, naviga­­țiunea fluvială, gara și alte clă­diri importante. Ofițerilor orînduiți să meargă la cazarmă li s’a ordonat să fie acolo la 12 luni. noaptea, până atunci erau liberi. Ofițerii care trebuiau să năvălească în palat au fost duși pe la anumite hote­luri și birturi, unde au petrecut seara, bând vin, până ce au venit să-i cheme. Conjurațiunea avea afiliați și în palat. Aceștia aveau instrucțiuni să lase deschisă poarta palatului din str. «Krunske». Un adjutant al regelui trebuia cu ori­ce­ chip să îmbete pe cei­l­alți adjutanți și să deschidă conjuraților odaia regelui. Conspiratorii erau prevăzuți cu tot ce le trebuia : securi, dina­mită, revolvere. Un singur lucru le-a lipsit luminări, fiind-că știa și că palatul e iluminat toată noap­tea cu electricitate și nu se aș­­teptau că se va face de o dată întuneric. Din 200 de ofițeri câți erau în conjurație, numai 86 au luat parte la executarea complotului. Lozinca conspiratorilor era : «Zverî»—«Zlatibor». Trupele nu știau nimic Trupele care aveau să fie în­trebuințate la executarea com­plotului nu știau­ absolut nimic. Când au scos pe soldați din cazarmă, ofițerii le-au spus: «Regina Draga vrea să pro­clame moștenitor al tronului pe fratele său, Lungevița. Regele e contra acestui lucru. Intre ei se poate întîmpla ori­ce, la palat. Noi suntem chemați să aplanăm lucrurile». Asedierea konaculu­i Armata condusă de conjurați —trupe din reg. 0 și din reg. 7 «Regina Draga» — a mers spre conac în mici despărțituri și prin diferite strade. Cum era cald, ferestrele de la multe case erau deschise și oa­menii, auzind mișcare neobicș­­nuită, s’au deșteptat. De altmin­trelea,, când au început împuș­căturile, toată lumea s’a deștep­tat , cei mai curagioșî s’au îm­brăcat și s’au dus spre conac, privind din depărtare cele ce se petrecea. Prin mulțime se aflau și mulți ofițeri cari nu făceau parte din conjurațiune. Detașamentele de trupe ajun­gând la conac, s-au asediat, în­dreptând ar­m­ele asupra palatului. In partea din­spre Calemegdan și Banjița, de unde puteai­ să vie trupele credincioase regelui, conjurații așezară câte­va tunuri. Primejdia era mare și puțin a lipsit ca ea să se producă. In adevăr, după cum se știe, colonelul Dimitrie Nicolici, co­mandantul diviziei dunărene, în­dată ce­ a aflat ce se petrece, a dat fuga la lagărul de la Banjița —5 kilom, departe de Belgrad— ca să aducă trupe contra conju­raților. El a fost însă ajuns de­­căpitanii Milan Petrovici și Milan Gagovici, cari au voit să-l îm­piedice. Nicolici a tras cu revol­verul, ucizând pe Petrovici și rănind greu pe Gagovici ; a căzut însă și el, rănit de gloanțele lor. Ast­fel s-a împiedicat ca Bel­gradul să fie scăldat în sânge. M­urusiren iu Konac De la un timp, garda palatu­lui fusese sporită, adăugându-se și un post de jandarmi.­­Poarta palatului era deschisă, după cum ordonaseră conjurații. Când aceștia intrară în grădină, dezarmând străjile, jandarmii au sărit să-i împedice, făcând uz de arme. Dar căpitanul de jandarmi, Gosticî, care făcea parte din con­spirație, îi opri, ordonându-le să puie armele la picior. Ofițerii se duseră la o căsuță din grădină, unde dormea gene­ralul adjutant Lazar Petrovici. Găsind ușa încuiată, au spart-o și au scos afară pe general, si­­lindu-l să-l ducă la rege. Ajungând la ușa antreului, care, după înțelegerea avută cu colonelul Naumovici, trebuia să fie deschisă, au găsit-o încuiată. Naumovici întârziase și a venit la ușă tocmai când, după ce în­cercaseră în zadar să o spargă, conjurații au sfărîmat-o cu un cartuș de dinamită. Explozia a ucis și pe Naumovici. Aceasta era a doua victimă, căci în curte mai pierise un jan­darm. La intrarea în conac a fost o mică încăerare cu jandarmii ce erau înăuntru, dar piedica a fost repede înlăturată. In odaia adju­tantului a fost ucis căpitanul Jovan Milcovici, ofițer de ordo­nanță al regelui și ginerele pri­mului ministru Țințar Marcovici. Ofițerii conjurat­ cari au nă­vălit în palat erau în număr de 33. Ceil alțî au rămas afară cu trupa, pentru pază. In scrisoarea viitoare vom­ re­zuma partea din povestirea d-lui Constantinovici privitoare la asa­sinarea suveranilor. 