Universul, aprilie 1904 (Anul 22, nr. 87-110)

1904-04-01 / nr. 87

f Regina Isabella a Spaniei.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1904 Ortodox Marcuri, 31 Martie. — Sf. Ipatie Episcopu Catolic Mercuri, 13 Aprilie. — Marcelin Soarele răsare 5.23 , aprne 6.39 București, 3­1 Martie. Conferințele învățătorilor Mâine, 1 Aprilie, vor începe în toată țara conferințele în­%­i­țâtorilor. Sunt foarte folositoare a­­ceste întruniri școlare, în care învățătorii pot schimba între ei observațiunile făcute, re­zultatele experienței dobân­dite, să discute chestiuni di­dactice, să primească îndru­mări sănătoase. Activitatea ce se desfășură în aceste conferințe folosește fără indouială fie­cărui învă­țător in parte, punîndu-I și țînîndu-i pe toți în curentul mișcărei școlare. Netăgăduit este însă că, în primul rînd, conferințele folosesc învăță­­mîntului. Ar trebui doci ca învăță­torii să aștepte cu bucurie și cu nerăbdare momentul ține­rei conferințelor și să se ducă la ele cu mulțămire, voioși că au să-și împrospăteze forțele pentru muncă rodnică mai de­parte. Se pare însă că in realitate nu e tocmai așa. Dintre învă­țători, unii, cam cel mai mulți, privesc cu îngrijire apropie­rea termenului conferințelor generale. Nu doară că n’ar prețui cu toții după cuviință însemnă­tatea acestor întruniri și că nu i-ar trage inima să și în­deplinească datoria; asta e cauza stărei sufletești în care îi pune apropierea acestui ter­men. De mult timp și de repe­­tite ori am primit în această privință plângeri de la dife­riți membri ai corpului di­dactic primar, toate in acelaș sens; asemenea plângeri am primit și de rîndul acesta. Participarea la conferințele școlare e legată de cheltueli, pe cari mulți învățători, cu budgetul lor restrîns, le simt foarte greu­; aceasta e in scurt reclamațiunea. Sunt învățători salariați cu 60 de lei pe lună; suplinito­rii primesc 40 de lei lunar. Pentru aceștia, transportul din sat până la orașul de reșe­dință și șederea în oraș timp de 8—10 zile, e o­­ cheltu­ială foarte simțitoare,­ care le zdruncină greu budgetul casnic. «De multe ori — zice unul din cei cari ne-au­ scris asupra acestei chestiuni—ne lăsăm soțiile și copiii acasă cu te miri ce ajutor de hrană, ca să putem merge la con­ferințe. Asta e greutatea». Dacă am socoti că toată chel­tuiala e numai de două­zeci de lei pentru fie­care învă­țător cu dusul, șederea în o­­raș și întorsul acasă, aceasta reprezintă jum­at­e din sala­rul pe o lună pentru supli­nitori și a treia parte pentru învățătorii plătiți cu șase­zeci de lei lunar. Rugămintea pe care inte­resații o adresează ministe­rului instrucțiunii publice, e ca să se pună la dispozițiunea învățătorilor sătești de ambe­­sexe, pentru conferințele șco­lare, o sumă oare­care după gradul salariului prin casieria generală a județului respectiv spre a li se înlesni participa­rea la conferințe. Unul dintre cititorii noștri cari ne scrib în această pri­vință, ne atrage atenția că așa se face la frații noștri de dincolo, dându-se învăță­torilor o diurnă pentru tim­pul conferințelor. Supunând această chestiune administrațiunii centrale a școalelor, sperăm că ea va fi cercetată — căci, încă o­ dată, o interesul învățămîntului ca învățătorii sa se ducă bucu­roși la conferințele școlare. Din Macedonia (Corespondență parte a ziarului «Universul') Monastir (Bitolia), 27 Martie 1904. E deja sigur că o bandă de 33 inși, compusă din adunături între cari și un bulgar. Gore, fost șef de bandă în vara trecută, și-a făcut apariția în ținutul Casto­­riei. Printre acești insurgenți ar fi și câți­va ofițeri greci, a căror pre­zență ar avea de scop să înroleze elemente la fața locului și să înlo­cuiască pe voevozii bulgari din anul trecut. Șeful de bandă Cote a petrecut iarna în Thesalia, unde a fost câștigat de greci prin pro­misiuni, cari