Universul, martie 1905 (Anul 23, nr. 58-88)

1905-03-01 / nr. 58

TC&&annairea timelulefl Simplea.—(V © 1i explicația) Calendar pe anul 1005 Ortodox Luni, 28 Februarie.—Cuviosul Vasile mărturisitorul Catolic Luni, 18 Martie.— S. Grigorie cel mare Soarele răsare 6.84, apune 6.16 București, 98 Februarie. Publicarea legilor în comunele rurale După teoria legală, e pre­supus că ori­ce lege e cu­noscută de toți, de îndată ce a fost promulgată și tipărită în­­„Monitorul Oficial“.­­Și neapărat că nu poate fi alt­fel. In realitate însă, puțini sunt acei cari cunosc legile. Cu deosebire puțin cunoscute sunt legile la țară, între să­teni, cari dacă din practică zilnică ști­ț­ că au cutare și cutare obligațiune către Stat, județ și comună, sunt foarte departe de a cunoaște întocmirile legale menite a le ocroti interesele. Lucrul acesta, cunoscut în genere, a fost foarte bine do­cumentat în excelenta mono­grafie a d-lui Gâdeiu, apă­rută anul trecut, asupra unei comune din județul Ilfov. In vederea acestei stări de lucruri, am cerut de mult în aceste coloane ca în comu­nele rurale publicarea legilor ce interesează pe țărani să se facă la biserici, prin vin­ grăiți. Chestiunea a fost de multe ori discutată, în acest ziar ca și în altele, și în mai multe rînduri a fost vorba să se ia o dispozițiune în acest sens. Acum se spune din nou că e vorba să se obștească în comunele rurale cuprinsul le­gilor la biserică, după slujba liturghiei de Duminecă. Ca și în trecut, suntem de părere că măsura ar fi folo­sitoare , ea s’ar putea însă completa. După cum se știe, în anii din urmă s’a întreprins o ac­țiune vastă avînd de scop a strînge pe săteni în jurul școalei. Experiența făcută a arătat că, dacă se lucrează cu pri­cepere și tragere de inimă, silințele nu sunt zadarnice, bărbați și femei de toate viza­tele vin bucuros la conferințe și la șezători, bucuroși de a se lumina , pe de altă parte, prestigiul învățătorilor și pre­oților ."'cari au muncit cu drag pe calea asta, a crescut, ceva ce e folositor pentru toți. Ne-am putea folosi de a­­ceste reuniri sătești, spre a răspândi în poporațiunea rurală cunoașterea și buna înțelegere a legilor ce trebue să se știe. Căci’nu e destul ca popo­rul­ să cunoască cuprinsul le­gilor, ci mai ales ar trebui să priceapă rezultatul lor bun. In­­ aceasta e un mare folos general. » . Anunțarea în biserică ar­­­ trebui deci completată — dacă 1­a vorba să se ia asemenea măsură—prin tîlcuirea legilor, făcută de învățător, care pen­tru­ aceasta ar primi explica­ți­­unile necesare de la locu­rile competente. Multe neajunsuri ar fi în­lăturate dacă s’ar întrebu­ința această metodă. DIN ANGLIA (Goresp, parted­ră a ziarului „Universal“) Londra, 24 Februarie. Roadele războiului pentru Japonia O telegramă din Paris, pu­blicată zilele acestea de către ziarele noastre, împrăștie svo­­nul unei coalițiuni a puterilor înțelese spre a repeta în pa­guba Japoniei același fapt pe­trecut în 1895, după războiul chino-japon­ez, se va răpi a­­dică imperiului Soarelui ră­sare rodul cuceririlor lui tute­lând integritatea teritoriului ru­sesc, restituind Manciuria Chi­nei și neutralizând Port-Ar­­thurul. După acea telegramă, acest plan ar avea și sprijinul Angliei și al Statelor­ Unite, îngrijorate de progresele ex­pansiune­ japoneze. Pare că chiar guvernul ja­ponez este convins că va avea de înfruntat în curând ostilita­tea tuturor puterilor și se pre­gătește în acest sens , un ar­ticol al ziarului­­ Gidai-Sd-cio din Tokio, în această chestie, reese ca foarte important după revela­ți­unile parisiane. Ziarul japonez scrie între al­tele: „Este bine de ținut minte că ori­cât actualul dușman de învins ar fi Rusia, când roa­dele victoriei vor trebui să fie culese, nu vom mai avea nu­mai pe aceasta ca adversar, ci și pe Anglia și America.După ce vom fi învins pe Rusia pe câm­pul de bătae, va trebui să lup­tăm cu cele două puteri sus numite pe câmpul economic. Sunt unii cari cred că Anglia și America, cari­ ne-a fi arătat simpatie în timpul războiului, nu vor înceta de a ne sprijini în­­ soluția problemelor finan­ciare, dar nu trebue să se uite că simpatia și calculele pro­priilor interese nu merg tot­­dea­una mână în mână, mai cu seamă în relațiile dintre po­poarele civilizate. Dacă este nevoe de dlat un exemplu, ar fi, destul să amin­tim că atunci când guvernul nostru trata spre a lansa un împrumut de 100 milioane yeni la Londra și New­ York, ban­cherii englezi și americani ne-au­ cerut dobânzi extra­ordinare și au­ rănit amorul