1»­ suferit dese și adânci modificări. La un moment dat nu era un ministru de războiu nou, care să nu se simtă dator de a­­ schim­ba fie organizația infanteriei, fie legea poziției ofițerilor, fie re­glementele, etc. E de remarcat că această manie de schimbări «această boală a reformelor», așa de înrădăcinată în spiritul nostru, a atacat și schimbat multe lucruri bune, fără însă să aducă cea mai mică modificare uniformelor armatei, cari lasă foarte mult de dorit. O uniformă trebue să fie eco­nomică, igienică și să mai înde­plinească oare­­­cari condițiuni tehnice privitoare la vizibilitatea ei,pe câmpul de războiu. Din punctul de vedere econo­mic uniforma noastră, chiar a trupei, e cu mult mai scumpă de­cât, aceea a Bulgarilor de exem­plu. Pe când la noi o tunică de soldat costă aproape 20 de lei, o bluză bulgară nu întrece 12 lei, de unde o economie de mai bine de 8 lei pentru fie­care tu­nică, ceea ce e simțitor, când se are în vedere că stocul nostru de tunici, pentru toate garnitu­rile în serviciu­, cuprizându-se și cea de război, atinge cifra colosală de peste 500 000 tunici; cu alte cuvinte numai din acest articol ar rezulta o economie de peste patru milioane de lei. Acum deși budgetul nostru militar e încărcat cu acest spor simțitor de cheltuială, suntem noi oare mai bine îmbrăcați ca vecinii noștri? Nici de cum, ba pot zice chiar că contrarul e a­­devărat. Toată lumea știe că o îmbrăcăminte pe talie, trebue bine ajustată, dacă nu voim ca omul să pară caraghios în ea. Nimeni nu se va duce într’un magazin de confecțiune să-și cum­pere o jaghetă sau redingotă pe brodeală, în general oamenii ne­­­­voia șî cari ’și cumpără haine de tia prăvăliile cu toptanul ’și cum­­’’peră un veston, ori o altă haină fără talie, care se potrivește mai bine și convine ori­cui, tocmai prin faptul că nu e ajustată. Un alt neajuns al tunicilor noastre e și acela al gulerului drept,, care trebue neapărat bine ajus­tat și ca lărgime și ca încadrare a umerilor. Asemenea condi­­țiuni lipsind tututor tunicilor noastre ,care nu se fac pe mă­gură, ori vedem oameni cărora ...[­ul ]e înoată într’un guler de 2 ori mai lung, ori îi vedem re­nunțând la copce și încheindu-șî gulerul cu sfori, după modelul africanilor îmbrăcați in uniforme și pe cari îi admirăm prin jur­nalele umoristice ilustrate. Con­­cluziunea e că plătim o haină mai scumpă de­cât bulgarii și suntem mai prost îmbrăcați de­cât ei. Uniforma ofițerilor, din punc­tul de vedere economic, e încă o­­­ problemă neresolvată, chiar afel către ofițerii ce au oare­care mijloace. Toate zorzoanele inu­tile, ce încarcă uniformele noa­stre, impun bieților ofițeri chel­­tueli peste măsură de grele. O tunică de ofițer, la noi, costă în mijlocu­! 100 de lei, cu eșarf, epoleți, leduică, etc... prețul ei se ridică la peste 200 de lei, în­treb acum, care ar fi individul civil așa de pretențios și ele ne­bun pot zice, care câștigând în medii! 