Universul, iunie 1908 (Anul 26, nr. 148-177)

1908-06-01 / nr. 148

JUVIX XXVI.—No. 148.—* Duminecă 1 Iunie 1908 X 5 bani în România.­Q_­­I0 bani In străinătate Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMĂ ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ REDACȚIA ȘI ADMINISTRATIV Strata Brezoianu 11. B­ucurești Pustiirile ciclonului din Giurgiu—Vezi explicația Calendar pe anul 1908 Ortodox Sâmbătă, 31 Maii­.—­Apost. Er­­mit și Stratonic Catolic Sâmbăta, 13 Iunie.— Tobias «Universul» are următoa­rele linii telefonice: Administrația......................6/62 Redacția...........................12­ 88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 sibes- București. 31 Main­. Gratuitatea învățăm­întului Românii din Transilvania și Ungaria sunt în contra gratui­tății învățămîntului . Iată o imputare ce ar fi menită să în­fățișeze într’o lumină puțin simpatică democratismul frați­lor noștri de peste munți, dacă... — dacă lucrul nu și-ar avea explicația lui cu totul de­osebită și caracteristică rapor­turilor speciale din Ungaria. Se știe că cea din urmă lege adusă în scopul maghiarizării depline a școalelor susținute cu osebită cheltuială de na­ționalități, prevedea o anumită retribuțiune pentru învățătorii acelor­­ școale. Dacă nu se pu­tea împlini acea retribuțiune din fondurile sau contribuirile din care școalele acelea se sus­țin, Statul avea să suplinească restul, însă din acel moment limba de propunere în acele școale avea să fie exclusiv cea maghiară (până acuma limba maghiară face parte numai dintre studiile obligatorii ale acelor școale, începând din clasa I-a primară). Se știe apoi că naționalitățile, și Românii în deosebi, și-au încordat toate puterile, și-au impus nour sacrificii, și au reușit să scape până la două treimi din școalele lor de ame­nințarea ajutorului de la Stat. Iată ce nu a convenit auto­rilor reformei. Și atunci s’a pus problema cum s’ar putea reduce veniturile și contribui­­iile din cari se susțin școalele naționalităților, — acele școale in cari, pe lângă limba ma­­ghiară, e permis încă a se în­văța unele studii în limba ma­ternă a copiilor. Problema aceasta este care s­ a rezolvat prin decretarea gra­tuității învățămîntului,­și nici decum nu s’au­ avut în vedere scopuri democratice. Se inter­zice pe viitor părinților copiilor de școală să contribuiască pen­tru susținerea școalelor. Cu acest chip se nădăjdu­iește că iarăș nu se vor ajunge veniturile, și Statul va putea așadar să intervină cu «aj­uto­­rul» lui desnaționalizator. In acest fel,­ sub părere de reforme democratice și de dăr­nicie, de urmărire a luminării poporului cu jertfe din partea Statului, se lucrează cu adevă­rat la răpirea silnică a limbei naționalităților, la prefacerea lor cu puterea în unguri de viță nouă. Cu această explicație firește că faimoasa «gratuitate a în­vățămîntului» se sfetește a fi în Ungaria cu totul altceva de­cât ceea ce se înțelege și este în alte târi. Ea are în vedere năzuințe și urmărește scopuri pentru cari nu se va reuși de­sign- i se deștepta nicăiri în lumea drept cugetătoare vr’o simpatie. im­mmum 43 SCRISOARE da VIEI (Corespondentă particulară a «Universului) Viena, 26 Main­. «Campagne­ reiten» în Viena Joul 4 și Vineri 5 Iunie st. n., în­­naintea Derbiului de la 7 Iunie st. n., aparțin armatei, in aceste zile Viena își schimbă fizionomia ei cu desăvîr­­șire, devenind deodată un oraș ofițe­resc și nu ca acum 8 zile când era un oraș al­ generalilor, ci un oraș plin de sub-locotenențî, locotenenți și că­pitani. Ofițerii de cavalerie din toate gar­nizoanele monarhiei, din îndepărtata Galiție, ca și din apropiatul Stocke­­ran­ se întrunesc în aceste zile în ca­pitala țărei. Jouî alergările armatei și Vineri concursul de călărie, sunt 2 zile de o mare importanță in viața ofițerilor de cavalerie și sunt deja de mult timp cunoscute sub numele de „Campagne-retten“ care în fiecare an au loc la aceleași date. Aceste serbări au cu desăvârșire un public al lor și trebue să fi un ade­văr cunoscător și mare iubitor pen­tru arta de călărie a ofițerului de ca­valerie, să fi cu trup și suflet nu în­suși soldat, ori mamă de soldat, ori nevastă, mireasă sau soră pentru ca să pot gusta în adevăr farmecul ei. Serbarea începe la orele 9 dim. și ține până la orele 7 seara. De aceea se pot număra pe degete elementele ce compun acest public. Curtea cu împăratul, primul soldat al imperiului—care până acum 2 ani n’a lipsit nici­odată de la Campagne­­reiten—in frunte cu întreaga aristo­crație, generalii cu nevestele și na­tural și natural și ofițerii de toate rangurile, începând de la generalul de cavalerie până la cadet. Afară de aceasta mai e și un amestec al bur­­ghezimei care gustă cu plăcere acea­stă petrecere pur