Universul, mai 1907 (Anul 25, nr. 116-146)

1907-05-01 / nr. 116

tratatul este deci absolut conser­vator și pacific. Este tot atât de adevărat că el constitue încă o dovadă hotărîtoare în­ favoarea moderațiunei politicei japoneze. Legenda pericolului galben și a ambițiunei japoneze va fi definitiv împrăștiată prin evenimentul ce se pregătește, a spus baronul Kurino. Vechile relații de prie­tenie ce unesc Japonia cu Franța sporesc valoarea acordului de bună credință pe care cele două țări au hotărît să-l închce, făgă­­duindu’și pe bazele indicate, spri­jinul reciproc. Baronul Kurino a confirmat a­­poi că tratatul este pur politic și că nu comportă nici o convenție­­ comercială și de asemeni nici o convenție de navigație și a adău­­gat că tratatul va fi semnat la Pa­ris și, foarte probabil, va fi pu­blicat. Baronul a ținut să mai declare că actualmente toate dificultățile dintre Rusia și Japonia sunt de­finitiv aplanate. Un proces amuzant La secția 8-a a tribunalului co­­recțional din Paris a început un p­roces care promite a fi scanda­­os, Don Antoniu de Bourbon de Orleans, căruia, după spusa avo­catului său, puțin i-a lipsit ca să devină rege și a pierdut coroana Spaniei numai din cauza naște­re­ actualului rege Alfons, a dat în judecată pentru bătie și rănire pe văduva Guyendei, fosta lui a­­mantă, care i-a dat câte­va lovi­turi de umbrelă în mijlocul stra­­dei. De partea ei, văduva a dat în judecată pe Don Antoniu de Bourbon. Principele de Orleans nu asista la înfățișare, dar era reprezintat printr-un avocat. Din desbateri a rezultat că prin­cipele a trăit șapte ani cu văduva Gugenhef, care i-a plătit și o da­torie de 50.000 franci. S-a născut o lungă discuție între părți asu­pra naturei acestei datorii. Avocatul d-nez Gugenhef a cri­­ticșit aspru purtarea principelui, care mâncase o mare parte din averea văduvei. Avocatul a pro­dus documente doveditoare că cei 50.000 de franci fuseseră împru­mutați de văduvă principelui.­­După ascultarea câtor­va martori cari au declarat că au văzut pe văduvă lovind pe principe, a luat cuvitul avocatul acestuia. De la primele cuvinte el a fost violent întrerupt de avocatul vă­duvei și s-a crezut un moment că cei două avocați se vor lua de păr. Asista la proces, a cărui hotă­­rire a fost amânată, foarte mult public, printre care multe doamne elegante. Publicul a făcut în spe­cial mare haz de avocatul vădu­vei, care, la un moment dat, a spus: ,,Se zice că Ludovic Filip a murit dintr’o lovitură de um­brelă ; strânăpotul lui vrea acum să fie ucis în același chip“. CRONICI Klîiffl, împărăteasa Josefina ca menajeră împărăteasa Josefna, frumoasa soție a lui Napoleon I, nu era de loc o femee econoamă. Pentru a-și satisface un capriciu, nu se da înapoi de la nici o cheltuială. Odată ea auzise lăudându-se bu­catele cele mai rafinate, cu cari romanii cei vechi își ațâțau pofta de mâncare. Păuni, falonî și privighetoare fripte, limbi de cerb etc. erau mâș­­cările esențiale, cari constituiau așa numitele ospățuri luculice. Iosefina voi să-și procure ase­menea bucate ciudate. Menageria imperială avea să furniseze cele necesare. Directorul menageriei când află aceasta, rămase înlemnit. Cu toate aceste trebui să sacrifice cerbi frumoși și mîndri păuni pen­tru ca să satisfacă caprițiul îm­­păr­tătesei, care aștepta cu mare încordare prințul antic roman. Ea se așeză la masă plină de curiositate și în veselă așteptare. Cu o adevărată evlavie duse ea la gură prima bucățică, dar o lăsă imediat în farfurie cu o amară decepțiune, de­oare­ce stomacul deprins cu bucătăria franceză nu putea suporta delicatesele romane și Iosefina se reîntoarse cu căință la bucatele indigene. . Nenorocitul prînz luculic avu și un epilog. Când se întoarse împă­ratul, care fusese absent în acel timp crilic, i s'a prezintat un ra­port amănunțit asupra celor în­­tîmplate, împreună cu socotelile. Micul prînz antic costase 40.000 fr., frumoasa menagerie era dis­trusă și nimănui nu i s'a făcut prin aceasta o plăcere. Napoleon era furios și copleși pe Josefina cu im­putări.’ «Și frumosul papagal, care pu­tea rosti cuvinte în 7 limbi ? ! ex­ j clamă împăratul. — «L'am mâncat și pe acela­­» mărturisi împărăteasa plângând. Olimpia. Amintire de la Grivița Comptani pe regimentul 14-lea ajutor al comandantului acestui regiment care făcea parte din bri­gada colonelului Gantili și din di­vizia generalului G. G. Manu. După luarea cetății Nicopole de către armata rusă, divizia noas­tră trece Dunărea și ocupă cetatea și pozițiunile din jurul orașului Nicopole, de­oare­ce corpul ge­­ralului care atacase cetatea por­nise la Grivița, lăsând oare­care depouri; comandant al cetății era generalul rus Stolypin. Regimen­tul 14 până la 28 August era campat pe înălțimea de la stângă orașului, înapoi de cele­l­alte trupe ale diviziei, servind și de trupă a garnizoanei Nicopole. La 18 Iulie 1877, se aud mari detunături și împușcături la Gri­vița; imediat ni se aduc știri des­pre sfărâmarea la Grivița a cor­pului generalului Crudner, gene­ralul Stolypin fiind asemenea în­­cunoștiințat invită pe generalul Manu ca să pornească cu divizia să ajute și să oprească năvălirea armatei generalisimului Osman. La această învitațiune s’a zis că i s’ar fi răspuns că urmează­­ să aibă ordinul comandantului su­prem al armatei române, Suve­ranul țării. După trecerea trupelor noastre în Bulgaria pe la Corabia în frunte cu Maiestatea Sa Regele pornim cu regimentul la Grivița. In seara zilei de 30 August 1877, se decide atacul redutei Grivița. Regimentul 14-a avea în linie de atac la stingă la regimentul rus Arhanghelsk la oare­care dis­tanță, fără să ia dispoziții de luptă, fiind acoperit de pozițiu­­nile locale, și la dreapta batalio­nul 3 de vinători căruia în a­­cea zi i se prezentase comandant pe maiorul Candiano Popescu. In lungul linii la dreapta acestui ba­talion trupele divizii, din care fă­cea parte regimentul 14-a coman­date de colonelul Al. Anghelescu, urmau apoi cele­l­alte trupe ale divizii colonelului G. Anghelescu. Atacul infanterii începe la ora 10 a. m. după o canonadă a ar­tilerii noastre dirigentă cu pre­­cisiune și efect asupra redutei, reducând la tăcere focul celor pa­tru tunuri ale inamicului din re­dută iar la ora 6 jum. cu un ba­talion din al 14-a și cu două din regimentul rus Arhanghelsk ne azvîrlim în reduta Grivița în al cărui șanț exterior zaceau sutimi de cadavre. Trupa inamică în de­­sordinea cea mai disperată se re­trăgea fugind și lăsând chiar ră­niții neridicați,, parte pe la gâtul redutei despre Bucova și parte pe drumul acoperit conducând la re­duta No. 2 distanță de 150 m. Din cele patru tunuri ale redutei unul singur a putut să fie luat de inamic, cele­l­alte trei, împuș­­cându-li-se caii și servanții, au rămas în redută. *) Spre seară colonelul, rus co­mandant al regim. Arhanghelsk postează al 2-lea batalion din re­giment in șanțul exterior al re­dutei despre Plevna; din parte-mi postez batalionul 1 ocupând par­tea interioară a redutei despre drumul acoperit, iar cel al doilea sub comanda maiorului Arabu să intre în susținere. Pe la orele 10 seara, o ploaie măruntă și rece, ne răcesc nervii mai la toți cari eram foarte a­­sudați de ostenelile luptei; nea­­vînd o a doua haină, a trebuit să recurgem la mantalele celor morți. Deodată ne simțim și mai a­­sudați de vociferările