Veac Nou, 1956 (Anul 12, nr. 1-51)
1956-01-06 / nr. 1
P K V VI e ! e s a j e p aci trasul anului nou 1956, prin conducătorilor săi, Moscova Hjț.sat întregii omeniri il luminoa sa ie ale păcii. Declarația ■Eîsurile pe care tovarășul N.A.șinin, președintele Consiliului ■iiștri al U.R.S.S. le-a dat în■E ilor ce i-au fost puse de către ’entanți ai presei, radiio-ului și uniunii din străinătate, alături Efortul prezentat Sovietului Sugi al U.R.S.S. de N.A. Bulganin 1 ivire la vizita în India, Birma- B ' Afganistan, cît și discursul Í' de N. S. Hrușciov în această §ară. constituie documente de o însemnătate, care dau răspuns f '.ie mai arzătoare probleme ale fie: Internationale. ! !’■ im toate aceste documente străca un fir roșu ideea că pacea g. mul cel mai de preț al omenii - poate și trebuie să fie apărată r usoldată. „Popoarele pot și ,vie să trăiască în pace și prie- L “ — a spus tovarășul N. A. pamin în declarația făcută la raliutea societății de radio franco- friză „Pathé-Marconi“. „Ele vor [ , deoarece ea va da fiecărui om [ranta zilei de mîine, îl va eli V de povara grea și inutilă a întirilor, îi va asigura posibilitate a munci în liniște și de a strui o viață mai bună“. Iopoarele pot și trebuie să trăimscn pace și prietenie — aceasta e premiza de la care pornește poca externă a Statului Sovietic, ncipiul nobil care inspiră și tanteste toate petice pe arena acțiunile Uniunii internațională. Acest sens, anul 1955 de curind îeiat — și care va rămâne în i.s- 3 drept anul în care s-a realizat , încinsă cotitură în situația Interzonală — a adus numeroase do y, de necontestat. Printre aceste i.3 se numără încheierea tratatul de pace cu Austria, normalizarea lină a relațiilor sovieto-iugosla, stabilirea de relații diplomatice le U.R.S.S. și R.F. Germană. A1flarea de către Uniunea Sovietic a bazei militare de la Porkka lareducerea cu 640.000 oameni a tirului fortelor armate sovietice Aceste acțiuni — care s-au curat de cel mai mare răsunet inonational — au avut darul să conțină masele cele mai largi de pa Fui din toate colțurile globului că Liunea Sovietică este sincer și să rezervă atașată cauzei păcii, către vorbele și faptele guvernului ,ietic există cea mai deplină constantă. Inilmati de această nobilă dorinreprezentanții Uniunii Sovietice a anticipat la conferința de la Ge ■ « a șefiilor guvernelor, care are mare însemnătate în ce privește ,elegerea reciprocă și colaborarea , scopul obținerii unor hotărîri de mun acord asupra celor mai imrtante probleme inteinationale. Uniunea Sovietică a fost și este variabil pentru coexistenta pașnia statelor cu sisteme social-poli- diferite, pentru relații de privire cu toate popoarele care doresc mod sincer acest lucru. O strălulă confirmare a justeței acestei poli a constituit recenta vizită înprinsă de conducătorii sovietici ( India, Birmania și Afganistan —sată ce reprezintă cel mai de seas eveniment al anului 1955. In politica sa externă, Statul Su dic pornește de la interesele vitale poporului sovietic, care coincid din totul cu interesele tuturor polarelor iubitoare de pace. Iată de această politică întrunește ne zi trece adeziunea fierbinte a unor ose tot mai largi de oameni, iată ce ea repurtează succese tot mai semnate, în ciuda uneltirilor șindicilor pe care le ridică cercurile ieșive din Apus. Răspunzând convătoriului societății americane „Tehews“, la întrebarea pusă de acest dacă spiritul Genevei mai trăiește și va cormmta să trăiască, tovarășul N. A. Bulganin și-a exprimat convingerea că „ceea ce s-a făcut la Geneva ila comferinta șefilor guvernelor U. R. S. S., arii Britanii și Franței și ceea ce deja a avut un rol important în îmbunătățirea situației internationale nu va putea fi înmormântat“. In răspunsul la care ne-am referit mai sus, N.A. Bulganin clarifică pe deplin o asemenea problemă deosebit de însemnată cum este asa zisul „impas atomic“, precum si părerea, răspîndită de către unele cercuri din Apus, după care această armă groaznică ar putea să excludă în mod automat posibilitatea îngrozitoare a unui război hidrogenic. „Impasul atomic“ — arată N. A. Bulganin — nu este nicidecum rezultatul existenței armei termonucleare. Faptul că pînă în prezent nu s-a ajuns la rezolvarea problemei interzicerii armelor atomice si termonucleare este rezultatul lipsei de dorință a unor puterii de a accepta interzicerea