Universul, iunie 1909 (Anul 27, nr. 147-176)

1909-06-01 / nr. 147

Membrii tribunalului de arbitragiu de la Haga.—­Vezi explicația^ Calendar pe anul 1909 Ortodox Duminică, 31 Maiü.—Apost. Er­­mil și Stratonic Catolic Duminică, 13 Iunie.—Tobias Răsăr, soarelui 4.32 ; apusul 7.59 București. 31 Maiü. ASUPRA SCUMPIREI TRAIULUI Organele partidelor politice au comentat și discutat fiecare din punctul lor de vedere dis­cursul rostit de d. președinte al consiliului de miniștri la banchetul dat cu prilejul pu­nerei pietrei fundamentale la lucrările de alimentare cu apă a orașului Târgoviște. Fără a tăgădui însemnătatea părților cuvântărei cari se ocupă mai în­deosebi cu chestiunile po­litice, credem însă că nu gre­șim dacă vom spune că un in­teres și mai mare, și mai ge­neral, au­ fost de natură a deș­tepta declarațiile d-lui prim­­ministru cu privire la ches­tiunea economică în genere și in special la acea a scumpireî traiului. C. președinte al consiliului ,a recunoscut ca fără îndoială legitime unele din revendicările clasei muncitoare, în consecință așa­dar și justificarea în parte a mișcărei pricinuite de scum­pirea peste măsură a traiului. Ceea ce d-sa n’a găsit legitim și justificat, este numai ca pe asemenea chestiuni să se a­­jungă la învrăjbiri între pătu­rile sociale și ca să se urmă­rească satisfacerea unor inte­rese îndreptățite, pe căi vrăj­mașe. In chestia scumpirea traiului sunt două elemente cari nu tre­buiesc confundate ; nu trebuie confundat ceea ce poate fi nele­gitim, ceea ce poate fi operă de spoliațiune, cu tot ce rezultă din mersul firesc al desvoltărei noastre economice. Astfel fiind, ceea ce ar fi de făcut pentru îndreptarea situațiunei, ar fi o organizare mai temeinică a co­merțului, a producțiunei, a transporturilor, prin­­ punerea în contact în mod mai civilizat a consumatorului cu produ­cătorul. Firește, d. președinte al con­siliului n’a putut intra în amă­nunte, în cuvântarea d-sale. Cu toate acestea ar fi de un mare interes a se cunoaște ce este socotit anume ca efect al unei opere de spoliațiune, al unor porniri și puneri la cale nele­gitime, în arzătoarea aceasta chestiune a scumpirea traiului; și ca urmare, în ce anume ar fi să constea acea organizare a comerțului, a producțiunei, a transporturilor, care­­ ar fi menită să aibă drept rezultat punerea în contact în mod mai civilizat a consumatorului cu producătorul? .Lămuriri mai de aproape în această privință ar fi primite cu o deosebită mul­țumire de toată lumea, și cei chemați și autorizați a tălmăci mai cu dinadinsul declarațiile de principiu făcute de șeful guvernului, ar face un mare serviciu opiniei publice dându-i explicări până în amănunțimi asupra îndreptărilor proiectate. 13 0 s§smmTs A STUDENȚILOR ROMÂNI DE PRETUTINDENI Credem cu toții că viitorul congres studențesc de la Iași, acest cel din­­tâiu congres al întregei studențimi românești, va fi punctul de plecare spre o nouă viață a noastră, credem aceasta tare. Ne vom grupa de aci înainte în jurul unei idei, și nu de la cutare sau cutare persoane vom aștepta mântuirea, ci de la idee. Cred că ideia culminantă a congresului studențesc este: să strângem pentru viitor, într’un singur mănunchiu, stu­dențimea română de pretutindeni, să năzuim să o grupăm în jurul celei mai frumoase idei, ideia care îndri­­tuește pe toți de-o potrivă , ideia na­țională pură, ideia de unitate și soli­daritate națională! Să n’aibă această idee a noastră, căreia ne vom da cu întreg sufletul, să n’aibă nici­ o nu­anță, nici o notă străină de sco­pul ei mare, să fie desbrăcată de ori­ce tendință care ar putea să­ aibă un alt scop, mai mic și poate chiar și rău. Energia noastră de oameni ti­neri să o punem în serviciul unei i­­dei curate, unui curent sănătos și vânjos, un curent care să ne fim­ vrăjiți nu numai pe noi cari avem bucuria să fim la acest cel dintâi con­gres al nostru, ci să­ î vrăjească, să’i cheme la luptă și la muncă și pe cei cari vor veni în urma noastră : ge­nerațiile de mâine, de poimâne, tine­rimea întreagă. Avem înaintea noastră o mulțime de­­ probleme de rezolvat, avem mult de muncit. Treime,mai intâlți de toate, să­­ întărim aici în țară cultura națională, să întărim curentul națio­nalist care tinde să introducă spiritul curat național în toate ramurile vie­ții noastre publice. Și apoi când vom fi destul de tarî aici în țara, să nu uităm să întindem mâna noastră o­­crotitoare asupra fraților de sub stă­pânirile străine, cari se zbat împo­triva curentului cotropitor al cultu­rei streine. Vom pregăti, noi studen­țimea, această luptă culturală și na­țională cu o mulțime de factori, pe cari îî vom­ discuta și adopta în con­gresul studențesc de la Iași. Cel mai strălucitor dintre punctele programului din congres a cărui rea­lizare o vrem, razimul de căpetenie al activităței noastre de aici înainte, mijlocul de luptă care realizându-se ar aduce după sine realizarea tuturor