au clătinat convin­gerile sale bulgărești. Acum e cu trup și cu suflet pentru oausa grecească. Acești indivizi, dintre cari mai mulți poartă și uniforma evzo­­nilor din Grecia, acum sunt a­­dăpostiți în corn. Crusia, între Gastoria și Florina, unde se or­­ganisează trimițând emisari pe la diferitele centre ca să pregă­tească terenul înainte de înce­perea operațiunilor de primăvară. In diferite centre unde pro­paganda grecească a prins rădă­cini, s-au format comitete și sub­comitete, după pilda dată de bul­gari, cu scop de a procura con­tingentele necesarii de oameni și fonduri pentru formarea și în­treținerea bandelor. Aceste comitete au început deja a face destulă gălăgie, ade­menind lumea să se ferească de contactul românilor și amenin­țând-o, dar numai cu vorbe, că va fi rea de aceia cari vor face cauză comună cu românii. Deja au și răspândit zvonuri că sunt condamnate la moarte anumite persoane dintre români, a căror execuțiune însă e o chestie de timp. Misiunea bandelor grecești ar fi de a urmări pe bulgarii care s’au lepădat de sub supremația spirituală a patriarhului grec, mai ales pe organele comitetului bulgar, cari sunt autorii­­ morali și materiali au rărirea rândurilor printre credincioșii patriarhiștî. In afară de aceasta comitagii, pan­­eleniști vor urmări de aproape pe partizanii cauzei române, si­­lindu-i prin forță să renunțe la idea românească, și să desfiin­țeze școalele române prin puterea iataganului. Un obiect de persecuțiun­e pe toate căile vor fi școalele române pe care le vor închide cu ori­ce preț, după cum se laudă deja partizanii acestui grandios pro­iect. In fața acestei atitudini a cer­curilor pan-eleniste, care ame­nință să tulbure din nou ordi­nea publică abia restabilită, gu­vernul local stă în expectativă evitând de a lua măsuri pentru a înăbuși în fașe un început de dezordine, care ar putea lua proporțiuni regretabile. Este e­­vident că dacă grecii vor ataca pe bulgari, aceștia nu se vor lăsa mai pre­jos, având și ei destui revoluționari ascunși ca să facă față ori­cărei agresiuni din partea grecilor. Iar dacă comitagii­ greci de frica bulga­rilor se vor mărgini în a executa pe români, se impune guvernu­lui turcesc sâ ia măsuri eficace pentru siguranța lor, căci în caz contrariu vor fi și românii în dreptul lor de a uza de aceleași mijloace pentru apărarea lor. Tocmai eventualitatea unei în­­căerări între naționalitățile creș­tine din Macedonia ar fi, se pre­supune, planul urmărit de di­plomația otomană pentru ca să se amâne, dacă nu și să se ză­dărnicească, proiectul de reforme propus de Puteri. La aceste combinațiuni s’au pretat grecii mai de mult încă, căci lor nu le convine libera dezvoltare a naționalităților sub auspiciile u­­nor reforme salutarii, căutând să pescuiască în apă turbure spre a avea timp ca prin biserică să d-enaționalizeze pe români și parte din bulgari, bucurându-se de favoarea privilegiilor patriar­hului grec. E absolut nefondată știrea răs­­ TROINCI FEMENINE înmormântarea Impărătesei văduve a Coreei Imperăteasa-văduvă a Coreei, care a murit pe la sfirșitul lunei Ianuarie, a fost înmormântată pe la mijlocul lunei Martie. Ziarele streine descriu în chi­pul următor remarcabilele fune­rarii ce i s’au făcut. Sicriul a fost așezat pe un ca­­tafalc la poarta de est a cartie­rului City din capitala Seul. A doua zi s-au adunat acolo membrii corpului diplomatic. Priveliștea era extra­ordinar de ciudată. Mii de fanaragii și de soldați se a­­mestecaseră cu indigenii îmbră­cați în veștminte albe în jurul unui rug de lemn aprins și aș­teptăm­ ivirea zorilor zilei. împăratul care purta haine și pălărie de culoarea paiului, apăru la orele 6 dimineața și-șî făcu ru­găciunile intr’un pavilion învelit cu pânză. După aceea cortegiul funebru se puse în mișcare spre mormîntul situat la o depărtare