Viața, martie 1944 (Anul 4, nr. 1031-1061)

1944-03-01 / nr. 1031

Pag» 2-a PINACOTECA MAGDALENA RADULESCU -Peisaj p­rim bandi CdBâ (Contribuții) . X Cu netăgăduite calități de isto­riograf, Ion B. Mureșanu eva­dează din preocupări­le-i cotidie­ne, ofer­indu-ne o poezie cu un fond patriotic. Pe departe un A­­ron Cotruș bănățean, lucrările în mersuri ale tânărului păstor su­fletesc dintr’un sat cărășan, sunt străbătute de un naționalism bă­nățean, a cărui scop este mult aș­teptata unire bănățeană, spiritu­ală, sociala, teritorială. Optimist în puterea, credința ți vitejia țăranului bănățean, ne strecoară convingerea ca întreg Banatul va fi românesc și numai românesc într’un vers strigător de dreptate românească: Cu bocancul împlântat pe gra­niță Cu sufletul far, i mele în raniță, din vremi uitai, am fost aici întâiul soldat care airi luptat, neînfricat­­și sânger neogoit, trâmbinățile să le răzbat, calc hotărât peste oasele celor cari au mură și sufăr atât pentru tine în două sfâșiaturi Banatul fil Stau cu tunul, cu tancul gata spre zare. Vrerile-mi străbat peste hotare — unde acei­aș inimă dacică de frate o aud cum batei pentru o nouă și româneasca dreptate care o vom face, a fi trecând munți de potrivnicii. Pentr­u un nou mâine, pentru colțul meu -le pui ir scormonesc în mine muncesc, împrăștii uz ne, fabricele sunt pline de mine — peste ogoare asud, în tranșee sunt crud fin zgomot de avioane am să cresc poetului bănățean, dispensân­­du-mă de datoria de a prezenta și pe poeții plugari: Pavel Tără­­buțiu și Miron Ghita, pe motivul că d. Gabriel Țepelea d­e curând i-a înfățișat, țin să arăt că poe­zia bănățeană nici aici nu ne poate spune ca-și are limita, și pentru complexitatea intenții, a­­răt și câteva nume, care nu și-au croit până astăzi un drum al lor, nu au realizat versuri de o origi­nalitate desăvârșită, cu multe in­fluențe, nume care totuși mâine ne pot oferi o surpriză. Stihuitorii de care vorbesc în anii generale și cei mai cunos­cuți în paginele ziarelor sunt: O­­limpiu Drăgan, Simion Duma, Dan Coman, Lygia Ania, Gh. Armega, Victor Naghiu, Avram Nelu, Gheorghe Ciurcea, I. Loga, Nestor Prisca, Ionel Buru, Nico­­lae Badia, Valeria T. Perianu, Varvara Ionescu, Iacob Isăilă, V­ickor Tovi­dtik Dumitruj Moșoar­­că, Mica Ghijorghe și Gheorghe Bălteanu. Am văzut or rând, deși tot :.e rezumativ sufletul poetului din Banat. Am putut remarca în versul cel mai pretențios și în poezia cea mai tânără puternica legătură, evidenta comuniune psihologică dintre poetul bănă­țean și satul bănățean a cărui manifestări în diverse forme și în felurite aspecte sunt cântate de falanga contimporană a scrii­torilor bănățeni. Poezia bănățeană este prezen­tă, mișcarea literară din Banat este activă iar condeiul creatoru­lui bănățean fecund. Simțire dul lor iar românească este fon­valoarea estetică a poeziei își are cadrul etnic cu a­­dânciri în sentimentele bănățea­nului din sat, la care se adaugă notații sociale specifice. In tota­litatea ei, poezia acestui ținut, este o trăire în viața bănățeană, tristă, veselă, credincioasă, vite­jească, morală, sentimentală, în­cadrată în: sat, lanuri, deal, stâ­nă, ogor, cu un bogat mediu