celorlalte puncte pe cari le mai do­rim, este: înființarea unei societăți generale a studenților români ele pretutindeni. Subsemnatul, ocupân­­du-mă intens de această chestiune, mi-am formulat ființa acestei societăți mari astfel : . reprezintanțî în toate țările unde stu­diază tinerii români “ ■" ---- * — și va avea­ o re­vistă a studențim­il, care va apărea sub conducerea și­ controlul ei. In această revistă se vor publica dări de seamă, statistici, comunicate, anchete, articole, foiletoane, etc., despre starea și activitatea studen­țimii și starea ge­nerală a neamului­ românesc. Va fi această revistă organul autorizat al studențimii. Societatea va avea rolul de,inițiatoare și încurajatoare a ori­căror străduințe bune, pentru îndrep­tarea vieței noastre studențești și na­ționale. Ea va favoriza munca studen­­timii pentru realizarea celorlalte puncte din program cari se vor vota in congres: căminele studențești, societățile de gimnastică, cercurile județene, coruri studențești, biblioteci poporale, vizite la frați, excursiuni, societăți studen­țești de cooperativă, etc. Afirm că întemeierea acestei socie­tăți generale studențești, e o­ necesi­tate. Știți, neapărat, că va fi g­reu, dar trebue să se facă dacă voim intr’a­­devăr să nu rămânem numai la vorbe ci să purcedem la fapte. Căci să n­e închipuim: ne vom­i aduna cu toții la congres, ne vom înșira nevoile, ne vom însufleți de iubirea de frați, și apoi, dacă nu am luat nici o măsură reală, ca dorințele noastre să se rea­lizeze, vom rămânea numai cu suve­­nirea frumoasă, dar cu puțin progres de fapt. Și vremea va trece, entu­ziasmul va mai scade, ne vom uita cel cari n­e-am îmbrățișat la Congres, și cine­­ știe când vom putea să mai facem congresul următor... Ar­ fi, cu adevăr, trist să fie așa, ne-ar durea mai mult sufletul de­cât ne-am­ bu­cura, dacă congresul ar fi numai o ocazie rară de a se vedea frații ca a­­poi să nu mai stea in legătură unii cu alții. Ne-am împrăștia noi, tot en­tuziasmul nostru, tot rostul congre­sului, ne-am risipi ca praful in vânt... Ne trebuie mai puțin sentimenta­lism, mai puține vorbe, și mai multă energie, mai multe fapte. Și dacă voim să ajungem la fapte, după con­gres, dacă voim să avem o închegare a întregei studențimi românești, tre­buie să ne gândim serios la înființarea societăței generale studențești. Atunci, nu vom fi nebăgați în seamă ca acum, ci prin forța noastră, prin manifes­tările noastre solidare în viața cultu­rală și politică a neamului românesc, vom putea să devenim un factor fo­lositor și de care se va ține totdeauna seamă. Legăturile noastre, înfrățirea noastră nu vor fi trecătoare, himerice, ci durabile și deci cu atât mai pu­ternice, mai adânci. Și, purificând su­­și „Uniunea studenților români“, so­­­ jetele tuturor de păcatele Și amin­­• ” •­tirea trecutului, vom cauta sa luptam, mergând pe drumuri drepte și netede, pentru idealul nostru. Vom fi solidari și îndrăzneți,, energici și prudenți, și în aceasta va consta tăria noastră! M­ircea S­. Norianu d­etare generală autorizată, din Bucu­rești, sa fie ridicată la gradul de so­cietate generală a tuturor studenților români din tot cuprinsul Daciei. A­­ceastă uniune studențească să fie sufle­tul întregei vieți studențești româ­nești, să fie conducătoarea tuturor mișcărilor și manifestațiilor studen­­dențești, să fie legătura dintre stu­denții noștri din diferitele țări, chea­gul întregei studențimi, singura so­cietate a ei generală și autorizată, cu drept nelimitat de inițiativă și control. Studențimea noastră de ori­unde nu se va putea manifesta în mod solidar și unitar, în mod oficial de­cât prin această societate. Ea va avea un comitet central, compus din: aleșii studențimii din București, pre­ședinții societăților de la facultățile din București și președinții tuturor societăților studențești autorizate din afară de București, de pretutinde­ni. Sediul central al societății va fi la București, dar toate celelalte socie­tăți studențești existente și cari se vor mai înființa, vor fi considerate ca părți alcătuitoare ale societății gene­rale. Administrația o va face comi­tetul din București, dar in chestii care privesc întreaga studențime ro­mână toți președinții celorlalte socie­tăți vor avea cuvântul. Asemenea ia, alegerea biuroului central: președinte,­ vicepreședinți, secretar general. Societatea va avea corespondenți și­ M­EMBRII trib. de arbitragiu de la Haga — Vezi ilustrația: — Dăm astăzi ca ilustrație portre­tele membrilor, cari cons­tituesc tribunalul internațional de arbitra­giu de la Haga și adică : De la stânga spre dreapta (șe­­zând), consilierul de legațiune Kriege (Germania) ; Sir Edward Fry (Anglia); ministrul de fla­­marskjöld (Suedia); profesorul Fu­­sinato (Italia); profesorul Renauit (Franța); (In picioare); Lillewald­, Gans, baron Michiels de Verdug­­nen (secretar general al tribuna­lului de la Haga) ; consilierul dr. Lenze; profesorul dr.