de șease mile de oraș, în su­netele mai multor muzici cari intonau marșuri funebre. Cortegiul funebru avea o lun­gime de două mile și prezenta o abundență și podoabă de colori în adevăr orientală. In fruntea cortegiului se aflau trupele de toate armele. După aceste ve­neau fanaragii și oameni înarmați cu lănci și îmbrăcați în costume fantastice, purtând drapele și mari figuri de cal făcute din hârtie. După aceea urmau două sicrie cari erau văpsite cu multe co­lori și deasupra cărora se aflau capete de bălaur ; o sută de oa­meni duceau aceste sicrie și giul­giul funebru era însoțit de 200 de ciocli sub comanda unui eu­nuc al curții. Primul sicriu era gol. Acesta era destinat pentru marele diavol. Pe tot parcursul drumului era o enormă mulțime de oameni pentru ca să privească această procesiune. Acoperișurile caselor erau înțesate de curioși. După ce procesiunea se puse în mișcare împăratul Coreei primi corpul diplomatic, al cărui de­can, ambasadorul Japoniei, îl exprimă condoleanțele reprezen­tanților streini. Olimpia. Maghiarii d­in România D. Sebestyén Ede, ziarist, care a trăit un an de zile în Bucu­rești, a scos de sub tipar o bro­șură sub titlul «A Romániai ma­gyarok élete» Budapesta 1904. («Viața maghiarilor din Româ­nia»). Broșura are 86 pagini și este numai un fragment dintr’o lu­crare mai mare, pe care autorul are de gând să o scoată de sub tipar. De­o­cam­dată a publicat această broșură, să vadă cum va fi îmbrățișată cestiunea de către publicul maghiar. D. Sebestyén declară că nu are de scop alimentarea urei reci­proce, ci promovarea bunei înțe­legeri între cele două popoare. Ținta lui este ca : «Poporul maghiar din Româ­nia să aibă viața proprie națio­nală, culturală, materială, de drept, bisericească și socială, ca să formeze o societate sănătoasă și puternică maghiară, care să respecteze pe amfitrionul ospita­lier, dar încolo să înainteze in­ Agitațiile antisemite di­n Lom-Palanca (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Calafat, 29 Martie. Ca amănunte în chestiunea tulburărilor antisemite din Lom- Palanca (Bulgaria), publicate în «Universul», mai aflu că ori­ce agitațiune e stinsă, orașul intrând în calmul dinainte. De către autoritățile din Lom- Palanca s’a depeșat în toate o­­rașele unde s’a bănuit că ar fi putut debarca evreii, spre a li comunica să se reîntoarcă, ne­­având a se mai teme de noul tulburări. Agitațiunea, care cuprinsese și populațiunea bulgară din Vidin, se datorește și faptului dispari­ției unui copil, despre care se zice că ar fi fost ucis de evrei. Acuzațiunea aceasta s’a dove­­­dit, ev­reiul nafiind»I.S. și, spre a se liniști populațiunea, autori­tățile au pus să se bată soba pe stradele Vidinului spre a se a­­nunța regăsirea copilului. Coresp­­pândită prin presă, că s’ar fi pro­dus vre-o ciocnire între o bandă grecească și alta bulgărească. In întregul vilaet Monastir dom­nește liniștea, lumea fiind in aș­teptare de a vedea tranșată de­finitiv chestiunea reformelor. S’a svonit că la stația Cavaselia, Între Salonic și Vodena, au fost prinși trei emisari ai comitetului grec, asupra cărora s’a găsit o corespondență compromițătoare. Până acum, în afară de zvonuri, cărora li se dau proporțiuni colo­sale prin presă, nici un fapt con­cret nu a"venit ca să confirme isprăvile grecilor. Partn­dependent și fără nici o rezervă pe calea sa». Autorul descrie starea econo­mică și culturală a României, a­­rătând progresele însemnate, ce le-a realizat. Numărul maghiarilor stabili în România ar fi după Sebestyén 150.000, numărându-se aici și Ciangăiî din Moldova, (60.000), care sunt cetățeni români. Maghiarii catolici, zice Sebes­tyén, sunt copleșiți de nămții ca­­tolicî. Dintre cele 36 școale ca­tolice numai în 3 se predă limba maghiară, la 378 elevi. Ciangăii nu au­ nici o școală maghiară. Maghiarii reformați