Veac Nou, 1956 (Anul 12, nr. 1-51)

1956-01-06 / nr. 1

P K V VI e ! e s a j e p aci trasul anului nou 1956, prin conducătorilor săi, Moscova Hjț.sat întregii omeniri il lumi­noa­­­ sa ie ale păcii. Declarația ■E­­îsurile pe care tovarășul N.A.și­­nin, președintele Consiliului ■­­iiștri al U.R.S.S. le-a dat în­­■E ilor ce i-au fost puse de către ’­entanți ai presei, radiio-ului și u­niunii din străinătate, alături E­fortul prezentat Sovietului Su­­gi al U.R.S.S. de N.A. Bulganin 1­ ivire la vizita în India, Birma- B ' Afganistan, cît și discursul Í' de N. S. Hrușciov în această §­ară. constituie documente de o însemnătate, care dau răspuns f '.ie mai arzătoare probleme ale­­ fie: Internationale. ! !’■ im toate aceste do­cum­ente stră­­ca un fir roșu ideea că pacea g. mul cel mai de preț al omeni­­­i - poate și trebuie să fie apărată r usol­dată. „Popoarele pot și ,v­ie să trăiască în pace și prie- L “ — a spus tovarășul N. A. p­amin în declarația făcută la ra­­liutea societății de radio franco- friză „Pathé-Marconi“. „Ele vor [ , deoarece ea va da fiecărui om [­­ranta zilei de mîine, îl va eli­ V de povara grea și inutilă a în­­t­irilor, îi va asigura posibilita­­t­­e a munci în liniște și de a s­trui o viață mai bună“. I­opoarele pot și trebuie să trăi­ms­cn pace și prietenie — aceasta e premiza de la care pornește po­ca externă a Statului Sovietic, ncipiul nobil care inspiră și ta­nteste toate petice pe arena acțiunile Uniunii internațională. A­cest sens, anul 1955 de curind îeiat — și care va rămâne în i.s- 3 drept anul în care s-a realizat , încinsă cotitură în situația Inter­zonală — a adus numeroase do y, de necontestat. Printre aceste i.3 se­­ numără încheierea trata­tu­l de pace cu Austria, normalizarea lină a relațiilor sovieto-i­ugosla­­, stabilirea de relații diplomatice le U.R.S.S. și R.F. Germană. A1­­flarea de către Uniunea Sovieti­­c a bazei militare de la Porkka la­­reducerea cu 640.000 oameni a tirului fortelor armate sovietice Aceste acțiuni — care s-au­­ curat de cel mai mare răsunet in­­onational — au avut darul să con­ți­nă masele cele mai largi de pa­ Fui din toate colțurile globului că Li­unea Sovietică este sincer și s­ă rezervă atașată cauzei păcii, că­t­re vorbele și faptele guvernului ,­ietic există cea mai deplină con­­s­ta­ntă. Inilmati de această nobilă dorin­­reprezentanții Uniunii Sovietice a anticipat la conferința de la Ge­ ■ « a șefiilor guvernelor, care are mare însemnătate în ce privește ,elegerea reciprocă și colaborarea , scopul obținerii unor hotă­rîri de­­ mun acord asupra celor mai im­­­­rtante probleme in­te­­ina­t­ional­e. Uniunea Sovietică a fost și este variabil pentru coexistenta pașni­­a statelor cu sisteme social-poli-­­ diferite, pentru relații de priv­­ire cu toate popoarele care doresc mod sincer acest lucru. O strălu­­lă confirmare a justeței acestei po­li a constituit recenta vizită în­­prinsă de conducătorii sovietici ( India, Birmani­a și Afganistan —­­sată ce reprezintă cel mai de sea­­s eveniment al anului 1955. In politica sa externă, Statul Su­­ dic pornește de la interesele vitale poporului sovietic, care coincid din totul cu interesele tuturor po­larelor iubitoare de pace. Iată de această politică întrunește ne zi trece adeziunea fierbinte a unor ose tot mai largi de oameni, iată­­ ce ea repurtează succese tot mai semnate, în ciuda uneltirilor și­ndicilor pe care le ridică cercurile i­eșive din Apus. Răspunzând con­­v­ătoriului societății americane „Te­­h­ews“, la întrebarea pusă de aces­­t dacă spiritul Genevei mai trăieș­te și va cormmta să trăiască, tovarășul N. A. Bulganin și-a exprimat convingerea că „ceea ce s-a făcut la Geneva ila com­fer­in­ta șefilor guvernelor U. R. S. S., arii Britanii și Franței și ceea ce deja a avut un rol impor­tant în îmbunătățirea situației in­ternationale nu va putea fi înmor­mântat“. In răspunsul la care ne-am refe­rit mai sus, N.A. Bulganin clarifică pe deplin o asemenea problemă deo­sebit de însemnată cum este asa zi­sul „impas atomic“, precum si pă­rerea, răspîndită de către unele cercuri din Apus, după care această armă groaznică ar putea să exclu­dă în mod automat posibilitatea în­grozitoare a unui război hidrogenic. „Impasul atomic“ — arată N. A. Bulganin — nu este nici­de­cum re­zultatul existenței armei­ termonu­cleare. Faptul că pînă în prezent nu s-a ajuns la rezolvarea problemei interzicerii armelor atomice si ter­monucleare