300 lei pe lună, să-și plă­tească o singură haină, cu acest preț exagerat de 200 lei ? O tu­nică bulgară de ofițer nu costă mai mult de 70 lei, și aci dar vecinii noștri ne sunt superiori, ca simplicitate și judecată. Ca igienă un singur exemplu va arătă cât sunt de false ideile noastre asupra acestei chestiuni. Sa adoptat și se menține pen­tru infanteria noastră căciula lui Mihaiu­ Viteazu, ce te înăbușește vara, nu te apără nici de ploaie, nici de soare și mai are incon­venientul d’a costa 40 de lei, cel puțin, pentru un ofițer. N’ar fi pare mai economic și mai igienic un echipiu moale, sau o pălărie de pâslă în genul celor purtate de Buri, care e ușoară, te apără contra intemperiilor și care noaptea în bivuacuri, în­fundată pe urechi, te păzește contra frigului și umezelei? Din punctul de vedere teh­­nic, ultimul războiu anglo-bur e critica cea mai severă ce se poate face uniformelor noastre. Infanteria azi pe câmpul de bătaie nu mai poate lupta de­cât culcată și nu poate înainta de­cât tîrîndu-se ; nu trebue să aibă nici o piesă sclipi­toare în ținută. Mă întreb : cum vor putea sta culcați și înainta tîrîndu-se soldații noștri cu car­tușierele ce au pe burtă și cum vor rămâne invizibili cu nasturii ce le strălucesc pe piept și co­cardele din frunte. Cât despre ofițerii noștri va fi o minune, dacă va mai rămâne vre­unul în front, până în momentul atacu­lui. Uniforma lor deosebită de a soldaților, fireturile și săbiile strălucitoare vor fi admirabile puncte de țintă pentru trăgătorii inamici. Echipamentul soldatului nos­tru de azi e croit pentru lupta în picioare sau cel mult în ge­nunchi și nu mai răspunde ne­voilor actuale ale tragerei cul­cate, ale salturilor în fuga mare, de la un adăpost la altul sau a marșurilor fîrîte. Uniformele îm­podobite ale ofițerilor vor face din ei victimele primelor lovi­turi. De voie de nevoie, războiul va ști să forțeze pe esteticii costumului militar actual ca să renunțe la fanteziile lor actuale ; rezultatul va fi un costum mai­eftin și o economie mai mare de sânge. E trist lucru dacă însă a­­sem­eni îndreptări va trebui să adăstăm, ca să le plătim cu per­­derile și sacrificiile unui războiü.­nti. TRIGONA_IIL­TARI Uniformele militare Instituțiunile noastre militare ca și tot ce privește armata au CRONIICI FEIENINS Mișcarea femenină La congresul internațional care s-a ținut la Madrid, a stîrnit mare sensițiune conferința doctoresei Donna Conception Aleixandre, asupra boalelor de inimă. Din Budapesta se anunță că d-șoara dr. Charlotte Steinber­ger, a fost numită medic al sta­țiunei balneare Visk Varhegg. Regele Suediei a conferit me­dalia pro lilloris et artibus d­șoa­­rei Ambrosia Tönnesser, sculp­­toră. In toamna aceasta se va des­chide la München o exposiție pentru ameliorarea îmbrăcămin­tei femenine, din punct de vedera artistic și higienic. Societatea juridică din Statul New­ York, o corporațiune foarte conservativă, a primit ca membră pe Miss Rosalie Low, care exer­­citează profesia de advocat. La Universitatea din Viena au fost promovate trei domnișoare la gradul de doctor în filosofie. La congresul Ligei pentru mo­rala publică care s-a ținut la Tu­rin, a ținut o conferință și o fe­meie, adecă d-na Felicitas Buch­ner, din Veneția, care a vorbit despre tema de a se lumina copiii în chestiile sexuale. D-na dr. Ann Kapotenka a fost numită medic primar al spitalului Statului din orașul Iekaterinoslav. Femeile japoneze joacă un rol însem­nat în presa fetei lor. Mai cu seamă ele sunt angajate ca reporteri, întocmai ca și în A­merica. Ca atare se împart în două categorii: în reporteri su­periori care se ocupă cu ches­tiuni politice și serioase, și în reporteri propriu ziși cari sunt obligați să aducă la cunoștința publicului toate chestiunile de la ordinea zilei. Aceste dame trebue să visiteze localurile și ceainăriile publice. Se zice că aceste