armelor atomice si termonucleare. In ce privește Uniunea Sovietică, ea se pronunță consecvent pentru reducerea armamentelor si a forțelor armate, pentru interzicerea necondiționată a armelor atomice și termonucleare și pentru instituirea unui control international eficient asupra îndeplinirii hotărîrii corespunzătoare în această problemă. Cît privește afirmația că întrucît ar t Estul cît și Vestul dețin arma cu hidrogen posibilitatea unui război se exclude în mod automat — în fapt, asemenea afirmații sunt în măsură să adoarmă vigilența popoarelor, care se pronunță pentru înlăturarea pericolului războiului atomic. Faptul că în condițiile actuale nimeni nu poate folosi arma atomică și cu hidrogen fără a fi pedepsit, fanează desigur în oarecare măsură acele cercuri care ar vrea să dezlănțuie un război în care să folosească mijloace de exterminare în masă. Tocmai din rândurile acestor cercuri se răspîndesc afirmațiile primeidij oase că pacea ar putea fi menținută prin întărirea potențialului atomic și prim continuarea cursei înarmărilor. Este clar faptul că cursa înarmărilor, inclusiv din domeniul armelor atomice, nu numai că nu slăbește, ci dimpotrivă agravează primejdia unui nou război. De aceea, Uniunea Sovietică vede ieșirea din așa-numitul impas atomic nu în continuarea cursei înarmărilor, ci în noi eforturi îndreptate spre realizarea unui acord cu privire la interzicerea armei atomice și la încetarea cursei înarmărilor. Lămurind în mod profund cele maii importante probleme la ordinea zilei, președintele Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. deschide totodată perspective luminoase pentru anul care a început: „Nu încape îndoială că dacă guvernele tuturor țărilor, și în primul rînd guvernele marilor puteri, ținând seama de năzuința nestăvilită spre pace a popoarelor vor căuta să obțină în fapt destinderea continuă a încordării internaționale și întărirea încrederii între state, atunci anul 1956 va fi martorul unor noi succese în lupta pentru încetarea „războiului rece“, pentru micșorarea încordării internaționale, pentru stabilirea încrederii între state“. Sincer atașat cauzei păcii, poporul român a primit cu bucurie aceste mesaje luminoase. Strîns legat prin relații de prietenie și alianță de marea Uniune Sovietică ,de toate țările din puternicul lagăr al păcii și socialismului, poporul român este hotarît să lupte cu avânt pentru a traduce în viată istoricele hotăriri ale celui de al doilea Congres al Partidului Muncitoresc Român, să muncească neobosit pentru întărirea și înflorirea continuă a patriei — conștient că la acest fel contribuie la menținerea și consolidarea păcii. Hidrocentrala Kuibîșev a intrat în funcțiune locuitorii orașului Stavropol, care au scut ca și părinții și bunicii lor pe iul Volgăi, trăiesc acum departe de su. Noul Stavropol s-a mutat pe un mai înalt. Casele sunt noi, conforte și frumoase. Pini rămuroși și etnici înconjoară orașul tînăr. Totuși, locuitorii coboară adesea în noul oraș, colindă locurile unde se au cîndva casele lor, grădinile, dar ocuparea lor principală e să urmăască cu uimire și mîndrie marile isformări care se petrec pe Volga, sau de ce să fie uimiți ! Pe Volare loc acum cea mai veritabilă vărsare a apelor. Acum, în plină iar.. Nivelul apei e mult mai înalt :îi fusese la revărsările din anii trei. La 31 octombrie, cursul Volga a fost zăgăzuit și, pentru scurgerea ei, au fost lăsate optzeci grătare de soi. Pe măsură ce se apropia ziua nerii în funcțiune a primului agret, ele au fost închise rînd pe rînd. 20 decembrie, rămăseseră deschinumai șapte grătare de fund. Niveauei se ridica din ce în ce mai ju It, pentru ca la momentul oportun sț vină în mișcare turbina. Fluviul Pt, croiește drum prin trecătorile înste de beton și dincolo de bieful aval “, transformă într-un torent clocoticu care s-ar putea compara doare de munte. Bătrînii locuitori de Volga n-au văzut fluviul lor atît înfuriat, nici măcar în zilele sale e mai zbuciumate. ...