nostru pro­priu­ național cerându-ne vă­mile ca o garanție a împrumu­tului și punându-ne ast­fel la nivelul Egiptului și republici­lor sud-americane. Acum când, după războiu­, va fi necesară desvoltarea căilor ferate, mine­lor, industriei și agriculturei în Manciuria și Coreea, ne va fi foarte greu să găsim­­ fondu­rile necesare unor asemenea întreprinderi, pe când compa­niile engleze și americane, cari pot avea capitaluri cu dobânzi relativ mici, vor fi gata să se arunce pe noul câmp de afa­ceri. Noi le vom fi deschis Manciuria cu prețul sîngelui nostru și vom privi cu brațele încrucișate, pe când englezii și americanii, cari în timpul răz­boiului au rămas simpli spec­tatori, și de la cari am obținut favoarea împrumuturilor cu dobânzi exagerate, vor împărți roadele muncei noastre. „Față cu riscul de a vedea trecând în alte mâini rodul a­­tâtor chinuri îndurate, pare că situația merită toată atenția noastră“. West, ca minierul căsătoriilor să scadă , am găsit cred o altă cauză, o cauză care trezește dispreț și com­pătimire. Grija că odată căsătorit, tin­erul știe că nu va maii putea continua viața în petreceri fără șir, fără rost și fără somn, grija aceasta îl silește a fi atât de reținut în a face pasul spre pragul căsniciei. Doar dacă tinerul e sărac și când crede a-șî îmbunătăți situația prin că­sătorie, punând prin aceasta un astâmpăr nevoie­i, atunci el se si­lește a-și înăbuși această grijă și de voe­­ și de nevoe — mai ales de nevoe — se căsătorește, alegând pe aceea ,­ care îi oferă o zestre mai însemnată, , Și cum asemenea prilejuri se ivesc prea rar tinerilor de aseme­nea, condiții, de aceea și căsăto­riile nu sunt atât de dese. Silvia. ~miGT £ mit Regenerarea vieței prin me­dicaliniarea fosforată Printre numeroasele substanțe necesare bunei funcționări a or­ganismului, și al căror rol in eco­nomia noastră e primordial, fos­­fații par a ține locul cel din raid. Fosforul se găsește pretutindeni; îl găsim in cantități remarcabile CRONICI FEMININE Infipuțin­i­rea căsătoriilor D-ra­coni Segall, din București, ne-a răspuns următoarele la în­trebarea : „De ce scade numărul căsătoriilor ?“ Doamnă. Teza ce ați propus, face parte din acea ordine de cugetări de care noi, fetele, ne simțim adesea obsedate și faptul acesta tocmai m’a­ îmboldit să vă scriu. Nu greutatea traiului modern și nici nevoia condițiilor sociale face Kezvouu­l ruso-japonez — Prin poștă —­­.Japonia a hotărit să trimeată înapoi în Rusia prin Cita 2500 de soldați neputincioși și răniți din Port-Arthur. Cu privire la comanda celor 500.000 granate făcută de Rusia in Franța, ziarul „Times“ spune că de­­și prin contract se stabi­lește că ele vor fi furnizate de o casă franceză, totuși granatele vor fi fabricate la Birmingham, în Anglia, și ișî vor primi numai încărcătura in Franța, de­oare­ce Anglia nu vrea să ajute pe Rusia în războiu­. Granatele vor fi expediate în Rusia prin Germania, fără a fi supuse vizitei vamale. ... Ziarul „Daily Telegraph“ înre­gistrând știrea că 200.000 ruși ar fi înconjurați de japonezi, spune că ea nu trebue să fie luată ,,ad literara“ , de­sigur că e un zero prea mult în această cifră. Pe de altă parte, la Petersburg nu tre­bue­ să-și facă nimeni iluzii, de­oare­ce armata rusă nu mai există ca factor capabil de luptă. Câte­va detașamente vor putea ajunge la Tiching, dar ele vor fi lipsite de material de războiu­ și mai cu seamă de tunuri. Drama de pe câmpul de război ș­ din Manciuria, spune ziarul englez, nu are în is­torie de­cât un singur egal : re­tragerea armatei lui Napoleon de la Moscova, la 1812. Depeșile din Manciuria ins­piră ziarelor berlineze reflexiuni foarte pesimiste pentru Rusia și o sfătuesc să făcu­ pace. Berlinezii se bucură foarte mult de victoriile japoneze. ... Din Petersburg se anunță că există temere ca retragerea lui Kuropatkin să nu aibă consecințe teribile asupra situației din pro­vincii și din marile centre și se prevede o mare ridicare a țărani­lor, cu atât mai mult cu cât so­cietățile secrete tind a pune mâna pe proprietăți. Regiunea Karkhov este mai cu seamă agitată, de­oare­ce acolo predomină asociațiile revoluțio­nare. Ziarul „Novoje Wremja“ vorbește cu o deosebită admirație despre eroismul japonezilor și des­pre perfecțiunea serviciului lor de informații. Distribuirea milițiu­­nilor pe câmpul de bătai în ar­mata japoneză, cu toata întinde­rea enormă a frontului, este or­ganizată in mod splendid, îndrăz­neala spionilor japonezi este ex­­tra­ordinară. Zilele trecute a fost arestat, la 1 kilometru departe de lagărul rusesc de la Inhuantun, un ofițer japonez care schița o pozițiune a artileriei rusești. „Daily Mail“ anunța că Eu­ropatkin ar fi propus japonezilor un armistițiu. .