Universul, aprilie 1904 (Anul 22, nr. 87-110)
1904-04-01 / nr. 87
f Regina Isabella a Spaniei.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1904 Ortodox Marcuri, 31 Martie. — Sf. Ipatie Episcopu Catolic Mercuri, 13 Aprilie. — Marcelin Soarele răsare 5.23 , aprne 6.39 București, 31 Martie. Conferințele învățătorilor Mâine, 1 Aprilie, vor începe în toată țara conferințele în%ițâtorilor. Sunt foarte folositoare aceste întruniri școlare, în care învățătorii pot schimba între ei observațiunile făcute, rezultatele experienței dobândite, să discute chestiuni didactice, să primească îndrumări sănătoase. Activitatea ce se desfășură în aceste conferințe folosește fără indouială fiecărui învățător in parte, punîndu-I și țînîndu-i pe toți în curentul mișcărei școlare. Netăgăduit este însă că, în primul rînd, conferințele folosesc învățămîntului. Ar trebui doci ca învățătorii să aștepte cu bucurie și cu nerăbdare momentul ținerei conferințelor și să se ducă la ele cu mulțămire, voioși că au să-și împrospăteze forțele pentru muncă rodnică mai departe. Se pare însă că in realitate nu e tocmai așa. Dintre învățători, unii, cam cel mai mulți, privesc cu îngrijire apropierea termenului conferințelor generale. Nu doară că n’ar prețui cu toții după cuviință însemnătatea acestor întruniri și că nu i-ar trage inima să și îndeplinească datoria; asta e cauza stărei sufletești în care îi pune apropierea acestui termen. De mult timp și de repetite ori am primit în această privință plângeri de la diferiți membri ai corpului didactic primar, toate in acelaș sens; asemenea plângeri am primit și de rîndul acesta. Participarea la conferințele școlare e legată de cheltueli, pe cari mulți învățători, cu budgetul lor restrîns, le simt foarte greu; aceasta e in scurt reclamațiunea. Sunt învățători salariați cu 60 de lei pe lună; suplinitorii primesc 40 de lei lunar. Pentru aceștia, transportul din sat până la orașul de reședință și șederea în oraș timp de 8—10 zile, e o cheltuială foarte simțitoare, care le zdruncină greu budgetul casnic. «De multe ori — zice unul din cei cari ne-au scris asupra acestei chestiuni—ne lăsăm soțiile și copiii acasă cu te miri ce ajutor de hrană, ca să putem merge la conferințe. Asta e greutatea». Dacă am socoti că toată cheltuiala e numai de douăzeci de lei pentru fiecare învățător cu dusul, șederea în oraș și întorsul acasă, aceasta reprezintă jumate din salarul pe o lună pentru suplinitori și a treia parte pentru învățătorii plătiți cu șasezeci de lei lunar. Rugămintea pe care interesații o adresează ministerului instrucțiunii publice, e ca să se pună la dispozițiunea învățătorilor sătești de ambesexe, pentru conferințele școlare, o sumă oarecare după gradul salariului prin casieria generală a județului respectiv spre a li se înlesni participarea la conferințe. Unul dintre cititorii noștri cari ne scrib în această privință, ne atrage atenția că așa se face la frații noștri de dincolo, dându-se învățătorilor o diurnă pentru timpul conferințelor. Supunând această chestiune administrațiunii centrale a școalelor, sperăm că ea va fi cercetată — căci, încă o dată, o interesul învățămîntului ca învățătorii sa se ducă bucuroși la conferințele școlare. Din Macedonia (Corespondență parte a ziarului «Universul') Monastir (Bitolia), 27 Martie 1904. E deja sigur că o bandă de 33 inși, compusă din adunături între cari și un bulgar. Gore, fost șef de bandă în vara trecută, și-a făcut apariția în ținutul Castoriei. Printre acești insurgenți ar fi și câțiva ofițeri greci, a căror prezență ar avea de scop să înroleze elemente la fața locului și să înlocuiască pe voevozii bulgari din anul trecut. Șeful de bandă Cote a petrecut iarna în Thesalia, unde a fost câștigat de greci prin promisiuni, cari au