este rezultatul lipsei de dorință a unor puterii de a accepta interzicerea armelor atomice si ter­monucleare. In ce privește Uniunea Sovietică, ea se pronunță consecvent pentru reducerea armamentelor si a forțelor armate, pentru interzice­rea necondiționată a armelor atomi­ce și termonucleare și pentru insti­tuirea unui control international e­­ficient asupra îndeplinirii hotărîrii corespunzătoare în această proble­mă. Cît privește afirmația că întru­cît ar t Estul cît și Vestul dețin arma cu hidrogen posibilitatea unui răz­boi se exclude în mod automat — în fapt, asemenea afirmații sunt în măsură să adoarmă vigilența po­poarelor, care se pronunță pentru înlăturarea pericolului războiului a­­tomic. Faptul că în condițiile actuale ni­meni nu poate folosi arma atomică și cu hidrogen fără a fi pedepsit, fanează desigur în oarecare măsură acele cercuri care ar vrea să dezlăn­țuie un război în care să folosească mijloace de exterminare în masă. Tocmai din rândurile acestor cercuri se răspîndesc afirmațiile primei­dij oase că pacea ar putea fi menținută prin întărirea potențialului atomic și prim continuarea cursei înarmări­lor. Este clar faptul că cursa înarmă­rilor, inclusiv din domeniul armelor atomice, nu numai că nu slăbește, ci dimpotrivă agravează primejdia unui nou război. De aceea, Uniunea Sovietică vede ieșirea din așa-numi­­tul impas atomic nu în continuarea cursei înarmărilor, ci în noi eforturi îndreptate spre realizarea unui a­­cord cu privire la interzicerea armei atomice și la încetarea cursei înar­mărilor. Lămurind în m­­od profund cele maii importante probleme la ordinea zilei, președintele Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. deschide tot­odată perspective luminoase pentru anul care a început: „Nu încape îndoială că dacă gu­vernele tuturor țărilor, și în primul rînd guvernele marilor puteri, ți­nând seama de năzuința nestăvilită spre pace a popoarelor vor căuta să obțină în fapt destinderea conti­nuă a încordării internaționale și întărirea încrederii între state, a­­tunci anul 19­56 va fi martorul unor noi succese în lupta pentru înceta­rea „războiului rece“, pentru micșo­rarea încordării internaționale, pen­tru stabilirea încrederii între state“. Sincer atașat cauzei păcii, po­porul român a primit cu bucurie a­­ceste mesaje luminoase. Strîns legat prin relații de prietenie și alianță de marea Uniune Sovietică ,de toate țările din puternicul lagăr al păcii și socialismului, poporul român este hotarît să lupte cu avânt pentru a traduce în viată istoricele hotăriri ale celui de al doilea Congres al Partidului Muncitoresc Român, să muncească neobosit pentru întărirea și înflorirea continuă a patriei — conștient că la acest fel contribuie la menținerea și consolidarea păcii. Hidrocentrala Kuibîșev a intrat în funcțiune l­ocuitorii orașului Stavropol, care au scut ca și părinții și bunicii lor pe iul Volgăi, trăiesc acum departe de­­ su. Noul Stavropol s-a mutat pe un­­ mai înalt. Casele sunt noi, confor­­te și frumoase. Pini rămuroși și etnici înconjoară orașul tînăr. To­­tuși, locuitorii coboară adesea în no­­ul oraș, colindă locurile unde se au cîndva casele lor, grădinile, dar­­ ocuparea lor principală e să urmă­­ască cu uimire și mîndrie marile isformări care se petrec pe Volga, s­au de ce să fie uimiți ! Pe Vol­are loc acum cea mai veritabilă vărsare a apelor. Acum, în plină iar­­.. Nivelul apei e mult mai înalt :îi fusese la revărsările din anii tre­­­i. La 31 octombrie, cursul Volga a fost zăgăzuit și, pentru scurgerea ei, au fost lăsate optzeci grătare de soi. Pe măsură ce se apropia ziua nerii în funcțiune a primului agre­­t, ele au fost închise rînd pe rînd. 20 decembrie, rămăseseră deschi­­numai șapte grătare de fund. Nive­­auei se ridica din ce în ce mai ju­­ It, pentru ca la momentul oportun sț vină în mișcare turbina. Fluviul Pt, croiește drum prin trecătorile în­­­ste de beton și dincolo de bieful aval “, transformă într-un torent clocoti­­cu care s-ar putea compara doar­­­e de munte. Bătrînii locuitori de Volga n-au văzut fluviul lor atît înfuriat, nici măcar în zilele sale e mai zbuciumate. ...