Universul, iunie 1937 (Anul 54, nr. 148-162)

1937-06-10 / nr. 157

Anul al 54-lea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN YO Pagini EXEMPLARUL­­ Zmgfl Taxa postali plătită în numerar conform aprobării d­f. I CELE URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACTIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 Un eveniment imbuc­urător ! ---------------­ Congresul internaţional al medicilor şi farmaciştilor mi­litari a depăşit cadrul obici­nuit al adunărilor de acest fel. El a luat proporţiile unui prilej fericit de înfrăţire sin­ceră şi entuziastă a unui mare număr de intelectuali remar­cabili din diferite părţi ale lumii. Eveniment înviorător în vre­mea îngrijorărilor endemice ale popoarelor, datorit unei masse de congresişti în care ştiinţa şi armata se îmbină a­­tât de bine şi atât de nobil. In desbaterile profesionale şi în operaţiunile clinice, s’a afirmat întrecerea reprezen­tanţilor medicinii din toate părţile de a pune în serviciul umanităţii, cu cât mai mare eficacitate, resursele în neîn­trerupt progres ale geniului ce nu cunoaşte rase şi hotare. Aceste lucrări au alternat cu vizitarea aşezămintelor de utilitate publică pentru îngri-Dcuunatu uu.fueşu, unde congresiştii au fost impresio­naţi de nivelul lor ştiinţific şi social, cu vizitarea monumen­telor culturale şi artistice, ce simbolizează evoluţiunea nea­mului întregit după mari su­ferinţe şi mari jertfe şi în­dreptăţesc eternitatea unităţii sale naţionale, cu sărbători­rea acestor numeroşi şi valo­roşi oaspeţi, în condiţiuni care au deslănţuit manifestaţii re­petate de admiraţie pentru virtuţile, pentru prosperarea, pentru importanta contribu­­ţiune a ţării noastre la patri­moniul civilizaţiei universale. Asemenea zile de însufleţire, când tot ce trebue să apropie se ridică hotărît peste tot ce poate să despartă, formează un mijloc direct şi sigur ca na­ţiunile să se cunoască bine şi să se aprecieze just, ca reali­tăţile să risipească invenţiu­­nile, ca adevărurile istorice să se impună fără reticenţe şi fără replici.________________ Cooperaţia economică polono-română mântui­t de manifestaţiuni polo­­no-române din ultimele două luni, desfăşurate într’o atmosfe­ră de perfectă bunăvoinţă reci­procă şi într’un spirit de înaltă înţelegere a intereselor comune, a avut un viu răsunet în stra­­turile largi ale poporului român, pentru care prietenia cu poporul vecin nu înseamnă numai refle­xul istoric al atâtor veacuri de destine comune, dar mai ales co­mandamentul unei politici dicta­te de hotărîtoare realităţi, care, cu vrerea sau fără vrerea noastră, ne indică acelaş drum de urmat. Consolidarea raporturilor po­litice dintre cele două popoare va fi insă şi mai bine servită, da­că în ajutorul ei va putea sta şi factorul determinantelor econo­mice. Problema care se pune este deci, aceasta : structura econo­mică a celor două ţări este astfel întocmită, încât să permită o des­voltare naturală a relaţiunilor lor economice? Dacă ne-am grăbi să dăm răs­punsul, judecând după indicii, cari reprezintă in clipa de faţă volumul şi valoarea schimbului dintre România şi Polonia, fire­şte, că concluziile n’ar fi prea mulţumitoare. Exportul nostru in Polonia în anul trecut, calculat în valută poloneză, a atins un total de abia 4­ 859.000 zloţi, iar importul nos­tru din Polonia numai 3.457.000 zloţi. Dacă extindem însă cerce­tarea noastră asupra anilor an­teriori, vom descoperi situaţii din ce în ce mai