și atacul i­­namicului inconjurînd reduta, fără însă a i se lăsa avîntului sau în­drăzneț în acea noapte foarte în­tunecoasă, cu toată cunoștința ce inamicul avea de pozițiunile lo­­cale, ca să se apropie de redută.La ora 12 lum, luminîndu-se puțin cerul, urmează al douilea atac nefructuos al inamicului, iar în faptul zilei de 31 August al treilea atac, cauzind o mare pa­nică batalionului rusesc, care o­­cupase partea­ exterioară a redu­tei, în­cât a trebuit să se îna­poieze cu aceiași iuțeală cu care se depărtase în dezordine trei sute .) Aceste trei tunuri sunt : cele două de la statuia Mihai-Viteazul ; cel al treilea, acel de pe platforma gardei Palatului Regal, de metri de pozițiunea ce ocu­pase. In același timp urmează o ca­nonadă din cele mai oribile a i­­namicului asupra redutei, cau­­zindu-ne mari pierderi de ofițeri și soldați. Pe la orele 5 lum. ni se tri­mise bateria comandată de căpi­tanul Algiu ca să intre în re­dută; ii opresc intrarea, de­oare­ce n’aș fi putut permite a se sparge taluzul redutei pentru ca să așeze piesele baterii, dând o­­caziune inamicului de a ne ataca cu succes și cum bateria în a­­fara redutei era foarte mult ex­pusă, am ordonat să se înapoeze, încunoștiințind divizia. In această zi de 31 August 1877, am avut a suferi pe lângă mortalitatea cauzată de canonada inamică, de foame și de sete, fiind-că cei însărcinați să ne ali­menteze cu munițiuni de război epuizate de prin gubernele trupei, au crezut că acea redută este un monstru uriași pe care trebue să-l vadă cine­va numai din depăr­tare. La ora 1 după amiaza trupa ru­sească se retrage, și o­ înlocuesc cu al 2-lea batalion din regiment, iar pe la orele 7 seara, colonelii Otton Sakhelarie și Crutzescu vin în redută comunicându-mi că la orele 9 seara vin cu trupa din bri­gada celui întâi avind ordin să mă înlocuiască; imediat am incunoș­­tiințat comandantul de brigadă, care mi-a răspuns că pot fi schim­bat cu trupă din altă brigadă, așa că la ora 10 jum. am predat reduta colonelului Otton Sake­larie cu deslușirile cuvenite pen­­tru­ apărarea redutei, urmat de către șefii de batalioane ai acelei brigade, între cari maiorul Rădu­­lescu (colonel), iară pe la orele 12 luni, intram cu trupa în bi­vuacul regimentului. Maior Petre Niculescu, în retragere. Diploma de onoare a ziarului „Universul“ din partea soc. „Vatra Luminoasă“ — Vezi ilustrația — Am anunțat că societatea «Va­tra Luminoasă» de sub Augustul patronagiu al M. S. Regina Eli­­sabeta a conferit ziarului nostru o diplomă de onoare pentru ser­viciile aduse acestei societăți u­­m­ani­tare. Ilustrația noastră de astă­zi re­prezintă această diplomă. Sus se află portretul Augustei noastre Suverane , la mi­jloc un înger cu două fetițe, iar de­desubt cuvin­tele : «Drept recunoștință pentru ajutorul binefăcător dat «Vetrei Luminoase Regina Elisabeta». Jos se află scrise de propria mână a iubitei noastre Suverane cuvin­tele : «Ziarul Universul, Elisa­beta». O asemenea diplomă a fost oferită și d-neî Theodora Cazza­­villan-Dumitrescu-Câmpina, pro­prietara ziarului «Universul». Brutus diploma de onoare a ziarului „Universul“ din partea so­cie­tăței „Vatra Luminoasă“.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1907 Ortodox Lbiu, 30 Aprilie. — Apost. Iacob și Sosipatiu Catolic Luni, 43 Maiü.