clătinat convingerile sale bulgărești. Acum e cu trup și cu suflet pentru oausa grecească. Acești indivizi, dintre cari mai mulți poartă și uniforma evzonilor din Grecia, acum sunt adăpostiți în corn. Crusia, între Gastoria și Florina, unde se organisează trimițând emisari pe la diferitele centre ca să pregătească terenul înainte de începerea operațiunilor de primăvară. In diferite centre unde propaganda grecească a prins rădăcini, s-au format comitete și subcomitete, după pilda dată de bulgari, cu scop de a procura contingentele necesarii de oameni și fonduri pentru formarea și întreținerea bandelor. Aceste comitete au început deja a face destulă gălăgie, ademenind lumea să se ferească de contactul românilor și amenințând-o, dar numai cu vorbe, că va fi rea de aceia cari vor face cauză comună cu românii. Deja au și răspândit zvonuri că sunt condamnate la moarte anumite persoane dintre români, a căror execuțiune însă e o chestie de timp. Misiunea bandelor grecești ar fi de a urmări pe bulgarii care s’au lepădat de sub supremația spirituală a patriarhului grec, mai ales pe organele comitetului bulgar, cari sunt autorii morali și materiali au rărirea rândurilor printre credincioșii patriarhiștî. In afară de aceasta comitagii, paneleniști vor urmări de aproape pe partizanii cauzei române, silindu-i prin forță să renunțe la idea românească, și să desființeze școalele române prin puterea iataganului. Un obiect de persecuțiune pe toate căile vor fi școalele române pe care le vor închide cu orice preț, după cum se laudă deja partizanii acestui grandios proiect. In fața acestei atitudini a cercurilor pan-eleniste, care amenință să tulbure din nou ordinea publică abia restabilită, guvernul local stă în expectativă evitând de a lua măsuri pentru a înăbuși în fașe un început de dezordine, care ar putea lua proporțiuni regretabile. Este evident că dacă grecii vor ataca pe bulgari, aceștia nu se vor lăsa mai prejos, având și ei destui revoluționari ascunși ca să facă față oricărei agresiuni din partea grecilor. Iar dacă comitagii greci de frica bulgarilor se vor mărgini în a executa pe români, se impune guvernului turcesc sâ ia măsuri eficace pentru siguranța lor, căci în caz contrariu vor fi și românii în dreptul lor de a uza de aceleași mijloace pentru apărarea lor. Tocmai eventualitatea unei încăerări între naționalitățile creștine din Macedonia ar fi, se presupune, planul urmărit de diplomația otomană pentru ca să se amâne, dacă nu și să se zădărnicească, proiectul de reforme propus de Puteri. La aceste combinațiuni s’au pretat grecii mai de mult încă, căci lor nu le convine libera dezvoltare a naționalităților sub auspiciile unor reforme salutarii, căutând să pescuiască în apă turbure spre a avea timp ca prin biserică să d-enaționalizeze pe români și parte din bulgari, bucurându-se de favoarea privilegiilor patriarhului grec. E absolut nefondată știrea răs TROINCI FEMENINE înmormântarea Impărătesei văduve a Coreei Imperăteasa-văduvă a Coreei, care a murit pe la sfirșitul lunei Ianuarie, a fost înmormântată pe la mijlocul lunei Martie. Ziarele streine descriu în chipul următor remarcabilele funerarii ce i s’au făcut. Sicriul a fost așezat pe un catafalc la poarta de est a cartierului City din capitala Seul. A doua zi s-au adunat acolo membrii corpului diplomatic. Priveliștea era extraordinar de ciudată. Mii de fanaragii și de soldați se amestecaseră cu indigenii îmbrăcați în veștminte albe în jurul unui rug de lemn aprins și așteptăm ivirea zorilor zilei. împăratul care purta haine și pălărie de culoarea paiului, apăru la orele 6 dimineața și-șî făcu rugăciunile intr’un pavilion învelit cu pânză. După aceea cortegiul funebru se puse în mișcare spre mormîntul situat la o depărtare de șease mile de