femei-reporter se poartă cu mult mai bine de­cât colegii lor bărbați și aduc la lumina zilei părți interesante din viața japoneză. Cu ocazia recentei alegeri de la Academia franceză, ziarul fran­cez «Le Temps» din Paris, a fă­cut propunerea ca pe viitor să se deschidă și scriitoarelor fran­ceze porțile Academiei franceze și să fie primite în calitate de membre ordinare. Ca femei cari ar avea cele mai mari șanse de a intra in rândul nemuritorilor, ziarul de mai sus prezintă pe madame Severine decană între ziaristele franceze și cunoscută campioană a democrației și pe romanciera Madame Gyp (con­tesa Martel). Propunerea aceasta probabil că va avea succes, de­oare­ce de mai multe ori înșiși «nemuritorii» au discutat-o a­­deseori. Olimpia. IMPORTANT Toate persoanele din Capitală și provincie, cari vor cumpăra «Veselia» ce va apare Joai di­mineață, 3 iulie, vor concura prin tragere la sorți la urmă­toarele 4 premii : 1) . Un inel de aur cu piatră de diamant. 2) . Un port-vizit de ar­gint plaque și cristal. 3) . O zah­arailă de ar­gint plaque și cristal. 4) . Un serviciu pentru unt-de-lem­n, oțet, sare și piper. « Veselia» se vinde 5 bani nu­mărul în toată țara. Numărul de roui, atât ca ilus­trație cât și ca materie, va în­trece cu mult numărul intern, care a trebuit să fie făcut în pripă. Papa Leo XIII și medicul dr. Lapponi — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de azî repre­zintă pe Papa Leo XIII, șezând pe fotoliul său, pe când medicul său curant, dr. Lapponi, studiază mersul boalei. La picioarele Pon­­teticelui stă în genunchi credin­ciosul seu camerier Centa. UN PROVERB PE Zi Albina fără regină, stup perdut. (Rusesc). Ceva despre ro­mânii din Serbia La noi în țară se știe puțin despre existența unei numeroase populațiuni române în Serbia. In privința acestor români, sta­biliți în această țară de veacuri, s’a scris foarte puțin până acum. Aflu că în zilele din urmă d. Duma, fostul atașat al legațiunei noastre din Belgrad, actualmente transferat la Bitolia, ar fi trimis un studiu asupra românilor din Serbia, Academiei Române. Așteptând apariția lucrărei d-lui Duma, lucrare ce de­sigur va împrăștia ceva lumină asupra situației acestor frați lăsați uita­re! în valea Savei și a Timocu­­nî, voți­ împărtăși cititorilor Uni­versului câte­va informații pe cari le-am cules cu prilejul șederei mele în Belgrad.* In capitala Serbiei nu sunt ro­­mâni pământeni aproape de fel. In schimb insa se află mulți români macedoneni, între cari mai mulți bogătași, cari ocupă un loc de frunte în comerțul țării. Românii macedoneni­ au­ dat Serbiei mai mulți bărbați însem­nați. Se afirmă chiar că asasina­tul prim-ministru Țințar Marco­­vici și aghiotantul Naumovici au fost de origină români-macedo­­neni, după cum se poate deduce chiar din numele lor. * * * Românii pământeni din Serbia locuesc la țară. Dînșiî formează un bun contingent al țărănimei sârbești. Ei sunt stabiliți mai cu seamă în regiunea Dobrovița-Kneajevaț și de-a lungul rîului Timoc. Iată numele unora din sutele de comune locuite de români : Busur,­ pe rîul Mlava, Screia, pe Resava, Stamnița, Melnița, Vite­­jeva Bașanal, Cule, Vitomița, Pârvana, Bobovo, Jagovița, Cre­­pulin, Siga, Breznițe, etc., etc. ¥ . Sunt comune rurale în Serbia locuite exclusiv de români. Sunt altele ai căror locuitori sunt ro­mâni în proporție de 78 la sută. Se crede că numărul total al românilor cetățeni sârbi se urcă la respectabila cifră de 400 mii. In Serbia sunt vre-o trei re­gimente formate exclusiv de ță­rani români. Ofițerii acestor re­gimente sunt sâr­bi. Se mai află numeroși români de-alungul Moravei și Dunărei, cu începere de