Universul, aprilie 1905 (Anul 23, nr. 89-115)

1905-04-01 / nr. 89

Orașul La Lisora din India e bântuit din cu­tremur.­ (Vezi explicația) Calendar pe anul 1905 Ortodox Joui, 31 Martie. — Sf­ Sfințit Muc. Episcopul Gangrelor f 378 Catolic Joui, 13 Aprilie. — Marcelin Soarele răsare 5.36; apune 6.55 cu adevărat apă ; el a fost a­­dică anume construit pentru noi, și se spune că este cel puțin la înălțimea celor­l­ alte două frumoase vapoare ale noastre, cari și până acum se numărau­ printre cele mai de frunte ce treceau Bosfo­rul. Acuma vor fi trei, și vor trece și Dardanelele, ducând până în apele Eladei și ale Asiei mici tricolorul românesc. Ura­ vom drum bun,—dru­muri bune și repetate fără sfârșit.,—noului serviciu, și în amândouă înțelesurile vom striga cu toții și cu acest fe­ricit prilej: Trăiască „Ro­­mânia!“. ___________ București, 31 Martie. ws.Mu­msa In curând, peste câte­va zile, se va inaugura la Cons­tanța noul vapor „România“, și cu el noua linie de navi­gație a Serviciului maritim român: Constanța-Constan­­tinopol-Pireu (Atena) Smirna. Ca și „Regele Carol“, ca și „Principesa Maria“, noul va­por ,„România“ va avea nu numai pavilionul, dar și e­­chipajul românesc ; lansarea lui va însemna un mare pas înainte pe calea străduințelor noastre de a folosi, așa după cum vrem și după cum tre­buie, vecinătatea mării. Deservirea liniei Constanța- Constantinopol de către cele două vapoare ce aveam până acum, nu era, și nu putea să fie, de­cât un început, care alăturea cu așa numitul Serviciu­ occidental (pentru mărfuri), nu făcea de­cât să pună temeliile navigațiunii maritime române. Acum, mul­țumită noului vapor, s’a pu­tut prelungi cursul vapoare­lor repezi românești peste Constantinopol, până la A­­tena și Smirna, — și sperăm că în­­ curând se va prelungi și până la Alexandria—Egipet, iar mai târziu și mai departe... Mai este oare nevoie a se stărui asupra însemnătății a­­cestor­­ servicii ? Nu este așa de mult de când s’a arătat, chiar în acest loc, ce desvol­­tare anume ar putea să ia relațiile noastre comerciale cu Orientul, în special cu Egi­­petul, care ar putea să fie pentru produsele noastre o excelentă piață de desfacere, în afară de marele avantagiu pentru noi, de a poseda cel mai repede și mai confortabil serviciu de călători între ță­rile occidentale, Germania mai ales, și Orient. In legătură cu trenul O­­rient-Express ca și cu acce­leratul de Berlin, linia româ­nească de navigație Cons­­tanța-Constantinopol s'a do­vedit ca răspunzând la o sim­țită necesitate, și folosința ei a devenit din zi în zi tot mai vie. Acest început a fost, ast­fel, atât de încurajator, în­cât continuarea creațiunei a­­cesteia se impunea cu tot dinadinsul, și se impune și de aci înainte, din etapă în etapă, până să ajungem a concura cu serviciile mari­time mondiale. Noul vapor „România“, e ♦ DIN UNGARIA (Goresp. partioculară a ziarii „Universul“) Budapesta, 29 Martie. Situația politică Ultimele știri spun că criza ministerială se află actualmente in același stadiu ca și până acum. Se vorbește că fostul prim­­ministru Coloman Szell, va cere zilele acestea o audiență la împăratul pentru ca să-i propună o nouă îndrumare în­tru resolvarea crizei ministe­riale, care apasă atât de greș­ asupra bunului mers al aface­rilor publice din Ungaria. Deputatul Francisc Kossuth, publică în ziarul său „Buda­pest“, un articol, în care zice între altele, că liniștea furței vieneze este o tactică prin care se urmărește potolirea spirite­lor din Ungaria. Ziarul de mai sus spune că opoziția coalizată dispune de mijloace pentru a paraliza acea acțiune de la Viena, apoi a­­daugă următoarele : „Trebue să imităm pe aus­triac­ și să punem la cale a­­dunări poporale și să desfă­șurăm o agitațiune generală în toată țara și pe calea aceasta să arătăm Suveranului că noi nu cedăm nici o iotă din drepturile pe cari le pretindem în margi­nea legii. Să dăm avertisment austriacilor, că noi nu ne temem nici de­cum de momentul când îi vom scutura după gâtul nos­tru. Să-i facem ca să cunoască, că nu noi facem pe părăsiții, ci ei se îngrașă din sudoarea noastră“.