Și iată că a sosit și clipa mult eptată. Prima turbină hidraulică a rocentralei de la Kuibîșev a fost­­;să în funcțiune, încă la 23 decem­­b,­e a fost ridicată vana de ecluză de B,0 de tone și apele Volgăi s-au năpus­­t prin camera elicoidală spre pale­­a rotorului turbinei. La trei minute după ce a fost întoarsă manivela re­gulatorului care a deschis calea apei spre palete, turbina atinsese de acum numărul cerut de turații. Constructorii au întîmpinat cele dinții turații cu ștri­­găte de bucurie. S-a realizat visul lor, visul întregului popor ! Acestea au fost doar turații de piat­ră. Dar nu peste mult timp, la 29 de­cembrie 1955, primul hidroagregat al centralei de la Kuibîșev a fost conec­tat în rețeaua sistemului energet­c Kuibîșev și a început să dea curent industrial. Și acesta este doar începu­tul : în cinstea celui de-al XX-lea Con­gres al P.C.U.S. vor fi puse în fonc­țiune încă două agregate, iar apol, succesiv, și altele... Evenimentul acesta are o deosebită importanță pentru Uniunea Sovietică Numai capacitatea primului agregat pus în funcțiune, la Kuibîșev, depășeș­te capacitatea centralei de la Volho­­vo — primul vlăstar al electrificării Țării Sovietice. Nu va mai trece mul­tă vreme și vor fi puse în funcțiune și hidrocentralele de la Stalingrad, Ir­kutsk, Novosibirsk. Hidrocentrala de pe Narva începe să lucreze cu toată capacitatea. Tot mai larg desfășoară frontul lucrărilor hidroconstructorii din Ucraina și Asia Mijlocie, din Munții Ural și Caucaz, din Siberia și Orien­tul îndepărtat. A început construcția hidrocentralei de pe Angara, cea mai mare din lume... ...Prima turbină a dat curent. In fața constructorilor hidrocentralei de la Kuibîșev mai stau încă sarcini mă­rețe, griji multe, zile grele și pline, de bucurii. Dar tot ce trebuie făcut va fi făcut și nu e departe ziua cînd hidro­­centrala Kuibîșev va intra în funcțiu­ne cu întreaga ei capacitate. T / Proletari din toate tarile, uniți-vă ! VEAC NOU O­rg­a­n­a­l, C­o­mis­iliul­u­i G­e­n­e­ral A.B tOvS. v ANUL XII Nr. 1 V:NERI 6 IANUARIE 1956 4 PAGINI, 25 BANI An nou, bine ai venit în Uniunea Sovietică, în dimineața de Anul Nou se scutură nu floare de vișini, ci zăpadă obișnuită. Iarba fost copleșită de nămeți, pădurile au a îmbrăcat șubă îmblănită, iar pe gea­muri cresc ferigile albe ale iernii. Na­tura nu a făcut nici un semn la grani­ța unde un an din viața noastră cedea­ză altuia mandatul. Noi însă trecem această graniță cu sentimentul crește­rii și avîntului forțelor noastre, de parcă apele ar fi dezghețate, iar păsă­rile ar umple crîngurile și livezile cu ciripitul lor. Și de ce n-ar fi așa ? Noi știm să vedem viitorul in oglinda pre­zentului, noi înșine îl prefigurăm în schițe și grafice. Deocamdată, natura dirijează automat anotimpurile unul după altul , noi însă învățăm să diri­jăm însăși natura ! Vara trecută, am avut prilejul să privesc o colină prelungă ce se pier­dea în zări și pe care,parcă se rosto­golea în valuri secara coaptă. Abia trecuse o furtună, cînd o fîșie lată de lumină solară se așternu peste spice, iar vîntul le învolbură : atunci, umede încă și grele, spicele porniră să se legene, cu milioane de sclipiri, îmi veni atunci în minte o metafo­ră încă neînțeleasă deplin : pă­­mînt de aur!... înțelesei însă îndată că figura de stil er­a lip­sită de viață — ceea ce e explicabil. Căci pînă atunci stătusem cam mult pe la ședințele secției de poezie, gîndin­du-mă la problemele rimei și epitetu­lui. Tovarășul meu de drum — colhoznic în vîrstă, cu pălărie de paie și căma­șă albă care contrasta cu gîtul pu­ternic, ars de soare — îmi urmări pri­virea, apoi spuse mulțumit; — Joacă de parcă ar fi vie, nu-i așa ?... Munca noastră strălucește, se arată orișicui și parcă ar spune: „Iată, așa sînt­em !” Mai făcu cîțiva pași, dus pe gînduri, privi încotrova cu ochii lui cenușii, apoi adăugă sentențios : — Da, așa e ! Aceste cîteva vorbe cu multe înțele­suri mi se părea că exprimau mîndria lui personală, dar ei viu și un răspuns la o discuție începută mai de mult și din care el ieșise biruitor; și mai erau un avertisment adresat cuiva pe care nu-l iubește și de care nu se teme. În viața lui, acest colhoznic a suferit des­tule : a muncit neostenit; nu și-a cres­cut prea ușor copiii, care sînt azi stă­­pîni ai vieții; a degerat în pădurea plină ele partizani;­apoi, s-a întors hic la casa părintească, ci la o mină de cenușă. El a­ învățat să prețuiască fie­ce cuvînt și fiecare bob , nici cuvîntul și nici bobul, nu se aruncă în vînt. Dar măreața însemnătate a muncii sale și mulțumire și bucurie sufletească a simțit numai cînd a înțeles că despre tot ce-l înconjoară — despre Crînguri și rîuri, lanuri și S.M.T.