în­conjurător, lună, apus, ciripit, li­niște, codru, colibă, chiot, cai, tălăngi, izvoare, seară, opreg, etc Paralel cu lupta de valorifica­re a drepturilor noastre etnice, poezia bănățeană militează pe o­­gorul ce-i este destinat, numai pentru credințele sale veșnice și marele său destin, iar acelora care ezita și acuma a se pronun­ța asupra j poeziei bănățene și a­supra valorii poeților bănățeni, le spunem fără teamă de a pu­­tea fi continuiați, o strictă reali­­tate, valoarea poeziei bănățene este incontestabilă, iar prezența ei în marea l­rică românească este o certitudine. Prof. GH. i fu­m­asÎM SFARSIT RELUAM truda scrisului, cu un tot mai împăcait marasm. Cu simțământul limpede că așter­­nem cuvinte care nu spun ni­mc nimănui, pentru că n­u pot răs­frânge gândurile care ne stăpâ­nesc, convingerile luminoase cară ne animă, lăuntric © lată de ce părăsim cu părere de rău, armura noastră de car­ton, in care — Don bu toți teme­rari — ne simțeam, totuși, admi­rabil, căci la adăpostul ipostazei de cutezători apărători ai închi­puirilor noastre, puteam spune adevărurile pe care le voiam ro­stite de mult. „ Am întâlnit insă, în drum, mori de vânt și o întreagă faună de personaje banale, pe toată mâna, gata să ne radă în tras, să ne stăvilească avântul, să pună piedică Rosinantei noastre, alcă­tuind rarel complot al mulțimii fără culoare. S­au­iv­i și Cavaleri ai t­ristei­ Figuri și nici chiar un cârtitor Sancho Sansa na­­psit din ciclul desiluziilor noastre . Vom inmuia, pe viitor, lan­cea noastră in azurul altor vise și vom uda de prostime, încuiați în turnul castelului, în care n­e-am regăsit — întotdeauna liniștea apelor lățimi.c* • REALIZAREA pe plan epic și anume în romanul de amplă respirație a d-lui losu Marin Sa­­doveanu, nu ne miră. Autorul "Sfârșitului de veac, in Bucu­reștii, romanul apărut de cu­rând, în editura SOCEC, a în­târziat lucrând în laboratorul ar­tei scrisului, asupra fiecărui gen, aproape. Teatrul i-a atras pe d. Ion Marin Sadoveanu, așa cum l-a voit și poezia. Esseul ca și lu­crările de sinteză întârzie îndelung l-au făcut să ia masa de scris . S’ar spune însă că, totul nu a însemnat decât un îndelung preludiu, la romanul de analiză și de întinsă viziune epică, la a­­cest, uluitor «Sfârșit de veac, în București», roman de serioase preocupări artistice, carte de mare greutate în literatura noas­tră epică. Întrunind daruri nemaiîn­tâlnite în scrisul contemporan, cartea d-lui Ion Marin Sadovea­­nu a silit critica să i se caute co­respondențe de mare preț, in li­teratura de peste hotare, ba ro­stit, astfel, numele lui Balzac și acela al lui Stendhal, cu ai căror eroi și putere de expresie epică, romanul d-lui Ion Marin Sado­veanu este lucrat și împodobit. • Trilogia d-lui Ion Marin Sa­doveanu va însemna, oare, în de­plina ei realizare, începutul unei noi epoci, în epica românească? Este tocmai ce ar fi de dorit! ” CARLTON se numește ro­manul pe care d. Cezar Petrescu l-a tipărit, de curând, în editura Socec. O tehnică inedită și măeș­­horte de personagii, dau româ­­horte de p­ersonagii, dau roma­nului d-lui Cezar Petrescu o hai­nă nouă, care ne amintește de în­­tâiele sale cărți. Oricum, d. Cezar Petrescu ră­mâne unul din marii noștri e­­pici. N. P, r versul pe el și nici a unor