oraș, în sunetele mai multor muzici cari intonau marșuri funebre. Cortegiul funebru avea o lungime de două mile și prezenta o abundență și podoabă de colori în adevăr orientală. In fruntea cortegiului se aflau trupele de toate armele. După aceste veneau fanaragii și oameni înarmați cu lănci și îmbrăcați în costume fantastice, purtând drapele și mari figuri de cal făcute din hârtie. După aceea urmau două sicrie cari erau văpsite cu multe colori și deasupra cărora se aflau capete de bălaur ; o sută de oameni duceau aceste sicrie și giulgiul funebru era însoțit de 200 de ciocli sub comanda unui eunuc al curții. Primul sicriu era gol. Acesta era destinat pentru marele diavol. Pe tot parcursul drumului era o enormă mulțime de oameni pentru ca să privească această procesiune. Acoperișurile caselor erau înțesate de curioși. După ce procesiunea se puse în mișcare împăratul Coreei primi corpul diplomatic, al cărui decan, ambasadorul Japoniei, îl exprimă condoleanțele reprezentanților streini. Olimpia. Maghiarii din România D. Sebestyén Ede, ziarist, care a trăit un an de zile în București, a scos de sub tipar o broșură sub titlul «A Romániai magyarok élete» Budapesta 1904. («Viața maghiarilor din România»). Broșura are 86 pagini și este numai un fragment dintr’o lucrare mai mare, pe care autorul are de gând să o scoată de sub tipar. Deocamdată a publicat această broșură, să vadă cum va fi îmbrățișată cestiunea de către publicul maghiar. D. Sebestyén declară că nu are de scop alimentarea urei reciproce, ci promovarea bunei înțelegeri între cele două popoare. Ținta lui este ca : «Poporul maghiar din România să aibă viața proprie națională, culturală, materială, de drept, bisericească și socială, ca să formeze o societate sănătoasă și puternică maghiară, care să respecteze pe amfitrionul ospitalier, dar încolo să înainteze in Agitațiile antisemite din Lom-Palanca (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Calafat, 29 Martie. Ca amănunte în chestiunea tulburărilor antisemite din Lom- Palanca (Bulgaria), publicate în «Universul», mai aflu că orice agitațiune e stinsă, orașul intrând în calmul dinainte. De către autoritățile din Lom- Palanca s’a depeșat în toate orașele unde s’a bănuit că ar fi putut debarca evreii, spre a li comunica să se reîntoarcă, neavând a se mai teme de noul tulburări. Agitațiunea, care cuprinsese și populațiunea bulgară din Vidin, se datorește și faptului dispariției unui copil, despre care se zice că ar fi fost ucis de evrei. Acuzațiunea aceasta s’a dovedit, evreiul nafiind»I.S. și, spre a se liniști populațiunea, autoritățile au pus să se bată soba pe stradele Vidinului spre a se anunța regăsirea copilului. Coresppândită prin presă, că s’ar fi produs vre-o ciocnire între o bandă grecească și alta bulgărească. In întregul vilaet Monastir domnește liniștea, lumea fiind in așteptare de a vedea tranșată definitiv chestiunea reformelor. S’a svonit că la stația Cavaselia, Între Salonic și Vodena, au fost prinși trei emisari ai comitetului grec, asupra cărora s’a găsit o corespondență compromițătoare. Până acum, în afară de zvonuri, cărora li se dau proporțiuni colosale prin presă, nici un fapt concret nu a"venit ca să confirme isprăvile grecilor. Partndependent și fără nici o rezervă pe calea sa». Autorul descrie starea economică și culturală a României, arătând progresele însemnate, ce le-a realizat. Numărul maghiarilor stabili în România ar fi după Sebestyén 150.000, numărându-se aici și Ciangăiî din Moldova, (60.000), care sunt cetățeni români. Maghiarii catolici, zice Sebestyén, sunt copleșiți de nămții catolicî. Dintre cele 36 școale catolice numai în 3 se predă limba maghiară, la 378 elevi. Ciangăii nu au nici o școală maghiară. Maghiarii reformați stau mai