Universul, septembrie 1903 (Anul 21, nr. 239-268)

1903-09-01 / nr. 239

Calendar pe anul 1908 Ortodox Duminecă, 31 August.—St. briu al M. Doi­n. Grilorie Duminecă, 13 Septembrie.-Aimé •Soarele răsare 5.53 ; apune 6.31 București, 31 August. Școala de notari In organizarea actuală a co­munelor rurale, primarul e pe de o parte omul de încredere al consătenilor sex, pe de altâ parte ultimul organ al admi­­nistrațiunei. Dacă îi e leste primarului să-și îndeplinească­ primul rol, pentru cel de al douilea aproape nu se pot găsi printre săteni oameni pregătiți. Azi, sarcina o îndeplinește notarul în locul primarului, fără să aibă pentru aceasta căderea legală. Este clar, între starea de fapt și cea legală, o nepotri­vire mare. Acum e vorba ca să se pue capăt acestei nepotriviri, cu prilejul reformei comunale pe care o proiectează guvernul. Aplicarea legilor și regula­mentelor, pe cari primarii ru­­ralî nu le cunosc, va fi tre­cută în sarcina notarilor. Reforma aceasta face fără îndouială să fie trebuință de o școală specială de notari, în care aceștia să primească pre­gătirea sistematică pentru în­semnata lor însărcinare. Unul din ziarele guvernu­lui a publicat zilele astea un articol din care reiese că o a­­semenea școală va fi în cu­­rînd înființată, arătându-se tot o­dată și spiritul în care va fi organizată școala. Nu se va face din notar numai un legist. «In prima linie, zice organul guverna­mental, notarul trebue să tră­iască la țară, prin urmare ca și învățătorul trebue di­n școală să fie menținut în­tr-o atmos­feră care să nul facă să su­fere în ziua când va merge la primăria rurală. El trebue, prin obiceiurile, traiul, prin portul lui să fie și să remcrie téran, să nu fie funcționarul trimis din oraș la țară, necunoscător de obi­ceiurile, de viața, de simți­­m întele celor cu cari va trăi și pentru cari va trebui să fie un împărțitor de dreptate. De aceea credem că este foartte bogat intenția de a a­­lipi școala de notari pe lângă una normală de învățători. Este de­sigur și o economie pentru unele cursuri comune ce s’ar face și în acelaș timp viitorii notari ar câștiga, prin contact, din spiritul cel bun ce s’a introdus de câtă­va vreme în învăță­mint­ul rural. Camaraderia ce s’ar stabili de pe băncile școalei negre­șit că va influența în bine relațiile viitoare ale acestor două organe importante din comuna rurală. O altă condiție esențială pen­tru a menține spiritul de care vorbim mai sus, este de a-i lua de-a dreptul din școala rurală după ce am terminat’o]. Vederile aceste sunt incon­testabil juste. Cu notari preparați într’o asemenea școală, dacă li se va asigura și stabilitatea în funcțiune, vom incepe să a­­vem­ o administrațiune mai serioasă­­ a copinnele rurale. In­ același timp se va în­lesni mult progresul cultural, căci pe lângă preot și învă­țător vom avea și un al trei­lea agent, pe notarul conștient de rolul lui. * seria de visite pe care el a între­­prins’o prin diferitele capitale ale Europei, este o nouă manifesta­tions a tendinței ce diplomația engleză are azi de a restrânge legăturile și de a îmbunătăți ra­porturile dintre Imperiul Britanic și marile Puteri. Pe când acum cât­va timp încă Anglia se fălea cu politica ei de «splendid­isolation» și respingea du dispreț ori­ce amiciție conti­nentală, ea e arî cea dintâia care umblă după prietenia puterilor și merge întru întâmpinarea lor. Dar ceea­ ce e mai caracteristic e că această vizită e îndreptată în­potriva Germaniei. Intr’adevăr, dacă regele Angliei avea de gând să facă o serie de vizite pe la diferitele Curți euro­pene, era firesc ca să meargă în primul rând la Berlin f find­că există între el și împăratul .Wil­helm strînse legături de familie și fiind­că de la războiul din Transvaal intervenise între An­glia și Germania o apropiere care se manifestase chiar de două ori, în China și în Venezuela, printr’o alianță și printr’o acțiune comună. Mai mult, singurul Suveran care a vizitat pe regele Eduard de când s’a urcat pe tron, era îm­păratul Wilhelm­, care î-a făcut astă iarnă o vizită de câte­va zil­e, la Sandringham. Nu era decî nimic mai firesc, de­cât ca Eduard VII să-î reîn­toarcă vizita; cu toate acestea el n’a făcut-o și, ca și cu­m ar fi vrut să dea și mai multă sem­nificare revenirei lui, a mers la Roma și la Viena, adică în ca­pitalele celor două puteri cari sunt aliate cu Germania și s’a dus pînă la Paris, unde după conflictul de la Faschoda nimeni n’ar fi crezut că regele Angliei va căuta să se reîntoarcă atât de curînd. Cauza acestei atitudini e pe de o parte opinia publică din An­glia, care e foarte nemulțumită împotriva Germaniei și care, prin urmare, ar fi primit foarte rău o vizită a regelui Eduard la Ber­lin, și pe de altă parte, siguranța ce au dobăndit-o cercurile poli­tice din Londra, că diplomații germani și în special cancelarul Imperiului, contele de Bülow, nu s’au apropiat de Anglia de­cât pentru a abuza de buna cre­dință a cabinetului din St.­James și pentru a trage sub scutul unei asemenea prietenii cât mai multe foloase în dauna Imperiului și a comerțului britanic. Și în această constatare pe care Anglia a făcut-o de un timp în­coace, stă în mare parte și ex a­­plicațiunea schimbării aduse în diplomația britanică. Poate că Anglia n’ar fi simțit nevoe atât de vie de a-șî atrage simpatiile diferitelor State din Europa, dacă opoziția dintre ea și Germania nu ar fi luat o formă atât de acută. Și poate că nici regele Eduard, care prin carac­terul și felul lui de inteligență, era îndreptat către o politică de împăciuire, n’ar fi găsit ocazia să-și manifesteze facultățile cu acea artă și cu acel succes ce fac dintr’însul, odinioară arbitru al elegantelor, un adevărat și dis­tins diplomat. Insă din ziua în care una din țările europene avea față de An­glia ceva mai mult de­cât acel sentiment de invidie și ură la­tentă ce a caracterizat sentimen­tele puterilor față de Imperiul Britanic în tot decursul secolu­­­­lui al XIX-lea, situația se schim­bă cu desăvârșire. Diplomația en­gleză nu putea să mai rămână ni­d­ ea nepăsătoare amb­ițiilor continentale. Și dacă adăugăm pe lângă aceasta’ că Anglia trece printr’o criză, că imperialismul devenea o realitate care schimba proporția tuturor chestiunilor și semnificarea tuturor tendințelor și care cu alte cuvinte punea Im­periul Britanic într’o situație cu totul deosebită atât față de pro­priile lui colonii cât și față de cele­l­alte țări, vom înțelege și mai bine câtă nevoa avea An­glia să găsească sprijin pe con­tinent și ce chezășie pentru pa­cea lumea, pentru păstrarea echi­librului dintre puteri, stă în vi­zitele întreprinse de regele E­­duard. De­sigur că printre aceste vi­zite, cea de la Viena nu e cea mai însemnată, dar nu e mai pu­țin adevărat că ea pune în evi­­­dență cu o deosebită tărie rolul precumpănitor pe care regele E­­duard tinde să-l ia în conducerea afecerilor politice ale imperiului său. S’a spus când­va că cu cât înaintăm, cu atât rolul Coroanei va crește în Anglia, fiind­că cu cât imperiul va deveni o realitate, cu atât diferitele părți din cari se compune se vor despărți mai mult de metropolă, spre a forma organisme sociale autonome. Așa că într’o zi legăturile adminis­trative și politice se vor slăbi a­­tât de mult, în­cât Coroana sin­gură va simboliza comunitatea de rasă, de limbă și de aspira­­țiune ce strânge