*, „Morning Post“ publică ur­mătoarea depeșă din Petersburg: Intre diplomații streini de ac­i domnește părerea că necontenitele înfrângeri ale rușilor vor avea ca urmare desfacerea alianței franco­­ruse. In aceste cercuri se așteaptă o nouă grupare a puterilor euro­pene, în toate țesuturile, în toate celu­lele, în ori­ce organ de origină a­­nimală sau vegetală; îl mai gă­sim in pămint, servind de bază îngrășămintelor, cari nutresc pă­­mintul după cum alimentele nu­tresc pe om, cu un cuvint se poate zice ca­­­ră fosfor viața nu e po­sibilă. Scheletul unui adult, luat în to­tal, conține 1.400 gr. fosfor, siste­mul muscular 130 gr. și sistemul nervos 12 gr. Dacă sistemul osos poate­ perde sub influența schimburilor biolo­gice câte­va grame de fosfați pe zi, fără ca această pierdere să a­­ducă o reală pagubă în economie, nu tot așa se întâmplă, cu pier­derile unei cât de mici cantități de fosfor din sistemul nervos. O perdere de câte­va deci­grame nu­mai din structura nobilă a orga­nismului are o influență generală asupra vieței noastre fisiologice. Din această simplă constatare putem deduce că fosforul e cel mai prețios element al corpului nostru, că lipsa lui din organism —nu cantități minimale chiar — constitue o perdere reală pentru funcționarea normală a schimbu­rilor biologice ce se petrec în noi, perdere ce are de consecință ine­vitabilă boala. Ideia valoarei nutritive și tera­peutice a fosfaților minerali nu e nouă , ca e de mult înrădăcinată in spiritul medicilor prin obiș­nuința învechită de a administra bolnavilor, pe de-o parte sărurile fosforului, fosfații uniți sau­ nu cu glicerina—așa numiții glicero­­fosfați,—iar pe de altă parte fos­forul luat din lumea organisat­ă, din vegetale și produse animale. De curînd d-nii Gilbert și Pas­­ternak, într-un studiu de o mare valoare științifică, arată însă că fosfații minerali sunt incapabili de a îndeplini funcțiunile funda­mentale ale­ fosforului alimentar; că ei sunt incapabili de a înlocui compușii fosfo-organici conținuți în alimente ; și că dacă ei sunt absorbabili, sunt însă neasimila­­bili, adecă ei nu pot contribui la reconstituirea țesuturilor sau la repararea perderilor de fosfor ce organismul nostru încearcă zilnic. Acidul fosforic și sărurile sale sunt eliminate din organism odată cu materiile neasimilabile, care nu iau nici o parte activă la schim­burile biologice ale organismului uman. Prin urmare, după d. Gil­bert, acțiunea terapeutică a fos­faților minerali trebue abandonată și substituită cu acea a fosfaților organici, cu fosfații vegetali și a­­nimali, adică cu o alimentație bo­gată în fosfor ca : ouăle, laptele, orezul, icrele, creeriî, carnea, li­nele legume uscate (mazărea și lintea) și prin așa zișii cereala fosfați. Dar­ ce sunt acești cereale fosfați ? D. Springer inspirat de savan­tul profesor francez Bouchard, a reluat studiul decocțiuneî (fier­bere îndelungată) a orzului, indi­cat deja cu­ medicațiune de Hippo­crate, părintele medicineii, asoci­­ând acestei decocțiuni de orz, grâu, ovăz, secară, orez, porumb și tărițe. Fierbând cu apă acest complex de cereale, el obținu o ti­­sană bogată In materii fosforate (cereale-fosfați),pe care experimen­tând-o mai intera la animale și apoi la oameni sănătoși și bol­navi, a putut conchide că fosfo­rul conținut în cereale e perfect asimilabil. Bazat pe cercetările experimen­tale ale d-lui Springer și pe re­zultatele­­ practice obținute de d. Pinel—căruia i-a succes a prepara în timpul din urmă un extract fluid alimentar și un maliz fos­fatat din cereale—d-nii Gilbert și Pasternak conchid in studiul lor că putem lua din cereale combi­naț­iunea fosfo-organică necesară desvoltărei și funcționărei nor­male a organismului nostru. întrebuințarea terapeutică a ce­realo-fosfaților pare cu atât mai rațională cu cât in alimentațiunea fosforată (lapte, ouă, icre, carne, legume etc) nu găsim o cantitate suficientă de fosfor organic pen­tru a putea face față pierderilor zilnice ale organismului nostru, mai ales în stare de boală. Dacă până la oare­care virstă putem substitui uzura fisiologică nor­mală numai cu ajutorul alimen­telor bogate în fosfor, nu mai pu­țin adevărat­e, însă, faptul că a­­tunci când virsta înaintează, când surmenajul, oboseala fizică, mo­rală și intelectuală, sau boalele aduc o uzură