­­Weiss, Roell, Jarousse de Sillac și Weiss. «Universul» caută corespon­denți în stațiunile balneare și climaterice din țară. Ofertele se vor trimite secre­tariatului redacției. CLĂDIREA COLONIEI ORIILOR Ancheta ziarului „Universul“.—Situație gravă.—împrumutul din Germania­ ■VATRA LUMINOASA REGINA ELISAYETA* Chestiune <lc delimitate naționaiă. Ancheta ziarului «Universul» Acum când timpul splendid și cald de vară, când ziua mare și foarte spor­nică pune în mișcare și în cea mai febrilă activitate lucrările pentru ri­dicarea în oraș a clădirilor proectate in tot timpul etneu, am făcut o plim­bare prin oraș, nu însă în toiul căl­­durei, pentru a vedea cam ce s’a proectat și s’a început a se face, fie pentru a înmulți numărul caselor de locuit, fie pentru a asigura Ca­pitala cu clădiri monumentale, adm­­i­­nistrațiuni publice. Ne place a con­stata că s'au făcut până in prezent un însemnat număr de cereri pentru clă­direa de case de locuit, ceea­ ce va con­tribui la scăderea intru­câtva a chi­riilor. Nu voim acum a ne interesa de starea foarte înaintată în care se gă­sesc construcțiile palatelor ministeru­lui de lucrări publice și ai Camerei de comerț, pentru ridicarea cărora Statul a asigurat mijloacele necesare, spre a înzestra țara nu numai cu lo­caluri necesare multiplelor trebuințe, dar și cu clădiri monumentale me­nite a face fala Capitalei. Voim să vorbim acum de clădirea coloniei or­bilor, care s’a început în vara aceasta pe terenul din strada Măreața, intre vii No. 20, atât din cauza importan­ței sale deosebite, cât și din cauza măreției operei ce se ridică odată cu ea. Ne-am îndreptat deci spre partea aceea a orașului, luând drumul prin bulevardul Protopopescu Fache, str. Matei Voevod, str. Mărcuța între vii, așa numită din cauza pozițiunii sale foarte mărginașe. No. 20 este un te­ren in întindere de peste 260 000 m­. p. pe care Fundațiunea „Vatra lumi­noasă Regina Elisaveta“ l-a cumpă­rat pe prețul de 1 lea metrul. Cine a fost pe aci în Octombre trecut,­ la punerea pietrei fundamentale, sau la 7 Aprilie, când cu vizita Prințului Moștenitor al Germaniei, a putut ve­dea că terenul se află intr’o parte foarte sănătoasă și că prin pozițiunea sa geometrică este foarte potrivit pen­tru înființarea unei colonii. Mărturisim că, față de timpul re­lativ destul de avansat al campaniei de lucrări, ne așteptam să vedem­­­ zi­duri mai mult sau mai puțin înalte și un complex de lucrări ce ar în­dreptăți a crede că primele construc­­țiuni ale coloniei vor putea fi pe de­plin terminate anul acesta , cauza a­­cestei întârzieri urma s’o aflăm mai pe urmă. După explicațiuniie ce a bine­-voit a .ne. da d. , Monske, neobositul director al Fundațiunii, lucrările sunt făcute in regie, ib Controlul d-sare direct, partea teftli­­nică fiind condusă de d. arhitect Wal­­lenberger, care a făcut și planurile clădire­. Sunt proectate 4 mari pavilioane, dintre care unul, numit pavilionul ad­ministrației, e destinat a cuprinde toate serviciurile de administrație a colo­niei, cum e cancelaria, școala de în­vățătură intelectuală și multe altele, necesare întregei colonii. Alte 2 pa­vilioane sunt Împărțite în ateliere de lucru, locuințe pentru bărbați singuri, pentru femei singure ,și altele pentru orbi și familiile lor, aceștia având câte una sau 2 odăi, după cu­m fa­milia este mai numeroasă. Este apoi­­ procetată o sufragerie mare, unde vor mânca toți, atât cai singuri, cât și familiile orbilor, fie­care din aceștia putând sta la o masă împreună cu soția și copii. După mărimea și dis­poziția lor,’ “pavilioanele trebue să dea loc la 300 de orbi cu familiile aces­tora și costul total al lucrărilor se ri­dică la vre-o 600.000 lei. Este de notat că în construirea lor terenul a putut să furnizeze pământul galben și nisipul în cantități destul de mari pentru a se putea fabrica pe loc că­rămizile trebuincioase ; de asemenea, apa necesară coloniei a fost găsită pe teren prin puțurile sistematice săpate acum. O altă parte a terenului a fost ocupată cu hor­t­icul­tura, destinată a procura­ coloniei nu numai legumele necesare traiului, dar și un oare­care venit prin plantațiunile speciale fă­cute in acest scop. Una e când auzi și asta e când vezi și te interesezi de aproape de fazele prin cari trece acum desvoltarea fru­moasei instituțiuni­ a M. S. Reginei pentru îmbunătățirea stărei orbilor din România. Ești cuprins de re­spect și admirație, de un mare en­­tusiasm­ pentru persoana care a putut concepe o asemenea idee, mai cu sea­mă când acea persoană este și stărui­­toarea neobosită de zi și noapte pen­tru aducerea la îndeplinire a proec­­tului său. Cât de bine a cunoscut Maiestatea Sa trista stare a orbilor noștri când s’a gândit să asigure o îngrijire continuă acestor infirmi, viața de familie, prin aceea că orbul va putea locui împreună cu soția și copiii, și apoi colonia, ideea aceasta sublimă și atât de potrivită