la­olaltă acest colosal edificiu. Cine știe dacă cu Eduard nu se închee în An­glia domnia majordonilor. I. O. D. Din Macedonia (Corespondență parte a ziarului «Universul») Bitolia, 22 August. Un plan al comitetului­ revo­luționar des neat­ă de notorietate publică aici că planul comitetului revoluționar era să atragă armata în­ comu­nele românești spre a le expune la devastarea și bombardarea lor din partea armatei cunoscând și pe turci că nu fac deosebire de neam cân­d e vorba despre creș­tini. Acest plan­­ urmăresc cu du­blul scop de a distruge comu­nele românești cari escelează prin valoarea lor din punctul de ve­dere moral și material și de a atrage prin devastarea lor inter­ven­ția. Puterilor și mai ales su­părarea pe turci a Statului ro­mân care are conaționali în Ma­cedonia. Sălbăticiile turcilor comise la Crușova asupra populațiunei ro­mâne au umplut de bucurie pe bulgari, cari n’ascund că eveni­mentele sinistre cari s’au petre­cut la Crușova sunt o manoperă a lor care le-a prins bine. De asemenea scopuri călăuziți voinicii lui Sarafofl­, după izbânda lor de la Grușova, și-au îndrep­tat toate forțele spre comunele Neveasta, Clisura, Pișodeni, Mo­­loviștea, Gopeși, etc., asupra că­­rora lucrau ca să atragă furia armatei. Profitând de retragerea arma­tei de la Neveasta au năpădit în oraș și au ars cazarma și localul autorităței. Aci însă sosind repede oștirea, s’au năpustit cu toate forțele lor asupra Glisurei, unde s’au introdus și au ocupat post­­ive ca să provoace bombardarea ei. Grație intervențrei ambasa­dorilor marilor Puteri, cari au atras în mod aspru atenția gu­vernului turcesc asupra escese­­lor din Grușova și a consecințe­lor ce vor urma dacă turcii vor continua cu pustiirile comunelor nebulgare, ordine severe s’au transmis la fața locului în sen­sul reclamațiunilor făcute de am­basadori. In urma acestor ordine Clisura și Neveasta au scăpat dintr’un mare pericol cu atât mai mult cu cât prada făcută de bașibu­­zuci la Crușova a deșteptat pofta soldaților știind că comunele ro­mânești sunt bogate. Clisura a fost ținută împresu­rată de armată peste zece zile, căci se introduseseră în oraș in­surgenții. Lăsându-li-se un loc de eșire cu dinadinsul,insurgenții bulgari au fost siliți să se retragă spre Castoria unde au suferit în­frângeri mari înecându-se un mare număr în locul Castoriei ca la Aetos. Presa grecească și masa­crele di­n Crușova Evenimentele din Crușova pre­ocupă presa grecească care a în­ceput să-șî schimbe limbagiul servil față de turci. Prin faptul că în Crușova sunt mulți români patriarh­iști, con­sulul grec din orășelul nostru s’a dus la fața locului ca să constate de visa stricăciunile și jafurile ce au suferit crușovenii. La Crușova s’au mai dus și trei corespondenți de ziare streine escortați de jan­darmi. Aseară a sosit în orașul nostru și un corespondent al ma­relui ziar englezesc «Times» din Londra. In orașul nostru au mai sosit și două ofițeri suedezi dintre care unul colonel și cel­ l’art major, angajați de Stat ca să organizeze­­ geandarmeria ce se va înființa conform proiectului de reforme austro-rus. Acești ofițeri însă de­o­cam­dată stau în neacti­­vitate. Babiiar-pașa, ca să nu treacă ca bulgarofil, a ars comuna bulgă­rească Smilevo, ai carei locuitori plecaseră ln­ munte. In privința esceselor comise la Crușova de acest sălbatic pașă, pilele cercuri otomane afirmă că Hilmi-pașa ar fi primit un lung memoriu din partea unui ofițer inferior care se găsea la fața locului când se devastau cartierele românești. După acest memoriu ofițerul în chestiune ar fi atras atențiu­nea lui Bahtîar-pașa că acolo unde se trage cu tunul locuesc români iar nu