Universul, septembrie 1909 (Anul 27, nr. 239-268)

1909-09-01 / nr. 239

MBBBBaaBnBBaMMBBgBmaB5»BBaBiiaa8BBB3gaHHMBBBaaeeBBaHBgBKaBB8WBBgeBaBMM^^ Sondele de petrol din Morenî distruse de incendiu Calendar pe anul 1909 OrSotrox Luni, 31 August.—Beául Maicii Dom­nului. Catolic Luna, 13 Septembrie.—Theophil. Răsăritul soarelui 5.56—Apusul 6.30 «Universul» are următoa­rele linii telefonice: Administrația..........................6/62 Redacția..............................12/88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 București, 31 August. Probleme economice După toate probabilitățile, noua convenție ce am încheiat cu Austro-Un­garia va­ fi votată și va intra în vigoare din toamna aceasta. Vor trebui deci să se ia din vreme și serioase măsuri, ca să ne putem folosi de avan­­tagiile ce am dobândit prin a­­cest nou tratat, în deosebi de facultatea de a putea exporta un număr de vite, sub formă de carne de măcelărie.— Creș­terea vitelor peste tot va tre­bui să ia un nou avânt în țara noastră. Se știe că, față de opoziția crâncenă ce a întâmpinat noul tratat din partea agrarienilor­­ ranguri și austriaci, s’a afirmat, între altele, în presa austro­­rangară favorabilă convențiu­­nei, că noi nici nu ne vom putea să ne folosim de con­cesiile acordate decât foarte pu­țin, în tot cazul nu în măsura croită prin convenție, de­oarece ne lipsesc aproape cu totul vi­tele de export. Se poate ca a­­ceasta să fie numai o tactică mulțumitoare a îngrijorărilor agrarienilor,­dar nu trebuie să ne ascundem că constatarea ziarelor austro-ungare cuprinde și o bună parte de adevăr. Nu numai carnea de măce­lărie este la noi de o calitate cu care greu am putea să con­curăm pe piețele austriace,— dar, ceea ce este de­sigur în legătură cu aceasta, vitele noas­tre de muncă și de lapte în cea mai mare parte sunt pornite spre degenerare și toate încer­cările ce se fac pentru îmbu­nătățirea rasei nu dau de­cât rezultate slabe, une­ori chiar mai puțin de­cât îndoelnice ;— vorbim aci, bine-înțeles, de vi­tele țăranilor. Cum drept cuvânt s’a obser­vat, și nu era greu de văzut, că pricina neisbutirei acestor încercări stă numai în faptul relei îngrijiri și în­deosebi a hranei neîndestulătoare, cari «o siguranță reduc la nimic a «rece încrucișări cu soiuri cât de nobile,—ba poate chiar dau rezultate și mai rele, acele so­iuri i­e fiind deprinse, ca soiul­­ vitelor noastre țărănești, cu în­grijirea și hrana proastă de care au parte. Deci, tot aceasta rămâne pro­blema : Țăranul să se deprindă a’șî hrăni și a’și îngriji vitele alt­fel decât până acum, și aceasta va duce cu o mai mare sigu­ranță de­cât orice la regenera­rea rasei vitelor de muncă și prin aceasta, în chip indi­rect, și la acea a vitelor de măcelărie. Să nu se repete ia­răși veșnicul refren : dar d­acă țăranul n’are cu ce să’și hră­nească și să’și îngrijească vi­tele !... căci e neîndoios că, chiar în starea actuală de lu­cruri, se poate face în această direcție mult mai mult de­cât nu face, prin cultivarea de plante de nutreț, prin construi­rea de adăpostu­ri pentru vite, și așa mai departe. Țăranul nostru nu trebuie numai căinat, ci trebue mai ales condus, ca cel puțin mult­­puținul cât îl are să­ l­ știe fo­losi așa cum e mai bine și mai cu spor. Numai atuncea și ce­lelalte vor veni, ca de la sine. In deosebi în ce privește greater­ea vitelor, ar fi acuma un nou prilej de îndemn, pen­tru ca să se folosească de el cu adevărat țara, iar nu nu­mai câțiva speculatori, cum pare că se va întâmpla până in cele din urmă. Mâine, Harți 1 Septembrie vii ’»page pm\ Călătoriilor’ Aniversarea laărei firiviței IX CAPITALA Cu prilejul aniversarei muărei Griviței s’a oficiat la Mitropolie, ori, Duminecă, la orele 10 luni, di­mineața, un Te-Deum și un paras­tas, pentru pomenirea eroilor că­zuți­ în războiul independenței. Serviciul divin a fost oficiat de P. S. S. vicarul Mitropoliei, în­conjurat de clerul catedralei. Răspunsurile au fost date de corul­­ de sub conducerea maestru­lui N. Bănulescu. Au­ asistat la Te-Deum d-nii: general Boteanu, secretar general al ministerului de război; I. T. Ghica, locțiitor de secretar gene­ral al ministerului de interne; locot.-colonel Baranga, adjutant regal. D-niî: coloneii Rîmniceanu, Pre­torian, Socec, Toplicescu, Muică, Basarabescu, Petrescu,locotenenți­­colonelî I. Constantinescu, Me­­rișanu, Boian, Stratilescu, Cio­­vică, maiori State Leonte, Al. Teo­­dorescu, etc. O companie din batalionul 2 vâ­nători «Regina Elisabeta», cu dra­pel și muzică, înșirată în curtea Mitropoliei, a dat onorurile. De asemenea s-a oficiat câte un Te-De­um la toate bisericile cate­drale din țară, la care au asistat autoritățile civile și militare. La această serbare națională a luat parte un public foarte nu­meros. Erau de față veteraniî din tot județul cărora li s’a oferit o masă. Târgoviște, 30.