îmbunătăţite, cul­minând cu anul 1937, când cifra comerţului româno-polon s’a ri­dicat la peste 153 milioane zloţi, din care exportul nost­ru în Po­lonia însuma 70.756.000 zloţi , iar importul din Polonia la noi 82.408.000 zloţi. Cifrele nu sunt extraordinare, desigur, ele arată, totuşi, că con­­diţiunile economice ale celor două ţări nu se exclud intre ele, că ele lasă putinţa unei desvoltări a schimbului intre cele două sta­te, că situaţia de azi este aptă, deci, de a se îmbunătăţi. Un exemplu revelator ni-l ofe­ră relaţiunile noastre amicale cu statul cehoslovac, a cărui struc­tură economică este asemănătoa­re celei a Poloniei şi cu care în­treţinem azi un schimb destul de activ. Din modul cum s’a des­făşurat schimbul nostru cu Po­lonia in anul 1927 şi următorii, s’a putut vedea, că, deşi având o e­­conomie mixtă — şi industrială şi agricolă, cam în aceeaşi măsu­ră — piaţa poloneză s-a dovedit un debuşeu destul de comod pen­tru produsele noastre şi mai ales care ţin fruntea cerealele şi le­guminoasele, furajele, fructele, seminţele oleaginoase şi pieile. Pe de altă parte, cifrele statis­tice arată că importul nostru din Polonia a fost cu deosebire activ pentru următoarele produse : ţe­sături de bumbac, fire de lână şi bumbac, ţevărie, huilă şi colis, fier şi oţel, tablă, etc. Aşa­dar, de îndată ce se face dovada că există atâtea categorii de produse, care sunt cerute pe cele două pieţe şi care au şi par­ticipat pe scară mai întinsă — şi fără nici o sforţare deosebită — la schimbul dintre ţările noastre, trebue să existe şi putinţa unei desvoltări mai ample, pe viitor, a schimbului în aceste comparti­mente, dacă s’ar depune, fireşte, oarecari sforţări din ambele părţi. Sistemul compensaţiilor a­­plicat în ultimii ani schimbului de mărfuri dintre state, cât şi plăţilor externe, ne-a dovedit că se pot angaja relaţiuni de co­merţ cu ţările socotite ca cele mai puţin abordabile pentru schimbul de produse cu ţara noa­stră. Din acest punct de vedere, trebue să recunoaştem, însă, că România şi Polonia au pierdut un prilej din cele mai prielnice, spre a da o desvoltare cât mai mare operaţiunilor lor de schimb I­ ucrsul poate fi reparat, măcar de aci înainte. Şi cu atât mai mult, cu cât părerea noastră este că dorinţa desvoltării relaţiilor noastre comerciale cu Polonia este ajutată de nevoi şi condi­ţiuni fireşti, care cer şi dau pu­tinţa ca economiile celor două ţări să se completeze şi să se a­­jute una pe alta. Toate sforţările trebuesc deci concentrate în direcţia unei coo­perări economice cât mai strânse între România şi Polonia, coope­rare care să nu se limiteze nu­mai la activarea schimbului de mărfuri, ci şi la colaborări de capitaluri şi participaţiuni la în­treprinderile reciproce, cum am început s-o facem cu cehoslova­cii, la înlesnirea şi desvoltarea transitului, la creiarea de zone libere în porturile noastre mari­time pentru produsele poloneze, la înlesniri valutare în serviciul desvoltării turismului, etc Vizita recentă a guvernatorului Băncii Naţionale a României, la Varşovia, şi a d-lui Byrka gu­vernatorul Băncii Poloniei, la Bucureşti şi Constanţa, au în­semnat o îmbucurătoare ilustrare de intenţiuni în această direcţie, pe care şi noi şi polonezii, desi­gur, le dorim transpuse cât mai repede în fapte. H. L După o fotografie de arh. AL. PETIT Interiorul bisericei „Sf. Stelian“ din comuna Stelian Popescu (Prahova) care a fost sfinţită Duminică 6 Iunie M. S. Regele