bulgari. Ofițerul acesta s­e spune că ar fi scris și despre tratativele ce­ au a avut loc între un popă bulgar cu pașa, care popă în mai multe rînduri ar fi venit să par­lamenteze cu Bahtiar care apoi a dat ordin să nu se atingă nimeni de cartierul bulgăresc. Ofițerul despre care e vorba ar fi adresat memoriul său de la Perlepe. Chemat de inspecto­­rul general Hilmi-pașa, ofițerul a confirmat și prin graiu viu cele expuse în mem­oriu. Se zice că Ih­lmi-Pașa ar fi cerut avansa­rea lui­ ifjam­. Politica externă Vizita regelui Eduard la Viena era natural ca făcându-și cura la Marienbad, regele Eduard să meargă la Viena și să facă o vi­­sită bătrânului împărat Francisc Iosif, care a fost un bun prieten al reginei Victoria, și un amic credincios al familiei regale și al Angliei. Cu toate acestea nu ar trebui să credem că această vi­zită este lipsită de semnificare politică. Din potrivă, sunt diferite întâmplări care­­ dau o însem­nătate deosebită. In primul rând, ori­cât de indirect ar fi rolul di­plomației engleze în rezolvarea chestiunei Orientului,totuși visita regelui Eduard la Curtea vieneză, convorbirile pe cari le-a avut cu contele Golochows­k­i, afirmă încă odată dorința sinceră ce toate puterile au ca pacea să domnea­scă în Balcani. Și o asemenea asigurare este folositoare în mo­mentul când agitațiunile națio­naliste cresc în Macedonia și devin pentru lume tot mai îngri­jitoare. In al douilea rând vizita rege­le Eduard la Viena, continuând «Caracterul e calitatea princi­pală a omului ; trebue de aceea să înveți a fi franc au tine însuți și cu cei­l­alți. Greșelile pe cari le vei face în cursul vieței tale vor merita eroare, cu condiție ca ele să nu se repete. Dacă gre­șești, nu tăgădui. «Amintește-ți că, daca ai drep­tate, e ușor să învingi violența temperamentului teu. Dar dacă n’ai dreptate și te iriți, ești per­­dut. Un om cu tact poate smulge o săgeată de la arc fără să se sgârie». Ziua. Să nu mă 'ntrebi de unde vin, Nici dac'am mai iubit vre­odată . Să zici: «Nimic nu vreau să știu Din viața lui de altă­ dată». Să 'ți spună chipul meu trudit Că vin la tine de departe, Și să ghicești că am iubit In­totdeauna fără parte. Să nu mă 'ntrebi aic mă numesc. Te-aș depărta. Eu port un nume Pe care, fără să'l mînjesc, L'a defăimat cind­va o lume. Că sunt poetul blestemat Să nu'și îndeplinească visul Dac’ai afla, înfricoșat în față, ți-ai zări abisul. Să nu mă 'ntrebi nici unde merg . Mut aș rămîne la ’ntrebare... Trecut-aă ani de cind alerg, Și mă tot duc—la întîmplare. Și nici pe alții să nu-i pui Să afle cine e străinul; Ajunge unuia să­­ î spui, Ca iarăși să 'mi înceapă chinul, Un om în care p-a ești; I­ vezi că sufere și plânge , Du-l într'un loc mai liniștit, Și spală-i rănile de singe. Iar daca alții te-o­r vedea,, Și-or vrea a’un «Rău» să te­­ ferească, Să zid . »N­ iau pe seama mea­, Lăsîndu-i să te clevetească, Cind ten pleca să mă mingii, Să tiară-a ochilor mei ceață, Să vreau cu tine să rămîn Tot ce mi-a mai rămas din viață. Cind vei citi că te 'ndrăgesc, Pe fața mea înviorată, Să nu mă 'ntrebi de te iubesc,— Căci m'a mai întrebat o fată. Nici tu să nu ’mi șoptești «Mî*eștî­­ drag», Poetică sub raza lunii, Să n'aud iar cuvîntul vag, Ce poate l'ai mai spus la unii, Ci capul să mi’l lași să stea La pieptu­ țî vergin de suspine, Să simt eu singur, de*’om­ putea, Că saltă numai pentru mine. Și de-’oiu simți, să mă răzbun Pe lumea 'n contră-mi înrăită , Fiind din ce în ce mai bun, Făcîndu-te o fericită. ... Dar nu , eu o să fiu bătrîn, Și voiu avea păr alb pe tîmple, Și tot stingher o să rămîn, Și ce visez n'o să se 'ntîmple ! Și voiu muri ca Don Juan, Și-am aru-mi traiu o să se 