Universul, octombrie 1903 (Anul 21, nr. 269-299)

1903-10-01 / nr. 269

•1- D-rn Eli­sa Popescu. — Vezi articolul: Asasinarea la Paris a artistei române Elisa Popescu Calendar pe anul 1903 Ortodox Marți, 30 Septembrie.—Păr. Gri­gori­e. Catolic Marți, 13 Octombrie.—Edouard. Soarele răsare 6.28 , apune 5.36 București, 30 Septembrie. Despre notari Dacă chestiunea reorgani­­zarei comunei rurale intere­sează pe foarte mulți, din multe puncte de vedere, pe­­ notari îi interesează pentru pozițiunea lor. Ce gândesc notarii despre reforma la care se lucrează acum și care probabil va fi supusă Parlamentului în vii­toarea sesiune? In această privință revista «Notarul» din Iași, in nume­­­rul 9 și 10, ne aduce oare­­­­cari indicațiuni. Autorul primului articol din acea revistă impută notarilor ■ că nu s’au­ organizat într'un corp, după cum mai de mult s’a propus, ci stau­ nepăsători de soarta lor. « Nepăsarea funcționarilor comunali rurali și în special a notarilor, se zice în acel articol, a adus ca consecință înlăturarea lor din proectul de lege pregătit pentru or­ganizarea comunelor rurale.» Din partea d-lui ministru,, înlăturarea lor e naturală, zice­ autorul articolului. Dar nota­rii au adus servicii reale co­munelor și Statului, luptând­­ cu nenumărate dificultăți nu numai pentru îmbunătățirea Comunei un sens administrativ ci și la ridicarea țărănimii, dând mîna și lucrând alături cu învățătorii și preoții în acțiunea pentru desvoltarea stării morale și materiale a țăranului nostru. Deși explicabilă, deci înlă­turarea actualilor notari e o măsură aspră,— zice autorul articolului. «Nu e de discutat că pro­iectul de lege în organizarea ce tinde a da comunelor, tre­­bue să introducă elementele titrate, de care dispune a­­stă­zi țara , e prea just, dar tot atât de just este că trebue să se fie seamă și de dreptu­rile actualilor notari, lăsân­du-le putința să se prezinte și ei la concursul de capaci­tate propus pentru absolvenții de licee și școalele comerciale, pentru că sunt sigur că se vor recruta elemente tot atât de bune dacă nu și mai bune dintre actualii notari și a­­ceasta afirmare pozitivă o fac bazat pe cunoștințele ce no­tarii actuali au asupra servi­ciului, ast­fel cum se organi­zează, pe care ’1 și indepli­­nesc astă­zi cu multă promp­titudine în cele mai multe comune sub masca primarului. «Deci notarii au trebue să mai păstreze nepăsarea de până acum, ei trebue să se organizeze în corp pentru ca sa intervie cu rugăminte pe lângă d. ministru de interne să fie socoteală de drepturile lor câștigate prin ocuparea funcțiunei, cum organizarea adusă învățătorilor a ținut so­coteală de drepturile acestora și s-a înrolat în rîndurile cor­pului». După cum se vede din ci­­tațiunea de mai sus, se cere ca și actualii notari să poată după trecerea unui examen de capacitate, să ocupe mai departe funcțiunea în noua organizare a comunei rurale. Chestiunea merită să atra­gă atențiunea alcatuitorilo pro­­ectu­lui de reformă. ghiarilor, el a avut efect și asu­pra partidului independent ma­ghiar care­­ are în sânul său ca membrii pe niște gălăgioși ai căror strămoși n’au­ făcut parte din tabăra lui Atila. In dietele din Galiția și Mo­ravia se discută legea electorală. Dietele din Istria și Dalmația vor fi convocate spre sfirșitul lunei. Principele Lich­tenstein con­tra maghiarilor Deputatul antisemit, principele Lichtenstein, a ținut, într-o în­trunire publică din capitală, un discurs în care a atacat pe ma­ghiari. Iată ce a zis, între altele, prin­cipele Lichtenstein : «Coloman Szel­, de­și om cu trecere mare la toate partidele, și-a dat demisia. După el a fost chemat contele Ștefan Tisza, om talentat, dar fără popularitate. N’are pe lângă el de­cât vre-o 30—40 de deputați, foști ade­renți ai tatălui său. Nu a fost în stare să constitue cabinetul. După dînsul a fost chemat din Croa­ția Khuen Hedervary, care de­venise urgisit în Croația, din cauza asprimei sale. Venind în Ungaria, a vrut să câștige lumea prin