-uri, despre mărul abia sădit și avionul ce trece în zbor peste sat — absolut despre toate, el poate spune cu deplină îndreptățire: acestea sînt ale noastre, prin urmare, și ale mele! In viața lui, s-a petrecut ceva asemănător cu soarta petecului lui­­ individual de pămînt: într-o bună zi, haturile dimprejur, năpădite de bu­ruieni — pricină de ceartă cu vecinii — dispărură, iar lotul s-a încadrat în necuprinsul lan colhoznic. La început, micul proprietar va fi fost cam neliniș­tit și poate trist, apoi s-a trezit omul, așa cum visau să-l vadă luminatele minți din trecut, — omul care înțelege forța rațiunii și muncii colective, care știe vedea generalul în particular și particularul în general. Poate că nici el nu și-a dat seama pînă la sfîrșit de toate posibilitățile sale, însă el credea în viitor tot atît de mult ca în bobul care, semănat în pămînt cald, are să nască viața nouă ! Și de ce nu s-ar naște ! In anul tre­cut, care în această privință a fost an de cotitură, s-a adoptat un nou mod de planificare în colhozuri, care a des­chis largi orizonturi inițiativei colhoz­nicilor. Iar muncitorii din fabrici și uzine au propus și au discutat sarcini­le celui de al șaselea cincinal. Astfel, primul an al noului cincinal se înalță pe fundamentul inițiativei largi popu­­lare. Poporul crede cu sfințenie în în­țelepciunea partidului, partidul are în­credere profundă în forțele creatoare și înțelepciunea poporului. . Cei mai plictisitori și mai neintere­­sanți oameni de pe pămînt sînt oame­nii fără scop demn și fără încredere în ziua de mîine. Iți poate fi milă de ei, dar nu-i poți iubi. Ei seamănă cu o casă părăsită, în care nu se aprinde niciodată lumina, pentru că au fost NIKOLAI GRIBACIOV tăiate firele de curent electric. Lor le-au fost închinate versurile; unul nu vă va primi,/Cîntul nu vă „Bas­va slăvi !”. Noi salutăm ziua cea nouă, pentru că va fi mai bogată, mai caldă, plină de bucuria vieții decit ziua mai de ieri. In sufletul nostru, e tot mai mul­tă lumină, pentru că inimile noastre sorb din izvoarele uriașei energii pe care o promovează activitatea neobo­sită a Partidului Comunist și a Pu­terii Sovietice. In vremea noastră, nu mai există energie asemănătoare. Ea valorifică noi pămînturi, trimite în stratosferă avioane cu reacție, constru­iește centrale atomo-electrice, fericeș­te copilăria micilor­ cetățeni, stimulea­ză muzica și cîntul, umple de la; jo­cul tinerilor și, în același timp, unește și organizează poporul și trezește nă­dejdea unei vieți mai bune în inima milioanelor de oameni din Apus și Răsărit și aprinde, pînă la cele mai mari depărtări, focul sacru al prie­teniei între popoare. — Da, succesele voastre sînt incon­testabile — ne s­pun unii străini. E de-a dreptul de neînțeles cum ați izbu­tit într-un timp atît de scurt să vă si­tuați pe unul din primele locuri din lume !... Dar aveți și greutăți... D,e ce să ne călcăm pe conștiință ? Da, avem. Și nu pot să nu existe, în această operă nouă și măreață pe care o înfăptuim. Căci unde și cînd au crescut oare frunzele în brazi și cui îi cad jn gură, fără nici o osteneală­, pre­pelițe fripte ? Insă sînt greutăți si greutăți. Nu de mult, am fost oaspe­tele unui mare fermier din America, om bun și primitor. El ne-a arătat cî­mpurile cu roadă bogată de sfeclă și sorg. L-am felicitat, dar el nu vădi nici mîndrie, nici bucurie, ci doar în­grijorare. Privind undeva, departe, el spuse, oftînd: — Și alții string recoltă bogată... — .Cu atît mai bine ! — Nu-i chiar așa... Asta înseamnă că venitul meu va scădea cam cu vreo 100 de dolari la hectar... Acest fermier nu era om prost și nici rău. Insă viața e viață. Și nu-i vina lui că se vede nevoit să trăias­că potrivit unei legi care, spune : „fie­care pentru sine și împotriva tuturor­“. El e avocat, dar se ocupă, cu agricul­tura, ‘pen­tru că tatăil său 'T-a lisat' moș­tenire ferma. Ca fermier, a primit o lecție care îi neliniștește somnul și-l silește să se întrebe în fiecare zi. ..Ca va fi mîine ?”