Și iată că a sosit și clipa mult eptată. Prima turbină hidraulică a rocentralei de la Kuibîșev a fost;să în funcțiune, încă la 23 decemb,e a fost ridicată vana de ecluză de B,0 de tone și apele Volgăi s-au năpust prin camera elicoidală spre palea rotorului turbinei. La trei minute după ce a fost întoarsă manivela regulatorului care a deschis calea apei spre palete, turbina atinsese de acum numărul cerut de turații. Constructorii au întîmpinat cele dinții turații cu ștrigăte de bucurie. S-a realizat visul lor, visul întregului popor ! Acestea au fost doar turații de piatră. Dar nu peste mult timp, la 29 decembrie 1955, primul hidroagregat al centralei de la Kuibîșev a fost conectat în rețeaua sistemului energetc Kuibîșev și a început să dea curent industrial. Și acesta este doar începutul : în cinstea celui de-al XX-lea Congres al P.C.U.S. vor fi puse în foncțiune încă două agregate, iar apol, succesiv, și altele... Evenimentul acesta are o deosebită importanță pentru Uniunea Sovietică Numai capacitatea primului agregat pus în funcțiune, la Kuibîșev, depășește capacitatea centralei de la Volhovo — primul vlăstar al electrificării Țării Sovietice. Nu va mai trece multă vreme și vor fi puse în funcțiune și hidrocentralele de la Stalingrad, Irkutsk, Novosibirsk. Hidrocentrala de pe Narva începe să lucreze cu toată capacitatea. Tot mai larg desfășoară frontul lucrărilor hidroconstructorii din Ucraina și Asia Mijlocie, din Munții Ural și Caucaz, din Siberia și Orientul îndepărtat. A început construcția hidrocentralei de pe Angara, cea mai mare din lume... ...Prima turbină a dat curent. In fața constructorilor hidrocentralei de la Kuibîșev mai stau încă sarcini mărețe, griji multe, zile grele și pline, de bucurii. Dar tot ce trebuie făcut va fi făcut și nu e departe ziua cînd hidrocentrala Kuibîșev va intra în funcțiune cu întreaga ei capacitate. T / Proletari din toate tarile, uniți-vă ! VEAC NOU Organal, Comisiliului General A.B tOvS. v ANUL XII Nr. 1 V:NERI 6 IANUARIE 1956 4 PAGINI, 25 BANI An nou, bine ai venit în Uniunea Sovietică, în dimineața de Anul Nou se scutură nu floare de vișini, ci zăpadă obișnuită. Iarba fost copleșită de nămeți, pădurile au a îmbrăcat șubă îmblănită, iar pe geamuri cresc ferigile albe ale iernii. Natura nu a făcut nici un semn la granița unde un an din viața noastră cedează altuia mandatul. Noi însă trecem această graniță cu sentimentul creșterii și avîntului forțelor noastre, de parcă apele ar fi dezghețate, iar păsările ar umple crîngurile și livezile cu ciripitul lor. Și de ce n-ar fi așa ? Noi știm să vedem viitorul in oglinda prezentului, noi înșine îl prefigurăm în schițe și grafice. Deocamdată, natura dirijează automat anotimpurile unul după altul , noi însă învățăm să dirijăm însăși natura ! Vara trecută, am avut prilejul să privesc o colină prelungă ce se pierdea în zări și pe care,parcă se rostogolea în valuri secara coaptă. Abia trecuse o furtună, cînd o fîșie lată de lumină solară se așternu peste spice, iar vîntul le învolbură : atunci, umede încă și grele, spicele porniră să se legene, cu milioane de sclipiri, îmi veni atunci în minte o metaforă încă neînțeleasă deplin : pămînt de aur!... înțelesei însă îndată că figura de stil era lipsită de viață — ceea ce e explicabil. Căci pînă atunci stătusem cam mult pe la ședințele secției de poezie, gîndindu-mă la problemele rimei și epitetului. Tovarășul meu de drum — colhoznic în vîrstă, cu pălărie de paie și cămașă albă care contrasta cu gîtul puternic, ars de soare — îmi urmări privirea, apoi spuse mulțumit; — Joacă de parcă ar fi vie, nu-i așa ?... Munca noastră strălucește, se arată orișicui și parcă ar spune: „Iată, așa sîntem !” Mai făcu cîțiva pași, dus pe gînduri, privi încotrova cu ochii lui cenușii, apoi adăugă sentențios : — Da, așa e ! Aceste cîteva vorbe cu multe înțelesuri mi se părea că exprimau mîndria lui personală, dar ei viu și un răspuns la o discuție începută mai de mult și din care el ieșise biruitor; și mai erau un avertisment adresat cuiva pe care nu-l iubește și de care nu se teme. În viața lui, acest colhoznic a suferit destule : a muncit neostenit; nu și-a crescut prea ușor copiii, care sînt azi stăpîni ai vieții; a degerat în pădurea plină ele partizani;apoi, s-a întors hic la casa părintească, ci la o mină de cenușă. El a învățat să prețuiască fiece cuvînt și fiecare bob , nici cuvîntul și nici bobul, nu se aruncă în vînt. Dar măreața însemnătate a muncii sale și mulțumire și bucurie sufletească a simțit numai cînd a înțeles că despre tot ce-l înconjoară — despre Crînguri și rîuri, lanuri și S.M.T.