stau mai bine, nefiind amestecați cu nemți Aceștia posed 5 școale. Ei se întăresc mereu materialicește și odiționalicește. Sunt 4 comunități reformate cu 21 filiale. Refor­mații stau sub jurisdicțiunea dis­trictului bisericesc reformat din Ardeal. Comunitățile catolice—zice Se­bestyén—au ajuns pe mâni streine și flumal în timpul din urmă au început a se înființa comunități separate maghiare. înlocuirea că­­lugărilor cu preoți de mir a fost desastruoasă pentru Maghiari. Biserica catolică de la 1863 este sub jurisdicțiunea Propagandei. Planul învățământului primar român, d. Sebestyén îl găsește foarte bun și 1l recomandă spre imitare ministrului de instrucți­une ungar la revizuirea lege! pentru instrucțiunea primară. La 1870 ea renunță la tron în favoarea fiului ei Alfonso, care fu proclamat­ rege în 1874, sub numele de Alfonso XII. Regina Isabella se întoarse de mai multe ori în Spania, dar partea cea mai mare a vieței ei o petrecu la Paris, separată de soțul ei. Din căsătoria ei cu regele Fran­­zis I, care muri la 1902, s-au năs­cut patru copii: Un băiat regele Alfons XII (­ 1885), tatăl act­ua­lului rege al Spaniei, Alfons XIII și trei fiice, Infantele Maria Isa­bella, căsătorită cu contele de Girgenti ; Maria deba Paz, căsă­torită cu principele Ferdinand de Bavaria și Eulalia, căsătorită cu principele Anton de Orleans, duce d­e Callipro­­porul român, de armonia mai întinsă ce ar trebui să existe între aceste două popoare, cari au aceleași interese și urmăresc acelaș țel civilizator. Grecii din­spre Orient. Românii de pe pra­gul Occidentului.* La serviciul divin de la bise­rică a asistat cea mai mare parte din colonia elenă. Recepțiunea a început imediat după Te-Deum și a durat până la orele 12 și jumătate. I*. Afacri. știri din străinitate — Prin jfc-std — Convențiunea franco - engleză relativă la chestiunile coloniale, a fost semnată la 8 Aprilie st. n. O telegramă din Abhazia, cu data de 9 Aprilie, anunță: D. Tittoni, ministrul afacerilor străine al Italiei, a sosit ac­. D. Tittoni a făcut o vizită contelui Coluchowski la orele 10 dim. * Din Constantinopol se anunță că aranjamentul turco-bulgar a fost semnat de d. Nacevici și de reprezentantul Portei. * * * * Americanii au inventat un nou «trust» al infanticidului. Luna trecută, cadavrele a 37 de nou- născuți, au fost găsite pe străzile Filadelfiei. Cea mai mare parte din acești copii nu trăise de­cât puține ore. In ultimele luni ale anului 1903 se găsiră în aceleași străzi 60 alți copii morți. Polițaiul orașului, foarte im­presionat de această stare de lu­cruri, a procedat la o lungă an­chetă, care se va închide, după cum se zice, cu arestarea unor medici, doici și «fabricanți de ger­» și cari constitue acest nc oribil «trust I»* ¥ . La Texas, o oare­care zi Carolina Bonnival posedă 20­0 mii de vaci și boi și 2000 cai. In toate zilele peste 100 servitori sunt destinați pent a paște aceste vite. De multe ori Bonnival a fi nevoită să încalece pentru a conduce turmele sau a urmi pe hoții vitelor sale, dintre ei a ucis doar o dată. Miss Bo nival e foarte iubită de toți o­menii săi și e numită: «TI Cattle Queen», adică regina tu­meror.* ¥ ¥ Ziarele germane anunță că m­rele duce Ernest de Hessa a s sit în Atena și a descins la p­latul regal.* Ultimul din cinci fii ai reg­lui George al Saxoniei cu dom Maria­ Anna infanta de Portug iia, predică în acest moment Paris, vorbind sau publicul mai aristocratic, sau celui­­ popular al suburbiilor, la Sain Clothilde, la Montmartre, Grenelle, etc. Pentru prima oară parizier credincioși au ocazia să audă­­ un orator princiar vorbindu-le­­ pe amvon.