bine, nefiind amestecați cu nemți Aceștia posed 5 școale. Ei se întăresc mereu materialicește și odiționalicește. Sunt 4 comunități reformate cu 21 filiale. Reformații stau sub jurisdicțiunea districtului bisericesc reformat din Ardeal. Comunitățile catolice—zice Sebestyén—au ajuns pe mâni streine și flumal în timpul din urmă au început a se înființa comunități separate maghiare. înlocuirea călugărilor cu preoți de mir a fost desastruoasă pentru Maghiari. Biserica catolică de la 1863 este sub jurisdicțiunea Propagandei. Planul învățământului primar român, d. Sebestyén îl găsește foarte bun și 1l recomandă spre imitare ministrului de instrucțiune ungar la revizuirea lege! pentru instrucțiunea primară. La 1870 ea renunță la tron în favoarea fiului ei Alfonso, care fu proclamat rege în 1874, sub numele de Alfonso XII. Regina Isabella se întoarse de mai multe ori în Spania, dar partea cea mai mare a vieței ei o petrecu la Paris, separată de soțul ei. Din căsătoria ei cu regele Franzis I, care muri la 1902, s-au născut patru copii: Un băiat regele Alfons XII ( 1885), tatăl actualului rege al Spaniei, Alfons XIII și trei fiice, Infantele Maria Isabella, căsătorită cu contele de Girgenti ; Maria deba Paz, căsătorită cu principele Ferdinand de Bavaria și Eulalia, căsătorită cu principele Anton de Orleans, duce de Calliproporul român, de armonia mai întinsă ce ar trebui să existe între aceste două popoare, cari au aceleași interese și urmăresc acelaș țel civilizator. Grecii dinspre Orient. Românii de pe pragul Occidentului.* La serviciul divin de la biserică a asistat cea mai mare parte din colonia elenă. Recepțiunea a început imediat după Te-Deum și a durat până la orele 12 și jumătate. I*. Afacri. știri din străinitate — Prin jfc-std — Convențiunea franco - engleză relativă la chestiunile coloniale, a fost semnată la 8 Aprilie st. n. O telegramă din Abhazia, cu data de 9 Aprilie, anunță: D. Tittoni, ministrul afacerilor străine al Italiei, a sosit ac. D. Tittoni a făcut o vizită contelui Coluchowski la orele 10 dim. * Din Constantinopol se anunță că aranjamentul turco-bulgar a fost semnat de d. Nacevici și de reprezentantul Portei. * * * * Americanii au inventat un nou «trust» al infanticidului. Luna trecută, cadavrele a 37 de nou- născuți, au fost găsite pe străzile Filadelfiei. Cea mai mare parte din acești copii nu trăise decât puține ore. In ultimele luni ale anului 1903 se găsiră în aceleași străzi 60 alți copii morți. Polițaiul orașului, foarte impresionat de această stare de lucruri, a procedat la o lungă anchetă, care se va închide, după cum se zice, cu arestarea unor medici, doici și «fabricanți de ger» și cari constitue acest nc oribil «trust I»* ¥ . La Texas, o oarecare zi Carolina Bonnival posedă 200 mii de vaci și boi și 2000 cai. In toate zilele peste 100 servitori sunt destinați pent a paște aceste vite. De multe ori Bonnival a fi nevoită să încalece pentru a conduce turmele sau a urmi pe hoții vitelor sale, dintre ei a ucis doar o dată. Miss Bo nival e foarte iubită de toți omenii săi și e numită: «TI Cattle Queen», adică regina tumeror.* ¥ ¥ Ziarele germane anunță că mrele duce Ernest de Hessa a s sit în Atena și a descins la platul regal.* Ultimul din cinci fii ai reglui George al Saxoniei cu dom Maria Anna infanta de Portug iia, predică în acest moment Paris, vorbind sau publicul mai aristocratic, sau celui popular al suburbiilor, la Sain Clothilde, la Montmartre, Grenelle, etc. Pentru prima oară parizier credincioși au ocazia să audă un orator princiar vorbindu-le pe amvon.