anormală, alimen­tele bogate in fosfor nu mai sunt suficiente pentru a repara perde­rile ce încercăm. Iată dar, pentru ce cerealo-fos­­fații pot fi administrați ca medi­cațiune fosforată rațională, fem­eei însărcinate, care pentru concepția fetusului are necesitate de mari cantități de fosfor, căci ea nutrind copilul se desfosforilează,—doicei sau mamei pentru ca să poată avea lapte suficient pentru alăpta­tul copilului,­ apoi intelectualilor surmenați, bătrânilor, copiilor și fetelor pentru ca să se desvolte,bol­navilor, convalescenților și chiar leneșilor... Gerealo-fosfații par dar a constitui un aliment și un medi­cament ideal,un stimulent prin ex­celență al nutrițiunei, un recon­­stituant, un regenerator prețios al vieței noastre. Aurel Scurtu, lor de neastâmpărata și ingenua fantasie a popoarelor antice, Sim­plonul se ridica în inima Alpilor, cu granitica structură de mii de ani, neatinsă, de nici o cucerire omenească, atunci­ când Romanii, colonisatorii Alpilor, după ce au fost acei ai Italiei, împlântară în­vingătoarele aquile legionare sub trădătoarea extremă consacrată lui Jupiter Lepontinul. Istoria și legenda în armonie se împletesc asupra originei nu­melui Simplon care, in entusias­­tului ațâțat in mijlocul a două po­poare pentru una din cele mai serioase cuceriri umane, azi evocă din nou in mintea noastră amin­­iri de mii­ de ani de mărire, de putere și de luptă. Fie că Simplonul și-a luat nu­mele de la consulul Sempronius sau de la Quintus Apio, e sigur că legiunile romane trecură de mai multe ori trecetoarea spre a se cobori în valea plină și superbă a Ronului, pentru a întări Octo­­dum, centrul puterei latine in Valie­se. Marele principal de eco­nomie socială ea acolo unde nu sunt trase drumuri bune și sigure nu poate fi colonisațiune, îndemnă pe romani să tragă marele drum al Simplonului, care din mănoa­sele șesu­ri ale Lombardiei, prin văile Aronei și Bridei, stâncile de la Albany și scobitura Gondo, se deschide în spumegândele unde ale Ronului. Vai! acea cale trebuia să fie călcâiul lui Achil, pentru puterea romană ! Prin acea stradă ce Roma deschidea pentru a putea alerga acolo unde pericolul ar amenința pe fiii ei depărtați și pentru a înlesni cu ei schimbul ideilor, muncei și bogăției, trecură primii barbari cari trebuiau să se sfă­­râme, în câmpiile de la Vercelli, contra legiunilor lui Marius , dar trecură, puține secole după aceea, și Burgunzia, cari devastară Lom­bardia și se coborîră până sub zidurile Milanului; dar trecură Francii, îndreptându-se spre Pa­via și mulți ani mai târziu­, în plin evul mediu­, acei Vallesant, spaima comunelor italiene din văile de la Ossola. In acest timp se înălța, la puține sute de metri, monument al ca­­rităței creștine, vechiul ospicii­. „In acest moment, eu îl am îna­intea ochilor, înalt și pătrat ca un turn cu mai multe caturi, găurite de nenumărate ferestre. Pe când sângele combatanților înroșea rîulețele di­n văi și stri­gătele murinzilor se amestecau cu urletul vântului prin pră­păstii, acolo sus drumeții găseau a­dăpost și ajutor în contra furiei oamenilor, viscolelor zăpezei și gerurilor i’erneî. » După trei secole de liniște, Sim­plonul reapare în istorie unit cu o mare operă umană : drumul na­poleonic,, menit să lege capi­tala republicei Cisalpine cu țăr­murile încântătoare ale Lemanu­­lui. O legiune de cinci mii de lu­crători iscanieni, campațî între ză­padă și stânci, esecutară, timp de cinci ani, titanica operă, focul armatei de lucrători și zgomotul minelor rupseră tăcerea și liniștea acelor înalte regiuni pace’nice, des­chizând spărturi și scobind galerii. Cea mai lungă dintre ele, măsu­rând 223 metri, constituia cea mai măreață operă de viabilitate cons­truită până atunci. Napoleon a pus să se sculpteze pe gura ei: ,,Aere Italica. 1S0Î) Nap. imp.“ Cine însă s’ar fi gândit că tocmai un secol mai târziu, o altă galerie de mai bine de 20 kk­ilometri, ar fi per­forat, în toată lungimea sa, ma­rele masiv al muntelui și ar fi făcut să apară cea dintâiu ca o jucărie copilărească ? Dacă prin drumul roman tre­cură papa Grigorie X și Carol IV, Benvenuto Cellini și Girolamo Car­dano, Alexandru dei Medici și Carol Emanuel de Savoia, Ducele de Vendome și J. J. Rousseau; dacă prin drumul napoleonic tre­cură Ugo Foscolo și Alexandru Volta, lord Byron și Chateau­briand, Kosciusko și George Sand, A. de Musset și Cooper, Dumas și Michelet, Gregorovini și Tyndell, Mazzini, Cavour și Garibaldi, mâine prin noua stradă deschisă de târnăcopul italian și