ofițerească. Tinere fete care știu amorul pe de rost și tinere doamne în ale căror petreceri nu lipsesc nici­odată anturagiul ofi­țeresc și in fine câteva persoane cari știu că este foarte șic a nu lipsi de la Campagne-reiten. Producția a avut loc în Prater pe hipodromul­­ de trap al societăței pusă sub patronajul arhiducelui moștenitor Franz Ferdinand, special amenajată pentru aceste serbări. In dosul lojelor se aflau 3 mari galantari unde erau expuse diferitele obiecte, oferite ca premii, precum și pungi cu premiile în bani. La orele 12 un trompet a sunat re­pausul durând o oră, în care timp pu­blicul a putut lua masa la cele două restaurante ce se aflau acolo. Încă de la orele 8 și jum., lojele erau pline de o lume aleasă luând parte . Arh­iducele moștenitor Franz Ferdinand, arh­iducele Karl Franz Iosef, Leopold Salvator, Franz Salva­tor, Friderich, Rainer, arh­iducesele Maria Annunziata, Maria Theresa, Blanca, Isabella, Gabriela, Isabela- Maria, prințesele Gundehilde și Helm­­trunde­n von Bayern, prinții Filip și Leopold de Koburg, ducele de Bra­­ganza, Elisabeta de Bavaria cu soțul său contele Seefried, etc. Dintre generali : Prinții Louis Es­terhazy, inspectorul cavaleriei Rudolf Brudermann, Benkeö, contele Auers­perg, W. Engel, Lamber, Kirchbach, etc. etc. Un mosaic de atașați militari stră­ini și ofițeri care ’și fac stagiul în armata austriacă. Dintre ofițerii ro­mâni au fost maior Schina cu d-na, locotenenții Gomănescu C., Gandiani Gr., Dumitrescu L, Leon C., Cica G. și Negulescu. Concursul de dresaj Categoria a, deschis pentru ori­ce concurent care n’a câștigat premiul I­IS în anii trecuți și pentru caii maximum până la 7 ani din toate statele avindu-i înscriși cel puțin de la 1 ianuarie 1908. Premiile au fost următoarele: 1) Premiul de onoare oferit de M. S. Impăratul-rege Franz Iosef și premiul oferit de societate în sumă de 3000 coroane. Tot acestui premiu i s’a oferit de către ministerul domeniilor un frumos cal din hergheliele Statului. 2) Pre­miul de onoare oferit de A. S. I. Ar­hhiducele moștenitor Franz Ferdinand și premiul oferit de societate în sumă de 2000 cor. 3) Premiul de onoare oferit de Arhhiducele Albrecht și pre­miul în bani oferit de societate in sumă de 1500 cor. 4) Premiul de o­­noare oferit de archiducele Eugen și premiul în bani oferit de societate în sumă de 1200. 5) Premiul de onoare oferit de min. de războiu și premiul în bani oferit de societate în sumă de 900 cor; 6) Premiul de onoare,oferit­ de ins­pectoratul artileriei de câmp și premiu oferit de societate, în sumă de 600 coroane ; 7) Premiul de onoare, oferit de ministerul de războiu al Landwe­­rului și pemiul oferit de societate, în sumă de 400 coroane; 8) Premiul de onoare, oferit de Landwehrul ungu­resc și un­ premiu în bani oferit de societate, în sumă de 400 coroane. Au fost înscriși 34 de cai, din cari 9 s’au­ retras. Categoria b, deschisă pentru ori­ce concurent care în anii trecuți a câștigat premiul I-III și pentru caii maximum până la 7 ani, din toate Statele, avându-i înscriși cel puțin de la 1 ianuarie 1908. Premiile oferite au fost urmă­toarele : 1. Premiul de onoare, oferit de ca­valerie și un premiu în bani oferit de societate, în sumă de 1.500 coroane. 2. Premiul de onoare, oferit de trupele de tren și un premiu in bani oferit de societate, în sumă de 600 coroane. Au fost înscriși 6 cai din cari 2 s’au­ retras. Intr’un patrulater al căror laturi de 50 m., era candidați, veneau in grupe de 4 călăreți în fața comisiunei de apreciere, după care începeau a-șî lucra caii în pas, trap și galop mici executând mersul în linie dreaptă, primiri, întoarceri, piruete și schim­bări de galop. Trecerea dintr’o alură in alta se făcea în urma unui semnal dat de eomisiune. Apoi călăreții tre­­ceau într’un patrulater ale căror laturi era de 150 m., unde executau galopul mare și sărituri peste obstacole, com­puse din un gard viu de 70 cm., o bară fixă de 50 cm. și un șanț de 60 cm. După aceasta printr-un semnal de trompetă candidații veneau în fața comisiunei când se trăgea cu revol­verul, se batea din tobă și se agitau fa­nioane pentru a se convinge că caii nu se sperie. Au urmat apoi concursul de sări­turi, „Jeu de Barre“, premiul forțelor combinate, concursul de presă, etc. __________ Un asistent. O CXEGETA­RE­PE ZI Poporul nu e condus de mișcări conștiente; numai marile simti­­mente îl hotărăsc. OBSERVAȚIUNI asupra organizarea Institutului internațional de agricultură Urmare și sfîrșit.