Universul, octombrie 1933 (Anul 50, nr. 268-298)

1933-10-09 / nr. 276

­Anul al 50-lea Nr. 276 Luni 9 Octombrie 1933 Incendiul de la depoul c.f.r. din Ploeşti 6 Octombrie Astanoapte, un incendiu a izbucnit la magazia centrală de economat a depoului c. f. r. din Staţia Ploeşti-Sud. Focul a fost observat de me­canicul Nuţu Dumitru, care trecea întâmplător prin apro­piere. El a dat alarma anun­ţând şi pe d. inginer Dedules­ CU, şeful depoului şi pompierii oraşului, cari au sosit imediat, sub comanda plut. major Dinu Petre, începând operaţiile de stingere. După o muncă de o oră, fo­cul a putut fi stins, înainte de a lua proporţii. Pagubele sunt mici. Din ancheta făcută de auto­rităţi şi organele c. f. r., s-a stabilit că focul a luat naştere de la o ţigare aprinsă aruncată de un lucrător, câteva minute înainte de încetarea lucrului. FEDERAŢIA SALARIAŢILOR PUBLICI FAŢĂ DE NOUL PROECT AL PENSIILOR Suntem rugaţi să publicăm următorul comunicat: Federaţia generală a asocia­ţiilor profesionale de salariaţi publici aduce la cunoştinţa tu­­­turor, că afirm­aţiunea comuni­catului Casei de pensii, cum că d. Stancu Brădişteanu, preşe­dintele federaţiei, ar fi luat parte la şedinţa comisiunii, care discută noul proiect de lege a pensiilor, constitue un fals. Nici Federaţia şi nici­­ Bră­dişteanu, personal, n’au fost chemaţi in acea comisie, deşi d. Brădişteanu, ca preşedinte al organizaţiilor funcţionăreşti a luat parte în toate comisiile, care au pregătit proiectele de legi pentru statutul funcţiona­rilor publici, pentru legea de pensii în curs, pentru armoni­zarea salariilor, etc. Prin urmare, este inexact, câ d. Brădişteanu ar fi luat parte la discutarea noului proiect de lege a pensiilor şi că, prin tă­cerea­ sa, ar fi consimţit la a­­cel proiect, după cum scriu unii colegi. Federaţia a discutat noul proiect de lege a pensiilor in şedinţa ei din 4 octombrie şi a constatat, că este un mare regres faţă de legea in vigoare. Federaţia va întocmi un memoriu amănunţit, prin care va arăta toate scăderile noului proiect şi va cere modificările necesare. Toţi colegii sunt rugaţi sa comunice Federaţiei dezidera­tele speciale, pe cari le au, spre a fi avute în vedere la întoc­mirea memoriului. Contrabandă de opiu pe­lul vasului „Alba Iulia“ Constanţa, 7 Octombrie La plecarea vaporului „Al­­ba-I­ U.Hft“ din portul Pireu spre Malta, d. comandor Stubei, co­mandantul vasului, având indi­cii că pe bord s’ar afla o mare cantitate de haşiș introdusă prin contrabandă, a făcut cercetări, care au avut ca rezultat des­coperirea pe vas a 8 geamanta­ne pline cu opium, încuiate cu câte două lacăte. Cantitatea totală de 260 kg. o­­pium a fost înbarcat la Stambul pentru Marsilia şi aparţine pro­babil unui pasager care nu a fost identificat. Pe pachete era gra­­­­vată marca „Vultur“. Geamantanele au fost sigilate şi predate poliţiei din Malta, spre a fi trimise Ligii Naţiuni­lor, care acordă descoperitoru­lui o gratificaţie. Valoarea o­­pionului trece de 8 milioane lei num Plata furnitur­ilor la c. f. r. — Se plătesc cote de 10 și 20 la sută din cauza reducerii traficului — Comitetul financiar c. f. r. a luat următoarele dispoziţii, cu privire la plata