întâmpină pe d. președinte Munijfel /IO Sosirea d-lui preşedinte I. Moscicki in Capitală Primirea în gara Mogoşoaia. — Parada din piaţa palatului în onoarea înaltului oaspete Excelenţa Sa d. I. Moscicky, preşedintele Poloniei, este de Luni oaspetele Ţârii. In vederea primirii înaltului oaspe, gara Mogoşoaia şi în­treg parcursul, şoseaua Kise­­leff, bulevardele Lascar Catar­­giu şi Take Ionescu,­ str. Fran­klin şi calea Victoriei, până la palatul regal, au fost frumos şi bogat pavoazate cu drapelele celor două ţări. De-a lungul drumului se înşi­rau unităţi din armată. De la ora 2 după amiază cir­culaţia a­ fost oprită. La­ ora 3 încep să sosească la gara Mogoşoaia automobi­lele cu persoanele oficiale. In curând pavilionul nou construit al gării Mogoşoaia s-a umplut de personalităţile oficiale care aşteptau sosirea M. S. Regelui. Sunt prezenţi I. P. S. Patriarh dr. Miron Cristea; d-n. Gh. Tătărăscu, preşedintele consi­liului de miniştri; mareşal Pre­­zan; I. Inculeţ, vice-preşedinte al consiliului; N. N. Săveanu, preşedintele Camerei; Al. La­­pedatu, preşedintele Senatului; Victor An­tone­scu, ministru de externe; dr. C. Angelescu, mi­nistrul educaţiei naţionale; dr. I. Costinescu, ministrul sănă­tăţii; Vaier Pop, ministrul in­dustriei; V. Sassu, ministrul justiţiei; M. Cancicov, minis­tru de finanţe; D. Gh. Lupu şi Al Iuca, preşedinţi la înalta Curte de Casaţie; C. Viforeanu, procuror g-ral la Casaţie; Al. Stârcea, prim. preş. al Curţii de apel; Codin ştefănescu, procu­ror genera al Curţii de apel; întreg corpul , diplomatic, în frunte cu decanul, monseniorul Casulo; generalii: Ilasievici, co­­majidan­tul lor;Mihil N­ srziigtta şi al paxăzâi; Sichîtiu, şeful ma­relui stat major; Prodan şi Manu, inspectori de armată; Pârâianu, inspector al jandar­meriei; Papazoglu, comandan­tul pieţii; Al. G. Donescu, pri­marul general al Capitalei; ge­neral Gabriel Marinescu, Radu Irimescu, Tiberiu Moşoiu, Va­ceanu şi Alimă­neştianu, sub­secretari de stat; colonel Băl­­şanu, preşedintele justiţiei mi­litare; colonel Zeciu, prim­ pro­curor; col. Dombrovschi, co­mandantul reg. de esseortă re­gală; Paraschivescu, ministru plenipotenţiar; Grigorcea, di­rectorul protocolului; Cernat, directorul general al siguran­ţei statului; Moţăţeanu, secre­tar general al prefecturii de poliţie; inspector general Vinti­­lă Ionescu; chestorii Parisianu şi Stănescu, etc. De la palat au venit d-nii: general Filimon,­ prim .aghio­tant regal; maior Sidorovici; Flondor, maestru de ceremonii; Mocioni, maestrul de vânătoare; colonel Filitti, căpitan Ştiubei. O companie din reg.­ 1 arti­lerie de gardă, cu muzică şi drapel, aştepta înşiruită pen­tru a da onorurile. SOSIREA SUVERANULUI IN GARA La ora 4 fără cinci minute soseşte la gara Mogoşoaia, cu automobilul, M. S. Regele, în­soţit de Măria Sa Marele Voe­­vod Mihal, ni« «14-­­ X­/XXI. Ci AU «VlMAAillV'LU.l VAJ’UUOU. ex­u. Ernest Urdăreanu, mareşalul Curţii regale, şi colonel Stavăr, prefectul palatului. Suveranul este salutat de membrii guvernului, în frunte cu d. Gh. Tătărăscu, I. P. S. dr. Miron Cristea, patriarhul României, şi înalţii demnitari militari şi civili, apoi trece în revistă taupa de onoare, mâna M. S. Regelui, cu care se întreţine câteva­ minute. Apoi dă mâna cu Măria Sa Voevodul Mihai. Din acelaş vagon mai coboară d-nii colonel Beck, ministrul de externe al Poloniei, şi Arczisev­­­schi, ministrul Poloniei la Bu­cureşti.­­ Din celelalte vagoane coboară suită care însoţeşte pe . d.