cu tre­buințele țării noastre când e vorba de a remedia starea a peste 20.000 orbi. Situație gravă In mod firesc, ancheta noastră ne-a condus a mira în cele mai mici amă­nunte spre a ști cu ce mijloace se clă­dește și cum se va întreține colonia.Din examinarea cifrelor și datelor ce ne-au fost puse la îndemână, se poate con­stata o muncă uriașă depusă de acela care era însărcinat să pună în practică greaua întreprindere, cum și rezultate materiale și morale, care au minunat pe toți cei care s’au­ interesat de des­voltarea nouei instituțiuni. Apelurile lansate încă de la înfiin­țarea ei au adus­­in primul an suma de le! 497.821,­­7 adică de la Iulie 1906 și până la 31 Iulie 1907. Cu numărul de 4 interni, început la 1 August 1906, am observat numărul de 71 orb! de ambele sexe la finele lui Iulie 1907. Celelalte date le avem de la 1 August 1907 și până la 31 Martie 1909, adică , un timp de 20 luni, sta­bilite prin procesul-verbal al censori­­lor fundațiunii. Donațiunile primite în acest interval s’au ridicat la suma de lei 112.270. 38, care însumată cu acea primită in primul an, constituie un total de lei­­ 10,091. 55, care for­mează donațiunile primite de la fon­dare și până la 31 Martie 1909. Ca venituri s’a mai adăugat vânzarea mărfurilor efectuate de orb­ în atelie­rele instituțiunii­­ adică lei 2448. 78, in primul an și lei 35,152. 50, în timpul celorlalte 20 luni, adică un total de lei 37,001. 2S. De la 1 Ia­nuarie 1908 a început funcționarea societăților regionale, ale căror coti­zații sunt destinate la întreținerea instituțiunii; ele au adus până la 31 Decembrie acelaș an un venit de vre-o 70 000 lei. Gheltuelile pentru întreținerea insti­­tuțiunii, dat fiind­ că orbii primesc lo­cuința, îmbrăcămintea, hrana gratuită, cum și mijloacele de a învăța o me­serie, s’au ridicat in primul an la suma de lei 58.511.04, iar în timpul celor 20 luni, la lei 183.718. 48, adică un total de 242.229 . 52 cheltuiți de la înființare și până la 31 Martie 1909. Numărul mereu­ crescând al supli­­celor, care de care mai dureroase, au silit închirierea de localuri și deci o sarcină de 26.000 lei cu plata chirii­lor. Se impunea cu tot dinadinsul construirea unui local propriu al ins­­tituțiurii, pentru a nu mai fi tribu­tari cu o sumă atât de mare față de mijloacele de cari dispune și apoi din cauză că toate aceste localuri sunt nepractice, neîndestulătoare și împrăș­tiate în diferitele părți ale orașului. La 5 Octombre trecut, punându-se temelia primelor clădiri, fondul pen­tru ridicarea lor s-a format prin ser­bările Expozițiunii date atunci, adică suma de lei 41376. 49. La 31 Martie 1909 fondul de­ clădire a atins lei 112369.70, mărit prin donațiunile speciale primite de la, 5 Octombrie și până la această dată. Ori­cine va în­țelege grava situație în care se afla direcțiunea, când, pentru a ridica clă­diri in valoare de 600.000 lei, nu dis­punea de­cât de un așa iise fond, când trebuia neapărat să se profite de campania de lucrări pentru a ridica în anul acesta «instrucțiunile pro­­ectat­e. împrumutat di­n­­«prinsinta După o iarnă grea și atât de lungă, care a fost cea trecută, când până în Aprilie se simțea încă frigul și ur­mările multelor zăpezi, adică inun­dațiile, cari dădeau o lovitură de gra­ție, lipsa cumplită cu care eșeam din iarnă, era bine înțeles că direcțiunea „Vetre­ luminoase“ nu­ se putea ginții nici de cum să facă un apel la cari­tatea publică pentru a aduna mijloa­cele necesare clădirei. Ideea unui îm­prumut a câștigat din ce in ce mai mult teren și M.­­S. Regina însărcina pe d. Monske să realizeze această idee. D. Monske și-a îndreptat privirile spre Germania, unde banii se pot găsi destul de ieftin și unde opera Majestății Sale fusese primită și sus­ținută cu atâta căldură. După trata­tivele îndelungate pe cari le-a urmat personal la München și Colonia, a reușit să contracteze un împrumut de 500.000 mărci, cu dobânda de o in­­sulă, in condițiune cât se poate de avantajoase, căci abia după 4 ani se va începe plata capitalului. Financia­rii germani au voit, ce e drept, să dea din toată inima ajutor M. S. Re­ginei pentru a duce la bun sfârșit o­­pera începută, dar nu e mai puțin adevărat că ei au calculat foarte bine că nu vor fi nici­­odată în pagubă, când „Vatra luminoasă“ se prezintă azi cu­ o avere da .620.000 mii le­­in imobile, investițiuni, titluri, etc., etc: apoi suma ce se plătește acum pentru chirii se va considera ca do­bânda capitalului cu care noua casă se clădește. Bani! împrumutat! neser­vind de­cât pentru ridicarea construc­­­țiunilor actuale, noua casă va forma deci un capital de 600.000 lei, care împreună cu averea existentă, de a­­ceeași valoare, va forma una totală, de 1 milion 220.000 lei. Chestiune de delimitare na­ționaliz Dat fiind împrejurările care au silit la contractarea acestui împrumut, nu putem considera aceasta ca o ches­tiune de străinism, mai cu­­ seamă că