—Azi, la orele 10 jum. dim.,s’a oficiat la cate­drala Curtea Domnească un Te-De­um pentru aniversarea luării Griviței, în prezența re­­prezintanților autorităților ci­vile și militare din localitate. Onorurile militare au fost date de o companie din reg. 22. Iași, 30­ — Astă­z­i s'a serbat cu mare solemnitate aniversarea luării Griviței. Dimineața s’a oficiat un Te-De­um la Mitropolie. Serviciul divin a fost oficiat de P. S.­ S. arhhereul Nicodem Miniteanu, asistat de representanț­ii tuturor au­torităților civile și militare. De ase­menea s’a oficiat servicii divine la toate bisericile din oraș și județul Iași. Giurgiu. 30. —­ Cu prilejul a­­niversărea luărei Griviței, s’a o­­ficiat, în catedrala orașului un Te-Deum în prezența reprezen­tanților autorităților civile. O­­rașul a fost pavoazat. IX PI­OVIXCIE (Prin telefon de la corespondenții noștri particulari) Brăila, 30. — Azi fiind ziua ani­versării luărei Gri­viței s’a oficiat la biserica catedrală Sf. Nicolae un Te- Deum, în prezența autorităților civile și militare. Craiova, 30.-Cu ocazia zilei de 30 August, veteranii din Craiova, care fac parte din joc. „Smârdan“ au ți­nut să serbeze și ei în mod deosebit această zi măreață. Pentru aceasta societatea a con­vocat 400 veterani. Ei s’au întâlnit azi dimineață la 8 jum., la sediul societăței din strada Cuza-Vodă. De aci, cu drapelul și cu muzica militară au parcurs mai multe străzi până la biserica Madona Dudu, înși­­rându-se în curtea bisericei. La ora 10 a sosit la biserică d. gen. Zosima, comandantul corp. I de ar­mată, d. prefect Vercescu,d. N. Boboc, ajutor de primar, d. Caton Călugă­­reanu, prefect de poliție, toți ofițerii superiori și inferiori aflați în garni­­zonă, precum și sec. comercianților de băuturi spirtoase. Peste câte­va minute a sosit și d. general Gigurtu, președintele de onoare al societăței, care este primit cu urări. La ora 10 și jum. începe serviciul religios. Mai întâi ii se oficiase un parastas pentru odihna sufletelor eroilor de la Grivița. După aceasta se oficiază un Te-deum. Terminându-se serviciul religios, d. general Zosima, însoțit de prefec­tul Vercescu, general Gigurtu și re­prezentanții autorităților civile și mi­litare, au trecut în revistă trupa com­pusă din o companie din reg. 26 și batalionul de veterani. De aci au trecut la hotel ,,Miner­va“, unde se afla așezată, macheta monumentului Independenței. Tot aci s’a primit și defilarea în ordinea următoare : gorniștii batalio­nului I vânători, gorniștii reg. Rovine 26, muzica reg. 1 Dolj, muzica co­munală, veteranii, soc. comercianți­lor, ofițerii din garnizoană și la urmă o companie din reg. Rovine 26, sub comanda d. căp. Trușculescu. Toată ziua macheta monumentului a fost expusă pe terasa hotelului ,,Minerva“. Seara la 8 și juni. veteranii au fă­cut o retragere cu torțe. Galați, 30.—Azi fiind aniversarea luărei Griviței, la orele 11 dim. s’a oficiat la catedrala orașului un Te- De­um de către P. S. S. episcopul Nifon înconjurat de un cler nume­ros. Au asistat d. Petrovici prima­rul orașului, Nicolicii prefectul de po­liție, contra-amiral Sebastian Eusta­­țiu, comandantul marinei militare, împreună cu toți ofițerii garnizoanei, precum și alte persoane oficiale. Onorurile militare au fost date de o companie din reg. Siret sub co­manda d-lui căp. Rotaru. Ploești. 30.—Aniversarea iuărei Griviței s’a sărbătorit azi în o­­rașul nostru cu o deosebită so­lemnitate. La 10 dim. s'a oficiat la cate­drală un Te-Deum în prezența autorităților civile și militare. După terminarea serviciului re­ligios oficialitatea s’a îndreptat spre monumentul vânătorilor din Bulevardul Independenței. Aci s’a oficiat un parastas în a­­mintirea eroilor morți în războiul pentru independență. S’au ținut discursuri. Din p­ar­tea armatei a vorbit d. maior Rășcanu din reg. 7 Prahova, iar d. N. Prușanu din partea ve­teranilor. Ambii oratori au relevat meritele eroilor căzuți pentru pa­trie pe câmpul de onoare. D. colonel Radian a primit apoi defilarea trupelor și veteranilor. Declarațiile unui aviator Se cunosc ultimele accidente, întâmplate dirigiabilului german «Zeppelin» și celui francez «Re­­publique». Aceste accidente au fă­cut pe mulți să se întrebe dacă ar să m­­ai conteze dirigiabilele în vii­tor, și dacă viitorul nu are să fie numai al aeroplanelor. Cunoscutul aviator Farman, învingătorul de la Bétheny, a făcut următoarele declarații unui ziarist francez : «Precum știți, nu mă ocun de­loc cu dirigiabilele, dar trebue să vă mărturisesc că n’am avut nici­odată mare încredere în ele; din potrivă, zilele acestea, excursiunile m’au emoționat adânc și mi-au întărit și mai mult convingerea în privința valoarea lor. «După părerea mea, dirigiabilul afară de câte­va mici modificări ale amănuntelor, a dat tot ce a putut să dea. Aparatele sburătoare mai ușoare ca aerul, vor rămâne în­tot­deauna la bunul plac al cu­rentelor atmosferice. Pe de altă