cel sui­­țeran va trece cugetul triumfător al secolului XX, după cum trec acum prin acela­ș loc aplauzele ui­man­it­aței recu­­no­s­ces­­o­are. Glorie muncei italiene și elve­­tice . De la dealurile pustii ale Manciuriei la Gordilieri, de la Ma­dagascar la fiordurile Norvegiei, ori unde dibăcia matnei și persis­tența muncei trebue să deschidă sînuri de munți și să încalece prăpăstii înfiorătoare pentru a su­pune natura domeniului locomo­tivei, lucrătorii italieni, acești modești dar indispensabili pio­nieri ai civilisației, acești demni fii ai meșterilor comacini cari în evul mediu­ umplură Europa cu clădirile lor artistice de piatră, oferă, cântând, brațul lor de fer și tinerețea lor lacomă de visuri. Cine își aduce aminte, în era triumfului, munca și greutățile trebuite a fi susținute în contra forțelor inimice și asociate ale na­turii în timpul ciclopicei între­prinderi? In contra temperaturei asfixiante, contra apei țîșniind din toate cavitățile, contra gazelor ce ies prin toți porii pămintului? Cine­­ și-ar aduce aminte, ii ora triumfului, de obscurii eroi îngro­pați de-a lungul drumului cucerit ? Victoria a surîs giganticei lupte, încă puține luni,și comerciul Euro­pei va străbate prin noua arteră , prin Milano, destinat să devie cen­trul mișcării comerciale a Europei, prin Milano produsul uzinelor și fabricelor Nordului se va coborî la Genova redevenită scară inter­națională, nu numai cu Sudul și cu Orientul, ci cu cele două lumi. Marea Nordului e friguroasă și cețoasă : Mediterana, vadul civili­­sațiunei pelasgice, basmul mărirei romane, redevine vehiculul civili­­sațiunea între ginți. Glorie, încă odată, geniului latin ! Pentru Napoleon, drumul Sim­plonului nu avea de­cât o valoare strategică; a servi concentrațiunei unei armate de la hotarele Elve­ției până la cele germanice. Pen­tru Italia și pentru Elveția, el va servi spre­ a micșora distanța și spre a înlesni schimburile dintre Europa centrală și restul lumei. Să întoarcem azi, pentru un moment, privirile de la ororile din deșerturile manciuriane ! Să le în­dreptăm către­ muntele falnic și mi­­nunat,acolo unde, la aspectul ’Alpi­lor neprihăniți și timp de atâtea se­cole nestăpâniți, fâlfâe, intr’o sin­gură palpitație de viață și de cre­dință, in mijlocul aclamațiunilor bravilor muncitori, bandierele a două națiuni care întrunesc în ele, in acest moment, suspinul secole­lor, cugetul civilisației, cântul vii­torului : „Pace și muncă“. Benedetto de Luca, móriul fian­vrel­u­s comaț­ din Galați (Prin poștă de la coresponden­tul nostru particular) Galați, 26 Februarie. Am arătat intr’unul din nume­­rile precedente, cum membrii Ca­merei de comerț din localitatate, convinși de ineficacitatea actualei legi a pescăriei, au hotărât redac­tarea unui memoriu­ prin care să se arate relele legei cum și îndrep­tările de adus. Astă­zi memoriul fiind termi­nat,,s’a ținut o ședință in localul Camerei de comerț, când s’a fă­cut cunoscut celor prezenți, cu­prinsul său. Chestiunile tratate Pe lângă majoritatea membrilor Camerei de comerț, au­ luat­ parte la această ședință și numeroși co­mercianți de pescărie. Ședința s’a deschis la orele 4 d. a.,sub președinția d-lui Madgearu, președintele Camerei de comerț. D. Alexandrescu, sindicul bur­sei, citește memoriul, în care se spune că, in general, comercial pescăriei din țară a decăzut din cauza lipsei de cunoștințe prac­tice a conducătorilor. întreaga lucrare are de scop a combate cu­ cifre afirmațiunile d-lui Antipa că scumpirea pește­lui provine din cauza cartelului dintre comercianții detailiști de pește și că scăderea producțiunei peștelui se datorește scăderea ape­lor din cauza secetei, iar în ce privește pescuitul­­ de pe țărmu­rile Mării, de la brațul Sf. Gheor­­ghe până la Constanța, el suferă din cauza furtunilor. Spre a-și documenta mai bine afirmațiunile din memoriu,­­membrii însărcinați cu redactarea sa, sați împărțit în­ următoarele nouă capitole : 1) Comparație între fostul sis­tem de închiriere a apelor și ac­tualul sistem de administrație. Pentru susținerea sa se pune în relief unele din con­dițiunile ge­nerale cu care se da în antreprisă pescuirea apelor înainte de 1825, față de modul de ad­ție actual, servindu-se, in ambele cazuri, ca punct de plecare și comparațiune de raportul d-lui Antipa, adresat, ministerului respectiv in această privință. 2) Cauzele scum­pirei peștelui.— Din desvoltarea dată acestui punct reese că adevărata cauză a scum­pirei peștelui se datorește numai administrației în regie a apelor țârei. 