mode j literare trecătoare. Dacă Blaga și­­ Arghezi sunt mari asta se dato­rează intensității fondului original.: explodat în jerbe și constelații com­­­­­p­e beaz bie, ordonate, disc­eplinate, clare, trădând limpeziciunea, ordi­­dinea, claritatea și disciplina in­terioară. Suprarealismul a fost o modă a deschis pe ici și pe colo câmpurile metaforelor stră­ncitoare,­­ dar dincolo de aceasta se întindea infinitul gol al nestructurărilor, al haosului moral și intelectual ca un reflex al haosului în care s’au sbă­­tut societățile umane. In măsura în care vom mai avea asemenea hao­suri, în aceiași măsură vom mai a­­vea și școli liberare,­­poate chiar recrudescență intensă a suprarea­­ismului, găsindu-se, însă, mereu la periferia artei și literaurii. Mihail Chirnoagă In fiecare zi „SUPRAREALISTUL“ Andre Breton a definit suprarea­­lismul în Manifeste du surreal,­suie după cum urmează: „un automa­tism psihic prin care se propune a se exprima fie prin vorbă, fie prin scris, fie prin oricare alt mod, func­țiunea reală a gândirii. Diccație a gândirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, în afară de orice preocupare estetică sau mo­rală”. Așa­dar, transcrierea auto­­ma­ă a gândirii nesu­praveghiată de rațiune, cu tot ceea ce se consumă în apele tulburi ale subconștien­tului, cu tot ceea ce constitue visare și libertate nețărmurită, desfrânată scurgere a tiparelor 1­iubețului scă­pat din zăgazuri. Suprarealistul a dominat mișcarea poetică dintre cele două răsboaie, dar nu prin punerea poeților puși în circulație, ci prin gustul snob al anumitor cercuri de a se da în violente spec­­tacole literare. Aproape toți poeții suprarealismului francez s’au cu­mințit scriind până la urmă poezii controlate de acea rațiune izgonită din preocupările lor ca „une bete noire”, sau romane sau, în cel mai rău caz, scenarii pentru filme. De la dada, acea mișcare inițiată de un grup sigom­otos de evrei în taver­nele de la Zürich prin 1916, mișcare nulă, de cel mai total, absolut zero, ca literatură, până la cumințenia poemelor lui Eduard sau Ju­es Su­­pemile din ultimii ani ai litera­turii lor, este ca"ea însăși deia ex­travaganță fără fond bună de spe­riat oamenii slabi de fire, până­­­ la recunoașterea tacită și­­ nevoia a firișorului de talent, ci acoperit în unda originală, înfiora­r­­ul vid al mișcării dada, pentru care a combătut un evreu român încă revendica, pe melea­guri­e autohtone, n’a mai ten­­­at pe nimeni după eșuarea lamentabilă ju ridiuî. Dar suprarealismul a tentat și încă va constitui multă vre­me o piatră de încercare pentru snobii literari care vor confunda fina­litatea fondului persona, „u podoa­bele unui stil sau unei școli specia­lizam un destiju verbal, un fenomen cofetar în epo­ it criză seriali »!