parte, dirigiabilul va fi învins, fiindcă nu e practic de joc. Con­struirea lui costă prea scump; tot așa umflarea și desumflarea lui, după o ascensiune importantă. Ae­roplanul, cu toate că e nou, poate lupta împotriva vânturilor de 40 până la 45 k­ilometri pe oră. Stri­căciunile sunt neînsemnate, și se pot repara ușor și repede. Săptă­mâna­­ de la Reims am dovedit a­­ceasta cu prisosință. Am să mai adaug, că aviatorii­ au mai multă siguranță de­cât aeronauții. La Reims n’am avut să ne plângem de nici un accident și, cu toate acestea, câte nebunii nu s’au făcut «In fața acestor lucruri, nu cred că e temerar să afirm superiorita­tea aparatelor mai grele de­cât aerul». întrebat dacă aeroplanul va fi într’o zi corabia aeriană pe care și-o închipuia Jules Verne­­ că tran­sportă călători, Farman a răspuns: «Așa cum mi-i închipui eu, ae­roplanul era să transporte trei, patru persoane și dacă­ se stabi­lește un serviciu­ de locomoțiune aeriană, numărul aeroplanelor va compensa mărimea și capacitatea visatului vapor aerian. De­o­cam­dată, îmi închipuesc două feluri de aeroplane : unul cu mare vi­teză ( expresul) și de mici dimen­siuni, iar celălalt cu o suprafață mare și cu viteză mică. «Nu­ uitați insă că aeroplanul este bicicleta aeriană, tandemul dacă vreți,—dar atâta tot !... Medicii străini în Capitală Ieri dimineață, cu trenul de 6.25, urmau să sosească în Capitală medicii străini înapoiați din ex­­cursiunea făcută la Constanti­­nopole. Intr’adevăr, medicii străini au și sosit la ora indicată, în gara de nord, unde au fost întâmpi­nați de d-nii prof. dr. Al. Obreja, d-r­.Marinescu, Stoenescu, Stăn­­culeanu și Gheorghiu. «Asociația generală a medicilor», îngrijise să facă cât mai plăcute vizitele prin oraș medicilor străini și ur­mau să fie vizitate mai multe spi­tale și alte așezăminte sanitare ale orașului. La amiazi, trebuia să li se ofere medicilor străini un banchet la Boulevard. Cum insă, în călătoria pe mare, — medicii străini au avut să su­fere neplăcerile boalei de mare,—­ ei s’au văzut nevoiți să renunțe la vizitele prin oraș și astfel au părăsit, chiar o zi de dimineață, țara prin punctul Predeal. Primirea în gara de nord a fost însă dintre cele mai cordiale. Nu­mărul medicilor sosiți era de 50, între cari și 7 medicii unguri. Ce mi î „Ce mai scrii?“... Veșnica, ste­reotipa întrebare pe care ți-o face ori­unde te întâlnește ,,a­­micul literaturii“, dacă te-a îm­pins păcatul să te amesteci și tu printre cei cari obișnuesc a-și da gândurile la tipar. Un tip f­oarte cunoscut și vrednic de toată luarea-aminte acest neprețuit amic al literatu­rii. Mai întâi, prin simplul fapt că te oprește în stradă și-ți strânge mâna (cu câtă priete­nie !), îți arată că el, cu toate ocupațiile serioase, de cari știi cât e de împovorat, găsește to­tuși câteva momente și pentru­, „bieții scriitori, cari sunt așa de puțin apreciați la noi. Al doilea, când, cu ob­ișnuita-i a­­mabilitate, te ’ntreabă și „ce mai scrii“ ?— ar trebui să fii prea slab cunoscător de suflete, ca să nu ’nțelegi imediat cât in­teres poartă omul acesta litera­turii române în general și ta­lentului tou în special. Iar dacă uneori i se întâmplă ca, până a nu apuca tu să-I răspunzi, să te mai onoreze și cu alte ches­tiuni despre familie, vilegiatu­ră, etc.—aceasta însemnă că el, fiind un om pururea grăbit, și prețuindu-și minutele, caută să afle cât mai multe lucruri în cât mai puțin timp, întrebarea capătă un caracter solemn și quasi-protector, când e bună­oară formulată astfel: „Ce ne mai dai?“ ori „Ce ne mai pre­pari ?“ Acest ne îți lămurește numai de­cât și raportul dintre tine și el. De fapt, în publicul nostru e foar­te puțin interes pentru li­teratură,—am putea zice pen­tru artă în genere. Stăm negre­șit ceva mai în lumină decât pe vremea lui Eminescu— dar încă foarte jos, încă în întune­ric față cu ceea ce s’ar cădea să fie. Sunt poate și scriitorii vi­novați. Nepăsători de soarta lor și a talentului lor, ca și de înalta chemar­e pe care­ o au pe pă­mânt, literații noștri niciodată n’au căutat să cucerească mul­țimea. Iorga și Sadoveanu sunt poate singurii cari,­ prin robus­ta continuitate a producerii lor, prin deplina desfășurare a pu­terilor cu cari i-a înzestrat Dumnezeu­, stau în strânsă rela­ție cu publicul cititor. Nu știu dacă ei cel puțin sunt mulțu­miți de publicul lor. Ceilalți scriitori— vorbim de fruntași, bine­înțeles— scriu pe toane, cu foarte largi intermi­tențe. Gherea,, Caragiale, Dela­­vrancea, Coșbuc, I. Gorun și Brătescu-Voinești au lăsat une­ori tăceri de ani întregi între o­­perele lor. „Ce mai scrii“? îi întreabă mereu amicul literaturii: “Ce mai citești ?