-uri, despre mărul abia sădit și avionul ce trece în zbor peste sat — absolut despre toate, el poate spune cu deplină îndreptățire: acestea sînt ale noastre, prin urmare, și ale mele! In viața lui, s-a petrecut ceva asemănător cu soarta petecului lui individual de pămînt: într-o bună zi, haturile dimprejur, năpădite de buruieni — pricină de ceartă cu vecinii — dispărură, iar lotul s-a încadrat în necuprinsul lan colhoznic. La început, micul proprietar va fi fost cam neliniștit și poate trist, apoi s-a trezit omul, așa cum visau să-l vadă luminatele minți din trecut, — omul care înțelege forța rațiunii și muncii colective, care știe vedea generalul în particular și particularul în general. Poate că nici el nu și-a dat seama pînă la sfîrșit de toate posibilitățile sale, însă el credea în viitor tot atît de mult ca în bobul care, semănat în pămînt cald, are să nască viața nouă ! Și de ce nu s-ar naște ! In anul trecut, care în această privință a fost an de cotitură, s-a adoptat un nou mod de planificare în colhozuri, care a deschis largi orizonturi inițiativei colhoznicilor. Iar muncitorii din fabrici și uzine au propus și au discutat sarcinile celui de al șaselea cincinal. Astfel, primul an al noului cincinal se înalță pe fundamentul inițiativei largi populare. Poporul crede cu sfințenie în înțelepciunea partidului, partidul are încredere profundă în forțele creatoare și înțelepciunea poporului. . Cei mai plictisitori și mai neinteresanți oameni de pe pămînt sînt oamenii fără scop demn și fără încredere în ziua de mîine. Iți poate fi milă de ei, dar nu-i poți iubi. Ei seamănă cu o casă părăsită, în care nu se aprinde niciodată lumina, pentru că au fost NIKOLAI GRIBACIOV tăiate firele de curent electric. Lor le-au fost închinate versurile; unul nu vă va primi,/Cîntul nu vă „Basva slăvi !”. Noi salutăm ziua cea nouă, pentru că va fi mai bogată, mai caldă, plină de bucuria vieții decit ziua mai de ieri. In sufletul nostru, e tot mai multă lumină, pentru că inimile noastre sorb din izvoarele uriașei energii pe care o promovează activitatea neobosită a Partidului Comunist și a Puterii Sovietice. In vremea noastră, nu mai există energie asemănătoare. Ea valorifică noi pămînturi, trimite în stratosferă avioane cu reacție, construiește centrale atomo-electrice, fericește copilăria micilor cetățeni, stimulează muzica și cîntul, umple de la; jocul tinerilor și, în același timp, unește și organizează poporul și trezește nădejdea unei vieți mai bune în inima milioanelor de oameni din Apus și Răsărit și aprinde, pînă la cele mai mari depărtări, focul sacru al prieteniei între popoare. — Da, succesele voastre sînt incontestabile — ne spun unii străini. E de-a dreptul de neînțeles cum ați izbutit într-un timp atît de scurt să vă situați pe unul din primele locuri din lume !... Dar aveți și greutăți... D,e ce să ne călcăm pe conștiință ? Da, avem. Și nu pot să nu existe, în această operă nouă și măreață pe care o înfăptuim. Căci unde și cînd au crescut oare frunzele în brazi și cui îi cad jn gură, fără nici o osteneală, prepelițe fripte ? Insă sînt greutăți si greutăți. Nu de mult, am fost oaspetele unui mare fermier din America, om bun și primitor. El ne-a arătat cîmpurile cu roadă bogată de sfeclă și sorg. L-am felicitat, dar el nu vădi nici mîndrie, nici bucurie, ci doar îngrijorare. Privind undeva, departe, el spuse, oftînd: — Și alții string recoltă bogată... — .Cu atît mai bine ! — Nu-i chiar așa... Asta înseamnă că venitul meu va scădea cam cu vreo 100 de dolari la hectar... Acest fermier nu era om prost și nici rău. Insă viața e viață. Și nu-i vina lui că se vede nevoit să trăiască potrivit unei legi care, spune : „fiecare pentru sine și împotriva tuturor“. El e avocat, dar se ocupă, cu agricultura, ‘pentru că tatăil său 'T-a lisat' moștenire ferma. Ca fermier, a primit o lecție care îi neliniștește somnul și-l silește să se întrebe în fiecare zi. ..Ca va fi mîine ?”