—Vezi­u­rile 146 și 147 V. B­iroul maladiilor plantelor. După cind s-a spus, biroul acesta e menit să aibă o mare desvoltare. Șe­ful acestui serviciu trebue să fie un specialist de primul rînd și va fi în­sărcinat și cu căutarea și studiul aprofundat al remediilor contra acestor maladii. Eventual, Institutul va creea în ac­est scop premii im­portante spre a se încuraja savanții din diferite țări să-șî îndrepte studiile în această direcțiune. Ast­fel de exemplu, boala prici­nuită de porumbul stricat, pelagra, produce mari ravagii, nu numai în populația rurală a Italiei și a Româ­niei, ci și in alte țări. De­sigur, leacul acestei boli e sim­plu : Să nu se mai mănînce porumb, sau cel puțin să nu se mai mănînce porumb stricat. Dar spre a se ajunge la acest rezultat este nevoe de mult timp ; dovada este chiar Italia, unde boala, de­și cunoscută de mulți ani, Continuă să bîntue. Se poate închipui ce enorme foloase ar procura Institutul internațional de agricultură țărilor consumatoare de porumb, dacă prin studiile ei sau în­­curajările ei bănești, ar face să se găsească mijlocul contra pelagrei. S’ar obține foloase asemănătoare pentru­­ s tudiul tuturor celor Paris boala »în plantelor. VI. Cu toate că se prevede că ofi­ciile tehhnice lucrează sub autoritatea comitetului permanent, această dispo­ziție ar putea părea totuși puțin cam vagă, căci Comitetul permanent atît de numeros nu poate funcționa tot anul, și in intervale se pot ivi ches­tiuni, pentru cari șefii de servicii și chiar secretarul gen. al Comitetului permanent nu ar fi suficienți. Va fi deci util pentru supraveghe­rea directă și neîntreruptă a admi­nistrației Institutului, ca Comitelui să aibă o reprezintanță răsprânsă, în permanență la Roma, un comitet de patru, sau cinci membri rezidenți pe lingă Institut. Acest comitet se va aduna odată sau de mai multe ori pa săptămînă, după nevoe. VII. Cât despre instituțiunile de credit agricol sub diferite forme, sta­bilite la „Biroul Instituțiunilor eco­nomice și sociale“ va fi util ca Ins­titutul, ca primă operă, să colecțio­neze și să publice in franțuzește le­­gislațiunile de credit agricol ale fie­cărei țări, cu expunerea succintă a rezultatelor, fie textual, fie sub formă de tablou statistic, spre a se putea avea un manual complet comparativ al diferitelor țări. VIII. Ar trebui să se renunțe la date, cari sunt greu de obținut sau cari odată obținute sunt îndoelnice, căci sunt de natură a discredita In­stitutul. Ast­fel rapoartele săptămînale asu­pra stărei culturilor trebue să fie din cele mai simple. Statistica producțiunea nu se face exact de­cit după recoltă, cind fie­care agricultor își face el însuși so­coteala productelor, și cînd îi e ușor să dea serviciului statisticei informa­țiile cerute. In consecință întrebările făcuta în timpul sesiunea, adică înainte de re­coltă trebue să fie mărginite la stric­tul necesar spre a se putea face o i­­dee aproape exactă a stărei culturilor și a recoltei viitoare. Dacă Comitetul permanent ar dori să aibă amănun­țită în fie­care săptămînă recolta to­tală sau recolta pe hectar, fie­care țară ar avea nevoe de un personal foarte numeros spre a centraliza a­­ceste date aproximative asupra recol­tei, de 8—9 ori în timpul sezonului de cultură. Și aceste date, o repe­tăm, nu vor putea fi de­cit foarte, aproximative. EXCURSIA Camerelor de comerț la Con­­staratinopol (De la trimisul nostru special) Tezaurul Permisiunea de a vizita tezau­rul imperial e o favoare excepțio­nală ce nu se acordă de­ja în baza unei iradele a Günlaatului. ’ O ast­fel de iradea a fost obți­nută pentru escursioniștii români grație intervenției legațiunei noas­tre. Tezaurul e situat în Stambul în apropiere de corpul Seraiului ce se întinde în mare între Bosfor și Marea de Marmara. Conduși de d. consul Pădeanu și de ca valul legațiune, am intrat într’o curte spațioasă umbrită de platani giganți și de chiparoși în­șirați in alee. La stânga se ridică un mau­­soleu unde zace corpul unui sul­tan. Mausoleul era păzit de un arap negru cu tăciunele care sta neclintit tocmai ca o mumie, și ne privia cu niște ochi ca de sticlă. In fund, în fața noastră se vedea o poartă monumentală în stil a­­răbesc, prin care trebuia să tre­cem spre a ajunge la tezaur. In sălile tezaurului nu pot intra de­odată, după regulile stabilite, de­cât un număr de 50 de per­soane cel mult. Și noi eram peste 150. A trebuit deci să se form­eze trei grupuri cari să viziteze sălile alternativ, lucru care nu fu tocmai ușor, fie­care escursionist ținând să figureze în grupul întâi, in fine lucrurile se aranjară. Se întâmplă însă ca jumătatea unui escursionist să plece cu grupul întâi dispărând sub arcade și lă­­sându-șî soțul in curte. Toate protestările acestuia spre a-șî ur­ma soția fură zadarnice, căci înainte de toate trebuia păzită disciplina. Și necazul bietului escursionist era cu atât mare cu cât era ex­pus și glumelor câtorva zeflemiști. In fine, nu trecuse o jumătate de oră când se dete­roe și celor­­laalte grupuri