la Semendria și până dincolo de hotare, în Bul­garia. Românii din Serbia, după cum am spus, formează o populați­­une rurală. Starea lor culturală e înapoiată. Ei vorbesc limba română. E un dialect, care ține locul între cel macedonean și cel mol­dovenesc. Sunt unii însă cari, prin influ­ența mediului, au pierdut unul limbei materne și vorbesc limba sârbă. Cu toate acestea, atât unii cât și cei­ 1­ulți păstrează oare­care tra­diții curat românești și au în ini­mă sentimentul naționalitățea lor. De aceea au rezistat tuturor­mprejurărilor și în­cercărilor și nu s’au contopit în sinul elemen­tului dominant. Din contră, mulți sârbi, stabiliți cu timpul în co­munele române, au fost nevoiți să adopte limba românilor și, în cele din urmă, s’au contopit cu aceștia. E foarte regretabil că românii din Serbia nu știu aproape ni­mic despre restul neamului din care se trag, trăind într’o com­plectă ignoranță.* ¥ ¥ Românii din Serbia n’au nici școli, nici biserici românești. Aceasta din cauză că Consti­tuția sârbească interzice supuși­lor sârbi de a fregventa școli streine în țară. Așa încât dînșii se duc la bi­sericile sârbești și copiii lor fre­­cventează școlile Statului, unde nu se pomenește nimic despre limba și istoria română. * Românii din Serbia se ocupă cu agricultura și cu creșterea vi­telor. Sunt un element pacînic și de mare utilitate pentru țară. Starea lor materială e destul de înfloritoare. Sunt sobri, eco­nomi și foarte inteligenți. Dînșii sunt foarte ospitalieri și călătorii cari trec prin comunele lor n'au a suferi nici­odată de lipsuri. * Românii din Serbia au păstrat până acum un port al lor parti­cular, pe care nu vor să-l schimba cu râcî un preț. Acest port se aseamănă foarte mult cu acela al românilor de la Pind. Bărbații sunt îmbrăcați cu o țipună, un fel de anliriü de di­mie (șalac) care îi acoperă până la genunchi.Sunt încinși cu o cu­rea lată și încălțați cu ciorapi de lână cu flori, lucrați în casă, și cu opinci. In cap poartă o că­ciulă de oaie foarte păroasă. Costumul femeilor e tot așa de pitoresc ca și al bărbaților, dar cu o desfășurare mai pronunțată de lux. Ele poartă țipara lungă până la călcâie, cu două zaverii (șor­țuri) ca fotele țărancelor noastre. Brâul cu care se încing­e de mătase sau lucrat cu mărgele. Pe cap poartă un tepelie (un fel de tichie) înconjurată de o basma colorată. Perul lor e adunat în formă de ghiulele pe cele două tâmple. " ¥ Am spus mai sus că dînșii țin foarte mult la­portul lor. Spre a dovedi aceasta, vom­ povesti ur­mătoarele : Acum câțî­va ani Sta­tul sârb începuse să privească cu ochi rea­portul particular al țărănimei ro­mâne din Serbia. Cu deosebire repelicul femei­­­­lor era obiectul unei persecuți­­uni din cele mai mari. Veni chiar un timp în care se interzise cu totul portul faimo­sului tepelic. Atunci o deputațiune de vre-o 30 de românce din diferite co­mune se îndreptă pe jos spre Belgrad. Ele doreau să obțină o audi­ență de la ex-regina Natalia și să­ o roage ca să le fie permis de a se îmbrăca și de aci îna­inte in costumul cu care se îm­­brăcaseră mamele și strămoașele lor de veacuri. * * * * * * * NOTE Luni,­­6 Iunie.