'ndiee, Nebun ce-am urmărit în van Un ideal într'o femee. Ilustrația noastră de astă­zi, reprezintă tipuri din armata bul­gară și adică la stânga este un general bulgar în mare ținută, în mijloc este un ofițer de cava­lerie, iar la dreapta un ofițer de artilerie. CRONICI JFEXENINE Sfaturile unui m­ik­ipuag Ame­rican către fiul său «Știi cum am­­ început? Cu o lovitură de pinteni. De atunci toate loviturile pe cari le-am pri­mit în viața mea m’au împins mai departe. Câștigam atunci 2 dolari pe săptămână și dormeam la biuton. Știam însă ce sunt 2 dolari». A­st­fel începe cartea unui ne­gustor milionar din America, din care s’au vindut până acum sute de mii de exemplare. In acesta se vede muți bun simț—ceea ce noi europenii numim cinism, — dar care în realitate este rezul­tatul perfectei cunoștințe a oa­menilor și a lumei. Să răsfoim puțin­ această carte, căci o găsesc foarte folositoare. «Școala trebue să formeze ca­racterul — spune autora). Cul­tura e lucru secundar. Eu do­resc­ ci tu să fii un bun școlar, dar doresc încă și mai mult să­ fii om brav și dacă -ți termini studiile întărindu-ți cunoștința morală, nu t­e vom­ gândi dacă nu știi limba latină. In școală se învață multe lucruri : d­e la pro­fesori și de la cămării- Primii vor face din tine un școlar , iar ceî­ l’alți un om. Școala merită fără îndouială ceea­ ce costă. Ba­nii cheltuiți cu școala produc o bună dobândă­­ căcî e un mare câștig a învăța să cugeți. Școala nu creieră proști, dar face să înflorească prostia în proști. Nu preiază faleete superioare, dar le desvoltă. Radu D. Rosetti. August, 1903. Tipuri din armata bulgară — Vezi ilustrația — Armata bulgară constă din ș­ase diviziuni (Sofia, Tracia, Balkan, Preslav, Dunărea și Vi­­din) și o divizie independentă de cavalerie. Efectivul de p­ace este evaluat la 24.000. In timp de război, Bulgaria poate să aibă o armată de aproape 200.000 sol­dați. Serviciul militar obligator a fost introdus în anul 1889. Nu­mai Mohametanii se pot răs­cumpăra în schimbul unei sume de 500 franci. Uniformele armatei bu­lgare sunt imitate după acele din ar­mata rusească. Tragerea prin­ „imersii" CUPOANELE 9 și 10 Erî. Sâmbătă dimineața, în fața unui public numeros, s’a făcut în curtea stabilimentului nostru tragerea celor 6 premii ce am acordat gratuit tuturor cumpărătorilor și abonaților zia­rului «Universul» de Sâmbătă 23 și Duminecă 24 Auguste." (cu­poanele No. 9 și 10). Iată rezul­tatul : 1) Un ceas de aur de bărbat a fost câștigat de d. C. Nițu, M-rea Văratic (Neamțu). 2) Un port-vizit de me­tal bronzat a fost câștigat de d. Ilie Grănescu,­ str. Popa-Tatu 72, din București. 3) Un sfeșnic cu ceas pentru masă a fost câștigat de d-na Iosephina Preibrus, str. Vămeî No. 6, București. 4) Un vas de metal bron­zat a fost câștigat de d. Sterie Pavel «La Pașa», strada Unirea, din Craiova. 5) Un port-pâine de ar­­c* int plaqué a fost câștigat de I. Moisescu, str. Mihai-Bravul 29, din București. 6) Un serviciu de unt­­de­lemn, etc., a fost câștigat de d. I. A. Chitariu, str. Ma­­zeppa No. 9, din Galați. O CUGETARE PE ZI Legea e o fringhie rea întinsă : cel mari trec pe d’asupra, cei mici pe dedesubt, MOSAIC Un bilet de naștere princiar din 1594.­Ceasorniicul.