blândețe. Sa umilit și înjo­sit, ducându-se acasă la Kossuth și făgăduindu-i cu mare ușurin­ță concesiuni, prin cari se sacri­ficau interesele monarh­iei și ale armatei împărătești. N’a putut a­­junge însă la nici un rezultat, ci a descuragiat numai partidul li­beral și a hrănit și mai mult tru­fia opoziției. Dacă s’ar transfera ofițerii ori­ginari din Ungaria la regimen­tele ungurești și s’ar schimba emblemele armatei, acestea ar fi tot așa de primejdioase ca și comanda maghiară. Cum s’ar putea să rămână ar­mata împărătească unitară, dacă ofițerii s’ar diferenția după pro­vincii, educațiune și tendințe? Din păcate însă este de temut, că factorii competenți, cu tot or­dinul de zi de la Ch’opy, vor bate în retragere. Noi însă nu trebue să fim afta de naivi și să plătim 70 la sută pentru întreți­nerea armatei, iar aceasta să se prefacă prin regimentele ungu­rești într’o armată maghiară pe cheltuiala noastră». Descoperiri arh­eologice in Bucovina Din Cernăuți se anunță: Țăranul român Petru Mămă­ligă din comuna Burdei a găsit, cu ocazia unor săpături ce se fă­cea pe locul său de pe dealul Cosmicului, două topoare de bronz și mai multe bucăți de verigi de brățară, tot de bronz, pe care le-a vândut museului, din Cernăuți. Directorul museului în­credințat că în acel loc s'ar pu­tea găsi și alte obiecte, s’a dus acolo și a găsit în adevăr trei verigi întregi, mai multe părți de verigi, oase de mamut, etc. Hobs­tele la flacără și le freca ca să se încălzească și mă cuprinse luându-mă pe genunchi și-mi vorbi încetișor și-mi spuse atât de mult despre dragoste până când ameții cu totul. Nu mai știu bine ce mi-a mai spus, căci eram amețită, și am știut numai atât că îmi este mai drag ca toate cele­l­alte, chiar și de­cât ade­văratul soare, căci el este soarele meu—așa trebue să simtă florile la atingerea primei raze de soare, ast­fel după cum am simțit eu la vatra lui și în brațele sale cea dintâiü rază de soare din viața mea—atât de cald—ah ' atât de caldă—atât de caldă nici­odată n’a simțit Evanghelii, nici când soarele strălucea—căci nu era numai soarele lui Evanghelii — Și soarele nu putea vorbi și să mă aibă dragă numai pe mine, căci el are pe toată lumea dragă. Dar Soare mă are numai pe mine dragă din lumea întreagă. —El n’are altă floare, și eu n’am­ alt soare—ne avem dragi—când a doua zi ne-am dus la lucru, luna era încă pe cer și era atât de rece și de singură, și noi rî­­deam și ziceam : «Privește-ne lună, noi suntem două, și tu săr­mană lună, ești numai singură!» XII Cele la alte fete mă plsmuesc pentru frumosul Soare. — Ele l’ar fi iubit, și acum se uită chio­­rîș la mine și zic că nara me­ritat eu ast­fel de noroc, ca Soare să se uite la mine. Și dacă ele ar ști că pot să zac pe vatra lui și să am căldură, când m’au lăsat de atâtea ori în frig, și dacă înghețam atunci undeau și ziceau : «Joacă Evanghelii, că te vei încălzi—locul de la vatră nu este pentru tine — locul de la vatră îl primesc copiii casei, nu străinii! — Și dacă nu țes destul de repede, atunci mă bat. Dar de când Soare le-a ame­nințat, nu mă mai bat — acum mă apără cine­va, pentru întâia oară—pe mine nici­odată nu m-a apărat nimenea. — Din potrivă, dacă unul îmi făcea réa, atunci cele­lalte fete rideau și se bu­­curau — acum nimeni nu-mî mai face nimic, căci acum sunt a lui Soare și Soare este al meu ! Astă­zi era o zăpadă mare și groasă, când am trebuit să ne despărțim, era atâta zăpadă in­cât abia am putut eși din colibă atunci rîserăm și ziserăm că ză­pada a trimis-o Dumnezeu­ pen­tru ca tot-d’a­una să stăm îm­preună și să nu ne poată găsi. Căci până aci nu pot pătrunde oameni, căci intră în zăpadă până la brâu. Iepurașul meu stă to­t­­d‘a­una cu noi, stă bucuros la vatra caldă și-și spală bolișo­­rul. Soare are tot d'a­una ceva pentru iepuraș, câte­odată câte o foaie de salată, sau alt­ceva, ce mănâncă bucuros și atunci se bucură împreună cu mine, iepu­rașul. Adesea ori îl las cu totul lui Soare, pentru ca să nu-î facă nimic și să nu se