să intre înăuntru deodată. Mai întâi, excursioniștii fură primiți în niște saloane somptuos mobilate unde li se oferi dulceață și cafele. In fața acelei clădiri era o terasă la picioarele căreia se în­tindea una din acele priveliști cari numai în Constantinopol se pot găsi și cari nu se pot nici de­scrie, nici picta, nici povești. Tezaurul Sultanului Abdul Ha­mid ocupă două săli vaste cu ga­lerii jur imprejur. Cum intri, primul lucru care ițî atrage privirea e tronul unui șah al Persiei, luat de turci în urma­­­ unei glorioase bătălii. Tronul e larg ca o sofa si făcut așa ca monarhul să șează cu pi­cioarele strinse, turcește. Acest tron de aur e artistic smălțuit în roșu și căptușit peste tot de rubine, de safire și de dia­mante. Un alt tron, pe care l-am văzut la galeria primei săli era tot așa de frumos și avea atârnat deasu­pra un smarald de mărimea u­­nui ou. In vitrinele așezate de perete de-a lungul sălilor erau expuse nestimatele comori ale tezaurului. Săbii cu mânerile împodobite cu briliante cari aparținuseră diferi­ților sultani cuceritori, diferite vase artistic lucrate, brâuri toate acoperite cu pietre prețioase. Se mai vedeau costumele sulta­nilor din trecut și caftanele lor ornate deasemenea cu perle și bri­liante, in fine mii de obiecte de o neîntrecută bogăție. Intr'o vitrină am văzut un ele­fant în miniatură de aur masiv, în altul niște evantae lucrate nu­mai in brilante. Unele vitrine e­­rau pline cu pietre prețioase de tot felul parcă aruncate acolo cu lopata. Mai erau niște superbe pendule cu cadranele de aur și prețioase colecții de monede an­tice toate de aur. Am trecut repede pe dinaintea acestor comori adunate în decur­sul veacurilor și cari după ce serviseră de a satisface vanitatea și iubirea de lux a despoților din trecut acum erau transformate în obiecte de mu­zeu. Insă, atâta îngrămădire de pietre prețioase și de aur, la un loc de­pășea orice imaginație. In semi­obscuritatea sălilor tezaurului dia­mantele, smaraldele și safirile scli­peau discret ca­ niște stele, făcân­­du-mă să cred că mă aflu într’o lume fantastică din basme. Tezaurul lui Abdul Hamid e de o valoare intrinsecă colosală. * Eșind din tezaur am vizitat Keoskul Bagdat, pavilion împo­dobit cu cele mai prețioase co­roane și mobilat in stilul vechilor califi, și biblioteca, alt pavilion cu colonade, tot așa de bogat mobilat. De jur împrejurul acestui pavilion erau vitrinile pline cu cărți și ma­nuscrise arabe. Un hoge bătrân și tăcut păzea aceste avuții inte­lectuale scumpe islamului. Pe aceiaș curte pătrată unde se află tezaurul se mai vede un șir de case joase ca chiliile unei mâ­­năstiri. In jurul lor se jucau­ o mul­țime de copii în vârstă de 8—10 ani și mai măricei. Un cicerone care ne însoțește îmi dă in privința lor următoarea explicație: «Acești copii, îmi spune el, sunt strînși de prin toate părțile im­periului. Aci li sa dă o instrucție cu totul specială și, departe de orî­ce comunicație cu exteriorul, cresc in spiritul islamismului și devin cele mai devotate slugi ale Sultanului. Parte din acești copii sunt destinați a fi transformați în eunuci­. Eunucii, se știe, sunt păzitorii haremurilor turcești. Lipsiți de orî­ce simțire trupească sau su­fletească, ei sunt cruzi ca niște a­­devărați călăi și brutalizează fără milă pe gingașele cadâne încre­dințate ca zei­lor. In Turcia, conform legei mu­sulmane, poligamia fiind permisă, turcii cu dare de mână își permit luxul de a se căsători de 10—20 și chiar de mai multe ori. Aceste emei formează haremul. In harem turcoaicele își petrec zi­lele fumând sau cântând, cele mai multe din ele insă se ofilesc și se sting ca niște flori lipsite de lumină și aer. Or, cine va veghia asupra haremului? cine va înă­buși cu cravașa isbucnirile de re­voltă a acelor sclave, dacă nu eunucul, care joacă un rol de frunte în gospodăria clasei de sus musulmane. Tot eunucii însoțesc pe cadânele nobile și în plimbă­rile lor pe străzi. La Sf. Sofia De la tezaur ne-am transportat cu trăsurile la Sf. Sofia, acea ce­lebră biserică răpită cultului creș­tin de către Mohamet II, cuceri­torul Gostantinopolului. De altfel sf. Sofia se află foarte aproape de tezaur. Ne grămădim cu toții într’un fel de ulicioară dosnică de unde vom pătrunde in geamie, așteptând să ni se dea voe să intrăm. Aș­teptăm peste o jumătate de ceas și începem a ne pierde răbdarea. Dificultatea e că la acea oră, pe la 6 seara, are loc un serviciu re­ligios. Până una alta am început să ne amuzăm aruncând țigări și chiar cutii întregi cu țigarete u­­nor elevi în teologie care ne pri­veau de la niște ferestre deschise deasupra ulicioarei unde ne aflam. Studenții primiră cu bucurie și începură sa fumeze cu nesațiu producâd un fum așa de gros că văzduhul ieșind