­­j­ Episcopul Strossmayer Alaltă­ erî a încetat din viață în Esseg, bătrânul episcop croat naționalist, George Strossma­yer, în vârstă de 90 de ani. De­functul episcop, deși era des­­cedent al unei familii germane, totuși a fost cel mai aprig cam­pion al slavismului, venind a­­cum câți­va ani chiar în con­flict cu împăratul Francisc Io­sif, care-l mustră pentru ati­tudinea sa panslavistă. Stross­­mayer respinse scurt și cu­­prinzător: „Majestate, conști­ința mea este curată !“ George Strossmayer s-a năs­cut la Esseg în anul 1815. Studiile teologice și le-a fă­cut la Diakovar și Buda­pesta, iar în anul 1834, fiind abia de 19 ani, luă doctoratul în filosofie și peste patru ani fu consacrat preot. La 1840, după un studiu, de două ani la facultatea de teologie din Viena, obținu gradul de doctor în teo­logie. După șeapte ani fu nu­mit profesor la facultatea de teologie din Viena. La 1849 fu numit episcop la Diakovar, in care calitate se adeveri ca un fervent advers al maghiarilor. In anul 1888 Strossmayer își serbă jubileul de 50 de ani de preoție. Papa Leon XIII l’a dis­tins în mai multe ocaziuni cu decorații și scrisori autografe. La 8 Septembre 1900 Stross­mayer și-a serbat a 50 aniver­sare a episcopatului său­. El a contribuit cu suma de un milion și două sute de mii de coroane pentru construirea catedralei din Diekovar. Afară de aceea a înființat seminarul teologic, o mânăstire pentru călugărițe și alte așezăminte culturale. In anul 1861 epis­copul Strossmayer dădu iar 50.000 florini pentru academia croată și mai târziu­ alți 50.000 florini pentru universitatea din Agram. Episcopul Strossmayer a lăsat prin testament a treia parte a averei sale bisericei și semi­narului teologic și restul pen­tru alte scopuri de bine­facere. Habs. CRONICI FEMININE O amintire de la Curtea re­gală a Serbiei Zilele trecute a încetat din viață la Mentone, Filip Cristici. Nu­mele său a fost dat uitărei mai mult de un deceniu­, și numai in­timii Cunoscători ai Peninsulei bal­canice știu că acesta a fost minis­tru de finanțe pe timpul domniei regelui Milan al Serbiei, și unul dintre cei mai abili diplomați. Acum că el este mort, rămășițele sale pământești se întorc din exi­lul voluntar la Belgrad și supușii regelui Petru pregătesc o splen­didă înmormântare credinciosului ministru al familiei Obrenovici. Această pompă are o deosebită importanță, de­oare­ce în Serbia nu prea se ține cont de miniștrii dinastiilor distruse. In acest caz este insă cu totul alt­ceva. După cum odinioară pe timpul regelui Alexandru se șoptea nu­mele descendentului lui ,,Cara­georgeu, ast­fel și astă­zi se șop­tește numele lui eristiei. Și pe furiș privesc patrioții sârbi spre Turingia, unde în salele rigide ale școalei militare din Gotha se des­­voltă un tînăr, care înseamnă pen­tru ei speranța Serbiei și in vinele căruia curge sângele lui Milan, deși poartă numele Cristici. Dacă odinioară se pronunța in Belgrad numele lui Filip Cristici nu se gândeau, la ministrul de fi­nanțe, ci la soțul celei mai fru­moase femei de la Curtea regală. Pe lângă Artemisia Ioanides- Cristici, descedenta unei familii princiare grecești exista numai una singură care putea fi comparată cu ea: Natalia, tinera soție a re­gelui. Și deși Artemisia nu ținea socoteală de curtea ce i-o făceau, mulți bărbați, totuși o atrăgea fap­tul ca să-și măsure puterea far­mecelor ei cu aceea a rivalei. Și Artemisia ieși învingătoare. Christici fu îndepărtat de la Curte, fiind numit ambasador la Berlin, de unde consimți la divorț. El fu chemat mai târziu­ la Bel­grad, dar refuză. Intr'o scrisoare către Milan, zicea : „M. V. mi-ați sdrobit fericirea căsniciei, nn mur­mur din cauza aceasta, dar în­toarcerea mea în Serbia este ex­clusă... ’Mi-e scârbă de murdărie, ori sub ce formă ar fi ea El tfi dădu demisia și plecă îin Rusia, unde se căsători pentru a doua oară și trăi liniștit la mo­șiile soției sale. Din legătura intre Milan și Ar­temisia se născu un băiat, pe care il recunoscu Milan în public ca pe fiul său și căruia după dorința sa i se permise de a purta numele de George Obrenovici. Poate că atunci Milan ar fi luat in căsătorie pe Artemisia, dar nu era cu putință să se despartă de Natalia. Mulți ani acest copil trăi, îm­preună cu mama sa la Constanti­nopol, unde Sultanul le puse la dispoziție o locuință princiară. Dar mâna conjuraților sârbi țin­tea la viața sa, ast­fel încât fu silit să plece în Apus. Contele Zichy, tutorele copilului, îl