jeluiască că am un animal mic, când n’am nici un așternut de­cât pămîntul tare. Soare a cumpărat un covor din blană de capră pentru noi, pe el ne culcăm, căci ține cald și apoi rîdem când afara urlă șișue­­ră vântul, nu­ este cald—nimenea n’are așa căldură ca noi—căci tre­­bue să ținem focul pentru mâine. Ce frumos arată Soare, când suflă în foc și perul îî cade peste ochi și lucește în reflexul luminei, ca și când ar fi aur curat. Apoi eu îi netezesc perul și apoi el rîde și-mî arată gropițele. El este voi­nic și poate să mânuiască bine ciocanul, și apoi face obiecte atât de fine, atât de frumoase ca și când ar fi fost lucrate de o mână de femee ! (Va urma) Manevrele Regala (Prin poștă de la redactorul nos­tru militar special) Craiova. 28 Septembrie. Manevra din zîua de 28 Septembrie In urma luptei din ziua de 27, s’a presupus că corpul de Sud nu numai că a respins pe cel de Nord, dar n’a întâmpinat o rezistență prea mare pe Jiu, așa că a putut ocupa podurile de la Jitianu și cele con­struite la Malu­ Mare. Linia de an­­teposturi a corpului de Sud a luat posițiune puțin înapoi de Preajba, așa că a asigurat grosului coloane­lor dinapoi zona de siguranță și de manevră necesară spre a debușa pe malul stâng al Jiului. Corpul de Nord respins peste Jiu s’a retras pe faimoasa pozițiune din­tre Cârcea—Coșovenî, ocupând cu 3 batalioane, 1 baterie și 16 esca­­droane, satul Preajba ca pozițiune înaintată. Restul forțelor, 11 bata­lioane și 7 baterii, din cari una de obuziere, s'a desfășurat pe creasta militară a dealului de la sudul și­rului Cârcea—Coșovenî. Am între­buințat Intr’adins expresiunea des­fășurat, căci trup­ele diviziei a 11-a adăstau în mod sugestionat, să fie atacate numai de­cât pe acest front, așa că nu și-au păstrat, ca rezervă, de­cât 2 batalioane din re­gimentul 3 de infanterie, cari au luat poziție spre Coșovenî, în sco­pul unei întoarceri ofensive, ce se proiectase să se facă cu această aripă, iar restul forțelor s’au aliniat pe poziție. Preajba, după cum am spus, era ocupată de 3 batalioane din trei re­gimente deosebite, fără nici un co­mandant superior; ba ce­l mai mult, batalionul din regimentul 3, însăr­cinat cu servic­ui de avant-posturi înainte de Preajba, n’a primit acest ordin de­cât pe la orele 9 la Cârcea și n a putut ajunge la Preajba de­cât pe întuneric, pe la orele 11 din noapte. In acest timp cle­l’alte 2 batalioane, ce sosiseră in Preajba de la orele Ș, s’au culcat în liniște, căci nu li se dăduse lor ordin să facă serviciul de siguranță. Nu ana­­lisez acest procedeu, căci simpla lui expunere îmi pare suficientă. In zori de zi, pe la orele 4, batalionul din regimentul 3, nefiind încă bine o­­rientat, înaintează spre Malu­ Mare, străbate linia sentinelelor și a posturilor mici ale adversarului și nu-șî ,cl socoteală de eroarea sa de­cât atunci când se isbește de gar­­d de chiarî. Are loc, pe la orele 7 și ceva, o încăerare între cele 2 ba­talioane din avant­posturi, care­ e susținută din partea corpului de Sud de un al 2-lea batalion de la gros, iar din partea corpului de Nord, de bateria detașată la Preajba. Această hârțuială a fost de scurtă dura­tă. Pentru atacul pozițiunii Cârcea— Coșoveni, corpul de Sud formează 3 grupuri de forțe : un grup la a­­ripa dreaptă ,constituit din briga­da de călărași, batalionul 1 de vi­nă­tori și regimentul 3 de infante­rie. Grupul central cuprinde regi­mentul 1 de infanterie și 3 baterii montate ; gruspul de la stânga era format din brigada 1 infanterie cu 5 baterii. Grupul de la dreapta avea o mi­siune mai mult d­fensivă și era în­sărcinat să acopere podurile de la Malul­ Mare și să contribue cu un batalion la atacul ce grupul central avea să îndrepte contra satului Preajba. Grupul de la stânga trebuia să execute un atac înfășurător pe la Conacul­ Geblescului și via Episco­pului contra aripei drepte a corpu­lui de Nord. Pe la orele 9 a. m., divizia de cavalerie coboară pantele dealului pe la Sud de Coșovenii-de-Jos, îndrep­­tându-se