Viața, martie 1944 (Anul 4, nr. 1031-1061)
1944-03-01 / nr. 1031
Pag» 2-a PINACOTECA MAGDALENA RADULESCU -Peisaj prim bandi CdBâ (Contribuții) . X Cu netăgăduite calități de istoriograf, Ion B. Mureșanu evadează din preocupările-i cotidiene, oferindu-ne o poezie cu un fond patriotic. Pe departe un Aron Cotruș bănățean, lucrările în mersuri ale tânărului păstor sufletesc dintr’un sat cărășan, sunt străbătute de un naționalism bănățean, a cărui scop este mult așteptata unire bănățeană, spirituală, sociala, teritorială. Optimist în puterea, credința ți vitejia țăranului bănățean, ne strecoară convingerea ca întreg Banatul va fi românesc și numai românesc într’un vers strigător de dreptate românească: Cu bocancul împlântat pe graniță Cu sufletul far, i mele în raniță, din vremi uitai, am fost aici întâiul soldat care airi luptat, neînfricatși sânger neogoit, trâmbinățile să le răzbat, calc hotărât peste oasele celor cari au mură și sufăr atât pentru tine în două sfâșiaturi Banatul fil Stau cu tunul, cu tancul gata spre zare. Vrerile-mi străbat peste hotare — unde aceiaș inimă dacică de frate o aud cum batei pentru o nouă și româneasca dreptate care o vom face, a fi trecând munți de potrivnicii. Pentru un nou mâine, pentru colțul meu -le pui ir scormonesc în mine muncesc, împrăștii uz ne, fabricele sunt pline de mine — peste ogoare asud, în tranșee sunt crud fin zgomot de avioane am să cresc poetului bănățean, dispensându-mă de datoria de a prezenta și pe poeții plugari: Pavel Tărăbuțiu și Miron Ghita, pe motivul că d. Gabriel Țepelea de curând i-a înfățișat, țin să arăt că poezia bănățeană nici aici nu ne poate spune ca-și are limita, și pentru complexitatea intenții, arăt și câteva nume, care nu și-au croit până astăzi un drum al lor, nu au realizat versuri de o originalitate desăvârșită, cu multe influențe, nume care totuși mâine ne pot oferi o surpriză. Stihuitorii de care vorbesc în anii generale și cei mai cunoscuți în paginele ziarelor sunt: Olimpiu Drăgan, Simion Duma, Dan Coman, Lygia Ania, Gh. Armega, Victor Naghiu, Avram Nelu, Gheorghe Ciurcea, I. Loga, Nestor Prisca, Ionel Buru, Nicolae Badia, Valeria T. Perianu, Varvara Ionescu, Iacob Isăilă, Vickor Tovidtik Dumitruj Moșoarcă, Mica Ghijorghe și Gheorghe Bălteanu. Am văzut or rând, deși tot :.e rezumativ sufletul poetului din Banat. Am putut remarca în versul cel mai pretențios și în poezia cea mai tânără puternica legătură, evidenta comuniune psihologică dintre poetul bănățean și satul bănățean a cărui manifestări în diverse forme și în felurite aspecte sunt cântate de falanga contimporană a scriitorilor bănățeni. Poezia bănățeană este prezentă, mișcarea literară din Banat este activă iar condeiul creatorului bănățean fecund. Simțire dul lor iar românească este fonvaloarea estetică a poeziei își are cadrul etnic cu adânciri în sentimentele bănățeanului din sat, la care se adaugă notații sociale specifice. In totalitatea ei, poezia acestui ținut, este o trăire în viața bănățeană, tristă, veselă, credincioasă, vitejească, morală, sentimentală, încadrată în: sat, lanuri, deal, stână, ogor, cu un bogat mediu înconjurător, lună, apus, ciripit, liniște, codru, colibă, chiot, cai, tălăngi, izvoare, seară, opreg, etc Paralel cu lupta de valorificare a drepturilor noastre etnice, poezia bănățeană militează pe ogorul ce-i este destinat, numai pentru credințele sale veșnice și marele său destin, iar acelora care ezita și acuma a se pronunța asupra j poeziei bănățene și asupra valorii poeților bănățeni, le spunem fără teamă de a putea fi continuiați, o strictă realitate, valoarea poeziei bănățene este incontestabilă, iar prezența ei în marea lrică românească este o certitudine. Prof. GH. i fumasÎM SFARSIT RELUAM truda scrisului, cu un tot mai împăcait marasm. Cu