duse la școala de cavalerie din Gotha. Cu o jumătate de an înainte de noaptea sângeroasă din conacul de la Belgrad regele Alexandru voi să adopteze­­ pe f­ratele său, dar regina Draga îi zădărnici planul, care poate i-ar fi scăpat viața. Micul George Obrenovici­ este conștiut de drepturile sale de pre­tendent. Care va fi viitorul aces­tui tînăr in verstă de 17 ani ? Soarta pretendenților de coroană fără speranță ? Cine poate să pre­vadă căile politicei de ferbere din Peninsula balcanică ? Olimpia. mică importanță. Singurul lucru important e a se ști la ce distanță se găsesc japonezii de fluviul Sinigari, acesta fiind linia de re­­sistență pe care se crede că vor resista­ rușii pentru a apăra Kar­­bimii. Dintr-un raport trimis de ma­­reșalul Oyama la Tokio, mișca­rea a 4 din coloanele sale se zice că este . Coloana generalului Kawamura desemnată sub numele de detașa­mentul de la Sing-King a ocupat Kailungceng, cam la 140 k­m. la Sud-vest de Kirin. La stânga acestei armate e de­tașamentul zis de Kaiguen, care a pornit din acest oraș și urmează oblic drumul mandarin în­spre Kirin. Intre cele două detașamente e o regiune foarte muntoasă; amân­două coloanele au insă Kirin ca obiectiv; drumurile ce urmează se întilnesc la Tacinho, cam la 20 de k­m. la vest de Kirin. Mai la vest e o altă coloană zisă de Diangtu și mai la vest este coloana venită de la Baku­men. Aceste două coloane din urmă se pot desfășura paralel cu marele drum ce duce de la Pe­king la Petune și Tsitsikar. Atâta timp cât rușii vor rămâne la Kuntsuling, ei sunt în măsură să supravegheze înaintarea tutu­ror coloanelor japoneze. * * ¥ Spionagiul organizat de ei din vreme, a adus multe servicii ja­ponezilor, mai ales că a fost sin­gura lor sorginte de informațiune, intre altele ziarul „Novoie Vremja“ arată că puțin înainte de bătălia de la Mukden, poliția rusească descoperise în acest o­­raș un biurou de informații ja­­pon­ez perfect organizat. S-a găsit în el hărți indicând toate posițiile rusești dimprejurul Mukdenului și raporturi explica­tive foarte detaliate. Un alt fapt de spionaj tot, așa de remarcabil mai e și următo­rul : In urma luptelor de la San­­depu, s’a găsit la un japonez o­­morit un număr din Japan Times anunțând întoarcerea apropiată în Rusia a generalului Grippenberg; aceasta era anunțată într’un mo­ment­ când acest general nu pără­sise încă Manciuria și­ când chiar intențiunea lui de a pleca nu era încă cunoscută de­cât de câte­va persoane din imediata sa apro­­piere. _____________________M. © f&șkI B­alsóra «Sin Radia Maisait sie eatoeffliSH? * — Vezi ilustrația — Corespondenții noștri din străi­nătate ne-au te­legrafiat amănunte asu­pra groaznicei catastrofe, care afeb­ut asupra orașului Labora, ra T India.­m .St­err.ș se află situat lângă riul Indus,­­și este capitala pro­vinciei Punjanb, cu o populație de 120.000 locuitori. De un timp încoace orașul La­­bora a început să joace un rol important în comerțul cu materii de mătase, de bumbac, etc. Acum însă este prefăcut aproape în d­eosebire, după dorința Norve­gienilor. In urma acestei declarații, d. Bostroem, prim­-ministru al Sue­diei, și-a dat demisia care i-a fost primită, de­oare­ce el vrea să păstreze precumpănirea Iudiei în Uniunea Scandinavă. In cercurile din Agram s’au emis multe liste de subscripție spre a se rdica­ un monument de­functului episcop Strossmayer din Croația. ,*, Un curios incident s’a pro­dus în ducatul de Saxa-Coburg- Gotha. Ducele transferând la Go­tha un departament ministerial, membrii Dietei din Coburg i-au cerut să-și retragă decisia. Ducele refuzând, Dieta a hotărit să facă grevă și să se abțte de la ori­ce lucrare parlamentară până ce i se va fi dat satisfacție. (Se știe că Statele ducelui Ca­­rol-Eduard sunt formate de duca­tul Saxa-Coburg și acela de Gotha, având fie­care parlamentul său). La Paris a fost arestată fe­meia Jeanne Weber, in vîrstă de 82 ani, eare e acuzată de trei cum­nați ai ei și de nevestele lor că le-a sugrumat 5 copii mici ai lor, într-un răstimp de câte­va săptă­mâni. La 14 (27) Aprilie prinții moș­tenitori ai Belgiei vor inaugura oficial expoziția din Liège. .