furniturilor :­­ Cu începere de azi se va plăti 10 la sută pentru furniturile care figurează pe tabela A. (marii furnizori, minele și fabricile pentru repararea materialului rulant). O cotă de 20 la sută se va plăti micilor furnizori, cari fi­gurează pe tabela B. Ambele aceste tablouri însu­mează aproape 660 mii. lei. FURNITURILE EXTERNE Plata furniturilor externe, a căror achitare a fost suspenda­tă, în urma măsurilor luate de guvern şi care reprezintă 25 mii. lei, se va face numai în urma dispoziţiilor, ce urmează să le ia ulterior guvernul, pentru plata datoriilor externe ale sta­tului. Dintre datoriile externe, re­gia c. f. r., pe baza acordului încheiat cu Banca Naţională, plăteşte sumele ce privesc tra­ficul internaţional de călători. Ele se decontează prin oficiul internaţional de compensaţii de la Berlin, sau prin cel de la Bruxelles. In acelaş mod se plătesc şi sumele datorate de regia c. f. i. pentru traficul internaţional de mărfuri, cu excepţia acelor state, cu cari nu s-a ajuns la un acord, în ceea ce priveşte arhi­­toate aceste vagoane vor fi re­­luta aur. In legătură cu hotărîrea co­mitetului financiar c. f. r., di­recţia financiară a început de Sâmbătă emiterea ordonanţelor de plată pentru cotele stabilite de 10 şi 20 la sută. Plăţile se vor efectua zilnic atât la casieria generală c. f. r., cât şi prin emiterea de cecuri asupra Băncii Naţionale. Regia c. f. r. a fost constrân­să să limiteze plata datoriilor la cotele de 10 şi 20 la sută din cauza încasărilor reduse din ul­timul timp. Scăderea încasărilor se dato­­reşte reducerii traficului din cauza manevrelor regale, care au paralizat transporturile de marfă, pe o bună parte din re­ţeaua c. f. r. Pentru transportul trupelor şi utilizarea lor pe câmpul de ma­nevră, s-au întrebuinţat 5000 va­goane de marfă. După terminarea manevrelor, toate aceste manevre vor fi re­date circulaţiei. Cu modul acesta transportu­rile de marfă şi în special cele de cereale, destinate exportului, nu vor mai suferi, iar încasările din acest trafic vor spori sim­ţitor. Conferinţa trenului Ziua ll-a — Şedinţa de dimineaţă — S-a respins propunerea regiei c. f. r. de a se ataşa un vagon cu paturi direct Buc.-Nissa — Simplon Orient­ Expres Sâmbătă dim., a continuat, in sala festivă a Cercului mili-­­ tar, dezbaterile conferinţei eu-­­ ropene a trenului Simplon O- O­rient Express. Delegaţiile a­u fost completate­­ cu următorii reprezentanţi ai căilor ferate streine: Germania, d-nii Di­rkop, Ha­­j­ase, Meteker, Loyke, Frölich,­­ Urban, Voelker, Wiscott şi Ro­­­­hau­er. Cehoslovacia, d-nii V. Brozek, A. Smiz şi I. Slavik. Ungaria, d-nil Soulavy, Me­tayer şi Haarand. Austria, d. Herzeger. Din partea regiei autonome c. f. r. participă, pe lângă de­legaţii anunţaţi eri şi d. ing. Zarifopol, subdirectorul mişcării şi Haichini, inspector. Şedinţa a fost prezidată, ca şi eri, de d. Mugniot, delegatul Companiei franceze P. L. M., care este, după cum se ştie, ge­ranta Simplonului. Discuţiile se urmează în lim­bile franceză, germană şi ita­liană. Compunerea Simplonului cu vagoane directe cu paturi intre Paris, Calais, Viena, Praga şi Budapesta, în legătură cu Is­tambul preocupă îndeosebi