|Ly,ica. în , ^ f­i­e. Dar după ce rep­rzentanți/m? s ••­.oti» teoreti ioni și poeți, au­ a­­arătat prin activitatea lor calea de­căzută a aceste școli literare false, este pueril sa se creadă că supra­­realismul în încercări­e sale rec­u­­descen.e va mai putea mirage prin salse lumini de pie­re sticloase, pri­virea cerce.dtdiilor Literari și a poe­ților adevărați. Nu trebue să se treacă cu vederea că, în ceea ce ne privește, doi mari poeți contempo­rani, B­aga și Arghezi, au scris paralel cu toate isn­e­e și modele dar nu s’au impus prin acel­e­ism­e ci prin tenacitatea și violența u­nui fond oriin­al clocotitor, care n a cu­noscut odihnă până la l­ibera­ta sa totală din mâzgă și shură. Un al treilea, care și el trece drept mare poet, Ion Barbu, sus­­ținut de pledoaria fierbinte a lui Tud­or Vianu, este mult mai puțin mare în partea născută din părți­a hermetică, dar poet adevărat de o­­riginali­ate, vizuine batanică pă­trunzătoare, și tonalități comp­act necunoscute versului românesc (dar prozei da, prin pana lui Mat­ei Ca­­ragiale!) în delucte nehermetice. Așa­dar, originalitatea nu e o cali­tate a podoabelor pe care le pune IDA!) IM CATĂ­VA ZILE; A N­EXA A* BOLURLUIU ROMANUL Si­fLEIUHI? I MANSILVAN AL TINEREI SCRIITOARE GALI N­­EVA» A.«NI s­­ va i • v.tfa.. ei © ‘ 1 >?! Editura „tIORIAN“ Recomanda fie Eu sunt copil al pământului pe care stăpânii furii mele il spinteca cu plugul. Pașii m­i-au rătăcit pe ulițele satului, pe cărările din lunca, peste ogoarele pământului de mire semuncurg semenii mei pași mai tresar d­ecât de tăria pietrei, ochii mi-mi mai văd decât ziduri mărețe și zdrențe de cer, înțepate de turle, tăl­pile mi s'au fixat în asfaltul civilizației Acum mâinile amintirilor îmi pune peste tâmple cununi de trandafiri spinoși. T­otuși pe mine ma iubesc florile, poleiala nopților senine și răcoarea codrului mă sărută cu­ aceiași dragoste de care se bucura m­iși n­ <le izvoare, omul din ele se adapă caprele sălbatic, buniciul de mic l-am risipit Am găsit și­ aici din el in cântecul caterincelor de pe sub ferestrele caselor cu etaje. In fiecare zi de primăvară însorită aceste melodii mă urmăresc și darul mă rănește ca puLturu­l lui pieuxeafeu Ce sunt vinovat, oare, c’am îndrăgit lumina și cu-i înțeleg vibrațiile din melodiile fericirilor și du­păci tristeți­le mă copleșesc pentru ca să mă facă fericit și să-mi îndrepte pașii pe cărările dorințelor de care-mi răstignesc doar sufletul. Sunt piaza rea a visului, iar inima nu e bună de ars în focul tăcerilor. G. Nestor ,/cj "<(o) ^ ^—, v^ A JL­ din inima cu neînfrecatul e cel mai dârz neam românesc BAN­ATU­LEI Trecând în revistă poezia con­timporană bănățeană, trecând peste tot ce a realizat sufletul Ceea ce se spune la fiecare înce­put de anotimp : „ce frumoasă-i moda in acest an!”. Și să vedem ce se poartă. Dimineața — orice fel de cursă: în canadiana — adică haină scur­tă — largă și de o cul­oare care se poate asorta cu orice culoare, deci la orice fustă. De altfel canadiana este așa de practică că triumfă ziua întreagă — o porți de dimi­neață, o porți după amiază, câte­odată, peste o rochie mai groasă o iei și seara. La această canadiană, nimic nu se asortează mai bine ca pălărie, decât o pălărioară cu ca­lota rotundă. După amiază se potrivește foar­te bine mantourile largi întovă­rășite de turbane, care vor fi ori­ Pe curioase ca formă și cu­loare, curioase sau să fie fantezie. De pildă un original bonet de ten­­tru roșu combinat cu catifea nea­gră luminează eleganța sobră a unui mantou de lucru. In linii ge­nerale canadiana se poartă foarte mult. Rochiile și mantourile au talia foarte marcată. Merge spre redin­gotă. Rochiile zise cu „tablier” se