— Servațiu Ras. soarelui 5.53, ap. soar. 7.31 București, S0 Aprilie. Scumpirea chiriilor A trecut termenul de primă­­­vară al mutărilor, dar ches­tiunea scumpirea chiriilor a rămas la ordinea zilei. E deosebit de mare numă­rul plângerilor ce am primit, verbal și în scris, în această privință. Din toate părțile ni se cere să stăruim ca autori­tățile să intervie. Din capul locului trebue să spunem că autoritățile nu pot interveni direct, așa cum îșî închipuesc mulți, spre a constrânge pe proprietari să micșoreze chiriile. Nici un mijloc legal nu stă la dispo­­sițiunea autorităților spre a obliga pe proprietar să-și în­chirieze casa cu cutare sau cutare preț; un asemenea lucru nici nu se poate închi­pui, căci ar fi o gravă atin­gere a principiului proprietă­ți, principiu fundamental al organizației sociale. Aceasta nu înseamnă însă că nu se poate face nimic în chestiunea aceasta. Spre a trata lucrul cum se cuvine, ar trebui mai înainte de toate să cunoaștem cau­zele scumpireî chiriilor. Dar în această privință știm foarte puțin. Știm că proprietatea urbană a trecut la noi, de la 1901 încoace, printr’o criză grea, în inter­valul acesta de șase ani, mai știm că s’au construit foarte puține case de locuit. Sporit-a în chip simțitor poporațiunea urbană ? Cres­­cut-a cu mult comerțul și in­dustria ? Dacă da, atunci scumpirea chiriilor e explicabilă și se poate găsi remediul. Un răspuns hotărît la a­­ceastă întrebare îl pot da autoritățile competente, în urma unei anchete , vom căuta și noi, din partea noas­tră, să i luminăm chestiunea pe cât posibil. Până atunci, e bine să ob­servăm că nu numai la noi, ci în multe orașe din străi­nătate e la ordinea zilei ches­tiunea scumpire! locuințelor. Pretutindeni se cercetează cu atențiune și se discută mult asupra mijloacelor de în­dreptare. Ar fi bine ca și la noi să se studieze chestiunea, pen­tru ca din vreme să se poată lua măsurile necesare spre a preîntâmpina greutățile. Chestiunea locuințelor e de mare însemnătate nu numai din punct de vedere econo­mic, ci și sub raportul igienic și sanitar. DIN FRANȚA (Coresp. particulară a ziarului «Universul») Paris, 26 Aprilie. Acordul franco-japonez Baronul Kurino a făcut unele declarații importante asupra ne­gocierilor ce se urmează între Franța și Japonia pentru închee­­rea unui acord. Betonul japonez a spus câ tra­tativele nu sunt încă terminate, dar în punctul la care sunt, ele nu vor putea dura mai mult de două sau­ trei săptămâni. Prin a­­cest tratat Japonia a vrut să facă operă de bun simț și de pace. Interesele Franței și Japoniei nu au nimic contradictoriu și viitorul acord va înregistra buna armonie dintre cele două state. De-o parte, acordul garantează independența și integritatea Chi­nei, și de alta, garantează pose­siunile celor două puteri contrac­tante. El consacră statutul terito­rial rezultând pentru Japonia din ultimul războiu­ și pentru Franța situația ei în Indochina. Din punct de vedere francez și din punct de vedere japonez i MSTEBUIL~ din fortăreața Petro-Pavlovsk Petersburg, 22 Aprilie. Acum două săptămâni ziarele ruse au înregistrat pe scurt știrea despre sinuciderea dramatică a unei tinere fete, Dorofeeva, care, închisă fiind în fortăreață, acuzată de a fi fost com­plice în expropriația din anul trecut din Fonam­aia, s-a spânzurat cu aju­torul părului său propriu, în celula în care era închisă. La 4 Aprilie, aceleași ziare publicau penultima pagină următoarea scrisoare: „Onorate d-le redactor, „Am onoarea a vă ruga să publi­cați in onor. dv. ziar următoarele : „Eu sunt părintele condamnatei politice Dorofeeva, care s’a sinucis in fortăreața Petro-Pavlovsk. Dânsa era fiica mea iubită, singura bucurie a bătrâneței mele atât de triste. Fiica mea era numai de 20 de ani.... „Nu pot spune căușele, care au provocat moartea ei groaznică, dar mă adresez la representanții autori­­tăței, la procuror, jandarmerie și ad­ministrația fortăreței Petro-Pavlowsk, in numele sentimentelor cari sunt mai sus de interese politice și de partid, în numele