*. Corespondentul nostru din Roma ne-a anunțat ori de sosirea acolo a principelui Ferdinand al Bulgariei. Cu privire la această vizită, zia­rul triestin „Piccolo della sera“ primește din Roma știrea că prin­cipele Ferdinand va comunica re­gelui Victor-Emanuel că se va proclama în curând rege. ... La Paris se comentează foarte mult un articol al ziarului „Cri de Paris“ care afirmă că cel mai favorit dintre toți candidații la preșidenția republicei, ca succe­sor al d-lui Loubet, este actua­lul ministru de războiu, Berteaux, omul care a știut să-și câștige multe simpatii d in lumea politică. Am repetat — spune corespon­dentul—interpretarea dată de unii oameni politici diferenței între toasturile celor doui suverani, dat fiind că regele s'a mulțumit să vorbească despre alianța dintre Italia și Germania, fără să pome­nească de Austria. Am întrebat pe ministru dacă trebue să se vadă în cuvintele re­gelui o manifestare de nemulțu­mire cu privire la atitudinea Au­striei față de Albania și Munte­­negru. Răspunsul ministrului a fost cum nu se putea mai precis : — Regele nu a vorbit de­cât de alianța cu Germania, de­oare­ce se afla numai față cu împăratul Germaniei, căruia ii adresa o for­mulă de curtenie personală. Re­gele nu a avut nici o intenție de restricțiune față de Austria. Ori­ce altă interpretare este eronată, căci nu este obiceiul să se de­nunțe alianțele la sfirșitul unui prânz. TRIBUNA MILITARĂ Războiul ruso-japonez Cele două flote ruso-japoneze sunt pe punctul de a se lovi în mările Chinei și după rezultatul acestei lupte maritime, care,după numărul vaselor in prezență, va fi cea mai importantă a timpuri­lor moderne, se va hotărî soarta războiului din Extremul­ Orient. Mi s’a părut interesant, in aju­nul acestei ciocniri, să schițez câte­va observațiuni privitoare la războiul naval, luate chiar din luptele flotelor ruso-japoneze. Faptul cel mai isbitor e fali­mentul aproape întreg al torpilei, care n’a satisfăcut speranțele ce se pusese încă, pe când artileria și cuirasa s’au arătat factori prin­cipali in lupta pe mare. Bătăliile de la 10 și 14 August, cea d’inter intre flota rusă, ce încerca să iasă din Port-Arthur și acea a amiralului Togo, iar cea de a doua între escadra amiralului Kamimura și încrucișătorii din Vladivostok, au avut mai mult caracterul unei simple lupte de artilerie la distanță mare, în care tunurile japoneze de calibru mare au hotărit partida prin câte­va lo­vituri fericite,cum a fost acela care a stricat cârma cuirasatului ,,Ce­­sarevicî“,omorând în acelaș timp pe amiralul Vitoft și tot statul lui major. Tot artileria japoneză, într’o luptă la distanță mare a prăpădit așa de rea incrucișătorul „Novik“, că echipagiul lui a fost silit să fugă după el și să-l înece. Cuirasa a resistat tot­dea­una foarte bine, obuzele japoneze au­ sfărâmat toată suprastructura, ele însă n’au înecat un singur vas vas.Incrucișătorul „Rurik“ singu­rul vas înecat in bătăliile de la 10 și 14 August, a fost scufundat de echipagiul lui, ca să-l scape de a fi prins. In ceea­ ce privește torpila, chiar în lupta de la 9 februarie, acțiu­nea ei n’a reușit de­cât din cauza neglijenței inexplicabile a rușilor; cu toate acestea torpila n’a înecat nici un vas mare. Cuirasatul „Se­bastopol,”, ancorat in rada exteri­oară de la Port-Arthur, la sfirși­­tul războiului, a fost atacat 4 nopți d’a rundul, aruncându-se contra lui 150 torpile, fără efect. Toată lupta de torpiloare dintre ruși și japonezi s’a redus la îne­cul a doua ori trei contra-torpi­­loare și torpiloare. Acestea insă nu discalifică complect torpila și torpiloarele, căci nu se știe ce se poate intimpla intr’o luptă mai înverșunată, in care adversarii s’ar apropia mai mult. Rolul minelor sub­marine a fost însă foarte important. Ele au avut o misiune importantă atât în atac cât și in apărare, lor se datorește distrugerea vase­lor mari și rusești și japoneze, întrebuințarea barajelor de mine sub­marine de către ruși a încur­cat mult operațiunile navale ja­poneze. Pentru noi acest fapt e foarte încurajator și liniștitor, căci stă­pâni pe ambele maluri ale Dună­rei de la Galați până la Călărași, putem bara Dunărea în această porțiune și apăra caragele prin baterii de coastă după ambele maluri. De altminteri turcii în 1877 au construit harage chiar în bra­țul Sulinei.