3) Cauzele scădere­i peștelui în apele țârei. — Memoriul demons­trează­ că răul acesta residă în în­chiderea gârlelor, făcută fără rost, ceea­ ce gonește peștele care vine din Dunăre și-î înlesnește fuga prin bălțile Rusiei, Bulgariei, Serbiei. Dovadă despre aceasta e faptul că anul trecut din cauza închide­rei­ gârlelor, pe lângă marea can­titate de pește fugit, s’a găsit mort peste jura. milion klor. 4) Peștele sărat ca hrană a po­­pulațiunei rurale. — Până acum, spun redactorii memoriului, po­­pulațiunea rurală, populațiunea săracă avea in peștele sărat o hrană sigură și eftină. Astă­zi din cauza scum­pirei­ sale numita po­pulație se vede lipsită de acest ajutor. Ceva mai mult, am ajuns ca noi să importăm pește sărat din țări streine. 5)­­Diferitele­ întârzieri și pagube. —Intârzierele și pagubele ce le în­dură pescarii, comercianții de pes­cărie, constă în numeroasele for­malități cari descurajează pe mulți. 6) Dispozițiuni rele.—Ele cons­tau in oprirea pescuitului în lu­nile Aprilie și Mai. 7) Veniturile Statului de la pes­cărie. — In memorii­ se demons­trează cu numeroase statistici că Statul câștigă numai din taxele prea încărcate iar nu din vînza­­rea peștelui. 8) Heul și responsabilitatea lui constă in actuala lege . 9) Numirea unei anchete.—Spre a se dovedi că cele de mai sus nu sunt lipsite de temei, membrii Camerei de comerciu­, cer institu­irea unei anchete care să aibă în­sărcinarea a cerceta , dacă între­ținerea bălților și celor­la alte ape se fac conform regulilor care con­­tribuesc la conservarea și înmul­țirea peștelui ; să se constate a­­devăratul motiv care­ a provocat înpuținarea peștelui și scumpirea lui; și să se facă proporții intre progresul de înainte și starea de astă­zi. Disc­n­biile Acesta e in linii generale cu­prinsul memoriului. Terminându-se cetirea, cel în­tâi a luat cuvin­tul d. Dinescu, mare angroist de pescării. D-sa arată că scumpirea peștelui se mai datorește și faptului că pes­cuirea nu se dă în arendă ci în concesii. Intervin apoi­ formalitățile și birurile cum și nedestuparea pe piață a întregei cantități de pește prins. Nu există cartel între comer­cianți, zice d-sa, cartelul ii are direcția prin monopolizarea pes­cuitului. ca mijloace de îndreptare d-sa cere : fixarea dijmei de 40 °­ C; des­ființarea permisiei și zilelor de prestații; fixarea dijmei la Mare și Dunăre de 25 °­ C; și permiterea in lunele Aprilie și Main. a pes­cuirea caracudei și linului in bălți și a morunului,a cegăi, etc., in Mare. D. Toescu se plânge de greută­țile ce au de indurat comercianții de la direcție. D. Roman spune că parte din măsurile d-lui Antipa nici nu sunt explicabil. Citează între altele, disposiț­ia de a se pescui cu plasa ce vă a­­v­ea găuri de 4 c. m. pe când in realitate se pescuește tot cu aceea a cărei găuri sunt de 2 c. m. D. Madgearu, luând cel­ din ur­mă cuvin­tul,­ spune că nu se u­­nește cu ideia de a se aduce nu­mai câte­va îmbunătățiri in ac­tuala lege; c-sa cere desființarea, ei și cere libertatea absolută a comercialul de pescărie. D. Munteanu cere ca toate ce­rințele din memoriu să fie justi­ficate cu dovezi suficiente. Diverse Discuția asupra acestei chestiuni fiind închisă se procedează la re­­solvarea chestiunilor la ordinea zilei. După propunerea d-lui Mad­gearu, se aprobă invitarea repre­­sentanților din Parlament ai ju­dețului, să stărue pentru aducerea la îndeplinire a cerinților arătate in memoriul Camerei de comerț. Se aprobă înființarea unei bănci a meseriașilor din localitate, sub denumirea de „Cooperativa“ și având ca scop ajutorarea reci­procă a meseriașilor. Se respinge cererea meseriașilor din Răducăneni cari vor înființa­rea unei corporații a­parte, de sine stătătoare. Se aprobă cererea d-nei Luca de a lichida definitiv magasinul séu, cu firma „La Milion“, insă pentru un interval de 3 luni nu­mai. Ședința s-a ridicat la orele 7. Coresp. Terminarea tunelului Simplon — Vezi ilustrația — Dăm astă­zi ca ilustrație niște vederi de la tunelul Simplon . Sus, în stânga, se află intrarea de nord-vest în Brigne (Elveția) și la dreapta intrarea de sud-vest in Iselle (Italia)­. Ilustrația de sus ne arată mo­dul cum se face până acum trans­­sportul de pachete peste muntele Simplon. O CUGETARE PE­­­ Femeea de societate rămâne cu greu femeea bărbatului său.