sentimentelor unui tată, care și-a pierdut pe copilul sau iubit. „Răposata a lăsat probabil scrisori de caracter personal, adresate părin­ților ei. „Dreptul meu, dreptul meu vecinic nu poate și nu trebue să fie sacrifi­cat în această privință ; ultimele cu­vinte ale copilei mele, trebue să fie auzite de tatăl ei ! Și eu implor pe ori­cine în mâinile căruia s’ar afla o asemenea scrisoare, îl implor în nu­mele durerei mele neconsolabile, să publice scrisoarea în ziare, ca să­­poată ajunge până la mine. „Rog presa a mă ajuta în această privință. Părintele Nadei Dorofeeva. „Rog alte ziare să retipărească a­­ceastă­ scrisoare“. I Misterul cel groaznic al ultimei si­Grabati-ve! Numai 6 zile au­ mai rămas până la tra­gerea marilor premii ofe­rite de ziarul Universul abo­naților sei. Abonamentele sunt for­te ieftine: Pentru 3 luni lei 4.65 ; pentru 6 luni lei 9.15; pentru un an lei 18. Abonații pe 3 luni pri­mesc 3 bonuri de premii; abonații pe 6 luni primesc 10 bonuri de premii; a­­bonații pe 1 an primesc 15 bonuri de premii. Deosebit de premii abo­nații mai primesc gratuit Universul literar, săptămâ­nal colorat, cum și inte­resantul roman Răzbunăto­rul sau­ Vendetele Cor­sicane. nucideri din Bastilia Rusească agită de câte­va zile spiritele lumei din capitala Rusiei. Zvonurile, cari au pătruns în presă despre această si­nucidere se contrazic și sunt departe de a liniști opinia publică. Prima știre, care a pătruns în ziare de după zidurile fortăreței, spunea că Dorofeeva se spânzurase cu părul său propriu, ce-l legase de piciorul patu­lui. Drept cauza sinuciderei se spunea că ar fi aflat tocmai acum că soțul ei fusese spânzurat in Octombrie a­­nul trecut. Nu se știe de cine a fost dată a­­ceastă știre, nu putea fi dată de­cât de cine­va care ar fi fost in contact cu dânsa : ori, în fortăreață, Dorofeeva era cu totul isolată și nu era în con­tact de­cât cu paznicii temniței. Acum, după altă știre din ziare, se află că Dorofeeva s-a spânzurat în a­­dever cu părul său propriu, legat însă de cârligul geamului din tem­niță. Se află, că nu știrea despre moartea soțului putea să provoace această sinucidere, de­oare­ce despre această moarte, dinsa­ aflase încă din Noembrie trecut, pe când se afla în închisoare preventivă. Amănunte despre ultimele luni din viața nenorocitei femei, înainte de a fi strămutată in fortăreață, s’au putut afla de la tovarășii ei din închisoarea preventivă. In adever se știe că, câte­va zile după expropriația din Fanam­aia, la temniță a fost adusă o tînără femee care a spus că se numește­­ Nadia Dorofeeva. Ca înfățișare exterioară, era înaltă, bine făcută, cu un păr lung, casta­niu, cu ochii mari albaștri... Nadia la temniță, vorbea cu tovarășii de chestiuni generale sociale, dar evita a spune ceva despre viața ei proprie... Din conversație cu dansa, se vedea că e o ființă care aprobă cu totul miș­carea revoluționară, era gata pentru ori­ce sacrificiu, insă nu era om de partid, nu cunoștea chestiunile teo­retice. In Noembrie, cei închiși au citit într’un ziar despre execuțiunea mai multor inși, între cari era și­­ soțul Nadei... Cu mari precauțiuni i se spuse această știre... Dinsa o ghici din jumătate de vorbă și spre mira­rea tuturora a rămas relativ liniștită... Când a fost întrebată cum posedă a­­tâta voință, dinsa răspunse : „Nu vă mirați ! — Nu știți totul... poate că nenorocirea mea nu e atât de mare, cum o credeți... poate că în curând vom­ putea spune adevărul“... La unul din interogatorii genera­lul jandamilor, Ivanoff, începu a-I despleti perul, întrebând-o dacă e na­tural și dacă nu e vopsit... A fost adus un bărbier, care dovedi că pe­rul e natura!... Generalul