pe membrii conferinţei. Delegaţia franceză a propus stăruitor să se completeze ra­mura Simplonului, printr’un va­gon cu paturi direct intre Pa-­­ ris şi Istambul, spre a se putea satisface marea afluenţă a că-­­ lâtorilor. In cursul şedinţei de dimi-­­ neaţă, după îndelungate discu-­­­ţii, s’a decis, ca începând dela­­ 15 Mai 1934, Simplonul să ple­ce din Bucureşti la ora 8, in loc de 7,30 dim. şi să sosească la ora 23,25 în loc de 23,47, căş­ti­gându-se la sosire 22 min." Propunerea delegaţiei noastre de a se pune în circulaţie, pe timpul sezonului de iarnă un vagon cu paturi direct pe dis­tanţa Bucureşti-Nissa, a fost respinsă de conferinţă. La ora 1 d. a. s-a ridicat şe­dinţa, anunţându-se următoarea la ora 3 d. a. când se vor în­cheia lucrările. —----—ooxx-jţtxxoo---------— De la comisia cărăuşiei publ­ice Comisia cărăuşiei publice ţi­nând ieri şedinţă sub preşi­­denţia d-lui Sterie Enăchescu, secretarul general al ministeru­lui lucrărilor publice şi al­­co­municaţiilor, a luat următoa­rele hotărâri : A adjudecat exploatarea li­niei de autobuze Bucureşti — Lehliu (95 km.), asupra d-lui Paraschiv Niculescu, cu 3 auto­buze şi cu o redevenţă anuală de 315.000 lei. Linia Piteşti-Ungheni cu ra­mificaţia Ioneşti-Isvorul de Sus, a fost adjudecată asupra coo­perativei auto-ţaranilor arge­şeni, cu 2 autobuze şi cu o re­devenţă anuală de 75.000 lei. Linia Satu Mare-Beltiug (30 km.), a fost adjudecată asupra d-nei Maria Liencz, cu im auto-­­­buz şi cu o redevență anuală­­ de 120.000. I Cercetaşii şi serbările dela Sinaia Cu ocazia serbărilor dela Huşi i’a trimis M. Sale Regelui Carol al 11-lea următoarea telegrama de omagiu: „Cercetaşii cohortelor din Bâr­lad, Vaslui, Huşi, Creţeşti (Făl­­ciu) şi Mânzeşti (Vaslui), adu­naţi la Huşi pentru inaugurarea monumentului eroilor, sfinţirea troiţei de­ Dobrina şi comemo­rarea vecinie regretatului Aurel Vlaicu, depun cu însufleţire le­gământul şi aduc supremului lor comandant şi părinte omagiul devotamentului lor credincios. (ss.) Prof. Constantin Nedelcu, delegatul Marei legiuni. La aceasta, d. Nedelcu a pri­mit următorul răspuns de la Cas­telul Peleş: „Majestatea Sa Regele mulţu­meşte cercetaţilor din Bârlad, Vaslui, Huşi, Creţeşti şi Mân­zeşti pentru sentimentele de cre­dinţă, exprimate cu prilejul a­­dunării dela Huşi. Secretar particular al Regelui. (se.) C. Dimitrescu. -ooxx -jjsxxoo-M. S. Rezoluţiile congresului partidului laburist Londra, 6 (Radar). — înainte­­ de încheierea congresului par-­­ tidului laburist care s’a ţinut la Hastings, au fost adoptate­­ o serie de rezoluţii Printr’o rezoluţie congresul­­ cere guvernului modificarea le-­­ gii din 1913 asupra salariilor­­ minerilor, astfel încât să se a­­­­sigure acestora un minim de salariu egal cu acela din 1914, cu o majorare proporţională cu scumpirea vieţei O altă rezoluţie protestează împotriva politicei deţinuţilor politici din Indii. Deasemenea congresul a a­­doptat o moţiune insistând a­­supra necesității de a se înche­ia cât mai grabnic un tratat comercial cu Rusia sovietică. UNIVERSUL Cercetările in jurul furtului de documente diplomatice Interesându-ne ca­ siguranţa , generală asupra furtului unei valize cu