­ ­Romi €A Cură petru femeile gâlcevi­­toare Acum , cât­va timp un­­ bărbat din Londra a citat pe soția sa îna­intea tribunalului, de­oare­ce nu­mai putea răbda vorbele de ocară și insultele, cu care-l gratifica in fie­care zi. Judecătorul ascultă pe reclamant și pe câți­va martori, pe cari îi aduse acesta și apoi în­trebă pe femee, că ce are de răs­puns. Femeea răspunse cu fran­cheți că nu poate tăgădui afirma­­țiunile, prin urmare trebue să se recunoască că este vinovată, dar dacă va fi condamnată ca sa fie „scufundată“ în public, atunci pedeapsa să se esecute cât de cu­rînd,­­de­oare­ce apa devine din zi în zi tot mai rece. Femeea cum avea dreptate,­­de oare­ce legea veche, care hotărăște, ca femeile, care nu­-și pot ține gura, să fie scufundate în public, nici­odată n'a fost desființată in Anglia, dar firește că astăzi nu se mai apu­că. Zilele în care se făcea aceasta nu prea sunt îndepărtate și cura de apă rece avea rezultate­ exce­lente. In Leominster aparatul care servea pentru aceasta se putea vedea până la mijlocul veacului al XIX și s’a constatat că a fost întrebuințat până la 1809. In veacul XVIII aceasta pe­deapsă era foarte ușitată și in multe ziare și rapoarte din vre­mea aceea se afla descrieri amă­nunțite in această privință. Kingston lângă­ Themse era un loc cu deosebire plăcut. Acolo era construit un pod peste Themsa de pe care se putea lăsa in jos un scaun, pe care era legată femeea respectivă. Publicul era invitat in mod­ special și femeea era scu­fundată de trei ori in apă intre chiotele publicului și ținută câte­va momente sub apă. In Cambridge era un pod deo­sebit, cu un aparat special, com­pus dintr'o bârnă mare de care era legat un scaun. Mai târziu­ a­­cest scaun era mereu la locul lui, ca să servească de pildă, pentru femeile gâlcevitoare. Scaunul era sculptat și pe spatele său se afla un tablou reprezintând două fe­mei, cari se certau și peste cari pluteai­ mai mulți draci. In alte localități, aparatul de scufundare era de obiceiu­ la mar­ginea unui râü sau a unui lac. Pentru executarea acestei pe­depse se angajau­ de obiceii­ vo­luntari, cari se anunțau­ în urma unui apel în această privință. Oamenii aceștia primeau un sidl­ing. In cronica orașului Grave­send se află o notiță din anul 1636 în care se spune că primăria a plătit la două lucrători suma de dour shilling­, fiind­că aceștia au scufundat pe moașa Campion. Această femee a ajuns ast­fel ce­lebră. In alte orașe se da o sumă mai mică, de pildă in Malborough se da numai câte 4 pence. Mai târziu­ insă se aplică o altă pedeapsă. Femeilor rele de gură li se punea o botniță și apoi erau­ purtate pe stradele orașului. Și astă­zi se păstrează in dife­ritele musee ast­fel de botnițe. A­­ceasta consta dintr’un aparat, care era pus în jurul capului, dar ast­fel, in­cât fața să fie liberă, și apoi o limbă de fer era virilă în gură și fixată asupra limbei fericei, în­cât aceasta nu se mai putea mișca. Bolnița era apoi încuiată și fe­­me­ia purtată mai multe zile prin oraș. Legea prescria espres că pe­deapsa trebuia continuată până cînd se vedeau semne de pocăință. Comic­ Iii. TRIBUNA LIBERA P« lutele de rezervă, în Ia î ziarul „Universul“ No. 46 din 17 Februarie a. c. am găsit articolul de fond care se ocupă de o conferință ținută de d. Const. Hagi-Theodoraky la „Societatea centrală agricola“, asupra pătu­­lelor de rezervă. Din acea confe­rință rezultă că d. Hagi Theodo­­raky e un adversar hotărit al aces­tei instituțiuni, pe care o cred» învechită și necorespunzătoate ce­rințelor timpului nostru. Și eu­ sunt contra pătulelor de rezervă, căci auziam ca copil pe părinții mei spunând că șoarecii au­ mâncat griul și porumbul din pătule, pe când în realitate il mui ri­daseră aleșii, primarii, sub-pre­­fecții, etc. Trebue pentru înlăturarea role­lor să înființăm o ligă agricolă. Socotesc că din 6 milioane de lo­cuitori ce avem in țară, 2 mili­oane de bani și patrioți proprie­tari, vor putea plăti obligatoriu câte 1 franc pe lună, iar 1 milion câte 50­ bani pe lună, ce­ea­ ce în timp de 10 ani ar forma un fond de 800 milioane, plus dobânzi etc., iar tot­dea­una când țăranii ar avea nevoe, să nu li se ia polițe cum se procedează acum, înlocu­­indu-se cu alte formalități mai omenoase. Mă veți întreba cine se va exe­cuta la plata acestei sume și cum se va incasa ? Foarte ușor. Fie­care subscriitor să fie obligat, ca odată cu dările către Stat, județ și comună, să­­ mai plătească și 12 lei pe an sau 6 lei pe an. Minis­terul de finanțe va aduna acest fond și-l va administra conform unei legi speciale, speculând prin bonuri, sau prin ce va crede de cuviință, prin biuroul sau direc­ția respectivă, iar a patra parte din produsul agricol al țării să fie oprit pe seama Statului până la noua recoltă, când să se vîndă, în caz dacă recolta ar fi bună. Ionel Anton­escu. Bul. Fache Protopopescu 17 ȘTIRI Și OTISTATE — Prin poștă — * Se anunță din Paris : Intr-o convorbire cu deputații din grupul radical-socialist a stân­gei de sub conducerea lui Pelle­­ran, primul-ministru francez Rou­­vi­er a declarat că e ferm hotărât să urmeze politica predecesorilor săi , a le realiza programul și a guverna numai cu o majoritate a stângei. Dacă această majoritate nu-i va da concursul, cabinetul va de­misiona. .