dădu ordi­nul să fie strămutată la fortăreață. A doua zi, zicându-i-se că va fi eli­berată, a fost luată din închisoarea preventivă și dusă la fortăreață, în Decembrie anul trecut... și aci se chinui 3 luni de zile, după care a pierit... Și opinia publică acum se întreabă îngrozită : pentru ce a murit, fără să fi ajuns la judecată tînera Nadia ?... Misterul acesta din fortăreața Petro- Pavlowsk, cine-i va ghici ? Coresp­­ imn­u Eiffond­j­­m writt mink as d. general G. I. Bräfiana Ga și școala, expozițiunile au partea lor în dezvoltarea cultu­rală, politică, morală și mai ales economico-socială a unui popor. Expozițiunile mai au însă darul, ca pe lângă a stimula la muncă rodnică, să prezinte ochiului în­tr’un tablou, într’o panoramă ac­tivitatea de ani a unui popor și să tragi învățăminte pentru viitor. Expozițiunea noastră națională din 1906 ne-a oferit prilejul să vedem ca prin oglindă progresele făcute de poporul românesc, în decursul celor 40 de ani de dom­nie a Regelui Carol I și din toată această activitate se desprinde un adevăr nebănuit, adevărul că po­porul românesc are aci la porțile Orientului o misiune frumoasă de împlinit în viitor. Un colț din această expozițiune se oglindește admirabil în lucra­rea d-lui general G. I. Brătianu, Armata la expozițiunea gene­rală română, in care ni se vor­bește de progresele armatei noas­tre, începând de la 1866 și până acum. Strădania autorului a fost în­coronată cu succes, căci intr’o limbă curată, românească, literară a reușit pe deplin să ne dea o­­glinda progreselor făcute de noi, prin noi înșine, timp de 40 ani. Din atâtea mărturii adunate, mărturii, in adevăr mute, dar care ne grăesc de o viață petre­cută în griji și nevoi învinse, despre isbânzi câștigate, despre nădejdi scumpe și scump înde­plinite, autorul a putut să împle­tească măestrit povestea faptelor strălucite ale trecutului nostru până astă­zi. Această lucrare trebue să in­tereseze pe toți : pe militari, pe cei ce voesc să se intereseze de progresele făcute de armata noas­tră, cât și pe cei ce doresc să citească ceva intr’o limbă fru­moasă. In această lucrare se ia în parte fie­care grupă, în parte din sec­ția militară și li se dă toate da­tele și lămuririle trebuincioase. Este interesantă grupa IV, con­sacrată „Cartografiei militare“, unde autorul cearcă să ne dea is­toricul hărței țărei, de la începu­turi și până astă­zi. La 1866, când oștirea noastră sta tăbărîtă pe Argeș, ca să în­frunte armia Padișahului, con­centrată la Rusciuk, lipsea o hartă a teatrului de operațiuni. Nevoia unei asemenea hărți se simțea imperios și M. S. Regele pătruns de importanța ei, și-a exprimat dorința... ca să se în­ceapă lucrarea topografică în­dată ce se va stabili liniștea în țară. Ministrul de războiu, la 1870, a făcut să se decreteze și regulamenteze lucrarea hărței, care n’a început de­cât la 1872. . Astă­zi avem aproape gata harta Regatului, menită să scoată, țara din regiunea necunoscutului. Harta țărei, opera institutului geografic al armatei, poate fi de folos tuturora. Și omului de Stat ca și istoricului, și inginerului ca și agricultorului și militarului. Ne călăuzește in întreprinderile noas­tre teh­nice, cu privire la eco­nomia pămintului țărei, in a des­chide căi de comunicațiune, ca­­naluri și irigațiuni, în a com­plecta sistemul nostru de fortifi­care a țărei și a conduce opera­țiunile militare după trebuință. Cu ajutorul ei ai putința să pătrunzi în negura istoriei nea­mului și a țărei. Ar fi de dorit de sigur ca harta topografică a institutului topografic să fie ante­­mergătoare pentru stabilirea ca­dastrului țărei. Peste cât­va timp vom avea harta țărei, icoana patriei, cu