acte diplomatice în­­ tren, aparţinând curierului­­ consulatului polonez din Cer-­­ nâuţi, ni s‘a spus că s‘a dat­­ ordin inspectoratelor din Iaşi­­ şi Cernăuţi să facă cercetări urgente pentru descoperirea hoţului şi găsirea actelor. Se bănueşte că valiza a fost furată de un hoţ, care credea că în valiză se află bani. Totuş nu este exclus ca hoţul să fie un spion. Şefii­ bucătari ai celor mai renumite restaurante din Capitală Enescu Modera* Coloisadle V Continental V preţuesc şi laudă calitatea Unirelemnu­lui de măsline PUGET Faima restaurantului depinde de calitatea mâncărurilor servite. Numai mâncăruri preparate bine şi din alimente proaspete, curate şi fine satisfac clienţii, cari de­vin devotaţii restaurantului. La restaurantele cele mai mari, sa­latele, maionezele, peştele şi le­gumele se prepară cu untdelem­nul de măsline PUGET pentru că acest untdelemn este pur şi are aroma măslinelor din care este extras. PUGET Acest bidon to garan­ţie a calităţii şi a pu­rităţii untdelemnului LICHIDAREA DATORIILOR IN RESTANTA ALE STATULUI Casa de amortizare aduce la cunoştinţa generală că înce­pând dela 3 octombrie 1933, administraţiile de încasări şi plăţi primesc şi înregistrează cereri de bonuri de impozite pentru lichidarea următoarelor noui categorii de creanţe : Plata lucrătorilor şi a perso­nalului angajat temporar pre­cum şi toate celelalte drepturi de personal. In ce priveşte salariile pro­priu zise al căror termen de de­punere a cererilor a expirat la data de 1 Octombrie ele se vor lichida în cursul acestei luni în ordinea înregistrării lor. De la capitolul materiale, di­verse materiale şi diverse, se începe lichidarea următoarelor categorii : medicamente, lumi­nat şi încălzit, chirii, lucrări ca­dastrale şi echipament. De asemenea se reîncepe pri­mirea cererilor pentru hrană şi furaj. Se atrage din nou atenţiunea tuturor celor interesaţi că este în interesul rezolvării cât mai grabnice a cererilor de bonuri de impozite de a nu se mai de­plasa sau face intervenţii za­darnice la Casa de amortizare şi ministerul de finanţe, întru­cât orice relaţii necesare li se pun la dispoziţie prin presă şi circulări la administraţiile de încasări şi plăţi care sunt obli­gate a le afişa­ Solicitatorii cari au depus cereri în termen şi în confor­mitate cu dispoziţiunile date de Casa de amortizare şi ale căror creanţe au fost verificate şi găsite bune de plată în bonuri de impozite, vor fi incunoştiin­­ţaţi despre aceasta la adresa indicată în cerere spre a se pre­zenta la administraţia de înca­sări şi plăţi respectivă, pentru a-şi ridica bonurile ce li se cu­vin. Sa respins acţiunea in faliment contra d-rului Gheorghian Am scris la vreme despre ac­ţiunea de declarare în stare de faliment întreprinsă de câţiva creditori contra fostului primar al Capitalei, d. dr. Gheorghian. Se ştie că tribunalul consta­tând că creanţele — ce făceau temeiul acţiunii — nu învede- I rau că chematul în declarare a­­ fă’cut, direct, acte obiective de comerţ, nici că a lucrat, per­sonal şi pentru sine, în realiza -­era întreprinderilor cu caracter comercial în cari era arătat, a respins acţiunea.