. — Cîndva, pe toată valea aceasta, erau numai prieteni și rude de-ale mele — ne spunea fermierul. — După război, am semănat cu toții bumbac. Intr-un an, recolta de bumbac a fost bogată, dar prețurile au scăzut... Eu am izbutit să rezist numai pentru că aveam bani strînși din avocatură, însă vecinii mei s-au ruinat, au vîndut fermele și au plecat în diferite orașe să-și caute de lucru. Am rămas doar trei familii — și fiecare o stingherește pe cealaltă... Cu toată bogăția sa aparentă, omul acesta trăiește ca pe un vulcan. Se teme de secetă, de furtună, de inundații, de recoltă proastă, de recolta bună a vecinului, a statului vecin, a Canadei, a Angliei și a Franței! Și nu se gîndește să-și lărgească afacerile, să crească, să meargă înainte, ci doar să se mențină, să-și păstreze ce are. Dacă ar fi să facem o comparație, situația lui seamănă mult cu aceea a unui cal care aleargă pe un cerc mare. Trece un an — încheie un cerc, trece alt an — mai încheie un cerc... Se duce tinerețea, tîmplele încărunțesc, puterile slăbesc — un cerc, încă un cerc, pînă cînd viața o să spună : stop, gata, puneți alt cal !... Desigur că și acest fermier a pregătit pom de Anul Nou. Noi îi urăm din inimă să aibe numai succese. Oricine vede măcar cu un centimetru dincolo de lungul nasului, nu va dori să aibe nici el, nici copiii lui viața ca asta. In ce privește greutățile noastre, ele sunt greutăți de creștere, de acumulare necontenită și tot mai rapidă de bogății materiale și spirituale. Noi nu vom merge pe drumul acelora care au irosit forțele spirituale și fizice ale poporului în interesul stomacului îmbuibat și au transformat cultura într-un cerșetor care trăiește din pomana sufletelor miloase. Noi vrem ca omul și societatea să se dezvolte armonios. Și ne vom atinge țelul, fără nici o îndoială. Drumul de la baricadele din Krasnaia Presnea pînă la asaltul din Octombrie, de la blocada și distrugerile din timpul războiului civil pînă la centrala atomo-electrică a fost nemăsurat mai lung și mai greu. Noi vrem să producem în cantități mai mari decit, anul trecut grîne și carne, cărți și costume, filme și mătase, automobile și tablouri, hîrtie, stilouri, frigidere, veselă frumoasă, televizoare, ghete, jucării pentru copii — tot ceea ce le este oamenilor necesar și se face viața mai frumoasă și mai plăcută. Avem nevoie de recolte bogate de grîu, dar și de recoltă literară mai bună decit în anul trecut, pentru ca în paginile noilor lucrări să răsune viața noastră activă de azi. Va trebui să lucrăm cum să cuvine și suntem în stare de așa ceva. Avem din ce, avem cu ce, avem pentru cine ! Și nu construim noi centralele electrice de la Kuibîșev, Kahovka, de pe Angara, de la Stalingrad și Bratsk numai pentru a lumina un pom de iarnă ! Hidrocentralele de la Kahovka și Kuibîșev au și început să dea curent industrial. Aceasta înseamnă lărgirea bazei întregii economii, întreaga Volgă ne va trimite nu peste multă vreme curent electric, pentru a pune în mișcare mașini-unelte și mașini de transport, pentru a lumina becurile electrice sub care învață elevii din sate, pentru a face auzite pretutindeni melodiile cîntate la radio. Bun sosit, an nou ! Noi vom păși laolaltă și ajutîndu-ne unul pe altul, din succes în succes, căci am scăpat pentru vecii vecilor de robia întunecată în care omul e prins încă din tinerețe de tentaculele unor caracatițe bipede mai mari sau mai mici, în care, de dragul profitului, oamenii se gîtuie unii pe alții și, de dorul banilor, pun bombe în geamantanul mamei lor și se tem să dorească sincer binele altuia, pentru a nu știrbi propriile interese. Atît de mult ne-am dezobișnuit noi de toate acestea, atît de mare e distanța ce ne desparte de trecut, încît unii tineri întreabă cîte o dată cu naivă uimire, oare să fie într-adevăr oameni cu astfel de patimi ? Da, există astfel de oameni ! Nouă ne este străină nechibzuința și nu ne stă în gînd să afirmăm că ne-am curățat, cum se spune, de negi cu totul și pentru totdeauna . Mai există la noi oameni cărora le plac mai mult instrucțiunile decât munca adevărată, există oameni incapabili și nepricepuți. Și în anul acesta nou se vor ..infiltra” — ca să ne exprimăm în termeni militari — un număr oarecare de birocrați care, de teama de a nu greși, se străduiesc să lucreze cît mai puțin, oameni care cred că succesele vin de la sine fără muncă și luptă, oameni fără discernămînt și carieriști. Dar în ansamblul poporului nostru de 200 de milioane de oameni, popor însuflețit de muncă și de creație și hotărît să rezolve probleme titanice, aceștia sînt doar niște picături rare. Și cu atît mai mult trebuie să căutăm și în anul acesta să zvîntăm aceste picături. Dacă nu e cu cale să folosim arma criticii și autocriticii la mesele festive, apoi nici nu se cade s-o tocim cu îngîmfare și sentimentalism, — deoarece ea ne este deseori de foarte mare folos. Ne vom întîlni in anul