spre Malu-Mare. In acea­stă formațiune masată e surprinsă de focul bateriei brigăzei de călă­rași care o bombardează timp de a­­proape 25 minute. Pe la orele 9 și 40 are loc ciocnirea între cele două mase de cavalerie­ pe câmpia de la Sud-E­stul satului Malu-Mare. Bri­gada de călărași bate în retragere pentru a veni înapoi sub protecția forțelor sale de infanterie ce ocu­­pau capul de pod de la Malu-Mare. Cele două cavalerii rămân față în față și continue a se observa. Cam tot în a­ce­laș timp se aude cu putere tunul spre Preajba, care era atacată de regimentul 1 de in­fanterie, 1 batalion din 31 și 3 ba­terii. Satul Preajba putea resista forțelor ce îl atacau, mai ales că era acoperit spre Est de valea Isvorului, iar spre Vest era flancat de bate­riile după poziția principală de la Cârcea. Din lipsa unui comanda­ment superior, cele 3 batalioane în­sărcinate cu apărarea lui fac eforturi difuse și sfîrșesc prin a-și compro­mite și retragerea, care se execută sub focurile de flanc, executate la distanță scurtă de batalionul 31 ce ocolise satul pe la Sud-Vest. După ocuparea Preajbei, reg. 1 de infanterie trece dincolo de valea Cârcea, făcând față spre satul Câr­cea; cele 3 baterii vin de la o poziție la Sudul satului Preajba și începe atunci o luptă decisivă la distantă între aceste forțe ale corpului de Sud contra poziției de la Cârcea. Pe la orele 12 și luni, atacul de flanc al brigăzei J­in începe să se desituze pe la Sud de Conacul­ Ge­­bleseului. Situația era critică pentru corpul de Nord, care nu se adăptase la acest atac. Se formează îndată un unghiu defensiv spre dreapta unde se asvârlă puțin cam ames­tecate trupele ce se retrăgeau din Preajba, cele 2 batalioane din regi­mentul 3, ce sunt aduse în grabă de la extrema stângă împreună cu batalionul 5 de vânători. Această mișcare de întânire a aripei drepte de către corpul de Nord nu s’ar fi putut face sau s’ar fi executat cu greu, dacă forțele dinspre Preajba ar­­­ fost destul de tari să abor­­deze în mod hotărît pozițiile de la Câr­cea, fixând ast­fel mișcările drep­tei și rezervelor corpului de Nord. Se hotârîse însă ca corpul de Nord să fie învingător azi, așa că pe la ora 1 și ceva atacul de flanc al bri­gazei I e oprit și forțat să bată în retragere. Se produce atunci o o­­fensivă generală a întregei linii de luptă a corpului de Nord, care coboară după înălțimile Cârcea-Coșo­­veni, împingând partidul de Sud spre podurile sale de pe Jiu. Pe la orele 2, rând linia ofensivă a corpului de Nord ajunge în drep­tul satului Preajba, M. S. Regele prefonă încetarea manevrelor. In perioada de timp de la orele 10 până la 2 a. a., a avut loc încă o întâlnire între divizia de roș­ori și brigada de călărași. A. S. Regală prințul Ferdinand lasă o brigadă de roșiori și o baterie în fața­ brigăzei de călărași, iar cu cea­l­ altă brigadă și 2 baterii trece Jiul prin vad pe la satul Vârâțu, se îndreaptă spre pădurea Opritura și vine de sur­prinde de pe la spate podurile de la Malul Mare , trece peste ele pe malul stâng, distrugându-le în ur­ma sa și se prepară de aci să șar­jeze în spate linia inamică ce bă­­tea în retragere spre Podari și Ma­lul Mare. Această operațiune a stîrnit mari discuțiuni între ofițeri în ceea­ ce privește reușita și rezultatele, ce s’ar fi obținut prin ea. Mărturisesc că eu am gustat mult această activitate și îndrăzneală. Cavaleria nu e făcută ca să prindă rădăcină pe câmpul de bătaie, supraveghi­nd de la distan­ță flancurile liniilor de luptă; ea trebue să ajute și să provoace crize tactice ce vor aduce soluția posibilă a bătăliei prin toate mijloacele. Chiar dacă această incursie în spatele i­­namicului nu i-ar fi adus pierderi materiale însemnate, din punctul de vedere moral, ar fi produs însă o mare tulburare în­ spiritul adver­sarului. In afară de rezultatele materiale ale unei mișcări pe câmpul de bă­taie, cari sunt greu de apreciat, acti­vitatea și îndrăzneala preconizată și practicată de A. S. Regală cu ocazia acestor manevre a fost o școală excelentă pentru ofițerii de cavalerie a căror deviză trebue să fie : activitate, energie și îndrăz­­neală. Dl. ~~G CUGETARE Pil Zi""" Educațiunea cere cele mai mari îngrijiri, pentru că ea influen­țează asupra întregii vieți. 