Universul, aprilie 1909 (Anul 27, nr. 87-115)

1909-04-02 / nr. 87

Fabrica de tutun G. Persian, din Rusciuk (Vezi articolul Marile fraude din Rusciuk) Calendar pe anul 1009 Ortodox Miercuri, 1 Aprilie­—Gut. Maria Egipt. Catolic Miercuri, 14 Aprilie.—Tiburiia Răsăritul sererul 5.42, apusul 6.52 ................... .» MN­. NUMI București, 1 Aprilie. Agricultura în armată Am vorbit de mai multe ori de introducerea învățămîntului agricol în armată, ca de un mijloc foarte potrivit spre a ri­dica nivelul agriculturei; în presa română, am fost cei din­tâi cari am ridicat această ches­tiune. Ceea ce ne face să revenim, e un studiu al d-lui G. Chr. Stoianovici, publicat în a doua edițiune înainte de sărbători și intitulat: «O contribuțiune la problema îmbunătățirii agri­culturei noastre—agricultură în armată». Ne-am mai ocupat de acest studiu, atunci când autorul îl publica în revista «Economia națională» , dar de atunci ches­tiunea a făcut o bucată de drum, fiind discutată și în publicațiu­­nile periodice militare, așa că putem reveni cu folos. Vom reaminti mai întâi pe scurt, că autorul, ținând seamă pe deoparte de starea înapoiată a agriculturei din cauză că ță­rănimea practică și astăzi me­todele strămoșești, pe de altă parte de marea putere educa­­­­tivă a armatei, cere ca să se introducă în cazărmi și tabere un învățământ agricol bazat pe principii generale și elemen­tare teoretice și pe o aplica­­țiune practică cât mai întinsă. Căpătând aceste cunoștințe, în timpul când se găsesc sub drapel, miile de țărani cari an de an trec prin cazărmi vor face, când se vor întoarce la vetrele lor, o cultură cu mult superioară celei de astăzi și prin exemplul lor vor sili și pe ceilalți săteni să-i imiteze. Netăgăduit, aceasta e calea pe care se poate ajunge mai re­pede la o îmbunătățire simți­toare. Școlile elementare și in­ferioare de agricultură sunt ne­îndestulătoare , și chiar de-am avea destule, efectele lor nu se pot produce decât foarte încet. Armata, marea școală de adulți, e singura care poate schimba repede starea de lu­cruri actuală, starea în care nu mai putem rămâne fără grave primejdii pentru economia noastră națională. S’a discutat cine să predea în armată cunoștințele agricole teoretice și practice. Autorul broșurei de care ne ocupăm, trece în revistă toate sistemele întrebuințate aiurea și arată că : întrebuințarea ofițerilor ca instructori-agronomi-­încercată in Franța—nu poate da roade, și nu trebuesc distrași de la misiunea lor militărească. Sistemul belgian — cursuri teoretice făcute în timpul ier­­nei cu oameni speciali — e de asemenea defectuos, lipsind practica. Utilizarea absolvenților școa­­lelor de agricultură care își fac stagiul militar de un ani, nu duce nici ea la scop, absolvenții neavând alt gând in timpul a­­cesta decât să scape mai re­pede, spre a se întoarce la ocu­­pațiunile lor. Singurul sistem practic e de a se angaja instructori-agro­­nou­ri și maeștri de cultură, re­crutați din absolvenții școale­­lor de agricultură, la fie­care regiment. Garantându-li-se stabilitatea, ei își vor da toată munca pen­tru îndeplinirea misiunii lor, predând­ cursurile teoretice, ți­nând conferințe, conducând ex­periențele pe câmp și adminis­trând culturile ale căror pro­duse vor servi la întreținerea regimentelor. După cum se vede din cele de mai sus, chestiunea se poate rezolva lesne. mmmmuh accident mortal al unui inginer (Prin poșta de la corespondentul nostru particular) Buzău, 30 Martie In dimineața zilei de 28 Martie— ajunul Paștelui—d. inginer Atilio Ba­­deglia, antreprenorul liniei înguste în construcție a soc. Goetz, linie care pornește de la Nehoiașî în munți pentru exploatarea pădurilor, însoțit de d. arhitect Wiener, Sabin Hentzel și de alte persoane, s’a urcat într’o drezină, spre a parcurge distanța Ne­­hoiașu-Cislău, în această din urmă stațiune urmând să ia trenul pentru Buzău, spre a merge la București. Spre a se înțelege teribila dramă ce a urmat, trebue să dăm câte­va lămuriri. Este știut că noua linie ferată Bu­­zăuî-Nehoiașî nu a fost dată in circu­­cțiune de­cât pe distanța Buzău­- Cislau. De la Cislăui până la Nehoiașî deși linia e aproape gata, terasa­­mentul și șinele fiind complet așezate, totuși linia nu e dată în circulațiune publică, fiind nevoe de mici lucrări suplimentare, cari vor cere un timp de întârziere până la î Main a. c. Deci,persoanele sus citate, neputând parcurge distanța Nehoiașu-Cislău în tren, au obținnut autorizația să o parcurgă în drezină, cu intențiunea ca la orele 0 dim., să sosească în Cislău­, spre a apuca trenul ce merge la Buzău­. Drezina în care se urcase de ingi­ner Atilio Badeglia și tovarășii săi, era puțin deteriorată în interior, lip­­sindu-i pardoseala de scânduri, după cum ne-a încredințat un mecanic de la noua linie, fapt­ de alt­fel ce nu a contribuit întru nimic la producerea nenorocire­ ce o povestim. Pe când drezina mergea pe linie cu