­­ S’a făcut apel. Desbaterile s’au reluat dela capăt stăruind asupra aceleiaşi probleme principale — a co­­mercialităţii creanţelor şi a ca­racterului actelor debitorului — şi s’au unit cu fondul probatorii­­le solicitate de apelanţi în acest sens. Curtea de apel din Bucureşti s. V, după îndelungată delibe­rare, s’a pronunţat ori în acest proces respingând apelul cre­ditorilor și confirmând sentin­ța apelată. m» Arestarea unui traficant de valută Agenţii Băncii Naţionale au arestat pe misitul Veniamin Seltzer, care a fost prins pla­sând valută la bursa neagră din Capitală. Anchetat de d. comisar Jean Ionescu, arestatul a declarat că el este numai mijlocitor şi lu­crează cu alte trei persoane cari simt în legătură cu străinăta­tea, de unde aduc în mod frau­dulos tot felul de bancnote şi le plasează prin el, la un curs cu mult mai ridicat. Asupra lui s’au găsit lire ita­liene şi franci francezi cari au fost confiscaţi. Cercetările continuă spre a se descoperi întreg firul aces­tei afaceri Oaspeţi polonezi in România Grupul de funcţionari superi­ori ai căilor ferate poloneze, în frunte cu d. Soleski, directorul c.f. din Cracovia, venit în ţara noastră să întoarcă vizita cole­gilor ceferişti, grup care a vizi­tat ziarul nostru Joi, d. a., a plecat Vineri dim. la Sinaia, sub conducerea d-lui Alexandrescu, directorul exploatării c.f.r. Excursioniştii au vizitat mă­năstirea Sinaia, castelul Peleş şi mormântul lui Take Ionescu.­­ La orele 7 seara, oaspeţii pă­răsind Sinaia, s’au oprit în gara Ploeşti, unde s’a servit o masă comună. Cu acest prilej, d. Soleski a mulţumit direcţiei generale c.f.r. pentru primirea făcută.­­D. director Alexandrescu a răspuns arătând oaspeţilor cele mai frumoase sentimente ale colegilor români. Cu trenul de ViaI­eri seară excursioniştii, in sunetele fan­farei c.f.r., au părăsit I­­oeştii, , îndreptându-se spre Polonia I prin stația Gr. Ginea Vodă.­­ BBIBB—BBB—088 BB—O m • MELE Tu­flEU Director D. Tănase 100 Persoane Cu cel mai formidabil succes revuistic „Cărăbuşul căută” Revistă în 2 acte şi 32 tablouri de I N. Kiriţescu, N. Vlădoianu şi N. Constantinescu Această revistă s’a jucat în­­ Bucureşti cu un succes enorm de 70 de ori. cu .Personalul artistic: Lizica Petrescu, Mya Ste­­riade, Lulu Savu, Lisette Ve­­rea, Marioara Glodariu, Rica Martinescu, Julieta Brendorfer, Tanţi Dinescu, Elenuţa Burmaz, Al. Giugariu, Marcel Emilian, S.­ Glodariu, N. Roman, Al. Maican, I. Dinescu, I. Petrescu, Apostolescu D., Niculescu Dinu, C. TANASE. Mare Balet — 60 de Balerine cu DUO MARTINEZ şi DUO BUXTON Cei mai celebri comici acrobaţi din Londra. Mare montare. Cos­tumele şi Cortinele de la Paris. Casino de Paris şi Follies Bergères. Cel mai vesel spectacol. Se râde cu lacrimi. Orchestra 20 de persoane sub conducerea d-lui G. Dendrino. ITINERARIUL Azi Duminică 8 Octomb. la Arad. 9 Oct. Timişoara 10 Lugoj 18 Octombrie stagiune București — Cinema RIO 11 Oct. T.