­Obi­­ceiuri dispărute Volfang voivod este fiul lui Bogdan ce’î mai zicea și Constan­­­­tin Rareș și nepot lui Petru vodă Rareș și al Frusinei Nagywabhi de bună și onestă familie. Fiind­că cititorii de azi văzură actul de naștere al principelui Nico­­lae, socotesc a le face plăcere dându-le la lumină actul de naș­tere al principelui moldovean Volfang Rareș. Iată-1: Noi județul, jurații și cei­l­alți cetățeni ai opidului Sașina, măr­turisim și recunoaștem prin a­­ceasta de față a noastră carte cum că luminatul și măritul Domn Voliangu voivod, fiul ră­posatului Bogdan voivod, numit și Constantin, fiu mai mic al ră­posatului Petru cel bătrân, voi­vodul Moldovei, carele până la moarte a rămas în principat și în scaunul domniei și a terminat viața înfățișându-se înaintea noas­tră, ne-a făcut cuvioasa rugă­minte ca să bine-voim a-î da o carte testimonială d­espre genea­logia sa. Deci noi știm cum că mai sus dînsul Voliangu-voevod, fiu al mai sus-zisului Bogdan- Voivod, este născut și botezat în opidul nostru Sasinu, din căsăto­rie legitimă, maică-sa fiind Fru­­sina Nagywathi de bună și onestă fam­ilie. Drept­ aceea rugăm pe toți luminații, spectafo­lii, gene­roșii, măriți­, nobilii, egregii, prudenții și circumspecții, pre­cum și pe alți oameni de veri­ de stare și condițiune enesra­­șii din verî­ce țară, înaintea cărora a­­dică s’ar prezintă cu aceasta mai sus numitul, luminatul și mărin­tul Domn Volfang voevod ca să bine-voiască a-l cunoaște după cuviință ca pe adevăratul și le­gitimul lui și crede imediat al, voivodului Moldovei și a’i primi cu toată favoarea ca pe o per­soană demnă și bine meritată. Spre mărturie și credință am găsit cu cale a­­ î da această a noastră carte întărită cu sigiliul opidului. Dată în opidul nostru Sasin la 20 Aprilie anul Domnului 1594. (gs) Primar Georgiu Fanaru. Qâtă deosebire­­... Câtă simpli­tate este azi în actele de botez. Principe și proletar te naști și la ofițerul stărei civile ești înscris la fel! Numai faptele înalță sau coboară, numai ele îți deschid calea și réndul în omenire. * * x Drag ceasornic, în spre tine Ne’ncetat eu tot privesc . Dar prea aspru către mine Eu d’apururi te găsesc. D’alte vremuri minutarul Imprejura­ ți ’1 rotești Ce n’avut-am oare darul Ceasuri bune să ’mi vestești. Mi s’a spus adesea mie Că dați ceasuri de plăceri De ilusiî, bucurie. De ce ’mi sunt numai dureri ? De ce-am fost nedrept cu mine Și atât de ne’ndurat ? In zadar ea către tine Rugi fierbinți am îndreptat Ca să ’mî sunt și ceasuri bine, Fericite, de amor. Mai cer astă­zi de la tine Ceasul ultim ca să mor! * * * , Cât erau de frumoase obiceiu­rile bătrânești al strămoșilor noș­tri ! sau azi de pildă unul și a­­nume : Darurile în biserică. La prasnicele mari împărătești nici un sărac nu era trist și toți voioși veneau la leturghie, căci la ieșire știau ca sunt așteptați cu ce avea fie­care bogătaș în ograda și în livedea lui. Venea Paștele cu ouă roșii, cozonaci, șuncă, pască; Crăciunul cu co­vrigi, colaci, mere, nuci; Sf. Va­sile cu plăcinte, turte dulci ; Sf. Ion cu busuioc, colivă și poame poleite; Sf. Nicolae cu pește, b­lăniî ; Sf. Gheorghe cu miel, brazde verzi, cu crăngi înflorite ; Sf­ Constantin și Elena cu cireșe și căpșuni; Sf. Mihail gutui, pere, rațe și gâște fripte; Sf. Paraschiva cu struguri și vin nou ; Probojenia cu miere pe foi de cureche; Sf. Maria cu stru­guri și smochine, cum și fel de fel alte producțiuni, așa că nici un creștin sărac nu rămânea cu foa­­iele pocâltite,­ măcar la zile mari. Acum ? Acum cine poate dă ban­­chete și mănâncă tot cei sătuî. Bîllea-Vișa. Premii gratuite cititorilor ziarului «Uni­versul Literar» Toate persoanele din Capitală și provincie, cari vor cumpera ziarul «Universul Literar», care a apărut astă­zi. Duminecă 31 August, vor concura în mod gra­tuit, prin tragere la sorți, la ur­­mătoarele cinci premii: 1) Un frum­os ceas d­e aur pentru damă. 2) Un frumos și mare vas de salon, de metal bron­zat imnitațiune antică. 3) lin frumos servíciü de licqfuer, de argint pla­que și cristal colorat pen­tru 6 persoane. 4) O frumoasă cutie cu mai multe parf­umerii. 