o iuțeală puțin obișnuită, din cauza pantei pronunțate a terenului, Atilio Badeglia a observat că la o mică dis­tanță înaintea drezinei, pe una din șine se găseau mai multe pietre, puse probabil acolo de niște copii. Nedându’și socoteală la ce pericol se expunea, d. Badeglia, s’a plecat dn­­nainte și cu bastonul a voit să de­părteze de pe șină pietrele. Bastonul greșind ținta, s’a înfipt în balastrul liniei fură însă să fie părăsit de mâna ce-l conducea. Pe de altă parte, zguduitul produs de trecerea drezinei peste acele pietre a asvârlit pe inginer—care era deja aplecat îna­inte,— înaintea drezinei, lăsându-l lungit pe linie. Drezina a trecut peste corpul nefe­ricitului și la târât­ apoi mai mulți metri, stâlcindu-l îngrozitor. Drezina a fost oprită spre a lua pe Radeglia și a ajuns în stația Cislău, situată la o mică distanță de locul accidentului, cu 5 minute înainte de plecarea trenului 61 spre Buzău. Adus cu acest tren la Buzău, A­­tilio Radeglia a­ fost instalat în gară în bi­roul medical și pus imediat sub îngrijirea d-l ui dr. G. Constantinescu. După puțin timp i s’a produs o emo­­ragie pulmonară, și Radeglia și-a dat obștescul sfârșit. Făcându-i-se de autorități o per­­chiziție corporală, s’a găsit asupra sa suma de 25 mii lei. In urmă, cadavrul a fost dus la morga spitalului Gârlași-Maria Min­­culeasa, unde a stat până Duminică, 29 Martie, când a fost dus la Bu­curești. Nefericitul Atilio Badeglia avea etatea între 32 — 35 ani, era însurat de vre-o trei ani și are două copilași. Soția și copiii săi domiciliază în Bu­curești, str. Culmea­ Nouă 1. Marv. Mișcarea de la c. f. r. Pe ziua de 1 Aprilie s’a făcut ur­mătoarea mișcare: Șeful de stațiune d. Gh. Moșescu a fost mutat de la Piatra-Olt la T­­­­Severin; șeful de stațiune d. N. A­­lexandrescu de la T.-Severin la Vas­lui ; șeful de­­ Stație d. M. Gervesopol de la Palota la Fiatra-Olt. Impiegații de mișcare : Sever Vul­­pescu de la Piatra-O-­­ la inspecțiu­­nea de Craiova ; Titus Ionescu de la Coțofeni la Piatra-Olt; C. Pitulescu de la Turnu-Severin la Coțofeni; G. Ștefaniu de la Miroștri la Grajduri, Ion Apostol de la Grajduri la Mir­­cești ; copistul Popa Anastase de la Verciorova la T.-Severin , casierul Grigoriu din stația Filaret, a fost lăsat pe loc în aceiași stațiune, însă va face serviciu de redifionar, pen­tru motivul că a avut lipsă de bani în casă, casierul C. Tudori a fost mutat de la stația București,în locul d-lui Gri­goriu, casa de bil. N. Constantinescu, din București, a fost trecut casier de mărfuri in locul d-lui Tudori, casie­rul de mărfuri d. P. Marinescu, din stația București, în serviciul central în locul d-lui G. Jeanete care a tre­cut casier de mărfuri. Impiegatul de mișcare Oscar Vlă­­descu­ din stația Alexandria a demi­sionat. Copistul N. Andronescu a fost mu­tat de la inspecția 111-a de m­­ișcare la serviciul central. îi 6 mm mm o darta de George Manetti ANCHETELE „UNIVERSULUI“ Interview cu d. Em. Porumbare Despre colegiile electorale A doua zi de Paști, în cafeneaua­­„High-Life“, Mitică Fasonel și Iorgu Demetrescu jucau table. Mitică Faso­nel câștiga, câștiga mereu. Ii luase adversarului trei „gogoși“ de câte doi lei una. O gogoașă, în limbagiul Special al tablogiilor, însemnează o partidă de trei „linii“, sau o linie și un „marț“, fiindcă marțul valorează... Dar ce’mî pierd eu vremea cu lămu­riri de prisos ? Cine nu știe să joace table tot n’o să mă priceapă. Dar oare câți mai sunt în București și în se­colul al XX-a cari să nu cunoască jocul de table? Vom­ vorbi, deci, mai la vale, ca și cum cititorii ar fi fami­liarizați ca și mine cu jargonul ro­­mâno-tablagist; iar puținii igno­ranți, cari habar n’au ce e un „dol­­gionar“ sau un „epiec“, n’au decât să citească altceva : telegramele, „Misterul din stafia R. M.“, cota Bursei, articolul de fond, politica ex­ternă, anunțurile... , că, slavă Dom­nului... director, în „Universul“ fie­care poate găsi de toate câte-n plac ori îl interesează. Prin urmare, reiau firul, aș putea zice „fildecosul“ povestirei mele, căci veți vedea îndată că-i ceva „lână în lână“ istorioara asta. Mitică Fasonel câștiga, ziseiu. Și sper că ați ghicit deja, perspicaci ci­titori, că Iorgu Demetrescu pierdea. Iorgu Demetrescu e foarte nervos, când pierde. Mitică Fasonel e foarte calm, când câștigă. Altminteri, în viața lor normală, Fasonel e cunoscut ca un neurastenic in ultimul grad, iar Demetrescu ca un băiat foarte blajin și potolit. N’a­­veți idee cum schimbă jocul de table - temperamentele oamenilor!... Mitică, surîzător și senin, desenând cu tibișirul a treia gogoașă, tachina cu spiritul obicinuit — vae victis pe prietenul săi!