totul sfârșită. Mai departe, autorul folosindu­­se de datele militare răslețe de prin actele oficiale ale timpului, scrierile cronicarilor și istorici­lor români și străini, scoate la lumină adevărul că numai gra­ție bunelor instituțiuni ostășești. Românii au putut însemna mă­rirea neamului lor în istoria neamurilor și numai când s’au depărtat de ele, numai atunci au purces tot spre râu. Pe de altă parte, arată că nu­mai regenerării vechilor noastre instituțiuni militare se datorește rangul ce ocupă astă­zi România în Europa și numai în ele constă puterea armată a țării. Ca să ne facem o idee mai limpede asupra puterei armate a țării, autorul rezumă bilanțul si­­tuațiunei armatei de la 1866, com­parativ cu cel de la 1906. La 1866 ministerul războiului cuprindea un cabinet al ministe­rului și 4 divizii, cu 21 ofițeri și 3 funcționari civili, — astă­zi a­­vem secretariat general, marele stat major și inst. geografic, 8 direcțiuni și 1 biurou al taxelor militare, cu 111 ofițeri și 62 func­ționari civili, 49 trupă. Total 222 persoane. Budgetul ministerului războiu­lui azi este de 44.549.339 și la 1866 era abia de 14.731.549-543. La 1866 aveam 1.170 ofițeri, trupă permanentă 18.070 și 25.709 schimbași cu 2.944 caii trupei permanenților și 9.090 ai călăra­șilor,—astă­zi 3.554 ofițeri, cu o trupă permanentă de 34.000,72.000 schimbași cu 17.800 caii trupei permanente și 5.400 ai călărași­lor cu schimbul. 39 Ură de femei roman pasionat, de P. Manetty PARTEA A DOUA V Boul oameni se certau. Recu­noscu glasul bărbatului ei, dar nu pe al celui­ l’alt. — Și acum când am făcut jo­cul d-tale, acum când m’am ex­pus să mă duc la pușcărie pen­tru d-ta, vrei să plec? Nu și nu. Eu rămân— zicea furios bărbatul Ren­atei. — Ai să pleci, dragul meu, făc! alt­fel ai să fi arestat— ob­servă cel l’alt pe un ton batjo­­coritor. — Dacă am să fiu arestat am sâ te tîrăsc în pușcărie cu mine— răspundea furnizorul militar. Renata auzi totul cu inima înghețată de spaimă. Va să zică se măritase cu un criminal? Era groaznic! Ascultă înainte. — Nu ■ ridica glasul și ascul­­tă-mă. Afacerea furtului din casa regimentului e acum moartă, după condamnarea locotenentului Adolf de Grandmont, care va face pe nevinovate pedeapsa pe care d-ta­­ și cu mine o merităm. Deci e za­darnic să mai vorbim de această afacere lichidată. Să vorbim insă de cele­l­ alte nedelicatețe ce ai comis în paguba administrației militare și asupra cărora s’a des­chis o anchetă severă care va duce la arestarea d-lale—zise gla­sul necunoscutului. — Cine îmi garantează că spui adevărul ?—întrebă furnizorul. — Chiar ochii d-tale. N’ai bă­gat de seamă că ești neîncetat supraveghiat de agenți de poli­ție ? Ia seama mâine dimineață când vei­eși... Douî îngeri păzi­tori se vor ține după d-ta, gata a-țî pune mâna in ceafă, de cum se va da mandatul de arestare. — Mă faci să tremur. Dar de ce te interesează atât de mult fuga mea? — De ce? Pentru că judecă­torii de instrucție sunt foarte­­ și­reți și dacă ar vrea, ar face să vorbească și pe morți. Când vei fi în mâinile justiției s’ar putea întâmpla ca intr’un moment de necumpătare să vorbești de fur­tul de la regiment... înțelegi că aceasta nu mi-ar conveni, pe când ar face mare plăcere lui Adolf de Grandmont. Iată ,de ce îți ofer 20.000 de franci ca să pleci cât mai curând în America, unde vei sta cel puțin zece ani. — Și dacă eu ași lua banii și n’aș­ pleca? — întrebă furnizorul militar. — Asta nu se poate întâmpla, pentru că mi-am­ luat măsurile necesare. Eu îți voi­ da asta-seară o mie de franci și un bilet de drum până la Buenos-Aires, unde vei putea ridică de la banca Somni­­lier alți 19.000 de franci. E