« ¥ ¥ Corespondentul din Gopenhau al ziarului berlinez «Volksze tung» afirmă că vizita prințul moștenitor al Germaniei, în cpitala Danemarcei, va avea rezultat logodirea lui cu prințe Thira, fiica prințului moștenit danez, o fată frumoasă de 24 ai * * * La Chicago a încetat din viu doctorul John Barre, un indiv original care a lăsat un testment din cele mai stranii, m ales în ce privea funeraliile m ai ale căror amănunte cele mai însemnate le regulase cu o mai mare îngrijire. Doctorul Barre își comanda un sicriu vopsit în albastru, a și roșu. Interiorul acestui stci era tapisat cu bumbac, acope cu mătase galbenă-aurie și prina pe care odihnea capulfundului medic era plină cu piele cele mai delicate și ușor cari s'au putut găsi. Mormîntul său a fost constr . Regina Isabella a Spaniei — Vezi ilustrația — O telegramă din Paris ne-a anunțat moartea fostei regine a Spaniei Isabella II, bunica regelui Alfons XIII. Defuncta regină Isabella s-a născut la 10 octombrie 1830 ca fiică a regelui Ferdinand VII și a soției sale Maria Christina. Deoarece regele Ferdinand nu avu nici un fiu el desființă legea salică după care ar fi devenit urmaș fratele său Don Carlos și asigură tronul fiicei sale mai mari Isabella. După ce regele Ferdinand muri la 1833 Parlamentul proclamă ca regină pe Isabella, din care cauză isbucni un lung războiu civil, deoarece Don Carlos nu voia să renunțe la drepturile sale. In luna Noembre, anul 1843, Parlamentul declară pe regina Isabela majoră și după trei ani ea se căsători cu vărul ei Francisc de Assisi, care de asemenea a fost proclamat rege. Năzuința tinerei regine fu ca să împace toate partidele și astfel își câștigă simpatiile poporului. Când însă în ziua de 2 Decembre 1860 se săvârși un atentat asupra ei,și alese alți consilieri din care cauză isbucniră mai multe răscoale în diferite părți ale țarei, până când în 1863 partidele liberal și democratic puseră capăt regimului reginei Isabella, care fu alungată din țară și se refugia în Franța. Doua scrisori — Iți place să primești scrisori? — Imî place. Mai ales acum — De ce? — Am făcut o experiență dureroasă. .. — Sunt curios să știO. > — Să-ți spun, fiindcă suntem la un pahar de vin. Dă-mî un chibrit să-mî aprind țigarea. — Poftim ! — Sunt om de aproape cincizeci de ani, neînsurat, fără avere... — Știu. — Am trăit și trăesc din munca mea. — Ca și mine. — In tinerețe am avut multe deziluzii în ce privește norocul și amorul, adică... — înțeleg. — N’am fost iubit deși am iubit cu pasiune; n’am făcut bani, deși am muncit. Toate astea ’mi-au asprit caracterul și m’au făcut sceptic. — Dureros. — Așa, într’o zi găsesc pe masă două scrisori, dintre care una cu chenar negru prin prejur. — De la cine? — Să vezi. M'am uitat la ele și ’mi-am zis : cineva îmi anunță că i-a murit o rudă. Ce mă privește pe mine? Nu citesc. In plicul cel l’alt, desigur e o scrisoare de la un creditor care mă amenință să-mi vînză mobila ; sau de la vr’un necunoscut care îmî cere vr’un serviciu ; sau de la un prieten care ’mî cere ceva împrumut; sau de la vr'un binevoitor, care mă ajută ! N’o citesc ! — Ciudat ! — Da ! Le-am pus în scrin și nu le-am citit. Pân’atunci nu primisem în viața mea măcar o singură scrisoare amicală și care să mă bucurem. Tot imputări, tot sfaturi, tot nimicuri. Eram sătul. Dobândisem folia scrisorilor. Destulă durere îți pricinuește lumea, ce să mai ne amărim citind toate nimicurile.... — Așa e. — Și n’am citit. — De... — După cincisprezece ani regăsind aceste scrisori, le-am citit de curiozitate. — Ei ! intr’un plic era o scrisoare de la o loterie din străinătate. —■ Care ? — Care, val! mă anunța c’am câștigat opt-zeci de mii de lei... — in chipuește-țî ! — Am crezut că înebunesc. — Dar scrisoarea cu doliu ? — Era de la o fată pe care o iubeam foarte mult... Ea îmi spunea la rîndul ei că mă iubește... Ah! am crezut că mor. — S’a măritat fata ? — Vezi bine... De când.. Am pierdut și banii și fata... 1904. D. Teleor, deunăzî în garda imperială japoneză. Rebelii au tras focuri contra ofițerilor și camarazilor lor, dintre cari mulți fură uciși. A trebuit să se angajeze o adevărată luptă spre a potoli pe revoltați, dintre cari 60 fură împușcați a doua zi.