mențin. O idee nouă este aceia că pe șolduri sunt multe crețuri. Deasemeni broderiile se men­țin. Seara turbane din culori foar­te vii și mânuși asortate. In rezumat: Linii fine, sobrie­tate, detalii puține dar care să e­­vidențieze frumusețea Unii MASA ZILEI Dejun Crap la cuptor Frigărui de purcel cu piure Eclaires Cină Orez cu sos Ficat la cuptor cu cartofi prăjiți Fructe. ECLATAF.S Se face un aluat întocmai ca pentru choux à la creme (2^) dl. apă cu 100 gr. unt. sare, o lingu­riță de zahăr se fierb într’o cra­­tiță. Se adaugă apoi 125 gr. de faini și se mestecă repede cu lin­gura de lemn, când e rece se a­­daugă 4 ouă pe rând) se pune în cornet și se toarnă în formă de bastonașe ca­ și pișcoturile. După ce sunt coapte și s’au scos se pune pe un capac și se taie în lungime. Se umplu cu cremă de cafea sau de ciocolată și se glosează cu gla­­sura corespunzătoare. [I#i A.TÄ feriteîL Nota ae Primăvară •• '•"­­ V"'• Miercuri 1 Martie 1944 NU VOR TRE­BUI să trea­că neobservate „Paginile din Istoria Teatrului Românesc”, pe care d. George Franga, Conserva­­tor al Muzeului „Teatrului Națio­nal”, le-a tipărit, de curând. A­­ceste „Pagini” alcătuesc contribu­ția animată de o nesfârșită dra­goste pentru teatru, la această is­torie aproape necunoscută a tea­trului românesc.­­ Sunt întrunite laolaltă o sea­mă de aspecte, din epoca eroică a teatrului românesc, așa cum s’a închipuit în diferite provincii ale țării . Evoluția teatrului românesc în Muntenia — Din istoricul tea­trului craiovean — Teatrul româ­nesc în Banat și Ardeal — Spicu­iri din istoria teatrului în Moldo­va — Mișcarea teatrală româ­nească în Basarabia și Bucovina.. . ORIENTĂRI, revista de sin­teză, de o atât de apuseană fac­tură, a apărut de curând. Numă­rul pe Ianuarie-Februarie se des­chide cu o seamă de Reflexiuni a­­supra drepturilor omului în 1914, semnate de d. av. Stroe Botez. Despre opinia publică scrie d. Șerban Văleanu. Efecte neprevă­zute, articolul d-lui Victor Po­­pescu, răsfrânge interesante pro­bleme politice. Cronica, nespus de bogată, e prezentată de d-nii Stroe Botez, Barbu Niculescu, J. Nasta, Adrian N. Dobrescu, Eu­gen Trancu,Iași, Mihai Andreescu Dinu Vasilescu-Mugur. Două reproduceri din Marius Bunescu și Dumitru Lorman, îm­plinesc numărul ultim al ORIEN­TĂRILOR, pe Ianuarie.Februa­­rie . Nu ne-am imaginat că VRE­­MI­A, la capătul a 15 ani de pre­­zentă in publicistica noastră, va înfățișa cu obișnuita sa haină.se de fiecare Sâmbătă. Am așteptat o VREME din alte vremuri,va apărea sărbătorească, cu adevă­rat . Căci acest ultim număr Vremii nu ne arată cu nimic do­ar cât o notă, în casetă, ca o filă de calendar, imprimată cu roșu: „Cu acest număr, VREMEA a împlinit 15 ani de apariție“, în pagina pri­mă. E oare de-ajuns? „ Nu avem nimic împotriva initativei revistei „Dobrogea Ro­mânească“, de a organiza șeză­tori care să răsfrângă decorul și sufletul dobrogean. Șezătoarea de la Ateneul Român a avut darul să ne mire. Au vorbit și au citit din operele lor, scriitori care nu au cu Dobrogea decât legături su­fletești firave. Scriitorii dobro­geni au lipsit. Ne întrebăm ce-a căutat printre ceilalți, d. N. Baza­­ria, de pildă ! N. P. m • O revistă... care prin spiritul și preocupările