simțământul limpede că așternem cuvinte care nu spun nimc nimănui, pentru că nu pot răsfrânge gândurile care ne stăpânesc, convingerile luminoase cară ne animă, lăuntric © lată de ce părăsim cu părere de rău, armura noastră de carton, in care — Don bu toți temerari — ne simțeam, totuși, admirabil, căci la adăpostul ipostazei de cutezători apărători ai închipuirilor noastre, puteam spune adevărurile pe care le voiam rostite de mult. „ Am întâlnit insă, în drum, mori de vânt și o întreagă faună de personaje banale, pe toată mâna, gata să ne radă în tras, să ne stăvilească avântul, să pună piedică Rosinantei noastre, alcătuind rarel complot al mulțimii fără culoare. Sauivi și Cavaleri ai tristei Figuri și nici chiar un cârtitor Sancho Sansa napsit din ciclul desiluziilor noastre . Vom inmuia, pe viitor, lancea noastră in azurul altor vise și vom uda de prostime, încuiați în turnul castelului, în care ne-am regăsit — întotdeauna liniștea apelor lățimi.c* • REALIZAREA pe plan epic și anume în romanul de amplă respirație a d-lui losu Marin Sadoveanu, nu ne miră. Autorul "Sfârșitului de veac, in Bucureștii, romanul apărut de curând, în editura SOCEC, a întârziat lucrând în laboratorul artei scrisului, asupra fiecărui gen, aproape. Teatrul i-a atras pe d. Ion Marin Sadoveanu, așa cum l-a voit și poezia. Esseul ca și lucrările de sinteză întârzie îndelung l-au făcut să ia masa de scris . S’ar spune însă că, totul nu a însemnat decât un îndelung preludiu, la romanul de analiză și de întinsă viziune epică, la acest, uluitor «Sfârșit de veac, în București», roman de serioase preocupări artistice, carte de mare greutate în literatura noastră epică. Întrunind daruri nemaiîntâlnite în scrisul contemporan, cartea d-lui Ion Marin Sadoveanu a silit critica să i se caute corespondențe de mare preț, in literatura de peste hotare, ba rostit, astfel, numele lui Balzac și acela al lui Stendhal, cu ai căror eroi și putere de expresie epică, romanul d-lui Ion Marin Sadoveanu este lucrat și împodobit. • Trilogia d-lui Ion Marin Sadoveanu va însemna, oare, în deplina ei realizare, începutul unei noi epoci, în epica românească? Este tocmai ce ar fi de dorit! ” CARLTON se numește romanul pe care d. Cezar Petrescu l-a tipărit, de curând, în editura Socec. O tehnică inedită și măeșhorte de personagii, dau româhorte de personagii, dau romanului d-lui Cezar Petrescu o haină nouă, care ne amintește de întâiele sale cărți. Oricum, d. Cezar Petrescu rămâne unul din marii noștri epici. N. P, r versul pe el și nici a unor mode j literare trecătoare. Dacă Blaga și Arghezi sunt mari asta se datorează intensității fondului original.: explodat în jerbe și constelații compe beaz bie, ordonate, disceplinate, clare, trădând limpeziciunea, ordidinea, claritatea și disciplina interioară. Suprarealismul a fost o modă a deschis pe ici și pe colo câmpurile metaforelor străncitoare, dar dincolo de aceasta se întindea infinitul gol al nestructurărilor, al haosului moral și intelectual ca un reflex al haosului în care s’au sbătut societățile umane. In măsura în care vom mai avea asemenea haosuri, în aceiași măsură vom mai avea și școli liberare,poate chiar recrudescență intensă a suprareaismului, găsindu-se, însă, mereu la periferia artei și literaurii. Mihail Chirnoagă In fiecare zi „SUPRAREALISTUL“ Andre Breton a definit suprarealismul în Manifeste du surreal,suie după cum urmează: „un automatism psihic prin care se propune a se exprima fie prin vorbă, fie prin scris, fie prin oricare alt mod, funcțiunea reală a gândirii. Diccație a gândirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, în afară de orice preocupare estetică sau morală”. Așadar, transcrierea automaă a gândirii nesupraveghiată de rațiune, cu tot ceea ce se consumă în apele tulburi ale