• Se afirmă că Țarul ar fi dăruit tezaurului public venitul apanagiilor sale pe 3 ani, ceea ce ar face 60 milioane. * * * Din Petersburg vine știrea că un țăran a aruncat Sâmbătă un pachet în trăsura Țarinei, pe când trecea pe stradă. Țăranul fu îndată arestat, dar Țarina ceru să-l vază și-l întrebă: — ce conține pachetul pe care mi l’am aruncat ? — Conține 100 de ruble, răspunse țăranul, pentru răniți. Am voit să-l primiți în persoană, ca să nu-i ia funcționarii; împărăteasa nu numai dădu ordin ca țăranul să fie imediat pus în libertate, ci îl trimise și la palat, unde ii se dădură bogate daruri.* * * Ziarul «Vostochuve Obosrenie» din Irkutsk, spune că cel din Port-Arthur se miră de stăruința japonezilor de a-șî îndrepta focurile asupra muntelui Electric. Se crede că în dosul acestui munte se află ancorat un vapor încărcat de 250 torpile de piroximii, cuprinzând fiecare câte 110 kilograme din acest exploziv. Dacă japonezii ar fi izbutit să facă să sară în aer acel vas, Port- Arthur ar fi fost prefăcut în ruine. UX SEAT PF. 7! Tuș verde. — Ferbe 8 decagrame crispan (granspan), 2 decagrame piatră de vin și 1 decagrame potasă într-o jumătate litru de apă. Lasă amestecătura să stea 24 de ceasuri, apoi strecoară și usucă. Războnul ruso-japonez — Prin poștă — Amiralul Skrydlof a fost numit comandant al nouei escadre din Baltica, ce va pleca prin Iunie în Extremul Orient. El va urma amiralului Makaroff ca comandant al escadrei ruse din Oceanul Pacific. * ¥ ¥ . O revoltă serioasă a izbucnit Aniversarea independenței Greciei Erl s’au împlinit 83 de ani de când Grecia și-a recăpătat independența. Veacuri întregi acest brav, mândru și nobil popor, care odinioară a împrăștiat lumina pe fața întregei Europe, a dus grelele lanțuri ale robiei. Dar veni o vreme când leul se deșteptă, când nu putu să mai sufere umilirea și atunci tîner și bătrân, sărac și bogat, cu toții se resculară, cu toții au pus mâna pe arme cerând ori moarte, ori libertate. Aceasta era la 1821. Vitejia grecilor de atunci a fost și va rămâne legendară. Valuri de sânge au plămădit pământul veche Elade, dar din acel sânge a eșit independența Greciei. Europa nu a stat indiferentă în vremea aceea, fiecare și a dat concursul, și România în deosebi, căci privirile tuturora erau îndreptate spre acel sfint pământ, unde fusese templul civilizației și al luminei. De atunci, pentru poporul elen, aniversarea independenței lui e sărbătoarea cea mare. * Ele s’au împlinit 83 de ani de la dobândirea independenței și această aniversare s’a serbat în Capitala noastră, de cîitre colonia greacă,printr’un Te Deum oficiat la biserica grecească și o recepțiune la legațiunea elenă. Serviciul divin a fost oficiat de arhimandriții Nicodium și Arsenie. Escelența Sa d. Tombazis fiind în concediu, guvernul elen a fost reprezentat prin d. Angonaphis, însărcinat de afaceri și care e primul secretar al legațiunei elene a noi, venit de curând în locul d-lui Șuțu. In timpul recepțiunei, am avut onoarea a schimba mai multe cuvinte cu d. Angonachis, un bărbat foarte instruit, care a fost vreme multă prim-secretar al legațiunei elene de la Paris. D-sa mi-a vorbit de sincera iubire și recunoștință pe care națiunea elenă o are pentru po Ftul anaramiistulu MARE ROMAN DE SENSAȚIE De CAROLINA INVERNIZIO PROLOG I Lovitura de trăznet El nu putea să adaoge un cuvînt mai mult: o mânca cu ochii, dar nu găsea un strigăt, o frază de apărare. Tinera soție nu părea speriată nici emoțională. Era o natură excepțională: fixa la rîndul său pe Robert cu o privire de indignare