* De când generalul Kuropatkin a fost înlocuit, censura rusească din Manciuria a devenit foarte severă, așa că puținele informa­­țiuni ce mai vin din Extremul­ Orient sunt mai toate din sorginte japoneză. Frontul întins și coloanele nu­meroase formate și de japonezi și de ruși, face că ciocnirile între cei doui­ adversari sunt rari și de « * ruine.________ ____________ ȘTIE! DIN STREINITATE — Prin poștă — ,*. O știre din Veneția spune că regele și regina Italiei se vor duce in acel oraș spre a se întâlni cu regele Angliei. .. Ziarul „Slovacec“ din Lu­­biana află că pregătirile militare ale Austriei la granița italiană și in special fortificațiile trecătorilor din Alpi sunt atât de înaintate în­cât ele pot fi puse in măsură să servească numai in câte­va ore. Din New­ York se anunță că zilele trecute a murit la Bridge­­port, în (Connecticut), de moarte naturală, Daniel Loeser, preșe­dintele clubului sinucigașilor. El era ultimul supraviețuitor al clubului, compus din trei­­spre­zece membri. Loeser a fost singurul din cei trei­spre­zece care nu s’a sinucis. Când s’a con­stituit clubul, acum zece ani, el a fost salutat de public cu ironie , dar atitudinea publicului se schim­bă când se văzu că asociații nu glumeau și că, in fie­care an, după banchetul aniversar al fun­­dărei clubului, câte unul din cei trei­spre­zece se sinucidea in vr-un mod original. Parchetul general din Mün­chen, a dat in judecată ziarul „Montagspost“, care a publicat senzaționala știre că împăratul Austriei, Francisc Iosef, a abdicat. Ziarul „Military Mail“ din Londra se ocupă cu mult interes de o nouă pușca automată daneză, cunoscută sub numele de pușca „Rexer“. Noua pușcă de o cons­­trucțiune cu totul nouă,semănând cu vechile muschetiere, pare că dă rezultate admirabile cât pri­vește tirul și iuțeala focului. .. Prințul moștenitor al Suedo- Norvegiei, acum regent, s’a pro­nunțat pentru egalitatea celor două regate, cu un ministru co­mun de externe, dar cu consulate CARNETUL MEU Și ’nșir... Și’nșir, înșir urnă amis, Ce m’a întâlnit, acum, Minimi, minuni, de stă uimit, Săracul om, în drum... — Da, creditorii ’l-am plătit „Cu vârf și îndesat. . .Mi-am cumpărat un pardesiu, „Și haine mi-am luat... „Cu soacra­ mea stau bine-acum „Căci zestrea, er­, mi-a dat, „Am nun,di bonuri ș’acțiuni „Ș­ o cas’am cumpărat... „Parale am la buzunar: „Monede și hârtii­­ , De vară mergem la Paris „Cu soacră și copii... „De fericit cât, sunt p’atdt „In piele nu încap . „De sărăcie, ui!... putui „In fine ca să scap­­...“ Amicul meu­ îmi zice-acum, Cătând în ochii mei. — Ce bine’mi pare! Și’mprumut „Da’mi, dragă, zece leii..Ai Eu rîs cu hohot și’i re­spans: — Ce, dragă, ești copil?... „Ei, bată-te norocul, mă, „Nu’i mâine ’ntâiu­ April?..Ai Marion, zis iaiemav cu d. Titioni Telegramele noastre ne-au co­municat pe scurt interviewul pe care ministrul de externe al Italiei, d. Titioni, l-a acordat ziarului Pa­risian „Le Matin“ în urma vizi­tei împăratului Germaniei la Nea­­pole. Dăm aci, după ziarele italiene, textul complect al importantului interview : Săptămâna trecută Tittoni a a­­sistat la întrevederea de la Nea­­ple între Wilhelm II și regele ictol Emanuel și aceasta va da o valoare particulară părerilor sale asupra chestiei Marocului. D. Tittoni nu a ezitat să-mi spună—scrie corespondentul — că demonstrația lui Wilhelm II nu a lăsat indiferentă Italia, cu toate că aci emoția a fost mai puțin mare de­cât in Franța. Dacă Italia este aliata Germaniei, pe de o parte, este prea satisfăcută de re­apropierea cu Franța, și, pe de alta, prea interesată la viitorul a­­cordului franco-englez spre a nu fi mișcată de recenta manifestație a împăratului. Sarcina diplomației italiene este deci aceea de a încerca să împrăș­tie neînțelegerea. Acțiunea perso­nală a regelui, în întrevederea de la Neapole, a țintit către acest scop, după cum rezultă din frazele cuprinse în toasturi, cari vorbesc de prilejul ce au avut cei doui suverani de a schimba nu numai complimente, ci și idei. 5 XEIGXE Mi­ racolu­l tuberculosei va fi redus la ini?n­in,pe bordul vaselor de cotare injyáe pasageri sau­ pe vav­sele­ îțeîrăzboi,, înlesnindu-se asa fel 'scă se face, călătoriile pe mare în ce Min­ținî absolut­­ i­țienice. T A­turol Scurtat. .................... ■" Războiul ruso-laposea — Prin poștă — La Petersburg se crede că a­­propiata luptă navală se va da în împrejurimile insulelor Pescado­res, la