Viitorul, ianuarie 1908 (Anul 2, nr. 55-83)

1908-01-01 / nr. 55

ANUL II. — No, 55 ABONAMENTE Un num ir v e c h i u 3 0 bani UN AN ȘASE LUNI In tară . . . ............................18 lei 9 lei In Strâm­ătata..........................30 lei 18 lei Abonamentele încep la 1 al 1* * ** *!• fiecărei luni Pentru preoți­i­ învățători prețul abonat, pe Jumăt. i­ tEDACTIA­ 56, Calea Victoriei, 68, București •­­ TELEFON 13/47 -=-----­ Or­așele noastre Orașele noastre sunt în plină creșteri și dezvoltare. Pretu­t­­­t­indeni pavaje și canalizări, apă adusă cu cheltuială, lu­mină electrică și câte altele. Bogăția satelor noastre, toată dulceața brazdelor întoarse, se stringe și se îngrămădește la orașe, unde se valorează și de unde apoi se împrăștie în lume. Orașele sunt centrele ner­­vurei noastre sociale, și de la întărirea și progresul lor, atârnă ridicarea și prestigiul țărei în­tregi. In orașe pulsează viața mai intens, și ele dau măsura valoarei unui popor. In orașe se îngrămădesc averile și se adună inteligența, și ele stă­pânesc de fapt, toate manifes­tările de viață. Poporul cel mult, țărănimea harnică și plecată, ia prea pu­țină parte la viața de emoți­­uni și bucurie, pe care timpu­rile moderne o pun la înde­mâna oamenilor. Am putea spune că țara se stăpânește, ca tot, numai prin orașe, și orașele sunt acelea care dau conturul și fixează personalitatea neamului. Orașele sunt mândria po­poarelor, și atunci când totul se dărâmă și se stinge, când se șterge chiar și numele unor noroade, acele noroade tot mai trăesc în viitor, trăesc prin urmele orașelor lor, prin arta rămasă și amintirea faimei.­­ Theba Egiptului, Niniva și Babilon, Troia și Cartagena... Oamenii s’au dus, rasele s’au stins, dar a rămas faima și sfărâmăturile acelor glorii cari uimesc și azi. După aceste urme sacre, s'a reușit a se re­constitui personalitatea popoa­relor dispărute, și ne putem astfel da samă de sufletul și gusturile de-atunci și de viața dusă. Urmele acestea au tras în cântarul nemurirei, cât toate sforțările și svârcolirile de veacuri, a neamurilor cari s­au stins. Și acum să ne reîntoarcem la orașele noastre. Cum am zis, mare parte din ele sunt în plină înflorire. Lumină, sănătate, mișcare și avere. In toate aceste daruri înse, înflorește și tresare un alt su­flet, se desvoltă o personali­tate deosebită geniului nostru etnic. Orașele aproape nu mai sunt ale noastre, mai ales în Moldova. Viața românească propriu zisă se împuținează pe zi ce trece și elemente străine, mai pregătite și mai persistente, se cuibăresc și dau avânt o­­rașelor înalte. In orașe e lumină și avere, orașele stăpânesc țara prin bani și interese, dar forța a­­ceasta învingătoare, nu e forța noastră națională. Elementul românesc din o­­rașele noastre, se reduce a­­proape numai la mahalagii să­răciți și desorientați, încolo, funcționari îndatoriți, pensio­nari domoliți ș­i politiciani utilitariști. Numai armata ră­mâne mai curată, ca un sim­bol de stăpînire și statornicie. Conturul general al vieței, cu personalitatea și sufletul a­­devărat al orașului, îl for­mează alții decât noi. Orașele noastre nu sunt cres­cute din organismul nostru, așa în­cît tresărirea și emo­­țiunile lor, nu vor putea fi o înfiorare de beatitudine pentru neamul întreg. Dacă creșterea și propăși­rea orașelor noastre, urma mersul normal din prima noa­stră epocă de închegare, cînd satele își trimeteau elemen­tele lor mai vrednice, ca să cerce norocul vieței celei noui, de bună seamă că orașele noa­stre n’ar fi avut chiar strălu­cirea