ca nourii pe fe­reastră ar fi crezut că s’a aprins casa. In jurul nostru se aflau câțiva cerșetori cu ochii scobiți cari ne plictiseau cerându-ne într’una, pe un glas plângător, bacșiș, bacșiș. In Constantinopol sunt­ cel mai o­­ribilî cerșetori din lume. In fine, un student turc, dintre cei de la fereastră, ne făcu semn că serviciul se terminase și că i­­m­ediat vom fi admiși in geamie. Escursioniștii înghesuiți în uli­cioară deveniseră gălăgioși ca niște liceeni. — Domnilor, se auzi vocea d-lui Pădeanu, faceți tăcere, căci altfel nu vă lasă să intrați. Deodată apăru un hogea cu barbă lungă și căruntă. El ne ceru să formăm două grupuri și ne înșirarăm dealungul zidurilor umede. Tuturor escursioniștilor li se de­­teră niște papuci pe cari îi încăl­­țară peste ghete. Primul grup urcă scările spre galerii, iar cel­ l’ait intră deadrep­­tul în incintă. Spectacolul ce se desfășura îna­intea escursioniștilor era atât de grandios în­cât nici unul din ei nu putu să stăpânească un stri­găt de admirație. Pustiirile ciclonului din Giurgiu — Vezi ilustrația — Corespondentul nostru din Giur­giu, ne-a comunicat, amănuntele asupra pustiirilor pe cari le-a pri­cinuit acolo groaznicul ciclon care s’a deslănțuit în seara de 27 Maiți. Ilustrația noastră de astă­zi, re­produsă după o fotografie luată la fața locului in atelierul poliției din Giurgiu de către fotograful V. Nestor, reprezintă o vedere a pră­văliei de băuturi spirtoase a d-lui Niță Tănase din bariera Bucure­ști, întreaga învelitoare a fost dată jos, zidurile rămânând goale. m­i­nimmm (Goresp. particulară a ziarului „Universul“) Mănăstirea Putna, 28 Maiti. JUBILEUL DE 30 ANI AL SO­CIETĂȚII ACADEMICE ROMÂNE «JUNIMEA» Ziua III-a Excursiunea la Mănăstirea Putna Pentru astă­zi, ziua a treia a serbărilor jubilare societatea aca­demică «Junimea», împreună cu oaspeții ei din România, Ungaria și Macedonia au făcut o excursiune la mănăstirea Putna. Cu toate că aseară, după re­­prezintațiunea teatrală diferite grupuri au petrecut în intimitate până aproape de ziuă, la 7 dimi­neața au fost cu toții la gară. Drumul parcurs din Cernăuți la Putna a părut foarte scurt. In co­muna Vicovul de jos, excursio­niștii au fost întâmpinați de că­tre țăranii români in frunte cu în­vățătorul cu­ strigăte «să trăiască». La palatul național In stațiunea Putna, escursio­niștii au ajuns la orele 3 d. a. Aci au fost întâmpinați de un mare număr de țărani îmbrăcați In haine de sărbătoare în frunte cu primarul satului, gospodarul Bârcu care ținu o cuvintare ex­primând că se simte atât el cât și poporul putnean foarte măgu­lit, văzând că vin bărbați din toate părțile locuite de români pentru a depune omagiile la osemintele celui mai mare erou Ștefan cel Mare. Vă primesc cu dragoste și vă urez un «bun sosit». Din partea escursioniștilor mul­țumește președ. «Junime!» pentru primirea frumoasă și adevărat ro­mânească. După aceasta primarul invită pe oaspeți de a vizita «Casa Na­țională» care e tot odată și ca­binetul de lectură din Putna. Aci se oferi oaspeților o mică gustare pentru a se întrema în urma dru­mului obositor. Și aci s’au­ ținut mai multe cu­­vintări exprim­ându-se sentimen­tele cele mai cordiale atât din partea primitorilor cât și a ex­cursioniștilor. Au vorbit d-ni: N. Popescu, vice-preș. soc. «Junimea» administratorul silvic Țurcan, Do­­rimedont Vlad și dep. Sterea. După ce s’au mai întremat, ex­cursioniștii sub conducerea stu­dentului Spânu, au plecat în satul Putna, vizitând fosta chilie a lui Daniil Sihastru, biserica paro­hială—cea mai veche biserică care datează de la 1346, încă de pe timpul domnului Dragoș Vodă, dealul Sionului etc., până ce au ajuns la mănăstire. I­a mănăstirea Putna Aci la mănstire, a eșit întru în­tâmpinare archimandritul mănăs­­tirei, d. Patraș, cu următoarele cuvinte : «In numele conventului acestui locaș sfint unde doarme Voevodul Ștefan cel Mare, vă întâmpin cu inima plină de bucurie și vă urez «bun venit». Toată suflarea de pe acest petec de pământ treialtă când poate să întâmpine pe frații săi din toate părțile». Apoi invită pe escursioniști de a vizita localitățile mănăstirei, arătând și lucrurile cele mai ve­chi și interesante de pe timpul lui Ștefan cel Mare. Unele din a­­ceste antichități au fost trimise și la exposiția din București in anul 1906. După vizitarea tuturor localită­ților, oaspeții au fost invitați pen­tru orele 8 seara de a lua masa la chiliele mănăstirei. In tot timpul mesei a fost o a­­nimație foarte vie. Cuvioșia Sa arhimandritul s’a întreținut foarte amabil cu oaspeții. După aceia s’au ținut mai multe toasturi. Archi­mandritul toastează in sănătatea oaspeților, la care răspunde pre­ședintele «Junimea». D-sa toas­tează în numele escursioniștilor, pentru membrii onorari ai socie­tății intre cari se numără și ar­­chimandritul Patraș; deputatul Sterea toastează in onoarea ar­­chimandritului și a președintelui «Junimea», d. Berariu in onoarea tuturor participanților; mai toas­tează apoi d-nii Sadoveanu și Bârsan.