­­ — Trei gogoși! Care va să zică avem ș­ase lei la o casă nobilă ! Când joci cu mine, gogoșile devin mai scumpe ca la Capșa !..Nu vezi, monșer, că te iau la sigur ? Joacă altceva : rișca, lotot­, tabinet sau polka, dar nu table, ăsta-n joc savant, nu-i de line! — Ia lasă-me, bre , me bate zarul, nu tu! Ai o șansă, pe onoarea mea, porcească ? — Pe onoarea ta porcească? Ha­­ha-ha !... — Altădată o să te pui și s’arunci zarurile cu ceașca, parul, că parcă le potrivești din mână! ...Aceasta era pe scurt situația ce­lor doni beligeranți până în clipa când, la masa de alături, veni să se a­­șeze nea Matache Pisălog cu con­soarta dumnealui, coana Frosa, cari comandară chelnerului doui­­­api și două cornuri. Din acest moment fa­tal, situația deveni viceversa: Mitică pierdea. Iorgu câștiga: Demetrescu jubila, Fasonel... Nu, Fasonel nu în­jura, cum v’așteptațî probabil să spun. Nu înjura , intuiți fiindcă e băiat cu educație, care se scapă cel mult une­ori cu câte un „sacristi­c“ sau ,,cre nom d’un nom !“ , ș’al doilea, pentru că brusca schimbare a norocului îl lăsa absolut nepăsător în acel mo­ment fatal, cum îl calificau­î adineaori, de trei ori fatal adaog acum, răsgîn­­dindu-me. Mitică Fasonel nu se mai sinchisea acum de loc de table, de „pulurî“, de „zaruri“, de „ghete“, de „dă-î la cap“, de „să poartă’n fund“; în sfârșit, nu’l mai preocupa câtuși de puțin jocul. Nervos, săvârșea la fie­care minut greșeli elementare, care dădeau lui Iorgu Demetrescu, redeve­nit calm, o superioritate sdrobitoare. Mitică Fasonel nu mai avea acum ochi decât, pentru a căsca gura, dacă se poate zice-așa, la coana Frosa, care — ca o fermecătoare aparițiune ce­rească — se coborâse de­sigur din al­bastre regiuni astrale spre a se in­stala la masa vecină. Era în adevăr nostimă (coana Frosa cu frumusețea ei durdulie și coaptă de femee in­­trată’n toamna vieței. Cu sprânce­nele-i negre... înnegrite. Cu buzele-î roșii... înroșite. Cu drăcoasa-î­nlu­niță, artificială, pictată cu mult me­șteșug la un milimetru distanță de nava stângă a unui născior cam cârn dar foarte provocator. Cu... cu­ un sfârșit, toate cele văzute și nevăzute ale sale grații. Ea era nostimă, iar Mitică Fasonel este de felul lui nu numai un pasio­nat „tablagiu“, dar și un înfocat „damblagiu“. Damblagiu, ați price­put, nu fiindcă ar avea neacuiva reu­matisme, ci fiindcă are „damblaua“ damelor. Apropiați fitilul de o schinteie, ori așezați pe Mitică în fața unei femei, rezultatul va 6 acelaș. Mitică sa a­­prinde instantaneu. Blondă sau brună, tînără sau gata să iasă la pensie, o femee, oricare, exercitează asupra lui aceiași vrajă nebiruită. Amănunt complimentar’, Fasonel, fără să fie mai frumos de­cât­ dumneata, citito­raic, se crede totuși un neîntrecut cuceritor de inimi. Dealtminteri, Fa­soner e un biruitor platonic, el nu a abuzat niciodată de dreptul brutal al cucerirei, n’a nenorocit nici o fe­cioară, n’a stricat nici o casă de fa­milist, e un băiat cum se cade în fond, cu tot temperamentul său vul­canic,—căci sunt și vulcani de cei nevinovați cari fumegă necontenit dar nu produc niciodată catastrofe. Mulțumită acestor «fișe» psih­olo­­gice ce v’am furnizat, oricine nu e internat la „Vatra Luminoasă“ poate vedea în gînd scena petrecută la ca­feneaua „High-Life“. Mitică Fasonel, cu o mână febrilă, își răsucește in sus mustața țanțoșă ca o creastă de cocoș, asvîrlind în­­tr’una, înspre Coana Frosa, ca pe niște bombe, ochiadele-î menite să facă harcea-parcea virtutea conjugală a cereșteî aparițiuni coborîte din re­giuni astrale... (vezi descrierea de mai sus). Din pricina acestei preocupări covîrșitoare, firește, Mitică Fasonel joacă table alandala , iar Iorgu De­metrescu, canalie fără scrupul, pro­fită cu nerușinare de distracția bunu­lui său amic și desenează cu tibișirul pe tăblița neagră mereu gogoși, go­goși și iar gogoși. Coana Frosa, pe de altă parte, se simte vădit măgu­lită de această pasiune pe care a in­spirat-o atât de subit unui tânăr așa de distins la înfățișare. Numai nea Matache Pisălog, om sucit și totdeauna prepuelnic, nu îm­părtășește satisfacțiunea generală, de­oarece (o fi avut și el nițică dreptate !) de la o vreme i se păru că marțaforul «u mustățile țanțoșe­arcă... Dar, să-i dăm cuvântul ch­iar lui nenea Ma­tache : — Prea te fixează. Froso, ăla ! Bea­țî țapul și să plecăm d’aci, c’alt­­minterî se întâmplă bucluc ! — Nu fii copil, dragă Mataș ! (Coani Frose), care a învățat șase luni franțuzește la pension, i se pare numele de Matache mitocănesc, și deci îl pronunță totdeauna „Mataș“). — Copil, necopil, haide­ acasă, că mă mănâncă palma dreaptă și mi se bate ochiul stâng ! — Tutul meșan! t­oată soția mar­tiră, aruncând o supremă privire de regret și de adio lui Mitică Fasonel. — Meșan, nemeșan, să plecăm. . — Fie, Mataș, să plecăm, dar n’aî secundă să-mi ter­mei un rezon Stai încalce o min țapul !...