de azi, dar ar fi avut su­fletul și caracterul nostru. Evo­­luțiunea aceea normală, a fost întreruptă însă brusc de nă­vala elementelor străine, aju­tate de pripa împrejurărilor fatale, și atunci setea primi­tivă de progres și inovațiune, ne-a potolit’o grabnic și până la înec, străinii pregătiți și cu putere de acaparare Orașele noastre strălucesc și cresc azi ca’n povești, dar sufletul și bucuria din ele, nu mai sunt cu totul ale noastre. In aceste împrejurări atât de hotărâtoare, mai e totuși o nădejde de mântuire. Dacă puterea bănească, și de aici toate forțele vieței, au intrat în mâini străine, să ne încer­căm să recucerim măcar sufle­tele orașelor, să asimilăm pe străini în aspirațiunile și dra­gostea noastră națională. Să ne folosim de calitatea aceea extraordinară a rasei noastre latine, de­ a apropia și con­­funda în personalitatea noastă sufletească, pe acei cu cari trăim laolaltă. Străinii din mijlocul nostru n’au veleități naționale și s’au arătat legați de țară și dacă noi am fi fost mai încrezători în noi înșine și mai români, ei toți s’ar fi apropiat cu to­tul de­­.nci, dar când ne văd­­ așa de avizi după tot ce e străin, cum să renunțe ei la obârșia lor, pentru ca să se contopească cu noi ? Acum însă e timpul de re­culegere și de nouă orientare, acum când trecem pragul u­­nor mari prefaceri sociale. Dacă satele se vor întări și țăranii vor deveni cetățeni reali ai țărei, cu vatra și gos­podăria lor întregită, apoi e timpul ca și orașele să devină mai românești, pentru ca țata toată să aibă o fire și înfăți­șare­a ei proprie, cu un su­flet și aspirațiuni unitare. 1. Ilirea­ belor copile sus numite, mama lî>r se va bucura până la­ acea epocă de usufruptul moșiei Mircești și al viei dela Socola. «Pun însărcinare soției mele să îmbunătățească școala primară din Mircești, încurajând desvoltarea în­vățăturilor folositoare și să înzestreze trei fete sărace din satul Mircești, dându-le câte una pereche boi și una vacă, fie­căreia din ele. «O rog, dacă va dispune de mij­loace, să clădească o școală încăpă­toare și să construeze pe piața sa­tului de lângă casă, o biserică mică (capelă), cu beci boltit, destinat ră­mășițelor părinților mei și ale fami­liei mele. «Pentru aceste clădiri și pentru meremetul caselor și acaretelor, se va lua lemnele de construcție nece­sare, din lunca de pe Malul Sire­tului. «Las Academiei Române toate ma­nuscrisele mele. «Făcut, scris și subscris de mine în Mircești, astăzi două­zeci Septem­brie una-mie-opt-sute-opt-zeci și șase (20 Septembrie 1886)». V. Alexandri. Notă.—«Dorința mea este ca moșia Mircești să nu se înstrăineze din fa­milie și frumoasa luncă de pe malul Siretului să nu se taie nici­odată în mod de a fi desființată». V. A. Testamentul lui V. Alexandri Cu titlu de document, dăm mai la vale câteva fragmente mai de seamă din testamentul marelui poet V. Ale­xandri. «Eu, subsemnatul, Vasile Alexan­dri, născut și trăit în sfânta religie ortodoxă a lui Hristos, ajuns în ma­turitatea vieții și bucurându-mă de întregimea facultăților mele, iau ur­mătoarele dispoziții în privirea ave­­rei ce posed astăzi, făcând acest tes­tament de bună voe­a mea și scriin­­du-i întreg însu­mi... «Las soției mele Paulina uzufruc­tul acestei moșii Mircești și al oi pădu­­rei de pe dânsa, precum și acela al viei mele de la Socola, pe tot timpul cât va trăi, cu dreptul de a le cul­tiva numai sau a le arenda, fără a fi supusă la nici o dare de seamă către nimenea de disposițiile ce va voi să ia în privința lor (fără însă de a le