196 Din Austria (Corespondență paria ziarului «Universul­» Viena, 27 Septembrie Situația politică Aproape în toate dietele pro­vinciale din Austria s’au ridicat protestări energice în contra po­liticei de expansiune maghiară și s’a cerut de către oratorii di­feritelor partide sep­arațiunea e­­conomică de Ungaria. Intr’o ședință a dietei din Sti­­ria deputatul Eszl a cerut sepa­rarea de Ungaria în cazul când nu se va putea încheia un pact economic în condițiuni mai fa­vorabile. Austria, rise oratorul, a adus m­ereu jertfe în favoarea Ungariei, ea în­tot­dea­una a ce­dat și nelealitatea Maghiarilor a făcut să crească pagubele Aus­­triacilor. Ca deputat și om cin­stit trebue să declar că dacă șovinismul Maghiarilor a ajuns la gradul suprem, aceasta în mare parte este o urmare a atitudinei prea conciliante a Coroanei. (Președintele invită pe orator ca să nu aducă în discuțiune Co­roana) Ordinul de zi de la Chlopy, a fost un avertisment dat ma­ IN l­ESCA Idilă românească de Carmen Sylva (Urmare.—Vezi No. 263, 264, 266,­­ 267 și 268) Astă­zi vântul sufla atât de rece și împrăștia fulgi de zăpadă. A­­tunci el zise : «Evanghelii ! La vatra mea este încă cald, mai este încă văpaia de la muncă, cărbunii sunt puși. Vino ! Și de­odată fui cuprins de puțină te­mere—era ca și când eu ași fi trebuit să trec în chip deosebit peste un prag.—Și apoi plecai cu el și îmi cuprinse cu o mână mijlocul și mă conduse. Și eram mândră și mă gândeam: «Sărmana Evanghelii are acum pe cel mai frumos flăcău și pe cel mai frumos inel din întreg satul!» Și pe pragul lui, se afla o lu­mină trandafirie, care venea de la coș, și arăta așa ca și când ar fi fost acolo o rază de soare, pe care soarele a uitat-o, când s’a dus să se culce. Și întâii­ noi ne-am așezat pe prag pen­tru ca să-l pot netezi cu mâna și el zise : «Evanghelii ! Acesta este pragul teu, aceasta este casa ta, aici să stai tu în brațele mele și să fii fericită, și să nu avem alt­ceva de­cât dragoste din bel­șug» Și eu nu puteam să vor­besc, atât de mult îmi batea i­­nima, și apoi ne-am sculat și am intrat înlăuntru, la focul bun din vatră, care­ era atât de cald. . El îmi ținu mâinile și picioa­Această fabrică produce plăci până la 100 metri pătrați pe zi, afară de cele­l­alte lucrări în ci­ment și piatră artificială, ca or­namente, scări, băi, etc. In fabrică lucrează 50 de per­soane. Fabrica de ipsos a d-lui Pie­tro Axerro, din gara Poiana In aceeași serie găsim o bo­gată expunere a produselor din fabrica de ipsos a d-lui Pietro Axerro, de la gara Poiana, într’un borcan vedem ipsos ala­bastru măcinat, din care se fac marmoră artificială și busturi. Acest ipsos e de un alb strălu­citor. Alături e un alt borcan cu ipsos obicinuit, tot in praf. Sunt apoi diferite ornamente făcute în ipsos. Pe aceiași masă găsim probe de piatră din cari se fabrică ip­sosul albastru și ipsosul obici­nuit. * D’asupra, într'o puternică ramă de lemn, sunt expuse patru plăci de marmoră artificială, foarte bine reușite. Cele de culoare neagră, cu deo­sebire, au un lustru strălucitor. Fabricele Rom­âne­ Unite Într’un mare­ chioșc sunt ex­puse produsele fabricilor române unite. Vedem aoi capete de si­­foane, acid carbonic, ape mine­rale artificiale, o apă numită «apă igienică de deul» a d­lui dr. Is­­trati, armătură pentru­­ sifoane, o specialitate de limonada numită «de lux», etc. Din diferite certificate și ad­notări, se vede că fabrica pro­duce până la 600 kilogr. de acid carbonic în timp de 24 ore. A­­cest acid carbonic se exportează în tot Orientul. La Smirna s-a trimis, anul trecut, 10.000 kilgr.