—La birt. Ță­cănituri de tacîmuri, comenzi grăbite, zgomot,­muște. In dreap­ta mea, vorbesc tare, îmbucînd cu poftă, doi mușterii grași și rumeni; în stînga șoptesc încet alți doui, palizi și piperniciți. I-ascult pe toți. De la începu­tul mesei, cei douî din dreapta discută numai asupra bucatelor : — Băete, înc’o porție de sar­male. Vezi să umpli bine farfu­ria, că ’I­ dau cu ea în cap. Și mai grasă să fie porția. Adu și cîțî­va ardeiașî. — Și mie una. Marcalé băete, comandă cel­ l’alt. La fel cu a lui Domnu Nae, Domnu Nae a rupt în dinți o halcă de pîine, a tras pe gît o dușcă de vin, a scos un oftat de mulțumire, și, în așteptarea sar­malelor, exclamă : — Bună varză! Călită tocmai cît trebue. Se cunoaște că-i gă­tită într’un birt național. — Și eu mă’nebunesc după varză, cînd e bine făcută, răs­punde celălalt, trecîndu-șî piii­por­țiile sosesc ; urmează o în­trecere de îmbucături și un ples­căit care mă face să’m­î întorc ochii. Mă uit în stînga. Cei doi ti­neri palizi au rămas cu ochii țintă pe cîte-o listă, pe care o tot în­torc și­ o sucesc fără să se ho­tărască. Chelnerul, sastisit, a­ ple­cat și i-a lăsat să-șî aleagă. In­tru tirzia, îl chiamă : — Maronie, ce-ai bun pe ziua de azi ? — Să vă dați o ciorbă de bur­tă faină , o tuslama No. 1 ; o scor­­dolea de raci minunată ; niște sarmale superioare, dacă doriți. Tinerii fac un semn de silă. — Mie să’m­î faci tot două ouă și-o friptură, ca tot­d’auna. — Și mie tot așa. Sînt serviți. De-abia înting în farfurie, înghit rar, mestecă a­­lene. Pe cînd maniacă, filoso­­fează : — Ce trebuință meschină și mîncarea asta prozaică ! Dum­­nezeu ar fi trebuit să creeze pe om fără stomac. Acesta să’și în­trețină organele numai prin res­pirație. Aerul să conțină toate substanțele nutritive necesare or­ganismului. *s- D’apoi timpul pe care ți-l ia operația asta inutilă! Tot a­­mericanii mai practici ! Au con­centrat intr'un ccap diferite feluri de mîncare, așa că într’o secun­dă ai și luat dejunul sau prân­zul, fără să mai pierzi ceasuri întregi, și fără să’țî mai îngreu­nezi corpul, făcîndu-i neapț pen­tru muncă. Eu unul, după masă nici nu pot să judec. — Dumnezeu ar fi făcut mai bine daca ne-ar fi creat fără creer, adaogă cel d’întîi, dind la-o-parte ouăle, lăsate aproape neatinse. Și de-aci o întreagă teorie asu­pra inconștiențeî, cu citații din Nietzche și Schopenhauer, pină cînd dă și celălalt ouăle la-o-par­­te, tot ne­atinse. Mă întorc iar la dreapta. To­varășii au mai dat gata un fel de mîncare, pe care o coman­daseră pe cînd eu examinam ti­nerii din stînga; acum sunt în tratative asupra fripturei : — Gu ce mă onorezi Maronie ? — Să vă pun o fleiculiță cu­rea, c’oane Nae , erste. Dacă nu v’o plăcea, să mi-o dați înapoi. — Așa. Marcule băete. Numai, ad­­o s’o aleg eu. Marcu sosește cu o tablă mare plină cu cărnuri. Domnu Nae dă muștele la o parte, umblă cu mîna prin cărnuri, pînă găsește ce’i trebue,—mănîncă mai întâi «fleiculiță» cu ochii—apoi o ur­mărește în mîna lui Marcu, pînă n’o mai vede. — Marcule, și mie­una, la fel cu­ a lui Domnu Nae, strigă chel­nerului tovarășul de masă al a­­cestuia. Pînă să vie, se începe o ade­vărată convorbire gastronomică. Lui Domnu Nae îi place să mă­­nînce fleica—«mai grasă să fie»— pe taler de lemn. Celălalt, mai civilizat se vede, e pentru «dis­trugerea» ei pe farfurie, fiind­că lemnul are prea mulți microbi. Urmează apoi predilecția salatei, unul fiind pentru ardei, altul pentru pătlăgele, unul pentru stropitul lor cu oțet și zea­mă de usturoi, altul pentru untdelemn și piper—pînă sosesc și fleicile. Tabloul iar reîncepe. Îmi în­torc iar capul la stînga. Tinerii au ciugulit de două-trei ori din friptura lor, și-au dat-o la-o­ par­te. Acum au ajuns la Spiritism, Nirvana și Theosofie. Mă uit în dreapta, mă uit și’n stînga, cum vorbesc toți patru de-odată, două rumeni și mulțu­miți, doui palizi și amărîți, și aoi impresia că mă aflu în fața a patru savanți cari discută două filosofii deosebite. G Care din două e mai înțe­leaptă ? Marți,­­7 Iunie.