putea vinde sau a le înstrăina prin sentințe). «Soția mea va locui pe Mircești de îi va conveni sau în casele cele vechi, sau în cele mai noui, și va dispune de tot ce alcătuește gospo­dăria și menajul lor, fără a fi răspun­zătoare de dregătoriile caselor, aca­­retelor, mobilelor, etc., fie parțiale, fie generale. «După desăvârșirea din viață a so­ției mele Paulina, atât moșia Mir­cești, cât și via de la Socola, vor ră­mâne conform voinței mele, dreaptă proprietate a copilelor Margareta și Elena, născute din căsătoria fiicei mele Maria și Dimitrie A. Catargiu, însă dacă soția mea s’ar muta din viață înaintea epocei majorităței ani­ NOUȚA­ȚI Președinția consiliului de miniștri face cunoscut, că cu ocazia anului nou 1908, nu va fi ceremonie ofi­cială la Mitropolie, nici nu va avea loc recepțiunea obișnuită în acea zi. * D. C. Papiniu, ministrul României la Constantinopol, a fost primit, tot în audiență la 0”rima Poartă de către Marele C­­on­ferit mai mult A apărut T Ianuarie, de sub direcția d-lui Mihail Dragomirescu. Acest număr cuprinde o fabulă,— Boul și vițelul,—în facsimile de Ca­­rageale, precum și mai multe bucăți în proză și versuri semnate fie d-nii M. Dragomirescu, C. Moldovanu, Cincinat, Pavelescu, Gh. Orleanu, Radu Rosetti, I. Minulescu, Eug. Lovinescu, H. Frollo, D. Nanu, *1. Dragoslav, Al. Cazaban, etc. * Bugetul prusian pe anul trecut prezintă un deficit de 55 milioane de mărci. In­a unarea Landtagului, ministrul de finanțe De Reinhaben, a propus să se facă un nou împru­mut. Acest deficit, în parte îl dă cheltuiala extraordinară cu căile fe­rate ale Statului.* Gazeta Coloniei anunță că vre-o 500 de coloniști de diferite naționa­lități, sub conducerea sociologului Prather s’au stabilit într’o insulă din Oceanul Pacific, unde au pus baza unei societăți ideale. Ziua de muncă este socotită de 8 ore, iar în toți anii fie­care munci­tor are dreptul la o lună concediu. * Îmbuna din Arad scrie că a pri­mit o scrisoare de la marele poet și a­­părător al naționalităților, Bjornson, care a» face cunoscut că a primit pe colaboratorul din Roma, al acestui ziar, d. Pompiliu Robescu, care i-a dat numere din «Tribuna» (cu osănt dele ce suferă Românii) și roagă tot odată să-i mai trimită «Tribuna» te­­ce crede că, utilizând dânsul în stu­diul ce scrie, poate să folosească na­ționalităților.* Țiganii nomazi au devenit un adevă­rat pericol pentru Franța. Mai zilele trecute o ceată oprindu-se în orășelul Pantin, intrară într’un debit de tutun și cerură țigări fără parale. Fiind re­fuzați începură să spargă geamurile și capetele celor din prăvălie. Sosind agenții se încinse o adevărată luptă dură mai bine de o oră și în aleseră cu capetele ~ ’•Rusi­a asupra așa ziselor cluburi-cafenele, în cari se joacă pe­* o scară foarte în­tinsă, jefuindu-se naivii, de cartofori anume angajați.* Paralel cu măsurile luate de poli­ție**. procuror Eremia a hotărât să procedeze cu ultima rigoare față de acei­­ cari vor fi descoperiți că în­trețin tripouri în localurile lor, iar prefectura le va retrage autorizația în baza căreia funcționează loca­lurile.