­ preşe­dinte Moscicky în această călă­torie: d-nii conte Römer; general Schally; căpitan Hartman; căpi­ ' ■ — m -H . : • • ! . Primirea d-lui Moscicky Mai trec două-trei minute şi trenul special, în cap cu două locomotive, decorate cu stema ţării noastre şi cu drapelele ce­lor două ţări, se opreşte lângă peron. - fito vagonul care te află in dreptul pavilionului, unde, în faţă, pe covorul întins de la uşa până la marginea peronului, aş­teaptă Suveranul şi Marele Voe­­vod, coboară preşedintele statu­lui vecin, d. I. Moscicky. Excelenţa ta strânge îndelung llf* 159 Joi 10 Iunie Egyf DIRECTOR: STELIAN POPESCU H­ITLERISM , de IOAN AL BRĂTESCU VOINEŞTI In ziua apariţiei în „Uni­versul” a articolului meu pre­cedent, m’am întâlnit cu un prieten foarte drag, dar mult mai tânăr decât mine, atât de tânăr încât aşi putea să-i fiu tată. Cele dintâi cuvinte pe care mi le-a adresat, când a sosit în cercul de prieteni în care mă găseam, au fost: — Coane Iancule, ţi-am ce­tit articolul din „Universul”. Care vasăzică apologia hitle­­rismului? Era nu numai în cuvintele dar şi în tonul tânărului prie­ten, căruia i-aşi fi putut fi tată, o vădită intenţie de zeflemisire foarte jicnitoare. Aşi fi fost în­dreptăţit să-l reped, sau să-l biciuiesc cu o ironie mult mai crudă şi mai amară decât a lui. Dar m’am stăpânit, pe de oparte pentrucă-mi e prea drag, iar pe de alta pentrucă vream să-l conving că dreptatea e de par­tea mea şi-mi dau seama că aşi reuşi mai uşor dacă nu-l umilesc. . De aceea cu tonul cel mai po­tolit i-am vorbit precum ur­mează : — Dragul meu, în articolul de care vorbeşti n’am făcut ti­pologia hitlerismului, ci am reprodus exact, fără nici un a­­daos şi fără nicio schimbare, explicaţiile şi părerile unui conte german despre mişcarea antisemită din ţara lui. Per­sonagiul nu e inventat de mi­ne, trăeşte aevea. N’am făcut apologia hitlerismu­lui, dar sunt gata s’o fac, şi iată pentru care motive: Întâi. Deşi sunt unul dintre cei care în timpul neutralită­­ţei am cerut în scris intrarea în acţiune împotriva puterilor centrale, unele din măsurile luate, după terminarea războ­iului contra Germaniei, mi-au părut nedrepte şi neviabile din pricina absurdităţei lor. In momentul isbucnirei răs­­bOÎUÎWi in or­­di­al şi în tot tim­pul duratei lui, toată presa , ţărilor, care­ s’au rânduit îm­potriva Germianiei trâmbiţa că răsboiul se datoreşte militaris­mului. Acest militarism era duşmanul de moarte, monstrul care ameninţa toată civilizaţia omenirei şi în contra căruia trebuia să se ralieze toţi iubi­torii de adevăr şi de dreptate. Părerea tuturor era că mons­trul trăia în Germ­ania, und° un suveran bolnav, înscriind cu silnicie în fruntea tablei erarhice de valori morale ale neamului ce cârmuia erois­mul militar, îi crease o menta­litate bolnăvicioasă, care-l în­demna la proslăvirea forţei brutale şi la nesocotirea drep­tului. Negreşit că ceea ce a deter­minat pe unele ţări să se rân­­­duiască împotriva Germaniei a fost gândul desrobirei unor conaţionali de sub stăpânire străină, — dar peste acest in­teres particular diferitelor po­poare care luptau alămuri, idea­lul comun tuturora, folositor şi lor şi întregei umanităţi, idealul trâmbiţat prin toate pu­blicaţiile, strigat de pe toate tribunele şi considerat de toată lumea ca singurul mijloc de a împiedica pe viitor recăderea omenirei în ticăloşia războaie­lor era înfrângerea şi desfiin­ţarea militar­ismului. Era