*. Văduva lui Emile Zola a do­nat celebra vilă a lui Zola din Medan și marea ei grădină asis­tenței publice, ca să se­ înființeze acolo un sanatoriu de convales­cență pentru funcționarele asis­tenței. Generalul Trepon a primit următoarea scrisoare de la comi­tetul revoluționar: „Domnule ge­neral, ne pare rou că te trudești atât de mult ca să ne scapi. Do­rim să te liniștim in privința a­­ceasta. N'ai sa te temi pe nici o stradă, în nici un teatru sau local public. Vei fi omor­ât in camera d-tale de dormit“. S'a hotărit definitiv ca la 6 iunie st. n. să se celebreze la Ber­lin căsătoria prințului moștenitor al Germaniei.­­­Noul președinte al consiliu­­­lui de miniștri ruși, consilierul secret contele Dumitru Martino­­vici Solsky e născut la 1833} a lucrat mult in diferite comisiuni la ministerul de finanțe ; la 1864 a fost numit secretar de stat; la 1878 a fost numit inspector gene­ral financiar, post pe care l-a o­­cu­pat 11 ani­. In 1893 a fost­ numit președinte al departamentului economic, în care calitate, între alte reforme­, a introdus în Rusia etalonul de aur, monopolul alcoolului, a re­format sistemul impozitelor, etc. Pentru meritele sale, Solsky a fost ridicat la 1 ianuarie 1902 la rangul de con­te. Ziarele sârbești spune că mi­nistrul plenipotențiar al Austro- Ungarieî la Belgrad va fi transfe­rat in curind la Stokholm sau la Berna. .*, La Paris s’au pus în circu­lație automobile publice cu taxa­­metre. Biserica din Barcelona, sat vecin cu portul spaniol cu același nume, s’a prăbușit sub greutatea zăpezei, precum­ și primăria și trei case. La New­ York, la colțul lui Broadway și a celei d’a 14-a strade, s’a ridicat­­ o biserică cu 8 caturi. Unică în felul ei, biserica are as­­­pectul unui hotel modern, înăun­tru are 5 capele și 20 săli de în­trunire, pentru conferințe religi­oase. Fie­care capelă poate cu­prinde 1000-1500 persoane. Cele opt etaje sunt legate prin ascensoare. In catul al 7-lea e instalată bi­blioteca bisericei, iar la al 8-lea muzeul ei, plin de relicve și de obiecte ce se leagă de cultul pro­testant. In subsol sunt bucătării vaste, o sală de mașini producând elec­tricitatea, etc. Se desmint formal svonurile despre boala Țareviciului. E nespusă au­țarea spiritelor la Christiania, capitala Norvegiei. Stradele sunt cutreerate de cete de manifestanți, cari cântă imnul național și cer in gura mare des­părțirea de Suedia. Mișcarea an­­ti-suedeză crește și din cauza an­tipatiei pe care o simt Norvegie­nii pentru prințul moștenitor. ASUMiiBM mmmniĂ Ä CHEQimm­ rural Er­, la orele­ 2, a avut loc adunarea generală a societăței ,,Creditului Rural11. Adunarea a fost presidată de d. Ion Kalinder­u,­ administra­torul Domeniilor Coroanei.­­D. Octavian Naciaim, secre­­tarul societa­te!, a citit ma­ 'hi­teit! darea ele seamă despre mersul și activitatea acestei so­cietăți în cursul anului expirat. S’a pus după aceea la vot și s’a aprobat descărcarea vechiu­lui comitet de gestiunea finan­ciară pe anul trecut. Se votează apoi budgetul pa exercițiul 1905—1806. După aceia se procede la a­­legerea noului consiliu de ad­ministrație și se aleg d-nii AL Cantacuzino -Pașcanu, Ștefan­ Greceanu, Eugeniu Stâtescu și Anton Carp. Cântecul fiorului Cu găurirea muntelui Simplon, nu mai sunt Alpi. Locomotiva trece de ani de zile prin mijlocul Cenușiului, Gotar­­dului și Brennerului. Mâine va trece gâfâind pe sub ghețarii și prăpăstiile albe de zăpadă ale muntelui Leon, regele Simplonu­lui. Munca, știința, răbdarea o­­mului au învins colosul. Și nouei victorii umane, acolo sus,­ suri de azi cerul liber, ca gândul; acolo sus suri de azi soarele strălucitor, ca gloria. Prin viscerele muntelui spintecat nu numai Italia și El­veția își întind mâinile : e toată omenirea care schimbă un nou cuvînt de pace, care consacră o nouă legătură de frățească soli­daritate, înconjurat de fascinațiunea pu­ternică a necunoscutului și de în­tunecoasele legende create in jurul

Next