* Cum au aflat de măsurile, la timp venite, ale autorităților, cartoforii și cafegii văzându-și amenințate aface­rile, au căutat un mijloc prin care să le zădărnicească. In acest scop au recurs la solu­­țiunea următoare: Au început să cotizeze între ei pentru a strânge un fond, cu care, dânșii speră să capete protecția vre­unei persoane influente. De prisos să mai spunem că toate intervențiunile ce se vor face, vor rămâne zadarnice, întru­cât poliția și parchetul vor supraveghea de aproape stricta respectare a ordinelor date, în privința localurilor în cari se prac­tică jocurile de noroc. Verno linia ploești-Văiești . Importanța economiei a acestei linii. încă din anul 1903, începu a se a­­gita ideea înființăre­i unei linii de cale ferată, care să deservească partea de nord a județului Prahova. Regiunea aceasta, populată în mare parte de podgorii, era lipsită de o li­nie ferată, ceea ce făcea ca comerțul din acea par­te să sufere foarte mult. Unul dintre cei mai aprigi susțină­tori ai acestei idei, a fost d. Al. Ra­dovici, fost și actual deputat de Pra­hova. D. Radovici, n’a cruțat nimic pen­tru realizarea acestei idei și cu drept cuvânt se poate zice că construirea liniei Ploești-Văleni de Munte, se da­­torește în mare parte, deputatului de Prahova. In anul 1904, această idee căpătă o formă definitivă. Consiliul județean de Prahova, vota contractarea unui împrumut de trei milioane, iar în Aprilie 1904, se înce­pu primele lucrări. Conducerea noi linii fu încredințată inginerului Bunescu, ajutat de un per­­­sonal teh­nic, numit de ministerul lu­crărilor publice. Lungimea acestei linii, începând din gara Ploești până în gara Văleni de Munte, este de 30 kilometri, având ș­ase stații și câteva halte, care se vor construi mai târziu. In luna Noembrie anul acesta, linia a fost terminată complect, iar în ziua de 19 Decembrie a fost dată în ex­ploatare. Primul tren, a plecat din gara de nord, Ploești (gară specială pentru a­­ceastă linie) în dimineața zilei de 19 Decembrie a. c. la orele 10. In fie­care zi vor circula patru tre­nuri, două înainte de amează iar două după amează. Din gara Ploești va pleca la orele 10 dimineața, un tren spre Văleni, iar din Văleni, la orele IOV2 va pleca spre Ploești. După amează va pleca din Ploești spre Văleni, la orele 7, iar din Văleni spre Ploești la orele 10 seara. Trenurile vor fi conduse de auto­motoare, nu de locomotive obișnuite și nu vor avea de­cât vagoane de clasa I și IlI-a. Prețul unei călătorii, va fi de 3 lei și 50 clasa I și 1.75 clasa IlI-a. Se vor înființa și bilete de dus și întors, cu preț redus. * Construirea acestei linii, va aduce o mare desvoltare economică jude­țului Prahova, mai cu deosebire în partea de nord. De asemenea, podgoriile, care se află în mare număr, în această parte a județului Prahova, vor lua un mare avânt.* Inaugurarea oficială a liniei se va face la primăvară, când se crede că vor asista MM, LL. Regele și Regina. Stef. D. Alexandru Radovici Tripou­rile din Brăila (Prin poștă de la coresp. nostru) poliția și parchetul intervin, oprind jocurile de noroc.—Desființarea tri­­pourilor. — Manoperile cafegiilor­­tripotori. Brăila, 29 Decembrie Suntem în măsură de a anunța că anul acesta, spre deosebire de anii precedenți, jocurile de noroc vor fi strict oprite in zilele de sărbători. Polițaiul Cantuniari a luat dispozi­­țiuni în această privință, invitând pe comisarii secțiilor să facă un tablou al cafenelelor și al tuturor localurilor în cari s’au instalat tripouri. Măsura polițaiului se va întinde și Ortografia d-lui Motru D. Motru are o ortografie specială fi. interesantă. Noua sa ortografie ni s’a adus la cunoștință prin Reforma, care a publicat în fac­simile o scrisoa­re a excelentului profesor universitar. Chiar în primul cuvânt am descope­rit această inovație ortografică : în loc de îmi, d. Motru scrie-«-mi. De ce scrie așa d. Motru? Nu ne spune. Probabil însă că trebue să aibă un motiv pu­ternic. Eu bănuesc că d. Motru a fi­­­ f o legătură psicologică între psihhologică a ■‘■-«sură schmul _ ți­onală, d-sa i­a — _ printr’o trăsură de... unire. Dar de acest... divorț literar lumea n’a luat cunoștință de­cât azi. Totuși până acum d.