­­ ...In secunda aceasta se petrecu tragedia. In viața reală, o tragedie, ca să se desfășoare, n’are nevoie,; ca pe scena Teatrului Național, de cinci acte și cincizeci de tablouri : o se­cundă i-e de ajuns. Când coana Frosa își ridică „voa­leta“, sub pretext ca să-și termine țapul, găsi cu cale să pue un deget pe buze—tocmai ăl cu veregheta conju­gală­­—gest care semăna grozav cu o bezea adresată martaforului de vizavi. La rîndul lui, Mitică Fasonel, prefă­­cîndu-se că trage un fum din țiga­­rea, pe care dealtminteri o uitase de mult stinsă, își lipi de buze cu o deosebită stăruință nu unul, ci două desrete , contra-bezeă cu alte cuvinte. Nea Matache Pisălog observă cum devine cazul și nu zise nimic. Dar tuși odată de răsună toată cafeneaua, iar un chelner care moțăia ’ntr’un colț tresări și strigă : „Vineeee!“. O tuse care se vedea cât de colo că nu e sinceră și că ascunde un muget stă­pânit de cumplită revoltă. Coana Frosa pricepu , și ar fi de­venit cu siguranță palidă, așa precum cere moda conteselor adultere din ro­mane în atare împrejurare, dacă roșul cu care -și vopsise fata nu i-ar fi cru­țat această imprudentă mărturisire de vinovăție care de obiceiu o costă scump pe­ o contesă palidă în fasci­cula următoare când contele hotărăște să se răzbune groaznic și exclamă cu voce tunătoare . — (Va urma). Mitică Fasonel înțelese și el tilcul amenințător al tușei lui nea Matache. Și-și pierdu cumpătul cu desăvîrșire. Încremeni cu cele două degete și cu țigarea pe buze, timp de aproape un minut. Și, când Iorgu Demetrescu, care nu văzuse nimic, inocenta e tot­­dauna mioapă, îl somă plictisit: — „Haidre, joacă odată două două!“,— și când îi repetă pentru a doua oară mai energic acest ultimatum, și cînd în sfârșit Mitică Fasonel îl auzi, el răspunse buimăcit: — Două-două ?... Care două-două ? Am dat două-două?... Și uită să-și ia cele două degete lipite de buze. Rezeaua aceea nesocotită fu ca un semnal de măcel... Să-l fi văzut pe nea Matache Pi­sălog cum s'a repezit la țingăii ! Ai­doma un erete înhățând puiul de găină ! Și tresc! și plesc ! câte o palmă pe fiecare obraz al nenoroci­tului Mitică Fasonel. Iar la fiecare din palmele următoare,—că-1 pleznea mereu,—nea Matache adăoga câte un comentariu explicativ: — Două-două, hai ? Na două ! (trosc-plosc)... Na ș’alte două! (trosc­­plosc)... Na dulce? ! (trosc-plosc de cinci ori)... Na dușes! (trosc-plosc de ș­ase ori)... Și ca să­ mă ții minte,­­ papugiule, na să-ți fac ș'o poartă în fund ! ... Aceste din urmă cuvinte fură întovărășite de un energic picior în, ca să zic așa, Eulenburgul lui Faso­nel, care—abandonându-șî jobenul pe câmpul de luptă — o rupse la fugă, urmat de amicul său Credincios Iorgu Demetrescu. Acesta, când ajunseră în stradă, gâfâind ca două automo­bile sub presiune, îi spuse : — Felicitările mele, Mitică , foarte bine ai făcut că te-ai retras și n’ai ripostat mitocanului! — Ce vrei, monșer, nu intră in caracterul meu să fac scandal in lo­caluri publice, mai ales că era în joc și onoarea unei dame amestecată în chestie ! .. răspunse Mitică cu dem­nitate, dar fără joben. ...Iar, în vremea asta, nea Ma­tache Pisălog batea în masă cu gi­­ganticu­l bolovan de diamant de la inel, și — după ce chelnerul se pre-7 Pîlfp __ 71CÎP * — Tal 1 Poftim 80 de bani, doi țapi și două cornurî, na și ție bac­șiș un gologan , și să spui antrepre­norului ăluia, domnu Hailaif, oricum ’l-o fi chemînd, că de maî primește fel de fel de derbedei în cafeneaua dumnealui, n’o să maî calce p’acilea nici un familist serios ! — Te-am ambalat degeaba, Mataș­­ suspină sfioasă coana Frosa, închein­­du-și mînușile. — Lasă-mă ’n pace, cucoană!.. A avut noroc pușlamaua că n’a dat peste unu mai violent, că ’și-ar fi găsit Bacăul!.. cm iii — Serviciul nostru telegrafic — Plecarea prințului George în Anglia Belgrad. 31. — Din anturajul prințului George se anunță că fos­tul prinț moștenitor va pleca cel mai târziu la începutul săptămâ­­nei viitoare în Anglia. Ministrul de lucrări publice, Pasici, a început tratativele asu­pra sumei ce i se va servi în tim­pul lipsei sale din țară. Crima de la Ogrezenî (Ilfov) O înfiorătoare crimă s’a comis în noaptea Paștelor, în comuna Ogrezenî (Ilfov). Flăcăul Ștefan Adam Niță s’a introdus iri casa femeei Lita Dinu Marcu în scop de a o jefui, căci aflase că are bani. Femeia deșteptându-se din somn, a început să strige. Flăcăul, te­­mându-se ca să nu fie prins, a scos un cuțit de la brâu și a spin­tecat pântecele femeiei care după câteva ore a și murit. Criminalul a fost arestat. BS JPISOVEEB FIE ZX Omul bogat care în ziua de în­viere se zgârcește cu cei nevoiași, se face de rap ca fasolea în ziua de Paște. Continuând ancheta noastră asupra colegiilor electorale, ne-am­ adresat d-lui Em. Porumbare, fost ministru și actual vice-prezident al Camerei. Cu o deosebită amabilitate, d. Em. Porumbare­a bine­veit a’mî comunica­­ părerile d-Sale asupra colegiilor elec­torale, așa cum se prezintă azi. Discuțiunea se deschise asupra cul­tivarea alegătorilor — idee susținută de d. Al. Marghiloman, în intervie­­vul ce ni l’a acordat și pe care l’am publicat acum câte­va zile. D. Em. Porumbare, începu ast­fel : — Asupra vizitelor din timpul ale­gerilor, nu mă pronunț, pentru