­and carbonic. Înainte de a se înființa această fabrică, toată armătura pentru sifoane era importată din străi­nătate. Acest import a încetat acuma cu totul. Fabricele Române­ Unite sunt situate în calea 13 Septembrie No. 161. Vara lucrează acolo de la 150 până la 290 persoane, iar iarna de la 100 până la 150 de oameni. Fabrica este făcută pe acțiuni. (Va urtr­a) I*. Maori Amândouă surorile au urmat școala profesională din Caracal. Revenind în Capitală și-au con­tinuat studiile, iar mai târziu se înscriseră la Conservator, urmând școala de declamație a d-nei A­­ristița Romanescu. Atât Eliza, cât și Angelina au terminat Conservatorul acum un an, luând premiul 1. Primăvara aceasta a debutat la Teatrul Național din Capitală în piesa «La robe rouge» (Magis­trații). A jucat rolul principal din piesă, al femeii Etchepar, și a avut un frumos succes. Direcția teatrului o angajase ca stagiară cu 100 lei pe lună. Acuma era să debuteze la piesa d-lui Ion Bacalbașa «De la oaste», in rolul Floareî. Sora ei, Angelina, a plecat de acum un an la Paris, unde ur­mează Conservatorul de decla­mație. Expoziția pentru înaintarea și răspândirea științelor ZIUA VIII Secțiunea marilor industrii Fabr­ica «se ciment și piatră artificială a «1-Ital­ia»>incr­­i. Mattioli Intrând în expoziție, vedem în mijlocul curței o fântână din care cur­ge neîncetat apă. Ea e făcută din ciment și marmoră artificială, în­ fabrica d-l ui ingi­ner G. Mattioli. Tot aci vedem o coloană, înal­tă de 4 metri, făcută din piatră artificială, de culoare neagră, iar partea superioară a­bă. E o co­loană pentru o capelă de la ci­mitir. Aproape de intrare găsim un superb leu, de culoare roșie, e­­xecutat așa de bine că ți se pare a fi eșit de sub dalta unul mare sculptor. Acest leu este turnat în ci­ment­­ și piatră roșie. In pavilionul cel mare al ex­poziției e u­n mare cadru, unde sunt vederi ale diferitelor lucrări executate de această fabrică. Sus este biserica Notre-Dame de Sion. Se vede expusă schița pla­fonului. Imensa boltă este toată turnată în ciment armat. Pardo­seala este tot de ciment. Afară vedem frumoasa fațadă a bisericei, făcută din piatră ar­tificială de culoare neagră. Alături sunt vederile mai mul­tor monumente-capele de la ci­mitirul din Galaț. Ele sunt fă­cut­e în piatră și marmoră arti­ficială, de culoare, unele negru cu alb, iar altele roșie cu ce­nușiu și verde. Mai jos se înfățișează o mare scară de la o clădire din Brăila. Această scară, împreună cu ba­lustradei, este făcută din ciment armat. Mai sunt apoi fațade de clă­diri și ornamente, toate făcute din piatră artificială. Jos găsim o bac, culoarea ro­șie, din ciment turnat, un mare vas de piatră artificială, culoare albă, și alături o balustradă din piatră roșie , bucăți de borduri de trotuare, peste cari stă un frumos cățel lucrat din piatră albă artificială , plăci pentru par­doseli, mozaicuri­ din ciment cu piatră , plăci foarte tari pentru trotuare și pavarea curților. Fabrica este înființată de 5 ani, în orașul Galați. Acum în urmă s-a mutat în Capitală și e situată în str. Teilor No. 67. Greviști francezi trecând fruntaria Tbergiană Se anunță din Coutras (depar­tamentul Nord, Francia), că o bandă ca de 1500 d­e gre­viști francezi, a trecut fruntaria belgiană în scop de a face să în­ceteze lucrările de construcțiune ale nouei monastiri a Asumpțio­­niștilor. Comandantul brigadei de jan­darmerie, fiind înștiințat imediat, a luat trei oameni ai sei și, cu toți­ călări, s’au­ dus înaintea gre­viștilor. Jandarmii au fost primiți de greviști cu fluerături și cu arun­cături de pietre. Ei au scos săbiile și au șarjat mulțimea. S’a produs a­­atunci o desordine de nedescris în rîndurile greviștilor, cari au fugit în toate părțile. Numărul răniților e considera­bil. Toți­ răn­iții au fost transpor­tați de colegii lor pe teritoriul francez. Cu tot numărul greviștilor și cu toată atitudinea lor amenință­toare, jandarmii au isbutit să a­­resteze pe capul bandei, un anume Doise, lucrător la o fabrică din Armentiere­s. Acesta va trebui să răspundă înaintea justiției bel­­giane. Asasinarea la Paris a artistei române Eliza Popescu Corespondentul