ei iese din cadrul publicațiilor obișnuite este desigur „Câmpia Libertății“. Fără a fi li­tera­tură ori tribună de vehemente dispute sociale, fără a fi magazin săptămânal ori periodic informa­tiv, actualul organ bilunar, se poate afirma pe bună dreptate că s’a înălțat deasupa condițiilor o­­bișnuite în publicistica noastră privind totul dintr’o superioară înălțime, de unde izolată volun­tar respiră într’un climat rece și pur. Probleme de ordin istoric lumi­nate în funcție de diferitele eve­nimente politice înconjurătoare sunt înfățișate util într’o distinsă atmosfera diplomatică în care bu­nul simt si austeritatea se îmbră­țișează fericit. Adevărul nu este ascuns ci prezentat viu, insa ia momentul oportun, astfel ca el să nu constitue o povară pentru con­­știința nației, povară care la rân­­du-i să genereze subterane pertur­­bațiuni sociale, ci să reprezinte dinpotrivă un scânteetor scut în fața cărora să se prăbușească toa­te lașitățile împreună cu rețeaua lor de artificiozități țesute de vrăjmașii reali ai neamului nos­tru, dincolo de hotare. Simbolic .. • intitulată „Câm­pia Libertății” revista restrânge în jurul ei câteva din cele mai in­spirate condee ale ziaristicei au­tohtone pledând astfel pen­tr­u dreptatea și buna orientare a neamului nostru. In ultimul număr din Câmpia Libertății, d. Vasile Stoica înfăți­șând sincer atitudinea onestă și în întregime prietenească a Marei Britanii alături de aceea a Fran­ței, în urma marei noastre uniri nationale din 1913 subliniază lipsa de camaraderie prin desolidariza­re­a celorlalte două puteri aliate și egoiste, negocieri in jurul inte­reselor lor cu adversarii acestui act international, pentru a încheia astfel.Spunem aceste întâmplări ale ratificării tratatului Basarabiei noastre și facem aceste considera­­tiuni d­e respect fată de noi în­șine. Calmul nostru este stăpânire de noi înșine. Suntem oameni să­nătoși și echilibrati, dar cu toate sentimentele și pasiunile pe cari le au oamenii în carne și sânge. Sub înfățișarea noastră liniștită clocotim de oine:" nedreptate ce ni se face E bine să cunoscută această fire a noast­ru ne este rușine de ea. Despre Elveția ... scrie în a­­cela­ș număr d. Ion Vișoianu înfă­țișând pregnant această țară de libertăți cetățenești și de preroga­tive ale națiunii suverane, acea­stă țară unde drepturile și dato­riile individuale se împletesc mai armonic ca oriunde. Omul ? Se întreabă d. Vișoianu pentru a-și răspunde imediat în cadrul acestei savuroase dialectici jurnalistice. Dârz, înzestrat cu o mare pu­tere de răbdare, disciplinat, spirit solidarist, spirit de inițiativă, lu­minat. Brav, cetățean conștient, își pierde dreptul de vot la a­­dânci bătrânețe, când nu mai poate purta sabia. De superbă corelație între a­­ceste două funcțiuni cari deter­mină cum nu se poate mai just ra­portul între entitățile de cari vorbeam mai sus ! Două fragmente rustice de Ion Vlasiu­­ în sculptor împletește care talentatul amintiri din copilăria sa transilvană ca și câte­va articole bine susținute ale d.lor Ilariu Dobridor, C. N. Ne­­goiță, Ion Clopoțel alături de o foarte vie și ac­ulată a faptelor a ideilor extinsă pe trei pagini com­pletează admirabil sumarul aces­tui număr. E. VEEZEA

Next