. — Cîndva, pe toată valea aceasta, erau numai prieteni și rude de-ale mele — ne spunea fermierul. — După război, am semănat cu toții bumbac. Intr-un an, recolta de bumbac a fost bogată, dar prețurile au scăzut... Eu am izbutit să rezist numai pentru că aveam bani strînși din avocatură, însă vecinii mei s-au ruinat, au vîn­­dut fermele și au plecat în diferite orașe să-și caute de lucru. Am rămas doar trei familii —­ și fiecare o stin­gherește pe cealaltă... Cu toată bogăția sa aparentă, omul acesta trăiește ca pe un vulcan. Se teme de secetă, de furtună, de inun­dații, de recoltă proastă, de recolta bună a vecinului, a statului vecin, a Canadei, a Angliei și a Franței! Și nu se gîndește să-și lărgească aface­rile, să crească, să meargă înainte, ci doar să se mențină, să-și păstreze ce are. Dacă ar fi să facem o comparație, situația lui seamănă mult cu aceea a unui cal care aleargă pe un cerc mare. Trece un an — încheie un cerc, trece alt an — mai încheie un cerc... Se duce tine­rețea, tîmplele încărunțesc, puterile slăbesc — un cerc, încă un cerc, pînă cînd viața o să spună : stop, gata, pu­neți alt cal !... Desigur că și acest fermier a pregătit pom de Anul Nou. Noi îi urăm din inimă să aibe numai succese. Oricine vede măcar cu un centime­tru dincolo de lungul nasului, nu va dori să aibe nici el, nici copiii lui viața ca asta. In ce privește greutățile­­ noastre, ele sunt greutăți de creștere, de acumulare necontenită și tot mai rapidă de bogății materiale și spiri­tuale. Noi nu vom merge pe drumul acelo­ra care au irosit forțele spirituale și fizice ale poporului în interesul stoma­cului îmbuibat și au transformat cul­tura într-un cerșetor care trăiește din pomana sufletelor miloase. Noi vrem ca omul și societatea să se dezvolte armonios. Și ne vom atinge țelul, fără nici o îndoială. Drumul de la barica­dele din Krasnaia Presnea pînă la a­­saltul din Octombrie, de la blocada și distrugerile din timpul războiului ci­vil pînă la centrala atomo-electrică a fost nemăsurat mai lung și mai greu. Noi vrem să producem în cantități mai mari decit, anul trecut grîne și carne, cărți și costume, filme și mă­tase, automobile și tablouri, hîrtie, sti­­­louri, frigidere, veselă frumoasă, tele­vizoare, ghete, jucării pentru copii — tot ceea ce le este oamenilor necesar și se face viața mai frumoasă și mai plăcută. Avem nevoie de recolte boga­­te de grîu, dar și de recoltă literară mai bună decit în anul trecut, pentru ca în paginile noilor lucrări să răsune viața noastră activă de azi. Va tre­bui să lucrăm cum să cuvine și sun­tem­ în stare de așa ceva. Avem din ce, avem cu ce, avem pentru cine ! Și nu construim noi centralele electrice de la Kuibîșev, Kahovka, de pe Anga­ra, de la Stalingrad și Bratsk numai pentru a lumina un pom de iarnă ! Hidrocentralele de la Kahovka și Kui­bîșev au și început să dea curent in­dustrial. Aceasta înseamnă lărgirea bazei întregii economii, întreaga Vol­­gă ne va trimite nu peste multă vreme curent electric, pentru a pune în miș­care mașini-unelte și mașini de trans­port, pentru a lumina becurile electrice sub care învață elevii din sate, pentru a face auzite pretutindeni melodiile cîntate la radio. Bun sosit, an nou ! Noi vom păși laolaltă și ajutîndu-ne unul pe altul, din succes în succes, căci am scăpat pentru vecii vecilor de robia întunecată în care omul e prins încă din tinerețe de tentaculele unor caracatițe bipede mai mari sau mai mici, în care, de dragul profitului, oa­menii se gîtuie unii pe alții și, de do­rul banilor, pun bombe în geamanta­nul mamei lor și se tem să dorească sincer binele altuia, pentru a nu știrbi propriile interese. Atît de mult ne-am dezobișnuit noi de toate acestea, atît de mare e distanța ce ne desparte de trecut, încît unii tineri întreabă cîte o dată cu naivă uimire, oar­e să fie în­­tr-adevăr oameni cu astfel de patimi ? Da, există astfel de oameni ! Nouă ne este străină nechibzuința și nu ne stă în gînd să afirmăm că ne-am curățat, cum se spune, de negi cu totul și­­ pentru­ totdeauna . Mai există la noi oameni cărora le plac mai mult instrucțiunile decât mun­ca adevărată, există oameni incapabili și nepricepuți. Și în anul acesta nou se vor ..infiltra” — ca să ne exprimăm în termeni militari — un număr oare­care de birocrați care, de teama de a nu greși, se străduiesc să lucreze cît mai puțin, oameni care cred că succe­sele vin de la sine fără muncă și luptă, oameni fără discernămînt și carieriști. Dar în ansamblul poporului nostru de 200 de milioane de oameni, popor în­suflețit de muncă și de creație și ho­­tărît să rezolve probleme titanice, a­­ceștia sînt doar niște picături rare. Și cu atît mai mult trebuie să căutăm și în anul acesta să zvîntăm aceste pică­turi. Dacă nu e cu cale să folosim ar­ma criticii și autocriticii la mesele fes­tive, apoi nici nu se cade s-o tocim cu îngîmfare și sentimentalism, — deoa­rece ea ne este deseori de foarte