5) Un frumos necesar de scris. Spre a concura la aceste cinici premii de mai sus, cititorii «Uni­versului Literar», vor trimite cu­ponul ce vor găsi în pagina 8-a, coloana 4-a din «Universul Li­terar» de Duminecă 31 August într'un plic d­eschis cu o marcă de 3 baril, sau mai bine cititorii din provincie vor putea depune cuponul la depozitarii noștri din orașele respective și cititorii din Capitală la portarul stabilimen­­tul­ui «Universului», strada Bre­zoianu No. 11, până în ziua de Joi î 4 Septembrie, de­oare­ce Vineri 5 Septembrie se va face tragerea. Situația gravă din Serbia — Prin poștă — «Naroday List» spune că nu­mărul ofițerilor cari au iscălit memoriul­e de 1386. * X . X A eșit la lumină un document curios: un apel trimis din în­chisoare de către ofițerii arestați la Niș, camarazilor lor. Apelul e foarte lung și alin d­e fraze patriotice : «tocmai fiind­ că situația politică e gravă— spune între altele apelul—trebue­­a să dispară motivele de neînțelegere din armată ; azi anarhia dom­nește printre ofițeri; cei mai tineri dau ordine celor m­ai vechi ; se schimbă ordinele regelui; el e înșelat, afirmându-i-se că toți ofițerii sunt solidari cu re­gicizii, se rup decretele lui și se aduce insultă prerogativelor 87 Tragedia Obrenovicilor ROMAN ISTORIC ORIGINAL de d.-sia Sofia Străidhel.3.e Proprietate literară a ziarului «Uni­versul». — Reproducere oprită PARTE­A A DOUA CAP. VII Natalia la Wiesbaden.­Milan face acțiune de divorț.—Po­­bedonostei, procurorul sfin­­tului Sinod rus.—Luarea co­pilului.— Mitropolitul Teodo­­sie pronunță divorțul.—Arte­misia însărcinată.—A­a reuși să fie regină ? — Constituția cea mai liberală.—Tulburări anti-dinastice, conspirații.— Abdicare «Dacă a stat în legătură de po­liteță cu oameni, nu tocmai plă­cuți regelui, aceasta a făcut-o atât ca o chestie de conveniență cât și fiind-că di in­șa crede că e primejdios a se strica tot mai mult cu Rusia, iar mitropolitul Mihai­ îi era duhovnic. «In chestia abdicare! n’a lucrat cu intenții rele. 1l auzise pe Mi­lan de atâtea ori zicând că, în­dată ce va vedea că nu mai merge, va abdica: «Grozav o durea minciuna dic­tată de patima de azi, «că nici­odată nu s’a înțeles». Natalia nu putea minți, dînsa mărturisia că în căsnicia ei a avut și zile se­nine, zile de acele cari par me­nite a otrăvi și mai mult cu a­­mintirea fericirea lor, prezentul nenorocit. Atunci, c\nd Milan pocăit îi jura din nou vecînică credință, dînsa a avut încredere în acele jurăminte, îșî făcuse iar iluzii de fericire. «După nașterea lui Sașa, a fost o vreme de liniște și dragoste. Natalia credea că Milan i-a ve­nit pentru t­ot­dea­una. «De câte ori în fața leagănului unde Sașa zimbra drăgălaș, re­gele, sărutând mâinile Nataliei, îi jura dragoste și credință! Cine, văzând acest grup minunat prin tinerețe, frumusețe și gingășie, ar fi crezut că va ajunge­­ a­­tâta ură și dispreț ! «Natalia, spre nenorocirea ei, nu uitase acele șoapte fermecă­toare, când Milan îî spunea : «Iu­bita mea Natalie, singura mea fericire pe pământ ești tu, soție iubitoare, cuminte și frumoasă ! Te mai poți ta ființă adorată în­doi de Milan al teu, când un în­ger ne leagă pe veci unul de altul?» «Cum se trecuse, cum se ui­tase Milan toate acestea!» își făcea singură socoteala fap­telor să-și găsească vina purtărei ei către Milan, dar nu o pu­tea afla. «Aci gândul o duse la vremea cum­­ află iar d­e purtările ș­i ne­­predicța lui Milan, și dînsa tot rămase soție supusă. A încercat, prin devotament, bunătate și răb­dare să-l adu­că la calea cea dreap­tă; cu voință de fer își învingea disprețul și ura ce o simțea a­­desea, aflând de purtările lui.. Cu stoicismul sădit în fernee de