* 9­9 Intre escursioniști s e aflau și mai multe d-ne. * Mâine Jouî la 9’ore dimineața se va oficia serviciul divin. Divad. Sinuciderea misterioasă a lui Ion Milan (Prin telefon de La coresp, nostru special) Craiova, 30 Main. Se cunoaște moartea curioasă a lui Ion Milcu, fost casier al gărei Cra­iova, condamnat la 5 ani închisoare pentru că ar fi sustras sacul cu 27 mii lei, de acum 2 ani. El făcuse apel contra sentinței condamnatoare, și urma să se judece în luna iunie. Astă-noapte, pe la orele 12, ser­­gentului-major Alexandrescu i se co­munică, cu ocazia inspecției ce făcea pe str. Popa Farcaș, că un om se află muribund în grădina bisericei catolice. El ridică pe muribund și îl transportă cu trăsura la spitalul Cen­tral. Pe drum, omul murise. La spital este recunoscut. Autoritățile au anchetat cazul, dre­sând actele. * In curtea bisericei locuește Maria Tempel, care se știe că avea relați­­uni cu Ioan Milcu. Cercetările au în­­ceput cu dânsa. Femeia a tăgăduit că ar fi cunoscut pe fostul casier al gărei. La urmă a mărturisit că trăia de o vreme cu Milcu, dar că de mai mult timp relațiile dintre dânșii se rupseseră și că nu mirase la dânsa de o lună. La ușa femeei Tempelor s’a obser­vat însă o pată mare, care părea a fi de curând spălată. Femeea nu putu justifica această pată. Apoi, de la ușă și până la locul din grădină unde a fost găsit Mik­u, se vedeau niște urme pe nisip, care aratau că un corp greu fusese târât. Un sergent fu postat la ușa femeei aseară. Azî dînsa a făcut complete decla­­rațiuni. Ea mărturisește că de mai multe zile Milcu nu mai dăduse pe la dânsa. In ultima zi, îl rugase prin­­tr-o scrisoare să vină negreșit. El răspunse că vine la ora 11. Semnase biletul cu numele convențional ,,E­­lena“. La acea oră veni într’adevăr. De îndată ce a intrat în casă, el se simți rău și spuse că se sfîrșește. Femeea iî prepară un sirop. Mil­u se sfârșisi. Dânsa îl scoase afară la aer. In acest timp își pierdu cunoș­tința. L’a luat în brațe spre a-l urca intr’o trăsură, dar corpul lui devenea tot mai greu și nemai putându-l duce, l’a lăsat în grădină, unde a și fost găsit de poliție. Care e cauza morței se cercetează. E o sinucidere, un omor sau vre-o intoxicație alimentară? Un cumnat al săi­, d. Berka zice că și el a avut­ vărsături și că în ajun mâncase cu mortul. Tot acesta mai spune că acum un an femeea Maria Tempel fiind pără­sită, îl amenințase pe Milcu cu moar­tea, dacă nu revine. Autopsia ce se face acum, la orele 6, către două medici, în prezența pro­curorului Niciu, va înlesni cercetă­rile justiției. Milcu lasă în urma sa două copii mici, fără nici un ajutor. pluralitate in privința voturilor. In Europa singură Belgia are lege electorală întemeiată pe acest prin­cipiu. Sunt trei categorii d­e ale­gători. Drept de alegător are fie­care cetățean, care a împlinit 25 de ani. Sufragiul universal e deci­d­e baze cât se poate de extinse. a 35 de ani fie­care alegător pri­mește in virtutea etății Încă un vot. Al douilea vot il acordă le­gea și cetățenilor de 25 ani, dar condiționat de un ceas mai mare. Titrații universităților, absolven­ții academiilor, precum și func­ționarii mai mari și toți cari iau parte mai intensivă in viața de Stat, au 3 voturi. O analogie cât de fugitivă a raporturilor sociale și de naționalitate din Belgia cu complexul de situații divergente din Ungaria învederează absurdi­tatea aplicării principiului de plu­ralitate acolo. Mai condiționân­­du-se dreptul de alegător și cu­noașterea in scris și citire­­a lim­­bei maghiare, noua lege ar fi cea m­ai vădită incarnațiune a rațiu­nilor domniei de rasă. Din cauza unui articol ce a publicat in ziarul din Roma «Ra­­gione», a fost expulzat din Italia profesorul grec Spiru Ladicos, Principele Henric al Olandei, a sosit alastă­ieri la Frankfurt, unde va prezida mâine congresul societăților internaționale de sal­vare. In luna Aprilie au emigrat din Ungaria numai 3157 persoane, dintre care 1653 din America. In luna Aprilie anul trecut au emi­grat 20.744 dintre cari 18.716 la America. De la 1 Ianuarie și până la 1 Maiü s’au reîntors în­ Unga­ria 26.571 persoane. Intr’un cartier din orașul Thorn (Germania) s’au constatat două cazuri de «cholera nostras», dintre cari unul mortal. .