și de suveran dispreț. — Da... asasin mișel! — repetă — fiindcă nu loviți pe cei cari v’ab ofensat, ci premeditați în umbră asasinarea unei persoane care nu v’a făcut roü niciodată, care poate s’a arătat chiar clemență cu voi, și ve scuzați spunând că voiți să distrugeți o idee, să dărâmați instituțiunile cari ne cârmuesc, să loviți în toți aceia pe cari Îi urlțî. Dar eu m’am născut dintr’un tată italian, o știi, dintr’o familie în care onoarea este o datorie, credincioasă instituțiunilor țărei sale, care urăște tot ce nu este generos, real, ostilă tuturor violențelor, tuturor ideilor subversive, cari conrup ambientul social, în loc să-i dea o educație, să-l instruiască. Și tu gândești că eî pot să te mai iubesc, să trăesc lângă tine ?... îndrăzneala tinerei reînsufleți pe Robert. ! — Tu ești soția mea, acum . —zise—tu îmi aparțin. Fioriana scoase un strigăt înăbușit și cu o furie neașteptată își rupse hainele de pe ea și lăsând gol pieptul său, strigă : — Ucide-mă ! fiindcă altfel îți jurcă la prima stație mă dau jos și te denunț ! Fioriana era în acel moment atât de frumoasă, încât putea servi de model pentru statuia unui înger răzbunător. Robert căzu în genuchi. — Nu, tu nu vei face asta, nu o vei face. Fioriana, iartă-me, te rog, iubește-me... — Taci, nu vreau să mai știu nimic ; ucide-mi, îți spun, dacă nu vrei să te urăsc, să te disprețuesc, să te denunț. Acum înțeleg de ce am pus în geamantanul meu acel plic care îți aparținea ; îmi închipui că sunt hârtii importante, cari conțin uneltirile , vreunui complot: dacă tu nu mă ucizi, eu însumi le voia da pe mâna autorităților. In acel moment o ciocnire spăimântâtoare, formidabilă, îi despărți ; înainte de a putea înțelege ce se întâmplase, cei două soți fură aruncați în părți opuse și despărțiți defărâmăturile vagonului distrus în care se aflau, pe când strigăte sfișietoare de spaimă, de disperare, de agonie, se auzeau din toate părțile, în liniștea nopței. Se întâmplase o ciocnire a două trenuri. II D. Ruggero di San Franco, tatăl Florianei, era piemontez. Fiu mai mic al unei nobile familii, al cărei nume este legal cu istoria renașterei italiane, după ce și-a perdut toată averea pentru gloria și mărirea patriei, nu stătu la îndouială, ci se dădu comerțului, pentru care simțea o predispoziție deosebită. El începu prin a călători pe contul unei case americane foarte bogate, al cărei proprietar se căsătorise cu o italiană, rudă a d-lui San-Franco. Dînsul știa că frumoasa verișoară a tatălui său avea o fiică unică, al cărei portret, de pe când era copilă, produsese asupra sa o adâncă impresie. D. Ruggero di San-Franco era pe atunci de 25 de ani. Era un tîner foarte frumos, mândru de neamul său, și la care puterea de voință egala cu vigoarea corpului. După ce călători aproape doui ani, interesându-se foarte mult de toate țările pe cari le vizita, voi să cunoască pe șeful și ruda sa, cu atât mai mult cu cât acesta îl invita mereu să se ducă la dînsul. Casa Römer era una din cele mai înfloritoare din New York. Mauriciu Römer avea diferite fabrici importante de produse chimice, și înota în bogății. El poseda un palat somptuos, unde locuia cu soția sa și cu unica sa fiică, două adorațiuni pentru dînsul. Mauriciu Römer era de peste 50 de ani, dar arăta mult mai tînăr. Era un bărbat frumos, înalt, robust, serios, unul din acei oameni pe cari nici un obstacol nu ar fi fost în stare să-i împedice sau să-î pue în încurcătură, când era hotărît de a ajunge un scop. El era foarte absolut în ideile sale și considera indulgența ca o slăbiciune culpabilă, ca încurajare la rea purtare. Cu lucrătorii săi era sever, dar drept; nu pedepsea niciodată, dacă nu era ferm convins de vinovăția omului, dar când căpăta toate dovezile, era inflexibil. Știa însă