acesta și cu alte figuri, tot bine cunoscute. Ii am în vedere pe cei care umblă cu foarfecile, încercînd să taie firele ce leagă inimile între ele, și care aruncă apă, ca să stingă focul prieteniei și încrederii. Deocamdată, e greu să dăm asigurări că ei nu vor mai încerca să-și imprime pecetea pe treburile acestea necinstite. Și totuși, acum, mult mai mult decit în anul trecut, omenirea poate privi mai liniștită spre zările lumii. Anul trecut, ne-amlăcut pe tot globul atît de mulți prieteni noi, încît ar fi greu să încapă toți odată în toate orașele și satele noastre ! Pacea este opera oamenilor și, de aceea, împreună cu toți oamenii cinstiți, vom continua această operă cu conștiinciozitate, perseverență și consecvență. Noul an a făcut primul pas. Ca revoluționari optimiști care cred în justețea cauzei lor, în victoria rațiunii colective și a muncii în colectiv, ca oameni îndrăgostiți de frumusețea pămîntului nostru, de bucuria și triumful vieții noi, urăm noului an din partea întregului popor : — Bine ai venit ! Moscova - Ulan-Bator — Pekin In scopul lărgirii continue a legăturilor economice și culturale, guvernele U.R.S.S., Republicii Populare Chineze și Republicii Populare Mongole, au încheiat la 15 septembrie 1952 un acord privind construirea unei linii ferate care să străbată teritoriul Mongoliei și al Chinei. In felul acesta, se asigură o legătură directă între U.R.S.S., Republica Populară Mongolă și Republică Populară Chineză. Lucrările de construcție au început în anul 1953. Intr-un termen scurt, au fost construiți 1.100 km de cale ferată. Sectorul de cale ferată de la Ulan- Bator pînă la stația Dzamîn-Ude, cu o lungime de peste 700 km, a fost construit de feroviarii sovietici, iar porțiunea dintre stațiile Tzinin și Erlian avînd 388 km, de feroviarii chinezi. Pe pămîntul Mongoliei, lucrările de construcție au fost efectuate în condiții foarte grele. Constructorii au fost nevoiți să monteze linia ferată, peste trecătoarea Usăn-Ursk și lanțul muntos Hangai, a cărui înălțime atinge aproape 3.000 m. Aproape 400 km de șine de cale ferată au fost montați în deșertul Gobi. Acolo s-a ivit problema complicată a feririi căii ferate de pericolul nisipurilor mișcătoare. Constructorii s-au lovit de mari greutăți în ceea ce privește procurarea apei. Ea a fost adusă de la o distanță de zeci și sute de mi. Concomitent, constructorii au săpat putur adînci. Lucrările de construcție au fost efectuate cu ajutorul metodelor industriale. In vederea acestui scop, pe traseu a fost creată o trainică bază de producție: au fost înălțate trei fabrici de beton și cinci de pietriș, cariere de piatră, a fost creat un combinat pentru prelucrarea lemnului. . Datorită folosirii tehnicii perfecționate, constructorii au efectuat în decurs de doi ani, peste 12 milioane m3 de lucrări de terasament, au înălțat peste 500 de construcții. Pe șantier au muncit cu deosebită însuflețire ruși, mongoli și chinezi, care și-au însușit noua tehnică de construcție și au făcut un rodnic schimb de experiență. Acum, stepa a prins viață! De-alungul ei au crescut așezări bine amenajate, cu spații verzi, havuzuri fîntîni arteziene. Au fost dați în exploatare peste 40.000 de metri pătrați de suprafață locativă. Pe noua linie ferată au fost construite șase gări, cinci depozite, șapte stații electrice și o stație de pompare. Pentru prima oară a fost stabilită o legătură directă între Moscova, Ulan-Bator și Pekin. In felul acesta, drumul de la Moscova la Pekin s-a scurtat cu 1.100 km Calea ferată Moscova—Ulan-Bator— Pekin, va accelera considerabil trans portul mărfurilor din U.R.S.S. în Republica Populară Mongolă și Republica Populară Chineză, precum și circulația trenurilor de pasageri ' Á Spre un nou avînt al economiei sovietice o telegramă publicată într-un ziar sovietic din 2 ianuarie făcea cunoscut că, în schimbul de onoare organizat la începutul acestui an în cinstea Congresului al XX-lea al P.C.U.S., „toate cuptoarele înalte de la Combinatul „Stalin“ din Magnitogorsk au dat fontă peste plan“. Succese însemnate au înregistrat și oțelarii din Kuznețk și din Zasporojie, petroliștii din Tașkent, și colectivele multor altor întreprinderi sovietice. Oamenii sovietici au petrecut cu bune cuvinte anul 1955, și au întîmpinat cu încredere și bucurie noul an, 1956. In 1955, care a fost ultimul an al celui de al