mare folos. Ne vom întîlni in anul acesta și cu alte figuri, tot bine cunoscute. Ii am în vedere pe cei care umblă cu foarfecile, încercînd să taie firele ce leagă inimile între ele, și care aruncă apă, ca să stingă focul prieteniei și în­crederii. Deocamdată, e greu să dăm asigurări că ei nu vor mai încerca să-și imprime pecetea pe­ treburile a­­cestea necinstite. Și totuși, acum, mult mai mult decit în anul trecut, omenirea poate privi mai liniștită spre zările lumii. Anul trecut, ne-am­­lăcut pe tot globul atît de mulți prieteni noi, încît ar fi greu să încapă toți odată în toa­te orașele și satele noastre ! Pacea este opera oamenilor și, de aceea, îm­preună cu toți oamenii cinstiți, vom continua această operă cu conștiincio­zitate, perseverență și consecvență. Noul an a făcut primul pas. Ca re­voluționari optimiști care cred în jus­tețea cauzei lor, în victoria rațiunii colective și a muncii în colectiv, ca oameni îndrăgostiți de frumusețea pă­­m­întului nostru, de bucuria și trium­ful vieții noi, urăm noului an din par­tea întregului popor : — Bine ai venit ! Moscova - Ulan-Bator — Pekin In scopul lărgirii continue a legă­turilor economice și culturale, guver­nele U.R.S.S., Republicii Populare Chineze și Republicii Populare Mon­gole, au încheiat la 15 septembrie 1952 un acord privind construirea unei linii ferate care să străbată teritoriul Mon­goliei și al Chinei. In felul acesta, se asigură o legătură directă între U.R.S.S., Republica Populară Mongolă și Republică Populară Chineză. Lucrările de construcție au început în anul 1953. Intr-un termen scurt, au fost construiți 1.100 km de cale fe­rată. Sectorul de cale ferată de la Ulan- Bator pînă la stația Dzamîn-Ude, cu o lungime de peste 700 km, a fost construit de feroviarii sovietici, iar por­țiunea dintre stațiile Tzinin și Erlian avînd 388 km, de feroviarii chinezi. Pe pămîntul Mongoliei, lucrările de construcție­­ au fost efectuate în condiții foarte grele. Constructorii au fost nevoiți să monteze linia ferată, peste trecătoarea Usăn-Ursk și lanțul muntos Hangai, a cărui înălțime a­­tinge aproape 3.000 m. Aproape 400 km de șine de cale ferată au fost montați în deșertul Gobi. Acolo s-a ivit problema compli­cată a feririi căii ferate de pericolul nisipurilor mișcătoare. Constructorii s-au lovit de mari greutăți în ceea ce privește procura­rea apei. Ea a fost adusă de la o dis­tanță de zeci și sute de m­i. Conco­mitent, constructorii au săpat putur­ adînci. Lucrările de construcție au fost efectuate cu ajutorul metodelor in­dustriale. In vederea acestui scop, pe traseu a fost creată o trainică bază de producție: au fost înălțate trei fabrici de beton și cinci de pietriș, cariere de piatră, a fost creat un com­binat pentru prelucrarea lemnului. . Datorită folosirii tehnicii perfecțio­nate, constructorii au efectuat­­ în decurs de doi ani, peste 12 milioane m3 de lucrări de terasament, au înăl­țat peste 500 de construcții. Pe șantier au muncit cu deosebită însuflețire ruși, mongoli și chinezi, care și-au însușit noua tehnică de construcție și au făcut un rodnic schimb de experiență. Acum, stepa a prins viață! De-a­­lungul ei au crescut așezări bine ame­najate, cu spații verzi, havuzuri fîntîni arteziene. Au fost dați în ex­­­­ploatare peste 40.000 de metri pătrați de suprafață locativă. Pe noua linie ferată au fost constru­ite șase gări, cinci depozite, șapte sta­ții electrice și o stație de pompare. Pentru prima oară a fost stabilită o legătură directă între Moscova, Ulan-Bator și Pekin. In felul acesta, drumul de la Moscova la Pekin s-a scurtat cu 1.100 km Calea ferată Moscova­—Ulan-Bator— Pekin, va accelera considerabil trans­ portul mărfurilor din U.R.S.S. în Re­publica Populară Mongolă și Repu­blica Populară Chineză, precum și­­ circulația trenurilor de pasageri ' Á Spre un nou avînt al economiei sovietice o telegramă publicată într-un ziar sovietic din 2 ianuarie făcea cunoscut că, în schimbul de onoare organizat la începutul acestui an în cinstea Congresului al XX-lea al P.C.U.S., „toate cuptoarele înalte de la Combi­natul „Stalin“ din Magnitogorsk au dat fontă peste plan“. Succese însem­nate au înregistrat și oțelarii din Kuz­­nețk și din Zasporojie, petroliștii din Tașkent, și colectivele multor altor întreprinderi sovietice. Oamenii sovietici au petrecut cu bune cuvinte anul 1955, și au întîm­­pinat cu încredere și bucurie noul an, 1956. In 1955, care a fost ultimul