“ ar avea dreptul, în cele din urmă, să ’ntrebe și ei odată pe indiscretul amator de... știri literare. Căci în definitiv la aceasta se reduce tot rostul întrebării lui, Foar­te rar se întâmplă, ca Domnul cu ’ntr­ebarea să fie cu adevărat un sincer iubitor de literatură, căruia să-i fie dor de-o pagină frumoasă și s’o caute ca pe ceva necesar vieții lui. De obicei sunt indiferenți, cari vor să-și dea aere de oa­meni cari se interesează... ci­tesc, au gusturi subțiri, sunt protectori ai frumoaselor arte. Snobizm. — Pân’la ce literă ați ajuns cu Dicționarul? îl întreabă odată pe marele Hasdeu un protector de aceștiia. — Da Dumneata pân’la ce li­teră ai citit? cearcă șugubățul învățat pe bietul snob, care, dată fiind împrejurarea că nu citise încă nimic din opera des­pre al cărei mers credea că tre­bue să se intereseze, rămâne, cum ușor vă închipuiți, destul de încurcat asupra răspunsu­lui. Suntem încă în perioada de confuzie a începuturilor, a tu­turor începuturilor. Publicul de­osebește anevoi, din grămada celor cari scriu, pe adevăratul scriitor. Presa nu e un bun in­formator. Ea are laude vino­vate, și tăceri cari sunt și mai vinovate. Ea își are celebritățile ei.­ Nici nu se poate spune cât rău face cu asta și publicului și scriitorilor. Rectifică vremea în cele din urmă. Dar, până a­­tunci!.... Eu știu pe unul din­tre cei mai de seamă scriitori ai noștri, rămas încă necunos­cut marelui public. El nu se plânge. Dar marele public—o generație care va trece pe lângă el, fără să-l fi cunoscut!.... Un nobil gânditor, în toată puterea cuvântului. De o mândrie de rege, cum și este în unul din ce­le mai adevărate feluri de a fi, el stă în colțișorul lui tăcut, își îmbracă cele mai curate gân­duri în cel mai curat veșmânt, și le dă drumul în lume. Cum vor fi primite, ce se va mai în­tâmpla cu ele de­ aci înainte d­e treaba lor. El nu se mai ocupă de ele. Scriitorul acesta, care e cu siguranță cel mai nedreptă­țit om de talent al neamului nos­tru, se numește Alexandru Ho­­doș. In literatură­— Ion Gorun. Indiferent pentru D-voastră,cari nu-I citiți , numele nu vă spune nimic— pseudonimnul nici atât. In schimb însă, ce de nume su­, lemenite, după cari vă­d nebuniți și pe cari numai trista zăpăcea­lă în care trăim și valvârtejul amețitor al tiparului le-au scos la iveală. „Reclama este sufletul comer­țului“. E destul de urît sufletul acesta. Dar e un suflet. Și cei cari fac numai comerț cu lite­ratura lor, fac un comerț însu­flețit firește, desgustator de în­suflețit, cât au zile și putere de a-și trâmbița marfa! Că va veni o vreme în care tot ce-au spus, și toată spuma de glorie de care s’au bucurat oamenii aceștia se va vedea lămurit c’a fost numai spumă, și mai rău decât atât, minciună, — aceasta pentru ei pare a fi o chestie care nu-i pri­vește, și de care niciodată du de JL* VÎ&huțZi. S’au neliniștit. Ei se uită de sus la un Gorun, care nici nu-i no­tat măcar pe cota editorilor, și-șî zic fără umbră de îndo­ială . De vreme ce cărțile noas­tre se vînd—cei mai buni scrii­tori ai timpului de față, ori­cât ar striga invidia, tot noi sun­tem. A, dragii mei, să nu vă ’nch­i­­puiți o singură clipă c’aș vrea să vă tulbur dulcile iluzii și mi­raculoasele voastre succese de librărie, cari, acestea, nu mai sunt iluzii... Invăliți-vă marfa în cele mai strigătoare coperte, umpleți zidurile capitalei cu a­­fișele operelor voastre, și faceți ca toate ziarele să buciume ’n lumea ’ntreagă marele vostru talent,—ce-î pasă lui Gorun de toate acestea ? Ori vouă de el. Ce poate să-i facă unei frunze— ade­vărate totă mulțimea de flori au­ficiale? „Flori-de-târgu! Ea ’și are viața ei, și ele rostul lor. Și de s’ar pune toată lumea, să răstoarne sensul și noima lu­crurilor de pe pământ—o floare de hârtie nu poate fi decât o floare de hârtie. Dar cine­ o cu­noaște și lasă totuși pe altul s’o ia drept floare­ adevărată—ace­­la e vinovat ca și când amăgi­rea ar porni de la el. Căci de ți-a fost ție dat să vezi adevă­rul—numai prin faptul că l’ai văzut, ai contractat datoria de a ne face și pe noi să-l vedem. Ș’atunci, mă ’ntreb­, literații cei buni, cei într’adevăr che­mați, n’ar trebui să caute a se alege de la sine, și de la înce­put chiar a se da la o parte din zgomotoasa mulțime a celor ne­chemați ? Publicul nu-i orien­tat. Revistele nu lămuresc în­totdeauna. Iar casele de editură fac un täraboiit în jurul medio­crităților — de nu mai știe 10- me­a ce să creadă. Te oprești la vitrina unei librării.­­Nu mi se pare librarii o zi sau două pe an, când pun în vitrină numai cărți românești). Vei vedea a­­colo tot felul de nume colorate, sub cele mai strigătoare titluri, —minune însă dacă, de sub vr’o „Flacără de Sânge“ sau cine știe ce „Iubire siderală“ înfăți­șată prin cei șapte balauri cu gurile căscate ai reclamei, își va scoate un colțișor și vr’o carte cinstită, pe­ a cărei simplă copertă să poți ghici, din câte­va slove ce se ivesc, numele unui scriitor ca Sandu Aldea, Ghrleanu, Gog­a, sosit ori An­gu­d... Ce-i de făcut?