« ¥ ¥ Corespondentul din Gopenhau al ziarului berlinez «Volksze tung» afirmă că vizita prințul moștenitor al Germaniei, în c­pitala Danemarcei, va avea rezultat logodirea lui cu prințe Thira, fiica prințului moștenit danez, o fată frumoasă de 24 ai * * * La Chicago a încetat din viu doctorul John Barre, un indiv original care a lăsat un test­ment din cele mai stranii, m­ ales în ce privea funeraliile m ai ale căror amănunte cele m­ai­­ însemnate le regulase cu o mai mare îngrijire. Doctorul Barre își comanda un sicriu vopsit în albastru, a și roșu. Interiorul acestui stci era ta­pi­sat cu bumbac, acope cu mătase galbenă-aurie și p­rina pe care odihnea capul­­­fundului medic era plină cu p­iele cele mai delicate și ușor cari s'au putut găsi. Mormîntul său a fost constr . Regina Isabella a Spaniei — Vezi ilustrația — O telegramă din Paris ne-a a­­nunțat moartea fostei regine a Spaniei Isabella II, bunica rege­lui Alfons XIII. Defuncta regină Isabella s-a născut la 10 octombrie 1830 ca fiică a regelui Ferdinand VII și a soției sale Maria Christina. De­oare­ce regele Ferdinand nu avu nici un fiu el desființă legea salică după care ar fi de­venit urmaș fratele său Don Carlos și asigură tronul fiicei sale mai mari Isabella. După ce re­gele Ferdinand muri la 1833 Par­lamentul proclamă ca regină pe Isabella, din care cauză isbucni un lung războiu civil, de­oare­ce Don Carlos nu voia să renunțe la drepturile sale. In luna Noembre, anul 1843, Parlamentul declară pe regina Isabela majoră și după trei ani ea se căsători cu vărul ei Fran­­cisc de Assisi, care de aseme­nea a fost proclamat rege. Nă­zuința tinerei regine fu ca să împace toate partidele și ast­fel își câștigă simpatiile poporului. Când însă în ziua de 2 Decembre 1860 se săvârși un atentat asupra ei,­­și alese alți consilieri din care cauză isbucniră mai multe răscoale în diferite părți ale ța­rei, până când în 1863 partidele liberal și democratic puseră ca­păt regimului reginei Isabella, care fu alungată din țară și se refugia în Franța. Doua scrisori — Iți place să primești scri­sori? — Imî place. Mai ales acum — De ce? — Am făcut o experiență du­reroasă. .. — Sunt curios să știO. > — Să-ți spun, fiind­că suntem la un pahar de vin. Dă-mî un chibrit să-mî aprind țigarea. — Poftim ! — Sunt om de aproape cinci­zeci de ani, neînsurat, fără a­­vere... — Știu. —­ Am trăit și trăesc din munca mea. — Ca și mine. — In tinerețe am avut multe deziluzii în ce privește norocul și amorul, adică... — înțeleg. — N’am fost iubit deși am iubit cu pasiune; n’am făcut bani, deși am muncit. Toate as­tea ’mi-au asprit caracterul și m’au făcut sceptic. — Dureros. — Așa, într’o zi găsesc pe masă două scrisori, dintre care una cu chenar negru prin pre­­jur. — De la cine? — Să vezi. M'am uitat la ele și ’mi-am zis : cine­va îmi anunță că­ i-a murit o rudă. Ce mă privește pe mine? Nu citesc. In plicul cel­ l’alt, de­sigur e o scrisoare de la un creditor care mă amenință să-mi vînză mobila ; sau de la vr’un necu­noscut care îmî cere vr’un ser­viciu ; sau de la un prieten care ’mî cere ceva împrumut; sau de la vr'un bine­voitor, care­ mă a­­jută ! N’o citesc ! — Ciudat ! — Da ! Le-am pus în scrin și nu le-am citit. Pân’atunci nu primisem în viața mea măcar o singură scrisoare amicală și care să mă bucure­­m­. Tot impu­tări, tot sfaturi, tot nimicuri. E­­ram sătul. Dobândisem folia scri­sorilor. Destulă durere îți prici­­nuește lumea, ce să mai ne a­­mărim citind toate nimicurile.... — Așa e. — Și n’am citit. — De... — După cinci­spre­zece ani regăsind aceste scrisori, le-am citit de curiozitate. — Ei ! intr’un plic era o scrisoare de la o loterie din străinătate. —■ Care ? — Care, val! mă anunța c’am câștigat opt-zeci de mii de lei... — in chipuește-țî ! — Am crezut că înebunesc. — Dar scrisoarea cu doliu ? — Era de la o fată pe care o iubeam foarte mult... Ea îmi spunea la rîndul ei că mă iu­bește... Ah! am crezut că mor. — S’a măritat fata ? — Vezi bine... De când­­.. Am pierdut și banii și fata... 1904. D. Teleor, deunăzî în garda imperială ja­poneză. Rebelii au tras focuri contra ofițerilor și camarazilor lor, din­tre cari mulți fură uciși. A tre­buit să se angajeze o adevărată luptă spre a potoli pe revoltați, dintre cari 60 fură împușcați a doua­ zi.