vest de insula japoneză Formosa. Tactica amiralului Togo consistă în a atrage pe ruși în ane favorabile lui și Rojdestvensky este nevoit să urmărească pe duș­man unde -i place acestuia. ... Ziarul „Times“ află din Pe­tersburg că generalul Linevîci a trimis câte­va diviziuni la Vla­­divostok, fiind temere de un apro­piat atac din partea japonezilor, „”. Intrarea escadrei rusești in marta Chinei a făcut, să renască la Petersburg speranțele unei ne­­vanșe în contra japonezilor, și Í0 cercurile militare nu se mai vor­­bește de fel de eventualitatea unei intervenții in favoarea păcei. „*. Din Petersburg se anunță că cercurile militare sunt convinse că japonezii nu și-au­ putut re­para și pune în stare de servici vasele­ avariate în precedent­ s lupte. In schimb, vasele rusești sunt în cea mai bună stare și e­­chipagiile sunt gata de luptă, întru­cât in timpul călătoriei au­ avut timp să se­ pregătească. .*. Un amiral francez intervie­­vat a declarat că escadra amira­­lului Rojdestvensky, așa cum­ este ea alcătuită, are multe pro­babilități să iasă victorioasă apropiata luptă navală. *. Din Mukden se anunță «să. japonezii iau mari măsuri preven­tive contra unei eventuale epi­demii în împrejurimile Mukde­­nului. Corespondentul din Charîsia al ziarului „Novoje Vremia“ dez­minte că japonezii fac vre-o miș­care înconjurătoare spre Tei­tel­­kar, unde operează numai bande de tunguși, comandate de ofițeri japonezi si cari pricinuesc pagube liniei ferate. O CUGETARE PE 29 Ajungi la glorie prin curaj, la avere prin negoț, la virtute prin pustiu­. _____ Viața pe bord Viața pe bord pare a nu satis­face inca toate condițiunile de igienă, cu toate îmbunătățirile a­­duse de știința navigației de as­­tă­zi.Intr’adevăr dacă actualmente o parte din personalul echipagi­­ilor se găsește relativ în mai bune condițiuni de igienă, nu mai pu­țin adevărat este, însă, faptul că majoritatea acestui personal tră­­ește încă în cele mai mizerabile condițiuni. Azi e constatat că pe marele vase comerciale ca­­ și pe cele de război, cea mai mare parte din mateloți duc o existență ab­solut insalubră. Dacă mateloții de pe bord cunosc aerul curat și lu­mina bine-făcătoare a zilei, fo­­chiștii și mecanicii din potrivă sunt condamnați fără milă să trăiască în locuri închise, în ade­văratele cuște ale vapoarelor, la umbră și întuneric, lipsiți cu to­tul de lumina soarelui, într’o at­mosferă umedă, încărcată cu praf, și la o temperatură excesivă, mun­cind pe deasupra din greu. A­­ceste mizerabile condițiuni conlu­crează pe întrecute la slăbirea capacităței de resistență a neno­rociților marinari. Mizeria fisiologică consecutivă, la care sunt expuși mai ales fo­­chiștii și mecanicii, este tocmai consecința lipsei de aer și lumină și a oboselilor muncei exagerate ; ea însă nu atinge în aceiași mă­sură pe mateloții de pe punte, cari fară îndoială trăesc în mai bune condițiuni de igienă, ne fiind privați de aer și de lumină, dar cari totuși nu mai puțin sunt ex­puși mediului insalubru, momen­tan sau periodic, pregătit de munca excesivă, de șederea în lo­calitățile tropicale, de alcoolism sau de frigurile galbene, mediu care slăbește tot atât d­e mult ca­pacitatea lor de resistență, des­chizând ast­fel și pentru ei ma­rile porți ale germenilor infecțioși. Tuberculosa e unul din flage­­lele cam­­bintue pe bord. Știm că bacilul lui Koch este tot­­dea­una gata a invada organis­mul, ori de câte ori acesta se gă­sește într’o favorabilă stare de receptivitate morbidă. Se explică clar, pentru că acest bacil găsește teren de propagare a boalei prin­tre mateloți, cari trăesc in așa de rele condiții igienice, și pentru că numărul tuberculoșilor e așa de mare pe vapoare. Construcția modernă a vaselor p­are a înlesni în ele asilul micro­­ilor infecțioși. In interiorul basti­mentelor pereții pretutindeni sunt subțiri, prezintând diferite strîm­­bături, in cari praful periculos se depune, așteptând de a fi împrăș­tiat—în timpul marelor curățiri— in atmosfera dinprejur, pe care fatalmente trebue s-o respire ceî de pe vapoare. Rezultă deci, el prezența unui singur tuberculos pe vapor e de ajuns pentru a contamina tot e­­chipagiul, și aceasta cu atât mai ușor cu cât în general mijloacele pentru Împiedecarea împrăștierei infecțiunei aproape