—.Câte n’ar fi de săsflit! Bunăoară. O casă de editură, care să nu publice decât cărți cu adevărat vrednice de cea mai largă răspândire, cărți alese, cinstite, înălțătoare— bune și frumoase din toate punctele de vedere. O casă de editură care, mai pr­e sus de afacerile ei co­merciale, să aibă de scop for­marea gustului public, răspân­direa ideilor sănătoase, cultul graiului, gândirii drepte și sen­timentelor curate ale poporului nostru. S’ar alcătui o comisie din cei mai de frunte scriitori, ci ar avea paza și răspunderea autorității morale a Casei, și nimic nu s’ar da la tipar, în e­­ditura casei, fără aprobarea scrisă și iscălită a unuia dintre membrii acelei comisii. Ce mi­nunat serviciu de control, și ce limpezire cinstită ar fi din capul locului! Publicul ar căpăta în­credere, ar ști că o carte care poar­tă pecetea acelei case de confiență nu poate fi decât o carte bună. Publicul nostru, care e poate cel mai păcălit pu­blic din lume! Dar pentru tinerii scriitori de talent! Sfiicioșii, plăpânzii, ne­dumeriții tineri de talent! Ce binefăcătoare lumină și îndrep­tare, dela cei dintâi pași, în a­­ceastă întunecată și încâlcită și aspră carieră!. Visuri. Da, visuri, scumpii mei tovarăși. Ei , uneori însă și din visuri adevăruri foarte fru­moase. La lucruri de acestea mă gân­­diam dăunăzi,în tren, când m’ai întrebat: „Ce mai scrii“?... și n’am știut ce să-ți răspund, și m’ai privit ca un aer nițel protec­tor. Domnule „Amic al litera­turii“. Modificarea replatasntului ocoalelor secratilare lată modificările introduse pe ziua de 1 Septembrie a. c) în regulamentul școalelor secun­dare : La art. 46. S’a adăogat un a­­liniat în care se prevede ca în fie­care zi la începutul primei secțiuni de dimineață și la sfîr­­șitul ultimei secțiuni de după masă să se rostească o rugă­ciune care va trebui să fie as­cultată de profesor și elevi în picioare. La capitolul privitor la pro­movări și corigente. Elevul din cl. I care a obținut cel mult la 3 obiecte de studiu­ media anua­lă între 3 și 5 va fi declarat co­rigent la acele obiecte. Elevii din clasele II—VIII vor fi declarați corigenți dacă vor obține media între 3 și 5 numai la 2 studii. Elevul care va avea la un sin­gur obiect media între 4 și 5 iar la celelalte obiecte medii su­perioare lui 6.S0 conferința pro­fesorilor îl va declara promo­vat. In calculul mediilor și munca pentru 1 obiect media 4,75 va fi­ considerată ca 5. Elevii din cla­sele VII și VIII dacă vor obține la una din limbele germană sau franceză media 7, vor fi promo­vați cu toate că la cealaltă lim­bă modernă a obținut o medie anuală între 4 și 5. Direcțiunile tuturor școlilor secundare din țară vor trebui ca în zilele de 1 și 2 Septembrie să verifice situația elevilor co­rigenți și repetenți spre a o pu­ne în concordanță cu modifică­rile de mai sus. Ele vor fi da­toare , să comunice rezultatele ministerului de instrucție până în ziua de 3 Septembrie a. c. ■ Elevii cari in urma aplicării acestor dispoziții vor deveni din repetenți corigenți, vor da exa­mene de corigentă intre î și S Septembrie. Z. ! AJUTOARE pentru incendiați și inundați Cu privire la casele țărănești consumate de foc­uri distruse de inundațiuni, comitetul cen­tral de ajutor pentru incendiați și inundați a hotărît următoa­rele : In cazuri de­ incendii sau­ inundațiuni, constatările să se facă de către administratorii de plăși și actele să se trimită îndată prefecturilor, cari trebue să le înainteze comitetului cen­tral cel mai târziu în 15 zile de la data sinistrului. Evaluările să se facă numai asupra caselor de locuință și să se prevadă din câte camere se compune casa arsă sau dis­­pusă.­­ Pentru casele țărănești caii vor trece de 2000 lei, s’a dispus să nu se mai acorde nici un a­­jutor,­ de­oare­ce se presupune că cel care a făcut o asemenea casă mai are și altă aver­e, alte mijloace de existență. Pentru cazuri de incendii sau inundații, cari ar consuma ori distruge alte lucruri afară de întreaga casă de locuință, comi­tetul nu va mai acorda nici un ajutor. Totdeodată, I. P. S. S. Mitropolitul Primat Athanasie a intervenit la ministerul de in­terne ca să recomande prefec­turilor să­ ia măsuri serioase atât în privința facerii consta­tărilor la timp, cum și pentru drepte evaluări. Pe viitor nu se va mai inter­veni la comitet pentru incendii sau inundații cari nu au con­sumat sau distrus casa de lo­cuință țftienească. CRONICI FEMENINE Bibliotecile Populare La noi se citește puțin. Chiar doam­nele învață mai iute a învârti cărțile da cât a prinde gustul de citit. A­­ceasta e o dovada maî mult că ins­trucțiunea care se dă la noi nu’șî ajunge scopul, căci in câți­va ani de școală nu e totul, ca profesorii să se achite de program înșirând obiect cu obiect, ci să desvolte un copil gustul de citit și curiozitatea, care mai târ­ziu îi vor desăvârși educația și ins­trucțiunea căpătată elementar în școală. Cât folos aduce dragostea de citit— nu mai e de discutat. Destul că dacă acest gust ar fi deșteptat în orice