*, Cercurile autorizate din Ber­lin, desmint categoric știrea că împăratul Wilhelm s’ar întâlni cu țarul in apele finlandeze, in cur­sul verei acesteia. Din Stuttgart (Germania) se anunță : Memoriile generalului Stoegel, cari vor apare la 1 Noem­­brie in 6 volume și in trei limbi, au fost oprite să se vinză in Rusia. Tribunalul de războiri din Varșovia a pronunțat alte șapte condamnări la moarte, și cei din Lodz patru. La Lodz s’a făcut Marți exe­cuția condamnaților politici de săptămâna trecută. *% Congresul minerilor ce se ține la Paris a aprobat in unani­mitate patru propuneri tinzând la fixarea zilei de lucru în mine la 8 ore.___________________ VN MOVJEMIR PS ZI Ochii nu sunt buni la nimic dacă mintea e oarbă. ______ și îIn AINTIE — Prin poștă — Astăzi, se începe in Camera deputaților din Budapesta discu­ția asupra proiectului de lege al contelui Apponyi, privitor la gra­tuitatea învățământului. ,*, Marți a avut loc în palatul de la Zidir Kirsk din Constantinopol un prânz de gală de către Sultan în onoarea principelui Victor Napo­leon. După prânz Sultanul i-a con­ferit marele cordon al ordinului «Osmanie» în briliante. ,*, Ziarele germane anunță că marea ducesă de Luxemburg este grav bolnavă. " „*. Pentru monumentul poetu­­li maghiar Jokay s’a strâns până acum suma de 58.260 coroane. /. In jurul reformei electorale din Ungaria, s’au ventilat în presa maghiară o mulțime de proorociri menite să prevină opinia publică în așteptarea surprinderilor ce ni le rezervă contele Andrassy. Mai semnificative sunt proorocirile des­pre introducerea principiului de comisiunele examinatoare pentru examenele particulari da invdțamântt primar din Capitală Pentru băeți Comisia I.—Școala No. 1 băeți, ge­neral Adrian , G. Teodorescu, prezi­dent, G. Stoenescu, Gabriel Nicu­­lescu, G. Lilescu, membri. Comisia II.—Școala No. 10 băeți, „Lucaci“ : N. Nicolaescu, prezident, I. Vulcănescu, G. Antonescu, Vasile Longhin, membri. Comisia III.—Școala No. 9 băeți, Clemența : M. Marinescu prezident, preotul Abramescu, Gh. Câmpineanu membri, Comisia IV. — Școala No. 6 băeți „Poenaru“ : P. Iliescu prezident, M. Nicolescu, I. Dumitriu și M. Rădu­­lescu, membri, Comisia V. — Școale No. 3 băeți, «Cuibu cu barză» : 11 ie­r­pescu pre­zident, G. N. Costescu, St. Negulescu și N. Grigoriu, membri. Pentru fete Comisiunea L— Școala No. 9 ,,Sf. Vineri“ : D-na Smaranda Catzian, președintă: Cecilia T. Iliescu, Elvira Constantinescu și Maria Albu, mem­bre: Comisiunea II.—Școala de fete No. 2 „Lucaci“ : D-nei: Maria C. Bar­­can, președintă : Paulina N. Haris, Ioana Partenie, și El. Scărlătescu, membre. Comisia III.—Școala No. 12 „Cle­mența“ : Maria I. Müller, președintă; El. G. Dumitrescu, Paulina Elinescu și Emilia Gabrielescu, membre. Comisiunea IV. — Școala No. 6 ,,Poenaru“ ; Eufrosina Țânțăreanu, președintă; El. Argintanu, E;. Zai­­cariu și Eliza Chelaru, mem­i re. Comisia V.—Școala No.­il Cuibu cu Barză: Lucreția Stătescu, președ.; Smara Gh­eorghiu, El. Folescu și Ma­ria Boldescu. Comisia VI. — Școala de fete No. 14 Foișor : El. Cernescu, președ.; Florica Gârbea, Aurelia Marinescu și Virginia Ionescu, membre. Intre 1 și 6 Iunie se va face re­partizarea elevilor pe la școlile spe­cificate m­ai sus. Listele de repartizare se vor afișa la cancelaria# revizoratului școlar al Capitalei, din calea Moșilor 137. E­­xam­inarea va avea loc cu începere la 13 Iunie, orele 2­-6 p. m. și vor continua în zilele următoare. Institutele private Școala luterană băeți.— M. Mihăi­­lescu președ., Dinis Cristescu, El. mhmktnvik l­AHK ROM VAI — de — XI’n.cI.O­ vIco ele ikos» PARTEA ÎNTÂI XVII învins ! Unu din el zise sâ’l ducă la spital. Toți cei­lalți ’1 aprobară, ți nenorocitul Silvio nemișcat și alb la față fu condus direct la spitalul din Monza. Doctorul ace­lui spital, un excelentei caritabil, om­eșea atunci de la vizita de di­mineață. El se apropia de căru­cioara pe care oamenii o introdu­sese în curtea spitalului,întrebă ce are bolnavul și apoi ’1 căută. — E mort ? întrebară doi trei oameni. Medicul ascultă pulsul. a examina încă puțin și dețină capul cu întristare, răspunzând : 1— Nu pot să vă spun eu pre­cisiune ; are însă toată aparența unui mort, și dacă a isprăvit, de a trăi, apoi a murit de foame. De foame ! Un fior trecu prin corpul tuturor. Silvio Greppi posesorul legitim a unei averi de cinci mi­lioane era poate mort de foame pe pragul unui spital. (Finele părți intra) PARTEA A DOUA DOVADA ! Familia industriașului La o mica distanță de Bergamo, la­ marginile văii Brembana, este o mare fabrică de olandă care aparține și astăzi d-lui Iacob Al­­boni. O întinsă plantațiune a­­nunța bogăția acestui industriaș, o comodă clădire enormă unde ședeau­ toți lucrătorii cu familile lor . mașinele acestei fabrice sunt puse în mișcare de un larg și adânc canal care se umple din aceleași ape din Brembo. In acel loc nasc primăvara cei mai frumoși gândaci de mătase, acolo se fabrică mătasea de prima calitate care este mult căutată de