lipsesc. ’ Naște acum Întrebarea, dacă e posibilă remediarea acestei peri­culoase stări de lucruri : între­prinderea, cu toate că pare a fi grea, totuși e realizabilă, cu con­­dițiunea de a se lua o serie de mă­suri sanitare. Așa se recomandă : a se supraveghia ca persoanele suspecte să nu scadă de loc pe bord , ca toți indivizii cari au le­­siuni tuberculoase să fie Îndepăr­tați de pe vase, pentru a suprima ast­fel principala causă de infec­­țiune bacilară; apoi se va su­praveghia ca vasele să fie între­ținute in perfectă stare de cură­țenie, reducând la minimum posi­bil producerea prafului; se va in­terzice scuipatul pe jos, istalân­­du-se pretutindeni scuipătoare u­­șor de sterilizat; se va suprave­ghia alimentația echipagiilor, care trebue să fie igienică și suficientă; se va micșora munca , se va di­minua temperatura excesivă a părților de jos ale vapoarelor, și în fine se va exercita o adevărată­­ poliție de morală pe bord.­­ Numai în asemenea condițiuni Șl PE URM? Toți cei ce se interesează de marile chestiuni internaționale și cari aspiră la o stare mai conve­nabilă, la desvoltarea intelectuală și industrială a națiunilor, se în­treabă cum se va putea termina un războiu ale cărui masacre încep a îngrozi pe înșiși generalii și soldații cari le făptuesc, dacă v­a fi probabilitate ca ei să se sfâr­­șească curând , cari să fie obsta­colele cari se opun soluțiunei, și care va fi ea ? Am văzut in multe gasete și re­viste comparându-se actuala răs­­coală rusă cu revoluțiunea fran­ceză din 1789. Acum eu cred că e, poate, o filiațiune secretă între aceste două momente istorice: « ciudată analogic, dar numai după prenume. Revoluțiunea franceză a fost născută esențialmente de o adevărată mișcare de idei, și nu de nevoia economică care a­ fost singura cauză ocazională a răz­boiului. Nevoia economică se ma­­nifestă pe urmă cu multă inten­­sitate, și, împreunându-se cu re­voluțiunea ideală, produce mira­culoase schimbări în lume. Rusia, însă, nu e câtuși de puțin prepa­rată idealmente (vorbim de cea mai mare parte a populațiunei, compusă în majoritate de țărani și lucrători), dar ideile încep a­eși la iveală prin nevoia econo­mică și durerea națională cauzată de un războiu lung și ruinător. După o statistică, care poate fi considerată cu încredere, pentru că e din izvor rus, văile Manciu­­riei ar fi înghițit până acum 450 mii de soldați și două miliarde și jumătate de franci ! Revoluțiunea franceză, afară de Vendee, găsi în populațiunile ru­rale mari sprijine și resurse; în cea rusă acestea constitue piedica principală. Domnia lui Ludovic al VII-lea era constituțională ; clasele intelectuale ruse, care­­ și au însușit o mare parte din cul­tura franceză, o voeac numai ele. In Francia, înfrângerile mareau energia națională și doreau for­mațiunea armatelor, pe când în Rusia produc efectul contrariu. In cea franceză, nenorocirile creșteau coesiunea națiunei; o micșorează însă în Rusia, care, drept vorbind, nu e o națiune, dar o agregațiune de națiuni dife­rite. In fine revoluțiunea din 89 prepară încetul cu încetul de ghe­­omonia Franciei asupra Europei, pe când cea rusă va anula, pro­babil, influența imperiului in Ex­tremul Orient, și va slăbi pe u­­nul din factorii principali ai po­liticei europene, dând prilejul altor puteri de a se mări, în detrimen­tul Rusiei. Beísa­in aar Mare roman dramatic de 11E1VIU GERMAIN PARTEA A DOUA IV Desnădejde! Avise publicate în gazetele locale, anunțuri făcute de a­­genții speciale arătară in cu­­rind punerea în vînzare a ma­gazinului de tutunuri și ma­ro chinerii. In același timp, Charly se ocupa în secret de găsirea u­­nei noui și viitoare reședințe, foarte îndepărtată de Alger. ’ El ’și alese orașul Constan­tina, unde pateau să-l atragă de preferință obiceiuri și amin­tiri vechi deja și ca un fel de putere tainică. El făcu două, trei călătorii în acel oraș, crezu că a găsit acolo un loc priincios pentru exploatarea unui nou­ comerț și se întoarse la Alger, grăbit să-și cedeze magazinul din str. Sidi-Ferradh. Ivindu-se u­n cumpărător, după câte­va zile afacerea fu aproape încheiată. Mincinosul Lambert crezu că e bine să-și înștiințeze a­­tunci epitropisita de apropiata lor plecare. El­e expuse proectele într’o seară, după închiderea prăvă­liei. — De ce graba asta