Germania a căutat totdeauna să facă m­ult bine și pe toate căile prietenei sale România. Este totuși o ghestiune de demnitate națională ca să nu lă­­­săm ca prin bani străini să se ridice o construcțiune de un așa mare folos pentru țara noastră, căci suma nu este așa de mare ca să întreacă pu­terile noastre. Dacă prin apelurile lansate, prin aprobarea ce s’a dat măreței ide­­a Reginei-poete Carmen Sylva. „Vatra Luminoasă“ a primit ajutoare însemnate și­­ din alte țări; totuși, când a fost vorba de a împărți binefacerile ei, a dat preferință nu­mai și numai românilor. Iată­ .in a­­devăr, că din 158 interni, câți sunt acum in instituție, sunt 127 români ortodoxi, născuți in țară, 7 creștini, de alte confesiuni, însă tot născuți in țară, 19 israeliți supuși români și în fine 5 străini propriu zis. In timpurile de civilizație in care trăim acum, ar fi prea trist să facem chestie de străinism și față de neno­rociții orbi si să criticăm că se ad­mite și orbi străini, când țara noastră a fost­ totdeauna destul de liberală față de străinii cu vedere. Atât din cifrele arătate mai sus, cât și din forța naturală a lucrurilor, este bine­înțeles că orbii țării noastre sunt a­­cei cari apelează și se bucură in prima linie de ajutorul .,Vetre­ lu­minoase“ și de aceea trebue să cău­tăm, cu nzb­­­il de a face chiar sacri­ficii, a sprijini această instituție in­contestabil adevărat românească. Concluzia ne Nu putem încheia ancheta noastră, fără a adresa din parte-ne un căldu­­rar apel către toți oamenii de inimă, care sunt destul de numeroși în țară, spre a ajuta la clădirea coloniei or­bilor. Trebue să ne gândim că prin colonie se realizează o idee de ajutor din cele mai perfecte, căci prin ea se va ajunge cu siguranță la îmbunătă­țirea stării unui număr de peste 20 mii orbi ce sunt la noi în țară, fă­când din aceștia cstăteni folositori ei. Din experiența făcută la „Vatra luminoasă­”, considerând că în ter­m­en mediu un orb poate realiza un câștig de minimum un leu pe zi, iată că acești 20.000 orb­ lucrători ar a­­duce țării un spor anual de 6 mili­oane lei aproximativ, în loc de a’î lăsa povara îngrijirea atâtor infirmi ce i-ar îngreuna sarcina cu mult mai mult. Fisle deci­de datoria noastră de a ușura instituțiunea de plata ori­cărei dobânzi, cum trebuia să fie ușurată de plata urcării chiriei. Ca și omul care, stând în căscioara lui, s’ar mul­tiplii chiar, cu pâine și sare, tot, așa și „Vatra luminoasă“, stabilită în localul său, se­­ va putea întreține prin­ sine însăși, prin munca coloniș­tilor săi. Dovada despre puterea lui­de muncă ne-au dat-o cu prisosință când ei erau abia in fază învățăturei meseriei ; prin exersarea lor la lucru și prin imuilirea numărului coloniș­tilor, colonia va putea trăi un mod de sine stătător și nu va mai recurge la caritatea publică. Acum când e vorba să se facă pa­sul deciziv al unei a­ a de bine-făcă­­toare instituțiuni, trebue să-î dăm un ajutor cât mai grabnic, căci nu e vorba de opera unei singure persoane, ci de realizarea unei bine­faceri pen­tru întreaga țară și la care toți lo­cuitorii ei trebue să participe prin obolul lor, or cât de mic ar fi. iCoticlux tillie Mișcare la lucrările publice La ministerul lucărilor publica s’a făcut următoarea mișcare: D. inginer ordinar cl. III Aurel Smântănescu, sub-șeful serviciului technic din Gorj, a fost atașat la construirea șoselei Tg. Ocna-Slănic. I), conductor cl. I. V. Rădulescu, de la serviciul tec­nic Romana­­, a fost mutat la Buzău. D. D. Vasiliu, a fost numit me­canic principal la stația de petrol din portul Constanța. D. Z. Sava, ajutor mecanic la a­­celaș serviciu, a fost înaintat ma­­nipulant. D. G. Procopiu, copist la serviciul teh­nic al județului Ilfov, a fost sus­pendat pe 15 zile pentru abateri de la datorie. D. D. Georgescu, șef cantonier, a fost înaintat picher la serviciul tehh­nic al jud. llfov, în locul d-lui A. Ilălăceanu, demisionar. D. C. Alexandrescu, picher la ser­viciul tehhnic din Suceava, a fost sus­pendat din funcțiune, pentru insulte aduse unul preot in timpul serviciu­lui divin. SURI DIN STRĂINĂTATE .*» Marele duce Wilhelm Ernest de Saxa-Weimar-Eisenach, a îm­plinit aiastă­ era vârsta de 33 ani. ,*» Consiliul comunal al­­ Parisu­­lui a hotărât să dea in fie­care an câte un premiu de 15 mii lei la concursurile de aviațiune. D-na Boursin, executoarea testamentului milionarului Pari­sian Chauchard a dat un milion de franci pentru săracii Parisului și un milion pentru funcționarii marilor magazine Louvre, înfiin­țate de defunct. CRONICA­: PARIZIANA de Léo Clarelte. Confederația generală a Muncei se clatină. Focarul acesta revoluționar se răcește. Revoluția încă,nu e pen­tru azi. Țara încă nu e atât­­ de­ pu­tredă pe cât se credea. O constatare pe care o faci cu plăcere. Să curețe viitoarele alegeri parlamentarizmul și va mai putea merge încă câtă­va vreme. Reacțiunea se trezește și stă la pândă. Se pretinde