că eu nu mă ocup cu ele. Socotesc însă că cultivarea alegătorilor, ca educație po­litică, nu este complectă dacă se măr­ginește numai la vizite. Presa, întru­nirile și conferințele sunt mijloacele care complectează și desăvârșesc edu­cația alegătorului. In întrunire pu­blică, atunci când omul politic se a­­dresează unei mulțimi, masei de ale­gători, efectul este cu totul altul de­cât dacă s’ar adresa în parte la fie­care alegător. In comunicarea aceasta individuală, care se face­­ în preziua și în vederea unei alegeri între can­didat și alegător, discuțiunea nu mai poate fi tot­deauna curat politică, de­oare­ce de multe ori intervin și con­­siderațiuni și preocupări personale, și atunci rezultatul ca educație politică este cu mult inferior rezultatului unei propagande prin întruniri publice și p­rrin presă. Așa se și explică de ce l­­egătorii din centrele prea mici sunt inferiori ca educație politică celor din centrele mari. In provincie se prac­tică mai mult cultivarea alegătorilor in mod individual, iar doctrinele po­litice și vederile generale rămân pe planul al douilea». Am întrebat apoi pe distinsul meu interlocutor—care este, după d-sa, re­­lațiunea între progresul ce l’au făcut alegătorii și rezultatul ultimelor ale­­geri și cum explică d-sa, faptul că guvernul a fost învins în alegerile parțiale din ultimul timp. — Actualul guvern—îmi spuse d. Porumbare—a venit la cârmă în urma mișcărilor agrare. Aceste mișcări au fost făcute de țărani ca protestare violentă și brutală în contra claselor dirigente, cari nu s’au ocupat îndestul de ei. Până acum noi ne-am ocupat mai mult de aplicarea principiilor con­stituționale, de organizarea generală a Statului, de consolidarea no­ilor noastre ins­ti­tuțiuni sociale și politice, de crearea unei industrii naționale și ne-a rămas prea puțin timp pentru a ne ocupa mai de aproape de clasa țărănească. Așa fiind, in urma revoltelor, gu­vernul liberal, era chemat a aborda în întregimea ei problema agrară , și o­­pera lui legislativă trebuia să se in­spire în prima linie deja­ nevoile po­pulației rurale. In asemenea împre­jurări, cele­l­alte clase sociale, a bur­gheziei și a marilor proprietari, era natural să fie oare­cum nemulțumite, de­oare­ce toată atențiunea legiuito­rului era solicitată de reformele curat agrare. Deși lupta de clase la noi nu a fost așa de vie ca în alte țări, to­tuși sistemul nostru electoral este încă bazat în mare parte pe interese de clasă : așa în colegiul 1 nota do­minantă o au marii proprietari în colegiul al 11-lea burghezia de la o­­rașe, comercianții și profesiunile li­bere, iar în colegiul al lll-lea popula­­țiea rurală. Aceasta explică pentru că Senatul, unde elementul țărănesc nu este reprezentat, se manifestă cu un caracter și o notă deosebită de acele ale Camerei, unde colegiul al lll-lea are reprezentanții lui. Ținând dar seamă de toate aceste împrejurări, nu trebue să vă surprindă rezultatul unora din alegerile parțiale. Am însă convingerea că dacă un loc de alegeri parțiale am fi avut a­­legeri generale, rezultatul ar fi fost cu totul altul. In alegeri generale majoritatea s’ar fi pronunțat și astăzi tot in sensul alegerilor generale tre­cute. Capacitatea politică a ale­gatorului . Dar, continuă d. Porumbare, mai este și o altă caracteristică. Ale­gătorul nostru a ajuns la un grad în­semnat de maturitate politică. Din punctul de vedere al moralitătei, ca și din acela al capacităței politice, alegătorul român nu este în nimic mai prejos de­cât alegătorul din ță­rile cele mai înaintate. El pricepe imediat situațiunile și știe să dea directivele necesare partidelor politice. Când partidul de la putere e prea tare prin majoritățile parlamentare, alegătorul restabilește echilibrul și în alegeri parțiale face adese­ori să tri­umfe opoziția, știind că aceasta nu va aduce resturnarea stărea de lucruri. Așa s’a întâmplat și în alegerile din urmă. Alegătorii din cele două d’ân­­tâia colegii n’au voit să răstoarne guvernul, dar au voit să ’i deștepte atențiunea, trimițând in parlament organe noul de control. Aceste avertismente ale alegători­lor nu pot nici să nemulțumească nici să îngrijească pe partidul de la guvern, întru­cât ele sunt o urmare firească a lucrurilor“. Trecând la cauzele care au făcut ca alegătorul să ajungă la capacitatea politică de azi, vicepreședintele Ca­merei, d. Porumbare, îmi spune : „Această maturitate politică la care au ajuns alegătorii noștri se datorește mai întâi însuși exercițiului dreptu­lui electoral. Dar pactica votului n’a putut aduce singură un asemenea rezultat. Secretul votului și stabilitatea în funcțiunile administrative au contri­buit mult la desvoltarea capacităței și moralităței alegătorilor. înainte când funcționarii administrativi aveau tot interesul ca să facă să reușească în ale­geri guvernul care ii numise în slujbă, ei se dedau la acte de ingerință cari falsificau­ voința corpului