• Se afirmă că Țarul ar fi dă­ruit tezaurului public venitul a­­panagiilor sale pe 3 ani, ceea ce ar face 60 milioane. * * * Din Petersburg vine știrea că un țăran a aruncat Sâmbătă un pachet în trăsura Țarinei, pe când trecea pe stradă. Țăranul fu îndată arestat, dar Țarina ceru să-l vază și-l întrebă: — ce conține pachetul pe care mi l’am aruncat ? — Conține 100 de ruble, răs­punse țăranul, pentru răniți. Am voit să-l primiți în persoană, ca să nu-i ia funcționarii; împărăteasa nu numai dădu ordin ca țăranul să fie imediat pus în libertate, ci îl trimise și la palat, unde ii se dădură bo­gate daruri.* * * Ziarul «Vostochuve Obosrenie» din Irkutsk, spune că cel din Port-Arthur se miră de stăruința japonezilor de a-șî îndrepta fo­curile asupra muntelui Electric. Se crede că în dosul acestui munte se află ancorat un vapor încărcat de 250 torpile de piro­­ximii, cuprinzând fie­care câte 110 kilograme din acest exploziv. Dacă japonezii ar fi izbutit să facă să sară în aer acel vas, Port- Arthur ar fi fost prefăcut în ruine. UX SEAT PF. 7! Tuș verde. — Ferbe 8 deca­grame crispan (granspan), 2 deca­grame piatră de vin și 1 deca­grame potasă într-o jumătate li­tru de apă. Lasă amestecătura să stea 24 de ceasuri, apoi stre­coară și usucă. Războnul ruso-japonez — Prin poștă — Amiralul Skrydlof a fost numit comandant al nouei escadre din Baltica, ce va pleca prin Iunie în Extremul­ Orient. El va urma amiralului Maka­­roff ca comandant al escadrei ruse din Oceanul Pacific. * ¥ ¥ . O revoltă serioasă a izbucnit Aniversarea indepen­denței Greciei Erl s’au împlinit 83 de ani de când Grecia și-a recăpătat inde­pendența. Veacuri întregi acest brav, mândru și nobil popor, care odinioară a împrăștiat lu­mina pe fața întregei Europe, a dus grelele lanțuri ale robiei. Dar veni o vreme când leul se deșteptă, când nu putu să mai sufere umilirea și atunci tîner și bătrân, sărac și bogat, cu toții se resculară, cu toții au pus mâna pe arme cerând ori moarte, ori libertate. Aceasta era la 1821. Vitejia grecilor de atunci a fost și va rămâne legendară. Valuri de sânge au plămădit pă­mântul veche­ Elade, dar din a­­cel sânge a eșit independența Greciei. Europa nu a stat indiferentă în vremea aceea, fie­care și a dat concursul, și România în deo­sebi, căci privirile tuturora erau îndreptate spre acel sfint pă­mânt, unde fusese templul civi­lizației și al luminei. De atunci, pentru poporul e­­len, aniversarea independenței lui e sărbătoarea cea mare. * Ele s’au împlinit 83 de ani de la dobândirea independenței și această aniversare s’a serbat în Capitala noastră, de cîitre colo­nia greacă,­­printr’un Te Deum oficiat la biserica grecească și o recepțiune la legaț­iunea elenă. Serviciul divin a fost oficiat de arhimandriții Nicodium și Ar­senie. Escelența Sa d. Tombazis fiind în concediu, guvernul elen a fost reprezentat prin d. Angonaphis, însărcinat de afaceri și care e primul secretar al legațiunei elene a noi, venit de curând în locul d-lui Șuțu. In timpul recepțiunei, am avut onoarea a schimba mai multe cu­vinte cu d. Angonachis, un băr­bat foarte instruit, care a fost vreme multă prim-secretar al legațiunei elene de la Paris. D-­sa mi-a vorbit de sincera iu­bire și recunoștință pe care na­țiunea elenă o are pentru po­ Ftul anaramiistulu MARE ROMAN DE SENSAȚIE De CAROLINA INVERNIZIO PROLOG I Lovitura de trăznet El nu putea să adaoge un cu­­vînt mai mult: o mânca cu ochii, dar nu găsea un strigăt, o frază de apărare. Tinera soție nu părea speriată nici emoțională. Era o natură excepțională: fixa la rîndul său pe Robert cu o privire de