subconștientului, cu tot ceea ce constitue visare și libertate nețărmurită, desfrânată scurgere a tiparelor 1iubețului scăpat din zăgazuri. Suprarealistul a dominat mișcarea poetică dintre cele două răsboaie, dar nu prin punerea poeților puși în circulație, ci prin gustul snob al anumitor cercuri de a se da în violente spectacole literare. Aproape toți poeții suprarealismului francez s’au cumințit scriind până la urmă poezii controlate de acea rațiune izgonită din preocupările lor ca „une bete noire”, sau romane sau, în cel mai rău caz, scenarii pentru filme. De la dada, acea mișcare inițiată de un grup sigomotos de evrei în tavernele de la Zürich prin 1916, mișcare nulă, de cel mai total, absolut zero, ca literatură, până la cumințenia poemelor lui Eduard sau Jues Supemile din ultimii ani ai literaturii lor, este ca"ea însăși deia extravaganță fără fond bună de speriat oamenii slabi de fire, până la recunoașterea tacită și nevoia a firișorului de talent, ci acoperit în unda originală, înfiorarul vid al mișcării dada, pentru care a combătut un evreu român încă revendica, pe meleagurie autohtone, n’a mai tenat pe nimeni după eșuarea lamentabilă ju ridiuî. Dar suprarealismul a tentat și încă va constitui multă vreme o piatră de încercare pentru snobii literari care vor confunda finalitatea fondului persona, „u podoabele unui stil sau unei școli specializam un destiju verbal, un fenomen cofetar în epo it criză seriali »!|Ly,ica. în , ^ fie. Dar după ce reprzentanți/m? s ••.oti» teoreti ioni și poeți, au aarătat prin activitatea lor calea decăzută a aceste școli literare false, este pueril sa se creadă că suprarealismul în încercărie sale recudescen.e va mai putea mirage prin salse lumini de piere sticloase, privirea cerce.dtdiilor Literari și a poeților adevărați. Nu trebue să se treacă cu vederea că, în ceea ce ne privește, doi mari poeți contemporani, Baga și Arghezi, au scris paralel cu toate isnee și modele dar nu s’au impus prin aceleisme ci prin tenacitatea și violența unui fond oriinal clocotitor, care n a cunoscut odihnă până la liberata sa totală din mâzgă și shură. Un al treilea, care și el trece drept mare poet, Ion Barbu, susținut de pledoaria fierbinte a lui Tudor Vianu, este mult mai puțin mare în partea născută din părția hermetică, dar poet adevărat de originaliate, vizuine batanică pătrunzătoare, și tonalități compact necunoscute versului românesc (dar prozei da, prin pana lui Matei Caragiale!) în delucte nehermetice. Așadar, originalitatea nu e o calitate a podoabelor pe care le pune IDA!) IM CATĂVA ZILE; A NEXA A* BOLURLUIU ROMANUL SifLEIUHI? I MANSILVAN AL TINEREI SCRIITOARE GALI NEVA» A.«NI s va i • v.tfa.. ei © ‘ 1 >?! Editura „tIORIAN“ Recomanda fie Eu sunt copil al pământului pe care stăpânii furii mele il spinteca cu plugul. Pașii mi-au rătăcit pe ulițele satului, pe cărările din lunca, peste ogoarele pământului de mire semuncurg semenii mei pași mai tresar decât de tăria pietrei, ochii mi-mi mai văd decât ziduri mărețe și zdrențe de cer, înțepate de turle, tălpile mi s'au fixat în asfaltul civilizației Acum mâinile amintirilor îmi pune peste tâmple cununi de trandafiri spinoși. Totuși pe mine ma iubesc florile, poleiala nopților senine și răcoarea codrului mă sărută cu aceiași dragoste de care se bucura miși n <le izvoare, omul din ele se adapă caprele sălbatic, buniciul de mic l-am risipit Am găsit și aici din el in cântecul caterincelor de pe sub ferestrele caselor cu etaje. In fiecare zi de primăvară însorită aceste melodii mă urmăresc și darul mă rănește ca puLturul lui pieuxeafeu Ce sunt vinovat, oare, c’am îndrăgit lumina și cu-i înțeleg vibrațiile din melodiile fericirilor și dupăci tristețile mă copleșesc pentru ca să mă facă fericit și să-mi îndrepte pașii pe cărările dorințelor de care-mi răstignesc doar sufletul. Sunt piaza rea a visului, iar inima nu e bună de ars în focul tăcerilor. G. Nestor ,/cj "<(o) ^ ^—, v^ A JL din inima cu neînfrecatul e cel mai dârz neam românesc BANATULEI Trecând în revistă poezia contimporană bănățeană, trecând peste tot ce a realizat sufletul Ceea ce se spune la fiecare început de anotimp : „ce frumoasă-i moda in acest an!”