­ Motru a făcut parte din atâtea și atâtea comisii examinatoare. Și cine’ știe pe câți candidați n’o fi trântit d-sa la examen, fiind­că scriau pe îmi într’un singur cuvânt, iar nu în două ca d-sa! Pentru ca d. Motru să fie însă con­­secvent nouei sale ortografii, ași fi de părere ca pe viitor în loc de Rădu­­lescu C.-Motru, să se iscălească: Răd­­ules-Cuc-Motru. Cu toate că nu știu dacă legea cumulului i-ar permite să fie în același timp și profesor univer­sitar și Cuc și Motru. Sfredeluș. IIC'UN TEATRU De câți­va ani încoace un fenomen îmbucurător se observă la Teatrul Na­țional din București : reprezentațiile pieselor bune se țin lanț ocupând afi­șul săptămâni întregi. Acest fenomen pe lângă partea bună ce are, dovedindu-ne că rândurile pu­blicului amator de teatru s’au lărgit, are însă și o parte rea, împedicând tocmai acest public de a se devota ar­tei pe care o iubește. Căci locurile de la Teatrul Național fiind numărate și cum nu există în București de­cât o singură sală adevărată de spectacole dramatice, urmează că o serie de spec­tatori, după ce a asistat la reprezen­tația unei piese, trebue să aștepte săp­tămâni întregi până ce-i vine rândul să vadă o altă piesă. Un remediu se impune. El nu poate consta de­cât în întemeierea a încă unui teatru de reprezentațiuni dramatice care să atragă publicul de la contra­bandele artei. Un asemenea teatru ar avea un îndoit folos : de o parte ar oferi publicului spectacole sănătoase, de altă parte ar naște o emulațiune între elementele artistice. Cu singurul Teatrul Național, artiștii sunt și ei osândiți la o lâncezire. Ei sunt prea numeroși pentru o singură scenă, iar, de altă parte, reprezentațiile în șir ale unei piese cu succes, exclud pentru multă vreme toate celelalte elemente cari n’au rol în acea piesă. O alterna­­țiune se impune și în această privință. l­a ar contribui între altele și în îmbu­nătățirea stărei materiale a artiștilor noștri. Întrebarea e acum : de către cine să se întemeeze noul Teatru, atât de ne­cesar ? Spiritele simpliste sunt gata să zică: Statul. Ar fi o greșeală­ întâi pentru că Statul nu poate întreține de­cât un singur Teatru la București, al doilea pentru că o chezășie de suc­ces al noului Teatru ar fi tocmai ca publicul să fie interesat la prospe­­rarea lui. Se înțelege unde vrem să ajungem , la concluzia că noul Teatru ar trebui să fie opera unei societăți anonime ai cărei acționari să poată fi chiar mulți dintre spectatori. Slavă Domnului­ publicul bucureș­­tean e de față pentru a vedea că gus­tul artei dramatice s’a răspândit în Capitală. Succesul unei întreprinderi pe acțiuni în această direcție nu mai lasă nici o îndoială. Sau să ne îndoim că ceia ce reușește unei Societăți de Consum nu va­ reuși unei întreprinderi având de obiect hrana sufletească ? Necesitatea a încă unui teatru în București se resimte. Ideea înființărei sale nu e nouă și nici modalitatea sub care o propun. Un cuvânt mai mult deci­de a se procede mai în grabă la alcătuirea unei asemenea Societăți a­­nonime. Căci nu e cine care să pre­tindă ca ideea să fie socotită ca aport social. Acțiunile vor rămâne toate ale subscriitorilor. Vlad. Marți 1 (14) Ianuarie 1908 Un__număr •V#­ chiu­l—~—_____ 3­0 Bani­i. . 1 "■ [UNK] [UNK] î. AMI­NCIU VSI Linia de petit pe O coloană In pag. III . 