cincilea plan cincinal, poporul sovietic a cucerit însemnate victorii în opera de construcție pașnică. Industria socialistă a împlinit cu 8 luni înainte de termen prevederile cincinalului. S-a dezvoltat în ritm rapid industria grea, temelia temeliilor economiei socialiste. In anul trecut, producția globală a industriei sovietice a fost de 27 de ori mai mare decit în 1913, din care producția mijloacelor de producție de 60 de ori, producția de energie de 86 de ori, producția de mașini de 160 de ori. Oamenii agriculturii sovietice au obținut primele rezultate în realizarea marelui program trasat de partid și guvern pentru dezvoltarea continuă , a agriculturii. Au crescut simțitori față de 1954 producția de cereale-boabe, producția fermelor zootehnice și a altor ramuri ale agriculturii. Succesele realizate în mărirea producției și productivității muncii, au dus la o nouă creștere a nivelului de trai material și cultural al oamenilor sovietici. Potrivit sarcinilor trasate de partidul comunist și de guvern, oamenii sovietici pășesc în noul an 1956 desfășurînd larg lupta pentru creșterea continuă a producției industriei și agriculturii, pentru extinderea circulației mărfurilor, mărirea investițiilor capitale în economie, dezvoltarea construcției de locuințe și instituții social-culturale, ridicarea învățămîntului și ocrotirii sănătății. Luptînd pentru transpunerea în viață a hotărîrilor plenarelor din ianuarie și iulie 1955 ale C.C. al P.C.U.S., oamenii sovietici asigură un nou puternic avînt al industriei, pe baza introducerii sistematice în producție a celor mai noi cuceriri ale științei, tehnicii și experienței înaintate. tru oamenii sovietici, anul 1956 va vensi anul luptei hotărîte pentru progres tehnic, pentru ridicarea productivității muncii, pentru un nou și puternic avînt al tuturor ramurilor producției industriale. Astfel, se prevede că volumul producției globale a va crește în 1956 cu 10,5% industriei față de 1955, din care producția mijloacelor de producție cu 11%, iar producția obiectelor de consum, cu 9,6%. Ca și în anii trecuți, se va asigura dezvoltarea cu precădere a industriei producătoare de mijloace de producție. Va crește de asemenea simțitor producția industriei aliimentare și ușoare. Oamenii agriculturii sovietice, care în 1955 au dobîndit însemnate succese și o prețioasă experiență în lupta pentru sporirea cantității de alimente pentru populație și de materie primă pentru industria ușoară, luptă pentru a îndeplini înainte de termen sarcinile trasate de C.C. al P.C.U.S. ț Cultura, știința și ocrotirea sănătăse vor ridica la un nou Școlile sovietice vor fi absolvite nivel de 760.000 specialiști cu calificare și superioară, adică cu 120.000 medie mai mulți decit în anul trecut. In anul 1956, va avea loc un eveniment de cea mai mare importanță în viața poporului sovietic. — Congresul al XX-lea al P.C.U.S. Poporul sovietic întîmpină acest eveniment desfășurînd larg întrecerea socialistă, strîns unit în jurul partidului, încercatul conducător al clasei muncitoare și al țărănimii muncitoare, a cărui politică exprimă interesele vitale ale întregului popor sovietic. In cinstea Congresului, încă din primele zile ale noului an, lucrătorii din industria sovietică se străduiesc să obțină însemnate succese. Poporul sovietic este ferm hotărât să depună toată străduința în lupta pentru îndeplinirea prevederilor celui de al 6-lea plan cincinal, care va însemna un nou și puternic avînt al întregii economii și al nivelului de trai ,pe drumul trecerii treptate de la socialism spre comunism. Coihiii la Kremlin S-a deschis o poartă fermecată... Prin ea, pătrund in sala imensă a palatului zeci și zeci de mii de copii. Zile în șir, fără pauză, printre colonadele masive de marmoră roză se perindă lumea celor mici. Și e atîta veselie! Și sînt atîtea visete! Și e atîta voie bună ! Oare să fie un palat din basme. ? Un palat al vrăjitor, menit să vă bucure cu atîtea minuni nemaivăzute de voi, băiețași și fetițe din marea capitală a Țării Sovietice? Nu, nu este un palat al vrăjitor. Voi ați început să-l cunoașteți an de an, și cu altă nerăbdare, cu altă curiozitate, cu cîte emoții așteptați clipele de sărbătoare, zilele marii bucurii a copiilor, cînd veniți aici toată, ai pătruns pe poarta lui și îndată începi să te simți ca în lumea basmelor. încă de pe treptele de marmoră albă