om, i-ar păzi de multe viituri și medii decăzute, nepotrivite poate cu tempe­ramentul și educația lui—­dar la care ajunge numai de urât. Urâtul­­ acesta e dușmanul, care face pe orice om, orice tânăr căzut intr’o provincie îngustă, să ia patima cafenelei, și apoi a jocului de cărți și altele. Acelaș lucru și la femei și nu nu­mai în clasa de mijloc, dar, să nu zic vorbă mare, sunt aproape con­vinsă că chiar la sate s’ar stârpi be­ția și dorul de cârciumă dacă s’ar înlocui prin dorul de citit și de cer­cetat prin cărți. Ziarele, care pe lângă viața de toate zilele, își dau osteneală să dea publicului și bucăți alese, întreprind o operă înălțătoare de domeniul edu­­cațiunei morale, cu atât mai de folos cu cât mai numai ziare mai citește lumea noastră­ românească. De cât­va timp s’a început o miș­care în sensul de înființări de biblio­teci populare, prin orașele și satele din țară. E lăudabilă această mișcare și me­rită încurajarea tuturor oamenilor de bine. Totul e să nu se mărginească nu­mai la strângerea de cărți pentru simpla alcătuire a bibliotecei, cu care să se mândrească o­­ școală sau satul, să aibă ce arăta străinilor, cari trec pe acolo, ci să se caute, ca acele biblioteci să fie cât mai mult cerce­tate și de oameni, cari au mai multă nevoie de ele. Așa, că cei cari iau inițiativa unei biblioteci, să aibă ,și tăria și perseve­rența de a-i aduce cititori. Cei cari pot în primul loc ,și cu mai multălisbândă să facă aceasta, sunt institutorii și institutoarele. Nu­mai absolvenții școalelor dau un contingent însemnat, cari la rândul lor pot face o întinsă propagandă, bine înțeles, dacă sunt câștigați și încredințați de folosul ideea unei bi­blioteci populare. „E greu să se aducă absolventul țăran la bibliotecă“, vor zice unii. E greu, dacă odată ești din școală, a fost lăsat să uite drumul școalei, să nu rană vie cu toată încrederea, să se sfătuiască la nevoie cu fostul Iui învățător, să se teamă a-l chema la dânsul la evenimentele însemnate ale vieței lui; fiindcă d. învățător l’a ți­nut la distanță, abia i-a răspuns la salut, când l’a întâlnit, nici odată n’a arătat bună-v­oința sa, că i-ar face plăcere să-î calce pragul. Odată elevul eșit din m­ânile învă­țătorului, acesta i-a întors spatele și nu la mai cunoscut. Pentru țăranul plecat de la școală și întors la munca lui brutală, nu­mai învățătorul sau institutorul poate să-i ofere un mediu mai înălțător, căutând ca în clipele de răgaz să-l atragă în jurul său. Și nici atât nu cere fostul elev, care a eșit din școală pătruns de respect și de ascendentul învățătorului său. Destule mici aten­țiuni, la prilejuri în treacăt, la în­tâlniri, sau un mic interes asupra sănătăței, mersurilor afacerilor, — o mică dovadă de simpatie — care tre­bue să lege pe institutor de elev — prin care, să întreț­e o relațiune oa­recum sufletească — și atunci la che­marea și îndemnul institutorului său, nu numai că n’are să facă opoziție, dar va alerga cu bucurie. Și cu aceasta, bibliotecile populare și-ar împlini scopul, dacă nu în prea întinsă răspândire a instrucțiunei, ce puțin în educațiune, de care avem multă nevoe cu toții. L. V. POLITICA EXTERNA Budgetul d-lui N­ord­­ íoov Li­p . Toată viața publică a Angliei gra­vitează de câte­va luni în jurul bud­getului prezentat parlamentului en­glez de către d. Lloyd George. Cla­sele bogate ale societăței britanice continuă a protesta cu vehemență. Bancherii, cari deschiseseră atacul sub conducerea lui Lord Rothschild, s’au mai domolit puțin, dar lorzii sunt mai înverșunați de­cât ori­când. Ei merg din întrunire în întrunire, umplând văzduhul cu zgomotul ge­metelor lor. Ai crede, ascultându-i, că este începutul sfârșitului, că so­cialismul s’a abătut peste biata so­cietate capitalistă și că din cauza taxelor monstruoase născocite de pe­riculosul Lloyd George, foametea pândește pe bogătașii englezi. Ducele de Portland, de pildă, stăpânește aproape 200.000 de acri de pământ în insulele britanice, care este pro­prietarul unui întreg cartier din Lon­dra și moștenitorul tuturor avuțiilor pe cari, cu o generozitate regală, Wil­liam de Orange le-a revărsat asupra favoritului său Blutiik, ducele de Portland, ale cărui venituri nu se numără cu miile ci cu milioanele, nu s-a sfiit să susție că budgetul d-lui Lloyd George îl constrânge să schimbe raporturile sale cu tenan­­cierii săi și că cu micul adaus la im­pozitul funciar pe care îl propune Cancelarul Eșichierului, îl desleagă pe viitor de toate obligațiunile so­ciale, cari de veacuri existau între nobila sa casă și muncitorii vastelor sale domenii. In asemeni condițiuni, cum să ne mai mirăm că d. Lloyd George a pierdut răbdarea și că în discursul său de la Limehouse, eșind din tradiț­iu­nile de obiectivitate ce caracterizează discuțiunile publice din Anglia, a simțit nevoia de a lua de piept pe acești lorzi, de a’i scutura fără milă, și de a’i demasca