nostru de la Paris ne-a telegrafist alaltă­ eri că d-ra Eliza Popescu, artistă a Teatrului N­ațional din Capitală, a fost găsită moartă în camera sa de la otelul «Regina», din Paris. Corespondentul ne-a mai spus că nenorocita d-ră a fost ucisă cu focuri de revolver. «Universul» a fost unicul ziar care a dat ieri dimineață această senzațională știre. Cine este Eliza Popescu­ Eliza Popescu e fiica d-nei Ma­ria Popescu, care locuește acum in Pasagiul român, scara I. Ta­tăl ei, Lazăr Popescu, a fost te­legrafist aproape 25 de ani, și a încetat din viață, sunt 8 ani de atunci. Eliza, care abia împlinise 19 ani, mai are o soră Angelina, cu un an mai mică de­cât dînsa. D-ra Angelina Popescu, sora asasinatei Eliza s-a dus la Paris acum­ 2 luni, ca să vadă pe sora ei și o­­rașul luminei. O scrisoare a Elizei Eliza Popescu trebuia să so­­sească în Capitală alaltă-erl, Du­minecă. Iată cuprinsul ultimei scrisori pe care a trimis-o mamei sale : Mamă, Am primit scrisoarea d-tale la timp, împreună cu actul necesar. Azi dimineață ne-am dus la bi­serică, eu și Angelina, îngrijește ca totul să fie curat, căci Dumi­necă poate să sosesc. Dacă n­u sunt Duminecă, atunci Luni, Marți sau Mercuri negreșit. Noi suntem bine. Sărutăm mâna. Eliza. Eliza Popescu ca artiștii De­și începătoare în cariera artistică, Eliza Popescu dedea rolurilor ce i se încredințau să joace, o interpretare din cele mai juste și s’a văzut, chiar de la debut, că știa să pătrundă în marele secret al artei, să se iden­tifice cu persoana pe care o re­prezenta. Aceasta a făcut pe cei din tea­tru să vadă în d-șoara Elisa Po­pescu un adevărat talent și să-i prezică un frumos viitor. Eliza mai era apoi frumoasă în toată puterea cuvîntului. Avea un per bogat auriu­, ochi albaștri, față gingașă, corp bine făcut. I­o­mania d-rei Popescu M’am dus erî în Pasagiul ro­mân, la d-na Maria Popescu, mama d-rei Eliza Popescu. Am găsit-o în genuchi plân­gând înaintea icoanei Maicei Domnului. De asupra icoanei a­­prinsese candela. Sărmana mamă plângea cu hohote privind fix pe sfânta Fe­cioară, care ținea în brațe pe Isus H­ristos. Cerea îndurare,­ ce­rea să nu se adeverească ucigă­­toarea știre care ajunsese până la urechile ei. Nenorocita, părea nebună de durere. D-na Maria P­opescu, mama asasinatei Au trecut câte­va minute până SATANELLA MÂNA MOARTEI Mare roman istoric-social de CAROLINA INVERN1ZIO PARTEA­ A CINCEA Pedeapsa începe : «Sunt alții cari par a nu se preocupa de această voce internă. Insă dacă aceștia pot să înșele pe alții, nu se pot înșela pe ei înșiși. «Sub aparența de liniște, se ascunde un spirit torturat, o i­­nimă descuragiată. Ast­fel de oameni se consumă cu încetul în chinuri tainice». «Dacă i-aș fi spus toate astea un lop de sfaturi de ură, n’ar fi devenit o fespee ciungă și neîn­durată. «Ah ! simt foarte bine că vina e a mea. Nevinovații ar fi fost cruțați. Enric de Calmon își rezimă ca­pul de colțul mesei , apoi, după câte­va minute, se apucă din nou de scris: «Sermană Maria, dulce copilă, care trăiai curată ca o porumbiță lângă mama ta, tu aî fi iubit pe Satanela dacă ar fi cunoscut a­­devărata istorie a Satanelei și ar fi respins bogățiile adunate prin crimă. «Ar fi primit cu bucurie pe fiica sărmanei asasinate și ai făcut din ea regina casei noastre. «Atunci ea, înțelegând delicatul vostru gând, v’ar fi ertat, și con­tele Alfred ar fi fost crud dis­prețuit de nevasta și fiica sa. «Sermană Mario, când te-am condus sub acoperișul casei mele, tu plîngeam ca o victimă sacrifi­cată ; însă când ți-am spus nu­mai o vorbă, ți-am schimbat la­crimile în zîmbete. Ți-am spus că nu te iubesc. Puteam eu să sper amor de la sine? Dar acum trebue să-ți mărturisesc Mario, și asta e mărturisirea unui om care are un picior în mormînt, că blîndețea și resemnarea ta nu mi au atins numai subletul, ci și inima. Acum simt că te iubesc cu un­ amor așa de mare, cum ni­meni n’ar fi putut să-și închi­­puiască, așa de puternic în­cât mie însu­m­î mi se pare neînțeles. «Ași