an al­ celui de al cincilea plan cincinal, poporul sovietic a cucerit însemnate victorii în opera de construcție pașni­că. Industria socialistă a împlinit cu 8 luni înainte de termen prevederile cincinalului. S-a dezvoltat în ritm ra­pid industria grea, temelia temeliilor economiei socialiste. In anul trecut, producția globală a industriei sovie­tice a fost de 27 de ori mai mare de­cit în 1913, din care producția­ mij­loacelor de producție de 60 de­­ ori, producția de energie de 86 de ori, producția de mașini de 160 de ori. Oamenii agriculturii sovietice au ob­ținut primele rezultate în realizarea marelui program trasat de partid și guvern pentru dezvoltarea continuă , a agriculturii. Au crescut­­ simțitor­i față de 1954 producția de cereale-boabe, producția fermelor zootehnice și a al­tor ramuri ale agriculturii. Succesele realizate în mărirea pro­ducției și productivității muncii, au dus la o nouă creștere a nivelului de trai material și cultural al oamenilor sovietici. Potrivit sarcinilor trasate de partidul comunist și de guvern, oamenii sovie­tici pășesc în noul an 1956 desfășu­­rînd larg lupta pentru creșterea conti­nuă a producției industriei și agricul­turii, pentru extinderea circulației măr­furilor, mărirea investițiilor capitale în economie, dezvoltarea construcției de locuințe și instituții social-culturale, ridicarea învățămîntului și ocrotirii să­nătății. Luptînd pentru transpunerea în via­ță a hotărîrilor plenarelor din ianua­rie și iulie 1955 ale C.C. al P.C.U.S., oamenii sovietici asigură un nou­­ puternic avînt al industriei, pe baza introducerii sistematice în producție a celor mai noi cuceriri ale științei, teh­nicii și experienței înaintate. tru oamenii sovietici, anul 1956 va ven­si anul luptei hotărîte pentru progres tehnic, pentru ridicarea productivită­ții muncii, pentru un nou și puternic avînt al tuturor ramurilor producției industriale. Astfel, se prevede că vo­lumul producției globale a va crește în 1956 cu 10,5% industriei față de 1955, din care producția mijloacelor de producție cu 11%, iar producția obiec­telor de consum, cu 9,6%. Ca și în anii trecuți, se va asigura dezvoltarea cu precădere a industriei producătoare de mijloace de producție. Va crește de asemenea simțitor pro­ducția industriei aliimentare și ușoare. Oamenii agriculturii sovietice, care în 1955 au dobîndit însemnate suc­cese și o prețioasă experiență în lu­p­­ta pentru sporirea cantității de ali­mente pentru populație și de ma­terie primă pentru industria ușoară, luptă pentru a îndeplini înainte de termen sarcinile trasate de C.C. al P.C.U.S. ț­­ Cultura, știința și ocrotirea sănătă­se vor ridica la un nou Școlile sovietice vor fi absolvite nivel­ de 760.000 specialiști cu calificare și superioară, adică cu 120.000 medie mai mulți decit în anul trecut. In anul 1956, va avea loc un eveni­ment de cea mai mare importanță în viața poporului sovietic. — Congresul al XX-lea al­­ P.C.U.S. Poporul sovie­tic întîmpină acest eveniment desfășu­­rînd larg întrecerea socialistă, strîns unit în jurul partidului, încercatul con­ducător al clasei muncitoare și al ță­rănimii muncitoare, a cărui politică exprimă interesele­ vitale ale întregu­lui popor sovietic. In cinstea Congresului, încă din pri­mele zile ale noului an, lucrătorii din industria sovietică se străduiesc să obțină însemnate succese. Poporul sovietic este ferm hotărât să depună toată străduința în lupta pen­tru îndeplinirea prevederilor celui de al 6-lea plan cincinal, care va însem­na un nou și puternic avînt al în­tregii economii și al nivelului de trai­ ,pe drumul trecerii treptate de la so­cialism spre comunism. Coihiii la Kremlin S-a deschis o poartă fermecată... Prin ea, pătrund in sala imensă a palatului zeci și zeci de mii de copii. Zile în șir, fără pauză, prin­tre colonadele masive de marmoră roză se perindă lumea celor mici. Și e atîta veselie! Și sînt atîtea visete! Și e atîta voie bună ! Oare să fie un palat din basme. ? Un palat al vrăjitor, menit să vă bucure cu atîtea minuni nemaivă­zute de voi, băiețași și fetițe din marea capitală a Țării Sovietice? Nu, nu este un palat al vrăjitor. Voi ați început să-l cunoașteți an de an, și cu altă nerăbdare, cu altă curiozitate, cu cîte emoții aș­teptați clipele de sărbătoare, zilele­­ marii bucurii a copiilor, cînd ve­niți aici t­oată, ai pătruns pe poarta lui și îndată începi să te simți ca în lu­mea basmelor. încă de pe treptele