în fața opiniei publice. Li se cuvenea o lecție, pe deo parte fiind­că îndrăzneala lor întrecea mar­ginea, și pe de altă parte fiindcă e ceva odios să vezi aristocrația engle­ză incapabilă să se mai entuziasmeze pentru cauze mari, arătând atâta e­­nergie când e vorba de interesele ei bănești. Nu e vorbă, d. Lloyd Geor­ge nu i-a cruțat și la dreptul vorbind nici nu-i putea cruța. El are de bi­ruit cea mai formidabilă forță din câte poate întâlni în calea lui un ministru de finanțe, și anume băn­cile engleze și lorzii englezi. Și aceas­ta într-un moment în care situația financiară a Angliei se prezintă ast­fel încât nu există pentru un Cance­lar al Eșichierului decât două alterna­tive , sau să impună parlamentului impozite ca cele propuse de d. Lloyd George, sau să recurgă la protectio­nism. Și cum la protectionism d. Lloyd George nu poate cugeta, fiind­că este o doctrină contrarie credințe­lor politice ale partidului său, și fiind-că, precum foarte judicios a observat-o într’una din ultimele sale cuvântări primul ministru, d. Asquith, nimic nu-i dovedește încă că Anglia ar fi azi dispusă să se convertească la pro­tecționism — nu-i rămânea decât să lupte cu cea din urmă energie ca coalițiunea intereselor protivnice sau jignite să nu împiedice votarea bud­getului său. Ceea ce e însă curios, e că dl. Lloyd George a recurs la taxele împotriva cărora clasele avute și lorzii in deo­sebi, protestează atât de mult, d­n mare parte, tocmai ca sa poată apă­ra interesele pe cari ei le reprezintă. Dacă budgetul Statului reclamă noul sacrificii,­­e din cauza sporirea cheltu­­elilor militare și navale. Ori­cine stărue mai mult pentru a menține superioritatea flotei engleze decât clasele avute, pentru că nimeni nu are mai mult decât cei ce dețin bogățiile și comerțul Angliei nevoe de o flotă puternică care să le apere averile și să le asigure întreprinde­rile. De asemenea budgetul crește în Anglia din cauza cheltuelilor recla­mate de reformele sociale. Ori ni­meni nu are mai mult nevoe ca să se îndulcească suferințele proletarilor și să se stârnească crizele de ,,d­o­­mage“ cari bântie în Regatul Unit, decât cei bogați, căci fără liniște, fără pace, fără raporturi economice între capital și muncă, avuțiile lor sunt periclitate și viața lor devine imposibilă. De aceea d. Lloyd George are absolută dreptate când răspunde protestărilor lorzilor : ..D-voastră ce­reți Dreadnough-uri, dar când vă cer bani ca să-î construesc nu vreți, să mi-o dați și strigați că vă je­­f­uesc. D-voastră vreți pace socială ca să puteți munci, produce și vă îmbogăți, dar când vă cer banii ne­cesari pentru realizarea unei ase­menea politici, mi-i refuzați și mă învinuiți că fac socialism și că pre­gătesc „revoluția socială“. Ceea ce e trist însă pentru aristocrația engle­zească, e că ea nu înțelege cât rău­ își face prin asemenea atitudini și că nu-și dă seamă că o aristocrație poate apăra privilegii și lupta pentru o idee—ori­cât de greșită ar fi ea, dar că nu poate fără să se sinucidă, să amenințe cu revoluția de sus, fiindcă i se cere să deschidă puțin în folo­sul binelui obștesc, pungile ei pline de arginți. Și când vezi că nu se gă­sește nimeni în rândurile aristocra­ției engleze care să-i arate greșeala neertala pe care o face, când din po­trivă în acea aristocrație nu se ridică decât glasuri cari să aprobe asemeni atitudini și să întărească asemeni, împotriviri, te întrebi fără să vrei, dacă aristocrația engleză nu a pierdut virtuțile cari i-au făcut faima și dacă ceasul total al decadenței nu a sunat și pentru dânsa ? . 3 G. O. literari, literatură și public Universul Literar care a apărut ori publică următorul articol : Câți­va din scriitorii mai tineri, din aceia cari și-au cucerit mai de curând locul de cinste în lite­ratura noastră, s’au adunat deu­năzi »și au hotărît întemeierea u­­neî societăți a scriitorilor, în ve­derea ajutorărei intereselor lor ma­teriale, după cum explicit s’a a­­rătat in adunarea de consfătuire. Nu este deci propriu zis vorba de o societate literară. Se înte­meiază o societate, mai bine zis o corporație a literaților în care membrii ei să găsească, la nevoe, sprijin material și care, în nu­mele tuturor membrilor ei, să în înlesnească raporturi mai onora­bile intre operă literară și negus­torii de literatură , intre autori și editori. Din acest punct de vedere jude­cată societatea în formațiune, ea nu poate de­cât să bucure pe toți aceia cari s’au convins de mult de binefacerile mutualității, inter­venită cu succes pentru corporații ori de câte,ori s’a produs fatala atingere între capital și muncă. Literatura fiind și ea u­n produs al muncei individului și literatul considerat fiind și el ca un mun­citor — literatura meserie și lite­ratul meseriaș, — a fost firesc ca progresele de tot felul realizate de țara noastră să atingă și această ramură de activitate, era firesc să se