­Severin 12 „ Craiova MOBILE lal|2 preţ din cauza mutării Sufragerie fost 30.000 redus 17.000 | Dormitor fost 28.000 redus 17.000 | Herrenzimmer fost 27000 redus 16000­­ Garnituri de stofă și piele conţ­i­venabil Industriile Unite de MOBILE-MERCUR ! Victoriei 178 Telefon 208121 . L Preţul abonamentului la ziarul UNIVERSUL este: Lei 750 pe un an „ 380 pe 6 luni „ 200 pe 3 luni Abonamente se fac la 1 şi 16 ale fiecărei luni CATIF Antinevralgic Dr. NANU MUSCEL singurul remediu contra­­ GRIPEI, MIGRENEI, NEVRALGII I ETC. Se vinde numai in cutii origi­nale, conţinând 2 buline şi cu sem­nătura doctorului Depozit Farmacia N. Popovici. Bucureşti, Calea Rahovei 237. Calea Moşilor 188 Asortată cu Ultimele Noutăţi Atelier propriu 893 mrrxxRrrrgrrtYirYTTTTY De ÎNCHIRIAT şase camere, dependinţe, încălzire centrală, tot con­fortul modern. 51 Doro­banţi Litera M. A se a­­dresa Dr. Ţeţu. 50 Dio­­nisie. 981 PARCHETE de STEJAR Calitate superioară, perfect uscate vinde prompt din depozit cu cele mai reduse preţuri. FABRICA GH. BARBULESCU Ploeşti Execută orice comenzi de che­restea tâmplărie, mobilă etc. etc. 4♦♦♦♦♦+♦♦»+ De vânzare o uzină electrică compusă din 1 piesă de 400 HP„ 1 piesă de 240 HP„ 2 piese 160 HP., Motoare Schulze-Diesel-Ro­­helmotor d­e generatoare anexate 3100 Volți 50 perioade, curent al­ternativ. Maşinile sunt in perfectă stare de funcționare. Informa-­­­țiuni detailate : Városi mérnöki­­ hivatal, Veszprém (Ungaria). 2842 Pentru sezonul 1953/1934 UN ASUPT/MENZ SUPE DE KE LE di VELOUBS­CHIFFON AGNELLA VELOUBS DEVOBÉ SINGE VELOUBS BROCHE VELOUBS CHAQUELLE ETC­­ALOTM!, P£NT#U VÂNTAPE IN DETAIL! Str. Bărâţiei 2. Bil gircuBîALE Bucureşti: Str. Lipscani 36. Cal.Grîviței 80, Trianon• Str. Bârăţiei 4. Bolâila • Galaţi • Iaşi • Chişineu • Cernăuţi • Roman • Bacău Focşani • Ploeşti • Craiova• Sibiu • Cluj -Timişoara • Constanţa-Guşa, Gâtul umflat este o boală a glandelor cu secreţiune internă care trebue tratată la timp căci altfel acţiunea aseptică a acestui organ important e tot mai mult împedicată şi se pot produce manifestări neplăcute şi adeseori ame­­ninţătoare. Ştiinţa medicală a stabilit cu siguranţă că sărurile ce cuprind iod au o influenţă excelentă în diferitele forme de guşă. Numeroşi bolnavi au constatat, făcând foarte simpla gură de băiat acasă pe care o recomandăm noi, o influenţare repede, abso­lut nevătămătoare, a boalei lor. Oricine suferă de gu­şă, de umflături ale gâtului, de umflare a glandelor, să ceară broşura noastră care se trimite absolut gratis. Postsammalstelle : Cîeorg Fulgner, Berlin - Neukölln Ring băii nstrasse 24. Abt. P. 18t. Citiţi Universul Copiilor şi ai tineretului E suficientă o carte poştală. : H j­ț M­ffUj.MJ I t I H I ♦ O „Salvum“ distruge radical Ploşniţele şi orice alte insecte cu ouăle lor, prin gazificare şi pulverizare Singurul institut autorizat de serv. sanitar sup­un urma experienţelor cu mare succes in faţa somităţilor medicale. Fondat in anul 1908. Feriţi-vă de intreprinderi lipsite de specialitate și cu mijloace rudimentare care vă produc numai pagube. BD. BRATIANU 26, TELEFON 226,85. Câştig fără osteneală prin desfacerea exclusivă a lanternelor lu lumină incandescentă Cu 1 litru de petrol, benzină sau benzol luminează 15—27 ore cu 100—500 lumânări putere. Cumpărătorii să se adreseze sub „Starcklicht, 25177“ a fl administraţia Ziarului.__________ 993 MMMI Pepinierele Domeniului Hereşti pofta Budeşti Ilfov CEREŢI CATALOGUL ILUSTRAT Pomi roditori. Vite, Glycine, Pose 970

Next