indig­nare și de suveran dispreț. — Da... asasin mișel! — re­petă — fiind­că nu loviți pe cei cari v’ab ofensat, ci premeditați în umbră asasinarea unei per­soane care nu v’a făcut roü nici­odată, care poate s’a arătat chiar clemență cu voi, și ve scuzați spunând că voiți să distrugeți o idee, să dărâmați instituțiunile cari ne cârmuesc, să loviți în toți aceia pe cari Îi urlțî. Dar eu m’am născut dintr’un tată ita­lian, o știi, dintr’o familie în care onoarea este o datorie, credin­­cioasă instituțiunilor țărei sale, care urăște tot ce nu este gene­ros, real, ostilă tuturor violențe­lor, tuturor ideilor subversive, cari conrup ambientul social, în loc să-i dea o educație, să-l in­struiască. Și tu gândești că e­î pot să te mai iub­esc, să trăesc lângă tine ?... îndrăzneala tinerei reînsufleți pe Robert. ! — Tu ești soția mea, acum . —zise—tu îmi aparțin. Fioriana scoase un strigăt înă­bușit și cu o furie neașteptată își rupse hainele de pe ea și lăsând gol pieptul său, strigă : — Ucide-mă ! fiind­că alt­fel îți jur­că la prima stație mă dau jos și te denunț ! Fioriana era în acel moment atât de frumoasă, în­cât putea servi de model pentru statuia unui înger răzbunător. Robert căzu în genuchi. — Nu, tu nu vei face asta, nu o vei face. Fioriana, iartă-me, te rog, iubește-me... — Taci­, nu vreau să mai știu nimic ; ucide-mi, îți spun, dacă nu vrei să te urăsc, să te dis­­prețuesc, să te denunț. Acum înțeleg de ce am pus în geaman­tanul meu acel plic care îți apar­ținea ; îmi închipui că sunt hârtii importante, cari conțin uneltirile , vre­unui complot: dacă tu nu mă ucizi, eu însu­mi le voia da pe mâna autorităților. In acel moment o ciocnire spăimântâtoare, formidabilă, îi despărți ; înainte de a putea în­țelege ce se întâmplase, cei două soți fură aruncați în părți opuse și despărțiți de­­fărâmăturile va­gonului distr­us în care se aflau, pe când strigăte sfișietoare de spaimă, de disperare, de agonie, se auzeau din toate părțile, în li­niștea nopței. Se întâmplase o ciocnire a două trenuri. II D. Ruggero di San­ Franco, tatăl Florianei, era piemontez. Fiu mai mic al unei nobile fa­milii, al cărei nume este legal cu istoria renașterei italiane, după ce și-a perdut toată averea pen­tru gloria și mărirea patriei, nu stătu la îndouială, ci se dădu comerțului, pentru care simțea o predispoziție deosebită. El începu prin a călători pe contul unei case americane foarte bogate, al cărei proprietar se că­sătorise cu o italiană, rudă a d-lui San-Franco. Dînsul știa că frumoasa veri­șoară a tatălui său avea o fiică unică, al cărei portret, de pe când era copilă, produsese asu­pra sa o adâncă impresie. D. Ruggero di San-Franco era pe atunci de 25 de ani. Era un tîner foarte frumos, mândru de neamul său, și la care puterea de voință egala cu vigoarea corpului. După ce călători aproape doui ani, interesându-se foarte mult de toate țările pe cari le vizita, voi să cunoască pe șeful și ruda sa, cu atât mai mult cu cât a­­cesta îl invita mereu să se ducă la dînsul. Casa Römer era una din cele mai înfloritoare din New­ York. Mauriciu Römer avea diferite fabrici importante de produse chimice, și înota în bogății. El poseda un palat somptuos, unde locuia cu soția sa și cu u­­nica sa fiică, două adorațiuni pentru dînsul. Mauriciu Römer era de peste 50 de ani, dar arăta mult mai tînăr. Era un bărbat frumos, înalt, robust, serios, unul din acei oameni pe cari nici un obstacol nu ar fi fost în stare să-i împe­­dice sau să-î pue în încurcătură, când­ era hotărît de a ajunge un scop. El era foarte absolut în ideile sale și considera indulgența ca o slăbiciune culpabilă, ca încura­jare la rea purtare. Cu lucrătorii săi era sever, dar drept; nu pe­depsea nici­odată, dacă nu era ferm convins de vinovăția omu­lui, dar când căpăta toate dove­zile, era inflexibil. Știa însă