producă conflictul dintre ce­rere și ofertă, era firesc ca literații să se mutualizeze spre a-și apăra munca de tendințele depreciatoare, de vecinicele apucături hrăparite ale capitaliștilor, ale negustorilor de literatură. Este de așteptat deci de la noua societate să asigure în primul rând o cât mai bună­ stare membrilor ei, pentru ca, scoțându-i din vii­toarea cotropitoarei lupte pentru existență, să’î poată face a’și pre­țui ei însăși la mai dreaptă va­loare produsul muncei și să poată impune această valorare onora­bilă acelora cari nu pot considera acest produs de­cât­­ din punctul de vedere al com­ercializărei lui. Literații noștri, membri ai nouei societăți, vor găsi un folos real in înființarea și propășirea ei. Prin tangență, literatura noastră va trage și ea foloase de pe urma nouei societăți. Fiindu-i mai bine răsplătită m­unca, literatul va munci mai pe îndelete, va pro­duce mai puțin dar mai bun, can­titatea va fi înlocuită de calitate. Desfacerea produselor literare re­­simțindu-se și ea de pe urma a­­cestei producții mai "îngrijite, și găsind"debușeuri noui­ de pildă în straturile­ românești cari nu cunosc literatura românească—li­teratura va avea un îndoit folos : își va dedea sporit numărul pre­­țuitorilor în acelaș timp ce va se­­lecționa pe cei pe cari îi are azi și cari nu toți vor mai cumpăra o carte de nuvele sau un roman ca să-și ucidă vremea neocupată, ci ca să citească literatură. Din toate punctele de vedere este de dorit deci ca noua socie­tate să își poată ajunge cât mai curând scopul. Inițiatorii ei cred că vor putea face aceasta, cu atât mai mult cu cât—după cum s’a afirmat—societatea va face apel la Încurajarea Statului, cerând mi­nisterului instrucției să întindă și asupra literaților ocrotirea pe care o dă pictorilor și sculptorilor, să s întindă asupra literaturii mai fă­țiș și mai larg sprijinul pe care-l dă azi ca și celorlalte manifestări intelectuale sub formă de sub­venții, subsidii, sinecure, etc. Pu­blicul, acel mare public asupra căruia literatura trebue să-și re­verse harurile binefăcătoare, nu va avea deci să se teamă de o așa zisă scumpire și a acestui produs de consumație intelectuala. Lui­ nu i se va cere decât să continue, a arăta aceeași bunăvoință scrii­­­torilor români, să continue a le­ aplauda calitățile și a le ierta im­­­perfecțiile, cu speranța că noua situație ce se­creiază îl va face să-l prețuiască și să înlocuiască, din ce în ce mai­ mult în stima lui prin literatură românească, li­teratura tradusă din toate limbile și care face azi citirea de predi­lecție a marei majorități. De altfel, mi se pare că e bine a nu fi înfățișată noua societate ca o sperietoare pentru public), după cum e bine că nu’șî ‘ia aere de areopag literar față de’scriitori­i tineri sau bătrâni. Publicul, așa, cum îl avem, a dat de multe or­i dovezi de foarte mult bun simț în materie literară și, ori­cât s'ar zice, are o oarecare­ educație lite­rară, pe care scriitorii tineri nu fac acum de­cât să o desăvâr­șească. Și, fie­ m a îngăduit aci să res­ping o insinuare malițioasă stre­curată în discuția ce s’a făcut in jurul împrejurărilor în care se în­temeiază noua societate a scriito­rilor. S’a scris undeva că există un public­­ pentru care literatura începe cu foiletoanele cotidianelor noastre și sfirșește cu nuvelele sau versurile din « Universul Lite­rar». Există, firește, și a fost o vreme când «foiletoanele cotidia­nelor» și Universul Literar erau, toată literatura citită de marele public, pentru că i se puneau la îndemână eftin, atunci când căr­țile nu se vindeau pe câte câțiva gologani prin berării și cafenele. Cât privește Universul Literar, el își revendică meritul de a fi contribuit în cea mai largă parte la crearea gustului de citit. Acum 18 ani când a apărut Universul Literar și s-a împrăștiat de la în­ceput în zeci de mii de exemplare el n’a avut să creeze curente li­terare,« cititori de literatură șiT-a creat. Acestor cititori, creați în mare parte de dânsul, Universul­ Literar continuă azi a le înfățișa pe cât posibil numai frumosu­l și adevărul și se mîndrește că ține cumpănă’ între tot soiul de, literaturi—simboliste, naturaliste, decadente și mai știu eu cum—că­rora nici un fel de societate nu le va da vigoarea de care are ne­voe adevărata literatură. «Universul Literar» își are citi­torii lui credincioși, cari ișî aduc aminte de vremea’ când n’aveau­ altă literatură de citit și cart­e­ citesc și azi, din ce în ce mai­ mulți, fără ca prin aceasta să um­brească sau să stânjenească întru câtva nici avântul cel nou al li­teraturii românești, nici interesul care face pe scriitori să se adune în societate de ajutor mutual. In această situație, pe care ți­nem să i-o păstrăm pentru folo­sința celor 40—50,000 cititori ai lui, «Universul Literar» salută în­­temeerea scriitorilor români și s$j­urează succes. Alecsandre sea Ramkî

Next