de aş­teptat ca la sfârşitul războiului aliaţii să pătrundă în Germa­nia, să desfiinţeze fabricile de muniţii, să le prefacă în fa­brici de instrumente de mun­că creatoare­­ şi să procedeze în acelaş fel cu fabricile de muniţii din propriile lor ţări. N’au făcut-o pentru că zeii care aveau să stabilească condi­ţiile păcei erau interesaţi în a­­cele fabrici. Ce mai luminoasă şi mai ■paradoxală dovadă pentru ilus­trarea acestui adevăr se poate aduce, decât faptul că Austen Chamberlain, căruia i s’a atri­buit premiul Nobel pentru co­laborare la menţinerea păcei, era membru în consiliul de ad­ministraţie al fabricei de arme şi muniţiuni Wikers ? ! In loc de a se desfiinţa fa­bricile de muniţii s’au luat Germaniei marina comercială şi coloniile, condamnându-se astfel un popor de peste 60 de milioane să trăiască înăbuşit în grani­ţ­a unei ţări prea să­racă şi prea îngustă chiar pen­tru locuitorii ei actuali, necum pentru cei de mai târziu. In asemenea condiţiuni cine, având o minte limpede şi fiind de bună credinţă, poate tăgă­dui legitimitatea voinţei ger­manilor ca de roadele mancei lor să se împărtăşească numai elementele producătoare, nu şi paraziţii, care trăesc din spe­cularea nevoilor altora ? Şi când germanii şi-au văzut ţara ameninţată să fie târâtă de un grup de evrei, într’o pră­pastie asemenea celei în care tot un grup de evrei tărâse Rusia, cine, având o minte în­treagă şi fiind de bună credin­ţă, poate osândi pe germani că au întreprins deparazitarea ţa­rei ? Al doilea. Dat fiind că nici cei mai aprigi duşmani ai hit­lerismului nu îndrăsnesc să a­­firme că în Germania s’au în­trebuinţat ca în Rusia mijloa­ce fioroase de teroare pentru instaurarea şi dăinuirea regi­mului şi date fiind entuziasmul şi fidelitatea aproape unanimă cu care şeful este urmat și ascultat, — ca să pot condamna hitlerismul ar trebui să presu­pun că un întreg popor de pes­te 60 de milioane este cuprins de nebunie colectivă, ceea ce ar constitui în contra mea o dovadă de complectă lipsă de seriozitate. Al treilea. Pentru că socotesc laşitatea ca unul din cele moi josnice, greţoase şi vrednice de dispreţ sentimente, pentrucă socotesc (şi am să mă silesc să dovedesc prin alt articol) că ticăloasa stare de lucruri din ţara noastră se datoreşte toc­mai laşităţei, — sunt înclinat să mă descopăr cu admiraţie şi cu respect înaintea actelor de eroism. Şi este un act de ero­ism vrednic de tot respectul şi de toată admiraţia acela de a înfrunta formidabila forţă a alianţei universale israelite şi a tuturor lojilor masonice din lu­me, luând măsuri de apărare împotriva elementelor disol­­vante şi parazitare, ba chiar eliminându-le, din organismul neamului. Al patrulea. Pentru că soco­tesc că e foarte utilă tuturor popoarelor demonstraţiunea că negocierea şi specularea produ­selor şi mărfurilor nu este o condiţie sine qua non de exis­tenţă a unui popor cum e pro­ducerea lor, — că comerciali­zarea o pot face şi alţii, nu nu­mai evreii şi că un popor nu numai că poate trăi, dar poate trăi mai bine fără evrei. Şi în sfârşit al cincilea şi cel mai puternic motiv care m’ar determina să fac apologia hit­lerismului este că el a­ dat o­ grozavă lovitură alianţei uni­­versale­ israelite. Până acum această alianţă era socotită de toată lumea formidabilă şi de neînvins. Ferocele naţionalism (Continuare in pag. 2-a) (Continuare in pagina 3-a) Primând Capitalei oferă înaltului oaspete tradiţionala pâine şi sare.

Next