electoral. Subprefecții, cari erau funcționari utili din pactul de vedere adminis­trativ, a trebuit să-î desființăm, pen­­tru că ajunseseră o teroare în alegeri. Acești agenți administrativi päreau că nu mai existau în timpii din urmă decât pentru alegeri. Nu susțin că stabilitatea este in acelaș grad nece­sară in toate funcț­iunile administra­tive. In acelea însă cum­ pun pe func­ționar în contact zilnic și direct cu alegători, ea e absolut necesară. Ad­ministrația nu trebue să facă politică. Ați văzut ultimele alegeri gât de­­ libere s’au făcut. Iți mărturisesc că numai în Belgia, când eram student, am admirat alegeri atât de frumoase ca ultimele alegeri de la noi. Și a­­ceasta trebue să fie o dogmă politică pentru toate partidele. Dacă partidul conservator ar face alegeri tot așa de libere cum am făcut noi, ar avea în rezultatul lor un argument puternic în favoarea actualei legi electorale.“ Politician!! Continuând în aceiași ordine de idei, d. Em. Porumbare, adause: — Va trebui să ne mai scăpăm de o plagă, aceea a politicianismului, care ia proporțiuni din ce în ce mai mari, mai ales în provincie. De această plagă ne va scăpa la timp lărgirea colegiilor electorale și unificarea lor“. Administrația comunală a Capitalei Am întrebat pe distinsul meu in­terlocutor, dacă recunoaște și d-sa ca d. Marghiloman că alegătorii din Capitală au dreptul să fie nemulțu­miți pentru că nu s’a făcut până a­­cum administrația comunală bună pentru toate părțile orașului. — Din ultimele alegeri nu se poate deduce aceasta, îmi răspunde d. Po­rumbare, pentru că opoziția a întrunit cele mai multe voturi tocmai la culorile centrale, și nu atât la peri­ferie. O îmbunătățire care ar dorit în organizarea administrației comunale, ar consista în înmulțirea numărului și în specializarea ajutori­lor de primari, după sistemul care se practică în Belgia. Administrația co­munală, ast­fel divizată din punctul de vedere al atribuțiunilor, va fi mai bine făcută. «Mai târziu, cu înmulțirea popula­­țiunea și cu mărirea orașului, va trebui sau să introducem sistemul cu mai multe, primării sau și mai bine să se facă pe culori circumscripții e­­lectorale cari să t­rimeată fie­care re­prezentanți în consiliul comunal. Ast­fel, toate părțile orașului și toate in­teresele deosebite vor fi reprezentate în consiliul comunal. Politica însă trebue exclusă, pentru că ea n’are ce căuta în administrația comunală». Cu aceasta am terminat convorbi­rea și m’am retras. Ferm. BMOfiutim contra amiralului Em. Koslinski Luni, a doua zi de Paști, s’a făcut în Capitală, cu mare pompă, inmor­­mintarea rămășițelor pământești ale contra-amiralului Emanuel Koslinski, care a încetat din viață in seara de Vineri, 27 Martie, la locuința sa din str. Viitorului No. 20. Persoanele.— Armata încă de la orele I și juni. un mare număr de foști camarazi de arme a sosit la locuința decedatului. Am re­marcat pe d-m. general Manu, gene­ral Vartiade, comandantul corpului III de armată, general Coandă, co­mandori Eustațiu, Grațoski, căpitan­­comandor Spiropol, lo Cot.-comandori Grecescu, Gh­eorghiu și Zaharia, ma­ior Ghinescu, locot.-colonel Popovăț, căpitan Sterzeanu, maior Munteanu, maior Mironescu, căpitan Vasiliu, maior Dumitrescu. Onorurile au fost date de către două regimente formate din batalioane și companii din toate armele, un divi­zion din reg. 4 roșiori și o baterie din reg. 10 artilerie, puse sub co­manda d-lui colonel Bogdan, coman­dantul brigăzei a 5-a de cavalerie. Intre trupele care au luat parte la înmormîntare se afla și o companie din marina militară, sosită anume de la Galați. Decorațiile au fost purtate de către d-nii maiori Zamfirescu Paul, Nico­­lescu Dumitru și Ștefan Mihail. La plecarea cortegiului de acasă d. maior Scodrea, directorul marinei mi­litare din ministerul de război­, a pronunțat un elogios panegeric în care a arătat meritele militare ale defunc­tului contra-amiral. „Cu repeziciune — a spus d-sa — a dobândit diferitele grade ale erar­­hiei militare, ocupând funcțiuni în­semnate ca șef de stat-major al ma­rinei, inspector general al porturilor, director al marinei și în cele din urmă comandant al acestei arme. „Legi de organizare înțelepte, mă­suri la porturi, formarea unui corp de ofițeri distinși, acestea sunt în re­zumat roadele activităței amiralului Koslinski în cariera sa. „Ca șef s'a impus și și-a atras stima și iubirea subalternilor prin cultură, muncă, cinste și nepărtinire ; sever în întreaga accepțiune a cuvântului, drept, față de toți, răsplătitor celor meritoși, întrunea calităților unui șef ideal“. După terminarea acestei cuvântări, cortegiul s’a pus în mișcare și în mijlocul muzicilor militare, a parcurs străzile Teilor, b-d Carol, Academiei calea Victoriei, Carol, Șerban-Vodă, până la cimitirul Belu. La cimitir a vorbit d. maior A­­lexandreanu, după care rămășițele pă­mântești ale contra-amiralului Kos­linski au fost coborâte în