de a pleca din Alger a îndrăzni să întrebe Andree, foarte mirată, și mâhnită în taină. Dânsa nu știa încă despre plecarea sub-locotenentului de spahii și se temea de o des­părțire crudă pentru inima ei. — Asta nu te privește, re­plică cu brutalitate Lambert, nu-ți cer părerea, te informez, atâta tot. Nu trebue să uiți că eu sunt singurul judecător al faptelor mele. — Nu uit nimic. Cu toate acestea cred că am ajuns la vîrsta de a me inte­resa puțin de afacerile d-tale. — Nu cred. — Mărturisește mai bine că n’ai putea îndreptăți această hotărîre prin motive plauzibile. Vezi, urmă tinera fată în­­suflețindu-se, adevărul e că ți-e frică. — Frică... și de cine mă rog ? încercă să spue în zefle­mea Lambert. — De mine. — De tine, nenorocito ! Ce am să me tem, să-mi fie frică de o ștrengăriți, de o co­pilă găsită, de o ’nenorocită fără nume, fără familie, de o cerșetoare pe care am crescut’o de milă. — Minți! exclamă Androc într’un avînt de indignare cu neputință de stăpînit. Nu sunt nici cerșetoare, nici copilă găsită, sunt mai curând o copilă furată ! — Furată, de cine? — De d-ta. Și sub pornirea irezistibilă a unei mișcări de revoltă, fata se ridică d’odata tremurînd de mânie și superbă în farmecul ei tînăr și trufia­t, în fața că­lăului sau înmărmurit și tur­burat. — Da, urmă dînsa, cu gla­sul tremurând de mânie, de dispreț și hotărîre; da, e ade­vărat că m’ai crescut și mai hrănit, dar de unde m’am luat ? N’am dreptul să bănuiesc caritatea cu care ai îndrăzneala să te lauzi, când putez să a­­mintesc suvenirurile neșterse ale copilăriei mele! — Ți-am spus’o, ori n’am uitat nimic. Am rămas supusă tutelei d-tale, sub furiile d-tale fiind­că, pe neașteptate des­părțită de ai mei la o vîrstă când nu poți face nimic, a tre­buit să te socotesc atunci ca pe singurul meu ocrotitor. — Zei, bine că am înțeles asta ! — Nu, n’am înțeles nimic, nereflectând, dar te-am ur­mat de nevoe, mai curând din instinctul de conservare. Ce m’ași fi făcut, dacă a-și fi avut curagiul să fug pe vre­mea acea? Nu mă puteam gândi să mă întorc la Paris, fiind atât de tînără, atât de slabă și nea­­vînd nici un ban. Apoi, d-ta mé convinsese și de rușinea, de necinstea pă­rinților și rudelor mele ; din ziua aceea n’am îndrăznit să spun cui­va numele meu. — Bine ai făcut. — Oh! fără acea îngrozi­toare teamă copilărească de a fi arestată, închisă, cum mi-ai afirmat’o d-ta, a­ și fi vorbit poate. Acum e prea târziu. Uite, îți aduci aminte, într’o zi, la Sables-d’Olonne, am crezut că am găsit ajutor, sal­vatori. O femee bogată păruse că se interesa de mizeria mea de nenorocirea mea de copil. Dacă d-ta n’ar fi avut pru­dența să mă incui, ași fi ple­cat, căci presimțeam deja ce viață aspra îmi vei impune. D-zeu n’a voit’o : el Îmi re­zerva fără îndoială încercări trebuincioase, menite să răs­cumpere greșelile a­lor mei. — Vezi bine, zise Lambert, batjocoritor în aparență. In interiorul său el se simțea impresionat de înșirarea aces­tor amintiri neplăcute. Fără a voi să răspundă iro­niei sale prea ușoare, Andrea urmă . — Mai tîrziu, mîhnirea nu s’a micșorat. Un fel de afecțiune, alcătu­ită din recunoștință copilăroasă și de inconștient­­ egoism ome­nesc, m’a legat de d-ta puțin câte puțin. M’am resemnat ’să trăesc sub tutela d-tale, am încercat cu sinceritate să te iubesc chiar puțin, de a te so­coti în sfîrșit cu un adevărat ocrotitor. Spre a asigura la acest re­zultat, ar fi fost de ajuns o a­­parență de bunătate din partea d-tale. Dar d-ta n’ai văzut nimic, n’ai ghicit, n’ai înțeles nimic. Inima d-tale de piatră a ră­­mas incinta tuturor acestora, nesimțitoare la tinerețea mea, la aventurile mele afectuoase, la trebuința mea de duioșie. Și puțin câte puțin recunoș­tința s’a stins; numai obicenu­­­­ința m’a ținut lângă d-ta. Culegi ce ai semănat. Nu te mira deci de nepăsa­rea mea. — Bravo, iată o spovedanie sinceră ! zise Lambert, tot bat­jocoritor, deși tulburarea îi creștea în urma acestor amare destăinuiri. Asta ’mi convine, de minune și mă scutește de a avea față de tine menaj­amen­te de prisos d’acum încolo. — Ob ! nu glumi, papa Lam­bert ; momentul e grav poate, atât pentru d-ta cât și pentru mine. La vîrsta mea, orî-ce ai spune cugeti, judeci chiar pe aceia cari te înconjoară, mai ales când ești femee. (Va urma) *

Next