veacuri, își zicea : «Apa trece, pietrile remân, așa va trece patima rea a lui Milan și va veni la soția iubitoare și la copilul lui nevinovat; dacă e acum orbit de instincte rele, eu am datoria să veghez pentru co­pil și dinastie !» O femee demna nu arată, în fața lumei, tfireéiíile ei casnice. L atâ­t de gh­eșteâ și arăyi lum­ea sărăcia se(Himehtel,or soțului, e așa de lovit amorul propriu, că multe femei, cu genele ude de lacrimi s’arată lumea zîmbitoare, privind cu drag, de ochii lumea, la soțul înșelător, căci e atâta durere să țe­ș­ie la prea dispre­­țuită, că isoOul intern e nimic pe­lângă defilarea publică a mize­riilor casnice. Natalii, cât a putut, a căutat să ascundă, să se prefacă a nu ști nimic de înșelările lui Milan. «Atâția ani de suferință, ca să ajungi tot la un scandal euro­pean, e grozav !» se gândea Na­talia. «Mă avinge mulți fiind­că nu ștm este. Nu l’am ertat de atâtea ori? Așa cum iartă o mamă gre­­șalele copilului iubit!» Zadarnic am voit să înșel presentimentul de la finek greșală, când cu toată iertarea și pocăința, mereu îmi sud­a un răsunet adine : «Adio ferici­re!» Când a primit copie de pe hârtia de divorț, căsnicia i se părea un bolnav iubit, cu care se chinue de zeci de ani să-l facă sănătos ; nopți plânse la căpătâiu, zile întregi nemâncate și chinuite,­­ lățea suferință disperate­­i iată mim daslegai’Sa îaku­ s­ asi­ta, căsnicia ei moartă, groapa des­chisă să o înghită. Momentul acesta îi părea mai amar de­cât tot chinul anilor trecuți, în cari tot se ivea câte o rază de speranță în acest întu­­nerec de suferință sufletești. Tînerul care-i adusese vestea, îi spusese că prietenii o sfătuesc să nu admită nici­odată divorțul. «Mai târziu, ziceau ei, însuși regele vă va fi recunoscător». Peste câte­va zile primi și vi­zita lui Pobedonostef. Acesta o asigură că nici­odată un sinod ori un consistoriu ortodox nu va da curs unei atît de nedrepte cereri de divorț.­­ De alt­fel, adause înaltul per­sonaj, dreptatea Maestăței-Voas­­tee e atît de bătătoare la ochi, că nu pricep ce ar putea duș­mani­ să spună. Un moment nu v­a fî abătut de la datoriile de soție credincioasă ,sLimbi iubitoare. Și nagaț) grijă, ne promit­ea susținerea clerului ortodox. In Niș țarul, mâhnit de purtarea lui Milan,­­a zis : «Regina Natalia va fi des­tul de cuminte să-și apere­­ drep­turile ci și ale fiului ei». — Adesea mintea e slab ră­gaz împotriva furtunelor vieței, zise Natalia. — Dar e cel mai puternic.Va trece Majestate și acest vînt rou. Dar, ori­ce ar fi, lumea să vadă că Natalia­ și-a făcut datoria pînă la capăt. Ea vedea că dreptatea ome­nească e cu dînsa și din nou se hotărî la apărarea drepturilor ei și ale copilului. Cine ar fi gîn­­dit că gingașa româncă din Ba­sarabia va fi o energică luptă­toare a vieței? Lupta crîncenă­ a sufletului nu poate fi asemenată cu cel mai crîncen războiu; e o luptă menită să otrăvească până la mormîn­t vi­ața upei fu­pte ne­­gusiOr&te. Avea Natalia însă multe mo­­­mente de descurajare, atunci mătușa sa­ îi zise: Lumea iți va da dreptate, îndărătnicia ta rîk nu primi divorțul, nu­ e pornită dintr’o ambiție ori interes per­sonal ; vrei să aperi un rege d'a face nebunii și vei feri­­ aria d’a avea pe tron o curtezană și o ambițioasă de rînd. Ești datoare să te lupți pentru a asigura tro­nul fiului tău. Cine știe câte ch­iste vei împiedeca prin îndă­rătnicia ta. Milan se hotărî însă să­ î­­iftî dea încă o lovitură Nataliei, să­ i ia curajul. Natalia, adusă la disperare d­e această veste, scrise o scrisoare împăratului Wilhelm, cerându-i apărare și rugându-i a nu fi pră­dată pe pământul Germaniei, de cel mai mare bun ce poate avea o mamă.­ ­Va urma}

Next