mormânt. Tis. Azi, Miercuri, a apărut min minim BROAZHIG1JI. wmm CRIMINALUL NU A LASAT NICI O URMA IMobilul crimei după unii ai fi fanatismul religios, după, alții frica de pedeapsă, a unul hoț surprins asupra faptului din sos. VIILOR In noaptea Invierei Domnului, când clopotele de la toate bisericile din Ca­ii deva pitală anunțau sosirea Sfintelor Paști, în șoseaua Viilor, un cartier de la marginea Bucureștilor, dincolo de gara Filaret, o mână de sălbatec săvârșea una din acele odioase crime, cum foarte rar avem de înregistrat în țara noastră. Prudența cu care a operat fiorosul criminal, sau poate numai întîmplarea, a făcut ca el să nu fie încă prins până în momentul când scrie aceste rînduri, cu toate sfor­țările uriașe pe cari le-a făcut poliția și parchetul timp de trei zile și trei nopți în șir. Sângele nevinovat cere insă răzbunare și ori­cât ar încerca criminalul să-și ascundă grozava lui faptă, avem credința că el va fi totuși dovedit in curînd. Pentru ca cititorii să-șî facă o idee de cele ce s’afi petrecut în șoseaua Viilor, să povestim faptele așa cum s’au prezentat tuturor acelora cari, încă din primul moment, au fost la locul groaznicului omor. Paznicul unei fabrici de u­­leiuri cioplițit cu lovituri «le topor Duminică dimineața, pe la orele 9 și un sfert, d. Paul Münzer, direc­torul fabricei de uleiuri vegetale „Phenix“, din șoseaua Viilor No. 20, a încunoștiințat prin telefon poliția că, observînd dispariția paznicului de noapte al fabricei, turcul Wahid Duad zis David, și căutîndu-l prin fabrică, ’l-a găsit mort într’o maga­zie, avînd capul sdrobit cu lovituri de topor. Cum vestea aceasta a sosit la po­liție tocmai în momentul în care d. Popp, șeful siguranței, făcea raportul cu comisarii și agenții săi, o bri­gadă întreagă însoțită de comisarii Pîrtianu, Gaspard, Vrînceanu, Dra­­gomirescu și Costica Georgescu, sub conducerea șefului siguranței, a ple­cat la fața locului. Brigada a fost urmată apoi de cei­l­alțî șefi ai autorităților între cari d-ni: Emil Petrescu, prefectul poli­ției, Eftimie Antonescu, prim­-procu­­ror, Paul Oprescu, inspector de po­liție, Gh. Duca, procuror, Ionescu- Dolj, judecător de instrucție, etc., cari toți pe rând ce primeau știrea se îndreptau spre șoseaua Viilor. Puțin după aceasta am urmat și eu aceeași cale, de­oarece alarma fusese dată în așa fel, în­cât era imposibil, cu tot repaosul ce­­ ți-i indica sărbă­torile, să le lipsești de spectacolul unui asasinat oribil și plin de mister, despre care se va vorbi multă vreme și care va rămâne, poate, unic in a­­nalele noastre criminale. Ca în toate ocaziunile de acest fel, locul crimei, imediat ce trăsura în care mă aflam, a ajuns în jos. Viitor, ’mi l-a indicat publicul din acel car­tier, care se strânsese în număr mare în jurul fabricei de uleiuri „Phenix“. Această fabrică se află situată pe o întindere de mai multe mii de metri pătrați, având o curte vastă, presărată ici și colo cu clădiri și ma­gazii. In stânga se află o altă fabrică tot atât de mare, de tricotage «Fi­laret» iar la dreapta, un câmp vast, după care se află fabrica de frank­­cafea. Fac această descriere, arătând împrejurimile vaste ale fabricei, pentru ca,­ cititorul să-șî facă idee pe ce fel de teren autoritățile au avut de căutat de­­ astă dată urmele criminalului. Trăsura în care­ mă aflam a intrat pe poarta fabricei și după două mi­nute mă aflam în fața magaziei în care s’a descoperit cadavrul nenoro­citului pândar Wahid Duad. Spectacolul era cu adevărat îngro­zitor. Pândarul zăcea mort, cu fața în sus și mâinile întinse, pe scându­rile magaziei, în apropiere de ușă, având capul sdrobit de mai multe lo­vituri de topor sau bardă. Două lo­vituri adânci, cari trecuseră printr’o glugă, fes și prin turban îi sdrobiseră craniul ; o tăetură o avea în obraz în dreptul urechei ; o altă tăetură, care era cea mai grozavă, o avea tot pe obrazul drept, pornind de la ureche,, despicând falca, tăind dinții pe jumătate și limba și ajun­gând până în obrazul stâng; a cin­­cea tăetură o avea în bărbie , a 6-a d’asupra sprâncenei, aproape de păr ; alte două lovituri le avea una la în­­cheetura mânei stângi și alta la mâna dreaptă. De jur împrejurul ca­davrului, o baltă de sânge făcea ca spectacolul să fie și mai îngrozitor. Cadavrul zăcea, după cum am spus, într’o magazie, lângă ușa de intrare. Doui pași depărtare de dânsul se afla o scară care ducea în podul ma­gaziei, unde era și camera unde dor­mea pândarul. Biuroul fabricei spart. Urme de sânge In timpul când “tocmai, foarte uimit, priveam la cadavru, mă simții deodată tras de mână de di. Arth­ur Popper, secretarul fabricei, care îmi spuse că lucrurile nu se mărgineau aci și mă rugă să-i urmez. Am ieșit din magazie și făcând câți­va pași pe lângă zid, ajunserăm la capătul aceleași clădiri, unde în două camere și­­ o sală se­ afla instalat biuroul fabricei. Un geam de­­ușa care dă în­ sală era spart și țăndărite erau împrăștiate