chiar că întețește pe greviști ca să grăbească prăbușirea. Greva generală însă, încă nu era coaptă. Revoluționarii, de­sigur că au să o pregătească, în înțelegere cu mo­narhi­­știi cari ar fi încântați ca țara să se plictisească cu regimul acesta și să’l schimbe. Serbările monarh­iste se ’nmulțesc, și cu prilejul centena­rului Mareșalului Lannes, duce de Montebello, Mareșal al imperiului, ucis la Essling,—și cu prilejul Janet d’Arc. La Gompiegne s’a dat o a doua reprezintație a Thrnitului din Evul Mediu, prezidat de d-­șoara de Boillen­­court, îmbrăcata ca Jana d’Arc, și de generalii lui Carol VII in armuri e­­xact copiate, cu bandiere, trompete, chivăre, lăncii, a fost alt succes. E tot moda englezească. Englezii cultivă de mult acest gen pitoresc de recon­stituiri ale Evului Mediu, pe cari le numesc «Pageant». Anul trecut, ara călătorit și e­i de la Eastbourne la Sevensey cu Wilhelm Cuceritorul și armata lui. Erau tineri din lumea bună cari, în­ costume vechi, se du­­ceau la spectacolul anunțat, cu lăn­cile și scuturile lor, și năvălirea a­­ceasta a trecutului intri u­n drum de fier era destul de pitorească. Intr’un colț al vagonului se afla chiar un druid, care’și scosese peruca, și sta de vorbă cu o tinără miss, îmbrăcată după ultima modă. Suprimaseră vea­curile. La noi, socialismul a favori­zat această reîntoarcere la vechia Franță, de teama unei Franțe prea noul. in porturile Mediterspeî, înscrișii maritimi au părăsit bordul vaselor de transport și a trebuit să se cheme în ajutor vase streine. Înscrișii aceștia sunt nedîbâci. Iscăliseră angajamen­tul de a lua parte la greva generală; aceasta n’a fost, ei își fac cu toate acestea greva lor, necerând nimic pre­cis și crezându-se urmați de colegii lor din celelalte pbrturi. Nici asta n’a fost. De situație se folosesc com­paniile italiene." Asupra tuturor chestiunilor de greve, Clunet, avocatul bine cunoscut, a scris o carte bună . Asociațiile din punct de vedere istoric și juridic, la editorul Marechal Biliard ; lucrarea aceasta va fi de folos tuturor acelor pe cari chestiunile aceste i­i atrag. Pedagogii vor saluta apariția unei excelente reviste: Educația, diri­jată de Georges Bertier. Primul nu­măr are aproape 200 de pagini și publică studii serioase de Sourian asu­pra Educației intelectuale,­­Siorez a­­supra invățămintului desemnului, Ma­lapert asupra Educației sexuale în școale, Lietz asupra așa - ziselor ,,Lan­­derzichlungsheime“ și rezumate bune asupra principalelor tratate apărute de curâid in diferite­ țări. Istoricii au citit cu oarecare emo­ție paginile publicate de Emile Oli­vier asupra declarației de războia de la 1870, faimoasei depeșe, de la Ems, și elocintei justificări a cuvântului care a apăsat atât de greu asupra vi­­tregei vieți a marelui orator, căruia i-se înțelesese rău fraza : „Vom­ merge la războiui cu sufletul împăcat!“ Franța are două ambasadori noul . D. Georges Louis se duce la Peters­burg. Nu se poate spune nimic des­pre dânsul, pentru că n’a eșit nici o dată din Paris, ceea ce nu e tocmai o bună pregătire pentru cariera di­plomatică. Trebuie să fi trăit și cres­cut în străinătate ca să fii la adăpost de surprinderile și greșelile pe cari le aduce viața intr’o societate deose­bită de a noastră. Celalt e bine cunoscut, e d. Mau­rice Bonepard care se duce la Con­stantinople. Fusese rechemat din Ru­sia pentru că ascultase de guvernul său, asupra,căruia, singur, recăzu ne­­dibăcia măsurilor luate. Compensația aceasta îi era datorită și va duce cu dânsul in Turcia solidele calități care l-au distins in alte părți. * * * Sărbătorile Rusaliilor au­ fost pri­vilegiate de un timp radios și însem­nate printr-un mare exod al parizie­nilor spre câmpie. Nouri de automo­bile au brăzdat șoselele pe un peri­metru de trei sute de kilometri. Va­canțele au încetinit puțin viața mon­denă, care e în toia. Lumea s'a dat după vreme și e în întârziere cu invitațiile; acum, acestea plouă. Prânzuri, serate, ceaiuri se țin lanț. Un dejun curios a fost organi­zat la Palmarium-ul gradinei de Acli­­matație, de către Cavou, cea mai veche societate de șansonetiști fran­ceză , datează de la 1737. Prezidentul bea încă in paharul lui Caire și pre­zidează sunând din clopotul care a slujit lui Passard. Toți șansonetiștii cei mari, Wadé, Désaugier, Béranger, Nadaid, Pierre Dupont, au fost Ca­­voistr. La ultimul dejun s’a șansonat mul. Lumea începe să se pasioneze, dar cu mult mai multă moderație, de a­facerea Steinbeil. Azi e aniversarea crimei din fundătura Rousin. Dacă Jardeval și complicele lui sunt autorii, d-na Steinbeil n­’ar putea fi plânsă în destul de învinuirile ca i s’au adus și de lunga închisoare preven­ind c’ a îndurat. E aci un mister care ră­mâne iritant. La salonul artiștilor francezi, votul n’a decernat nici ,o medalie de o­­noare, nici picture­, nici sculpture!. E de spus că nici un talent nu se impune ? E probabil. Toată Franța