—Anchetă la Podeniî nouî. O moarte bănuită nenaturală. S’au arestat toți ți­ganii nomazi din împrejurimi. Iată-le corturile, negre și rupte, întinse la marginea satului , ca­­reie, cu mîrțoage jigărite, risipite iar­ colo pe cîmp. Sub ele, în­tinși alene, copii goi. Cînd fini fac apariția, o droaie de femei jerpelite, cu prunci la sîn, cu dulăi lihniți după dînsele, îi­ ge­­nunchie înaintea mea ca în fața unui Messia, cerînd liberarea bărbaților. Vorbesc toate de-o­dată, ciim­î latră, copiii plîng, jandarmii înjură—o gălăgie in­fernală. Doctorul face autopsia și­ con­stată că moartea e naturală. Ți­ganii sînt liberați. Se plîng că au fost arestați pe nedrept. Așa e. De cîte ori se comite într’un sat un furt sau o crimă, ei sînt luați mai întîî în «de-aproape cerce­tare» cum zice ironic procesul verbal. Dar ce-or să facă și autorită­țile. 90 % din crimele făptuite la noî, sînt comise de țigani. Fără să plătească bir Statului, fără să facă zile de prestație prin co­munele pe unde­ se adăpostesc, schimbîndu-șî numele dintr’o zi într’alU pentru cine știe ce pot­logărie, de cele m­i multe ori ca să scape de armată, goniți din loc în loc, trăind de azi pe­ mîi­­ne—numai ocazia să se prezinte, că nu se dau înapoi de la nici o crimă. Nu­ î mai puțin adevărat că soarta lor de-acum nu e prefe­rabilă robiei din care au scăpat numai de­ aproape un veac. Gu­vernul care­ ar regula poziția a­­cestor nenorociți visători nomazi, ar face un act social de mare dreptate. Îngrozitor blestem să te naști evrei sau țigan și să simți toată ura nemeritată, aruncată asupra rasei tale ! Ar fi de­scris o dramă frumoasă, al cărei erou să fie un țigan îndrăgostit de o evreică. Foaie c’o s'o scriu cînd­va ea. Vineri,­­20 Iunie. — Altă au­topsie. O țărancă înaltă, fru­moasă, robustă, găsită moartă în grădina casei sale. Cadavrul, de patru zile în arșița soarelui, s’a descompus cu totul. Duh­nește la un kilometru. — Ce e omul ! în patru zile s'a făcut negru ca pâmîntul din care-a eșit, zice un țăran,­­iermiî cari mișună pe cada­vru, în tăcerea înconjurătoare, scot un murmur confuz și sinis­tru. Corpul mișcă, pare c’ar fi viu. Et pourtant vous serei semblable a cetie ordure  celîa horrible infection, Előlié de nies yeux, soleil de ma natura, Vous, men ange et ma passion! Niciodată n’am simțit versu­rile lui Baudelaire, adresate iu­bitei lui, ca în fața acestui ca­davru de femee. «Pămîntul» de colo, a simțit și el fiorul iubirii. Fructul aces­­tei iubiri, copiii, iată-i plîngînd în casa din față, alături de un sătean gârbovit de necazuri, ta­tăl lor. N’apuc să mă’ntorc în oraș, și trebue să intru în ședința Curții cu Jurați. Un individ a omorît pe altul, și societatea cere răz­bunare. Representanții ei n’o tră­dează. Vinovatul e condamnat la muncă silnică pe viață. Două cea­suri am vorbit cu ochii la cămașa plină de sînge a victimei, cînd punînd mina pe revolverul gă­­sit asupra ucigașului, cînd pa ciomagul noduros cu care a tras în capul victimei. La eșire, mă întîmpină un co­misar : «Domnule Procuror, în dreptul barier­ii Pioeștiului, tre­nul a călcat trei oameni». Altă anchetă, în fața a trei ca­davre oribil mutilate, și a canto­nierului desperat că a uitat barie­ra deschisă. Plec în sfirșit la București să răsuflu. In tren, un prieten buni, a cărui soră a murit în floarea tinereții, îmi saște inima cu ga­melele lui. La hotel ne despărțim. De­­abia urc scara, și’mî taie drumul un cosciug urmat de o întreagă familie în doliu. Un călător care s’a împușcat azi dimineață. Iar sînge ! O suflete, suflete, cum să mai găsești viața frumoasă, cum să te mai îmbete parfumul unei flori ! Radu D. Vosch­i-Iunie, 1903. O CUGETARE PE ZI PIetatea e o justiție datorită slăbiciunii. ................. ■> * m­I <»"■ [UNK] [UNK]

Next