să-și răsplătească la timp pe aceia cari se distingeau, cari erau lucrători cinstiți, sârguitori, și nu dadeau nici odată ocazie la supărări , ajuta cu prisosință pe cei mai nevoiași. In modul acesta, dacă era temut, era însăși mult iubit. D-na Römer era cu 10 ani mai tînără ca soțul seu. Era o creatură fragedă, delicată, plină de inimă și de sentiment, care trăia pentru bărbatul și pentru fiica sa. Maria Römer era la 16 ani de o frumusețe încântătoare; semăna cu tatăl și cu mama ei. De la tatăl său avea energia morală, voinicia, ochii mari, negri, strălucitori, buzele roșii, cărnoase ; de la mama sa admirabilul păr blond, pielea catifelată, imaginațiunea vie, cu o ușoară nuanța de misticism. Ruggero di San Franco găsi în casa Römer o primire entuziastă; pe de altă parte, chiar din primele zile înțelese că nu era indiferent adorabilei sale verișoare Maria, de care el se amorezase nebun, îndată ce o văzuse. Maria avea mulți admiratori printre tinerii americani eleganți, dar ea nu dăduse până atunci preferință nici unuia dintre ei. Numai când cunoscu pe Rugger o simți că nu va putea aparține altuia, decât lui. De altfel acesta era și visul părinților ei. Astfel căsătoria se hotărî curând, spre mulțumirea tuturor. Ruggero di San Franco luă, în înțelegere cu socrul seu, direcțiunea casei și nu întârzie a se interesa de ea cu zel și pasiune. Mauriciu era entuziasmat de ginerile seu, și viitorul se prezintă foarte fericit, când într’o zi, pe când d. Römereșea de lapna din fabricile sale, un lucrător dat afară cu câteva zile înainte pentru reaua sa purtare și pentru teoriile subversive pe cari le manifestase, și cari produsese o oarecare agitație printre ceilalți lucrători, se aruncă asupra sa și-l lovi cu un pumnal, drept în inimă. D. Römer fu transportat la palatul său, unde nu reluă cunoștința decât pentru un moment, murmurând: — I-am făcut bine acum câteva luni, și iată acum răsplata. D zeu să-l ierte, și sfirșitul meu vă fie de exemplu ! Nici o milă pentru cei răi ! Asasinul dispăruse. Cu toate că văduva d-lui Römerin prada celei mai mari disperări, oferise un premiu de 50 mii fr. pentru găsirea asasinului, cu toate că Ruggero își întrebuințase toată energia, toată activitatea, pentru a regăsi urmele lui, lunile, anii trecură și nimic nu se mai află despre el. D-na Römer nu întârzie să urmeze pe Soțul ei în groapă, Ruggero di San Franco, devenit stăpânul absolut al fabricelor, făcu schimbări printre lucrătorii săi, le dădu un mai mare imbold la muncă. Maria plânse mult moartea tatălui său adorat și a mamei sale, dar tinerețea soțului ei, și mai presus de toate maternitatea, calmată puțin câte puțin durerea ei. Ea avu două copii : un băiat și o fată, William și Fioriana. William di San Franco semăna perfect la față cu mama sa, al cărei idol deveni, precum Fioriana, de pe când se născuse, era adorațiunea tatălui său. William era un tînăr inteligent, dar prea răsfățat. Contrariu mamei sale, iubea viața idelă, rîdea de sora sa pentru doarea pe care o punea în asidia și găsea că în viață nu ireau exista mai mari plăceri cât prânzuri bogate, iubiri t eetoare, seratele de la circ balurile de la operă. Fioriana, brună, pasiune plină de foc, nu semăna de cu fratele său. Avea un tal excepțional și știa să profite el: îndrăzneala sa o făcea să admirată și temută în acelaș tir Fioriana era mândră de fiica unui nobil italian. Ea s diase cu entusiasm istoria pat tatălui său și găsea că nici o țară nu era egală cu Italia, prin frumusețea cerului seu, nici o națiune nu era superb celei italiane, pentru cultura lor , nu admira decât picta școalei italiane, și pe poeții , muzicanții italiani erau în totuna favoriții ei. Fratele seu rîdea de d pentru acest mare entusiasm care nu-1 împărtășea de loc (Va urm