de marmoră albă de la intrare, te așteaptă Sneguroaica și un Moș Martin uriaș, care îți vorbește, iți urează un An Nou fericit și, evi­dent, „petrecere frumoasă". De cum îl vezi­, ai și izbucnit un vis. Moș Martin ține lingă piept, în labele lui atît de puțin dibace, o armonică. Și armonica — as­cult-o ! — cântă singură o minu­nată melodie rusă. Dar, dezbrăcați-vă copil ! Și fa­­ceți-o cît mai repetor, altfel gaz­dele care vă primesc — Iepurilă, Veverița și Vulpea cea isteață — se vor supăra. Doar au atîtea zeci de mii de invitați, alțiia oaspeți ai poveștilor care trebuie să fie pri­miți in marea­­ sală a Coloanelor din Palatul Kremlinului. Cît e de greu să alegi „distrac­ția" cea mai atractivă! De toate s-au îngrijit gazdele. Cîte minunății! Iată, s-a deschis însăși poarta basmelor. In marea sală a Kremlinului s-a făcut li­niște. Mai întîi ochii îți sunt atrași de stejarul imens în jurul căruia se plimbă înțeleptul Motan Cotoș­man. După aceea, ochii îți alunecă in sus. Tavanul întreg e presărat cu stele de aur. Și printre ele se plimbă plină de farmec, Luna plină. Deodată, reflectoarele ei, as­cunse cu dibăcie, încep să-ți des­chidă lumea basmelor, iată, din­­tr-un ungher a apărut Sneguroci­ca. Pașii ei sunt atît de ușori, nicit nu lasă nici o urmă în poiana în­zăpezită, cu brazi și izvoare, prin care se plimbă. Dar ce s-aude oare acum ? De undeva, din a­­dîncul pădurii răsună vocea caldă, prietenească a lui Moș Gerilă. Dar moșul mormăie ceva de neînțeles. Pare teribil de necăjit! — Cine te-a supărat, Moș Ge­rilă ? — strigă deodată sute de băiețași și fetițe, izbucnind în ho­hote. Moș Gerilă e necăjit fiindcă în drumul lui prin lume, a pierdut „focul vrăjit". Și cum să aprindă acum bradul uriaș, de peste 17 m, plin cu luminări și steluțe, cu glo­buri de toate culorile, care incintă ochii, ca niște curcubee pline de strălucire feerică ? — Snegurocica, adu-ne „focul vrăjit" ! — Dar cum să-l găsești? — se întreabă mirați și Ursul, și Veve­rița cea isteață, care ii vin Snegu­­rocicăi in ajutor. Deodată, Ursul are o „idee". Privește sus și arată cu laba: și toată sala izbucnește intr-un vis care nu se mai oprește. „Focul vrăjit" se află in... Lună. Dar cum să ajungi acolo ? Poate dacă te-ar lua Petra Iscusitul, strașnicul constructor de rachete, care, uite, a și apărut în scenă cu „vehicolul" interplanetar pe care l-a construit în atelierul său. Și racheta pornește de-a dreptul spre Lună. Priviți e chiar geografia Lu­nii : mări, continente și în spatele lor, departe, globul pămîntesc. Ursul, și Veverița, și Petra Iscusi­tul cutreieră, ținindu-se de mîini, potecile Lunii, o explorează prin toate cotloanele. Dar unde să dai de ..focul vrăjit" ? Moș Gerilă nu mai are răbdare. Ii anunță pe exploratori că se a­propie Miezul Nopții și că trebuie să coboare. Și racheta coboară, a­­terizează de-a dreptul în pom. Și îndată, parcă sub mina vrăjită a bunului moșneag, bradul uriaș se luminează. Toată pădurea din jur e scăldată de stelele și beteala care se revarsă în valuri de pe crengile lui. Peste o clipă, alt „program". Se face întuneric și in fața miilor de copii se deschide o fereastră uria­șă, „fereastra viitorului". Prin ea, copiii privesc spre Moscova de miine, spre Moscova comunismu­lui, plină de clădiri impresionante, cutreierată de veseli chinezi și u­­craineni, birmani și belaruși, polo­nezi și siberieni, cu toții de aceeași vîrstă Fereastra viitorului este în­chisă de un mic hindus care apare în scena pe un elefant. Ce artist ar putea să refuze pe miile de spectatori de o șchioapă, care ii așteaptă in aceste minu­nate zile in Sala lală­i, au venit cu toții. Coloanelor, Sunt de față și execută minunatul „vals al florilor" din baletul „Liliacul" actorii de la Teatrul Mare. Au ve­nit și dansatorii din Ansamblul Armatei Sovietice, și ciți uiț­i! După ore întregi de se face in sfîrșit liniște, petrecere. Muzica încetează. Moș Gerilă dă un or­din important, solemn. Marile uși ale saloanelor laterale se deschid și copiii pătrund către zecile de sipete de aur și argint, unde pen­tru fiecare, patria iubită. Țara co­munismului a pregătit daruri de toate felurile. Și zi de zi, petrecerea sărbăto­rească nu se mai încheie, căci este imens de mare numărul oaspeților care sunt chemați să se bucure, la fiecare inceput de an, in sala de marmoră roză a marelui Palat al Kremlinului. M. CRISTEA II Ml 11­7 ra| jiggMfc H3sasa ® care sammmssszsF

Next