de luat sau de lăsat. — Suma e mică — murmură bărbatul Renatei. — Vrei să mă calicești? Ți-am mai dat o asemenea sumă acum trei luni; acum îți dau alți 20.000 de franci și mi se pare că ajung. Spune dacă primești sau­ nu și un caz când primești nu pierde nici un moment. Transformă-te cum poți mai bine și pleacă cu primul tren de-a dreptul la Havre. Fu o scurtă tăcere, apoi Renata terorizată, auzi glasul­­ bărbatului ei zicând : — Dă mia de franci și biletul de drum, înainte de ziuă voi­ fi plecat. Fu atât de mare violența du­rerea ei, în­cât tînăra fem­ee căzu leșinați-când își veni în fire alergă în odaia bărbatului ei. Camera era goală. Cei două oameni plecaseră ; băr­batul ei fugise și ea rămânea sin­gură cu copilul, fără sprijin și cu groaznicul desgust de a ști că băr­batul ei era un râu făcător și că un nevinovat, al cărui nume și-l țintuise in minte, fusese osândit în locul lui. Pentru plecarea bărbatului ei nu vărsă nici o lacrimă, și nu se arătă nici indignată când po­liția intră în casa ei spre a-i a­­resta bărbatul. Cu o putere sufletească de care nimeni n’ar fi crezut-o capabilă, vîndu mare parte din mobila lu­xosului apartament și se retrase in trei odăițe din str. Scării, luân­­du-și numele de fată. Din vinzarea mobilelor și giu­­vaericalelor ce avea scosese vre-o 10.000 de franci, sumă ce-o putea p­ermite să trăiască câțiva ani. Intr’adevăr, neținând de cât o servitoare, făcând cea mai mare economie, izbuti să o ducă palm­ani, adică până când micul Emil fu în pericol să se înece. Renata Surenei începu să simtă atunci chinurile mizeriei și fiindu-i frică de dânsa, nu atât pentru­­ ea, cât pentru copilul ei, căută.­­de lucru acasă. S^i adresă la multe magazine de albituri spre a obține rufărie de cusut, dar nu fu norocoasă ; drept răspuns i se dete făgăduelî dar imediat lucru, nu. Același rezultat îl obținu și în alte părți. Tinăra mamă începu să tre­mure pentru viitorul ei și cel al fiului ei. In toată casa nu mai avea de­cât șase sau șapte hârtii de câte o sută și apoi... mizerie. I se spuse să se adreseze unei societăți de doamne care procura de lucru femeilor neocupate.­­­­Se duse la sediul acestei so­cietăți, unde o tinără doamnă, chiar prezidenta societăței, îi luă un lung și umilitor interoga­tor . Cine era ? De ce nu trăia cu bărbatul ? Cum ținea trei odăi fiind săracă ? De ce iși permitea luxul de a ține o servitoare? etc., etc., și când interogatorul se sfirși buna doamnă spuse Rena­te­ că erau femei mai sărace de­cât dinsa și că nu se putea ocu­pa să-l găsească de lucru. Deșiluzionată, d-na Surenel a­­pelă din nou la industriași și in cele din urmă găsi unul care-î spuse că o doamnă locuind in bulevardul Sevastopol avea albi­turi de dat în lucru cum­va și ii dădu adresa d-nei. Era vorba de nevasta proprie­tarului agenției de informații, d-na Leroux, care sub numele de Sil­vana Dupas , se obligase a face rufăria baronului de Rochefault. Silvana se interesă de biata fe­mee și nu numai cal dădu de lucru de la baron, dar îi mai dădu și de pe la prietene. Așa că Renata Surenel , după multe și obositoare cercetări, gă­sise îndestul de lucru spre a-și crește copilul, care se făcea mare văzînd cu ochii. Micul Emil se întâlnea în fie­care zi în parcul Monceau cu A­­dolf de Grandmont căruia îi arăta recunoștința prin a’l sări de gât și a’l săruta și dacă din întâm­plare fostul ofițer era reținut în casă, micuțul se ducea să’l bată la ușe și să’l întrebe dacă nu era bolnav. Adolf de Grandmont nu izbu­tise nici­odată să-și explice spaima de care fusese cuprinsă d-na Su­renel când îi auzise numele, nici cuvintele pe care ea le pronunțase în acel moment. IVa «Jpg

Next