de la intrare, te așteaptă Sneguroaica și un Moș Martin uriaș, care îți vorbește, iți urează un An Nou fericit și, evident, „petrecere frumoasă". De cum îl vezi, ai și izbucnit un vis. Moș Martin ține lingă piept, în labele lui atît de puțin dibace, o armonică. Și armonica — ascult-o ! — cântă singură o minunată melodie rusă. Dar, dezbrăcați-vă copil ! Și faceți-o cît mai repetor, altfel gazdele care vă primesc — Iepurilă, Veverița și Vulpea cea isteață — se vor supăra. Doar au atîtea zeci de mii de invitați, alțiia oaspeți ai poveștilor care trebuie să fie primiți in marea sală a Coloanelor din Palatul Kremlinului. Cît e de greu să alegi „distracția" cea mai atractivă! De toate s-au îngrijit gazdele. Cîte minunății! Iată, s-a deschis însăși poarta basmelor. In marea sală a Kremlinului s-a făcut liniște. Mai întîi ochii îți sunt atrași de stejarul imens în jurul căruia se plimbă înțeleptul Motan Cotoșman. După aceea, ochii îți alunecă in sus. Tavanul întreg e presărat cu stele de aur. Și printre ele se plimbă plină de farmec, Luna plină. Deodată, reflectoarele ei, ascunse cu dibăcie, încep să-ți deschidă lumea basmelor, iată, dintr-un ungher a apărut Snegurocica. Pașii ei sunt atît de ușori, nicit nu lasă nici o urmă în poiana înzăpezită, cu brazi și izvoare, prin care se plimbă. Dar ce s-aude oare acum ? De undeva, din adîncul pădurii răsună vocea caldă, prietenească a lui Moș Gerilă. Dar moșul mormăie ceva de neînțeles. Pare teribil de necăjit! — Cine te-a supărat, Moș Gerilă ? — strigă deodată sute de băiețași și fetițe, izbucnind în hohote. Moș Gerilă e necăjit fiindcă în drumul lui prin lume, a pierdut „focul vrăjit". Și cum să aprindă acum bradul uriaș, de peste 17 m, plin cu luminări și steluțe, cu globuri de toate culorile, care incintă ochii, ca niște curcubee pline de strălucire feerică ? — Snegurocica, adu-ne „focul vrăjit" ! — Dar cum să-l găsești? — se întreabă mirați și Ursul, și Veverița cea isteață, care ii vin Snegurocicăi in ajutor. Deodată, Ursul are o „idee". Privește sus și arată cu laba: și toată sala izbucnește intr-un vis care nu se mai oprește. „Focul vrăjit" se află in... Lună. Dar cum să ajungi acolo ? Poate dacă te-ar lua Petra Iscusitul, strașnicul constructor de rachete, care, uite, a și apărut în scenă cu „vehicolul" interplanetar pe care l-a construit în atelierul său. Și racheta pornește de-a dreptul spre Lună. Priviți e chiar geografia Lunii : mări, continente și în spatele lor, departe, globul pămîntesc. Ursul, și Veverița, și Petra Iscusitul cutreieră, ținindu-se de mîini, potecile Lunii, o explorează prin toate cotloanele. Dar unde să dai de ..focul vrăjit" ? Moș Gerilă nu mai are răbdare. Ii anunță pe exploratori că se apropie Miezul Nopții și că trebuie să coboare. Și racheta coboară, aterizează de-a dreptul în pom. Și îndată, parcă sub mina vrăjită a bunului moșneag, bradul uriaș se luminează. Toată pădurea din jur e scăldată de stelele și beteala care se revarsă în valuri de pe crengile lui. Peste o clipă, alt „program". Se face întuneric și in fața miilor de copii se deschide o fereastră uriașă, „fereastra viitorului". Prin ea, copiii privesc spre Moscova de miine, spre Moscova comunismului, plină de clădiri impresionante, cutreierată de veseli chinezi și ucraineni, birmani și belaruși, polonezi și siberieni, cu toții de aceeași vîrstă Fereastra viitorului este închisă de un mic hindus care apare în scena pe un elefant. Ce artist ar putea să refuze pe miile de spectatori de o șchioapă, care ii așteaptă in aceste minunate zile in Sala lalăi, au venit cu toții. Coloanelor, Sunt de față și execută minunatul „vals al florilor" din baletul „Liliacul" actorii de la Teatrul Mare. Au venit și dansatorii din Ansamblul Armatei Sovietice, și ciți uiți! După ore întregi de se face in sfîrșit liniște, petrecere. Muzica încetează. Moș Gerilă dă un ordin important, solemn. Marile uși ale saloanelor laterale se deschid și copiii pătrund către zecile de sipete de aur și argint, unde pentru fiecare, patria iubită. Țara comunismului a pregătit daruri de toate felurile. Și zi de zi, petrecerea sărbătorească nu se mai încheie, căci este imens de mare numărul oaspeților care sunt chemați să se bucure, la fiecare inceput de an, in sala de marmoră roză a marelui Palat al Kremlinului. M. CRISTEA II Ml 117 ra| jiggMfc H3sasa ® care sammmssszsF