30 Banul Idem > » > » » » , IV . 20 Bani Inserțiuni și reclame /Nnla....................... 3 Lei Anunolurile și Interațiunile se primesc numai la­­ —..... Administrație —i ADMINISTRAȚIA: 8. Bulevardul Academiei, 3 la • MINERVA» Inel­­te Arte Grafice și Edit. București ^ -- - TELEFON 3/31 ===.­ CHESTIA DOSARELOR Lac.* nu ni se dau dosarele de bună voe, vom știi noi Să le obținem prin alte mijloace. Cc. Ni­cu­ încă o lovitură, și am spartără zidul. împroprietărirea de la 1864 Al doilea capitol din scrierea d-lui Bibicescu în chestia agrară De la început, în acest capitol d, Bibicescu face o afirmare de acelea pentru care trebuește un deosebit curaj. Autorii împroprietăririi țăra­nilor de la 1864, au făcut pe aceștia să piardă dreptul de servitute pe care îl aveau la întregimea moșiilor din care au fost împroprietăriți. Cu alte cuvinte, pentru puținul ce li s’a dat pe bani scumpi, li s’a luat cu desă­vârșire și dreptul de servitute ce a­­"-"••■paga moșie proprietă­­­­ oa­statul cât și particularii, departe de a se conforma acestei dispoziții a legii, au făcut tot posibilul să izoleze adă­­pătorile și iazurile, și să tae comu­nicația țăranilor la ele. Cu chipul acesta proprietarii și statul, și-au cre­­iat noi surse de venit și de dispo­­iere a țăranilor, cari aveau, de acum să plătească dări deosebite pentru apa de care aveau nevoe vitele lor. Lipsa de delimitare serioasă a par­celelor cedate țăranilor, a tras urmări foarte dăunătoare. Nesfârșite neînțe­legeri, certuri, bătăi, omoruri, pușcă­­- învorât natural din această ""■* individuală. cum n._ Bibicescu. Și aceasta nu atât penii». _ din 1864 ar fi fost în întregime ne­dreaptă. Din potrivă, ea cuprinde mai multe dispozițiuni în favoarea săte­nilor, cari, dacă s’ar fi respectat, ar fi înlăturat o sumă de neajunsuri în­­povărătoare. D. Bibicescu enumără aceste dispozițiuni și dovedește cum ele au fost călcate sau înlăturate cu totul.* * * Mai întâi, unii proprietari au găsit mijlocul de a nu da pământ foștilor clăcași; mulți le-au dat pietrișuri , râpe; mulți alții nu le-au dat de­cât pământurile cele mai puțin roditoare. Grigore Păucescu, un cunoscător bun al chestiunei țărănești, a arătat în ce consta acest mijloc. Ast­fel unii au pretextat că au învoeli particulare cu țăranii și au reușit să înlăture pe clăcașii lor; alții au gonit cu totul pe clăcași de pe moșie, ca să nu-i apuce legea rurală făcând clacă; alții, în sfârșit, le-au vândut câte o mică bucată de loc și legea rurală i-a gă­sit proprietari. Dar daca așa au procedat proprie­tarii, se pare că Statul, oamenii cari au lucrat în numele Statului, nu s’au purtat mai bine cu țigranii împroprie­tăriți pe moșiile Statului. Aceștia au dat și lipsă, și pămân­turi rele, și câte odată n’au dat ni­mic. Ba ce este mai mult, câte odată n’au dat nimic chiar la unii din ță­rani cari au plătit în întregime prețul și au plătit și poate plătesc și până azi impozitul pământului, în aștep­tarea căruia unii au murit, alții ar fi mai trăind și azi. Vor fi mulți ace­știa din urmă dar sunt. Impozitul fictivei lor împroprietă­riri, ei îl plătesc și azi, grație tabe­rei A de la comună, care servește perceptorilor în stabilirea listei con­tribuabililor. Legea de la 1864, între alte dis­poziții, prevedea și hotărnicia și pie­truirea islazurilor și locurilor de ffi­nețe de către ingineri topografi plă­tiți de stat. Această dispoziție n’a intrat nici odată pe calea realizării, în consecință islazurile și fânețile s’au evaporat și au dispărut atrăgând după ele împuținarea și dispariția