in neregulă pe scân­durile dinăuntru. Se vedea clar că Criminalul spărsese geamul Ca să poată băga mâna și ast­fel să tragă forai­­bărul se închidea pe dinăuntru cerco­­veaua de la ușă, pe care cercevea des­­chizând-o apoi a intrat în sală. Spăr­gătorul a trecut din sală în biurou și ducându-se tocmai la masa în care d. Arthur Popper, secretarul fabricei, ținea banii necesari plăților zilnice, cu o lovitură de bardă a băgat înăun­tru sertarul și apoi cu alte lovituri date cu tăișul instrumentului a reu­șit să sfărâme sertarele și să le scoată afară. Urmele găsite aratau perfect de bine că așa a procedat criminalul. Pe bucățelele de scânduri rupte se vedeau urme de sânge, urme, cari s’a fi găsit și pe hârtiile din sertarul unde criminalul credea că va găsi bani, dar unde, in ziua acea nu se afla din întâmplare nimic. In restul biuroului totul se afla a­­ranjat la loc, ceea ce arăta în mod clar, că criminalul după ce spărsese biuroul, plecase fără a mai încerca să caute bani și in altă parte. Iată toată isprava și toate urmele lăsate de criminalul din șoseaua Vii­lor. Alte două urme de sânge, găsite între biuroul spart și locul unde se afla cadavrul, nu prezintă importanță, de­oare­ce se poate ca ele să fi fost lăsate de ghetele acelora cari călcând în sângele victimei s’a fi dus apoi să vadă cum s’a săvârșit spargerea. De asemenea, fără multă importanță sunt și alte urme găsite de agenți pe câm­pul din stânga fabricei, spre linia fe­rată, întru­cât nu se știe d­acă ele sunt ale criminalului sau ale vreunui agent care s-a grăbit să cerceteze mai dinainte împrejurimile. Primele cercetări.—Perche­ziția din camera paznicului. Ce spun cei din fabrica Cele dintâi cercetări au fost fă­cute de către d. comisar Const. Mă­­nescu, șeful circ. 22, în raionul că­reia se află fabrica unde s’a săvîrșit crima. La sosirea d-lui judecător de instrucție, d. Mănescu i-a dat toate informațiunile asupra pozițiunea lo­­­cuini, arătând și persoanele cari fac depoziții mai interesante. Astfel de judecător de instrucții Ionescu-Dolj a luat declarația d-lot Paul Münzer, directorul fabricei și Arthur Popper, secretar, cari au a­­rătat că pândarul­ turc Wahid Duad zis David era un om foarte conștiin­cios și ascultător pentru care fapt era iubit de către toți din fabrică. Ser­viciul său începea la orele 6 seara și se termina la orele 6 dimineața. El era controlat, dacă își făcea ser­viciul, prin ajutorul a ș­ase ceasornice, așezate la o distanță oare­care unul de altul și pe care trebuia regulat să se viziteze din zece în zece minute și să imprime pe cadranul lor de hârtie urmele unei chei prevăzută cu niște dinți ascuțiți. In noaptea aceea ca­dranele de hârtie aratau că pândarul își făcuse datoria în conștiință până la orele 12 noaptea. De la această oră el nu mai înțepase cadranele celor 6 ceasornice decât odată la ora 1 noap­tea și odată la orele 2. După orele 2, ceasornicele arată că turcul nu se mai îngrijise de ele. Asupra persoanei pândarului turc, cei două funcționari superiori ai fa­bricei au spus că se părea a fi un om cu oare­care cultură. El le spunea că învățase carte pentru a se face doc­tor și in urmă preot, dar că o neno­rocire l-a impedicat de a-șî urma stu­diile mai departe. Femeea Marița Ionescu, servitoare la directorul fabricei a declarat d-un judecător de instrucție că a văzut pi pândar pe la orele 6 și jumătate di­mineața stând pe o bancă de lângă poarta fabricei, iar d. Paul Münzer a spus că la orele 9, când a descoperit corpul pândarului, a observat că mai mișca dintr-un deget. După ce a luat aceste depoziții, d. judecător de instrucție Ionescu-Dolj a făcut o percheziție cadavrului și alta în camera în care locuise nenorocitul pândar. Asupra cadavrului s’a găsit un portofel cu suma de 31 lei­­ și 76 bani. Ceasornicul de la brâsiera lipsă, după cum s’a observat că și buzunarul de sus de la haină fusese rupt de criminal. In camera lui s’afi găsit albituri foarte curate și de o pânză bună, iar într’o ladă 2 borderouri ale băncei The Bank of Roumania, unul de 160 fr. și altul de 100, cu data de 19 Martie, în care se arată că el a expediat prin această bancă suma de 260 lei la Paris. Borderourile și o scrisoare în limba turcă, găsită pe o masă, au fost ridi­cate de către judecătorul de instruc­ție, iar servitoarea Marița Ionescu, care se cam încurcă în declarații, a fost arestată și trimisă la poliție. Fainele misterios. — Alte arestări Personalul fabricei și un sergent de stradă, postat pe șosea, au decla­rat că pe la orele 7 și jun. dimi­neața au zărit în curtea fabricei un câine negru lățos, care umbla răsleț de colo până colo. Câinele acesta s’a arătat apoi în curtea fabricei și in timpul zilei. Agenții bănuind că poate să aparție criminalului s’a fi luat după urma lui, însă el a dispărut. A­­laltă­ erî noapte câinele s’a arătat din nou. Sergentul postat acolo a fă­cut la fel, dar câinele a dispărut ia-

Next