indigeni și de străini. Puțin mai departe de fabrică și comunicând cu ea prin douăvinduri de plopi, se vede o elegantă casă unde lo­­cuește d. Alboni cu familia sa. Acea frumoasă casă cu părțile cele mai rustice, are aspectul unui mic sat: mișcarea și viața este de dimineața până seara, și co­piii fie­cărei familii de lucrători stau și se joacă pe iarbă la soare, și fac să se audă un ciripit care se asemăna cu acela al păsărilor când voise să se ducă la cuibul lor. In orele de dimineață însă co­piii se duceau­ și se adunau­ în o sală mare țărănească, dar curată, destinată pentru școală. Câte­va femei cari nu erau utile stabili­mentului, vegheau cu toate pe copil, la care fiica d-lui Alboni și o bătrână engleză, vechia ei gu­vernantă, câte­va ore pe zi­de­­de afi secțiuni copiilor. D. Alboni era un om brusc și serios, imperios în aparență. El voia să fie ascultat fără nici o discuțiune, când poruncea chiar un lucru nedrept. Capabil însă de a asculta sfa­turile bune, după ce-î trecea prima furie, el era capabil să-și recunoască greșala. Cine îl cu­noștea știa să se poarte cu el, căci obținea de la el ori­ce lucru. Lucrătorii îmbătrâniți în fabrica lui, vorbeau mult bine de el, cel noul însă se temeau de el, și de multe ori plecau de la el fără­ să fi cunoscut excelentele calități ale inimei sale. D-șoara Alice era atât de dulce și bună, că devenise protectoarea tuturor acelora ce cereau câte ceva de la stăpânul lor. Dânsa era cu adevărat providența locuitorilor de la fabrică, ea toată desapro­­barea mătușei sale Eleonora sora d-lui Alboni, care venise în casa fratelui său, pentru a ține loc de mumă. Mătușa Eleonora era o femei foarte pretențioasă și vanitoasă. Ea nu putea să facă doi pași pe jos, și chinuia mereu pe nepoata sa de plimbările pe care le fă­cea pe jos cu guvernanta sau cu vre-o femee de la fabrică, și-e re­proșa sever de tot de familiaritatea ce avea cu copil de la școală. Intr’a dimineață spre prânz, mătușa Eleonora ședea singură intr’un salon de jos. Ea ținea o scrisoare deschisă pe care o întor­cea continu în mână ca cum ar fi vrut să fie surprinsă cu aceafoae în mână. De­și era de dimineață, purta însă o bogată rochie de mătase, încărcată de panglici și dantele, o pelerină de postav roșie bro­dată cu aur , acoperea spatele, căci vara era spre sfârșit, și mă­tușa Eleonora tremura câte­odată și în luna lui iulie. De alt­fel ,era o femee care se apropia de seat-zeci de ani, tre­bue să fi fost frumoasă, și era incă încredințată de grațiile obra­zului său. Ii placeau culorile cele mai vii, și tot felul de flori. Mă­tușa Eleonora se sculă și începu să umble cu in paciență prin odae. — Imi pare imposibil ca toți să fie ocupați in casa aceasta, vorbea dânsa singură, nu am un moment să respiri, nici posibilitatea de a conversa liniștită. Blestemat ceasul când am ve­nit aci. Ași putea să plec numai de­cât dar singurătatea mmi este prea grea. Dacă voi reuși de a mărita pe Alice, atunci mă duc cu ea la Milano... Ah­i iată in fine pe cine­va. D-na Eleonora pronunța acest discurs, umblând de sus în jos prin cameră. Se întorsese la aceste ultime vorbe cu spatele spre Intrarea sa­lonului. De­odată auzi un zgomot oare­care, cine­va intrase in sa­lon cu familiaritate, dar cel ce intrase nu era cine­va omenesc, era o pisică. Una mititică, albă și sveltă, albă de la cap până la coadă, de o rasă particulară, de Persia, al căreia botișor era di­ferit de al celor ordinare, arăta inteligenta de care era dotată, ședea jumătate în salon, jumătate in prag uitându-se împrejur cu neîncredere. ~ Ah !­ești tu, mică bleste­mată, exclamă mătușa fixând ame­nințătoare pe micul animal care începuse să se întoarcă cu spa­tele fiind gata a fugi, numai tu singură ești aici ca să-mi ții de urât ? Dar dacă te-așî bate ? Făcu patru pași spre ea spre a o prinde dar cum se putea ghici, repe­­zindu-se prea mult spre a prinde pisica, căzu un nas pe tapet. Pi­­sica, care se adăpostise sub un scaun mare, ședea liniștită și sa puse a o privi cu un aer aproape batjocoritor. Pentru cea mai mare nenoro­cire d. Iacob care se arătă a­­tunci la ușa salonului, văzând pe sora sa în acea stare, începu să rida. Cea de a doua mișcare a sa, fu să alerge la sora sa și să o ridice de jos, ajutându-l să sa sue pe o canapea. — Ah ! exclamă d-na Eleonora, foarte bine îți stă scumpul meu frate să rîzî în acest moment! Mă faci Să petrec o viață de iad în casa d-tale ! Când m’ai rugat să vin în casa d-tale, că trebuia să fiu adevărata stăpână a casei ! Adevărată , stăpână de casă ! Adevărată mamă ce sunt pentru Alice a d-tale ! Nimeni nu mă ascultă. Asta vroiam sa’țî spun că am venit aici ca să fiu de rîsul tu­turor! Dar mă voiu duce, ’ți jur, mă voiu duce, și curînd de tot !­­Va primi

Next