culturii vitelor. O altă dispoziție, aceasta și mai însemnată, privea pădurile. După această dispoziție, art. 9, se păstrează neatins și în viitor dreptul de pădure ce au sătenii pe moșiile din Moldova și Țara Românească. Numai după trecere de 15 ani, pro­prietarii vor fi în drept să ceară eli­berarea pădurilor de această servi­tute, prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească. D. Bibicescu arată că aceste dispozițiuni n’au fost aplicate nici de stat nici de pro­prietari. Statul prin legea, codicele silvic, 15 ani mai târziu a transformat în delict dreptul servituții prevăzută în art. 9 citat, fără însă a fi rescumpă­­rat de la țărani acest drept. Tot așa au făcut și proprietarii. Nu se poate cita nici un caz, în care proprietarii să fi rescumpărat servitutea țăranilor asupra pădurilor lor. Tot astfel s’au urmat lucrurile și cu dreptul țăranilor asupra iazurilor și adăpătorilor de vite, drept consfin­țit prin legea rurală dela 1864. Atât s­au , pe 2.572.477 iu.»­Față de această impropr ... Bibicescu își pune întrebarea : starea sătenilor îmbunătățitu-s'a ea cu ade­vărat prin această împroprietărire ? Realizatu-s’au speranțele ce se puneau în urmările ei ? Cei cari și-au mai pus această în­trebarea, Gr. Păucescu, dr. Mano­­lescu, A. V. Millo și alții au răspuns mai toți negativ. După unii din a­­ceștia, starea sătenilor, în urma îm­proprietăririi și din cauza împroprie­tăririi, ar fi devenit și mai rea. A în această privință, d. Bibicescu crede că răspunsul nu se poate da decât în urma unei anchete, prin care să se cerceteze ce au devenit familiile de clăcași fruntași, mijlocași sau pălmași, împroprietăriți la 1864. A­­ceastă anchetă nu s’a făcut; lipsa ei se simte azi mai mult ca ori­cînd, și ar fi de cel mai viu interes să fie făcută. * •­. . * * De-altfel, chiar dacă d. Bibicescu nu răspunde explicit la această grea chestiune, d-sa ne indică răspunsul, prin atenția deosebită ce arată unor împrejurări cari, fără îndoială, au contribuit la sărăcirea populație noastre rurale. Astfel d-sa semnalează surupăturile și distrugerile ce ele cauzează în pro­prietatea țărănească din regiunile de­luroase. în aceste regiuni, terenurile înclinate, din cauza culturii ne­rațio­nale și a despăduririi, au devenit grămezi de pietriș sau râpi, sub ac­țiunea eroziunii torenților de ploaie. Adaugați la acest izvor de sărăcie încă altul, acela al filoxerii, care a distrus podgoriile țărănești. Replantarea fiind prea scumpă ca și rescumpărarea embaticurilor, pod­goriile adăpostesc azi sărăcia în locul veseliei de altă dată. Puneți încă exploatarea și degra­darea moșiei rezeșești de către spe­culanții străini și indigeni, atunci când această moșie avea pe ea și în ea pă­duri sau petrol, și ușor se poate face socoteala dacă dela 1864 până azi, s’a putut îmbunătăți starea popula­ției dela sate. D. Drăghicesc­ii. Mișcare în Poliție In personalul polițienesc din țară, s’au făcut urmatoarele numiri și mu­tări : In poliția Iași D. M. Ciudin, subcomisar cl. II, în funcțiunea de subcomisar cl. I, în locul vacant, și dl. P. Dimitriu, fost subofițer în armată, în funcțiunea de de subcomisar cl. II, în locul d-lui M. Ciudin, înaintat. In­ poliția orașului Câmpulung D. D. G. Iliescu, fost subofițer în armată, în funcțiunea de subcomisar cl. 111, în locul d-lui I. Z. Ghiocu­­lescu, demisionat. In poliția orașului Tg.­Ocna D. G. Stefaniu, fost subofițer în armată, actual ofițer de sergenți, în funcțiunea de subcomisar cl. 11. În locul d-lui V. Grumăzescu, demi­sionat.

Next