s’a asociat din tot su­fletul la serbările de la Arles, în o­­noarea lui Frederic Mistral, și a fost mișcată de omagiul prețios trimis ma­relui poet provenea­ de către M. S. Regina Elisabeta. Mistral incarnează sufletul provenea­, și mai mult mult, sufletul latin. Mirese al lui este poemul latinității, grației, soarelui. Unii zic: „Dar o literatură proven­­eală alături de literatura franceză e ca un Stat în Stat“. Primejdia e ilu­zorie si cei cari cred că provensalul va întrece pe francez se tem zadarnic. Bănuesc că Mirelo trebue să fie foarte popular in România. Faimosul cântec al lui Magali e o legendă căreia i-am găsit echivalentul în folklorul ro­mânesc. Ați văzut memoriile d-nei Thénard ? Ceea­ ce spune despre trecerea ei prin București, unde a jucat acum vre-o 20 de ani sau mai mult, e foarte mă­gulitor și pentru români și pentru admirabila lor Regină. Știați că compatriotul d-voastră Enescu a pus pe muzică vechile poeme ale lui Clement Marat ? Am auzit el! pe d-na Gailey cântându-le la pie­tonii Logout Gréard­­­e delicios. Erau peste două­zeci de mii de inși când s’a inaugurat Luna Park, care place prin noutatea lui ciudată. E o împrejmuire mare, la Poarta Maillot, în fața intrare! pădurea Bulonieî, în­tre Poarta Neuilly și Poarta Tem­e­lor, pe locul ocupat altă dată de Prin­­tania și de Marocul la Paris. Sunt acolo o sumă de atracții cari nu sunt noul pentru cei ce cunosc Londra, unde sunt exploatate de zece ani la Earls Court, la Olympia, la Shepards Bush. Dar aci e nou, inedit și amu­­zează mult pe parizieni. Este un Scenic Railway, care, a­­cum un an, la Londra, a fost de mai multe ori onorat cu vizita Reginei, și care își plimbă pe o lungime de două kilometri vagonetele repezite în­tre stânci de pânză zugrăvită, prin­tre prăpăstii și ghețari: e Elveția a­­casă. Este rîul misterios pe care alunecă bărci, sub un cer presărat de stele și în fața peisajelor polare sau tro­picale. La un moment dat, barca ese din apă, e prinsă de un lanț și a­­runcată în sus înainte de a recădea în rîu. Este roata excentrică în vârful că­reia sunt sguduite furios două va­goane captive. E un Water-Chutes de tristă me­morie la București. Tot restul e trucat în mod comic; părți de dușumea sunt violent sgu­­duite ca de un cutremur; te sprijini de ziduri și zidurile sunt electrizate. Curente de aer fac să sboare pălă­riile. Sunt scări mișcate atât de cu putere în­cât aproape nu te poți urca pe ele. Șiruri de oglinzi diformatoare re­dau vizitatorilor fețele atât de pocite, în­cât toți se strâmbă de râs. Popiei „de precizie“ (bowling), loterii, or­chestre, crocodili, șerpi, cafenele, toate bucuriile existenței sunt acolo. Din toate părțile nu sunt decât strigăte, râsete, țipete speriate, veselie fără margini in fața glumețelor invenții ale umorului englezesc. Căci afacerea e englezească : lies, Bostock and Comp. Se va merge bine dacă va ține așa, și întreprinzătorii noștri francezi vor recunoaște inferi­oritatea izvoarelor lor inventive și fi­nanciare. Publicul parizian așa e fă­cut: se va grămădi la Luna­ Park, dar va strâmba din nas pentru că sunt englezi acolo. Nu-i place ca stră­inii să instaleze la Paris o întreprin­dere norocoasă, dar va plăti, și direc­torii atâta cer, de ceea ce cred pari­zienii nu le pasă. La formează multe societăți dra­matice de încercare și de aplicație ca să joace de câte două, trei ori lu­crările tinerilor ,și să le încerce în fața publicului. Câte­odată, încerca­rea e fericită. Ast­fel, societatea în­­cercătorii a jucat cu succes o fru­moasă dramă lirică „Le Déchu“ a d-nei Valentina de Saint Point, și o comedie de Nayral Eclipsa, care do­vedește foarte sigure însușiri dra­matice. Prea multe maimuțe, intr’adevăr, Bietele,dobitoace, sii­te să facă pe oamenii la Olympia sau la Folie? Ber­gères, te înduioșează și par­ că în­dură cu durere nostalgia pădure­­i­r natale, unde n’ar fi rau să fie retri­mise. Publicul e vinovat că încura­jară inepții barbare. Shakespeare se micșorează văzând cu ochii. Un belgian i-a dat o lovi­tură sdravănă; două germani îî sar în ajutor. l­a Grande Revue și Co­­m­oedia îl fac sa dispară cu totul in Martidul unei mame PARTEA ÎNTÂIA II Scăpați de la crimă — Dar pe tatăl tău, pe mama ta, cum îî chiamă ? — După o lungă tăcere și după mai multe întrebări și mângâerî, fetița gângavi: — Nu știu... Și la orî­ ce alte întrebări, nu mai răspunse nimic! Iar când Denis stărui încă, ea începu să plângă și strângându-se in pat, întinse brațele către Jacqueline. Aceasta o luă in brațe și o strânse la inimă, cu patimă. — Las’o, n’o mai întreba: Sa vezi cum tremură! Gervoise, ca să dobândească ertarea micuței, voi s'o sărute, insă dânsa ’și ascunse fața la pieptul Jacqueline! și plânsul ei deveni mai violent, aproape con­vulsiv. Atunci dânsul se depărta trist și murmură cu sfiala . — Cu toate astea,eu­ nu­ vreau răul. Ast­fel trecu noaptea până în zori, căci nu se culcară de