Vatra, 2019 (Anul 49, nr. 1-12)
2019-01-01 / nr. 1-2
Vatra cu cărţile pe masă131 Ion MUREŞAN 9 Cotele poeziei lui Eminescu în fiecare an, în ianuarie, obişnuiesc să iau cotele poeziei lui Eminescu. Poate şi pentru că în preajma zilei poetului apar tot felul de cărţi aniversare. Nu ştiu dacă se mai difuzează şi astăzi ca odinioară la o oră fixă emisiunea Cotele apelor Dunării. La emisiunea asta se spunea zilnic în dreptul cărei localităţi a crescut nivelul apei fluviului şi în dreptul căreia a scăzut. Eu ştiu cu precizie că în luna ianuarie nivelul exegezelor eminesciene creşte în dreptul majorităţii oraşelor ţării. E adevărat că de multe ori am avut surpriza să constat că creşterile raportate cu mândrie erau, de fapt, scăderi de nivel. în anul acesta am fost mai norocos, în sensul că nu am avut senzaţia că am pierdut vremea citind: mi-a căzut în mînă o carte bună. Cartea asta „stătea la rând” în biblioteca mea. E vorba de Seducţia absolutului — Exerciţii de hermeneutică eminesciană de Terezia Filip (Editura Proema, Baia Mare, 2015). Cînd mă înham la o carte, mă uit mai întâi la cuprins şi-mi aleg spre lectură un capitol, un eşantion. Dacă autorul reuşeşte să mă convingă că nu bate apa în piuă, citesc cartea. Dacă nu, nu. Acum m-am oprit la Delicata putere a poeziei. Autoarea face din primele rânduri o trimitere care m-a încredinţat că „are organ pentru poezie”, şi anume la versurile lui Goethe din Faust despre „un imaginar apus de soare în timp ce contempla el însuşi un apus real”. După asta am acordat credit şi analizei pe care o face eseista poeziei Şi dacă. („Şi dacă ramuri bat în geam... E ca în minte să te am... Şi dacă stele bat în lac... E ca durerea mea s-o împac... Şi dacă nori deşi se duc... E ca aminte să-mi aduc”). Terezia Filip citeşte corect, zic eu, ca pe o sinonimie: geam-minte, stele-durere, nori-memorie. Cum încă mai bântuie, perodic, chestiunea actualităţii lui Eminescu, m-am oprit la capitolul Absolutul în coduri poetice distincte — Eminescu şi Nichita Stănescu. Aici Terezia Filip pune faţă în faţă două „scheme ontologice ale absolutului”, respectiv modelul romantic, eminescian, şi modelul neomodernist, nichita stănescian. Modelul romantic este desenat după nuvela lui Eminescu, Sărmanul Dionis. Foarte probabil că autoarea a fost stârnită la scrierea eseului de sub titlul poemului lui Nichita Stănescu Ideea cu gură şi anume o viziune a sărmanului Dionis. Sigur că Terezia Filip e ademenită de postura de „corespondent de front” la spectacolul confruntării a două mari viziuni poetice. La romantici ascensiunea imaginaţiei spre absolut e limitată de bariera inexpugnabilă a divinităţii. Bariera semnalizează că dincolo e „domna lui Dumnezeu”, un Dumnezeu autoritar şi sever. Puterea divină, inexpugnabilă şi înspăimîntătoare, îl retrimite pe temerar înapoi la condiţia sa terestră. Universul şi lumea au o ordine inextricabilă, o ierarhie bine stabilită, infailibilă. Pentru Nichita Stănescu absolutul este o „proiecţie a minţii” în abstract, o „realitate fluidă”, un spaţiu populat de himere. în acest spaţiu abstract, dinafara divinului, lucrurile vânează cuvintele şi cuvintele vânează lucrurile. Obiectele cosmice sunt: Ideea devoratoare, „cu gură”, Poezia - vietate perversă şi multiformă, cuvintele vii şi agresive, sensul obnubilat şi tainic, lucrurile rapace şi ipostazele himerice etc., „devenind însă, toate, nu doar vii, ci ameninţătoare în raport cu eul”. (p. 69). Se conturează astfel „spaţiul şi figurile unei stranii experienţe de cunoaştere, modelate în viziuni poetice pe cât de îndrăzneţe, pe atât de distinct şi totodată emblematice”. (p.70). Cartea e desigur depozitara a multe alte idei fertile. Seducţia absolutului de Terezia Filip convinge printr-o fericită întâlnire în paginile ei între expresivitate, concizie şi limpezimea ideilor. Terezia Filip SEDUCŢIA ABSOLUTULUI Exerciţii de hermeneutică eminesciană Mr.