muri de durere, de ru­șine, dacă Satanela ar fi obser­vat această dragoste a mea. «Iasă tu, Evelino, tovarășă a vieței mele, care mi-ai zis de mai multe ori: «Ah! de ce nu ți-a fost dat să găsești o alta care să te iubească alt­fel de cum te iubesc eu ? «Tu poți să asculți această măr­turisire fără să roșești, fără ca ști să fiu necredincios scumpei și sfintei sale memorii». «Și de alt­fi­l poți să vezi dacă nu toate amorurile mele sunt false. «Eu te am adorat pe tine E­­velino, așa precum se adoră în­gerii, și mi-am fost răpită, am fost ucisă de omul care te înșela și care poseda inima ta întreagă. «Iubeam pe Maria în secret, din tot sufletul, fericit că o pu­team proteja, că o puteam păzi, emoționat de nevinovăția ei, și ea a înebunit din cauza omului pe care-­ 1 iubește și mi-a fost luată ca și cum aș fi ea vino­vatul. E oare un destin ca eu, care am suferit atât de mult in lume, pe când nu ceream alt­ceva de­cât să iubesc și să fiu iubit, ca eu care n’am făcut rea nimănui, să trebuiască să închid ochii fără o față duioasă care să se aplece asupra mea, fără un cuvînt prietenesc, fără o mân­gâiere, fără un zimbet de tumee iubită ? «O 1 sunt cu adevărat nebun, aiurez, trebue să fiu cuprins de friguri, căci deja de mai multe zi­la îmi vin aceste halucinații ciudate, aceste momente de des­curajare , și în loc să alerg la Satanela care are poate trebuință de mine, care-mi cere ajutor, îmi petrec nopțile în delir, scriind toate fantasiile cari-mi trec prin minte...» Condeiul căzu din mâna lui Enric de Carmon și dinsul se lăsă istovit pe scaun. Insă nu închise ochii ci și­ în­­țiuli asupra caietului la care scrisese. Curînd se ridică pentru ca să se culce, însă trebui să se țină de mobile ca să ajungă la pat. Se trânti în sfirșit pe pat, așa , îmbrăcat cum era, și curînd a­­dormi adânc. Fu deșteptat de o sărutare fer­­biote ce i -.| dâtș pe frunte. Enric de Carmon deschise ochii și văzu pe Satanela aplecată a­­supră-i. Soarele intra în cameră și o rază a lui ajungea pe perul ti­nerei femei, formând ca o au­reolă pe fruntea ei. Enric de Calmon voi să se ri­dice însă Satanela îl împiedică și -l sărută din nou pe frunte, murmurând : — Aș fi voit să-ți țin supărarea, însă nu mi-e cu putință.Ah! tu nu știi că Dumnezeu ne ajută. — De cine­­ vorbești ? întrebă Enric desfacându-se din brațele ei și ridicându se la pat. — De Nice, ea a fost ucisă de băr­bătui ei. Enric de Carmen sări în sus. — Ucisă? Unde? Când? — In noaptea asta, în palatul contelui, Enric se înfiora. — In palatul contelui? Cum jțșș? Sp!4R8-mî tot. Un zimbet răutăcios se arătă pe buzele Satanele!. — O­ să n’ai grije, n’o să-ți ascund nimic. Și cu o liniște teribilă povesti toate amănuntele scenei petre­cută în pavilion. Și cu cât se apropia de des­­nodămînt, cu atâta zîmbetul bu­zelor eî se accentua, cu atât pri­virea eî devenea mai înfocată, mai neîndurată. Insă, când Satanela spuse că Nice ceruse un preot și că dînsa nu-i ascultase această rugăciune, fața lui Enric luă o expresie de groază. — E prea mult, murmură «dîn­sul, prea mult ; această ultimă mângâiere nu se refuză nici a­­celora cari mor pe eșafod. —­ Zici că e prea mult? strigă Satanela cu exaltare, oare mamei mele i s’a permis în ultimul mo­ment ușurarea spovedaniei, care­­ aduce liniștea, lumina, iertarea? — Mama ta era o sfintă. — Cu atât mai mult trebue ca acea creatură rea-faceLoare să nu se afle lângă victima ei în viața viitoare. A­h ! tu am uitat cu ce răceală turna dînsa veninul care trebuia să stingă viața mamei mele, cum privea nepăsătoare la peirea sermanei martire, cum a încercat de mai multe ori să mă omoare și pe mine ! «Și eu să fi avut milă de dînsa ? Asta ar fi fost mai mult de­cât slăbiciune, ar fi fost mișelie. Nu, nu ! Femeea aceea a murit cum a trăit, cum merita să moară. După că rosti cuvintele astea, Satanela se liniști puțin, și’șî urmă povestirea. — Așa­dar, zise dînsul în sfîr­­șit, Simon a acuzat pe contele Altieri că e amantul Niveî? (Va urma) sau

Next