. Și să vedem ce se poartă. Dimineața — orice fel de cursă: în canadiana — adică haină scurtă — largă și de o culoare care se poate asorta cu orice culoare, deci la orice fustă. De altfel canadiana este așa de practică că triumfă ziua întreagă — o porți de dimineață, o porți după amiază, câteodată, peste o rochie mai groasă o iei și seara. La această canadiană, nimic nu se asortează mai bine ca pălărie, decât o pălărioară cu calota rotundă. După amiază se potrivește foarte bine mantourile largi întovărășite de turbane, care vor fi ori Pe curioase ca formă și culoare, curioase sau să fie fantezie. De pildă un original bonet de tentru roșu combinat cu catifea neagră luminează eleganța sobră a unui mantou de lucru. In linii generale canadiana se poartă foarte mult. Rochiile și mantourile au talia foarte marcată. Merge spre redingotă. Rochiile zise cu „tablier” se mențin. O idee nouă este aceia că pe șolduri sunt multe crețuri. Deasemeni broderiile se mențin. Seara turbane din culori foarte vii și mânuși asortate. In rezumat: Linii fine, sobrietate, detalii puține dar care să evidențieze frumusețea Unii MASA ZILEI Dejun Crap la cuptor Frigărui de purcel cu piure Eclaires Cină Orez cu sos Ficat la cuptor cu cartofi prăjiți Fructe. ECLATAF.S Se face un aluat întocmai ca pentru choux à la creme (2^) dl. apă cu 100 gr. unt. sare, o linguriță de zahăr se fierb într’o cratiță. Se adaugă apoi 125 gr. de faini și se mestecă repede cu lingura de lemn, când e rece se adaugă 4 ouă pe rând) se pune în cornet și se toarnă în formă de bastonașe ca și pișcoturile. După ce sunt coapte și s’au scos se pune pe un capac și se taie în lungime. Se umplu cu cremă de cafea sau de ciocolată și se glosează cu glasura corespunzătoare. [I#i A.TÄ feriteîL Nota ae Primăvară •• '•" V"'• Miercuri 1 Martie 1944 NU VOR TREBUI să treacă neobservate „Paginile din Istoria Teatrului Românesc”, pe care d. George Franga, Conservator al Muzeului „Teatrului Național”, le-a tipărit, de curând. Aceste „Pagini” alcătuesc contribuția animată de o nesfârșită dragoste pentru teatru, la această istorie aproape necunoscută a teatrului românesc. Sunt întrunite laolaltă o seamă de aspecte, din epoca eroică a teatrului românesc, așa cum s’a închipuit în diferite provincii ale țării . Evoluția teatrului românesc în Muntenia — Din istoricul teatrului craiovean — Teatrul românesc în Banat și Ardeal — Spicuiri din istoria teatrului în Moldova — Mișcarea teatrală românească în Basarabia și Bucovina.. . ORIENTĂRI, revista de sinteză, de o atât de apuseană factură, a apărut de curând. Numărul pe Ianuarie-Februarie se deschide cu o seamă de Reflexiuni asupra drepturilor omului în 1914, semnate de d. av. Stroe Botez. Despre opinia publică scrie d. Șerban Văleanu. Efecte neprevăzute, articolul d-lui Victor Popescu, răsfrânge interesante probleme politice. Cronica, nespus de bogată, e prezentată de d-nii Stroe Botez, Barbu Niculescu, J. Nasta, Adrian N. Dobrescu, Eugen Trancu,Iași, Mihai Andreescu Dinu Vasilescu-Mugur. Două reproduceri din Marius Bunescu și Dumitru Lorman, împlinesc numărul ultim al ORIENTĂRILOR, pe Ianuarie.Februarie . Nu ne-am imaginat că VREMIA, la capătul a 15 ani de prezentă in publicistica noastră, va înfățișa cu obișnuita sa haină.se de fiecare Sâmbătă. Am așteptat o VREME din alte vremuri,va apărea sărbătorească, cu adevărat . Căci acest ultim număr Vremii nu ne arată cu