să-și răsplătească la timp pe aceia cari se distingeau, cari erau lucrători cinstiți, sârguitori, și nu dadeau nici odată ocazie la supărări , ajuta cu prisosință pe cei mai nevoiași. In modul acesta, dacă era temut, era însăși mult iubit. D-na Römer era cu 10 ani mai tînără ca soțul seu. Era o crea­tură fragedă, delicată, plină de inimă și de sentiment, care trăia pentru bărbatul și pentru fiica sa. Maria Römer era la 16 ani de o frumusețe încântătoare; se­măna cu tatăl și cu mama ei. De la tatăl său avea energia morală, voinicia, ochii mari, ne­gri, strălucitori, buzele roșii, căr­noase ; de la mama sa admira­bilul păr blond, pielea catifelată, imaginațiunea vie, cu o ușoară nuanța de misticism. Ruggero di San­ Franco găsi în casa Römer o primire entuziastă; pe de altă parte, chiar din pri­mele zile înțelese că nu era in­diferent adorabilei sale verișoare Maria, de care el se amorezase nebun, îndată ce o văzuse. Maria avea mulți admiratori printre tinerii americani eleganți, dar ea nu dăduse până atunci preferință nici unuia dintre ei. Numai când cunoscu pe Rugger o simți că nu va putea aparține al­tuia, de­cât lui. De alt­fel acesta era și visul părinților ei. Ast­fel căsătoria se hotărî curând, spre mulțumirea tuturor. Ruggero di San­ Franco luă, în înțelegere cu socrul seu, di­recțiunea casei și nu întârzie a se interesa de ea cu zel și pasiune. Mauriciu era entuziasmat de ginerile seu, și viitorul se pre­zintă foarte fericit, când într’o zi, pe când d. Römer­eșea de lapna din fabricile sale, un lucrător dat afară cu câte­va zile înainte pen­tru reaua sa purtare și pentru teoriile subversive pe cari le ma­nifestase, și cari produsese o oare­care agitație printre ceilalți lucrători, se aruncă asupra sa și-l lovi cu un pumnal, drept în inimă. D. Römer fu transportat la palatul său, unde nu reluă cu­­noștința de­cât pentru un mo­ment, murmurând: — I-am făcut bine acum câte­va luni, și iată acum răsplata. D zeu să-l ierte, și sfirșitul meu vă fie de exemplu ! Nici o milă pentru cei răi ! Asasinul dispăruse. Cu toate că văduva d-lui Rö­merin prada celei mai mari dis­perări, oferise un premiu de 50 mii fr. pentru găsirea asasinului, cu toate că Ruggero își între­buințase toată energia, toată ac­tivitatea, pentru a regăsi urmele lui, lunile, anii trecură și nimic nu se mai află despre el. D-na Römer nu întârzie să urmeze pe Soțul ei în groapă, Ruggero di San­ Franco, deve­nit stăpânul absolut al fabricelor, făcu schimbări printre lucrătorii săi, le dădu un mai mare imbold la muncă. Maria plânse mult moartea ta­tălui său adorat și a mamei sale, dar tinerețea soțului ei, și mai presus de toate maternitatea, cal­mată puțin câte puțin durerea ei. Ea avu­ două copii : un băiat și o fată, William și Fioriana. William di San­ Franco semăna perfect la față cu mama sa, al cărei idol deveni, precum Fio­riana, de pe când se născuse, era adorațiunea tatălui său. William era un tînăr inteli­gent, dar prea răsfățat. Contra­riu mamei sale, iubea viața i­delă, rîdea de sora sa pentru doarea pe care o punea în a­si­dia și găsea că în viață nu i­reau exista mai mari plăceri cât prânzuri bogate, iubiri t eetoare, seratele de la circ balurile de la operă. Fioriana, brună, pasiune plină de foc, nu semăna de cu fratele său. Avea un tal excepțional și știa să profite el: îndrăzneala sa o făcea să admirată și temută în acelaș tir Fioriana era mândră de­­ fiica unui nobil italian. Ea s diase cu entusiasm istoria pat tatălui său și găsea că nici o țară nu era egală cu Italia, p­rin frumusețea cerului seu, nici o națiune nu era superb­ celei italiane, pentru cultur­a lor , nu admira de­cât picta școalei italiane, și pe poeții , muzicanții italiani erau în tot­una favoriții ei. Fratele seu rîdea de d pentru acest mare entusiasm care nu-1 împărtășea de loc (Va urm

Next