loc. Și in tot timpul nopții aceiași întrebare ,se prezenta neîntrerupt în mintea nenorocitei mame . — Ce o să se facă copila mea? Doctorul trebuia neapărat să-și facă datoria dând de veste comi­sarului polițienesc sau șefului jan­darmeriei. La ziuă aveau să în­ceapă cercetările. Și cum aveau să se termine ? Polițiștii au oamenii lor în toate părțile și sunt obicinuiți cu pătrunderea tuturor secretelor. N’aveau să ghicească dânșii ,ade­vărul sub nepăsarea dureroasă a Jacqueline! ? Dar dacă, din indiciu în in­diciu, aveau să ajungă până la bătrânii cari crescuseră pe Marta adecă până la Nantes ? La Nantes,­ totul avea să se afle. Bătrânii aveau să zică : „Atunci noi am dat copila fiind­că o cerea mama ei“. De aci până la a descoperi că Jacqueline era mama fetiței, nu era de­cât un pas. Apoi ce­ avea să se întâmple ? Gervoise trebuia să afle tot. Din sa­­ 1 înșelase când îl luase de bărbat, din cauză că nu-l iu­­iubia. Acum voia să-l înșele încă, din cauză că’l iubia. Și acum când îl iubia se în­­grozia să nu fie respinsă de dân­­sul, căci n’avea s’o mai creadă intru nimic... Dar chiar dacă polițiștii n’aveau să descopere nimic, tot ceva rău­ trebuia să se întâmple. Maria avea să fie considerată ca­­ o copilă părăsită și trimisă la Asistența publică, , . A* I­ se va atârna de gât un nu­măr de ordine și i­ se va da un nume la întâmplare, în locul nu­melui e­i de Marta, și apoi avea să fie încredințată unor mâni streine, mercenare, une­ori blânde și compătimitoare dar adesea brutale. Aceasta­ trebuia să fie soarta păsăricei căzute din cuib. Și dacă nu voia ca fetița sa să aibă această soartă tristă, avea să fie silită a zice : — Lăsați-mi-o căci ea mea ! ! O vedea supusă la toate aven­turile, sbuciumată și aruncată în­­tr’o parte și în alta de vijeliile vieței și, cine știe ? căzând poate, căzând foarte jos... Scoase un țipăt : — Ah, nu, nu !... bine de­cât asta !... Gervoise o întrebă — Ge vorbești tu răspunse speriată : — Adormisem... și visam, on­ ce mai mirat : acolo ? Ea NI­ A cum c copila Foarte de dimineața, sosi un comisar de poliție. Tot satul cu­noștea drama din timpul nopții și devotamentul lui Gervoise. Și fiind că oamenii știau de marea sărăcie a inventatorului, în­cepură să trimită care 0 haină pentru fetiță, care ceva ban! pen­tru hrana ei. Gervoise zise Jacqueline­ incet: — Ni se trimit toate astea de pomană. N’avem drept să refu­zăm nimic căci sunt pentru copilă. Toți oamenii și toate femeile defilară în cursul dimineței prin căsuța de pe malul apei, ca să vadă copila. Erau­ toți cuprinși de o mare cunoșitate. A­cum era această fetiță căzută ca din cer ? Din sat nu dispă­ruse nici un copil. Nici o reclamație nu sosia din vitele și castelele învecinate. Fetița nu putuse să fie singură pânâ pe malul Senei, mai cu seamă noaptea. Cine o adusese ? Aci era taina care interesa pe toți, romanul în jurul căruia fer­­iceau imaginațiile. Insă închipuirile nu puteau să meargă departe și se ciocniau îndată de nimicul cel mai absolut. Din revărsatul zile, se trimise un aviz telegrafic jandarmerie­ din Melun și se organizară cer­cetări in toiate părțile. Jacquelina îmbrăcase pe Marta. Ce de sărutări primise biata co­pilă ! De atâta dragoste, se îm­blânzise, nu mai era sălbatică, nu se mai împotrivia la nimic. Băuse lapte și mâncase un ou­ moale cu un miez de pâne. Avea poftă de mâncare și se arătă­ foarte mulțumită când fu sătulă. Acestea erau cele d­intâi îngri­jiri pe cari duioasa mamă le dă­dea fiicei sale... Insă, fiind fer­voise de fală, iî trebuia mare cu­raj ca să nu se dea de gol. Marta ședea pe genunchi! Jac­queline! când intră comisarul. Afară erau oameni, fem­e! și copii, umplând drumul in fața casei, așa că d’abia puteau să trea­că oameni! cu vitele care trăgeau caicele goale în susul fluviului. — Arată-mi hainele acestei fe­tițe, zise comisarul. Jacquelina i­ le arătă întinse încă pe scaun. Magistratul le examina d’aproa­­pe, căutând vr’un indiciu, riscai inițiale. Insă nu găsi nimic. For­ma rochiței și chiar calitatea pân­zei din care era făcută cămașa, părură a-i atrage atenția.­­ Aceasta e pânză din aceea pe care o țese gospodinele pe la Pornichet, zise dânsul. O cunosc bine, că­cî eu sunt de loc din Nantes... Jacquelina tresări și se uită lung și cu spaima, la omul acela­care întâmplarea se punea îm­potriva eî chiar de la început și adevărul avea să casa la lumini așa dintr’o dată ? Și pentru ca chinul ei sa fie și mai mare, Gervoi se adaogă : — Tu n’a­ observat asta, Jac­queline, căci și tu ești de acolo ? — N’am observat... Comisarul se uita acum la ro­chia fetiței. (Va urma) ♦ D-nii abonați, cari fac reclamaț­iî sau cer schim­bări de adresă, sunt la­sați să bine-voiască a trimite la administra­ție totdeodată și eticheta pe care este im­­primată zilnic adresa, spre a se putea da curs repede re­da maț­umi lor și a­ nu se face întârzieri cu trimi­­t­erea ziarului la noa a­dresă.

Next