nimic doar cât o notă, în casetă, ca o filă de calendar, imprimată cu roșu: „Cu acest număr, VREMEA a împlinit 15 ani de apariție“, în pagina primă. E oare de-ajuns? „ Nu avem nimic împotriva initativei revistei „Dobrogea Românească“, de a organiza șezători care să răsfrângă decorul și sufletul dobrogean. Șezătoarea de la Ateneul Român a avut darul să ne mire. Au vorbit și au citit din operele lor, scriitori care nu au cu Dobrogea decât legături sufletești firave. Scriitorii dobrogeni au lipsit. Ne întrebăm ce-a căutat printre ceilalți, d. N. Bazaria, de pildă ! N. P. m • O revistă... care prin spiritul și preocupările ei iese din cadrul publicațiilor obișnuite este desigur „Câmpia Libertății“. Fără a fi literatură ori tribună de vehemente dispute sociale, fără a fi magazin săptămânal ori periodic informativ, actualul organ bilunar, se poate afirma pe bună dreptate că s’a înălțat deasupa condițiilor obișnuite în publicistica noastră privind totul dintr’o superioară înălțime, de unde izolată voluntar respiră într’un climat rece și pur. Probleme de ordin istoric luminate în funcție de diferitele evenimente politice înconjurătoare sunt înfățișate util într’o distinsă atmosfera diplomatică în care bunul simt si austeritatea se îmbrățișează fericit. Adevărul nu este ascuns ci prezentat viu, insa ia momentul oportun, astfel ca el să nu constitue o povară pentru conștiința nației, povară care la rându-i să genereze subterane perturbațiuni sociale, ci să reprezinte dinpotrivă un scânteetor scut în fața cărora să se prăbușească toate lașitățile împreună cu rețeaua lor de artificiozități țesute de vrăjmașii reali ai neamului nostru, dincolo de hotare. Simbolic .. • intitulată „Câmpia Libertății” revista restrânge în jurul ei câteva din cele mai inspirate condee ale ziaristicei autohtone pledând astfel pentru dreptatea și buna orientare a neamului nostru. In ultimul număr din Câmpia Libertății, d. Vasile Stoica înfățișând sincer atitudinea onestă și în întregime prietenească a Marei Britanii alături de aceea a Franței, în urma marei noastre uniri nationale din 1913 subliniază lipsa de camaraderie prin desolidarizarea celorlalte două puteri aliate și egoiste, negocieri in jurul intereselor lor cu adversarii acestui act international, pentru a încheia astfel.Spunem aceste întâmplări ale ratificării tratatului Basarabiei noastre și facem aceste consideratiuni de respect fată de noi înșine. Calmul nostru este stăpânire de noi înșine. Suntem oameni sănătoși și echilibrati, dar cu toate sentimentele și pasiunile pe cari le au oamenii în carne și sânge. Sub înfățișarea noastră liniștită clocotim de oine:" nedreptate ce ni se face E bine să cunoscută această fire a noastru ne este rușine de ea. Despre Elveția ... scrie în acelaș număr d. Ion Vișoianu înfățișând pregnant această țară de libertăți cetățenești și de prerogative ale națiunii suverane, această țară unde drepturile și datoriile individuale se împletesc mai armonic ca oriunde. Omul ? Se întreabă d. Vișoianu pentru a-și răspunde imediat în cadrul acestei savuroase dialectici jurnalistice. Dârz, înzestrat cu o mare putere de răbdare, disciplinat, spirit solidarist, spirit de inițiativă, luminat. Brav, cetățean conștient, își pierde dreptul de vot la adânci bătrânețe, când nu mai poate purta sabia. De superbă corelație între aceste două funcțiuni cari determină cum nu se poate mai just raportul între entitățile de cari vorbeam mai sus ! Două fragmente rustice de Ion Vlasiu în sculptor împletește care talentatul amintiri din copilăria sa transilvană ca și câteva articole bine susținute ale d.lor Ilariu Dobridor, C. N. Negoiță, Ion Clopoțel alături de o foarte vie și aculată a faptelor a ideilor extinsă pe trei pagini completează admirabil sumarul acestui număr. E. VEEZEA